1.

Gica Cioc Balaurul

Anul 1945. Romania se resimtea inca dupa Marele Razboi in care fusese implicata, iar situatia
politico-economica degenerase intr-un val de infractiuni fara egal cu precadere in cartierele
bucurestene, acolo unde infractorii deja formasera bande extrem de violente si de bine inarmate. Ca
si cum nu era de ajuns, in vara aceluiasi an, o serie de crime inexplicabile lovea Capitala. Peste 10
persoane fusesera ciuruite cu gloante provenind din arme rusesti. Cine ar fi incercat totusi sa
ancheteze un rus, fie el si criminal, in plina dominatie sovietica? Asa cum era de asteptat, dosarul
crimelor a fost inmanat comisarului Alimanescu, probabil singurul care nu se lovea de asemenea
piedici.

Cercetarile acestuia au scos la lumina o informatie interesanta. Criminalii nu erau soldati sovietici, ci
romani get-beget, iar victimele nu erau altceva decat rezultatele unui sangeros razboi intre grupari
de tip mafiot. Autorii asasinatelor? Gica Cioc, poreclit Balaurul datorita temperamentului sau violent,
un cunoscut infractor din Ferentari si rivalul acestuia, Sandu Moise, cel poreclit Hitler, dupa mustata
similara cu cea a dictatorului nazist.

Era 31 decembrie 1945, atunci cand comisarul Alimanescu afla de la un informator ca Hitler se
gaseste intr-un restaurant de pe Calea Calarasilor, acolo unde petrecea noaptea dintre ani in
compania membrilor bandei sale. Era momentul ca oamenii legii sa intre in actiune. Spre
surprinderea acestora insa, atacul asupra infractorilor nu a mai avut loc niciodata. In aceeasi noapte,
Alimanescu ajungea in fata unei scene grotesti. Hitler, impreuna cu toti acolitii sai zaceau intr-o
balta de sange. Printre victime se aflau si oamenii lui Gica Cioc. Motivul? Hitler ii suflase iubita
aliatului sau cu luni in urma. Inaintea oamenilor legii, infractorii se ucisesera reciproc, toti fiind
inarmati cu arme automate rusesti. Epidemia crimelor se stinsese.
2. Petre Silberschmied Argintaru
In perioada imediat urmatoare celui de al doilea Razboi Mondial, Argintaru era un nume de temut
pentru oamenii legii. Zeci de politisti, jandarmi sau gardieni cazusera sub rafalele de pistol automat
trase de membrii temutei bande a lui Petre Silberschmied, alias Argintaru, si nimeni nu parea sa stie
cine era autorul temutelor asasinate urmate de jafuri in banci si magazine. Era cazul de care nu se
putea ocupa decat spaima infractorilor acelor vremuri, comisarul Eugen Alimanescu. Studiind
tacticile criminalilor, comisarul realiza ca armele folosite de acestia sunt de provenienta germana,
absolut toti parand a fi tintasi extrem de buni. In plus, niciun informator nu putea da date despre
atacurile care parea ca nu se vor termina niciodata. Alimanescu intuia atunci ca ucigasii erau
dezertori din armata germana, cel mai probabil din temutul corp Dirlewanger, corp de armata creat la
cererea expresa a lui Himmler din condamnati la moarte sau la inchisoare pe viata.Si nu se inselase.
Ocazia de a anihila banda de infractori a venit la sfarsitul lunii august 1945, atunci cand un gardian
public anunta prezenta suspecta a unui camion, in miez de noapte, in apropierea magazinului
Sora. Era chiar banda lui Argintaru. Lupta care s-a deschis intre oamenii legii si infractori a durat
peste o ora, soldandu-se cu victime de ambele parti. Momentul crucial a fost insa cel in care un jeep
cu insemne americane sosea in tromba la locul conflictului, iar din el cobora un individ purtand
uniforma de capitan, care le cerea oamenilor legii sa opreasca imediat focul. Diversiunea nu a
functionat iar capitanul, nimeni altul decat Argintaru, a fost arestat. Era singurul supravietuitor al
bandei sale. Criminalul nu a mai apucat sa isi auda sentinta. In timpul unei tentative de evadare era
impuscat mortal de agentii comisarului Alimanescu.
3. Grigore Uruc Asasinul de Anul Nou
Un caz deosebit este si cel al taranului analfabet, Grigore Uruc, si al dosarului Cerasela,numele
primei sale victime. Nu putini au fost cei care, la sfarsitul anilor '80 vorbeau de aparitia unui nou Ion
Ramaru, iar neputinta autoritatilor il determina chiar pe Nicolae Ceausescu sa ia o pozitie transanta
vis-a-vis de actiunile indreptate impotriva criminalului care actiona in orasul Buzau. Prima victima,
Cerasela Diminet, un copil al strazii de numai 14 ani, fusese descoperita in interiorul unei centrale
termice, la 2 ianuarie 1985. Cadavrul micutei fusese strapuns de numeroase lovituri de cutit desi
moartea, asa cum au concluzionat medicii legisti, survenise chiar de la prima lovitura. Aceiasi medici
afirmau ca omorul avusese loc chiar in noaptea de Anul Nou. Criminalul parea insa de negasit,
autoritatile vremii clasand dorsarul A.N. (autor necunoscut), si asta in ciuda unui efort intens depus
de oamenii legii. Un an mai tarziu, tot in noaptea de Anul Nou, un al copil al strazii, un baietel in
varsta de 13 ani, a fost descoperit in apropierea Scolii Generale nr. 4. Chiar daca trupul acestuia
fusese ulterior sfasiat de cainii vagabonzi, medicii au putut identifica urmele lasate de arma crimei.
Era vorba de acelasi autor. In Buzau umbla in libertatea un criminal care ucidea doar din placere.


