1.

Introducere
Dreptul penal reprezinta acea ramura a dreptului prin care se apara cele mai importante valori sociale impotriva faptelor periculoase (crime, delicte). Dreptul penal este definit ca o ramur a sistemului de drept, alctuit din totalitatea normelor juridice legiferate de puterea legislativ, care stabilesc ce fapte constituie infraciuni, condiiile rspunderii penale, sanciunile i alte msuri ce urmeaz a fi aplicate sau luate de ctre instanele de judecat persoanelor care au svrit infraciuni, n scopul aprrii celor mai importante valori sociale ale statului de drept.

2. Dreptul penal in societatea dacica

2.1 Dreptul penal in societatea geto-dacica

Desi numarul foarte redus al izvoarelor scrise nu perminte conturarea exacta a dreptului cutumiar penal la geto-daci, dreptul comparat poate permite recuperarea pentru spatial locuit de catre acestia a unei paradigme larg acceptate: trecerea de la razbunarea sangelui ca forma de justitie privata, atat sub forma ei neproportionala, cat si cea proportionala (legea talionului), spre compozitie ( unde prejudicial nu mai e razbunat, ci rascumparat de catre delicvent), in forma sa privata si in final spre compozitia legala specifica existentei unei autoritati statale.1 Pentru epoca statala este atestata pastrarea unor elemente de justitie privata sub forma razbunarii sangelui, in cazuri de vatamare corporala si practicarii duelului judiciar. O marturisire expresa a lui Horatiu privind pedepsirea cu moartea a adulterului sotiei evidentiaza inca o data pozitia dezavantajoasa a sotiei in familie, dar si caracterul deosebit de dur al sistemului punitiv dacic. La fel de sever erau, probabil, pedepsite faptele ce incalcau interdictiile religioase, omorul si furtul. Judecarea acestor fapte revenea, in epoca statala, regelui sau marelui preot. Ea se realiza, dupa cum arata Iordanes, in cadrul unei proceduri organizate. Prezenta in cadrul aparatului statal a unor diplomati de cariera si raporturile diplomatice cu alte popoare marturisesc despre existenta unor norme cutumiare de drept international dotate cu caracter juridico-religios. 2.2 Dreptul penal in Dacia Romana

Dreptul penal se aplica cetatenilor romani in baza normelor dreptului roman, iar peregrinilor in baza dreptului autohton. Dincolo de confuzia intre delictele penale si cele civile specifica Antichitatii, se pot delimita cateva fapte pedepsite in interes public: inalta tradare, delapidarea, luarea de mita. Guvernatorul provinciei avea dreptul de a condamna la moarte pe locuitorii provinciei in cazul unor delicate grave, cu exceptia sefilor locali, care
1

Gutan Istoria dr romanesc

erau condamnati doar de imparat. In cazul pedepselor capitale, cetatenii romani puteau face apel la Roma. Procedura de judecata aplicata litigiilor dintre cetateni era cea mai formulara. Guvernatorul organiza procesul si il trimitea spre judecare unui judecator unic sau unor judecatori multipli. Treptat, insa, guvernatorul a preluat pe seama sa judecata si darea unei sentinte. Litigiile dintre cetateni si peregrini erau judecate de guvernator dupa normele dreptului roman, cu fictiunea ca peregrinul in cauza era cetatean. Litigiile dintre peregrini urmau a fi solutionate conform dreptului autohton.

3. Dreptul penal in evul mediu romanesc

3.1 Inceputurile dreptului medieval

Sistemul punitiv pedepsea in principal, infractiunile contra persoanelor si mai putin pe cele impotriva bunurilor. Pedeapsa cu moartea era inexistenta, practicandu-se ca pedeapsa maxima, alungarea din obste, ce echivala, de altfel, cu o moarte civila. Opobriul public avea un rol esential in mecanismul punitiv al obstii. Se practica, de altfel, strigarea peste sat, strigarea la hora, acordarea de porecle sau plimbarea prin sat a hotului impreuna cu bunul furat. In anumite zone, unde sistemul punitiv gentilic a supravietuit mai mult, se mai practicau legea talionului si compozitia privata. In principiu, raspunderea penala era personala, raspunderea solidara a obstii intervenind doar in cazul producerii de daune unei obsti vecine. Atributii de judecata in cauzele civile si penale aveau atat judele, cat si oamenii buni si batranii. Probele ordalice, de tip occidental, lipseau, in schimb existau juramantul cu brazda in cap si conjuratorii ca instrumente de proba tipic romanesti. 3.2 Evul mediu dezvoltat 3.2.1 Tara Romaneasca si Moldova

Dreptul penal al Evul Mediu romanesc asa cum s-a conturat el in Legea Tarii, a fost o imbinare a sistemului punitiv al obstii vicinale romanesti cu elemente specific prezentei diferentelor de statul juridic si social. In acelasi timp, consacrarea inegalitatii in fata legii penale s-a realizat in conditiile increstinarii continue, sub presiunea bisericii ortodoxe, a normelor cutumiare de drept penal. Spre deosebire de alte state unde, cu exceptia tradarii si dezertarii, toate infractiunile erau considerate delicate private, in dreptul penal romanesc ele erau sanctionate de dreptul public.2 Pe de alta parte, influentele dreptului roman si-au spus din greu cuvantul asupra normelor de drept penal romanesc, conferindu-i un caracter avansat. Ca si la romani, se facea
2

