PORTRET DE TORŢIONAR

Prof. Stamate Iuliana, Colegiul Tehnic Gh. Asachi, sector 6, Bucureşti

Constantin Teodor Istrate

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului a trimis marţi la Parchet dosarul lui Constantin
Istrate, acuzat de crime împotriva umanităţii. Între 1954 şi 1959, Constantin Istrate a ocupat diverse
funcţii la penitenciarul Gherla şi, în final, a ajuns comandant. I s-a dus vestea că era specialist în
lovituri cu ciocanul iar disidenţii care au trecut prin temniţa în vremea lui au mărturii şocante."Nu
am omorât pe nimeni", se apară Constantin Istrate, care are 88 de ani.
Constantin Istrate îşi duce liniştit bătrâneţile în satul Peciu Nou, din judeţul Timiş. Ca să vorbească
despre perioada în care făcea legea la Gherla, familia lui le-a cerut marţi bani jurnaliştilor. În cele
din urmă Constantin Istrate s-a răzgândit şi a vrut să îşi spună punctul de vedere.
"Nu, nu este adevărat. Nu am făcut aşa ceva. În primul rând, la Gherla nu am omorât oameni, au
murit împuşcaţi de glonţ, nu puteam să executăm niciun deţinut până nu treceam de recurs
extraordinar" a mărturisit Constantin Istrate.
"Ne-a pus pe burtă să ridicăm picioarele în sus şi mie mi-a aplicat 25 de lovituri cu ciocanul cu care
băteau la efectuarea schimbului dintre ture. Era enervant, iritat, curgea apă pe el, că banditul nu
răcneşte, nu icneşte măcar. Ii spune gardianului Stane: Ţine vestonul şi chipiul să-i mai trag o
porţie! şi mi-a mai tras încă 25 de lovituri. 40 de zile n-am putut să pun picioarele pe podea şi m-am
târât mergând în coate şi genunchi" a povestit Octav Bjoza.
Din dovezile strânse de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului reiese că 217 oameni au
murit chinuiţi de el. Timp de doi ani, scriitorul Paul Goma a fost printre cei închişi la Gherla. Într-o
carte document, Goma face mărturii cutremurătoare.
Cei de la Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului îl acuză pe Constantin Istrate că le-a
impus condamnaţilor un regim de detenţie inuman, de exterminare şi au depus marţi la Parchetul
General o plângere sub acuzaţia de crime împotriva umanităţii.
„Gherla a fost iadul”, spun foştii deţinuţi. Acolo a fost doar umilinţă şi bătaie. Le-a fost dat să-i
cunoască pe acei indivizi din echipa morţii - Goiciu, Istrate, fraţii Şomlea, Cârciu. Istrate Constantin
Teodor a fost comandant la Gherla şi şef al plutonului de execuţie.„Politrucul Istrate, zis şi
Napoleon, era unul din marii criminali ai puşcăriei”, spune un supravieţuitor.
Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER)
vă prezintă astăzi profilul celui de al cincilea torţionar comunist identificat de autorităţi. Constantin
Teodor Istrate a deţinut funcţii de conducere în Penitenciarul Gherla, începând prin a fi comandant
de pluton (oct. 1954 – 1956), apoi ajutor de serviciu al comandantului şi locţiitor comandant pentru
spate (1956 – iun. 1957), locţiitor comandant pentru pază şi regim (1957 – dec. 1958 şi 1 mart. 1959
– 1961), comandant (dec. 1958 – 1 mart. 1959). Istrate a fost, totodată, şeful grupei care executa
condamnările la moarte. Potrivit Dicţionarului Penitenciarelor din România comunistă – coord.
Andrei Muraru - şi Raportului „Comisiei Tismăneanu”, în perioada 1958 – 1960, la Penitenciarul
Gherla au fost executaţi prin împuşcare – în baza unor sentinţe judecătoreşti – 28 de condamnaţi
contrarevoluţionari. În ultimii ani ai “deceniului negru”, în acelaşi penitenciar, au decedat 200 de
deţinuţi: 34 în 1958, 72 în 1959, 94 în 1960.
