Marele Manipulator si asasinarea lui Culianu, Ceausescu, Iorga – cap.

„ Aici ne aflăm noi românii – limbă cumpenei universului.” (Mihai Eminescu)

Capitolul I
CARTEA LUI TED ANTON ESTE O CARTE COMANDATĂ, CA ŞI ASASINAREA LUI CULIANU
— Stimate domnule profesor Ion Coja, vă invit la o discuţie, ceva mai lungă şi mai detaliată, asupra
cazului „ CULIANU”. Ioan Petru Culianu v-a fost student şi prieten, iar dumneavoastră aţi avut câteva
intervenţii în presă, după asasinarea marelui profesor, prin Care aţi încercat să acreditaţi o alt ă versiune
asupra tragicului şi nedreptului sfârşit de care a avut parte Ioan Petru Culianu.
— Ceea ce am încercat eu să fac a fost nu atât să acreditez o altă versiune, cât să discreditez versiunea
lansată nu se ştie exact de cine şi îmbrăţişată cu o suspectă unanimitate de presă. Deci, mai înainte de a
avea eu o părere despre asasinarea lui IoanPetru Culianu, am certitudinea că versiunea pusă în circulaţie
este inacceptabilă, contrazicând atât bunul simţ, cât şi semnificaţia faptelor luate în consideraţie. Aşadar,
ca să fie clar de la bun început: am unele bănuieli, păreri, impresii sau cum vreţi să le numiţi, dar nu se
poate spune că am eu o anumită „versiune” asupra celor petrecute în nefericita zi de 21 mai 1991. Asta nu
mă împiedică să observ că în versiunea care circulă cu privire la acest asasinat s-au strecurat o serie de
neconcordanţe care cu greu s-ar putea explica în alt fel decât prin intenţia, repet şi subliniez: intenţia cuiva
de a deruta opinia publică, de a ne pune pe o pistă falsă. Această intenţie pentru mine este evidentă!
— A cui ar fi această intenţie?
— Evident, aproape sigur ea aparţine celor care au comandat şi asasinarea lui Ioan Petru Culianu. Iar
puterea, capacitatea acestora de a da o anumită orientare presei, în comentarea şi interpretarea acestui
asasinat, denotă că asasinii nu sunt nişte oarecari resentimentari, nişte indivizi care aveau ceva personal de
împărţit cu profesorul Culianu.
— Am sentimentul că deja vă lansaţi în susţinerea unei veritabile versiuni proprii asupra acestui asasinat,
alta decât cea sintetizată de Ted Anton, în de acum celebra sa carte Eros, magie şi asasinarea profesorului
Culianu.
— Nu este exclus ca, stimulat de acest dialog cu dumneavoastră, sistematizând şi punând cap la cap datele
de care dispunem, să ajungem împreună la o versiune „bucureşteană” aş numi-o, căci ea nu m-ar
reprezenta numai pe mine, ci şi pe prietenii din Ţară ai sărmanului Nené. Aşa i se spunea în facultate,
Nené, cu accent pe silaba ultimă. Dumnezeu să-l odihnească! Cu câţi am stat de vorbă dintre prietenii lui
Nené, cam toţi sunt neîncrezători în onestitatea şi corectitudinea cu care a fost anchetată şi prezentată
asasinarea lui Ioan Petru Culianu!
— Despre un asasinat la comandă vorbeşte şi versiunea „americană”, mergând pe ideea că securitatea
română ar fi comandat şi chiar executat acest asasinat.
— Deocamdată, nimic nu este propriu-zis nici exclus şi nici dovedit, orice ipoteză trebuie luată în seamă
şi nu avem nici un motiv pentru a accepta sau respinge cu totul vreuna din ipoteze.
Publicat de admin in Marele Manipulator pe 22.01.2009 | 2 comentarii
Despre Ion Coja
Articole aleatoare
Page 1 / 9

— Pentru cei care n-au citit cartea lui Ted Anton, Eros, magie şi asasinarea profesorului Culianu, îmi voi
permite să citez din prefaţa la această carte, prefaţă semnată de Andrei Oişteanu, un soi de rezumat: „Ted
Anton acreditează ipoteza unui asasinat politic, produs fie de membri ai mişcării (neo)legionare, fie ai
serviciilor secrete româneşti, fie, în fine prin colaborarea celor două organizaţii. Curtat iniţial şi de
securişti şi de legionari, Culianu a fost, de fapt, urît şi de unii şi de ceilalţi.” Consideraţi că Andrei
Oişteanu a rezumat corect cartea lui Ted Anton?
— Mai mult decât corect! Şi când spun aşa nu fac o figură de stil, ci vreau să subliniez că prefaţa lui
Oişteanu este o operă de colaborare cu autorul Anton Ted, susţinând efortul acestuia de a escamota
adevărul şi de a-şi pune cititorii pe o pistă falsă. Prefaţa d-lui Oişteanu este un pas mai departe în
îndepărtarea publicului de adevăr! Dar, despre meritele acestei prefaţări, vom vorbi mai târziu. Cât
priveşte sintaxa autorului, Dumnezeu cu mila!
— Deci, domnule profesor, să ne lămurim de la bun început: dumneavoastră nu acceptaţi „ipoteza
acreditată de Ted Anton”? E nevoie de un răspuns net, tranşant, căci numai un astfel de răspuns ar justifica
să continuăm discuţia noastră.
— Da, de aici pornim, de la neputinţa mea de a accepta concluzia lui Ted Anton! Mai exact spus, mi-e
greu să accept chiar cartea lui Ted Anton!… Dar, fireşte, nu-i reproşez că a scris o carte proastă, nu este
nici primul şi nici ultimul. Îi reproşez că încearcă să-şi inducă în eroare cititorii!
— E grav ce spuneţi şi, bănuiesc, va fi şi interesant pentru cititori! … Aşa că vom continua. Pentru a oferi,
o spun deschis, o replică la cartea lui Ted Anton! Eu presimt că aşa se vor petrece lucrurile!
— Domnule coleg, să fim bine înţeleşi între noi: nu despre Ted Anton mi se pare mie interesant să
discutăm! Ci despre Culianu! Îndeosebi despre moartea sa năpraznică şi nedreaptă! Care a devenit şi mai
nedreaptă, dacă pot spune aşa, căci glonţului ucigaş i s-a adăugat acum această carte mistificatoare!
— Totuşi, vă rog să ne lămuriţi, pentru domnia voastră cine este Ted Anton, autorul cărţii Eros, magie şi
asasinarea profesorului Culianu? L-aţi cunoscut pe Ted Anton.
— Ted Anton este un american, grec de felul său, beneficiarul unei burse care i s-a plătit pentru a se
documenta asupra morţii lui Ioan Petru Culianu. Detaliu esenţial: Ted Anton nu l-a cunoscut pe Culianu.
— De ce vi se pare important aceste detaliu?
— Pentru că în modul cel mai firesc o asemenea bursă se potrivea să fie oferită unuia, student sau
profesor, care îl cunoscuse pe Nené, care ştia, resimţise limpede dimensiunea intelectuală şi culturală a
pierderii pe care lumea, aş îndrăzni să spun umanitatea, a suferit-o prin dispariţia prematură a lui Ioan
Petru Culianu.
— Bryjinsky
— Nu văd legătura!
— Bun! S-o luăm mai băbeşte! Ipoteza cea mai verosimilă este aceea că moartea, asasinarea lui Culianu a
fost comandată, plănuită de cineva. Să nu-i spunem încă „securitatea română”, ci s-o numim „o instituţie”.
Admitem această ipoteză?
— Bineînţeles! Este ipoteza cea mai plauzibilă.
— Odată crima executată, iar criminalul continuând să rămână neidentificat, care credeţi că ar putea fi
preocuparea, grija cea mare a instituţiei respective?
— Să se ascundă cât mai bine!
— Iartă-mă, e un răspuns aproape fără sens! Ce grijă are un criminal, care n-a fost prins asupra faptei şi a
cărui identitate încă nu a fost descoperită? Să se ascundă?! Nici vorbă! N-are nevoie să se ascundă! Ci el
se plimbă pe bulevard, nimeni nu-l bănuieşte de crimă, dar el ce frământări are? Care-i grija lui cea mare?
— Să ştie la ce concluzii a ajuns ancheta, ce probe au fost adunate, etc.! Să ştie dacă acele probe duc sau
nu la persoana sa!
— Exact! Excelent! Deci, instituţia a comandat crima, criminalul şi-a făcut datoria, a executat destul de
bine comanda, mai rămâne ca poliţia să nu descopere niciodată identitatea criminalului şi, mai ales,
identitatea instituţiei! Corect?
— Corect!

Page 2 / 9

— Frământaţi de grija de a şti ce se ştie sau ce se bănuieşte cu privire la moartea lui Ioan Petru Culianu,
instituţia asasină are mai multe posibilităţi. Bunăoară, citeşte presa! Dar atâta nu e destul! Cel mai bine ar
fi dacă cineva, din partea instituţiei, ar sta de vorbă cu toată lumea – poliţişti, martori, colegi, rude,
studenţi, etc., întrebându-i ce ştie fiecare şi ce bănuieşte fiecare despre moartea lui Culianu, despre asasinii
acestuia, etc.! Dar e posibil aşa ceva?
— Înţeleg! E posibil! Dai cuiva o bursă ca să scrie o carte despre moartea lui Culianu şi bursierul
respectiv are toate uşile deschise: poliţia îi arată dosarele, probele, etc, martorii îi spun mai mult decât au
spus poliţiştilor, prietenii, rudele, la fel!
— Căci le câştigă tuturor încrederea, dragostea chiar! Ei, bine, aici vine de se leagă detaliul esenţial
pomenit mai sus. E foarte probabil că printre foştii studenţi sau colegi nu se putea găsi „bursierul” de care
avea nevoie instituţia! De aceea, contrar aşteptărilor, s-a apelat la o persoană care nu l-a cunoscut pe Nené,
dar gata să „colaboreze”.
— Dacă vă înţeleg bine, îl acuzaţi pe Ted Anton de complicitate cu asasinii?
— Nici vorbă! N-am nici o dovadă! Dar nu mă pot împiedica să gândesc, să-mi pun întrebări, să formulez
ipoteze. Doar nu? Hoţul cu un singur păcat, iar păgubaşul cu o mie! Excelentă vorbă! În definitiv, când se
produce o crimă şi poliţia îl caută pe criminal şi nu prea are probe, ce întrebare îşi pune? În primul rând,
cui foloseşte? Cui prodest? Cine are ceva de câştigat de pe urma acestei crime? Aşa îmi pun şi eu
întrebarea: cine avea cel mai mare interes ca să se scrie această carte despre moartea lui Culianu? Cine
avea interes să se facă documentarea pe care şi-a făcut-o Ted Anton? Evident, „instituţia” cu pricina era
cea mai interesată să ştie tot ce se ştie despre moartea lui Culianu! Tot ce gândesc despre această moarte
cei ce au motive să aibă o părere în această chestiune! Cum spunea şi Culianu, citat de Ted Anton:
adevărul asupra unui eveniment este deseori înlocuit de ceea ce gândesc
oamenii despre acel eveniment. Ceea ce gândesc oamenii despre acel eveniment este mai important decât
adevărul însuşi! Face parte din realitate, oricum! Mai mult decât adevărul însuşi. E mai real!
— Haideţi să precizăm: îl acuzaţi de ceva pe Ted Anton? … Aveţi grijă, vă paşte un proces de calomnie
dacă…
— Precizez: nu am nici o dovadă, nici un temei să-l acuz pe Ted Anton de complicitate cu „instituţia”
asasină. Dar asta nu mă împiedică să observ că această carte, mai exact spus această operă de documentare
pentru scrierea acestei cărţi, le-a făcut, probabil, un imens serviciu celor care l-au asasinat pe Culianu!
Evident, acest serviciu putea să fie şi involuntar! Involuntar inclusiv din partea celor ce l-au angajat pe
Ted Anton, i-au plătit bursa etc.!
— Asta n-o mai înţeleg!
— Nu este neapărat nevoie ca ei să-şi fi dat seama că procedând aşa cum procedează vin în ajutor
asasinilor! Nu cred că acesta le-a fost scopul! Dar nu are importanţă ce cred eu, căci „şarpele îndoielii” din
mintea mea lucrează fără să ţină seama de ce cred eu sau ce vreau eu să cred! Şi acest şarpe îmi scoate în
faţă gândul că nu-i exclus… Nu-i exclusă nici o suspiciune, nici o bănuială atâta vreme cât criminalul n-a
fost identificat, arestat şi anchetat pe toate feţele, lămurindu-se astfel toate aspectele crimei! Deci nu-i
exclus nici ca această carte să fie „opera” asasinilor!
— Cred că aceasta ar fi o premieră mondială, un caz unic!
— Merita Ioan Petru Culianu măcar atâta consideraţie din partea asasinilor săi!
— Şi, totuşi, şarpele îndoielii are el un motiv! Am impresia că vreţi să ni-l dezvăluiţi mai târziu, mai
încolo.
— N-aş zice „motiv” ! Dar eu, citindu-i cartea lui Ted Anton şi putând constata „pe pielea mea” cum s-a
folosit autorul de datele pe care eu i le-am oferit, devin fără voia mea penetrabil la orice suspiciune care ar
pune în discuţie buna credinţă a lui Ted Anton. Pot uşor dovedi aceasta raportându-mă la informaţiile pe
care eu însumi i le-am dat şi pe care Ted Anton parte le-a omis din textul cărţii, parte le-a prezentat în mod
deformat, totul pentru a face mai plauzibilă versiunea pe care, din această cauză, consider că a ţinut cu tot
dinadinsul s-o acrediteze! Să ne-o vâre pe gât!
— Iarăşi am să vă rog să fiţi mai explicit!
— Nu e greu. În cadrul documentării pe care Ted Anton şi-a făcut-o în România, stând de vorbă cu
familia profesorului Culianu, cu foştii colegi, prieteni, profesori etc., Ted Anton s-a întâlnit şi cu mine,
dacă nu mă înşel ne-am întâlnit acasă la Silviu Angelescu. Ted Anton era interesat de discu ia cu mine,
atât pentru că fusesem apropiat de Culianu, în anii studenţiei acestuia, cât şi pentru că sunt vicepreşedinte
la Vatra Românească, al cărei nume a fost legat de asasinarea lui Culianu. Depun deci mărturie cu privire
la reaua credinţă a lui Ted Anton care a ascuns, a omis să spună ce era mai important din informaţiile
oferite de mine, nu mai zic de comentariile şi opiniile mele, de asemenea rămase neconsemnate. Dar, mă
rog, este o chestiune de gust, nu-l acuz c ă nu mi-a citat părerile! Dar îl acuz că a ascuns

Page 3 / 9

unele informaţii căpătate de la mine, iar alte informaţii le-a denaturat. Or, aceste informaţii iar fi permis să
formuleze o ipoteză nouă sau, în orice caz, să demonstreze lipsa de temeinicie a ipotezei aflate în
circulaţie publică, în presă, etc.. În mod normal, ca ziarist cum se pretinde a fi, domnul Ted Anton trebuia
să reacţioneze la datele pe care i le ofeream, să reacţioneze normal şi să se folosească de elementele noi pe
care i le ofeream. Dacă n-a făcut-o, înseamnă că Ted Anton a scris cartea despre Culianu de pe altă
poziţie, din altă postură decât cea de ziarist! A avut alte interese! Care?
— Vă propun să lăsăm pentru mai târziu enumerarea acestor informaţii ascunse ori denaturate de Ted
Anton.
— De acord!
— Să rezumăm deocamdată cele spuse până acum!
— Vă rog!
— Mai întâi, cartea despre care vorbim este o carte comandată! Ca şi crima!
— Perfect!
— Comanda nu privea scrierea unei cărţi despre personalitatea ştiinţifică excepţională a lui Ioan Petru
Culianu, căci în acest caz ar fi fost obligatoriu să fie oferită bursa unui student sau coleg al lui Culianu,
cuiva din specialitate!
— E foarte clar, când stai de vorbă cu Ted Anton sau îi citeşti cartea, că nu prea avea organ cu care să
prizeze personalitatea lui Culianu. Când scrie despre personalitatea intelectuală, academică a lui Nené,
scrie despre ceva ce nu pricepe. Scrie ultra crepidam.
— Sunteţi cam rău!… Deci, scopul urmărit sau, în orice caz, rezultatul la care se ajunge: adunarea tuturor
datelor legate de asasinarea lui Ioan Petru Culianu. Cum ne spune şi prezentarea ce i se face, Ted Anton „a
devenit expert în cazul Culianu, fiind în această calitate consultat de FBI, de reţelele de televiziune ABC
sau NBC, de posturile de radio americane sau franceze”. Cui îi folosea să aibă o documentare asupra
cazului Culianu, adică asupra asasinatului, mai bogată chiar şi decât a poliţiei, a FBI-ului? Cui prodest,
nu?! În primul rând asasinilor, „instituţiei” ! Nu?!
— Este perfect! M-aţi înţeles atât de bine încât vă bănuiesc că deja îmi daţi dreptate!
— Nu! Nici măcar deocamdată! Mă străduiesc doar să înţeleg gândurile care vă bântuie! Deci să
precizăm: ce acuzaţie îi aduceţi lui Ted Anton?
— Reaua credinţă!…
— Deci nu-l acuzaţi de colaborare cu asasinii?
— Nu !… Chiar dacă, aşa cum presupun, documentarea făcută de Ted Anton îi interesa în cel mai înalt
grad pe asasini! Noi nu ştim cine sunt asasinii, cui i-a trebuit atât de mult moartea lui Culianu. Dar este
uşor de înţeles cui i-a folosit cel mai mult cercetarea făcută de Ted Anton, documentaţia adunată. Parte din
această documentare a ajuns la cunoştinţa tuturor, deci şi a asasinilor prin cartea publicată. Mai rămâne şi
partea de documentare care nu a văzut lumina tiparului! În ce mă priveşte, ea era mai importantă decât cea
publicată. Presupun că a ajuns la cunoştinţa asasinilor.
— Afirmaţi că Ted Anton a omis să publice informaţii importante privitoare la asasinat?
— Nu atât privitoare la asasinat, cât mai ales privind versiunea pe care încearcă s-o impună cartea. Avea
de la mine informaţii care infirmau această versiune. De ce nu le-a făcut publice?
— De ce?… Vom încerca să vedem asta în continuare! Consider însă că, în consecinţa celor de mai sus,
dacă aceste rânduri vor ajunge sub ochii lui Ted Anton, datoria sa este să revadă în toate detaliile
împrejurările prin care a ajuns să scrie această carte ca să-şi dea seama dacă a fost sau nu manipulat de
cineva. De lucrul acesta numai Ted Anton îşi poate da seama. Dar, fireşte, asta cu condiţia ca acei inşi care
s-au folosit de el…
— … adică „instituţia”!
— … da, să fi comis greşeala care să-i permită lui Ted Anton să se dumirească al cui joc l-a făcut. Dacă
această greşeală n-a fost comisă, atunci Ted Anton nu are cum să-şi dea seama că a făcut jocul cuiva!…
Deci nu-l acuz de colaborare cu asasinii. Mergem mai departe?
—Eu cred însă că discuţia noastră nu a pornit cum trebuie. Hai să lămurim înainte de orice motivul pentru
care purtăm acest dialog, motivul pentru care suntem convinşi că va exista un interes public pentru
schimbul nostru de idei, păreri, informaţii, etc. Motivul nu-l constituie asasinatul în sine şi nici enigma
încă neelucidată ce s-a născut astfel. Motivul este unul singur şi deosebit de important: Ioan Petru Culianu
a fost o mare personalitate, de rang
Page 4 / 9
mondial, planetar. Printre cei de vârsta sa se impusese ca un savant şi profesor de excepţie, singurul care
păşea pe urmele lui Mircea Eliade cu şanse de a-şi depă şi maestrul.
Era, din toată lumea asta mare, unul din creierele cele mai bine „mobilate” , atât prin volumul erudiţiei, cât
şi prin vigoarea creativă a minţii sale. Nu am citit prea mult din ce a scris, dar destul ca să-mi dau seama
că urma să devină, cât de curând, una din figurile reprezentative ale culturii noastre, planetare, la acest
început de secol şi mileniu de care ne apropiem. Deci, trebuie să ne fie clar că prin asasinarea lui Ioan
Petru Culianu a fost curmată o carieră intelectuală, culturală, ştiinţifică literalmente excepţională. Astfel că
prima întrebare pe care eu mi-aş pune-o este dacă asasinarea lui Ioan Petra Culianu are vreo legătură cu
caracterul excepţional al personalităţii sale culturale! Asasinarea lui Culianu intră în consonanţă cu
asasinarea mediatică, post mortem, a lui Mircea Eliade! Asasinii sunt aceiaşi!
— Aveţi dreptate şi v-aş ruga să insistaţi puţin asupra acestui aspect într-adevăr esenţial.
— Eu nu regret moartea unui prieten, pe numele său Ioan Petru Culianu. Vreau să spun că nu am motive
să mă lamentez public din această pricină. Eu regret moartea, dispariţia unei inteligenţe strălucitoare, a
unui om pe care, de la prima discuţie pe care am avut-o împreună, l-am suspectat că e mai inteligent decât
mine. Poate că am întâlnit oameni mai dotaţi decât mine, mai inteligenţi, dar nu mi-am dat seama de asta
decât în două cazuri: când l-am cunoscut mai întâi pe Ioan Petru Culianu şi, mai apoi, pe celălalt Petru,
Petre Ţuţea. Mi-a fost foarte clar că mi-a dat Dumnezeu norocul rar de a da peste un om cu mult mai
deştept şi mai învăţat ca mine.
— Vreţi să spune ţi că acest noroc a fost pentru dumneavoastră rar!
— E drept, alţii au norocul ăsta în fiecare zi, chiar de mai multe ori pe zi, probabil de aceea nici nu
preţuiesc cum se cuvine acest noroc! … Oricum, când l-am cunoscut pe Culianu mi-am oferit mie însumi
surpriza de a trăi o stare prin care nu mai trecusem: bucuria de a te întâlni cu un om mai deştept, mult mai
deştept, mai capabil, mai performant, cum se zice azi. Am fost foarte mulţumit de mine însumi că am ştiut
să mă bucur de o asemenea împrejurare.
Pentru alţii, ştiu, este un calvar să dea peste cineva în chip vădit loru-le superior.
Am întâlnit astfel de oameni, incapabili să se bucure c ă mă cunosc, c ă m-au întâlnit , că le
sunt coleg sau student! Sau profesor! Sau rud ă ori prieten! Eu m- am bucurat când l -am
cunoscut pe Culianu, m-am bucurat c ă e cu un cap mai de ştept decât mine ş i pot spune cu
toat ă seriozitatea c ă asta mi- a sporit respectul de sine, de mine însumi. Respectul de mine -
mi. Fără acest respect omul nu este om, ăduPpitagoraşi toată tradiţia ariană!
— Crede ţi că aceast ă bucurie o vor încerca ş i cititorii acestei cărţi, ai acestui dialog?
— Sunt convins, dar sper c ă vor fi şi câţ iva cititori c ărora s ă nu le oferim aceast ă bucurie.
Depinde de dumneavoastr ă ca ace ştia s ă fie cât mai puţini, totuşi.
— În ce fel depinde de mine?
— Pentru c ă ave ţi şansa ca întrebă rile dumneavoastr ă să fie mai interesante decât
răspunsurile mele. V ă ascult!
î—n tMr eăb pa roavşoac: acţei, ldeegci,ă stuărăvăc rpeudne oţi înctărebeaxriset ăin tîenlitgree natsăasi,n
ianrteear elusai nIotaăn. PCeet-ra ţi ziuce C dualicanău vş-aşi
caracterul excep ţional al personalit ăţii sale?
— Mda, întrebarea nu -i rea! … Nu prea am un r ăspuns propriu- zis la aceast ă întrebare. Dar
aş comenta-o, totu şi. Căci, dac ă am putea stabili o asemenea leg ătură, atunci ipo teza
americană îşi pierde mult din consisten ţă. Aş merge chiar mai departe şi aş zice c ă aceste
dimensiuni excep ţionale ale personalit ăţ ii lui I.P.C., ale savantului „ de notorietate
interna ţioanal ă” cum cred c ă figura Nené în documentele securit ăţii române, pledează
oricum împotriva ideii că în asasinarea lui Culianu ar fi amestecată o institu ţie românească ,
fie ea şi securitatea! Şi asta pentru motivul binecuvîntat că securitatea românească , până în
decembrie 1989, adic ă atâta timp cât a fost în ascultare faţă de directivele şi indica ţiile lui
Ceau şescu, a avut o anumit ă atitudine fa ţă de personalit ăţ ile din diaspor ă, atitudine care
urmărea atragerea acestora, sensibilizarea lor fa ţ ă de problemele din ţară etc. C ât mi -am
putut eu da seama, securitatea nu a avut în vedere, cel puţin în ultimii 30 de ani,
suprimarea fizic ă a unor persoane, a unor adversari, necum a unei mari personalit ăţi, oricât
de du şman s-ar fi arătat acesta fa ţă de regimul din ţară. V-aş mărturisi cu toat ă sinceritatea
şi cu riscul de a fi puţin ridicul că, în sinea mea, la un anumit nivel de trăire a evenimentelor
din jurul meu, asasinarea lui Culianu am înregistrat -o ca pe un act, ca pe un gest chiar,
profund antiromânesc. Dar v -aş ruga. s ă nu-mi cereţi să mă explic. S-ar putea să exagerez!
— Îmi aduc astfel aminte că aţi fost printre primii care a ţi vorbit, dup ă 1989, de existen ţa
unor strategii şi proiecte antiromâneş ti. Aţi vorbit chiar despre un anumit antiromânism viu ş i
activ în zilele noastre!
— Am vorbit eu despre acest antiromânism şi înainte de 1989! Am ş i scris, dar mi s-a refuzat
publicarea textului, în „România literară” , de c ătre dl. Gabriel Dimisianu, pe motiv c ă acest
cuvânt, antiromânism, nu exist ă în DEX, în dicţ ionarele limbii române! De unde ş tia dl.
Dimisianu c ă lipse şte acest cuvânt din dicţionarul limbii române?!… Cred c ă despre

Page 5 / 9

antiro mânism am disc utat şi cu Culianu, când era încă în Ţ ară. Oricum, ştiu bine c ă Ioan
Petru Culianu era con ştient de realitatea acestui antiromânism. Dar cine oare nu e conş tient
de asta? Numai cine nu vrea!
— În cazul de faţă , în privinţa lui Culianu, mai este nevoie s-o şi dovedi ţi!
— O voi dovedi, la momentul potrivit. Mai încolo. Acum era vorba despre cei ce au decis
asasinarea lui Culianu, dac ă printre motivele care i-au determinat la gestul crimin al s-a aflat
şi faptul că Ioan Petru Culianu era o mare figur ă a lumii academice, intelectuale.
— Dumneavoastr ă ce credeţi?
— Eu cred c ă statura impun ătoare a personalit ăţii intelectuale trebuia s ă funcţioneze ca un
motiv descurajant pentru asasini. Şi când zic „ asasini ” nu mă gândesc la cel care a apă sat
pe tr ăgaciul revolverului, ci la cei care au hot ărît asasinarea marelui profesor. Dacă ei au
trecut totu şi peste faptul c ă victima era o personalitate atât de deosebită , asta dovede şte
că aveau motive foarte serioase de a-l lichida pe Nené. Serioase din punctul lor de vedere,
al intereselor pe care le reprezentau. Adic ă aveau interese foarte mari pe care le punea în
primejdie, în dificultate, existenţ a şi activitatea lui Ioan Pet ru Culianu. Mi- e greu s ă pun
asemenea interese în contul unei instituţii ca securitatea română ! Aflaţi, în mai 1991, în plin
proces de pierdere a identit ăţii! Nici m ăcar înainte de 1989, nu „ văd” cum s-ar fi implicat
securitatea într -o crimă atât de specială ! Nu era de nasul securit ăţii! M ă rog, poate c ă mă
înş el.
— Am impresia c ă dumneavoastr ă încercaţi să vă pune ţi în situaţia, în postura asasinilor ş i
încerc aţi să le pricepe ţi logica, felul cum au gândit, cum au deliberat asupra soartei lui
Culianu.
— Nu vă contrazic. Dar n-o fac conştient, programatic, cu metodă.
— Tocmai, ca metodă nu mi se pare a fi cea mai bun ă. Asasinul, în măsura în care face ceva,
o fapt ă de care noi nu suntem în stare, este greu de înţ eles! Este greu s ă pătrunzi în
intimitatea gândurilor sale, a logicii care l -a dus la o concluzie şi la o decizie la care noi,
ceilalţi, oameni normali, nu am ajunge nicicum.
— Nu uita ţi că în acest asasinat nu e vorba numai de oameni ş i de logica personal ă, a unor
indivizi . Asasinii s- ar pute a s ă fie „ o institu ţie” ! Iar logica unor astfel de institu ţii ne este
mult mai greu s-o pricepem.
— Securitatea este şi ea o institu ţie!
— Nu e singura! În plus, este o instituţ ie publică, cu firmă şi identitate afi şată!
— Iar dumneavoastr ă, când aţ i spus „ institu ţie” , aţi avut în vedere ş i acele organisme a
căror existen ţă nu e înregistrată în nici o carte de telefon! E un subiect foarte vast! Nu mă
simt capabil să__________-l abordez.
— Haide ţi să ne întoarcem la fapte, să nu ne pierdem în prea multe paranteze.
— În paranteze la parantezele altor paranteze!
— Chiar a şa! Bine zis!
— Deci a fost asasinat marele profesor Ioan Petru Culianu. Şi ne-am pus prima întrebare: în
ce fel este (sau nu este) legat ă crima de puternica personalitate ştiinţifică, academică a
victimei? Dac ă pentru asasini asta nu a contat prea mult, atunci asasinii, crede ţi
dumneavoastr ă, sunt şanse mici de a fi g ăsiţi la Bucureşti. Dacă asasinii au luat în seamă ce
mare personalitate era Culianu, încă ş i mai pu ţin probabil e c ă erau români sau exponenţ ii
unor interese sau institu ţii româneş ti. Am rezumat bine?
— Adică, faptul c ă Ioan Petru Culianu era cine era constituie de la bun început un element în
divergen ţă cu „ versiunea american ă” !
— Pe scurt, românii, undeva, într -un birou al Securit ăţii, ar fi ezitat s ă condamne la moarte
un savant român de talie mondială ca Ioan Petru Culianu. Asta vre ţi să spune ţi.
— Grosso modo spus, da!, cam asta am vrut să spun.
— Greşesc atunci dac ă, f ără să vreau, îmi aduc aminte de Nicolae Iorga?
— Interesant ă apropiere! Dar gre şiţi! Sigur c ă greşiţi! Moartea lui Nicolae Iorga a fost
gândit ă de cei care au şi executat-o! Dac ă în spatele celor ce l -au ucis pe Iorga se afl ă
cumva alţii, care ei au hot ărît lichidarea marelui savant, aceş ti alţii este absolut sigur c ă n-au
fost legionarii, comandan ţii legionari, ci persoane sau institu ţii din afara României. Dar nu
este exclus ca, în cazul lui Culianu, ca şi în cazul lui Iorga, mâna asasină să fie a unui român,
abia a şa asasinatul înscriindu -se perfect într -o strategie antiromânească . Deci, nu m-aş mira
să se descopere criminalul, aparentul criminal, în persoana unui amărît de român! Dar eu mă

Page 6 / 9

îndo iesc că în spa tel e ace stui crimin al nu se asc und alt e per soa ne, car e ele au dec is cum ,
când ş i unde s ă fie ucis Culianu. Persoane despre ca re mi- e g reu s ă presupun c ă ar fi
români!
— Haide ţi să preciz ăm totuşi în ce măsură poate fi interpretat ă moartea lui I. P. Culianu ca o
parte component ă a unei strategii antiromâneş ti?
— Nu, n-am vrut să afirm că lucrurile stau chiar a şa! Prin consecin ţele sale asasinarea – sau
moarte natural ă dacă ar fi fost, a lui Culianu, afecteaz ă oricum interese române şti, face
parte din nenorocul nostru! Dar nu cred c ă a fost omorît pentru că era român, pentru a lovi
astfel în interesele româneşti! Culianu a fost omorît pentru motive pe care numai el le -a
determinat s ă existe! Pentru ceva ce numai el a f ăcut sau urma s ă facă!
— Nu vă întreb ce anume a fă cut Culianu, căci ar fi o întrebare de prisos.
— Cel pu ţin deocamdat ă, căci ne aflăm la începutul discuţ iei noastre.
— Dar ce p ărere ave ţi despre cei care leag ă asasinarea fizic ă a lui Culianu de încercare a
unora de a-l asasina moral pe Mircea Eliade, post mortem – da că mi se îngă duie asemenea
împere cheri de cuvinte?
— Este foarte adev ărat că s-a încercat, cu tenacitate, lichidarea lui Mircea Eliade, pe motiv
că ar fi fost, în termeni occidentali, fascist. Însuş i incendiul din biblioteca marelui savant nu
este ceva prea „ cusher ” ! Iar d up ă moartea lui Eliade, încercarea devine campanie de
discreditare! … Cât tră ia Mircea Eliade, aceast ă campanie a urm ărit şi un scop foarte exact:
nu cumva s ă i se acorde savantului român onorurile unui premiu Nobel! Per total, scopul a
fost s ă-l compromită pe autor şi prin autor s ă fie compromis ă opera, gândirea, filozofia,
concep ţia despre om şi despre omenire a unui savant care s- a impus în conş tiinţa lumii
exclusiv prin for ţa şi valoarea ideilor sale, înfruntând permanent adversitatea unor veş nic
puternici ai zilei.
— Şi ai planetei? …
— Şi! Mircea Eliade nu a fost beneficiarul nici unei sau vreunei manipul ări, a şa cum, prin
tehnici de manipulare a intelighen ţiei – şi să te fereasc ă Dumnezeu de prostia şi
imbecilitatea savan ţilor – în ultime le decenii s-au f ăcut mari scriitori, mai pictori, mari savanţi
o liot ă de impostori! Este o ru şine pentru institu ţia premiului Nobel c ă i-a lipsit într -atâta
respectul de sine încât nu i -a acordat lui Mircea Eliade…
— … sau lui Eugen Ionescu!
—… vestitul premiu! Dar, persoane care cunosc propriu -zis opera lui Mircea Eliade sunt de
părere c ă miza e alta, nu laurii premiului Nobel, ci opera propriu-z is ă, prin care Eliade
modifică în mod esenţ ial unele idei şi concepte pe care se întemeiază în momentul de faţă
concep ţia noastr ă, european ă, occiden tală despre om, despre devenirea acestuia, despre
viitorul la care ar avea dreptul. O concep ţie care rea şe ază gândirea europeană pe o tradi ţie
creştină autentic religioas ă, abandona tă de al ţii, abandonat ă deloc întâmplător în epoca
modernă. Acest abandon fiind o mostr ă de manipulare a spiritului european. Aceast ă oper ă
trebuia discreditat ă, compromisă, scoas ă din circula ţie. Dar nu-mi cere detalii, i-am citat mai
sus pe alde Ilie B ădescu, Ion Papuc şi Pan Izverna. Şi mi-e teamă că nu i-În plus, numele lui Mircea
Eliade este argumnetul cel mai puternic în favoareaam i dceitiia dt eca lumea!
reconsiderare a legionarilor. Nu puteau fi legionarii o ga şcă de derbedei, de criminali, dac ă
printre ei, teoretizându -le a cţiunea, se num ăra unul ca Micea Eliade. Vrei s ă spui ceva
definitiv favorabil legionarilor? Simplu: rosteşti numele lui Mircea Eliade.
—Şi ce spune Mircea Eliade despre Mi şcarea legionar ă?
— Spune destule, dar acesta este alt subiect. R ămânem la…
— Nu ne da ţi şi câteva nume de impostori ajunş i la celebritatea unui premiu Nobel, a
recunoa şterii mondiale?
— Îmi vine în minte numele lui Picasso!…
— Aoleu!
— În 1986 am vă zut la Paris o mare expozi ţie Picasso, retrospectiv ă. Alexandru Sincu, fostul
meu coleg de la catedra de teoria literaturii, a insistat s ă merg s-o văd, nu se poate s ă trec
prin Paris şi să nu văd cea mai bogat ă expozi ţie de pictur ă a secolului! Eram cu frate-meu, şi
el mare amator de pictur ă. Ne-am propus, încă înainte de a vedea exponatele, să ne alegem
ce tablouri am cump ăra dac ă am avea banii cu care s ă le cumpărăm!… Din câteva sute de
tablouri, nici zece nu mi-ar fi pl ăcut s ă le am în casă !… Mi-a fost foarte clar c ă ne afl ăm în
faţa împăratului gol pu şcă, ale cărui haine invizibile toat ă lumea le laud ă pe întrecutelea! Pe
scurt, de câ te ori Picas so încerca se să picteze figurativ, ac ademic, în tradiţ ia marii picturi
europene, se vedea clar c ă nu-i fusese cu putin ţă să respecte tradi ţia. Pe scurt, inovase,
drăguţul de el, pentru c ă nu putuse continua tradi ţia!… Când m -am întors la Bucureş ti, am
scris un articol pe seama acestei imposturi, Mihai Ungheanu a încercat să -l publice în

Page 7 / 9

„ Luceaf ărul” , dar articolul a fost scos din revist ă în ultimul moment la intervenţ ia personal ă
şi furioas ă a tovar ă şului Gogu R ădulescu care i-a f ăcut un scandal monstr u d-lui Ispa s, cum
de n-a fost atât de vigilent încât să fi oprit el articolul anti-Picasso!
— Da’ ce avea Gogu cu Picasso?!
— Aşa m-am mirat şi eu, dar curând mi s -a explicat c ă tovar ă şul Gogu R ădulescu era şeful
sau unul din şefii unei oculte masonice, f ăcea parte a şadar din „ cooperativ ă” , din ga şca
cominternist ă. Dup ă 22 Decembrie 1989, aceast ă apartenen ţă la o organiza ţie cu mult mai
puternică decât Comitetul Central al PCR şi decât însuş i bietul nostru PCR i-a asigurat un
tratament preferen ţial faţă de ceilal ţi membri din Cepex!
— Şi Picasso ce leg ătură a avut cu acea cooperativ ă?
— P ăi ea, „ cooperativa ” , l-a împins în faţă , un şarlatan! Nu m ă miră să aflu c ă Brâncuşi nu
accepta s ă-i întindă mâna! Ori să -i vorbeasc ă!…
— Care a fost pozi ţia lui Culianu în privinţa lui Mircea Eliade?
— Practic, n-aş avea de ad ăugat date noi fa ţă de cele pe care le prezint ă Ted Anton. M-a ş
deosebi însă de el într -o chestiune de principiu: dup ă părerea mea, cineva nu poate fi
acuzat pentru apartenen ţa la Mi şcarea Legionar ă, aşa cum se obi şnuie şt e şi cum
procedeaz ă şi Ted Anton cu Mircea Eliade. Omul trebuie judecat numai pentru faptele sale,
pentru opiniile sale.
— Totuşi…
— În plus, în cazul Miş cării Legionare, s-au pus pe seama acesteia o mul ţime de crime şi
f ărădelegi inventate, scorneli şi calomnii … Sigur, love şte în acelaşi loc, atât campania de
compromitere a lui Mircea Eliade, cât ş i asasinarea lui Culianu! Cei doi f ăceau o pereche
rarisimă la acest sfârş it de veac şi de mileniu.
— Unii comentatori îl introduc şi pe Nae Ionescu în această „ dinastie ” !
— Au perfect ă dreptate! Pe Pan Izverna parc ă, l-am auzit pomenindu- l în această
succesiune şi pe Bogdan Petriceicu Hasdeu.
— Hasdeu, pe care Micea Eliade l-a pre ţuit aşa de mult …
— Iar continuitatea aceasta, care acoper ă mai mult de un veac, care, dacă trăia Culianu, ar
fi dep ă şit un veac şi jumătate de excelen ţă românească într -unul dintre cele mai importante
domenii de via ţ ă şi performan ţ ă spiritual ă, acea st ă continuitate o fi deranjat oare pe
cineva? …
— Ne este îngăduit, în acest context, să ne aducem aminte c ă nici Nae Ionescu nu a murit
de moarte bun ă? Va treb ui s ă revenim asupra acestor chestiuni. M-a ţi bombardat cu
într ebări, cu sugestii propriu-zis, care complic ă ne aşteptat de mult ecua ţia asasinatului. Va
trebui s ă ieşim mult din limitele cărţii lui Ted Anton şi nu mai ştiu dac ă sunt eu persoana cea
mai indicată sau măcar capabil ă să facă aceast ă excursiune.
— Vă cer însă o p ărere, înainte de a trece mai departe, cu intenţia însă , cu înţelegerea de a
reveni atunci când se va ivi ocazia.
— Care p ărere? Despre ce?
— Despre acuza ţiile ce i s-au adus lui Mircea Eliade. Sunt întemeiate?
— Cu condi ţia c ă vom reveni asupra acestei chestiuni, simplificând lucrurile cât se poate de
mult, voi spune că aceast ă campanie a fost deopotriv ă o porcărie şi o măgărie. Este m ăgărie
să acuzi pe cineva pentru apartenen ţa la o mi şcare politică, iar nu pentru faptele sale! Este
porcărie s ă incriminezi la nesfârş it mi şcarea legionar ă, prin fa ls şi calomnie! Mi şcarea
legionar ă are foarte multe de spus în apă rarea sa, dar cei care o critic ă nu vor s ă ia în
discu ţie aceast ă „apologie ” legionar ă! Deocamda tă, atât! Punctum! Ne întoarcem la crima
„ noastr ă” . Te ascult.
— Nu înainte de a bă ga de seam ă că aţi f ăcut o interesant ă propunere, de suplimentare a
categoriilor morale, etice, ad ăugându -le, celor ştiute , încă do uă: măgăria şi porc ăria! Net
distincte! N-aţi vrea s ă le definiţi mai exact?
— S-o facă posteritatea! … Nu aşa, toate mură-n gură!… Mai departe!

2 comentarii la “ Marele Manipulator si asasinarea lui Culianu, Ceausescu, Iorga– cap. I”

Page 8 / 9

DEW
07.02.2010 la 8:11 pm
adica vrea sa spuna cu totul altceva ,dar a redus limbajul si mai trtebuie si
vorbit din romana in romana ,destul de greu
r ă spunde
Andrei
03.02.2009 la 9:28 pm
Promit sa va trimit povestea asasinarii lui Culianu . Cat de repede imi termin
investigatiile . D-voastra nu cunoasteti, sau nu spuneti , cine a fost sotia lui
Culianu si care era valoarea asigur arii d e viata facuta de Culianu nu cu mult
timp inainte de a fi asasinat . De asemenea nu se spune nimic despre
corespondenta scrisa si despre manuscrise,cum au fost ele , in mare parte
distruse .
r ă spunde
Page 9 / 9
Cauta
Marele Manipulator si asasinarea lui Culianu, Ceausescu, Iorga – cap. II
Capitolul II
A FOST UN OMOR RITUAL?
— Haideţi să facem puţin pe specialiştii criminologi şi să vedem care ar fi elementele din care
se poate deduce că această crimă a fost premeditată. — Caracterul premeditat al asasinării lui Culianu
rezultă clar şi din cartea lui Ted Anton. Ca şi caracterul „comandat” al crimei. Dar mai este ceva, despre
care Ted Anton aproape că nu spune nici o vorbă, nici măcar pentru a mă cita: se pare că cei care au decis
eliminarea din joc a lui Nené Culianu au hotărît şi cum şi unde să fie omorît bietul Nené. Nu le-a fost
deajuns să-l ucidă, au vrut să-l ucidă într-un anumit fel şi într-un anumit loc, într-o cabină de WC, ceea ce
nu mi se pare deloc întâmplător. Eu atribui valoare de semn acestui detaliu.
Valoare semiotică! Ni se comunică ceva prin derizoriul şi mizeria locului şi a momentului de intimitate
fiziologică joasă în care moartea l-a surprins pe marele decriptor de semne, de semnificaţii. Am avut, de
cum am aflat aceste detalii ale asasinatului, am avut sentimentul că asasinii au ţinut cu tot dinadinsul să-l
şi umilească, să-l batjocorească, să-l înece în penibil şi derizoriu, nu numai să-l lichideze fizic. E mai mult
decât o crimă, este o pedeapsă, este o răzbunare! Este clar un mesaj, dar mai penibilă este plăcerea
asasinilor de a se răzbuna şi prin atenţia şi, deci, semnificaţia acordată locului şi momentului ales pentru a-
l asasina pe Ioan Petru Culianu.
— Încep să fiu convins că veţi ajunge la o versiune proprie asupra acestui asasinat.
Mărturisesc c ă nu am dat nici o importan ţă detaliilor din care dumneavoastr ă faceţi piese
atât de importante la dosarul Culianu. Dar nu m -aţi convins! Încă.
— Mi-e şi mie penibil s ă fac comentarii pe tema acestor detalii. Haide ţi să ne punem în
postura criminalului. Îl numesc criminal pe cel care a apă sat pe tr ăgaciul revolverului, iar
asasini pe cei care au decis asasinarea lui Culianu, au comandat-o!
— Observ c ă vorbiţi mereu de asasini, la plural.
— Bună observa ţie. Ţine-o minte şi o coment ăm mai încolo. Deci, să nu ne abatem de la
subiect şi să încercăm să ne punem în postura criminalului care a primit o comandă : să-l
„ facă” pe Culianu. Dac ă mi-aduc bine aminte, într -un raport al poli ţiei americane, publicat şi
în pr esa rom âne ască , se f ăcea observa ţia că ar fi fost mult mai u şor pentru criminal s ă-l
ucidă pe Culianu în alte locuri, în alte împrejură ri.
— Mi-aduc aminte şi eu de acest comentariu al poli ţiei americane.
— Deci, ce face de regul ă crimin alul? Îş i studiaz ă viitoarea victim ă, ştie locurile pe unde
acesta trece ori se afl ă la anumite ore şi alege, pe acest traseu, locul şi momentul cel mai
potrivit când l -ar putea ucide f ără martori, îl alege dinainte cu cel puţ in 24 de ore! Or,
momentul când cineva merge la WC nu e uş or de prev ăzut! Alegi şi urmăreşti acest moment
numai în măsura în care ţ ii cu tot dinadinsul s ă-l ucizi acolo şi atunci. Altminteri, dac ă te
intereseaz ă numai s ă-l omori, îl omori în n alte împrejurări, mult mai
convenabile pentru criminal. De aceea, alte crime petrecute în acelaş i loc şi în aceleaş i
condiţii mă îndoiesc să mai existe în cazuistica respectivă ! Aşadar, acord aten ţie caracterului
de unicat al acestui asasinat, unicat din punctul de vedere al locului (unde?) şi al
momentului (când?) producerii crimei. După părerea mea nu este întâmplă tor unde şi cum a
fost asasinat Culianu. Şi asta pentru c ă criminalului îi era m ult mai u ş o r să-şi duc ă
angajamentul la îndeplinire alegând cu totul alt loc ş i alt moment. Dac ă n-a f ăcut ce era de
aşteptat s ă facă este pentru c ă i s-a comanda t nu numai asasinarea lui Culianu, ci şi locul şi
împr ejur are a în care să-l ucidă! Repet: asasinii au decis nu numai lichidarea lui Ioan Petru
Culianu, ci şi locul şi momentul când acesta să fie ucis. Ucis şi totodat ă batjocorit!
— Recunosc, mă pune pe gânduri ce -mi spune ţi.
— Mi-e greu şi mie s ă insist asupra acestor detalii, am sentimentul că în felul acesta

Page 1 / 7
colaborez cu asasinii înş işi, subliniind decorul şi momentul mizer în care s -a petrecut pentru
Nené clipa atât de solemnă , în principiu, a morţii. Am sentimentul că asasinii nu numai c ă iau
luat via ţa lui Nené, dar, într -un fel, i-au luat, i-au r ăpit şi moartea, l-au silit la o moarte
aproape ofensatoare, batjocoritoare. Pe cine a sup ărat Culianu atât de tare? Prin ce? Ş i
cine sunt asasinii a ş zice atât de rafinaţi încât să -i aranjeze o moarte atât de „ special ă” ?
— Securitatea română !! Cine al ţii?!
— Mie nu-mi vine să glumesc!
— Am vrut doar s ă subliniez cât de absurd ar fi să punem pe seama securit ăţii un asasinat
atât de rafinat! De special!
— Dacă nu m- am înş elat cu ra ţionamentele de mai sus – ceea ce nu exclud d e fel, ar
în se mn a că as as in ii au pu s în de ci zi a lo r mu ltă patimă şi ur ă, o răutate pentru mine
neomeneasc ă! Nu le- a fost destul s ă ucidă, i-a bucurat s ă-l ştie pe Culianu şi batjocorit, nu
numai mort! E ceva a ş zice cu totul ne- european în aceste amă nunte. Ceva ne-creştinesc!
Ne-românesc! Aproape îmi vine să cred c ă „de dragul ” acestor detalii s-a petrecut crima
însă şi. Exagerez, fire şte.
— Cine ar fi capabil de asemenea „ subtilit ăţi” ?
— Eh, aici se v ăd eşte din nou reaua credin ţă a lui Ted Anton. În carte este citată opinia
oarecum similar ă exprimată d e „ prietenul lui Culianu ” , profesorul Antony Yu, desp re locul
crimei, cabina de toalet ă intimă: „ E semnificativ din punct de vedere ritual. Este un loc care
implică umilire simbolică şi fizică, murdărie, impuritate; este cel mai profan loc în care să -ţi
sfârş eşti via ţa. (…). De fapt, m- am întrebat adesea dacă nu era un omor religios ” . Aceast ă
ipotez ă, care i-am prezentat- o şi eu, este trecut ă cu vederea de Ted Anton, expediat ă în
câteva rânduri, nu are nici o greutate în panoplia de ipoteze formulate sau culese de autor.
În plus, eu i -am atras aten ţia că aceast ă ipotez ă, a unui „ omor religios ” – eu i-am zis „ omor
ritual” , exclude orice amestec al securit ăţii române! Iar Ted Anton nu a menţ ionat nici
aceast ă concluzie, acest argument care vine împotriva versiunii pe care s -a str ăduit s-o
acrediteze!
— Dacă nu securitatea – şi cred că av eţi dreptate, atunci cine?
— O persoan ă sau o institu ţie în a că rei structur ă componenta religioas ă este deosebit de
important ă!
— Deci nu exclude ţi cu totul ipoteza unui criminal…
— … sau asasin!
— … singuratic?
— N-o exclud! Ar putea fi deopotriv ă un coleg gelos pe cariera academic ă a lui Culianu. Unui
astfel de individ i s-ar potrivi cel mai bine detaliile bizare ale crimei: data, locul, momentul,
modul în care a fost omorît Culianu. Asemenea crime s -au petrecut şi la case mai mari, n-ar fi
de mirare ca rutina poli ţiei americane s ă fi nimerit de la început ţ inta. Primele investiga ţii ale
poliţiei americane au urm ărit aceast ă pist ă! Şi, ca s ă epuiz ăm aceast ă direcţie de
investiga ţii, vă rog să luaţi în seamă depozi ţiile unor
colegi sau studen ţi despre invidia şi neînţ elegerea, din partea unor profesori, de care s-a
izbit Culianu la Chicago, la faimoasa Divinity School.
— Daţi-mi voie s ă citez din cartea lui Ted Anton: „ Culianu era pe cale de a deveni un
recunoscut gânditor srcinal, chiar dac ă controversat, cel care în că rţile sale propunea o
schimbare de paradigm ă în studiul istoriei şi al ideilor. În special europenii îi apreciau
demersul ca inedit şi de mare importanţă. Alţii, chiar şi dintre colegii de la facultate, îl criticau
şi îi „ sf ătuiau ” pe studen ţi să nu mearg ă la cursurile sale. Tensiunea era atât de evidentă ,
încâ t nimen i n-o mai comenta, observase un student. Iar studen ţii aflaser ă că dacă voiau
să-şi creeze o pozi ţie bună, nu era recomandabil s ă lucreze cu profesorul Culianu. ” (p. 38)
— Ad ăugând ş i detaliul c ă Nené nu obiş nuia s ă dea note mari, înţ elegem că pe studen ţi îi
atrăgea la Culianu ceva ce nu g ăseau la ceilal ţi profesori! Invidia şi gelozia acestora,
împinsă pâ nă la complot, complotul mediocrităţ ilor care g ăsesc ei cum s ă-i sancţioneze, s ă le
strice „ pozi ţia” studen ţilor care lucrau cu Ioan Petru Culianu, intr ă într -un strident contrast
cu ce lăsase Culianu la Bucure şti, o unanimă preţuire din partea profesorilor şi a studen ţilor,
a colegilor s ăi! Nu m-aş mira deloc ca, în ciuda unor aparente probe ş i indicii, care duc spre
alte ipoteze, criminalul s ă se dovedeasc ă în cele din urmă a fi un coleg, un am ărît care nu
putea s ă mai încapă în lumea asta de succesul, de succesele lui Ioan Petru Culianu… E şi
asta o ipotez ă, sugerat ă şi de unele declara ţii ale colegilor lui Nené. O astfel de colegă , una
„ dintre persoanele cele mai apropiate lui Culianu ” , Gwen Barnes, scrisese chiar, cu ani în
urmă, o povestire în care eroul, profesor la Divinity School, este ucis din „ invidie
profesional ă” (p. 331). Aceast ă ipotez ă este şi ea practic trecut ă cu vederea! Abandonat ă
înaint e de a fi propriu-zis formulată! Şi, repet, este prima ipotez ă pe care poli ţia american ă a
luat-o în calcul.
— Dacă lucrurile stau a şa, eu a ş simţi şi o oarecare nebunie a asasinilor, a asasinului!
— Sigur că da! Nebunia fanatismului?
— A fanatismului religios, b ănuiesc! Acum înţ eleg unde bate ţi!…
— Eu nu bat nic ăieri! Mă simt eu, eu c ă sunt în bătaia gândurilor! Ş i, de fapt, cred c ă numai
asta putem face: rostim cu glas tare gândurile pe care ni le stârneşte nefericitul sfârş it al
unui om care n-a apucat s ă ducă până la cap ătul ei firesc o existen ţ ă ce evolua spre un
destin excep ţional. Aceste gânduri nu pot ocoli faptul că Ioan Petru Culianu se ilustrase într -
un anumit domeniu: al istoriei religiilor! Nu fac eu primul aceast ă legătură. Cartea lui Ted
Anton ia în consideraţ ie aceast ă pist ă! Nu? Oricum, f ără să-mi fie uşor
să vă demonstrez, lua ţi-o numai ca pe o p ărere, am avut sentimentul, gândindu -mă la felul
cum a fost omorît Nené, am avut de la început sentimentul că a fost ucis dup ă un anumit
ritual, al unei mor ţi umilitoare, batjocoritoare, un ritual mie necunoscut, nu m-ar mira s ă aflu
de la cineva mai informat decât mine că exist ă tradiţii, probabil religioase, ale unei anumite
religii, care au în vedere ş i condamnarea la moarte, dar nu la moarte pur şi simplu, ci la o
moarte umilitoare, mizeră, derizorie, penibil ă, jenantă.
— Tot ce spune ţi se leag ă, dac ă înţ eleg eu bine, de ideea c ă nu este întâmplător locul şi

Page 2 / 7

momentul în care a fost omorît Ioan Petru Culianu. Deci dumneavoastră acorda ţi o
semnificaţie acestor împrejură ri!
— Exact! Dar n-a ş spune c ă aceasta este o deduc ţie logic ă implacabilă, care exc lude
întâmpl area, rolul acesteia. Înclin însă să cred, ca şi Culianu însuş i, că nu sunt întâmplă toare
coinciden ţele! Iar faptul c ă a fost ucis pe 21 mai, ziua mamei sale şi, eventual s ă fi contat şi
asta, zi de mare s ărbătoare religioas ă, creştineasc ă, orto dox ă, ziua ma rilor şi sfin ţilor
împăraţi Constantin şi Elena, aceast ă coinciden ţă mi-e greu să cred că a fost din întâmplare!
Se recunoa şte în aceste detalii un rafinament, o aplecare spre semiotizare pe care mi -e
greu s-o leg de Securitate şi, în general, de specificul unui serviciu de informaţ ii!
— Domnule profesor, haide ţi să identificăm şi câteva elemente mai sigure, unde nu mai
încap e îndoiala.
— Deja v-am spus, ca lucru cert, dl Ted Anton acesta a omis cam prea multe din ceea ce eu
i-am spus. Nu cumva a f ăcut la fel şi cu alte informa ţii, c ăpătate din alte surse? I-am
prezentat şi lui impresia, p ărerea mea c ă nu a fost o întâmplare locul ş i momentul ales! A
consemnat fugitiv, expediind-o f ără nici un comentariu, p ărerea lui Antony Yu. Şi atât! Adică
mult prea pu ţin! Ratând sau, mai bine spus, evitând ocazia ce i se oferea din nou, ca ziarist,
să dea o lovitur ă de pres ă, să infirme teza curent ă la ceilal ţi publici şt i şi ziari şti care
scriseser ă despre asasinarea lui Culianu de c ătre Securitatea română cu complicitatea
Vatrei Româneş ti etc., etc. Ni şte prostii cât casa de mari! Ted Anton nu s -a sfiit s ă-şi lase
cititorii mai departe în ceaţă , ceaţa unor informa ţii mincinoase, cum este şi acea scrisoare de
ameninţare primită de Culianu de la Vatra Românească . Eu îi dă dusem suficiente deslu şiri în
acest sens, de ce le-a ascuns? … Cu un minim de informaţii corecte, este o prostie s ă crezi că
Vatra Românească putea face a şa ceva!
— De ce nu este de crezut?
— Pentru c ă Vatra Românească nici m ăcar lui Laszlo Tökes nu i -a trimis scrisori de
ameninţare ori măcar vreun telefon nu i-a dat! Un pic dac ă te familiarizezi cu oamenii şi cu
activităţile din Vatra Românească ş i-ţi dai seama c ă este exclus s ă fi trimis noi vreo scrisoare
de amenin ţare cu iva. Eu eram pe vremea aceea pri m-vicepre şedinte al Uniunii Vatra
Românească , funcţie între timp desfiinţ ată, şi sunt în continuare unul dintre vice -preşedin ţi.
Despre Culianu s- a vorbit în Vatra Românească numai dup ă moartea acestuia! Abia dac ă s-a
comentat informa ţia c ă Vatra Românească i-a trimis lui Culianu scrisori de amenin ţare. Asta
nu era decât o minciună şi o diversiune în plus faţă de Vatra Românească . Era floare la
ureche pe lângă acel a şa-zis statut al Vatrei Româneş ti, ticluit la Budapesta şi răspândit în
toat ă lumea, statut inventat şi def ăimător! I-am explicat foarte limpede lui Ted Anton c ă
Vatra Românească nu putea s ă-i trimită scrisori de amenin ţare lui Culianu. Este perfect
absurd pentru cine cunoa şte Vatra Românească . Eu o cunosc şi am depus aceast ă mărturie
în faţ a lui Ted Anton şi a lui Silviu Angelescu, care a asistat la discu ţia mea cu mincinosul de
grec. Mincinos, c ăci în carte nu consemnează nicicum m ărturia mea şi bate câmpii mai
departe pe seama Vatrei Româneş ti!
— Lămuriţ___________i-ne, ce-i cu acel statut falsificat al Vatrei Româneş ti?
— Da, este important!
— Bun! Scrisoarea primit ă de Culianu şi semnat ă de Vatra Românească nu a fost, în
realitate, trimis ă de Vatra Românească . Cine a trimis- o? Asasinii de mai târziu? În scopul de
a crea o diversiune, o pist ă falsă?
— Sunt şansele cele mai mari ca asasinii lui Culianu s ă fi trimis şi scrisoarea semnat ă Vatra
Românească… Poliţia american ă n u s-a ostenit s ă verifice dac ă într -adevăr Vatra
Românească a trimis acea scrisoare. De ce oare? Cumva pentru c ă ştie cine propriu- zis a
trimis-o? În orice caz, acea scrisoare pledează ş i ea pentru excluderea securit ăţii române de
pe lista suspec ţilor! Dar asta în cazul unei anchete serioase! Or, ancheta serioasă nu s-a
prea f ăcut, astfel c ă a căpătat circula ţie o versiune despre care nimic nu m ă împied ică să
cred c ă este versiunea pe care au imaginat- o asasinii spre a- şi pierde urma. Cu ajutorul
presei! Versiunea cu securitatea română , cea care a infiltrat Vatra Românească , ba chiar
securitatea a creat Vatra Românească ş i alte minuni! Toate acestea prind la pro ştii care
citesc ziarele şi cartea lui Ted Anton! Dar nu rezist ă la o analiz ă şi o anchet ă serioas ă! Or,
poliţia american ă nu a f ăcut încă o asemenea anchet ă, care, de la primele investiga ţii, ar fi
ajuns la concluzia c ă Vatra Românească nu are nici un amestec! Dar cuiva nu i-a convenit s ă
se ajung ă la aceast ă concluzie!
— E u vă înţ eleg c ă insista ţi să scoate ţi din discu ţie Vatra Românească ş i sunt de acord cu
dumneavoastr ă, era imposibil s ă se amestece Vatra Românească în asemene a chestiun i.
Dar am impresia c ă străduindu-vă să disculpa ţi Vatra Românească pierde ţi din vedere
esen ţialul.
— Anume?
— Dacă asasinarea lui Culianu a fost precedat ă de aceast ă ameninţare, este foarte
probabil, este cel mai probabil ca scrisoarea sau telefonul de amenin ţare s ă fi fost opera
asasinilor, care astfel preg ăteau din vreme o pist ă falsă pe care s ă lanseze nu propriu- zis
ancheta, ci opinia public ă! Presa şi cititorii ei! Pentru a-i manipula, a-i min ţi pur şi simplu!
— Excelentă observa ţie! Sta ţi aşa!… Deci poli ţia american ă nu a cercetat deloc, nu a f ăcut
nimic ca s ă afle cine a trimis scrisoarea de amenin ţare. Ar fi aflat imediat c ă Vatra
Românească nu are nici un amestec! Nu cumva tocmai de aceea n-a f ăcut nici o cercetare,
ca să nu fie obligat ă să scoat ă Vatra Românească din ecua ţia asasinatului?! Asta miroase a
colaborare cu asasinii! Sau indolen ţă vecină cu tembelismul! Ce zice ţi?
— Într-adevăr, poliţia american ă ar trebui s ă explice de ce nu a încercat să stabileasc ă rolul
juca t de Vatr a Româ nea scă , semnatara scrisorii sau a telefoanelor de amenin ţare. Pare de
neînţeles de ce n -a f ăcut-o! Răspunsul este simplu: pentru c ă ştia bine c ă Vatra
Românească nu a expediat ea acea scrisoare! De unde ştia c ă Vatra Românească nu e
amestecat ă? Pentru c ă ştia cine a trimis scrisoarea! Logic?
— Ohoho! Nu merge ţi aşa departe, e prea de tot!
— Dumneavoastr ă m-aţi determinat, prin întrebările atât de inspirate pe care le -aţi pus! De