Op cit

distinctia intre infractiunile intentionate si cele neintentionate, se pedepseau tainuirea si tentativa, legitima aparare exonera de raspundere si se acceptau ciscumstante atenuante. Infractiunile se imparteau in mari( grave) si mici (usore). Cele mai grave erau infractiunile importriva conducerii statului feudal si a intereselor economice ale acestuia. Prin infractiunile grave se enumerau si unele impotriva personei: uciderea cu intentie a unui om liber sau rob, impotriva justitiei: juramantul fals al juratorilor sau marturia falsa a martorilor sau impotriva morale: incestul si rapirea fatelor/ femeilor. Din randul infractiunilor considerate mici/ usoare faceau parte unele impotriva patrimoniului: furtul, cu variantele sale- furtul flagrant/ pe fata si furtul cu violenta/ talharia, alte fapte asimilate furtului- violarea hotarelor dintre proprietati si distrugerea bunurilor altuia, altele impotriva persoanei: lovirile, ranirile simple si grave, defaimarea si altele impotriva morale: desfranarea, bigamia si adulterul. Pedepsele erau, in princiupiu, mai mari pentru infractiunile grave si mai usoare pentru infractiunile mici, ele avand un caracter expiatoriu. Avand in vedere caracterul lor expiatoriu, pedepsele Evului Mediu aveau o duritate specifica. In fruntea lor se aflau cele corporale, dintre care se evidentia pedeapsa capitala. Aplicata pentru infractiunile cele mai grave, pedeapsa capitala se executa prin decapitare, tragere in teapa, aredere de viu, inecare, ingopare de viu, sugrumare. De maxima importanta erau si pedepsele patrimoniale: rascumpararea in caz de omor, confiscarea averii si amenda. Pedepsele privative de libertate erau destul de des intalnite: ocna, temnita, grosul pentru oamenii de rand, varta pentru debitorii insolvabili si surghiunul pentru boieri.

3.2.2 Transilvania Dreptul penal avea si in Transilvania caracteristici ale dreptului penal medieval: inegalitatea in fata legii penale si a pedepsei, finalitatea represiva si expiatoare a pedepsei. Cele mai grave infractiuni erau cele impotriva regelui si a statului feudal. Grave erau considerate si infractiunile impotriva patrimoniului- furtul, talharia, jaful, aprinderea. Specific epocii, se pedepseau grav si infractiunile contra religiei si moralei- adulterul, juramantul fals, avortul, vrajitoria, proorocirea, rapirea femeilor. Se pedepseau si infractiunile impotriva vietii si integritatii corporale- omorul, mutilarile, ranile, lovirile. Cea mai grava pedeapsa era moartea, aplicata prin diverse mijloace: taierea capului, spanzurare, aredere pe rug, tragere in teapa, inecare, ruperea membrelor.

4. Dreptul in epoca absolutismului luminat

4.1 Epoca fanariota Dreptul penal al epocii fanariote este o ilustrare clara a transformarilor ideologice si institutionale situate la granite dintre feudal si modern. Alaturi de vechile infractiuni au aparut altele noi, ca marturia conturarii unor noi valori sociale. Tendintele de profesionalizare si moralizare a aparatului administrativ s-au reflectat in incriminarea unor fapte ca abuzul in functie, coruptia si mita.

Dezvoltarea raporturilor comerciale a determinat pedepsirea celor care invocau starea de faliment pentru a se sustrage de la achitarea datoriilor. 4.2 Epoca Diplomei Leopoldine

Dreptul penal s-a remarcat in aceasta perioada printr-o tendinta de codificare ce a culminat, in 1803 cu aparitia Codului penal austriac. Stabilirea valorilor sociale ocrotite, gruparea infractiunilor, stabilirea pedepselor, a circumstantelor agravante si atenuante au fost stabilite si in functie de economic-sociale sau de interesele politice superioare ale statului austriac. Umanizarea dreptului penal s-a resimtit cel mai clar in ceea ce priveste pedepsele aplicate. Astfel in timpul Mariei Tereza s-a desfintat tortura, iar Codul penal a lui Iosif al IIlea din 1787 a desfiintat temporar pedeapsa cu moartea.