Era anul 1987, atunci cand ceea ce oamenii legii asteptau cu groaza s-a intamplat. O a treia victima,
Cosmin Gruiu, un copil fara adapost in varsta de 14 ani, fusese strapuns de nu mai putin de 24 de
ori cu un cutit. Si totusi, criminalul parea sa fi intrat in pamant. Era momentul in care oamenii legii isi
dadeau seama ca ucigasul venea in Buzau doar pentru a ucide si asta se intampla doar o data pe
an. Anul nou 1988 a insemnat insa sfarsitul terorii. Avand sub observatie toate locatiile prin care
criminalul ar fi putut patrunde in oras, autoritatile il identificau pe autorul abominabilelor crime.
EraGrigore Uruc, un taran analfabet din comuna Tintasi de Buzau. Din pacate, in momentul
arestarii, ucigasul apucase sa ia viata celei de a patra victime, o fetita in varsta de 13 ani. Judecat
rapid, acesta era condamnat la moarte si executat la 11 iunie 1988. Era penultima condamnare la
moarte din timpul regimului comunist.
4. Eugen Grigore Amarul gust al razbunarii
Povestea lui Eugen Grigore este una aparte in istoria criminalisticii romanesti. Cazul sau a fost
musamalizat de autoritatile comuniste, tocmai pentru a nu se afla ca Romania anilor '70 se afla in
pragul unui conflict interetnic de proportii. La export, toate informatiile din tara trebuiau sa arate
bine. Cutremuratoarea poveste a iesit la lumina cu mult mai tarziu, mai precis in anul 2002, atunci
cand o razie a politiei iesene il scotea la lumina din canalele aflate in apropierea campusului
studentesc al Institutului Agronomic pe cel considerat mai mult o legenda urbana. Cine este insa
acest personaj misterios? Totul incepea la inceputul anilor '70, atunci cand Eugen Grigore, un simplu
sofer la o autobaza din apropierea Iasilor, isi gasea familia macelarita si casa incendiata. Sotia si cei trei
copii fusesera ucisi cu bestialitate, iar autorii oribilelor crime dadusera foc casei in speranta ca
urmele vor fi sterse.