Constantin Istrate a rămas în memoria deţinuţilor politici încarceraţi în acei ani la Gherla drept
„unul din marii criminali ai puşcăriei”, cel despre care Paul Goma scria în cartea sa, „Gherla”:
„Istrate e în stare să-ţi dea cep burţii cu degetul mic, cu unghia, să despice, în sus şi, fără să se
grăbească, să vâre mâna în burtă, să-şi înfăşoare maţele pe degete şi să le tragă afară, centimetru cu
centimetru – rămânând calm, politicos, bine crescut”.
IICCMER a depus o plângere penală la Parchet pe numele lui Constantin Teodor Istrate pentru
infracţiuni contra umanităţii.
Materialul pe care vi-l propunem este un portret de torţionar, aşa cum se recompune el din sutele de
documente cuprinse în dosarele personale ale lui Istrate, aflate astăzi la CNSAS, precum şi din
declaraţiile martorilor, supravieţuitori ai torturilor “echipei morţii”, de la Gherla; de asemenea, o
reconstituire a vieţii de penitenciar, aşa cum apare ea în mărturiile foştilor deţinuţi politici, şi un
reportaj din Peciul Nou, Timiş, localitatea în care trăieşte astăzi Constantin Istrate. Reportajele
despre torţionarii în viaţă pe care IICCMER i-a identificat, iar gândul i-a găsit şi intervievat, vor fi
postate pe platforma multimedia tortionari.gandul.info ce va rămâne activă şi pe care vor fi
adăugate noi dosare pe măsură ce ele merg către anchetatori. Gândul a colaborat în cadrul acestui
proiect cu Andrei Muraru, preşedinte executiv IICCMER, Dan Mihai Ţălnaru, director general, şi
Adelina Ţînţariu, director gen adjunct.
Constantin Teodor Istrate este cel de-al patrulea torţionar pe numele căruia IICCMER a depus
plângere penală la Parchet. Primul este Alexandru Vişinescu, fostul comandant al închisorii de la
Râmnicu Sărat, trimis deja în judecată. Al doilea este Ion Ficior, fost comandant al lagărului de la
Periprava, acuzat şi el oficial de genocid. Al treilea este Florian Cormoş, cel care a condus -
începând cu decembrie 1952 -, timp de patru luni, lagărul Columbia de la Cernavodă, perioadă în
care au murit aici cel puţin 115 deţinuţi politici.
Un al cincilea torţionar identificat de ICCMER, Iuliu Gheorghe Sebestyen, adjunct în anii `50 în
cadrul Penitenciarul Gherla, nu a mai ajuns să fie judecat pentru crimele sale, el decedând anul
trecut astfel că dosarul său nu va mai fi investigat de procurori.
Portretul torţionarului la tinereţe
„Istrate era un tip ţigănos, mic, pirpiriu, cu o figură vicleană, de ticălos”, îl descrie fostul deţinut
politic braşovean, Octav Bjoza, întemniţat la Gherla în perioada în care torţionarul fusese, pe rând,
comandant de pluton (oct. 1954 – 1956), ajutor de serviciu al comandantului şi locţiitor comandant
pentru spate (1956 – iun. 1957), locţiitor comandant pentru pază şi regim (1957 – dec. 1958 şi 1
mart. 1959 – 1961) şi comandant (dec. 1958 – 1 mart. 1959). „Da, politrucul Istrate, zis şi
Napoleon, era unul din marii criminali ai păşcăriei. El şi cu plutonierul-major Şomlea - altă brută -,
zis „Vaca Neagră” sau „Cap de Vacă”, şi cu încă unul...” îşi aminteşte Paul Andreescu din
Constanţa.
“Păi, comandantul închisorii, Goiciu, era criminalul, şi pe lângă el erau ăştia: Istrate, fraţii Şomlea şi
Cârciu. Spaima Gherlii, ăştia erau!”, rememorează şi Ioan Pop, din Satu Mare. “După revolta
frontieriştilor, din ‘58, în fiecare duminică nu se auzea’ decât strigăte”, povesteşte Toader Botez,
din Vaslui. “Pe rând, câte un etaj era la bătaie. În fiecare duminică ne băteau – era acolo
locotenentu’ major Istrate şi locotenentu’ Tudoran. Fie că ai stat pe pat, fie că te-ai uitat pe geam,
fie că te-ai uitat urât, primeai zece zile de izolare sau bătaie”. „A fost teroare, dom’le... Zbirul în
perioada aia când spune el, era locotenentul Istrate. Ăsta era un tip mic, moldovean, se ţinea în
permanenţă ţanţos... El era cu bătaia” completează Nicolae Ciurică.
