Sunteți pe pagina 1din 3

Poetul- suflet de cireş

de Ana Maria Gîbu

Când prima oară a-nflorit


-din muguri verzi ,cu dalbe flori-
Cireşul nu şi-a închipuit
Că va rodi de-atâtea ori...

Şi-aşa vlăstar, pe alt meleag


Va prinde rădăcini adânci
Şi că va zămisli cu drag
Din albe flori- cuvinte dulci.

Şi an de an, zi după zi,


El scutură cuvinte-flori,
Le strânge-n suflet, poezii
Şi-apoi le-mprăştie în zori,

Cu flori ce zboară lin în vânt,


Zâmbind, pe cerul vieţii- a scris
Poemele-i, grele de dor
Covor spre ţara s-au întins.

Şi celor care l-au privit


Veseli sau trişti, sau zâmbind şters,
Le-a prins pe piepturi, mărţişor
Sculptat de un poet- în vers.

Au trecut multe primăveri


De când, din sufletu-i ales
Ne-mparte celor ce-l iubim
Flori albe... suflet de cireş...
Extemporal de vară
de Ana Maria Gîbu

Scoateţi o foaie albă de hârtie!


Astăzi dăm extemporal
Cu tema : ˝Cine ştie
De unde vine vara şi încotro se duce...˝
(sau unde e a anotimpurilor răscruce...)

Unii zic că vara izvorăşte


din adânc de suflet de copii
Ce –şi doresc cercei mari din cireşe
Şi visează la flori, fluturi,
Soare, iarbă verde şi jucării.

Şi mai spun că e frumoasă tare


(când or fi văzut-o oare?)
Că poartă o rochie verde
Tivită cu puf alb de păpădie
Şi că îi place să umble
Desculţă prin vie.

Şi când trece plutind uşor


pe lângă struguri, mere, caise
şi tufe de soc
Şi le atinge cu buzele sale roşii, de foc
se aude cum fiecare strigă: “ Mă coc!!!”

Alţii spun că vara vine negreşit


Alunecând pe curcubee zâmbitoare
De după ploile de parfumate flori
Şi de aceea îţi dă fiori
De cald şi frumuseţe şi culoare.

Şi-ti lasă-n prag , pe-nserat


Coşuri cu globuri aromate, lucitoare
Pe care să le –nşiri neapărat
pe raze aurii de soare
să –ntinzi ghirlande roşii peste sat .

Şi cu miros de fân proaspăt cosit


Îţi intră în casă, la umbră să şadă
Şi aproape nu-ţi dai seama când
ai aţipit
în dulcea greieraşilor baladă.

Unii nu ştiu ce să răspundă


La această întrebare.
Şi zic că poate, a venit şi ea din soare.
Şi de aceea soarele e aşa de luminos
Şi cald cu fiecare.

Iar alţii, agasaţi de această dilemă


(Care-au uitat, probabil
să mai fie copii)
Au spus că ei sunt plictisiţi deja
De această temă.

Nu vor să se mai gândească


la această întrebare.
Şi transpiraţi sub bila de foc
(careia noi ii zicem soare)
Îşi şterg chipul înroşit
cu o bucată moale, catifelată
de apă curată şi zic:
˝Hai s-o lăsăm pe altădată !˝