Page 3 / 7

ce poli ţia american ă, ştiind bine c ă Ioan Petru Culianu a primit scrisori de amenin ţare
semnate Vatra Românească , nu a f ăcut nici cel mai neînsemnat efort pentru a stabili ce
legătură exist ă î ntre Vatra Românească şi asasinarea marelui savant român?! În schimb,
presa american ă, y compris acest Ted Anto n, o ţin întruna că Vatra Românească , adică
securiştii din Vatra Românească , i-au trimis lui Culianu scrisori de amenin ţare. Dac ă acele
scrisori ar fi fost semnate cu numele t ău, nu era normal ca poli ţia american ă să te
chestioneze pe acest subiect? De ce n-a f ăcut-o? Şi de ce Ted Anton, dup ă ce îi explic foarte
clar că Vatra Românească nu putea fi ea autoarea acelor scrisori, el continu ă în cartea sa să
su sţină aceast ă enormitate şi nu sufl ă nici un cuvînt despre argumentele ş i mărturia mea cu
privire la totalul neamestec al Uniunii Vatra Românească în viaţ a şi moartea lui Ioan Petru
Culianu?
— Dar nu crede ţi că se cuvenea ca şi Vatra Românească să dea o dezmin ţire explicită?
— Câte dezminţ iri n-a dat Vatra Românească ş i nimeni nu s-a ostenit s ă le mediatizeze! …
Nici m ăcar acele agen ţii de pres ă care n u s- au sfiit s ă colporteze despre noi cele mai
absurde calomnii! Iat ă, Ted Anton aces ta, de şi pl ătit s ă adune şi să publice cele mai
interesante date şi informa ţii cu privire la aceast ă crimă, el se face c ă n-are habar de
asemenea dezmin ţire şi propag ă mai departe versiunea din care face parte, ca element de
ba ză, amestecul Vatrei Româneş ti. Deci, eu i-am prezentat lui Ted Anton o dezmin ţire ca
prim vicepreşedinte, iar el o trece sub t ăcere! Se face c ă plouă!
— Are Ted Anton vreun interes sau vreun motiv s ă calomnieze Vatra Româneasc ă?! M-a ş
mira!
— Nu! De data asta miza nu este Vatra Românească . El s-a purtat incorect nu pentru a lovi
în Vatră , ci pentru a p ăstra în vigoare, în circulaţ ie, o anumit ă versiune, fals ă, mincinoas ă,
despre asasinarea lui Ioan Petru Culianu. Dac ă nu acesta a fost scopul, acesta a fost, în
orice caz, rezultatul! Ascunderea adev ărului! Deci, a ţi vrut fapte! Iat ă-le: poli ţia american ă
nu face nici o cercetare cu privire la implicarea Vatrei Româneş ti, de şi acesta era un fir pe
care orice anchet ă corectă l-ar f i ur mărit, iar Ted Anton ascunde dovezile c ă Vatra
Românească nu are nici o leg ătură cu asasinarea lui Culianu! De ce?
— Eu a ş merge chiar mai departe …
— Foarte bine! Curaj! V ă ascult!
—… şi aş deduce c ă asasinii, gândindu -se s ă orienteze poli ţia pe o pist ă falsă, nu l e-a fost
deloc indiferent care va fi acea pist ă, ci au imaginat una care s ă implice, care s ă incrimineze
„pa rtea româ neas că” , dacă pot spune a şa! Pe scurt, cineva de pe margine ar putea rezuma
astfel situa ţia: românii au dat un intelectual de mare clasă , Ioan Petru Culianu, care însă nu
a putut s ă dea m ăsura complet ă a deosebitei sale înzestrări intelectuale deoarece românii,
prin Vatra Românească ş i securitate, l-au ucis! …
— Continua ţi!
— Ce să mai continuăm, că mă cuprind fiorii! Se repet ă destul de bine cazul Nicolae Iorga! …
— N-aş fi crezut! … Mă mir c ă nu mi- a s ărit şi mie în ochi această asemănare! Atâta
asemănare! Nicolae Iorga, ucis de legionari, Culianu, ucis de Vatra Românească !… Sunt
foarte multe elemente care în ultima vreme pun însă asasinarea lui Nicolae Iorga în contul
unei „ institu ţii” , iar nu a legionarilor. Probabil c ă este la fel de adev ărat c ă Nicolae Iorga a
fost omorît de Miş carea Legionar ă pe cât este de adevă rat c ă Ioan Petru Culianu a fost
asasinat de Vatra Românească… Ş i foarte mul ţi oameni chiar a şa gândesc! Ş i aceasta nu
este o simpl ă ipotez ă. Dacă lucrurile rămân în cadrul versiunii americane, a lui Ted Anton &
poliţia şi presa american ă, este sigur c ă moartea lui Culianu va deveni curând un motiv în
plus de incriminare a românilor, sangvinari, intoleranţ i şi resentimentari fa ţă de tot ce se
naşte mai de valoare printre ei. Românii nu -şi suport ă geniile! … Şi alte asemenea tic ăloşii!
— Nu cumva e cazul s ă ne întoarcem câteva pagini înapoi ş i să reconsider ăm acest asasinat
din perspectiva antiromânismului? Că ci insisten ţa de a da vina pe entit ăţi româneş ti
emblematice mi se pare evident ă.
— Da, este o întrebare foarte inteligentă pe care a ţi pus- o: de ce, încercând să dea vina pe
alţii, asasinii s- au oprit la Vatra Românească , la securitatea română , pe scurt: la români. Îmi
revine în minte, tulbură toare, observa ţia că pentru poli ţia american ă ar fi fost foarte u şor să
stabileasc ă dacă Vatra Românească are sau nu vreun amestec! De ce ancheta n-a f ăcut nici
cel mai neînsemnat demers în această direcţie? De ce, poli ţie american ă, nu i- ai adus în
anchet ă pe cei care i-au trimis scrisori de amenin ţare celui care câteva zile mai târziu avea
să fie omorît de autori încă necunoscu ţi?! Se întâmplă des în America să nu fie deranja ţi nici
măcar cu un bun ă ziua asemenea suspec ţi? … Da, aproape c ă suntem obliga ţi să deducem,
ca foarte probabil ă, de şi cu greu plauzibil ă, int en ţia asasinilor ca moartea lui Culianu s ă
strice o dat ă în plus „ imaginea ” românilor! Români asasini ai celui mai dotat român de la
acest sfârş it de mileniu! … La fel cum, la mijloc de veac, în noiembrie 1940, tot nişte români
naţionalişti, legionarii, tot ei, deveneau r ăspunz ători de moartea lui Nicolae Iorga, la data
aceea românul cel mai cunoscut, cel mai planetar!
— Cred c ă n-ar strica s ă prezenta ţi în întregime teza, motivele pentru care vă îndoiţ i că de
moartea lui Iorga ar fi vinova ţi legionarii.
— Ne dep ărtăm prea mult de subiect. E destul s ă enun ţ ipoteza Nicolae Iorga a fost ucis din
ordinul KGB-ului – sau cum se numea pe atunci, în urma unei hotărîri luate la cel mai înalt
nivel sovietic. URSS se preg ătea s ă declan şeze un război de ocupare a României ş i ştia care
va fi reac ţia lui Nicolae Iorga şi ecoul acesteia în toat ă lumea… Detaliile le- am publicat în
Legionarii no ştri. Nu e cazul să le repet.
— Ştiu că au ap ărut elemente noi.
— Da, a ap ărut declara ţia d-lui Ionel Pangrati, o am într -un dosar, dl. Ionel Pangrati mi-e şi
puţin rud ă, prin alian ţă, ne- am cunosc ut însă abia de câteva luni. A stat în temniţă ş i cu
generalul Dragomir, şi confirmă declara ţia lui Toma Petrescu despre cele aflate de generalul
Dragomir de la generalul sovietic cu care a împă rţit suferin ţa în Gulagul siberian. Ionel
Pangrati aduce un element în plus, că pătat de la un agent al Siguran ţei, tot a şa, dest ăinuiri
într e oame ni, când va adv ersa ri, ajunşi tovar ă şi de suferin ţă în aceeaş i temni ţă. Acel agent
Page 4 / 7
al Siguran ţei i-a dezv ăluit d-lui Ionel Pangrati detaliul c ă în primă vara lui 1940 Traian Boieru,
viitorul asasin al lui Nicolae Iorga, a petrecut dou ă luni la Moscova! …
— La Moscova?! … Era deci agent sovietic?! …
— Aşa se pare! …
— Dacă nu mă înşel, am citit în presă sau numai am auzit, c ă la Moscova ar fi fost şi câţ iva
tineri viitori revoluţionari, în primăvara lui 1989!
— E foarte posibil!
— Iar unul dintre ei a fost acuzat c ă ar fi gândit, ar fi conceput în 1991, în toate detaliile ei,
crima, asasinarea lui Culianu. Cred c ă ştiţi la cine mă gândesc.
— La Gelu Voican Voiculescu?! … Nu cred! … Un autor român al acestui asasinat este o
ipotez ă care nu poate explica nicicum comportamentul bizar al poli ţiei americane,
ciudăţ eniile c ărţii şi ale lui Ted Anton, ale unor întâmplări petrecute în jurul lui Culianu ş i pe
care nimeni din Ţară nu le-ar fi putut controla. S-ar putea să exager ăm! Să nu fi fost aceasta
inten ţia poli ţiei şi a lui Ted Anton! Inten ţia de a- i denigra pe români! Dar efectul ar putea fi
acesta! M ăcar în acest sens este utilă discu ţia noastr ă! Deci, eu nu spun c ă Ioan Petru
Culianu a fost omorît din resentimente antiromâneş ti, dar constat c ă interpretarea şi
comentariile pe marginea acestui asasinat, îndeosebi cele adunate în această carte a lui Ted
Anton, sunt „ cu tendin ţă” , cu m se spunea pe vremea literatur ii realist-socialiste. Cu mai
multe tendin ţe! Una dintre aceste tendin ţe, sup ărător de vizibil ă în cartea lui Ted Anton,
este minimalizarea şi degradarea a tot ce este românesc! Sau, mă rog, a cât mai mult!
Greşesc cumva?
— Nu! Aceast ă tendin ţă este într -adevăr supărător de evident ă!
— N u ştiu dac ă asasinii au avut sentimente antiromâneş ti, dar cartea sau, mai bine zis,
câţiva dintre cei de la care s- a informat Ted Anton, împănându -şi textul cu r ăutăţ i şi
mistificări, par a fi veritabili activişti ai antiromânismului.
— Domnule profesor, de şi nu ar avea leg ătură prea mare cu subiectul nostru, dar, pentru c ă
veni vorba, hai s ă vedem, foarte pe scurt, ce anume ar putea s ă determine ori s ă justifice
apari ţia în lumea noastră , de azi, a antiromânismului! L -aţi pomenit de mai multe ori! Pe
scurt!
— Eu cred c ă antirom ânismul nu exist ă de ieri, de azi. În forme instit uţ ionale, el s-a
manifestat mai întâi în Transilvania, apoi în imperiul habsburgic. Unio trium nationum, de
exemplu, a fost o astfel de institu ţie. Dup ă 1812, Rusia devine şi ea interesat ă de
elaborarea unor politici antiromâneş ti, de dezna ţionalizare a românilor de peste Prut. După
1867, dup ă instaurarea dualismului austro -unga r, Budapesta va f i constant preocupat ă de
„ corectarea ” destinului românesc. Vezi, bună oar ă, politica de coloniza re a zeci de mii de
maghiari în Transilvania şi de maghiarizare a românilor, mă car prin schimbarea numelui. Iar
du pă 1920, adic ă dup ă Trianon, este sigur c ă apare meseria, func ţia pl ătită pentru indivizi
care se preocup ă numai şi numai de elaborarea unor proiecte antiromâneş ti. De ce acest
antiromânism? Ţ elurile acestuia pot fi mai multe, şi chiar sunt extrem de diverse. Unul chiar
dintre acestea, poate chiar scopul principal, este acela de a uzurpa dreptul românesc de
proprietate asupra teritoriului românesc! Aş a cum eu jinduiesc s ă am câteva hectare de
pământ pe malul Snagovului, jinduiesc ş i alţii, în diverse cancelarii ale lumii, jinduiesc la
Transilvania, la Valea Prahovei, la litoralul românesc, la întreg teritoriul românesc dacă s-ar
putea asta! Mi se pare normal s ă le placă şi altora ceea ce îmi place ş i mie. Grav este s ă
avem noi parte de politicieni români, de comentatori politici, de lideri de opinie, de
conducători şi de guvernan ţi şi nu în ultimul rând de ziariş ti să avem parte care nu- şi dau
seama cât este de activ acest antiromânism! Cât de vie este nă zuin ţa unora de a se face ei
st ăpâni pe pământul românesc!
— Nu ne vindem ţara!
— Lozinca e gre şită, căci cei mai mulţi nu vor s ă ne cumpere ţara, ci s-o ia pe gratis! Cu forţa
sau mai ales p ăcălindu-ne! Grosso modo, acesta este cel mai succint rezumat ce se poate
face istoriei noastre!
— Considera ţi că în lumea de azi situaţ ia este aceea şi?
— Pentru lumea de azi cred c ă mai este un motiv serios ca s ă fie to ţi sup ăraţi pe români. Iar
când spun toţ i , mă gândesc chiar la toţ i, nu numai la ru şi şi unguri, veterani ai
antiromânismului!
— Îmi permit să vă avertizez c ă eu consemnez tot ce-mi spune ţi. S ă nu-mi cere ţi dup ă
aceea, dup ă transcrierea acestor casete, s ă elimin vreo idee, vreun pasaj. Voi accepta
numai interven ţiile la stil, la forma expresiei, la sintaxa frazei etc. Aşa că…
— Adică să nu spun cumva vreo prostie, vreo tr ăznaie! De care s ă-mi pară rău mai târziu!
— Mă rog!
— Iat ă ce prostie vreau s ă vă spun şi mi-ar p ărea bine ca aceast ă prostie s ă ajung ă la
cunoştinţa tuturor celor interesa ţi: în momentul de faţă , adic ă la acest sfârş it de mileniu,
exist ă do uă tendin ţe care agit ă şi preocup ă mintea marilor strategi, a marilor politicieni: mai
întâ i tendi nţa de mondializare a planetei, de creare a unor structuri politice suprana ţionale,
cu putere de decizie la scar ă mondială, planetar ă, mergând până la constituirea unui guvern
mondial.
— Dar nu crede ţi c ă este o progresie natural ă a istoriei care ne împinge, inexorabil, spre
asemenea structuri politice globale, mondiale, planetare? … C e să urmeze guvernelor
naţionale, ce altceva decât un guvern mondial? Expresie a conş tiinţei de sine planetare?!
— Depinde cui îi vei opune această conştiinţă planetar ă… Eu aş prefera s ă mă gândesc mai
departe la con ştiinţa mea de om, la sentimentul apartenen ţei la specia om, la umanitate! …
Şi con ştiinţa mea de om o raportez la Dumnezeu, la legea moral ă, la infinitul şi eternitatea
universului, la gândul morţ ii cu care nu mi-e u şor să mă împac… N-am conştiinţă planetar ă,
am con ştiinţ ă de om … Ah, dac ă ar ap ărea de undeva niscai extratere ştri, da, cred c ă aş
căpăta con ştiinţa d e… terian, de p ământean, prin opoziţ ie cu realitatea acestor extrapământeni!
Dar cum aceştia întârzie să apar ă, eu, fire dialectic ă, am nevoie de al doilea
termen al opozi ţiei şi nu v ăd cărei necesit ăţ i i-ar face fa ţ ă conştiinţa de sine planetar ă, cu
Page 5 / 7
guvernul ei cu tot! … Cu atât mai puţ in aş accepta structuri planetare oculte!
— Bine, dar exist ă probleme ecologice care se raporteaz ă la întreaga planetă !
— Ah, aici da! Nu mai am ce zice! … Dar care ar fi aceste probleme ecologice? D ă-mi câteva
exemple!
— Păi, prezervarea stratului acela de ozon, despre care am auzit c ă ne ap ără de ni şte
radia ţii solare mortale!
— Buun! Da! Pentru a şa ceva e nevoie de un efort planetar, de con ştiinţ ă planetar ă! Altă
problemă ecologic ă?
— Salvarea unor specii pe cale de dispari ţie, de flori sau faun ă! Rinocerul alb, elefant ul
african…
— Ştii care este principala problem ă şi sarcin ă a ecologiei?
— Vă ascult!
— Salvarea de la dispari ţie a tuturor speciilor de om! De ce s ă ne pese de animale şi de
plante, iar de om nu?! Nu v ă înţeleg!
— Păi ce sunt, domnule, limbile p ământului decât specii ale rasei umane! Asta vor
naţionaliştii, s ă salveze de la dispari ţie, nu neap ărat dispari ţie fizic ă, ci mai ales de la
dispari ţia sentimentului identit ăţ ii na ţionale, toate neamurile p ământului! Toate limbile ş i
culturile care au apucat s ă ajung ă, să răzbat ă prin istorie până în zilele noastre! Că ci
aceast ă diversitate de limbi, de popoare, de culturi, de stiluri na ţionale, este podoaba cea
mai de pre ţ a planetei noastre! Este încununarea devenirii sale în timp!… Cum e posibil s ă
accept ăm ideea uniformiz ării la scar ă planetar ă?! Căci asta vor o mul ţime de teoreticieni ai
unor modele suprana ţionale, ai unor structuri politice planetare ş.a.m.d. Ai unui guvern
mondial!
— Unii sus ţin că acest guvern func ţioneaz ă deja, şi nu de ieri, de alalt ăieri!
— Aş dori şi eu, tare mult a ş dori s ă ştiu dac ă într -adevăr exist ă acest guvern! Sigur ă este
însă tendin ţa unor for ţe, a unor evenimente, de a împinge omenirea spre această solu ţie
politică. Iar aceast ă tendin ţ ă nu este de ieri, de alalt ăieri. Fa ţ ă de aceast ă tendin ţă, de
dictat suprana ţional, România s -a opus constant până în Decembrie 1989. În mod deosebit
împot riva aces tei tendi nţe s-au pronun ţat Ionel Br ătianu, la Versailles, legionarii, Antonescu
şi Ceau şescu. Dup ă Decembrie 1989, guvernan ţii de care am avut parte, ni şte incapabili
unii, alţii ni şte trădători, iar alţii deopotriv ă incapabili şi trădători de neam, au cedat cu totul
acestei tendin ţe interna ţionaliste şi celor care o promoveaz ă. S-a opus acestei tendin ţe,
încă din 199 0, Vat ra Rom âne ască . Ulterior, câteva din partidele nou înfiinţ ate, a şa zisele
partide na ţionaliste, au avut şi ele momentele lor bune, de opozi ţie la aceast ă mondializare
a puterii politice. Sunt convins c ă este iminent ă coalizarea unor for ţe politice pe un program
minimal care s ă includă şi opozi ţia, rezisten ţa românească faţ ă de aceste tendin ţe
„ mondialiste ” .
— De ce le numiţi „ aşa zisele partide na ţionaliste ” ?
— Pentru că încă nu ne- am învrednicit să avem un partid propriu-zis na ţionalist.
— Aşadar, cea de-a doua tendin ţă ar fi naţionalist ă.
— Da, tendin ţa naţionalist ă care aprinde în sufletul ce pă rea adormit sau chiar mort al unor
etnii dorin ţa de a se organiza politic într -un stat propriu, cu un teritoriu na ţional propriu!
Adică tendin ţa de federalizare sau chiar de dezmembrare a unor state pentru a da na ştere
altora, mai multe! Şi nu e vorba numai de colo şi multina ţionali ca URSS! Aproape toate
statele europene se confrunt ă cu perspectiva de a se federaliza, de a acorda independen ţă
şi suveranitate unor etnii pân ă azi minoritare şi cumin ţi. Iat ă, în Ang lia scoţ ienii vor avea
pentru prima oar ă du pă 300 de ani propriul parlament. În Fran ţ a, corsicanii vor
suveranitate! În Spania, nu neapă rat după modelul basc, galicienii se proclam ă alt popor, cu
o limb ă proprie, diferit ă de castiliana oficial ă. Nu mai zic de catalani! În Italia, nordul
peninsulei emite preten ţii de secesiune. În Iugoslavia ş i Cehoslovacia acest proces deja a
ajuns la cap ătul s ău, oferind cele dou ă modele extreme dup ă care el se poate desf ă şura:
modelul sângeros ş i cel pa şnic, de catifea! Ce s ă mai zic de Canada şi de China, confruntate
şi ele cu aceea şi perspectiv ă: Quebec şi Tibet! India la fel! Chiar şi Statele Unite, apreciaz ă
unii, va fi s ă facă faţ ă acestor tendin ţe centrifuge. Şi asta nu numai în Texas unde deja
exist ă organiza ţii care cer desprinderea bogatului stat texan din uniunea de state nordamericane.
— Să nu-i uitaţi pe kurzi!
— Nu-i uit!… Dacă li se va face şi lor dreptate – şi nu v ăd de ce nu!, vreo patru-cinci state,
Rusia, Turcia, Iran, Irak, Siria, vor trebui s ă-şi modifice grani ţele pentru a le permite celor
do uăzeci de milioane de kurzi, urmaşi ai vechilor mezi, să-şi dobândească un stat na ţional!
— Într-adevăr, este impresionant acest tablou. Pare c ă planeta noastr ă e pe cale s ă se
pulverizeze politic! Chiar azi am aflat, de la TV, de dorin ţa Groenlandei de a dobândi
suveranitatea politic ă, nu doar autonomia!
— Nu e vorba de pulverizare, ci de aplicarea în continuare, până la cap ăt, a principiului
naţional de constituire politic ă a unui stat. Acest principiu care, cu ezit ări şi ocolişuri deseori
dureroase, func ţioneaz ă de la începutul istoriei, a devenit un instrument manevrat în mod
conştient abia în epoca modernă , în ultim ele două secole . Dar el încă nu şi-a încheiat opera
şi continu ă în mod firesc să orienteze aspira ţiile oamenilor. Atât ale oamenilor de rând, cât ş i
ale oamenilor politici. Ei bine, şi de data asta România „ se opune ” , este o excep ţie, merge în
răs părul istoriei: în vreme ce aproape toate statele se confruntă cu aceste tendin ţe
separatiste, singur ă sau aproape singur ă România se află în perspectiva ca, prin aplicarea
principiului na ţionalist, s ă creasc ă, să se lăţ easc ă, să se fac ă mai mare, mai mare chiar şi
decât România cea Mare de la 1 Decembrie 1918!
— Vă gândiţ i la Transnistria!
— Cam!
— Iar aceast ă situa ţie excep ţional ă a României înţ eleg că nu e de natur ă să nasc ă simpatii
pentru România!
— Bineînţeles! Cui, c ărei cancelarii, c ărui actual guvern european ar putea s ă-i trezeasc ă
Page 6 / 7
simpatie dorin ţa, dar mai ales drepturile românilor de a se uni, de a se reuni într -o ţară mai
mare?! Încă ş i mai mare, devenind una dintre primele trei-patru ţări ale Europei dac ă
principiul constituent na ţional îş i va produce toate efectele previzibile!
— Care ar fi aceste trei-patru ţări?
— Una ar fi sigur Germania! Celelalte…
— Mda! Înţ eleg! Oricum, nu e cazul s ă insist ăm, deja ne-am dep ărtat prea mult de subiectul
nostru.
— Ba nu ne-am dep ărtat deloc! Cred c ă este important s ă vedem şi care a fost pozi ţia lui
Nené Culianu în această disput ă care angajeaz ă practic toate for ţele politice de pe
mapamond!
— Adică să vedem ce a fost Culianu: na ţionalist sau interna ţionalist?
— În felul atât de net în care puneţi întrebarea, îmi vine în minte ră spunsul lui Eugen
Co şeriu: „ eu sunt na ţionalist din punct de vedere politic şi interna ţionalist din punct de
vedere cultural ” . Sper c ă am rezumat bine. Formula aceasta cred c ă i-ar fi convenit şi lui
Culianu.
În plus, se potriveş te bine c ă l-am pomenit şi pe Co şeriu, Eugen Co şeriu, un alt mare român
care a f ăcut legea în domeniul să u de excelen ţă. Şi el na ţionalist, adic ă înscriindu -se în cea
mai productiv ă şi autentic ă tradiţie a culturii româneş ti! Tradi ţia na ţionalist ă, de dreapta,
conservatoare! Nu interna ţionalizant ă şi cosmopolit ă!
Partajeaza: Îmi place 0 Email
aspun e
Nume (required)
E-mail (nu va fi publicat) (required)
Website
Anunţă-mă prin e-mail când este adă ugat un comentariu.
Anunţă-mă prin e-mail când apar articole noi.
55
66
Trimite
Ion Coja © 2007 - 2013
Page 7 / 7
Cauta
Marele Manipulator si asasinarea lui Culianu,
Ceausescu, Iorga – cap. III
Capitolul III
CULIANU NAŢIONALIST?
— Simţiţi cumva nevoia de a redefini cei doi termeni?
— Cred c ă se va înţelege destul de bine ce înţ eleg eu prin na ţionalism dac ă îţi voi spune c ă, încă de la
înc epu tur ile Uniuni i Vatr a Rom âne ască, atunci când se vorbea de noi în toată
lumea, eu am propus s ă organiz ăm noi, Vatra Românească , o int er na ţională a
naţionaliştilor!… Cuprinderea na ţionaliştilor într -o intens ă cooperare interna ţional ă cred eu
că este cea mai bun ă replică da tă năucilor de interna ţionalizan ţi! (… Am impresia c ă este
pentru prima oar ă când se pronunţă acest cuvânt: internaţ ionaliza ţi… ) E mai mult decât o
replică, ar fi o lovitur ă dintre cele mai dure! Dat ă deopotriv ă spiritului şovin şi meschin
intolerant!
— N-aţi fost prea srcinal cu „ interna ţionala na ţionaliştilor” ! A propus a şa ceva şi Le Pen!
—Da, dar când am fă cut eu aceast ă propune re, în ’ 90, nu ştiam de Le Pen c ă propusese
acela şi lucru!
— Eh, les grands esprits toujours se rencontrent!
— Să ştii c ă-i aşa!… Şi afl ă că o interna ţional ă a naţionaliştilor a propus şi Ionel Mo ţa, în
1936, dac ă nu mă înş el! La o reuniune interna ţional ă ţinută în Franţ a. Dar, nota bene!,
aceia şi legionari, când au fost invitaţ i la un congres interna ţional antisemit au refuzat s ă
participe! În cea mai bună tradiţie a na ţionalismului românesc!
— Am impresia că încercaţi să preveniţi o obiec ţie, prejudecata unora c ă un spirit deschis la
toate formulele culturale şi mentale, de pretutindeni şi din toate timpurile, cum a fost
Culianu, nu poate fi na ţionalist!
— Este o prejudecat ă stupid ă! Păi tocmai asta vrea s ă apere na ţionalismul: diversitatea
formelor culturale şi mentale! Dreptul fiec ărui neam, al fiec ărei etnii de a- şi avea şi de a- şi
păstra propria formul ă culturală! Un spirit cu adev ărat generos şi îndră gostit de aceast ă
planet ă şi de specia om, este în primul rând un spirit capabil să se extazieze dinaintea
diversit ăţ ii! Măreţia crea ţiei divine se v ăde şte exact prin aceast ă divers itate, îm pinsă până
la irepetabilitate! Nu exist ă doi!, clama Petre Ţuţea la Aiud, citându -l pe Parmenide. Nu
exist ă doi, exist ă numai Unu! C ăci doi ar însemna două obiecte identice! Or, ceea ce exist ă –
exist ă ca individualit ăţ i inconfundabile! Ca un num ăr infinit de unu, de unicate! Asta
înse amnă Crea ţie! Dumnezeu! … În schimb , total opusă Spiritului, Sfînt ului Duh materializat
„în Cre aţie, este înce rcar ea, prin om, de a se naşte în lume doi! Adică cohortele de oameni
care se îmbracă la fel, gândesc la fel, simt la fel! Secolul nostru, secol apocaliptic, a debutat
prin inventarea produc ţiei de serie, prin metoda Ford — Taylor, care desfiin ţa ideea de
muncă creatoare! Iar sfârş itul nostru de secol consemneaz ă apogeul acestei agresiuni, al
acestei ofensive îndreptate împotriva lui Dumnezeu: se descoperă procedeul clon ării!
Absolut diabolic! … Latinii aveau un cuvânt, pulcher…
— Care însemna „ frumos” .
— Asta în epoca latinei clasice. Anterior, pulcher însemnase „ pestri ţ” . Evolu ţia de sens este
foarte semnificativ ă pentru ce va s ă însemne frumuseţ ea, frumuse ţea lumii. Lumea este
frumoasă în măsura în care este diversă , pestri ţă.
— Dacă nu mă înşel, dialectal, în limba română împistriţarea sau împistrarea unui obiect
înse amnă „înfrumus eţare, împodobire”.
— Corect! C ăci aceasta este credin ţa, încredinţ area din mintea oric ărui om normal, sănătos:
frumuseţea lumii este legat ă de varietatea ei, de regula unicatului irepetabil! Tot ce exist ă
este unic şi ireparabil! Şi numai în această măsură merită să existe! De aceea na ţionaliştii
ţin la specificul naţional! Şi e pe placul lor ca pretutindeni s ă se salveze şi să se păstreze, s ă
sporeasc ă şi să se adâncească specificul na ţional! Dac ă e u ţin la specificul na ţional nu
Publicat de admin in Marele Manipulator pe 22.01.2009 | 3 comentarii
Despre Ion Coja
Articole aleatoare
Comentarii recente
CAUTARE
LISTA NATIONALA
CATEGORII
Cauta
Lista Nțaionaăl
Like
3,025 people lLikiseta Nțiaonal ă.
Facebook social plugin
Agenda preziden țială
Amestecate
Carte pentru dumirire și
înd rep tare
Constitu ţia Cre ştină a României
Cvadratura cercului
Doctrină naţionalist ă
Holocaust
Întrebare concurs
ION COJA la TV
La zi
Legionarii în eternitate
Lingvistic ă
Lista na ţional ă
Literatur ă
Marele Manipulator
Memorandum Est
Prima pagina Despre Galerie foto CE TE DOARE Contact
Page 1 / 8
înse amnă că-mi doresc s ă-i văd şi pe al ţii „ simţind” româneş te! Nu-mi doresc s ă văd acest
specific românesc acoperind teritorii noi!… Lăţindu-se în toată lumea! Dac ă aş nutri
asemenea gânduri, atunci da!, naţ ionalismul ar fi o boal ă a spiritului! Şi n-ar mai fi propriuzis
nici o deosebire fa ţă de interna ţionalişti, care asta viseaz ă şi ei: extinderea unui model
cultural (sovietic sau american sau german etc.) pe teritorii cât mai vaste, în final un singur
model urmând să acapareze întreg mapamondul! Spre aşa ceva ne împing internaţ ionaliştii!
Comuniştii de ieri, europeni ştii de azi! Al ţi „ işti” de mâine! Deci, prin profesia sa, Culianu nu
putea fi decât naţ ionalist!
— Un na ţionalist luminat! Autentic!
— Nu! Na ţionalist şi atât! Punctum ! Dacă vrei, po ţi să spui a şa: un autentic specialist în
istoria religiilor nu poate fi decât naţ ionalist! Na ţionalismul, când nu este autentic, se
numeşt e şovinism, rasism, imperialism etc. A şa că nu mai e nevoie s ă adaug cuvântul
autentic când vorbesc despre naţ ionalism.
— A fost Culianu un na ţionalist?
— N-avea cum să nu fie!… A fost!
— Dovezi! Pe ce v ă baza ţi?, vorba lui Moromete, când spuneţ i că Ioan Petru Culianu era
naţionalist?
— Desigur, nu este o dovad ă să declar eu c ă aşa l-am cunoscut, a şa l-am simţit! Dar vă rog
să înregistra ţi şi aceast ă declara ţie… În general, tot grupul de colegi care se adunase în
ju ru l lu i Cu li an u er au naţionalişti. Chiar şi Victor Ivanovici care se c ăznea s ă pară mai
cosmopolit! Adic ă mai… grec! De altfel, când te înscrii la facultatea de limbă ş i literatur ă
română , obligat oriu te raportezi la aceast ă atitudine, la acest crez, la aceast ă pozi ţie
naţionalist ă! Din acest punct de vedere, cartea lui Ted Anton înregistrează unul din
momentele ei cele mai joase, mai prost ănace, atunci când autorul se miră cum de Ioan Petru
Culianu, insul cel mai dotat al genera ţiei sale, cunosc ător deja a trei limbi străine, erudit cum
nu se putea mai mult, s- a înscris la facultatea de limbă ş i literatur ă română ! Iat ă textul lui
Ted Anton, perfect imbecil!
— Cine?
— Textul! Citez: „În 1967 Culia nu a plec at din Iaşi spre Universitatea din Bucure şti unde s-a
în scr is la Fa cul ta tea de Lim ba şi Lit era tur a rom ână. Faptul poate s ă apar ă ca o alegere
destul de ciudat ă pentru un tînă r provenit dintr-o familie cu vechi tradi ţii în studiul ş tiinţei.
Literatura română părea un domeniu de interes minor (excep ţie f ăcând România), fă cut
pentru studen ţii nemulţumiţi sau pentru cei care ar fi dorit doar s ă-şi treac ă timpul cu ceva.
Cu toate acestea, din grupul de 103 studen ţi ai acestei sec ţii şi-a ales Culianu prietenii cei
mai apropia ţi care, la rândul lor, au făcut cariere intelectuale de anvergur ă” . Ce p ărere ai?
— Părerea că imbecil nu este textul!
— Ci autorul, b ătând astfel câmpii, are mă car meritul de a-mi aduce aminte de o discu ţie cu
marele profesor care a fost Alexandru Graur. Într -un an, l- am însoţit, ca asistent, la câteva
examene cu studen ţii de anul V, unii de la Facultatea de limbi str ăine, al ţii de la Facultatea
unde ajung cei care „ ar fi dorit s ă-şi treac ă timpul cu ceva” . „Ce mare deos ebir e între unii şi
ceilalţi!” , a exclamat, concluziv, Alexandru Graur! „Pe cât sun t de dis cip lin aţi şi de aten ţi la
curs cei de la limbi str ăine, pe atât sunt de gă lăgio şi cei de la română . Dar la examen cei de
la română se dovede şte că au înţ eles cel mai bine cursul! ” De altfel, nu pentru ştiinţa lui Ted
Anton, de la care nu am nici o preten ţie, ci pentru cititorii filologi, voi men ţiona p ărerea,
întâmplă tor a mea, c ă studiul lingvistic şi literar se face cel mai bine, în condiţ iile cele mai
fireşti, când te apleci asupra limbii materne, asupra literaturii scrise în limba maternă . Orice
lingvist şi filolog autentic se formeaz ă, se exerseaz ă măcar, prin studiul limbii materne, al
culturii na ţionale. Înscriindu -se la Facultatea de limba şi literatura română , Culianu nu f ăcea
decât să repete, instinctiv sau cu program, traseul intelectual al lui Mircea Eliade. Din acest
punct de vedere, extrem de important pentru Nené a fost studiul folclorului românesc, în
anul I, cu excelentul profesor Mihai Pop, care conducea şi un cerc studen ţesc de cercetare
ştiinţifică, unde Culianu s - a produs cu câteva lucră ri, printre care a r ămas de pomin ă o
srcinal ă analiz ă „structuralist ă” a textelor antice privitoare la Zalmoxis! Deci, interesul lui
Culianu pentru religiile lumii s- a exersat la început pe religia geto -dacică, pe folclorul şi pe
mitologia românilor!
— Şi asta ar denota na ţionalismul lui Culianu?
— Nu! N- ar fi suficient atâta! Dar, la altele care ar duce la această concluzie, a ş vrea s ă
adaug momentul de cump ănă, pentru Culianu, când a avut de ales între India ş i Olanda,
moment consemnat de Ted Anton. Culianu a optat pentru Olanda, unde i se oferea o
catedr ă de limba şi literatura română ! Unde, adic ă, i se oferea s ă facă propagand ă ideii
româneş ti!… În 1984, când am ră zbit şi eu în Occident, i -am telefonat în Olanda ş i am stat
destul de mult de vorb ă. Am priceput c ă punea mult ă pasiune în munca cu studenţ ii, s-a
interesat dac ă o pot ajuta pe nevast ă-sa, care urma în vara lui ‚ 85 să vină în România cu un
grup de studen ţi olandezi româniş ti, dac ă o pot ajuta s ă le fac ă studen ţilor un program
atrăgător… Câteva luni mai târziu, de Cră ciun, mi-a trimis o carte de-a sa, Experiences de
l’extase, care tocmai îi apă ruse. Mi-a trimis- o cu dedica ţia: Lui Ion Coja, în Credinţ a comun ă
a unei patrii întregite de la Nistru până la Tisa, liber ă de toate imperiile lumii. Dedica ţia este
datat ă Crăciun 1 984.
— „ Credin ţa comună a unei patrii întregite de la Nistru până la Tisa, liberă de toate imperiile
lumii’ ?” Frumoas ă dedica ţie şi memorabilă formulare!
— Câţi ani avea în decembrie 1984? Avea aproape treizeci ş i cinci, adic ă era la vârsta
maturităţii depline! Vârsta cea mai frumoasă , vârsta zeilor!
— „Vâr sta zeil or” ?!
— Zeii se nasc, co pil ăresc, trec prin pubertate, adolescen ţ ă şi aşa mai departe, dar nu
îmbătrâ nesc , se opre sc la o vârs tă şi rămân nemuritori la acea vârstă , cea mai frumoas ă, de
maximă expansiune a vitalit ăţii: treizeci şi cinci de ani! Dedica ţia de mai sus, afirmarea
credinţei sale „într -o patrie întregită de la Nistru până la Tisa, liber ă de toate imperiile lumii” ,
Culianu o face cu numai câteva zile înainte de a împlini vârsta zeilor! Într -un moment când a
ARHIVE
Preafratele nostru
Proces cu Aurel Vainer
Promovate
Publicistic ă.Varia
Regele Mihai
Texte uitate, texte cenzurate
Textele altora
Transilvania
Vatra Românească
octombrie 2013
septembrie 2013
august 2013
iulie 2013
iunie 2013
mai 2013
aprilie 2013
martie 2013
februarie 2013
ianuarie 2013
decembrie 2012
noiembrie 2012
octombrie 2012
septembrie 2012
august 2012
iulie 2012
iunie 2012
mai 2012
aprilie 2012
martie 2012
februarie 2012
ianuarie 2012
decembrie 2011
noiembrie 2011
octombrie 2011
septembrie 2011
august 2011
iulie 2011
iunie 2011
mai 2011
aprilie 2011
martie 2011
februarie 2011
ianuarie 2011
decembrie 2010
Page 2 / 8
fost cel mai mult el însuşi!
— Ţineţi cu tot dinadinsul s ă-l scoate ţi naţionalist!
— Nu! Nici vorb ă!… Dar e bine c ă mi-aţi atras aten ţia. A ş greşi dac ă aş încerca, în aceast ă
discu ţie, s ă propun un portret al lui Ioan Petru Culianu. Deci, nu acesta este scopul
păIăvrăgelii noastre!
— Şi de ce crede ţi că un asemen ea portret n-ar fi potrivit să rezulte din discu ţia noastr ă?
— Nu mă simt în stare să sintetizez tr ăsăturile acestui portret. Sunt multe texte şi întâmplări
din via ţa lui Culianu care îmi sunt necunoscute ş i care, foarte probabil, ar putea avea o
valoare probatorie imposibil de ignorat! Eu am acceptat acest dialog al nostru, pentru a-mi
spune p ărerea despre o carte care în mod evident este scrisă cu rea credin ţă, pen tru a-mi
spune p ărerea asupra acestui dureros subiect care este moartea, asasinarea lui Culianu. Şi
e nevoie s ă-mi spun p ărerea pentru a le da peste mână celor care, cu bun ă ştiinţă,
transformă comentariul acestui trist eveniment înt r-o diversiune propagandist ă, în es enţă
antiromânească ! Pe cât pot, ofer în această discu ţie, pe lâng ă ipotezele şi impresiile mele,
câteva date, elemente semnificative, care, adă ugate altora, existente sau care se vor mai
ivi, vor reuşi să recupereze pentru posteritate un Ioan Petru Culianu cât mai apropiat de cel
care a tr ăit al ături de noi! Un asemenea element este dedica ţi a f ăcută de Ioan Petru
Culianu, de Cr ăciun 1984, pe o carte a sa, trimis ă unui fost profesor de-al s ău, la Bucure şti.
Nu insist asupra semnifica ţiei, este prea evident ă. Ştiu că îi va dezamă gi pe mul ţi dintre cei
cărora cartea lui Ted Anton li s-a părut o izbândă peste moarte a lui Culianu!
— Şi n-au dreptate?
— Cartea lui Ted Anton are dou ă versiuni. Versiunea a doua, românească , a suferit unele
modificări fa ţă de cea american ă, urmare a semnelor primite de autor în primul rând de la
unii recenzen ţi. Dac ă n u mă înş el, interven ţiile lui Andrei Oi şteanu au avut cele mai
semnificative consecin ţe, determinându -l pe autor s ă-şi mai reprime din avântul unor
judecăţ i categorice asupra personalit ăţii lui Culianu. Rostul lui Ted Anton era s ă facă o
anchet ă cvasi-poliţieneasc ă asupra asasin ării lui Culianu, iar nu să-şi dea cu p ărerea despre
personalitatea uman ă şi academic ă a lui Ioan Petru Culianu. Dar grecul, tot grec. Însă grec,
dar nu din stirpea lui Praxiteles, ci din soiul acelui atenian, pantofar de meserie, care privind
statuile lui Praxiteles a b ăgat de seam ă că sandalele acestora erau sculptate „ greşit” , din
punctul de vedere tehnic, strict cizm ăresc! Praxiteles, dup ă cum ştiţi, s-a arătat interesat de
observa ţiile critice ale concet ăţ eanului s ău… sandalagiu şi l-a ascultat cu toat ă aten ţia.
Încurajat de atitudinea maestrului, acel Ted Anton al antichităţ ii s- a apuca t s ă formuleze
obiec ţii despre gamba sculpturii, despre armonia întregului, despre felul cum cad faldurile
veşmintelor şi cine ştie unde ar fi ajuns dac ă Praxiteles nu l-ar fi oprit, cu celebrele cuvinte:
„ cizmarului nu-i este permis s ă se pronun ţe mai sus de sandale! ” Pe grece şte nu ştiu cum
vine vorba asta, vorba ne-a r ămas în expresia ei latinească : „ sutor, ne ultra crepidam! ” „…
Cizmarule, nu dincolo de sandale! ”
— Dacă nu mă înşel era vorba de un pictor, Apelles, nu de Praxiteles!
— Se poate verifica, dar important este c ă Ted Anton ăsta a mers prea departe, trecând
dincolo de ceea ce i s-a cerut şi dincolo mult de ceea ce era capabil s ă priceap ă. Zic asta cu
gândul la încercarea lui Ted Anton de a prezenta propriu -zis un fel de „ viaţa şi opera lui …” ,
cu neputin ţă de scris de cineva care descoper ă peste noapte o personalitate de prim rang a
intelighen ţiei planetare şi un domeniu teribil de complex şi profund – istoria religiil or, le
descoper ă accidental, cu ocazia unui asasinat ai c ărui autori poli ţia nu reu şeşte să-i prindă!
Şi când spun că „ descoper ă” aceste domenii înţ eleg că află de existen ţa lor.
— Eu cred c ă aşa ar fi procedat oricare alt ziarist în locul lui Ted Anton!
— Apreciez şi eu ideea şi încercarea lui Ted Anton de a înţelege lumea în care s -a născut, sa
format şi a tr ăit Culianu. Am putea spune „ lumile” , căci au fost cel pu ţin dou ă: lumea
românească ş i lumea speciali ştilor din Occident, cercet ători ai istoriei religiilor. El. trebuia
însă să-şi dea seama c ă documentarea f ăcută îi permit ea doar s ă schiţeze liniile generale
ale unui peisaj. Tot ce putea el era s ă le transmit ă cititorilor săi informa ţiile dobândite, să le
transmită şi atât, lăsând interpr etarea cri tică a semnifica ţii lor cât mai mult la latitudinea
cititorilor. Or, Ted Anton p ăcătuie şte în două feluri: informeaz ă greşit, incorect, denaturând
deseori faptele, adic ă îşi dezinformeaz ă cititorii, şi, pe cât se poate, promovează prin text şi
subtext o tendin ţă, un parti- pris sup ărător de evident, iar când rezultatul acestuia este
denigrarea cuiva, vecin ă cu calomnia, fireşte că eşti scandalizat de lectura acestei c ărţi. Ai, la
un moment dat, chiar impresia c ă relatarea crimei devine un pretext pentru a pune în
circulaţie fel de fel de enormit ăţi care, direct sau indirect, vizeaz ă ceea ce se nume şte
„ imaginea ” , imaginea României, a românilor!
— Nu vă ştiam obsedat de imaginea României!
— Desigur, în mare mă sură imaginea deformat ă a unei persoane, a unei societ ăţi, îl
descalific ă pe cel care concepe acea imagine! Numai c ă, oricât aş fi de nep ăsător la prostia
şi incultura altora, tr ăim din p ăcate într -o lume de interdependen ţe, nu tr ăim pe o insul ă
ruptă de restul lumii! Mai devreme sau mai târziu, aceste imagini deformate, mincinoase, au
efectul lor, ajung s ă conteze, s ă facă parte din strategiile antiromâneşti din ce în ce mai
active, mai eficiente!
— Haide ţi să vedem şi textele incriminate. De acord?
— Iat ă, mai întâi, o mostră de… cum s-o numesc? Ted Anton rezum ă, pentru cit itorul
american, Miori ţa în termenii urmă tori: „ Figura simbolic ă emblematică pentru mul ţi români
este o oaie n ăzdrăvană, Miori ţa, care prevede uciderea iubitului ei p ăstor de c ătre propriii
săi fra ţi. În loc să se împotrivească sor ţii sale, ciobanul îi spune Mioriţ ei sale cum s ă
transforme tragedia în triumf cu ajutorul mitului. Ea trebuie să -i povesteasc ă „măicuţei
bătrâne” că „s-a însurat/Cu o fată de crai,/Pe-o gur ă de rai ” . Poetul Lucian Blaga a f ăcut din
păstor un locuitor al „ sp aţiului mioritic” , acesta reprezentând o lume a imaginaţ iei care nu
poate fi agresat ă de nici un cuceritor. Mircea Eliade a considerat c ă păstorul este un evadat
din istorie. Un occidental l-ar crede, pe ciobanul cu pricina, un nebun. ” Am încheiat citatul…
Fireşte, în aceast ă expunere a unuia dintre „ miturile fundamentale ” româ neşti nu reclam
LINKURI
noiembrie 2010
octombrie 2010
septembrie 2010
august 2010
iulie 2010
iunie 2010
mai 2010
aprilie 2010
martie 2010
februarie 2010
ianuarie 2010
decembrie 2009
noiembrie 2009
octombrie 2009
septembrie 2009
august 2009
iulie 2009
iunie 2009
martie 2009
februarie 2009
ianuarie 2009
octombrie 2008
iunie 2008
mai 2008
februarie 2008
ianuarie 2008
noiembrie 2007
octombrie 2007
septembrie 2007
august 2007
iulie 2007
iunie 2007
Blogul lui Radu Golban
Herald Studio
Lista Nationala
Page 3 / 8
reaua credin ţă a lui Ted Anton, ci nivelul jos al capacit ăţii sale de cunoa ştere, de înţ elegere.
Atâta poate omul!
— Atunci ce-i cereţi mai mult?!
— Dar eu nu-i cer s ă priceap ă ce vrea s ă zică şi să fie Miori ţa. Nu-i cer s ă fie un al doilea
Jules Michelet! Ci îi cer să -i lase în pace ş i pe ciob ănaş, şi pe oaia n ăzdrăvană, şi pe Blaga, şi
pe noi to ţi. Dacă n-are timp să cunoasc ă şi să priceap ă propriu-zis un subiect atât de vast ş i
de complex cum este istoria sau „ filozofia ” unui popor, atunci s ă-şi dea seama de asta şi să
nu-şi permită să facă „rezumate ” atât de nepotrivite, veritabile falsuri.
— Dar nu e mai probabil că în textul de mai sus avem de -a face cu „ opera ” unui românaş deal
nostru, care îi va fi rezumat astfel, în cinci minute, tot ce este „ mai specific” românesc?
Pentru uzul americanilor!
— Nu cred c ă un român, absolvent al liceului, chiar ş i la seral, ar fi putut imagina un
asemenea text!
— Ave ţi o p ărere prea bun ă despre serali ştii no ştri! Eu oricum cunosc texte tip ărite despre
Mioriţa, mult sub nivelul textului pe care Ted Anton şi-l atribuie! Şi-s texte semnate de in şi
foarte cunoscu ţi.
— Este exclus!
— Spune ţi-mi, numele Laurenţiu Ulici vă spune ceva?
— Nu ştiu cum şi dacă a f ăcut liceul, dar sigur a f ăcut facultate, la zi! Sunt martor!
— Ce facultate?
— Facultatea de limba şi literatura română ! La fel ca mine, la fel ca Ioan Petru Culianu!
— Şi acum cu ce se ocupă?
— Aud că este pre şedintele Uniunii Scriitorilor!
— Deci este filolog şi scriitor!
— Mă rog, fie! Critic, nu scriitor! Unde vreţi să ajunge ţi?
— La textul s ău despre Miori ţa, publicat de curând, dacă nu mă înşel în revista „ Privirea ” . Nu
l-aţi văzut!
— Nu! Nici vorbă!
— A m să vi-l aduc s ă citiţi şi să-mi spune ţi dup ă aceea dac ă mai r ămâneţ i sup ărat pe Ted
Anton!
— Va trebui s ă mi-l aduci înainte de a încheia acest dialog!…
— Chiar mâine!
— Da, nu exclud deloc, ba mi se pare cel mai probabil ca în citatul ce l -am dat s ă avem de-a
face cu o versiune pe care Ted Anton a primit-o de-a gata de la cineva din ţară. Nu-l văd eu
pe Ted Anton ostenindu- se să citeasc ă măcar în traducere Mioriţ a ori Trilogia culturii sau De
la Zalmoxis la Genghis- Han, unde Mir cea Eliade ne dă „interpretarea sa ” la Mioriţa. Dar n-am
să mă ostenesc s ă aflu care este berbecul care i-a oferit lui Ted Anton asemenea exegeze!
Cartea este semnat ă cu numele lui Ted Anton totu şi!
— Eh, a p ăţ it-o şi el, de pe urma unei document ări precare, dar n- a păţ it-o mai r ău decât
Truman! Parcă de la dumneavoastr ă ştiu povestea!
– Şi eu o ştiu de la altcineva ş.a.m.d., punctul de plecare se pare c ă a fost George
Macovescu.
— Eu am mai spus şi la al ţii aceast ă frumoasă poveste, care, dac ă nu ave ţi nimic împotrivă,
eu cred c ă s-ar potrivi s- o cuprindem în dialogul nostru. Eu o voi spune, dumneavoastră o
veţi comenta.
— Dă-i drumul!
— Aşadar, la Washington, Mihai Ralea şi George Macovescu sunt primi ţi în audienţă
protocolar ă de pre şedintele Americii. De Truman. Nu mai conteaz ă cu ce ocazie. O audien ţă
de rutin ă, de formalitate diploma tică. După un schimb protocolar de amabilit ăţi, pre şedintele
american, încercând să dea întâlnirii o turnură mai caldă, într eabă ce mai e nou în România.
Şi înainte de a primi un ră spuns, precizeaz ă: „ cum vă descurca ţi cu dacii? S-au mai potolit? ”
Cei doi reu şesc cu greu s ă pareze asemenea întrebare, îngăimând un ră spuns evaziv.
Truman insist ă: „Am înţ eles c ă sunt foarte rebeli şi neciviliza ţi! Mai ales dacii liberi! Dac ă
av eţi nevoie de ajutorul nostru militar, spune ţi deschis ce v ă trebuie. În definitiv, Flota a V -a
cam şomeaz ă acum în Mediterană ! N-ar fi o problem ă prea complicat ă să intervină! Dar
numai la cererea dumneavoastr ă!” Aşa a fost?
— Da, şi se zice c ă Ralea şi Macovescu îş i muşcau buzele şi evitau s ă se uite unul la altul ca
să nu izbucneasc ă în rîs! Ce se întâmplase? Truman, ca orice preşedinte în asemenea
situa ţie, primise o oarecare documenta ţie înaintea întâlnirii cu viitorul ambasador în SUA al
înd epă rtatei ţări din estul Europei. Ce a înţ eles şi ce a re ţinut el din documenta ţie s-a v ăzut
din întrebă rile puse. Nu prea re ţinuse deosebirea dintre român şi roman. În engleză
diferen ţa este greu de sesizat.
— Greşeala nu-i prea grav ă! Însuşi Coresi îi numea la fel pe români ş i romani, şi n-a fost
singurul! Dup ă patru sute de ani, pre şedintele Americii reia aceea şi idee c ă, în defin itiv,
romani şi români e totuna! Bravo lui!
— Pe vremea aceea, a lui Trum an, n ădejdea c ă vin americanii era mai mare ca oricând!
Truman era pre şedintele american în care îş i puneau speran ţele to ţi „ reacţionarii” din ţară!
Iar Truman, drăguţul, ştia despre noi c ă încă ne războim cu dacii lui Decebal! … Nu cu Armata
Roşie!
— Cât de credibilă este aceast ă poveste?
— Asta cred c ă o poate l ămuri dl. George Macovescu! Noi putem s-o l u ăm de bun ă şi să
mergem mai departe! Si non e vero, e ben trovato!
— Eu aş insista ca s ă pun în ev idenţă o oarecare evolu ţie, de la Truman la Clinton, în ce
priveş___________te nivelul lor de informare.
— Eu îmi aduc aminte că tot pe vremea lui Truman a venit în România cunoscutul ambasador
american Averell Hariman. Acesta a avut o discu ţie cu Iuliu Maniu, cam prin 1945 sau ‚46,
când liderul naţ ionalist l- a întrebat ce au de gând americanii: mai vin sau nu? Iar Hariman i -a
explicat c ă opinia public ă americană nu e preg ătită pentru o interven ţie a SUA împotriva
Page 4 / 8
Rusiei, care le-a fost aliat ă în timpul ră zboiului. „ C a să putem interveni e nevoie de un
pretext, de un motiv serios. Avem nevoie ca voi s ă rezista ţi , să vă opune ţi ru şilor şi
bolşeviz ării ţării! În acest caz, dacă în România nu va fi liniş te, noi putem interveni! ”
— Cât sunteţ i de sigur că a avut loc aceast ă discu ţie?
— Prima dat ă am auzit aceast ă poveste pe la mijlocul anilor ‚80, de la Aurel Drago ş
Munteanu! Iar el o ştia direct de la cel care fusese translator între Maniu ş i Hariman. Mi-a
povestit- o în drum spre Boteni, de faţă mai fiind Petre Ţuţe a şi Marcel Petri şor. Ani de zile
mai târziu, povestind această întâmplare într -un grup de senatori ţărănişti, distinsul domn
Ioan Lup dac ă nu mă înş el, m-a completat: „În schimb, mesajul lui Hariman că tre Malaxa, a
fost cu totul altul. Marele industria ş i-a trimis emisarului american o persoan ă de încredere,
blond ă, cu ochi alba ştri şi sub dou ăzeci şi cinci de ani, care l-a întrebat pe unchiul Sam ce să
facă?”
— „ Ce-i de f ăcut?” , eterna întrebare.
— Răspunsul lui Hariman a fost sec şi clar: „ Bagajele! F ăceţi-vă bagajele! ” Şi astfel, ajuns în
America, Malaxa va angaja la un moment dat un avocat, pentru problemele sale de armator,
iar acel avocat, cu care s-a şi împrietenit, povestindu -i multe despre ţara din care venea şi
pe care o iubise cu d ăruire de sine, acel avocat se numea Richard Nixon şi va avea, ca
preşedinte al Americii, o simpatie aparte şi evident ă faţă de România!
— De curând, a apărut o carte despre Nixon, în care Malaxa este menţ ionat c ă i-ar fi dat
avocatului Nixon 100.000 de dolari, mit ă, pentru a primi cetăţenia american ă.
— Cred c ă este o prostie! O fi primit Nixon ace şti bani, dar mai degrab ă cred că Malaxa l-a
„ mirosit” , era un om foarte inteligent şi generos. Mai degrab ă aş crede că a investit în Nixon.
Şi cu folos!
— A fost primul preşedinte american care a vizitat România!
— Vezi?!
— Cred c ă nu ne-am dep ărtat prea mult de subiect. Cartea lui Ted Anton s- a adr esat şi
publicului american! În primul rând acestui public!
— Ştiu! Tocmai de aceea mi-e greu s ă accept ca aceast ă carte s ă dezinformeze mult mai
mult decât îşi informeaz ă publicul!
— Totuşi, în comentariul fă cut de Ted Anton mitului mioritic ceea ce este vizibil ă nu este
inten ţia de a dezinforma, ci neputin ţa de a înţ elege.
— Şi mai ales neputin ţa de a înţ elege c ă nu înţ elege! … De a înţ elege c ă pă şeşte pe un
tărâm stră in, căruia nu-i aparţine din punct de vedere intelectual, spiritual! E ca şi când m -aş
apuca s ă-i scriu eu biografia lui Einstein, evolu ţia ideilor sale despre lume etc. Eu, cu câtă
fizică şi matematic ă mai ştiu! De aceea mi se pare nefiresc c ă Ted Anton a fost „ ales ” , nu
ştiu exact de c ătre cine, ca s ă scrie aceast ă carte! E ceva suspect în această nepotrivire!
Dar, pe linia asta, n-aş vrea s ă mai revin!
— Domnule profesor, f ăcând o paranteză sau o not ă de subsol în discuţ ia noastr ă, ce-ar fi
să vă preciza ţi pozi ţia, să o explicita ţi, cu privire la conceptul de naţionalist?
— N-ar fi rău să publicăm o Anexă, cu felurite texte şi documente, în care ar putea să intre şi
„ istoricul” meu discurs din mai 1990, de l a prima conferin ţ ă na ţional ă a Uniunii Vatra
Românească ___________, cred că vei avea toate preciz ările de care ai nevoie!
— Pot s ă pun pariu c ă acolo n-a ţi precizat distinc ţia dintre patriot şi n aţionalist! Nimeni n-o
face atât de bine ca dumneavoastră ! V-am ascultat de câteva ori vorbind unor tineri.
— Eu nu fac decât să repet ce spunea Petre Ţuţea !… Ia să văd, dumneata e şti în stare să
repe ţi ce ai auzit de la mine, a şa cum eu am tot repetat cele aflate de mine de la Petre
Ţuţea? Fire şte, proportions gardées!
— Mă prind! Aşadar, a fi patriot e una şi a fi naţionalist e alta! Corect?
— Perfect, până aici!
— A fi patriot este o obliga ţie cet ăţeneasc ă, prins ă în lege, în jurământul militar, care include
însă şi disponibilitatea de a- ţi da via ţa pentru Ţară, pentru Neam! … Şi ce poate fi oare mai
presus de sacrificiul suprem, de a- ţi da viaţa pentru Patrie? Exist ă ceva mai presus?
— Nu! Nu exist ă!
— Ba! Ba exist ă! Mult mai greu este s ă-ţi dedici viaţa! S-o trăieşti preocupat de ideea binelui
comunitar!
— Foarte interesant! … Nu m-aş fi gândit!
— Nimic nu te obligă să fii naţionalist! Este o voca ţie lăuntrică, este o chemare numai de tine
auzit ă, este un blestem!, câteodată… Blestemul de a- ţi trăi toat ă viaţa cu ochii zgâiţ i după o
idee!
— „Ochii zgâiţ i după o idee! …”
— Expressis verbis! … Cu urechile mele v-am auzit!… Să mori pentru Ţară, pentru Patrie, s ă fii
patriot, la asta te oblig ă legea şi, dacă nu-ţi convine s ă lupţi pe front, în linia întâi ş i să devii
erou, atunci Curtea Mar ţială se ocup ă de tine! … Legea te oblig ă, dac ă e nevoie, s ă-ţi dai
viaţa pentru Ţară!… Dar legea nu te poate obliga s ă-ţi trăieşti viaţa pentru Ţară! Asta este o
op ţiune, este op ţiunea ta pe care nimic nu te poate împiedica să ţ i-o asumi, c ăci aşa te-a
lăsat Dumnezeu croit, croit sau condamnat, s ă trăieşti pentru Neam şi întru Neam, aş a cum
alţii îşi găsesc menirea tr ăindu-şi viaţa întru Hristos!
— Astea nu-s vorbele mele!
— Le-am mai înflorit şi eu… Dacă am greşit, îmi cer…
— Nu, nici vorbă, îmi place! Zi mai departe!
— Dacă te muţi în altă ţ ară şi te faci cet ăţ ean al unei noi patrii, legea şi bunul sim ţ te oblig ă
să fii, la nevoie, patriot în acea ţ ară, adic ă să fii gata s ă-ţi dai via ţa, bun ăoar ă ca soldat, la
vreme de cump ănă. Dar na ţionalist nu po ţi să fii decât pe o sin gur ă idee na ţional ă! Cea
românească sau cea. ungureasc ă sau sârbească !… N-o po ţi schimba a şa cum po ţi să-ţi
schimbi cetăţenia!
— Minoritarii au voie s ă fie naţionalişti?
— Cum s ă nu fie?! Ei sunt sau trebuie s ă fie patrio ţi, adică cetăţeni loiali ai statului în care
trăiesc, fac armata şi asta am v ăzut ce înseamnă , dar, dac ă sunt în stare să se dedice, s ă
Page 5 / 8
facă reper existen ţial, cardinal din apartenen ţa lor la o anumit ă etnie şi naţionalitate, sunt
liberi s ă fie na ţionalişti pe acea idee na ţional ă, alta decât cea a majorităţii! Îi respect mult
pe na ţionaliştii din sînul minoritarilor din România! Dumneavoastră ?
— Şi ei pe mine!…
— Sunte ţi mulţumit?
— Nu a fost deloc r ău!
— Ce ave ţi de ad ăugat?
— Tot de la Petre Ţuţea, care, r ăspunzându -i la o întrebare, la o provocare lansată de Nae
Ionescu, a spus c ă principala calitate a na ţionalistului român trebuie să fie capacitatea de a
se bucura când alt român se dovedeş te a fi mai de ştept, mai talentat, mai înzestrat de
bunul Dumnezeu! S ă te bucuri c ă dacă e – şi n-are cum să nu existe cineva care s ă fie mai…
mai performant decât tine, acela este român! Să te bucuri c ă-i român! Aş a cum s-a bucurat
Vasile Alecsandri de Eminescu, c ă-i mai mare poet decât el, regele poeziei… Lui Nae Ionescu
i-a plăcut mult acest răspuns!
— E valabil în mod special pentru naţionalismul românesc?
— Cred c ă da! … Eh, ce mai vrei?
— Povestea cu înţ eleptul satului! … Dar s-o spune ţi dumneavoastr ă, a şa cum v-am auzit de
mai multe ori povestind-o! S- o spune ţi pentru cititorii no ştri! Cu toate detaliile! S-ar potrivi la
ţanc!
— Detalii? Nu sunt prea multe! … Tot de la tandemul Petre Ţuţe a— Simion Ghinea citire …
Aşadar, Nae Ionescu, dup ă ce-şi sus ţine în Germania teza de doctorat, împreună cu
profesorii din comisie şi cu so ţiile acestora, la agapa academic ă de rigoare, este rugat de
s oţia rectorului s ă le explice ce fel de oameni sunt românii, din al că ror neam se trage un
exemplar atât de reuş it precum proasp ătul doctor! Şi Nae Ionescu le-ar fi r ăspuns, se zice,
cam a şa: am s ă vă dau r ăspunsul cel mai scurt şi mai cuprinz ător cu putin ţ ă pentru a
înţelege, distins ă doamn ă, ce soi de oameni sunt românii mei. Vedeţ i dumneavoastr ă, în
lumea asta mare, pretutindeni, în Germania ca ş i-n El veţia, în Europa ca ş i-n America sau
Asia, în fiecare sat de pe planeta asta oamenii din acel sat ş tiu că unul dintre ei este cel mai
de ştept, mai cu experien ţă, mai înţ elept, şi îi spun chiar aşa, înţeleptul satului. Înţ eleptul
satului este o institu ţie care func ţioneaz ă pe toat ă planeta, în toate ţă rile, la toate
popoarele, cu excep ţia românilor. La români, nu există înţ eleptul satului. Ei au creat o alt ă
institu ţie: prostul satului!
— Cum vine asta? s-a mirat doamna rector. Prostul satului?
— Vine cam a şa: la alte popoare este u şor să stabile şti cine este înţ eleptul satului. Pentru
că este unul singur! Într -un sat de români nu este cu putinţă să se ştie cine este înţ eleptul
satului pentru c ă sunt mai mul ţi care candideaz ă pentru acest post! … La români, este mai
uşor de stabilit cine este prostul satului, c ăci este unul singur! …
— Românii e deş te pţi!…
— Şi n-ar recunoa şte că altul e mai de ştept nici cu poli ţia, sub tortur ă! Dă-i românului să
facă ceva, plăteşte-l s-o fac ă într -un fel anume, c ă mintea lui începe imediat să lucreze, dar
nu ca s ă trişeze sau s ă eludeze obliga ţiile, cum s-ar crede la o privire superficial ă şi
neînţeleg ătoare, ci ca s ă găseasc ă o cale mai bun ă, alt ă variant ă, având mereu ceva de
spus sub imperiul convingerii c ă se poate şi în alt fel ş i că în alt fel este mereu ş i mai bine! El
mereu vrea s ă facă altfel! N-are încredere în indicaţii! În dispoziţii, în legi! Românul vede în
orice interdic ţie o provocare şi se simte tentat s- o încalce, să găseasc ă fisura chiar şi la cele
mai draconice legi, ca s ă-şi demonstreze sie şi că e mai de ştept decât cel care a instituit
interdicţia cu pricina! Se crede mai de ştept şi nu se va l ăsa convins c ă cineva poate fi tot
timpul, în orice împrejurare mai deştept decât el! Înţ eleptul satului?! De unde şi până unde!
— Unde-i multă minte este şi multă prostie!
— P oţi să ai minte mai mult ă decât el, românul acceptă , dar în sinea lui să u cu voce tare
completeaz ă: multă minte, dar nu-i toată bună!
— Şi de unde s ă le vină românilor sentimentul ă sta că ei e cei mai de şte pţi?
— Una din dou ă: probabil că ei chiar şi sunt mai de şte pţi!… Dovezile exist ă, o mulţime!
— Şi a doua?
— Românii se simt aş a – f ără să fie, având în faţă spectacolul prostiei celorlal ţi!… Suntem
popor vechi, domnule coleg! Pe aici a trecut cam toat ă Europa şi am v ăzut câte parale face
fiecare!
— Vorbiţi serios?
— Noi nu am creat o ras ă, românească , ci un stil, românesc! Un stil de viaţă , de asumare a
istorici, un stil cultural! Iar la acest stil au aderat, dintre mul ţimile care s-au perindat pe la
aceast ă răscruce aflat ă în calea tuturor ră utăţilor, au aderat oamenii cei mai de şte pţi!… Nu
este exclus ca ei s ă fi adus acest sentiment, c ă românii e deş te pţi!… Să-i luăm pe evrei, de
pildă, despre care mul ţi spun c ă ar fi foarte de şte pţi! Nu contest, când mă gândesc la Graur,
la Vianu, la Steinhardt! … Ce-s ă ştia? Sunt ni şte evrei care s-au f ăcut români, s -au simţit bine
ca români! De ce? Pentru că sunt evrei dintre aceia, de şte pţi!…
— Iar evreii pro şti?
— Iar evreii pro şti nu se simt bine printre români ş i pleac ă, deseori înjurându -i! Dup ă o
vreme, când se mai deş teapt ă, desigur, regret ă!
— Ce spune ţi dumneavoastr ă este în contradic ţie cu predispozi ţia românului de a se lua
singur peste picior, de a se autoironiza!
— Deloc! Autoironia este semn al inteligen ţei!
— Nu, eu sunt de vin ă, m-am exprimat greşit! Vroiam să mă refer la numărul mare de români
care au o p ărere proast ă despre români! Românii care aproape că -şi reneag ă apartenen ţa
la românime! Iar numărul lor este în creş tere. Ei n-ar zice deloc că „românii e deş te pţi”…
— E foarte bine c ă ai adus vorba despre ace şti neferici ţi l Stai s ă-ţi citesc dintr-o carte care
abia a ap ărut, o carte grozav ă, a lui Ilie B ădescu, Cu fa ţa spre Bizan ţ, din capitolul prim,
intitulat Sociologie fanariot ă. Sigur c ă da, exist ă aceast ă categorie de români, am cunoscut
şi eu câţ iva, nu pu ţini, dar nici mulţi, şi am încercat să -i înţeleg. Şi cred c ă i-am înţeles, ce e
Page 6 / 8
cu ei: sunt ni şte oameni nemul ţumiţi de ei înş işi, munciţi de pofte de m ărire, de ranchiune şi
de invidii, de presentimentul sau chiar au dovada e şecului personal, al rat ării! Deun ăzi,
citindu-l pe Bădescu, m-am sim ţit confirmat în termenii academici cuveniţ i. De aceea a ş vrea
să citez, câteva rânduri numa i, notate de Ilie Bădescu în 1986, iulie: „ Turcitul denot ă un
mare dispre ţ pentru tot ce-i al lui şi pentru to ţi ai lui de acas ă. Scârba adunată în sine, sila
de faptele lui sunt trans ferate în silă şi scârb ă de neam. El este un profet al r ăului şi un
damnat. Un fluviu de blestem sloboade el pentru ţară şi neamul lui pe care le socote şte
vinovate de toate neîmplinirile lui. Aşa îş i justifică turcitul vânzarea sufletului şi vânzarea de
ţară.” Ce zici?
— Cumplit portret!
— Îi lipseşte un accent! Pe câţ i turci ţi dintr- ă ştia i-am cunoscut mai bine, mi-am dat seama
că ei mai au ceva în comun: viaţă sexual ă lipsită de bucurii! Ba îi înşela nevasta, ba erau doitrei
la aceea şi amant ă… Nu cred în Freud, dar de regulă merg mână -n mână nevolnicia
sufleteasc ă cu cealalt ă, sexual ă! Ama et fac quod vis!… Dar dac ă nu po ţi să iube şti!…
— Nu vă înţeleg!
— Hai s ă luăm cazul acelui de ştept de regizor care, de vreo zece ani, face numai filme
antiromâneşti! Cu români mitocani, grobieni, canalii, puş lamale, ho ţi, criminali, tr ădători,
sperjuri, ce mai?! Ultimii oameni! Propriu-zis, ne-oameni!
— Care regizor?
— Eu n-am s ă-i spun pe nume! … Sunt convins c ă individul, când se uită în oglindă ş i-şi mai
aminteşte şi câte a făcut, i se întoarce stomacul pe dos!
— Exagera ţi, domnule profesor!
— Nu exagerez deloc! Mi-e chiar m il ă de el, c ăci prost nu e şi sunt convins c ă realizeaz ă,
măcar din când în când, cât de ticălos a fost acceptând să fie informatorul securit ăţii într -un
moment când taică -său era arestat, arestat politic! Singur a recunoscut, dup ă ’89, precizând
însă că n-a apucat s ă toarne pe nimeni … Îl cred! Nici să torni la securitate nu e lucru u şor,
trebuie s ă fii tic ălos cu lumea, nu a şa, doar ca s ă te afli în treabă ş i să te şi pricopse şti
puţin!… Se jur ă că a fost întotdeauna anticomunist, dar a fost în stare să facă cel mai bun
film de apologie a comuni ştilor ilegali şti!… Căci talent are, pezevenghiul! … Ce film
conving ător! Diminea ţa, la km 9, dacă nu mă înş el! Făcea atât de credibilă minciuna încât m -
am ruşinat la sfârş itul filmului de mine, că nu crezusem niciodat ă în realitatea acelui eroism
al ilegali ştilor!… Mă rog, dup ă o juma de ceas mi-a trecut! … Ca să-i înţelegi comportamentul
acestui nefericit, mai trebuie introdus ă viaţa sa sexual ă, consumat ă sporadic – ce bine se
potrive şte acest cuvânt!, în patul unei cucoane ceva mai vârstnică decât mamă -sa!… Să fii
regizor de film şi de teatru, s ă roiasc ă în jurul tă u cele mai faine muieri, aproape toate
doritoare s ă le dore şti, iar tu s ă ţii de mână o bab ă, ba s-o mai ţii de o singur ă mână , căci
de cealalt ă o ţine altul!… Nu se poate s ă nu ţi se fac ă scârbă de tine însuţ i, de nenorocul dea
fi cum şi ce e şti!… Şi ce faci când ţ i se face sil ă de tine? Începi să -ţi înjuri neamul, să te
gândeş ti că totul ţi se trage de la cei în mijlocul că rora te-ai n ăscut tu atât de jigodie! Începi
să tragi clopotele, s ă afle toat ă lumea ce neam de sec ături te-a născut!
— E vorba de … ?
— Domnule, cazul conteaz ă, nu persoana! Nu insista! Chiar dac ă i se potrive şte de minune,
ca o m ănuş ă! Ştiu la cine te gândeş ti! Se potrive şte la mul ţi! Aşa că, poate, n-ar trebui s ă
fim prea sup ăraţi pe Ted Anton, când avem specia noastră de patrio ţi care-l întrece, cu mult
îl întrece pe bietul american, căci şi-n aceast ă materie le suntem net superiori!
— Dumneavoastr ă, în locul lui Ted Anton dacă aţi fi fost, ce lucru interesant pentru america ni
aţi fi avut de povestit despre români?
— O mulţime!
— Opriţi-vă la unul!
— P ăi, păi le-aş fi povestit americanilor despre holocaustul de care au avut parte americanii
căzu ţi prizonieri la români în timpul ră zboiului al doilea mondial! Cum s- au purtat românii cu
prizonierii, cu pilo ţii americani şi englezi! E un capitol f ără egal în acest secol atât de
îns ânge rat! Şi dac ă mai pun asta în paralel cu soarta pe care au avut -o prizonierii americani
la sud de Dun ăre, în Bulgaria ş i Yugoslavia, unde pilo ţii inamici captura ţi au fost îngropaţ i
până la gât ş i apoi s-a trecut cu plugul peste ei, vei pricepe c ă este de datoria americanilor
şi a englezilor s ă facă neuitat pentru omenire acest capitol de istorie românească , de istorie
a omeniei româneş ti!
— Prizonierii ru şi au avut parte de un tratament asem ănător?
— Bineînţeles! … Cu deosebirea c ă ruşii au fost f ăcuţi prizonieri cu zecile de mii, iar prizonierii
americani au fost câteva zeci numai, în plus, erau piloţ i, adic ă luptători de elit ă, li s- a
recunoscut acest rang! Ru şii prizonieri nu au fost ţinuţi în lagă re de munc ă, ci au fost
repartiza ţi pe la ferme şi fabrici, de hrana lor îngrijindu -se patronii. Tata, care avea cea mai
mare gr ădină de zarzavat din Dobrogea, a primit astfel de prizonieri şi s-a purtat atât de
omene şte cu ei încât la sfârş itul r ăzboiului câţ iva dintre mujici l-au întrebat dacă n-ar putea
să se aranjeze s ă nu mai plece înapoi, la mama Rusie! A ră mas de pomin ă nea Ionic ă Iorgu,
un moşier de la Caramurat, azi Kog ălniceanu, care, prin anii ‚50, cân d a fos t are stat pen tru
că „exploatase ” poporul, a fost eliberat la interven ţia Consulatului URSS din Constan ţa, care
avea informa ţii despre cât fusese domnu Iorgu de omenos cu prizonierii ruş i… Este şi acesta
un subiect asupra c ăruia a ş vrea s ă revin, inclusiv despre ce ştiu evreii, autorit ăţile evreie şti
de azi, despre românii care, printre ei numărându -se şi taic ă-meu, s-au pur tat… s-au purtat
normal faţă de concet ăţenii lor evrei! Fa ţă de vecinii şi de colegii sau prietenii lor evrei! Fa ţă
de evreii necunoscu ţi cu care via ţa i-a pus s ă aib ă de-a face! … Să nu uit ăm şi să revenim
mai încolo! Crezi că n-ar fi cazul?
3 comentarii la “ Marele Manipulator si asasinarea
Partajeaza: Îmi place 0 Email
Page 7 / 8
lui Culianu, Ceausescu, Iorga– cap. III”
Andrei
04.02.2009 la 1:02 am
Ceea ce este s cris pe-aici are cativa ani in urma pentru ca Laurent iu Ulici e
mort din 2000 iar fostul diplomat George Macovescu din 2002. Este instructiv
ceea ce am citit . Voi afla in curand adevarul despre moartea lui CULIANU !
Sanatate Domnule Profesor !
r ă spunde
Ion de la Chiuiesti
24.01.2009 la 11:48 pm
Am cartea aceasta, am citit- o si nu am decat cuvinte de apreciere si sprijin
pentru tot ce intreprinde romanul Ion Coja.
r ă spunde
Ruxandra L.
22.01.2009 la 8:57 pm
Domnule Profesor,
Oare ne vom reveni, ca natiune, v reodata?
r ă spunde
aspun e
Nume (required)
E-mail (nu va fi publicat) (required)
Website
Anunţă-mă prin e-mail când este adă ugat un comentariu.
Anunţă-mă prin e-mail când apar articole noi.
55
66
Trimite
Ion Coja © 2007 - 2013
Page 8 / 8
Cauta
Marele Manipulator si asasinarea lui Culianu,
Ceausescu, Iorga – cap. IV
Capitolul IV
O INVENŢIE AMERICANĂ: STICLA DE VIN CU DOP DE METAL
— Aveţi dreptate, a şa că, reve nind , am s ă vă cer dovezi mai clare privind opera de
dezinformare pe care sus ţineţi că o efectueaz ă Ted Anton în cartea sa! — Exemplele sunt cam multe! …
Eu, care sunt destul de legat de institu ţia româneas că a
„cârciumii” , a restaurantului, în care mi -am petrecut ceasuri şi zile dintre cele mai
interesante ale vie ţii, ale tinere ţii mele îndeosebi, m -am sim ţit aproape jignit de unele
afirmaţii ale bietului grec. I s- a povestit acestuia, de c ătre Silviu Angelescu, Radu Popa ori
Şerban Anghelescu, despre un chef r ămas de pomin ă pentru Culianu „ and his band ” , într-un
Decembrie 1968 sau ’ 69. Eram cu toţii un grup destul de g ălăgios şi de vesel, care am plecat
pe jos din holul facult ăţii până la Şosea, unde tocmai se deschisese restaurantul „ Select” .
Grecul zice despre „ Select” că era „ un loc prozaic ” ! Nic i vor b ă! Încă de atunci era un
restaurant deosebit de altele şi cine a avut ideea s ă ne duc ă acolo – Culianu şi Angelescu
simţiser ă bine c ă era un loc potrivit s ă tragi o b ăută ca lumea! Ţin bine minte acel chef, pe
drum le-am spus b ăieţilor că „miroase a z ăpa dă” , că în curând va că dea prima z ăpa dă din
acea iarn ă. Am intrat în restaurant pe la ora prânzului ş i am ie şit târziu, după miezul nop ţii,
într-un Bucureşti acoperit de z ăpada care continua s ă cadă cu fulgi mari, calzi. I-am explicat
lui Nené că în fiecare an eu simt cu câteva ceasuri înainte „ prima zăpa dă” , îmi miroase! Ca la
lupi! „ Ca la adev ăraţii daci! ” a completat Nené ş i vorba asta n-am mai uitat-o, mai ales dup ă
ce am aflat ipoteza etimologic ă potrivit c ăreia sensul str ăvechi al cuvântului dac ar fi fost
„ lup”… Da, simţeam în fiecare iarnă , cu câteva ore înainte, că derea primei z ăpezi! Am pierdut
acest sim ţ în ultimii ani! Nené a fost impresionat de povestea mea!… Au fost mai multe
elemente care, adunate la un loc, au f ăcut ca petrecerea aceea s ă rămână de pomin ă, ca o
pecete a farmecului bucure ştean pus ă pe tinere ţea noastr ă.
— Şi grecul ce vină are?
— P ăi, „ magarul” de grec spune c ă am b ăut atunci „ multe sticle de vin din sticle cu dop de
metal” . Multe au fost, dar nu cu dop de metal! În viaţ a mea n-am b ăut vin din sticle cu dop
de metal! Iar patronii de la „ Select” ar trebui s ă-l dea în judecată pe grec pentru asemenea
insultă. Blasfemia de a pune dop de metal unei sticle de vin am v ăzut-o prima oar ă în
Occident şi a fost acela un imens semn de întrebare pentru mine cu privire la calitatea vieţ ii
în mult lăudatul Occident! Dop de metal la o sticl ă de vin?!
— Glumiţi! V-a supărat aşa de mult? …
— Nu glumesc deloc! Cheful este o institu ţie românească extrem de important ă!… În 1969
am fost în Occident, în Franţ a, cu o echip ă de teatru studen ţesc, au jucat o pies ă de-a mea,
Adio, Julieta, adio! La întoarcere, le -am povestit b ăieţilor impresiile mele. Una dintre cele mai
şocante impresii mi -a f ăcut-o faptul c ă în restaurantele franţ uz eşti, la Nancy, oamenii îş i
comandau câte un pahar de vin! Pă i ce p ădure de sticle se aduna la piciorul mesei când
mergeam noi la cârciumă !… Atunci, în avionul de întoarcere a fost şi o familie de români din
America, se întorceau în ţ ară dup ă 20 de ani. Avionul era aproape gol: numai trupa noastr ă
de studen ţi şi cei doi b ătrâni. Au intrat imediat în vorbă cu noi. Mai glumind, mai în serios,
bărbatul ne-a m ărturisit c ă abia a şteapt ă să ajung ă la Ia şi să trag ă un chef cu prietenii de
odinioar ă. Cel mai mult îi lipseşte în America cheful, petrecerea cumsecade! Americanii nu
ştiu s ă petreac ă, să chefuiasc ă! Se îmbată în fiecare sâmb ă tă până ajung s ă meargă în
patru labe, iar lunea la servici povestesc cât de bine s -au sim ţit, că au ajuns s ă latre sau s ă
miaune prin bar! Ca toate dih ăniile! Exact a şa ne-a povestit! … Poate c ă exagera!
— Chefurile dumneavoastr ă cum se terminau?
— În voioş ie, f ăcând mereu haz unul de altul, mereu băgând pe cineva la „ mijloc” , discutând
cele mai înalte subiecte, de la o sticlă la alta tot mai inspira ţi!… Sunt convins c ă atmosfera
Publicat de admin in Marele Manipulator pe 09.02.2009 | nici un comentariu
Despre Ion Coja
Articole aleatoare
Comentarii recente
CAUTARE
LISTA NATIONALA
CATEGORII
Cauta
Lista Nțaionaăl
Like
3,025 people lLikiseta Nțiaonal ă.
Facebook social plugin
Agenda preziden țială
Amestecate
Carte pentru dumirire și
înd rep tare
Constitu ţia Cre ştină a României
Cvadratura cercului
Doctrină naţionalist ă
Holocaust
Întrebare concurs
ION COJA la TV
La zi
Legionarii în eternitate
Lingvistic ă
Lista na ţional ă
Literatur ă
Marele Manipulator
Memorandum Est
Prima pagina Despre Galerie foto CE TE DOARE Contact
Page 1 / 8
aceasta de chef românesc i -a lipsit cel mai mult lui Nené în America!
— Îi plăcea s ă bea?
— Ca oric ărui om normal! Plăcerea era însă a conversa ţiei, a dezbaterii! … A hazului! Mi-aduc
aminte, într -o vreme, ap ăruse distrac ţia cu poezia proletcult ă. La asemenea pet receri
aducea cineva o carte de poezii, de-ale lui A. Toma sau De şliu de obicei, poezii cu eroi ai
muncii socialiste, şi se recitau strofele sau poeziile cele mai pe linie, perfecte ca absurdit ăţ i
literare, se f ăcea un haz nebun! … Nu mai scria nimeni asemenea bazaco nii în anii’ 6 0 şi
trăiam cu to ţii stupefac ţia c ă asemenea texte au fost cu putin ţă!… Anii 64-71 au fost ni şte
ani foarte faini! …
— Să ne întoarcem la cartea lui Ted Anton!
— O carte în care ni se povesteşte la un moment dat cum Nené Culianu, invitat la o
petrecere americ ăneasc ă, la sfârşit pune mâna pe aspirator şi, împreună cu ceilalţi musafiri,
deretic ă şi pun casa la punct! Dac ă am înţ eles eu bine, acesta ar fi un obicei la americani:
când se termină petrecerea, nu pleci până nu dai o mână de ajutor gazdei pentru a repune
casa in statu quo ante fuit. M ă rog, poate c ă n-am înţeles bine acest moment (vezi p. 323),
ceea ce însă e oricum sigur şi nu r ăzbate deloc din carte e c ă, în compa raţia pe care o face
Ted Anton între România, în care Culianu s -a născut şi a trăit până la 25 de ani, şi America în
care s-a autoexilat, este o prostie sau un act de reacredin ţă să nu vezi şi partea bun ă a
„ răului” întruchipat de lumea românească . Sunt convins c ă, dup ă o asemenea petrecere
care se încheia punând mâna pe coada aspiratorului, lui Nené i se fă cea dor de Bucure ştiul
cel balcanic, în care puteai să petreci până la ziu ă, dup ă care plecai s ă hăIăduie şti pe uliţele
rău luminate şi pline de praf, unde însă nu te pândea nici un fel de pericol. Nici unul, altul
decât acela de a da peste o crâş mă deschis ă s-o iei iar de la cap ăt!
— Idealiza ţi, domnule profesor!
— Deloc nu idealizez! În ̉ 69, când am fost prima oară în Franţ a, am avut de petrecut o
noapte la Paris, înainte de a lua trenul spre Nancy. Ne -am dus la ambasad ă şi ni s-a încropit
loc de dormit pe unde s- a putut. Eu însă nu am acceptat ideea de a dormi în singura noapte
petrecut ă la Paris, a şa că am plecat prin ora ş, spre disperarea responsab ililor, tem ători s ă
mă desprind de grup. Dar tem ători şi cei de la ambasad ă, s ă nu păţesc ceva în Parisul pe
care mă încumetam să -l bat la pas, pe jos. M-au avertizat c ă sunt nenumărate primejdii! C ă
nu-i „ ca la Bucure şti” ! Eh, asta lipse şte din reconstituirea lui Ted Anton, a unui Bucureşti pus
în anti teză cu celelalte metropole, ale Occidentului: Bucure ştiul studen ţiei lui Culianu era un
or aş cu o viaţă de noapte foarte vie, lumea circula f ără nici o teamă, a te plimba după miezul
no pţii pe jos, de la un cap ăt la cel ălalt, din pia ţa Victoriei până la Sebastian, nu era o
aventur ă, ci un traseu extrem de pitoresc şi de relaxant! L-am f ăcut de mai multe ori, iar o
da tă, în drum , l-am lăsat acas ă şi pe Nené, undeva, pe la piaţ a C oşbuc! Şi la acele ore,
oricât de târzii, întâlneai o mulţ ime de oameni care, tot a şa, se plimbau, de dragul nop ţii, al
Bucureştiului, al şuetei! Or, cartea lui Ted Anton se îndârjeş te să imagineze un Bucure şti din
care Nené Culianu nu prea avea ce amintiri frumoase să păstreze! Magarul!
— Am înţeles c ă domnul profesor Angelescu este şi dânsul nemulţ umit de felul cum a fost
povestit acel chef de pomin ă, de la „ Select” .
— Nu mă mir!
— Dînsul este supă rat pe meniul imaginat de Ted Anton! Pot s ă citez?
— Te rog!
— „Fe sti nu l a înc ep ut la două după-amiaza, Victor şi Nené toastând cu ş ampanie ieftin ă,
asortat ă la mititei şi o uă fierte. Au urmat salate şi ciorbe, sup ă de vit ă, apoi morun şi
sarmale, precum şi multe sticle de vin din sticle cu dop de metal” .
— O oroare! Şampanie cu mititei şi cu ouă fierte! Curat american life style!
— Mi se pare mie sau sunte ţi uşor antiamerican?
— Acum, că nu mai am de ce s ă fiu antisovietic, desigur c ă voi trece la antiamericanism! Mai
ales c ă s-au para şutat în tabă ra pro-american ă o mul ţime de haimanale care au huzurit,
câteva generaţ ii, pe banii Moscovei, ai NKVD-ului, ai ajutorului roşu etc., etc. Cum să nu devii
antiamerican?! … Dar încă nu sunt! Ci încep să devin. M- a ajutat întrucâtva ş i cartea acestui
american de dou ă parale! De doi dolari duzina!
— Domnule profesor, nu cumva îl luaţi prea în serios?
— Îţi repet: dac ă n-ar fi vorba de Culianu, cine l- ar lua în serios?! Dar, înainte de a trece la
alt subiect, a ş mai ad ăuga ceva, pe ideea deosebirilor între români şi americani în materie
de chef! Chiar dac ă nu este locul şi momentul potrivit , voi încerca să mă răcoresc, tac de
vreo şapte ani şi mi-e destul; imediat dup ă Decembrie 1989 a ap ărut la TV o madam ă,
numită Valmy, care s-a apucat s ă ne civilizeze, învăţându -ne printre altele şi cum s ă te
comporţi atunci când eş ti invitat la mas ă, într-o familie. Adic ă să ne explice care este
maniera american ă de a r ăspunde unei astfel de invita ţii. Printre altele, ne sf ătuia ca nu
cumva s ă plecăm de acas ă flămânzi, ci să mâncă m acas ă bine, astfel ca ajuns la locul cu
pricina s ă guşti doar, câte puţ in, din ce ţi se pune dinainte! Mie nu-mi vine s ă cred că exist ă
undeva în lume un asemenea obicei! O asemenea practică ! Dar d ac ă acea fantomatic ă
cucoan ă nu bătea câmpii, nu pot să nu comentez cu jale pe marginea acelui stil american:
mai bine lipsă! Păi nu exist ă suferin ţă şi jignire mai mare pentru o gazdă de români, mai ales
când te -a mai şi invitat din vreme, decât aceea de a nu mânca tot ce -ţi pune în farfurie ş i de
a nu cere încă un polonic de „ zu pă” sau încă o bucat ă de friptur ă ori de pl ăcintă! Şi mai ales
pentru Culianu, odrasl ă de vechi moldoveni, de va fi avut parte de asemenea gazde
americane, ştiu că a simţit pe pielea lui cât de multe a pierdut schimbând viaţ a din dulcele
târg al Ieş ilor, pe trepidantul şi civilizatul stil de viaţă american!
— Ted Anton spune c ă Ioan Petru Culianu ar fi fost grec!
— Nu spune chiar asta, de şi, ai dreptate, cineva mai gr ăbit poate s ă rămână cu aceast ă
idee din lectura c ărţii lui Ted Anton, care spune c ă „Familia Culianu se refugiase din Grecia în
România pe la 1720, de teama persecuţ iilor otomane ” (p. 68). Ai dreptate! Cum vine aia s ă
afirmi a şa ceva despre „ familia Culianu ” ?! Po ţi vorbi despre o ascenden ţ ă greceasc ă,
probabil a numelui, dar din 1720 până în 1950, când se naş te Ioan Petru Culianu, se
ARHIVE
Preafratele nostru
Proces cu Aurel Vainer
Promovate
Publicistic ă.Varia
Regele Mihai
Texte uitate, texte cenzurate
Textele altora
Transilvania
Vatra Românească
octombrie 2013
septembrie 2013
august 2013
iulie 2013
iunie 2013
mai 2013
aprilie 2013
martie 2013
februarie 2013
ianuarie 2013
decembrie 2012
noiembrie 2012
octombrie 2012
septembrie 2012
august 2012
iulie 2012
iunie 2012
mai 2012
aprilie 2012
martie 2012
februarie 2012
ianuarie 2012
decembrie 2011
noiembrie 2011
octombrie 2011
septembrie 2011
august 2011
iulie 2011
iunie 2011
mai 2011
aprilie 2011
martie 2011
februarie 2011
ianuarie 2011
decembrie 2010
Page 2 / 8
succedaser ă vreo cincisprezece genera ţii, astfel c ă, biologic vorbind, Culianu mai era grec
într-o propor ţie mai mică de un procent! În plus, printre grecii care se refugiau după 1720 în
„Româ nia” cei mai mulţi se pare c ă erau aromâni!… Însuş i numele Culianu vine de la Culea,
nume foarte frecvent printre aromâni. Nu l -aş amenda aici pe Ted Anton decât pe ntru
exprimare superficial ă, neglijent ă.
— Nu vă gândiţ i că ar putea fi de vin ă şi traducerea? Sau însăş i informa ţia primită ca atare,
pe care Ted Anton a transcris- o direct în carte?
— Nu exclud aceast ă posibilitate! Îm i pare bine că o ave ţi în vedere!… Nu exclud s ă repet
astfel gre şeala, chiar dac ă n-a fost propriu-zis gre şeala mea, pe care am f ăcut-o cândva,
într-un articol, întemeiat pe un fragment din romanul Iarna decanului, a lui Saul Below,
fragment citit (şi tradus deci) la „ Europa liber ă” . Pornind de la o afirma ţie a autorului, despre
Bucureştiul de dup ă cutremurul din 1977, am scris în „ Flacăra” un articol, Decanul csrcent
parcă intitulat, acuzându -l pe Saul Below de denaturarea faptelor. Fire şte, dădeam şi citatul
incriminat, aşa cum îl luasem de la „ Europa liber ă” . O distins ă coleg ă, d-na profesoar ă Lucia
Wald, având textul srcinal, englezesc, m -a f ăcut atent la fraza comentat ă de mine c ă era
greşit tradus ă, căci prezenta ca afirma ţie, la modul indicativ, ceea ce în srcinal era o
presupozi ţie; un „ condiţional-optativ ” . Pomenesc acest precedent şi pentru c ă îl priveş te pe
Saul Below, atât de apropiat de Eliade şi Culianu. Îmi fac astfel, acum, mea culpa.
— Mă ierta ţi dac ă am să insist, dar cred c ă ar trebui luat ă mult mai în serios ră spunderea
celor care i-au oferit lui Ted Anton informa ţii nu numai despre Culianu al anilor 1950-1972, c i
şi, în general, despre România, despre români, despre istoria noastră .
— Nu cred c ă Ted Anton a studiat acest subiect, dar îşi expune în cartea sa punctul să u de
vedere, concluziile sale, cu toat ă convingerea. Mi se pare destul de evident c ă el preia de
fapt ideile, rezumatul pe care i-l face altcineva, o sintez ă de istorie a românilor pe care i -a
oferit-o cineva. Cine?
— Asta a ş fi vrut şi eu s ă vă întreb. Căci, în scurtul ră gaz al şederii lui Ted Anton în România,
nu cred c ă şi-a petrecut timpul studiind în bibliotecă fenomenul românesc! Documentarea s -
a f ăcut prin discu ţii cu diverse persoane. Cu dumneavoastr ă a discutat numai despre
Culianu?
— Fireşte, am discutat şi altele, indirect legate însă de Culianu.
— Cu alte persoane se pare însă că nu! C ă a discutat şi multe lucruri fă ră nici o legătură cu
Ioan Petru Culianu.
— Bunăoar ă?
— Bu năoar ă povestea despre „hol ocaus tul româ nesc rămas necunoscut lumii de afar ă” (p.
73). Nu cred că v-a scăpat.
— Nu mi-a scăpat, dar nu m-am mirat să dau de ea în această carte!
— Ce leg ătură are cu asasinarea lui Culianu?
— Fireşte, nici o leg ătură, dar asta între oameni serioş i! Ceea ce, din p ăcate, nu e cazul cu
autorul acestei c ărţi. Astfel c ă pân ă la urm ă apare şi leg ătura, între felul cum este scrisă
aceast ă carte, a c ărei tent ă antiromânească este sup ărător de evident ă, şi aceast ă imensă
neruşinare care este povestea cu holocaustul din România. Introducând această minciună în
cartea sa şi insistând asupra ei, Ted Anton nu ne mai lasă nici o îndoială asupra strategiei
sale: ancheta în jurul asasinatului devine un prilej potrivit pentru discreditarea unor valori
româneşti, a românescului, în general. În plus, minciuna cu holocaustul îi mai că dea bine şi
pentru a lovi din nou, cu direc ţie mai precis ă, în Mircea Eliade legionar ul. Membru al Gărzii de
Fier, al acelei mi şcări ai c ărei membri, dup ă ce „au ra ta t în ce rc ar ea de a-l răsturna de la
putere pe Antonescu, în ianuarie 1941, ş i-au transformat mânia în pogromu ri teribile” (p.
72). Mie aceste referin ţe îmi par a fi legate programatic de efortul care se face, după
Decembrie 1989, de a se acredita ideea c ă holocaustul antievreiesc din timpul ultimului
război mondial ar fi început în România. Este teza defunctei haimanale Mozes Rozen.
Susţinută, indirec t, şi de anali ştii politici ca Vladimir Tism ăneanu, care v ăd în miş carea
legionar ă „cea mai direct ă expresie a antisemitismului na ţional din Europa r ăsăritean ă” (p.
71). Eu nu mai ţin exact minte dac ă am atins acest subiect în discu ţ ia cu Ted Anton. Dar
rămâne de neînţ eles cum a f ăcut Ted Anton de nu a întâlnit în România pe nimeni care să -i
spun ă că teza r ăposatului rabin este pe cât de falsă , pe tot atât de tică loas ă!
— Cum vine asta?
— Adică cei ce o sus ţin ştiu bine c ă mint, dar asta nu- i împie dică să rămână neclintiţi pe
aceast ă idee. De ce? Pentru c ă ea face parte din program, din sarcinile de servici ale vastei
diversiuni antiromâne şti. A şa cum arunc ă Ted Anton afirma ţia despre „ holocaustul
românesc” , cititorul, american şi român, rămâne cu impresia că lucrurile acestea sunt unanim
acceptate, c ă nimeni nu le contest ă în România.
— Pe scurt, încercaţ i dumneavoastr ă să pune ţi lucrurile la punct!
— Nu prea ai ce pune la punct, c ăci sus ţinătorii tezei unui holocaust în România nu propun
probe, pe care s ă le po ţi verifica dac ă sunt corecte sau nu! Fac afirma ţii şi nu se sinchisesc
deloc de argumentele cu care al ţii le contest ă teza. Se fac c ă nu exist ă aceste divergen ţe de
opinie. Adică mint în toate felurile posibile. Începând cu Vladimir Tismă neanu şi terminând cu
Andrei Oi şteanu, al c ăror antilegionarism de zi cu zi ne oblig ă să ne aducem aminte nu c ă
sunt evrei – ar însemna să cădem în capcana pe care ne -o întind, ci că sunt odrasle de
vajnici activi şti bol şevici, poate chiar KGB! Bat amândoi toba pe tema antisemitismului
legionar, ascunzând faptul că mişcarea legionar ă a apărut ca r ăspuns la încercarea unora
de a extinde bol şevismul în România, de a provoca şi în România o revoluţ ie „ a muncitorilor
şi ţăranilor” , aşa cum avuser ă loc revolu ţii dup ă 1917 în mai toate ţă rile est-europene, dup ă
modelul celei bol şevice, sovietice. România, din nou, a ocolit regula ş i nu s-a l ăsat prins ă în