„Istrate era la ordine şi pază. O bătut pă mulţi. L-o bătut pă unu’ acolo de tăt o fost negru. Când o
venit nu l-am cunoscut, şi stăteam cu el, împreună, de două-trei luni de zile!” adaugă la portretul
torţionarului, Onisim Blaj, din Sălaj.
“La revolta frontieriştilor, Istrate s-a urcat pe scară şi a tras în plin cu pistolul mitralieră. N-am
văzut niciun mort, dar răniţi am văzut. Mi i-a adus Goiciu, înspăimântat ca o fiară turbată: Doctore,
ce vezi aici să tratezi şi să uiţi când ai să pleci, altfel ai să păţeşti ca ei!” povesteşte, încă emoţionat,
Gheorghe Comea, din Bucureşti.
„La Gherla bătăuşi erau toţi. Dar cel mai feroce, în perioada când am fost eu, era locotenentu’ ăsta,
Istrate. De el vorbeşte şi Paul Goma în cartea lui. Povesteşte ce bătaie a luat din cauză că i-a găsit o
bucăţică de hârtie, ceva. Pentru chestia asta l-a bătut cu vâna de bou…”, întăreşte Alexandru Jauca,
din Suceava.
Paul Goma, victima torţionarului Istrate: Părerea unanimă este că portretul exact al torţionarului
Istrate, la tinereţe, este cel “executat” de Paul Goma, în cartea sa, intitulată „Gherla”. Iată ce spune
Goma: “…Ştiam de la alţii că Istrate e în stare să-ţi dea cep burţii cu degetul mic, cu unghia, să
despice, în sus şi, fără să se grăbească, să vâre mâna în burtă, să-şi înfăşoare maţele pe degete şi să
le tragă afară, centimetru cu centimetru – rămânând calm, politicos, bine crescut”, scrie la pagina
196 a cărţii sus-amintite.
Acest soi de rafinament pervers al terorii l-a manifestat Istrate, alături de grobianul său coleg,
plutonier Şomlea, şi în momentul în care i-au aplicat scriitorului ultima bătaie, înaintea liberării sale
din penitenciar.
“Au început amândoi un parter: Şomlea cu bâta şi cu picioarele, Istrate numai cu picioarele. De
loviturile care veneau de sus, de la bâtă, nu mă puteam feri, pentru că nu le vedeam şi nu le vedeam
pentru că trebuia să fiu atent la cele patru picioare, dinspre ele venea pericolul cel mare. Şi totuşi…
Cizmele bine umplute ale lui Şomlea, cizmele burduşite ale lui Şomlea mi-au devenit, cu timpul…
ei, timpul, timpul se dilatase, se zbârcise, dracu să-l ia, nu mai era el, vreau să spun că învăţasem
picioarele lui Şomlea, după primul şut. Pentru că plutonierul, butucănos, greoi, cu reflexe târzii, era
previzibil (…) De Istrate, însă, nu mă puteam apăra. Istrate era un adevărat „om de gol”, cu reflexe
proaspete şi rapide, inteligent, derutant. Degeaba vedeam pantofii negri, lustruiţi, pornind, pornind
spre mine: mă feream prea devreme sau prea târziu sau îmi feream un loc, dar lovitura se ducea în
altă parte, fulgerător. Nu mă puteam apăra de el. Şi lovea numai la articulaţii: coate, umeri, noadă,
genunchi, glezne. Nici o lovitură ratată. De asta ziceam că, cu timpul, ajunsesem să îndrăgesc
cizmele dolofane ale lui Şomlea, cizme cinstite, cu inima-n palmă, fără ascunzişuri… Pe când
pantofii domnului Istrate…” descrie Paul Goma supliciul, în aceeaşi carte, la paginile 205 şi 206.