Cum autoritatile nu dadusera inca de urma ucigasilor, Eugen Grigore a pornit o ancheta pe cont
propriu, iar cei care stiau cate ceva i-au indicat pe vinovati... membrii unei satre tiganesti din
apropierea satului in care locuia. Ceea ce a urmat pare sa tina mai degraba de un scenariu de film.
Cu mintea ravasita de pierderea celor dragi, Grigore se suia pentru ultima data la volanul unui
camion. Cu pedala acceleratiei apasata la maximum, acesta a intrat in plin in corturile si carutele
tiganilor fara sa tina cont de cine se afla in ele. In acea zi au murit 24 de persoane, printre victime
numarandu-se mai multe femei si copii. Cazul a fost repede musamalizat de autoritati.
Supravietuitorii carnagiului au fost mutati de membrii Securitatii in alte zone ale tarii iar Eugen
Grigore primea pedeapsa cu inchisoare pe viata. Dupa 28 de ani de detentie, a fost eliberat, luand
drumul canalelor din Iasi. Singura sa sursa de supravietuire erau bunurile pe care le primea din cand
in cand de la studentii milosi.
5. Nicolae Purecica Ferentariul de acum 60 de ani
Renumele de cartier rau famat al Ferentariului nu este unul dobandit de ieri de azi. Asa cum vom
vedea, Bucurestiul anilor de dupa ultimul mare razboi cunostea deja faima ucigasilor ascunsi in
casele Ferentariului. Poate cel mai cunoscut criminal care a actionat in aceasta zona a fost Nicolae
Purerica, poreclit Nae Chioru, o porecla ce avea sa devina legendara cu trecerea timpului. Era anul
1947, acelasi an in care teroarea, de aceasta data la adresa infractorilor, instituita de Eugen
Alimanescu isi punea puternic amprenta asupra raufacatorilor bucuresteni. Multi dintre ei alegeau sa
paraseasca orasul in cautarea unor destinatii mai sigure in care sa poate actiona. Printre cei care
alesesera calea fugii se numara si Nicolae Purecica, un individ deja dat in urmarire generala in toata
tara pentru mai multe crime, jafuri si talharii, majoritatea petrecute in Ferentari. De aceasta data,
criminalul alesese Oradea ca viitoare tinta si, la scurt timp, orasul transilvanean intra in stare de soc.
Zeci de atacuri armate asupra oamenilor nevinovati lasau in urma o multime de victime, dar ceea ce
era de-a dreptul sinistru era modul in care victimele erau ucise. Criminalii nu se multumeau doar cu
talharirea nevinovatilor ci, pentru a-i reduce la tacere, ii transau asemenea vitelor de la
abator. Omorurile au fost atat de numeroase incat autoritatile oradene s-au vazut nevoite sa apeleze
la singurul om care putea sa puna stavila ororilor, comisarul Eugen Alimanescu.