aceast ă nebunie., Şi asta nu datorit ă legionarilor, ci datorit ă bunului simţ al ţăranului român
care, aflat în tranş eele frontului de r ăsărit, a rezistat propagandei bol şevice care îl îndemna
să întoarcă armele împotriva exploatatorilor! Adică împotriva ofiţ erilor şi a regelui! Legionarii
însă , apăruţi în istorie după încheierea Marelui Război, au încercat să organizeze propriu-zis
rezisten ţa na ţional ă dinaintea amenin ţării de la R ăsărit! Faptul c ă propaganda comunist ă
LINKURI
noiembrie 2010
octombrie 2010
septembrie 2010
august 2010
iulie 2010
iunie 2010
mai 2010
aprilie 2010
martie 2010
februarie 2010
ianuarie 2010
decembrie 2009
noiembrie 2009
octombrie 2009
septembrie 2009
august 2009
iulie 2009
iunie 2009
martie 2009
februarie 2009
ianuarie 2009
octombrie 2008
iunie 2008
mai 2008
februarie 2008
ianuarie 2008
noiembrie 2007
octombrie 2007
septembrie 2007
august 2007
iulie 2007
iunie 2007
Blogul lui Radu Golban
Herald Studio
Lista Nationala
Page 3 / 8
din România o făceau îndeosebi unii evrei – nota bene, am spus unii evrei, iar nu evreii – a
avut ca rezultat tenta antisemit ă pe care a c ăpătat-o lupta legionarilor. De asemenea,
antipoliticianismul legionar i- a pus din nou în adversitate cu unii evrei, cu alţ i evrei, cei care
f ăceau parte din oligarhia financiar ă şi erau p ărtaşi la mizeria şi corup ţia din via ţa noastr ă
politică, public ă. Ca s ă nu lungim prea mult vorba, eu i-a ş întreba pe aceş ti nemernici care
vorbesc despre un holocaust în România, cum explică ei faptul c ă în România acelo r ani
veneau evrei de pretutindeni, unii trecând chiar graniţ a ilegal, deci cu mari riscuri, iar de
plecat n- a plecat nici un evreu decât cu acte în regulă , prin aranjamente legale. Ce fel de
holocaust era acela de care nimeni nu încerca să fugă, ci dimpotrivă, îi atră gea pe to ţi evreii
din aceast ă parte a Europei?!
— Se pare c ă sursa de informa ţii pentru Ted Anton a constituit-o Vlad Georgescu, cu a sa
The Romanians. A History, publicată în America, în 1991.
— Mă îndoiesc că Vlad Georgescu a vorbit de „ pogromuri teribile ” provocate de „mâni a”
legionarilor! Mai curând ei, legionarii, au fost ţ inta unor pogromuri! Subiectul acesta, „ crimele
legionare ” , l-am cercetat oare şicât mai mult şi vorbesc în cunoş tinţ ă de cauz ă! Nici Nené
Culianu nu l-a ocolit.
— Interesul s ău nu era mijlocit de interesul pentru biografia şi personalitatea lui Mircea
Eliade?
— Într-o oarecare m ăsură! Dar nici un român naţ ionalist nu poate ignora acest capitol de
istorie românească !
— De ce crede ţi că ar fi legionarii atât de importanţ i pentru na ţionalismul românesc?
— Pentru mine, ca na ţionalist, legionarii reprezint ă un capitol sau, mai exact spus,
reprezentau un capitol care îmi încurca toate socotelile. Erau toate bune şi frumoase în
privinţa românilor, ce neam de oameni deosebiţ i şi nemaipomeni ţi suntem, până ajungeam
la legionari, când nu mai înţelegeai nimic, nu înţelegeai cum românaş ii tăi au fost în stare să
omoare oameni nevinova ţi şi să-i atârne în cârligele de la abator, doar pentru că erau de alt
neam, de alt ă religie!
— Nebunia unor in şi izola ţi, a unei infime minorităţi nu poate pune stigmatul crimei, al ru şinii
pe obrazul unui întreg popor!
— Legionarii n-au fost o „ infimă minoritate ”… Pentru înţelegerea fenomenului românesc nu
este productiv s ă te faci că legionarii nu exist ă! Eh, în privinţa asta v ă fac o mărturisire: abia
aşteptam, dup ă 1990, s ă vină Nené în ţ ară ca să-l duc la Petre Ţuţea! S ă-i pun lui Petre
Ţuţea, în faţa lui Petre Culianu, acele întrebă ri la care r ăspunsul primit de mine de la Petre
Ţuţea mi- a rânduit viaţ a, mi-a a şezat- o, confirmându -mi de cele mai multe ori temeiurile
încrede rii mele în destinul românesc.
— Cam ce întrebă ri i-aţi pus?
— Una din ele a fost urm ătoarea: „câţi evr ei au omo rît leg ion ar ii’ ?” Şi răspunsul a fost
prompt, f ără nici o ezitare: „ Nici unul!” Urmat, fireşte, de explica ţii. Absolut convingătoare!
— Inclusiv cu privire la ianuarie 1941?
— Îndeosebi!
— Nu pricep! Aici trebuie să fiţi mai explicit.
— Am fost, într -un schimb de scrisori cu dl. Nicolae Cajal, republicat în volumul Legionarii
noştri.
— Eu v-a ş ruga s ă reveniţi, cu un rezumat al celor sus ţinute de dumneavoastr ă! Închipuiţ ivă
că aţi fi avut ocazia s ă-i vorbiţi lui Ioan Petre Culianu despre legionari, cum c ă legionarii
n-au ucis nici un evreu.
— Ţuţea i- ar fi spus mai întâi că în ianuarie 1941, când, în zilele „ rebeliunii” , s-a pus în joc
dacă mai rămân sau nu la guvernare, legionarii nu aveau nici un motiv să se ţină de lucruri
care nu-i ajutau s ă rămână la putere, ci dimpotriv ă, şi pe care oricum nu le s ăvârş iser ă nici
până atunci, cât fuseseră st ăpâni pe ţ ară: să devasteze magazinele evreie şti, s ă-i bată pe
evrei, s ă-i omoare! Şi asta unde? Într -un cartier m ărgina ş al Bucure ştiului, în vreme ce în
centrul ora şului, în piaţa Victoriei îndeosebi, se ajunsese la o încleş tare pe viat ă şi pe
moarte a for ţelor politice: legionarii pe de o parte, Antonescu şi armata pe de alt ă parte! …
Deci, logic vorbind, momentul era cel mai nepotrivit. Al doilea element pe care l- ar fi pus în
eviden ţă răspunsul lui Petre Ţuţea era urm ătorul: dup ă rebeliune, poli ţia a arestat aproape
trei mii de legionari. Curând însă , şefii legionari şi-au dat seama c ă majoritatea celor aresta ţi
nu erau legionari. Aveau c ămaşa verde pe ei şi diagonala de piele, centura etc., dar nu ştiau
să spun ă din ce organiza ţie fac parte, cine le este şef etc. În plus, cei mai mulţ i erau cam
tuciurii şi t rădau apartenen ţa la un lumpen proletariat din care niciodat ă nu se
selec ţioneaz ă membrii mi şcării legionare. În final, fiind sesizat ă ş i conducerea
penitenciarului, s -a f ăcut o verificare de c ătre legionari şi dintre 3000 de aresta ţi s-a
constatat c ă numai trei sute erau propriu- zis legionari. Restul de 2700, îş i puseser ă pe ei
cămaşa verde şi ieşiser ă la furat şi terorizat popula ţia evreiasc ă din Văcăreşti-Dudeşti!
— Toate astea le ştiţi de la Petre Ţuţea?
— Da! Numai c ă as tăzi, când stă m de vorb ă, mai pot ad ăuga un detaliu, de care nu ştiam
nimic până săptămână trecută când m -a căutat un domn, Teja, aromân din Cadrilater,
legionar, care a cunoscut- o în anii ‚ 70 pe mama lui Constantin David. Ştii cine e fost
Constantin David?
— Probabil c ă tot un aromân!
— Nu! Constantin David a fost un erou al clasei muncitoare, despre care eu învăţ am la
şcoală cum a fost asasinat de burghezo-mo şierime! Arestat şi asasinat! Dar biata femeie,
mama eroului, ce crezi c ă-i poveste şte d- lui Teja? Îş i lăuda feciorul pentru servicii aduse
cauzei atunci când, înainte de ianuarie 1941, a reuş it să aducă din URSS un transport de
câteva mii de cămă şi verzi, „ de-alea, de-ale legionarilor ” ! Ce zici de asta? Un evreu comunist
care aducea şi punea la dispozi ţia colegilor s ăi de partid comunist mii de c ămă şi verzi,
confecţionate în Uniunea Sovietică . Asta înaintea „ pogromului” legionar antievreiesc din
ianuarie 1941!
— Despre toate astea Mircea Eliade nu ştia nimic?
Page 4 / 8
— N-am de unde s ă ştiu! În orice caz, ră spunsul pe care-l d ă Mircea Eliade lui Ioan Petru
Culianu, când acesta îi cere o pă rere „ obiectiv ă” , mi se pare extrem de interesant prin
propozi ţia „doc umente le la îndem ână sunt insuficiente ” . Ia să vedem, îmi dai dreptate? Ce ţ i
se pare important în această afirmaţie?
— Nu-mi dau seama. Cred c ă în orice situaţie, în orice problemă de istorie e nevoie s ă ai la
înde mână „documente suficiente ” !
— Ani de zile, dac ă-ţi aduci aminte, s- a spus c ă legionarii au fost în solda nazi ş tilor, c ă au
fost sus ţinuţi de ace ştia în toate planurile: ideologic, politic, financiar etc. Ei, bine, în arhivele
naziste, toate aflate în mâna foş tilor aliaţi, nu s-a găsit nici măcar un petec de hârtie care să
dovedeasc ă o asemenea filia ţie, între Hitler şi Codreanu, între naziş t i şi legionari! Deci,
documentele aflate la îndemână nu dovedesc vinov ăţia legionar ă.
— Şi atunci, Mircea Eliade de ce se plânge că sunt insuficiente?
— Pentru c ă pe lângă documentele acuzatoare la adresa mi şcării legionare, pe care fel şi fel
de istorici pârliţ i le caut ă de o jum ătate de veac şi nu le g ăsesc, de şi li s- au p us „ la
înde mână ” toate arhivele din Europa, mai exist ă şi documentele care i-ar putea disculpa pe
legionari, numai c ă aceste documente nu mai sunt la îndemâna cercetă torilor! Ele, acestea
sunt insuficiente! Mai corect spus ele sunt insuficient puse la îndemâna celor interesaţ i! Eu,
bunăoar ă, aş fi foarte curios s ă parcurg documentele de arhiv ă privitoare la cei 120 de evrei
asasina ţi de legionari în 21 -23 ianuarie 1941. A ş fi foarte curios s ă parcurg acele documente
pentru a înţ elege de ce pentru nici unul dintre evreii ucişi nu s-a găsit criminalul vinovat.
— Păi spunea ţi că poliţia a f ăcut trei mii de arest ări!
— Poliţia a arestat trei mii de persoane, implicate în jafuri, vitrine sparte, sechestrare de
persoane etc., etc.
— Dar au fost şi 120 de evrei asasina ţi numai pentru c ă erau evrei. Exist ă lista cu numele
lor, mormintele din cimitir etc., etc.
— Da, dar din cei trei mii de aresta ţi nici unul nu a fost cercetat s ă se vad ă cine i-a omorît pe
cei 120 de evrei! Nici măcar comunitatea evreiasc ă nu a cerut s ă se facă cuvenita anchet ă!
— Ce vre ţi să spune ţi cu asta?
— Vreau s ă spun c ă totul miroase a diversiune, dar n- a ş putea spune exact în ce constă
aceasta!
— În schimbul de scrisori cu dl. Nicolae Cajal v -aţi arătat mirarea şi nedumerirea privind
faptul c ă du pă 23 august 1944, când evreii „ au ajuns la putere ” , nimeni nu a fost tras la
răspundere pentru asasinarea evreilor din ianuarie 1941. De ce?
— Du pă 23 august nu s-a f ăcut o anchet ă serioas ă nici cu privire la ianuarie 1941, nici cu
privire la celelalte „ pogromuri teribile ” , şi mai ales cu privire la acel „ holocaust r ămas
necunoscut ” . S-a încercat ceva, sub presiunea o piniei publice sensibilă la episodul Abator,
din ianuarie 1941, când, se spunea, zeci de cadavre au fost atârnate în cârligele de la
abator şi s-a pus pe ele inscrip ţia „ carne cucher ” . Salar ia ţii de la Abator, printre care şi
câţiva evrei , au semnat un protes t, cerând să înceteze minciuna despre crimele de la
abator, din ianuarie 1941. Ancheta s-a oprit, a fost suspendat ă, dar asta nu- i împiedică pe
unii s ă continue a se emo ţiona, cu lacrimi mincinoase, pe seama evreilor ucişi la abator! …
— Cum explicaţi acest comportament aberant?
— Comportamentul nu este aberant, ci perfect logic în interiorul minciunii! E absurdă
minciuna, dar, din momentul în care ai acceptat -o şi te-ai înhă mat la ea, nu e deloc aberant
s-o ţii una şi bună, indiferent de argumentele cu care adversarii te combat!
— Ce e de f ăcut pentru restabilirea adev ărului?
— Nu e greu de restabilit adev ărul! Din p ăcate, istoricii se ocup ă numai cu restabilirea
adev ărului. Or, adev ărul, odat ă restabilit, mai trebuie şi impus. Impunerea adev ărului se
face prin cu totul alte mijloace decât aflarea adevă rului, descoperirea acestuia. Şi prin cu
totul alte persoane, nu mai este treaba celor ce au descoperit adev ărul, a istoricilor. Ci a
propagandi ştilor – pot s ă le spun a şa? Propriu-zis, impunerea adev ărului se face, în mare,
cu acelea şi mijloace cu care se impune şi minciuna, f ăcând -o să treacă drept adev ăr!… Eh,
istoricii se ocup ă, din p ăcate, numai de restabilirea adev ărului, iar adev ărul restabilit de ei
rămâne în paginile unor reviste de specialitate, în cel mai bun caz între coperţ ile unei c ărţi!
— În cartea dumneavoastră despre Legionarii no ştri propune ţi sau, mai exact spus, le cere ţi
istoricilor no ştri să cerceteze ştiinţific, cu mijloace adecvate, minciuna.
— Eu aş propune ca în istoriografie să se deschid ă un capitol nou, o disciplin ă no uă, care s ă
cerceteze rece, academic, f ără patetismele gazet ăriei, acest fenomen care se cheam ă
diversiunea, fabricarea de falsuri, minciuna promovat ă la nivel na ţional sau planetar! Iat ă,
vine deun ăzi cineva din America şi-mi ar ată mai multe c ărţi în care se susţ ine şi se face
dovada c ă Iosif Broz Tito nu este … Iosif Broz Tito!
— Cum a şa?!
— Foarte simplu! Cic ă în timpul r ă zboiului civil din Spania, Tito, lupt ător croat în armata
republican ă, cea sus ţinută de Moscova, a murit, poate c ă nu chiar din întâmplar e. Deseori
eşti ajutat s-o faci!
— Doamne, fere şte!
— Din clipa aceea , un ins, preg ătit din timp de Moscova – e greu de presupus c ă o
asemenea mutare nu a fost îndelung premeditată – un ins care, întâmplă tor, era la fel de
croat ca şi dumneata, i s-a substituit, şi-a zis şi din clipa aceea i s-a zis pe numele nou, dar
vechi, totu şi: Iosif Broz Tito.
— Interesant ă chestie! Cât e de adevă rată?
— Am găsit-o, prezentat ă ca adev ărată, în mai mult e că rţi, ale unor cercet ători serio şi şi
conving ători. Toţi însă fac aceea şi greşeală! Greşeala de care îţ i vorbeam!
— Care?
— Se mulţumesc cu ceea ce ei consider ă a fi „ restabilirea adev ărului” : Tito nu e Tito! Sigur, e
interesant s ă afli că lucrurile stau a şa, dar eu cred c ă mult mai important este s ă înţ elegem
cum au f ăcut autorii acestui fals de au reu şit să prosteasc ă o lume întreagă ! Cum au reu şit
să anihileze reac ţia de „ respingere ” din partea corpului social, c ăci Tito, în ’ 37-’ 38, nu era cu
Page 5 / 8
totul necunoscut! Iar cel care i-a luat locul nu a fost un aventurier care a riscat de capul lui,
ca-ntr-un roman de Al. Dumas, c i a ac ţionat într -un angrenaj al minciunii, al diversiunii, în
care se pare c ă au fost implicate şi alte mari capitale, nu numai Moscova, ci şi Londra, şi
Washington, care au ştiut, au acceptat şi au dat şi o mână de ajutor la producerea acestui
fals!
— Dar e cumplit!
— Deci, eu nu m ă opresc la descoperirea adev ărului despre ce a p ăţit adev ăratul Tito şi cine
este înlocuitorul lui! Eu mă întreb ce au fă cut, Tito şi cei care l- au înşurubat în angrenajul
politic, istoric, cum au f ăcut ca aceast ă substituire s ă ţină! Să meargă! Căci, s ă
recunoa ştem, orice om normal, ra ţional, ar gândi că aşa ceva este cu neputin ţă! Bun ăoar ă
eu sau dumneata! … Alţii nu! Alţii pun pariu cu imposibilul şi, iată, reuşesc!
— Jos p ălăria!
— Aşa aş zice şi eu, dac ă nu aş şti, din acelea şi surse, c ă pentru a reu şi aceast ă substituire
a fost nevoie ca s ă fie îndepă rtaţi de falsul Tito to ţi cei care îl cunoscuseră bine pe
adev ăratul Tito. Şi înţelegi cum au fost îndepă rtaţi, cît de departe au fost duş i.
— Pe lumea cealalt ă?
— Cam!… Aşa c ă nu-mi vine s ă zic „ jos pălăria!” Au fost astfel elimina ţi câteva sute sau mii
de oameni. Uci şi! Li s-a luat nepre ţuitul dar al vie ţii ca s ă reuşeasc ă manevra nebuneasc ă,
drăceasc ă, a substituirii lui Tito! Tito însuş i a fost ucis pentru ca altul s ă-i ia … actele de
identitate! Iat ă în ce lume trăim!…
— I se potrive şte un singur calificativ, luat în sensul strict, propriu, al cuvîntului: diabolică ! O
lume diabolică!…
— Da, o lume din care nu lipse şte, ci este foarte prezent şi activ, dumnealui…
— Care este, deci, concluzia, în privinţ a evreilor uci şi în ianuarie 1941?
— În Anexele pe care te -ai gândit să le adaugi la discu ţia noastr ă, te rog s ă bagi şi câteva
considerente pe care le pot face eu asupra acestui subiect. Ca s ă nu ne dep ărtăm prea mult
de firul c ărţii, s ă reţinem numai concluzia la care am ajuns: va trebui s ă-i dăm în că o dat ă
dreptate lui Petre Ţuţea: legionarii n- au omorît nici un evreu! Nici mă car din gre şeală!
Crimele puse pe seama legionarilor, avându -i victime pe evrei, sunt minciun ă! Diver siune
murdară! Ţineam mult să-i prezint lui Culianu aceast ă concluzie! Avea nevoie s ă ştie asta! Şi
încă multe altele ar fi aflat dacă ar fi ajuns în ţ ară!
— E de discutat şi acest subiect: inten ţia lui Nené Culianu de a veni în România, să -şi revad ă
neamurile, prietenii, locurile copil ăriei, ale studen ţiei! Colegii de la facultate şi studen ţii mai
apropia ţi îi cunoş teau acest plan! Cum se raporteaz ă aceste elemente la asasinatul din 21
aprilie 1991?
— Mai întâi e de raportat aceste elemente la teza lui Ted Anton. Să zicem, deci, c ă
securitatea română a comandat asasinatul, a decis asasinarea lui Culianu. Aceast ă
securitate, la curent cu telefoanele pe care le d ădea Nené în ţ ară, cu scrisorile pe care le
trimitea, nu avea cum s ă nu ştie de inten ţia lui Culianu de a veni în România. Nu credeţ i că
ar fi fost mai simplu să-l lase pe Culianu s ă vină în ţară şi aici să-l „ aranjeze ” ?
— Aparent, da.
— Altă întrebare: nu cumva intenţia lui Culianu de a veni în România i -a grăbit sfârş itul? Nu
cumva „ institu ţia” care a decis lichidarea lui Culianu avea anumite motive ca s ă nu-i convină
întoarce rea lui Culianu în România? Eu nu mă pot împied ica să nu-mi pun aceste întrebă ri.
— Şi care ar fi fost aceste motive?
— Eh, cred că am ajuns şi la momentul cel mai delicat, pe care am tot încercat să -l amân, săl
întârzii. Dar nu mai am încotro şi va trebui s ă fac mărturisiri complete!
— Oho! Mărturisiri complete?!
— Nu e vorba de a recunoa şte ce fapte am s ăvârş it, ci de a mărturisi, de a recunoa şte public
ce gânduri, ce ipoteze, ce presupoziţ ii mi-au trecut prin minte ori mi-au ajuns la ureche! Cum
se cuvine s ă procedez? S ă le consemnez pentru ştiinţa şi a publicului, cititor deja al lui Ted
Anton, sau s ă le las mai departe ne ştiute decât de mine şi de încă vreo doi-trei cunoscu ţi?
— Cred c ă sunte ţi dator s ă le împă rtă şiţi şi altora, s ă le mărturisiţi în public, dar cu condiţ ia
să nu fie ni şte ipoteze care s ă-l scad ă pe Ioan Petru Culianu, s ă-i întineze cât de cât
amintirea.
— Excelent ă observa ţie!
— Despre mor ţi numai de bine. Nihil nisi bene!
— Se pare însă că vechiul adagiu latin suna ini ţial, la egiptenii cei mai vechi, altfel: despre
morţi numai adev ărul! Iar eu am sentimentul c ă adev ărul, care încă ni se mai ascunde, este
cu totul favorabil lui Nené.
— Pe ce vă baza ţi?
— Pe faptul c ă era mai de ştept decât mine!…
— Nu prea înţ eleg acest argument, dar fie! Mergem mai departe, ner ăbdători s ă avem parte
de mărturisirile dumneavoastr ă atât de complete!
— Domnule, s ă n-o mai lungim. Mi-a fost dat să aud următorul comentariu: „ Mircea Eliade nu
a ajuns întâmplă tor s ă fie un cercet ător atât de avizat al istoriei religiilor. Studiind religiile,
Mircea Eliade urm ărea şi un scop mult mai terestru: s ă afle cine conduce lumea asta! În ce
scop? Încotro vor aceş ti necunoscu ţi atotputernici s ă îndrepte omen irea? Ş i în ce mă sură
aceia reu şesc s ă ducă lumea pe calea de ei imaginat ă, dorit ă şi decis ă? Se pare c ă Mircea
Eliade a fost trimis în lume cu această misiune. De c ătre cine? Poate c ă de Corneliu Zelea
Codreanu, poate c ă de Nae Ionescu, poate c ă de un grup de „înţ elep ţi” ai neamului nostru,
din care vor fi f ăcut parte şi cei doi. Liderii legionari erau ferm convin şi de existen ţa unor
forţe oculte, a unor centre de putere altele decât cele cunoscute marelui public. Ei ş i-au dat
seama c ă întotdeauna a existat o componentă religioas ă a puterii politice, c ă deseori
aceast ă putere politic ă, via ţa politic ă însăşi, nu a fost decât expresia vizibilă pentru marele
public a unei problematiz ări cu care se confrunta religia! Via ţa şi dogma religiilor lumii! Rolul
lui Culianu a fost s ă ducă mai departe opera, c ăutările, lui Mircea Eliade. Nu cumva, în aceste
cercetări, atât de primejdioase, Ioan Culianu, atât de înzestrat ca intelect ş i intuiţie, a ajuns
Page 6 / 8
să afle lucruri pe care aceste for ţe oculte nu pot accepta s ă le vadă dezv ăluite „ străinilor” ?
Culianu fiind urma şul lui Mircea Eliade atât la catedra universitară , cât şi în cercetarea
resorturilor ascunse ale puterii politice. ” Am încheiat citatul. Deci este o ipoteză care mi-a
fost prezentat ă, nu este o teorie proprie!
— Cine v-a prezentat aceast ă ipotez ă?
— Mai mul ţi i nşi, dintre care unul este o persoan ă publică foarte cunoscut ă. Nu numai în
România!
— Nu ne pute ţi spune numele?
— O să-i cer voie, dar nu conteaz ă prea mult numele persoanei, ci cât e de verosimilă
ipoteza!
— Dumneavoastr ă cum o aprecia ţi?
— Nu-mi pot permite decât să fac unele leg ături, cu informaţii pe care le aveam, cu informa ţii
pe care le-am c ăpătat, totu şi, din cartea lui Ted Anton. Una dintre ele ne-o ofer ă Andrei
Oişteanu: „În 198 4, înt r-un dialog purtat la Universitatea din Groningen, I. P. Culianu îmi
spunea c ă nu trebuie s ă ne ferim de zonele riscante ale cercet ării, cele în care păş im pe
„ nisipuri mi şcătoare ” . Afirmaţia sa era simptomatic ă, pentru c ă în tot ceea ce a întreprins,
Culianu nu a ales c ăile b ătătorite şi lipsite de risc, nu a eludat ecua ţiile cu prea multe
necunoscute. Altfel spus, ca om şi ca savant, el nu a ocolit zonele cu „ nisipuri mişcătoare ” ,
ba chiar, de multe ori, le- a c ăutat temerar. Din p ăcate, cred c ă ultima „ zo nă” în care a
îndră znit s ă se aventureze i-a fost fatal ă. „ Nisipurile mi şcătoare ” i-au înghiţ it f ăptura şi,
odat ă cu ea, au disp ărut motivele şi autorii crimei.” Am încheiat citatul. Cum l-aţi comenta?
— Să-l comentez eu?
— Aşa, ca exerciţiu.
— Mai întâi, nu vă d de ce dl. Oi şteanu mizeaz ă atât de mult pe neputinţ a noastr ă, aproape
ontologic ă, de a afla „ motivele şi autorii crimei” !
— Bine spus c ă „mizeaz ă” !
— Cât priveş t e „ nisipurile mi şcătoare ” , acele zone risca nte ale cercet ării, pe care le
frecventa Culianu, cred c ă ar fi în consonanţă cu ipoteza dumneavoastr ă!
— Care ipotez ă?
— Cum că Mircea Eliade şi Culianu au urm ărit, în cercetă rile lor, s ă afle cine conduce lumea
asta. Cine se afl ă în spatele guvernelor lumii, în spatele Papei de la Roma, în spatele ONU,
în spa tel e FMI şi ce mai ave m pe cap ul nos tru, mas cân d existe nţa unui guvern mondial, a
unui pre şedinte al Terrei sau Dumnezeu ştie cum arat ă aceast ă structură a puterii oculte
care trage mai toate sforile de pe planet ă… Am rezumat corect i poteza dumneavoastr ă?
— Dar nu este, pentru Dumnezeu, ipoteza mea! Ea circul ă, iar circulaţia asta este ceva real.
De acee a n-o putem ignora şi, deşi este riscant pentru mine, am pus-o în dezbatere!
— Care este riscul de care v ă temeţi?
— Riscul suprem! Cel mai mare!
— ?!…
— Ridicolul! Căderea în ridicul! Altminteri, alt risc, dacă exist ă, cu atât mai bine! Înseamnă că
asasinii vor reac ţiona din nou şi, de data asta, poate c ă se vor da de gol!
— Ce înseamnă „ de data asta ” ?
— Ţi-e frică?
— Nu, dar a ş vrea s ă evaluez cât mai corect riscul. Aş a, ca joc al inteligen ţei, care vrea s ă
ştie în permanenţă pe ce lume se afl ă! Altminteri, nu-mi displac e ideea c ă lucrând la acest
dialog, la aceast ă carte, ne expunem! Atât riscului de a ne întâlni cu glonţ ul uciga ş, cât ş i
riscului, cum spunea ţi dumneavoastr ă, cel mai mare! Căderea în ridicul.
— Să reluăm datele problemei: În 1984, Andrei Oiş teanu are o discu ţie cu Ioan Culianu, care
îi de cl ară că cercetările sale l- au dus în anumite „ zone riscante ” , verit abile „ nisipuri
mişcătoare ” . Ten ace şi viteaz (acesta e cuvântul!), aş a cum l-am cunoscut şi în anii
studen ţiei, când m -a frapat nepotrivirea dintre trupul sub ţirel, pu ţintel, aproape nevoia ş, şi
un anumit curaj, curaj intelectual, de a lua în piept întrebă rile cele mai dificile, a şadar,
tenace şi viteaz, Culianu îi declară că nu trebuie s ă ne ferim, deci, că el, unul, nu se fere şte
de aceste riscuri! Deci, putem oare s ă spunem c ă încă din 1984 Culianu se sim ţea
ameninţat? Sau, dac ă nu chiar amenin ţat propriu-zis, e clar că îşi asumase anumite riscuri!
— De acord!
— Nu ţi se pare normal ca una din ipotezele cu privire la asasinat s ă ia în consideraţ ie
aceste riscuri, virtuale amenin ţări şi primejdii, de care vorbea Culianu în 1984?
— Ba da, dar cu condi ţi a să ştim care erau acele „ zone interzise ” pe care le frecventa
cercetarea ştiinţifică efectuat ă de Culianu şi pe care Culianu le sim ţea ca pe ni şte „ nisipuri
mişcătoare ” , tăcute, implacabile şi nemiloase.
— Nimic mai simplu! N- avem decât să -l citim cu aten ţie pe Ioan Petru Culianu, în mod
deosebit cele scrise în jurul anului 1984, când el s -a întâlnit cu Oiş teanu la Groningen. Dac ă
reconstitui corect, cam în aceleaş i zile i-am telefonat şi eu lui Nené, din Germania, încercând
să-mi dau cu el o întâlnire la Paris.
— N-am ştiut.
— Da, mi-a spus că nu poate veni la Paris, eu nu aveam viz ă pentru Olanda, nici bani ca s ă
mă abat din drum, a şa că am avut o lung ă discu ţie la telefon. Fire şte, înce rc să leg acea
convorbire de problemele puse în discuţ ie acum. Aş rezuma-o, spunând că am dat peste un
Culianu dezam ăgit de Occident, care a încercat să mă prevină, să nu-mi fac mari iluzii în
aceast ă privinţă. Lăsăm pentru mai târziu alte detalii.
— Un Culianu dezam ăgit de Occident? … Asta e ceva nou!
— Nu este ceva nou, ci ceva ce ni se ascunde, în mod deosebit prin cartea lui Ted Anton, dar
şi prin al ţi comentatori. De şi, spunând asta, s -ar putea s ă greşesc fa ţă de acei comentatori
pe care eu nu- i voi fi cunoscând ş i care, f ăcându -şi corect meseria, au pus în evidenţă critica,
o critică foarte sus ţinută, pe care o f ace Culianu Occidentului.
— Văd c ă plusa ţi, un Culianu nu doar dezam ăgit, ci chiar foarte critic fa ţ ă de Occident. Se
poate spune a şa?
Page 7 / 8
— Eu n-a ş zice „ foarte ” , ci profund critic. Hai s ă risc chiar termenul definitiv. Un Culianu
definitiv critic faţă de Occident! Pe acest Culianu se str ăduie unii s ă-l ascund ă!
— Am impresia că ne apropiem de partea cea mai riscant ă a cărţii!…
— Fiind vorba de riscul acela, suprem?
— Bineînţeles!
— Nu! În privinţ a asta sunt foarte sigur pe ceea ce spun! Şi nu m ă bazez pe m ărturia pe
care eu a ş putea- o face, citând discuţ ia mea telefonic ă cu Nené din 1984, sau comentariile
pe care şi Culianu le-a f ăcut în 1968, când Occidentul i -a lăsat pe ru şi să-şi facă de cap în
Cehoslovacia, mai lansând cu acea ocazie ş i o doctrin ă Brejnev, a suveranit ăţii limitate.
Amândou ă deopotriv ă de tic ăloase, m ăcar c ă, mai mult sau mai pu ţin vizibil, ele se aplic ă
acum în toată lumea! Au câş tigat partida! Un om cu inteligen ţa, sensibilitatea şi onestitatea
lui Culianu nu putea s ă nu perceap ă răul pe care-l reprezint ă Occidentul.
— Domnule profesor dar …
— Drăguţă, ştii ce înseamnă pentru mine Decembrie 1989? Libertatea! Libertatea de a-m i
spune sincer şi f ără nici un rest p ărerea despre Occident! Libertatea de a critica Occidentul!
Căci nu puteai spune nimic de r ău despre Occident, despre sistemul occidental, înainte de
Decembrie, c ă imediat erai suspectat, taxat drept om pl ătit, „ de Ceau şescu ” , să faci
propagand ă „societ ăţ ii multilateral dezvoltate ” . Omul securit ăţii şi alte bazaconii! Eu, dup ă
câteva drumuri în Occident, am suferit, literalmente am suferit că nu puteam s ă spun ce
văzusem, ce auzisem, ce pricepusem în Occident. Singuri, frate -meu, sor ă-mea, cumnatul
meu şi nevast ă-mea, cu ei puteam s ă spun ce gândesc, ş i ei, care nu prea fuseser ă în
Occident, se uitau la mine foarte neîncreză tori. Singură maică-mea, o femeie cu ni şte intui ţii
extraordinare, m ă credea în tot ce aveam de criticat în privinţ a occidentalilor! … Aşa încât nu -
ţi face probleme! M ăcar acum, dup ă 1989, s ă nu mă tem de imbecili şi să-mi pot spune, f ără
teamă, opiniile mele despre Occident!
— Sunt numai ochi şi urechi!
— Numai c ă nu de mine este vorba, ci despre Ioan Petru Culianu şi părerile sale, nu ale
mele, despre Occident. P ărerile sunt scrise! Scrise! Negru pe alb! … Ale mele, cu altă ocazie!
Partajeaza: Îmi place 0 Email
Raspun e
Nume (required)
E-mail (nu va fi publicat) (required)
Website
Anunţă-mă prin e-mail când este adă ugat un comentariu.
Anunţă-mă prin e-mail când apar articole noi.
55
66
Trimite
Ion Coja © 2007 - 2013
Page 8 / 8
Cauta
Marele Manipulator si asasinarea lui Culianu,
Ceausescu, Iorga – cap. V
Capitolul V
OCCIDENT, MON AMOUR!
— Domnule profesor, eu nu sunt un cunosc ător al operei lui Ioan Culianu. Am citit mai multe
„ despre ” Culianu, textele altora. Dar n-am g ăsit nicăieri vorbindu-se despre Culianu critic al
Occidentului.
— Nici eu nu sunt un cunosc ător al acestei opere. Dac ă aş fi tînă r, poate c ă mi-aş fi dedicat
câteva luni, câţ iva ani, ca s ă aprofundez opera şi gândirea lui Culianu, personalitatea sa.
Sunt însă impresionat c ă din pu ţinul lecturilor mele rezult ă cu deosebit ă pregnan ţ ă nu
critica, ci mai mult decât critica, diagnosticul, subliniat diagnosticul, pe care Culianu îl pune
Occidentului.
— La ce lucr ări vă referiţi?
— În mod deosebit la două : eseul Religia şi puterea, publicat în 1981, ş i cartea, deja
celebră, cel ebră, dar neatent ci tit ă, Ero s şi Magie în Renaş tere, publicat ă în 1984. În
Experien ţele extazului, citit ă mai demult, când Nené tră ia, nu-mi aduc aminte s ă fi găsit
ceva. Dacă vom face o anex ă la aceste discu ţii şi vom da acolo, in extenso, textele prin care
Culianu, critic de ocazie al României socialiste ş i n eo-comuniste, din vremea lui Ceau şescu şi
Iliescu, se arat ă a fi un cercet ător atent, extrem de preocupat, al r ăului pe care Occidentul
de azi îl poate reprezenta în ordinea istorică a lumii, a devenirii omului…
— La Anex ă aţi putea publica şi piesele dosarului Nicolae Iorga – asasinat de KGB?, preluate
din Legionarii no ştri şi completate cu elemente noi, ap ărute de curând. Ce ziceţ i?
— De acord!
— O mică parantez ă v-aş mai cere: ce înseamnă „ critic de ocazie ” ?
— Înseamnă cr itica pe car e o face în diverse f iţuici, în pu blicaţ ii fatal efemere, comentând
evenimente mai mult sau mai pu ţin accidentale. Cu totul alta este critica, academic ă aş
numi-o, de profunzime, pe care Culianu o face Occiden tului, mentalit ăţ ii occidentale,
modelului occidental aflat în expansiune planetară şi tinzând, cu toate ale lui, bune ş i rele,
să devin ă unicul mod de via ţă, al întregii planete. Eh, eu nu cunosc – dar, fire şte, f ără să fi
cercetat, în mod special, literatura cazului, nu cunosc multe texte care să fi spus despre
Occident, despre lumea capitalist ă, lucruri la fel de grave, la fel de profund incriminatorii,
precum cele afirmate de Culianu.
— Haide ţi să vedem aceste texte!
— Vom avea tot timpul. Dar cititorul trebuie avertizat c ă aceast ă critică, dură şi direct ă,
f ăţiş ă, este f ăcută totu şi într -o manier ă neobi şnuită: Nené vorbeş te despre toate aceste
lucruri de parc ă ar descrie un mit din Polinezia sau, mai bine zis, de parc ă ar descrie
structura geologic ă a planetei ori structura atomului. F ără nici o implicare afectiv ă, f ără nici
un accent retoric, f ără nici o gesticula ţie: sobru, precis, rece, calm, ca un profesor care, în
faţa aulei pline de studen ţi, pune un diagnostic pe trupul unui bolnav oarecare, un
necunoscut adus de pe strad ă.
— Probabil c ă aşa se explic ă de ce aceast ă critică a trecut neobservat ă de cei mai mul ţi
cititori!
— Desigur, a şa îmi explic şi eu c ă lumea nu-l cunoa şte pe Culianu într -o ipostaz ă dintre cele
mai importante. Dar, ceea ce îmi explic mai greu este de ce? Ce sens are această joacă a lui
Nené: deş i spune ni şte lucruri foarte importante şi deşi le spune f ără să ascund ă nimic, le
spune totu şi în aşa fel încât cititorul de rând – iar cititorii de rând ai lui Culianu sunt toţ i
oameni cu facultate, cu doctorate, cu titluri academice, iar ace şti cititori nu reu şesc s ă
priceap ă sensul, dimensiunea şi implicaţiile celor spuse de Culianu. Iar Culianu însuş i, sunt
convins, a vrut s ă ob ţină acest rezultat.
— Bănuiesc însă că cei viza ţi de Culianu, prin critica sa, au priceput foarte bine!
Publicat de admin in Marele Manipulator pe 09.02.2009 | 5 comentarii
Despre Ion Coja
Articole aleatoare
Comentarii recente
CAUTARE
LISTA NATIONALA
CATEGORII
Cauta
Lista Nțaionaăl
Like
3,025 people lLikiseta Nțiaonal ă.
Facebook social plugin
Agenda preziden țială
Amestecate
Carte pentru dumirire și
înd rep tare
Constitu ţia Cre ştină a României
Cvadratura cercului
Doctrină naţionalist ă
Holocaust
Întrebare concurs
ION COJA la TV
La zi
Legionarii în eternitate
Lingvistic ă
Lista na ţional ă
Literatur ă
Marele Manipulator
Memorandum Est
Prima pagina Despre Galerie foto CE TE DOARE Contact
Page 1 / 11
— De asta nu m ă îndoiesc!… Performanţa lui Culianu a fost c ă n-a ţinut secret ceea ce
„ aflase ” , ci a spus- o cât se poate de explicit, dar pentru că a s pus-o pe un ton neutru,
doctoral, savant , nimeni nu s-a em oţionat de importan ţa celor afirmate de Culianu. Astfel,
secretul a r ămas mai departe secret, atât doar că Nené i -a f ăcut aten ţi pe cei în cauză : vă
ştiu, pezevenghilor, am aflat cu ce vă ocupa ţi!
— Crede ţi că a fost în intenţ ia lui Culianu s ă nu „ facă valuri” prea mari?
— Eh, cred c ă nu avem dreptul s ă facem prea multe specula ţii pe tema inten ţiilor lui Ioan
Petru Culianu. Fiind din categoria celor ale şi, specie din care noi nu facem parte, e greu s ă
te pui în „ situa ţia” lui şi să raţionezi în locul lui, ca şi când! Aş a c ă, de data asta eu, invit
toat ă lumea pe covert ă! Să vedem textele!
— Textele care l-au ucis pe Culianu?
— Tu ai spus-o!
— Cu ce începeţ i?
— Cu titlul cel mai direct la subiect: Religie şi putere, un volum cu trei autori, la care Culianu
al nostru particip ă cu eseul Religia şi creşterea puterii. Titlul volumului se potrivea mult mai
bine la eseul lui Nené. De aceea, când voi mai cita acest titlu, Religie ş i putere, m ă voi referi
astfel la eseul lui Ioan Petru Culianu.
— Când a apă rut?
— În 1981!… Eseul are dou ă părţi, îndeosebi partea a doua ne interesează propriu-zis,
intitulat ă Nihilismul şi destinul civiliza ţiei occidentale. Dar tonul „ antioccidental ” este dat
chiar din primele pagini. Citez, din edi ţia Nemira, de la pagina 167: „În so ci et at ea
occidental ă de ast ăzi exist ă câţiva factori care au coborît într -un mod foarte periculos pragul
de suportabilitate a normelor ( … ) . Între aceşti factori se înscriu manipularea totală a
maselor prin mass- media, reificarea individului în angrenajul de consum, sentimentul
precarit ăţii existen ţiale într -o lume care a devenit un butoi cu pulbere gata s ă sar ă în aer în
orice clipă” .
— Deci, Culianu, despre societatea occidental ă, în 198 1, afi rma că „a devenit un butoi cu
pulbere gat ă să sa ră în aer în orice clipă” ! Poate nu este inutil s ă lămurim şi în ce constă
„rei fica rea indi vidu lui în angr enajul de consum”! Reificare, adic ă să facă din ins, din om s ă
faci un lucru, un obiect, un res, „ lucru” , pe latine şte.
— Dacă ne juc ăm puţin cu etimologiile, latinescul res, cu forma de acuzativ, rem, a devenit în
francez ă rien, adic ă „nimic” . Se po tri ve şt e şi cu acest înţ eles „re ificar ea ind ividul ui în
capitalism” , adică reducerea sa la nimic!
— Dar asta n-o pute ţi pune pe seama lui Culianu. El n- a mers atât de departe cu critica!
— Mi se pare un eufemism s ă vorbiţi de „ critică” . E mult mai mult!
— Să vedem!
— Respectându -i pe clasici, Culianu face din finalul textului s ău partea cea mai „ tare ” . Am
chiar sentimentul, de fiecare dat ă când citesc ultimele trei subcapitole, int itulate Destinul
Occidentului, Puterea şi Occidentul şi Religie şi putere (de aici şi titlul volumului), am avut
sentimentul c ă tot eseul este numai un pretext pentru a spune despre Occident „ ce-l doare
pe autor ” , chiar cu risc ul ca leg ătura dintre eseu şi „ critica” f ăcută Occidentului, lumii
capitaliste, s ă nu fie totdeauna în ordinea logică a demonstra ţiei, a dezvolt ării ideilor. Dar nu
vreau s ă alunec pe panta asta şi să fac pe comentatorul lui Culianu. Eu îl citez, mai ales îl
citez, pentru uzul celor ce l-au citit şi au trecut prea u şor cu vederea texte precum acestea:
„ Deşi nu se poate nega faptul c ă as tăzi capitalismul posed ă o component ă puternică de
asisten ţă social ă (şi la aceasta, mi şcarea socialist ă, alături de mişcă___________rile creştine calificate,
şia
adus o contribu ţie istoric ă), esen ţa sa este cu totul altceva decât milă ş i solicitudine
pentru individ. ” (s.n.) Sau: „ Esen ţa capitalismului modern const ă într-un interes aproape
exclusiv pentru mijlocul de schimb (s.a.), pentru bani (s.n.), ceea ce înseamnă că unica
realitate (s.n.) care subzist ă în adevă rata ideologie a capitalismului este cea a comer ţului.
(… ). Realitatea totalitar ă a comer ţului (s.n.) se substituie oric ărei alte realit ăţi: viaţă, om,
pasiune, credin ţă, spe ran ţă, moarte, pentru a înşira aici numai câteva dintre cele mai
sugestive for ţe motrice din trecut (s.n.). (…) Omul este fie comerciant, unul care ştie cum săşi
foloseasc ă viaţa, fie o entitate negociabil ă, adic ă ceva care va deservi oricum scopurilor
Comerţului, dar de care acest idol poate s ă s e şi lipeasc ă. Pasiunea cuiva pentru ceva
folose şte numai în măsura în care e corect orientată , adic ă are bune rezultate comerciale.
Credin ţa, în măsura în care poate fi exploatată . Spera nţa, pentru c ă îi e subordonată .
Moartea, pentru c ă îl sporeş te.”
— Domnule profesor, dar este absolut incredibil c ă asemenea texte nu au stârnit nici o
reacţie a comentatorilor lui Culianu.
— Să nu ne gr ăbim, nu ştiu ce au scris al ţii despre Culianu. Al ţii în afară de Ted Anton, care
în car tea sa pom eneşte o singur ă da tă de volumul Religie şi putere, f ără să-i remarce vreo
calitate deosebit ă! Deci, ca şi până aici, nu mă raportez decât la Ted Anton când spun că ni
1-a ascuns pe adev ăratul Culianu. C ăci, e foarte posibil, o prezentare corect ă a lui Ioan
Petru Culianu ar con ţine în ea suficiente indicii pentru a înţelege de ce a fost omorît Culianu.
Poate c ă am afla chiar şi de către cine!
— Este deja evident c ă Ioan Petru Culianu studiase atent lumea c ăreia îi punea un
diagnostic atât de exact! Devenea el periculos pentru această lume? În orice caz, cu
asemenea opinii o fi fost primejdios Culianu, dar nu pentru regimul lui Iliescu!
— Bravo, ai pus un … diagnostic foarte conving ător! Iat ă şi cu critica acestei lumi cum st ăm:
„în ace astă lume care respir ă Comerţ prin to ţi porii s ăi nu e loc de nimic altceva, decât cu
riscul distrugerii psihice sau chiar fizice (s.n.) a persoanei. ”
— Distrugere fizic ă? Cumva cu un glon ţ de calibrul …
— Nu mă întrerupe. Citez ma i departe, de la p. 218: „Orice plângere trebuie s ă fie
reprimată, pentru c ă nu este demn ă de un comerciant. Orice regret trebuie s ă tacă, pentru
că nu e rentabil. ” Şi acum fii atent: „ Orice critică trebuie s ă fie rezonabil ă şi să urmeze un
scop previzibil, a şa încât banul s -o reducă la tăcere, iar critica, devenită o parte din comer ţul
îns uş i, să-l poat ă servi într -o manier ă constructivă. Caritate, pietate, bun ătate, compasiune,
ARHIVE
Preafratele nostru
Proces cu Aurel Vainer
Promovate
Publicistic ă.Varia
Regele Mihai
Texte uitate, texte cenzurate
Textele altora
Transilvania
Vatra Românească
octombrie 2013
septembrie 2013
august 2013
iulie 2013
iunie 2013
mai 2013
aprilie 2013
martie 2013
februarie 2013
ianuarie 2013
decembrie 2012
noiembrie 2012
octombrie 2012
septembrie 2012
august 2012
iulie 2012
iunie 2012
mai 2012
aprilie 2012
martie 2012
februarie 2012
ianuarie 2012
decembrie 2011
noiembrie 2011
octombrie 2011
septembrie 2011
august 2011
iulie 2011
iunie 2011
mai 2011
aprilie 2011
martie 2011
februarie 2011
ianuarie 2011
decembrie 2010
Page 2 / 11
toate acestea sunt excluse din lumea comercial ă, pentru c ă sunt în contrad icţ ie cu legile
schimbului.”
— Dar, de pe ce pozi ţie face Culianu aceast ă critică…Vă deranjeaz ă sintagma „ de pe ce
pozi ţie” ?
— E drept, n-am mai auzit-o de vreo şapte-opt ani, dar nu m ă su pără. Critica limbajului de
lemn şi-a creat ea însăş i un limbaj de lemn!… Pozi ţia lui Culianu? Nu este u şor de spus c ătre
ce îl trage inima pe Culianu. Oricum, creş tinismul „ iese ” bine din excursul pe care Culianu îl
face în acest eseu. Iată câteva citate: „Încă demult valorile cre ştine erau în stare să facă
adev ărate miracole, s ă-i permit ă unui individ oarecare s ă se arate mai puternic decât
soarta, decât tortura, decât umilinţa, decât moartea. (… ) Înarmat cu credinţă , speran ţă şi
caritate (s.n.), creştinul experimenta „ puterea ” ca evaziune de sub st ăpânirea necesităţ ii, ca
libertate în faţa instinctelor primare ale omului. Noutatea sfîntului creştin, în raport cu diferiţ i
„ speciali şti ai puterii ” din societ ăţ ile pseudo-specifice, const ă în faptul că el, sfînt ul, este
înd emna t de sen time ntul fra tern ită ţii universale, c ă el înconjoară toate f ăpturile cu iubirea
sa netulburat ă. Iubirea, toleran ţa, inerente spiritului cre ştinismului, reduc nihilismul mundan
la o component ă secundar ă, îl fa c apr oap e să dispar ă în faţ a bog ăţiei compasiunii pentru
toate fiin ţele lumii. Desigur, omul este f ăcut şi din carne, este şi un p ăcătos, dar porunca
fundamental ă, spre deosebi re de gnosticism şi de orice alt curent preponderent nihilist şi
sectar, este, în creş tinism, caritatea: „ ama et fac quod vis ” .
— Ama et fac quod vis!…
— „ Iube şt e şi f ă ce vrei ” … Adică „iube şt e şi, în rest, fă ce vrei, c ăci nu ai cum s ă mai
greşeşti!”
— Să tot fii creştin!… Ama et fac quod vis! Minunat ă vorbă.
— Iube şte şi f ă ce vrei!… Sunt oameni c ărora îţ i vine s ă le ierţi o mul ţime de gre şeli, de mici
inconsecven ţe, căci îi simţi că iubesc, iubesc via ţa, se iubesc pe ei înş işi aşa cum sunt, şi, mai
ales, îi iubesc pe toţ i ceilal ţi oameni a şa cum i-a lăsat Dumnezeu, f ără să le pretind ă să fie
altfel, alt fel de oameni! … Îl iubesc pe Dumnezeu!
— Culianu era un astfel de om?
— În general, fă cea impresia a ceea ce şi era: un om preocupat de probleme grave, angajat
cu senin ă şi irevocabilă dăruire pe un drum numai al lui. De aceea îţ i f ăcea mare pl ăcere s ă-l
surprinzi, din când în când, reacţionând „ normal” , ca un om obi şnuit, în sensul bun al
cuvîntului „ om obişnuit” , adic ă ştiind s ă se bucure ori s ă se supere pentru acele lucruri care
îl bucură sau îl supă ră pe orice om obi şnuit. Ştiu că am fost surprins când l -am văzut prima
oar ă rîzând în hohote, cu poftă . Ştia s ă rîdă , deşi nu te a şteptai s ă-l vezi f ăcând celor din jur
astfel de … de… confiden ţe, îmi vine să spun! Dădea prestigiu la tot ce f ăcea!
— Să ţinem minte şi aceast ă vorbă: dădea prestigiu la tot ce f ăce a…
— Este remarcabil ă şi precizarea pe care Culianu a g ăsit s-o fac ă într -o not ă de subsol:
„ Ecua ţia noastr ă, capitalism = Comerţ, a suscitat perplexitatea celor care au avut cei dintâi
amabilitatea de a citi şi discuta eseul nostru. Sigur, realitatea e mult mai complex ă, şi totu şi
aş vrea s ă amintesc c ă şi analiza lui Weber, oricât ar fi de subtilă , porne şte de la aceea şi
stare de fapt. Ast ăzi nimeni nu mai contest ă că „mercificarea” , adic ă transformarea în marfă
a unor lucruri care, tradi ţional, nu erau şi nu puteau fi privite ca atare, este unul dintre
procesele fundamentale ale capitalismului avansat. ( … ) În capitalismul avansat, toate
lucrurile servesc schimbului, sunt negociabile. ( … ) În capitalism, lumea se transformă într -o
uriaş ă maşină comercială, în car e come rţul est e un sco p în sin e. Ace ast a nu era , des igu r,
inten ţia spiritului puritanismului, din care s-au n ăscut tendin ţele economico-sociale care au
dat via ţă sistemului numit „ capitalism” .
— Îmi îngăduiţi să vă întrerup cu o… o poveste, o fabul ă, pildă, nu ştiu cum să-i zic.
— Dacă m-ai întrerupt, zi -i anecdot ă. Anecdota primeaz ă!
— Să-i zicem şi aşa!… Cică în Japonia, un samurai era judecat de
împărat pentru o vin ă foarte grav ă. După ce se stabile şte vinov ăţia samuraiului, împăratul îl
într eabă :
— Ce pedeaps ă crezi c ă ţi se cuvine, voinice, pentru faptele tale atât de nepotrivite cu un
războinic?
— Harachiri, Măria Ta! răspunse samuraiul. Îmi fac harachiri.
— Ah, harachiri?!… Nu-i prea pu ţin? Pentru purtarea ta nedemn ă meriţi o pedeaps ă mult mai
grea decât moartea, ba încă ş i prin harachiri! … Nu, dragul meu, n-ai s ă mori, ci pedeapsa
este s ă trăieşti mai departe şi până la sfârş itul zilelor tale s ă trăieşti din comer ţ! Să te faci
negustor!, asta-i pedeapsa pe care o meri ţi!… Comerciant te condamn s ă fii! Comer ţ să faci
toat ă viaţa ta!
— Fain ă poveste! Memorabil ă, într-adevăr!… Mentalitatea de samurai! … Cât este de
european ă aceast ă mentalitate, a samuraiului dumneavoastr ă?
— Este foarte european ă, dac ă atunci când spui Euro pa te gândeş ti la antichitatea grecoromană,
la cavaleria rusticană!
— Po ţi să te gândeş ti şi la altceva?
— Cum s ă nu! Tot din Europa face parte şi Rena şterea italian ă! Flor enţa şi Vene ţia au dat
primele onorabilitate bancherului … – Negu ţătorului vene ţian!
— Sigur că da!
— Deci nu iudeii!
— Nu sunt ei de vin ă de tot r ăul din lumea asta! … În schimb, pentru
Aristotel şi Platon comer ţul este demn de tot dispre ţul, „ fiindcă nu-şi ia câş tigul de la
natură” . Fire şte cel mai hulit în antichitate era câş tigul din cam ătă, din împrumutul cu
dobândă , acest gen de câştig denaturând scopul în care au fost inventaţ i banii, anume
acela de a facilita opera ţiunile de schimb, comer ţul. Dobânda face ca banii să producă bani,
ceea ce este cu totul nefiresc.
— La ce texte m ă trimiteţi pentru edificare?
— Mergi la Politica lui Aristotel, Legile lui Platon … Grecii aveau şi un termen, hrematistica,
prin care denumeau „ar ta îna vuţirii” , a managementului de azi … S-au gândit ş i grecii la o
LINKURI
noiembrie 2010
octombrie 2010
septembrie 2010
august 2010
iulie 2010
iunie 2010
mai 2010
aprilie 2010
martie 2010
februarie 2010
ianuarie 2010
decembrie 2009
noiembrie 2009
octombrie 2009
septembrie 2009
august 2009
iulie 2009
iunie 2009
martie 2009
februarie 2009
ianuarie 2009
octombrie 2008
iunie 2008
mai 2008
februarie 2008
ianuarie 2008
noiembrie 2007
octombrie 2007
septembrie 2007
august 2007
iulie 2007
iunie 2007
Blogul lui Radu Golban
Herald Studio
Lista Nationala
Page 3 / 11
asemenea teorie, dar au avut atâta demnitate ca să nu fac ă din avu ţie scopul existen ţei!
Epoca modern ă nu descoper ă nimic, ci face doar obsesie şi pasiune cople şitoare dintr- o
mentalitate şi preocupare pe care anticii au repudiat-o cu dezgust şi indignare!
— Iar dac ă te gândeş ti şi la tradi ţia cre ştină, a alung ării zarafilor din templu, înţ elegi şi mai
bine cât s -a îndepă rtat acest capitalism avansat de valorile tradi ţionale. Acest capitalism în
care au c ăpătat atâta putere zarafii moderni, pe care la orele de învăţământ politic îi
numeam „ oligarhie financiar ă” ! Cam ei conduc lumea, ei au „ puterea ” ! Şi nimeni nu se
gândeş te să-i alunge din templu!
— Au puterea, dar au vreun Dumnezeu? Care-i religia lo r?
— În privinţ a asta, Culianu face o constatare, pe care o propune ca pe o concluzie a eseului
său, o idee care, probabil, îi umplea sufletul de amă răciune: „ba nul dob ând it cu sud oar ea
frunţii şi în dispreţ ul pentru bunurile terestre devine idolul unei noi religii (s.n.), aceea a
Comerţului.” Şi continu ă, îmi vine să zic, s ăracul: „În ace astă situa ţie, romantismul proclamă
„ moartea lui Dumnezeu ” , declară acum că eficacitatea este inexorabil apus ă (s.n.). „ Fabulele
antice ” sunt substituite acum de domnia crud ă a „ adev ărului” , a invidiei de clas ă, a ostilit ăţ ii
între opres ori şi opresa ţi, pe scurt, o privire goală şi desvr ă jită asupra lumii.”
— „ Opresa ţi şi opresori ” ?! De mult n-am mai auzit cuvintele astea! „ In opressores! ”…
— Reţine însă , te rog, concluzia savantului: banul devine idolul unei noi religii, religia
Comerţului.
— „ Banii e totul ” , zic mahalagiii no ştri, şi nu zic asta de ieri, de azi, ci din anii interbelici încă !
— Aş mai remarca, în acest text, cât de des scrie Culianu cuvântul come rţ cu majuscul ă:
Comerţ. Cr e ştinismul nu e niciodat ă pomenit cu majuscul ă! Aş zice c ă „su nă” a ironie
aceast ă majusculă, f ăcând din comerţ o divinitate, adic ă din profesia care, în abs olut
considerat ă, pe scara de valori umane, deseori nici nu e luat ă în consideraţ ie. Petre Ţuţea,
când fă cea aceast ă scar ă, pe treapta cea mai înaltă aşezând sfinţ enia, adic ă sfîntul,
continua cu eroul, legiuitorul, poetul, medicul, militarul, dasc ălul, nu mai ţin minte exact în ce
ordine, dar de negustor pare-mi-se că nici nu pomenea!
— Mi-aduc aminte şi de Mihail Sadoveanu, în „ Fraţii Jderi ” , când este amintit acel fecior al
Jderului b ătrân care se fă cuse negu ţător. Taic ă-su are un fel de sfial ă, de jen ă în faţ a lui
Ştefan Vod ă, să pomeneasc ă de un astfel de fecior. Damian se numea, parc ă. Şi ca s ă-l
salveze din precaritatea condi ţiei de negustor, de comerciant, de bi şniţar, Sadoveanu îi dă
nişte însă rcinări mai speciale, f ăcând din negustor un fel de spion, de agent secret, astfel că
cititorul poate s ă-l simpatizeze în continuare pe comisul Simion Jder: feciorul să u nu e numai
negustor. Nu e negustor şi atât!
— Concluzia, pe care n -o mai trage Culi anu, dar noi cre d c ă avem toate motivele s-o
deducem, este c ă Occidentul în faza sa de capitalism avansat, reprezintă o degradare total ă
a spiritului religios!
— O abandonare, de fapt ! Altminteri de ce ar fi f ăcut André Malraux cunoscutul să u
avertisment: „ secolul 21 va fi religios sau nu va mai fi deloc! ”
— Dacă mi se îngă duie s ă emit şi câteva pă reri personale, a ş spune c ă din acest punct de
vedere, al religiozit ăţii ca parte component ă a spiritului uman, ateismul unor regimuri
politice, fie el şi activ, agresiv, cum a fost în ţă rile socialiste, este de preferat noii religii a
Banului, a Comer ţului. C ăci interzice, dar nu denatureaz ă! Nu corupe! Stârneş te reac ţia de
ap ărare! Stârne şte reacţia, a şa cum s-a întâmplat în anii 1941 -1989, în România!
— Uşurel, să nu ne trezim că sunte ţi neo-comunist.
— Îmi aduc aminte, era pe la mijlocul anilor ‚ 80, m ă aflam în casă la Ioan Alexandru, ne
adunaser ăm mai mul ţi doritori s ă-I cunoa ştem pe stare ţul de la m ănăstirea Bistri ţa, îi era
oaspete lui Ioan Alexandru. Printre altele, ne-a povestit discu ţia sa cu un stare ţ catolic, dacă
pot spune a şa, de la o m ănăstire din Fran ţa. Catolicul, adic ă francezul, mai exact spus
capitalistul avansat, nu mai ştia ce s ă facă, trebuia s ă închidă mustăria, nu mai venea
nimeni, nici un tînă r nu mai dorea s ă se retrag ă în viaţ a monahal ă. Acestui a, p ărintele
Ioanichie, da, mi-am adus aminte, Ioanichie B ălan se nume şte, a trebuit s ă i se plângă de
situa ţia în care se află într -o ţară comunist ă tinerii, foarte numero şi, care vor s ă se
călugăreasc ă, dar sunt împiedicaţi de legile materialismului ateu atotbiruitor, care, într -o
ţară ca România, limitase numă rul călugărilor mult sub „ cererea publicului ” ! A pieţii!
— Poate c ă diferen ţa este dat ă de deosebirea dintre ortodoxie şi catolicism!
— Nu insist! Nu m ă intereseaz ă explicaţiile, unde p ărerile pot fi foarte diferite. Ţin doar s ă
constat ăm că dintr-un anumit punct de vedere, extrem de important pentru Culianu,
Occidentul capitalismului avansat reprezenta un de şert, un de şert în expansiune,
ameninţând să cuprindă întreaga planetă . Deşertul seculariz ării totale, al lep ădării de
credinţă, al deturn ării acesteia spre zeificarea banului, mult mai periculoas ă pentru spiritul
uman decât ateismul însuş i! Zeificarea banului şi reificarea omului!
— Formula mi se pare a fi cu totul remarcabil ă, şi o repet, dac ă nu vă su pără: zeificarea
banului şi reificarea omului…
— Mulţumesc, singur n-aş fi băgat de seam ă! Da, zeificarea banului şi reificarea omului.
— Aceste idei considera ţi că sunt ideile lui Culianu?
— Ideile lui Culianu sunt cuprinse în textele citate. Dar crezi că ideile p e care le stârnesc
aceste texte nu au nici o leg ătură cu Culianu? Bine, nu-s ale lui Culianu, dar Culianu le
provoac ă! Şi mă opresc aici, în fond, ceea ce mă intereseaz ă în primul rând nu sunt ideile lui
Culianu, ci faptul, de acum evident, c ă, fie din ignora n ţă, fie din rea credin ţă, Ted Ant on
acesta le-a ascuns, n-a pomenit nimic de ele!
— Au aceste idei vreo leg ătură cu asasinatul?
— Du pă logica lui Ted Anton, au. C ăci el leag ă asasinatul de textele în care Culianu a fost
extrem de critic fa ţă de guvernan ţii român i, faţă de cineva, deci. Dar Culianu a fost critic şi
faţă de al ţi guvernan ţi. Guvernan ţii capitalismului avansat! Deci, pe lista suspec ţilor trebuie
trecuţi şi ace ştia, alături de regimul Iliescu şi de securitate a română . Asta e concluzia logic ă,
pe care ne-o impune, repet, Ted Anton. Americanul! Cu deosebirea c ă regimul din România
este pus la stâlpul infamiei în niş te publica ţii efemere şi f ără circulaţie, în vreme ce modelul
Page 4 / 11
capitalismului avansat este pus sub lup ă în că rţi şi reviste intrate în toate marile biblioteci
ale lumii! … De ce s ă fie interesate de dispari ţia lui Culianu numai autorit ăţ ile, extrem de
pasagere, din România? De ce n -ar fi fost încă ş i mai interesate autorit ăţile „ planetare ” ?, îmi
vine să zic!
— Cred c ă nu vă dezam ăgesc dac ă nu mă declar câş tigat de acest ra ţionament.
— Bineînţeles! Este un ra ţionament care se poate face, tot ca ipotez ă, cel pu ţin la fel de
precară ca şi celelalte. Numai că eu n-am terminat cu „ administrarea probelor ” .
— Am avut impresia că aţi încheiat lista citatelor din „ Religie şi putere ” .
— Mai am câteva. Notează : „ Putem totu şi conchide c ă locul experien ţei puterii, pentru
Occidentul precapitalist, era aproape întotdeauna de natură ideologic ă. Capitalismul instalat
opereaz ă o total ă răsturnare a acestei ordini valorice, în sensul că el stabile şte ecua ţia
putere = avere, care are un dublu aspect: pe de o parte, înseamnă că banul este putere, pe
de alt ă parte, c ă puterea are valoare comercial ă. Aceast ă premisă fundamental ă a
capitalismului face ca toate justific ările ideologice pe care el continu ă să le repropun ă să nu
mai aib ă de-a face cu esen ţa însăş i a epocii noastre, ci s ă reprezinte paleative ce tind s ă o
mascheze şi să o fac ă mai suportabil ă (s.n.). Consecin ţa cea mai important ă a diferen ţei
dintre esen ţa şi scopul capitalismului, pe de o parte, şi, pe de alt ă parte, justific ările
ideologice pe care acesta le pune în circulaţie la îndemâna cetăţ eanului manipulat (s.n.),
este faptul c ă nici una dintre aceste justific ări nu poate fi cu adev ărat eficient ă.” Am încheiat
citatul, căci îmi vine să întreb: dacă nici una dintre aceste justific ări nu este eficient ă, asta ce
poate s ă însemne?
— Nu-mi vine în minte decât teza societăţ ii sortite pieirii, ca efect al progresului social şi
uman, ontologic. Teza capitalismului aflat pe marginea pr ăpastiei. Şi aşa mai departe!
— Nu, eu nu încerc să strecor, în subtext, ideea că Nené Culianu , criticând „ capitalismul
avansat ” , f ăcea sau încerca să facă servicii propagandei marxiste anticapitaliste. Ar însemna
să fiu la fel de necinstit ca Ted Anton, care, prezentând un Culianu critic faţă de realit ăţile
româneş ti de dinainte, dar şi de dup ă ‚89, îş i lasă cititorii să cread ă că pentru Nené totul în
Occident era O.K.! Dimpotriv ă, stimabile Ted Anton, Culianu este unul dintre occidentalii cei
mai nemulţumiţi de lumea în care tră ieşte! De ce ai ascuns asta cititorilor t ăi?
— Crede ţi că aceast ă nemulţumire are sau ar putea avea vreo leg ătură cu asasinatul?
— Ar putea avea!
— În ce fel?
— În n feluri! Dar deocamdată , din aceast ă mulţime de ipoteze, mi-e greu s ă le aleg pe cele
mai plauzibile.
— Şi cum am putea face s ă reducem numărul ipotezelor, apropiindu- ne de idealitate, când,
dintre ipotezele posibile acum, numai una singur ă va rămâne în picioare? Ce -i de f ăcut?
— Ce-i de f ăcut?… Măcar atât: să -l citim cu aten ţie pe Culianu ca s ă pricepem cine a fost
Culianu. C ăci, cel mai probabil, Culianu a f ost asasinat deoarece era Culianu. Deoarece
gândea într -un anumit fel, deoarece scrisese anumite texte, deoarece inten ţiona cine ştie ce
acţiune! Din toate astea, cel mai u şor este s ă aflăm ce a scris Culianu.
— Urmează, înţeleg, alt ă serie de citate.
— Dacă te-ai plictisit, ceea ce se vede de la o po ştă, dac ă te-ai plictisit de citatele din
Culianu, îţ i voi da un citat din Marcuse, popularul filozof „ de la Frankfurt ” , acea grupare de
filozofi şi sociologi care considera c ă „esen ţa capitalismului este transformare a în marfă a
oricărei realit ăţi experimentabile şi că din aceasta deriv ă anularea individului, reducerea sa
la simpla dimensiune economic ă, pie rde rea r ădăcinilor umaniste înseş i ale civiliza ţiei
noastre ” (apud Culianu).
— Dur diagnostic şi acesta!
— Nu mă pricep s ă-mi dau seama dac ă Ioan Culianu, f ăcând acest succint rezumat al ideilor
„ de la Frankfurt ” , nu cumva a îngroş at el critica „ apocaliptic ă” f ăcută de membrii cunoscutei
grupări. Iat ă însă citatul pe care -l alege Culianu din textele lui Marcuse: „În ce pr iveş te
manipularea şi controlul psihicului (s.n.) în societatea industrial ă avansat ă, treb uie s ă ne
într ebăm: în ce scop? De către cine? (s.n.) Dincolo de manipul ările specifice în interesul unor
grupuri de afaceri, politice, subordonate Statului, scopul general subiectiv este acela de a
adapta individul la modul de existen ţ ă pe care societatea i-l impune … Fără îndoial ă, atari
moduri de control nu constituie o conspira ţie, nu sunt centralizate de o organiza ţie sau de
un grup de organiza ţii (s.n.): mai curând apar difuz în societate, exercitate de vecini,
comunitate, grupuri de persoane de aceea şi condi ţie, de mijloace de comunicare în masă ş i
(poate în ultimul rând) de guvern… Ca sociologie şi psihologie industrial ă, sau, cu un
eufemism, ca «ştiinţ ă a rela ţiilor umane », ace ste a ctiv it ăţ i ştiinţifice au devenit un
instrument indispensabil în mâinile puterii reale.” Am încheiat citatul ş i ţi-aş propune s ă
zăbovim puţin asupra acestui text, chiar dac ă nu-i apar ţine lui Culianu.
— Nu-i aparţine, dar Culianu l- a ales pentru a-l insera în textul să u!
— Foarte bun ă observa ţie! Asta doream şi eu s ă propun, o întrebare: de ce Culianu a ales
acest citat? Ce i-a pl ăcut atât de mult la acest text al lui Marcuse?
— Am impresia că sublinierile ce le-a ţ___________i f ăcut prefigureaz ă deja un r ăspuns.
— Să zicem!… E u aş face mai întâi observaţ ia că citatul din Marcuse nu este prea bine
conexat în context ul ultimelor pagini din eseul lui Culianu. Dacă nu mă înş el şi e chiar a şa,
asta ce- ar însemna? Că lui Culianu i-a pl ăcut acest text care se potrivea nu atât textului în
care va fi inserat, cât unor gânduri ş i preocup ări care-l fr ământau mult mai mult decât
redactarea textului, a eseului. Am subliniat sintagma „ manipularea şi controlul publicului” ( în
societatea industrial ă avansat ă), căci aceast ă chestiune, atât de importantă , nu e propriuzis
dezb ătută în acest eseu, ci într -unul dintre capitolele cele mai importante ale c ărţii Eros
şi magie în Renaş tere, care va ap ărea în 1984, carte pe care o începuse încă din România,
din 1969. Deci o vreme scrisese în paralel la cele două texte, chestiunea „ manipulării şi
controlul psihicului ” preocupându -l chiar şi atunci când scria pe altă idee, la alt text. Corect?
— Mh!… Aşa şi aşa!
— Nené îl citează pe Marcuse, care îş i asigura cititorii c ă aceste „ manipulări” nu sunt opera
Page 5 / 11
unei conspira ţii, a unei organiza ţii. Nu ştiu cât e de convingă tor pentru al ţii Marcuse, dar din
citatul respectiv eu înţ eleg altceva: c ă mulţi alţi anali şti, filozofi, sociologi etc. etc., cred,
dimpotrivă, că acest control a ceea ce gândesc oamenii este efectuat de o conspiraţ ie, de o
organiza ţie sau de un grup de organiza ţii!… Nené ne lasă practic cu aceste citate în braţ e,
să se descurce fiecare cititor cum poate. El nu le comenteaz ă în acest punct, de departe cel
mai important: există sau nu atari conspira ţii? Asemenea organiza ţii?
— Dacă înţeleg eu bine, v ă lega ţi de faptul c ă Ioan Culianu, atunci când face un scurt
comentariu al acestui text, nu zice nimic despre ceea ce textul afirm ă în chip implic it: că ,
du pă unii, exist ă o conspira ţie, o organiza ţie care manipuleaz ă şi controleaz ă psihicul
publicului, al maselor. Ceea ce ar însemna că Ioan Culianu ţine ca, indirect, pe r ăspunderea
altora, a lui Marcuse, s ă lanseze sau s ă le aminteasc ă aceast ă idee cititorilor s ăi.
— Ai înţeles foarte bine. Am dreptate?
— În schimb, n-am înţeles de ce a ţi subliniat cuvântul „ eufemism” .
— Atunci explic ă-mi de ce denumirea „ş tiinţ ă a rela ţiilor umane ” ar fi un eufemism? Deci,
exist ă ceva r ău şi urît în „ş tiinţa rela ţiilor umane” , în „ sociologia şi psihologia industrial ă” ? Au
devenit acestea nocive şi Culianu are motive s ă nu-l contrazic ă? Vorbe şti eufemistic despre
ceva, în c azul de faţ ă despre activit ăţile ştiinţifice din sfera sociologiei şi psihologiei
industriale, numai dac ă, spunând lucrurilor pe nume, ar însemna să spui lucruri nepl ăcute,
dure, dureroase etc. Deci, am subliniat cuvântul eufemism ca să atrag aten ţia asupra mir ării
mele c ă, pentru Mar cuse şi Culianu, o serie de activit ăţi ştiinţifice de care se sluje şte
puterea politic ă în Occident numai „ eufemistic” se mai pot numi „ş tiinţă” , în re al it ate
devenind altceva. Ceva malefic.
— Dar o spune şi Marcuse, c ă aceste activit ăţi, ce ţin de sociologie şi psihologie, au devenit
„un instrume nt indisp ensabil în mâinile puterii reale”.
— Da, dar nu spune explicit c ă e vorba de un proces nociv, purt ător al r ăului! Deducem însă
că Marcuse le condamn ă, nu e de acord cu aceste activit ăţi, din folosirea acestui cuvânt,
„ eufemistic”…
— Nu sunt sigur c ă v-am înţeles.
— Nu uita c ă, vol ens-nolens, înfruntând chiar şi riscul ridiculului, noi am luat în discuţ ie
ipoteza c ă Mircea Eliade şi Ioan Petru Culianu au studiat istoria religiilor, inclusiv institu ţiile
din sfera religiei, urm ărind s ă găseasc ă răspuns unor probleme din sfera politicului. Cine
conduce hora? Textul citat, dup ă părerea mea, face o aluzie critic ă, destul de voalat critic ă,
la cei implica ţi în activităţ ile ştiinţifice implicate în „ manipularea şi controlul psihicului în
societatea occidental ă de azi ” . Imp lica re c ăreia Marcuse insistând să nu i se spun ă
„ conspira ţie” , ne ofer ă termenul asupra c ăruia să ne oprim! Ne sugereaz ă cuvântul potrivit:
conspira ţie.
— Repet, cred c ă e prea subtil pentru mine!
— Atunci s ă trecem mai departe şi să înc heie m discuţia asupra a cestui es eu atât d e
interesant pentru cine vrea s ă afle ce şi cum gândea profesorul Ioan Petru Culianu.
— Chiar dac ă unele lucruri nu le- am înţeles …
— Dar stai liniştit! Nici eu n-am înţeles chiar totul din acest eseu.
—… ceea ce mi se pare însă accesibil înţ elegerii tuturor celor ce au citit cartea lui Ted Anton
este c ă li s-a ascuns acest text, ale c ărui idei în mod evident ne interesează . Aici v ă dau
toat ă dreptatea!
— Textul se încheie cu un subcapitol intitulat chiar Religie ş i putere.
De aici şi titlul volumului. Deci, de la Culianu, care se arat ă astfel, mai mult decât alţ i colegi
speciali şti în istoria religiilor, preocupat de raportul dintre religie ş i putere. Ar trebui citat
înt reg sub cap itol ul, dar n-am s-o fac. Fragmentând, aş cita urm ătoarele: „ schimbările din
Occident în raport cu religia sunt, în ultima instanţă , valabile pentru destinul tuturor
popoarelor lumii ” , „St atu l a înc epu t, puţin câ te puţin, s ă ia asupra sa sarcini care, în mo d
tradiţional, erau rezervate religiei. ( … ) Ast ăzi capacitatea Statului de a da un sens
existen ţei lumeşti rămâne în limitele sistemului de producţ ie occidental. Şi pentru c ă, dup ă
cum am văzut, capitalismul se sprijin ă pe ecua ţia putere = avere – care reprezin tă esen ţa
lui şi limita extrem ă ce nu se mai poate transcende, altfel fiind repuse în discuţ ie propriile
sale premise – justificările ideologice ale capitalism ului, ca şi ale Statului modern, nu sunt
eficiente pentru c ă ignor ă acea dimensiune esen ţială a puterii care este dimensiunea sa
subiectiv ă. Pe de o parte, au fost înlăturate frânele inhibitoare ale religiei, care canalizau
aspira ţia individual ă la libertate şi putere în spaţ ii socialmente tolerabile; pe de alt ă parte,
Statul nu mai este în mă sură să controleze, prin propunerea propriilor sale valori sau prin
pura coerci ţie a legii, acele for ţe obscure care s-au desc ătuşat ca urmare a înceţ oş ării
legăturii religioase. Agresivitatea care se dezl ănţuie în ţă rile Occidentului reprezint ă
fenomenul cel mai alarmant al epocii noastre şi totodat ă încheierea unui lung drum istoric ş i
cultural. Este rodul unui culturi şi nu poate fi înţ eleas ă altfel, se pare, decât rediscu tând
îns eşi premisele acestei culturi. ”
Şi, în încheiere: „ Dacă cultura noastr ă este cea a posesiunii, a averii care s-a suprapus
fiinţei, inversarea sensului de mi şcare ar cere, probabil, restabilirea primatului fiin ţei asupra
averii (s.n.), recunoa şterea de şertăciunii mitului posesiei. Între marile religii ale lumii, se
pare c ă numai cre ştinismul (s.n.) are în sine forţ ele, valorile şi prestigiul necesar pentru a
răspunde acestei îndatoriri. Dar cum, în ce fel, pe ce că i, cu ce pre ţ, sunt previziuni pe care
nu îndrăznim (s.n.) să le facem. Nu putem indica soluţii, ne limităm la punerea problemei.
Riturile şi miturile tradi ţiei nu mai reu şesc s ă-şi îndeplinească funcţia integratoare şi
compensatorie în Occidentul secularizat. Nihilismul, acest „ oaspete nelini ştitor” , a invada t
din nou casa omului. Omul, dezbr ăcat de tot ceea ce îl transcende, apare, poate pentru
prima oar ă în istorie, sin gur ş i lipsit de ap ărare în faţ a for ţelor oarbe ale instinctului şi ale
agresivit ăţii. De toate acestea, religia viitorului, aceea f ără de care umanitatea ar putea
chiar s ă se autodistrug ă, va trebui s ă ţină seama. Poate c ă, la timpul cuvenit, ea va şti să
găseasc ă tonurile şi mijloacele pentru a lansa mesajul de care va f i nevoie.”
— „ Religia viitorului” ?! Credea Culianu într -o religie a viitorului încă necunoscut ă?
Page 6 / 11
— Nu, nu cred c ă avea în vedere necesi tatea unei noi religi i, ci precizează căror „ sarcini”
trebuie s ă le fac ă faţă religia în viito r. Şi, cum am subliniat în text, după Culianu, „ numai
creştinismul are în sine forţ ele, valorile şi prestigiul necesar pentru a r ăspunde acestei
îndatoriri.” Magister dixit.
— Asta a ş fi vrut, s ă nu trecem mai departe f ără să remarcăm elogiul re ţinut şi exact pe care
Culianu îl face creş tinismului. Am impresia că Ioan Petru Culianu, ca şi Eliade, se fere şte să
facă ierarhiz ări valorice între religiile lumii. Probabil că aşa se obi şnuie şte printre
profesioni ştii şi speciali ştii domeniului. Din când în când, împinş i de logica şi acurate ţea
cercetării, a discursului, ei se v ăd însă obliga ţi să recunoasc ă creştinismului ceea ce este
„ numai” al creştinismului. În primul rând, viitorul!
— Eu n-a ş trece mai departe f ără să bag de seam ă că volumul Religie şi putere a fost
tradus, excelent tradus în româneş te de so ţii Anghelescu, Şerban şi Maria-Magdalena, fo şti
colegi ai lui Nené Culianu, iar Ş erban Anghelescu un prieten extrem de apropiat al marelui
disp ărut. În momentele lui bune, ală turi de Culianu, Şerban te f ăcea s ă te gândeş ti la
Sancho Panza. Adic ă în momentele când el însuş i se sim ţea bine jucând acest rol! Îl cunoş ti?
— Nu !
— Jamais couché avec !, ar fi r ăspuns, în urmă cu treizeci de ani, acest suav pehlivan de
Şerban Anghelescu.
— Deci au fost doi prieteni, unul Anghelescu, Şerban, iar cel ălalt Angelescu, Silviu.
— Unul mai de ştept şi mai talentat decât celă lalt!
— Care era cel mai de ştept şi mai talentat?
— Chestiunea încă se mai discut ă!… Părerile sunt foarte împă rţite.
— Să mai întreb ceva: cum se împacă acest elogiu al cre ştinismului cu „ legenda ” unui
Culianu care „ ar fi vrut chiar s ă treacă la mozaism ” ? Îl citez astfel pe Andrei Oiş teanu,
prefa ţa la Eros, magie şi asasinarea profesorului Culianu.
— Acest domn Oi şteanu cred c ă ne poate fi util nu prin ceea ce vrea el s ă spun ă, ci prin ceea
ce spune f ără să vrea! Am discutat cu cei apropia ţi lui Culianu, cam to ţi sunt fie hot ărît
împ otriva „ legendei ” , considerând -o pur ă invenţie, fie incapabili s ă înţeleag ă, să accepte
ideea c ă Nené putea fi preocupat de asemenea intenţ ii.
— Deci respinge ţi „ legenda ” !
— Eu nu resping nimic! Orice ipotez ă e de luat în seamă , într ebâ ndu-ne care ar putea fi locul
ei în vastul ş i complicatul angrenaj al asasinatului.
— Andrei Oi şteanu afirm ă că „pentru naţionalişti, Culianu era un „ trădător” , pentru c ă urma,
în augu st 1991 , să se căsătoreasc ă cu o evreic ă (legenda spune c ă ar fi vrut chiar să treacă
la mozaism)” . Am încheiat citatul. Cum vi se pare?
— Perfect imbecil şi profund ticălos!
— Domnule profesor, cuvintele astea le scoatem din text.
— Ba te rog s ă le laşi întocmai cum am spus: imbecil ş i ticălos!
— Imbecil de ce?
— Pentru c ă îşi închipuie că poate fi crezut, c ă ar fi cât de cât logică ipoteza sa, adic ă a lui
Ted Anton & comp., cu care intr ă astfel în cârdăşie, încercând să -l sus ţină cu argumente şi
fapte noi, cum ar fi inten ţia de a trece la mozaism a lui Culianu. Las de-o part e, acum ,
asasinatul, dar vreau s ă ___________zăbovesc pu ţin asupra chestiunii c ăsătoriei cu o evreic ă şi a
trecerii
la mozaism. Cum privim „ noi” , naţionaliştii, aceste chestiuni. Te intereseaz ă?
— Important e s ă-i intereseze pe cititori! Pe cititorii care au citit cartea lui Ted Anton şi
prefa ţa lui Andrei Oişteanu.
— Eh, în mintea lui, Oişteanu când spune „ naţionalişti” (români) se gândeş te imediat la
legionari şi invers, când spune „ legionari ” se gândeş te la na ţionalişti!
— Deci una spune şi alta gândeş te!
— Şi cu totul alta face!… Scrie prefe ţe mizerabile la cărţi mizerabile! …
— Spune ţi că dumneavoastr ă, naţionaliştii…
— Că, pent ru Oi şteanu, cei mai na ţionalişti fiind legionarii şi la ei gândindu -se c ă l-ar fi
considerat pe Culianu un tr ădător pentru c ă voia s ă se însoare cu o evreică , cinstit era să se
intereseze bine cât au fost legionarii de antisemiţ i, de porni ţi împotriva ideii că sătoriei cu o
evreică! Şi, dacă s-ar fi interesat, ar fi aflat că unii lideri legionari se tr ăgeau din familii mixte,
din mame evreice, lucru pe care nu-l ascundeau şi pe care nimeni nu li l-a repro şat! Nimeni
dintre camarazi! Accept ideea c ă Andrei Oi şteanu nu cunoa şte povestea, frumoasa poveste
a lui Mihai Şora, chiar dac ă pe dl. Şora în persoană îl cunoaş te! Dar dac ă nu cunoa şte acele
situa ţii, acele fapte tr ăite care îl infirmă , l-a ş întreba care sunt totuşi faptele care îl
determin ă să cread ă că legionarii fac oricând moarte de om pentru a împiedica că sătoria
dintre un român ş i o evreic ă! De unde nebunia c ă ar exista oameni care l- ar fi omorît pe
Culianu ca s ă-l pedepseasc ă pentru inten ţia de a se însura cu o evreică ?!
— Staţi puţin, dar despre ce „ frumoasă poveste ” este vorba, în legă tură cu dl. Mihai Şora?
— O poveste pe care am auzit-o prin anii ’ 80, la restaurantul Scriitorilor din Bucure şti, spus ă
sau confirmat ă de Petre Ţuţea, ulterior şi de Simion Ghinea. Se f ăcea c ă Mihai Şora, în
tinere ţea sa, ar fi îmbră cat cămaşa verde. Şi tot din pricina tinere ţii s- ar fi îndrăgostit, dând
ascultare glasului şi pornirilor inimii, de o tînă ră şi frumoas ă domnişoar ă, care avea toate
calităţ ile de pe lume, dar avea şi un „ defect ” major, care s- a dovedit curând a fi
insurmontabil: era evreic ă. Ea evreic ă, Mihai Şora legionar, din aceast ă situa ţie nici una din
solu ţiile posibile nu era admisibil ă pentru junele romantic şi radical ata şat de propriile sale
atitudini, idei şi simţăminte: s ă ias ă din mişcarea legionar ă sau s ă renunţe la femeia iubit ă.
Drept care, tînă rul Şora se gândea din ce în ce mai serios la cea de -a treia sol u ţie:
sinuciderea!
De frământă rile sale ştiau unii camarazi de-ai s ăi, doar de-aia se numeau camarazi! Şi l-au
informat pe C ăpitan, pe vajnicul antisemit Corneliu Zelea Codreanu! Acesta l-a chemat la
raport pe colegul s ău mai tînă r şi, dup ă ce i-a ascultat toat ă povestea, l- a întrebat de ce nu
s-a gândit ş i la a patra solu ţie, care sigur e mai bun ă decât toate: să rămână în Legiune ş i
să se căsătoreasc ă cu fata pe care o iube şte !…
Page 7 / 11
— E adev ărată aceast ă poveste?! Parc ă nu-mi vine s-o cred!
— E u aşa am cumpărat-o, a şa o vând! Dl. Mihai Ş ora, din fericire, tr ăieşte, a şa că poate s ă
ne spun ă care este adev ărul. Eu, oricum, povestea asta am auzit-o de la legionari. Chiar
dacă ea este inventat ă, ea reprez int ă punctul de vedere al legionarilor! Nu uita ţi că în
mişcarea legionar ă au fost şi evrei. Iar, a şa cum am reu şit să constat, nu prea exist ă dovezi
ale atât de trâmbiţ atului antisemism legionar!
— Cum adică nu exist ă?
— Pur şi simplu nu exist ă! Iat ă, am avut eu un schimb de opinii cu câţ iva publici şti de la
„ Dilema” . Unul dintre ace ştia, Lya Benjamin, specialist ă în istoria evreilor din România, adică
specialist ă în antisemitismul din România, scria la un moment dat că legionarii „ nu numai c ă
n u şi-au mascat concep ţiile şi pornirile antisemite, ci dimpotriv ă, le-au afi şat ca un punct
central şi de onoare al ideologiei lor politice ” . Eh, sunt aproape trei ani de când i -am adresat
d-nei Lya Benjamin în public invitaţ ia de a face dovada c ă pentru legionari antisemitismul a
fost „ punctul central şi de onoare al ideologiei lor ” ! Să arate textul în care este „ afişată”
aceast ă concep ţie antisemit ă! Trei ani de când distinsa specialistă tace şi nu mai zice nimic,
nici măcar pardon!
— Nu ne dep ărtăm prea mult de subiectul nostru?
— Nicidecum! Cartea lui Ted Anton s- a publicat în România cu o prefaţă semnat ă de Andrei
Oişteanu. O prefa ţă care încearcă să completeze textul grecului, aducând argumente în plus
la teza c ărţii. Un astfel de argument este antisemitismul feroce al legionarilor , despre care
depune m ărturie Andrei Oi şteanu. Un antisemitism care l-a taxat pe Culianu drept tr ădător,
deoarece inten ţiona s ă se însoare cu o evreică ! O asemenea m ăgărie nu poate s ă rămână
necomentat ă!
— Dl Andrei Oişteanu este evreu?
— Este, nefericitul!
— De ce-l faceţi „ nefericit” ?
— De regul ă, de la mama natur ă este l ăsat ca prostia s ă te fac ă fericit. Cu o condi ţie însă :
dacă eşti neajutorat la minte s ă stai în banca ta! Iar nu să plusezi, la o carte v ădit
antiromânească , antiromâneasc ă prin dezinformare, prin minciuni, tu s ă scrii o prefa ţă tot
antiromânească , cu alte minciuni, mai neru şinate! Cât priveş te trecerea lui Culianu la
mozai sm, asta -mi aduce aminte de N. Steinhardt, evreul care s-a cre ştinat, l ăsându -se
botezat ortodox de c ătre un legionar, se pare. Detaliu nesemnificativ. Lucru aproape sigur
este c ă acest gest al lui Steinhardt a fost considerat tr ădare, de c ătre evreii din publicistic ă
şi care, foarte pu ţini dintre ei, îi pomenesc numele ori îi comentează fascinanta
personalitate! A şa că a m să-l întreb pe acest Oiş teanu, care şi-a inventat un nume
predestinat e şecului lamentabil, pe ce se bazeaz ă, pe ce dovezi, atunci când afirmă că
„ pentru na ţionalişti, Culianu era un «trădător», pentru c ă urma s ă se căsătoreasc ă cu o
evreică” ? Ca unul care m ă declar na ţionalist, d ă-mi voie să iau act de prefa ţa aceasta care,
în mare măsură, este un prilej pentru Andrei Oi şteanu s ă atace na ţionalismul românesc ş i
naţionalismul în general, cu argumente că rora nu se cade s ă nu le r ăspundem. „ Nu se
cade ” , zic, cu gândul ş i la amintirea lui Ioan Petru Culianu.
— Îl consideraţ i naţionalist?
— Mi-am spus p ărerea, nu vreau s ă insist. Dar mi-aduc aminte de o vorb ă de-a lui Culianu,
pe care am mai citat- o de câteva ori: „ fiecare ţară are parte de evreii pe care-i merit ă!” S-o
fi gândit la alde Andrei Oişteanu când a spus -o? Eu, când îmi vine în minte această vorbă a
Culianului, mă gândesc la Al. Graur, la N. Steinhardt, chiar ş i la Henri Wald! N-am s ă reuşesc
niciodat ă să mă gândesc la indivizi ca Andrei Oiş teanu. Nici m ăcar dup ă aceast ă prefa ţă,
repet, imbecilă şi ticăloas ă!
— Să revenim la …
— N-avem la ce reveni! Prefa ţa lui Oi şteanu face parte din carte, din volumul publicat, intr ă
în case le oameni lor odată cu textul lui Ted Anton. Ea trebuie comentat ă cu aceea şi aten ţie.
— Credeam c ă aţi terminat comentariul dumneavoast ră!
— Cum s ă-l termin? … Abia l-am început. Ş i n-am să mă leg prea mult de ideile lui A. O., ci de
informaţiile pe care le ofer ă cititorilor s ăi, informa ţii absolut mincinoase şi derutante,
denaturând sensul faptelor în câteva puncte cheie ale acestui caz nefericit. Iată o mostr ă:
„În tr e 19 90 şi înc epu tul anu lui 199 1, Cul ian u primeşte adesea scrisori de amenin ţare cu
moartea scrise în româneş te, cu o u şor detectabil ă retorică a extremei drepte, semnate de
„ Fiii lui Avram Iancu ” . Inve stig a ţiile au mers în direcţ ia organiza ţiilor (neo)legionare ale
exilului românesc din zona Marilor Lacuri (Chicago, Detroit, Toronto etc.), dar şi în direcţ ia
organiza ţiilor „ culturale” gen „Va tra Rom âne ască ” , avându -l ca pre şedinte de onoare pe
Iosif Constantin Dr ăgan şi fiind — opinia lui I.P. Culianu – „ creaţii ale Securit ăţii” (lucr. cit.,
p.14).
— Daţi-mi voie s ă fac eu un prim comentariu: cum vine aia „în tre 19 90 şi încep utul anul ui
1991 ” ! Ce se afl ă între anul 1990 şi începutul anului urmă tor?
— Mintea lui Oi ştean u. E atâta câtă încape în intervalul de timp dintre 1990 şi începutu l
anului 1991! Neru şina ţi, domnule! Nu sunt în stare să facă o fraz ă ca lumea, dar asta nu-i
împiedică să-şi dea cu p ărerea, p ărere critic ă, seve ră, nei ert ătoare, despre milioane de
oameni!
— În ce constă dezinformarea din textul citat?
— În afirmaţia că investiga ţiile poliţiei au cuprins în aria lor ş i „Vatr a Român ească ” !
— Păi nu era normal s ă fie investigat ă, de vreme ce…
— … de vreme ce … Ce? … Continu ă!
— Vreau s ă spun c ă acele scrisori de amenin ţare obligau poli ţi a să facă investiga ţii în
direcţia respectiv ă. Este o regul ă a cercet ării criminalistice. Nu cred c ă e vorba de rea
credinţă sau de atitudine antiromânească …
— Dar cine a spus asta?!
— N-aţi spus, dar cineva, altcineva, ar putea spune c ă asemenea investiga ţii sunt
ofensatoare, jignitoare prin suspiciunea care le-a provocat!
Page 8 / 11
— Domnule, noi vorbim, împreună, dar ne înţ elegem separat, fiecare altceva! …
— De ce spune ţi asta?
— Pentru c ă eu nu repro şez nimănui că s-au f ăcut investiga ţii în direcţia Vatrei Româneş ti şi
a altor organiza ţii asem ănătoare! Domnule, casc ă bine urechile la ce-ţi spun: asemenea
investiga ţii erau foarte justificate, erau obligatorii! Ştiu şi eu asta! Dar problema este c ă
aceste investiga ţii nu au fost efectuate! … Nimeni nu a venit, din partea investigatorilor
americani, s ă vadă ce leg ătură are Vatra Românească cu acele amenin ţări primite de
Culianu! Parc ă ţi-am mai spus-o o dat ă?!… Pe ce se bazeaz ă acest tovar ăş Oişteanu când
afirmă că Vatra Românească a fost „ investigat ă” ? De c ătre cine? Eu tocmai asta vreau s ă
subliniez, cât se poate de apă sat: de ce poli ţia american ă nu s-a deranjat s ă cuprindă în
aria investiga ţiilor ei şi Vatra Românească ? !
— Da, mi-aduc aminte, aţi mai pus o dat ă aceast ă întrebare .
— Dar acum vreau s ă pun altă întrebare, pentru acest Oiş teanu: de
unde ştie el şi se mai gr ăbe şte să informeze şi pe toat ă lumea că investiga ţiile americanilor
au mers în direcţia Vatra Românească ? Ce sens au aceste cuvinte atâta vreme cât nici un
lider al acestei organiza ţii nu a fost deranjat cu vreo întrebare mă car?!
— Da, aici aveţi dreptate în modul cel mai evident cu putinţă !
— Nu mai zic de Ted Anton, c ăruia i-am explicat clar c ă Vatra Românească nu putea fi
amestecat ă şi că acele amenin ţări, semnate Vatra Românească , sunt un fals, o diversiune.
Ascunzând publicului cititor dovezile de fals, Ted Anton se face colaborator cu diversiunea,
cu criminalii deci. Oişteanu se afl ă în aceeaş i situa ţie!
— Nu sunte ţi prea dur?
— Nici vorb ă! Acee aşi este situa ţi a şi cu implicarea securit ăţii. Implicarea securit ăţii în
înfiinţarea Vatrei Român eşti şi, mai apoi, implicarea securităţii în asasinarea lui Culianu.
— Lu aţi-le pe rând.
— Pe rând să fie… Deci, Vatra Românească creaţie a Securit ăţii…
— Este „ opinia lui I.P. Culianu” , spune Andrei Oi şteanu, iar în continuare, într -o parantez ă, îl
citeaz ă pe Ted Anton, care, în urma unor discuţ ii cu dumneavoastr ă, noteaz ă în cartea sa:
„ Vatra a fost infiltrat ă de SRI – a admis Ion Coja. L-am acuzat pe Virgil Măgureanu în faţă de
acest lucru. El nu m-a contrazis.” Care este adev ărul?
— Mai întâi, ideea că securitatea a creat Vatra Româneasc ă . Bun, n -am s ă resping eu
aceast ă idee, s ă zicem c ă n-am argumente. Dar dac ă este a şa, atunci înseamnă că
securitatea românească nu merit ă să fie atât de blamată şi de înjurată , dac ă a fost ea î n
stare s ă iniţieze o organiza ţie patriotic ă de anvergura pe care a avut- o Vatra Românească .
Cine spune c ă Vatra Românească este o crea ţie a securit ăţii trebuie s ă-şi dea seama c ă în
felul acesta aduce un cald şi fierbinte omagiu la adresa securit ăţ ii! Dac ă asta le- a fost şi
inten ţia, atunci totul este în ordine!
— Nu, nu cred că asta le-a fost inten ţia.
— Atunci sunt chiar nişte imbecili, care nu acordă scopul ac ţiunii lor
cu rezultatul acesteia! Şi nici nu-şi dau seama de asta! Atât îs de imbecili!
— Cum e cu acuzarea lui Virgil Măgureanu „în faţă ” ?
— Pezevenghiu l de grec, iar minte! Eu i-am relatat o discu ţie avut ă într-adevăr cu dl
Măgureanu, dar care a fost purtat ă în cu totul alte condiţ ii!… N-a fost vorba de nici o
acuza ţie! Tocmai asta i- am spus lui Ted Anton: securitatea (sau SRI) are oamenii ei în Vatra
Românească şi nu e nimic anormal în asta! Are oameni şi în Alianţ a Civic ă, şi în PNŢ CD, şi în
guvern etc! Normal este ca SRI s ă aib ă oameni peste tot! Nu asta-i sup ărarea! Eu iam spus
d-lui Măgureanu c ă oamenii pe care îi are în Vatra, dacă i-a trimis să ne încurce, să ş tie că-şi
fac bine treaba! Iar dac ă i-a trimis să ne ajute, s ă ştie că nu ne ajut ă deloc.
— Şi dl Măgureanu ce v-a r ăspuns?
— Mi-a dat un răspuns simpatic, îl ţ in minte. Mi-a zis „ domnule profesor, eu nu v ă zic nici da,
nici ba! ”
— În ce fel v-au încurcat oamenii lui Măgureanu?