Constantin Istrate – dosar de torţionar
Cum a ajuns Constantin Istrate să populeze coşmarurile tutror acestor oameni încarceraţi de
sistemul comunist la Gherla? Cine a fost acest om şi ce l-a împins spre abjecţie şi crimă?
Iată ce spun despre el autobiografiile, rapoartele ofiţerilor de legătură, notele sale informative,
documente cuprinse în cele două dosare consistente, aflate în arhiva CNSAS.
Viaţa după 23 august 1944
Imediat după insurecţie, datorită tatălui, care cunoştea limba rusă, întreaga familie este angajată la
moara fostului general Dragu, din Mărgineni, rechiziţionată de comandamentul sovietic local pentru
nevoile trupei.
După o încercare de revenire în comuna natală, în octombrie ‘44 - unde îşi găseşte casa distrusă de
război, şi unde fraţii Istrate se îmbolnăvesc de tifos în doar câteva zile, din cauza sărăciei şi a
mizeriei – întreaga familie decide să revină la Mărgineni, unde intră servitori, cu plata în natură, la
preotul comunei, Constantin Lefter, proprietar de moară şi pământuri.
După trei ani, în toamna lui ‘47, Istrate pleacă, din nou, “acasă”, la Mălini, unde se angajează ca
tăietor de lemne. Atunci îşi începe el “cariera” politică, devenind membru al organizaţiei locale a
Tineretului Sătesc - controlată de comunişti -, “muncă” pentru care este recomandat de doi prieteni
ai căror părinţi erau simpatizanţi comunişti.
Va activa în organizaţie până la data încorporării – septembrie 1948.
Penitenciarul Gherla a fost un loc de detenţie – şi exterminare - de categoria I, unde erau încarceraţi
condamnaţii „contrarevoluţionari”. Din aceeaşi categorie mai făceau parte penitenciarele Aiud,
Făgăraş, Galaţi şi Jilava. Pe lângă Penitenciarul Gherla, funcţiona o fabrică de mobilă al cărei
comandant era ofiţerul Aurel Mihalcea. Unităţi productive cu profil industrial mai funcţionau pe
lângă penitenciarele Craiova, Târgşor, Mislea, Mărgineni şi Aiud.
Numărul deţinuţilor politici aruncaţi în temniţa de la Gherla a crescut continuu, apogeul fiind atins
în perioada imediat următoare revoluţiei anticomuniste din Ungaria. Au fost operate atunci sute de
arestări, în special tineri şi studenţi. Potrivit surselor precizate, în decembrie 1956, la Gherla erau
încarceraţi 1.255 de deţinuţi politici, în iulie 1957 – 1.622, în decembrie 1957 – 2.253, în iulie 1958
– 2.852. În altă ordine de idei, regimului de detenţie al condamnaţilor a de la Gherla a devenit
extrem de dur odată cu înăbuşirea revoltei „frontieriştilor” de la Camera 86, a Celularului I, din
iunie 1958 - cărora li s-au alăturat şi alte categorii de deţinuţi, de exemplu studenţii arestaţi după
evenimentele din Ungaria -, care au cerut intervenţia Procuraturii şi a Crucii Roşii, denunţând
condiţiilor infernale de detenţie şi tortura permanentă.
Revolta a fost curmată în sânge, iar urmările au fost cumplite pentru participanţi şi liderii
“răscoalei” - condamnări, bătăi, anchete şi pedepse discipinare. Comandant pază şi regim, în acea
perioadă, era însuşi “micul Napoleaon”, Constantin Istrate, care se dovedise a fi unul dintre cei mai
abjecţi torţionari ai penitenciarului.