La scurt timp, prezenta Justitiarului a dat roade. Doua bande bucurestene, deplasate clandestin la
Oradea, erau anihilate. Un intreg arsenal de arme, ustensile de spart seifuri si bunuri furate, era
recuperat de agentii speciali ai lui Alimanescu. Dar crimele continuau. Lungile si minutioasele cautari
ale comisarului scoteau insa la iveala un fir de la care oamenii legii puteau incepe cautarile. Cele
mai multe victime erau barbati care calatorisera cu trenul si care sosisera la Oradea in scop de
afaceri. Urmand traseul ultimilor oameni ucisi, Alimanescu il descoperea intr-un tren chiar pe Nicolae
Purecica. Evitand sa il aresteze imediat, comisarul il urmareste impreuna cu oamenii sai pana la
Oradea. Ucigasul deja isi alesese urmatoarea victima. Nu a mai avut timp insa sa o ucida. In
momentul in care se pregatea sa atace, criminalul era doborat de o rafala de gloante. Alaturi de el
se prabuseau si cei patru acoliti ai sai.
CITESTE CONTINUAREA TOPULUI IN PAGINA URMATOARE!
6. Iancu Berila Ucigasul brutarilor
Numele lui Iancu Berila ar putea sa nu spuna multe celor mai putin obisnuiti cu istoria stiintei
criminalistice din Romania. In fond, criminalul actionase in timpul celui de al doilea Razboi Mondial,
timp suficient pentru ca lumea sa dea uitare odioaselor sale fapte. A ramas in schimb zicala
peiorativa ca Berila, desemnand acel individ care incearca sa ingrozeasca sau sa braveze cu fapte
demne de dispret. Si totusi, cine a fost Iancu Berila? Arhivele vremii il mentioneaza ca pe unul dintre
cei mai sangerosi asasini din istoria recenta a Romaniei. Un individ cu un fizic impozant, cu o
expresie fioroasa a fetei, care a reusit sa terorizeze o tara intreaga in numai cativa ani. Victimele
sale erau, in marea lor majoritate, brutari. Nu se stie inca de ce acestia devenisera tintele lui
favorite, cert este ca pe seama lui Iancu Berila sunt puse cel putin 20 de crime, iar modul de operare era
de fiecare data acelasi. Criminalul isi studia potentialele victime, afla unde acestea isi tin banii si ataca
noaptea, departe de ochii lumii. Desi a fost prins si condamnat la munca silnica pe viata, Berila
reuseste sa evadeze spectaculos. Era momentul in care pe urmele sale pornea celebrul comisar
Eugen Alimanescu, cel poreclit si Comisarul de Fier, alaturi de tinerii sai recruti din organizatia
Fulger. La scurt timp dupa inceperea anchetei, Alimanescu da de urma criminalului. Acesta se
angajase ca ucenic la un brutar din apropierea Slatinei. Ajutat de inca doi agenti, comisarul il
imobiliza atunci pe uriasul Berila in timp ce dormea. Era anul 1947. Asupra sa a fost descoperit si
cutitul pregatit pentru urmatoare sa victima... chiar cel care il angajase. Trimis din nou la ocna, Iancu
Berila nu mai avea a doua sansa de scapare si se stingea din viata in urma muncii extreme la care a
fost supus.

7. Ion Rimaru Teroarea anilor 70
Cu siguranta nu exista un alt criminal in analele stiintei criminalistice romanesti a carui notorietate sa
fie mai mare decat a celui care a terorizat Bucurestiul in urma cu aproape patru decenii. Trei
omoruri deosebit de grave, un omor calificat, sase tentative de omor, cinci violuri, o tentativa de viol si
mai multe furturi si talharii. Toate sunt faptele unui singur om: Ion Ramaru. Trista reconstituire a
faptelor celebrului criminal incepe cu data de 5 martie 1971, data la care era descoperit trupul
neinsufletit al unei tinere femei. Cercetarile au dovedit atunci ca victima fusese ucisa intr-un mod
sadic si apoi violata, aceasta purtand pe corp numeroase urme de muscaturi. O luna mai tarziu,
o crima identica a fost semnalata in sectorul 4 al Bucurestiului, iar Militia Capitalei adauga acestor
fapte alte doua omoruri similare care avusesera loc in anul 1970 si al caror autor nu fusese
identificat. Era deja evident ca autoritatile se confruntau cu un criminal in serie.

Mobilizarea fortelor de ordine a fost una de proportii nemaivazute. Sute de persoane au fost
interogate si tinute sub observatie, iar specialistii Institutului de Medicina Legala reuseau in premiera
mondiala sa reconstituie portretul robot al criminalului numai dupa amprentele dentare. Si totusi,
autorul odioaselor crime continua sa actioneze nestingherit. A fost poate mana hazardului cea care
a ajutat la prinderea lui Ion Ramaru. Langa corpul ultimei victime, criminalul scapase o adeverinta
medicala. Din acest moment, capturarea sa nu mai reprezenta decat o problema de timp.


