Sunteți pe pagina 1din 99

Ştefan Arteni

Articole publicate în
revista Asymetria
(www.asymetria.org)
2007-2008

SolInvictus Press 2008


2
Belerofon luptand cu Himera,
300-250 inainte de Cristos

3
Fresca, manastirea Probota

4
Ştefan Arteni

Articole publicate în revista


Asymetria
(www.asymetria.org)
2007-2008

5
6
Budapesta, 1956

7
Praga, 1968

8
Stefan Arteni
Reciclarea marxismului
[Septembrie 10, 2007]

“Memoria culturala pastreaza rezervele de cunostinte din care un grup va deriva


constiinta unitatii si particularitatii sale,” scrie Jan Assmann. Memoria culturala
apare in mod concret in forme lingvistice, vizuale si rituale.

Teoria gramsciana sugereaza ca hegemonia culturala va fi realizata cu ajutorul


unei retele de institutii, relatii sociale si idei. Hegemonia se va obtine prin
folosirea si controlul sistemelor ideologice ca educatia si mijloacele de
comunicatie. Pe scurt, hegemonia culturala inseamna dominatie politica realizata
pe calea dominatiei ideilor. Iata de ce in Occident studiile umaniste si arta au
fost treptat acaparate de exponentii unei ideologii pretinse ‘progresista’ adica de
catre marxisti de toate nuantele. Foucault, Derrida, Buerger, Giddens, Latour,
Habermas, Negri, Agamben, si-au adus unul dupa altul contributia la stergerea
memoriei si inlocuirea ei cu jargonul teoriilor critice. Pierre Nora a declarat:
“Vorbim atat de mult despre memorie pentru ca memoria nu mai exista.” Uitarea.
Urmata de uitarea uitarii. Autopitestizare, cum spune Paul Goma. Iata cum,
paradoxal, tinerii din societatile central si est-europene chemate astazi
post-comuniste au devenit recipientii unui postmodernism occidental
neo-marxist. Iata de ce Heidegger si Luhmann, pentru citirea carora este nevoie
de ceeace in vremuri apuse se chema cultura generala, si este nevoie de una
vasta, sunt marginalizati.

Anul trecut a avut loc aniversarea revolutiei maghiare din 1956. Oare isi mai
aduce cineva aminte de ultimul telex trimis de directorul Agentiei de Stiri
Maghiare, cu putin inainte ca biroul sau sa fie distrus de artileria sovietica?
Telexul se incheia cu cuvintele : « Vom muri pentru Ungaria si pentru Europa. »
Dar despre care Europa vorbeste mesajul? Cultura Occidentului fusese, din
pacate, posedata de obsedantul marxism – Raymond Aron il numea opiu
pentru intelectuali. Este suficient sa ne amintim doar de faimosul Alexandre
Kojeve, cel care a fost mentorul marxismului francez, cel care se declara
‘constiinta lui Stalin’, cel care se pare ca a sugerat refacerea Imperiului Roman
de Apus care astazi se aseamana mai degraba imperiului Carolingian cu al sau
‘Drang nach Osten’. Si nu este de mirare ca ziarul Le Monde a publicat cu cativa
ani in urma o mica nota care putea fi citita si pe internet: faimosul Kojeve era
agent sovietic de influenta.

Intentionam de fapt sa scriu doar cateva randuri despre artele plastice ori artele
frumoase in contextul cultural al secolului trecut si in cel al noului milemiu, dar
iata, trebuie sa ma corectez dela inceput, termenii folositi sunt considerati elitisti,
ar trebui sa folosesc termenii corecti politiceste, adica artele vizuale ori cultura
vizuala. Altfel voi fi acuzat ca aplic o hermeneutica care exclude, ori de "blocaj
comprehensiv” [citire dela Gheorghe Sabau, Observatorul Cultural nr.177,] dat

9
fiind ca si in practica zilnica demonstrez o predilectie pentru arta picturii, descrisa
de Irina Sandomirskaia ca “un medium deosebit de reactionar.” O betie de
cuvinte. Alte exemple: teorie marxiana [expresie preferata in cercurile academice
americane] in loc de marxism, glocal [global+local], classicism sovietic in loc de
realism socialist, arta activista, muncitor cultural, samd. Si o voita confuzie a
conceptelor: intre natiune si stat, intre nationalism si sovinism, intre imagine si
arta vizuala, intre comunicatie si informatie, samd.

Astazi, curatorii de seama sunt grupati in Uniunea Imaginarului, organizatie


situationista [internationala situationista, influentata de Marxism si de avant-
garda artistica, a fost creata de Guy Debord si a avut un rol important in
miscarile din 1968 in Franta.] Organizatorii marilor expozitii internationale –
Bienale, Manifesta, Documenta – s’au declarat revolutionari in cultura si activisti
in rezistenta impotriva capitalismului tarziu. Boris Groys, theoretician marxist al
artei educat in Uniunea Sovietica, curatorul expozitiei din 2003 dedicata
realismului socialist si intitulata Comunism: Fabrica de Vise [sic], este cunoscut
pentru sugestia ca ambitiile estetice ale avantgardei sunt legate de ambitiile
politice ale ideologiei totalitare. Groys afirma ca realismul socialist poate fi
considerat drept culminarea si complectarea avantgardei.

In 2008 se vor implini 50 de ani dela evenimentele faimoase ale anului 1968
petrecute in capitalele Europei de vest. Revista www.artmargins.com care
apare pe internet anunta ca asociatia www.socialeast.org [se citeste socialist si
in limba engleza] organizeaza un seminar care “va examina mostenirea multipla
lasata de anul 1968 artei contemporane, concretizata in noi practici ca
dematerializare, performanta si noi media; critica sociala si critica institutiilor;
impactul miscarilor politice asupra artei. Va considera deasemenea implicatiile
contemporane ale miscarilor sociale si ale radicalismului artistic din 1968...”
Seminarul va beneficia de comentariile a doi teoreticieni ai culturii: Susan
Buck-Morrs, discipola a scolii din Frankfurt, si Slavoj Žizek, teoretician Lacanian
autoproclamat stalinist, care, printre multe altele, a publicat si un eseu intitulat
“Sa il repetam pe Lenin.” Este evidenta nostalgia pentru revolutia tinerilor
intelectuali marxisti occidentali, revolutie inabusita de la distanta in August 1968
de catre tancurile sovietice intrand in Praga.

Iar cat privaste Primavara din Praga, iata ce spune Lara Weibigen dela
Universitatea Yale: “Proectul meu va consta in a demonstra evolutia performantei
cehe dela acte de rebeliune ludica in anii saizeci la ritualuri corporale intime si
masochistice in anii saptezeci, legate de evenimentele anului 1968 si urmarile
acestora, in special auto-imolarea publica a studentului in filozofie Jan Palach in
ianuarie 1969. De fapt, sinuciderea performativa a lui Palach poate fi vazuta ca
modelul actiunilor artistice cehe ale anilor saptezeci.” Atat.

“Pustia creste,” scrisese candva Nietzsche.

10
The Union of the Imaginary (VOTI)

An international association of Situationists can be seen as a union of workers in an advanced sector of culture, or more precisely as
a union of all those who claim the right to a task now impeded by social conditions; hence as an attempt at an organization of
professional revolutionaries in culture. -Guy Debord

With the courage of the unacademic and the radical, according to the necessities of contemporary art. - Willem Sandberg

The Union of the Imaginary (VOTI) is a permanent forum for the discussion of issues pertaining to curatorial practice in the context
of contemporary society. Its goals are to promote discussion and collaboration among curators; to develop a progressive
understanding of the role of curatorial practice; and to fight homogenization and instrumentalization at every level of culture. VOTI
encourages an open discussion of issues that concern the present and future of curatorial activity, particularly in its relation to
intellectual production and the politics of everyday life. VOTI is a laboratory for visionary experimentation, a think tank for the testing
of ideas both concrete and utopical.

The Union of the Imaginary is dedicated to the memory of Alexander Dorner (1893-1957).

A Brief History of the Union of the Imaginary

1. November 1997: Bonn. 33 curators from many countries -- among them Barbara Vanderlinden, Yuko Hasegawa, Dan Cameron,
Hans Ulrich Obrist, Viktor Misiano and Carlos Basualdo -- take part in a Conclave organized by the Bonn-based Foundation for Art
and Culture. The Conclave is asked to recommend a certain number of artists for a show at the Kunstmuseum in 1999. Several
participants express their disagreement with a procedure that overvalues names and reifies art practice instead of encouraging a
more dynamic and fluid curatorial approach.

2. January 1998: New York. Francesco Bonami, Hans Ulrich Obrist, Carlos Basualdo, Dan Cameron, Hou Hanru, Okwui Enwezor,
Matthew Higgs, Rosa Martinez, Susan Kandel and Asa Nacking are invited to present ten artists each in the context of a book project
organized by Phaidon Press. As a response to what they perceive as a growing homogenizing tendency imposed on curatorial
activity, Bonami, Obrist and Basualdo decide in a meeting in New York to organize a forum for contestation and resistance.

3. February 1998: Madrid. During the lectures organized at ARCO in Madrid several meetings take place between Okwui Enwezor,
Dan Cameron, Hou Hanru, Francesco Bonami, Hans Ulrich Obrist and Carlos Basualdo about the possibily of establishing an
organization to fight the homogeneization of curatorial practice and to promote a further understanding of the role of the curator in
contemporary society.

4. March 31, 1998: New York. Hans Ulrich Obrist and Carlos Basualdo founded the Union of the Imaginary (VOTI) in a meeting with
Jordan Crandall, director of the X Art Foundation. It is decided that the X Art Foundation will host a permanent forum for the Union.
Crandall becomes the official Delegado for the Union.