— Unul dintre ei a mers până la delapidare! …
— Şi Măgureanu ce-a zis?
— Domnului Măgureanu nu i-am spus nimic de delapidare. Fiind şi
parlamentar. Şi am f ăcut-o numai ca s ă ne dea banii înapoi! N -am vrut mai mult! Că noi, la
Vatra, suntem atât de să raci!…
— Şi?
— Şi ce?
— Vi i-a dat?
— Nu! Cum s ă dea?! Face parte di ntr-un partid care n- a dat nimic înapoi din ce a furat.
— Nu vă întreb care este acel partid!
— P ăcat!… Aşadar, eu i-am explicat grecului ce fel de organiza ţie este Vatra Românească , iam
adus argumente din care s ă priceap ă că Vatra Român ească nu are nici un amestec în
viaţa şi moartea lui Culianu, c ă este diversiune curat ă dacă numele ei a fost amestecat în
toat ă aceast ă poveste. Astfel c ă, rămânând consecvent acestei opinii, afirm că Ted Anton şi
Andrei Oi şteanu, care continu ă să su sţină amestecul Vatrei Româneş ti, devin astfel
colaborato ri la diversiunea criminal ă căreia i-a căzut victimă Ioan Petru Culianu.
— Cu Andrei Oi şteanu a ţi stat de vorb ă despre Vatra Românească ?
— Nu!
— Considera ţi că era de datoria lui s ă vă caute?
— Să mă caute nu pe mine, ci s ă caute s ă se edifice asupra acestei organiza ţii. S ă nu
vorbeasc ă despre ea cu atâta inconş tien ţă!
— Dar unde l ăs aţi libertatea opiniilor politice?
— A considera c ă Vatra Ro mânea scă este implicat ă într-o crimă nu este opinie politic ă, ci
calomnie!
— Eu, citind prefa ţa, am rămas cu impresia c ă Andrei Oi şteanu este pornit mai ales împotriva
securit ăţii. A aripei naţionaliste a securit ăţ ii.
Page 9 / 11
— Domnul Oişteanu, ca evreu, mi-a fă cut cândva plă cere bănuindu-l că va călca pe urmele lui
Hary Brauner, vestitul etnograf. Am toată stima pentru etnograful Andrei Oi şteanu! Când un
străin, stabilit în România, face pasiune şi din pasiune face meserie, dedicându -se
etnoculturii româneş ti, devenind deci un cercet ător al românismului, eu, ca naţionalist, îi port
mai mult decât stimă ş i considera ţie! Şi asta mă face s ă uit o mulţime de lucruri! Dar mă simt
obligat s ă-mi aduc aminte de ele atunci când Andrei Oiş teanu se face comentator politic şi
încear că, cu orice pre ţ, s ă compromită ideea na ţionalist ă! Mă oblig ă să fac un lucru care, în
mod principial, nu-l prea fac.
— Care?
— Să-i aduc aminte c ă tătâne -su a mâncat aguridă ! Şi s-ar putea s ă-l doar ă dinţii pe dl
Oişteanu din pricina asta! S ă i se strepezeasc ă! Principiu biblic cu care nu am fost niciodat ă
de acord! Nu mi-a pl ăcut când mi s -a aplicat, în anii ’ 50, şi am fost considerat fiu de chiabur,
de burjui! Şi ce mie nu-mi place altuia nu i-a ş face!… E u aş fi fost de acord s ă mi se
repro şeze srcinea social ă a părinţilor dacă aş fi vrut să fac carier ă politică! În aceste situaţ ii
este necesar s ă se ţină seama de „ ce-a fost mama, ce-a fost tata?”
Dar când vrei să faci liceul, este criminal s ă-i spui copilului că n-are voie din pricin ă că taicăsu
„ a fost exploatator ” ! Cum a p ăţit-o fratele meu! … Aş fi nedrept s ă-i repro şez lui Andrei
Oişteanu agurida mâncată , cu oarecare l ăcomie, de taică-su! Dar când acest domn Oiş teanu
junior îş i permite s ă mintă şi să fabuleze pe seama na ţionaliştilor din România, asta mă
oblig ă să-mi aduc aminte de unele lucruri pe care mi-ar fi plăcut să le uit, s ă le fac uitate!
— Cumva faptul că este evreu?!
— Cum a şa?! Pentru asta nu trebuie s ă i se strepezeasc ă nimănuia din ţii!… Dar cum s ă
suport eu încercarea lui Oiş teanu, bine sus ţinut de Ted Anton, de a ne convinge c ă a avut el
mult de suferit de pe urma securit ăţii comuniste, a regimului de dinainte de decembrie
1989?! Asta e curat ă obrăznicie din partea cuiva al c ărui tat ă a fost un r ăsf ăţat al regimului
comunist! Cum s ă-l ascult eu pe Andrei Oi şteanu blamându -i pe legionari şi pe securi şti
deopotriv ă, pe ideea c ă „naţionalismul este ultimul refugiu al comunismului” , f ără să-mi aduc
aminte că se trage din vajnici lupt ători interna ţionalişti comunişti, în frunte cu Leonte Ră utu,
pe numele s ău real Leon Oigenstein, cominternist, adic ă agent al bol şevismului, al
antina ţionalismului, al antiromânismului! Mă face, domnul acesta, s ă-mi aduc aminte de rolul
criminal jucat de Leonte R ăutu în refuzul cu care autorităţile româneş ti au tratat dispozi ţiile
testamentare ale lui Constantin Brâncuş i! Mă jen ez să transcriu cele aflate despre fratele lui
Leonte R ăutu, pentru ce motive studen ţii de la „Ş tefan Gheorghiu ” l-au contestat ca
profesor! … Când ai o ascendenţă atât de încă rcată cum îţ i mai po ţi permite s ă acuzi
securitatea de asasinarea lui Culianu?! Când securitatea este o instituţ ie creat ă du pă chipul
şi asemănarea unchiului s ău, cu siguran ţă KGB-ist! Ca orice cominternist!…
— KGB-ul? Era timpul să fie introdus şi KGB-ul în ecuaţie! A avut vreun rol în viaţ a şi moartea
lui Culianu?
— Eu pot doar atât să observ, c ă în cartea lui Ted Anton se pomeneş te de ideea lui Culianu
că răul în România de după 1990 vine de la „ uneltele KGB-ului” (p.359). Nu cunosc textul
sau textele respective, dar cred c ă ele trebuie citite cu maxim interes. Mi-e team ă că ar
putea fi chiar a şa!… „ Uneltele KGB-ului!…”
5 comentarii la “ Marele Manipulator si asasinarea
lui Culianu, Ceausescu, Iorga– cap. V”
Partajeaza: Îmi place 0 Email
ion adrian
12.12.2011 la 4:42 pm
Excelent capitol, aruncand o lumina foarte limpede asupra lui Culianu.
r ă spunde
ion adrian
09.12.2011 la 10:32 pm
Nici Eliade in cartile sale stiintifice nu s-a implicat pasional sau afectiv.
Aproape ca nu poti stii care este opinia sa personala. Adica intre Eliade si
Tutea deosebirea este absoluta din acest punct de vedere.
r ă spunde
cami
Page 10 / 11
13.04.2010 la 10:33 pm
Invitarea ocultului in viata personala sau colectiva inseamna subjugarea
libertatii umane in schimbul unei iluzii de putere.
r ă spunde
mihai
10.03.2009 la 5:36 pm
plictiseala
r ă spunde
mihai
10.03.2009 la 5:35 pm
nasss sssssspppppppppppppppaaaaaaaaaaaaa
r ă spunde
Raspun e
Nume (required)
E-mail (nu va fi publicat) (required)
Website
Anunţă-mă prin e-mail când este adă ugat un comentariu.
Anunţă-mă prin e-mail când apar articole noi.
55
66
Trimite
Ion Coja © 2007 - 2013
Page 11 / 11
Cauta
Marele Manipulator si asasinarea lui Culianu,
Ceausescu, Iorga – cap. VI
Capitolul VI
„ ULTIMUL REFUGIU AL COMUNISMULUI”
— Haide ţi să mai stabilim o concluzie! Ce-i repro şaţi lui Andrei Oi şteanu? În afară de faptul
că este fiul lui taic ă-su şi nepotul unchiului s ău Leonte R ăutu?
— Îi reproş e z că face din acest asasinat un pretext de a mai naţionalismul românesc! da câteva copite în
— Ideea c ă „naţionalismul este ultimul refugiu al comunismului ” nu este a lui Andrei
Oişteanu …
— Dar a cui?
— A lui Adam Michnik!
— Şi care-i deosebirea?! … Prostia este l a fel de mare, indiferent cine a spus-o primu l! Da,
naţionalismul este ultimul refugiu al comunismului, dar asta nu înseamnă că naţionalismul se
încarcă astfel de p ăcatele comunismului! Ca şi când naţ ionalismul este o formul ă pe care o
descoper ă comunismul muribund! E ca şi când o prostituată ş i-ar g ăsi ultimul refugiu la o
mănăstire, unde se retrage s ă-şi petreac ă ultimii ani de viaţă, iar cineva ar comenta aceast ă
situa ţie spunând că mănăstirile sunt l ăcaşuri concepute pentru uzul prostituatelor!
— E u aş zice şi altfel: faptul c ă „naţionalismul este ultimul refugiu al comunismului ”
dovede şte că lupta dintre na ţionalism şi comunism, dup ă trei sferturi de veac, se încheie cu
izbânda naţionalismului. Înş işi comuni ştii, pentru a mai supravie ţui în istorie câţ iva ani, s-au
văzut nevoi ţi să devin ă la un moment dat na ţionalişti, formula comunist ă, interna ţionalist ă,
dovedindu-se falimentar ă!
— Ai spus un lucru extraordina r de de ştept! Perfect adev ărat! Na ţionalismul exist ă în societate dinainte
de 1917 şi a fost sentimentul cel mai contrariat de apari ţia ideologiei şi
practicii comuniste! Va fi singurul adversar constant al comunismului! În măsura în care un
comunist este na ţionalist el nu mai este propriu-zis comunist! Din oportunism sau pur şi
simplu de şteptându -se, comuni ştii, dar nici pe departe to ţi, ci doar unii dintre ei, devin la un
moment dat na ţionalişti. Asta dovede şte un lucru banal: ideea na ţionalist ă este „ mai tare ”
decât cea internaţ ionalist ă, comunist ă! Şi comuniştii, oameni şi ei, se aga ţă de ea ca s ă se
salveze!
— Nu exist ă posibilitate de conciliere, de compromis, între comuniş ti şi naţionalişti?
— Pe na ţionalişti ce-i sup ără la comuni şti? La comuni ştii de care am avut parte în acest
secol? Îi supă ră mai întâi teoria luptei dintre clase, care subminează unitatea unui popor ca
înt re g; teo ria dicta tur ii pr ole tar iat ulu i, car e in hibă competen ţele, propulsând în fruntea
societ ăţ ii tot felul de nulit ăţi cu „ srcine s ănătoas ă” şi, mai ales, atitudinea activ ă, agresiv ă
a ateismului de stat. Dac ă comuniştii ar renun ţa la aceste idei, concilierea cu na ţionaliştii nar
mai ridica probleme. În afară de una: ce mai r ămâne din comunism dacă renunţă la teza
luptei dintre clase, la teoria dictaturii proletariat ului şi la ateism? Mai rămâne ceva?
— Asta vom vedea cu alt ă ocazie!
— Poate ceva mai târziu, dar o asemenea discuţie îşi are locul ei în această carte despre
Culianu. Eu nu cred c ă Ioan Petru Culianu a intrat în PCR ca să scape de insisten ţele
securit ăţii, care încerca să -l racoleze. Te rog s ă reluăm aceast ă chestiune! S ă-mi aduci
aminte, te rog!
— Greşesc dac ă fac o paralel ă cu acei publici şti, scriitori, oameni de cultur ă care, imediat
du pă ’ 89, s-au declarat mari europeni şti, lep ădându -se de orice sens ibilitate fa ţ ă de
„ sărăcia şi nevoile ” neamului, delimitându -se net de orice protocronisme româneş ti, de orice
specific na ţional, pentru ca mai apoi, câţiva ani mai târziu, să -i vezi, încet - în ce t, că
descoper ă necesitatea unei Europe a patriilor, nu a unor apatrizi dezr ădăcinaţi?
— Nu cred c ă greşeşti, e chiar foarte subtil ă observa ţia dumitale. Nu ştiu exact la cine te
gândeş ti dintre publici ştii no ştri… Dar ştiu c ă multe burse S örös se dau unor tineri
selec ţiona ţi dintre cei cu vederi mai cosmopolite, mai intemaţionalişti, iar tinerii aceştia, dup ă
Publicat de admin in Marele Manipulator pe 09.02.2009 | 1 comentariu
Despre Ion Coja
Articole aleatoare
Comentarii recente
CAUTARE
LISTA NATIONALA
CATEGORII
Cauta
Lista Nțaionaăl
Like
3,025 people lLikiseta Nțiaonal ă.
Facebook social plugin
Agenda preziden țială
Amestecate
Carte pentru dumirire și
înd rep tare
Constitu ţia Cre ştină a României
Cvadratura cercului
Doctrină naţionalist ă
Holocaust
Întrebare concurs
ION COJA la TV
La zi
Legionarii în eternitate
Lingvistic ă
Lista na ţional ă
Literatur ă
Marele Manipulator
Memorandum Est
Prima pagina Despre Galerie foto CE TE DOARE Contact
Page 1 / 4
câteva luni petrecute pe la marile universităţi din Occident îşi însuş esc alt ă lecţie decât cea
programat ă de sponsor şi se întorc în Ţ ară naţionalişti. Mult schimba ţi în acest sens!
Şovinismul occidentalilor îi ajută pe mulţi românaş i s ă se dezmeticeasc ă, s ă priceap ă că nu
tot ce zboar ă se mănâncă !… Dar mai ales descoper ă valoarea stilului românesc de viaţă , de
care nu şi-au dat seama cât timp s -au născut şi au tr ăit în interiorul acestui stil, acumulând
nemulţumiri şi fiind con ştien ţi numai de ceea ce nu le convenea! Occidentul îi ajută să vad ă
partea cea bun ă a lumii de acas ă, cu care nu se mai întâlnesc pe alte meridiane!… Ai avut
dreptate! Sunt mul ţi cei care azi descoper ă temeinicia pozi ţiei na ţionaliste! Din ce în ce mai
mulţi!
— Să ne întoarcem la prefaţ a scris ă de Andrei Oi şteanu. Am impresia c ă Andrei Oi şteanu a
stat mai mult de vorbă cu Ted Anton . Nu cumva el i- a oferit acele date scandalos de inexacte
despre istoria şi cultura românilor?
— E posibil, dar n-a ş crede! … Eu însă m-aş întoarce la „ legenda care spune c ă ar fi vrut
Culianu chiar s ă treacă la mozaism ” . Cei mai mulţi o consider ă aberant ă. Dar eu a ş lua-o în
serios s ă văd dac ă îi găsesc vreun sens. Deci, iau în serios informaţ ia aceasta şi mă întreb în
ce condi ţii ea ar fi cel mai probabil să fie adevărată?
— Înţeleg. Vă gândiţ i la ipoteza c ă Ioan Culianu era în că utarea centrului de putere al lumii,
în că utarea organiza ţiei sau grupului de organiza ţii care conduc lumea, o conduc din umbră,
neştiuţi de pres ă, de electorat, ceea ce le permite s ă fie foarte eficien ţi! Ne-ar trebui
argumente în plus. Simpla „ legend ă” , de care a ţi auzit întâmplă tor, nu este suficient ă.
— Cartea lui Ted Anton mai este, din când în când, bună de ceva. Informa ţiile despre familia
Culianu, îndeosebi despre tatăl lui Nené, sunt grozav de lă muritoare. Dac ă-mi aduc aminte
bine, tat ăl lui Nené era preocupat de aflarea formulei generale a universului. Textul lui Ted
Anton este destul de conven ţional, dar eu mi-aş permite s ă-l înţeleg ad litteram: „ Pe măsură
ce îmbătrânea, devenea din ce în ce mai dependent de fiul să u care venea s ă-l viziteze în
căsu ţa în care locuia. A murit în 1964, Iăsându -i moştenire fiului doar o seam ă de caiete în
care îşi notase formulele matematice cu care încercase să înţ eleag ă universul ” .
— Ce dovede şte aceast ă informaţie?
— Te rog s ă răspunzi dumneata la aceast ă întrebare! Nu -i greu s ă te pui în situaţ ia unui
tînăr extrem de dotat intelectual, sensibil, c ăruia tat ăl îi moare când el nu are înc ă 15 ani.
Fiind vorba de un tat ă cu totul deosebit, preocupat de formula universului. Te mai miri că un
astfel de tînăr va fi, la rândul să u, preocupat de „ formula” bietei şi pr ăpăditei noastre
planete? Nu este exclus ca de la acela şi tat ă să-i fi r ămas şi ideea c ă s-ar putea afla cine
conduce aceast ă lume minunat ă. S-ar putea afla pentru c ă o asemenea conducere chiar
exist ă!… Eu mai degrab ă m-aş mira s ă aflu c ă Nené nu era nicicum preocupat de această
chestiune! …
— Şi ce rost ar fi avut trecerea la mozaism?
— Ar fi fost un mare pas f ăcut în direcţ ia bun ă, în direcţia unde se vor fi aflâ nd cei ce condu c
albastra şi inconştienta noastr ă planet ă!
— De ce o numiţi inconştient ă?
— Pentru că pe noi ne apuc ă diminea ţa discutând soarta planetei Terra ş i numai noi doi ştim
ce lucruri grozave punem noi la cale! Restul, vreo şase miliarde de n ămeţi, dorm du şi, somn
greu, f ără vise şi f ără visuri!
— Tot nu înţeleg!
— Din câte legende există , cu privire la aceast ă conducere ocult ă a lumii, la ace şti st ăpâni
propriu-zişi ai planetei, cred c ă nici una nu exclude de la aceast ă guvernare o component ă
iudaică extrem de semnificativ ă. În termenii acestor legende, acceptându -i, Nené Culianu,
dacă era interesat s ă afle tot ce se putea afla despre ace şti de ţinători ai puterii mondiale,
îş i sporea mult şansele ca, prin trecerea la mozaism,. s ă le capete încrederea ş i să le afle
secretele.
— Oare din acelea şi motive intenţiona s ă se şi căsătoreasc ă cu o evreic ă?
— Nu! Cred c ă Nené n -ar fi fost în stare să împingă jocul atât de departe. Era prea cinstit ca
să sacrifice ingenuitate a şi onestitatea unei persoane nevinovate, utilizând -o, folosindu-se
de ea. Dac ă Nené vroia să se însoare cu fata aceea, cred că era vorba de o pornire sincer ă,
fireasc ă, iar nu de un calcul. M ă rog, poate m ă înş el, dar a şa mi/l imaginez eu pe Nené! Iar
despre logodnica sa îmi place să merg pe mâna lui Ted Anton, de data asta!
— Cu ce sentimente a ţi resimţit moartea lui Culianu?
— Mi-era tare dor de el şi abia a şteptam s ă-l revăd. Din ’72, când a plecat, nu l -am mai
văzut. Am vorbit la telefon în ’ 84 şi mai aflam unul de altul de la cunoscu ţii comuni. Cum ar fi
domnul profesor Cicerone Poghirc. Sau Sandu Sincu. Ştiam că urmează să vină în ţ ară, cât
de curând, şi îl aşteptam cu oarecare înfrigurare. L -aş fi dus la Petre Ţuţea, ca s ă vadă cât
au avut de pierdut şi cei care au plecat din ţară! Şi ca s ă-l mai întreb pe Petre Ţ uţea, încă o
da tă, de fa ţă cu Petru Culianu, cîţ i evrei au ucis legionarii.
— Şi ce-ar fi răspuns Petre Ţuţea?
— Ar fi răspuns şi ar fi demonstrat că nici unul! Îţi dai seama ce bine i-ar
fi picat lui Culianu acest r ăspuns? … Când am aflat că a murit, am avut sentimentul c ă ni se
face încă o nedreptate, o mare nedreptate, nou ă, românilor!
– Ce aţi mai avea de spus în legă tură cu „ legenda ” unui Culianu preocupat s ă pătrundă
secretele şi structurile guvernului mondial, cel ocult şi necunoscut decât unui numă r mic de
iniţiaţi?
— Aş mai aduce o m ărturie, probabil cea mai şubred ă dintre toate. În 1989, anul
centenarului Eminescu, într -o serie de emisi uni dedicate acestei anivers ări la „ Europa
liberă” , au fost difuzate şi comentate textele a trei autori, a trei critici: Nicolae Balot ă, Ioan
Petru Culianu şi Virgil Nemoianu. I- am pomenit pe cei trei în ordinea crescă toare a
intensit ăţii atacului lor la adresa lui Eminescu. Nicolae Balot ă, propriu-zis nu se deda la un
atac împotriva Poetului, prezenta un text corect ş i r eţinut în a face cheful celor care îl
invitaser ă la microfon cu dorin ţa vădită de a-l sc ădea pe Eminescu … Virgil Nemoianu fusese
j al ni c de ob e di en t, de sc op er i se şi el c ă una din cheile succesului în viaţ ă este
ARHIVE
Preafratele nostru
Proces cu Aurel Vainer
Promovate
Publicistic ă.Varia
Regele Mihai
Texte uitate, texte cenzurate
Textele altora
Transilvania
Vatra Românească
octombrie 2013
septembrie 2013
august 2013
iulie 2013
iunie 2013
mai 2013
aprilie 2013
martie 2013
februarie 2013
ianuarie 2013
decembrie 2012
noiembrie 2012
octombrie 2012
septembrie 2012
august 2012
iulie 2012
iunie 2012
mai 2012
aprilie 2012
martie 2012
februarie 2012
ianuarie 2012
decembrie 2011
noiembrie 2011
octombrie 2011
septembrie 2011
august 2011
iulie 2011
iunie 2011
mai 2011
aprilie 2011
martie 2011
februarie 2011
ianuarie 2011
decembrie 2010
noiembrie 2010
Page 2 / 4
antiromânism ul şi t răia cu frenezie bucuria acestei descoperiri salvatoare din anonimatul
condiţiei sale de anglist ajuns în Anglia pentru a se dedica de acolo, critic ş i intransigent,
fenomenului românesc!… Cu Nené Culianu lucrurile mi s -a părut că st ăteau altfeL F ăcea şi el
nişte aprecieri pe care n-a ş fi gândit nicio dată că le voi auzi în gura lui Culianu, nu atât
pentru c ă erau nedrepte fa ţă de Eminescu, cât pentru că erau de nivel relativ jos, reluând
nişte teze pe care le ştiam deja, de la al ţi detractori. Nu venea Culianu cu nimic srcinal,
nou, aşa cum totuşi s-a întâmplat cu Nemoianu.
— Cine a spus c ă srcinali sunt numai imbecilii?
— Nu, aici nu se potrive şte aceast ă vorbă şi nu mă mai întrerupe!
— Deci?
— De ce, totu şi, se producea Culianu cu acel text? Ar mai fi şi alte motive, mai
imponderabile, care m-au f ăcut ca, în final, ascultând comentariile celor trei, s ă rămân cu
impresia c ă Ne né al nostru mima, juca teatru, compusese un text fatal mediocru, în care
relua câteva locuri comune din suita de absurdităţ i debitate pe tema Eminescu-fascis tul! Am
avut acest sentiment, dedus din subtextul textului, coroborat cu ce ştiam eu despre Culianu.
Sentimentul c ă Nené Culianu se ascunde după acest text ca dup ă o masc ă! C ă trebuia, din
motive care îmi scăpau, să ia şi el parte la campania de denigrare a Poetului, dar eram sigur
că aceste motive nu puteau fi meschine, penibile, ca în cazul lui Nemoianu, ci aveau o
anvergur ă deosebit ă, o miză teribilă, căci numai a şa, cu un scop pe cât de înalt, pe atât de
util din punct de vedere comunitar românesc, se putea sacrifica pe sine Culianu până la a
scrie ce scrisese despre Eminescu! Nu-i fusese u şor lui Culianu „ să de a” în Eminescu, pentru
aşa cumplită faptă nu-l putea nimeni pl ăti pe Culianu. Numai el singur îş i putea g ăsi un pre ţ
acceptabil: s ă le câştige încrederea acelora sau măcar unora care îl puteau apropia de cei
viza ţi prin ipoteza pe care o examin ăm.
— Aveţi la îndemână acele texte?
— Nu! Le-am auzit doar, la „ Europa liber ă” , şi am scris atunci un fel de replic ă pe care am
trimis-o spre publicare la revista „ Europa şi Neamul Românesc” .
— Scoas ă de Drăgan, nu?
— Da, scoas ă de Iosif Constantin Dr ăgan, cu difuzare numai în stră inătate, a şa că nici până
azi nu ştiu dac ă textul meu a fost publicat.
— Cum arăta?
— Bine, zic eu. Îl plezneam pe grăsanul de Nemoianu, iar când mă refeream la Culianu
înc erc ase m să st re co r în te xt nişte aluzii numai lui accesibile, b ănuind c ă textul, odat ă
publicat, ar fi ajuns şi sub ochii s ăi. Aluzii din care el ar fi priceput că îi înţ eleg jocul şi nu dau
importan ţă celor scrise de el. Dac ă mai pot retr ăi gândurile cu care am scris textul acelei
replici, aş risca s ă cred că mesajul ar fi fost acesta: ţine-o tot a şa dac ă eşti sigur că numai în
felul acesta îţ i poţi duce până la cap ăt menirea! … Îl îmbă rbătam! Eram sigur c ă l-a durut
teribil s ă scrie ce scrisese despre Eminescu! …
— Nu mai păstra ţi o copie a acelui text?
— Cred c ă nu. Poate c ă e rătăcită totu şi pe undeva prin cas ă. Nu ştiu.
— De ce n-aţi încercat să vă publicaţi replica în ţară, la „ Luceaf ărul” , bunăoar ă, unde Culianu
mai fusese atacat cu ani în urmă .
— Da, fusese înjurat, prosteş te, de un fost coleg de an, de facultate! N-am ştiut la vremea
respectiv ă, când am încercat să pun lucrurile la punct luându -i ap ărarea, că Artur Silvestri îi
fusese coleg de an … Nu se prea putea scrie în ţ ară pe marginea textelor ce se difuzau la
„ Europa liber ă” ! A fost acesta unul dintre cele mai tembele principii ale propagandei PCR: s ă
nu răspund ă criticilor şi acuza ţiilor de la „ Europa liber ă” . Nici m ăcar atunci când acuzaţ iile
erau pe cât de grave, pe tot atât de uş or de dovedit c ă erau mincinoase.
— De pild ă?
— Liderul mişcării minerilor din ’ 77, Ion Dobre, despre care „ Europa liber ă” ne spunea mereu
că a fost asasinat într -un accident rutier provocat şi regizat de b ăieţii cu ochii alba ştri. Iar în
ianuarie 1990, Ion Dobre a ap ărut la TV, s ănătos şi bine mersi! … Aici e, poate, cazul s ă-i
înt reb pe cei ce pun asa sin are a lui Cul ian u pe seama sec uri tăţii româneşti, s ă-i întreb câte
asasinate a mai comis dup ă 1964 securitatea română ?
— De ce dup ă 1964?
— Pentru c ă acela este anul din care PCR, deci şi structurile subordonate lui, începe să
dovedeasc ă un oarecare sim ţ pentru interesul na ţional. În termenii lui Oiş teanu sau
Tismăneanu, amândoi, dră guţii de ei, odrasle de cominterni şti para şuta ţi în România, în
1964 ar fi debutat în public naţ ional-comuniştii din PCR! Înainte de ’64, când securitatea
română era pe mâinile cominterniş tilor, sigur, au fost nenum ărate asasinate. Dar dup ă ’ 64,
du pă ce Gheorghiu Dej o vireaz ă cu 1800 fa ţă de ru şi, se pare c ă lucrurile s- au s chimbat şi
în ace astă privinţă. Crimele s- au împuţinat în mod sensibil. Se pot numă ra pe degetele unei
singure mâini, probabil! Eu nu cunosc nici una!
1 comentariu la “ Marele Manipulator si
asasinarea lui Culianu, Ceausescu, Iorga– cap.
VI”
Partajeaza: Îmi place 0 Email
ion adrian
12.12.2011 la 4:49 pm
Dle Profesor,
LINKURI
octombrie 2010
septembrie 2010
august 2010
iulie 2010
iunie 2010
mai 2010
aprilie 2010
martie 2010
februarie 2010
ianuarie 2010
decembrie 2009
noiembrie 2009
octombrie 2009
septembrie 2009
august 2009
iulie 2009
iunie 2009
martie 2009
februarie 2009
ianuarie 2009
octombrie 2008
iunie 2008
mai 2008
februarie 2008
ianuarie 2008
noiembrie 2007
octombrie 2007
septembrie 2007
august 2007
iulie 2007
iunie 2007
Blogul lui Radu Golban
Herald Studio
Lista Nationala
Page 3 / 4
Mai sunt si alte idei nocive si acestea sunt chiar fundamentale la care daca
se renunta comunismul se efvapora si acestea sunt:
a) In plan politic:Partidul unic contradictie in termeni si sinistra tampenie
totalitara;
b) In plan economic: Proprietatea comuna asupra mijloacelor de productie cu
consecinta socializarii fortei de munca;
c) In plan etic :credinta imbecila in posibilitatea rapida a aparitiei omului nou
care sa lucreze mai degraba pentru societate decat ptr el si progenitura sa;
Dar primele doua sunt postulate fundamentale ale marxism-lenin ismului si
erorile fundamenntale ale acestei otravi care a invadat lumea si a creeat in
replica, in oglinda celelalte totalitarisme.
r ă spunde
aspun e
Nume (required)
E-mail (nu va fi publicat) (required)
Website
Anunţă-mă prin e-mail când este adă ugat un comentariu.
Anunţă-mă prin e-mail când apar articole noi.
55
66
Trimite
Ion Coja © 2007 - 2013
Page 4 / 4
Cauta
Marele Manipulator si asasinarea lui Culianu,
Ceausescu, Iorga – cap. VII
Capitolul VII
IOAN CULIANU ŞI JAN PALAK
— Cotitura din ’64 a fost atât de radicală ? În ce a constat noua orientare, naţ ionalist ă, a
comuniştilor români?
— Anul 1964 va r ămâne în istoria neamului românesc drept anul în care închisorile şi-au deschis por ţile,
iar zeci de mii de de ţinuţi politici au fost pu şi în libertat ceo! mEvuindiesntet,
aceast ă măsură a liderilor comuni şti de la Bucure şti nu continua linia politic ă cominternist ă,
antiromânească . Alde Tismăneanu şi Oi şteanu, iat ă, regret ă şi azi cotitura produs ă în 1964!
Practic, regret ă eliberarea din temni ţ ă a unor Petre Ţuţea, Radu Gyr, Nichifor Crainic,
Corneliu Coposu, Dumitru St ăniloaie, Vasile Voiculescu şi atâţ i a lţi oameni minuna ţi.
Comunismul antina ţional, care umpluse temni ţele româneş ti cu tot ce avea mai de valoare
neamul românesc, acel comunism nu este nicicum repudiat de aceşti pârliţ i de anali şti
politici. Când ş tii că părinţii tăi au pus um ărul la decapitarea României, a elitei sale spirituale,
cum pute ţi domnilor Tismăneanu şi Oişteanu s ă vă mai lansa ţi în analize politice ale epocii în
care numele vi s-a umplut de ocară şi ruşine?! Simplul fapt că oamenii, cei mai mulţi dintre ei,
sunt fie neinforma ţi, fie cu pu ţină ţinere de minte, e destul ca s ă av eţi curajul unei
neobr ăzări atât de mari?! Oare răul în România începe cu anul în care, practic, se abrogă
deten ţia pe motive politice?
— După 1964 n-au mai existat de ţinuţi politici?
— Practic, delictul de opinie nu a mai fost sanc ţionat. Au fost cazuri de complot, uneltire
împo triv a orân duirii socialiste, iar cei în cauză au fost aresta ţi şi condamna ţi. Dar până în
1964 oamenii, zeci şi sute de mii au fost aresta ţi şi condamna ţi la zeci de ani de temni ţă pentru o simpl ă
vorbă, o opinie, contra ru şilor sau a comunismului, exprimată într -un cerc de
prieteni, de colegi. Iar foarte mul ţi au fost aresta ţi şi ţinuţi în temniţă ani de zile numai
pentru că, „îna inte” , înai nte de 1948 , se însc rise seră la liberali, la ţărănişti, la legionari. Deci
aresta ţi nu pentru fapte, ci pentru opinii şi simpatii politice! Abera ţiei acesteia criminale i s-a
pus cap ăt în 1964! Anul deplâns de amărîţ ii ă ştia de Tism ăneanu, Oi şteanu & comp, ca fiind
anul când debutează na ţional-comunismul! Debuteaz ă prin punerea în libertate a zeci de mii
de oameni nevinova ţi! Asta îi doare pe alde Oiş teanu?! Pentru asta le sunt nesuferite
momentele de „ naţionalism” ale lui Gheorghiu Dej şi Ceau şescu!
— Anul 1964 a mai însemnat ş i alte măsuri ale Partidului Comunist Român!
— Da, a mai fost şi declara ţia de independen ţă politică faţă de Moscova! Acea Moscov ă care
îi pregă tise pe p ărinţii şi unchii lui Vladimir Ilici Tismăneanu şi Andrei Oi şteanu, îi antrenase
să-i fac ă fie agen ţi, complici, propagandi şti sau cum vre ţi să le spune ţi! Complici la
îngen unche rea Român iei! Ei, bine, în 1964 se poate spune că România se ridică în picioar e şi
nu mai accept ă să stea în genunchi în faţ a r uşilor! A cominternului, mai exact spus! De
aceea le este anul 1964 atât de nesuferit unora ca Vladimir Tismă neanu! Şi, iat ă, vine un
caraghios de american şi preia ideile agentului bol şevic şi le duce şi peste ocean, în America!
Fără să ştie şi să priceap ă că printre cei pe care na ţional-comuniştii îi eliberează din temniţe
în 196 4 se afl au şi mulţi deţinuţi politici a c ăror unică vină fusese c ă ascultaser ă no pţi de-a
rândul „ Vocea Americii” , ca să afle, cu un ceas mai devreme, „când vin americanii” !
— Care crede ţi că a fost pozi ţia lui Ioan Petru Culianu în această chestiune?
— Mai trebuie ad ăugate dou ă observa ţii: eliberarea de ţinuţilor politici a avut o consecin ţă
extrem de binef ăcătoare pentru societatea românească . Ace şti de ţinuţi, odat ă liberi, au
înc epu t să circule, s ă trăiasc ă alături de noi, de ceilal ţi. Îndeosebi pentru tineri, aceş ti fo şti
de ţinuţi politici au sfârş it prin a deveni veritabile modele umane. Odat ă cu o serie întreagă
d e „ nume” de rezonan ţ ă culturală sau istoric ă, se elibera şi accesul la c ărţi, la fondurile
speciale ale bibliotecilor. Dar mai ales se reeditau c ărţi care până atunci fuseser ă puse la
index, de alde Leonte R ăutu!
— Aveţi ceva special cu acest Leonte R ăutu!
Publicat de admin in Marele Manipulator pe 09.02.2009 | 1 comentariu
Despre Ion Coja
Articole aleatoare
Comentarii recente
CAUTARE
LISTA NATIONALA
CATEGORII
Cauta
Lista Nțaionaăl
Like
3,025 people lLikiseta Nțiaonal ă.
Facebook social plugin
Agenda preziden țială
Amestecate
Carte pentru dumirire și
înd rep tare
Constitu ţia Cre ştină a României
Cvadratura cercului
Doctrină naţionalist ă
Holocaust
Întrebare concurs
ION COJA la TV
La zi
Legionarii în eternitate
Lingvistic ă
Lista na ţional ă
Literatur ă
Marele Manipulator
Memorandum Est
Prima pagina Despre Galerie foto CE TE DOARE Contact
Page 1 / 8
— Nimic altceva decât că m-a stârnit nepotă -su, cu aceast ă prefa ţă pe care dac ă ar fi scris-o
în 1991, nu m-aş fi sup ărat cine ştie ce! Dar a scris- o în 1997, a avut ş apte ani la dispozi ţie
ca să priceap ă cât de cât ce fel de organizaţie este Vatra Românească ! Cum îş i permite s ă
blameze atât de grav fă ră nici o justificare?! El, feciorul tătâne -său şi nepot al … al KGBului!
— Pe scurt, ce-i repro şaţi lui Leonte R ăutu?
— Este persoana care, la moartea lui Brâncuşi, când acesta ş i-a lăsat atelierul mo ştenire
statului român, el, Leonte Ră utu, i-a convins pe năucii de tovar ă şi comunişti din CC al PCR că
Brâncuş i ăsta este promotorul celei mai decadente arte, c ă nu avem nimic de câ ş tigat, ci
numai de pierdut. Drept care, la insisten ţele R ăutului, guvernul român a refuzat să
primeasc ă moştenirea l ăsa tă de Brâncuş i! Iar r ăposatul meu coleg, Mircea Mircan, vechi
comunist, dar nu chiar veritabil comunist, căci, la nevoie, mai simţea şi româneş te, de la care
ştiu povestea asta, adaug ă detaliul c ă, pe vremea când lucra la ambasada noastră din
Roma, l-a însoţ it pe Leonte R ăutu într -o vizită prin muzeele Romei şi a constatat c ă individul
nu era un troglodit, un incult, c ă avea habar de ce-i aia art ă modernă, avea gust şi cultur ă,
că, deci, nu din ignoran ţă se luptase cu testamentul lui Brâncuş i.
— Dacă nu din ignoran ţă, atunci de ce?
— Din antiromânism, prietene! An -ti-ro-mâ-nism! E trecut şi Răutu în pomelnicul pe care
Gheorghe Buzatu îl face agenţ ilor comuni şti, kaghebi şti, în a sa Românii în arhivele
Kremlinului. Fireşte că-l chema Răutu tot atâta cât mă cheamă pe mine Oigenstein.
— Cine-i Oigenstein?
— Este numele lui Leonte R ăutu. Nume din care fratele s ău a imaginat numele Oi şteanu! …
Îmi pare ră u pentru ei, nu i-a ş fi pomenit dac ă Andrei, fiul şi nepotul lor, nu s-ar fi apucat s ă
facă el critica românismului!… O critică bazat ă pe minciuni şi antiromânism !…
— Să ne întoarcem la Culianu!
— Sunt convins că mult mai mult decât mine s -ar fi supărat Culianu însuş i dacă ar fi cunoscut
toate dedesubturile acestei campanii cominterniste împotriva naţionalismului. Împotriva
„ tribalismului” , căci, pentru aceste sec ături cine zice na ţiune, zice trib, turm ă! Asta est e
ultima lor găselniţă!…
— De ce crede ţi că aceasta ar fi fost reac ţia lui Culianu?
— Pentru că ţin bine minte atmosfera acelor ani, 1967-69, ’ 70! Mai ales dup ă august 1968! …
Ne simţeam teribil de bine în pielea noastră ! Mă îndoiesc de toată povestea lui Ted Anton,
despre motivele care l- au determinat pe Nené să intre în PCR! Nu ş tiu de la cine a c ăpătat
grecul acele informa ţii, dar eu abia acum am aflat c ă exista o directiv ă de partid potrivit
căreia membrii PCR nu puteau fi racola ţi de securitate, ca informatori! … Dacă a existat într -
adev ăr o asemenea directiv ă, ea a fost secret ă şi Nené Culianu, ca ş i mine, nu avea de
unde s ă ştie de ea! … Îmi place să cred mai departe c ă Nené a intrat în PCR cam în aceleaş i
condiţii în care au intrat foarte mulţ i dintre noi: adic ă din convingerea c ă lucrurile merg spre
bine, c ă se poate schimba destul de mult via ţa noastr ă, dar c ă nu po ţi schimba nimic dac ă
rămâi în afara PCR, în afara sistemului. Se poate totul schimba, dar numai dinlă untrul
lucrurilor, al evenimentelor, al structurilor. Cam a şa n e-a vorbit dl Romul Munteanu atunci
când, ca secretar de partid al Facultăţ ii de filologie, ne-a poftit s ă intrăm în partid! Culianu
era student, student „ fruntaş” , numai ă ştia erau invita ţi să intre în PCR.
— Eu v-a ş ruga s ă insista ţi, cu argumente suplimentare, în legă tură cu acest detaliu
biografic: Ioan Petru Culianu a fost membru al PCR!
— Dacă nu ţi-e de ajuns faptul c ă tot atunci am intrat şi eu în partid, am să -i adaug şi pe
ceilalţi colegi şi prieteni ai lui Culianu. Din grupul lor de studen ţi răsăriţi, printre cei mai faini
din genera ţia lor, au mai intrat în partid Silviu Angelescu, Victor Ivanovici, Dumitru Radu
Popa … Au intrat în partid ş i nu s-au schimbat ei, devenind membri de partid, ci s-a schimbat
organiza ţia de partid în care au intrat, ale că rei adun ări au devenit mai agreabile, mai
spiritualizate, spre satisfac ţia tuturor. Mai anti!
— Cine n-a intrat în PCR din grupul lor?
— Şerban Anghelescu …
— De ce?
— Poate din cauza poreclei: „ Bulă” . D.R. Popa, când fă cea mi şto de el c ă nu e în partid,
dădea alt ă explicaţie: îi put picioarele!… Deci asta era atmosfera în care se petrecea în anii
aceia, dup ă 1968, intrarea în partid. Cel pu ţ in la noi, la filologie! Mai exact spus, la
Universitate!
— Toat ă lumea înjură comunismul. Dumneavoast ră însă…
— Am înjurat ş i eu, dar pe fa ţă, în adu nările de partid şi n-am p ăţit nimic! Îl înjuram ca să -l
corectez! Şi ţine minte ce- ţi spun: nu mai era mult de corectat! Comunismul era cât pe ce să
reuşeasc ă!… Dar acesta este alt subiect! S ă nu ne lungim la vorbă pe acest …
— Daţi-mi un singur exemplu din care să rezulte că ave ţi dreptate …
— Îţi dau o mie! … Iat ă, un bun cunoscut de-a l meu, pre şedintele uneia dintre cele mai
importante b ănci din România, a fost la un moment dat scos din funcţ i e şi f ăcut peste
noapte func ţionar la un CEC în Piaţa Chibrit, retrogradat pentru un abuz în servici care se
rezuma la un gram, repet, un gram de aur dentar, pe care îl plătise, dar, cum îi ră măsese de
la o lucrare dentar ă, regulamentar era pe atunci s ă dea aurul dentar înapoi. Bietul om,
tocmai i se n ăscuse o nepo ţică, a f ăcut din acel gram de aur ni şte cercei nepoatei, dar era
aur pe care-l p lătise, depusese în locul acelui aur de 24 de carate aurul echivalent, de 14
carate. Deci, nu furase! Cu toate astea, justi ţia comunist ă, controlul de partid, l- a găsit
vinovat. Azi, cât se fură din b ănci, în frunte cu preş edin ţii acestora, se fur ă milioane de
dolari, dar statul de drept face imposibil ă pedepsirea ho ţilor! Statul socialist, din anii ’ 70-’ 80,
a fost mult mai justi ţiar decît actualul nostru stat de drept! O ş tiu din proprie experien ţă:
justiţia îş i f ăcea datoria mult mai bine decât azi!
— Vorbiţi de parc ă v-ar fi dor de PCR!
— Sigur că mi-e dor! Mi-e dor de adun ările de partid! … La una din ele, o conferin ţă PCR pe
Universitate, am fost împreună cu Nené Culianu, amândoi delegaţ i de colegii filologi. Din ce
am vorbit amândoi, încurajat de Nené, m -am dus la microfonul conferin ţei şi am cerut, fa ţă
ARHIVE
Preafratele nostru
Proces cu Aurel Vainer
Promovate
Publicistic ă.Varia
Regele Mihai
Texte uitate, texte cenzurate
Textele altora
Transilvania
Vatra Românească
octombrie 2013
septembrie 2013
august 2013
iulie 2013
iunie 2013
mai 2013
aprilie 2013
martie 2013
februarie 2013
ianuarie 2013
decembrie 2012
noiembrie 2012
octombrie 2012
septembrie 2012
august 2012
iulie 2012
iunie 2012
mai 2012
aprilie 2012
martie 2012
februarie 2012
ianuarie 2012
decembrie 2011
noiembrie 2011
octombrie 2011
septembrie 2011
august 2011
iulie 2011
iunie 2011
mai 2011
aprilie 2011
martie 2011
februarie 2011
ianuarie 2011
decembrie 2010
noiembrie 2010
Page 2 / 8
de situa ţia grea din Universitate şi din via ţa noastr ă academică, să-l invităm la o discu ţie pe
tovar ă şul secretar general al PCR! Şi n-am omis s ă spun c ă aceea şi propunere se mai
f ăcuse, cu un an- doi în urmă, de către prof. Romul Munteanu, propunere pe care dacă ne-am
fi însuş it-o, cu siguran ţ ă că multe s- ar fi rezolvat! Dar nu era târziu să reluăm aceast ă
propunere! … Ţin bine minte, st ăteam alături în Aula de la Drept, cum Nené m -a încurajat să
merg să fac acea propunere! Nu, nici vorb ă! E o măgărie toat ă acea poveste despre Culianu
care intr ă în partid ca să scape de securitate! Altminteri, informa ţi a că ar fi existat o
asemenea dispozi ţie, ca membrii de partid s ă nu fie racola ţi în reţ eaua de informatori a
securit ăţii, aceast ă informaţie este deosebit de interesant ă!… Le pic ă bine celor care vor
încerc a să diminueze vinov ăţia PCR-ului şi a securit ăţii, pentru cele petrecute până în 1989!
— Vă număraţi printre ace ştia?
— Nu! Dar, din respect pentru adev ăr, trebuie spus c ă aproape în aceeaş i măsură au minţit
şi exagerat şi cei care au l ăudat partidul, înainte de ’ 89, dar şi cei care l- au înjurat ş i criticat
du pă ’ 89! La fel şi cu Ceau şescu: lăudat proste şte şi criticat prosteşte de to ţi năucii!
— Care era pozi ţia lui Culianu fa ţă de Ceau şescu?
— Extrem de critică! Fireşte, în cercul de prieteni.
— În afara acestui cerc?
— Reţinută, rezervat ă. Nu cred că a găsit vreodat ă de cuviin ţă să-l laude, cum se obişnuia.
— Nici la învăţământul politic?
— Bănuiesc c ă nu! Existau o mul ţime de subterfugii prin care s ă t e ţii deoparte de corul
lăudătorilor! În plus, puteai să fii oricât de critic, fă ră nici o team ă, cu ceilalţi din conducerea
partidu lui. Până a plecat Culianu, în 1 972, Ceauşescu încă a mai beneficiat de imensul
capital de simpatie şi încredere pe care îl dobândise în 1968, când s -a opus invaziei
sovietice în Cehoslovacia!
— Cred c ă aici vă pot plasa o întrebare cu care vă aştept de mult.
—?
— Despre Jan Palak!
— Da! A fost un moment care ne-a marcat pe to ţi. Jan Palak şi-a dat foc în iarna lui 1969, în
februarie, parc ă. Până atunci, în 1967 ş i 1968, presa ne informa c ă, din când în când, în
Vietnamul american (sau cum s ă-i zic?) îş i mai d ădea foc un preot budist, de obicei tînă r.
Sensul acestui gest, al acestui protest, ne sc ăpa nou ă, europenilor. Nu- l înţelegeam. Ţinea
de o lume cu care nu aveam nici o tangen ţă. Ca de pe o alt ă planet ă. Când, deodată , ca un
trăznet, cade vestea mor ţii lui Jan Palak, tînăr, student la filozofie, care împreună cu al ţi
colegi se gândise la această formă de protest fa ţ ă de prezen ţa armatei sovietice în
Cehoslovacia, cu toate consecin ţele acestei invazii … Ei, bine, de data asta nu mai puteam
rămâne „ indiferent ” şi am încercat să intru „în pie lea” lui lan Palak, s ă-mi explic cum era cu
putin ţă ca un tînăr european, cu doar câţiva ani mai tînăr decât mine, să recurgă la acest
gen de protest. De asta am scris atunci piesa Requiem pentru Jan Palak, ca s ă explic un
gest atât de extrem! Cum ar fi cu putinţă ca la el s ă recurgă un om cu totul şi cu totul
normal?!… Nu pentru a-i face şi pe al ţii să procedeze la fel, ci pentru a-l feri pe Jan Palak de
cei care n- ar fi putut înţelege acest gest decât legându -l de o stare de excep ţie a lui Jan
Palak, eventual una patologic ă, morbidă.
— Ce leg ătură are piesa dumneavoastr ă cu Ioan Culianu?
— Mai întâi trebuie spus că am avut cu Nené Culianu lungi discuţ ii despre situa ţia din
Cehoslovacia, din lumea comunist ă, din lume, în general. Iar „ momentul” Jan Palak ne-a
impresionat deopotriv ă de mult. În iunie sau iulie 1969 un biet român ş i-a dat foc în faţ a
Comitetului Central. Tot în semn de protest. O cunoş tinţă de-a mea, o student ă, s-a nimerit
să fie de fa ţă şi mi-a povestit ce şi cum a fost! … Ziarele, „ Informaţia Bucure ştiului” cel puţin,
au scris, minimalizând sensul protestului. Au zis despre protestatar, srcinar din Iaş i, că
f ăcuse o delapidare, sau a şa ceva. S-a aflat imediat c ă nici vorb ă de aşa ceva … Într -o zi a
venit la mine Nené, avea un aer extenuat, livid, la capă tul puterilor . Mi-a povestit că mai
bine de 24 de ore s- a luptat, în lungi discuţ ii epuizante, s ă-şi conving ă doi prieteni, doi
studen ţi, studen ţi la alt ă facultate, nu-i cuno şteam, care se hot ărîseră să-şi dea foc,
exaspera ţi de mizeria şi lipsa de orizont a existen ţei noastre. Mi-e greu s ă reconstitui exact
lucrurile. Anume, dacă în momentul acela aveam deja scrisă piesa. Înclin să cred că da. C ă a
fost una din coinciden ţele ciudate de care am avut parte în viaţ a mea: dup ă ce mi-a povestit
Culianu cum a fost, cum a reu şit să-i fac ă să renunţe, să se răzgândească , i-am scos din
sertar manuscrisul piesei mele şi i l-am dat s ă citeasc ă: erau multe asem ănări între ce îmi
povestise el şi ce imaginasem eu! Oricum, când mi -a adus piesa înapoi, am discutat ş i
despre ce s-ar putea face cu ea: un singur lucru, s ă fie trimis ă în Occident, la „ Europa
liberă” ! S-a oferit să mi-o traducă, ceea ce s-a şi întâmplat. I -am plătit pentru traducere 500
de lei. Era cam jum ătate din leafa mea de asistent. N- a vrut s ă primească mai mult. Dar
traducerea s-a f ăcut ceva mai târziu, în preajma plecă rii sale i-am dat şi banii…
— Dintr-un interviu pe care l-a ţi acordat anul trecut la „ Noua Revist ă Română” , am aflat c ă
aţi trimis piesa d-nei Monica Lovinescu, semnat ă cu un pseudonim.
— Ion Românul.
— Mi s-a părut ciudat ă motivaţia.
— Da, n-am vrut s-o semnez cu numele meu. Mi-a fost team ă că piesa, odat ă ajuns ă în
Occident, va fi jucat ă, cu mare succes, iar eu, devenind celebru ca autor al piesei, a ş fi avut
astfel de câş tigat de pe urma mor ţii lui Jan Palak. Păi, nu-i aşa?! Jan Palak se sinucide, îş i dă
foc, iar eu fac spectacol din moartea sa, din sacrificiul s ău şi mă umplu de bani şi de glorie! …
Ce este gre şit în acest raţ ionament?
— Şi cum aţi fi vrut să se desf ă şoare lucrurile?
— Simplu, mă gândeam eu pe atunci: piesa să se joace, s ă se ştie că este a unui român, să
se afle c ă autorul nu pune pre ţ pe identitatea sa, vrea s ă rămână anonim, iar banii astfel
rezulta ţi să ajung ă la familia lui Jan Palak, la o fundaţie care s ă-i perpetueze amintirea, ceva
de genul acesta! Ce vrei? Nu aveam nici 30 de ani! …
— Şi d-na Monica Lovinescu ce a f ăcut cu piesa?
LINKURI
octombrie 2010
septembrie 2010
august 2010
iulie 2010
iunie 2010
mai 2010
aprilie 2010
martie 2010
februarie 2010
ianuarie 2010
decembrie 2009
noiembrie 2009
octombrie 2009
septembrie 2009
august 2009
iulie 2009
iunie 2009
martie 2009
februarie 2009
ianuarie 2009
octombrie 2008
iunie 2008
mai 2008
februarie 2008
ianuarie 2008
noiembrie 2007
octombrie 2007
septembrie 2007
august 2007
iulie 2007
iunie 2007
Blogul lui Radu Golban
Herald Studio
Lista Nationala
Page 3 / 8
— Eh, aici este ciud ăţenia cea mare! Doamna Lovinescu nu a f ăcut nimic! Nimic, nimic!
— Prin cine a ţi trimis manuscrisul?
— Printr-un franţuz, cam algerian el: Celestial se numea. Doamna Lovinescu i- a trimis câteva
rânduri, de confirmare, prin care se ară ta şi foarte mirat ă, de ce i s-a trimis ei acel text (text
anticomunist!) şi ce s ă facă cu el?! Revenind în România, monsieur Celestial mi -a adus şi
scrisoarea d-nei Monica. Am p ăstrat-o, ascuns ă bine, cu n ădejdea de a o întreba vreodată
pe d- na Lovinescu ce se poate înţ elege din aceast ă reţinere a ei de a face ceea ce era de
aşteptat s ă facă!
— Şi ce a ţi înţeles?
— Aştept încă o explica ţie din partea Monic ăi Lovinescu. I-am transmis şi prin Gabriela
Adameşteanu că aş vrea s ă stau de vorb ă cu dînsa. Până acum, nici un răspuns. Se face c ă
nu ştie sau chiar nu ştie că i-am cerut aceste explica ţii!
— Dar dumneavoastr ă ce credeţi?
— Nu cred nimic! Dar faptele existente deocamdat ă mă determină să deduc c ă d-na
Lovinescu a fost foarte anticomunist ă, dar nu prea tare antisovietic ă!
— Nu înţeleg!
— Piesa mea e împotriva imperialismului sovietic. Or, d -na Lovinescu a înţ eles bine acest
lucru şi – nu am încotro, deduc că nu i-a plăcut mesajul! Mesajul antisovietic al piesei.
— Iar Petric ă Ionescu? … Regizorul!
— Petric ă Ionescu a fost în grupul de studenţi cu care am fost la Nancy, în ̉ 69. În 1984, l -am
găsit la Paris, colabora la Opera Mare, unde fostul meu coleg de banc ă din liceu, Cristu
Gheorghe, lucra şi lucreaz ă în administraţ ia Operei, un fel de director adjunct. I-am dat lui
Petrică Ionescu textul lui Jan Palak, l-a citit şi mi-a telef onat s ă-mi spun ă că-i place foarte
mult piesa şi dore şt e să o monteze. A intervenit şi Jijo al meu, adic ă domnul George
Christou şi i-a f ăcut lui Petric ă Ionescu unele promisiuni, de contraservicii dac ă îmi va monta
piesa. Petric ă i-a promis şi lui Gic ă al nostru, dar, pân ă la urmă, n-a mai dat nici un semn.
Paul Anghel, c ăruia i-am povestit, după ̉89, p ăţaniile mele cu acest text, mi-a dat o explicaţie
aiuritoare pentru mine: „ Domnule Coja, dumneata po ţi să fii sigur că te afli pe lista neagr ă a
lui Moses Rozen! … Este lista pe care a trimis- o peste tot în lume, la „ Europa liber ă” în primul
rând, peste tot unde i se acordă , din păcate, credit.”
— Ce este cu lista asta?
— N-am înţeles nici eu prea bine. Nu mi-a venit s ă cred şi n-am cerut detalii. Acum regret. O
listă cu cei care prin ideile lor, prin ac ţiunile lor, au intrat pe contrasens cu Moses Rozen &
comp. Paul Anghel a fost unul dintre oamenii cei mai informa ţi. Mai apoi mi-am dat seama c ă
nu exagera, nu b ătea deloc câmpii în privinţ a acelei liste! …
— Să revenim la Culianu.
— Am încercat să -i trimit şi lui textul, dup ă ce a plecat. Dar nu reu şeam să-i aflu adresa. În
1984, când am ajuns la Paris ş i am f ăcut rost de telefonul s ău, l-am sunat în Olanda ş i am
vorbit o mulţime. Printre altele şi despre pies ă, i-am spus că i-o pot trimite dacă crede c ă ar
putea s ă facă ceva cu ea. Mi-a r ăspuns c ă Occidentul nu e nici pe departe a şa cum îl vedem
noi din România! Pe scurt, nu vedea nici o posibilitate de a gă si pe cineva interesat de un
text antisovietic! Exact ce-mi spusese şi prietenul meu Victor Smatoc, care scosese şi el
piesa din ţară şi umblase pe la câteva redacţii încercând so plaseze. O piesă antisovietic ă?
Nimeni nu vroia s ă au dă de aşa ceva! Smatoc i-a prezentat-o şi lui Alain Parouit, salariat şi
el al „ Europei libere ” , cu acela şi rezultat: nu-i interesa!
— Atunci de ce nu admite ţi că nici d-na Monica Lovinescu nu putea să facă mai mult?!
— Asta n-o admit, pentru c ă madam Lovinescu f ăcea parte din sistemul de propagand ă
antisovietic ă, anticomunistă. Trăia din aceast ă propagand ă! Avea o emisiun e zilnic ă la
„ Europa liber ă” în care putea să facă caz de existen ţa acestui text. Ulterior, în 1986, i l -am
dat şi lui Vlad Georgescu, am vorbit amândoi despre text ş i, tot a şa: nici un semn pe ultrascurte
despre caraghiosul de Ion Coja care scrie piese anticomuniste, antisovietice!
— De curând, aţi publicat piesa în nr. 5 -6 (mai-iunie 1997) din „ Noua Revist ă Română” şi, în
preambul, face ţi afirma ţi a că „Europa liber ă” a avut o anumit ă „politică de cadre ” în
promovarea unor nume şi a unor lucrări spre cuno ştinţa publicului. Cum adică?
— Domnule, eu am fost anticomunist. Dar anticomunismul meu nu le- a pl ăcut celor de la
„ Europa liber ă” căci eu am criticat comunismul de pe pozi ţiile na ţionalismului românesc, iar
nu de pe pozi ţia democra ţiei occidentale, a drepturilor omului şi alte „ abureli” . M-au mirosit
că sunt na ţionalist şi nu le-a pl ăcut deloc! A şa cum nici mie nu mi-a mirosit bine s ă-i văd pe
democra ţii ăştia occidentali dându -se de ceasul mor ţii pentru drepturile omului, dar prea
puţi n păsându -le de drepturile popoarelor! … Eu sunt cre ştin, ba chiar sunt ortodox, şi
naţionalist! Pe mine nu m ă intereseaz ă drepturile pe care le am, ci datoriile mele de om!
— De ce nu v ă intereseaz ă drepturile?
— Pentru c ă am avut deja norocul extraordinar de a m ă naşte! Pentru asemenea noroc
trebuie s ă plăteşti toat ă viaţa, iar nu s ă aşte pţi s ă fii tot tu pl ătit!… Dar, să nu uit, piesa a
fost jucat ă în America, de o echipă de studen ţi, la Universitatea din Stockton California,
tradus ă în engleză din francez ă de Alberto Eraso, fost student la cursurile de var ă de limba
română . Era prin 1986 sau 1987. N-am prea multe deta lii despre spectacol, nu s- a pus
problema s ă merg la premieră!…
— După ’ 89 ce a ţi f ăcut cu piesa?
— Sigur, m ă gândeam că acum se va putea juca, f ără probleme! Dar m- am pomenit într -o
sear ă cu Marian Munteanu c ă vine la mine, a venit destul de des în perioada Golaniadei, din
primăvara lui ’ 90, s ă mai st ăm de vorb ă despre ce se întâmpl a în ţ ară, şi-mi poveste şte că
este foarte îngrijorat de turnura pe care o pot lua lucrurile: mai mulţ i tineri, elevi de liceu, sau
prezentat la el deci şi să-şi dea foc! Mi-am dat atunci seama c ă, dac ă piesa Requiem
pentru Jan Palak se va juca, nu mi-a ş putea niciodat ă ierta dac ă, aparent sau propriu- zis, în
consecin ţa ei cineva şi-ar alege acest mod de a protesta fa ţă de mizeria vie ţii, a istoriei pe
care o tr ăim. Şi m-am abţinut de la diligen ţele necesare promov ării unui text dramatic …
— Marian Munteanu şi Ioan Petru Culianu …
Page 4 / 8
— Ce-i cu ei?
— Aşadar, l-aţi avut student şi pe Marian Munteanu! Şi el, ca şi Culianu, a ajuns la o
notorietate mondial ă! – La ce te gândeş ti?
— Mai întâi bag de seamă că, dintre câţ i profesori au avut, de dumneavoastr ă s-au ata şat
cel mai mult. Amândoi!
— Mai degrab ă vice-versa!
— Cum vine asta?
— Că şi eu m-am apropiat cel mai mult de ei!
— Cel mai mult în ce sens? Dintre profesori, dumneavoastră , sau dintre studen ţi, de ei?
— Mda, ai dreptate. Dar mai sunt şi al ţi studen ţi, foşti studen ţi, de care m ă simt cel pu ţin la
fel de legat ca şi de Culianu sau Marian Munteanu.
— Pute ţi da câteva nume?
— Îţi dau numele lui Bogdan Bradoschi. Sem ăna în multe privinţ e cu Ioan Petre Culianu.
Chiar şi ca fizic … Dar mai ales ca intelect, ca disponibilitate pentru marea performan ţă
academică, mondială…
— Nu ştiu nimic de vreun Bogdan Bradoschi!
— Nu e timpul trecut! Dar, de la bun început, n -a avut norocul lui Culianu, de şi amândoi au
mai avut un numitor comun: Cicerone Poghirc! Le- a fost la amândoi colegul mai vârstnic ş i
profesor în acelaş i timp, mentor! … Din p ăcate, ca s ă se întreţ ină, Bogdan Brado schi a
trebuit s ă se mai ocupe la Paris şi de altele, f ără nici o leg ătură cu ceea ce îl interesa pe el
propriu-zis. Eu încă mai sper!
— Şi care a fost norocul lui Culianu?
— Mircea Eliade!
— Să revenim la cei doi care deja au fost consacra ţi de opinia public ă!… Ei mai seamănă prin
ceva, prin bănuiala c ă au fost „ oamenii” Securităţii române!
— În privinţa lui Marian Munteanu sunt ceva mai în temă ! Dacă e cumva adev ărată relaţia sa
cu Securitatea, mă tem că eu sunt vinovatul principal!
— Deveniţi din nou palpitant!
— Nu palpitant, ci explicit! … Marian Munteanu a fost anchetat de securitate odat ă cu al ţi
vreo zece-cincis prezece studen ţi care mergeau cu rândul la Petre Ţ uţea acas ă, la sfârş itul
anilor ’80. Îl îmbrăcau, îl însoţeau la plimbare, îi ţineau de urît!… Ş i cine era Petre Ţuţea
atunci? Nu scria nici un ziar despre el, nici radio, nici TV, i se dusese însă buhul de mare
înţelept şi mare na ţionalist, dar numai pe cale oral ă. Şi b ăieţii aceia, care nu se cuno şteau
înt re ei, pe câţiva îi ad use sem eu, de la Liter e, pe alţii îi adu ses e Ioa n Ale xan dru şi Mihai
Neagu Basarab, îş i puneau s ăptămânal o jumă tate de zi la dispozi ţia unui b ătrân
neputincios numai ca s ă-l asculte, s ă-l audă vorbind! Şi nici una din ideile b ătrânului nu avea
vreo şan să să răzbat ă la cuvîntul public, tip ă rit, mediatizat. Gestul acestor tineri nu avea
decât o singură răsplat ă, cea intim ă, a con ştiinţei c ă faci bine cuiva, că-ţi faci datoria de om,
de român!… Când, în 1988, la Paris, întâlnindu -mă cu Emil Cioran la care fusesem trimis de
Petre Ţuţea, i-am povestit „ ce mai face Petrache ” , adic ă despre grupul de tineri studen ţi
care îl slugă resc benevol pe marele nevolnic – căci îl ajunseseră toate neputin ţele
bătrâneţ ii, Cioran a r ămas uluit şi nu mai contenea s ă repete: „ aşa ceva e de neimaginat la
Paris! În Occident!” Ş i l-am zgândă rit şi eu cu întrebă rile. Da, el, marele filozof, cu zeci de
cărţi publicate şi comentate numai în superlative, reformator al expresivităţ ii limbajului
franţuzesc, nu are nici o şan să c a să-i deschid ă uşa vreun tînă r occidental dispus s ă-şi
sacrifice s ăptămânal o jumă tate de zi pentru neputin ţele şi nevoile lui, ale marelui Cioran!
Iar Petre Ţuţea, cu nici o carte publicat ă, cu nici un palmares acade mic, despre care
niciodat ă n-au scris ziarele, iat ă, se bulucesc studen ţii la u şa lui!… „E formidabil ce tineret
av eţi în România!” „ Avem, domnule Cioran! ” am încercat eu să -l corectez. „ Am vorbit despre
asta şi cu Mircea Eliade! În general, tineretul din Est este mult mai interesant decât cel de
aici! Iar tineretul din Ţară, auzi ce s ă-i fac ă lui Petrache! Mi-nchipui c ă-i un om fericit
Petrache! Ce om de geniu! Eu n- am mai întâlnit unul ca el în tot Occidentul!”
— Domnule profesor, de la aceast ă întâlnire cu Cioran v -aţi ales – pot s ă spun a şa, cu un
dar deosebit din partea lui Emil Cioran. Mi l-aţi arătat cândva…
— Da, mi-a dat o carte cu un autograf pentru Petre Ţuţea, un alt autograf pentru mine şi un
autograf al lui Montherlant pentru Cioran, „ho mmag e à Ms. Cio ran” zic ându -mi că-l poate
vinde „ Petrache ” , să ia un ban pe el. Mi-a mai dat o mie de franci şi nişte costume de haine
pentru acela şi Petrache, şi se tot mira Petre Ţuţea ce bine i-a nimerit Cioran m ăsura. La to ţi
le povestea şi mai ales lui Florin Puc ă îi plă cea s ă mai întrebe o dată , de fa ţă cu cât mai
multă lume, „ dar de unde ave ţi, domnule profesor, costumul ăsta a şa de aligant? ”
— Eu vă întrebam de autograful dat dumneavoastră . Mi-l pu teţi spune?
— Crezi c ă se potrive şte?
— Ar face o pereche frumoas ă cu autograful primit de la Culianu. Z ău! Nu vă e greu s ă găsiţi
acum cartea.
— Deloc! E pus ă la un loc bine ştiut de mine. Poftim: „Pe ntr u Ion Coja, în ami ntirea une i
conversa ţii revelatoare la Paris, Bien amicalement, Cioran 28 august 1988 ” . Dedicaţia e dat ă
pe volumul Ecartèlement.
— Ce aţi zice de o scurt ă relatare a acelei „ conversa ţii revelatoare ” cu care l-a ţi fericit pe
Cioran, pe marele Emil Cioran, în ziua de 28 august 1988?
— Ce să zic? Aş zice că nu prea se potrive şte! Ar fi prea multe de spus!
— Dar, dintre aceste multe de spus, alege ţi una singur ă, care crede ţi că l-a determinat c el
mai mult pe Cioran s ă foloseasc ă un epitet atât de mă gulitor pentru dumneavoastr ă:
„ conversa ţie revelatoare ”… Cel mai relevant lucru din câte i -aţi spus! Ce anume i-a ţi revelat
unui om care p ărea că nu ar mai putea fi surprins de nimic nou, legat de spectacolul vie ţii, al
istoriei, al naturii umane?
— Asta ştiu bine, cu ce anume l- am pus cel mai mult pe gânduri! I -am prezentat teoria mea,
dacă îi pot spune astfel, obsesia mea, despre antiromânism, despre realitatea unor strategii
antiromâneş ti. I-am demonstrat c ă aceste strategii sunt implicate în campania anti -
Page 5 / 8
Ceau şescu din presa occidental ă, anti ceau şismul fiind numai un paravan, un pretext al
antiromânismului. Mi-a dat dreptate, g ăsind el însuş i argumente şi dovezi suplimentare! Una
dintre ele, cea mai tulbur ătoare pentru mine, a fost despre o ziarist ă evreică din America,
din SUA, care a aflat despre cum s- au purtat românii faţă de evrei în timpul ră zboiului şi a
mers în România să afle am ănunte despre omenia miraculoas ă a românilo r. S -a întors din
aceast ă călătorie foarte pozitiv impresionat ă şi a scris câteva art icole despre Român ia
pentru ziarul la care colabora de ani de zile! Şi care până atunci nu-i refuzase nici un articol!
Ei, bine, articolele despre România i -au fost refuzate! Le-a mai dat pe la dou ă ziare care îi
tot solicitau colaborarea, dar nici acestea n-au vrut s ă-i publice textele în care era elogiată
România, neamul românesc! Biata femeie, nu mai înţelegea nimic. Cu prima ocazie, aflându -
se la Paris, l-a c ăutat pe românul Cioran, cel mai lucid om de pe planet ă – d upă unii, s ă-l
între be de ce atâta vră jmă şie faţă de români!
— Şi Cioran ce i-a răspuns?
— Cioran mi-a povestit c ă n-a ştiut ce r ăspuns s ă-i dea, dar, din conversa ţia revelatoare ce
a avut- o cu mi ne, ştia acum care este cauza: antiromânismul! Există o preocupare, o
gândire instituţ ionalizat ă, orientat ă împotriva românilor. Sistematic antiromânească ! Părea
edificat!
— Bun! Şi care-i cauza antiromânismului?
— Eh, asta-i the question! …
— Şi răspunsul?
— Răspunsul? … Sunt mai multe. Ţi-am dat câteva. Dar nu ţ i-am dat r ăspunsul cel mai
sincer… De fapt nu este decât o impresie, foarte vagă , o intui ţie, cu un al şaselea sau al
şaptelea sim ţ! S-ar putea să fie o nerozie, un caraghioslîc, dar îmi trece deseori prin minte
şi… şi dac ă ţi-l mărturisesc, poate scap de acest gând nerod: am sentimentul că adversarii
noştri ştiu despre noi ceva ce noi nu ştim! Ceva de bine, care însă nu le convine! Ca şi cum,
de exemplu, ar şti că ni se h ărăz eşte un viitor fain de tot, iar noi, în măsura în care nu ne
dăm seama, am mai putea încă să fim împiedicaţ i, ab ătuţi de pe calea promis ă. Ca o
predestinare, de care noi nu ştim, dar ştiu al ţii şi, de aceea, ne devin du şmani!… Din gelozie,
din invidie!
— Şi care s ă fie destinul nostru?
— Să pui cărţii un motto, urm ătorul: „ Aici ne aflăm noi românii – limbă cumpenei universului ”
Eminescu …
— „ Limbă cumpenei universului ” ? Aud prima oară vorba asta. E a lui Eminescu?
— „Nici încline a ei limbă
Recea cump ănă-a gândirii
Înspre clipa ce se schimbă
Pentru masca fericirii
Ce din moartea ei se na şte…“
Cumpăna gândirii, cumpă na universului, Eminescu era obsedat de aceast ă imagine, de
metafora aceasta, cump ăna universului …
— Iar noi, românii, suntem limba acestei cumpene a universului?!
— Mai întâi adu -ţi aminte cum arat ă o cump ănă, o balan ţă, cu cele dou ă talere ale ei, iar
în tre el e un ac lu ng , ac ea limbă de met al, car e, cân d e per fec t ver tic ală, perpend iculară,
înse amnă că cele dou ă talere stau în cumpă nă, sunt pe acela şi plan, se echilibreaz ă, sunt
egale! …
— Ce a vrut s ă spun ă Eminescu cu asta?
— N u ştiu exact ce anume, dar e sigur c ă a vrut s ă spun ă că noi, românii, avem un rost pe
acest p ământ, ş i nu unul oarecare! Ce rost anume, mi-e mai greu s ă spun! Dar nici nu mai
are importan ţă pentru necesit ăţile noastre de demonstra ţie. S ă-i lăsăm pe cititori s ă caute
şi să găseasc ă sensul. Noi am stabilit c ă el exist ă şi e destul!
— Nu ştiu dac ă are vreo leg ătură, dar un fost coleg de liceu, care lucrează acum la SRI…
— Iar înainte de ’ 89 unde a lucrat?
— Tot în SRI!… Mi-a povestit un lucru ciudat …
— Sunt numai ochi şi urechi!
— Mulţumesc! Cic ă du pă ’89, când s -au liberalizat grani ţele, au b ăgat ei de seam ă că în
România vin tot mai des fel de fel de tă măduitori, de bioenergeticieni, de ăia care îţ i transmit
fel de fel de energii prin atingerea cu palmele!
— Crezi în de -astea?
— E lucru dovedit c ă fiecare om are un asemenea poten ţial bio-ener — getic, numai că unii îl
au deosebit de mare! … Vă îndoiţ i, văd!
— Da, am întâlnit ş i eu un astfel de t ămăduitor. Mai exact spus am întâlnit -o bine pe
nevast ă-sa, o femeiu şcă nostimă, atr ăgătoare. Nu p ărea c ă bărbatului ei îi mai rămâne
destul ă bio-energie şi pentru acas ă!
— Este, probabil, ca- n povestea cu cr oitorul care nu- şi face niciodat ă haine noi! … Dar cum
vine aia c ă aţi întâlnit -o bine?
— Aşa am spus? … Adică am cunoscut-o bine!
— Aţi cunoscut-o bio-energetic?
— Eh, poate e mai corect s ă vorbim de un simplu transfer bio-energetic! … Dar ne-am
de părtat de subiect! Zici c ă vin bio-energizan ţii din toat ă lumea, vin în România ca muş tele
la … miere!
— Da, iar cei de la SRI, scr ofulo şi la datorie, au început s ă facă săpături, s ă vad ă ce e cu
năvala asta! Şi, iscodind u-i pe t ămăduitori, au aflat c ă ac eştia nu pot lucra tot timpul, c ă
şedin ţele de transfer bio-energetic sunt epuizante …
— Mie-mi spui?!…
— Şi că la anumite intervale sunt nevoi ţi să facă lungi pauze pentru a- şi reveni, pentru a- şi
încă rca bateriile. Şi cic ă vin în România exact pentru asta, se simt bine aici ş i-şi revin, îş i
încarcă bate riile în numa i câte va zil e, după care se apuc ă iar de treab ă. La ei în ţ ară cică
perioada de refacere dureaz ă mai mult de o lună, în România mai puţin de-o s ăptămână !
Page 6 / 8
— Cică… Îmi place vorba asta!
— Dar nu vă place şi povestea asta?
— Am s-o ţin minte! … Şi aş putea s-o leg de un sentiment ciudat pe care l- am avut în
străinătate, pe unde n-am umblat prea mult, dar la un moment dat mi-am dat seama c ă
apetitul meu pentru vreun transfer bioenergetic era mult sc ăzut, mai mic decât în ţ ară!… Ţin
minte ce mi- a trecut prin cap atunci când mi -am dat seama de lipsa mea de apetit sexual:
aşa se întâmplă ş i cu acele animale s ălbatice care nu pot procrea în captivitate, în cuş ca sau
ţarcul unei gr ădini zoologice! M ă simţeam în Occident ca un ghepard într -o menajerie! …
— Frumos animal ghepardul!
— Chiar exist ă? …
— S-au scris şi cărţi despre el, romane …
— Serios?
— Eu m-aş întoarce la citatul din Eminescu. De unde l -aţi luat?
— Din volumul ultim, cred, al XV-lea. Ţi-a plăcut?
— Poate c ă ar trebui recitit Eminescu cu gândul la această vorbă, pentru a vedea exact ce a
vrut să spun ă: „românii sunt cumpă na universului ” , „ limba cumpenei”…
— Ah, scapi esen ţialul! Citeaz ă exact: „rom ânii sunt limbă cumpenei universului ” , deci nu
„ limba cumpenei ” , ci „ limbă cumpenei” , un dativ, acest dativ spune mai mult decât sensul
lexical al cuvintelor. Vezi, din ştiinţa de a folosi substantivele nearticulate în locul unde te
aşte pţi să fie articulate, româna scoate niş te efecte, dar nu efecte, ci te bag ă cu mintea în
nişte adâncuri la care cuvintele nu au nici un acces, abia morfemele gramaticale pot îndră zni
să calce pe acolo: „rom ânii sunt limbă cumpenei universale ” . Hai, tradu acest sens, al lui
limbă cumpenei în altă limbă, în alt grai! Nu merge ! Ştia el Eminescu ce ştia când spunea ce
a spus!
— Şi securitatea? … Care-i vina dumneavoastr ă?
— Păi, la un moment dat, securitatea, dr ăguţa de ea, care îl urmă rea pas cu pas pe nea
Petrache Ţuţea, doar, deh, era un du şman al poporului, a declan şat o anchet ă, i-a luat la
într ebări pe studen ţii care veneau la bietul b ătrân, i -a ameninţat, le-a cerut s ă nu mai calce
pe acolo etc. Deci, atunci, Marian Muntea nu, mi- a spus-o şi el, a avut de-a face cu
securitatea! …
— Unii spun c ă i s-ar fi cerut să informeze despre Petre Ţuţea, ce face, ce vorbe şte…
— Asta este o prostie! Toat ă lumea ştia ce vorbe şte Petre Ţuţea! Vorbea în gura mare şi în
faţa oricui! Nu se ferea de nimic! … Nu era nici un secret! … Dacă, totu şi, din punct de vedere
politic Ţuţea avea anumite idei şi păreri pe care le ascundea de toat ă lumea şi le discuta
numai cu câţ iva mai apropia ţi, iar securitatea română ar fi fost interesat ă să afle aceste
opinii, p ăi trebuie s ă-ţi spun c ă mie domnu ’ Ţuţea mi-a f ăcut asemenea m ărturisiri, pe care
se ferea s ă le fac ă în faţ a oricui. Poate c ă aceste confiden ţe i le- a f ăcut şi lui Marian
Munteanu … Nu ştiu dac ă Marian Munteanu le-a transmis mai departe securit ăţii, dar dac ă a
f ăcut-o, nu avem nimic să-i repro şăm! Ar însemna că l-a turnat pe Ţuţea cu ce a spus acesta
de bine despre Ceau şescu! – De bine despre Ceau şescu?! Ţuţea?!
— Întocmai!… Dar trebuia s ă aib ă mare încredere în cineva ca să -şi mărturiseasc ă asemenea
gânduri! Ş i Ţuţea a avut toat ă încrederea în Marian Munteanu!
— De exemplu?
— De exemplu, chestiu nea industriali zării, cu care era de acord, s ă avem o industrie
puternică. Mai mult, credea în geniul tehnic al românului!… La fel, aproba politica de cre ştere
demografică, sus ţinând că legionarii visaser ă la o Românie pe care anul 2000 să o prind ă cu
o popula ţie de 50-60 de milioane! … Iar când s -a spus la Europa Liber ă că România este
capabil ă să fabrice bomba atomic ă, m-a aşteptat îngrijorat să -i confirm că aşa se anun ţase
– el nu avea în garsonieră nici radio, nici televizor şi nici telefon. I-am dat şi câteva detalii pe
care le aveam de la Alecu Cuturicu, m- a ascultat, pe gânduri, apoi a decis: „îl bag în p… măsii
pe ăl care-l mai înjură pe Ceau şescu! … Păi cu bomba atomică în buzunar altfel discută m şi
la Budapesta, şi la Moscova!..”
— Aha!
— Iar într-o zi mi-a cerut să-l duc cu maşina să vad ă Casa Poporului. A fost fericit s ă afle încă
o dat ă, de la mine, că e cea mai mare clădire din lume!
— Nu e Pentagonul?
— Pentagonul este mai mare ca suprafa ţ ă utilă, pentru c ă etajul are numai 2,5 m înă lţime,
dar, ca volum cuprins între ziduri, Casa Poporului este cea mai mare clă dire din lume! Se
vede de pe lun ă!, am inventat eu ca s ă-i fac pl ăcere! „Ş i este şi foarte frumoas ă!” a
decretat Ţuţea. „ Este mai frumoas ă decât tot ce am vă zut eu la Berlin şi Moscova! ” Eh, dar
astea le spunea în mare secret. În gura mare, fă ră să se fereasc ă de nimeni, Ţuţea îi înjura
pe comuni şti, securitatea – pe care o considera aservit ă ruşilor, pe ru şi îi înjura… Tot a şa,
mai mult în secret, îi înjura şi pe americani, pe occidentali! Deci, dac ă Marian Mun teanu s-o fi
angajat la a şa ceva, nu putea fi decât o chestiune formală , să scape din anchet ă. Ştiu că
Marian încercase să facă un act de contestare a puterii la Alba Iulia, de 1 Decembrie 1988,
când a încercat să meargă acolo cu un tren plin de studen ţi… Mi-a dat de înţ eles c ă va face
„ ceva ” , nu mi- a dat detalii, nici eu n- am cerut, am încercat doar, aş a cum m ă rugase, s ă-l
ajut s ă ob ţină o garnitur ă de tren pentru studen ţii doritori s ă participe la aniversarea celor
70 de ani trecu ţi de la 1 Decembrie 1918. Dar b ăieţii de la Centrul Universitar PCR au mirosit
ei ceva şi nu le-au dat voie nici m ăcar s ă lipseasc ă de la ore! … N-am discutat niciodat ă
subiectul ăsta cu Marian! … Repet, Marian Munteanu avea ce s ă ascund ă de vigilen ţa
securit ăţii! În asemenea situaţ ie ancheta te prinde vulnerabil! … Important nu e dac ă Marian
a semnat un contract cu ei, ci dac ă du pă aceea a f ăcut, a f ăcut vreo tic ăloşie! A f ăcut? Îţ i
spun eu: n-a f ăcut! A şa cum nici Culianu n-a f ăcut-o!… Să ne întoar cem la el… Unde l-am
lăsat? În Olanda, unde i -am telefonat de la Paris şi el mi-a f ăcut o evaluare foarte
descurajant ă privind şansele de a face ceva în Occident cu piesa mea despre Jan Palak!
— Aşadar, Ioan Petru Culianu era, în 1984, dezamăgit de Occident. Iar la câteva luni de la
discu ţia dumneavoastr ă telefonic ă, de Cr ăciun v-a trimis faimoasa dedica ţie: „în cre dinţ a
Page 7 / 8
comună a unei patrii întregite, libere de toate imperiile lumii” . Era o aluzie şi la sensul
antiimperialist, antisovietic al Requiemului?
— Probabil. Dar e o aluzie şi mai sigură la piesa Credin ţa, pe care o publicasem şi am lăsat
la cineva, la Paris, nu mai ştiu la cine, la Cicerone Poghirc cred, i-am l ă___________sat un exemplar,
pentru Nené.
— Credin ţa?
— Da, o pies ă jucată în ’79, avându -i ca personaje principale şi pozitive pe regele Carol I şi
pe Ion C. Br ătianu! O pies ă naţionalist ă şi antiimperialistă! Fireşte, mai ales de imperialismul
rusesc este vorba. Piesa are undeva şi o aluzie str ăvezie la Cehoslovacia anului 1968! …
— Discu ţia dumneavoastr ă cu Ioan Petru Culianu în 1984, când marele profesor v -a sf ătuit
să nu vă mai face ţi iluzii în privinţ a Occidentului, a disponibilit ăţii acestui Occident de a
sprijini for ţele antisovietice din Europa de Est, îmi aduce aminte de un text, un fragment
dintr-o scrisoare pe care Culianu se pare c ă n-a scos-o niciodat ă din computer: „am înţ eles
că în ultimii treisprezece ani am tră dat acea lumin ă din interiorul meu, lumina pe care o
păstrasem pentru a face fa ţă circumstanţelor potrivnice. Iar dac ă acum mă întorc la acel fel
de via ţă pe care încercam s -o duc pe când eram doar puţin mai tînăr decât tine, înainte de -a
pleca de-acas ă, aceasta ţi se datoreaz ă.”
— E un text emo ţionant, într -adevăr. „ Bietul Culianu ” , îmi vine să zic, numai sufle ţelul lui ştie
prin câte a trecut după ce a ales libertatea! … N-avea cum s ă-i fie u şor, chiar dac ă succes a
avut destul de repede. Succes în sens occidental.
1 comentariu la “ Marele Manipulator si
asasinarea lui Culianu, Ceausescu, Iorga– cap.
VII”
Partajeaza: Îmi place 0 Email
ion adrian
12.12.2011 la 5:08 pm
“ Practic, delictul de opinie nu a mai fost sanc ţionat ”
Nu-i chiar asa, caci chiar daca nu mai ajungeai la pucarie puteai pati ca ing
Ursu sau oricum ti se puteau smulge penele din aripi.
Bine ca am scapat macar ideologic de nemernicii aia.
r ă spunde
aspun e
Nume (required)
E-mail (nu va fi publicat) (required)
Website
Anunţă-mă prin e-mail când este adă ugat un comentariu.
Anunţă-mă prin e-mail când apar articole noi.
55
66
Trimite
Ion Coja © 2007 - 2013
Page 8 / 8
Cauta
Marele Manipulator si asasinarea lui Culianu,
Ceausescu, Iorga – cap. VIII
Capitolul VIII
„ OMUL SECURITĂŢII”
— Ce părere ave ţi de discu ţiile din pres ă despre un Culianu „ om al Securităţii” ?
— Ce părere s ă am?! Va trebui, probabil, să-mi schimb părerea despre Securitate! — Cum a şa?
— Păi dac ă un om de talia lui Culianu, probabil cel mai performant român pe plan intelectual
la acest sfârşit de secol, a colaborat cu Securitatea, asta înseamnă , în mo d si gu r, că
Securitatea n-a fost o institu ţie diabolic ă, antiromânească !… Dacă îl iau în serios pe Dan
Petrescu, cumnatul lui Culianu, care în 1990 îl acuza pe cine credeţi? Pe Noica însuş i că a
fost agent de influen ţă (sau alt termen a folosit, de specialitate), şi asta pentru c ă Noica a
insistat mult pe lângă Eliade s ă se întoarcă în ţ ară, măcar pentru o vizit ă, atunci începi să te
gândeş ti altfel la securitate!
— Şi care-i adev ărul în privinţa lui Noica?
— N u ştiu de unde a aflat Dan Petrescu, dup ă 1989, c ă Noica a încercat să -l determine pe
Eliade s ă facă un asemenea gest fa ţă de Ţară. Dar eu ştiam de asta cu mul ţi ani înainte de
’89, de la Noica însuşi, care, la întâlnirea cu studenţ ii, din amfiteatrul Odobescu, la Filologie,
a povestit cum a încercat să -l conving ă pe Mircea Eliade s ă vină în ţ ară şi să ia direc ţiunea
unui institut ştiinţific, de studii sud-est europene, parc ă. N-a ascuns de nimeni c ă a încercat
să facă asta! Şi ni s-a p ărut atunci, tuturor, c ă acest gest al lui Noica era cât se po ate de
normal pentru un na ţionalist ca Noica!
— În ce constă în acest caz naţ ionalismul lui Noica?
— În faptul că a ţinut la ţară mai mult decât la idei politice! Sigur că Noica era anticomunist,
dar în acelaş i timp ştia c ă acest comunism va dura cât va dura şi până la urm ă se alege
praful de el. Etern ă este patria, este neamul! Şi era în folosul neamului, al tineretului din
ţară ca un om ca Mircea Eliade s ă se întoarcă acas ă!
— Dar întoarcerea lui Mircea Eliade în România ar fi servit ş i propagandei oficiale!
— Asta nu mai conta a şa de mult! … Important era mesajul c ătre tinerii studio şi, care ar fi
fost astfel încurajaţ i să nu-şi mai pun ă singura lor n ădejde de reu şită în ideea emigră rii, a
părăsirii României. Noica le -a f ăcut atunci studen ţilor care se înghesuiseră ca sardelele ca
să-l vadă şi să-l audă, le-a f ăcut o pledoarie, ba chiar o demonstra ţie că nimic nu-i împiedică
să se realizeze în plan intelect ual în România, chiar dac ă vor fi repartiza ţi la ţară! A fost
aproape dur cu studen ţii, c ă se lamenteaz ă f ără motiv! Cine e puternic şi are d ăruirea
necesar ă, găs eşte calea spre împlinire!… În es enţă , Noic a a f ăcut la acea întrunire cu
studen ţii propagand ă unor idei din documentele de partid! Dar politrucilor nu le-a pl ăcut
discursul s ău, căci Noica nu a negat greut ăţile cu care se confrunta tineretul studios, nu a
lăudat condi ţiile „ minunate ” oferite de partid, ci a pledat pentru ca, în ciuda acestor opreliş ti,
intelectualii tineri s ă-şi asume responsabilit ăţ ile unei intelectualit ăţi n aţionale, legate de
Ţară! A fost magnific!…
— Care crede ţi că ar fi fost consecin ţele revenirii lui Mircea Eliade în România?
— Sigur că ar fi fost un succes al lui Ceau şescu! Dar ar fi fost un şi mai mare succes al ideii
româneşti, al românis mului! Vă da ţi seama ce emula ţie ar fi fost printre tinerii studio şi, ce
lecţie de na ţionalism! De patriotism! Am discutat, prin ’ 92, cu Paul Anghel despre aceast ă
încer care a lui Noica. A făcut-o cumva inspirat sau autorizat de guvernan ţii comunişti? Asta
nu-l coboar ă cu nimic pe Noica, ci îi înalţă pe guvernan ţi, odio şii guvernan ţi comunişti!… Se
pare, sus ţinea Paul Anghel, c ă Mircea Eliade acceptase la un moment dat, dar a renun ţat la
insisten ţele Monic ăi Lovinescu. Care au fost argumentele, nu ştiu. Când le vom afla vom
putea decide dac ă demersul d-nei Lovinescu a fost din prostie sau din tic ăloşie! Efectul a
fost acela şi însă , lovind în interesul naţ ional! Dac ă Ceau şescu îl aducea pe Mircea Eliade la
Publicat de admin in Marele Manipulator pe 09.02.2009 | 1 comentariu
Despre Ion Coja
Articole aleatoare
Comentarii recente
CAUTARE
LISTA NATIONALA
CATEGORII
Cauta
Lista Nțaionaăl
Like
3,026 people lLikiseta Nțiaonal ă.
Facebook social plugin
Agenda preziden țială
Amestecate
Carte pentru dumirire și
înd rep tare
Constitu ţia Cre ştină a României
Cvadratura cercului
Doctrină naţionalist ă
Holocaust
Întrebare concurs
ION COJA la TV
La zi
Legionarii în eternitate
Lingvistic ă
Lista na ţional ă
Literatur ă
Marele Manipulator
Memorandum Est
Prima pagina Despre Galerie foto CE TE DOARE Contact
Page 1 / 7
Bucureşti, atunci e clar c ă ar mai fi avut cu cine s ă se sf ătuiasc ă, cu altcineva decât cu Bobu
sau Gogu R ădulescu! … Dacă se confirm ă că Ceau şescu a avut inten ţia de a- i readuce în ţ ară
pe oameni ca Mircea Eliade sau Viorel Trifa, atunci refuzul celor din emigra ţie de a se
întoarce în ţară va fi s ă scad ă din răspunderea lui Ceau şescu pentru ce s- a întâmplat în ţ ară
sub dictatura sa! Ţine minte vorba asta!
— Considera ţi că diaspora române ască , emigra ţia, ar avea şi ea partea ei de vin ă pentru
situa ţia în care se află România?
— Nu-ţi voi r ăspunde propriu- zis la întrebare, ci îţ i voi spune ceva şi mai important:
sintetizând un noian de fapte ş i informa ţii, ___________mie îmi iese c oncluzia că una din preocup ările
constante ale strategiei antiromâneşti este aceea de a decapita acest neam românesc, de
a-l lipsi de exemplarele sale cele mai reuşite. Fie prin izolarea lor în închisorile anilor 1946 -
1964, fie prin provocarea şi stimularea emigr ării. Emisiunile „ Europei libere ” şi ale „ Vocii
Americii” f ăceau o subtil ă propagand ă în acest sens! După 1989, aceast ă emigrare a
exemplarelor umane cele mai reu şite a fost stimulat ă pe fa ţă, prin diverse burse şi alte
procedee. La care dac ă adaugi vânzarea de copii, liberalizarea avorturilor, îmbolnă virile de
sida la copii, u şurinţa cu care orice afro-asiatic poate deveni cet ăţean român, absenţ a
oricărei politici care s ă sprijine familiile tinere ş.a.m.d., descoperi o ciudat ă concordan ţă a
factorilor distructivi, care literalmente urm ăresc sc ăderea numeric ă şi calitativă a neamului
românesc! Vorbesc foarte serios! Ş tiu că par astfel c ă am f ăcut o fixa ţie, o monomanie, dar …
nu! Nu fabulez şi nici nu delirez! Românii din diasporă ar trebui s ă fie primii care s ă
conştientizeze acest atac la fiin ţa neamului nostru! Aceast ă strategie antiromânească în
care ei s- au înscris fă ră să-şi dea seama. Şi f ără nici o vin ă!… Nu le cer decât să fie
conştien ţi de b ătaia lung ă a gestului lor de a- şi părăsi Ţara! Adunate, aceste sute de mii de
evad ări în Occident, a unor oameni majoritatea de mare calitate, sfârş esc prin a se
transforma pe plan na ţional într -o hemoragie sec ătuitoare!
— Şi Culianu?
— Ce-i cu el?
— A colaborat sau nu cu securitatea?
— Cred c ă lui Culianu i s- ar potrivi mai curând formula pe care eu am propus -o şi în
chestiunea raporturilor dintre Securitate şi Biserică. Nu Biserica a colaborat cu securitatea, ci
invers! Securitatea a colaborat, probabil, cu Biserica! A şa, când şi când!
— Cum vine asta?
— Bu năoar ă, Biserica este într -o luptă veche şi care va dura multe decenii, secole chiar, cu
sectele! Or, deseori, sub acoperirea unor secte ac ţioneaz ă servicii de spionaj şi de
diversiune str ăine, ceea ce f ăcea ca în mod natural Securitatea să se intereseze şi ea de
activitatea şi dedesubturile acestor secte, a şa cum se intereseaz ă şi azi, în continuare, SRI -
ul. Dar greul luptei îl duce Biserica, iar SRI -ul azi, ca şi Securitatea ieri, se afl ă de aceea şi
parte a baricadei cu Biserica, sprijinind-o! La fel şi cu Culianu. Nu este exclus ca din
contactele pe care le-a avut Culianu cu Securitatea, tovar ă şii de acolo s ă-şi fi dat seama c ă
Nené trebuie ajutat să -şi urmăreasc ă proiectul vie ţii sale: s ă lucreze cu Mircea Eliade! M ă
îndoie sc că i-ar fi dat lui Culianu vreo misiune specific ă! Am un coleg, un prieten chiar care a
fost trimis în stră inătate, în anii ’ 70, ca lector de limb ă română . A stat acolo vreo trei ani.
Când s -a întors l -am întrebat – şi mi-a jurat că-mi răspunde sincer, în ce legă tură a fost cu
securitatea. Mi-a spus c ă înainte de plecarea în stră inătate, pe când îş i preg ătea actele, a
fost chemat la centrul universitar de partid şi i s-a f ăcut cunoştinţă cu un tovar ăş Marinescu,
aşa s-a prezentat acela …
— Eugen Marinescu?
— Da, a şa am întrebat ş i eu, fire şte, în glumă . Jenică al nostru a fost el activist înfocat, dar
este unul dintre cei care n- au încetat, din pricina asta, să fie cumsecade şi excelent coleg! …
Deci s- a întâlnit cu acest tovarăş , care se numea Marine scu cum m ă cheamă pe mine
Constantinescu, şi a avut o discu ţie scurt ă, de un ceas, despre ce i nten ţioneaz ă să facă
tovar ăşul profesor în Occident, în stră inătate. Colegul meu i-a r ăspuns c ă se gândeş te cum
să procedeze ca, pe lângă orele de lim ba român ă ţ inute studen ţilor, s ă mai întreprindă şi
alte ac ţiuni sau activit ăţi prin care s ă facă reclamă şi propagand ă pentru cultura
românească , pentru istoria româneasc ă etc. Şi a precizat: „ nimic politic! Dac ă amestec
politica stric totul! ” Ştii ce i-a r ăspuns tovar ă şul securist Marinescu? I- a spus : „ foarte bine,
tovar ă şe profesor. Exact asta v ă recomand ăm şi noi! Dac ă crede ţi că vă putem fi cu ceva de
folos, vă las numărul meu de telefon şi mă căut aţi!” Nu l-a c ăutat colegul meu şi totul s-a
rezumat la aceast ă discu ţie! Nu-mi vine greu s ă-mi imaginez ceva de genul acesta şi în cazul
lui Culianu! …
— Dar dumneavoastr ă?
— Eu? Ce?
— Aţi colaborat cu securitatea sau securitatea a colaborat cu dumneavoastr ă?
— N-ar fi rău să discut ăm vreodat ă şi chestiunea asta!
— De ce nu acum?
— C a să n u „mâncă m” din spa ţiul pe care aceast ă discu ţie îl poate oferi chestiunii
asasinatului şi prezent ării, în toate deficienţ ele ei, a c ărţii despre acest asasinat!
— Cred c ă nu poate fi lipsit de interes pentru cititori s ă afle că, de pe urma acestei c ărţi, a lui
Ted Anton, dumneavoastr ă vă aflaţi într-un proces de calomnie cu d-na Felicia Antip şi ziarul
„ Adevărul” . Să preciz ăm că d-na Felicia Antip, f ăcând o recenzie la cartea lui Ted Anton, a
f ăcut afirma ţia urm ătoare: „ Ioan Petru Culianu a fost atacat şi, potrivit afirma ţiilor sale,
ameninţat în repetate rânduri de organizaţia Vatra Românească , incriminată de el, între
altele, într -un interviu acordat revistei „ 22” , ca fiind „ dominat ă de securitate ” . Or, fostul
mentor, aparent protector şi pe de alt ă parte supraveghetor numit de securitate al lui
Culianu, profesorul Ion Coja a fost, de la bun început, „ principalul ideolog ” al Vatrei
Româneş ti” . Aţi dat- o în judecată pe autoare pentru sintagma „ supraveghetor numit de
securitate ” , adic ă pentru acuza ţia că aţi colaborat cu securitatea, a ţi executat ordine şi
misiuni comandate de securitate. Ceea ce presupune apartenen ţa la structurile securit ăţii!
ARHIVE
Preafratele nostru
Proces cu Aurel Vainer
Promovate
Publicistic ă.Varia
Regele Mihai
Texte uitate, texte cenzurate
Textele altora
Transilvania
Vatra Românească
octombrie 2013
septembrie 2013
august 2013
iulie 2013
iunie 2013
mai 2013
aprilie 2013
martie 2013
februarie 2013
ianuarie 2013
decembrie 2012
noiembrie 2012
octombrie 2012
septembrie 2012
august 2012
iulie 2012
iunie 2012
mai 2012
aprilie 2012
martie 2012
februarie 2012
ianuarie 2012
decembrie 2011
noiembrie 2011
octombrie 2011
septembrie 2011
august 2011
iulie 2011
iunie 2011
mai 2011
aprilie 2011
martie 2011
februarie 2011
ianuarie 2011
decembrie 2010
Page 2 / 7
Am rezumat corect?
— Mulţumitor!
— Chemat ă în justiţ ie, d-na Felicia Antip va trebui s ă dovedeasc ă că aţi lucrat în securitate.
Dacă nu va reu şi s-o facă, va fi bună de pedeaps ă şi de plata unor desp ăgubiri. Corect?
— Corect! Doamna Felicia Antip însă nici n-a încercat să dovedeasc ă că avea dreptate, a dat
vina pe o gre şeal ă de traducere şi şi-a cerut public iertare. În presă ş i la tribunal. Am iertato!
— Justi ţia, în asemenea cazuri, nu pretinde celui calomniat să dovedeasc ă şi el c ă nu e
adev ărată acuza ţia incriminată.
— Mi se pare absolut firesc!
— Dar dac ă cititorii acestei c ărţi, carte cu care ne vom alege din discu ţia noastr ă, v-ar cere
să dovedi ţi şi dumneavoastr ă că n-aţi fost în securitate, cum aţ i face? Le recunoa şteţi
cititorilor acest drept?
— Eh, m-aţi încolţit bine! …
— Nici vorbă! V-am pasat mingea şi mingea se afl ă în terenul dumneavoastră .
— Vă avertizez, domnule coleg, c ă, dac ă aceast ă carte apare, unii recenzen ţi vor spune c ă
am profitat ca să vorbesc mai mult despre mine decât despre Culianu!