5. Dreptul romanesc in epoca moderna

5.1 Epoca monarhiei neo-absolutiste

In Tara Romaneasca in 1841 au intrat in vigoare codul penal si cel de procedura penala reunite, in 1851, sub denumirea de Condica criminaliceasca a Tarii Romanesti. Codul prelua si adapta, in mare parte lingvistic, o serie din institutiile dreptului penal francez. Se consacra pedeapsa cu moartea( neaplicata) si cresterea ponderii pedepsei cu inchisoarea. In Moldova s-a adoptat Condica criminaliceasca elaborata in 1820 si 1826. Inspirata in mare parte, din Codul penal autriac din 1802, Codul romanesc era o impletire de norme si principii ale dreptului penal medieval romanesc cu cele ale dreptului modern. Unele pedepse grave medievale- mutilarea, tortura, confiscarea averii- au fost scoase complet din sistemul punitiv al epocii. In contextual reinfintarii armatei nationale prin Regulamente Organice un Asezamant ostasesc pentru straja pamanteasca a Valahiei si o Condica militara a Moldovei sanctionau abaterile disciplinare si infractiunile ostasilor. Cea mai importanta reforma a epocii a fost, insa, consacrarea principiului autoritatii lucrului judecat, prin imposibilitatea modificarii de acelasi domn sau de cei succesori a unei hotarari judecatoresti date de Divanul domnesc si confirmate de domn.

5.2 Epoca lui Cuza

Epoca lui Cuza a pus bazele dreptului penal modern prin elaborarea Codului penal ce a intrat in vigoare la 1865. Codul romanesc inlatura orice urma a inechitatilor de tip feudal, consacrand o deplina egalitate in fata legii penale.
5

Omul considerat o fiinta rationala, si constienta de urmarile faptelor sale, urma sa raspunda penal pentru faptele sale. Codul penal inpartea infractiunile in trei categorii: crime, delicte si contraventii. Crimele erau pedepsite cu pedepse criminale, delictele cu pedeapsa corectionala, iar contraventiile cu pedeapsa politieneasca. Pedepsele erau foarte blande, pedeapsa cu moartea, pedepsele corporale si confiscarea averii ramanand abrogate. 5.3 Vechiul regat al Romaniei

In epoca Vechiului Regat, dreptul penal a fost reglementat de codul penal a lui Cuza, caruia i s-au adus, in repetate randuri modificari. O importanta modificare a vizat corectionalizarea unor crime pentru a se evita achitarile de la Curtile cu jurati. Deoarece, adesea, juratii, in baza propriilor convingeri, au achitat inculpati judecati pentru infractiuni contra statului, s-a inlociut pedapsa criminala cu una corectionala. Transformate in delicte, aceste infractiuni au revenit in competenta tribunalelor ce puteau aplica mai strict legea. 5.4 Epoca dualismului austro-ungar

In materia dreptului penal s-a aplicat, pana in 1880, Codul penal austriac din 1852, iar din 1880 Codul penal maghiar din 1878 impreuna cu Codul penal despre contraventiuni din 1879. In materia dreptului procesual civil s-a aplicat Legea LX din 1881 in materie de executare silita, dispozitiile codului civil austriac si legea de procedura civila din 1911. Dreptul procesual penal a fost reglementat de Codul austriac de procedura penala din 1853, de Legea XXXIII si de Legea XIII din 1914. 5.5 Perioada interbelica

Pana in 1937 dreptul penal a avut la baza o legislatie paralela ce alatura Codul penal roman din 1864, aplicat in Vechiul Regat si Basarabia, Codului maghiar penal din 1878 si celui contraventional din 1879, aplicate in Transilvania, precum si Codul penal austriac din 1852 aplicat in Bucovina. In scopul de a avea totusi, un sistem punitiv uniform pe intreg teritoriul tarii, a fost abrogata pedeapsa cu moartea din reglementarile penale transilvanene si bucovinene. Noul Cod penal, intrat in vigoare la 1 ianuarie 1937, consacra, intr-o folmula tehnico-juridica superioara ca precizie si claritate, principiile moderne ale raspunderii penale.3 Acestea era intemeiata pe ideea de reponsabilitate morala a faptuitorului, pe principiul individualizarii legale a pedepsei in raport cu forma de vinovatie si cu gradul de
3

Op cit

pericol social al faptei, pe luarea unor masuri de siguranta pentru apararea sociala in scopul inlaturarii recidivei.

5.6 Dreptul in epoca dictaturilor de dreapta

In intreaga perioada, regimul dictatorial si totalitar a fost preocupat de inasprirea pedepsirii infractiunilor contra ordinii publice si ordinii de stat, precum si a linistii publice. In aceste conditii constituirea de organizatii politice si manifestatiile de strada, propovaduirea schimbarii organizarii politice a tarii, sabotajul au devenit infractiuni. Sistemul punitiv a fost si el cosiderabil inasprit: s-a introdus(temporar) pedeapsa cu moartea. Ca pedepse principale foarte dure au fost introduse internarea in lagar si domiciliul obligatoriu. Calitatea de comunist sau originea etnica neromaneasca au repezentat circumstante agravante.

6. Concluzii
Inca din cele mai vechi timpuri statul este cel care are obligatia de a apara relatiile sociale impotriva unor actiuni de natura sa dauneze sau sa pericliteze ordinea sociala. Sarcinile principale ale oricaror organe de stat sunt de a mentine ordinea publica si de a apara drepturile cetatenilor. Interesul obstesc nu a fost doar acela de a nu se mai savarsi infractiuni ci si acela ca ele sa devina tot mai rare.

7. Bibliografie
1. Gutan- Istoria dreptului romanesc