Manifestul Uniunii Imaginarului

11
12
Zidurile Troii (Troia VI)

13
Sirena, 300 inainte de Cristos

14
Sirena din Canosa (Magna Graecia)

Mozaic Roman

15
Mozaic Roman

16
Stefan Arteni
[www.stefanarteni.net]
[solinvicarteni@hotmail.com]

Intoarcerea lui Ulise


[Octombrie 2, 2007]

As voi sa propun cititorilor traducerea in limba engleza a poemului lui Radu Gyr
intitulat Intoarcerea Lui Ulise. Am lucrat la aceasta traducere, incercand sa
pastrez ritmul si numarul silabelor, in vederea includerii sale intr-un livre d’artiste
cu acelasi titlu pe care il pregateste mica nostra tiparnita SOLINVICTUS PRESS,
imaginile fiind create digital. Odiseu (Ulise in limba latina) inseamna fiu al durerii
ori om al suferintei. Isabela Vasiliu-Scraba mentioneaza o ‘metafizica a lui
Ulise’, o metafizica a suferintei acceptate, la care se gandea Nae Ionescu.

Basorelief Roman

Basorelief Roman

17
Radu Gyr

The Return Of Ulysses


(translated into the English language by Stefan Arteni)

At table's head I sit with myrrh anointed,


but long since am asleep under the walls of Troy.
Feasters do laugh and filled my cup is always
- you drink with the expired and hail the ghostly,
I have remained under the sloping walls of Troy.

I have remained under the sloping walls of Troy


or deep in heavy seas with friends alive no longer;
rams fat and oxen on the roasting spit are turning
to no avail in scented charcoal fire.

I have remained under the sloping walls of Troy


or with the rowers on the sea still errant
- returning home the way of ghosts returning
of them who no more come along by stepping -.

You touch me on the shoulders and the garments,


persuaded now that back I’ve come;
but I am only hundreds of sepulchres
within this walking corpse amidst you all.

You speak to me of temples and pilasters,


of the new gods that in my tracks have grown…
Let me then tell of my blue mates that perished
left far at Troy under the heaps of ashes.

Oils aromatic with deep scent of flowers


wash not away the staining blood of Troy,
for yonder of all cleansing vessels,
the precious dead I carry whitewash on my body.

To honor me aoidoi will be called to banquet


to praise my deeds like those of all the heroes;
but only shadow mine the cup is raising,
I have remained under the sloping walls of Troy.

And when on the white breast of Penelópe


the brow I lay in burning shelter,
I do bleed still in struggle with the cyclops
or wander on the seas where bones are resting.

18
With lavishly unceasing and light kisses
the gentle woman randomly caresses
on chest and shoulders the deep wounds from battles,
believing not too painful are their traces.

But I am all an unseen wound still aching


also are wounds these grieving, empty eyes…
Is it the wife or are the dead who kiss me
come home again from Troy’s huge piles of ashes?

I am again on waves with pan flute players,


with sword again I fight the disembodied.
Away I slip from loving thighs’ embracement
and back once more I go under the walls of Troy…
I have remained under the sloping walls of Troy !

Mozaic Roman

19
Radu Gyr

Întoarcerea lui Ulise

În fruntea mesei stau cu mirt pe tâmple,


dar dorm de mult sub zidurile Troii.
Mesenii beau si cupa mea se umple
- voi beti cu mortii si cinstiti strigoii,
eu am ramas sub zidurile Troii . . .

Eu am ramas sub zidurile Troii


si cu prietenii mei morti în fundul marii;
se rumenesc berbecii grasi si boii
zadarnic în miresmele frigarii.

Eu am ramas sub zidurile Troii


sau ratacesc pe mare cu vâslasii
- întors acasa cum se-ntorc strigoii
acelora ce nu mai vin cu pasii - .

Ma pipaiti pe umeri, pe vesminte,


încredintati ca m-am întors ‘napoi;
dar eu sunt numai sute de morminte
în lesul care umbla printre voi.

Voi îmi vorbiti de temple, de pilastri,


despre noi zei ce-n urma mea crescura . . .
Eu va basmesc de mortii mei albastri
ramasi sub Troia sau în mari de zgura.

Uleiuri cu miros adânc de floare


sângele Troii de pe trup nu-mi spala,
caci dincolo de orice scaldatoare,
port mortii scumpi pe mine tencuiala.

În cinstea mea chemati aezi la cina


Sa ma slaveasca ca pe toti eroii;
dar numai umbra mea cu voi închina,
eu am ramas sub zidurile Troii.

Iar când pe sânul alb al Penelopei


las fruntea în adânc culcus fierbinte,
eu sânger înca-n lupta cu ciclopii
ori ratacesc pe mari cu oseminte.

20
Cu darnice saruturi ne-ntrerupte
muierea îmi dezmiarda la-ntâmplare
pe piept, pe umar, ranile din lupte,
crezând ca urma lor nu ma mai doare.

Ci eu sunt tot o rana nevazuta


si rani sunt ochii astia tristii, goii . . .
Nevasta mea sau mortii ma saruta
Întorsi acasa din cenusa Troii ?

Din nou ma vad pe valuri cu naierii,


din nou ma bat în spade cu strigoii.
Alunec dintre coapsele muierii
si ma-ntorc iar sub zidurile Troii . . .
Eu am ramas sub zidurile Troii !

Ciclop, sculptura helenistica

21
Ulise il orbeste pe ciclop, 670 inainte de Cristos

22
Henri Matisse, Ulise il orbeste pe ciclop, 1934

Henri Matisse, Ulise il orbeste pe ciclop, 1935

23
Circe, basorelief din secolul VI inainte de Cristos

24
Pictorul Atenei, Circe, 490-480 inainte de Cristos

25
Pictorul lui Ixion, Mnesterophonia (omorarea pretendentilor), 330 inainte de Cristos

26
Pictorul lui Ixion, Mnesterophonia (omorarea pretendentilor), 330 inainte de Cristos

27
28
Stefan Arteni, Tripticul Apocalipsului

29
Stefan Arteni, plansa din albumul de monotipuri dedicat Apocalipsului

30
Stefan Arteni
[www/stefanarteni.net]
[solinvicarteni@hotmail.com]

Reciclarea Marxismului [2]. Autocolonizarea


[Octombrie 26, 2007]

Conu’ Iancu spunea: “Sunt cestiuni importante, arzătoare la ordinea zilei...”


Sa rasfoim cateva reviste romanesti ce apar pe internet si sa vedem care
‘cestiuni’ par a fi arzatoare. Sublinierile imi apartin.

www.pavilionmagazine.org
Iata un text ce descrie o rubrica a revistei: “Breakfast este un punct de propuneri,
dezbateri, analize asupra scenei artei contemporane si contextul international in
care aceasta actioneaza. Este un proiect-baza de discutii pentru problemele
contemporane, ca un dublet analitic-(re)productiv aproape FOUCAULTian.”
Revista si blogurile ce ii sunt associate il mentioneaza pe Theodor Adorno si
reproduc portretul lui Walter Benjamin [Benjamin era entuziasmat de idea ca
reproducerile vor face arta auratica, inalta, accesibila maselor, cu implicatia ca
aceasta arta isi va pierde astfel aura; uitase pesemne ca si ‘prostimea’ Florentei
intra in bisericile pictate de un Ghirlandaio si putea vedea operele originale.] Iar
un articol intitulat ‘Ce ne poate spune Lenin astazi despre libertate?’ este semnat
de onmiprezentul Slavoj Zizek.

www.idea.ro/revista
Curatorul Marius Babias declara in legatura cu proiectul Spatiul Public
Bucuresti | Public Art Bucharest 2007: “Cu cit mai brutal e capitalismul, cu atit
e mai critica arta… CHESTIUNILE NEREZOLVATRE ALE ISTORIEI
COMUNISTE, reprimate prin ritmul razant al expansiunii capitaliste, nu stau, ce-i
drept, in centrul proiectului, dar ele SINT DE DISCUTAT PUBLIC CA NISTE
EFECTE SECUNDARE, sa zicem, si de ancorat intr-un discurs cultural.”

Imi vine in minte o ‘chestiune nerezolvata a istoriei comunismului’, anume


afirmatia lui Zinoviev ca va trebui lichidat acel procent de zece la suta din
populatie care nu se va asocia noii ideologii nici macar ca ‘tovarasi de drum’.

Iata ce scrie tot Marius Babias in Observator Cultural nr. 378 despre IDEA
Design & Print, casa care scoate si revista Idea: “Echipa redactionala, careia ii
apartin printre altii intelectuali critici ca Ciprian Mihali, Adrian T. Sirbu, Alex.
Cistelecan, Andrei State, ca si curatorul Attila Tordai-S. si artistul Ciprian
Muresan, publica in special traduceri in premiera din teoreticieni francezi, cum ar
fi Roland Barthes, Gilles Deleuze, Jacques Derrida, Michel Foucault si Jean-Luc
Nancy, dar si Hannah Arendt si Walter Benjamin, Peter Sloterdijk si, recent,
Giorgio Agamben... Pe plan politic, colectivul IDEA se pozitioneaza la ‘stinga’ si e
format dintr-un grup combativ de tineri filozofi, teoreticieni ai artei si artisti,
SCOLITI IN NEOMARXISM si poststructuralism.”

31
Ce rost are aceasta reciclare a marxismului? Cred ca raspunsul a fost dat de
Lucien Oulahbib in cartea sa intitulata ‘Filozofia Canibala’ publicata in 2006.
Desi cartea este dedicata numai analizei marxismului franceze din a doua
jumatate a secolului trecut, filozofie pe care Oulahbib o numeste ‘gandirea care
mutileaza ‘, titlul mi se pare potrivit pentru intreaga gama a teoriilor marxistizante.
O seama de eseuri interesante apar si pe situl sau, http://lucien.samir.free.fr ,
printre care un studiu despre Bataille, Blanchot, Foucault, Derrida, Deleuze,
Lyotard, Baudrillard, anume ‘Nihilismul francez contemporan : contururi
epistemologice si greutatea designatiei sale’ [Le nihilisme français contemporain:
les contours épistémologiques et la difficulté de sa désignation]. Un subtitlu mi se
pare relevant : ‘Neoleninismul ca strategie’ [Le néoléninisme comme
stratégie]. Citez cateva randuri din acest articol, in limba originala : « Les auteurs
étudiés ici ont été dits néoléninistes parce qu'ils préservent comme acquis
stratégique les principes léninistes de négativité absolue et qu'ils cherchent à
aller plus loin que le processus de destruction amorcée par Lénine en s'attaquant
non plus à l'infrastructure "bourgeoise" mais à sa "superstructure" et ce non pas
seulement du point de vue institutionnel mais aussi à l'intérieur même des
consciences. »

Cum poate fi acceptata aceasta ‘mema’ intr-o cultura care a suferit destul de pe
urma ‘socialismului real’? Alexander Kiossev, profesor de istorie a culturii
moderne, introduce notiunea de autocolonizare: “Se pare ca acele culturi care se
autocolonizeaza importa singure valori straine si modele de civilizatie si isi
colonizeaza voios propria autenticitate prin aceste modele... Adoptand modele
din afara, culturile ce se autocolonizeaza se vor autotraumatiza – caci ele
ADOPTA IN ACELASI TIMP O PROPRIE INFERIORITATE, o proprie si
dureroasa lipsa de substantialitate esentiala si de universalitate.”