— Îmi asum eu orice răspundere în privinţ a aceasta! Nu cred c ă voi mai avea ocazia s ă st ăm
atâta de vorbă . E normal să profit ca s ă pun toate întrebă rile pe care cititorii cărţii „ noastre ”
s-ar gândi să vi le pun ă dacă ar fi ei în locul meu. Cred că întrebarea aceasta vi s -a mai pus!
— Da, mi s-a pus chiar şi în termenii cei mai serioşi cu putinţă! Adică în mod oficial!
— Când?
— În vara lui ’96, când candidam la preş iden ţia României şi am avut o întâlnire cu fruntaş ii
din Liga Studen ţilor, care urmau să se hot ărască să su sţină un singur candidat dintre cei trei
profesori de la Universitate care candidau pentru Cotroceni: Nicolae Manolescu, Emil
Constantinescu şi Bentea, M ăndelul!
— ?… Care Bentea?
— Adică eu! Nu cuno şti aceste cuvinte, Bentea, Mandea, Pieptea? Cu sensul de eu? … Ei,
bine la întâlnirea cu studenţ ii mi s-a pus întrebarea dacă am fost în securitate, cum afirmau
unii că aş fi fost chiar colonel.
— Ce le-a ţi răspuns?
— Mai întâi le -am explicat cum de s- a ajuns la aceast ă idee. M ă rog, p ărerea mea!
— Cum?
— A trebuit s ă las deoparte toat ă modestia şi să le povestesc, ceea ce în parte mai ş tiau şi
ei, câte am făcut eu înainte de ’ 89!
— În celebrele dumneavoastră luări de cuvînt la adună rile de partid sau ale scriitorilor! … Daţi
câteva exemple de subiecte pe care le -aţi atacat în asemenea ocazii!
— Păi, mai întâi le -am povestit, în mai multe adună ri PCR, despre un coleg de facultate, care
în anu l înt âi a rămas repetent şi, dat afar ă din Universitate, a intrat la Securitate. Eu am
învăţ at, mi-am f ăcut datoria, a şa cum cerea partidul, şi am r ămas chiar în învăţămîntul
superior. Numai c ă atunci când eu am fost angajat ca preparator, la Universitate, am fost
pus s ă semnez un angajament destul de ciudat!
— Aha! … Devine interesant!
— Nu! Nu era un angajament fa ţă de securitate, ci fa ţă de Universitate, precum c ă nu voi
solicita niciodat ă locuinţă din fondul de stat! … În schimb, colegul meu, repetentul, devenit
securist, a primit imediat locuin ţă! Şi nu numai atât: salariul lui, de fost repetent, era biniş or
mai mare decât al meu, fostul student fruntaş ! Concluzia: dac ă nu-mi vedeam de treab ă,
dacă nu luam în serios sloganul comunist În văţ aţi, învăţ aţi, învăţ aţi! şi alte documente de
partid, r ămâneam repetent ş i era mai bine! … Vă da ţi seama ce efect aveau vorbele astea
într-o adunare în care o treime dintre participanţ i erau studen ţi!
— Nu-mi e deloc greu s ă-mi închipui!
— Aici aş insista pu ţin: intrarea în securitate era ră splătită în primul rând prin atribuirea unei
locuinţe. Eu am stat în gazdă , stu den ţeşte, schimbând vreo două zeci de adrese, de
ajunsesem de pomin ă, până în 1980. Primul copil n ăscându -se când locuiam în gazdă , în
acela şi apartament cu un student de la Politehnic ă. Mai înainte am stat în gazdă , însur at
fiind, într-un apartament din Drumul Taberei, unde mai locuiau două studente cu care aveam
curs, erau la filologie, în anul I. Ne întâlneam dimineaţ a la u şa toaletei şi, peste câteva ore,
în amfiteatru l Haşdeu! … Era nemaipomenit de pl ăcut!
— În total, câţ i ani a ţi stat în gazdă ?
— Ca student, patru ani. Ca cadru didactic, cincisprezece ani! … Viaţa e dur ă pentru un
colonel de securitate!
— Alte subiecte!
— Am reclamat, în plenul adună rii de partid, c ă-mi sunt ascultate convorbirile telefonice! Am
deplâns demolarea satelor! La curs, le -am vorbit studen ţilor despre nebunia celor ce au
demolat, în ziua precedentă , clădirea arhivelor, cea construit ă de B. P. Haşdeu! Am reclamat
că în România social istă copiii orfani sunt vânduţi în stră inătate! … M-a bătut Dumnezeu şi,
du pă Revoluţie, am asistat neputincios cum sunt vînduţ i mii de copii! Pe vremea lui
Ceau şescu nu ştiu dac ă s-au dat mai mult de 10-15 copii! … Hai s ă scurtăm discuţia asta, mi
se face scârbă ! Eu am avut curaj, poate, sau altceva, dar eu nu am t ăcut nici în faţ a lui
taică-meu, dacă am crezut că n-are dreptate! Şi n-am respectat pe nimeni mai mult decât pe
părinţi! Iar când nu mi -a pl ăcut de şeful de catedr ă sau de decan, le-am spus- o în public,
prin text tip ărit!… Şi înainte, ş i dup ă 1989! De ce am f ăcut-o? De ce am avut curajul ăsta?
Pentru c ă eram colonel de securitate? … Probabil c ă ăsta a fost motivul pentru care so ţia
unui general de securitate, coleg ă de facultate, a cerut în Comitetul PCR al Universităţ ii. s ă
fiu dat afar ă din învăţămînt, să nu mai constitui un exemplu primejdios pentru studen ţi, care,
fiind uşor de derutat, apreciaz ă luările mele de cuvînt din adună rile generale! Eu, ani de zile
n-am mai pl ătit cotiza ţia la sindicat sus ţinând că liderii no ştri sindicali nu- şi fac datoria! Ne
trădeaz ă!… Aşa se purtau oamenii Securit ăţii?! Atunci bravo Securit ăţii dac ă a avut oameni
LINKURI
noiembrie 2010
octombrie 2010
septembrie 2010
august 2010
iulie 2010
iunie 2010
mai 2010
aprilie 2010
martie 2010
februarie 2010
ianuarie 2010
decembrie 2009
noiembrie 2009
octombrie 2009
septembrie 2009
august 2009
iulie 2009
iunie 2009
martie 2009
februarie 2009
ianuarie 2009
octombrie 2008
iunie 2008
mai 2008
februarie 2008
ianuarie 2008
noiembrie 2007
octombrie 2007
septembrie 2007
august 2007
iulie 2007
iunie 2007
Blogul lui Radu Golban
Herald Studio
Lista Nationala
Page 3 / 7
ca mine!
— V-aţi înfierbântat!…
— Păi, domnule, nu- mi era del oc u şor să iau cuvîn tul ş i să spun ce spuneam! Era un risc
asumat cu deplin ă conştien ţă! Dar mai presus de team ă a fost respectul de sine, de mine
însumi! Fireş te, cei mai mulţi colegi m ă iubeau şi mă preţuiau pentru „ ieşirile” mele. Inclusiv
şefii pe linie de partid, rectorul, oamenii serio şi! Dincă, Ioviţ-Popescu, Ghi ţă F1orea, Augustin
Gârbea, d -na Olivia Clătici… Dar n-au lipsit am ărîţii care, încercând să -şi explice curajul meu,
erau ferici ţi să se aga ţe de explica ţia cea mai convenabil ă: eram secu rist, colo nel de
securitate, de-a ia aveam curaj! Iar ei, tic ăloşii, nu aveau curaj nici cât o gă ină pentru c ă,
deh, nu erau colonei de securitate! Mizerabilii!
— Eu, vă pot spune şi eu c ă l-am auzit pe un profesor, coleg de-al dumneavoastr ă, dând
altă explica ţie curajului cu care vorbea ţi în şedin ţele de partid şi ale scriitorilor.
— Şi abia acum îmi spui?!
— Că veni vorba! …
— Hai, scuip ă tot!
— Zicea că ave ţi la Constan ţa un frate…
— Ah, sigur c ă m-am bazat pe fratele meu, ştiam că dacă voi fi dat afar ă de la Universitat e
nu mă va lăs a să mor de foame! M-am bazat şi pe sor ă-mea, pe cumnatul meu, Ion,
Dumnezeu s ă-l odihneasc ă. Buhul de mine se mai ducea şi până la Constan ţa uneori, iar ei,
fireşte, erau tem ători pentru mine, dar nu m-au descurajat, dimpotriv ă. Maic ă-mea, la fel.
Mai îmi zicea, să raca, s ă tac, c ă n-am să schimb eu lumea. N-am s-o schimb, îi răspundeam,
dar de t ăcut n-am să tac! Nu ţi-am tăcut eu dumitale, c ă eşti femeie serioas ă, şi am să le tac
unor golani?
— Zicea…
— Cine, domnule?
— Domnul ambasador!
— Care ambasador?
— Domnul profesor, colegul dumneavoastră, care acum e ambasador!
— Ah, amărîtul!
— Zicea că ave ţi un frate cu funcţie mare la Constan ţa…
— Funcţie mare? Nu gre şea !… Şi ştii care era func ţia lui frate- meu? Îţi spun numai una: fiind
bun prieten cu fostul s ău coleg de liceu, Emil Popescu-Mac, pre şedintele clubului Sportul
Studen ţesc, convenise cu Mac şi, de câte ori Sportul Studenţ esc juca cu Dinamo sau cu
Scorniceşti, Mac sau Nelu Chelemen îi fă cea aten ţi pe juc ători c ă e un doctor, la Tulcea – şi
aşa i-a r ămas lui Aurel renumele printre fotbali ştii de la Sportul, „ doctorul de la Tulcea ” ,
care-i plăte şte cu 1000 de lei pe juc ătorii care dau gol lui Dinamo sau celor de la Scornice şti.
Pentru fiecare gol o mie de lei! … Şi mia era mare pe atunci!…
— Asta f ăcea domnul Aurel?
— Avea el boala lui pe Scornice şti şi pe Dinamo, de şi se cuno ştea şi se împrietenise bine cu
Cornel Dinu şi alţi fotbalişti de la Dinamo! Avea ce avea cu institu ţia! Şi cu sponsorul!
— Interesant ă poveste!
— Du pă ’ 89 s- a întâlnit în Germania cu câţ iva dintre cei ce beneficiaser ă de aceast ă primă!
Cu Aurică Munteanu, dac ă nu mă înş el.
— Şi n-a avut necazuri cu Securitatea?
— A avut el, dar nu pentru asta! Însă ştii ce e frumos? Când a avut Dinamo meciul cu
Internazionale Milano, el, Aurel, a fost sufletul galeriei de la peluza dinspre Şoseaua
Iancului! Eh, ce zici?
— Ce să zic?
— Aşa gândeş te un na ţionalist! … Ca frate-meu! Îţi permiţi să ai antipatii pentru unii dintre ai
tăi, dar când se iveş te str ăinul, str ăinul ca adversar, e şti solidar cu neamul! … Precum câinii
care se pot mârâi ş i mu şca între ei, pentru ciolan, dar când apare în apropiere un lup, sar
toţi la el, uitând pentru ce se duş măniser ă între ei până atunci! … Am avut multe de învăţ at
în familie, în acest domeniu!… Al comportamentului civic!
— E un tip aparte fratele dumneavoastr ă!
— Hai s ă-ţi povestesc totul despre meciul cu Inter. Juca acolo, extrem ă, unul Jair, un mare
jucător, negru şi obraznic, mereu f ăcea gesturi triviale pentru care tribunele îl huiduiau, ai fi
zis c ă-i plăcea s ă fie huiduit. La un moment dat, venind dup ă minge, a ajuns până la gardul
care desp ărţea tribunele de teren. Lumea l-a primit cu huidui eli. Apropiind u-se să ia mingea,
ciorogârla a mai făcut câteva gesturi, cu braţul îndoit, spre public. Alte huiduieli, mai tari.
Eram cu frate- meu, cam rândul patru -cinci de la peluz ă. Şi când lumea s -a ridicat în picioare
să-l huiduie ca lumea pe Jair, frate-meu a mai fă cut vreo câţ iva paşi şi a ajuns lângă gard, a
mai f ăcut unul şi a trecut gardul, dup ă care l-a luat la fug ărit pe celebrul extrem-dreapta al
milanezilor!… S-a întors frate -meu în aplauzele peluzei… După câteva minute, iar scapă
mingea la peluza noastr ă, iar vine Jair, iar huiduieli, iar gesturi obscene şi iar se repede
frate-meu şi sare gardul, mai din vreme de data asta, mai sar vreo zece-dou ăzeci de in şi
du pă frate-meu şi cu to ţii încep să -l fug ăreasc ă pe negra ci, pân ă la centrul terenului! Ce
mai?! Bâlci mare!… Duminica următoare, când m -am dus iar la meci, la meci de campionat, ce
să vezi? Gardul de o jum ătate de metru pe care-l s ărise frate-meu, fusese înă lţat, de vreo
doi metri era acum, gard ţea păn şi inexpugnabil. Ctitoria fratelui meu, Aurel Coja. Cel cu
funcţie mare la Constan ţa!… Funcţie de partid sau în Securitate?… Nenorocitul! Ambasador,
ai?!
— Îmi cer scuze, c red că am insistat prea mult! V ă mai întreb doar atât: cum s -a terminat
negocierea cu liderii din Liga Studen ţilor?
— Au hot ărît ca din cei trei profesori de la Universitate care candidau pentru preş iden ţia
României eu să fiu susţinut de ei!
— Interesant! …
— Asta era când candidam din partea PDAR numai! Mai apoi, când PDAR s -a coalizat cu
Partidul Umanist şi cu Mi şcarea Ecologic ă, stud enţii mi-au transmis c ă vor s ă renegocieze
Page 4 / 7
sprijinul lor, deoarece nu le place s ă fie în aceeaş i barc ă cu persoane care în mod sigur au
lucrat în Securitate ş i au tras din asta toate profiturile posibile.
— La cine se refereau? La Dan Voiculescu?
— Nu mai conteaz ă!… Cert este c ă, în final, elimina rea mea din cursă, prin acel a şa-zis baraj
preelectoral, mi-a f ăcut un mare serviciu, aducând, celor interesaţ i, dovada cea mai clar ă a
onorabilit ăţii mele politice. Faptul că am fost „ lucrat” de un veritabil colonel de securitate din
securitatea bi şniţară şi de un dovedit agent KGB, care au pus mână de la mână împreună cu
alţi indivizi dubio şi ca s ă mă scoat ă din competi ţie, a devenit pentru mine un veritabil
certificat de onestitate! … Închipuie -ţi, dac ă rămâneam în cursă , sus ţinut de indivizi ca Victor
Surdu şi colegii s ăi din Uniunea Na ţional ă de Centru! Nu m ă mai sp ălam niciodat ă de
aceast ă ruşine! Tot trecutul meu nep ătat se ducea pe apa Sâmbetei! Şi când spun „ trecutul
meu nep ătat ” citez dintr-un comentariu al postului de radio Deutsche Welle care aprecia c ă
dintre to ţi candida ţii la pre şiden ţia României eu eram singurul care aveam aş a ceva! Un
trecut nep ătat… Başca viitorul!
— O ultim ă întrebare: dl. Emil Constantinescu a ş tiut c ă Liga Studen ţilor v -a „ ales ” pe
dumneavoastr ă?
— Da, a aflat! Dar de ce mă întrebaţ i asta?
— Aşa, de…
— Nu, nu! Aveţi dumneavoastr ă un motiv! Hai, puneţi pe mas ă tot ce ave ţi în buzunare! Hai!
Tot!
— Mă gândeam că în vara lui ’ 96 dl. Emil Constantinescu a f ăcut o „ excursie ” la Tighina
împreună cu Victor Surdu!…
— Nimeni n-a înţeles ce căutau. acolo!
— Capital electoral! S- au dus să-l viziteze pe Ilie Ilaşcu!
— Dar nu li s-a permis s ă intre în puş cărie!
— Era de a şteptat s ă nu li se permit ă! Nu te duci într -o astfel de expedi ţie decât dacă te-ai
asigurat c ă ţi se va da voie s ă-l vizitezi pe deţinut!
— Şi atunci?
— Şi atunci înseamnă că au mers la Tighina pentru alte motive, alte scopuri!
— Care?
— N u ştiu! Dar îl citez pe un deputat PNŢ CD, cu care m ă ştiu foarte bine, şi care era
îng rijo rat, în vara lui ’ 96, de c ălătoria lui Constantinescu, însoţit de Surdu, în Transnistria!
„ Surdu e omul ru şilor!” mi-a spu s de puta tul ţărănist! „Îns eamnă că l-a dus pe
Constantinescu la discu ţii cu ruşii sau cu ucrainienii! ”
— Discu ţiile astea nu le puteau avea şi la Bucureşti?
— Asta l- am întrebat ş i eu pe domnul deputat şi mi-a spus că sunt naiv! De ce pleac ă atâţ ia,
ba în delegaţ ii, ba bursieri sau mai ştiu eu ce, în stră inătate?! Ca s ă se poat ă discuta cu ei
în voi e! La Buc ur eşti, Ion Diaconescu şi încă câţ iva din conducerea PN ŢCD, a Conven ţiei,
ştiau minut cu minut ce face şi unde se afl ă Constantinescu, cu cine se întâlneş te etc., etc.
Sunt cuvintele domnului deputat!
— Grav! E grav ce spune ţi!…
— Eu nu spun nimic. M ă întreb numai dac ă, în ore le lun gi şi nes fâ rşite ale acelei c ălătorii,
care, din câte ţ in minte, s- a d esf ăşurat când dumneavoastră er aţi încă în poziţ ia de candidat
al PDAR la pre şiden ţie, Surdu şi Constantinescu nu au discutat şi despre dumneavoastr ă,
despre candidatura dumneavoastr ă! E imposibil să n-o fi f ăcut!
— Mi-aduc bine aminte c ă acela a fost un moment foarte clar pentru mine c ă Surdu mă
„ lucreaz ă” . Faptul că nu ne-a spus nimic despre c ălătoria pe care urma s-o fac ă, faptul că nu
m-a invitat şi pe mine, ca s ă-mi fac şi eu, vezi, Doamne, capital politic dintr-o astfel de
călătorie, a fost pentru mine un semn foarte clar asupra inten ţiilor lui Surdu. Nu v ăd ce
amestec ar avea dl. Constantinescu.
— Dacă s-a pretat s ă facă jocuri cu Surdu, înscenând acea escapadă la Tighina, de ce n-ar fi
amestecat Constantinescu şi-n celelalte jocu ri ale lui Su rdu? La Congresul PDAR din
primăvara lui 1997, când Surdu a fost nevoit să părăseasc ă preşiden ţia, dl. Emil
Constantinescu a transmis Congresului un mesaj, care conţinea referiri explicite la ajutorul
pe car e l-a primit Constantinescu de la Surdu. Dumneavoastr ă aţi înţeles despre ce ajutor
este vorba?! … Păi cum i- ar fi picat lui Constantinescu, în campania electorală , s ă se afle c ă
studen ţii cărora el le fusese ani de zile rector nu-l sus ţin?! C ă studen ţii vă su sţin pe
dumneavoastr ă!
— Stimabile, dacă mă iube şti, hai să schimbăm subiectul! Am vorbit prea mult despre mine!
— Vă rog să pune ţi o concluzie! Şi pe urmă mergem mai departe.
— Domnule, ticăloşilor dovedi ţi sau care nu ştiu bine ei înş işi că sunt şi cât sunt de tică loşi,
nimic nu le pic ă mai bine decât să dovedeasc ă despre to ţi ceilal ţi că ticăloşi sunt şi ei!
Învăţă tura cristic ă este extrem de înţ eleapt ă: da ţi Cezarului ce este al Cezarului! …
Acuza ţiile aduse Bisericii sunt absurde şi ticăloase. Am încercat să dau un r ăspuns acestor
acuza ţii, din partea mea, profesor universitar, scriitor, publicist, fost senator, care n-am scris
un rând de susţinere a regimului comunist, înainte de 1989! Domnii de la „România liberă”
nu mi l-au publicat. O s ă-l ataş ăm noi la anexa acestei discu ţii! Pentru c ă este o leg ătură
clară între o se amă d e idei ce apar în carte a lui Te d Anton şi atacur ile împotriv a Bisericii,
găzduite în „România liberă” ş i alte ziare: fac parte din aceea şi strategie antiromânească !
Dar ideea principal ă este una singur ă: în Român ia, spre deos ebir e de celel alte ţări ortodoxe
încăp ute pe mân a com uniş tilor, Biserica a avut realiz ările, dac ă pot spune a şa, realiz ările
cele mai frumoase! Este meritul Bisericii Ortodoxe c ă a men ţinut credin ţa, că nu s-a l ăsat
distrus ă de ateismul marxist-leninist! S-au d ărâmat zeci de biserici, dar s -au construit sute
de biserici noi în perioada dictaturii ceauş iste!
— Sute de biserici?
— Poate chiar mai mult! Informa ţia o am de la Ioan Alexandru, poetul cre ştin şi militant
anticomunist. El mi- a spus, când am comentat împreună , în ai nt e de ’ 89, demolarea unor
biserici, c ă s-au construit şi renovat, pe vremea lui Ceau şescu, peste o mie de biserici! …
Page 5 / 7
Asta ce înseamnă ? C ă am avut o Biseric ă tare! Sau c ă, la noi, spre deosebire de bulgari,
ruşi, ucrainieni etc., credinţa poporului a fost prea mare, prea puternic ă, prea veche ca s ă se
lase risipit ă în vânt de prigoana bolş evică!… De ce s ă nu recunoa ştem deschis c ă
menţinerea credin ţei în România, indiferent pe seama cui o punem, a fost un adevă rat
miracol! Eh, vezi, asta nu convine cuiva! C ă din nou, anumite planuri, s- au împiedicat în
„ ciotul” românesc! Ţ uţea spunea c ă una din ţintele vizate prin declan şarea primului r ăzboi
mondial, a primului!, a fost s ă loveasc ă în Biserica Ortodoxă ! Instaurarea ateismului agresiv
ca politică de stat în URSS ş i, dup ă al doilea r ăzboi mondial, extinderea acestui regim asupra
a 90 la sut ă din lumea ortodox ă, a dus la distrugerea vie ţii ortodoxe în mai toate ţă rile
socialiste. Singura biseric ă ortodox ă care a rezistat, ba chiar s- a întărit în această perioad ă
de restri şte, de cumplite persecu ţii, a fost Biserica Ortodox ă Română ! A dejucat t oate
planurile! Toat ă strategia antiortodox ă! Cum s ă i se ierte asta?
— Cine nu-i iartă asta Bisericii noastre?
— Cum cine? Cei care au hot ărît ziua, ora şi locul în care să înceapă primul război mondial,
pe urm ă al doilea ş.a.m.d.! Au putut declan şa dou ă războaie mondiale şi nu mai ştiu câte
altele locale, regionale, ba şca revolu ţiile! Dar n- au fost în stare să distrug ă Biserica asta
românească , plină de popi be ţivi şi curvari! N-au putut s-o rupă de la inima neamului nostru!
De ce? Pentru c ă Biserica ortodox ă şi neamul românesc sunt una! Ş i punct! M-am săturat de
discu ţia asta! M-am s ăturat de pro ştii şi tic ăloşii din presa românească , din via ţa noastr ă
politică! Mă călugăresc! Până mâine!
— Pe mâine, atunci!
— Noapte bun ă!
— Bună diminea ţa!
1 comentariu la “ Marele Manipulator si
asasinarea lui Culianu, Ceausescu, Iorga– cap.
VIII”
Partajeaza: Îmi place 0 Email
bb.dk
03.02.2013 la 6:09 pm
mare greseala ….. bor nu a fost si n u este una cu poporul Roman bor rste
pertasa la toate ticalosiile mistificarile inclusiv falsificarea istoriei nationale
alaturi de tradatorii Romaniei este complice la asasinarea linsarea
presedintelui Romaniei in zyua de craciun asta arata adevarata caracter
nivelul de mila si iubir e crestina al bor datorita lacomiei iresponsabile a
particiiat alaturi de sectele invadatoaee la ruinarea si distrugerea economiei
tarii cind se va scrie adevarata istorie a tarii se va vedea adevarata fata a
bor
r ă spunde
Raspun e
Nume (required)
E-mail (nu va fi publicat) (required)
Website
Anunţă-mă prin e-mail când este adă ugat un comentariu.
Anunţă-mă prin e-mail când apar articole noi.
55
66
Trimite
Page 6 / 7
Ion Coja © 2007 - 2013
Page 7 / 7
Cauta
Marele Manipulator si asasinarea lui Culianu,
Ceausescu, Iorga – cap. IX
Capitolul IX
MARELE MANIPULATOR
— V-a mai trecut supărarea?
— Domnule, m-aş mira ca Nené Culianu să fi avut vreo misiune din partea Securit ăţii. Dar,
cum ne-am propus s ă luăm în consideraţ ie orice ipotez ă şi să verificăm consecin ţele
fiecăreia, eu iau în calcul ş i aceast ă idee, atât de dragă unor neica nimeni: Culianu securist!
… Dar o asemenea poveste, dac ă se confirmă, atunci va trebui s ă repunem în discuţ ie tot ce
ştim noi despre Securitate! Asta este concluzia la discu ţia de ieri! … Mergem mai departe! Ne
întoarce m la cartea lui Ted Anton!
— Eu vă propun alt ă carte: Eros şi Magie în Renaş tere. 1484, a lui Ioan Petru Culianu.
— Este, probabil, cea mai cunoscut ă şi mai discutată dintre c ărţile sale.
— O carte care ne prezint ă un Culianu profund preocupat de problemele planetei noastre,
de „ formula” vieţii sociale. Cred c ă cel mai mult ne va interesa partea a doua, intitulat ă atât
de provocator: Marele manipulator. Eh, cine este acest „ manipulator ” ? Marele?!
— Mai important decât să te întrebi cine este marele manipulator, este să ş tii că el, marele
manipulator, exist ă! Iat ă, deja, Culianu face o descoperire foarte important ă din punct de
vedere strict cultural, punând în circulaţie, introducând în conş tiinţa lumii academice o lucrare
extrem de interesant ă şi până azi total ignorat ă, a lui Giordano Bruno: De vinculis in genere.
Traducerea titlului: „ Despre leg ături în general” , nu mi se pare satisf ăcătoare. Vincula
înse mna, în latin eşte, şi „ lanţuri” , deci e vorba de acele leg ături care te leag ă în lanţuri, în
lanţurile căsătoriei, de exemplu. O nuan ţă semantic ă pe care este bine s- încă de la început. Legă o avem
în vedere tură, dar nu în sens de „ relaţie” .
— Le gătură care te înlă nţuie?
— Ca parafraz ă, merge. Dar, fire şte, l ăsăm titlul a şa cum este, adic ă traducerea sa în
româneş te. Important este c ă Ioan Petru Culianu recupereaz ă pentru con ştiinţa umanit ăţ ii
un text a c ărui oportunitate pare azi mult mai mare decât atunci când a fost scris!
— Adică e mai actual ca oricând!
— Nu-i rea nici formula aceasta. Voi da primul citat din comentariul lui Culianu, cu precizarea
că sublinierile îmi aparţin, rugându -i pe c ititori s ă mediteze asupra întregului citat ş i să
raporteze partea subliniat ă la discu ţia noastr ă de până acum.
— Suntem numai ochi şi urechi, dacă îmi permiteţi să vorbesc şi în numele cititorilor.
— Îţi permit!
— Vă foarte mul ţumesc!
— Aşadar, Nené dixit că : „ Inedit ă până la o dat ă tardivă, puţin citită şi întotdeauna prost
înţeleas ă, De vinculis in genere este totu şi scrierea ce ar merita ast ăzi adev ăratul şi unicul
loc de onoare între teoriile manipulă rii maselor. F ără să o ştie, trusturile de inteligen ţă care
domină lumea s- au inspirat din ea, au pus în practică chiar ideile lui Bruno. S-ar putea,
fireşte, s ă existe o continuitate, c ăci Bruno pare s ă fi exercitat o anumit ă influenţă asupra
mişcării ideologice de la începuturile secolului al XVII -lea cunoscut ă sub numele de Rose-
Croix, al cărei răsunet a fost enorm. ”
— Deci „ trusturile de inteligen ţă care domin ă lumea” !… Deci e cineva, o organiza ţie sau un
grup de organiza ţii, „ care domin ă lumea” .
— Iar Culianu face aceast ă afirmaţie nu ca pe o descoperire, ci ca pe un lucru bine ştiut, de
toat ă lumea.
— Nu prea înţeleg însă de ce ar fi atât de importantă secven ţa cealalt ă, pe care a ţi subliniato?
„ S-ar putea, fireşte, să existe o continuitate ”…
— Este una din ipotezele cele mai importante, ipoteza de continuitate a celor ce domin ă
lumea. Nici nu e de conceput c ă cineva ar domina lumea „ pe blat ” , f ără ca proştii de noi s ă
Publicat de admin in Marele Manipulator pe 09.02.2009 | 4 comentarii
Despre Ion Coja
Articole aleatoare
Comentarii recente
CAUTARE
LISTA NATIONALA
CATEGORII
Cauta
Lista Nțaionaăl
Like
3,026 people lLikiseta Nțiaonal ă.
Facebook social plugin
Agenda preziden țială
Amestecate
Carte pentru dumirire și
înd rep tare
Constitu ţia Cre ştină a României
Cvadratura cercului
Doctrină naţionalist ă
Holocaust
Întrebare concurs
ION COJA la TV
La zi
Legionarii în eternitate
Lingvistic ă
Lista na ţional ă
Literatur ă
Marele Manipulator
Memorandum Est
Prima pagina Despre Galerie foto CE TE DOARE Contact
Page 1 / 7
ştim ori s ă simţim, iar aceast ă dominare s ă nu aib ă continuitate! Oricine s- ar gândi la o
strategie de a conduce din umbr ă lumea, de a ajunge s ă exercite aceast ă conducere, se va
gândi şi la modul în care să asigure o continuitate, de la o genera ţie la alta, de la un secol la
altul, a acestei conduceri. Deci, dac ă vrei s ă demonstrezi c ă lumea se afl ă sub st ăpânirea
ocultă a cuiva, va trebui s ă po ţi totodat ă să demonstrezi şi că acel cineva care ne conduce o
face nu de ieri, de alalt ăieri, ci măcar de câteva generaţ ii bune.
— În cazul de faţă , este cineva care poate fi identificat atât în „ trusturile de inteligen ţă” , cât
şi în mişcarea ideologic ă „cunoscut ă sub numele de Rose-Croix ” . Despre Rose-Croix exist ă o
no tă în carte care trimite la câteva titluri, recomandate „ cu pruden ţă” , printre care şi al lui
Paul Arnold, La Rose-Croix et ses rapports avec la Franc-Masso nnerie. A şadar, masoneria,
aflată în continuitate până azi cu aceste „ trusturi de inteligen ţă” . Ce sunt trusturile astea?
— Asta m ă întreb şi eu. Dar până o s ă aflăm de la cineva mai învăţat decât noi, îţ i voi spune
la ce, totu şi, mă gândesc, când aud de ele: era prin primăvara lui 1990 cân d m -am întâlnit
pe Magheru cu tat ăl unei domnişoare pe care o preg ătisem pentru facultate, o meditasem!
— Am auzit, da, şi eu, de trusturi de meditat copiii pentru examenul de admitere în facultate!
Dar nu m-aş fi gândit că…
— Fugi, domnule, cu prostiile astea! Auzi la el! M-ai întrerupt cum nu se putea mai aiurea!
— Vă rog să mă ierta ţi!
— Ce să te iert, domnule! Constat c ă nu te pot deloc manipula!
— Să mă manipulaţi?! Pe mine?! Poate în…
— Măcar cât să mă urmăriţi mai atent! Dar mintea dumitale sare, ricoşea ză parcă, în cele mai
curioase direc ţ____________ii!
— Prin asocia ţie de idei, domnule profesor! Gata! Nu v ă mai întrerup! Deci…
— Primăvara lui 1990, o zi cu soare, pe Magheru, eu şi acel domn, despre care nu ştiam mai
nimic, el m-a opri t ca să mă felicite pentru prezen ţa şi presta ţia mea în Vatra Românească .
Unii mă înjurau, alţ ii mă felicitau!… De aici, discu ţii despre ce se întâmplă cu noi, în ţ ară şi în
lume. Eram deja în colţ , la Intercontinental, când individul, dl. M., să -i zicem, a ar ătat spre
clădirea Universit ăţii şi mi-a spus cam a şa: „Dom nule pro feso r, sunt cât eva sta te în lume a
asta, unde, în clădiri chiar ceva mai mari decât a Universităţ ii, sunt angaja ţi şi lucreaz ă cam
cei mai buni absolven ţi din fiecare promoţie de studen ţi, din diverse specialit ăţi. Şi ştiţi ce fac
ei toat ă ziua: studiaz ă probleme de şah politic! Mat în două mutări!… La fel şi ei, primesc fel
şi fel de teme şi le studiaz ă: în ce împrejurări ar putea fi restaurat ă monarhia în România?,
de pild ă. Sau: cum ar putea fi obligat Castro s ă-şi dea demisia? Cum s-ar putea constitui un
stat na ţional kurd? Cum s- ar putea împiedica constituirea unui stat naţ ional kurd? Cum s-ar
putea reface România Mare? Cum ar fi posibilă constituirea unui stat Moldova, de la Nistru
până în Ceahlă u? Cum ar putea fi instaurat ă republica în Marea Britanie? Imaginează
„ scenarii ” pentru tot felul de ipoteze şi obiective. Adică fac strategie politic ă! Caut ă răspuns,
rezolvare posibil ă, pentru cele mai bizare proiecte şi inten ţii politice! …” Din discu ţia cu acel
domn, care mi-a precizat c ă a lucrat ani mul ţi în diplomaţie, am înţ eles c ă aşa ceva exist ă
numai în vreo cinci -şase ţări ale lumii. Drept care eu, câţiva ani mai târziu, l -am întrebat pe
dl. Chebeleu, în comisia de politică extern ă a Senatului: „ domnule consilier preziden ţial,
exist ă în România de azi vreo clădire, vreo încă pere m ăcar, în care unul, doi sau mai mulţ i
oameni pl ătiţi în acest scop, să se ocupe de elaborarea pe termen lung a unei politici
externe româneş ti? A unei strategii? ”
— Şi ce v-a răspuns?
— Că exist ă programul de guvernare al d-lui Nicola e Văcăroiu!
— Glumea?
— Nu ştiu! Dar, în orice caz, noi ne aflăm în această situa ţie: guvernele se schimb ă cel mult
din patru în patru ani, preş edin ţii României cel mult la opt ani o dată , deci, în cel mai fericit
caz continuitatea unei idei de politic ă extern ă va atinge durata de opt ani! E bine c ă-i aşa?
— Nu-i bine deloc!
— Nu e bine, dar e democratic! Adică conform principiilor democratice din Constituţie!
— În alte ţă ri e tot a şa?… În alte ţă ri democratice, vreau s ă spun.
— În America sigur nu este aş a! Adic ă exist ă nişte cercuri, ni şte cluburi foarte exclusiviste,
care se ocup ă de politic ă în afara ş i, probabil, deasupra Congresului SUA! Acolo se
ho tără şte cine s ă candideze la pre şiden ţia SUA şi, foarte probabil, şi cine s ă câş tige! Iar cine
conduce SUA, conduce şi lumea!
— Cine?
— În nici un caz preş edintele SUA, ci cei care l-au ales să fie ales!
— Cine?
— Asta n-o mai ştiu eu! … Zic unii că CFR-ul!… Adică Council for Foreign Relations! CFR! … Dar
vroiam s ă-ţi atrag astfel aten ţia c ă sistemul democra ţiei oblig ă la constituirea unor grup ări
care s ă conducă din umbră societatea. F ără ele, prin votul electoratului, nu se poate asigura
o continuitate. Şi f ără continuitat e nimic nu e!
— Pe cine l-aţi citat?
— L-am parafrazat pe Sfîntul Pavel, iar de citat, în spiritul parafrazei, l -am citat pe Petre
Ţuţea!
— Sfinţii Petre şi Pavel! Nu? … Dar n-am prea înţ eles „în spirit” , care ar fi sensul citatului.
— Eram o dat ă cu Petre Ţuţea, la Athénée Palace, ş i m-am întâlnit cu Marian Popa. Le -am
f ăcut cuno ştinţă, am băut o cafea împreună , iar Marian Popa, direct şi frust cum era, ca orice
timid reeducat, l-a atacat pe b ătrânul profesor fă ră prea multe preparative: „ Domnule
Ţuţea, care crede ţi că este cel mai bun regim politic? ” Răspunsul a venit mai prompt ca la Te
uiţi şi câş tigi: „ Cel mai bun este regimul politic care a apucat s ă se învecheas că!” „Adică?”
m-am fă cut eu că nu pricep, din polite ţe faţă de Marian Popa. „Adică toate sistemele politice
au grave deficien ţe. Prin învechire – sau, cum a ş zice eu, Ion Coja, acum, prin continuitate –
aceste deficien ţe se mai estompeaz ă, se fac mai u şor de suportat! ” Vezi, dar, cât de
important ă este continuitatea! Virtu ţile ei sunt cel mai corect sesizate de spiritul
conservator! … Aşa, de dragul exactit ăţii, trebuie spus c ă Petre Ţuţea a dat acest r ăspuns,
ARHIVE
Preafratele nostru
Proces cu Aurel Vainer
Promovate
Publicistic ă.Varia
Regele Mihai
Texte uitate, texte cenzurate
Textele altora
Transilvania
Vatra Românească
octombrie 2013
septembrie 2013
august 2013
iulie 2013
iunie 2013
mai 2013
aprilie 2013
martie 2013
februarie 2013
ianuarie 2013
decembrie 2012
noiembrie 2012
octombrie 2012
septembrie 2012
august 2012
iulie 2012
iunie 2012
mai 2012
aprilie 2012
martie 2012
februarie 2012
ianuarie 2012
decembrie 2011
noiembrie 2011
octombrie 2011
septembrie 2011
august 2011
iulie 2011
iunie 2011
mai 2011
aprilie 2011
martie 2011
februarie 2011
ianuarie 2011
decembrie 2010
Page 2 / 7
care ne punea pe gânduri, citându -l pe Sombart!
— În ce fel vă punea pe gânduri acest ră spuns?
— Ne-am gândit amândoi, eu şi Marian Popa, la regimul comunist. Cam începuse să se
înve chea scă …
— Iar semnele bune tot nu ap ăreau!
— Ba! Erau destul de multe pentru cine avea ochi s ă vad ă şi minte să priceap ă!…
— Şi, atunci, de ce a căzut comunismul?
— Ca nu cumva s ă reuşeasc ă!… Şi nu e vorba de comunismul acela pe care l-am criticat
câteva pagini mai sus! Ci de altceva! Cele petrecute în ’89, în ţă rile din Europa de Est şi
URSS, sunt cea mai bun ă dovad ă că istoria n-o face poporul, n- o fac masele decât foarte
rar! În rest, o face altcineva!
— Cine?
— Marele manipulator al lui Ioan Petru Culianu. Şi trusturile de inteligen ţă care-i stau la
dispozi ţie.
— Dar dac ă asemenea trusturi exist ă în mai multe ţări asta nu înseamnă că exist ă mai mulţi
manipulatori?
— Mai mul ţi manipulatori şi un singur „ mare manipulator ” !… Cine ştie?! Singura certitudine
este manipularea! Manipularea maselor! Mai departe, detaliile, nu avem de unde le şti dacă
nu facem parte din „ cooperativ ă” .
— Să ne întoarcem la text.
— De acord.
— Aţi stabilit, am ănunţind textul lui Culianu, o continuitate: Giordano Bruno, Rose-Croix,
Francomasoneria şi „ trusturile de inteligen ţă.”
— Rămâne să ne mai interes ăm ce anume înseamnă pentru Culianu aceste „ trusturi” .
Pentru toat ă discu ţia noastr ă este regretabil c ă nu cunoa ştem textul lui Giordano Bruno,
unic prin perspectiva din care a tratat subiectul „ sub aspectul ei empiric, f ăcând abstracţ ie
de orice considera ţie de ordin etic, religios ori social. C ăci nimeni nu s- ar fi gândit să
abordeze un astfel de subiect din punctul de vedere al manipulatorului însuş i, f ără să pună
mai întâi, ca principiu fundamental al cercetării sale, vreun drept divin sau uman intangibil în
numele căruia manipularea s ă fi fost condamnat ă.” Reţine c ă sublinierea din text îi aparţ ine
lui Nené!
— Ce importan ţă trebuie dat ă sintagmei subliniate?
— Prin ea este precizat ă unicitatea c ărţii lui Bruno. C ărţi care au mai scris despre
manipularea oamenilor şi a maselor au mai fost, înainte ş i dup ă Giordano Bruno, concepute
mai ales pentru a raporta, de obicei critic, actul manipul ării la anumite principii morale.
Giordano Bruno scrie ca şi când ar fi el un manipulator sau pentru a exprima punctul de
vedere al manipulatorului însuş i. De unde cuno ştea Giordano Bruno acest punct de vedere?
— El era manipulatorul, „ marele manipulator ” !
— Nu! Nici chiar a şa!… Nu era el manipulatorul, dar îl cunoştea, îl ş tia bine de vreme ce-i
prezenta punctul de vedere.
— Şi f ăcea aceast ă prezentare cu voia manipulatorului?
— Asta da întrebare!… Aici e cheia!… Faptul c ă aceast ă carte a r ămas
câteva secole necunoscută ce te face s ă crezi? C ă i-a convenit „ marelui” manipulator
existen ţa ei?
— Nici vorbă!
— Pot s ă te întreb cum a murit Giordano Bruno?
— Ştie toat ă lumea! Ars pe rug!
— De ce?
— Pentru erezie! Ca eretic!
— Pot s ă te întreb cum a murit Petre Culianu?… Hai, zi!
— Ştie toat ă lumea! Împuş cat!
— De ce?
— Nu se ştie!
— Ba se ştie! Vatra Românească , securit atea etc. , etc. Numai c ă ce se ştie nu este
adev ărat. Aşa cum am demonstrat noi!
— O clipă! Ce asem ănare vreţi să faceţi între moartea lui Giordano Bruno…
— Moarte îi spui? Spune -i, domnule, asasinat!
—… ş i asasinarea lui Culianu?
— Nu vezi că încep să semene? … Dar lasă acum, vorbim mai târziu.
Deocamdat ă să ne întoarcem la text. Citez mai departe, din aceeaş i pagin ă 134: „În secolul
al XIX-lea se pot g ăsi, desigur, ideologi precum Karl Marx şi Friedrich Engels, care cred c ă
religia este „ opium pentru popor ” . În această privinţă, ei nu fac, de altfel, decât să repete
un enun ţ din brunianul De vinculis, în care religia este privită numai sub aspectul ei de
puternic instrument de manipulare a maselor. Dar, în timp ce Marx ş i Engels au idealuri
umanitare şi utopice, Bruno nu manifest ă nici o preocupare de a salvgarda demnitatea sau
bunăstarea uman ă: „s in gu ru l dr ep t pe ca re îl ar e în faţa ochilor nu-i apar ţine nici lui
Dumnezeu, nici oamenilor, ci manipulatorulu i însuş i.”
— Un manipulato r care se consider ă a fi în sau deasupra lui Dumnezeu ş i a oamenilor! Iar
acest manipulator ar fi religia?
— Aici cred că în loc de religia s -ar putea introduce cuvântul biserica. Biserica Catolică !… Că
doar nu religia l-a ars pe rug pe Giordano Bruno! Nu religia a luat o asemenea decizie, a dat
condamnarea, ci biserica!
— Deci marele manipulator este Biserica Catolică?
— Pentru vremea lui Giordano Bruno cred c ă se poate spune asta! Dar nu neap ărat cu
conota ţii critice, negative!
— Arderea pe rug r ămâne ardere pe rug!
— Nu uita c ă înainte de asta, Giordano Bruno a avut parte de un proces. A avut dreptul la
un proces!
LINKURI
noiembrie 2010
octombrie 2010
septembrie 2010
august 2010
iulie 2010
iunie 2010
mai 2010
aprilie 2010
martie 2010
februarie 2010
ianuarie 2010
decembrie 2009
noiembrie 2009
octombrie 2009
septembrie 2009
august 2009
iulie 2009
iunie 2009
martie 2009
februarie 2009
ianuarie 2009
octombrie 2008
iunie 2008
mai 2008
februarie 2008
ianuarie 2008
noiembrie 2007
octombrie 2007
septembrie 2007
august 2007
iulie 2007
iunie 2007
Blogul lui Radu Golban
Herald Studio
Lista Nationala
Page 3 / 7
— Ceea ce nu e valabil şi în cazul lui Culianu! Comparaţ ia dumneavoastr ă mi se pare
forţat ă!
— Nicidecum! Atât doar că între timp, după patru secole, lumea s-a mai schimbat, şi pentru
adversari nu mai exist ă respectul de alt ăda tă!
— Deveniţi macabru!
— Eu mă gândeam la procesul în care Giordano Bruno s -a putut desf ă şura, iar nu la
diferen ţa dintre un rug instalat în piaţ a public ă şi un glon ţ, slobozit uciga ş într-o toalet ă
publică. Diferen ţa este însă , oricum, tot în favoarea „ asasinilor ” lui Giordano Bruno, a lumii
pe care o reprezentau! … Poate c ă n-ar fi stricat, pentru mine m ăcar, să ştiu tot ce se poate
şti despre Giordano Bruno, înainte de a examina „ cazul ” Culianu! Din fericire, subiectul
discu ţiei noastre este cartea lui Ted Anton, ca purt ătoare de neadev ăr şi confuzii! Nu
Culianu! Vreau s ă purtăm aceast ă discu ţie la nivelul obi şnuit al cuno ştinţelor despre
Giordano Bruno, accesibil majorit ăţii cititorilor lui Ted Anton! Dup ă însă , dup ă ce vom încheia
aceast ă conversa ţie, deja mult prea mult lungit ă, îmi voi oferi plă cerea de a m ă adânci într -
un subiect care se arat ă a fi tot mai fascinant: Giordano Bruno!
— Am convenit mai adineauri c ă De vinculis este un text azi mai actual decât atunci când a
fost scris! Parc ă ar trebui insistat pu ţin asupra aceste chestiuni …
— Petru Culianu are grij ă să ne avertizeze s ă nu confund ăm materia tratat ă de Giordano
Bruno cu „ psihologia maselor ” , căreia i-au dedicat studii deja celebre un Gustave Le Bon sau
Sigmund Freud, disciplin ă care studiaz ă „determinarea mecanismelor psihologice care
acţioneaz ă în interiorul unei mase ş i care prezideaz ă la alcătuirea ei ” , în vreme ce Giord ano
Bruno ne învaţă „ cum s ă domini o mas ă” . Or, ast ăzi, sistemul democratic universalizeaz ă,
adică acord ă tuturor, dreptul de a vota, dar şi dreptul de a fi votat. Adic ă universalizeaz ă
tenta ţia şi obsesia puterii! To ţi vor s ă fie pre şedin ţi! De la pre şedintele de scar ă, de bloc,
până la pre şedintele ţării şi al ONU, o mul ţime de fotolii preziden ţiale sunt eligibile, îş i
aşteapt ă candida ţii, adică năucii care s ă uite de meserie, de familie, de prieteni, de însăş i
sănătatea sa doar pentru a se şti ales! Iar dup ă ce a fost ales, pentru a se asigura c ă va fi
reales! … Or, asta înseamnă să ştii s ă-i convingi pe n ămeţii de electori, electoratul, s ă-l
convingi că tu eşti cel mai bun! Să-l convingi, adică să-l manipulezi!
— A manipula înseamnă a convinge?
— Grosso modo şi foarte pe scurt spus! Altminteri, manipularea înseamnă ş i să-i determini
pe oameni s ă aib ă atitudini de care nu sunt con ştien ţi că le-au adoptat, c ă le influenţe ază
gândurile şi faptele! În general, omul, deşi îi place să se numeasc ă fiinţ ă raţional ă,
raţioneaz ă destul de pu ţin pe parcursul celor 24 de ore ale unei zile şi mai ales în ziua când
merge la urne! S ă voteze! Comportamentul s ău nu e determinat logic, prin judec ăţi şi
raţionamente! Cam tot acest determinism, care nu e controlat logic, prin facultatea ra ţiunii,
devine domeniul, câmpul de acţ iune al tehnicilor de manipulare! Manipularea devine mult
mai eficientă decât intriga politică . Şi asta din pricina votului universal! …
— Sunt ideile lui Culianu?
— Nu! Îmi pare rău! Îmi cer scuze!… Să ne întoarcem la Culianu, la text: „ Prinţul lui
Machiavelli era str ămoşul aventurierului politic, a c ărui figur ă e pe cale de dispari ţie.
Dimpotrivă, magicianul din De vinculis este protagonistul sistemelor impersonale de massmedia,
al cenzurii indirecte, al manipul ării globale şi al bra in-trusturilo r ce- şi exercit ă
controlul ocult asupra maselor occidentale ” . Cum ţi se pare?
— Destul de elocvent! „ Controlul ocult asupra maselor …” Mă întreb însă dacă în spatele a
tot ce enumer ă aici Culi anu: sisteme impersonale de mass-media, bra in-trusturi etc., el,
Culianu, se gândeş te că ar exista o „ persoan ă” , cineva, ni şte persoane şi nişte interese
at aşate de aceste persoane, interese pe care Culianu ar ajunge peste câţ iva ani s ă le pună
în primejd ie, să le af ect ez e în tr-o asemenea m ăsură încât să stârne ască reacţia atât de
violent ă a asasinilor, a persoanelor interesate în exercitarea acelui „ control ocult asupra
maselor occidentale ” .
— Într-adevăr, ele fac impresia unor entit ăţi destul de impersonale. Dar nu uita un detaliu
esen ţial: noi ştim prea puţine lucruri despre structura acestor „ organiza ţii” . Singurul lucru pe
care putem miza, considerându -l dovedit, este interesul lui Ioan Petru Culianu pentru
„ marele manipulator ” !
— Dar, citându -l pe Giordano Bruno, marele manipulator nu este însuş i erosul? Acele
„ vincula” nu sunt înlă nţuirile prin dragoste şi ură, amândouă însemnând eros?
— Mai degrab ă eros reprezint ă forţa care face posibil ă manipularea! Iar marele manipulator,
pomenit în titlul celui mai interesant capitol, dacă am citit eu destul de atent, marele
manipulator nu ni se spune cine este!
— Şi atunci de ce Culianu d ă acest nume acelui capitol?
— Nu ştiu. Dar poate fi un fel al lui Culianu de a spune ceva care s ă fie pe înţ elesul unui
singur cititor.
— Marele manipulator?! …
— Cam!…
— Deci acesta exist ă?
— Nu! Nu neap ărat ca persoan ă! Dar nu este nici exclus s ă existe ca persoan ă!… Iar dac ă
exist ă, se pune o alt ă întrebare: acest persona j, marele manipulator, este un personaj
negativ sau pozitiv? Malefic sau benefic? Bun, Culianu ne demonstreaz ă că exist ă acest
„ control ocult asupra maselor occidentale ” , adic ă asupra planete i, în principiu. Dar nu ne
spune dac ă acest lucru este surs ă sau sursa r ăului de pe lumea asta plin ă de rele în car e
trăim! – Du pă tonul lui Culianu, rece şi doctoral, şi prin compara ţie cu statul temnicer, pare
să fie vorba de un control, ocult într -adevăr, exercitat prin magie, dar necesar pentru
funcţionarea societ ăţii.
— Sunt întru totul de acord cu această observa ţie! Doar este extrem de rar când ră ul pe
lumea asta s-a produs cu inten ţia limpede de a produce r ăul! Aproape întotdeauna cei care
produc r ăul pe lumea asta îţi pot prezenta proiectul lor care era ordonat, în teorie, de cele
mai bune inten ţii. Satan este un înger care a vrut să facă bine, şi a ie şit rău! Povestea
Page 4 / 7
aceea cu drumul care duce în Infern, pavat numai cu intenţ ii bune, adic ă inten ţii bune
călcate în picioare!, este o poveste extrem de adevă rată ad litteram. Nici nu era nevoie ca
Petru Culianu s ă se arate critic, s ă dezv ăluie rolul sau rezultatul nefast al acestor
manipulări, al acestui „ control ocult ” . Era destul s ă stabileasc ă realitatea acestui control. A ş
zice c ă deocamdat ă, deocamdat ă, era destul. Atunci, în 1984, era, deocamdată , destul!
— Şi ce s-a ad ăugat în sau până în 1991, făcând să se reverse paharul şi să provoace
reacţia atât de dură a asasinilor? A marelui manipulator?
— P ăi asta este întrebarea la care că utăm răspunsul. Deocamdat ă constat ăm că răspunsul
dat de Ted Anton nu mai poate fi men ţinut! De asemenea, ca pe un punct câş tigat, putem
consemna interesul, a ş putea zice chiar interesul deosebit pe care Culianu l-a ar ătat faţă de
existen ţa unor factori istorici ocul ţi, necunoscu ţi marelui public! Cu o formul ă mai corect ă,
interesul lui Ioan Petru Culianu pentru problemele social-politice ale planetei noastre, ale
omenirii. Iar acest interes, aceast ă ipotez ă a marelui savant, ne-a cam fost ascuns ă! În
primul rând de Ted Anton!…
— Cred c ă, după cele discut ate până acum, pentru mine cel pu ţin, se impune recitirea c ărţii
lui Ted Anton!
— Ştii cum i se spunea, printre studen ţii filologi mai ales, Facult ăţ ii de limba şi literatura
română ?
— Facultatea de citire!
— Exact! … Iar Nichita Stănescu, pe la mijlocul anilor ’70, când era cât pe ce să accepte s ă-şi
dea examenul de licen ţă, zicea c ă facultatea noastr ă este facultatea de recitire ! … Noi asta
suntem, suntem oameni care recitesc c ărţile!… O s-o recitesc şi eu! Dar nu în noaptea asta!
— E deja ziu ă!
— Am îmbătrânit! Mă apucă diminea ţa, mă prinde iar diminea ţa treaz şi acas ă!…
— O ultimă întrebare!
— Ultima!
— Culianu l-a cunoscut pe Nichita St ănescu?
— Nu! Nu cred! Pe mul ţ____________i n-a apucat s ă-i cunoasc ă!… Pe mulţi pe care dac ă i-ar fi
cunoscut,
cine ştie? N-ar mai fi dat a şa de mare importan ţă întâlnirii cu Mircea Eliade! N -a apucat s ă-l
cunoasc ă pe Noica! Pe Daniel! Pe Papu! Pe Petre Ţuţea !… Deh, a plecat prea devreme!
— Dar a apucat s ă vă cunoasc ă pe dumneavoastr ă!
— Da, pe mine şi pe Andrei Oişteanu! …
— Şi pe Andrei Ple şu!
— Ce-i cu Ple şu?
— Este cel despre care Ioan Culianu ştie încă din septembrie 1989 c ă, dup ă Revoluţie, va
deveni ministru. Ministru al Culturii. Şi el, şi cumnatul lui Culianu, Dan Petrescu.
— Am uitat, da! Scrie şi asta în cartea lui Ted Anton. Interesant! De unde ştia Nené?
— Nu ştia! Calculase! Calculase bine. Pot s ă-l citez.
— Ultima frază!
— Citez, deci: „ Opera ţiunile mele mentale rezolvaser ă o problem ă d e şah pe care o
rezolvase şi KGB-ul. Şi ea nu admitea decât o soluţ ie: c ăderea lui Ceau şescu. Iar
universurile au fost astfel multiplicate, încât puţ inii disiden ţi au fost utiliza ţi de computer
pentru a face reclama p ăpuşilor de gum ă care, ca Iliescu, aveau s ă îndeplinească un rol
temporar în scenariu. Cunoscându -i deja bine, mintea mea a prev ăzut probabil, c ă Pleşu şi
Petrescu vor accepta noua situa ţie.” Eh, ce zice ţi? Un Culianu bolnav şi el de scenarit ă!
— Rămâne cum am stabilit: noapte bună !
4 comentarii la “ Marele Manipulator lui Culianu, Ceausescu, Iorga– cap. sIiX a”s asinarea
Partajeaza: Îmi place 0 Email
vania
07.03.2012 la 5:32 pm
VENERABIL DOMN COJA ,ADMIR MULT IDEILE ,MAI ALES EXPUNERILE
D.VOASTRA SI MODUL CUM RELATIONATI.VEDETI DUMNEAVOASTRA ACEST
MANIPULATOR REUSESTE SA ISI ATINGA SCOPURILE DATORITA FAPTULUI CA
INDIVIDUL NU CONSTIENTIZEAZA SI NU RESPECTA ADEVARATUL SCOP SI
SENS AL VIETII.FIECARE INDIVID ARE O LIBERTATE DI O DEMNITATE IN
PRIMUL SI CRED CA SI IN ULTIMUL RIND ,MORALA ,DE APARAT CU
SFINTENIE .FAPTUL CA NOI NU CERCETAM NU VREM SA REALIZAM SI NE
LASAM CORUPTI DE MANIPULATOR ESTE ACELA CA INDIVIDUL E MULT MAI
PREOCUPAT DE SATISFACEREA SENSURILOR SI IDEILOR SI PLACERILOR
FIZICE DECIT DE CEA A SPIRITULUI ,NU AR EXISTA MANIPULARE FARE
EXECUTAREA REALA A ACESTEIA, FACUTA DUPA CUM SPUNEAM PRIN
PERCEPTIA SIMTURILOR SI LIPSA DE CONTROL A CESTORA ,ASA CA TOT CEIA
CE SE INTIMPLA E DATORITA LIPSEI NOASTRE DE AUTOCONTROL SI VALOARE
MORALA .EU AM ABSOLVIT DOAR 10 CLASE TOCMAI DIN ACEST MOTIV PT CA
NU IMI PLACEA SA FIU MANIPULAT AM ALES SA STUDIEZ SENSUL VIETII IN
PARTICULAR DE UNUL SINGUR SI SA CULEG SI SA MANIPULEZ LA BUNA
PLACERE SI DUPA NECESITATE IN LIMITELE BUNULUI SIMT SI AL
RESPECTULUI PT CEI CARE MA INCONJOARA .E INUTIL SA DEZBATEM DE CE SI
PT CE ATITA TIMP CIT AVEM DE.A FACE CU PERSOANE MANIPULATE ,INCLUSIV
DUMNEAVOASTRA ,CARE DEZBAT ACEST SUBIECT ATIT DE IMPORTANT SI IN
Page 5 / 7
ACELASI FEL ATIT DE DESCONSIDERAT SI SUBVALUTAT DE MAREA
MAJORITATE ,ADICA A MASELOR .FIECARE E RASPUNZATOR DE CEIA CE FACE,
IMPORTANT SA REALIZAM MACAR ATIT.
r ă spunde
margareta
20.03.2011 la 5:55 pm
L-a cunoscut pe Oisteanu???
Pai de acolo s-ar putea sa i-se traga migrena finala …
Si Preda, Nichita si Sorin Titel au purtat dupa ei o umbra, a lui Leibovich
Bernard pe post de port-malheur.
Cand aud cuvantul Plesu, imi vine in minte imaginea acestuia ţeapan, in fa ţa
Capitoliului facand temenele stilistic sobre pe langa usile din spate ale
ministrului(masculinul merge excelent) M. Albright.
Marele manipulator e scarpinat pe burta prin tufisurile proprietatii Bohemian
Group si a stat la masa cu Kant, dupa cum, diabolic de incantator povestea
Bulgakov despre Voland, satanescovich in persoana.
r ă spunde
camian
08.05.2010 la 9:30 am
Domnule coco, am o veste pentru dumneavoastra. Marele manipulator este
nebun si smintit, legea lui este faradelegea, soarta lui este lantul greu al Lui
Dumnezeu peste gatul lui pentru eternitate. Daca are putere acum, in
nemernicia lui, este pentru ca oamenii au ales sa urmeze nemernicia. Acesti
oameni vor fi maturati de puterea raului. Cititi Isaia, cititi Apocalipsa sa
vedeti care este aceasta istorie rasturnata a iadului. Cei care apeleaza la
Hades si cauta o protectie in rau, bucurandu-se de rau si savarsnd raul, vor
fi maturati de acest rau.
Adevarul sta in lumina, in Hristos NU exista manipulare, agenda ascunsa.
Hristos este Lumina, Adevarul si Viata. Oricine cauta refugiu in alta parte va
sfarsi intr-o fundatura. Cei rai prin propriile cai rele cad.
r ă spunde
coco
20.03.2009 la 4:01 pm
Subiectul abordat este foarte interesant si in egala masura periculos. Din
practica personala, modesta, am concluzionat ca exista o singura cheie prin
care putem accede spre marele manipulator – intelligence service
(denumirea generica)- cu mentiune a, nu toti posesorii ( state ) acestor
institutii sunt investiti cu asemenea privilegiu ( cauza – materialul uman ).
Romanii sunt exceptati – o certitudine, fara intentia de a va leza. Nu fac
obiectul ,, de vinculis “ . Va ofer o posibila ipoteza in privinta marelui
manipulator, un cult spre care s-a indreptat Culianu, in finalui existentei sale.
Cu multa stima
r ă spunde
Raspun e
Nume (required)
E-mail (nu va fi publicat) (required)
Website
Page 6 / 7
Anunţă-mă prin e-mail când este adă ugat un comentariu.
Anunţă-mă prin e-mail când apar articole noi.
55
66
Trimite
Ion Coja © 2007 - 2013
Page 7 / 7
Cauta
Marele Manipulator si asasinarea lui Culianu,
Ceausescu, Iorga – cap. X
Capitolul X
REVERSUL DEMOCRAŢIEI
— Domnule profesor , aş vrea s ă ne întoarcem la o afirmaţ ie extrem de interesant ă, dup ă
mine, pe care a ţi f ăcut-o data trecut ă. Anume c ă „sistemul democratic oblig ă la instituirea
unor grupări care s ă conducă din umbră societatea ” . Vă amintiţi.
— Aşa am spus?
— Şi aţi continuat: „ Fără ele, prin votul electoratului, nu se poate asigura o continuitate! ”
— Da! Mi-aduc aminte! Nu e greu de dovedit! Ia Constitu ţia României, una dintre cele mai
corecte constitu ţii din punctul de vedere al principiilor democratice. Şi încearcă să înţ elegi ce
anume asigur ă continuitatea unui destin istoric, a unei strategii româneş ti de lung ă durat ă!
Nimic! Nici o institu ţie a statului român nu are această menire!
— În alte sisteme cum e?
— În monarhii, bună oar ă, exist ă o linie de strategie na ţional ă care se las ă, ca mo ştenire
politică, dar şi ca leg ământ politic, de la un monarh la altul! Din tată în fiu! Exist ă grupări
constituite în jurul monarhului, cu oameni selectaţi de acesta, care nu sunt în situaţ ia
penibil ă a parlamentarului: azi e şti, mâine nu eşti. La fel, în statul totalitar, ai garanţ ia
continuit ăţii pe o perioad ă nedefinit ă, adică pe durata existen ţe i „ dictatorului ” , car e se
impune ca dictator tocmai prin promovarea unei idei politice, a unei strategii cu care
societatea respectiv ă este de acord şi accept ă iniţial dictatura! Nu discut despre
dezagregarea acesteia, ci despre situa ţia teoretic ă, acceptând punctul de vedere al celor
care ar l ăuda monarhia sau dictatura.
— Deci, ar fi vorba de persoane care asigur ă continuitatea!
— Evident! Persoana, c ăreia îi atribuie identitate, adică însu ş irea de a fi aceea şi pe
parcursul întregii existenţ e, persoana monarhului sau a dictatorului, ea asigur ă continuitate
cel puţin pe durata vie ţii sale.
— În democraţ ie care sunt impedimentele?
— Pluralismul politic şi alegerile! Pluralism politic înseamnă idei diferite despre strategia
naţional ă cea mai bun ă. Unii o v ăd într -o anumit ă direcţie îndreptată , alţii într -alta! Prin
alegeri, câş tigă dreptul de a guverna când unii, când alţ ii, ceea ce face ca strategia
naţional ă să se modifice, teoretic, de fiecare dat ă când se schimbă partidul de
guvern ământ!
— Avea dreptate Petre Ţuţea că o guvernare, oricât ar fi de proast ă , cu trecerea timpului
devine mai bun ă, ca vinul! De fapt nu Ţuţea, ci Sombart, spunea ţi.
— Este, în esenţă , proverbul românesc: schimbarea domnilor, bucuria nebunilor!… Iar dac ă
ţinem seama de faptu1 c ă nevasta marelui sociolog neam ţ, Sombart ăsta, era româncă , nu-i
exclus ca neam ţul să fi spus vorba aceea atât de deş teapt ă dup ă ce i s-a tradus proverbul
românesc!
— Deci democra ţia atenteaz ă la continuitatea vie ţii politice!
— Nu vezi ce s- a întâmplat la noi după alegerile din noiembrie 1996! Şi încă e nimic pe lângă
ce se va întâmpla în 2000, dacă vom vota iară şi schimbarea!
— Soluţia crede ţi că este una singur ă: constituirea unor „ organiza ţii sau grupuri de
organiza ţii” care s ă conducă propriu-zis societatea românească , pe deasupra caruselu lui
democratic, atenuând efectele haosului creat prin alternanţ a partidelor la putere.
Organiza ţie care s ă conducă ţara pe ascuns, f ără ştirea aleg ătorilor!
— Exact! În momentul de faţă România suferă de lipsa unei astfel de organiza ţii! A unei
astfel de institu ţii! Nu este obligatoriu s ă fie ocult ă! Dac ă continu ăm să ne juc ăm de-a
democra ţia, f ără să construim ceva stabil, aflat deasupra fluctua ţiei jocului electoral, vom
ajunge la cheremul celor care sunt capabili s ă-şi propun ă o strategie pe termen lung şi s-o
Publicat de admin in Marele Manipulator pe 09.02.2009 | nici un comentariu
Despre Ion Coja
Articole aleatoare
Comentarii recente
CAUTARE
LISTA NATIONALA
CATEGORII
Cauta
Lista Nțaionaăl
Like
3,026 people lLikiseta Nțiaonal ă.
Facebook social plugin
Agenda preziden țială
Amestecate
Carte pentru dumirire și
înd rep tare
Constitu ţia Cre ştină a României
Cvadratura cercului
Doctrină naţionalist ă
Holocaust
Întrebare concurs
ION COJA la TV
La zi
Legionarii în eternitate
Lingvistic ă
Lista na ţional ă
Literatur ă
Marele Manipulator
Memorandum Est
Prima pagina Despre Galerie foto CE TE DOARE Contact
Page 1 / 6
urmăreasc ă. Ne vor include în strategia lor!
— Şi acum vreau să vă pun, probabil, întrebarea cea mai interesantă !
— Aha! Aici vroiai să ajungi?! Te ascult!
— Deci, sistemul democratic nu poate supravie ţui decât dublat de aceste structuri oculte!
— Întocmai! Cel puţin până azi! …
— Deci, acolo unde şi atunci când se instituie un regim democratic, este nevoie, este
imperios necesar s ă se constituie şi aceste for ţe din umbr ă, necunoscute public ului, dar
foarte eficiente!
— Exact!
— În alte sisteme de guvernare, monarhist sau dictatorial, nu este nevoie de aceste
„ organiza ţii” ! Nu este imperios nevoie de ele! E corect?
— Corect!
— Dar, şi aten ţie, v ă rog!, nu cumva raportul cauz ă-efect ar trebui inversat? Nu cumva
democra ţia trebuie privit ă nu drept causa efficiens a acestor organiza ţii, ci ca efectul lor?
— Nu te înţ eleg!
— Nu cumva aceste „ organiza ţii” , de care nu e nevoie nici în regimul monarhic, nici în cel
dictatorial, au adus ele în lumea noastră sistemul democratic, deoarece numai acest sistem
reclamă, pentru a supravie ţui, existen ţa unor for ţe politice oculte, care s ă guverneze ele de
fapt societatea, ţara? Se ştie bine c ă revoluţia francez ă este opera unor astfel de
organiza ţii! Iar revolu ţia francez ă a abolit monarhia şi a instituit republica, adic ă acel sistem
care convenea cel mai mult funcţionării în continuare a acestor „ organiza ţii!”
— Adică mă întrebi dacă nu cumva democra ţia este regimul politic creat în lume de aceste
organiza ţii politice oculte, democra ţia f ăcând nu numai posibilă , dar şi necesar ă existen ţa
acestor organiza ţii? Asta este întrebarea?
— Cam da! Nu cumva existen ţa acestor organiza ţii precede instaurarea democra ţiei, a şa
cum orice cauză preced ă efectul?
— E o întrebare într -adevăr deşteapt ă!
— Nu mă luaţi peste picior! Eu am pus- o pentru c ă, a şa cum a ţi prezentat dumneavoastr ă
lucrurile, părea că întâi se instituie democraţ ia şi abia apoi se constituie aceste forte oculte!
— În România, da! Aceasta este situaţ ia! Dictatura ceau şist ă a fost atât de strictă încât nu
s-a putut constitui înainte de ’ 89 o „ organiza ţie” ocultă puternică, bine conceput ă, care s ă
impună democra ţi a şi să rămână în funcţiune, conducând din umbră societatea. Nu ştiu
exact cine a f ăcut revolu ţia din decembrie 1989, dar a f ăcut-o prost şi ne- am trezit în
democra ţie, însă f ără suportul nev ăzut al „ organiza ţiei” . De aceea suntem în haos ş i anarhie
de atunci!
— Suntem iară şi o excep ţie, noi, românii!…
— Am impresia că mai aveai ceva de spus, iar eu te-am… te-am dezumflat.
— Ar rezulta, de aici, c ă manipularea este necesar ă mai ales în democraţ ie. C ă democraţia
este un sistem politic incapabil s ă funcţioneze f ără sprijinul unei manipul ări, quasi-totale a
maselor!
— Cam da! Adu- ţi aminte ce spunea Jean Jacques Rousseau despre democra ţie!
— Mi-e greu s ă-mi aduc aminte de lucruri pe care nu le-am ştiut niciodat ă! Ştiu doar ce
spunea cine? Churchill? C ă democra ţia este un sistem politic plin de defecte şi neajunsuri,
dar altul mai bun nu exist ă, n-a fost încă conceput!
— Vezi ce subtil ă manipulare?! … Jean Jacques era mult mai cinstit decât perfidul Albion când
spunea c ă democra ţia este un sistem politic potrivit pentru zei, nu pentru oameni! …
— Am impresia c ă n-am ştiut s ă mă fac înţ eles. Eu am vrut s ă spun c ă, dacă luăm în serios
legătura pe care o face ţi dumneavoastr ă între democraţ ie şi structurile politice de guvernare
oculte…
— N-o lua în serios, dar ia -o în calcul!
—… dacă tragem concluzia c ă democraţia nu poate func ţiona decât acolo unde structurile de
guvernare alese în mod democratic sunt dublate ş i controlate de structurile oculte, atunci
înse amnă că sistemul democratic nu este rezultatul unei evolu ţii politice, al unui progres!
— Domnule, democra ţia a fost inventat ă la Atena, de greci, iar grecii înş işi au abandonat-o,
lumea uitând de ea vreme de circa două mii de ani! Democra ţia revine în epoca modernă ş i
devine sistem de guvernare în SUA ş i Fran ţa. Aceste dou ă ţ ări sunt campioanele
democra ţiei. Se ştie bine c ă SUA este crea ţia unor organiza ţii de tip masonic, a c ăror
existen ţ ă şi al c ăror rol s-a men ţinut până azi! Dar în Constituţ ia SUA nu se sufl ă nimic
despre asta, în schimb sistemul social funcţ ioneaz ă aparent în conformitate cu Constituţ ia,
în fapt fiind hotărî toare deciziile luate în cadrul structurilor oculte.
— În CFR?
— Dacă toat ă lumea ştie de existen ţa acestui CFR, înseamnă că el este numai firma, vitrina
pu să la dispozi ţia trec ătorilor. Trec ători care însă nu au voie s ă facă nici un pas dincolo de
aceast ă vitrină. Ei au dreptu l doar s ă meargă la vot! Am citit cu aten ţie constitu ţia
americană. Ea nu ar putea s ă asigure o via ţă social ă normală dacă totul s-ar reduce la
institu ţiile şi structurile men ţionate în constituţie. În Franţa, abolirea monarhiei în 1789 ş i
instaurarea republicii se ştie, de asemenea, c ă este opera unor asemenea organiza ţii, de
tip secret, ocult.
Democraţia, pe cale de a fi i mpus ă în toată lumea, unu: are la srcine asemenea organiza ţii,
este crea ţia acestora! Doi: este sistemul politic în care pot funcţ iona nestingherite aceste
organiza ţii! Trei: democraţia are ea însăş i nevoie, pentru a func ţiona, de aceste organiza ţii!
— Bine, dar în aceste condiţ ii, se mai poate vorbi de func ţionarea democra ţiei? Ceea ce
funcţioneaz ă astfel, condi ţionat de existen ţa unor structuri de guvernare oculte, se mai
poate numi democra ţie?
— Se poate numi, toat ă lumea a şa o nume şte, democra ţie! Dar, fire şte, nu mai este
democra ţie. E ceva care func ţioneaz ă aparent pe baza votului universal, a pluralismului
politic, a statului de drept!
— Pluralism politic, cu zeci de partide, dar tocmai „ partidul ” care conduce nu particip ă la
ARHIVE
Preafratele nostru
Proces cu Aurel Vainer
Promovate
Publicistic ă.Varia
Regele Mihai
Texte uitate, texte cenzurate
Textele altora
Transilvania
Vatra Românească
octombrie 2013
septembrie 2013
august 2013
iulie 2013
iunie 2013
mai 2013
aprilie 2013
martie 2013
februarie 2013
ianuarie 2013
decembrie 2012
noiembrie 2012
octombrie 2012
septembrie 2012
august 2012
iulie 2012
iunie 2012
mai 2012
aprilie 2012
martie 2012
februarie 2012
ianuarie 2012
decembrie 2011
noiembrie 2011
octombrie 2011
septembrie 2011
august 2011
iulie 2011
iunie 2011
mai 2011
aprilie 2011
martie 2011
februarie 2011
ianuarie 2011
decembrie 2010
Page 2 / 6
alegeri, nu este nic ăieri înregistrat, nu are sedii cu firmă la poart ă! Sau, mai exact spus,
acest partid, neînregistrat, are membri în toate partidele, şi nu membri de rând, ci numai
şefi, numai lideri! Fain partid!
— Iar statul de drept, cu drepturile omului etc., etc., este fundamentul juridic al unei realităţ i
cu care ne obi şnuim tot mai mult şi nu ne mai deranjeaz ă: o legisla ţie complicată, f ăcută să-i
ajute pe marii infractori s ă nu dea socoteal ă pentru faptele lor nici la calendele grece şti! Şi
mai ales s ă-i ajute pe magistra ţii necinsti ţi să-şi justifice deciziile!
— Acum, spune ţi-mi, toate aceste considerente politice ce legătură au cu asasinarea lui Ioan
Petru Culianu?
— Au, pentru c ă noi verific ăm şi ipoteza, ipotez ă care nu este a noastr ă, ci a fost deja
expus ă de al ţii, potrivit c ăreia bietul Nené ar fi fost victima unor structuri oculte, a puterii
planetare sau quasi-planetare, pe care Culianu a ajuns s ă o cunoasc ă şi să-şi dea seama
de unele lucruri c ărora, e foarte probabil, n-ar fi acceptat s ă le păstreze secretul. Repet,
citind atent cartea lui Ted Anton îţ i dai seama c ă este o carte mistificatoare, mincinoas ă,
scrisă cu inten ţia de a propaga o ipotez ă absurd ă, inacceptabil ă între oameni serioşi. În
mod ciudat, edi ţia româneasc ă a c ărţii e însoţ ită de o prefa ţă care încearcă să întăreasc ă
ipoteza lui Ted Anton. Prin rudele sale, mai ales prin unchiul s ău Leonte R ăutu, autorul
acestei prefa ţe este în filiaţ ia unei structuri politice care a umblat, pe c ăi oculte, s ă
st ăpânească aceast ă planet ă: cominternul! Aripa subv ersiv ă a bol şevismului sovietic,
acesta, precum se ştie, şi el crea ţie a unor grup ări politice oculte, intema ţionaliste. Sesiza ţi
de aceste date, certe şi u şor de verificat, am frunz ărit, împreună , o parte, o mic ă parte din
scrierile lui Culianu. Şi am constatat c ă o serie întreagă de referin ţe, analize şi informa ţii
puse de Culianu la dispozi ţia cititorilor s ăi atest ă preocuparea sa pentru cei „ care domin ă
lumea de azi ” . Or, lumea de azi este în primul rând lumea democraţ iei şi a celor care,
ascun şi dup ă acest paravan, st ăpânesc lumea, o controlează , o manipu leaz ă. Teore tic
vorbind, nu sunt de condamnat cei cuprin şi în asemenea structuri oculte. Nu e uş or să faci
bine altora! De multe ori e nevoie s ă-i minţi şi să-i păcăleşti pe cei c ărora le vrei binele, îţ i
sunt dragi. C ăci nu e pentru mintea lor, nu e spre binele lor s ă ştie totul! … Ce rela ţii, ce
legături, ce vincula, au fost între aceş ti „ aceia ” şi Culianu? Cumva Culianu este cel care a
greşit? S-a f ăcut Culianu, în vreun fel, vinovat faţă d e „ aceia ” ? I-a min ţit? I- a înş elat? I-a
trădat? … Sau, mă rog, se preg ătea s ă o fac ă şi a fost asasinat înainte de a apuca să ne
spun ă şi nou ă ce a aflat despre identitatea şi inten ţiile, mai ales inten ţiile „ marelui
manipulator ” ?…
— Să nu uita ţi şi de noi, ce riscăm în acest dialog!
— Nu uit, şi teama de ridicul m-a cenzurat mereu. Numai că noi nu trebuie s ă ne raportăm la
adev ăr! Căci nimeni nu ştie cine şi de ce l-a asasinat pe Culianu! Noi ne raport ăm şi suntem
literalmente înlă nţuiţi de ceea ce lumea gândeş te despre cine şi de ce l-a a sasinat pe
Culianu. Iar aceste gânduri este adevă rat că ele exist ă! Existen ţa lor, fie şi ca gânduri ce se
vor dovedi vreodat ă greşite, este un lucru cert, dovedit, verificabil şi verificat. S-a manifestat
public prin cărţi şi articole în presă . La acestea ne raport ăm şi numai prin aceast ă raportare
se cuvine s ă fim judeca ţi . Căderea în ridicul, de care ne -a fost atâta teamă , se poat e
petrece numai prin raportarea dialogului nostru la textele semnate de Ted Anton, Andrei
Oişteanu şi alţii.
— Dar raportarea la textele lui Culianu, îndeosebi cele pe care le -am comentat?
— Eh, numai aici mi-ar părea r ău dac ă am gre şit cu ceva. Dar nu cerem nim ănui s ă meargă
pe lectura noastr ă. Ceea ce mi-am propus a fost s ă-i determin pe cititori s ă fie mai aten ţi la
unele accente pe care al ţi comentatori nu prea le-au sesizat. Iat ă, de pild ă, într-o recenziereclamă
f ăcută eseului Religia şi creşterea puterii, publicat ă la finele volumului Eros, magie şi
asasinarea profesorului Culianu, afl ăm că „în final, pe fondul unei critici a utopiei, regretatul
istoric al religiilor se opre şte îndelung la Nietzsche şi Heidegger, comentându -le opiniile
despre nihilism ca destin inevitabil al Occidentului şi, în cele din urmă , datorit ă uniformizării
treptate a modelului occidental, al întregii lumi” . Ni se pare evident c ă, din neglijen ţă sau cu
o motivare anumit ă, necun oscut ă şi de neînţ eles pentru mine, comentatorii lui Culianu
ignor ă o anumit ă faţă, o anumită voce a lui Culianu.
— Deci, nu e vorba numai de Ted Anton şi Andrei Oişteanu, din p ăcate!
— Mă simt dator s ă repet: nici pe departe nu m ă consider avizat şi informat asupra celor
scrise de Culianu, asupra operei „auto rulu i român cu cea mai impor tantă prezen ţă pe plan
mondial” . M-am b ăgat şi eu în vorbă mai ales dup ă ce, c ăutându -mă şi stând de vorbă cu
mine, Ted Anton mi-a dat dovada relei sale credin ţe! M-am simţit obligat s ă îndrept câteva
„str âmbe” băgate de grec, fie pe seama românilor, în general, fie pe seama lui Culianu
îns uş i! Mi-ar fi pl ăcut s ă am timp s ă-l citesc pe îndelete, cu creionul în mână ! Aşa ar trebui
să-l citească cineva, atent la tot ce a scris Culianu şi raportându -l la evidenţa faptului că unii
se str ăduiesc s ă-l deformeze, s ă-l sărăceasc ă de idei şi atitudini, ba chiar s ă-l minimalizeze.
Pentru că l-am citit aşa cum l-am citit, nu este deloc exclus ca eu să fi înţ eles anapoda unele
lucruri, s ă nu fi prins unele am ănunte. Poate chiar esen ţialul!… Sigur c ă, în felu l cum l-am
comentat pe Culianu, mi -am asuma t singur riscul cel mai mare! Dar mi s-a p ărut mult mai
important s ă le dau ce merit ă la alde Ted Anton! Mai ales când am constatat că oamenii de
bună credinţă sunt tenta ţi să fie foarte satisf ăcuţi de cartea lui Ted Anton.
— Am impresia că este aici vorba şi de un complex de inferioritate, care îi face pe unii să se
bucure când un occidental, un american, scrie o carte despre un român, despre România.
Chiar dac ă e vorba de o carte def ăimătoare! Bine c ă le-am putut stârni interesul!
— Domnule drag ă, sigur c ă ai dreptate! Unii au acest complex de inferioritate! Îi înţ eleg. Şi
eu sunt un om complexat!
— Dumneavoastr ă? Ce complexe ave ţi?
— Unul singur: complexul de superioritate!
— Glumiţi!
— Poate c ă este hazliu s ă spun c ă am acest complex. Dar nu am glumit deloc! Deseori, când
dau peste ceva americ ănesc, cum e cartea acestui Ted, m ă amuză, mă înduioş ea ză chiar s ă
LINKURI
noiembrie 2010
octombrie 2010
septembrie 2010
august 2010
iulie 2010
iunie 2010
mai 2010
aprilie 2010
martie 2010
februarie 2010
ianuarie 2010
decembrie 2009
noiembrie 2009
octombrie 2009
septembrie 2009
august 2009
iulie 2009
iunie 2009
martie 2009
februarie 2009
ianuarie 2009
octombrie 2008
iunie 2008
mai 2008
februarie 2008
ianuarie 2008
noiembrie 2007
octombrie 2007
septembrie 2007
august 2007
iulie 2007
iunie 2007
Blogul lui Radu Golban
Herald Studio
Lista Nationala
Page 3 / 6
constat, s ă văd că le lipse şte americanilor ceva care face ca pentru ei via ţa s ă fie mai simplă,
mai u şoar ă, mai clar ă şi mai searb ădă, totodat ă. Mă uit la ei, la filmele lo r, în care îş i spun
unul altuia „ I love you ” mai des decât îş i spun „ bună ziua! ” Eu am atâtea reţ ineri, n-am mai
spus „ te iubesc ” de ani de zile, iar copiilor mei cred c ă nu le-am spus niciodat ă! Sau maicămii!
— Aveţi vreo idee despre Culianu, cât de bine ş i de u şor s-a integrat în Lumea Nouă ?
— Eh, mi-ar fi pl ăcut s ă aflu de la el cum a fost! … Ţin minte c ă am discutat o dat ă despre
America, despre savan ţii americani. Mai exact spus, m-a rugat s ă-i povestesc cum a fost la
un învăţământ politic de -al nostru, de-al profesorilor … Cred c ă s-ar potrivi s ă salvez de la
uitare acea şedin ţă de învăţământ politic.
— Să vedem!
— O conducea Alexandru Graur … Era de fapt o dezbatere ştiinţifică, academică. Tema: teoria
lingvistică a lui Noam Chomsky. Participan ţi: toţi fo ştii mei profesori cu care acum, de câteva
luni de zile, proasp ăt angajat ca preparator, devenisem coleg. Astfel c ă, decen t şi bine
crescut, am stat în banca mea, ultima, ş i nu prea m-am băgat în vorbă . Discuţiile s- au încins
în de os eb i câ nd s-a ajuns la dicotomia competen ţă-performanţ ă şi s-a ridicat problema
problemelor: întru cât, în ce mă sură aceast ă dicotomie spune altceva şi înseam nă altceva
decât dicotomia propusă de Ferdinand de Saussure cu o jum ătate de secol mai înainte:
langue şi parole? Cam toat ă lumea era de acord c ă e vorba de altceva, dar nu se înţ elegeau
când încercau să precizeze diferen ţa între langue ş i competen ţă, respec tiv paro le şi
performanţă. Ora, de dou ă ore, de învăţământ politic se apropia de sfârş it, eu t ăcusem tot
timpul, ceilal ţi se zbuciumaser ă cam f ără nici un rezultat, când Alexandru Graur mi s -a
adresat peste capul tuturor, spre ultima banc ă în care mă refugiasem şi aşteptam, docil,
consumarea timpului regulamentar.
— Tovar ă şe Coja, ai ceva de spus?
— Domnule profesor … to ţi ceilal ţi îi vorbeau cu „ tovar ă şe academician ” , eu am vorb it
în to td ea un a cu „domnule profesor ” , chi ar şi în ş edin ţele de partid … Zic, dar: Domnule
profesor, Noam Chomsky ăsta mai trăieşte cumva?
— Sigur că trăieşte! S-a mirat de ignoranţa mea, parcă o văd, Mara Rădulescu.
— P ăi, dacă trăieşte şi e în viaţă , zic eu, atunci e u şor de aflat ce a vrut Chomsky s ă spun ă
în plu s faţ ă de Saus sure cu dic otomia sa. Îi face m o scrisoar e din part ea cerc ului nost ru de
învăţ ămâ nt po li ti c, şi-i c erem s ă ne explice el care este deosebirea între langue ş i
competen ţă, în tre pa rol e şi performan ţă. Căci, oricum, era datoria lui s-o fac ă de la bun
începu t! Încă de când a lansa t dicot omia compet enţă – performan ţă.
Răspunsul meu i-a pl ăcut lui Graur, vedeam bine. Ceilal ţi colegi, îndeosebi colege, aproape
că se simţeau jignite. M-am oferit să-i scriu eu, dacă mi se permite s- o fac în numele tuturor.
Povestea asta f ăcuse oarecare vâlvă şi ajunsese şi la urechile unor studen ţi. Căci am
înch eiat spun ând cam aşa: Eu, din Linguistic structures a lui Chomsky am priceput un singur
lucru: că nu l-a citit pe Saussure! Şi că, atunci când spune ceva mai de doamne ajută , nu
face decât să descopere încă o dat ă America! Da, nu l-a citit pe Saussure, pare c ă nici n-a
auzit de el! C ăci era obliga ţia lui, a lui Chomsky, ca atunci când a propus distincţia între
competen ţă şi performan ţă să se raporteze la Saussure, s ă se delimiteze el de Saussure!
Dacă n-a f ăcut-o cred c ă nu este din infatuare sau incorectitudine, ci e pentru c ă pur şi
simplu nu cunoa şte dicotomiile saussuriene, alea pentru care studen ţii no ştri în anul 1 nu
promoveaz ă examenul de lingvistic ă general ă dacă nu le ştiu!…
— Ce-a zis Culianu?
— Ce era s ă zică? I-a pl ăcut, îi plă cuse, de aia m- a pu s s ă-i povestesc şi eu cum a fost!
Acum, ca s ă fac mărturisiri complete, a ş mai avea ceva de ad ăugat: nu mai ştiu cum venise
vorba, şi un coleg, pare-mi- se Clement Mârza, care cunoş tea cel mai bine lingvistica
americană, ne povestise istoria lui Chomsky, cum a ajuns s ă elaboreze teoria sa: lucrase
într-o echip ă de lingvi şti, sub contract cu Marina American ă, la constru irea unei ma şini
automate de tradus. Fuseser ă plătiţi cu un milion de dolari, ma şina nu o construiser ă, dar,
ca rod al cercet ărilor, a ap ărut… celebra bro şurică numită Syntactic structures care, iat ă, toţi
jurau că va revolu ţiona lingvistica! În această ordine de idei am avut şi eu ceva de spus, în
final de şedin ţă: „ eu, dacă ar vrea cineva s ă-mi dea un milion de dolari ca s ă-i fac o ma şină
automat ă de tradus, cred c ă i-aş spune de la bun început că este imposibil s ă construie şti
aşa ceva! C ă atâta lingvistică câtă ş tiu eu mă împiedică să cred că e cu putin ţă să concepi şi
să execu ţi o asemenea ma şină! Dac ă dl. Chomsk y acesta le-a cheltu it americanilor milionul
de dolari f ără să-i avertizeze c ă sunt bani pierdu ţi, înseamnă că st ă cam prost nu numai cu
cunoştinţele de lingvistic ă, ci şi cu con ştiinţa…” Eh, eram tînă r şi rău! Gata s ă muşc în cei cu
o genera ţie mai vârstnici. Se pare că e apocrif ă povestea cu milionul şi maşina de tradus!
Dar atunci, pe loc, a avut r ăsunet îndârjirea mea împotriva lui Chomsky. Mă rturisesc c ă, un
pic, m ă purtam a şa şi ca s ă-i fac pl ăcerea lui Al. Graur, care nu credea deloc în lingvistica
matematică, în formal izare a lingv istici i etc. Timpu l i-a cam dat dreptate! Oricum, Nené m -a
între bat de câteva ori „Când îi scrii lui Chomsky?” Nené a fost primul student care m-a tutuit!
…
— Şi ce i-aţi răspuns?
— Cred c ă de fiecare dat ă altceva. În genul „ mi-a promis Mârza că -mi face rost de adres ă”
sau „ i-am scris, dar cred c ă o să-mi opreasc ă scrisoarea la securitate! ” Mă rog, hazul se
consumase la şedin ţa aceea de învăţământ politic, şi se consumase între mine ş i Graur!
Ceilalţi colegi n-au priceput mare lucru! Şi-au zis c ă aşa e Coja ăsta, cam tr ăznit! Dar nu şiau
dat seama cât de ridiculă fusese toat ă discu ţia aceea!
— Cum privea Culianu meto dele noi, formalizante, din lingv istic ă şi celelalte discipline
filologice?
— A cochetat pu ţin cu structuralismul. Era la modă, o modă acceptat ă şi de strategii ideologi
ai ţării. Lucrarea sa, cu care s- a prezentat încă din anul I la un cerc ştiinţific studen ţesc,
despre religia dacilor, cred c ă conţinea în titlul ei şi cuvântul structuralism. În conţ inutul ei nu
mai avea nimic de-a face cu structuralismul, dar avusese nevoie de aceast ă acoperire ca s ă
Page 4 / 6
intre într-un domeniu fa ţă de care nu era u şor de prev ăzut care va fi atitudinea oficialit ăţilor
universitare. Lucrarea a avut un succes aparte, inclusiv la Cluj, unde s-a prezentat la
Sesiunea na ţional ă a cercurilor ştiinţifice studen ţeşti! Avea un subtext protestatar,
subversiv, un fel de elogiu al religiozităţ ii. Aici e cazul să-l pomenesc pe profesorul Mihai Pop,
care le fusese îndrumă tor ştiinţific. Unul din marii profesori pe care i-a avut Culianu la
Bucureşti.
— Care al ţi profesori i-au plăcut?
— Mihai Pop a fost un profesor care a f ăcut şcoală aproape numai de la catedr ă! N-a scris
foarte mult. Dar şi-a pus pecetea, îndeosebi a unui stil, pe toţ i studen ţii mai simţitori pe care
i-a avut. Nené ţ inea foarte mult la „ au şlu” Pop, a şa îi spuneau, cu acest vechi cuvânt
românesc, toţ i cei din grupul său.
— Ce înseamnă „ auşlu” ?
— „ Bătrânul” , în dia lec tul aro mân… Altul a fost Cicerone Poghirc, iar ă şi un profesor, ca
profesor, deosebit. Graur spunea de Poghirc c ă, atunci când l -a asistat s ă vad ă cum îş i ţine
orele, ca preparator tînă r şi începă tor, i- a venit în minte să spun ă că lui Poghirc i se
potrive şte catedra cum i se potrive şte unui cazac s ă stea în ş a!… Nici Poghirc, de şi ştia
foarte multe, n- a scris prea mult, înainte de a pleca şi de a se stabili în Franţ a, la Paris.
Chiar, la fel a fost şi Nicolae Raţă, ale cărui cursuri de teoria literaturii le pl ăcuse atât de mult
încât deseori ei, grupul lui Culianu , declanşau aplauzele studen ţilor la sfârş itul cursului. Ceva
ce nu se mai întâmplase de la G. Că linescu. Şi, dacă nu mă înşel, nici nu s-a mai întâmplat de
atunci.
— Nicolae Ra ţă?
— Cum îţi spuneam: nici el nu a scris prea mult, nu a publicat. Din grafofobie, probabil, ca şi
Saussure. Dar ce caracter frumos?! În 1971, când s -a ţinut o adunare de partid
extraordinar ă, cu participarea şi a ne-membrilor de partid, şi s-au prelucrat, dac ă nu mă
înş el, „ tezele din iunie ” , cerându -ni-se să depunem toate eforturile pentru a deveni autentici
intelectuali comuni şti, în R III ne -au adunat pe to ţi, a luat cuvântul Nicolae Raţă , pe cât de
scund pe atât de răspicat, spunând că , du p ă opinia sa şi a multora din sal ă, expr esia
„ autentic intelectual comunist ” conţine o contradic ţie în termeni, deoarece cine este
„ intelectual autentic ” nu poate fi comunist, iar cine este comunist sigur nu poate fi
intelectual.
— Şi care a fost reac ţia s ălii?
— Aplauze nesfârş ite! Inclusiv ale celor din prezidiu! Era şi Cornel Pacoste, el conducea
şedin ţa. A aplaudat şi el.
— A participat şi Culianu la acea adunare?
— Nu! Nu cred! Se transferase la Facultatea de limbi str ăine, oricum. Nu ştiu dac ă mai era
student!
— Alţi profesori?
— Mircea Martin … Foarte apropiat şi iubit de tot grupul! S ă nu uit, în grupul lor mai era ş i
Paul Drogeanu, o figur ă descins ă parcă din Craii de Curtea Veche. O carte care le fixase
câteva repere importante, ca stil de viaţă la care n ăzuiau! … O men ţiune aparte pentru Ceme-
ilă! Corneliu Mihai Ionescu! … Cred c ă era singurul dintre profesori pe care o discu ţie cu
Culianu nu avea de ce s ă-l… să-l…
— … să-l complexeze?
— Nu! Nu ăsta e cuvîntul! C.M.I. este unul din marii profesori, marii erudiţ i ai Universit ăţii!
Are şi un soi de rafinament, de har de a valorifica decaden ţa lumii din care provine … De fapt
e o lume pe cale de dispari ţie, dar nu dispare prin dec ădere … Impresia de decaden ţă o dă
conştiinţa dispari ţiei! Unul dintre pu ţinii aristocra ţi ai genera ţiei mele! … Am asistat la câteva
maliţii, schimbate între CMI -ilă şi băieţii din grup, absolut încântă toare. CMI se sim ţea în
largul s ău într-o discu ţie cu Culianu, am asistat la câteva, se suspectau reciproc că în ochii
publicului universitar, studen ţi şi profesori, amândoi concurau pentru acelaş i titlu: summa
erudiţiei bucure ştene! … Mereu îmi reproş ez c ă mă văd prea rar cu Cemeil ă!…
Partajeaza: Îmi place 0 Email
Raspun e
Nume (required)
E-mail (nu va fi publicat) (required)
Website
55
66
Trimite
Page 5 / 6
Anunţă-mă prin e-mail când este adă ugat un comentariu.
Anunţă-mă prin e-mail când apar articole noi.
Ion Coja © 2007 - 2013
Page 6 / 6
Cauta
Marele Manipulator si asasinarea lui Culianu,
Ceausescu, Iorga – cap. XI
Capitolul XI
K.G.B. ?
— Domnule profesor, eu v-am ascultat sfatul şi am recitit cartea lui Ted Anton!
— Asta ar trebui s-o fac şi eu! N-am avut timp! — Eu v-aş propune s-o face ţi acum, împreună cu mine.
Mi-am f ăcut o serie de adnot ări şi vaş
propune s ă comenta ţi unele afirma ţii şi informaţii conţinute în cartea lui Ted Anton.
— Nu uita de prefa ţă! Ai recitit-o?
— Bun! Începem cu prefaţ a. Fa ţă de ceea ce a ţi spus deja dumneavoastr ă, eu aş merge mai
mult pe informaţiile cuprinse în această prefa ţă.
— Poate c ă am fost nedrept cu Andrei Oi şteanu! …
— Fără să fac nici o apreciere, cred c ă Andrei Oi şteanu l-a ajutat, este persoana care l-a
ajutat cel mai mult pe Ted Anton, oferindu-i comentarii şi analize pe diverse subiecte şi
probleme.
— Zi-mi, mai degrabă, ce informaţii ai dobândit din prefaţă .
— Citez şi eu: „ apartamentul din Chicago i-a fost spart şi răvăşit, furându -i-se computerul şi
toate dischetele (noiembrie 1989) ” . Ce p ărere ave ţi? Să fie aceea şi mân ă criminală? … Pe
cine ar fi interesat dischetele lui Culianu? Adic ă i-ar fi interesat ce este în mintea lui Culianu?
— Securitatea română ? Ea ştia bine ce este în mintea lui Culianu! Cât le este Culianu de
adversar! Ce- ar fi putut afla mai mult din dischete, despre cât de tare îi desconsideră
Culianu?! Nu prea aveau motive s ă facă acea spargere!
— Şi-atunci cine?
— Cineva care putea b ănui că în acele dischete se află alte lucruri decât ceea ce publicase
deja Culianu ori afirmase în public ş i că aceste „ alte lucruri ” Culianu are motive s ă le ţină
ascunse. Cel pu ţin deocamdat ă. Cineva îl bă nuia pe Culianu c ă este periculos prin ceea ce
gândeşte propriu zis, iar ceea ce gândeş te propriu-zis era de b ănuit că se va putea înţ elege
de pe dischetele sale!
— Am putea spune c ă Culianu se afla deja, în noiembrie 1989, în conflict cu cineva mai mult
sau mai pu ţin identificabil ca persoan ă, ca pa bi l s ă-i organizeze acea descindere în
apartament, despre care poli ţia american ă, fire şte, nu ştie nici până as tăzi cine a f ăcut-o!
Un conflict care duce la spargerea apartamentului şi furtul „hârtiilor” pare s ă fie un conflict
foarte serios!
— Corect gândit! Pare foarte probabil să existe o leg ătură între spargerea apartamentului în
1989 şi asasinarea lui Culianu peste un an şi jum ătate! Ted Anton, dac ă îmi aduc bine
aminte, trece peste aceast ă întâmplare!
— Ea ne oblig ă să remarcăm teribila ineficien ţă a poliţiei americane, care n-a aflat nici cine ia
spart casa lui Culianu, în 1989. Li se întâmplă aşa de des americanilor s ă fie neputincio şi
faţă de infractori? Sau nu este o întâmplare?
— Depinde de cine încalcă legea!
— Mergând mereu pe marginea textului, o să cam trecem de la una la alta, cam f ără nici o
legătură. Vă avertizez! – Dă-i înainte.
— Oişteanu îl laudă pe Ted Anton c ă a ştiut s ă evite riscul de a genera „ tendin ţa de
supraevaluare a operei lui Culianu şi de idealizare a personalit ăţ ii sale ” .
— Trăim într -o lume în care atâtea nulităţ i au fost supraevaluate, unele dincolo chiar de
premiul Nobel, încât mă apucă lehamitea v ăzând câtă teamă ar putea avea acest domn
Oişteanu ca nu cumva Culianu s ă fie supraevaluat şi idealizat! P ăi asta e datoria noastr ă,
de colegi şi prieteni, s ă-l supraevalu ăm şi să-l idealiz ăm! Al ţii, dup ă noi, s ă vină şi să
cântă reasc ă, să măsoare exact cât preţ uieşte opera şi personalitatea lui Culianu.
— Zice mai departe că Ted Anton „ are curajul s ă-şi coboare eroul de pe piedestal ” .
Publicat de admin in Marele Manipulator pe 09.02.2009 | nici un comentariu
Despre Ion Coja
Articole aleatoare
Comentarii recente
CAUTARE
LISTA NATIONALA
CATEGORII
Cauta
Lista Nțaionaăl
Like
3,026 people lLikiseta Nțiaonal ă.
Facebook social plugin
Agenda preziden țială
Amestecate
Carte pentru dumirire și