Arestat in caminul studentesc al Facultatii de Medicina Veterinara, acolo unde era student in anul 3,
Ramaru isi recunoastea faptele dupa mai multe ore de interogatorii. Procesul care a urmat a fost
unul rapid, iar ucigasul primea pedeapsa maxima: moartea. In acelasi an, 1971, la 23 septembrie, in
curtea penitenciarului de la Jilava, Ion Ramaru era executat prin impuscare. Ultimele sale cuvinte
aveau insa sa ramana intiparite in mintea celor prezenti si se vor dovedi ulterior extrem de
adevarate: Chemati-l pe tata. El este de vina. Ce vroia oare sa spuna criminalul?
8. Florea Ramaru Ereditatea crimei
Anii din timpul ultimului Razboi Mondial au fost, fara doar si poate, unii extrem de tulburi pentru toate
tarile Europei. Lipsurile si atrocitatile razboiului dusesera la o recrudescenta fara egal a crimelor, iar
Romania isi avea si ea tristii reprezentanti. Era anul 1944, atunci cand o serie de crime zguduia
Bucurestiul. Intr-un singur an, cinci femei fusesera ucise cu bestialitate, iar amprentele recoltate de
autoritatile vremii nu se potriveau cu cele ale infractorilor din baza de date. Era vorba, asadar, de un
individ fara antecedente penale. Cu toate acestea, timpul a trecut iar criminalul nu a fost niciodata
identificat. Misterul iesea din nou la iveala in anii '70, atunci cand seria de crime a lui Ion Ramaru
ingrozea intreaga Capitala. Spre surprinderea criminalistilor, amprentele celui care ucidea erau
identice cu cele ale criminalului din 1944. Cum ar fi fost insa posibil asa ceva? In fond, trecusera
peste 25 de ani, iar infractorul ar fi trebuit sa aiba o varsta inaintata, posibilitate exclusa din start de
autoritati. Si totusi, modul de operare si de infaptuire a crimelor erau aproape identice. Notorietatea
cazului Ramaru si prinderea temutului criminal aveau sa arunce din nou in uitare celebrele amprente
din timpul razboiului. O stranie coincidenta raspundea totusi intrebarilor care existau de atatia ani. La
exact un an de la executia lui Ion Ramaru, la 23 septembrie 1972, la Institutul de Medicina Legala
era adus cadavrul unui barbat care aparent cazuse din tren. Examinarea acestuia aducea un
rezultat socant. Amprentele celui care murise in bizarul accident erau cele ale ucigasului din 1944. Era
nimeni altul decat Florea Ramaru, tatal celui mai cunoscut asasin din istoria Bucurestilor.
9. Vasile Tcaciuc Macelarul din Iasi
Romania anilor 1930 a fost zguduita de o serie de crime al caror autor ar putea figura cu succes in
galeria neagra a celor mai mari criminali in serie din lume. Chiar si astazi, la mai bine de 70 de ani de
la comiterea ingrozitoarelor crime, oamenii de stiinta incearca inca sa inteleaga acel resort interior care
a fost capabil sa tranforme un om intr-unul dintre cei mai odiosi asasini cunoscuti vreodata. Totul a
inceput in 1935, an in care noul proprietar al unui imobil iesean, a fost alertat de cainele unui
musafir, caine care daduse semne de agitatie si care zgaria insistent podeaua casei. Curios, acesta
sapa in locul indicat de animal si, spre oroarea sa, descoperea sase cadavre ingropate la mica
adancime. Absolut toate prezentau urme de lovituri cu un corp contondent, cel mai probabil un topor,
iar starea in care se aflau acestea trada un sadism atroce. Prinderea ucigasului nu a fost atat de
dificila pe cat s-ar crede.
De fapt, fostul proprietar al imobilului, basarabeanul Vasile Tcaciuc, se afla deja in arestul politiei
iesene pentru mai multe jafuri si talharii. Desi, initial, acesta nu a recunoscut faptele, confruntat cu
doua dintre concubinele sale, el renunta la masca nevinovatiei si marturisea autoritatilor crudul
adevar. Tcaciuc recunostea atunci uciderea si ciopartirea celor sase victime pe care le ingropase
chiar sub podeaua casei in care locuia dar, spre groaza tuturor celor prezenti la interogatoriu, acesta
nu era decat inceputul unui sir ingrozitor de crime. In cinci ani, basarabeanul ucisese nu mai putin de
26 de persoane, printre care si un copil, unicul scop al acestor odioase fapte fiind jaful. Dupa cum el
insusi marturisea, ucigasul isi comandase chiar si un topor special, realizat astfel incat sa nu
alunece din mana, iar eficienta loviturilor sa fie maxima. Nu a mai apucat sa fie judecat. In timpul
reconstituirii uneia dintre crime, Vasile Tcaciuc incerca sa scape prin fuga, profitand de lipsa de
atentie a celor care il insoteau. A fost ucis pe loc de mai multe focuri de revolver. Astfel lua sfarsit
povestea celui poreclit de presa vremii Macelarul din Iasi.
10. Vera Renczi Vaduva Neagra
Prima parte a vietii celei care ocupa primul loc in topul celor mai mari criminali romani reprezinta si
azi un mister pentru criminalisti. In fond, nici macar numele adevarat nu ii este cunoscut, atata
vreme cat in analele criminologiei ea a ramas cunoscuta ca Vera Renczi , numele de familie
apartinand celui de-al doilea sau sot. Unele surse ii indica drept an al nasterii anul 1903 dar, cel mai
probabil, Vera s-a nascut la sfarsitul secolului al XIX-lea, in Bucuresti, in urma legaturii dintre un om
de afaceri ungur si o frumoasa tanara din Romania. Copilaria si-o petrece la Bucuresti, acolo unde
ramane pana la varsta de 13 ani. Odata cu pierderea mamei, Vera este mutata de tatal sau la
Berkerekul, oras din fosta Iugoslavie, unde acesta detinea o mica mosie. Adolescenta Verei este
marcata de numeroase aventuri amoroase, ea ajungand nu o data, pe prima pagina a ziarelor locale
din cauza scandalurilor in care implica de la elevi de liceu pana la bancheri si oameni de afaceri.
Nimeni nu se astepta ca tanara sa isi mai uite moravurile, insa miracolul se produce atunci cand
Vera il cunoaste pe Karl Schick, un influent bancher austriac, cu care se va si casatori. In ciuda
previziunilor, tanara nu isi continua escapadele, ci devine o sotie atenta si placuta, mai ales dupa
nasterea fiului lor, Lorenzo. La mai putin de un an, Karl dispare misterios pentru a nu mai reveni
niciodata.