Pornind dela teatrul grec si dela metafora scenei folosita de sociologul Erwin
Goffman, sociociberneticiana Vessela Misheva, nascuta in Bulgaria, scrie cateva
randuri frumoase despre acele culturi care, ca si corul tragediei, raman ascunse
in ungherele scenei fara a participa in activitatea actorilor principali ci doar
comenteaza din cand in cand actiunea la care nu iau parte. Misheva dezvolta
teoria sistemelor creata de Niklas Luhmann si analizeaza cu deosebita
sensibilitate culturile sud-estului european, o regiune descrisa de Ivo Andric ca
“o a treia lume în care s-a gramadit tot blestemul din pricina despartirii
pamantului în doua lumi”. Poate istoria si geografia au cauzat recurenta
suferintei, o suferinta fara sens, o suferinta fara posibilitatea mantuirii – Brancusi
credea ca lumea poate fi mantuita prin arta, insa Brancusi a fost o exceptie caci
el intelesese ca tocmai aceasta pozitie marginala ofera posibilitatea unei viziuni
metaculturale. Misheva subliniaza faptul ca reactia nefasta dar obisnuita va fi
‘nihilismul national’, o exaltare a autodenigrarii, o identitate construita pe baza
autonegarii si mizand pe un occidentalism fara discernamant. Atat cnutul
tovarasesc an-estetic cat si contraselectia sistematica practicata in anii
‘socialismului real’ au agravat acest fenomen. Este suficient sa amintesc aici
ultima carte a lui Horia Roman Patapievici despre spatiul cultural roman ca

32
“mahala a spiritului”( da, o mahala, dar o mahala care totusi a produs un
oarecare Dan Barbilian, zis si Ion Barbu, cunoscut pentru spatiile Barbilian in
geometrie; ori un Alexandru Lungu din Chisinau, cunoscut pentru generalizarea
conceptului simetriei colorate prin care stabileste la nivelul teoriei grupurilor atat
de cautata paralela intre muzica si pictura). Si in acest fel, necesarul discurs
postcolonial devine autocolonizare.

Este vorba de a raspunde acelei intrebari care constituie titlul unui tablou de
Gauguin : ‘De unde venim ? Ce suntem? Incotro ne indreptam?’ [D'où
venons nous? Que sommes nous? Où allons nous?] Paradoxal, sud-estul
Europei este in acelasi timp locul de origine si periferia civilizatiei europene.
Poate ar fi mai bine sa ascultam sfatul lui Heidegger: pentru a fi cu adevarat
Vestici ar trebui sa cercetam infatisarea de palimpsest cultural a regiunii si sa ne
intoarcem un moment la grecii stravechi, la grecii cu temple si statui pictate in
culori violente, la grecii misterelor si la grecii sacrificiilor sangeroase (jertfirea
Ifigeniei a supravietuit indelung in multele versiuni balcanice ale legendei
Mesterului Manole); si ar trebui sa nu uitam ambiguitatea arhetipala a zeilor greci
(Apolo era simbol solar si protector al artelor, dar si aducatorul ciumei); pentru a
fi cu adevarat Vestici, ar trebui sa nu uitam ca bizantinii se chemau de fapt
‘romaioi’ adica cetateni ai Imperiului Roman.

Cat despre obisnuita acuzatie de protocronism, as voi sa amintesc ca intr-un


interviu televizat presedintele Georgiei a declarat cu mandrie ca se considera
urmas al legendarei Medea, cea care, in cuvintele presedintelui, “a comis tradare
nationala” ajutand pe Iason sa fure lana de aur. Presedintele Georgiei nu a fost
acuzat de protocronism.

33
Elemente arhitecturale din teracota excavate la Sardis, Lidia, secolul VI inainte de Cristos

Nereu, sarpele cu trei trupuri. Se crede ca basorelieful apartinea unui templu al Atenei Polias
(protectoare a orasului) construit in secolul VI inainte de Cristos. Barbile sunt pictate in albastru
inchis.

34
Antefix (decoratie arhitecturala), Capul Gorgonei, secolul VI inainte de Cristos

Antefix (decoratie arhitecturala), ornament pentru templul Herei din Paestum

35
Ornament architectural pictat, Satir si Menada, Etruria, 500-475 inainte de Cristos

36
Ornament architectural pictat, Etruria

Ornament architectural pictat, Etruria

37
Sacrificul Ifigeniei, urna etrusca

38
Pictorul lui Timiades, Neoptolemus o sacrifica pe Polyxena la mormantul lui Achile,
570-550 inainte de Cristos

39
40
Manastirea Cozia

41
Tara Romaneasca, Icoana din secolul XVIII

42
Stefan Arteni
Meditatie asupra dialogului intre Liviu Antonesei si Dan Gogleaza intitulat
Prelucrarea Trecutului Comunist
[Noiembrie 11, 2007]

Folosind notiuni cibernetice si psihanalitice, Domnul Dan Goglează afirma ca va


porni dela o premiza care mi se pare corecta, anume posibilitatea de a descrie
numai lumea sa. Ii citez cuvintele: “Ştiu că s-a discutat, strigat şi înjurat mult pe
această temă însă fiecare o face în termenii care-i definesc ‘lumea’, vizînd astfel
comunismul ‘personal’ şi nu al ‘altuia’, aşa că acum este rîndul meu. Pe măsură
ce voi răspunde la întrebări, este posibil să se dezvolte şi felul meu personal de a
mă ‘certa’ cu partea mea comunistă însă, nu ştiu cum va arăta acest lucru în
final.” Din pacate, pe masura ce se desfasoara dialogul cu Liviu Antonesei,
Domul Gogleaza face o seama de generalizari care mi se par incorecte. Voi
formula replica tot sub forma unui dialog (DG = Dan Gogleaza; SA = Stefan
Arteni.)

Dialog Imaginar:

DG: Putem spune, fără ezitare, că „noi sîntem copiii comunismului” şi că ne-a
marcat personalitatea, chiar dacă procesul nu a fost linear iar efectele uneori
contrare intenţiilor iniţiale.

SA: Nu. Nu sunt copil al comunismului. Daca istorisirile familiei sunt reale, atunci
sunt neam de razesi si imi voi insusi vorbele acelui poet atat de hulit : “eu imi
apar saracia, si nevoile, si neamul.”

DG: Ritualurile de atunci şi importanţa dată de colectivitate acestor „semne ale


valorii” erau fascinante, nu numai pentru imaginaţia mea, ci şi necesare creierului
meu care-şi verifica ipotezele şi fără de care ar fi luat-o „razna.”

SA: Nu. Nu am fost cuprins niciodata de vreun extaz chiliastic produs de riturile
‘socialismului real’ ori de treimea marxista, Marx + Engels + Lenin (Stalin s-a
dezlipit, caci nici macar materialismul dialectic nu a putut produce miracolul unei
treimi formate din patru indivizi.)

DG: Problema vinovăţiei este desigur legată şi de formele de complicitate


directă sau indirectă. Revenind la complicitatea şi vina originară de care
vorbeam, ea conţine nuanţe speciale ce justifică nevoia de prelucrare a
trecutului şi, mai ales, a sentimentului de vinovăţie confuz declanşat în noi
de comunism pentru a ne culpabiliza. El trebuie să fie conştientizat şi
acceptat ca să devină o conştiinţă a vinovăţiei, altfel nu vom ajunge
niciodată unde trebuie. Ideea de bază este că problema nu poate fi
rezolvată fără o conştiinţă colectivă al vinovăţiei - nu doar conducătorul
sau partidul singur a trimis intelectualii şi dizidenţii la Canal sau în
închisori, ci poporul. Noi am executat ordinele şi pe cei puşi la zid, noi am

43
ieşit în stradă şi am cerut „capul lui Moţoc”, noi am aplaudat măsurile
luate, noi am mărşăluit în direcţiile cerute - uneori cu fanatism!, noi
aplaudam şi scandam încă pe 21 decembrie 1989 lozincile comuniste.
Massele au fost întotdeauna mult mai criminale decît individul singular,
dictatorul instigator creează doar iluzia legalităţii faptelor odioase.

SA: Notiunea de vinovatie colectiva este o aberatie. Oare au fost complici


victimele colectivizarii? Oare au fost complici cei deportati din Basarabia?
Ma gandesc in special la cei tineri, care nu au trait primele decade ale
constructiei socialismului cand decimarea era in toi in sunetul unor lozinci de
genul “pecere bastionul pacii ie,” si care ar putea lua aceasta notiune a vinovatiei
colective in serios. Indraznesc sa recomand acestor tineri sa citeasca si sa
reciteasca ‘Gherla-Latesti,’ cartea lui Paul Goma [se afla pe internet la
http://paulgoma.free.fr. ] Sa citeasca si sa reciteasca paginile despre bataie. Sa
mediteze un moment la destinul omului Goma, intai refugiat in propria-i tara,
astazi refugiat in propria-i Europa, cea unita. In timp ce implementatorii regimului,
regim definit chiar de Raportul Tismaneanu ca un regim ilegitim si criminal, se
lafaie in vile luxoase bucurandu-se de pensii grase.