înd rep tare
Constitu ţia Cre ştină a României
Cvadratura cercului
Doctrină naţionalist ă
Holocaust
Întrebare concurs
ION COJA la TV
La zi
Legionarii în eternitate
Lingvistic ă
Lista na ţional ă
Literatur ă
Marele Manipulator
Memorandum Est
Prima pagina Despre Galerie foto CE TE DOARE Contact
Page 1 / 6
— E o prostie! Pe Culianu încă nu l-a urcat nimeni pe piedestal. Repet: este datoria noastr ă
s-o facem, să-i ridicăm un piedestal şi să-l urcăm pe el!
– Aş fi fost curios s ă aflu contextul în care Eugen Vâlsan, „ un legionar b ătrân din Chicago” , a
spus despre Culianu c ă „apar ţinea familiei noastre ” .
— Nu cred c ă s-a referit la familia legionarilor, ci la familia celor ce gândesc naţ ionalist. Dar,
fireşte, ar fi interesant textul.
— Trebuie s ă recunoa ştem c ă Andrei Oi şteanu nu este pe deplin adeptul ipotezei lui Ted
Anton, a „ unui asasinat politic, produs fie de membri ai mi şcării (neo)legionare, fie ai
serviciilor secrete româneş ti” . Căci, dup ă ce expune aceast ă ipotez ă, cu arg ume nte
suplimentare fa ţ ă de american, Oi şteanu al nostru conchide: „ aveau suficiente motive s ă-l
considere ca fiind foarte incomod, dar parc ă insuficiente ca s ă-l ucid ă. Un elemen t din
aceast ă complicată ecua ţie ne scap ă printre degete ” . N-a ţi fost prea aspru cu Andrei
Oişteanu?
— Dar asta nu înseamnă că respinge ipoteza, ci doar sesizeaz ă o mic ă slăbiciune de
argumentare, absen ţa acelui element care „ ne scap ă printre degete ” şi care, atunci când va
ap ărea, ipoteza va fi fost fiind demonstrat ă f ără nici un cusur!
— S-ar putea s ă ave ţi dreptate. Oi şteanu lanseaz ă şi el o ipotez ă, „ ar putea fi vorba de un
asasinat-avertisment ” , asasinat s ăvârş it de acelea şi for ţe, dar urmând un efect psihologic:
să-i fac ă pe românii din exil să -şi ţină gura şi să nu mai critice guvernul. Este citat Liviu
Cangeopol: „ cei care l-au ucis pe Culianu asta vor: s ă ne fie frică şi în exil” .
— În felul acesta, românii din exil au o scuză în plus la îndemână pentru a nu face mai
departe nimic pentru Ţară: s ă nu păţeasc ă şi ei ca bietul Culianu! … Fiecare se simte astfel în
stare s ă fie un al doilea Culianu, nu e deloc greu, e destul s ă vrea, dar este prea riscant şi
nu se merit ă! Nu?!
— M-a pus pe gânduri, totuş i, comentariul lui Andrei Oi şteanu: „ Dar, pentru ca s ă joace un
astfel de rol (rolul de avertizare – n. n.) şi pentru ca mesajul s ă ajung ă la destinatar,
asasinul trebuia s ă fie „ semnat ” . Altfel, nu s- ar înţ elege cine şi pe cine avertizeaz ă. Or, se
pare că, în acest caz, însu şi modus operandi a ţinut loc de semn ătură: „Un glont e în ceafă –
a declarat Ion Pacepa, este o execu ţie în stil tipic KGB-ist” .
— De ce nu te ţii de cuvânt? Era vorba că iei în seam ă informaţiile, datele, faptele! Iar nu
comentariile d-lui Oi şteanu, ipotezele sale care sunt mult mai neserioase şi mai n ătângi ca
ale noastre, cele de alalt ăieri!
— Faptul c ă aduce în discuţ ie KGB-ul mi se pare interesant în raport cu ce spuneaţ i alaltăieri
despre tat ăl lui Oişteanu, că ar fi KGB-ist!
— Este fratele unui KGB -ist! Al lui Leonte R ăutu! Şi mai ales Kominternist! Iar asta are
relevan ţă numai pentru c ă Andrei Oi şteanu, mergând pe urmele lui unchi -su, s- a dedat în
prefa ţă la un atac la adresa na ţionalismului românesc din care se înţ elege foarte clar c ă el
este autorul propriu-zis şi al acelor pagini ticăloase din cartea lui Ted Anton care încearcă să
reducă istoria României şi probleme le României la prigoana legio nară împotri va evreilo r!
Ocazie cu care se lanseaz ă pe pia ţa american ă o serie în trea gă de minciuni şi calomnii la
adresa românilor! Asta mă oblig ă să-mi aduc aminte bârfele care încarcă ascenden ţa
genealogic ă a lui Oi şteanu cu un tat ă profesor universitar la Ştefan Gheorghiu f ără să fi
absolvit o facultate şi un unchi agent sovietic în România.
— Să fie adev ărate aceste bârfe?
— Sunt sigur ma i adev ărate decât holocaustul din România! Despre care, probabil la
sugestia lui Andrei Oi şteanu, Ted Anton a considerat c ă are o leg ătură cu asasinarea lui
Culianu, trăncănind aiurea pe seama holocaustului! Derbedei neru şinaţi!
— Easy, boy! Easy, boy!
— Însă este foarte pre ţioas ă informaţia pe care ne-o d ă despre Ion Pacepa, ce p ărere are
acesta în privinţ a asasinatului! Cine este Pacepa?
— Cum cine?
— Nu ştii? A fost şeful securit ăţii româneş ti, sau a şa ceva, vreme de mai mul ţi ani, până s-a
refugiat în SUA.
— Ştie toat ă lumea cine este Pacepa!
— Atunci de ce nu vă folosiţi de ceea ce ştiţi?!
— Nu vă înţeleg!
— Păi Pacepa ăsta cunoa şte bine România, nu? Ş i mai ales ce institu ţie cunoa şte foarte bine
Pacepa? Nu cumva institu ţia al cărei şef a fost ani de zile?! Zi!
— Ba da! Sigur că o cunoa şte!
— Şi atunci, dac ă o cunoa şte aşa de bine, mult mai bine decât Oiş teanu, Ted Anton şi Liviu
Cangeopol lua ţi la un loc, cum de nu se raliaz ă la ipoteza c ă securitatea română l-a ucis pe
Culianu?!
— Deci KGB-ul?
— Nu! Nu spune chiar asta Ion Pacepa! Şi de fapt nu m ă intereseaz ă ce spune, ci ce nu
spune! De ce oare Ion Pacepa nu incrimineaz ă securitatea, despre care, de când a ales
libertatea, a spus o mul ţime de lucruri nepl ăcute despre fostul s ău loc de munc ă, nepl ăcute
şi adev ărate, probabil? De ce?
— De ce?
— Pentru c ă pe nimeni securitatea n- a mai asasinat „ ca să-i facă pe românii din exil s ă -şi
ţină gura” . Nu reu şim să demonstr ăm măcar pentru România, pe plan intern, după 1964, că
s-a mai produs vreun asasinat „ semnat ” de securitate! Dar ’ mite s ă fi trimis securitatea un
asasin tocmai la Chicago! …
— Adică securitatea n- a omorît pe nimeni?
— Nu spun asta! Spun c ă de când securitatea „ ultra-naţionalist ă” a ajuns la putere, în 1964,
nu prea se cunosc cazuri de oameni omorîţ i pentru ideile lor politice. Dup ă Decembrie 1989
ne-am a şteptat cu to ţii s ă aflăm despre acei zeci şi sute de români asasinaţi în perioada
1965-1989 din ordinul lui Ceau şescu. N-a ap ărut nici un nume! Nici un frate, fiu sau p ărinte
care s ă reclame un asemenea asasinat! Şi vine acest Ted Anton, secondat sârguincios de
ARHIVE
Preafratele nostru
Proces cu Aurel Vainer
Promovate
Publicistic ă.Varia
Regele Mihai
Texte uitate, texte cenzurate
Textele altora
Transilvania
Vatra Românească
octombrie 2013
septembrie 2013
august 2013
iulie 2013
iunie 2013
mai 2013
aprilie 2013
martie 2013
februarie 2013
ianuarie 2013
decembrie 2012
noiembrie 2012
octombrie 2012
septembrie 2012
august 2012
iulie 2012
iunie 2012
mai 2012
aprilie 2012
martie 2012
februarie 2012
ianuarie 2012
decembrie 2011
noiembrie 2011
octombrie 2011
septembrie 2011
august 2011
iulie 2011
iunie 2011
mai 2011
aprilie 2011
martie 2011
februarie 2011
ianuarie 2011
decembrie 2010
Page 2 / 6
Andrei Oi şteanu, s ă ne asigure c ă numai ni şte securi şti, dintr- ăia ultra-na ţionalişti, aveau
motive s ă-l ucid ă pe marele profesor român ! Andrei Oiş teanu, iar nu Ion Pacepa! … Dacă
Pacepa nu şi-ar fi spus nici o părere, atunci t ăcerea sa putea s ă însemne ceva, o confirmare
cât de palidă a ipotezei lui Ted Anton! Dar când Ion Pacepa cere cuvântul ş i nu acuz ă
securitatea, asta seam ănă cu o declara ţie foarte clar ă. Pacepa era cel mai îndreptăţ it să
recunoasc ă mâna securităţii! Eu am întrebat pe un fost subaltern al lui Pacepa, în legă tură
cu Culianu, dac ă securitatea română a avut un servici de lichidare fizic ă a adversarilor. Mi-a
spus c ă un asemenea servici a avut numai KGB-ul! … Încep să -l cred.
— Cum aprecia ţi soma ţia lansat ă de Andrei Oi şteanu: „ Cred c ă noile autorit ăţi ale României
(şi mai ales directorul SRI) au obliga ţia legal ă şi morală să dea un r ăspuns oficial şi public în
«cazul Culianu »” .
— Obrăznicie şi prostie, fiecare în proporţ ie de 90%! … Un asemenea r ăspuns s-ar putea
cere numai poli ţiei americane, care s-a mi şcat atât de încet ş i de ineficient! Auzi la el! De
unde o astfel de „ obliga ţie legal ă şi moral ă” ? Dup ă care text de lege, stimabile? Şi ce
înţelegi prin „ noile autorit ăţi ale României” ? Cele alese în noiembrie 1996? …
— Cred c ă de ele este vorba.
— Atunci s ă afle Andrei Oi şteanu c ă noul director al SRI, când i -am povestit de ipoteza
implicării Uniunii Vat ra Românea scă în a sasinatul „ nostru ” , nici nu i-a venit s ă cread ă că
poate s ă circule în presă ş i alte publica ţii aşemenea abera ţie! Du-te, Andrei Oi şteanu, şi ia-l
de guler pe directorul SRI şi cere-i socoteal ă, de ce nu d ă un răspuns oficial şi public despre
implicarea Vatrei Româneşti în asasinarea lui Ioan Petru Culianu!… Mi se face grea ţă!… Mai
ai ceva despre prefa ţă… Să nu-i mai zic o dată, ce fel de prefa ţă!
— O simplă mirare, despre Dumitru Radu Popa, membru marcant al grupului de colegi ce se
adunase în jurul lui Culianu. Despre cum apreciază referinţele din cartea lui Ted Anton
„ asupra spa ţiului cultural şi politic românesc” .
— Am re ţinut şi eu aprecierea avoc ăţ easc ă a lui D. R. Popa: „ referinţe profunde ” . Din grupul
de colegi ai lui Culianu, D. R. Popa este, pentru mine, singurul care a dezam ăgit … Sau, mă
rog, m-a dezamăgit. Se compenseaz ă cu bravul s ău cumnat!
— Mai e ceva de spus despre prefa ţa lui Andrei Oişteanu?
— Ţi-a sc ăpat fraza cea mai hazlie a lui A. O., despre Ted Anton. Cum c ă, scriind aceast ă
carte, „ autorul rămâne expus riscului (de altfel, asumat) de a că lca pe un teren minat şi de a
fi, la rândul lui, victima unei agresiuni” . Fireşte, la acest risc trebuie s ă înţelegem c ă se
expune şi însuş i Oişteanu, care, în prefaţ a sa, a plusat la cam toate inep ţiile lui Ted Anton şi,
în mod limpede, la antiromân ismul acestuia.
— Chiar îmi notasem să vă întreb dacă nu considera ţi că şi noi ne expunem sau v ă expune ţi
la un risc destul de mare în cazul în care aţ i avea dreptate.
— Mai trebuie s ă şi dovede şti că ai dreptate. Or, noi nu am dovedit mare lucru cu privire la
asasinarea lui Culianu. Noi, dac ă am reu şit să fim în vreo privinţă conving ători, am fost
conving ători cu privire la cartea lui Ted Anton! Câte parale face!…
— Trecem la cartea propriu-zis ă. Aş remarca, din perspectiva anchetei poli ţiene şti, c ă Ted
Anton pune suficient de bine în evidenţă cât era de nepotrivit momentul ales de criminal.
— Nepotrivit pentru criminal!
— Pentru criminal, fire şte. Citez: „ Ziua de 21 mai era marcat ă de agita ţia creat ă de târgul
anual de carte şi de atmosfera ce preced ă sfârş itul semestrului ” . O asemenea zi, la ora unu
şi câteva minute, la câţ iva pa şi de câteva birouri unde se lucra, în program obiş nuit! E de
mirare că asasinul …
— Zi-i criminal celui care a apăsat pe tr ăgaci!
— … a ales un asemenea loc şi moment!
— Comanda se execut ă, nu se discut ă. Au contat ra ţiuni superioare, pe care le- au avut în
vedere asasinii, cei care au hot ărît moartea, dar nu numai moartea, ci ş i semnifica ţia
acesteia!
— Ce semnifica ţie?
— În nici un caz cea care îi dă frisoane lui Liviu Cangeopol şi altor români din exil, gata să se
simtă şi ei amenin ţaţi! Pen ’ ce, dom ’ ne?! Pen ’ ce?! C ă n-aţi f ăcut nimic cu care s ă su păraţi
securitatea! Nici înainte, nici după 1989! …
— Iar ca s ă ob ţină aceast ă semnificaţie, acest mesaj complex, au combinat între ele
momentul crimei – ziua de 21 mai (ziua mamei lui Nené şi ziua celor doi mari împă raţi
creştini, Constantin şi Elena) şi locul crimei (grupul sanitar al Universităţii din Chicago).
— Corect!
— Cum raporta ţi la acest asasinat faptul c ă iniţial s-a crezut c ă este o sinucidere, versiune
da tă şi la televiziune, în ziare?
— Mi-e greu s ă-mi explic cum de au putut s ă se gândească la sinucidere, când nu s -a găsit
la faţa locului arma cu care s- a tras! Pare c ă cineva a lansat acest zvon, cum se întreba unul
dintre studen ţi, indignat: „ Cine r ăspândeş te acest zvon? ”
— Cui îi putea folosi un asemenea zvon?
— Cui? Criminalului! Când se produce o sinucidere, nu mai e nimeni suspect, iar criminalului îi
este mult mai uşor să dispar ă f ără să fie băgat în seamă , remarcat!
— Asta ar presupune c ă însuş i criminalul a lansat acest zvon sau un complice al s ău!
— Da! Iar dac ă nu lu ăm în calcul ipoteza unui zvon lansat cu bună ş tiinţă, vom fi nevoi ţi să
accept ăm că acel campus universitar era plin de imbecili, de min ţi infantile! Acela şi lucru şi
despre poli ţie, care, dac ă înţeleg bine sensul informa ţiei „ raport ini ţial” , a transmis presei şi
televiziunii informa ţi a că Nené, să racul, s- a sinuci s. Dac ă poliţia română ar fi avut un
asemenea comportament, d ă-ţi seama ce ar fi fost la gura unuia ca Ted Anton! C ă avem dealde
ă ştia destui şi-n presa noastr ă.
— Studentul Greg, care respinge de la bun început ideea că profesorul Culianu s-ar fi putut
sinucide, i-a dat lui Ted Anton informa ţia c ă, în urmă cu un an, Cul ian u îi spu se că „intrase
într-un teritoriu periculos cu unele din scrierile sale ”… Dar nu i-a spus despre ce scrieri este
vorba.
LINKURI
noiembrie 2010
octombrie 2010
septembrie 2010
august 2010
iulie 2010
iunie 2010
mai 2010
aprilie 2010
martie 2010
februarie 2010
ianuarie 2010
decembrie 2009
noiembrie 2009
octombrie 2009
septembrie 2009
august 2009
iulie 2009
iunie 2009
martie 2009
februarie 2009
ianuarie 2009
octombrie 2008
iunie 2008
mai 2008
februarie 2008
ianuarie 2008
noiembrie 2007
octombrie 2007
septembrie 2007
august 2007
iulie 2007
iunie 2007
Blogul lui Radu Golban
Herald Studio
Lista Nationala
Page 3 / 6
— Mă îndoiesc că ar fi fost vorba despre scrierile lui Culianu publicate în gazetele româneş ti
din exil. Adică scrieri despre mizeria regimului politic de la Bucure şti. E mult mai probabil s ă
fie vorba de acelea şi scrieri şi de acela şi teritoriu minat, primejdios, despre care îi vorbise în
1984 şi lui Andrei Oi şteanu. Or, în 1984 nu prea existau scrieri politice, împotriva regimului
comunist, publicate de Culianu şi care puteau stârni replica violentă a securit ăţii româneş ti!
… Ci era vorba de un teren pe care el efectua cercet ările sale, de istoric al religiilor.
— Totuşi, să nu-i fi precizat Culianu nici unui cunoscut de-al s ău care sunt scrierile acestea,
prin care a p ă şit pe un teren periculos?! … Când deschizi o discuţ ie pe acest subiect nu se
poate s ă te opre şti mereu la jum ătatea drumului. Oare logodnicei sale nu i s-a dest ăinuit cu
nimic?
— Mai e timp s ă apar ă o astfel de informa ţie!… Măcar atât poate că se va ob ţine prin textul
acestui dialog, dac ă vei reuşi să-l publici. Măcar aceast ă informaţie.
— Nu am discutat destul despre inten ţia sa de a pleca în România. Are vreo legă tură cu
asasinatul?
— Foarte posibil, foarte probabil! Culianu inten ţiona a şadar s ă facă o c ălătorie în România.
Îşi luase bilet la avion până la Paris, iar acolo îl aş tepta o ma şină deja arvunit ă cu care s ă
plece mai departe, în ţ ară… Ştiau to ţi apropia ţii săi, inclusiv studen ţii şi colegii. E foarte
probabil c ă vor fi ştiut şi asasinii.
— Iară şi iese bine securitatea!
— Nu-i vina noastr ă! Explică-te!
— Păi, pentru securitate, era mult mai u şor să acţioneze în România, să -i însceneze o
moarte natural ă chiar! Deci, securit ăţii i-ar fi conveni t ca Petru Culianu să vină, s ă ajung ă în
România.
— Eu mă întreb chiar dac ă decizia l ui Culianu de a se întoarce, de a reveni pentru câteva
săptămâni în România, nu a precipitat reacţ ia asasinilor s ăi. Culianu era de dou ăzeci de ani
în Oc cid ent . Două ze ci de an i în ca re ni ci od ată n u şi-a mai rev ăzut ţara. S ă fie oare o
întâmp lare că est e asa sin at apr oap e în aju nul ple cări i spre Român ia? … Şi împied icat astfel
să se întoarcă în România, la fel cum alţ ii, cu alte mijloace, l-au împiedicat la vremea lui ş i pe
Mircea Eliade s ă revină în Ţară! Ce zici?
— Ce-i putea deranja sau speria pe asasini la ideea c ă Petre Culianu se întoarce în
România, revine printre rude, prieteni, colegi. Pun aceas tă întrebare în interiorul ipotezei
dumneavoastr ă!
— Ipoteza mea?! Care-i aia?
— Ipoteza c ă Ioan P. Culianu a intrat în conflict cu structurile oculte ale puterii mondiale, ale
„ guvernului” mondial.
— Dar nu- i ipot eza mea ! Eu n- am nici o ipotez ă! Noi di scut ăm, cro şetăm şi bârfim pe
marginea ipotezelor lansate de al ţii!… Iar aceste ipoteze, o dat ă lansate, intrate în
circulaţie, frământând mintea celor care l -au cunoscut pe Nené, devin parte a realităţ ii. Devin
realitate, chiar dac ă nu sunt purt ătoare de adev ăr! Dar este adev ărat că ele exist ă! Nu le
putem ignora!
— Nu mi-aţi răspuns la întrebare!
— Nici nu ştiu ce s ă-ţi răspund! … Să brodez şi eu, dezvoltând ipoteza amintită nu mi-ar fi
greu.
— Vă ascult! V ă ascult ăm!
— Fie! … Eu, dac ă m-aş fi bucurat s ă mă revăd cu Nené ş i chiar aşteptam cu înfrigurare acest
moment (mereu îl chestionam pe Silviu Angelescu asupra acestei perspective), era pentru o
mulţime de lucruri pe care trebuia s ă i le spun!
— Care?
— În primul rând despre… marea manipulare din decembrie 1989 şi de dup ă. Nu ştiam că el
scrisese deja lucruri atât de pă trunzătoare despre „marele manipulator ” . Aş fi vrut s ă verific
dacă m-am înşelat atunci când mi s -a părut mie că accept ă şi intră în jocul anti -românesc al
unor institu ţii ca „ Europa liber ă” pentru a câştiga încrederea ş i pentru a p ătrunde în
structurile guvern ării planetare, pentru a le cunoa şte preocup ările şi inten ţiile. Ar mai fi fost
şi altele! Oricum, din perspectiva amintit ă, asasinii erau interesa ţi ca Ioan Petru Culianu s ă
nu revin ă în România, să nu cunoasc ă direct, nemij locit realitat ea româneasc ă postdecembrist
ă…
— Altă întâmplare ciudată : cu pu ţin înainte de a fi asasinat, Culianu a trimis regelui Mihai, în
Elveţia, o cutie în care a pus mai multe că rţi, de-ale lui Eliade şi de-ale sale. Le promisese,
atunci când regele fusese la Chicago şi Nené îl însoţ ise, ca o gazd ă. Dup ă asasinat, la
locuinţa lui Culianu sosi un fax trimis de la biroul regelui: cutia expediat ă ajunsese, dar era
deschis ă şi goal ă. Iar regele era curios s ă afle ce-i trimisese profesorul …
— Dacă are vreo leg ătură cu asasinatul – ceea ce iar ăşi este foarte probabil, ar însemna că
asasinii l-au urm ărit pe Nené pas cu pas, tot ce făcea, în felul acesta văzându -l că trimite
regelui cutia prin po ştă. Faptul c ă au putut s ă intervină pe circuitul po ştei, între Chicago ş i
Versois, şi să goleasc ă cutia de con ţinut înseamnă că, într-adevăr, în spatele criminalului se
mai afl ă şi alte persoane, cel mai probabil o institu ţie, o „ organiza ţie sau un grup de
organiza ţii” atotputernice, capabile s ă umble în cutiile poş tei americane ori elve ţiene.
— Considera ţi că securitatea română n-ar fi fost în stare de aş a ceva?
— Atât de prompt, nu! O anchetă poliţieneasc ă serioas ă ar fi trebuit s ă verifice dacă regele
Mihai a mai avut parte de un asemenea tratament. Dac ă cumva ceea ce s- a întâmplat cu
coletul trimis de Culianu nu i s- a mai întâmplat nicio dată regelui, atunci aceast ă întâmplare
devine şi mai probabil c ă are o leg ătură cu asasinarea lui Culianu: asasinii s-au temut de
ceea ce i-ar fi putut trimite regelu i. Şi de „ unde ştim că nu-i trimitea regelui ceva interesant,
interesant pentru sau despre „ aceia ” ?! Iar cei care au deschis coletul şi au v ăzut c ă erau
cărţi, de ce le-au mai luat din colet?! La ce le trebuiau c ărţile? Se a şteptau s ă găseasc ă în
cărţi şi altceva, decât textul propriu -zis tip ărit? Şi nu cumva coletul con ţinea într -adevăr şi
altceva decât acele că rţi? … Altceva ce? Având vreo legă tură cu „ nisipurile mişcătoare ” de
care se sim ţea amenin ţat Culianu? … Nu mi se pare un furt obi şnuit, ei înş işi fiind, amândoi,
Page 4 / 6
nişte oameni deosebi ţi, ne-obi şnuiţi!… Când cel mai performant dintre români îi trimite
fostului monarh al României un colet, nu cumva coletul este la nivelul excelenţ ei celor doi?
Abia a şa explicân du-se producerea furtului, şi el neobi şnuit. Şi mai întreb: de unde ş tie Ted
Anton ce con ţinea pachetul trimis de Culianu regelui Mihai?
— Am reţinut acum, recitind cartea lui Ted Anton, aprecierea lui Ted Anton precum c ă „viaţa
lui Culianu a fost o permanent ă căutare spiritual ă pentru aflarea cheii structurilor universale
care ne guverneaz ă viaţa cotidian ă. El pretindea c ă a g ăsit aceast ă cheie în imaginaţ ie” (p.
61). B ănuiesc c ă e vorba de o apreciere pe care T ed Anton a cules-o de la cei care l-au
cunoscut, colegi sau studen ţi.
— Răspunsul, „ pretindea a fi g ăsit aceast ă cheie în imagina ţie” , este dezolant de simplist,
de simplificator. Nu putea fi astfel rezumat rezultatul la care va fi ajuns Nené.
— Dar cum?
— Nu m-aş încumeta să fac eu un astfel de rezumat, câtă vreme l-am citit pe Culianu atât de
lacunar, de superficial. Dar, pentru cineva cufundat în mod autentic, organic aş zice, î n
istoria religiilor, în lumea religiilor, oare, ce sunt religiile?, altceva decât niş te vaste opere,
vaste construc ţii ale imagina ţiei, lumi, universuri întregi imaginate, pentru un astfel de
specialist studiul religiilor devine studiul gândirii, al imaginaţiei, al unor reguli ale gândirii, ale
imaginarului, nişte constante sau consonan ţe ce pot fi reg ăsite în religii foarte diferite, aflate
la mari distan ţe în timp şi spa ţiu. Nu mă îndoiesc că Ioan Culianu a c ăutat a şa ceva! Dar mie
uşor de tot s ă bănuiesc c ă interesul pentru aceast ă perspectiv ă îl obliga să fie atent la
orice semn c ă, pe lâng ă acele „ structuri universale ” ale „ imaginăriei” , mai ex ist ă şi n işte
structuri politice „ care ne guverneaz ă viaţa cotidian ă” . Nişte structuri oculte ale puterii
politice, mult mai eficiente decât cele vizibile ş i eligibile prin votul nostru universal, direct şi
secret! S-a scris o bibliotec ă întreagă pe acest subiect. De mirare ar fi s ă aflăm că asemenea
structuri nu exist ă! Chiar insist: dac ă cineva ar vrea s ă scrie o carte de senza ţie, cu care s ă
bulverseze a şteptarea publicului, cred c ă aceasta ar fi cartea care ar reu şi să demonstreze
că în lumea asta a noastră totul se petrece la vedere, c ă nu exist ă nici o component ă ocultă
a istoriei! … Ai băgat de seam ă că du pă ’ 89 toat ă planeta asta a uitat cuvîntul care definise
până atunci idealul nostru politic: transparen ţă! Glastno st! Era bun ă transparen ţa s-o
pretinzi de la comuni şti! S-a dus dracului comunismul, nimeni nu mai vrea transparen ţă în
capitalism! Au amu ţit toate ziarele, to ţi politicienii şi, mai ales, to ţi politologii lui pe şte! Asta
nu-i manipulare? Cine le-a dat ordin s ă tacă, să nu mai pomeneasc ă nimic de transparen ţă?
Tac to ţi, nenoroci ţii, în frunte cu Gorbaciov! Nu mai vor transparenţă !
— Aveţi ceva de comentat pe marginea afirma ţiei lui Ted Anton c ă „fosta poli ţie secret ă
comunist ă român ească” a fost „ o for ţă a tât de perv ersă încât nici ch iar omoloagel e ei din
Europa estic ă nu aveau încredere în ea” ?
— Aceast ă afirmaţie are vreo leg ătură cu asasinarea lui Culianu? … N-o văd! Sau n-am date
suficiente ca s ă pot comenta! … Cât priveş te perversitatea unei poli ţii secrete, în general
vorbind, ea nu are de ce s ă mire pe cineva! … Aici securi ştii, ei, fo ştii securi şti ar putea fi
interesa ţi de un comentariu, ca s ă demonstreze c ă n-au fost ei cei mai tic ăloşi din lag ărul
comunist! Eu ce s ă comentez?!
Partajeaza: Îmi place 0 Email
aspun e
Nume (required)
E-mail (nu va fi publicat) (required)
Website
Anunţă-mă prin e-mail când este adă ugat un comentariu.
Anunţă-mă prin e-mail când apar articole noi.
55
66
Trimite
Ion Coja © 2007 - 2013
Page 5 / 6
Page 6 / 6
Cauta
Marele Manipulator si asasinarea lui Culianu,
Ceausescu, Iorga – cap. XII
Capitolul XII
HOLOCAUST „ NECUNOSCUT ”
— Pariez c ă veţi comenta citatul care urmeaz ă: „ alţii îi suspectau pe fasciştii români, care se
pare c ă pe vremuri îl avuseseră în rândurile lor şi pe Mircea Eliade, binecunoscutul, blândul mentor al lui
Culianu. Numero şi membri ai G ărzii de Fier se refugiaser ă în Vestul Mijl ociu
american, refuzând să -şi asume responsabilitatea pentru unul din cele mai pu ţin cunoscute
holocausturi din lume ” .
— Ce te face s ă crezi că aş avea de comentat un asemenea text?
— Faptul c ă aţi scris şi publicat de curând o carte intitulată Legionarii no ştri.
— Ai citit-o?
— Da! Chiar am şi recitit-o!
— Atunci înseamnă că ştii, cam ştii ce comentarii aş face!
— Da! Aş putea s ă pariez!
— Nu paria şi încearcă să faci dumneata comentariile pe care înţ eleg c ă le deduci din
substan ţa cărţii Legionarii no ştri! Ia încearcă !
— Mă prind!… Deci, s-o luăm de la cap ăt, cuvînt cu cuvînt: „îi suspectau pe fasciştii români” .
Adică pe legionari! La Garda de Fier se gândeş te.
— Evident.
— Iar dumneavoastr ă su sţineţi…
— Nu eu! Legionarii sus ţin… Zi mai departe!
— … că ei sunt una, şi fasci ştii alta! Bun ăoar ă legionarii au fost foarte religio şi, fasci ştii au
fost mai ales atei! Vezi şi nebunia lui Mussolini care în faţa a câteva mii de fasciş ti vorbind, a
strigat c ătre cerurile înalte: „ Măi, Doamne-Doamne, dac ă exişti, îţi dau cinci minute ca s ă mă
trăzn eşti, s ă vad ă şi oamenii ă ştia c ă exişti!” După cinci minute, cronometrate scrupulos,
Mussolini s-a adresat mul ţimii: „ Vede ţi, Dumnezeu nu exist ă!”
— Amărîtul de el, nu ş i-a dat seama c ă pentru Dumnezeu cele cinci minute dureaz ă vreo cinci
ani, câţ i s-au scurs, până l-au spânzurat italien ii, adică l-a tr ăznit Dumnezeu! Bietul ateu
Mussolini!
— Chiar! Ave ţi dreptate!
— Ţi-l imaginezi pe Codreanu sau alt ă căpetenie legionar ă f ăcând asta? … Ş i ştii de ce cred
că Mussolini era ateu? Din antisemitism! … Refuza ideea c ă Isus, fiul Domnului, ar fi putut fi
evreu! … Legionarii au fost profund religio şi. Iar cine este într -adevăr ortodox – cred că nu se
poate spune „ profund ortodox ” , cine este cre ştin cum se cade, nu poate fi antisemit. Ai
văzut, în cartea mea, i -am somat pe Z. Ornea şi Lya Benjamin s ă probeze antisemitismul
legionarilor! A ştept de la ei de trei ani s ă-mi arate textul doctrinar antisemit. Aştept în van!
— Vladimir Tism ăneanu spune c ă mişcarea legionar ă a fost „ cea mai direct ă expresie a
antisemitismulu i naţional din Europa r ăsăritean ă” .
— P ăi ce putea s ă spun ă odrasla kaghebist ă?! Doar nu era s ă spun ă adev ărul, anume c ă
legionarii au fost cea mai direct ă expresie a anticomunismului, a antibol şevismului na ţional
din lumea toat ă, nu numai din Europa r ăsăritean ă! Asta nu li se iart ă legionarilor şi, în
general, românilor: au fost de la început, încă din 1917, din tran şeele de pe front,
anticomunişti, antibolşevici! Asta de ce n-o spune Vladimir Tismăneanu?
— Spune, totu şi, că Garda de Fier a reu şit să realizeze o temporar ă şi fragilă „alian ţă dintre
mase şi elită” .
— Deh, nimeni nu este perfectul tic ălos!… Iar alian ţa cu pricina a fost între ţă rani, studen ţi,
preo ţi, cărturari, militari şi elevi! O asemenea alian ţă de ce nu spune c ă nu se putea face pe
un program antisemit, ci numai şi numai pe o idee generoas ă, nobil ă, pe un program bine
fundamentat suflete şte!
Publicat de admin in Marele Manipulator pe 09.02.2009 | nici un comentariu
Despre Ion Coja
Articole aleatoare
Comentarii recente
CAUTARE
LISTA NATIONALA
CATEGORII
Cauta
Lista Nțaionaăl
Like
3,026 people lLikiseta Nțiaonal ă.
Facebook social plugin
Agenda preziden țială
Amestecate
Carte pentru dumirire și
înd rep tare
Constitu ţia Cre ştină a României
Cvadratura cercului
Doctrină naţionalist ă
Holocaust
Întrebare concurs
ION COJA la TV
La zi
Legionarii în eternitate
Lingvistic ă
Lista na ţional ă
Literatur ă
Marele Manipulator
Memorandum Est
Prima pagina Despre Galerie foto CE TE DOARE Contact
Page 1 / 6
— Cu Mircea Eliade cum stau lucrurile? A fost legionar sau numai „ se pare ” ?
— A fost!
— „… re fu zâ nd să-şi asume responsabilitatea pentru unul din cele mai pu ţin cunoscute
holocausturi din lume …”
– Aici ce mai ai de spus?
— Mai întâi că holocaustul acela, chiar dac ă accep ţi că a exi stat, nu-i incriminează în nici un
fel pe legionari. Legionarii dispar de pe scena politic ă a României în ianuarie 1941, când cei
mai mulţi dintre ei sunt aresta ţi sau se refugiaz ă în Germania, unde Hitler, de fasciş ti ce
erau legionarii, i-a b ăgat pe to ţi în lagă rele de la Buchenwald şi Dachau, al ături de evrei,
supu şi aceluia şi regim!
— Cât priveş te existen ţa unui holocaust în România, în care zic unii că au murit 400.000 de
evrei, al ţii zic 800.000, nu avem nici o dovad ă că au existat ace şti evrei morţi ca victime ale
unor legi şi acte de guvernare îndreptate împotriva lor ş i urmărind exterminarea fizic ă a
evreilor!… Au fost unii evrei executa ţi, prin sentin ţa Cur ţii Mar ţiale, dar ei au fost executa ţi
pentru tr ădare de patrie, pentru spionaj şi acte de diversiune în favoarea unui stat inamic,
cu care ne aflam în stare de ră zboi: Uniunea Sovietic ă.
— Buun!
— Singurii evrei din România care au suferit prigoana, suferinţ ele şi jertfele unui holocaust
au fost evreii din Nordul Ardealului, ajuns în stăpânirea Budapestei prin Diktatul de la Viena,
din august 1940. Au fost „ holocaustiza ţi” cu acte în regulă , cu toate dovezile necesare şi
care era imposibil s ă nu existe, s ă nu apară de vreme ce existau! … N-aş insista mai mult. Aţi
fost destul de conving ător în Legionarii noştri, pe care îmi permit s -o recomand astfel
cititorilor care vor fi interesaţi să adâncească acest subiect.
— N-ai comentat cum vine aia c ă a fost „ unul din cele mai pu ţin cunoscute holocausturi din
lume” .
— Aici n-aş şti ce s ă comentez!
— P ăi cum vine aia? ! S ă se produc ă un holocaust în Europa, la mijlocul secolului XX, într -o
ţară în care imediat după încetarea holocaustului au venit la putere evreii comuniş ti, iar
despre cele 400.000 sau 800.000 de victime s ă nu se ştie mai nimic, s ă rămână ascuns ă
aceast ă crimă gigantic ă, colosal ă?! P ăi cum s ă ascunzi a şa ceva?! Cum s ă ascunzi 800.000
de cadavre?! Şi cum s ă le repro şezi legionarilor c ă nu recunosc, nu -şi asum ă
responsabilitatea acestui genocid, a acestui holocaust, când împotriva lor nu există nici o
prob ă doveditoare! Mai mult, legionarii au un alibi perfect: erau în Germania sau în
înch isoa re la Aiud când s-au produs evenimentele şi stările de fapt numite, absolut f ără nici
un temei, holocaust! Dar ce vrea s ă spun ă măgarul de grec când afirmă că ar fi vorba de un
holocaust pu ţin cunoscut? La ce se gândeş te cel care i-a strecurat lui Ted Anton aceast ă
informaţie ticăloas ă? Infamă!
— Cine? De la cine a avut aceast ă informaţie? De la Andrei Oi şteanu?
— Tu ai spus-o, nu eu! … Şi la ce se gândea Andrei Oiş teanu, dac ă el o fi fost?
— Nu-mi dau seama!
— Eu iau în calcul ş i nebunia. Nu-i exclus nici amestecul U.D.M.R!
— De unde şi până unde?!
— Crimele f ăcute de autorit ăţile ungure şti împotriva evreilor sunt bine cunoscute. În
compara ţie cu aceste atrocit ăţi, mul ţi au scos în evidenţă omenia românească , faptul c ă
evreii fugeau din toate ţările ca s ă locuiasc ă în România acelor ani! Acest contrast i -a
deranjat întotdeauna pe unguri, mai ales că ungurii întotdeauna i -au lingu şit cu slug ărnicie
pe evrei. Cui i- a folosit inventarea acestui holocaust din România? Numai propagandei
maghiare!
— Deci Moses Rozen l e-a f ăcut jocul ungurilor!
— Nu numai. Moses R ozen, ci şi Andrei Oi şteanu, dac ă cumva el i-a oferit lui Ted Anton
aceste informa ţii tic ăloase şi mincinoase despre „ unul din cele mai pu ţin cunoscute
holocausturi din lume! ”… Un holocaust cu autori nici până azi identifica ţi!
— Domnule pro fesor, eu nu, eu şi al ţi cititori, dar vor fi şi cititori care vor decoda din
înverş unarea cu care l-a ţi „ atacat ” pe Oi şteanu, pe tat ăl său, pe Leonte R ăutu, pe
Tismăneanu …
— Vladimir Tismăneanu! Ăstuia trebuie s ă-i spui mereu şi numele mic, Vladimir, ca să-i aduci
aminte c ă la na ştere i s-a dat acest nume din mare şi total ă iubire a p ărinţilor săi f aţă de şi
mai marele Vladimir Ilici Lenin. A şa, poate îi mai scade elanul anticomunist!… Dar te-am
între rupt! Cum e cu decod area aceea ? Ce zice ai că vei decoda?
— Nu eu, ci se vor g ăsi al ţii care s ă decodeze, s ă deduc ă din felul cum îi „pune ţi la punct ” pe
cei de mai sus, vor deduce c ă aţi fi puţin prea antisemit!
— Cum vine aia „ prea antisemit ” ? … Mă rog, eu nu ascund c ă sunt antisemit. Am mai spus-o!
Sunt antisemit, da ’ nu tot timpul! Ci numai atunci când e cazul! Adică atunci când am
ghinionul s ă întâlnesc golan i ş i impostori evrei! Sau mari canalii! … Atunci n- am încotro ş i,
du pă felul cum reacţionez, sunt destul de mul ţi pro ştii care deduc c ă aş fi antisemit!
— Şi nu sunte ţi?
— Ba sunt! La fel, cum sunt antimaghiar când am de -a face cu golani şi canalii de neam
unguresc, şi, slavă Domnului, nu sunt pu ţini, dar, din fericire, s-au cam adunat toţi la un loc!
—?
— În UDMR! Dar te rog să nu te pripe şti: toate haimanalele ungure şti s-au adunat în UDMR,
dar asta nu înseamnă că toţi cei din UDMR sunt haimanale!…
— Eh, a şa mai merge!… Înseamnă că sunte ţi şi antiromân!
— Bineînţeles!
— Şi haimanalele româneşti în ce partid s -au adunat?
— În mai toate! Puţ ine haimanale au mai r ămas în România care să nu fi intrat în politică .
Adică în vreun partid!
— Asta nu înseamnă însă că to ţi membrii partidelor noastre politice sunt haimanale şi
canalii! Nu-i aşa?
ARHIVE
Preafratele nostru
Proces cu Aurel Vainer
Promovate
Publicistic ă.Varia
Regele Mihai
Texte uitate, texte cenzurate
Textele altora
Transilvania
Vatra Românească
octombrie 2013
septembrie 2013
august 2013
iulie 2013
iunie 2013
mai 2013
aprilie 2013
martie 2013
februarie 2013
ianuarie 2013
decembrie 2012
noiembrie 2012
octombrie 2012
septembrie 2012
august 2012
iulie 2012
iunie 2012
mai 2012
aprilie 2012
martie 2012
februarie 2012
ianuarie 2012
decembrie 2011
noiembrie 2011
octombrie 2011
septembrie 2011
august 2011
iulie 2011
iunie 2011
mai 2011
aprilie 2011
martie 2011
februarie 2011
ianuarie 2011
decembrie 2010
Page 2 / 6
— Toţi, nu! Dar majoritatea, cam da!
— Şi tot a şa: deveni ţi antiromân când întâlniţ i impostori şi canalii!
— Eh, dup ă logica asta, desigur c ă pot fi considerat şi antisemit!
— Deci nu sunte ţi!…
— Mă întărâţ i cu insisten ţa dumitale şi am s ă t e răsplătesc. Domnule, sigur c ă
antisemitismu l, între oameni normali discutând, este o aberaţ ie comportamental ă, de
mentalitate, de educa ţie! Înţelegând prin antisemitism faptul de a avea o atitudine de
respingere, împinsă uneori până la crimă, faţă de o persoan ă căreia s ă nu po ţi să-i ierţi, ori
să uiţi că este evreu! … E aproape abject s ă gândeş ti şi să simţi aşa!… Bun, îi condamnăm, îi
stigmatiz ăm, îi pedepsim chiar, iar în cele din urmă îi ş i comp ătimim pe antisemi ţi! S-a tot
vorbit despre ei! Dar e timpul s ă vorbim şi despre cei care, evrei fiind, au f ăcut din
antisemitism o afacere, un profit, un gheşeft! Care fac din antisemitism o surs ă de avantaje,
de câş tiguri!
— La ce v ă gândiţ i?
— La acea categorie de evrei c ărora le prinde foarte bine c ă exist ă antisemitism, căci au pe
ce şi pe cine s ă dea vina atunci când îi prinzi cu ocaua mică . Acuz ă-l că e hoţ, şarlatan sau
impostor, şi el va spune tuturor c ă eşti antisemit, de- aia îl „ ataci” ! Cum ziceai şi dumneata
că i-am atacat pe evreii Leonte R ăutu şi Vladimir Tismăneanu!
— Am spus-o eu, nu ei!
— Dar gândeşti ca ei când mă faci antisemit! Ţi-au băgat în cap logica lor!
— Poate c ă nu-i vorba de o stratagem ă! Ci de un mecanism al gândirii, greş it logicamente!
— Îmi vine în minte un caz, al unui văr, Ionel Ionescu, omul cel mai blînd şi mai corect care se
poate imagina. Eram copil când a făcut închisoare, ca deţinut politic. Târziu am aflat vina
pentru care a fost închis: antisemitismul, ura de rasă ! Ce se întâmplase? Era contabil de
meserie, expert contabil. Şi f ăcând un control la cooperativa Furnica din Constanţ a anilor
’ 50, a descoperit o delapidare care c ădea în vina a trei inşi, întâmplă tor evrei. Din raportul
de expertiz ă întocmit de Ionel Ionescu , prin care propunea arestarea celor trei, s -a dedus
că er a… antisemit! Mai ales c ă cei trei, v ăzând încotro evoluează lucrurile, s-au priceput să-l
lucreze la Securitate, cu declara ţii care l-au demascat ca du şman al poporului! … Da, cred c ă
sunt şi eu la fel de antisemit ca bietul Ionel Ionescu, fie-i ţărâna uş oar ă. Eh, genul ăsta de
atitudine l- au avut majoritatea infractorilor evrei din România! Pas de -i condamn ă ca hoţi şi
delapidatori! Însemna că eşti antisemit! Astfel de antisemit sunt, da! Sunt şi eu!
— Cred c ă aţi f ăcut astfel o afirma ţie mult prea grav ă…
— Nu grav ă, ci importantă!
— … aşa că am să vă rog s ă fiţi mai explicit!
— Domnule, la Constan ţa exist ă un evreu, ie şit la pensie, fost judec ător, pe numele s ău
Goldstein. Circul ă, în cercu l său de prieteni, o glum ă: „ Dom’ ne, evreii l-au dat pe Einstein, e
adev ărat! Dar l-au dat şi pe Goldstein! …” Care este prostia, gre şeala monumental ă pe care
a săvârş it-o el, Goldstein? Ca judec ător, în anii 50 -70, a dat mai multe sentin ţe de
condamnare la moarte! Ei, bine, una din aceste sentin ţe a fost împotriva unui infractor
evreu! Pentru asta, comunitatea evreiasc ă nu-l iart ă! Şi bietul om, pensionar, ar vrea şi el,
îna inte de a muri , să calce pe p ământul fă găduinţei, s ă pună piciorul în Israel! Nu poate! …
Nu i se iart ă faptul de a fi condamnat la moarte un evreu! … Cazul Goldstein mi se pare
extrem de semnificativ pentru lipsa de principialitate a na ţionalismului evreiesc! Sau, cine
ştie, poate c ă aşa este corect!
— L-aţi atacat deseori pe Petre Roman şi i-am auzit pe mu l ţi zicând că o face ţi din
antisemitism!
— Când Petre Roman a fost atacat în presă , în 199 0, pe moti v că este evreu şi că, vezi,
Doamne, nu se cade s ă avem un evreu în func ţia de prim-m inistru, eu nu am pregetat s ă
sar, să-i iau apărarea! Şi am fost singurul care a f ăcut-o! După aceea, când m -am dumirit cei
poate pielea, l- am atac at şi eu. Dar nu pentru c ă este evreu, ci pentru subminarea
economiei na ţionale, bun ăoar ă. Dar şi altele!
— L-aţi atacat pentru ostenta ţia cu care se afi şea ză ca naş de cununie sau botez, pentru aşi
face publicitate electoral ă, politică.
— Nu, nu pentru asta l-am criticat, ci pentru aceea c ă boteaz ă f ără ca el s ă fi fost vreodat ă
botezat! C ă, din ambi ţia de a parveni politic, pu ţin îi pasă de religia p ărinţilor s ăi, care ar
trebui s ă fie şi religia sa! Şi pentru multe alte „ chestii ” – ca să nu le spun altfel, care nu sunt
acceptabile la un pre şedinte al Senatului, la un lider politic! Dar nu i-aş repro şa cuiva că este
de o anume na ţionalitate sau ras ă! Aşa cum n-a ş putea s ă-i repro şez cuiva c ă are o
anumită religie! Dar îi reproş ez oricui lipsa de caracter dac ă trece la alt ă religie, abandonând
religia p ărinţilor s ăi! Am mai mult respect pentru atei decât pentru cei care îş i schimb ă
religia!
— Şi Steindhardt?
— Atunci voi fi mai explicit: am mai mult respect pentru atei decât pentru cei care îş i schimbă
religia ca s ă ob ţină niscai avantaje! … În plus, să treci de la mozaism la cre ştinism este pasul
cel mai firesc cu putin ţă!… Acest pas, f ăcut în u rmă cu dou ă mii de ani de cei doisprezece
apostoli, a dat na ştere cre ştinismului. Şi tot a şa, ca şi în cazul lui Steindhardt, care s -a
creştinat în temniţă , pas ul f ăcut de sfin ţii Apostoli nu le aducea niscai avantaje. Ci
dimpotrivă!
— Nicu Steinhardt, cum îi ziceau prietenii, în ce fel este semnificativ?
— În mai multe! M ă rezum la dou ă: În eseul Secretul scrisorii pierdute a scris cele mai
pătrunzătoare pagini despre sufletul românesc! După ce am citit acest text m-am sim ţit
fericit că m-am născut şi am crescut ca român!… El, evreul, nu conteaz ă că la un moment dat
s-a cre ştinat, deci str ăinul, a scris cu cea mai mult ă înţ elegere despre felul de a fi al
românului. Ca naţionalist, Steinhardt va fi mereu un argument împotriva ş ovinismului, a
intoleran ţei etniciste! … Şi doi: este întristă tor cu m l-au ostracizat ceilal ţi evrei pe Nicu
Steinhardt! De ce nu se laud ă ceilalţi evrei cu Steinhardt, de departe cel mai de ştept evreu
din câţ i au tr ăit în România acestei a doua jumă tăţ i de secol dou ăzeci! De ce nu-l
LINKURI
noiembrie 2010
octombrie 2010
septembrie 2010
august 2010
iulie 2010
iunie 2010
mai 2010
aprilie 2010
martie 2010
februarie 2010
ianuarie 2010
decembrie 2009
noiembrie 2009
octombrie 2009
septembrie 2009
august 2009
iulie 2009
iunie 2009
martie 2009
februarie 2009
ianuarie 2009
octombrie 2008
iunie 2008
mai 2008
februarie 2008
ianuarie 2008
noiembrie 2007
octombrie 2007
septembrie 2007
august 2007
iulie 2007
iunie 2007
Blogul lui Radu Golban
Herald Studio
Lista Nationala
Page 3 / 6
pomene şte nici Zigu Ornea, nici al ţi ovrei care comenteaz ă fenom enul române sc
contemporan?! Când se scriu zeci, sute, mii de pagini despre antisemitismul românesc, de
ce nimeni nu-l convoac ă pe Steinhardt la aceast ă disput ă? De ce evreii ignor ă sistematic
mărturia evreului Steinhardt?
— Aţi discutat vreodat ă cu grupul Culianu „ problema ” evreiasc ă?
— Nu-mi aduc aminte. Vorba aceea a lui Culianu, cum c ă fiecare ţară are parte de evreii pe
care îi merită , nu mai ştiu când a spus -o. Circula în cadrul grupului. Grup care, mi -aduc
aminte bine, avea o rela ţie special ă cu Savin Bratu, de simpatie, „ per total ” ! Îmi pare bine că
m-ai fă cut să-l pomenesc şi pe Savin Bratu. Grupul lor cred c ă a lansat în mediul universitar
bucureştean cuvântul „ cusher ” . Un cuvînt care aproa pe că a intrat în limba română ! Prin
Culianu şi „ ga şca” lui, preluat de la Savin Bratu, cred.
— Îl folosiţi?
— Cam!… Dar numai în vorbit!… Nu ştiu dac ă exist ă o problemă evreiasc ă în România. Dacă îi
zicem astfel, „ problemă” , pentru mine ar fi una singur ă. Adică, dacă ar fi să le repro şez ceva
evreilor pe care îi cunosc, ş i am cunoscut mai ales evrei de treab ă, serio şi, eu le repro şez că
nu se bag ă, că stau pe margine şi nu zic nimic când un evreu de -al lor face vreo gol ănie,
vreo tic ăloşie! Vreun gest mai direct sau mai indirect antiromânesc!… Dacă acel gest ar fi
sanc ţionat public de un evreu, ar fi atunci limpede c ă acel gest nu este evreiesc! … Iat ă,
povestea asta cu Eminescu fascistul! … Când a lansat -o acel … cum s ă-i zic, acel Moses
Rozen, care prin 1980-1982 a avut necuviin ţa să protesteze la ideea public ării integrale a
publicisticii lui Eminescu, doi oameni serio şi, Al. Graur şi Z. Ornea i-au r ăspuns, tr ăgându -l
uşurel de mânecă : îş i dep ă şea competen ţa şi atribu ţiile. Vorbise ultra crepidam! Nu avea
organ cu care s ă perceap ă şi să priceap ă problema edi ţiei Eminescu, a unei edi ţii integrale,
totale.
Din p ăcate, se pare c ă acest gest l-a costat pe bunul meu vecin, dl Z. Ornea, care, sub
presiunea nu ştiu cui, dar sper c ă nu a comunit ăţii, a b ătut în retragere!… Iat ă, acela şi
Moses Rozen, om cu multe p ăcate ca om, a lansat dup ă ’ 89 nebunia, ideea scelerat ă că
holocaustul antievreiesc a început în România. Că românii au omorît sute de mii de evrei.
Bun! Este dreptul oricui s ă emită orice ipotez ă, orice idee! Tr ăim în democraţ ie! Dar de ce
oare aceast ă democra ţie, care îi permite lui Moses Rozen să -şi expun ă f ără nici o dovad ă,
f ără nici o acoperire, teribila acuza ţie, f ără ca în felul acesta să păţeasc ă ceva, de ce
aceast ă democra ţie nu mai func ţioneaz ă şi în interiorul comunităţ ii evreie şti? Cum de nu se
găs eşte, dintre atâţ ia evrei cinsti ţi şi cu bun simţ, cum de nu se g ăs eşte nici măcar unul care
să s e „ delimiteze ” public de elucubra ţiile bietului rabin! Şi să reia mesajul lui W. Filderman
sau Oliver Lustig, evrei care au declarat şi demonstrat situa ţia de excep ţie, excep ţie fericită,
în care s-au aflat evreii din România, în timpul războiului, sub dictatura antonescian ă!…
— La evrei, rabinul e rabin, oricâte pă cate ar avea! Cred c ă exist ă, în privinţa asta, ni şte
reguli stricte de comportament!
— Fie! S ă accept c ă rabinul e rabin şi nu poate fi pus în discuţ ie!… Dar, iat ă, avem atâţ ia
evrei comintemi şti, care au avut de câş tigat totul de pe urma instaur ării comunismului şi
care, iat ă-i, dup ă Decembrie 1989, vor s ă fie primii şi la demolarea comunismului! … Sunt şi
români printre ei! Ţi se întoarce stomacul pe dos! Dar n -o să găs eşti nici un evreu care s ă-l
trag ă de mânecă pe alt evreu ca s ă-i aduc ă aminte în public cât a fost de comunist ş i de
materialist-dialectic şi istoric! Şi de realist-socialist! … E jenant pentru mine s ă văd că nici un
evreu nu-l ia de guler pe unul ca Brucan! … Se solidarizeaz ă cu el? Nu-mi pot închipui că un
Şt. Cazimir sau Henri Wald aprob ă traseul biografic al lui Brucan! … De bun sim ţ era ca unui
Brucan, unui şmecher ca Adolf Drimer, unui ahtiat dup ă putere ca Petre Roman, în primul
rând evreii cumsecade, acei evrei care au făcut în România o carieră cinstit ă, prin munc ă şi
talent, s ă le dea peste nas, peste mână , peste bot, la nevoie, şi sa-i dezavueze public! …
Iat ă, românii, o parte dintre ei, l -au dezavuat pe Iliescu, al ţii l-au sus ţinut. A şa este normal
să se întâmple! Însuş i Prea Fericitul Patriarh Teoctist, s-au g ăsit neferici ţi care s ă-l judece şi
să-l certe ei, ni şte neica nimeni! Dar nu e normal ca acuza ţia care i s-a adus lui Nicolae
Cajal, pre şedintele comunit ăţii evreie şti din România, cu m că nu este în re gulă cu
documentele doveditoare ale studiilor universitare parcurse, o asemenea acuza ţi e să nu
stârnească nici o reac ţie printre evrei! Ştiu, mai sunt şi al ţi evrei care au devenit dup ă 23
August 1944 profesori universitari, de şi nu aveau decât liceul, iar unii, ca Brucan, se pare,
nici măcar liceul. Dar sunt şi români în această situa ţie!… Nu trebuie menaja ţi, impostura
este impostur ă! Ea poate avea culoare politic ă, dar nu şi naţionalitate!
— Dacă înţeleg bine, le repro şaţi evreilor din România că nu se mănâncă între ei!
— Eh, corectitudinea şi intransigen ţa ar putea fi împinse până la mâncă torie! La fel şi
solidaritatea, u şor de tot devine cârdăş ie!… Eu nu-l văd pe unul ca Henri Wald sau ca Iancu
Fischer solidarizându -se cu unul ca Brucan! … Ar fi foarte încurajator pentru noi să primim un
semnal clar din partea evreilor din România, mă car a unuia singur, un semnal public, de
repudiere a sec ăturilor ce fac de pomin ă şi de ru şine apartenen ţa lor la evreimea din
România… Mi-aduc aminte de Al. Graur, care descoperise c ă în argoul român esc ş i al altor
limbi exist ă multe cuvinte din idi ş. Concluzia se impunea de la sine şi marele filolog nu ezita
s-o trag ă!
— Ţineţi mult la Al. Graur?
— Cât pot ş i eu.
— Dar şi la Petre Ţuţea!
— La un moment dat m ă gândeam s ă -i pun fa ţă în faţă ş i să-i aud ce- şi vor spune. Erau
do uă temperamente diferite, dar calitatea uman ă era aceea şi!
— La cine a ţi ţinut mai mult?
— La tata! …
— Culianu l-a avut profesor pe Graur?
— Nu.
— Ce spunea Al. Graur despre holocaust?
— Nebunia cu holocaustul lui Moses Rozen a ap ărut numai dup ă Decembrie 1989! … Cred că
Page 4 / 6
dacă Graur ar mai fi tr ăit, Moses Rozen însuş i nu ar fi avut curajul s ă se lanseze în
asemenea acuza ţii abjecte! Profesorul l-ar fi pus la punct pe r ătăcitul de Moses Rozen.
— Ce vă face să fiţi aşa de sigur?
— Al. Graur era, prin excelen ţă, un om normal, rezonabil. Atât de normal ş i de rezonabil
încât , în lumea noast ră, ajungea s ă exceleze prin asta! Ceea ce este un paradox, dar nu o
contradic ţie, un non sens! … Când a venit vorba, pentru că venise vorba, nu a ezitat s ă-mi
povesteasc ă încercarea pe care a fă cut-o Joint-ul, în anii ‚50, de a intra în legă tură cu dînsul,
cu Graur, când se afla acesta în China, într -o delega ţie a Academiei Române. A primit la
hotel, în cameră, mai multe mesaje şi invita ţii de a-i contacta! N-a f ăcut-o!… Era amuzant c ăi
luaser ă urma până în China!… Odat ă, a venit vorb a şi despre persecu ţiile împotriva
evreilor, pe vremea lui Antonescu. Cred c ă discu ţia a plec at de la D. Caracoste a. M- am
arătat eu foarte mirat de câtă lingvistică ştia Caracostea … Şi-a adus aminte c ă D.
Caracostea l- a înlocuit pe Al. Rosetti la conducerea ş i gestionarea Funda ţiei Regale. Mi-a
spus cam a şa, că se poate considera c ă el, Al. Graur, a avut de câş tigat de pe urma legilor
antisemite scoase de Ion Antonescu.
— Cum a şa?
— Exact cu acelea şi vorbe m-am mirat şi eu, iată, în urmă cu mai bine de dou ăzeci şi cinci de
ani!… Trec, ai dracului!
— Ai dracului, trec al dracului de repede!
— Bine spus!
— Şi?
— Şi Graur şi-a adus aminte cum, pe vremea când Rosetti fusese directorul Fundaţ iilor
Regale, înaintea lui Caracostea, Rosetti îi avansase lui, lui Graur, o sumă frumuşică de bani,
în contul unei lucrări despre limba venet ă, pe care urma s-o fac ă, s-o scrie. Se obi şnuia pe
atunci. Obicei pe care l-au p ăstrat şi comuniştii. A fost abandonat dup ă ‚89!… Când a venit
Caracostea director, a luat la control listele cu cei care primiser ă asemenea sume de bani,
cerându -le s ă depun ă lucrările contractate. Graur s- a aflat atunci într -o situa ţie foarte
delicat ă, căci nu avea lucrarea despre limba venet ă. Nici măcar într-o faz ă mai înaintată de
cercetare. A fost sf ătuit s ă-i explice lui Caracostea situa ţia. Marele savant care a fost D.
Caracostea a înţ eles u şor de tot c ă o lucrare despre limba venet ă se face greu şi nu po ţi fi
sigur când vei avea suficient material ca s -o închegi ca lucrare. Căutând o soluţ ie care s ă nu
încal ce propr iile sale disp oziţii, Caracostea l-a sf ătuit pe Al. Graur s ă răspund ă la soma ţia ce
i se f ăcuse sus ţinând că are lucrarea în fază de finalizare, dar c ă n-o va depune la Funda ţie
decât dacă i se asigur ă publicarea, a şa cum fusese înţ elegerea ini ţială. Or, potrivit unei legi
antonesciene, evreii nu mai aveau dreptul la subven ţii pentru a- şi tip ări lucrările!… Aceast ă
interdicţie s-a întors în favoarea lui Al. Graur şi el însuş i era dispus s-o recunoasc ă!
— Dar despre holocaust n-a ţi vorbit niciodată?
— Dar nu înţ elegi c ă despre a şa ce va n-a spus nimeni nici o vorb ă înainte de 1990? Vreau
să zic în România! Nu s -a vorbit nici măcar neoficial, la o bere! Cel mult aş putea s ă-mi aduc
aminte de r ăspunsul dat tot de Graur, când am discutat despre excluderea din armat ă a
evreilor, în timpul războiului şi scoaterea evreilor la cur ăţ at z ăpada. M-a asigurat c ă n-a fost
ceva umilitor! … Iar eu l- am întrebat dacă evreii, dup ă 23 august, cân d Armata Rom ână a
întor s arme le împo triva Germ anie i, s-au înr olat să lupte împot riva fascismu lui, a Germaniei
hitleriste. Nu! Nu se înrolase nici unul!… Era, evident, o situa ţie nepl ăcută pentru un evreu,
să recunoasc ă asta. Dar mi-a dat o explica ţie acceptabil ă: „ s-a considerat c ă au murit prea
mulţi evrei în restul Europei”… Da, a şa a spus, „în re st ul Eu ro pe i” , în se ns ul că evreii
suferiser ă un regim de exterminare în alte ţări, nu în România , ş i că dacă s-ar fi luat în
seamă situa ţia evreilor numai din România, aceş tia n-ar fi avut nici un motiv s ă nu se
înr ole ze şi să lupte împotriva fascismului!… Ideea c ă evreii în România nu au păţ it mai nimic
era în conş tiinţa tuturor, nimeni nu ţinea s- o sublinieze în mod deosebit. N -avea împotriva
cui s-o sus ţină. Era toat ă lumea în. cunoş tinţă de ea şi n-o contesta nimeni!
— Dar ne-a ţi povestit odat ă o întâmplare cu Al. Rosetti în Israel ş i muzeul holocaustului de la
Yed Vashem.
— Am şi uitat de ea. A circulat ca o adev ărată anecdot ă. Alexandru Rosetti, invitat în Israel,
este dus s ă viziteze şi muzeul memorial al holocaustului. Şi acolo d ă peste o statistic ă a
victimelor, înregistrate pe ţări, în care România era trecută cu 500.000 de victime. Om bine
crescut, Rosetti vede, cite şte şi nu zice nimic gazdelor. Dar când se întoarce la ambasada
României, unde fusese cazat, se duce la ambasador şi îl ia la rost, cum de admite asemenea
inep ţii. „ Lăs aţi, tovar ă şe academician, c ă încă e bine, îi răspunde ambasadorul. La î nceput
au vrut s ă ne treac ă cu şase sute de mii, dar am mai discutat cu ei, am mai dus câteva roţ i
de ca şcaval, icre negre, ni şte Murfatlar, şi au l ăsat la 500,000! … Mai mult n-am putut! … Nam
avut cu ce!”
— Nu e anecdot ă?
— Am auzit-o de la mai mul ţi, ultimul care mi-a povestit-o a fost Marius Sala. Dar nu ca
anecdot ă!
— Ne întoarcem la Culianu?
— Mi s-a f ăcut chiar dor să dăm mai departe foile la cartea lui Ted Anton, ăla cu betonul!
— Care beton?
— Eh, un banc nerod de pe vremea studen ţiei. Cum naiba de nu l-am uitat! … Dar, ca s ă
închi dem acest subie ct: unde sunt, căci exist ă, evreii cinsti ţi şi corec ţi din România? Ce oare
îi face ca, în pofida a ceea ce gând esc şi a ceea ce îţi spun în partic ular, să nu fie în stare să
afirme în public cât e de aberantă ideea de holocaust în România, fie el ş i unul din cele mai
necunoscute holocausturi! … Auzi absurditate! … Holocaust necunoscut! Gata! Mergem mai
departe!
— Încă do uă secunde. Cine este Ilie Moscovici?
— Un deputat e vreu, soc ial-democrat , mai apoi a intrat şi la comunişti. A rămas celebru c ă a
rămas ţintuit în scaun atunci când colegii să i de parlament s- au ridicat în picioare să
ov aţioneze şi să aplaude momentul solemn al proclam ării României Mari. Pasă -mi-te, el ştia
Page 5 / 6
că România de după 1 Decembrie 1918 este stat multina ţional, constituit prin cotropirea
Transilvaniei, a Basarabiei, a Dobrogei … Vezi, nu era la acea dat ă, în acea clipă de neuitat,
nu era singurul parlamentar evreu. Ceilal ţi evrei s-au ridicat şi ei în picioare, ovaţionând, dar
amintirea lor nu s-a păstrat! …
— Ştiu că de multe ori l-aţi pomenit pe acest Ilie Moscovici punându -l în antiteză cu Nicolae
Steinhardt.
— Măcar aşa s ă-i împărţim pe evrei, în două categorii, şi să nu-i mai punem pe toţi în aceeaş i
oală. Avem deci ace şti doi poli, iar evreii din România gravitează fiecare mai mult sau mai
puţin spre unul din poli! Unul dintre modele! Modelul Moscovici, al evreului du şmănos şi
modelul Steinhardt, al evreului amabil, iubitor şi comprehensiv cu concet ăţ enii s ăi români!
Steinhardt a scris cele mai frumoase texte despre sufletul bietului român!… Dar ce pagini!
Sunt convins c ă Nené nu le -a cunoscut! … L-ar fi remontat suflete şte!… Cu Steinhardt evreii
şi-au pl ătit toate p ăcatele fa ţă de români! Din fericire, Nicu Steinhardt nu este singurul
evreu care l-a f ăcut de ru şine pe bietul şi nefericitul de Ilie Moscovici.
— Mai da ţi un exemplu!
— Marcel Marcian, fratele lui Solomon Marcus! Sau Ion Vitner însuş i, hulit de unii pentru
prolet-cultismul s ău, împins pân ă la anti- eminescianism, dar care a spus foarte r ăspicat în
faţa unui grup de studen ţi, printre care se afla şi Radu Sergiu Raba: În România nu a fost
holocaust, n-au fost persecu ţii antisemite!
— Rada Ruba poetul?
— Dar care altul?! Au fost mul ţi evrei de treab ă! Evreii patrio ţi! Veritabili na ţionalişti români
unii dintre ei! Ca Steinhardt sau Marcian!
Partajeaza: Îmi place 6 Email
Raspun e
Nume (required)
E-mail (nu va fi publicat) (required)
Website
Anunţă-mă prin e-mail când este adă ugat un comentariu.
Anunţă-mă prin e-mail când apar articole noi.
55
66
Trimite
Ion Coja © 2007 - 2013
Page 6 / 6
Cauta
Marele Manipulator si asasinarea lui Culianu,
Ceausescu, Iorga – cap. XIII
Capitolul XIII
CEL MAI BUN STUDENT DIN ULTIMII CINCIZECI DE ANI
— Atât cât l -aţi cunoscut pe Culianu, i se potrive şte să zică cineva despre el c ă „a descins în
Statele Unite cu dorin ţa expres ă de a ajunge pe listele de best-sellers ” ? — Eu o iau ca atare, nu-l
contrazic pe bietul grec, dar i-aş cere s ă priceap ă că nu-i de colo s ă
faci un best-sellers dintr-o carte care se ocup ă de Giordano Bruno şi un text uitat al
acestuia! Carte care îndeplineş te toate condi ţiile de rigoare ştiinţifică, dar care mai este
scrisă şi cu har literar! … Câţ i pot s ă facă asta?! … S-ar putea însă ca nuan ţa critic ă să fi
ap ărut numai în traducerea românească . Limba română este o limb ă mai rea de gur ă! Mai
caustic ă! Mai răutăcioas ă. Mai ales în varianta ei literară , croită du pă măsura bucure ştenilor.
— Ajungem şi la pagina 86, la care a ş zice s ă zăbovim ceva mai mult. O pagin ă care
debuteaz ă cu consemnarea faptului c ă, la Bucure şti, „ profesorii spuneau despre Culianu c ă
fusese cel mai bun student al Universit ăţii în ultimii cincizeci de ani” . Care sunt a cei
profesori?
— Eu i-am f ăcut aceast ă „declara ţie” lui Ted Anton. Nu ştiu dac ă exist ă colegi care ar avea
altă părere!…
— Sunt aminti ţi colegii lui Culianu, printre care şi Dumitru Radu Popa, v ăr de-al doilea cu
Nené, „ u n băiat scund şi foarte inteligent, al c ărui bunic fusese decanul Institutului de
Medicină” , şi despre care dumneavoastr ă aţi afirmat că este singurul din grupul Culianu care
v-a dezamăgit. De ce?
— Nu ştiu dac ă merită să mă explic, poate c ă ar trebui s ă-mi retrag aceast ă observa ţie. Dar
m-aş opri la precizarea pe care Ted Anton consideră că este necesar s-o fac ă: „ al cărui bunic
fusese decanul Institutului de Medicin ă” . Ce rost are aceast ă menţiune? B ănuiesc c ă Ted
Anton a c ăpătat aceast ă informaţie chiar de la D.RP.-ul, care trăieşte de vreo 15-20 de ani la
Ne w-York. M-aş mira ca Dumitru Radu Popa s ă nu-i fi povestit lui Ted Anton din ce motive
bunicul s ău n-a mai fost decan, ba a ajuns şi prin închisorile comuniste, se pare.
— Are vreo leg ătură cu cartea „ noastr ă” ?
— Are, de vreme ce în această carte România este ţ ara „ unui mare şi necunoscut holocaust
petrecut în anii 1941 -1944! ” Imediat dup ă ce s- a încheiat holocaustul, în toamna lui 1944
sau cam pe atunci, la celebrul profesor Gr. T. Popa, decanul Institutului de Medicin ă, s-a
înfiinţat un tînă r care i-a ceru t să fie înscris direct în anul al VI -lea de studii. Motivul: în timpul
dictaturii lui Antonescu nu avusese voie, ca evreu ce era, s ă urmeze facultatea de medicin ă,
din pricina politicii de numerus clausus. Dacă ar fi avut voie, acum ar fi trebuit să intre în anul
al V I-lea! … Profesorul Gr. T. Popa a avut proasta inspira ţi e să găseasc ă aceast ă cerere
drept absurd ă şi s-o resping ă cu oarecare indignare. Urmarea: el n-a mai fost decan, iar
petentul a devenit student la medicin ă în anul al VI -lea şi dup ă un an de studii a ajuns
doctor. Acel an de facultate a fost atât de temeinic încât, cu timpul, insul cu pricina a ajuns ş i
academician! …
— Nu văd legătura cu cartea noastr ă!
— Aşteapt ă să închei povestea: anul trecut, într -un schimb de scrisori ce l-am avut cu
domnul academician, pe tema holocaustului din România, l -am întrebat de ce, după venirea
la putere a comuni ştilor, de fapt a unui grup de comintemi şti evrei ce petrecuser ă la
Moscova ultimii 5- 10 ani ai lor, în perioada 1934 -1944, de ce evreii comuni şti nu au tras pe
nimeni la r ăspundere pentru crima de genocid, de holocaust! Deci, dl. academician se
gândise că e cazul s ă i se fac ă lui dreptate pentru pagubele suferite de persoana domniei
sale de pe urma regulei lui numerus clausus, dar nu s- a gândit să ceară dreptate şi pentru
cei 400.000 de evrei uci şi, zice el, de români. Nici el ş i nici Ana Pauker, Iosif Chi şinevshi,
Valter Roman, Leonte R ăutu, Silviu Brucan şi atâţ ia al ţii, eiusdem farinae, nu au cerut nici
Publicat de admin in Marele Manipulator pe 09.02.2009 | nici un comentariu
Despre Ion Coja
Articole aleatoare
Comentarii recente
CAUTARE
LISTA NATIONALA
CATEGORII
Cauta
Lista Nțaionaăl
Like
3,026 people lLikiseta Nțiaonal ă.
Facebook social plugin
Agenda preziden țială
Amestecate
Carte pentru dumirire și
înd rep tare
Constitu ţia Cre ştină a României
Cvadratura cercului
Doctrină naţionalist ă
Holocaust
Întrebare concurs
ION COJA la TV
La zi
Legionarii în eternitate
Lingvistic ă
Lista na ţional ă
Literatur ă
Marele Manipulator
Memorandum Est
Prima pagina Despre Galerie foto CE TE DOARE Contact
Page 1 / 6
unul pedepsirea celor ce pricinuiser ă moartea a 400.000 de fiin ţe nevinovate!
— Poate c ă…
— Nu mai pierde vremea! Las ă-l pe dl. academician Nicolae Cajal s ă găseasc ă răspunsul
acceptabil, dac ă pe cel adev ărat se fere şte să-l dea!
— Nicolae Cajal este academicianul care a fă cut medicina într -un singur an?
— El este, în orice caz, preş edintele comunit ăţii evreie şti, este om trecut de 70 de ani, şi
vreme de 50 de ani n-a suflat o vorb ă despre un holocaust în România! Abia în ianuarie
1997 face ceea ce trebuia s ă facă încă din toamna lui 1944: denun ţă genocidul antievreiesc
din România! Cine să -l mai poată lua în serios?!
— Sunte ţi mai ceva decât Cato cel Bătrân, cel cu Carthago delenda est… Face ţi ce face ţi şi
iar vă întoarceţ i la povestea acestui holocaust!
— La basmul cu holocaustul din România! Un basm urît! Dacă nu lămurim lucrurile acum, cât
încă mai trăiesc câteva mii de martori ai acelor ani, vom rămâne pentru vecie stigmatizaţ i de
acuza ţia cea mai grav ă ce se poate aduce unui popor: genochtonia, dac ă o pot numi astfel,
adică uciderea în masă , a unui popor, urm ărind extinc ţia acestuia, dispari ţia de pe fa ţa
pământului! Pă i ce valoare mai are s ă ne gratuleze Alexandru Şafran cu vorbe ca „blâ ndul şi
cumsecadele popor român” ?! Or sunte m a şa, blânzi ş i cumsecade, cuvinte ce nu se
potrivesc unor genocizi, deci n-a existat nici genocid, nici holocaust, or, dac ă acestea sunt
reale, atunci pune ţi la zid acest popor de criminali; nu-l mai t ămâiaţi cu vorbe bune, atât de
nepotrivite ! …
— Nu ne abatem de la subiectul nostru?
— Care este „ subiectul nostru ” ?
— Cartea lui Ted Anton despre asasinarea profesorului Ioan Petru Culianu!
— Când s -a petrecut acest asasinat?
— Când?! În 1991, luna mai, ziua 21.
— Şi ce leg ătură are acest asasinat cu holocaustul din România, din 1940 -1944, unul dintre
cele mai pu ţin cunoscute holocausturi? Ai?! … E vreo leg ătură? Nu e nici una! Alta decât că
minciună este toat ă povestea cu holocaustul din România, cum minciună este şi ipoteza
despre asasinarea lui Culianu sus ţinută de Ted Anton & Andrei Oi şteanu! Nu este o ipotez ă
greşită, ci o ipotez ă mincinoas ă!… Deci nu eu m ă abat, ci Ted se abate de la adev ăr, atunci
când face o legă tură între asasinarea lui Culianu ş i holocaustul imaginar despre care
preşedintele comunit ăţii evreie şti din România vreme de 50 de ani n -a suflat nici o vorbă! De
ce a insistat şi Ted Anton, şi Andrei Oi şteanu, asupra „ holocaustului? ” Nu aveau nici un
motiv serios s-o fac ă. Ei! Dar eu sunt perfect motiva t s ă insist şi să le dau peste mână
neobr ăz aţilor! Sunt?
— Nu ştiu!… Cam!
— Mai departe! Mergem mai departe! La ce pagin ă ziceai c ă te-ai oprit? La 86?
— Pagina 86 este pagina la care se afl ă povestit ă o mică scenet ă petrecut ă la un seminar
condus de dumneavoastr ă, cu Ioan Petru Culianu protagonist. Relatarea este corect ă?
— Mulţumitoare! … Deşi, recitind- o mai atent, îmi aduc aminte că eu i-am povestit lui Ted
Anton cum, student fiind, la dou ă examene, date cu aceea şi persoan ă, una din pu ţinele
persoane care nu aveau ce c ăuta la Universitate, am trecut cu brio examenul inventând
nume de c ărţi, de articole, idei, pe care le- am atribuit lui Andre Martinét, să racul. Şi i-am
spus lui Ted Anton c ă atunci când la seminar Culianu a început să povesteasc ă de cărţi sau
chiar autori pe care nu- i cuno şteam, în loc să mă arăt că sunt atoate ştiutor ca acea
profesoar ă de lingvistic ă romanică, eu l- am rugat pe eruditul învăţă cel s ă ne dea, mie şi
studen ţilor, colegilor săi, mai multe date despre autor, despre cartea citat ă, căci eu unul n-o
cunoşteam.
— Atitudinea dumneavoastr ă i-a pl ăcut lui Culianu, dar de ce Ted Anton o nume şte
„ presupusa candoare ” a lui Ion Coja?
— Întrebarea aceasta aş teapt ă un răspuns mai degrab ă de la dumneata decât de la mine!
— S-o înregistrez ală turi de alte mici r ăutăţi cu care îş i agrementeaz ă textul, de felul
„ aeroportul Otopeni – o construc ţie ieftin ă şi pr ăfuită” , „ Biblioteca Universitar ă cu ferestrele
sale înalte ş i podele murdare ” , „ sticle de vin cu dop de metal ” etc., etc.?
— Ar însemna să faci din mine o institu ţie na ţional ă, nu voi fi eu acela care te va contrazice!
… N-am chiar atâta candoare!
— Sunte ţi pomenit de vreo zece ori în cartea lui Ted Anton, prima dată aici, la pagina 86.
Aveţi ceva împotrivă dacă trecem în revistă ş i celelalte men ţiuni, grupându -le?
— Cum dore şti!
— Următoarea men ţiune este legat ă de acel faimos chef, se poveste şte cum a ţi plecat cu
toţii pe str ăzile Bucure ştiului, h ăulind şi cântând sub ninsoarea bogată… „ S-au oprit în faţ a
Ministerului de Externe, cu bra ţele petrecute pe dup ă umeri. Ro şu la fa ţă şi cu lacrimile
curgându -i pe obraz din cauza frigului, profesor ul Ion Coja a început s ă cânte cu voce
tunătoare vechiul imn na ţionalist dinainte de r ăzboi, « Deşteapt ă-te, române» , pe atunci
interzis. I- a îndemnat ş i pe ceilal ţi să i se al ăture, ar ătând şi înspre gardianul înarmat cu
mitralieră care stătea ghemuit în chioş c, ca şi cum zăpada alb ă şi cântecul i -ar fi putut aduna
pe to ţi împreună , stu den ţi, profesori şi poli ţişt i – contestatari, conformi şt i şi turn ători,
împăcâ ndu -i într -un rarisim moment „ hierofanic ” : „ Deşteapt ă-te, Române, din somnul etc.,
etc.” Cred că de data asta nu mai ave ţi ce s ă-i repro şaţi „ grecului” .
— Da, e destul ă simţire în această relatare, b ănuiesc c ă i-a f ăcut-o Silviu Angelescu sau
Şerban Anghelescu! Pe mine Ted Anton m- a întrebat numai, povestindu -mi ceea ce el deja
ştia. I- am vorbit de traducerea în latină , pe care eu o ştiu dintr-un vechi manual de limba
latină. Hazul a fost c ă am declamat acest text latinesc în faţ a „ autorit ăţilor” , adic ă a
poliţaiului care p ăzea Palatul Victoriei, pe atunci sediu al Externelor. Dar nu-mi aduc aminte
să se fi temut Culianu de reac ţia gărzii militare! El avea întotdeauna o anumită reţinere, se
arăta mai rezervat decât ceilalţi în momentele de exuberanţă gălăgioas ă!… Nici vorb ă însă
să fi fost un fricos! Era firea lui care îi lă sa pe al ţii să fie mai spectaculo şi, mai epatan ţi!
— Dumneavoastr ă nu v-a fost frică să da ţi tonul la un cântec interzis?
ARHIVE
Preafratele nostru
Proces cu Aurel Vainer
Promovate
Publicistic ă.Varia
Regele Mihai
Texte uitate, texte cenzurate
Textele altora
Transilvania
Vatra Românească
octombrie 2013
septembrie 2013
august 2013
iulie 2013
iunie 2013
mai 2013
aprilie 2013
martie 2013
februarie 2013
ianuarie 2013
decembrie 2012
noiembrie 2012
octombrie 2012
septembrie 2012
august 2012
iulie 2012
iunie 2012
mai 2012
aprilie 2012
martie 2012
februarie 2012
ianuarie 2012
decembrie 2011
noiembrie 2011
octombrie 2011
septembrie 2011
august 2011
iulie 2011
iunie 2011
mai 2011
aprilie 2011
martie 2011
februarie 2011
ianuarie 2011
decembrie 2010
Page 2 / 6
— Eram deja în 1968, pe la mijlocul lui decembrie, (iar nu în ajunul Cră ciunului, cum gre şit
consemneaz ă Ted Anton), Ceau şescu îş i ţinuse vestitul s ău discurs, care ne marcase pe toţi.
Nu în sensul că ne f ăcuse mai ata şaţi de Ceau şescu şi de partid, ci ne dăduse curaj s ă fim şi
mai mult noi înşine! S ă fim mai români!… Simţeam că acest cântec, pe care îl auzisem prima
oar ă în 1957, la un post de radio clandestin, al partizanilor din Fă găraş, nu mai este, în
1968, primejdios. N-am fost curajos, ci am sesizat mai bine decât alţ ii spiritul vremii!
— Următoarea dumneavoastr ă apariţie în carte sună cam aşa: „un colo nel îl cont acta se pe
profesorul lui, Ion Coja, pentru a cere informa ţii despre activitatea grupului Atlantida. Era în
special interesat de Ioan Culianu ” . E adev ărat?
— Nu, nu mi s-au cerut „ informaţii despre activitatea grupului Atlantida ” , ci referinţe, cred c ă
ăsta era şi termenul curent. Şi nu despre „ grupul Atlantida ” , ci despre câteva persoane:
Culianu, Angelescu, Radu Popa şi Mihai Pop, feciorul marelui profesor şi coleg de facultate cu
mine. Adică le-am f ăcut nişte caracteriz ări, aşa cum se f ăceau şi la partid, când recomandai
pe cineva s ă intre în PCR. Pline de laude, de superlative. Cât era de colonel cel care mi -a
cerut asta, nu mai ştiu şi n-am ştiut nici atunci. Era cu câteva luni înainte de a termina bă ieţii
facultatea. Am b ănuit c ă este o anchet ă pe linia ministerului nostru, ca s ă-i opreasc ă
asisten ţi pe cei trei absolven ţi. Am impresia c ă am dat ceva scris. Eu i-am povestit despre
acest „ colonel ” lui Ted Anton când m -am întâlnit cu el în 1993, parcă . Dar n-am fost sigur c ă
este nici m ăcar de la securitate. Se prezentase ca „ inspector de cadre ” , în birou l PCR, unde
fusesem convocat. Dup ă acea, le-am povestit b ăieţilor că i-am avut la mână !… Angajarea în
învăţ ămâ nt ul su pe ri or se făcea foarte greu dac ă nu aveai un dosar politic care s ă te
propulsez e. Le-am povestit deci c ă se interesa de ei cineva, autorit ăţile.
— Urmează povestea cu lucrarea de diplom ă a acelei studente, pe ai c ărei bani şi-a putut
Culianu cump ăra cele necesare plec ării în Italia.
— Se vede clar c ă Radu Popa i- a povestit lui Ted Anton acea întâmplare, cu toate înfloriturile
posibile. Nici vorb ă de fiica unui „ş ofer la Comitetul Central ” sau, cum apare în versiunea
americană, „fi ic a un ui în al t fu ncţ ionar din Comitetul Central al PCR ” !… Era vorba de o
doamn ă profesoar ă, s oţia unui prieten, care preda deja limba rus ă şi care f ăcuse la f ără
frecvenţă şi a doua facultate, limba română , căci cu rusa ei începuse să fie o problem ă
găsirea unei norme întregi. Fiind ş i prieten cu so ţul ei, iar ea urmând să nasc ă – şi a născut
u n băiat care este azi unul dintre cei mai interesan ţi gazetari lansa ţi dup ă 1990, am
recomandat-o b ăieţilor din grup s ă o ajute în vreun fel, nu neapă rat scriindu-i teza din
scoar ţă în scoarţă . Dac ă-mi aduc bine aminte, i-au ref ăcut lucrarea cu care îş i luase prima
licenţă. I-au modernizat- o; au cur ăţat-o de proletcultismele de dinainte de 1965. Toat ă
sceneta, a şa cum o relateaz ă Ted Anton, este „ opera ” lui Radu Popa. Are hazul ei, dar este
mai mult invenţie! Radu a povestit- o de zeci de ori, modificându -i mereu detaliile pentru a o
face mai „ haioas ă” . Dar este foarte nedrept cu biata femeie, azi pensionar ă, care a apelat la
ajutorul lui Radu Popa la insisten ţele so ţului ei, care se temea c ă du pă na şterea copilului
aşteptat nu va mai avea nici un chef de licen ţă… Nu e cusher ce-a f ăcut Radu! …
— Dar nu-i dă numele persoanei!
— Asta n- a împiedicat -o pe doamna profesoar ă să citeasc ă cartea lui Ted Anton şi să-mi
ofteze la telefon pe tema mizeriei umane.
— Următoarele trei sau patru men ţiuni care se fac despre dumneavoastr ă vă pun în
legătură cu Vatra Românească !
— Am văzut, dar nu pricep de ce TedAnton nu se mir ă, spectaculos şi captivant, de faptul c ă
fostul profesor devine lider al organiza ţiei care îl va asasina pe fostul student! De ce nu
merge cu ticăloşia până la capăt?!
— Aţi discutat cu Ted Anton despre Vatra Românească ?
— Cum era s ă n-o facem?! Pentru asta m-a şi căutat, dar exact ce i-am spus eu despre
Vatră nu a publicat.
— A publicat părerile lui Tismăneanu, Vladimir Tismăneanu …
— Aşa! Vladimir!
— Ale lui Andrei Codrescu, Dan Petrescu, Norman Manea …
— Vom face o anex ă la acest dialog al nostru. Acolo vom publica ni şte texte, legate de unele
probleme ivite pe parcursul discu ţiilor noastre. Vom publica bun ăoar ă textul care a primit
cele mai multe aplauze la Târgu Mureş , când s -a ţinut, în mai 1990, primul congres al Uniunii
Vatra Românească . Şi să-l raportezi la ce zic despre Vatra Românească Tismănenii dumitale!
— Ai mei? … Uita ţi că dumneavoastr ă înş ivă aţi recunoscut – mă rog, aşa sus ţine Ted Anton,
că aţi recunoscut apartenen ţa sau dependen ţa de securitate a Vatrei Româneş ti. Citez:
„C â n d i-am expus lui Ion Coja afirma ţia lui Culianu c ă fusese amenin ţat de Vatra
Românească înainte de a fi ucis, fostul să u profesor c ăzu pe gânduri: „ Vatra a fost infiltrat ă
de SRI, spuse ” .
— Măgarul şi ticălosul! Când mi -a „ expus ” afirmaţia lui Culianu n-am c ăzut deloc pe gânduri.
Nu era o noutate! A şa c ă am fost foarte prompt în a -i demonstra grecului c ă este vorba de
„ diversiune ” , pus ă la cale, foarte probabil, de cei care, ulterior, l- au asasinat pe Nené. Iar
despre infiltrarea unor agen ţi SRI în Vatr ă i-am spus m ăgarului c ă este un lucru absolut
normal, pentru care nici s ă nu ne gândim să incriminăm pe cineva. Ar fi fost anormal dac ă
SRI n- ar fi încercat să ştie din surse proprii ce se întâmplă într -o organiza ţie atât de
numeroas ă cum era pe atunci Vatra Românească !… De la aceste premise a plecat discu ţia
mea cu Virgil M ăgureanu! L-am f ăcut atent, s ă cerceteze dac ă oamenii lui infiltra ţi în Vatră
nu cumva nu-şi fac corect meseria, misiunea încredinţ ată!
— Care era aceast ă misiune?
— Nu ştiam, dar, punând binele înainte, mi -am zis că rolul lor trebuia s ă fie pozitiv!
— Pozitiv în ce sens?
— În sensul închegă rii unor structuri organiza torice trainice, fiabile, cum se zice acum!
Funcţionale!
— Mergem mai departe?
— Aţi terminat cu mine?
LINKURI
noiembrie 2010
octombrie 2010
septembrie 2010
august 2010
iulie 2010
iunie 2010
mai 2010
aprilie 2010
martie 2010
februarie 2010
ianuarie 2010
decembrie 2009
noiembrie 2009
octombrie 2009
septembrie 2009
august 2009
iulie 2009
iunie 2009
martie 2009
februarie 2009
ianuarie 2009
octombrie 2008
iunie 2008
mai 2008
februarie 2008
ianuarie 2008
noiembrie 2007
octombrie 2007
septembrie 2007
august 2007
iulie 2007
iunie 2007
Blogul lui Radu Golban
Herald Studio
Lista Nationala
Page 3 / 6
— Cred c ă da! … Ne întoarcem la…
— La capitolul „ Personaje sumbre, foarte inteligente ” , este capitolul cu cele mai multe
minciuni pe cm 2 de foaie.
— Nu mi-am dat seama!
— Este mai întâi minciuna că acea noapte, acel „ moment de euforie ” s-ar fi fost petrecut în
noaptea de Cr ăciun 1968.
— Ce importan ţă are acest am ănunt?
— Are, pentru c ă în 1968, în seara de Cră ciun, s-a petrecut cu totul altceva în Bucureş ti, mii
de studen ţi au ocupat bulevardul 6 Martie – cum se numea pe atunci, azi bulevardul
Kogălniceanu, şi au colindat ore în şir, într -o rev ărsare spontan ă care i-a surprins pe cei
„ aviza ţi” cu totul nepreg ătiţi! Au fost şi câteva lozinci anti, dar cel mai mult i -a speriat faptul
că mii de studen ţi au ocupat centrul Bucure ştiului. Au venit dinspre Groz ăveşti să-şi colinde
colegele de la c ăminul „ 6 Martie ” şi mai ales pe cele de la c ăminul „ Carpa ţi” , de deasupra
librăriei Eminescu.
— Care a fost reac ţia autorit ăţ ilor?
— E o minciun ă că mulţi studen ţi au fost „ aresta ţi, interoga ţi şi bătuţi” . Mai grav este
altceva, c ă guvernan ţii au decis atunci, sup ăraţi de ie şirea în str adă a studen ţilor, s ă se
introducă armata la studente, în timpul facultăţ ii, iar b ăieţii, dup ă ce deveneau studen ţi, s ă
facă în primul an de studenţ ie armat ă! Înţelegi cu ce scop!
— Nu tocmai!
— Ca să le intre disciplina cazon ă în sânge!… Dar a fost şi un efect pozitiv: studen ţii au
căpătat de atunci vacan ţă de Cr ăciun!… Şi-au dat seama Ceau şescu şi ai s ăi că dacă nu pot
să interzic ă colindele, s ă colinde studen ţii fiecare pe la ei pe acas ă, iar nu în centrul
Capitalei!
— Ce trebuie înţ eles prin ceea ce Ted Anton nume şte a fi „bru talita tea Românie i comunis te,
în mare măsură ignorat ă de Occident la acea vreme ” ?
— Ted Anton, bine sf ătuit de ga şca lui Vladimir ăla, Tismăneanu, mergând pe urmele acestor
politologi de dou ă parale duzina, nu las ă cititorilor s ăi nici o şan să pentru a înţ elege c ă în
istoria post-belic ă a României anul 1964 a însemnat o mare cotitur ă . Iar veni rea lui
Ceau şescu la putere în mod indubitabil a pus capă t „ brutalităţ ii comuniste” . Iată, Ceau şescu
a fost dat jos, a fost omorît chiar, ş i nu vine mai nimeni s ă se plângă de felul cum a fost
torturat în anii „ epocii de aur ” , deşi cu to ţii ne a şteptam s ă fie cu miile cei ce vor avea s ă se
plângă de brutalitatea securit ăţ ii ceau şiste. La fel, nu apar de nic ăieri victimele propriu-zise.
Fără excep ţie, regimul de exterminare a de ţinuţilor politici a încetat să mai facă victime după
1964. Adic ă din momentul în care comunismul încearcă să capete o tent ă naţionalist ă!… Da,
Occidentul a ignorat brutalitatea comunist ă! Dar e vorba de brutalitatea comunismului pe
vremea când, printre liderii regimului, românii reprezentau o minoritate!… Atunci, în anii ’ 50,
a ajuns Dumitru Bacu în Occident, cu manuscrisul unui cutremură tor documentar despre
experimentele din penitenciarul de la Pite şti, unde, riguros controlat ă de Ana Pauker şi
Nicolschi, s-a desf ă şurat sinistra, cumplita „ reeducare ” ! A umblat ani de zile Dumitru Bacu,
din editur ă în editură , şi nimeni în Occident n -a vrut s ă-i publice cartea. Motivul cel mai
invocat: num ărul prea mare de ne- români care erau pomeniţi în carte, ocupând funcţ ii de
vârf în structurile represive ale statului de democraţ ie popular ă. Da, Occidentul n-a vrut s ă
ştie de crimele pe care le s ăvârşeau în România oamenii instalaţ i la putere de Armata Ro şie!
Şi asta pentru c ă ace şti vale ţi şi arga ţi ai Moscovei erau mai ales evrei, maghiari, ţigani,
lipoveni…
— Iară şi vă lega ţi de…
— Nu de evrei m ă leg, ci de evreii, unii evrei, criminali şi trădători de ţară! De unii evrei! De
unii maghiari! De unii ţigani! Ş.a.m.d! Iar, nota bene ! nici măcar despre acei trei-patru sute
de evrei, nu mai mul ţi, ci doar câteva sute de evrei care alcă tuiau grosul şi elita PCR-ului la
23 august 1944, nu se poate spune c ă au fost to ţi nişte criminali ori trădători! Printre ei sau
aflat şi oameni dintr-o bucată, ca Alexandru Graur, de pild ă… Nu-mi dau seama ce analist
politic ratat s-a gr ăbit s ă-i ofere lui Ted Anton ideile sale, gre şite şi de rea credin ţă, despre
România postbelică , comunistă. Şi mai ales despre România de după 1964.
— În acelaş i capitol se spune c ă „Securitatea a utilizat în mod discret radiaţ iile pentru a-i
îmbolnăvi pe scriitorii pe care îi reţinuse ” . Care sunt scriitorii aceia?
— N-am habar! Au fost fel şi fel de zvonuri, inclusiv despre iradierea manifestan ţilor de la
Braşov, din ’ 87. Dar nu s-a confirmat nimic după 1989! Absolut nimic! Deci, tot minciună!
— Ion Pacepa, dup ă ce a ales libertatea şi a rămas în Occident, a spus că „ scopul principal al
politicii interne a lui Ceauşescu era monitorizarea gândurilor întregii populaţ ii” .
— Eh, e ceva distan ţă de la monitorizarea gândurilor la iradierea anatomiei scriitorilor, a
opozan ţilor!
— Dar nu vede ţi ce bine seam ănă monitorizarea gân durilor cu manipularea acestora,
practicat ă în Occident?
— Este acela şi lucru. Făcut ceva mai subtil în Occident! Mai subtil ş i, prin asta, mai imoral!
— Mai imoral sau mai amoral?
— Bună întrebare!
— Şi răspunsul?
— Şi una, şi alta! Imoral pentru c ă neag ă omului virtutea sa cea mai aleas ă: capacitatea de
a-şi dori s ă fie liber, să trăiasc ă în libertate. Şi amoral deoarece în slujba acestei monitoriză ri
sunt desf ă şurate mari for ţe profesioniste, de strict ă şi tot mai restrânsă specialitate, care
transformă minciuna în domeniu de cercetare ş i de aplicare a ştiinţelor, a celor mai diverse
ştiinţe!
— Ce alte minciuni mai cuprinde capitolul despre „ personaje sumbre ” din anii studen ţiei lui
Culianu? Prin aceast ă sintagm ă la cine se refer ă Ted Anton?
— Cred c ă se refer ă la oamenii securit ăţ ii şi îndeosebi la acel domn Ureche care a stat de
vorbă cu ei, cu grupul Culianu. Nu-i exclus ca acest Ureche s ă fi fost cel care mi-a cerut mie
referinţele despre b ăieţi… Cât priveş te minciunile … mă aşteptam s ă le sesizezi singur
Page 4 / 6
dumneata. Nu ţi-a sărit nimic în ochi, minciuni care sunt evidente oricărui cititor, neavând nici
o leg ătură cu grupul Culianu? Hai! Zi dumneata ce alte minciuni mai cuprinde acel capitol!
— În afară de povestea cu acele radia ţii discrete cu care securitatea i- a îmbolnă vit pe
scriitorii recalcitranţi şi disiden ţi, altceva nu mi-a…
— Vezi cum prinde de u şor minciuna! Cartea aceasta, peste ani de zile, va fi un document
istoric, de care speciali ştii se vor folosi pentru a reconstitui societatea şi lumea românească
a anilor ’ 70! Şi ce se vor mai amuza pe seama noastr ă acei speciali şti; comentând cât am
fost de troglodi ţi, dac ă am f ăcut din semiotic ă „o materie interzis ă la facultate ” ; cum
consemneaz ă grecul mincinos! … Nici vorbă de aşa ceva! Se f ăcea semiotic ă chiar în exce s!
Devenise o mod ă căzut ă aproape în ridicul. Ca ş i structuralismul şi toate celelalte tehnici de
formalizare ! …
— Spune ţi dumneavoastr ă cum a fost! Dialogul nostru va fi şi el, cândva, un document de
care speciali ştii se vor folosi pentru a reconstitui lumea românească a anilor ’ 70.
— Lumea universitar ă, academică!
— Bună şi asta! Cum a fost cu semiotica?
— În grupul lui Culianu i se spunea „ semitica ” . Le pl ăcea s ă se joace cu vorbele, calamburul,
în care cel mai meşter era Radu Popa, puncta discu ţiile lor cu o frecvenţă debordant ă, uneori
obositoare. Nu degeaba Radu Popa se pricepea s ă-l imite perfect pe Şerban Cioculescu, şi el
mare amator şi produc ător de calambururi…
— De ce „ semitica ” ? Ce leg ătură are cu evreii?
— Cu unii evrei, care o practicau şi o propov ăduiau ca pe o religie, aproape. Unii însă , nu
toţi. Cel pu ţin în România, unde alţ i evrei, a ş zice evreii care erau st ăpâni pe meseria lor,
cum au fost cei doi Wald, Lucia şi Henri…
— Soţi?
— Nu! Nu erau so ţi, dar au fost în domeniul lor niş te profesioni şti, nişte intelectuali autentici!
Şi buni colegi! În nici un caz impostori, cum erau mulţi dintre semioticieni …
— În ce consta impostura?
— În exagerare, în exces. Teoretizau în exces. Că ci ceea ce era de teoretizat fusese deja
teoretizat de al ţii!…
— Câteva nume?
— N-are rost! … Oricum, se înfiinţ ase oficial la facultate un cerc de semiotic ă, cu întâlniri
săptămânale, studenţ i şi profesori la un loc! Printre al ţii, Grigore Moisil, din când în când!
Sorin Strati, Solomon Marcus … Nici vorb ă de interdic ţii!… Iar jocul de cuvinte semiotic ăsemitică
nu era, de fapt, decât o ocazie de calambur, pe care o oferea limba ş i pe care acei
tineri pu şi pe joac ă, nu numai pe studii aprofundate, nu aveau cum s ă-l rateze. Dac ă aş da
nume, cred c ă numele de români ar fi mai multe printre „ semiticienii” noştri. Însă , ce-i drept,
aluzia lor privea şi semiotica practicată de Occident!
— Lumea universitar ă românească a anilor ’70, a începutului de deceniu, avea acces la
disputa de idei, la via ţa academic ă occidental ă, la frământă rile acesteia?
— Poate c ă nu existau banii pentru a aduce sau pentru a traduce tot ce ap ărea în Occident,