Vera explica apropiatilor ca sotul sau a parasit-o si ca a decedat ulterior intr-un accident de masina
in Romania. Urmeaza cea de a doua casatorie, cea cu Joseph Renczi, un important om de afaceri
sarb. La scurt timp insa, acesta avea sa dispara ca si primul sot. Pentru Vera Renczi incepea o noua
perioada in care escapadele amoroase aveau loc cu regularitate. Vesnic imbracata in negru,
frumoasa castelana atragea pe domeniul de la Berkerekul numerosi amanti, niciunul dintre acestia
nemaintorcandu-se vreodata. La insistentele sotiei unuia dintre ei, autoritatile locale descind la
resedinta Verei Renczi. Nu mica le-a fost mirarea oamenilor legii atunci cand descopereau in subsolul
conacului 35 de sicrie de zinc. In ele se aflau absolut toti cei care trecusera prin patul Verei. Mai mult,
intr-unul dintre sicrie se gasea chiar Lorenzo, fiul in varsta de numai zece ani pe care aceasta
fusese nevoita sa il ucida pentru ca ii aflase teribilul secret. Toate victimele fusesera otravite cu
arsenic. Condamnata initial la moarte, Vera a beneficiat atunci de clementa legii care nu permitea
executia femeilor si a fost transferata pe viata intr-o inchisoare de maxima securitate. La scurt timp,
criminala in serie se stingea in urma unei hemoragii cerebrale.









"Cei mai odiosi 100 criminali romani" Traian
Tandin, Editura Tritonic