44
Stanciul Radu şi Voicul zugravi, iconostasul bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Căuşeni,
Basarabia, 1763-1765

Stanciul Radu şi Voicul zugravi, arhidiaconul Ştefan, frescă din pronaosul bisericii „Adormirea
Maicii Domnului” din Căuşeni, 1763-1765

45
46
Suceava, Cetatea de Scaun

47
Cetatea Hotin

Cetatea Soroca

Cetatea Alba

48
Stefan Arteni

Urmasi ai Romei, istoriceste corecti?

[Decembrie 8, 2007]

Internetul este o unealta minunata. Din multimea de mesaje am ales unul care mi
se pare amuzant. Revista ArtNexus anunta un nou targ de arta care va avea loc
la Basel [Bale, Basilea] in anul 2008. Traduc un fragment din mesaj: “...Arta
latina...galerii de arta contemporana si moderna provenind din tari europene cu
radacini latine ca Italia, Spania, Franta, Romania si Portugalia, ca si galerii din
America Latina si Caraibe...ofera o viziune panoramica imediata a artei latine
moderne si contemporane...” [detalii se pot gasi pe situl www.balelatina.com]

Stia conu’ Iancu ce stia: “…întru cât ne priveşte... pentru ca să dăm exemplul
chiar surorilor noastre de ginte latine însă!” Iata-ne din nou artisti latini, mai abitir
ca saracu’ Nero.

Dar...sa avem putintica rabdare. De ce oare este reproclamata latinitatea


neamului? Ori, cum spuneau Romanii, “cui prodest”, CINE VA PROFITA?

Este drept ca un persan pe nume Gardizi, intr-o scriere intitulata "Podoaba


istoriilor", vorbeste despre "un popor al Imperiului Roman", care locuia intre
Dunare si "un munte mare", intre bulgari, rusi si unguri. Este drept ca Grigore
Ureche a declarat: „De la Rîm ne tragem”. Este drept ca Miron Costin afirma
necesitatea cunoasterii originilor, „toate alte ţări ştiindu începuturile sale”. Este
drept ca pana si turcii au aflat ca bizantinii se considerau Romani si in
consecinta au dat numele „Rumelia”, adica Tara Romanilor, teritoriilor cucerite
treptat la vest de Constantinopol. Deci ’majestatea Romei’ - folosesc termenul
obisnuit care apare in declaratiile de razboi facute de Romani - ca si amintirea
de a fi fost parte din acel spatiu cultural ori de a fi fost in contact cu Imperiul
Roman, au ramas intiparite in memoria multor generatii, inclusiv in memoria
vecinilor si a navalitorilor – pana si cuvantul ‚ţar’ a derivat din latinul ‚caesar’.

Sa incercam sa privim lumea cu ochii mintii celor ce au trait cu veacuri in urma.


Voi da un exemplu. Prin casatorie, ducele de Lancaster, John de Gaunt, a
devenit pretendent la tronul Castiliei. Dupa disparitia statului cruciatilor a existat o
lunga serie de regi ai Ierusalimului, ultimul folosind acest titlu fiind contemporanul
nostru, Juan Carlos I al Spaniei. Prin casatoriile cu Evdochia din Kiev si apoi cu
Maria de Mangop, Stefan cel Mare se inrudea cu Paleologii si devenea
pretendent la tronul Bizantului. Stefan era un iscusit diplomat si poate daca Maria
ar fi trait mai mult, am avea astazi un hrisov in care Stefan cel Mare se declara
‚Basileus Romaion’, Rege al Romanilor.

In ce priveste limba, Jacob Burckhard spusese: “Orice cultură începe cu un


miracol al spiritului : limba”.

49
Parea insa ca pana deunazi scormonirea trecutului incetosat pentru a descoperi
mitul fundational ori descalecatorul legendar nu mai era la moda. Caci iata ce a
scris istoricul atotdeconstructor si atotrelativizator Lucian Boia: “Aceasta
mitologie a originilor s-a manifestat la noi foarte intens pentru ca ea
compenseaza o serie de complexe de inferioritate fata de puterile din jur. Ea a
reprezentat o solutie pentru a ridica spatiul romanesc la o noblete a originilor.
Mitul fondator al latinitatii a fost consacrat de Scoala Ardeleana in secolul XVIII.
De aici s-a ajuns la ideea ca sintem nu numai descendenti ai romanilor, ci
continuatori ai istoriei acestora“.

Este interesanta grandilocventa predicilor despre un asa-zis complex de


inferioritate - grozava gaselnita! - folosit in deconstructia oricaror repere
identitare. Sorin Antohi a vorbit despre „complexul etno-naţional-cultural de
inferioritate” care ar fi stigmatul romanului. Predispozitia de a subestima devine
evidenta si in adoptarea si folosirea anumitor neologisme, ca de exemplu
termenul ‚bovarism’ [inventat de Jules de Gaultier] pe care l-am intalnit in scrierile
lui Sorin Antohi [bovarism geo-cultural] si in cele ale lui Paul Cernat [bovarism
identitar]. Dar de ce oare este astazi Romania o tara inapoiata? Raspunsul este
simplu si il da Sorin Adam Matei in articolul „O poveste romaneasca despre
globalizare” aflat pe situl http://members.tripod.com/interval/09-99/: „Ce a distrus
Romania a fost proiectul radical leninist, nu viata romaneasca economica sau
sociala anterioara...”

Voi cita acum din eseul ‚Sange pe Baragan’(2) de Petru Ursache, aflat pe situl
http://convorbiriliterare.dntis.ro/URSACHEiun7.html (mentionez adresa de pe
internet pentru ca teme ale eseului sunt deportarile si domiciliul fortat in Baragan
si din acest motiv eseul merita a fi citit cu atentie): “Adrian Cioroianu...scrie că
istoria si memoria sînt simple ‚vanităti’”. Adrian Cioroianu este istoric si ministru
de externe!

Aparent născute ca reactie la delirul istoricilor marxisti ori national-comunisti,


"demitizările" eşuează în relativism. Badica Traian si badea Cârţan au fost
bagatelizati si s-au vazut deja primele rezultate: fruntasii tarii au recunoscut tacit
existenta dincolo de Prut a unei limbii moldovenesti, diferita de limba romana, si
nu au voit sa acorde ocrotire comunitatilor de romani care au supravietuit sub
diverse nume dincolo de hotarele tarii, nerecunoscandu-i ca romani. Imi trece
prin minte un scenariu apocaliptic. Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir
Voronin, a decretat aniversarea în 2009 a 650 de ani de la întemeierea statului
moldovenesc independent. Este posibil ca in curand va dori sa anexeze Moldova
regateana. Ungaria doreste Transilvania. Bulgaria doreste Dobrogea. Ramane
Valahia, dar fruntasii patriei mume vor gasi o cale pentru a o da cuiva...pe nimic.

Sa ne oprim pentru un moment si la mitul originii, la actul descalecarii.

A uitat oare Lucian Boia ca pana si latinii, cei din Latium, cei ce cladira Imperiul
Roman, aveau un mit fundational, legenda cu gemenii crescuti de lupoaica, si

50
credeau si in miticul Enea, refugiatul dela Troia si presupus stramos al lui Cezar
si al dinastiei Iulia-Claudia? Brazda legendara a lui Romulus prin care a fost
creata Roma Quadrata aminteste de actul de a distinge si a indica spatiul marcat
si cel nemarcat, act contingent si arbitrar prin care ceva este creat din nimic
[acest act de a distinge a fost discutat in ‘Legile Formei’, cartea matematicianul
George Spencer-Brown, si sta la baza sociologiei lui Niklas Luhmann]. Trebuie
sa remarc ca italienii par sa nu fi aflat de metodele reconfigurarii demistificatoare
a trecutului, caci iata o veste aparuta in Evenimentul Zilei nr. 4998 din 21
Noiembrie 2007: “Arheologii italieni sustin ca au descoperit pestera in care,
potrivit legendei, intemeietorii Romei, gemenii Romulus si Remus, ar fi fost
alaptati de catre o lupoaica, realateaza Reuters”.

Roma, colina Palatinului: grota legendarei lupoaice

51
Sa lasam istoricilor truda de a descoperi in colbul cronicilor existenta unui boier
Dragos care a trecut muntii si care a vanat zimbrii – vanatoarea era privilegiul si
distractia preferata a aristocratiei medievale. Ceea ce intereseaza este
semnificatia legendei. Vanatorul care a ucis zimbrul avea functia culturala de
mediator caci personifica regalitatea sacra inclusiv rolul acesteia de intermediar
intre cer si popor. Vanatoarea legendara era perceputa ca un ritual prin care
descalecatorul isi afirmase autoritatea asupra tarii si chiar a naturii obtinand o
conditie de liminalitate intre sacru si profan – latinul ‘sacer’, tradus de obicei prin
cuvantul ‘sacru’, inseamna si ‘sacrificiu’. Sacrificiul trebuie deci inteles in toata
complexitatea sa fundationala caci este inceputul creatiei.

Manastirea Moldovita: zimbrul, soarele, luna si luceafarul de dimineata

52
Stefan Arteni, Descalecarea

53
Stefan Arteni, doua variatiuni pe tema descalecarii

54
Stefan Arteni, doua variatiuni pe tema descalecarii

55
Sa citim cartile lui Jean Sevillia: “Terorismul intelectual”, despre ostracizarea si
demonizarea celor care nu au fost si nu sunt politiceste corecti, si “Istoriceste
corect”, despre aplicarea la istorie a conceptiilor politiceste corecte. Oare
absolutizarea sincronismului cultural neconditionat nu constituie cumva un fel de
‚mit fondator’ al istoricismului corect impins pana la absurd? Daca ne gandim la
un domeniu diferite, cel al artelor, obsesia sincronismului cultural ar putea
explica adoptarea unor mijloace artistice vestice cum ar fi performanta si
instalatia, proclamate noi chiar si in Occident, desi rasfoirea unei carti de istorie
ori o privire aruncata pe internet ar demonstra ca au existat de cand lumea - cu
secole in urma asa numita ‚première, joyeuse’, sau ‘solennelle entrée’ a printului
in orasul sau era prilej pentru confirmarea ori acordarea unor privilegii, dar
devenea si un prilej pentru o extravaganta multi-mediala interactiva, adica
performante si instalatii temporare ori perisabile.