Iată cum îşi amintesc deţinuţii politici de la Gherla acea perioadă:
Mărturia lui Octav Bjoza, Braşov: „…La Gherla avusese loc o aşa-zisă revoltă a frontieriştilor. Au
bătut cu picioarele de pat demontate în uşi de ziceai că le sparg. Şi au cerut să vină comandantul, să
se revină la un regim de detenţie mai uman, să li se dea pachete, medicamente, nu ştiu ce. Au adus
pompierii cu furtune de apă ca să-i stropească, să-i ude. Şi se-auzeau ţipetele până în centrul
oraşului, căci penitenciarul e relativ aproape de centru, la 2-300 de metri. Şi se auzea vuietul ăla,
cum urlau deţinuţii. Atunci au lansat zvonul în oraş că închisoarea a luat foc, că-i un incendiu, şi de-
aia trec pompierii. Dar Istrate o pus pă terasa de la pavilionul II parter o puşcă mitralieră din-aia cu
două picioruşe şi-a tras, a luat la secerat faţada închisorii şi se zice că un om ar fi murit şi încă vreo
câţiva ar fi fost răniţi de gloanţele trase de acest criminal, care au ricoşat din paturile metalice”.
Mărturia lui Vasile Pânzariu, Suceava: „Înainte de revoluţia din Ungaria am ajuns în Gherla. Am
prins acolo şi greva frontieriştilor din ’58, când Istrate o tras înăuntru, în camera mare unde erau
frontieriştii, şi a împuşcat un maghiar în burtă. Ei, după aceea s-o introdus pedeapsa cu bătaia
pentru orice mişcare. Îţi fărâma’ oasele, te scotea’ să te speli la baie şi pe trepte erau gardieni până
jos. Şi cu ciomege, cu lemne de mătură: „Arde-i! Dă-i!” Şi desculţ te lua’, nu dădea’ voie să fii
îmbrăcat. Când mergeai, treceai prin culoarul ăsta cu gardieni şi: „Poc!” Mergeai mai repede, luai
mai multe, stăteai mai încet, tot multe luai! Şi când ajungeai, tot pocnit, dădea’ drumu’ la apă să te
speli rapid. Şi dădea’ drumu’ când la apa caldă, când la apa rece, şi când erai cu săpunu’ tăt pe tine:
„Hai! Pas alergător! Dă-i drumu’ înapoi!”.
Mărturia lui Gheorghe Comea, Bucureşti: „Când cu revolta frontieriştilor, locotenentul major Istrate
s-a urcat pe scară şi a tras în plin cu pistolul mitralieră. N-am văzut niciun mort, dar răniţi am văzut.
Mi i-a adus Goiciu, înspăimântat ca o fiară turbată: „Doctore, ce vezi aici să tratezi şi să uiţi când ai
să pleci, altfel ai să păţeşti ca ei!”.
Pornind de la faptele prezentate mai sus, putem conchide că în perioada decembrie 1953 - mai 1954,
august 1957 - octombrie 1962, Sublocotenent/Locotenent/Locotenent-major Istrate Constantin se
face vinovat în mod direct de decesul a cel puţin 217 deţinuţi identificaţi până în prezent, urmare a
regimului dur de detenţie care a presupus: înfometarea, violenţele fizice, presiunile psihice, privarea
de asistenţă medicală, condițiile mizere din camere și supraaglomerarea, condiţiile dure de muncă,
sancţiunile disciplinare aplicate discreţionar şi excesiv în raport cu gravitatea abaterilor etc.
În calitatea sa de locțiitor al comandantului pentru pază și regim la colonia de muncă Onești și la
Penitenciarul Gherla, respectiv de comandant la Penitenciarul Gherla, acesta a pus în aplicare, în
mod direct şi cu intenţie, un regim de exterminare, cu acordul tacit al autorităţilor interesate de
anihilarea fizică a opozanţilor politici. Faptul că, în perioada amintită, Istrate Constantin a fost un
instrument al mecanismului represiv al României comuniste şi al acţiunii de lichidare fizică a
opozanţilor regimului nu înlătură răspunderea individuală pentru abuzurile săvârşite, care au dus la
decesul celor 217 deţinuţi.
Bibiografie
[1] Burcea M., Biografie amplă a lui Constantin Istrate, Torţionarul lui Paul Goma şi Octavian
Bjoza, Editura Ecou Transilvan, Cluj Napoca, 2012, pp. 64-103.
[2] Lungu I., Gherla, ușa iadului, Editura Excelsior, Timișoara, 1996, p. 14.
[3] Muraru A. (coord.), Dicționarul penitenciarelor din România comunistă (1945-1967), Editura
Polirom, Iași, 2008, pp. 320-333.
[4] http://www.militiaspirituala.ro/