ca disput ă teoretic ă, dar voie de la împă răţie era! … Când am fost prima oară în Occident, în
1969, cu un grup de studen ţi, ţi-am povestit despre ei, câţ iva erau de la filologie, studente
mai ales. La Nancy ni s- a dat o student ă care s ă însoţ easc ă grupul nostru, un fel de ghid.
Era student ă în ultimul an la filologie, se pregă tea s ă devin ă profesoar ă de limba francez ă.
După câteva zile, studente le noastre au descoperit că viitoarea profesoar ă nici m ăcar nu
auzise de Saussure, de Martinet, de Meillet! Au venit la mine foarte „ su părate ” , s ă-mi ceară
socoteal ă, pentru ce noi, la Bucure şti, le chinuiam cu autori francezi despre care studen ţii
franţuji nici nu au habar! Şi era vorba de studente care se preg ăteau s ă devin ă profesoare
de română , de rus ă, de spaniol ă!… Aşa s-a întâmplat mai târziu ş i cu Foucault, cu Piaget, cu
Genet! Ba şca autorii americani! …
— Cred c ă au…
— O clipă! Să nu trecem mai departe f ără să consemn ăm şi reac ţia limbii române la ceea ce
se petrecea pe atunci!
— A limbii române?!
— Cred c ă-i pot spune a şa!… A limbii române vorbită în redacţ ia editurilor care publicau c ărţi
ştiinţifice. A editurii care se numea chiar „ ştiinţifică” . Excedate de textele de lingvistic ă
matematică, struct uralistă, transfo rmaţional ă, de semio tic ă şi alte noi discipline, în care
textul era împă nat cu formule şi tabele, cu scheme şi alte minuni de astea, doamnele de la
editur ă au inventat un cuvânt nou, superb, absolut reconfortant pentru unul ca mine, care
nu am crezut niciodat ă în acest mod de a vorbi despre ispră vile spiritului uman: prin cifre şi
formule! Cuvântul moftem, zicând despre o carte pe care nu le plă cea s- o îngrijească , s ă o
preg ăteasc ă pentru tipar, din pricina acestor scheme şi formule, c ă sunt c ărţi cu mofteme!
Pe lângă nebunia acestor formule zice- se matematice, mai bântuia ş i nebunia de a propune
termeni noi, termeni care, majoritatea, se terminau în sufixul -em: nu numai morfem, fonem,
semantem, dar şi sem, plerem, semem, filosofem şi alte em-uri. Ce p ărere ai? Moftem! C ărţi
cu mofteme şi cărţi f ără mofteme!… Eh, eu şi colegii mei, care au f ăcut cărţi şi articole dup ă
modelul lui Al. Graur, am scris toţi texte f ără mofteme! Şi cred că la fel ne-am comportat şi în
viaţa de toate zilele. Dup ă acela şi model! F ără mofteme şi f ără mofturi! Îmi pare bine că ş i
cărţile lui Culianu, câte am citit, sunt tot aş a, f ără mofteme!… A dracului limba asta
românească . E dat ă în… Doamne, iart ă-mă!
—?
— De fapt este meritul acelor doamne redactor la Editura Ştiinţifică!… De fiecare dat ă m-am
bucurat când am putut să fiu de fa ţă la apari ţia unui nou cuvânt.
— Care este ultimul cuvânt nou pe care l -aţi auzit, mai de curând?
— Cuvântul gaudeamus, folosit de un reporter radio despre deschiderea noului an
universitar. „Ga ude amus ul a fos t cân tat şi la facultatea cutare ”… Nu cred c ă se va impune!
Nu va fi preluat de vorbitori, nici m ăcar de studen ţi. L-am auzit ieri, la radio! O inven ţie a
reporterilor! Stupid ă!
Page 5 / 6
— În continua re, aş propune s ă ne limit ăm cu lectura noastr ă critică, pe cât se poate, la
aspectele care ar putea spune ceva în legă tură cu asasinatul.
— De acord! Putem încerca! Dar nu sunt sigur că vom reuşi. Vorbe şte dumneata!
— Aş reţine, sensibilizat de ipoteza nou ă care se desprinde din dialogul nostru, urm ătorul
fragment: „ Culianu compara magia lui Bruno cu activitatea contemporan ă a agen ţilor
publicitari, a firmelor de rela ţii cu publicul, a celor care controleaz ă schimbările politice, şi a
propagandi ştilor…”
— Din p ăcate, Ted Anton nu subliniaz ă şi el ceea ce dumneata ai g ăsit de cuviin ţ ă să
subliniezi. De ce ai f ăcut aceast ă subliniere?
— Pentru mine este uimitor s ă se afirme existen ţa unor persoane „ care controleaz ă
schimbările politice ” ! Eu, în adâncul gândurilor mele, ş tiu mai departe, pentru totdeauna, c ă
istoria o face poporul, c ă exist ă nişte legi obiective, inexorabile!
— Încearcă să rămâi aş a!
— Chiar şi cu riscul, dar nu mai este risc, ci certitudine, certitudinea căderii în ridicul?…
— Deseori m-am simţit foarte bine, de şi ştiind c ă sunt ridicul pentru o vorb ă sau o atitudine
la care n-aş fi renunţat însă nici în ruptul capului. Merită şi în cazul tă u!
— Mulţumesc!… Iat ă ce impresie le-a f ăcut Culianu, stabilit în Occident, în Italia, colegilor să i
de studii de la Milano: „împovă ra t cu se cr et e su mb re pe ca re în să nu l e îm părtă şea
nimănui” .
— Mă faci s ă-mi imaginez şi să mă întreb de ce n -avem parte de ea, o istorie plin ă de
secrete reconfortante, întremă toare şi plăcute, iar nu sumbre. Cum ar ar ăta ni şte secrete
ale istoriei care s ă nu fie sumbre, ci dimpotrivă?! Care ar fi antonimul lui sumbru?
— Senin, vesel, bine dispus …
— Mai departe! Altceva?
Partajeaza: Îmi place 0 Email
aspun e
Nume (required)
E-mail (nu va fi publicat) (required)
Website
Anunţă-mă prin e-mail când este adă ugat un comentariu.
Anunţă-mă prin e-mail când apar articole noi.
55
66
Trimite
Ion Coja © 2007 - 2013
Page 6 / 6
Cauta
Marele Manipulator si asasinarea lui Culianu,
Ceausescu, Iorga – cap. XIV
Capitolul XIV
TĂCEREA LUI ELIADE
— Ziceţi că este fals ă orice rela ţie pe care am stabili- o între asasinarea lui Culianu ş i
legionarii din America? — Aşa cred. Legionarii din America şi de oriunde!
— Atunci nu mai coment ăm faptul „ că o vreme Culianu ar fi adoptat idei de extrem ă dreapt ă
în timpul exilului” , intrând în contact, cu Iosif Constantin Dră gan, al c ărui centru de studii din
Italia „ oferea o bibliotec ă plină de scrieri gardiste pe care Culianu le-a cercetat spre a
înţelege mai bine o perioad ă complet str ăină de educa ţia lui comunist ă, însă legat ă strân s
de trecutul familiei sale şi al mentorului său” .
— Ba cred c ă e de comentat! Eu am gre şit când am trecut peste aceste informaţ ii care, dacă
sunt adev ărate, merită toat ă aten ţia.
— Cu Iosif Constantin Dr ăgan a ţi fost şi dumneavoastr ă în contact!…
— Nu mă gândeam la mine!
— Cu ce ocazie l-aţi cunoscut pe multimiliardarul român?
— Romul Munteanu m- a îndemnat să -l caut, prin Tudor Olteanu şi Traian Filip. Eu încropisem
un proiect de expedi ţi e ştiinţifică – etnografie, lingvistic ă şi istorie – l a Mănăstirea Sf.
Ecaterina din Sinai, unde, din mai multe surse, aflasem c ă s-ar g ăsi ni şte beduini care
vorbesc un idiom romanic, îş i zic „ lahi” şi sunt b ănuiţi că ar fi urma şii unui grup de dacoromani,
disloca ţi din p ărţile Dun ării de c ătre împă ratul Iustinian şi d aţi mănăstirii, s-o
păzeasc ă şi s-o slujeasc ă.
— Am auzit şi eu de ace şti „ lahi” . Chiar exist ă?
— Aşa s-ar p ărea. I-am expus lui I. C. Drăgan proiectul, l-a interesat, dar, la vremea aceea,
nu se putea face nimic, toat ă peninsula Sinai era ocupat ă de armata Israelului.
— P ărerile sunt împă rţite în privinţ a lui Iosif Constantin Dr ăgan. Unii îl consideră un Mecena,
alţii…
— Nu are rost s ă stabilim noi, aici, care este adev ărul despre Dr ăgan. Dar m ă tenteaz ă o
parantez ă. Drăgan este unul dintre pu ţinii români care l-au cunoscut şi pe Petre Ţuţea, şi pe
Ioan Petru Culianu. Adic ă pe cei mai de şte pţi români de la acest sfârş it de veac! …
— Şi?
— Şi nu şi-a dat seama de norocul acesta! I-a dat cu piciorul. Nu ştiu exact ce s- a întâmplat
cu Nené Culianu, dar nu mi -e greu să bănuiesc. Ştiu însă exact cum a decurs rela ţia lui
Drăgan cu Petre Ţuţe a…
— Vă ascult cu toat ă aten ţia.
— Nu prea are leg ătură cu asasinatul!
— Aveţi de la mine dispens ă!…
— Pe la mijlocul an ilor ’80 eram în relaţ ii foarte bune cu Dr ăgan. Am încercat să -l implic în
câteva proiecte de autentic mecenat, printre care două le ţin minte şi-mi pare ră____________u de ele, c ă
nu s-a f ăcut nimic: unul cu Grigore Vieru şi altul cu Petre Ţuţea. Petre Ţuţea depusese un
manuscris la „Ca rte a Rom âne asc ă” şi nu erau speran ţe să fie publicat. I-am propus lui
Drăgan s ă-l publice el, i-am vorbit despre Ţuţea, auzise şi el la Paris despre cine era nea
Petrache, i- am spus în ce situaţ ie material ă grea se afl ă, că trăieşte din mila câtorva pârliţ i
ca Marcel Petri şor, Pan Izverna sau Pitu ţ. Am aranjat şi o întrevedere, la care Dră gan a adus
şi pe cineva s ă-i facă poze cu Petre Ţuţea, i-a oferit o cea şcă măricică de ceai, eu i-am lăsat
manuscrisul, pentru editura Nagard, de la Milano şi cam asta a fost tot! … Dă-ţi seama ce ar
fi fost dac ă l-ar fi prins Decembrie 1989 pe Drăgan ca editor al lui Petre Ţuţea !… Cu asta ar fi
rămas sigur în istoria culturii româneş ti!
— Altfel nu?
Publicat de admin in Marele Manipulator pe 09.02.2009 | nici un comentariu
Despre Ion Coja
Articole aleatoare
Comentarii recente
CAUTARE
LISTA NATIONALA
CATEGORII
Cauta
Lista Nțaionaăl
Like
3,026 people lLikiseta Nțiaonal ă.
Facebook social plugin
Agenda preziden țială
Amestecate
Carte pentru dumirire și
înd rep tare
Constitu ţia Cre ştină a României
Cvadratura cercului
Doctrină naţionalist ă
Holocaust
Întrebare concurs
ION COJA la TV
La zi
Legionarii în eternitate
Lingvistic ă
Lista na ţional ă
Literatur ă
Marele Manipulator
Memorandum Est
Prima pagina Despre Galerie foto CE TE DOARE Contact
Page 1 / 8
— Ba da, a f ăcut multe lucruri bune, altele le- a încercat, dar a fost blocat, cum a fost „ cazul
Odobleja! ” ! A fost blocat de aripa Masonic ă Kaghebist ă din PCR!
— A existat a şa ceva?
— Controlat ă de Gogu R ădulescu! S-au opus cu ghearele şi cu din ţii ca nu cumva s ă se facă
dovada c ă dr. Odobleja Ştefan din România este, de fapt, inventatorul ş i creatorul
ciberneticii. Cartea lui Odobleja, Psihologia consonantist ă, publicată în franţ uz eşte pe la
începu tul anilor’ 40, se pare c ă a ajuns în mâna lui Norbert Wiener, e o poveste întreagă , un
lanţ de coinciden ţe de care Odobleja, cât a tră it, nu a ştiut, dar îndată ce Wiener a ap ărut
cu teoria sa cibernetic ă, Odobleja s-a sim ţit furat şi a început să spun ă în stânga ş i-n
dreapta c ă Wiener l-a plagiat, l-a furat! … Abia dup ă moartea lui Odobleja s-a descoperit c ă
o nepoat ă a lui Norbert Wiener a fost în posesia că rţii lui Odobleja, carte care s-a tip ărit întrun
tiraj foarte mic şi a rămas practic nedistribuit ă prin libr ării… Prin acea nepoat ă a lui
Norbert Wiener, care a tr ăit o vreme în România, cartea lui Odobleja, o raritate, a ajuns la
creatorul ciberneticii. Drăgan s-a luptat mult ca să i se fac ă dreptate lui Odobleja! …
— Cum a fost Drăgan ca pre şedinte de onoare al Vatrei Româneş ti?
— Ne dep ărtăm prea mult de subiectul discu ţiei noastre. S ă rămânem la afirmaţ ia lui Ted
Anton, cum c ă, prin centrul de studi i istorice al lui I. C. Dr ăgan, Culianu a cercetat
documentele mi şcării legionare.
— Au legătură cu asasinatul? A şa ne-am înţeles!
— Au!… Un om ca Ioan Petru Culianu, dac ă ar fi cercetat scrierile gardiste spre a înţ elege
mai bine fenomenul legionar, a şa cum l-am cunoscut eu pe Nené, era exclus ca el să nu le
recunoasc ă legionarilor meritele extraordinare pe care le- au avut, atât în teorie, cât şi în
practica politică.
— Nu văd legătura cu asasinatul!
— Deci, postulez: un om cinstit, inteligent şi bine informat asupra istoriei legionare nu va
face niciodat ă din atributul legionar un apelativ acuzator, infamant! Or, Culianu a fost un om
cinstit, inteligent şi, dup ă spusele lui Ted Anton, bine informat asupra istoriei legionare!
Raportate aceste considerente la faptul c ă la sfârş itul anilor ’80 Culianu îl acuza pe
Eminescu c ă ar fi fost un precursor al legionarismului, suntem nevoi ţi să conchidem c ă Ioan
Petru Culianu nu era sincer când formula astfel de acuzaţii, nu credea în ele. Dacă -ţi aduci
aminte, am spus la un moment dat c ă eu însumi la „ Europa liber ă” ascultând acel text al lui
Culianu despre Eminescu am r ămas cu sentimentul c ă autorul simuleaz ă, joac ă teatru, se
preface că aceast ă filiaţie l-ar incrimina pe Eminescu! De ce s-ar fi pretat Culianu la un astfel
de joc atât de urît? Iarăş i zic, dup ă cât ş i cum l- am cunoscut când era un tînă r absolut
excep ţional, Culianu putea s ă se preteze la a şa ceva numai pentru o miz ă foarte
important ă, numai pentru un scop foarte înalt, care ar fi scuzat un mijloc atât de nedemn ca
atacul la persoana intelectual ă a lui Eminescu! Un astfel de scop, deosebit de „înal t” , este
foarte probabil c ă era şi foarte primejdios!
— Adică unii aceia, pe care Culianu a încercat să -i păcăleasc ă, să-i înş ele, şi-au dat seama
de scopul urm ărit, şi-au dat s eama c ă s-au l ăsat p ăcăliţi, de aici leg ătura cu asasinatul?
Culianu a fost asasinat de cei pe placul c ărora era ca Eminescu s ă fie acuzat de legionarism?
— Da, cam aceast ă deduc ţie se impune dac ă cineva ne furnizeaz ă informaţi a că Ioan
Culianu a cercetat şi a înţ eles fenomenul legionar! … Unul din regretele mele este şi acela c ă
am scris cartea Legionarii no ştri dup ă dispari ţia lui Ioan Petru Culianu. Mi-ar fi pl ăcut s ă o
comentăm împreună . Aşa cum mă bucuram la gândul că Nené va veni în România ş i-l voi da
pe mâna lui Petre Ţ uţea, s ă se minuneze amândoi, unul de celă lalt!…
— Eu mă aşteptam ca, în textul citat, să băga ţi de seam ă că Ted Anton ajunge s ă se
contrazic ă pe sine în suş i, prin Ted însu şi î nţelegând ş i Andrei Oi şteanu sau Monica
Lovinescu.
— Nu, nu-mi dau seama ce vrei să spui. Poate c ă eşti prea subtil pentru mine!
— Eh, nici chiar aşa!
— Nu glumesc, z ău! Despre ce e vorba?
— Despre faptul c ă Ted Anton consider ă lumea şi epoca legionar ă ca fiind „ complet str ăină
de educa ţia comunist ă” cu care plecase Nené Culianu din România.
— Tot nu pricep!
— P ăi nu a vorbit şi Ted Anton, şi Andrei Oi şteanu, şi Monica Lovinescu despre identitatea,
de esen ţă, dintre legionari şi comunişti?
— Ah, da! Da! Ai dreptate! … Numai că despre Monica Lovinescu Ted Anton nu spune nici un
cuvînt. Andrei Oişteanu în să o citeaz ă, într-adevăr, cu o afirma ţie pe care nu e sigur c ă
trebuie s-o interpret ăm în sensul propus de Oiş teanu: „Câ nd es te ac uz ată Garda de Fier,
po ţi fi sigur că e vorba de Securitate ” . Mi-ar trebui contextul ca să-i pot pune în seamă d-nei
Monica Lovinescu abera ţia tic ăloas ă cu care Andrei Oi şteanu încearc ă să ne obi şnuiasc ă,
ecua ţia legionari = securitate! Sigur c ă exist ă şi o securitate „ na ţionalist ă” , dar securitatea
aceea care a b ăgat groaza în lume prin abuzuri împinse până la crimă, securitatea anilor
1945- ’ 64, aceea era o securitate kaghebist ă, cominternist ă, cu care p ărinţii lui Oi şteanu şi
Vladimir Tismăneanu au colaborat cu entuziasm! Cu d ăruire!
— Oişteanu sau Andrei Oi şteanu?
— Adică de ce nu dau aten ţie şi semnifica ţie faptului c ă părinţii lui Oi şteanu i- au pus un
nume românesc, creş tinesc?!
— Aşa cum aţi f ăcut, pe invers, în cazul lui Vladimir Tismăneanu!
— N-am nimic împotrivă, iar semnifica ţia ar fi u şor de dedus: voin ţa de a se româniza, de a
se integra în lumea românească !… Ca etnograf, şi gurile rele spun c ă ar fi un etnograf bun,
Andrei Oi şteanu dovede şte de la bun început ataş amentul fa ţă de fenomenul românesc.
Pentru asta, jos p ălăria! Dar, ca nou venit în neamul românesc, nu te gră be şti, domnule, s ă
subscrii la acuza ţiile cele mai grele şi mai nepl ăcute aduse neamului românesc, mai ales
când ş tii c ă cei mai mul ţi români resping aceste acuzaţ ii şi le consider ă mincinoase! Ci stai
deoparte şi aşte pţi ca alţii să limpezeasc ă lucrurile!
— Şi cum? Să n-aibă nici o părere?! Mai ales c ă e vorba de evenimente în care se presupune
ARHIVE
Preafratele nostru
Proces cu Aurel Vainer
Promovate
Publicistic ă.Varia
Regele Mihai
Texte uitate, texte cenzurate
Textele altora
Transilvania
Vatra Românească
octombrie 2013
septembrie 2013
august 2013
iulie 2013
iunie 2013
mai 2013
aprilie 2013
martie 2013
februarie 2013
ianuarie 2013
decembrie 2012
noiembrie 2012
octombrie 2012
septembrie 2012
august 2012
iulie 2012
iunie 2012
mai 2012
aprilie 2012
martie 2012
februarie 2012
ianuarie 2012
decembrie 2011
noiembrie 2011
octombrie 2011
septembrie 2011
august 2011
iulie 2011
iunie 2011
mai 2011
aprilie 2011
martie 2011
februarie 2011
ianuarie 2011
decembrie 2010
Page 2 / 8
că au fost implicaţi alţi evrei din România, deci nişte co-na ţionali sut ă la sut ă!
— Ba să aib ă, dar s ă le prezinte corect, indiferent de concluzia spre care se simte atras!
Ceea ce nu au f ăcut cei ce i-au băgat lui Ted Anton în cap ideea cu holocaustul din România!
Bănuiam c ă Andrei Oi şteanu are un amestec în intoxicarea americanului cu aceste informaţ ii
lipsite de orice fundament istoric sau logic sau juridic. Dar mai ales insisten ţa de a-i
confunda pe legionari cu securi şti!… Ai dreptate, Ted Anton „ se scuz ă” la un moment şi
spune adev ărul: „ lumea legionar ă era complet str ăină de educa ţia comunist ă!” La pagina
135.
— Gura p ăcătosului adev ăr grăieşte!
— Despre aceea şi perioad ă „legionar ă” a istoriei noastre Ted Anton spune c ă era „ legat ă
strâns de trecutul familiei sale (a lui Culianu – n. n.) şi al mentorului s ău” . Dar Ted Anton nu
ne lămureşte ce fel de leg ături, cumva „ vincula” , exist aser ă între legionari ş i părinţii lui
Culianu.
— Despre leg ăturile dintre legionari şi Mircea Eliade, mentorul lui Culianu, mai este nevoie s ă
spunem ceva?
— Este un subiect prea vast. Oricum, cartea lui Ted Anton nu va conta niciodat ă într-o
discu ţie pe acest subiect. A vorbi despre „ refuzul (lui Mircea Eliade) de a condamna
holocaustul petrecut la el în ţ ară” este o neru şinare, c ăci las ă cititorului impresia c ă Mircea
Eliade face parte dintr- un grup restrâns de inşi care se încă păţânează să nu recunoasc ă (şi
să condamne!) un holocaust despre care, în rest, toată lumea ştie că a existat! Care este
scriitorul român, inclusiv evreu de limba română , care a condamnat holocaustul petrecut în
România?! Cum e ra să condamne Eliade un holocaust al evreilor despre care majoritatea
intelectualilor evrei din România ş i mai ales scriitorii, ziari ştii, atât de mulţ i, au t ăcut şi ei şi
despre acel faimos holocaust n-au scris niciodat ă?!
— De ce n-au scris?
— Pentru c ă n-a existat! … „Tăcerea lui Eliade ” !… De unde s ă ştiu eu sau altul, inclusiv un
Saul Bellow, de ce t ăcea Eliade când i se reproş a apartenen ţa la Garda de Fier, pe motiv c ă
aceasta „ s-a transformat dintr-o organiza ţie de tineret antisemit ă, într-o grupare de
asasini ” ?!
— De mirare este şi că s oţia lui Eliade, doamna Catrinel, nu l- a l ăsat pe Culianu, dup ă
moartea lui Eliade, s ă facă o antologie din publicistica interbelic ă a lui Mircea Eliade, pentru a
se vedea c ă nu fusese nici antisemit, nici fascist! De ce oare d-na Eliade nu l-a l ăsat pe
Culianu s ă ____________lămurească lucrurile?
— Pentru c ă tăcerea este cel mai bun r ăspuns când ţi se face lehamite de cineva, când ţ i se
face ru şine de ru şinea celuilalt! A r ăspunde acuzapilor ce i se aduceau însemna să accep ţi
că acele acuza ţii au fost formulate cu bun ă credinţă. Or, ceea ce Eliade ştia foarte bine era
tocmai faptul c ă acuzatorii s ăi cuno şteau adev ărul! Sau m ăcar unii dintre ei şi dintre cei ce
acuzau mi şcarea legionar ă! Acuzau de crime şi de holocaust de şi ştiau bine c ă în felul acesta
se ab ăteau de la adev ăr!
— Care adev ăr?
— Adevărul că legionarii nu au fost o grupare de asasini! C ă el, Mircea Eliade, nu fusese un
antisemit! Nu putuse s ă fie antisemit, astfel c ă acuza ţia de antisemitism con ţinea implicit în
ea ideea calit ăţ ii umane precare a lui Eliade. Sigur c ă nu răspunzi cuiva care te acuz ă nu de
o idee politic ă, ci de a fi un rebut al speciei om! Eu, dacă aş fi acuzat de antisemitism, a şa maş
simţi, insultat! Şi n-aş face nici o încercare de a ră spunde unor acuza ţii care îţ i neag ă
atributele esen ţiale de om! De intelectual! De c ărturar!
— Cum de r ăspunde ţi însă acuza ţiei de genocid, de holocaust? Nu v ă încearcă aceea şi
lehamite dinaintea unor astfel de exager ări?
— Dacă acuza ţia m-ar privi numai pe mine, fii sigur c ă n-aş lua-o în seamă decât ca pe o
ciudăţ enie a vie ţii! Din păcate, aceast ă acuza ţie angajeaz ă prestigiul comunit ăţ ii din care fac
parte, prive şte chiar soarta acesteia, viitorul celorlal ţi! În chestiunea asta nu am dreptul să
mă simt jignit şi să mă retrag în muţ enia unui dispre ţ rece şi suveran! Eu trebuie s ă fiu
eficient, iar demn numai atât cât nu mă împiedică să fiu eficient, util fra ţilor mei, semenilor
mei. Semeni în sensul talmudic al îndemnului „iube şte-ţi aproapele ” !
— Care este sensul talmudic?
— Nu insist! Poate gre şesc! Nu sunt nici foarte bine informat, n-a ş vrea s ă colportez ideile
greşite, exagerate, poate chiar r ăuvoitoare, ale altora. Îmi retrag referinţ a la Talmud. O
f ăceam aşa, dup ă ureche!
— Dar în ce fel credeţ i că acuza ţia de genocid, de holocaust prive şte viitorul nostru, al
comunităţii româneş ti?
— E aşa greu s ă-ţi dai seama şi singur?!
— Vreau s ă mă verific! Deci?
— Dumneata la ce te- ai putea gândi?
— Vor evreii s ă ne ceară desp ăgubiri pentru cele 800.000 de victime? Am auzit c ă pretind 50
de miliarde de dolari ca desp ăgubiri!
— Praful de pe tob ă!… Noi nu suntem Germania!
— Cunosc şi eu aceast ă expresie, dar niciodat ă n-am înţeles-o. De ce „ praful de pe tob ă”
înse amnă „nimic” ?
— Pentru c ă, probabil, o tob ă serioas ă, o tob ă în care baţ i zi de zi, pe pielea ei, din pricina
vibraţiilor, nu se poate a şeza praful! Praf pe tob ă nu exist ă!…
— Eu, nerodul de mine, m ă gândeam la toba care se face din porcul tă iat la Ignat! … Mă
ierta ţi de întrerupere! Deci n -ar fi vorba de desp ăgubiri?
— În nici un caz despă gubiri de felul celor pe care le-au pl ătit nem ţii. Ci alt fel de
desp ăgubiri!…
— Care?
— Nu ştiu!… Dar insisten ţa cu care se sus ţine aceast ă idee, a holocaustului, şi se sus ţine
practic f ără nici un argument cât de cât serios, această insisten ţ ă m-aş mira s ă nu fac ă
parte dintr-o stratagem ă! Să nu urmăreasc ă ceva!
LINKURI
noiembrie 2010
octombrie 2010
septembrie 2010
august 2010
iulie 2010
iunie 2010
mai 2010
aprilie 2010
martie 2010
februarie 2010
ianuarie 2010
decembrie 2009
noiembrie 2009
octombrie 2009
septembrie 2009
august 2009
iulie 2009
iunie 2009
martie 2009
februarie 2009
ianuarie 2009
octombrie 2008
iunie 2008
mai 2008
februarie 2008
ianuarie 2008
noiembrie 2007
octombrie 2007
septembrie 2007
august 2007
iulie 2007
iunie 2007
Blogul lui Radu Golban
Herald Studio
Lista Nationala
Page 3 / 8
— Doctorul Milcoveanu, îl cunoaş teţi, l-am auzit sus ţinând în public că evreii, într -o anumit ă
epoc ă, pe la începutul secolului, când s -a pus problema unei patrii, a unui nou Israel, ar fi
avut în vedere şi România, o parte din ea, să devin ă ţara lor. Crede ţi în această ipotez ă?
— Din nou: dac ă o asemenea ipotez ă m-ar privi pe mine personal, mi-a ş putea permite
luxul, repet: luxul de a o lua sau nu în seamă . Fiind o ipotez ă care prive şte comunitatea, nam
voie s ă pun preţ prea mare pe discern ământul meu ş i să cred sau s ă nu cred! Nu are nici
o valoare p ărerea mea. O asemenea ipotez ă mă de pă şeşte, n-am voie s ă o resping pe
motivul c ă nu are bun sim ţ, nu este logic ă etc., etc. Ea trebuie avut ă în vedere! Ea nu
trebuie pierdut ă din vedere! Şi procedând astfel nu mă simt deloc antisemit! Evreii au şi ei
dreptul la o patrie, la o ţară. E un adev ăr indiscutabil! Unde s ă fie ţara lor?, asta e ceva
discutabil! La fel şi mijloacele prin care urmau s ă-şi dobândească o ţară. Nu li se pot imputa
într-un mod serios. Dac ă iau aminte la ipoteza doctorului Milcoveanu o fac nu pentru a-i
în jur a ş i mai tare pe evrei, ci pentru a m ă pune în gardă . Atâta vreme cât le recunosc
evreilor dreptul la o ţară, sunt obligat s ă-mi iau toate m ăsurile de precau ţie ca acea ţară a
evreilor s ă nu fie tocmai ţara mea… Eu nu le-a ş putea repro şa faptul că au pus ochii pe ţara
mea. C ăci nu cu repro şuri îmi voi putea apă ra bucata de p ământ pe care o numesc ţ ara
mea! Ci eu trebuie s ă-mi apăr ţara! E dreptul meu, cu nimic mai mare decât dreptul evreilor
de a avea o ţară! Cu orice pre ţ! Şi eu, şi ei!
— Asta n-o mai pricep! Cred c ă le oferiţi prea mult evreilor, le ceda ţi prea mult pe teritoriul
principiilor.
— Dragul meu, num ărul popoarelor existente azi este de vreo zece ori mai mare decât al
ţărilor, al statelor. Cu cât te întorci în timp, raportul acesta creş t e şi mai mult. A şadar,
majoritatea popoa relor nu ajung s ă aib ă o ţară proprie, un stat propriu. Cu alte cuvinte, în
principiu, fiecare popor care ajunge s ă aib ă o ţară a sa, un stat al s ău, s-a dovedit prin asta
„ mai tare ” decât alte popoare, incapabile să intre în posesia unui teritoriu naţ ional sau s ă
şi-l păstreze – cazul evreilor. Dar eu nu le pot nega acestor popoare dreptul de a încerca
să-şi dobândească un teritoriu propriu, dreptul de a încerca să -şi dobândească drepturi
asupra unui teritoriu! Deci, eu nu le port pic ă evreilor, acelor evrei care au visat s ă-şi facă
teritoriul na ţional din p ământul românesc! Dacă ar fi reu şit, vina era exclusiva noastr ă, a
românilor!…
— Ne-am cam dep ărtat de subiect, dar m ă simt tentat s ă fac un pas mai departe şi să vă
între b dacă nu cumva s-ar potrivi să intre aici în discuţ ie problema ţiganilor!
— Problema ţiganilor?! … Da, domnule, se potrive şte. Am impresia c ă şi ţiganii îş i pun ast ăzi
problema unui teritoriu na ţional, a unui stat. Po ţi s ă sco ţi o lege care s ă le interzic ă să se
gândească ş i să viseze la a şa ceva? No putem face nici noi, în România, ş i nici al ţii, în ţă rile
unde ţiganii sunt tr ăitori!
— Chiar se gândesc ţ iganii s ă aib ă o ţară proprie?
— Ar fi anormal s ă nu se gândească , unii dintre ei, şi la aceast ă solu ţie a problemei
ţigăneşti.
— Şi e cumva din nou vizat teritoriul românesc? Mă rog, o parte din el!
— Ţiganii au simţul frumosului! Nu m-aş mira!
— Ce-i de f ăcut?!
— Să ne ap ărăm! Simplu!… Nu-i destul s ă faci o Constitu ţie în care postulezi caracterul
indivizibil al statului na ţional. Ci s ă concepi o politic ă, în toat e pla nuri le existenţei, care s ă
preîntâmpine ş i s ă zădărniceasc ă orice tentativ ă previzibil ă de a ni se uzurpa drepturile de
proprietari ai teritoriului românesc. Iar existenţ a unor astfel de tentative nu trebuie s ă ne
scandalizeze, s ă ne emo ţioneze ca un gest sperjur, de tr ădare, de dezicere criminal ă sau
mai ştiu eu ce. Asemenea tentative sunt foarte, foarte fire şti. Nefiresc este s ă nu fii preg ătit,
ca popor, ca guvern, s ă le faci faţă!
— Deci, revenind la ipoteza doctorului Milcoveanu, nu le-aţi putea repro şa nimic evreilor care
au visat la un Israel în Europa, cam în Moldova, de -o parte şi de alta a Prutului, până dincolo
de Nistru?! Nici un repro ş?
— Nici unul!
— Fireşte, azi, problema teritoriului na ţional evreiesc s-a rezolvat!
— Eu n-a ş fi a şa de optimist şi nu mă îndoiesc că strategii din marele sanhedrin evreiesc au
luat în calcul ş i varianta cea mai catastrofal ă, chiar dac ă are şansele cele mai mici: evreii s ă
piard ă un război cu arabii şi să fie nevoi ţi ca, măcar în parte, populaţ ia civilă să fie evacuat ă!
Unde vor fi evacua ţi?
— În România?
— Am informaţii, şi sursa sunt câţ iva senatori PN ŢCD, printre care şi Ioan Lup, c ă exist ă, în
strategia de ap ărare a Israelului, varianta evacu ării popula ţiei evreie şti necombatante, o
parte dintre ace ştia, circa 350.000 de evrei, copii şi bătrâni, urmând să fie g ăzdui ţi
provizoriu în România, în hotelurile de pe litoral. Nu e nimic rău decât pentru cei ce se vă d
astfel nevoi ţi s ă-şi părăseasc ă tihna c ăminului. Pentru noi, românii, nu va fi însă decât un
gest dintre cele mai fire şti să le oferim ad ăpost unor oameni afla ţi la nevoie, la aman! Am
mai f ăcut-o, de atâtea ori! Numai că , dacă le punem în legă tură, acest plan de evacuare în
România a sute de mii de evrei ş i propaganda tot mai de şucheat ă pe ideea holocaustului
„ secret ” din România anilor ’ 40, simţi nevoia s ă limpeze şti pu ţin apele.
— Vreţi să pune ţi condiţii? Condi ţii de acceptare a evreilor refugia ţi?
— Adică să nu-i primim în România până ce autorit ăţile evreie şti nu-şi vor retrage acuza ţiile
şi nu-şi vor prezenta scuze?
— Nu chiar a şa de abrupt spus, de tran şant, dar cam pe acolo totuşi.
— Ar fi un şantaj! … Nu! Eu m ă gândesc că evreii înş işi ar trebui s ă calculeze bine dac ă, din
punctul de vedere al psihologiei publice, este bine pentru ei s ă vină cu acuza ţii atât de
grave şi de şubrede, dup ă care s ă apeleze la bun ătatea şi omenia noastr ă. A noastr ă, adică
a unor bestiali, a unor sangvinari! A unor criminali!
— Aveţi un dar de a simplifica lucrurile, de a le radicaliza apoi mai uşor, încât… zău…
— Ce vreau s ă spun este un lucru de bun sim ţ: liderii evrei, care ştiu bine adev ărul despre
Page 4 / 8
soarta pe care au avut- o evreii în România, care ş tiu bine c ă acel holocaust n-a existat, ar
trebui s ă-şi dea seama c ă aceast ă „basn ă” , a holocaustului, se poate întoarce împotriva
evreilor. Nu exclud ca, în mintea unor strategi evrei, să bântuie gândul că românii, cu cât vor
fi mai culpabiliza ţi – pe drept sau pe nedrept, f ăcându -i s ă se simt ă vinova ţi fa ţ ă de evrei
pentru „ holocaustul ” din ’40, cu atât vor fi mai ră bdători şi mai timora ţi în momentul în care
evreii vor fi nevoiţi să se str ămute în România cu zecile, cu sutele de mii!
— Până la urmă tot acolo ajungem: la condi ţii!
— Dar nu pun eu condi ţii sau, mă rog, noi românii! Ci e bine ş i util ca de aceste condi ţii să-şi
dea seama strategii statului evreiesc, c ă sunt in statu nascendi în mintea oricărui român ş i e
mai bine s ă fie prevenite prin renun ţarea la povestea cu coco şul ro şu a holocaustului din
România.
— Nici evreii nu pot renun ţa uşor!… Cred! Iat ă, ziarele de azi public ă un caz nou de chemare
în faţ a instan ţei, pentru crime împotriva umanităţii, a unui înalt funcţ ionar francez din timpul
regimului de la Vichy: Maurice Papon. Dup ă cum scrie la ziar, se va examina
responsabilitatea sa în organizarea a zece convoaie de evrei, care au pornit din Bordeaux
către lag ăre ale mor ţii, înt re iulie 1942 şi mai 1944. Papon era în acea perioadă secretar
general al prefecturii Gironde.
— Foarte bine! S ă plăteasc ă acest domn Papon pentru faptele sale!
După cum ştii, asemenea procese au mai fost în Franţa, în Italia, în Germania!… Cuno şti să
se fi ţinut asemenea procese în România? Cunoş ti vreunul? …
— Ştiu că imediat dup ă război au fost ni şte procese …
— Ca să-i identifici pe cei vinova ţi de uciderea a patru sau opt sute de mii de oameni, îţ i dai
seama ce proces, ce anchet ă trebuia f ăcută?!… De ce nu s-a f ăcut? De ce nu apar şi în
România procese ale celor care au scă pat de pedeaps ă atunci, imediat dup ă război? De ce
nimeni nu-i caut ă pe criminalii de români care au ucis sute de mii de evrei?… De ce? Pentru
că ace şti criminali, ca şi victimele lor, nu exist ă! Unde sunt gropile comune în care au fost
adunate miile de cadavre? … Dar mai ales unde sunt evreii cinsti ţi şi rezonabili care s ă le
dea peste mână zăpăciţilor cu capul turmentat de cifre apocaliptice?!
— Ar fi chiar aşa, un fum care iese fă ră pic de foc?
— Domnule, la fel, sub emo ţia evenimentelor am crezut cu to ţii c ă la Timişoara au murit
60.000 de oameni în decembrie 1989! Pe urmă , am lăsa t-o mai moale. Num ărul morţilor s-a
dovedit a fi mai mic. De aproape o mie de ori mai mic! La fel, sub Dumnezeu ştie ce imbold,
dar f ără nici o argumentare, imediat dup ă război s-au aruncat cifrele 200.000 sau 250.000
sau 400.000. Dup ă aceea toat ă lumea le-a uitat ori s-a f ăcut c ă le uit ă, căci nu se putea
nicicum sus ţine! Ca dup ă aceea, s ă ne trezim cu aceste cifre la memorialul Yed Vashem, la
Washington şi în declaraţ iile z ănatecului de Moses Rozen! Au murit evrei în Transnistria, în
lagăre, dar acelea nu erau lag ăre de exterminare. Se tr ăia greu în acele lagă re, sub
condiţiile normale ale supravie ţuirii, dar oamenii mureau nu pentru c ă erau gaza ţi sau
executa ţi în vreun fel! Iar cei mai mulţ i au supravie ţuit! În România n -a existat nici m ăcar
ideea de exterminare a evreilor, enun ţat ă de vreun politician, necum politica cuiva, a vreunui
guvern, a unor autorit ăţi! Nici măcar vreun ziarist de doi bani, c ăci erau o liot ă, nu s-a g ăsit
să scrie vreun articola ş în care să su sţină o asemenea idee! Cum s ă omori 400.000, dup ă
alţii 800.000 de oameni, iar o asemenea crim ă să nu lase nici o urm ă că s-a produs! Şi în
primul rând lipseş te trupul, cadavrul, victima ca atare! Ani citit atent Cartea neagr ă a lui
Matatias Carp. Nu are valoare probatorie pentru ideea de holocaust în România nici unul din
documentele publicate în cele trei volume! Dimpotrivă , lectura atent ă şi deta şată (cât se
poate!) a acestor documente dovede şte preocuparea autorit ăţilor româneş ti de a nu li se
pricinui evreilor interna ţi în lagă re suferin ţe mai multe decât cele inevitabile în asemenea
condiţii. Deseori din aceste documente rezult ă că evreii încercau să fugă din aceste lag ăre,
dar nu o apucau spre Est, spre URSS, ci spre Bucure şti! Iar mul ţi din evreii care ini ţial se
retrăseser ă odat ă cu trupele sovi etice, înce rcau după aceea s ă se întoarc ă sub ocupa ţia
armatei române!… Evreii aceia erau nebuni? Incon ştien ţi? Ei nu ştiau c ă în România es te
holocaust? … Fireşte, nu acord valoare de document rechizitoriilor redactate de un Avram
Bunaciu, teribil de exagerate, indecent de imaginative în materie de aş a zise extermin ări în
masă. Cine s ă-l cread ă, atâta timp cât, pe tot parcursul respectiv, între 1940 ş i 1944,
comunitatea evreiasc ă nu semnaleaz ă în nici un fel producerea unor execuţii în masă !
— Nu vă înţeleg, ce vre ţi să spune ţi?
— Vreau să spun c ă în Cartea Neagră a lui Matatias Carp, care este calul de b ătaie al celor
ce vorbesc de un holocaust în România, sunt consemnate mai multe intervenţ ii ale şefului
comunităţ ii evreie şti, W. Filderman, şi al ţi frunta şi evrei, care reclam ă autorit ăţilor c ă în
urbea X un evreu a fost p ălmuit sau înjurat rară nici un motiv, doar pentru că era evreu. Dar
nu exist ă nici o scrisoare din partea aceleia şi comunit ăţi cu privire la holocaustul care,
chipurile, se petrecea în Transnistria!
— Poate c ă nu se ştia de el, Transnistria e destul de departe!
— Se cuno şteau perfect de bine condi ţiile de higien ă, nevoi le de medicam ente, se
intervenea pentru scoaterea copiilor din lag ăr şi câte şi mai câte! Numai despre execuţ ii
exterminatoare nu se spune nimic! … Nota bene! w. Filderman însuşi a petrecut câteva luni
în lagă r în Transn istria şi, când s-a întors, n -a reclamat nici un fel de genocid! Nici un fel de
omucideri în masă!
— Am vaga impresie c ă noi am spus prea multe despre aceast ă chestiune. Fi ţi vă rog de
acord cu mine că aceast ă problemă nu are legătură cu asasinarea lui Culianu!
— Sigur c ă nu are! Dar te rog s ă te superi pe Ted Anton, care în cartea sa despre
asasinarea lui Culianu g ăs eşte de cuviin ţ ă să scrie pagini întregi de minciuni despre acest
holocaust! Şi mai sup ără-te pe cei care au recenzat până acum aceast ă carte, în frunte cu
Andrei Oi şteanu şi Felicia Antip, care nici unul nu s-a mirat s ă găseasc ă în carte aceste
pagini care, zici dumneata, nu au nici o leg ătură cu asasinarea lui Culianu! Şi mai ales pe
Andrei Oi şteanu te sup ără, care a scris prefa ţa cărţii lui Ted Anton, prefa ţ ă din care nu
lipse şte să fie pomenit şi comentat inexistentul holocaust din România! Oricum, se pare că
Page 5 / 8
Nené s -a referit în unele articole ale sale, publicate în revista „ Lumea liber ă” , s-a referit la
„ rolul” României în holocaust. Aş a că, din respect pentru Culian u, se cuvine s ă punem
lucrurile la punct. Dar, dac ă crezi c ă exagerez şi că ieşim din subiectul propus, m ă opresc şi
nu mai zic nimic! Ce propui? Ce discutăm mai departe?
— Parcă m-aş răzgândi eu acum! În definitiv, dacă vorbim atâta de manipulare, din ce
spune ţi dumneavoastr ă s-ar putea deduce c ă povestea cu holocaustul din România ar fi un
asemenea caz, de manipulare, de deturnare a adev ărului privind nu moartea „ unui om” , ci a
zeci de mii de oameni. Privită ca manipulare, discu ţia despre holocaustul …
— Ai pus ghilimelele?
— … despre „ holocaustul ” evreilor din România îşi are un loc firesc în dialogul nostru!
— Numai că nu avem spa ţiu pentru a discuta acum ca lumea acest subiect.
— Poate c ă altădat ă! Ce recomand ări aţi avea de f ăcut?
— Pentru cine va face o cercetare serioas ă a acestui subiect, din cât am putut eu pricepe, va
fi s ă ţină seamă de următoarele: adev ărul despre „ holocaustul ” din România este cu tot ul
altul decât susţ ine Moses Rozen şi urmaşii săi. Acest adev ăr, odat ă stabilit …
— Va fi uşor de stabilit?
— Deloc! Dar va fi foarte u şor de stabilit c ă nu este adev ărată povestea cu „ holocaustul ” ,
inventat ă de evreii de teapa lui Mozes Rozen! E suficient s ă stabilim că aceast ă versiune nu
rezist ă la nici un examen critic al probelor! … După aceea, separat, va trebui s ă fie cercetat ă
manipularea! Minciuna! Care au fost tehnicile şi strategiile de prostit lumea! … E drept, cu
„ holocaustul ” din România minciuna nu a prins cine ştie ce! 99% din români nu cred în
aiureala asta! Dar procedeele de manipulare pot fi cel mai bine urm ărite în felul cum s -a
deturnat adev ărul privitor la legionari. În mare, cele două cercetări trebuie f ăcute împreună .
Minciuna despre legionari a prins mult mai bine! De aceea a ş recomanda unor tineri, istorici,
sociologi şi psihologi deopotriv ă de buni, s ă purcead ă neîntârziat la această cercetare,
pentru a înţ elege cum a func ţionat unul din cazurile cele mai frapante de manipulare, de
insinuare în mentalul colectiv pentru a -i induce o apreciere exact contrar ă adev ărului cu
privire la o mi şcare politic ă prin care, şi te rog s ă subliniezi, s-au sim ţit amenin ţaţi în
persoan ă strategii marii manipul ări mondiale! Deci, de cercetat şi recuperat, în ce mai poate
fi recuperat, fenomenul legionar! Dar cel pu ţin la fel de important pentru viitorul planetei
noastre, exact a şa scrie: important pentru viitorul planetei noastre, este s ă cercetăm şi felul
cum s-a articulat propaganda mincinoas ă, mistificatoare, prin care legionarii, care, în acest
sens, au prezentat cea mai valabil ă formulă de resurec ţie na ţional ă, au fost transforma ţi în
întruc hipare a răului!
— Hai s ă lămurim, dac ă spune ţi că nu e greu, de ce nu accepta ţi ideea de holocaust în
România? Câteva pagini în plus sau în minus… iar chestiunea este foarte important ă!
— Bun! Ha i s ă pornim de la inscrip ţia aflat ă în curtea Templului Coral (evreiesc) din
Bucureşti. Care vorbe şte de 400.000 de evrei omorîţ i pentru singura vin ă că erau evrei. Cine
i-a omorît?
— Păi, vreo 150.000 au fost omorîţ i de horthy şti, iar restul de Antonescu! … După Mozes
Rozen!
— Păi, de ce îi pune la socoteală Templul Coral din Bucure şti pe evreii uci şi de unguri, de
Budapesta?
— Pentru că erau evrei din România?
— Erau evrei din Transilvania de Nord care, în perioada 1 sept. 1940 -1944, a f ăcut parte din
statul ungar! Or, în perioada aceea s -au f ăcut şi deport ările evreilor! Românii ş i guvernul
român nu au avut nici un amestec! Decât, cel mult, în sens invers, primindu -i cu bra ţele
deschise pe evreii care se refugiau din Ungaria în România, inclusiv din Transilvania de Nord
refugia ţi!
— Eh, comunitatea evreiasc ă din Bucure şti fiind a evreilor din România, i -a contabilizat la un
loc pe to ţi evreii ce au aparţinut de drept statului român!
— Atunci ce caut ă în aceste statistici evreii din Ucraina ş i Transnistria, care sunt contabiliza ţi
în sarcina autorităţil or române ? … După care logic ă sunt puşi la un loc cele dou ă categorii de
evrei, pentru a se ajunge la cifra de 400.000 de evrei, uci şi şi, într -o prezentare succint ă a
faptelor, trecu ţi în seama responsabilităţii româneş ti?
Deci, ori lu ăm în calcul teritoriul administrat la acea dată de statul român (şi atunci îi
excludem pe evreii din Transilvania de Nord, ce cad în sarcina Budapestei), ori ne referim la
graniţele României de azi sau din 1939, ş i atunci nu-i mai pun la socoteal ă pe evreii care au
murit în Transnistria! Şi într -un caz şi în celă lalt, cifra de 400.000 nu mai rezist ă! Şi inscripţia
de la Templul Coral din Bucureşti se v ăd eşte a fi incorect ă, inconsecvent ă, ca să nu zic altfel!
Eu, de la bun început, din această inconsecven ţă, sunt frapat de eviden ţa unei strategii
antiromâneşţ i! Căci, la majoritatea celor care iau contact cu aceste texte şi înscrisuri, inclusiv
cele din muzeele de la Tel Aviv şi Washington, r ămâne în minte cifra de 500.000 sau
400.000 de mor ţi trecut ă în dreptul României. Cel mult 1% din acest public reţ ine povestea
încurcată cu Dictatul de la Viena, cu evreii din Transilvania de Nord şi celelalte! Restul, adic ă
toat ă lumea, rămâne cu ideea că românii au ucis 400.000 de evrei!
— Acum, că nu sunt 400.000, ci 250.000, care este diferen ţa?
— În principiu, nici una! Tot genocid se cheamă ! Dar dac ă se sare cu atâta uş urinţ ă de la
250.000 la 400.000 sau chiar 500.000, atunci am dreptul s ă încep să mă îndoiesc ş i de cei
250.000!
— Şi la ce constat ări vă duce aceast ă îndoială ?
— La mai multe! Deduse toate din lectura atent ă a documentelor publicate de cei ce sus ţin
c u tărie realitatea acestui „ holocaust ” atât de puţ in cunoscut! De ce a r ămas atât de
necunoscut? Doar încă din 1947 Ilya Ehrenburg scria: „În Bu cur eşt i, le gi ona rii sf âşiau
oamenii în bucăţi, atârnau fete tinere de cârligele abatorului” (Drumurile Europei, Bucureşti,
Editura Cartea Rus ă, 1947, p. 16). Şi continu ă: „ Dacă într-adevăr antisemitismul este
limbajul interna ţional al fasci ştilor, trebuie s ă recunoa ştem c ă fasciştii români au studiat
foarte bine acest limbaj. Învăţătura a început de mult, iar politica diferitelor guverne
Page 6 / 8
româneş ti dintre anii 1922 şi 1934 nu poate fi numit ă decât o politică de pogromuri. De la
asasinatele izolate şi persecu ţii neorganizate, fasci ştii au trecut la asasinatele în masă .
Aproape o jum ătate de milion de evrei au fost asasina ţi în lagă rele de concentrare ” . Deci, o
primă întrebare: de ce nu s -a cercetat penal, cu mijloacele adecvate descoperirii
f ăptuitorilor, asasinatele comise de „ fasciştii” români? Ba chiar au fost uitate, astfel ca în
1995, americanul Ted Anton s ă se minuneze în faţ a cititorilor americani că în Europa a putut
să rămână necunoscut holocaustul a 400.000 de evrei?
— Nu cumva a rămas necunoscut până când au apucat să moară martorii?!
— Şi nu te mai poate duce gândul că avem de -a face cu un truc, cu un procedeu de
manipulare? … Faci, în anii ’ 45-’ 47, acuza ţia de genocid, o formulezi în termeni categorici, pe
urmă o laşi în aşteptare, din când în când mai scrii pe un perete sau într -o pagin ă obscur ă
despre acest genocid, la şi să treacă vreo 40- 50 de ani, timp în care dispar cei care ar fi
putut depune m ărturie despre cum a fost de fapt, iar când ş tii c ă nu mai are cine s ă te
contrazic ă, iei de la cap ăt acuza ţia, cumplita incriminare! Cine s ă-ţi mai dovedeasc ă că
minţi?!
— Nu exagera ţi?
— De unde s ă ştiu? La exager ări f ără nici o m ăsură, nu este exclus c ă vei fi obligat s ă te
aperi exagerând ş i tu!
— Bine, dar mai sunt şi evreii serio şi! Precum W. Filderman, care a ţinut, împreună cu Sabin
Manuilă, o comunicare la Congresul Institutului Interna ţional de Statistic ă, Stockolm 8-15
august 1957, cu titlul Evolu ţia numeric ă regional ă a popula ţiei evreie şti din România.
Concluzia acestei comunic ări, citez: „în nici o ţ ară dominat ă de nazi şti n-a supravie ţuit o a şa
de mare propor ţie a popula ţiei evreie şti” .
— Ar trebui cineva s ă adune toate declara ţiile f ăcute, în această chestiune, de dr. W.
Filderman, fost pre şedinte al Uniunii Evreilor din România, fost preş edinte al Federa ţiei
Uniunilor de Comunit ăţi Evreie şti din România, fost preş edinte al Comitetului „ Joint
Distribution ” pentru România, fost membru al Parlamentului Român. Adică un foarte bun
cunosc ător al situa ţiei din România. A acuzat el vreodată autorit ăţile româneş ti de genocid
şi holocaust? Eu cunosc foarte bine textele feluritelor memorii şi sesiz ări pe care W.
Filderman i le- a adresat lui Ion Antonescu, în anii războiului, atunci când se producea
holocaustul. Se vede foarte clar din aceste texte c ă preşedintele Uniunii Evreilor din
România cunoaş te foarte bine situa ţia evreilor din lag ăre, care fuseser ă deporta ţi de
Antonescu, şi nu are nici pe departe reac ţia pe care ar fi avut-o dinaintea unui genocid.
— Bine, dar însăş i deportarea evreilor şi „ concentrarea ” lor în lagă re, nu era o crimă?
— Cine a ajuns în aceste lagăre? Oameni care nu aveau decât o singură vină, aceea c ă erau
evrei? E o minciun ă să se spun ă asta! În acele lagă re nu s-a ajuns pentru vina de a fi
evreu! Se vede clar, din documentele publicate în Cartea Neagră , selectate deci de autor,
evreul Matatias Carp, apropiat colaborator al lui W. Filderman, se vede clar c ă au fost
aduna ţi în aceste lagă re evreii care nu erau cet ăţeni ai României, care trecuseră ilegal
frontiera, ceea ce, în vreme de ră zboi, nu poate fi trecut cu vederea. Mai erau evrei din
Bucovina şi Basarabia, suspecta ţi sau chiar dovedi ţi că aveau simpatii pro-sovietice! …
Asemenea lag ăre au fost, mi se spune, şi în SUA, pentru americanii de srcine japoneză , dat
fiind c ă America era în ră zboi cu Japonia! … Acelea nu au fost lag ăre de exterminare, c ăci,
practic, evreilor din acele lag ăre li se d ădea voie s ă plece oriunde ar fi voit, numa i nu în
România! Antonescu i se adresează în mai multe rânduri lui W. Filderman, cerându -i ca, prin
relaţiile sale, s ă ob ţină interven ţia şi sprijinul organiza ţiilor evreie şti din str ăinătate pentru
ameliorarea situa ţiei evreilor din lag ăre şi, eventual, pentru a le înlesni plecarea din lagă re
în Pale stina! În Pales tina, domnul e coleg !… I ar câtev a din aces te docum ente vorbe sc desp re
suspiciunea sau chiar acuza ţia adus ă de unii evrei altor evrei cum c ă trag profit material din
ajutorul pe care comunitatea evreiasc ă interna ţională îl acorda evreilor din Transnistria!
Evrei care, majoritatea dintre ei, nefiind cet ăţeni români, Antonescu nu înţ elegea s ă-i
întreţ ină din bugetul statului român! Au murit acolo evrei de foame sau din lipsă de
medicamente? Au murit! Dar trebuie v ăzut de ce Antonescu nu se considera dator s ă-i
hrăneasc ă şi să-i îngr ijea scă în vreme ce sute de mii de români pe frontul de Ră sărit se
confruntau cu foamea şi cu lipsa de medicamente!
— Cred c ă dacă vom avea o anex ă la aceste discu ţii, a şa cum v-a ţi gândit că ar fi bine s ă
avem, n-ar strica să publicaţi cîteva documente pe această problemă.
— E foarte corect! Sunt documente pe care Culianu ar fi fost bucuros s ă le cunoasc ă! Aşa că
nu e deloc nepotrivit s ă fie prezentate în această carte! Da! Va fi o carte care-i va dezmetici
pe mulţi! Măcar în privinţ a „ holocaustului ” din România! Pă i ce fel de lag ăre de exterminare
sunt acelea din care se putea pleca nestingherit oriunde în toată lumea, numai în România
nu?!
— Şi de ce erau atât de indezirabili pentru statul român?
— Am mai spus- o de ce! Din dou ă motive: pentru c ă unii dintre cei interna ţi în aceste lagă re
îş i dovediser ă lipsa de loialitate fa ţă de statul român, iar alţ ii pentru c ă erau intra ţi în mod
fraudulos pe teritoriul românesc!… Ş i nu uita, iubite coleg, c ă eram în toiul unui ră zboi dur,
care cerea enorme sacrificii pentru cei r ămaşi acas ă, spre a sprijini efortul eroic al celor de
pe front. Or, miile şi zecile de mii de evrei şi de ţigani care au fost aduna ţi de Antonescu în
lagărele de Transnistria se dovediser ă a fi incapabili de a se integra în acest efort, în
aceast ă teribilă încordare a puterilor naţ ionale!,… Dar asta s ă nu ne fac ă să uităm că mai
erau în ţ ară, cu acte în regulă , vreo cinci sute de mii de evrei care nu au avut practic nimic de
pătimit de pe urma lui Antonescu. Dimpotriv ă, s-au sim ţit în siguranţă ş i mulţi i-au r ămas
recunosc ători mare şalului pentru asta! Dar ă ştia erau evrei-evrei, nu evrei cominterni şti,
evrei spioni sau evrei pu şlamale! Cu ă ştia din urmă a avut ce-a avut Antonescu!
— Două sute cincizeci de mii?!
— Cifra e exagerat ă. Mă refer la evreii care au murit în acele lagă re, au murit din pricini care
nu pot fi numite genocid! N-au fost dou ă sute cincizeci de mii! Însă nu m-aş mira ca, în fond,
cifra să fie exact ă, incluzându -i însă şi pe evreii care au murit în acea parte a Europei omorîţ i
Page 7 / 8
– de data asta literalmente omorîţ i, de nemţi şi de sovietici, de ucrainieni îndeosebi. Aş vrea
să văd muzeul holocaustului din Washington, am o curiozitate, o b ănuială: că sovieticii nu
apar pe lista autorilor holocaustului! … Ştii, pogrom este un cuvânt românesc, geto -dacic!
— De ce se ocole şte vinov ăţ ia sovietic ă?
— Asta n-o mai ştiu. Dar ce am sesizat, foarte clar pentru mine, este antisemitismul sovietic!
Dovedit în n feluri! Sunt curios să aflu care este „ contribuţia” sovietic ă la holocaust! Dac ă ea
este apropiat ă de zero, a şa cum b ănuiesc, atunci voi fi nevoit s ă conchid c ă datele
holocaustului au fost falsificate pentru a se face posibile anumite jocuri politice. C ă, deci,
interesele supravie ţuitorilor şi, în primul rând, ale statului Israel sunt mai puternice, mai
importante decât respectul ş i compasiunea sincer ă pentru evreii care au murit numai şi
numai pentru c ă erau evrei, f ără să aib ă vreo vin ă personal ă. Cu alte cuvinte, a ş fi nevoit s ă
conchid că holocaustul a devenit o afacere pentru mul ţi dintre cei însă rcinaţi să administreze
amintirea acestui holocaust!
— Sunte ţi prea categoric!
— S-a f ăcut o mare gre şeală de către cei care au inventat un holocaust în România ş i mai
ales de c ătre cei care sus ţin în continuare această minciună. Căci, fiind atât de uş o r să
dovede şti că în România nu s -a produs nici un holocaust, aceast ă dezmin ţire le pic ă foarte
bine celor ce neag ă, în gen era l, hol oca ust ul! I-am avertizat cre ştineşte, cu cele mai bune
inten ţii, pe cei care bat toaca despre holocaust antievreiesc în România, că nu fac altceva
decât să -şi taie singuri craca!
Cât priveş te „ contribu ţia” sovietic ă, am în vedere ş i ce mi- au povestit românii care au fost
pe frontul de r ăsărit, c ă trebuiau ei s ă-i apere pe evrei de furia localnicilor slavi, ru şi,
ucrainieni sau polonezi. Şi nu reu şeau întotdeauna, uneori interveneau prea târziu. După
pogrom! …
Pe de alt ă part e, înc ă nu este elucidat ca lumea c e s-a întâmplat la Auschwitz! Mă refer la
momentul când trupele sovietice au eli berat lagărul. Î ncă nu se ştie prea bine ce au f ăcut
ruşii cu arhiva de la Auschwitz pe care au ridicat-o şi au dus-o la Moscova! De ce nu se
publică integral aceast ă arhivă?, se întreabă unii. Iar al ţii – tot a şa, care se dau a fi bine
informaţi, vorbesc de dispari ţia în URSS a mii de evrei pe care trupele ruseş ti i-au g ăsit la
Auschwitz! Evreii de a c ăror dispari ţie nu se plânge nimeni, nici unul dintre liderii evreimii
mondiale! … Nu cumva evreii mor ţi în hă urile Rusiei au fost tra şi de pe Edgar Quinet pe
strada Academiei? Adic ă puşi pe seama lag ărelor din Transnistria?!
Partajeaza: Îmi place 0 Email
Raspun e
Nume (required)
E-mail (nu va fi publicat) (required)
Website
Anunţă-mă prin e-mail când este adă ugat un comentariu.
Anunţă-mă prin e-mail când apar articole noi.
55
66
Trimite
Ion Coja © 2007 - 2013
Page 8 / 8
Cauta
Marele Manipulator si asasinarea lui Culianu,
Ceausescu, Iorga – cap. XV
Capitolul XV
GR. T. POPA ŞI URMAŞII SĂI
— Deci dumneavoastr ă contesta ţi sau nu holocaustul produs în Europa ocupată de Hitler? …
— Nu! Nu contest! Este holocaustul „ altora ” ! — Dar ştiţi că în presa din Israel aţ i fost acuzat c ă
încercaţ i să fiţi un al doilea Faurisson.
— Eh, în presa din Israel?!… S-a g ăsit un n ătărău să scrie a şa, nu înseamnă mare lucru!
Asta nu înseamnă „ presa din Israel ” !
— Dar ce p ărere ave ţi de cei care, aidoma lui Faurisson, contest ă realitatea holocaustului?
Aşa-zişii revizionişti.
— Este o ipotez ă pe care n-o putem ignora. Ar fi cumplit să se adevereasc ă!
— În ce ar consta groză venia?
— Mai întrebi?!… Dar la una din consecin ţe cred c ă puţini s- au gândit… Aş numi-o bariera
ticăloşiei. Omul, fiecare om, oricât ar fi de tică los, are limitele sale, are o barier ă psihologic ă,
merge cu tic ăloşia până la un punct … Mintea omeneasc ă, de cincizeci de ani încoace, are
acest reper: holocaustul, cei şase milioane de evrei nevinova ţi ucişi de Hitler. Fa ţă de acest
holocaust, toate crimele s ăvârş ite dup ă aceea, dup ă 1945, p ălesc şi-şi pierd din gravitate,
f ăptuitorilor înş işi le-a fost mai u şor să le comit ă ştiind c ă sunt ni şte bie ţi copii pe lângă
Hitler.
— La ce f ăptuitori vă gândiţ i?
— La un Pol Pot, la crimele comuni ştilor, îndeosebi imediat după război, cum au fost cele din
Bulgaria, dar şi de la noi! … Sunt convins c ă în intimitatea lo r, raportarea holocaustul provocat de acesta,
îi fă la Hitler, la cea s ă se suporte mai u şor, s ă se simt ă mai oameni
decât erau!
— Cu alte cuvinte, holocaustul a f ăcut s ă scad ă mult pre ţul vie ţii omene şti!… Iar dac ă
holocaustul nu este real, ci inventat, cei ce l-au inventat nu sunt vinova ţi doar pentru o
minciună, pentru o înscenare, pentru o diversiune, chiar dacă ea are dimensiuni colosale. Ar
mai fi vinova ţi şi de faptul c ă du pă holocaust şi din pricina acestuia oamenii au ucis oameni
cu un plus de u şurinţă, de lejeritate. Şi-au f ăcut mai puţine scrupule. Am înţeles bine?
— Da, se poate spune şi aşa!
— Dar dac ă nu se confirm ă ipoteza atât de nă ucitoare c ă n-a fost holocaust, atunci cui îi
cade în sarcină vina de a fi f ăcut mai posibilă crima în lumea noastră ?
— Evident, celor vinova ţi de holocaust! Vinov ăţ ie care nu se reduce la cei şase milioane de
evrei ucişi, exterminaţi, ci reverbereaz ă mereu, fă când noi victime, căci, fă ră voia ta, a şa fiind
construit ă mintea omeneasc ă, criminalul nu se mai simte atât de criminal când ş tie ce ispr ăvi
a u f ăcut nem ţii lui Hitler! Ţi se umple sufletul de con ştiinţa demnit ăţii tale! Oricât ai fi
criminal!…
— E prea subtil pentru mine … Mă mulţumesc s ă consemnez pozi ţia dumneavoastr ă faţă de
holocaustul de la Auschwitz, Dachau etc., etc. Nu-l contesta ţi!
— Nu-l contest! A ş zice chiar c ă îmi „ convine ” , ca n a ţionalist român, că ci ab ţinerea
autorit ăţilor româneşti de a se încadra în politica Berlinului în chestiunea evreilor, care ne
creeaz ă din nou un statut de excep ţie, devine un argument în plus al preţ uirii mele pentru
felul românesc de a se manifesta în istorie! Frizând, periodic, ciclic, miracolul!
— „ Miracol” ?
— Da, miracolul românesc! Cred că am întâlnit cuvântul „ miracol” şi în comentariul unor evrei,
evrei serio şi, nu haimanale, f ăcut pe marginea soartei pe care au avut- o evreii în România
anilor ’ 40!
— Pe dl. Nicolae Cajal în ce categorie îl includeţ i?
— Dl. Nicolae Cajal a fost acuzat de un fost general de securitate, într -o carte ap ărută prin
Publicat de admin in Marele Manipulator pe 09.02.2009 | 1 comentariu
Despre Ion Coja
Articole aleatoare
Comentarii recente
CAUTARE
LISTA NATIONALA
CATEGORII
Cauta
Lista Nțaionaăl
Like
3,026 people lLikiseta Nțiaonal ă.
Facebook social plugin
Agenda preziden țială
Amestecate
Carte pentru dumirire și
înd rep tare
Constitu ţia Cre ştină a României
Cvadratura cercului
Doctrină naţionalist ă
Holocaust
Întrebare concurs
ION COJA la TV
La zi
Legionarii în eternitate
Lingvistic ă
Lista na ţional ă
Literatur ă
Marele Manipulator
Memorandum Est
Prima pagina Despre Galerie foto CE TE DOARE Contact
Page 1 / 4
’ 93, ’ 94, că a ajuns academician f ără să-şi fi f ăcut studiile universitare ca lumea! Un singur
an de studii în loc de ş ase! …
— Dl. Cajal este tînă rul care i-a b ătut cu pumnul în masă decanului de la medicin ă, marelui
profesor Gr. T. Popa?
— Se pare c ă da!
— Şi n-avea dreptate s-o facă?
— Bine, eu sunt gata s ă accept c ă avea dreptate s ă ceară o repara ţie pentru tinerii evrei
cărora nu li s-a permis s ă facă studii universitare în vremea lui Antonescu. Deş i e de verificat
care a fost exact interdic ţia! Dar, deocamdat ă, merg pe mâna lui Cajal. Ş i-i dau dreptate şi
în ce i s-a întâmplat lui Gr. T. Popa după ce a refuzat s ă-l primească pe junele Cajal direct în
ultimul an de medicin ă: Canalul! Arestat şi trimis la Canal şi alte închisori celebre! Bine i -a
f ăcut Cajal! Dar ce nu înţ eleg eu este de ce dl. Cajal nu a f ăcut nimic pentru ca oameni infinit
mai vinova ţi decât Gr. T. Popa să -şi primeasc ă pedeapsa cuvenit ă! Ace şti oameni infinit mai
vinova ţi sunt cei care i- au ucis ori au contribuit în vreun fel la uciderea celor 400.000 de
evrei pomeni ţi pe inscrip ţia de la Templul Coral din Bucure şti! Câţ i dintre ei au fost trimi şi la
Canal? Nici unul! De ce?
— Aţi mai pus aceast ă întrebare!
— Şi am s-o mai pun, până mi se va da un r ăspuns propriu- zis! În primul rând îl aş tept de la
dl. Cajal.
— Sunte ţi convins că dl Cajal vă poate da un r ăspuns sincer?
— Cum adică?
— Funcţia domniei sale, de pre şedinte al Federa ţiei Evreilor din România, nu credeţ i că îi
impune s ă fie purt ătorul de cuvînt al Federaţ iei?
— Şi dumneata crezi c ă în Federaţ ie s-a pus la vot dac ă a fost sau nu holocaust în România,
iar dl Cajal este acum obligat s ă respecte decizia Federa ţiei?
— De crezut nu cred, dar de ştiut ştiu c ă dl Cajal s- a bucurat anul trecut când ziarele au
publicat scrisoarea lui Barbul Bronstein, din Sinaia, în replică la protestul senatorilor
americani D’ Amato şi Smith…
— Năucii care au considerat c ă îi prive ş te pe ei s ă ne dea voie s ă-i reabilit ăm pe membrii
guvernului Antonescu! … Ce măgari!
— Cred c ă ar merita s ă dăm în Anexa cărţii aceast ă scrisoare!
— Barbul Bronstein? … Barbu este unul dintre cele mai vechi nume româneş ti. Este p ăstrat
din latin ă… Când un evreu îi pune feciorului său un nume atât de românesc, păstrându -l pe
cel de familie, acesta este un semn de mare seriozitate! … Acel p ărinte a vrut s ă semnifice
prin asta c ă între a fi evreu din Româ nia şi a fi un bun român, nu exist ă o contradic ţie!…
Cunosc scrisoarea! Este foarte elocvent ă! Îi ia apă rarea lui Antonescu şi implicit afirmă că
povestea cu holocaustul este o aiureal ă! Zici că i-a plăcut lui Cajal?
— Am din anturajul său informaţia că scrisoarea Barbului Bronstein i-a convenit de minune dlui
Cajal, ca să-i mai tempereze pe „ nebunii ” din Federa ţie!
— Interesant! … Crezi c ă m-am pripit, că l-am judecat prea aspru pe dl Cajal?… S-ar putea s ă
ai dreptate … Ia să încerc să mă bag în pielea lui, tîn ăr cum era în 1944… Ş i luat de valul
revan şei, c ăci, chiar dac ă n-a fost holocaust, u şor nu le- o fi fost nici evreilor în România
anilor ’ 40-’ 44… Başca restul Europei! … Dom’ ne, este al dracului de greu s ă-i judeci pe al ţii!…
Am fost prea categoric!
— Povestea cu Cajal şi Gr. T. Popa de unde o ştiţi?
— Din grupul lor, al priet enilor lui Culianu, Silviu An gelescu, Şerban Angelescu, Paul
Drogeanu, Radu … Dar m-ai pus pe gânduri cu Cajal… Da, situa ţia este mult mai complex ă,
mai complicată!… Am fost prea categoric!
— Aţi văzut recenzia pe care nepotul lui Gr. T. Popa, publicistul Dumitru Radu Popa, o face
cărţii lui Ted Anton?
— Am!…
— Şi?
— Ce?
— Ce v-a dezam ăgit?
— Ideea c ă Ted Anton a reu şit să ajung ă la cunoa şterea profund ă a lumii româneş ti! Poate
că termenii sunt al ţii, dar acesta este înţelesul! Pentru un filolog, specialist în românistică ,
este frapant ă, dimpotrivă, lipsa de înţ elegere fa ţă de lumea românească urîţ ită, simplificată,
deformat ă până la schilodire!
— Îl critică pe Ted Anton c ă v-a f ăcut dumneavoastr ă o imagine idealizat ă, pe c are n-o
meritaţi! E un atac la persoan ă?
— Este în primul rând o prostie! Eu sunt supă rat pe Ted Anton pentru felul cum a transmis
cititorilor s ăi informa ţiile pe care el le-a cerut de la mine! … Iar lui Radu i se pare c ă Ted
Anton îmi dă prea multă importan ţă!… Ce să răspunzi la asemenea neputin ţă de a-ţi reprima
antipatiile?! Mi-ar fi u şor să-i răspund dac ă antipatia lui ar fi reciproc ă! Dar nu-l antipatizez
pe Dumitru Radu Popa!
— Ci?
— Să zic c ă-l compătimesc? … Poate! … Familia sa a avut de suferit dup ă 23 august 1944! …
Bunică-su, p ărinţii săi, alte rude! … Or, bietul Radu a fost în stare să semneze pactul cu
Diavolul, cu cei care au adus atâta suferinţă în familia sa!
— Cu securitatea?
— Mai rău!
— Cum vine asta?!
— Vine cam aşa: securitatea a fost un instrument în mâna cui?
— A PCR!
— Care, la rândul să u, n-a fost decât tot un instrument?! În mâna cui?
— ?…
— Îţi spun eu: în mâna antiromânismului, a antinaţ ionalismului. A cominternului etc! …
Lucrurile însă au evoluat, lent, dar sigur, spre o ruptur ă între PCR ş i comintern, ruptur ă
ARHIVE
Preafratele nostru
Proces cu Aurel Vainer
Promovate
Publicistic ă.Varia
Regele Mihai
Texte uitate, texte cenzurate
Textele altora
Transilvania
Vatra Românească
octombrie 2013
septembrie 2013
august 2013
iulie 2013
iunie 2013
mai 2013
aprilie 2013
martie 2013
februarie 2013
ianuarie 2013
decembrie 2012
noiembrie 2012
octombrie 2012
septembrie 2012
august 2012
iulie 2012
iunie 2012
mai 2012
aprilie 2012
martie 2012
februarie 2012
ianuarie 2012
decembrie 2011
noiembrie 2011
octombrie 2011
septembrie 2011
august 2011
iulie 2011
iunie 2011
mai 2011
aprilie 2011
martie 2011
februarie 2011
ianuarie 2011
decembrie 2010
Page 2 / 4
oficializat ă în 1964! PCR ş i securitatea, mai exact spus o parte din PCR şi din securitate a
abandonat antiromânismul, ceea ce nu înseamnă că au încetat să facă deservicii şi mari
suferin ţe neamului românesc. Dar n -au mai f ăcut-o dup ă un program conceput în acest
scop! Ci din prostie, din incultur ă, din incompeten ţă mai ales!
— Aţi şi spus- o în 1980, la Conferinţ a scriitorilor din Bucure şti, referindu-vă la marile gre şeli
care se fac în economie: decât cu prostul la câş tig, mai bine cu omul deştept la pagub ă!
— Dar dac ă oficial şi prin liderii s ăi PCR (y compris securitatea) a p ărăsit, a abandonat
antiromân ismul, asta nu înseamn ă că în 1964 a dispărut din România antiromânismul! Cine
l-a sus ţinut? În primul rând o parte, mai mult sau mai puţ in abil mascat ă, a PCR şi a
securit ăţii! Apoi, a devenit tot mai antiromânească „ Europa liber ă” , sub pretextul c ă ar fi
anticomunist ă şi anticeau şist ă! Pe foarte mul ţi i-a păcălit, fă cându -şi ascult ătorii mai slabi de
înge r să pună semnul egalit ăţii între anticomunism, anticeauş ism şi antiromânism!
— Spune ţi lucruri foarte ciudate şi greu de acceptat.
— Domnule, nu uita: gestul de a- l împiedica pe Mircea Eliade să revină în România este un
gest antiromânesc! O fi fost anticeauşist, dar asta nu mai are nici o însemnă tate! Pe mine
nu m-a bucurat că e un gest anticeau şist, ci m-a durut ca gest antiromânesc!
— O acuza ţi pe Monica Lovinescu de antiromânism?
— Dacă ea este cea care l-a determinat sau m ăcar l-a sf ătuit pe Mircea Eliade s ă nu revin ă
în Ţară, da, o acuz de antiromânism!… Hai s ă-ţi povestesc discu ţia mea cu Virgil Ierunca, la
Paris, în 1984. În ţ ară era încă vie disputa între Moses Rozen, care ceruse să nu se permit ă
publicarea integral ă a prozei politice eminesciene şi bunul meu coleg Pompiliu Marcea, care
reacţionase cu indignare la preten ţiile insolente ale rabinului şef. Şi l-am întrebat pe Virgil
Ierunca de ce nu se pronun ţă de la Paris în această chestiune. De ce, f ără să pomeneasc ă
nimic despre aceast ă polemică între Moses Rozen şi Pompiliu Marcea, îl atacă totu şi în mod
constant pe Pompiliu Marcea, pentru fel şi fel de fleacuri, în loc să -şi informeze ascult ătorii
asupra luptei dure în care acesta se angajase împotriva celui mai puternic individ din
România?!
— „ Cel mai puternic ” ?
— Aşa le pl ăcea nepo ţilor rabinului s ă se prezinte: nepotul celui mai puternic om din
România!… Ş tiau ei ce ştiau! …
— Şi ce-a răspuns Ierunca?
— Nimic demn de a fi ţinut minte! A scăldat-o, f ără nici o ru şine c ă l-am prins cu ocaua mică!
De ce, domnule Ierunca, îi luaţ i partea lui George Macovescu, care a fost primul care s-a
dezmeticit şi a sărit în apă rarea lui Ceau şescu atunci când acesta a fost atacat, în plin
congres, de Gheorghe Pârvulescu?!… De ce uita ţi lucrul acesta, atât de grav pentru un
democrat?! Pentru un anticeau şist ce sunte ţi?!
— Pentru c ă George Macovescu era deja liderul scriitorilor cominterni şti, antina ţionalişti,
democra ţi aşa zişi, aflaţi în graţiile „ Europei libere ” ?
— Cam a şa ceva! … Eu, domnule, am avut meciul meu cu autorit ăţile româneş ti!… Eu am fost
anticomunist şi democrat, dar am fost a şa de pe pozi ţiile na ţionalismului, ale unui
naţionalism înaintea că ruia nu am pus nici m ăcar pe tata! … Eu, cu câte am făcut eu înainte
d e ’89, ca protest anti, am fost dizident cât zece Dorin Tudoran ş i Andrei Ple şu la un loc!
Numai c ă eu nu am fost propriu-zis dizident, ci am fost rezistent, cum bine face aceast ă
distinc ţie dl. Ilie B ădescu, mintea cea mai lucid ă de azi! Am rezistat bol şevismului, afirmând
în locul acestuia valorile naţionalismului. Eu am mizat pe naţionalism şi am dovedit c ă po ţi să
fii na ţionalist şi în acelaş i timp anticomunist! Marea diversiune care s- a încercat, după 1964,
d e către cominterni şti a fost aceea de a deplasa antipatia fa ţ ă de comunism spre
naţionalism, b ăgându -le în cap românilor că na ţionalismul înseamnă ceau şism, comunism!…
Ar trebui sociologii şi psihologii s ă studieze cum de le-a reu şit aşa de bine stratagema! În
1984, când am fost din nou, după 15 ani, în Occident, am descoperit că românii din diaspora
se tem s ă ia vreo atitudine împotriva revizionismului ungar ca să nu se cread ă că fac politica
lui Ceau şescu! Le- am spus la câţ iva: sunte ţi de un imbecilism total! Nu v ă da ţi seama c ă-i
aduce ţi astfel lui Ceau şescu cel mai teribil şi mai nedrept omagiu!…
— Şi care este vina lui Dumitru Radu Popa?!
— Vina este c ă nu-şi reprimă antipatiile! Iar antipatia sa fa ţă de mine – poate c ă mă înş el,
dar a şa am sim ţit-o eu, venea de la modul meu de a m ă simţi liber şi de a ac ţiona ca un om
liber, cu care am stârnit nu numai dragostea ş i pre ţuirea unora, ci şi ranchiuna altora,
înd eose bi a indi viz ilor car e făc eau în par ticu lar pe anticomu nişt ii, dar mânc au o pâi ne albă
de la comuni şti! Ba chiar c ădeau la pace! Nu le pica deloc bine s ă vad ă că eu procedam
exact invers, în public eram ferm anti, anticomunist, antibolşevic, iar în particular mai
degrab ă le recuno şteam comuni ştilor unele merite! … Acele merite care decurgeau din
naţionalismul meu! Instinctiv, practicam „ modelul” Petre Ţuţea!
— Un exemplu de astfel de merite comuniste?
— Pe mine nu m ă exaspera ideea c ă s-a găsit Ceau şescu s ă facă în Bucureş ti cea mai mare
clădire din lume! Unii se sufocau de indignare c ă s-ar putea ca o asemenea cl ădire s ă se
înalţe în Ro mâ ni a, d e către un cvasi — analfabet! … Pe mine m ă amuza şi mă încânta
asemenea idee! … A fi na ţionalist înseamnă să-i recuno şti adversarului faptele care, de şi îi
aduc acestuia faim ă şi recuno ştinţ ă publică, sunt b inef ăcătoare pentru neam, pentru
naţiune! Ţuţea f ăcuse ani grei de pu şcărie, dar era gata s ă recunoasc ă valabilitat ea politicii
comuniste de industrializare! Or, Radu Popa lucra s ăracu’ pentru propaganda comunist ă, el,
al cărui bunic „ f ăcuse ” Canalul doar pentru c ă era una din min ţile luminate ale neamului! Am
avut discu ţii pe acest subiect, îi era clar cu cine colaborează , dar deh!, nu avem decât o
singur ă viaţă! Merit ă să mai faci şi compromisuri ca să te po ţi bucura de ea! … Dacă-l ghicesc
bine pe Radu, cred c ă-l durea s ă constate c ă unii, ca mine, se puteau bucura de via ţă şi f ără
să facă compromisurile pe care el, vai!, le acceptase! Unul ca mine, pentru oameni ca Radu
Popa, este dovada stânjenitoare c ă a te b ăga slug ă la tovar ă şul Diavol nu este singura
solu ţie de supravie ţuire!… Îmi pare rău că am vorbit atâta despre mine! Dar când l -am sunat
pe Culianu în 1984, am dat peste un fost student bucuros să -mi cear ă detalii despre
LINKURI
noiembrie 2010
octombrie 2010
septembrie 2010
august 2010
iulie 2010
iunie 2010
mai 2010
aprilie 2010
martie 2010
februarie 2010
ianuarie 2010
decembrie 2009
noiembrie 2009
octombrie 2009
septembrie 2009
august 2009
iulie 2009
iunie 2009
martie 2009
februarie 2009
ianuarie 2009
octombrie 2008
iunie 2008
mai 2008
februarie 2008
ianuarie 2008
noiembrie 2007
octombrie 2007
septembrie 2007
august 2007
iulie 2007
iunie 2007
Blogul lui Radu Golban
Herald Studio
Lista Nationala
Page 3 / 4
ispr ăvile mele de la Bucure şti, din şedin ţele de partid de la Universitate sau ale scriitorilor!
La fel de bucuros cum eram eu s ă aflu c ă numele lui se impune tot m ai mult în lumea
academică occidental ă!… Nu cred c ă Radu Popa a ştiut s ă se bucure vreodat ă de succesul
altuia! … De-aia n-a prea avut nici la femei noroc! … Aş mai strica o întrebare, înainte de a
înc hid e ace st sub iec t: ce s-a ales din prietenia cu Nené după ce Radu Popa a ajuns şi s-a
stabilit la New York? … Altfel, băiat de ştept Popa ăsta. Altceva i- a lipsit ca s ă se aleag ă ceva
de capul s ău!
1 comentariu la “ Marele Manipulator si
asasinarea lui Culianu, Ceausescu, Iorga– cap.
XV”
Partajeaza: Îmi place 0 Email
Florin Croitoru
30.08.2009 la 4:26 pm
d-le profesor,nu-i mai da ţi zor cu cei 6 milioane,că de mult,de pe vremea lui
Kenedy cifra a fost coborîtă de propaganda american ă la 4 milioane iar acum
chiar Centrala Evreiasc ă din America nu mai vorbeşte de cît de 1,1
milioane.Mi se pare caraghios s ă avansa ţi o cifră mai mare decît evreii.Chiar
propaganda Israelului nu avanseaz ă decît 4 milioane.
Afară de asta ar fi util s ă încercaţ i să-i explicaţi unui om inteligent cum pot fi
gaza ţi oameni în 20 de minute cu pastile de cretă îmbibate cu HCN(asta a
fost Cyclon B), din acelea care au nevoie de 24 de ore pt a ucide mici fiin ţe ca
păduchii,puricii ş____________i ploşniţele.
2)Barbu e p ăstrat din latin ă? Unde a ţi auzit dv de vreun autor,militar,împă rat
etc roman cu numele Barbu? Am citit mai multe cărţi cu privire la numele
romîneşti şi sînt interesat de subiect,dar aş a o ipotez ă nu am mai întîlnit. Să
nu spune ţi că Barbu vine de la ….Barbirian de ex ,că nu merge.Dac ă ar fi fost
în latină Barbus …..dar nu a fost.Deci s-a p ăstrat bine la noi pe cînd chiar
acas ă la romani,la Roma, sau în Italia,Spania… ..nu s-a păstrat.Ieu zic s ă
revede ţi logica cu care aţi operat aici.
r ă spunde
Raspun e
Nume (required)
E-mail (nu va fi publicat) (required)
Website
Anunţă-mă prin e-mail când este adă ugat un comentariu.
Anunţă-mă prin e-mail când apar articole noi.
55
66
Trimite
Ion Coja © 2007 - 2013
Page 4 / 4
Cauta
Marele Manipulator si asasinarea lui Culianu,
Ceausescu, Iorga – cap. XVI
Capitolul XVI
LA NIVELUL PLANETAR
— Aş semnala o informa ţie care, de şi n-am înţ eles -o prea bine, s-ar p utea s ă aib ă o
legătură cu tragedia mor ţii lui Culianu: apropierea lui Culianu de „ un alt mentor ” al său,
despre care nu am auzit şi nu ştiu nimic, Hans Jonas, cercet ător pasionat al unor terenuri
deasemenea periculoase, mi şcătoare: „ rebelele secte gnostice secrete ” . Ce ştiţi despre
acest autor, despre acest domeniu?
— Nimic! Nimic altceva decât că, cu siguran ţă, ele nu sunt numai secrete, ci şi primejdioase!
Cine ştie? … Aş putea paria c ă dacă se va afla cauza asasin ării lui Culianu, explica ţia îi va
dezam ăgi pe to ţii amatorii de senza ţional!
— Şi atunci noi ce rost mai are s ă pierdem atâtea nopţi în discuţii?! În acest dialog?!
— Are rost, dac ă şi pentru c ă nu se va afla cauza acestui asasinat! Iar dac ă nu se va afla
asta înseamnă că explicaţia acestei crime, motivarea şi motivul ei, nu e deloc obi şnuită! De
aceea nici nu se va afla! În schimb, asta nu -i va împiedica pe unii să emită ei ipoteze dintre
cele mai verosimile şi mai credibile la nivelul cititorului obişnuit, ipoteze absolut diversioniste.
Dialogul nostru are menirea s ă răspund ă acestor diversiuni, îndeo sebi celor croite dup ă o
strategie antiromâneasc ă, aşa cum este versiunea lui Ted Anton & his orchestra!
— Îmi îngădui s ă vă semnalez un gând al lui Ted Anton, care pare că ştie mai mult decât ne
spune. La pagina 146, sus: „ studiile sale legate de idei şi putere îl împingeau spre probleme
extrem de incomode pentru un regim totalitar. Şi s-ar fi putut ca poli ţia secret ă (adică
securitatea – n. n.) aflată în capitalele lumii să -l descifreze cu mai multă perspicacitate decât
cititorii s ăi academici, sau s ă intuiasc ă evoluţia sa viitoare mai precis chiar decât el însuş i.
Explorar ea în deplină libertate a modelelor subiacente istoriei cuprins ă în scrisul să u era
neliniştitoare pentru oricine de ţinea putere şi avea ceva de ascuns ” . Repet: „ neliniştitoare
pentru oricine de ţinea putere şi avea ceva de ascuns ” !
— Da, este un citat interesant. Mi-a sc ăpat şi ăsta! … Îmbătrânesc!…
— N-am vrut să vă…
— Îmbătrânesc, dar nu mă ramolesc!… Ştii ce scrie Sextil Pu şcariu, în Dicţ ionarul s ău, la
cuvântul moş ? M oş este „ un bărbat trecut de 50 de ani ” !… Eu am deja 55! … Aşa c ă hai s ă
mai subliniez şi eu ceva ce ţi-a sc ăpat dumitale, în citatul propus: „explorarea în deplină
libertate a modelelor subiacente istoriei cuprins ă în scrisul să u” … Ce sunt aceste modele
subiacente istoriei? De ce nu este Ted Anton mai explicit? … În plus, acest citat ne confirmă
în ip ot ez a no as tră : Culianu , recuno aşte Ted Anton, în scrisul să u a explorat modele
subiacente istoriei, adic ă aflate în ceea ce pe româneş te se nume şt e „ dedesubturile
istoriei ” . Cu asemenea explor ări însă , f ăcute în Occident, Culianu nu devenea neliniş titor
pentru poli ţia secret ă din România, pentru securitate, ci pentru cei care efectiv fac istorie
„ subiacent ă” .
— Ted Anton însă îi are în vedere pe strategii securităţ ii!
— Nu îi are în vedere!… Zi, domnule, ca lumea: îi laudă cum n-au mai fost de nimeni l ăud aţi
băieţii cu ochi alba ştri. Iat ă-i, trimişi prin marile capitale ale lumii s ă-l citeasc ă atent pe
Culianu, ei îşi dau seama mai bine chiar decât însuşi Culianu încotro evoluează acesta ca
intelectual, ca savant! D ă-ţi dumneata seama ce super-academicieni trimitea securitatea
peste grani ţă, în misiuni de suprav eghere a românilor din exil!’ Ce tipi intuitivi fantastici! Şi la
ce nivel de erudi ţie intuitivi!…
— Deci nu este adev ărat?
— Dar cum să fie adevărat?!
— Şi, totuşi, dacă este adev ărat?
— În ce fel să fie adev ărat?
Publicat de admin in Marele Manipulator pe 09.02.2009 | 7 comentarii
Despre Ion Coja
Articole aleatoare
Comentarii recente
CAUTARE
LISTA NATIONALA
CATEGORII
Cauta
Lista Nțaionaăl
Like
3,026 people lLikiseta Nțiaonal ă.
Facebook social plugin
Agenda preziden țială
Amestecate
Carte pentru dumirire și
înd rep tare
Constitu ţia Cre ştină a României
Cvadratura cercului
Doctrină naţionalist ă
Holocaust
Întrebare concurs
ION COJA la TV
La zi
Legionarii în eternitate
Lingvistic ă
Lista na ţional ă
Literatur ă
Marele Manipulator
Memorandum Est
Prima pagina Despre Galerie foto CE TE DOARE Contact
Page 1 / 10
— În sensul că a existat cineva, o persoan ă sau mai multe, mai dota ţi chiar şi decât publicul
academic c ăruia i se adresau textele lui Culianu, şi care au fost capabili „ să intuiasc ă mai
precis chiar decât Culianu însuş i, evoluţia sa viitoare ” . Numai detaliul că inşii aceştia atât de
dota ţi ar fi apar ţinut politicii secrete din România, numai acest detaliu este îndoielnic, în rest
ei nu pot fi decât într -adevăr foarte capabili!
— Cine, domnule? Care ei?
— Cei ce de ţin puterea şi au ceva de ascuns! Şi pentru care Culianu devenise tot mai
neliniştitor!… Acei mari speciali şti în de toate care joacă ş ah pe tabla lumii, mi şcându -ne ca
pe ni şte pioni sau nebuni ce suntem! Se pare c ă Ted Anton se gândeş te la texte precum
Religia şi puterea, la preocup ările lui Culianu de a afla ce au de ascuns cei care de ţin
puterea! Se gândeş te la asemenea preocup ări şi nu le ascunde, nu le estompeaz ă!
— Da, mai sunt în carte astfel de aluzii, bună oar ă la pg. 130: „ studiul magiei renascentiste la
determinat pe Culianu s ă se revolte împotriva unui construct unic al realului, nu numai de
tip comunist, ci şi occidental ” . Subliniez: „ să se revolte ” !
— Asta nu înseamnă că l-aţi judecat prea aspru pe acest Ted Anton ’ ?
— Eu l- am judecat în primul rând pentru intenţ iile cu care a scris aceast ă carte, pentru
concluziile pe care a încercat să le impună forţând evidenţ a unor fapte, a unor informa ţii. Îmi
pare r ău pentru toat ă lumea, dar r ămân la impresia, la convingerea că aceast ă carte a lui
Ted Anton este o mostr ă de literatur ă conceput ă spre a-şi manipula publicul cititor!
— Discu ţia noastr ă, dacă se va publica, nu va fi şi ea tot o mostr ă de manipulare a cititorilor?
— Eh, cu întrebarea asta recunosc că m-ai pus în mare încurcătură!
— Eh, cât pot ş i eu!… N-am altă inten ţie decât aceea de a fi obiectiv!
— Asta nume şti dumneata obiectivitate? Bravo, domnule!
— Şi de ce n-ar fi?
— P ăi dacă crezi că e manipulare, atunci n-o mai public ăm! Dumneata de ce te- ai angajat în
acest dialog? Ce ai urm ărit?
— Să aflu punctul dumneavoastr ă de vedere!
— Şi ai să publici tot ce ţi-am spus?
— Desigur!
— Păi, vezi? Tocmai asta n-a f ăcut domnul Ted Anton ăsta al dumitale!
— De ce „ al meu” ?
— Pentru că vrei să-l aperi, doar a şa, ca s ă-ţi linişteşti con ştiinţa! Ca s ă-ţi dovede şti că eşti
„ obiectiv ” !
— Şi ce e r ău în asta?
— E rău că vorbim de atâtea zile ş i am spus- o de atâtea ori: grecul de american m -a citat pe
mine, ca surs ă de informa ţii, m-a citat gre şit, eliminând toate informaţ iile care contraziceau
scenariul lansat în presă imediat dup ă asasinarea lui Culianu! Deci este o mic ă mare
deosebire între ce faci dumneata ş i ce a f ăcut Ted Anton! Nu fi cavaler şi generos cu cine nu
merită! Dumneata cau ţi adev ărul şi, desigur, n-ai nici o şan să de a fi sigur c ă l-ai aflat, dar îl
cauţi cu bun ă credinţă, pe când Ted Anton al „ nostru ” nu e preocupat s ă afle adev ărul, ci el
ştie c ă minte şi o face încercând să dea minciunii aparen ţă de căutare a adev ărului. În plus,
strict gazet ăreşte vorbind, discu ţia pe care Ted Anton a avut- o cu mine îi oferise
argumentele cu care s ă infirme „ versiunea oficial ă” asupra crimei. Un gazetar veritabil este
bucuros s ă răstoarne o asemenea versiune, s ă dovedeasc ă că până la el to ţi, în frunte cu
poliţia american ă, s-au l ăsat p ăcăliţi!… I se oferea ocazia de a da peste cap solu ţia
îmbrăţişată de pres ă şi de poli ţie! De ce nu a speculat aceast ă şan să de a spori considerabil
interesul pentru investiga ţia sa? … Pentru acest comportament gazet ăresc ciudat exist ă o
singur ă explica ţie plauzibil ă! Ai alta? Ted Anton a fost programat, i s-a comandat s ă su sţină
o anumit ă ipotez ă!… Iar dac ă, din când în când aruncă do uă-trei vorbe despre cei ce de ţin
puterea şi fac jocul politic pe planet ă, este pentru c ă au fost foarte mul ţi prietenii şi colegii
lui Culianu care i- au împărtă şit lui Ted Anton b ănuiala lor c ă Nené a fost asasinat deoarece,
savant de talie mondial ă, deranja pe cineva exact la acest nivel: mondial, planetar! Pe cine?
— Un moment! … Aţi propus un ra ţionament interesant: Ioan Petru Culianu a fost un savant
de talie mondial ă, plane tară. Acesta a fost nu numai nivelul erudi ţiei sale, ci şi nivelul
problemelor de a c ăror rezolvare s- a ocupat în scrierile sale: nivelul planetar. Cel mai
probabil ar fi ca şi adversarii s ăi să existe ca adversari tot la acest nivel , planetar. S ă fie,
aşadar, ni şte persoane sau o institu ţie ale c ăror preocup ări vizeaz ă întreaga planetă !
— Aşadar, asasinatul are cele mai multe şanse s ă se fi produs în urma unui conflict ivit la
acest nivel! Planetar!
— Iar cartea lui Ted Anton încearcă , minţind, eludând toate semnele care îl contrazic, să
dovedeasc ă că asasinatul s-a produs la un nivel mult mai jos, aproape josnic: al securit ăţii,
a ceea ce a mai r ămas în 1991 din securitatea ceauş ist ă!
— Ai înţeles mai bine decât mine însumi ce am spus, ce am vrut să spun!
— Ieri sau alalt ăieri, zilele trecute, a ţi definit manipularea ca pe o strategie prin care
oamenii, electoratul, sunt determina ţi să se conving ă de anumite lucruri. Rezult ă acum că
aceast ă definiţie nu este suficient ă.
— Cam da!
— Deci manipularea o lega ţi nu numai de dorin ţa de a convinge, de strategia persuasiunii, ci
şi de faptul c ă, la nevoie, încerci prin această strategie s ă dai unei minciuni prestigiul
adev ărului dovedit! Să produci convingeri false, eronate!
— Cam a şa!
— Crede ţi că ar merita s ă zăbovim asupra jur ământului ____________pe care Culianu ş i Carmen
Georgescu, prima lui so ţie, şi l-au f ăcut în noaptea logodnei lor? „ De fi-va încă lcat acest pact
de vreunul din noi, fie ca acela să moară de o moarte fulger ătoare şi ruşinoas ă” ?
— Ştiu şi eu? … Eu n-a ş zice c ă moartea lui Culianu a fost ru şinoas ă! Nu-l descalifică!… Deşi
este v ădită inten ţia asasinilor de a lega moartea lui Culianu de locul în care s -a produs.
Recunosc, nu mi- e la îndemână „ conceptul ” de moarte ru şinoas ă. Se lucreaz ă cumva în
vreun spa ţiu cultural sau religios cu ideea de moarte ru şinoas ă? Dacă da, atunci întrebarea
ARHIVE
Preafratele nostru
Proces cu Aurel Vainer
Promovate
Publicistic ă.Varia
Regele Mihai
Texte uitate, texte cenzurate
Textele altora
Transilvania
Vatra Românească
octombrie 2013
septembrie 2013
august 2013
iulie 2013
iunie 2013
mai 2013
aprilie 2013
martie 2013
februarie 2013
ianuarie 2013
decembrie 2012
noiembrie 2012
octombrie 2012
septembrie 2012
august 2012
iulie 2012
iunie 2012
mai 2012
aprilie 2012
martie 2012
februarie 2012
ianuarie 2012
decembrie 2011
noiembrie 2011
octombrie 2011
septembrie 2011
august 2011
iulie 2011
iunie 2011
mai 2011
aprilie 2011
martie 2011
februarie 2011
ianuarie 2011
decembrie 2010
Page 2 / 10
dumitale devine foarte interesant ă. Deocamdat ă, nu mă pricep s ă răspund. Oricum, este o
coinciden ţă în plus legată de acest asasinat, de aceast ă moarte atât de…
— N-aţi pomenit nimic până acum despre Culianu ca practicant al magiei: ghicitor în că rţi şi în
alte semne, inclusiv cele care prevesteau moartea sa violent ă.
— Eh, nu prea îmi vine să -l iau în serios pe Culianu ca ghicitor în că rţi! Cred c ă se juca,