Dar pentru a fi politiceste si istoriceste corecti, integrabili si sincronizabili, ar


trebui sa urmam pretioasele indicatii ale asa numitilor “boieri ai mintii” mesteri in
“grile de interpretare”: istorie, traditie, mituri si legende – le putem numi “memorie
culturala”, dupa Jan Assmann, ori “locuri ale memoriei”, dupa Pierre Nora -
toate sunt doar vanitati. Pe situl www.curaj.net a aparut in decembrie 3, 2007
articolul “Chilia intre istorie si prezent” de Ion Bargan, insotit de un fotoreportaj
intocmit de Florea Arteom si Ion Bargan: din cetatea Chiliei [alta “vanitate”?] a
ramas doar o subrezita clopotnita.

Nu imi ramane decat sa inchei, dar repetand intrebarea, o intrebare retorica. In


contextul intensei deconstructii, care este scopul reproclamarii originii noastre
latine? Ori, cum spuneau Romanii, “cui prodest”, CINE VA PROFITA?

Din fotoreportajul creat de Florea Arteom si Ion Bargan: clopotnita fostei cetati Chilia

56
Stindard liturgic daruit de Stefan cel Mare manastirii Zografu dela Muntele Athos

57
58
Universitatea Berkeley, California, Noiembrie 2007

59
Pablo Picasso, Staline à ta santé, Noiembrie 1949

60
Stefan Arteni
Talibanul marxist. [1] Ce e de facut? - vorba lui Lenin
[Ianuarie 5, 2008]

Stimate Domnule Gogleaza :

Va urez un an nou fericit si plin de succese. Voi incerca sa urmez firul dialogului,
pas cu pas, pe masura ce imi adun gandurile si gasesc cuvintele potrivite. De la
inceput trebuie sa marturisesc ca nu stiu prea multe despre psihoterapie. Sunt
pictor, mestesugar, zugrav – imi place sa folosesc ultimul cuvant in sensul
grecescului ‘zographos’, cel care scrie/picteaza viata. M-am incumetat cateodata
sa formulez cateva cugetari. Se afla pe situl revistei Asymetria si pe situl meu:
www.stefanarteni.net. Stiu, imi fac publicitate cu nerusinare, dar cred ca aceste
texte prezinta fidel o harta a mintii mele si lectura lor ar fi utila pentru conturarea
contextului acestui dialog.

Citesc si recitesc cu atentie articolele dumneavoastra. Si imi apare in minte


imaginea lui Ion Iliescu la zavera din ’89 [splendida denumire ‘zavera’ apartine lui
Dan Culcer]. Cu zambetul sau feciorelnic, Ion Iliescu spusese: toti am fost
comunisti! Aceasta imagine se impleteste cu alta, mult mai veche, imaginea
copilului care eram in primii ani cincizeci, cand il intrebam pe tata: tati, de ce nu
mai vine bădia pe la noi? Mi-a raspuns oare tata, ori doar m-a privit cu ochi
indurerati? Bădia a pierit pe undeva, nu se stie unde, nu se stie cand, in una din
temnitele tovarasilor.

Notiunea vinei colective, ca notiune, nu este un subiect tabu. Insa ma indoiesc ca


poate fi aplicata in cazul ororilor comunismului si, mai specific, sunt convins ca
nu este aplicabila in cazul romanesc. Dar despre care Romanie vorbim? Cea de
dupa 23 august ’44? Ori vorbim si de cea de dupa cedarea Basarabiei, Bucovinei
si a Tinutului Herta, nefericitii din teritoriile cedate fiind primii cetateni romani
binecuvantati de ”viitorul luminos” adus de armata rosie? Vorbim de o Romanie
situata in contextul istoric al evenimentelor secolului trecut si ale celui prezent,
mentionand si date, fapte si ecoul acestora, si impletirea lor cu ‘lupta’
marxismului pentru hegemonia mondiala? Iar in acest caz, includeti sub umbrela
vinovatiei colective si pe toti cei ce au trait sau traiesc in tarile care s-au aflat sau
se afla inca sub ciubota talibanului marxist, de la 7 noiembrie 1917 incoace? Toti,
fara nici o exceptie? Includeti oare si pe activistii, agentii, agentii de influenta si
simpatizantii comunismului din tarile necomuniste, o lista lunga care include
nume celebre ca Picasso, Neruda, Rivera, Siqueiros? Sunt cumva incluse intre
vinovati companiile, organizatiile si institutiile economico-financiare si culturale
occidentale ori internationale care prin diferite forme de asistenta au prelungit si
prelungesc viata guvernelor comuniste? Mi se pare ca ati conceput vinovatia
colectiva ca o vinovatie egala pentru toti; trebuie deci sa aplicam simpla formula:
vinovatia secretarului general = vinovatia nenorocitului impuscat pe granita

61
incercand sa fuga din viitor? Iata cateva precizari preliminare care mi se par
esentiale.

Cred ca ati deschis o cutie a Pandorei.

Pablo Picasso, portretul idealizat al lui Stalin

62
Renato Guttuso, Studiu pentru Inmormantarea lui Togliatti, 1972

Renato Guttuso, Inmormantarea lui Togliatti, 1972

63
64
Manastirea Arbore

65
Isus Hristos Pantocrator, secolul XVIII, tempera, lemn, 42,5 x 33 cm.
(Provine din biserica satului Rotunda, Edineţ)

66
Stefan Arteni
Talibanul marxist.[2] Eminescu si Europa
[Ianuarie 15, 2008]

Stimate Domnule Gogleaza:


Sa continuam a depana pe indelete firul meditatiei.
Poezia lui Eminescu nu este nici marita nici micsorata de manipularile imaginii
poetului comise in anii ‘viitorului luminos’. O seama din versurile sale au fost
pastrate in vorbirea de zi cu zi, ca si multe din expresiile lui Caragiale. Am citat
controversatul vers “eu imi apar saracia, si nevoile, si neamul” mai degraba
metaforic, gandindu-ma ca, de fapt, este un raspuns politicos propunerii de
inglobare si sincronizare cu de-a sila intr-un imperiu ce se voia ori incerca sa
devina universal, cand aceasta inglobare ar fi adus cu sine riscul renuntarii la
fiinta proprie. In fond, si talibanul marxist a ravnit la un califat comunist mondial
care va pune in locul omului viu un ‘om nou’.

Trebuie oare sa ne lepadam de toti cei ale caror imagini au fost candva
manipulate de cineva? Atunci ce facem, de exemplu, cu Copernic ? Originea sa
etnica este si azi incerta: polonez, ori german, ori amestec, ori poate un ultim
urmas al poporului prusian din care, de fapt, ne-a ramas doar numele provinciei,
caci cavalerii teutoni l-au cam curatat etnic. Iar nazistii au manipulat imaginea lui
Copernic, germaninzandu-l cu sete. Ne lepadam de el, cu opera cu tot?

Sa ne intoarcem la poetul Eminescu. Daca este vorba de o semnificatie literală a


vorbelor sale, atunci voi indrazni sa afirm ca saracia [materiala!] nu este o rusine.
Devii sarac cand tovarasii marxisti ti-au luat tot. Esti sarac in lagarele de refugiati
- lagare care in ’72 erau vechi si darapanate baraci militare inconjurate de sarma
ghimpata, evident spre binele nostru, caci tovarasii aveau obiceiul de a rapi
azilanti. Iar daca si aici, in Occidentul aflat in amurg sau poate in plina agonie,
daca si aici renuntarea la o seama de castiguri materiale este pretul pe care
trebuie sa il platesti pentru putina libertate de a incerca sa faci ceeace voiesti sa
faci, fara a te supune modelor oficiale, atunci pretul este mic si merita platit.
Printre notele de lectura am gasit cateva randuri extrase dintr-un eseu despre
Vintila Horia, eseu scris de Georgeta Orian: “Toiagul de pelerin (fie el...penelul
pictorului sau condeiul poetului) si călătoria desfăşurată nu în lux, ci în sărăcie,
simbolizează rezistenţa si detasarea de cotidian.” Si iata ce spunea insusi Vintila
Horia:”Exilul nu înseamnă a pleca dintr-un loc pentru a trăi în alt loc...exilul este o
tehnică a cunoaşterii.”

Am citit pe internet zisul cuiva, cum ca “Eminescu este cadavrul nostru din
debara, de care trebuie sa ne debarasam daca vrem sa intram în Uniunea
Europeana” [expresia “schelet din debara” sau “schelet din dulap” este folosita in
America pentru a descrie un secret rusinos ori o crima nemarturisita]. Este
remarcabil ca acest comentariu despre Eminescu a fost scris de curand, intr-o
vreme cand pana si fratii nostri de ginte latina, italienii, si-au redescoperit marii
artisti din perioada interbelica, artisti pusi la index timp de zeci de ani. Poate

67
italienii au inteles ca valoarea unei opere de arta nu este automat garantata si
nici nu depinde niciodata de corectitutinea politica a autorului sau de subiectul
‘pe linie’.

Neamul!...aud deja acuzatiile de protocronism ori etnocentrism ori nationalism,


concepte anatemizate recent. Neamul este Itaca, aidoma întoarcerii lui Ulise
inspre centrul pe care il afla in sine, cum observa Mircea Eliade. Aici, in America,
fiecare se poate declara American-African ori American-Asiatic, sau, daca
voieste sa fie mai precis, American-Chinez ori American-Arab ori American-
German. Singurul criteriu este ceeace simte in adancul fiintei sale. Pot deci
spune ca sunt Roman-American, chiar daca stramosii mei au fost de fapt cumani
ori pecenegi, ori vreun amestec oarecare. Pot sa ma declar chiar European-
American si nimeni nu imi va cere vreun permis in doua copii eliberat de un
anonim functionaras dela Bruxelles ori Strasbourg.

Si pentru ca a venit vorba de Europa – nu cea geografica, nici entitatea legala


numita Uniunea Europeana - oare Matila Costiesco Ghyka si Theodor Pallady nu
au fost ‘europeni’? Oare George Enescu, Panait Istrati si Constantin Brancusi nu
au fost ‘europeni’? Ar fi existat oare o ‘Ecole de Paris’ fara artistii din Europa de
Centru-Est? Bineinteles, vorbesc de o Europa a diversitatii, a jocului si
intersectiei traditiilor, nu de Europa tavalugului nivelator numit corectitudine, fie
ea politica ori culturala.

Ideologia corectitudinii politice si culturale este o forma subtila a terorismului


intelectual descris de Jean Sevillia. Prin distorsionarea si manipularea limbajului
si a informatiei, tinteste spre schimbarea simtirilor si a gandurilor, a ideilor si a
valorilor. Si astfel, din pacate, istoria pare a se repeta asemenea productiilor
cinematografice dela Hollywood: mereu acelasi subiect dar cu alti actori si cu
ceva efecte speciale noi si epatante. Cu cativa ani in urma, a avut loc in
Germania o mare expozitie dedicata memoriei grupului de teroristi marxisti
cunoscuti sub numele de Gangul Baader-Meinhof, expozitia fiind un fel de
omagiu ori de eulogie sentimentala cu un catalog in doua volume. In ajunul
alegerilor din Franta din anul 2007, priveam intr-o zi pe ecranul televizorului
vestile dela Paris, si ce-mi vazura ochii? Mii de tineri cu pumnul ridicat cantand
internationala, in timp ce jurnalistul inregistra cuvintele unei domnisoare care se
declara doritoare de a vota pentru partidele revolutionare de stanga. Iar in
Basarabia, comunistii s-au reintors cu toata recuzita din vremurile lui Stalin.

Si acum, o nota intristatoare. In articolul meu intitulat “Urmasi ai Romei,


istoriceste corecti?”, publicat in Asymetria pe 8 decembrie, 2007, scrisesem:
“Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a decretat aniversarea în
2009, a 650 de ani de la întemeierea statului moldovenesc independent. Este
posibil ca in curand va dori sa anexeze Moldova regateana.” Se pare ca am
prevestit viitorul. Ziarul Ziua a publicat sambata, 12 ianuarie, 2008, un articol cu
titlul „Amenintari dela Chisinau”. Articolul incepe cu aceste cuvinte: „Partidul

68
‚Patria-Moldova’ de la Chisinau sustine necesitatea unei ‚Moldove Mari’ de la
Carpati la Nistru... informeaza Rompres”.

Manastirea Cozia, Mircea cel Batran

69
70
Manastirea Arbore

71
Isus Hristos Pantocrator, secolul XVIII, tempera, lemn, 75,5 x 49,5 cm.
Icoană populară. (Provine din biserica satului Boroseni, Edineţ)

72
Stefan Arteni
Talibanul marxist.[3] Intermezzo. O scurta istorie a comunismului in
Romania
[8 Februarie 2008]

Cu ani in urma, profeti inarmati cu invatatura lui Marx, invatatura pe care o


declarau singura stiintifica si finala, ne-au adus lumina dela rasarit. Au impus
impartirea maniheista intre ei, initiatii, si noi, neinitiatii, turma care trebuia sa fie
cioplita dupa chipul si asemanarea lor. Ca sa nu li se stinga specia, initiatii au
creat binecunoscuta pepiniera de cadre, din care au iesit „impersonalii tuturor
neputintelor”, cum bine ii descria Lucian Blaga. Ce au facut neinitiatii? Unii, de
buna voie, au devenit discipolii si slujitorii noilor profeti. Dar nu tot romanul s-a
supus, caci multi, foarte multi, au refuzat sa se converteasca si sa devina ‘om
nou’. Cati dintre acestia au fost omorati? Un milion, doua milioane? Cati
prizonieri romani – si printre ei era un frate mai mare al tatalui meu – cati
soldati si ofiteri au pierit, nu se stie unde, prin cruntele lagare staliniste, doar
pentru ca au refuzat sa se comunistizeze? Cati oameni au murit in timpul
infometarii controlate din Basarabia si din Moldova romaneasca? Cati nefericiti
au infundat puscariile, cati au fost trimisi la Canal? Cati au fost victime ale
psihiatriei aplicata ca arma de represiune politica? In articolul sau intitulat « La
schit si la gherla », publicat in revista Convorbiri Literare din Decembrie 2007,
Petru Ursache citeaza spusele părintelui Iustin Pârvu: „Asta n-au înteles
comunistii, că sufletul pe cruce cîstigă adevărata libertate, că toate metodele lor
de reeducare psihică au făcut mai multi sfinti decît robi, au sfintit pămîntul tării
cu sînge de mucenici”.

Starnite, amintirile au inceput sa se perinde. Mama lucrase cu Mircea


Vulcanescu si cand vorbea despre el avea lacrimi in ochi, ea care nu plangea
niciodata, si repeta mereu ca fusese un om bun, atat de bun. Mircea Vulcanescu
si multi altii, prea multi, au pierit in iadul temnitelor tovarasesti. Dintre cei inchisi,
unii s-au intors neoameni, cu mintile pierdute – am cunoscut cativa. Si am
cunoscut si supravietuitori ai anilor de inchisoare, schiloditi si surziti de batai,
dar cu spinarea inca neincovoiata.

Voiti sa cunoasteti istoria comunismului povestita, nu de ‘experti’, ci de cel ce a


suferit comunismul pe pielea si in carnea sa? Cititi scrisurile lui Paul Goma.
Cititi-le respectand ordinea cronologica a evenimentelor vietii scriitorului. Veti
intelege cata dreptate a avut Andrei Vartic cand le-a numit o Odisee moderna, o
Odisee a noastra. Numai ca de data aceasta, Odiseu si Homer s-au contopit si
vorbesc cu un singur glas, glasul lui Paul Goma. Cititi despre pruncul care isi
vede tatal in prinsoare si apoi il crede pierdut in nesfirsitul gulag. Cititi despre
copilul hartuit de comitetele pentru repatrierea basarebenilor, basarabeni
repatriati bineinteles in gulag. Cititi despre adolescentul hartuit in scoala si
despre tanarul care indrazneste sa chestioneze adevarurile partidului si este
‘infierat’, aruncat in puscarie, chinuit si batut, si trimis in domiciliu fortat. Cititi

73
despre barbatul care incepe sa scrie, care indrazneste din nou sa vorbeasca si
este din nou hartuit si urmarit, si apoi este arestat si drogat si batut. Cititi despre
exilatul cunoscut acum in toata lumea, cititi cum l-au urmarit, cum l-au
amenintat, cum au incercat sa-i rapeasca copilul, cum au incercat sa-l omoare.

Rasfoind zilele trecute prin notele de lectura, am gasit interviul acordat de Vintila
Horia doamnei Marilena Rotaru [interviul se poate citi pe situl www.memoria.ro].
Cateva din cuvintele rostite de Vintila Horia mi se par potrivite pentru a descrie
opera scriitorului Paul Goma: “România s-a realizat întotdeauna numai pe plan
spiritual, sacrificiul ei în istorie sau în politică a fost mereu sângeros şi crunt, iar
din sacrificiul acesta a ieşit întotdeauna, ca o pasăre Phoenix, o capodoperă.”

Paul Goma, Din calidor, 2004

74
Vintilă Horia, Pérsécutez Boèce, 1987

75
76
Cultura Vinca, sculptura pictata, mileniul V inainte de Cristos

77
Icoana romaneasca, secolul XIX

78
Stefan Arteni
Talibanul marxist.[4] Psihologia: stiinta sau revelatie?
[4 Martie 2008]

Stimate Domnule Gogleaza:

Sa incepem cu un fapt istoric. Marxist-leninistii au stabilit precedentul imputarii


unei vinovatii collective, fie grupurilor etnice considerate contra-revolutionare, fie
claselor si paturilor sociale considerate contra-revolutionare.Si apoi a inceput
macelul.

In cuvantarea rostita pe 15 Martie 1990 cu ocazia vizitei la Praga a presedintelui


Germaniei, Richard von Weizsacker, Vaclav Havel s-a declarat impotriva notiunii
unei vinovatii colective: “Acceptarea ideii vinei colective si a responsabilitatii
colective inseamna ca in mod direct sau poate fara a ne da seama micsoram
vina ori responsabilitatea individuala...” Dar acum, pe diverse canale ideologice
continua inocularea sentimentelor de vinovatie colectiva - am fi complici pana si
la ascensiunea comunismului. Noi toti vom fi pusi de-a valma la zid in timp ce
instrumentalizarea politica va dilua culpabilitatea castei implementatoare si
profitoare care, in final, va fi spalata de orice pacat.

Spuneti: “Nu poţi acuza un regim pentru legile generale sau ideologia abstractă
ci pentru măsurile speciale de opresiune aplicate în scopul menţinerii şi măririi
puterii.”

Marx insusi afirmase ca teoria sa nu este o abstractie ci este destinata aplicarii in


practica de zi cu zi, si afirmase deasemenea ca teoria va vi verificata de
practica. Imi vine in minte si afirmatia lui Zinoviev ca va trebui lichidat acel
procent de zece la suta din populatie care nu se va asocia noii ideologii nici
macar ca ‘tovarasi de drum’, iar acest detaliu al ideologiei nu mi se pare deloc
“abstract”, si nu a fost “abstract” pentru cei care au fost ucisi. Ideologia marxista
inseamna distrugere – indiferent daca aceasta distrugere este numita genocid,
etnocid, genocid cultural. In toamna anului 1975 ma aflam la Paris.Vizitand un
cunoscut, aflai ca celalalt invitat este un fost calugar iezuit, devenit mare ideolog
al partidului comunist francez [ani mai tarziu l-am revazut intr-o fotografie, in suita
lui Mitterand]. O noapte intreaga ne-am duelat cu citate din clasicii si
contemporanii marxisti. In zori, fostul calugar mi-a spus, parafrazandu-l pe
Descartes: “Dumneata gandesti, deci trebuie sa fii impuscat”. Iata, in nuce, ce
inseamna marxismul.

Integrarea europeana? Rasfoiti www.eurozine.com , un sit care grupeaza o


seama de reviste culturale. Veti descoperi cine sunt ideologii noii Europe. Este
vorba de Antonio [Toni] Negri, politologul italian de extrema stanga, si de Slavoj
Zizek, membru al nomenclaturii din Slovenia, autoproclamat “stalinist Lacanian”,
cel care ne-a recomandat sa il repetam pe Lenin si care acum voieste sa il

79
reabiliteze si pe Robespierre cu tribunalul sau revolutionar si cu ghilotina. Exista
in cercurile academice, in special intre cei tineri, un adevarat cult al lui Zizek. A
aparut, evident, si Revista Internationala de Studii Zizekiene. Trebuie sa
marturisesc ca nu am putut rezista curiozitatii si in 2001 am ascultat, aici in New
York, doua prelegeri ale lui Zizek, colaje de clisee Lacaniene si de comentarii
despre filme, condimentate cu un “assemblage” ideologic althusseriano-leninist.
Am citit in ziarul Cotidianul din 7 Februarie 2008 ca Slavoj Zizek a fost invitat la
Bucuresti cu ocazia celei de a treia Bienale de Arta din acest oras [detalii pe situl
www.cotidianul.ro ]. Mi se pare ca asist la un efect de ricoseu, lumina marxista
vine acum din Apus! Si iata dece procesul comunismului nu va avea loc
niciodata, da, niciodata! Din nou va deveni actuala zicerea lui Sartre :
“Anticomunistul este un caine!”

Ce scrisese filozoful-martir Jan Patocka, cel ce, in zilele dinaintea mortii, a fost
supus unor lungi interogatorii care i-au cauzat in cele din urma un atac fatal de
apoplexie? Patocka a spus: “Europa ca Europa s-a nascut din grija pentru suflet.
Acum piere, pentruca a uitat din nou acest lucru”. Dar si Patocka este astazi
marginalizat, caci ideile sale ar fi prea eurocentrice – este ironic, nu? Orasul
Praga, care a fost o vreme capitala imperiala, se gaseste chiar in centrul
geografic al Europei, iar gandirea lui Patocka era indreptata inspre salvarea
modelului cultural al Europei de Centru-Est, model amenintat dinspre Est de
potopul sovietic si dinspre Vest de adoratia intelighentiei occidentale pentru
marxism.

Spuneti : “Putem vorbi de o vină colectivă doar din punct de vedere psihologic şi
moral…”

Cercetarea psihologica contemporana se desfasoara in acord cu metodele


stiitifice si cuprinde atat modalitati calitative etologice cat si modalitati statistice
cantitative, in scopul producerii si evaluarii ipotezelor explicative legate de
fenomenele psihologice. Modelele computationale au o mare putere statistica si
permit vizualizarea ipotezelor despre organizatia functionala a evenimentelor
mintale, in limita regulilor si variabilelor initiale. Singura “statistica” pe care ati
prezentat-o este urmatoarea, citez: “Dacă adunăm membrii de partid de vreo 2-3
milioane, pe securişti şi agenţii lor de cîteva sute de mii, pe torţionarii şi
ajutoarele lor alte zeci de mii, la care se adaugă şi familiile care trăiau de pe
urma acestora atunci avem JUMATATE din populaţia ţării!” Aceasta “statistica”
mi se pare o simpla parere si este oricum insuficienta ca motivatie a logicii
culpabilitatii colective. Si dupa cate stiu, jumatatea nu este egala cu intregul!

Cat priveste dimensiunea morala, iata ce a scris Humberto Maturana, creatorul


teoriei autopoietice, teorie care a gasit atatea aplicatii in psihologie si in
sociologie: “Ar trebui sa actionam pe baza unei iubiri responsabile, alese
personal, in loc de a porni dela credinta ca suntem posesorii unui ‘adevar’ mai
bun. Cand incercam sa invingem tiranii, nimic nu poate fi castigat cu ajutorul
impunerii tiraniei adevarului nostru alternativ.”

80
In lipsa unor argumente cat de cat stiintifice, nu pot sa va vad decat ca un nou
profet inarmat cu o invatatura pe care o crede infailibila si care pronunta verdictul
de culpabilitate colectiva pentru crimele comunismului, condamnarea fara apel a
unei tari intregi si a catorva generatii ce au trait in acea tara, sentinta exprimata
cu o inversunare indreptata in special spre masa celor marunti, nu spre Aparatul
si Organele elitei comuniste. Si ce se va intampla cu cei care nu accepta
verdictul profetului? Excomunicarea? Ori poate clinici pentru reeducare, cum au
avut si sovieticii si tovarasii nostri autohtoni, caci trebuie sa fim “ajutati” sa ne
lepadam de ceeace ati decis ca sunt “conceptii invechite”?

De fapt, care este sensul acestei « logici » a vinovatiei coletive ? Este vorba, mi
se pare, de ceeace Paul Goma chiama “sindromul Pitesti” [vedeti “Dialog Flori
Stanescu-Paul Goma I,II,III...” pe situl http://paulgoma.free.fr ]. Paul Goma
descrie sindromul Pitesti ca ”acela de rasucire, de viciere, de rasturnare a
vinovatiei, tradus prin napustirea asupra victimei de alaturi, pe criminalul din fata
neavind curajul de a-l arata macar cu o inaltare de sprincene”.

Voi incheia citand cuvintele Elizabetei Rizea: “Cand acesti comunisti blestemati
au ajuns la putere, ne-au luat tot.. Singurul lucru pe care nu au putut sa ni-l ia a
fost sufletul”.

Cu bine,

Stefan Arteni

81
82
Manastirea Cozia

83
Maica Domnului Hodighitria, secolul XVI, tempera, lemn, 106,5 x 71 cm.
(Provine din biserica „Sfîntul Ilie” din Chişinău, demolată)

84
Stefan Arteni
Si n-a fost sa fie
[August 25, 2008]

Cuvant inainte.

Anul 2008; August; tancuri sovietice...pardon! rusesti...in Georgia.

Si tot in luna August 2008 se implinesc patruzeci de ani dela intrarea tancurilor
sovietice in Praga, eveniment care a aratat din nou, tuturor celor ce voiau sa
vada, care este chipul nespoit de propaganda al asa-numitului “socialism real”.
Dar aceasta aniversare este abia mentionata, caci o anume intelighentie vestica
continua mai degraba sa sarbatoreasca jubileul lunii Mai ’68, jubileul revolutiei
anarco-comunisto-situationiste inspirata de Marcuse si care cuprinsese
Occidentul, o revolutie inflacarata de lozinca “traiasca marxism-leninismul” si ale
carei puncte de referinta erau Vietnam (Ho Chi Minh), Cuba (Che Guevara), si
‘revolutia culturala’ din China (Mao). Incepand de atunci, asa-numitii soixante-
huitards (saizecioptistii) au cautat, si de multe ori au reusit, sa domine mijloacele
de comunicatie, invatamantul superior, cultura si arta vestului, in timp ce in
Europa de Est se putea vorbi numai de o alta generatie sacrificata.

Tancurile sovietice: par a fi un “leitmotif” in concertul marxist-leninist; “lumina vine


de la răsărit”, zicea Sadoveanu, dar as voi sa fiu mai precis: de la rasarit a venit
lumina tancurilor sovietice care ne-au intunecat lumea.

Praga, graffiti 2008

85
Magdalena Radulesco 1902-1983
Zid de icoane, 1938
Ulei pe panza 53x72 cm

86
O copilarie sub comunism.

'Mosul' metaforic care m-a invatat cum ar fi fost sa fie lumea noastra in ordinea ei
fireasca, sau ce mi-a ramas din batrani (carja mea): inflexiunile molcome,
moldovenesti, din graiul tatei, pana in ultima zi; desteptarea lui odata cu soarele
asa cum facea din pruncie (era spaima infirmierelor caci ii placea sa opereze la
cinci dimineata); un car tras de o gloaba, tarandu-se spre o manastire ctitorita de
Alexandru cel Bun, ritm hipnotizant pana ce, pentru o clipa, am crezut ca m-am
intors in timp si toate culorile picturilor au devenit vii si manastirea era plina de
cei batrani; un pictor de biserici explicandu-mi cum se prepara tencuiala zidului
pentru a ramane umeda cateva zile si a fi apoi pictata cu usurinta (oare stia
mesterul ca plodul cu care vorbea isi va aminti tot, pana astazi?); o slujba de
Sfanta Maria Mare, cu tot dichisul, slujita de popa Costica (glas de bas) si de un
dascal care stia ce trebuie sa ingane (secretarul de partid! singurul care nu a
depus marturie impotriva popii); Leon Biju, pacient al tatei, invatandu-ma sa
prepar cartonul cu un grund emulsionat, dupa formula nemteasca (clei, alb de
zinc, caolin, si apoi ceva ulei de in fiert); tata intorcandu-se intr-o zi acasa cu o
natura moarta de Dumitru Ghiata sub brat; carti, multe carti, prime editii si opere
complecte, peste tot prin casa; si icoanele multe si vechi pe perete, candela
arzand mereu.

Apoi prabusirea: necunoscutul cu chip de spectru care povesteste alor mei ca l-a
intalnit pe Petru printr-o puscarie intre politici; alt necunoscut care vesteste
moartea altcuiva, cu ani in urma; se vorbeste depre Jilava si canal; la scoala, ne
este dat ca exemplu acel copil sovietic proclamat erou pentru ca si-a denuntat
parintii; misuna turnatorii, unii toarna fatis, cu mandrie, altii pe ascuns; ‘tovarasa’
ne explica cum ca scopurile revolutiei comuniste “este” trei (‘tovarasa’ este un
piculet agramata): distrugerea lumii vechi, controlul lumii noi de catre elita
partidului (nomenclatura si roadele pepinierei de cadre) si crearea omului nou;
par a exista liste ale celor proscrisi pe baza ‘originii sociale’; frica, frica
permanenta care a intrat in noi ca o boala incurabila; da, lumea noastra, lumea
care ar fi fost sa fie, a fost distrusa; doar icoanele multe si vechi stau inca de
veghe pe perete, iar flacara candelei e inca vie.

Postfata.

Anul 2008; August.

Daca ar fi fost viu si s-ar fi gandit la zavera din ’89, conu’ Iancu s-ar fi intrebat:
unde am ajuns, dupa lupte seculare care au durat aproape douazeci de ani ?

Din lumea veche au ramas doar ruine iar putinul care este inca in picioare este
distrus sistematic : cititi articolul lui Jean-Claude Maurin intitulat « Ii vor interzice
pe Eliade si Cioran ? », tradus de Liviu Papuc si aparut in Convorbiri Literare in
Octombrie si Noiembrie 2003. Sorin Lavric observa in articolul sau “Colapsul
umanismului”, aparut in Revista Luceafarul, Numarul 23-24, 2008: “...o

87
discrepanţă izbitoare a lumii de azi e cea care separă nivelul la care au ajuns
ştiinţele exacte de treapta la care se complace spiritul umanist. Primele cresc
exponenţial, iar cel din urmă stagnează.” Foarte adevarat, disciplinele umaniste
stagneaza oriunde au ramas inglodate in marxismul saizecioptist.
Si iata ce a scris Petru Ursache in articolul “Un aspect al etnoistoriei", publicat in
martie 2004 in revista Convorbiri literare, referindu-se la potemkiniada ideologica
legata de multele revizuiri intens mediatizate sau la multele jocuri terminologice,
cum ar fi prezentarea comunismului numai ca un mit: “...acuma, o temă de
meditatie pentru Lucian Boia: comunismul nu este un mit, ci o utopie. Mitul are
fata întoarsă spre trecut, spre ceea ce ‚a fost’. Comunismul priveste spre viitor,
spre ce urmează să fie si care trebuie construit după legi închipuite. "

“Boierii mintii” par a fi obsedati, pe de o parte, de un nou complex de inferioritate,


complexul periferiei, complex care le apartine in intregime, caci nici Constantin
Brancusi, nici Theodor Pallady, nici Ionel Perlea, nici Lucian Blaga, nici Vintila
Horia, nu par sa fi suferit de aceasta meteahna. Iar pe de alta parte, “boierii
mintii” vor sincronizarea cu orice pret. Zis si facut. A aparut o cosmetizare
neo-leninista dupa modelul stangist la moda in unele cercuri vestice. “Cum a fost
posibil totalitarismul «soft» al Corectitudinii politice? " se intreaba Ovidiu
Hurduzeu in articolul “Antiamericanismul corectitudinii politice", publicat in revista
Convorbiri Literare in Decembrie 2002. Si apoi raspunde: “...îmbãtrînind, fostii
studenti, adepti ai lui Marcuse & Co., încep ‚lungul drum prin institutii’
(universitãti, mass media, educatie). In urma acestui mars instaureazã
‚contra-hegemonia’ corectitudinii politice, radicalismul stîngist al ‚contraculturii’,
învelit în ambalajul ‚gramscian’... " Saizecisioptistii vestici, tinerii studenti
participanti in revoltele din Mai 68, par a fi instaurat un monopol cultural, iar tot ce
nu apartine grupului lor sau nu este ‚pe linie’ va fi sistematic marginalizat sau
exclus. Iata ce a zis Lucian Blaga cu multi ani in urma, vorbind despre literatura
marxista ‘angajata’, dar idea din citatul ce urmeaza poate fi aplicata artelor toate
si chiar culturii in general: “A scrie pe linie înseamnă a scrie tematic,
utilitarist,..adică a transforma Pegasul în armăsar de prăsilă..."

Oare care este resortul interior care i-a convins pe ai nostri “boieri ai mintii” sa
adereze la viziunea unui Habermas, Bourdieu sau Zizek si la arta ‘angajata’
dupa modelul neo-situationist? Si de ce atata graba? Caci vestul propune si
alternativa: cercetatorii grupati in jurul fundatiei Mitteleuropa, grupul
PCL-Thinkartlab, si sociologia lui Niklas Luhmann si a continuatorilor sai,
expresii intelectuale care sunt insa ceva mai greu de asimilat decat jargonul
marxismului reciclat.

Deci, unde am ajuns? Voi cita cele scrise de Mircea Platon inca din Ianuarie
2002 in articolul sau “Despre comunism ca o placinta cu mere", publicat in
“Convorbiri literare": “Relativismul interesat al ‚mandarinilor culturali’, jonglarea
vinovatã cu ‚binele’ si ‚rãul’, cu ‚frumosul’ si ‚urîtul’ în favoarea unor cauze
obscure dar bine subventionate, iresponsabilitatea exhibitionistã a ‚formatorilor
de opinie’ sînt boli care rezistã si la antibioticul ratiunii si la homeopatia

88
rugãciunii". Se pare ca “boierii mintii" au mers inapoi. Ne confruntam din nou cu
vechea fictiune a „stangii progresiste” si cu conceptul de „intolerantã progresistã”
atat de indragit de Marcuse.

O guasa de Henri Catargi vanduta intr-o licitatie recenta


(Vazand lucrarea, mi-am reamintit o intamplare din copilarie. Aveam aproape sapte ani si
petreceam lunile de vara la manastirea din Timisul de Sus. Maestrul Henri Catargi se afla si el
acolo si m-a vazut incercand o acuarela. M-a rugat sa ii imprumut cateva foi de hartie si a creat
guasa de mai sus pe una din acele foi.)

89
90
Stefan Arteni
Si n-a fost sa fie [sau “O copilarie in comunism”]
[Decembrie 7, 2008]

'Mosul' metaforic care m-a invatat cum ar fi fost sa fie lumea noastra in ordinea ei
fireasca, sau ce mi-a ramas din batrani [carja mea]: inflexiunile molcome,
moldovenesti, din graiul tatei, pana in ultima zi; desteptarea lui odata cu soarele,
cum facea din pruncie [era spaima infirmierelor caci ii placea sa opereze la cinci
dimineata]; un car tras de o gloaba, tarandu-se spre o manastire ctitorita de
Alexandru cel Bun, ritm hipnotizant pana ce, pentru o clipa, am crezut ca m-am
intors in timp si toate culorile picturilor au devenit vii si manastirea era plina de
cei batrani; un pictor de biserici explicandu-mi cum se prepara tencuiala zidului
pentru a ramane umeda cateva zile si a fi apoi pictata cu usurinta [oare stia
mesterul ca plodul cu care vorbea isi va aminti tot, pana astazi?]; o slujba de
Sfanta Maria Mare, cu tot dichisul, slujita de popa Costica [glas de bas] si de un
dascal care stia ce trebuie sa ingane [secretarul de partid! singurul care nu a
depus marturie impotriva popii]; Leon Biju, pacient al tatei, invatandu-ma sa
prepar cartonul cu un grund emulsionat, dupa formula nemteasca [clei, alb de
zinc, caolin, si apoi ceva ulei de in fiert]; tata intorcandu-se intr-o zi acasa cu o
natura moarta de Dumitru Ghiata sub brat; si icoanele multe si vechi vechi pe
perete, candela arzand mereu.

Apoi prabusirea: necunoscutul cu chip de spectru care povesteste alor mei ca l-a
intalnit pe Petru printr-o puscarie intre politici, alt necunoscut care vesteste
moartea altcuiva, cu ani in urma. Doar flacara candelei e mereu vie.

91
92
Stefan Arteni
EXCURSUS. Opera de arta multi-temporala

“Un obiect…este…policronic, multitemporal, şi va revela un timp adunat


împreună, cu multiple împăturiri”.(Michel Serres)

Traditia iconografica

Fresca Romana

Parrasio Micheli, Venus si Cupid, dupa 1550

93
Lucrare atribuita lui Jacob de Backer,
1555-1585,
Alegorie a muzicii

Lucrare atribuita lui Jan Sanders van Hemessen, 1500-1556/7,


O alegorie a iubirii si a muzicii

94
Felice Casorati

Georges Braque (dupa Corot) Ossip Zadkine

95
Cateva sisteme de formalizare

Mozaic Roman, 286 – 305 Mozaic Roman

Mozaic Roman Mozaic bizantin

96
Ecole de Paris, Henri Matisse

97
Ansamblu formal multitemporal (policronic): semnul ca forma

Theodor Pallady

Alexandru Ciucurencu

98
“Scopul urmarit este tocmai minunata ontologie a anacronismelor simultane. Alegerea trecuturilor multiple
are un efect katachretic. In acelasi timp, selectia produce imbinari, mixturi si asociatii surprinzatoare; ea
creaza puncte de tranzactie intre diferite entitati care sunt de obicei separate prin distante temporale liniare
adesea vaste. In aceste puncte de contact si tranzactie intalnim plieri in tesatura timpului. Astfel de
impaturiri pot fi observate frecvent in acele contexte in care persista trecuturi incapatinate...

Palimpsest si chiasm. Prima metafora implica stergere si supraimpozitie; a doua metafora denota
traversare, incrucisare si impletire. Sunt astfel indicate punctele de contact, plierile tesaturii timpului.
Metaforele fluctueaza, dar sunt intotdeauna posibile si simultane...

Entropia si negentropia sunt cele doua sageti ale timpului. Entropia este curgerea ireversibila spre
imbatranire, degradare, decadere, ruina si moarte. Negentropia este actiunea/forta/energia informarii si a
vietii, ea re-formeaza prin actiuni ca reciclarea, memoria si dez-uitarea...Aceste fluxuri sunt cuplate si sunt
coincidente dar raman totusi turbulente...

Katachresis inseamna juxtapunerea a doua entitati…aparent disparate, care vor crea conflicte, tranzactii si
asociatii aleatorice...” (Christopher L. Witmore)

99