inclusiv la examenele care includeau tehnici şi procedee specifice acestei profesii. Studen ţii
aveau de ce s ă-l ţină minte pentru demonstra ţiile f ăcute la diverse petreceri. Mi-aduc aminte
de petrecerile noastre, la Bucure şti, când eram invitat de studenţ ii din ultimul an, de
absolven ţi, ce succes aveam ghicindu- le în cafea viitoarelor profesoare de limba română !… E
plăcut s ă croieşti destine propriu-zis imaginare. E şti undeva în marginea literaturii, foarte
aproape. Sentimentul este ciudat şi complex. Te stimulează!
— Eu mă gândeam ş i la calculele pe care Culianu pretindea c ă le-a f ăcut şi care l-au dus la
concluzia, încă din septembrie 1989, c ă în curând Ceauş escu va fi debarcat, iar Andrei Ple şu
şi Dan Petrescu, cumnatul s ău, vor face parte din primul guvern ce se va instala la putere
du pă căderea lui Ceau şescu. A fost un calcul sau premoni ţie? …
— Dacă Culianu ar fi avut un dar al premoni ţiei, şi l-ar fi descoperit mai devreme, încă de pe
vremea când se afla în ţ ară!
— Crede ţi în realitatea unor astfel de însuş iri, cum ar fi cele divinatorii?
— În general, cred în ceea ce şi înţeleg cât de cât!… În felul acesta sunt ş i creştin, credincios
ortodox! … Povestea asta cu ghicitul n- o înţ eleg, nu e pe placul min ţii mele! Dar, recunosc,
am fost de câteva ori în situaţ ia de a constata c ă e ceva! … N-aş putea trece sub t ăcere
aceste dovezi, le pot numi a şa!
— Vă rog să povesti ţi!… Măcar pentru ra ţiuni comerciale, publicul gustă aşa ceva!
— Maică-mea, Dumnezeu s- o odihn ească, ar fi avut mai multe de povestit! Nici ea nu credea,
dar ceda în faţ a unor eviden ţe. Fusese la un ghicitor, în tinereţ e, dus ă de o cumnat ă, mai
mult în glumă! I s-au adeverit cam toate cele prezise de ghicitor. Prin anii ’30 România era
plină de ghicitori! … În schimb, maică -mea avea vise premonitorii! … Era într -o oarecare
intimitate cu Sfînta Paraschiva!… Care deseori o sf ătuise şi o îmbă rbătase, în anii grei, ’ 50-
’ 60!…
— Dar dumneavoastr ă?…
— Am să mă rezum la o singur ă întâmplare, un prieten ş i pu ţin rud ă prin alian ţă, Nelu
Coman din Breaza, la care am tras de câteva ori când erau copiii mici. Om cu gospodă rie
mare, harnic şi el şi nevast ă-sa şi toţi ai lui, dar f ără copii dup ă câţ iva ani de c ăsnicie. Într -o
zi, văzându -l cu câtă plăcere le f ăcea copiilor mei toate poftele, l- am întrebat care e situaţ ia.
Soţia lui fusese pe la mai mul ţi doctori, cu acela şi diagnostic: sterilitate definitiv ă. L-am
sf ătuit s ă apeleze şi la fratele meu. „E cel mai bun gin eco log din Rom âni a!” A văzut-o şi
frate-meu, am trimis- o şi la Dan Alessandrescu, directorul de la Polizu, acela şi diagnostic!
Comentând această neplăcută situa ţie, l-am sf ătuit s ă înfieze un copil, do i. E pă cat de a şa
gospod ărie frumoas ă! Ştii ce mi-a răspuns? C ă nu-şi face nici o grij ă, va avea un copil, c ăci
aşa i-a ghicit… şi a spus un nume. Un ghicitor vestit din Câmpina!… Dar mi-a s pus- o cu atâta
convingere c ă am crezut, la început, că glumeşte! Fiind de felul s ău şi foarte glume ţ, mucalit
chiar. Zic, poate că vei avea un copil cu alt ă femeie! N-a exclus ideea, dar el ştia sigur c ă va
avea un copil. Peste un an, un an şi ceva, o aduce pe nevast ă-sa la spita l, s-o opereze de
un chist ovarian care i se formase şi, în ultima clipă , pe masa de opera ţie, doctorii îş i dau
seama c ă biata femeie era de fapt însă rcinată! Cu feti ţa pe care o au acum, deja elev ă!…
Povestea asta n-o ştiu din auzite! Dar ceea ce m-a impresionat cel mai tare a fost credin ţa
liniştită şi total ă pe care Nelu Goman o avea în ceea ce i se ghicise! Mi -e greu s ă înţ eleg,
adică să mă substitui, s ă mă bag în pielea acestor oame ni!… O fi fost şi Nené Culianu din
stirpea acestora?! …
— În acest caz, a prezis cu detalii surprinză toare schimbarea de regim politic din decembrie
1989. În 1988 îi scria soră -sii, în ţ ară: „ Se va face dreptate. Tic ăloşii îş i vor lua pedeapsa ” ,
iar în octombrie 1989, la telefon, îi va spune că „totul se va termina cu bine într -o lună sau
do uă. Merge ţi înainte, cu încredere” . Făcând ş i precizarea absolut ciudat ă, ciudat de exact ă:
„ Dan – adic ă Dan Petrescu, cumnatul s ău, cel h ăituit prin anchete de securitate va fi în
curând în conducerea ţă rii” . Vezi pagina 245-246. Iar la pagina 248 afl ăm că într -un text
publicat într -o revist ă a exilului românesc, ală turi de Dan Petrescu e men ţionat şi Andrei
Pleşu ca viitor ministru al guvernului instaurat dup ă prăbuşirea comunismului. Şi vor fi într -
adev ăr amândoi în guvernul Petre Roman, la ministerul culturii, unul ministru plin, altul
adjunct.
— Într-adevăr, nu se poate trece peste aceste detalii! …
— Mai târziu a vorbit despre niş te calcule pe care le f ăcuse, pe tabla de şah a lumii politice,
şi era mândru să constate cât de corect calculase!
— Toat ă lumea f ăcea calcule, pronostica şi mai ales îş i imagina cum i-ar plăcea s ă fie dup ă,
du pă căderea lui Ceau şescu.
— Dumneavoastr ă ce calcule v-aţi f ăcut? … Cum aţi fi dorit să fie după?
— Eu, dup ă 1984 – anul când am fost propriu -zis prima oar ă în Occident, ză bovind o lun ă
într eagă pe acol o, an în care m-am dumirit şi asupra jocului tic ălos pe care îl fă cea „ Europa
liberă” , mi-am mai temperat el anurile anticeau şiste. Bun ăoar ă, peisajul Bucure ştiului răvă şit
de demol ări şi de vaste construc ţii, – cam atunci, pe la începutul anilor ’ 80 s-au construit
pasajele rutiere de la Obor, Pia ţa Victoriei, Pia ţa Unirii etc, metroul, albia Dâmboviţ ei, Casa
Poporului şi cl ădirile adiacente, ce mai?! Bucure ştiul era întors cu fundul în sus ş i toat ă
lumea era sup ărată. La Paris am înţ eles c ă în urmă cu un secol cam tot a şa ceva f ăcuse şi
celebrul Hausmann, de pe urma c ăruia au r ămas marile bulevarde ale Parisului! În plus,
locuind numai pe la fo şti colegi, pe la prieteni, iar nu la hotel — nici nu a ş fi avut cu ce bani
să-l plătesc, am v ăzut via ţa de toate-zilele a occidentalului şi mi-am dat seama c ă nu st ăm
chiar a şa de r ău cum crezusem! Adev ărul era altul şi de cele mai multe ori aparen ţele ne
defavorizau pe noi, cei din România, dar adevărul, când ajungeai la el, repunea în drepturi
înc red ere a mea , a noas tră, în ceea ce se întâmpl a în ţară! Din p ăcate, revenind în ţ ară, nu
LINKURI
noiembrie 2010
octombrie 2010
septembrie 2010
august 2010
iulie 2010
iunie 2010
mai 2010
aprilie 2010
martie 2010
februarie 2010
ianuarie 2010
decembrie 2009
noiembrie 2009
octombrie 2009
septembrie 2009
august 2009
iulie 2009
iunie 2009
martie 2009
februarie 2009
ianuarie 2009
octombrie 2008
iunie 2008
mai 2008
februarie 2008
ianuarie 2008
noiembrie 2007
octombrie 2007
septembrie 2007
august 2007
iulie 2007
iunie 2007
Blogul lui Radu Golban
Herald Studio
Lista Nationala
Page 3 / 10
am putut discuta în aceşti termeni decât cu nevastă -mea, cu fraţii mei, cu cumnatul meu! Cu
maică-mea! Mă întorsesem din Occident cu o pă rere mult schimbată despre ce se întâmpla în
ţară. Schimbată în bine! Dar n -o puteam face public ă, de team ă că nu m-ar fi crezut nimeni,
ci şi-ar fi închipuit că fac jocul propagandei de partid, c ă sunt „ omul securit ăţii” .
— Şi nu era ţi!
— Am să-l citez pe dl. Romul Munteanu: „câ teo dată îmi pare rău că n-am fost! ”
— Ave ţi un argument u şor de produs prin care s ă dovedi ţi că într -adevăr nu a ţi fost „ omul
securit ăţii” ? Vă întreb deoarece în România toată lumea suspecteaz ă pe toat ă lumea că „a
fost ” , că a colaborat cu securitatea. În plus, această suspiciune unii au creat-o şi în jurul lui
Culianu! Deci, nu ie şim din subiectul cărţii!
— Uite, la Paris, am sunat- o pe Monica Lovinescu, în vara lui 1986, ca s -o fac ate nt ă că
Iancu Lucian, arestat în 1985 ş i condamnat penal, ca fraudator al statului, este de fapt
de ţinut politic!
— E vorba de Iancu Lucian actorul, directorul teatrului din Constan ţa?
— Da! În 1985 a candidat la alegerile locale, pentru un post de consilier judeţean. Iar în
preziua alegerilor el a încercat, după un scenariu aventuros şi copilăresc, să ajung ă în Turcia
cu un vapor care pleca din Constan ţa cu destina ţia Gala ţi! Mă rog, ceva tragi- comic. În vara
lui 1986 „ Europa liber ă” în că n u ştia c ă Lucian Iancu este de ţinut politic. I-am telefonat
doamnei Lovinescu – a fost prima şi singura dat ă când am vorbit cu dânsa – şi i-am cerut să
informeze opinia public ă asupra adev ărului despre Iancu Lucian. Şi mi-a fost tare fric ă s-o
sun, căci fusesem avertizat c ă DST, adică Securitatea francez ă ascult ă convorbirile telefonice
ale străinilor, ale românilor îndeosebi şi, din când în când, mai face schimburi de informaţ ii cu
Securitatea din România. Am sunat -o pe D-na Lovinescu de la un telefon public, mi-a fost
teamă s-o sun de la gazda mea, Victor Smatoc. Dac ă cu aşa ceva se ocup ă colaboratorii
securit ăţii, atunci nu mai e nici o ru şine s ă apar ţii securit ăţii!… Să fii coleg cu Culianu, cu
Noica, cu… mine!
— Ce vre ţi să spune ţi cu asta?
— Vreau s ă spun c ă to ţi cei care se joac ă cu aceast ă acuza ţie, adresând -o şi unor oameni
ca Ioan Petru Culianu, fac astfel un joc convenabil Securit ăţii! A c ărei imagine ar avea mult
de câş tigat de pe urma ideii c ă un om ca Nené a fost susţ inut de Securitate sau colaborator
al acesteia! Dac ă asta le-a fost inten ţia, totul e în ordine! Dar dacă ei sunt ni şte autentici
adversari ai Securit ăţ ii, atunci s ă se lase p ăguba şi. Sunt prea pro şti, prea m ărginiţi! De-a
dreptul imbecili!… Eu le-aş pune acestora o întrebare: Ceauş escu a fost securist? …
— Cum adică?
— Foarte simplu! A fost sau nu? C ă doar nu s-a n ăscut pre şedinte de stat! A avut şi el
ascensiunea sa politic ă până în vârful piramidei! Ce rol a jucat securitatea în această
ascensiune? A fost Ceau şescu omul securit ăţii?
— Şi a fost?
— N u ştiu! Dar dac ă Ceau şescu nu a fost, atunci va trebui s ă ne nuan ţăm pozi ţi a şi să
alegem, între Ceauş escu şi securitate, pe cine înjură m şi pe cine pre ţuim!… Asta în termenii
gândirii simpliste în care gândesc cei mai mulţ i dintre concet ăţenii no ştri. Altminteri…
— Dumneavoastr ă ce părere ave ţi despre securitate?
— Am avut şi eu oarecari contacte cu ei. Bun ăoar ă în 1977, după ce l-au arestat pe Petre
Ţuţea şi l-au ţinut o noapte în anchetă , iar eu i-am scris lui Ceau şescu cerând să le poarte
de grij ă manuscriselor confiscate de la „ domn profesor ” , vreo mie de foi! … Sau când am
înce rcat să scot piesa Jan Palak din ţară. Întâlniri efectiv civilizate, ş tiu bine c ă lucrurile se
petreceau altfel în anii ’ 50, tocmai de aceea insist s ă nu se vorbeasc ă despre Securitate ca
despre o entitate omogen ă, aceea şi de-a lungul anilor 1947-1989! S-a schimbat mult dup ă
1964! Dup ă 1965, mai probabil! În plus, ca orice instituţ ie care adun ă lume multă, ea este în
primul rând complexă ş i eterogen ă!… Ştiai c ă du pă ’ 89 am fost invitat la Clubul pensionarilor
din M.A.I, să le ţin o conferin ţă despre „ 1907 ” ?
— Nu! De unde şi până unde?
— Eh, eram senator, unora la pl ăcea ce fac pe acolo, prin Parlament, şi m-au invitat! Am
avut o sal ă arhiplină. Am revăzut câţ iva studen ţi, de la f. f. şi seral, câteva figuri cunoscute
din vedere, pe cel care se ocupase, în 1969, din partea Ministerului Învăţământului, de
turneul nostru de la Nancy! Şi le- am vorbit, în termeni superlativi, mai întâi despre Petre
Ţuţea, certându -i că au putut suspecta pe un om ca Petre Ţuţea de activit ăţi împotriva
poporului român, a statului român! Lăsându -l în schimb pe Silviu Brucan să -şi facă de cap!
Şi, mai apoi, le-am f ăcut elogiul mo şierimii române, plecând de la datele ră scoalei din 1907!
Au început unii din sal ă să vocifereze, s ă mă şi înjure chiar, mai înfundat, dar le -a pl ăcut
când am insistat că acei mo şieri, acei liberali şi conservatori, votaser ă ca niciodat ă un străin
să nu poat ă cumpăra pământ în România! Ş i s-au ţinut tare de acest principiu, în ciuda
presiunilor externe! Ceea ce politicienii no ştri de azi nici m ăcar nu viseaz ă să încerc e!… La
sfârş it m-au aplaudat, aproape cu ova ţii!… Cine ştie?! Poate c ă, f ără să mă avertizeze, vor fi
înre gistr at acea confe rinţ ă! M-aş bucura s-o rev ăd, să o ascult sau m ăcar s-o recitesc! … Am
şi uitat de întâmplarea asta!
— Dar e grozav ă! Elogiul lui Petre Ţuţea şi al moşierimii române făcut la Clubul securi ştilor! Şi
v-au mai şi aplaudat! … E de film ce aţi f ăcut!
— Îţi place? … Dar dincolo de paradoxalul situa ţiei, al întâmplă rii, trebuie s ă pricepem c ă
Securitatea română , ceau şist ă, poate chiar şi cea de dinainte de 1964, nu a fost toat ă o
ap ă şi un p ământ! Sunt mulţ i care cred c ă nu are de ce s ă le fie ru şine c ă au lucrat în
Securitate! …
— Şi au dreptate cei care cred a şa?
— Unii au dreptate!
— Care? Câţ i sunt ace ştia?
— Eh, subiectul este prea vast, n- are ro st s ă mai z ăbovim asupra lui, poate alt ăda tă, o
discu ţie cu acest subiect n-ar strica, de şi nu am prea multe amintiri şi mărturii de adus în
discu ţie. Dar chiar ne-am dep ărtat prea mult de subiect! … Hai s ă tragem linia şi să facem
Page 4 / 10
socoteala final ă! E târziu.
— Da, mă gândeam că n-ar strica, în final, să facem o scurt ă recapitulare a tot ceea ce ave ţi
să-i repro şaţi lui Ted Anton şi altora, inclusiv autorităţilor americane. Ce zice ţi?
— Şi cu asta s ă se încheie cartea?
— Cam da!
— Şi cu asasinii cum r ămâne?! Nu interesează pe nimeni cine l- a omorît pe Ioan Petru
Culianu?
— Vorbiţi serios? … Aveţi răspunsul la întrebarea cine? Cine l -a ucis pe Ioan Petru Culianu?!
7 comentarii la “ Marele Manipulator si asasinarea
lui Culianu, Ceausescu, Iorga– cap. XVI”
Partajeaza: Îmi place 0 Email
Partizanul
05.12.2011 la 8:30 pm
ion adrian,problema lu plesita e ca nu a nimerit pe cineva trebuia!
r ă spunde
ion adrian
05.12.2011 la 8:24 pm
Cred ca ideea ca dupa 1965 securitatea nu a mai comis asasinate nu ssta-n
picioare, caci se cunosc incercaril e de asasinat spre Europa libera sau ce a
patit Monica Lovinescu.Relatia cu Sacalul etc
De altfel Plesita , fostul sef al DIE in anii ‘80, a recunoscut ca avea in
subordine un serviciu “ Lichidari” , care opera in rândul exilului românesc. “ Au
fost câteva zeci de executati de oamenii nostri sau de intermediari” , a
declarat el cu seninatate si cinism (Gândul, 15 iunie 2005).
r ă spunde
ion adrian
05.12.2011 la 9:39 am
Cine esti tu Cami cu al tau eseu foarte bine articulat si cu talent scris dar se
vede ca nu suficient reciti?
Aici la graba de a da enter cred ca ne asemanam.
Esti femeie sau barbat?
Esti fata bisericeasca oare?
Imi aduci aminte de cea care azi se numeste Maica Siluana(Gena Geama nu)
cand inca discuta despre credinta in exceptionala ei carte Spovedanie
Neterminata.
Azi desigur ca nu o mai discuta ci o traieste.
Parintele Galeriu i-a indrumat pasii …
Dar Cami,
numai Dumnezeu este UNUL este CEL CARE ESTE, este doar IDENTITATE CU
SINE.
Noi dupa mancarea marului simbolic al dualtatii, al despartirii raului de bine,
avem o ratiune cazuta in materie si care necesita doua legi si numai doua pe
cele doua fete ale medaliei de care si tu vorbesti: identitatea(UN UL) si
noncontradictia(Despicarea rationala a apelor).
In lumea nostra cele doua fete nu pot exista indepenent dar nici nu sunt
deductibile una din cealalta.
A trecut peste un an de cand ai scris ce ai scris. Daca mai intri pe aici as vrea
sa vad un semn de la tine.
Numai bine
r ă spunde
alexsemen
Page 5 / 10
23.11.2010 la 10:59 am
Despre Securitate mai lasati-o balta va rog, pentru ca daca era ceva de
capul ei nu se ajungea in situatia la care s-a ajuns. Facind constient parte
dintr-un sistem care stii bine ca este mai mult decit aberant si corupt in toate
dimensiunile si toate axele de defintie , chiar si de buna credinta cum se
pretind unii fosti, aceasta nu-i scuza cu absolut nimic. Asociatie oficiala de
tradatori si vinzatori de tara asta au fost!
NU eu sau Paunescu sau mai nu stiu eu cine aveam control si acces la ceea
ce era necesar pentru a salva tara de acest holocaust al capitalismului
desantat si vinzarea ei totala si iremediabila. Simplu, pentru ca lucrurile
cinstite si geniale sunt simple:
Securitatea nu si-a facut datoria si deci este vinovata . Absolut nici un
Securist nu-si merita pensia sau salariul !
De acea sunt convins ca verbiajul acesta ametitor in jurul Securitatii este
patognomonic pentru lucruri mult mai grave, privind lucrul premeditat prost
facut : studenti de la Securitate la FF sau seral !!?? Ha ha ha
Animale turbate ! Rusine , lor le datoram nenorocirea aceasta in care ne
aflam !
Ce au pazit !!?? Stiau foarte bine ce se intimpla in tara si mai ales cum se
fura de cine, cu cine , cind , de ce , unde !
Adica eu am stiut totul inca din 1980 iar Securitatea nu stia !!??
r ă spunde
bebe
08.09.2010 la 12:43 pm
abia acum citesc marele manipulator
vă multumesc!
r ă spunde
cami
13.04.2010 la 10:26 pm
Statul magic sau intr-un gand cu fiara
Eu nu cred in nici un mare manipulator, sau grup de manipulatori ca entitati
cenusi care “ conduc lumea ” . Nu ma indoiesc ca exista un astfel de intentie
intr-o “ elita ” visatoare, dar nu cred in puterea acestei elite de a “ incropi o
lume” prin magie. Cred ca de fapt asistam la revirimentul unui mit al omuluititan,
care acum, la de sfarsit de istorie, dupa revelarea Lui Dumnezeu in
persoana Mantuitorului Hristos atrage consecinte grave, pentru ca
Dumnezeu i-a dat omului tot ce a avut nevoie pentru mantuire. Omul modern
care de la zorii Renasterii incoace se inchina la maiestatea propriei minti,
neconstientizand cauzele reale ale nenorocirilor care se abat asupra sa, si
care vin din ruptura relatiei lui cu Dumnezeu, fie incearca sa-si invinga
angoasa prin trairea unei iluzii de putere care vine din conlucrarea magica,
fie atunci cind nu se angajeaza direct proiecteaza si contempleaza aceasta
posibilitate in acele eminente care “ misca” lumea nevazut. Legile unei
societati, care traieste dupa regulile lui Dumnezeu sunt in mare masura
explicite. Asa cum crestinismul nu este o religie de mistere ci una revelata in
care Dumnezeu ii da omului toate raspunsurile necesare cunostintei
mantuitoare , nici cetatile care fac dreptatea dupa legile lui Dumnezeu, nu au
penumbre de unde se tes nevazut destinele colective sau personale. In
opozitie cu cetatea crestina, legile “ statului magic” se tes tocmai in aceasta
penumbra, dar ele nu pot da siguranta vietii omului. Adevarul, libertatea
reala stau in lumina, intunericul nu poate oferi decit desertacine.
Cred ca ceea ce determina dinamica interioara a “ statului magic ” nu este atit
puterea lui magica de a se visa pe sine, cit mai degraba, planul
supraordonat al Lui Dumnezeu care uraste si prigoneste faradelegea. Legea
care pedepseste faradelegea o banuim nu o stim, dar din istorie s-a cam
vazut ca cei rai prin propriile lor cai rele cad. Steinhardt spunea ca Dumnezeu
nu trebuie sa intervina, El isi retrage harul si ordinea construita in afara lui
se parbuseste. Dumnezeu prigoneste intr-un fel plin de compasiune, pentru
omul ratacitor, pentru ca El nu vrea ca omul sa se amageasca ca- si poate
gasi un echilibru stabil in afara relatiei cu Creatorul sau. Statul magic are
nevoie SECURITATE, o siguranta visata de el in afara legilor Lui Dumnezeu,
de fiara fugarita si urata, o scapare de prigoana lui Dumnezeu pornita
Page 6 / 10
asupra lui din pricina propriei faradelegi. Este atit de nesigura, atit de
prigonita ordinea lui stramba, incit statul politiensc este reversul medaliei.
Pentru ca in statul magic cei rai prin propriile lor cai rele cad, spaima si
nesiguranta sunt atit de primitive, incit instaurarea unui stat politienesc
devine o solutie “ salvatoare ” . Atit de monolitica va devein aceasta vointa
nebuna si smintita, incit peste statul asta se va aseza lider si dumnezeu o
naparca. Cam pentru vreo 3 ani jumate. Acum el se construieste, este in curs
de dezvoltare, iar tot mai multe puteri legitime dau puterea fiarei postcomuniste.
“ Elitele visatoare ” nu sunt ele neaparat cauza dezastrului ci mai
degraba mijlocul prin care se realizeaza caderea, din pricina pacatelor
oamenilor.
Pacate?????? Iata un cuvant indezirabil urechilor omului modern. Noi credem
ca totul este permis, ca infruptarea din marul interzis din gradina Paradisului
a fost un test castigat de om impotriva Lui Dumnezeu.
Societatea contemorana ultra-transparenta si globala se intoarce tot mai
mult spre practicile magice ale vechilor religii. Toate religiile, cu exceptia
crestinismului au o componenta magica de manipulare a creatiei vazute sau
nevazute. As spune ca si in traditiile Bisericii Catolice s-au pastrat simboluri
cu accente magice, vizibile si in arhitectonica exterioara lacasurilor de cult,
care invita ideea manifestarii unei Divinitati duale. Crestinismul- ortodox este
cristalul trairii religioase necontaminate de magie. In crestinismul- ortodox
magia este calificata ca forma inferioara de manipulare ilicita a universului
creat, prin cooperarea omului cu ingerii cazuti si este o tradare si un pacat
de moarte fata de Creatorul Universului. Nu exista echivoc in aceatsa
privinta, nu exista dialectica sau compromis. Este cristal, ca si avertisment ul
dat de Dumnezeu lui Adam cu privire la fructul oprit, ori legile lui Moise, pe
care Dumnezeu le exprima ca interdictii. Dumnezeu nu se angajeaza intr- o
dialectica cu omul in jurul legilor care previn alunecarea spre abis, pentru ca
raspunsul este acealsi “ negresit vei muri ” .
Omul plictisit de cenusiul vietii cotidiene alearga spre practicile idolatre din
religiile extremului orient. Efortul lui contempora n nu aduce prea multa
ingeniozitate fata de practica inaintasilor pagani, reflectandu-se in
sincretismul new-agelui cu o per iere pseudo-stiintifica pentru a- si satisface
necesitatile mintii rationale.
In societatile moderne, religia crestina a fost inlocuita cu cultura de consum a
spiritualitatii magice, mai putin dintr-o aspiratie devotionala, cit mai ales
dintr-o necesitate hedonica. Ca o ilustrare as face o c omparatie intre
intelegera conceptului de reincarnare in India si metamorfoza pe care a
suferit-o prin adoptarea lui in vest. In societatile traditionale unde a aparut
acest concept, reincarnarea este inteleasa ca o perpetua suferinta rezultata
din zadarnicia existentei sufletului in afara lui Brahman, sau principiul
impersonal pe care indienii il gandesc ca sursa srcinara si transcendenta a
intregii creatii. Ghandi a intuit lipsa de sens mantuitor a religiei hinduse si
spunea despre reincarnare ca este o povara mult prea grea pentru om. In
viziunea hindusa omul poate singur, prin conectarea la acest principiu ultim,
sa se traga singur de mot si sa se elibereze din ciclul reincarnarilor. In
intelegerea occidentala efortul tragerii de propriul mot pina la marea
eliberare este eliminat printr-o rezolvare practica: reincarnarea devine o
promisiune mantuitoare per-se prin insasi posibilitatea de transmutare a
existentei actuale in altceva, de obicei inteles ca mult mai inalt.
Mutarea in acest plan al existentei magice si pe plaiurile mioritice: revolutia
facuta pe ritmuri de lambada, cu cei 60 000 de morti, introducerea
manipularea magica prin mass-media, culminand cu procesul de carnaval al
lui Ceausescu, invazia practicilor extremuluii orient si cristalizarea lor in
“ miscarea de integrare in marele absolute ” , importul mentalitatii de
deschidere spre marea “ eliberare si emancipare ” sexuala, batjocorirea
traditiilor, a marilor personalitati ale trecutului. Acestea ar fi numai citeva
fatete ale integrarii noastre in noua mentalitate a comunizarii globale.
“ Razboaile ciudate ’ cum sunt numite tot mai mult razboaiele lumii in care
traim, in care onoarea, patriotismu l sunt valori retrograde sunt si ele magice.
Eroii sunt eliberatori, luptatori cu forte ale intunericului, de aceea si afisarea
spectaculoasa a arsenalului militar conventional sau neconventional mult
prea sofisticat pentru capacitatea de aparare a inamicului uman; potrivit insa
pentru inamici din alte dimensiuni. Nimicirea inamicului prin raspindirea
confuziei si falselor promisiuni de desrobire sunt strategiile calului troian al
schimbarii cu zaharelul. Atunci cind demolarea politicoasa esueaza se trece
la bum-bum. Fazele acestea sunt si ele greu de deosebit pentru strategii cu
manusi albe, pentru care probabil ca razboaiele devin tot mai mult produsele
unei academi IT de croit lumea din himere si articulari virtuale in care omul
devine o victima colaterala.
Profesorul Culianu facea distinctie intre statul opresiv comunist si statul
magic, in care individul devine un fel de coparticipant la viziunea globala, prin
vectorul vizionar al reclamei si manipularii TV.
Omul iese din cenusiul cotidian si intra in mitul reclamei publicitare sau lumii
construite la TV de catre “ elitele visatoare ” . Profesorul Culianu a intuit bine.
Acum reclama a depasit granitele comercialului si tinteste tocmai spre
acapararea functiei religioase a sufletului si inrobirea magica a omului.
Sistemic si sistematic, informatia “ se lucreaza ” , se toarce prin vanarea
Page 7 / 10
detaliilor colective sau personale ale cetatii sau cetateanului dupa tinta, atit
de accesibile in aceasta lume transparenta si punerea lor intr-o viziune
“ transfiguratoare ” magulitoare, cu pretentie profetica la a carei “ implinire”
cetatea vrajita consimte. Cu cit sensul vizionar este mai ‘abscons ’ cu atit
altoirea subliminala este mai deplina, ca este cool si este funny si este “ mai
mult” decit o traire in real. In vortexul acestei lumi tot mai visatoare avem la
inceput de a face cu un big brother cool, prietenos care te idealizeaza, te
face un zeu in panteonul lui. Viziune de cosmar din 1984 al lui Orwell este
inevitabil, fata cealalta a monedei si va fi pina la urma concluzia acestei trairi
nefiresc de magice a vietii. Ca sa nu fantazez prea mult eu as crede ca este
vorba mai degraba de lucrarea de amagire pe care Dumnezeu o va trimite in
lume la apusul istoriei, pentru oamenii care nu au primit adevarul Lui Hristos
sa creada intr-o amagire. Cei alesi o vor recunoaste ca atare si o vor
respinge, in focul prigoanei in care se lucreaza mantuirea lor.
Sandramaua magiei poate sa incante, printr-o anumita capacitate de a
anticipa probabilistic viitorul, intoatdeauna prin ghicitura,prin cimilitura, fara
certitudine insa, dar si printr-o anumita disipare a angoasei si golului
spiritual prin trairea supracompensatorie a unei senzatii de putere si control
imprumutata de la “ sursa ” care misca umbrele pe pinza. Paradoxal, cu cit
“ sursa ” este mai ascunsa, mai indepartata cu atit senzatia de securitate a
individului este traita mai real, aceasta relatie fiind ea insasi deschisa
cimiliturii magice. Ca in adunarile alcolicilor anonimi, aceasta “ forta” poate fi
orice, la alegere: puterea unui grup, un zeu, o zeita, puterea mintii, un
extraterestru, un spiridus, un mare initiat din Tibet, o masina SF, un erou
fantastic, chiar un drog conventional. Important este ca “ Cineva acolo
suuuus ma iubeste. “ Nu conteaza asa de mult identitatea personajului
pentru cautatorul de evaziune din cenusiul experientei cotidiene, cit mai ales
experienta de evadare in sine pe care aceasta “ forta” o faciliteaza. Nu mai
merge cu nene X, trecem la spiridusul de rezerva, intotdeauna este o cale, o
posibilitate. Cum recunosti ca viziunea este de fapt inumana, contra chipului
Lui Dumnezeu din om, contra sufletului omului? Dincolo de aparenta titanicoeroica
cu pretentii vizionare, la o cercetare mai atenta a duhului vremii
constati ca de fapt la reversal medaliei isi bate joc de omul cazut in pacat, il
identifica cu pacatul, nu are nicicind mai multa bucurie si triumf satanic ca in
fata caderii definitive a omului prin sinucidere. Ceea ce este binefacator este
ca viziunea magica nu prinde consistenta, dincolo de ghicituri si coincidente
aleatorii, pentru ca este lipsita de har. De aceea, un stat magic nu poate da
libertati reale, ci poate doar convinge prin persuasiune si hipnoza colectiva
individul care este tot mai lipsit de drepturi si libertati firesti ca se va elibera
cu adevart, dar nu acum …ci in urmatoarea vizine magica. Omul inrobit, urca
din treapta in treapta intr-o spirala evolutiva spre nicaieri.
Individul devine un fel de vanator de fata morgana si traieste elucubrant de
maiestos, dar in imaginatie. Nici macar asa, ci mult mai primar de fapt, prin
simbioza dintre asteptarea vaga a omului scos din vitalitatea coordonatelor
trairii lui firesti, si functia reprezentativa a sistemului magic care vine sa-l mai
incinte cu inca un vis despre ce ar putea el sa devina …Si uite asa din viziune
in viziune,pina la formatarea finala, sau pina la absortia individului in chiar
miezul producator de iluzii urmata de reintoarcerea lui in societate ca un
produs perfect al sistemului, ca matrice dupa care se formateaza alte
constiinte. Cred ca acesta este gradul cel mai inalt de initiere pentru cei care
fac parte din “ elitele ” unui stat magic. O paralela ar fi cu “ elitele ” formate
prin re-educare in puscariile comuniste, care ajungeau la privilegiile
dobandirii unui anumit grad de control prin consimtirea la folosirea torturii
asupra celorlalti colegi de celula. Ambele elite traiesc simbiotic cu un sistem,
ambele elite consimt la o viziune a sistemului despre ce ar trebui sa fie
celalat semen. Mijloacele primei elite, cea a statului magic sunt defaimarea,
persuasiunea, manipularea sau suprimarea cind cele anterioare esueaza.
Mijloacele celeilalte elite sunt tortura fizica pe linga cea psihica si
intotdeauna amanarea momentului mortii.
Acum ce primeste cetateteanul din trairea sa simbiotica cu statul magic?
Zdranganele. Stiri selectate dupa logica creierul acelui “ magician” care este
umatate smintit si jumatate nebun si care in dementa lui lupta impotriva lui
Dumnezeu, facind prada grea printre fii oamenilor. El aduce sminteala si
nebunie pentru cei care nu pot primi crucea. Dar acum sa nu cadem in iluzia
de a da vina integral pe napirca, pentru ca omul este inzestrat de Dumnezeu
cu vointa libera.
Plasmuirile magiei sunt fantasme ale intunericului, in nici un caz ale luminii
create asa cum fraudulos sustine magia “ alba ” , de aceea ele intra intr-o
continua dinamica a anihilarii, a negarii prin rasturnare a viziunii initiale si
migrarea ei spre forma contrarie. Numai un demers rational disperat poate
unifica aceste contrarii intr- o unitate aparent c u sens, pentru ca mintea
umana nu accepta finalitati fara sens, decit in fazele de disolutie. Si asa se
naste discursul “ magic” un demers cu note fulgurante, f anteziste, fals
armonice care in definitiv, daca este dat la o parte ambalajul constructiilor
imaginative umane, prin esenta exprimata nu difera prea mult de
bolboroselile fara sens ale Pithyei.
Experienta apropierii de lumina necr eata care se face printr-o relatie harica
cu Dumezeu si o putem intalni la Sfintii Parinti sau alti Parinti duhovnici ai
Page 8 / 10
ortodoxiei crestine este diferita. Prin ea adevarurile sunt primite, raman
neschimbate, nealterate, exprimate in contrarii care nu cer re-explic ari si
reasezari prin demersuri rationale, ci intelegerea lor prin intoarcerea
gandului in inima.
Experienta starii de har, sau a apropierii de lumina necreata vine numai din
credinta in Hristos. Pentru cine a trait aceste experiente, ele nu mai pot fi
comparate cu nimic din fuga dupa fantasme a jucatorului jucat de diavol,
care este el singur este de fapt marele magician, marele vanzator de iluzii.
Din acest moment incepe adevarata libertate a omului care reintra in starea
lui paradisiaca de comuniune cu Creatorul. Din acest moment si razboiul
duhovnicesc cu marele Inchizitor si inrobitor al omenirii, care este diavolul, se
ascute. Razboiul asta este pina la urma un razboi de stat, statul major al
fortelor intunericulu i. “ Statul” magic ca si statul comunist sunt in perpetuu
conflict cu credinta crestina. De aici prigoana actuala impotriva credintei,
absurda in tr-o lume democratica in care pe hartie,prin Constitutii sunt
aparate drepturle religioase ale oamenilor. Prigoana poate lua si forme de
manipulare ideologica prin denaturarea credintei ca in sincretismul religios al
ecumenismului.
Instrumentele minciunii: Internetul, TV-ul (posturi ca protv), programe de
spalaturi neuronale ale unor societati deschise spre dezastru.
Romania se poate muta intr-un stat magic, demoncratic “ visat ” de “ elite ” cu
bagaje cu tot, si definitiv dar nu cred ca o sa fie bine. Din pacate clasa
politica face pasi rapizi in directia asta. Cetatenii au deja acte biometrice, ca
patalama de racordare la aceasta mentalitate de tip big brother, numarul
inlocuieste tot mai mult numele personal, cipul a ajuns sa fie implanatat la
animale. Asa cum s-a trait in comunism, si in statul magic, visul “ elitelor ” este
cosmarul majoritatii. Cam asa a fost si visul de tranzitie al Romaniei de la
communism la aceasta societate globala. “ Revolutiea ” in ‘89 cu marea
cacialma TV. Apoi destinul “ post-revolutionar ” al tarii a fost visat dupa alte
principii , venite din luna, in mod magic probabil si nu dupa traditia istorica si
religia crestina care au dat o consistenta reala destinului oamenilor de
milenii pe acest pamant. Probab il ca magic, din luna situatia se vedea cam
asa: Iesita din comunism, Romania in acel ceas era pe 0 la datoria externa,
iar asta este chiar un afront intr-o lume in care creditul este un zeu foarte
vandabil. Acum daca strategul autohton imprumuta aceatsa gandirea magica
la mare cautare , are citeva optuni: Sa plateasca pretul acestei libertati cu
un razboi civil, ca in fosta Iugoslavie, poate cea mai liberala si mai dezvoltata
tara din fostul bloc comunist, cu sanse extraordinare de integrare intr-o lume
cu adevarat democratica, sau sa adoptare un regim de urgenta alternativa
sabotarii economice, sau ambele. Primul scenariu magic a fost evitat cu
intelepciune, al doilea insa ne-a absorbit cu totul prin promisiuni si himere.
Acum poate merg prea departe, plasand aceasta paralele intr-o dimensiune
conspirativa. Cert este ca nici Iugoslavia nici Romania nu au raspuns
satisfacator testelor magiei vremii. Este ca si cind undeva la iesirea din
totalitarismul comunist cineva …o eminenta cenusie ar fi pus o vama cu
dictonul de trecere : “ Da-mi visul tau cel mai frumos.” Apoi calatorul intre
doua lumi primeste de la vamesul vizonar un contract in alb si aude: “ Aici ai
tot ce trebuie sa stii care sa te ajute sa iti gasesti drumul in lumea mea.
Semneaza si intra. ” “dar….care sunt conditiile ?Pentru ce semnez? ” . “ Pentru
incredere in primul rand ” . Asta-i pactul cu diavolul. Termenii reali ai
contractului sunt cunoscuti de o singura parte in timp ce promisiunile
ofertantulu i coincid ca intr-un ideal cu asteptarile vamuitului. In realitate
insa, oferta “ se lucreaza ” prin legi nescrise, cu pretul renuntarii la sensul
propriului destin. Diavolul intotdeauna promite cioara de pe gard iar pretul
este libertatea si sufletul omului.
Si uite asa, la marea vama, sperantele de reinvigorare economica a tarii s-au
mutat samavolnic in maini intinse magic -hraparet de peste mari si tari spre o
intreaga infrastructura infierata profetic “ falimentara” . Profetie care s-a si
implinit: “ Salvaretii” au venit, au cumparat cu pretul a doi bani gauriti, tot
arsenalul de “ fiare vechi ” , din “ greaua mostenire ” au facut profituri intradevar
grele, apoi au falimentat si au dat bir cu fugitii. Partea asta nu s-a
spus la vama. Dar acum se stie, din experienta, si totusi ….Concluzia este ca
mai este de furat inca, deci inca se mai vine..
Dar e bene ….S-a gasit acum un inamic public no 1. De vina este
TERORISMUL. ALA VAZUTUL. CA ALA nevazutul, lasitatea, tradarea, vanzarea,
minciuna, macelul “ legitim” impotriva celor care nu se pot apara ala este legal
si este pentru SECURITATE. Cind dai puterea slutului, din slutenii se
articuleaza o lume. Zda big brotherul, ala revirimentat, resuscitat, reambala t
frumos , noua comunizare o sa salveze mapamondul en gros.
Acum facind un pas mai acana din startegia vrajelii economic e, ce fain era
daca li se spunea de l a inceput sa cinte la alta masa. Ce fain era daca nu ne
atarnam aspiratiile in afilierea la marile cluburi ale tradarii care sunt UE sau
NATO si ramaneam in fagasul nostru, adica in Europa, sub o lege crestina.
Gaseam si prieteni cinstiti cu care sa facem schimburi economice. Pentru ca
daca intai cauti Imparatia Cerului, restul se adauga, iar asta este o lege
neclintita. Legea lui Dumnezeu este norma si este neclintita, magia este o
deviere aberanta.
Acestea sunt doar citeva aspecte prin care cred eu ca se altoieste statul
Page 9 / 10
magic. Pe scurt, promisiuni goale, mutarea destinului colectiv in imaginar cu
pretul suspendarii de drepturi firesti asa pe nebagate de seama. In realitate
ceea ce noi ne inchipuim ca este o lucrare umana, este de fapt o lucrare de
amagire, trimisa si ingaduita de Dumnezeu ca sa o refuzam si sa alegem
calea mantuirii. Elementele care ne- ar putea articula existenta la aceatsa
lucrare trebuie tratate ca atare: si anume ispite, fara prea multe incercari de
explicare pentru ca oricum ele nu pot fi intelese intr-o paradig ma umana, iar
explicarile “ spirituale ” duc inevitabil in domeniul invataturilor duhurilor
cazute. In fata ispitei trebuie sa iesim urgent din momentul fascinatiei, al
curiozitatii, al acelui wowowo ….al dorintei de “ explorare ” care te afunda si
mai in fapt in dinamica ei ca intr-un labirint sau ca in nisipuri miscatoare, si sa
ne intoarcem spre Hristos. Oportunistic vorbind, linga Hristos ar trebui sa fim
mereu, nu doar in ceasurile de incercare.
r ă spunde
Dita
29.04.2009 la 4:35 pm
Puterea si cu toate crimele ei stapaneste lumea.Nu a fost dictator
Ceausescu si nici Sadam ci cei care au pus la cale uciderea lor si
destramarea celei mai umane oranduiri -comunismul , asa cum ne reveleaza
Eminescu:
” Flamura cea rosa cu umbra-i de dreptate /Sfinteste a ta viata de tina si
pacate /Nu! nu esti tu de vina ci-s cei ce te-au vandut ./
Lupta impotriva comunismului este un fanatism fara de egal in univers
echivalent cu lupta raului impotriva binelui.
r ă spunde
Raspun e
Nume (required)
E-mail (nu va fi publicat) (required)
Website
Anunţă-mă prin e-mail când este adă ugat un comentariu.
Anunţă-mă prin e-mail când apar articole noi.
55
66
Trimite
Ion Coja © 2007 - 2013
Page 10 / 10
Cauta
Marele Manipulator si asasinarea lui Culianu,
Ceausescu, Iorga – cap. XVII
Capitolul XVII
CĂRŢI CARE UCID
— Mă tem că ne-am apropiat foarte mult de acest r ăspuns! … Şi doar nu pentru asta ne-am
apucat noi de purecat cartea grecului! … Recunoa şte! Nu ţinteam atât de departe! Eu în nici un caz! A
fost o discu ţie foarte bun ă. Ai condus-o impecabil! Mergem până la cap ăt?
— De ce n-aş face-o?
— De teamă! Ca şi mine! De teama de-a ne confrunta cu sancţiunea publicului, mai ales cu o
sanc ţiune nedreapt ă a acestuia, nedreapt ă şi neînţ eleg ătoare! … Plus asasinii! Nu le va
conveni s ă-i arăţi cu degetul!
— Aşa departe vom ajunge?
— Până la cap ăt! Eşti dispus la acest risc! … Eu nu m ă înghesui s -o fac! Am pornit de la o
discu ţie, de la un interviu, despre un Ioan Petru Culianu, asasinat, se pare, pentru c ărţile
scrise, una din c ărţi fiind despre o carte, care, tot a şa, i-a atras autorului o moarte dintre
cele mai violente! Giordano Bruno! C ărţile ucid uneori! … Zilele astea am aflat de suferin ţa
cumplită care s-a ab ătut asupra lui Alexandru Sauc ă, bunul meu prieten. La via ţa lui a scris o
singur ă carte! Dup ă 1989! Dar ce carte?! C ă vor crede to ţi care au citit-o c ă moartea lui
Alexandru Sauc ă, iminent ă în această clipă, de la carte i s-a tras! … Mâna unora este foarte
lungă!
— Mâna revoluţ iei!
— Spune-i cum vrei, important e să ştii a cui este!
— Şi dumneavoastr ă ştiţi acum a cui este mâna care a apă sat pe tr ăgaciul…
— Nu! Nu m ă intereseaz ă amărîtul de executant. Am mai spus -o! Mă intereseaz ă institu ţia,
cel sau cei ce au hot ărît asasinarea lui Culianu. Marele manipulator! Mergi până la cap ăt?
— Un moment! Nu-mi vine să cred!
— Atunci n-ai de ce te teme!
— Nu mă tem decât de…
— … de ridicol?
— Exact!
— Eh, n- avem decâ t să fim noi primii care vom rîde de prostia noastră ! Dacă o să mai
apucăm!… Precum vezi, unele c ărţi ucid!
— Haide ţi, domnule profesor! Chiar nu glumi ţi?
— Sunt prea obosit ca s ă glumesc! Dar şi ca s ă răspund de zece mii de ori la aceea şi
într ebar e!
— Care întrebare?
— „ Chiar nu glumiţi, domnule profesor? ”
— Bine, îmi cer scuze! Vă ascult! Cine a comandat asasinarea lui Ioan Petru Culianu şi
scrierea unei c ărţi pe acest subiect? … E bine a şa?
— Nu-i rău!
— O clipă! Sta ţi aşa! M-am…
— Să nu-mi spui că ţi-ai dat seama cine sunt asasinii!
— Nu! Mai grav! Mi-am dat seama c ă şi despre cartea noastr ă s-ar putea spune c ă a fost
comandat ă! Mai ales dac ă vom prezenta o ipotez ă despre identitatea asasinilor! … O ipotez ă
care, bănuiesc, nu va fi uşor de dovedit cu probe juridice!
— Da, nu va fi uşor! N-am preten ţia că-i pot înfunda pe asasini în faţ a justi ţiei!
— Admiteţi un 5% şanse de a gre şi?
— Chiar mai mult de 5%!
— Şi, atunci, acest procent nu va fi taman procentul în care vom putea fi suspectaţ i noi c ă
am derutat publicul, cu sau fă ră a ni se fi comandat s-o facem!… Exact ca şi Ted Anton!
Publicat de admin in Marele Manipulator pe 09.02.2009 | 12 comentarii
Despre Ion Coja
Articole aleatoare
Comentarii recente
CAUTARE
LISTA NATIONALA
CATEGORII
Cauta
Lista Nțaionaăl
Like
3,026 people lLikiseta Nțiaonal ă.
Facebook social plugin
Agenda preziden țială
Amestecate
Carte pentru dumirire și
înd rep tare
Constitu ţia Cre ştină a României
Cvadratura cercului
Doctrină naţionalist ă
Holocaust
Întrebare concurs
ION COJA la TV
La zi
Legionarii în eternitate
Lingvistic ă
Lista na ţional ă
Literatur ă
Marele Manipulator
Memorandum Est
Prima pagina Despre Galerie foto CE TE DOARE Contact
Page 1 / 14
— Nu-i rău raţionamentul! … Deci riscul este total: dac ă am nimerit şi vom identifica corect
identitatea asasinilor risc ăm să-i sup ărăm şi s-o p ăţim şi noi, cel pu ţin la fel de urît ca ş i
Culianu!
— Se poate şi mai rău?
— Oricând este loc pentru ş i mai rău!… Iar dac ă ipoteza noastr ă va fi gre şită, atunci intrăm
în joc ul as as in il or, le fa ce m pe pl ac , exa ct ca şi câ nd ei ne-ar fi comandat acest dialog,
aceast ă carte, acest dialog între doi nă uci! Asta ai vrut să spui?
— Cam da!
— Ceea ce ne-ar obliga s ă nu mai fim atât de critici, de severi cu Ted Anton al dumitale! Vă d
că vrei să-l scoţi basma curat ă!
— Nu! E doar ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face!
— Şi noi cum ne vom putea ap ăra de ideea, de suspiciunea c ă şi cartea noastr ă este
comandat ă?
— Comandat ă de cine?
— De securitate mai ales! …
— Cum? Cum ne putem ap ăra?
— Simplu! Prin raportare la cartea lui Ted Anton! De la ea a pornit şi comentariul nostru,
îns eşi ipotezele noastre despre adev ăraţii asasini pornesc de la informa ţiile oferite de Ted
Anton!
— „… ipotezele noastre ” ?
— Ale mele! Fie! … Deci, dac ă am folosit corect aceste informa ţii, dacă am raţionat cât de cât
onorabil, judece asta cititorii no ştri, cei ce se vor păcăli şi vor cumpăra aceast ă carte!
— Şi-o vor mai şi citi până la capăt!
— Eh, dumneata. mergi şi dumneata până la capăt ori ne oprim aici?
— Cred c ă e deja prea târziu!
— Fă-ţi toate socotelile! Ai copii!
— Păi, dacă văd că e prea … prea de tot …
— Ce faci?
— Facem alt final cărţii! Ştergem ce nu ne convine de pe caset ă!
— În nici un caz! Ori ne oprim aici şi faci ce vrei cu caseta, ori mergem până la cap ăt, azi,
înreg istrâ nd tot şi public ând apoi tot! Suntem oameni de cuvânt! Nu?
— Domnule profesor, nu curajul îmi lipseş te !… Dumneavoastr ă ştiţi ce urmeaz ă să spune ţi,
iar eu nu! V ă e mai u şo r să vă hot ărîţi!… Curajul, dup ă mine, este capacitatea de a te
în cr ed e în tr-un calcul, propriu, care întrevede reuş ita! Am s ă mizez pe capacitatea
dumneavoastr ă de a calcula corect, C ăci n-aş vrea să fiu un kamikadze! Nu e pe gustul meu!
Deci, v-aţi gândit, avem ş i şanse de a supravie ţui acestei c ărţi? De ce şi de cine depind
aceste şanse? Mi-ar p ărea bine s ă aflu că depind de noi!
— Depinde de noi s ă spunem tot ce ştim, tot ce gândim, să nu ţinem nimic ascuns, nici o
tain ă, nici un secret! În felul acesta, nimeni nu va mai avea nici un interes să ne trimit ă în
ceaf ă un glon ţ de calibrul 38! Culianu, dac ă ar fi apucat s ă spun ă, s ă scrie şi să publice tot
ce ştia despre marele manipulator, azi, mai mult ca sigur, ar fi fost să fie încă în viaţă !
— Crede ţi că Culianu a fost asasinat pentru c ă ştia prea multe? Numai pentru asta? Nu
cumva a fost şi pedepsit, pentru nerespectarea unui angajament? A unei înţ elegeri? A unei …
a unei cârdăş ii?
— Bună întrebare! E foarte probabil! Iar noi, slavă Domnului, nu ne vom situa în această
pozi ţie! Dac ă sunt de şte pţi – şi cine s- ar îndoi de asta?, asasinii lui Culianu, după ce va
ap ărea aceast ă carte, în care noi vom băga tot ce avem prin buzunare, îş i vor da seama c ă
noi nu avem nici o vin ă, n-am f ăcut, decât să răspundem unei provoc ări, iar ei nu au nici un
interes s ă ne lichideze!
— Despre ce provocare e vorba?
— Orice crimă înseamnă o provocare pentru societate: va fi sau nu va fi în stare să -l prind ă
pe criminal? Iar criminalul, când e prins, dacă e un criminal … norma l, n-are de ce să se
supere pe cei care l-au prins! Nu se poate sup ăra decât pe sine însuş i! Că n-a s ăvârş it o
crimă perfect ă, aşa cum s-a amăgit că va reuşi!
— Vasile Neac şu!… Chiar! De ce nu reedita ţi Carnavalul de la Constan ţa?
— Dumneata e şti plin de idei excelente! Am şi uitat de bietul meu roman! … Mulţumesc de
idee! Deci? Mergem până la capăt?
— După felul în care aţ i pus problema …
— Mai exist ă o posibilitate! S ă nu-ţi faci cunoscut ă identitatea! … Să apari în carte ca
„ reporter ” , s ă zicem. Iar nu cu numele! Nu ! Nu-mi răspunde acum! Studiezi solu ţia asta, eu
n-am nimic împotrivă! Chiar mă avantajeaz ă faţă d e… faţă de unii aceia! E ca şi când aş ţ ine
o mână în buzunar ş i nu se ştie ce voi scoate de acolo! Astfel c ă nimeni nu se repede s ă dea
în mine că ci nu cunoa şte pe de-a-ntregul poten ţialul meu defensiv. Da! Rămâi anonim! Ca să
mă po ţi răzbuna dac ă…
— Aoleu, domnule profesor, cum mă mai suciţi!
— Bun! Destul cu vorba! Trecem la … la fapte! Începem identificarea asasinilor lui Ioan Petru
Culianu! Mai f ă un ibric de cafea, fumeaz ă-ţi ultima ţigară pe ziua de azi, aerise şte bine casa
şi… pe cai!
— Vă ascult, domnule profesor!
— Voi folosi tehnica socratic ă, maieutică. Adev ărul exist ă deja, în capul dumitale, dar el
trebuie ajutat s ă se nasc ă, să ias ă la lumina zilei! Eu voi fi numai moaşa!
— Doar sunte ţi fratele celui mai grozav ginecolog din România!… Dar de unde ştiţi că port în
mine acest adev ăr? De unde ştiţi că sunt … gravid?
— Din ultimele întrebă ri pe care mi le- ai pus în urmă cu o jum ătate de or ă! Eu nu aveam în
cap acele întrebă ri, deci nici r ăspunsul! R ăspunsul este fructul acestei flori care se cheamă
într ebar e!… Frumos spus, nu?
— Absolut memorabil! „ Răspunsul este fructul acestei frumoase flori care se cheam ă
într eba re” !
ARHIVE
Preafratele nostru
Proces cu Aurel Vainer
Promovate
Publicistic ă.Varia
Regele Mihai
Texte uitate, texte cenzurate
Textele altora
Transilvania
Vatra Românească
octombrie 2013
septembrie 2013
august 2013
iulie 2013
iunie 2013
mai 2013
aprilie 2013
martie 2013
februarie 2013
ianuarie 2013
decembrie 2012
noiembrie 2012
octombrie 2012
septembrie 2012
august 2012
iulie 2012
iunie 2012
mai 2012
aprilie 2012
martie 2012
februarie 2012
ianuarie 2012
decembrie 2011
noiembrie 2011
octombrie 2011
septembrie 2011
august 2011
iulie 2011
iunie 2011
mai 2011
aprilie 2011
martie 2011
februarie 2011
ianuarie 2011
decembrie 2010
Page 2 / 14
— Aşadar, mi-ai cerut părerea despre harul de ghicitor în că rţi, în cafea, în scrumieră ş i-n ce
se mai poate ghici al lui Culianu! …
— Aşa-i!
— Punând acest har în legă tură cu pronosticul dat de Nené Culianu încă din septembrie
1989: Ceau şescu va c ădea, iar Andrei Ple şu şi Dan Petrescu vor fi mini ştri în primul guvern
ce se va instala dup ă căderea lui Ceau şescu! … S-ar putea ca aici s ă se afle cheia mult
căutat ă!… Cum îţi explici c ă a ştiut Culianu aceste detalii? Mai ales despre Dan Petrescu, cu
totul nea şteptat de nimeni s ă facă vreodat ă parte dintr-un guvern?!
— Nu accepta ţi explicaţia prin harul divinator, premonito riu al profesorului Culianu?
— Mai degrab ă sunt curios s ă aflu ce vei face dac ă respingem de plano aceast ă explicaţie!
Ce alt ă explica ţie vei g ăsi?
— O dă însuş i Culianu care, dup ă decembrie 1989, se va l ăuda cât de bine a calculat!
— Deci n-a ghicit! … El însuş i respinge aceast ă idee. Iar cei din preajma lui r ămân, din
discu ţiile purtate cu Nené, rămân cu impresia că ştie mult mai multe decât spune! Ş tie, iar nu
că ar fi calculat! De unde ştie?
— De unde?
— Să nu ne gr ăbim şi să stabilim deocamdat ă o certitudine: Culianu era la curent, încă din
septembrie 1989, cu ce se va întâmpla în România, în decembrie 1989. Era la curent cu
căderea lui Ceau şescu şi cu venirea la putere a unor oameni noi, precum Andrei Ple şu şi Dan
Petrescu. Se limita la atât ceea ce ş tia Culianu? Oricum, ştia deja destul de mult.
— De unde ştia? Să vedem mai întâi cine erau la acea dată Andrei Ple şu şi Dan Petrescu! Ca
statut public! Nu mă intereseaz ă biografia persoanei! Ce erau?
— Nu te gr ăbi!
— Erau nişte diziden ţi!
— Dar de ce spui „ nişte diziden ţi” , pe tonul ăsta, de parc ă ai spune „ nişte derbedei ” ?!
— Fără să vreau! Poftim: erau ni şte diziden ţi!…
— Aşa mai merge! … Nişte diziden ţi, adică tot ce f ăceau ei se afla imediat la „ Europa liber ă” ,
iar de acolo, pe unde scurte, afla toat ă ţara despre bravii no ştri diziden ţi! În felul acesta
cineva ne obi şnuia, ne familiariza cu numele lor, cu faptele lor, astfel ca propulsarea lor în
guvernul imediat post-ceau şist s ă fie acceptat ă ca lucrul cel mai firesc din lume!
— Dar de ce nu spune ţi invers: au intrat în guvern pentru că fuseser ă diziden ţi, opozan ţi ai
regimului!
— Nu! Aici te rog s ă contezi pe mine! „ Europa liber ă” nu-i sus ţinea pe opozan ţii regimului,
pe to ţi, ci numai pe unii, în mod selectiv! Mai ales în ultimii ani! În 1986 eu am stat de vorbă
cu Vlad Georgescu şi i- am pus în braţe câteva texte anticomuniste, pe care deja i le
trimisesem, cu ani în urmă, dar nu ştiam dac ă îi parveniser ă. Mi-a spus c ă le primise. „ De ce
nu le-a ţi difuzat pe post? ” l-am întrebat. Mi -a spus c ă s-a temut s ă nu păţesc eu ceva, nu
era sigur c ă textele îi ajunseseră cu acordul meu. „ Difuza ţi-le acum, încă sunt de
actualitate! ” Şi de actualitate au r ămas până în decembrie 1989, dar de difuzat nu le -a
difuzat niciodat ă! De ce? P entru c ă eu nu eram în co mbinaţie, în coope rativ ă . Eram
anticomunist, dar eram şi n aţionalist! Şi, mai ales, eram de capul meu! Nu m ă programase
nimeni s ă fac pe anticomunistul! A şadar, diziden ţii no ştri nu fuseser ă— numai diziden ţi, ei
fuseser ă angrena ţi ca actori într-un scenariu a c ărui încununare a fost Decembrie 1989!
— Pe ce vă baza ţi?
— Mă mai bazez şi pe o discu ţie avut ă cu Aurel Drago ş Munteanu, avut ă în februarie 1989!
În februarie, cu un an aproape înainte de decembrie 1989! Pe scurt, a încercat să mă
racoleze, s ă mă testeze, s ă mă tenteze … Cam toate la un loc. N-am marşat!
— De ce?
— Nu era pe gustul meu diziden ţa pe care o f ăcea Aurel Drago ş Munteanu. Trimisese ni şte
scrisori la „ Europa liber ă” , nu spunea mare lucru în ele. Eu aveam deziluzia mea cu „ Europa
liberă” , care nu- mi difuzase pe post texte mult mai dure. În plus, Petre Ţ uţea însuş i nu
agrea ispr ăvile lui Aurel Drago ş Munteanu. Am asistat la o discu ţie între ei, n -avea nici o
încr ede re Ţuţea în sprijinul ş i bunele inten ţii ale Occidentului fa ţă de noi, fa ţă de România!…
Mi se pare logic s ă interpretez prezen ţa lui Ple şu, Dan Petrescu, Aurel Drago ş Munteanu şi a
altor diziden ţi în primul guvern postceauş ist ca pe o dovad ă că f ăcuser ă parte, ca diziden ţi,
din scenariul de preg ătire a lui decembrie 1989, iar cei ce preg ătiser ă acest eveniment l-au
controlat în continuare, atât în desfăşurarea celor petrecute atunci, cât şi în urmă rile
provocate. Evident, cine hot ărîse încă din septembrie 1989 care va fi alc ătuirea primelor
structuri ale puterii, nu puteau fi decât aceleaş i persoane sau aceea şi institu ţie care va
controla şi desf ă şurarea revolu ţiei noastre, impunându -i cele hot ărîte în că din septembrie
1989!
— Sau poate şi mai dinainte, dac ă spune ţi că discu ţia cu Aurel Drago ş Muntean u a fost în
februarie 1989! Cine a luat aceste hot ărîri?
— Deocamdat ă deduc c ă Ioan Petru Culianu, într -o formă sau alta, aflase un „ secret ” al
acestei institu ţii, ştia c ă Dan Petrescu şi Andrei Ple şu vor fi propulsa ţi de „ cooperativ ă” în
fotolii ministeriale! Ba chiar ştia asta şi nu se sfia, adic ă nu se temea s ă divulge acest
secret! S ă-l fac ă public! Ştia c ă este inevitabil s ă se produc ă ce urma s ă se petreac ă în
România! Iar mai apoi, după , dup ă ’89, deziluzia lui Nené îi va avea în vedere pe cei care
aranjaser ă desf ă şurarea evenimentelor din decembrie 1989, şi-şi trăseser ă toate beneficiile
şi onorurile!
— Dacă înţeleg bine, în ipoteza că Ioan Petru Culianu a fost asasinat de o „ institu ţie”
despre care marele profesor ajunsese s ă ştie prea multe, cel mai probabil ar fi ca acea
institu ţie s ă fie exact aceea care a pus la cale revolu ţia din România, din Decembrie 1989!
— N-ai raţionat gre şit, dimpotrivă!
— Mai pe scurt spus, cei ce l- au omorît pe Ceauş escu sunt şi cei care l-au asasinat pe
Culianu!
— O-ho-ho! … Arzi etapele demonstra ţiei, domnule! Ia- o mai domol! Fraza asta o preg ătisem
pentru finalul dialogului nostru!
LINKURI
noiembrie 2010
octombrie 2010
septembrie 2010
august 2010
iulie 2010
iunie 2010
mai 2010
aprilie 2010
martie 2010
februarie 2010
ianuarie 2010
decembrie 2009
noiembrie 2009
octombrie 2009
septembrie 2009
august 2009
iulie 2009
iunie 2009
martie 2009
februarie 2009
ianuarie 2009
octombrie 2008
iunie 2008
mai 2008
februarie 2008
ianuarie 2008
noiembrie 2007
octombrie 2007
septembrie 2007
august 2007
iulie 2007
iunie 2007
Blogul lui Radu Golban
Herald Studio
Lista Nationala
Page 3 / 14
— O „ preg ătise ţi” ? Adică mă manipulaţi?!
— Aş fi vrut eu, dar n-a mers!… Însă , hai s ă ne întoarcem puţ in, sunt de f ăcut dou ă preciz ări.
Una: nu e sigur c ă e vorba de a şti prea multe! … Nu este exclus ca s ă fie vorba de un
dezacord! Aflând la un moment dat ce a aflat despre „ institu ţie” , Culianu s ă se fi opus,
revoltat de ceea ce a înţ eles c ă este menirea institu ţiei! Sau s ă fi căzut la vreo înţ elegere cu
„ ăia” înainte de a -i şti exact ce le poate pielea! Ce scopuri urm ăresc! Şi să fi rupt
înţelegerea şi să inten ţioneze o dezicere, poate chiar public ă. Ceea ce, pentru „ ăia” ,
însemn a trădare!
— Dar…
— Şi doi: cei ce l-au omorît pe Ceauş escu nu au f ăcut numai atât, ei sunt cei ce au conceput
„ revoluţia” din Decembrie din România şi, în general, tot ce s -a întâmplat în Europa de Est în
toamna lui 1989!
— Anvergura „ institu ţiei” îmi pare a fi cel puţin planetar ă!
— Cum adică „cel puţin planetar ă” ?
— În sensul că pot fi mai multe „ institu ţii” dintr-astea planetare, în teorie. Dar când, practic,
una singur ă este planetar ă, atunci ea este mai mult decât planetară !
— Interesant ra ţionament! … Şi de ce crezi că ar fi singura institu ţie planetar ă?
— După felul cum s-a dus de rîpă tot edificiul socialist, f ără ca nimeni s ă protesteze! F ără ca
nimeni s ă crâcnească ! Să mişte în front!… Teribilă senza ţie de atotputernicie!
— A cui atotputernicie?
— Oricum, cred că e mai u şor să aflăm cine l -a asasinat pe Ceau şescu şi, în felul acesta, să
ştim pe seama cui îl trecem ş i pe Culianu!
— Deocamdat ă suntem în toamna lui ’ 89 şi suntem obliga ţi să constat ăm raporturile bune în
care se afl ă Culianu cu cei, fie ea şi institu ţie, care îl vor da jos pe Ceauşescu! Cât erau de
directe aceste raporturi şi la ce nivel, aceasta ar fi interesant de ştiut. Oricum, dat ă fiind
anvergura „ cel pu ţin planetar ă” a institu ţiei, ea va fi fiind extrem de complex ă, astfel c ă
Nené, în cel mai bun caz, va fi avut raporturi directe destul de restrânse, probabil numai cu
„ se cţia” română a institu ţiei.
— Ce rol va fi avut Dan Petrescu în această relaţie?
— Sunt posibile trei ipoteze: Dan Petrescu, fiind cumnatul lui Culianu, îl atrage pe acesta în
relaţie cu institu ţia. Doi: Culianu, fiindu-i Dan Petrescu cumnat, îl atrage pe acesta în relaţ ie
cu institu ţia, f ăcându -1 sau recomandându -l să fie f ăcut dizident. Şi a treia ipotez ă:
coinciden ţa. De capul lor, Dan Petrescu şi Ioan Petru Culianu au ajuns, independent unul de
altul, în relaţ ie cu institu ţia. Scrie-i numele cu majuscul ă: Institu ţia. S ă ştie c ă-i purtăm mult
respect!
— Cum interpreta ţi faptul că Dan Petrescu a disp ărut destul de repede din viata politic ă?
— …Îl putem întreba! Nu este exclus să -şi fi dat şi el seama!
— De ce anume s ă-şi dea seama?
— De acela şi lucru sau de altele similare celui care, curând după Decembrie 1989, l-a
dezam ăgit pe Nené Culianu! Ce spune în această privinţă Ted Anton?
— Îl citez, pg. 255: „ Cu toat ă bucuria, s-a ar ătat imediat sceptic în privinţ a imaginilor de la
televizor. Era extrem de surescitat ” , îş i amintea Nikki Wiesner, „ dar spunea c ă în spatele
evenimentelor se ascunde cineva, şi că ceea ce va urma nu va fi, un timp, foarte diferit de
trecut” sau unde ni se relateaz ă groaza cu care Culianu constat ă, îş i d ă seama c ă „unii din
aşa zişii luptători pentru libertate erau de fapt în solda KGB -ului” (Pag. 315)
Precizarea c ă Ioan P. Culianu s-a ar ătat imediat sceptic în privinţ a celor ce se petreceau la
Bucureşti, în Decembrie 1989, îmi aduce aminte de… de dumneavoastr ă! V-a ţi dat seama,
tot a şa, imediat, de substratul celor ce se petreceau atunci.
— Nu mi-am dat seama care este substratul, ci c ă exist ă un substrat! Mi-am dat seama c ă
ceea ce se vede nu este şi ceea ce se petrece propriu-zis!
— Când v -aţi dat seama prima oar ă?
— Într-o transmisie a „ Europei Libere ” , din 18, 19 sau 20 decembrie 1989, când s -a dat pe
post o „înre gistr are de la Timişoara ” ! O secven ţă de circa 20 de secunde, în care gă seai tot
ce trebuia: rafale de arm ă, ţipete de oameni împuş caţi, lozinci anticomunist e scandate de
mulţime, comenzi militare de deschidere a focului, ce mai? Tot tacâmul!… M-am pus în
situa ţia unui reporter, aflat la fa ţa locului, în Timişoara şi mi-am dat seama c ă înregistrarea
aceea, atât de completă , se putea face numai în… studio.
— Alte semne c ă „se ascunde ceva ” ?
— Pe 21 Decembrie, în Piaţ a Roman ă, mai exact spus în faţă la „ Grădiniţa” – acum este
berăria Efes Pilzen, se afla în mijlocul stră zii un grup de tineri revolu ţionari care scandau
lozinci anticeau şiste. Noi, ceilal ţi, pe trotuare. Tinerii ar ătau foarte bine, pl ăcuţi la vedere,
energici, dar mai ales inspira ţi în a lansa lozinci extrem de antrenante pentru cei de pe
margine. O cascad ă de „ strig ături” , una mai istea ţă decât alta. La un moment dat mi -am dat
seama c ă sunt totu şi prea multe, că e cu totul ciudat s ă ai atâta inspiraţie când de pe TAB –
uri ţeava mitralierelor te ţine mereu pe linia de ochire! … Pe moment, mi-a fost ru şine de
mine însumi, că nu sunt în stare să trăiesc momentul de entuziasm, de eroism, c ă sunt
stupid de sceptic! … De lucid! Mai târziu, în noaptea de nesomn dinspre 22 Decembrie,
gândul că ceva nu este în ordine în ce am vă zut pe Magheru m-a cople şit, de spaimă că ceva
se ascunde sub aparen ţa revoltei! … Ce? … Cine? … În seara lui 22, când am vă zut teatrul de
proast ă calitate care se juca la televiziune, m-a cuprins jalea, o jale de care nu m-am
vindecat nici până azi!
— Jalea de ce?
— Jalea c ă suntem min ţiţi! Jalea c ă mor zeci, sute de oameni ca s ă dea aparen ţă de adev ăr
unei minciuni.
— Să revenim la cartea lui Ted Anton!
— Citeaz ă-mi ceva şi de la pagina 156.
— Ce să vă citez?
— Ce vei g ăsi mai interesant.
Page 4 / 14
— Să vedem!… Este descris procesul Ceau şeştilor… Da, cred c ă am găsit, despre filmul
procesului. La un moment dat un interlocutor nev ăzut întreabă : „Ş tiţi cine v ă reţine? ” „Da” ,
răspunde Ceau şescu. „ Securitatea ” .
— Deci, cine l-a omorît pe Ceauş escu?
— Securitatea!
— Şi cine l-a omorît pe Culianu?
— Securitatea!
— Ba nu ştiu!
— Păi n-aţi spus mai adineauri, confirmându -mă şi pe mine, că, şi citez, „ cei ce l-au omorît pe
Ceau şescu sunt şi cei care l-au asasinat pe Culianu ” ?!
— N-am spus- o eu, a i spus-o dumneata şi aveai perfect ă dreptate! Dar am impresia c ă
aveai dreptate f ără să-ţi dai seama!
— Nu înţeleg!
— Adu-ţi aminte c ă am f ăcut distinc ţia între a omorî, adic ă a ucide, a ap ăsa pe tr ăgaciul
uciga ş şi a asasina, adic ă a decide c ă un Ceau şescu sau un Culianu e nevoie s ă moară. E
nevoie pentru unii sau pentru bunul mers al planetei sau mai ştiu eu pentru cine a fost
nevoie – şi de ce?, ca Ioan Petru Culianu s ă moară, omorît la ceas oprit de lege ş i de datini!
Pe Ceau şescu, clar, l-a omorît securitatea, tot aş a, la ceas oprit de lege şi de datini, dar al ţii
au fost asasinii!
— Cine? Institu ţia?
— Cel pu ţin Gorbaciov, dacă nu cumva, mult mai probabil, o instanţă superioar ă a Institu ţiei.
— Da, înţ eleg, la acest nivel, al asasinatului, e vorba de acela şi asasin, aceea şi Institu ţie,
care a decis asasinarea, suprimarea fizic ă a lui Ceau şescu! … Dar ar fi absurd, o ironie
proast ă a soartei, ca doi oameni atât de diferiţ i, Ceau şescu şi Culianu, s ă supere atât de
tare aceea şi Institu ţie! Cu majuscule, desigur.
— Cu majuscule, desig ur, c ăci, îţ i spuneam, Institu ţia este deosebit de complex ă, asta
explicând reacţ ia sa identic ă – asasinatul!, în situaţii atât de diferite!
— Culianu are cuvinte extrem de aspre la ad resa securit ăţii, numind-o o for ţ ă d e „ o
stupiditate epocal ă şi în acelaş i timp de o profunzime nemaiv ăzut ă” ! Am citat dintr- un
interviu din ianuarie ’91, publicat în „ 22” cu pu ţin înaintea nefericitei zile de 21 mai. În
interviu, ne atrage aten ţia Ted Anton, Culianu reia ideea amestecului KGB în revoluţ ia
română !
— Amestecul KGB este indubitabil! E mai sigur, mai cert chiar decât contribuţ ia securit ăţii! În
sensul c ă la răsturnarea lui Ceau şescu n- a participat întreaga securitate, ci numai aripa
kaghebist ă!
— Câte „ aripi” a avut securitatea română ?
— Cel pu ţin trei: aripa kaghebist ă, aripa na ţionalist ă şi aripa bişniţară. Cu variante, cum ar fi
acea zon ă de interferen ţ ă dintre kaghebi şt i şi bi şniţari! Deci a securi ştilor kaghebi şt i şi
totodat ă bişniţari! Ăştia au fost şi sunt cei mai periculoşi!
— N-a existat o arip ă CIA, alta Mossad etc.?
— Vor fi fost, câţiva, dar nu destul de mulţi ca să alcătuiasc ă o arip ă!
— Şi atunci, nu cumva e mai corect s ă spunem c ă Ceau şescu a fost omorît de KGB? Deci nu
securitatea, ci KGB-ul, incluzând aici ş i kaghebi ştii aflaţi în structurile securităţ ii !
— Da, cred că e mai corect a şa: Ceau şescu a fost omorît de KGB!… Dar, cine l-a asasin at?
— Iar am uitat!… Deci, cineva de deasupra KGB-ului?
— De deasupra, de al ături, din altă parte …
— Deci nu neap ărat PCUS?
— Nici vorb ă! Ce s- a întâmplat cu ţările socialiste din Europa în 1989, inclusiv cu URSS,
dovede şt e că partidele comuniste cam pierduser ă controlul asupra serviciilor secrete,
asupra poli ţiei politice, de genul securit ăţii româneşti! Nu întâmplă tor, la Moscova, ultimii doi
secretari ai PCUS, deci pre şedin ţi ai URSS, Gorbaciov şi Andropov, fuseser ă grade foarte
înal te în KGB, în serv icii le secr ete sovie tice . Andr opov fuse se chia r şef, numărul 1, dac ă nu
mă înş el!
— Nu, nu vă înş el aţi!
— Pe de alt ă parte, acela şi lucru s- a întâmplat şi în Occident, unde principalii lideri, ai unor
state, în frunte cu George Bush, Netanyahu, Mubarak etc., au fost ş i ei ofi ţeri de informa ţii,
„ securişti” care va s ă zică! Mă întreb dacă nu cumva şefii acestor servicii şi-au dat mâna, pe
deasupra ideologiilor şi programelor de guvernare, transformându -se, din executan ţi ai unor
decizii, în proiectanţ i ai politicii mondiale! Nu m-ar mira s ă aflu că şi-au f ăcut un club al lor
sau ceva asem ănător şi pun la cale destinele lumii cu mai multă eficienţă decât politicienii din
Consiliul de Securitate al planetei noastre!
— În cazul acesta ar putea fi tot ei, KGB -ul, asasinii lui Ceau şescu! Ei l- au omorît, ei l -au
asasinat!
— Ai toate motivele s ă tragi aceast ă concluzie. Numai c ă exist ă, în legă tură cu căderea lui
Ceau şescu, un mic detaliu, pe care nu-l cuno şti, şi care schimb ă destul de mult datele
problemei. Sunt nevoit s ă-i dau acestui detaliu o importan ţ ă oare şicare, c ăci prea se fac
eforturi teribile pentru a ascunde acest detaliu.
— Vă ascult! Sunt numai ochi şi urechi!
— Cuno şti faptul c ă Ceau şescu, dup ă ce la Timişoara s- au produs primele dezordini, în mod
cu totul nea şteptat şi-a găsit timp s ă dea o fug ă până în Iran şi nimeni până azi nu a
explicat ce anume atât de important avea de discutat sau de fă cut Ceau şescu la Teheran.
— Într-adevăr, nu ştiu s ă fi auzit de-o explica ţie mai verosimilă. Ba că şi-a dus acolo câteva
tone de aur, ba c ă alte aiureli!
— Eu nu cunosc explica ţia acestui voiaj bizar, dar m ă simt tentat s ă leg de el o informa ţie
căpătat ă în ’ 92 de la un general SRI, care s-a mirat că-mi spune astfel ceva mie necunoscut.
După expresia lui, „ tot ministerul de finan ţe cuno ştea povestea asta ” . Povestea fiind aceea
că Ceau şescu, împreună cu Gadhafi, pre şedintele Libiei, al Jamahiriei, şi cu ayatolahul
Iranului au hot ărât să pună fiecare ţară, mână de la mână , câte cinci miliarde de dolari, cu
Page 5 / 14
aceste cincisprezece miliarde de dolari urmând să deschid ă o banc ă prin care s ă se acorde
credite cu dobânzi mici, în jur de 3% -5%, pentru ţările în curs de dezvoltare!
— La concuren ţă cu FMI şi cu Banca Mondială?!… Ia te uit ă!
— O concuren ţă la care nu ştiu dacă vestitele b ănci ar fi fost încântate să răspund ă!
— Ce dobânzi practică Fondul Monetar Interna ţional?
— Mult mai mari!… Cel puţin de trei ori mai mari! Banca urma s ă se deschid ă în martie 1990,
cu un capital iniţial de 15 miliarde de dolari! … Îţi dai seama ce ar fi însemnat asta?
— Evident! Un adev ărat cutremur financiar mondial!
— Numai cutremur?!… Ar fi fost începutul sfârş itului!
— Al cui sfârşit?
— Al sistemului financiar care domin ă şi controleaz ă lumea de aproape dou ă secole, dar
în de os eb i du pă primul r ăzboi mondial şi mai ales dup ă al doilea! Un sistem care a
perfecţionat arma cea mai eficient ă şi mai primejdioas ă din toat ă istoria lumii: arma
financiară! O arm ă care arunc ă în stânga şi în dreapta cu gloanţ e, nu gloan ţe uciga şe, ci
gloan ţe înrobitoare, care t e transformă în slugă , glo anţe de care oamenii în loc să se
fereasc ă alearg ă în întâmpinare a lor, bătându -se, omorîndu -se între ei, îmbulzindu -se care
să se lase mai din plin nimerit! Acesta este sistemul monetar şi financiar mondial! Un
instrument al strategiei politice mondiale! Cine concepe aceast ă strategie politic ă mondială
este, în mod absolut sigur, aceeaş i institu ţie sau grup de persoane care concepe şi ţine în
frâu şi pârghiile finanţ ei mondiale!
— Domnule profesor, da, cred şi eu c ă am ajuns la punctul în care se adună , ca într-o cheie
de bolt ă, liniile de for ţă, sensurile adânci ş i ascunse ale celor dou ă asasinate! Nu m ă
aşteptam deloc ca discu ţia noastr ă pe marginea misterului care înconjoar ă asasinarea
profesorului Culianu s ă ne duc ă la felul în care s -ar justifica ori explica asasinarea lui Nicolae
Ceau şescu!
— Nici eu, iubite domn, nu mă aşteptam la acest deznod ământ!
— Ierta ţi-mă, dar cred c ă deznod ământul încă nu s-a produs. Tocmai asta vroiam s ă vă
spun, că ajun şi în acest punct avem nevoie de puţ ină certitudine! Ca s ă ne baz ăm numai pe
un lanţ de deduc ţii mi se pare pu ţin cam… cam neconving ător!
— P oţi să folose şti şi un cuvânt mai dur!… Aşa e! M ăcar aceast ă afirmaţie, potrivit c ăreia
Ceau şescu intra inevitabil într -un conflict pe via ţă şi pe moarte cu finan ţa mondială, trebuie
su sţinută cu dovezi! Sunt de acord! …
— Deci?
— Prima dovad ă este m ărturia mea, cu privire la discu ţia pe care am avut- o cu domnul
general SRI – azi pensionar, mi se pare. Pot fi martor în acest proces?
— Procesul se desf ă şoar ă în cartea scrisă de dumneavoastr ă, pare că sunte ţi astfel parte în
proces, deci nu prea pute ţi fi acceptat ca martor! Sunte ţi autorul unei ipoteze, ce poate fi
su sţinută numai pe mărturia unor ter ţe persoane! Neimplicate în discuţ ia noastr ă!
— Crezi oare c ă eu, în 1991 sau 1992, deci în urmă cu cel pu ţin şase ani, m ă gândea m la
scrierea acestei c ărţi, la discuţia noastr ă de azi? Eu, cel din 1991?
— Cum adică să vă gândiţ i? Nu vă înţeleg foarte bine!
— Ca să dovedesc c ă povestea cu acea banc ă româ no-iraniano-libian ă nu o inventez eu
acum, ad- hoc, pentru a lansa sau întă ri nu ştiu ce ipotez ă la care eu ţin, cu privire la
asasinarea lui Culianu, îţ i arăt un articol, publicat de mine în 1992, în revista „ Totuşi iubirea ” ,
articol intitulat Gre şeala cea fatal ă a fie- iertatului în care emit ipoteza, cu grad mare de
probabilitate, c ă finanţa mondial ă era cea mai interesat ă în asasinarea lui Ceauş escu! Şi nu
orice fel de asasinare!
— În ziua de Cră ciun?… La fel cum şi Culianu a fost omorît în ziua Sfinţ ilor Constantin şi
Elena, de ziua de na ştere a mamei sale! … Zi care trebuia s ă fie de bucurie, şi pentru Nené,
ca şi pentru români ziua de Cră ciun!
— Po ţi să nu te gândeş ti la aceste similitudini?
— Mai rămâne de dovedit conflictul lui Culianu cu finanţ a mondială!
— Păi ce- am vorbit zilele trecute?!, despre noul zeu al lumii modeme, banul, a c ărui
nefericită acţiune distructiv ă de religii, de spiritualitate, de cultur ă, de suflete, de destine,
Culianu o deplânge ş i o… o…
—… o înfierează !
— Da, ca nimeni altul!…
— Şi KGB-ul nu mai are atunci nici o vină! Nici securitatea!
— Aoleu! Cum po ţi să spui a şa ceva?!
— Iar nu vă mai înţeleg!
— Păi n-am convenit c ă vom deosebi între asasin ş i uciga ş? Între a asasina ş i a ucide, a
omorî? …
— Am înţeles! KGB-ul sau securi tatea au fost uciga şii, iar finanţa mondial ă asasinul!
— Tu ai spus-o!
— Domn profesor!
— Hai s ă concluzion ăm: se preg ăte şte revolu ţia din România! Nu ştim încă cine o
preg ăte şte! Culianu intr ă într-o anumit ă relaţie (directă sau indirect ă, la un nivel mai jos sau
mai înalt al combinaţ iei) cu aceste preg ătiri, lucru care rezult ă din faptul c ă e la curent, încă
din septembrie, cu numele celor ce vor prelua conducerea Ministerului Culturii în ianuarie! E
corect?
— Merge! Poate c ă ar trebui explicat cum de le- a câştigat încrederea pentru a fi pus la
curent cu iminenta pr ăbuşire a lui Ceau şescu!
— Am vorbit despre asta! Acea publicistic ă activă în ultimii ani împotriva dreptei româneş ti
interbelice! Împotriva lui Ceauşescu! Împinsă până la denigrarea lui Eminescu, v ădit
exagerat ă şi netemeinic ă, la care Culianu s- a dedat! Dar, repet, dup ă mine, dup ă nasul
meu, dup ă flerul meu, acest atac era un simu lacru, prin care Culianu încerca s ă câş tige
încred erea cuiva! A unor cercuri! A unor interese ! A unor instituţii!
— Aşadar, cei ce au preg ătit şi au dorit c ăderea lui Ceau şescu au fost totodat ă şi adversari
Page 6 / 14
ai dreptei interbelice!
— De dorit au dorit şi legionarii c ăderea lui Ceau şescu, îndeosebi a comunismului! Cine n -a
dorit căderea lui Ceau şescu?! … Ne desp ărţim, noi, românii, fiecare cu altă părere, în ceea ce
priveşte calea pe care s- a mers dup ă! Un ultim consens na ţional este acela privitor la
procesul Ceau şeştilor, că a fost o mascarad ă, o crimă nelegiuit ă! Dar de preg ătit căderea lui
Ceau şescu şi a sistemului, de ac ţionat propriu- zis în mod organizat pentru asta, nu am fost
noi care s-o fi f ăcut. Ci alţii. Noi nu prea ştim exact cine! Culianu se pare c ă a aflat. Nu totul
şi nu de la început. A ştiut ceva înainte de decembrie 1989 ş i ce a ştiut s-a confirma t! Dup ă
aia, post factum, a priceput sau a descoperit rolul jucat de Securitate în revoluţ ie, deloc de
neglijat, iar mai apoi pricepe sau descoper ă rolul jucat de KGB, fratele mai mare al
Securităţ ii.
— Al acelei aripi a Securit ăţii care a complotat debarcarea lui Ceau şescu! Aripa kaghebist ă,
trădătoare!
— Bineînţeles! …
— De ce nu v ă opriţi la KGB? De ce n-ar fi KGB cel care i-ar fi asasinat atât pe Ceauşescu, cât
şi pe Culianu? Sau m ăcar pe unul dintre ei?!
— Bună întrebare! Sunt mai multe de spus în ră spunsul pe care ţi-l pot da! Mai întâi, în
privinţa lui Culianu, cred c ă acuza ţiile aduse de acesta la adresa KGB-ului nu erau ceva nou
în publ icis tica mondială . Zeci, sute de publica ţii au f ăcut dezv ăluiri chiar mai dure, f ără să
stârnească reacţia de r ăzbunare, de pedepsire a KGB- ului. În privinţ a lui Ceau şescu, iar ă şi
s-a scris enorm despre implicarea KGB-ului şi nici unul dintre autorii acuzatori nu a p ăţit
nimic!
— Nici Alexandru Saucă?
— Saucă, bunul meu coleg şi prieten, a scris o carte pe acest subiect, printre primele care
relevă apartenen ţa la KGB a unor importante personalit ăţi din Securitate şi Armat ă. A
publicat cartea în ’ 91 sau ’ 92. Acum, dup ă mai bine de 5 ani, este pe patul suferin ţei şi, se
pare, al mor ţii, cu un diagnostic care nu iart ă: tumoră canceroas ă pe creier şi metastaz ă.
Mai are câteva să ptămâni de tră it! Şi eu m ă întreb dacă îmbolnă virea sa este sut ă la sut ă
natural ă!
— Parcă am citit undeva că ruşii au capacitatea de a provoca asemenea accidente!
— De ce au a şteptat atâta, în cazul lui Saucă ? Cinci ani!
— Mă rog, nu insist!
— E bine c ă l-ai pomenit pe Sauc ă! O să-mi lipseasc ă, nu doar ca prieten, ci şi ca cititor al
aiurelilor pe care m-ai manipulat să le spun!
— Vă ascult! Continua ţi, vă rog!
— Lucrul care m ă pune cel mai mult pe gânduri este efortul care se face pentru a se
ascunde inten ţia pe care Ceau şescu a avut-o de a fonda acea banc ă! Iat ă, de opt ani,
nimeni nu vrea s ă ia în discuţ ie aceast ă iniţiativă a lui Ceau şescu. Este un adev ărat complot
al tăcerii!
— Cine ascunde?
— În primul rând presa! Presa de mare tiraj, acea presă care poate fi controlat ă! Iar în mod
simptomatic, comisia Senatului, care cinci sau şase ani de zile s-a ocupat de cercetarea
„ evenimentelor ” din decembrie, n-a vrut, n-a vrut s ă afle nimic despre aceast ă bancă. Eu iam
atras aten ţia unuia dintre membrii acestei comisii, senatorului Şerban S ăndulescu,
asupra obliga ţiei comisiei de a l ămuri ra ţiunea fiec ărui gest s ăvârş it de Ceau şescu în acele
zile: ce a c ăutat Ceau şescu, pe 17 sau 18 decembrie, în Iran?… Ş i i-am povestit ce ştiam
despre acea banc ă, indicându -i şi sursa: un general de SRI! Iar când s -a discutat în Senat
raportul Comisiei, de fa ţ ă cu zeci de ziari şti, am cerut explica ţii: cum se face c ă onorata
Comisie nu a fost în stare să afle nimic despre inten ţia lui Ceau şescu de a face o banc ă, o
no uă bancă mondială, în colabor are cu Libia şi Iran!
— Nu cumva pune ţi prea mare pre ţ pe acea informa ţie, pe acel general SRI?
— Bineînţeles c ă am mai întreba t pe câţ iva, ştiau şi ei. Iar la un moment dat, în „ Ziua” , a
ap ărut o noti ţă, complet anonim ă, care rezuma din presa bulgar ă, din „ Trud” următoarele,
sub titlul Serviciile secrete americane şi sovietice l- au r ăsturnat pe Ceau şescu: „ Situaţia
grea a Bulgariei de ast ăzi, oricât ar fi de trist să o recunoa ştem, aminte şte tot mai mult de
România anil or’ 80, când Ceauşescu încerca să ob ţină independen ţa financiar ă a ţării, se
arat ă într-un comentariu ap ărut joi, în cotidianul bulgar „ Trud” , preluat de Mediafax. Românii
au reu şit atunci s ă achite datoriile externe, în valoare de 13 miliarde de dolari, sum ă care
este aproape identic ă cu actualele datorii ale bulgarilor fa ţ ă d e băncile occidentale. În
decembrie 1989, Ceau şescu le-a mai lăsat celor care „ l-au împuş cat foarte repede ” aproape
3 miliarde de dolari în rezerva valutară a ţării. România a intrat în Guiness Book of Records
ca prima ţară care a reu şit să-şi achite datoriile externe, scrie „ Trud” . Şi acum te rog s ă fii
atent la ce urmeaz ă: „ Principala cauz ă care a îndemnat serviciile secrete americane ş i
sovietice s ă-şi uneasc ă forţele în vederea ră sturn ării lui Ceau şescu a fost ideea acestuia de
a crea, împreună cu Iran şi statele arabe bogate, un Fond Monetar Interna ţional al Lumii a
Treia, prin intermediul c ăruia s ă fie lichidat monopolul financiar al Occidentului, relateaz ă
cotidianul bulgar ” . Notiţa este semnat ă (D. E.).
— Ce dat ă are ziarul?
— Uite c ă am uitat s ă notez. Am decupat un sfert de pagin ă, dar, dac ă luăm aminte la
celelalte ştiri, se poate afla. Iat ă, este o ştire despre moartea surorilor siameze Ioana şi
Maria, la Spitalul „ Marie Curie ” , despre un Vladimir Boant ă care „ a părăsit organiza ţia lui
Lăzărescu ” , adic ă a lui Dan L ăzărescu, Suveran Mare Comandor al Masoneriei româneş ti.
Cred c ă era prin ’ 95 sau chiar ’96, în orice caz cu mult înainte de a se depune raportul
Comisiei Senatului. Raport în care nu se spune nimic despre proiectata bancă . Aceas tă
tăcere ce poate s ă dovedeasc ă altceva decât că se fac presiuni ca acest „ detaliu ” să nu se
afle?! Iar ceea ce m ă sperie aproape este anvergura acestor presiuni !
— Da, m-aţi convins în privinţ a inten ţiei lui Ceau şescu! Iar eforturile care se fac pentru a se
trece cu vederea aceast ă inten ţie ar dovedi c ă ea are într -adevăr leg ătură cu căderea lui
Page 7 / 14
Ceau şescu!
— Cu asasinarea lui! …
— Da, asasinarea lui.
— Eu nu ştiu exact cu ce bilan ţ va rămâne Ceauşescu în istorie! Dar, în cel mai succint
palmares al acestuia, dac ă mi s-ar cere ca, în cele mai puţ ine cuvinte, s ă spunem lucrul cel
mai important despre Ceau şescu, probabil c ă am putea spune, ca ziarul bulgar „ Trud” , că
Ceau şescu a încercat să lichideze monopolul financiar al Occidentului şi a plătit pentru asta
cu via ţa!
— După ce a lichidat cu satele, urma s ă lichideze şi monopolul Occidentului, adic ă să
lichideze finan ţa mondială!
— Mă rog, po ţi să-l iei peste picior, dar subiectul discu ţiei noastre nu este Ceau şescu, ci
Culianu. Şi mă intereseaz ă acest punct, probabil unic, în care cei doi se întâlnesc: finanţ a
mondială, sistemul monetar, financiar occidental. Ceau şescu, în planul acţ iunii concrete,
practice, a vrut s ă-l lichideze, Culianu, în plan teoretic, a demonstrat necesitatea lichidă rii
acestui sistem, aduc ător de mari nenorociri pe întreaga planetă ş i mai ales compromi ţând
speran ţele într -un viitor planetar, mondial, cât de cât acceptabil de un om ca Ioan Petru
Culianu!
— Domnule profesor, jos p ălăria! A ţi adus discu ţia noastr ă într -un punct extrem de
interesant, punându -i pe Culianu şi Ceau şescu în aceeaş i barc ă. Sunt lit eral ment e
emoţionat, cople şit!
— Nu te gr ăbi să mă iei peste picior! … Dacă alătur cele dou ă nume, Culianu şi Ceau şescu,
ştiu bine la ce risc mă expun.
— Acelaşi?
— Da, dar cu un accent în plus: voi fi acuzat de prieteni comuni, ca ş i de cititori necunoscu ţi,
că invoc numele şi prestigiul intelectualist, metafizic al lui Culianu, al mor ţii sale, pentru a
cosmetiza imaginea lui Ceau şescu!
— Chiar dac ă nu asta a fost inten ţia, acesta va fi rezultatul!
— Mi-l asum liniştit! Imaginea actual ă a lui Ceau şescu oricum se va modifica radical, în timp
şi în favoarea lui Ceauş escu! … Stai, stai! Nu te repezi! Şi înainte de a te îndoi de asta, te
rog s ă bagi de seam ă că ai citit cartea lui Ted Anton şi nu te-a sup ărat deloc c ă Ted Anton
se folose şte de asasinarea tragic ă a lui Culianu ca s ă-i mai dreagă obrazul lui Petre Roman
cel F ără de Obraz! V ăd că nu te-a sup ărat nici pe dumneata, nici pe cei ce au recenzat
cartea! S ă vă fie la to ţi ruşine!
— Dar de unde şi până unde a şa ceva în cartea lui Ted Anton?
— De la pagina 336 şi 363. Dar dac ă nu ştiţi să citiţi, eu ce s ă vă fac?!… Iat ă ce scrie grecul,
la pag. 363: „ Crima (adică asasinarea lui Culianu în mai 1991 – n.n.) a concis cu declanşarea
unei s ălbatice campanii na ţionaliste, antimonarhice şi în general instigatoare, în presa
oficială sau oficios guvernamental ă, dar mai ales în cea extremistă , din ţară. Nu putem oare
să o vedem ca pe începutul sângeros al unei serii de „ acţiuni” planificate, care au dus la
mineriada din septembrie? (n.n) Pentru c ă la doar trei luni dup ă crimă, ultima mineria dă
răsturn ă aripa reformist ă a guvernului. ”
— Cum de n-am observat porc ăria asta?!
— Asta se cheam ă manipulare! Eu nu fac manipulare, ci afirm deschis ce am de spus şi ofer
ideile mele judec ăţii ra ţionale a cititorilor. Eu nu m ă strecor insidios şi pe nesim ţite în
subcon ştientul cititorului! Ci îi spun verde în fată că prefer s ă-i iau ap ărarea lui Ceau şescu,
căci am zeci de motive ca s ă-l prefer pe Ceau şescu lui Petre Roman! Bietul Culianu, înainte
de a-l c ăina c ă a ajuns s ă fie invocat al ături de Ceau şescu, lamenteaz ă-te că s-au g ăsit
golanii care s ă-l pună pe Nené în aceeaş i banc ă cu Petre Roman! P ăi între Ceauş escu şi
Petre Roman distan ţa este, sub toate aspectele, astronomic de mare şi de dureroas ă!
— De ce dureroas ă?
— Pentru c ă ne doare tot mai mult u şurinţa cu care ne-am l ăsat p ăcăliţi în ’ 89! Ştia el
Ceau şescu ce ştia când a refuzat ca haimanaua de Petre Roman să -i fie ginere! Pu şlamaua!
— Deci sunte ţi perfect con ştient de apropierea pe care o face ţi între asasinarea lui Culianu
şi asasinarea lui Ceau şescu, cât este de riscantă pentru prestigiul acestei c ărţi ! Şi al
dumneavoastr ă!
— Bineînţeles!
— Şi nu ave ţi nici o reţinere?!
— Nici mie nu mi-e mai u şor! N-am ştiut până acum o jum ătate de ceas c ă vom ajunge aici!
Dar e de mirare c ă ne-a trebuit a şa de mult! Doar e simplu ca bun ă ziua. Dac ă îl citeş ti pe
Culianu şi te întrebi, din tot ce a scris el, care sunt principalele idei care ar avea tangenţă cu
viaţa politică, cu lupta politică de pe aceast ă planet ă, hai, zi dumneata care ar fi acea idee?
— Cred c ă ar f … cred că sunt dou ă idei: una privind dezastrul spiritual pe care îl provo acă
noua zeitate numit ă money, acest veritabil pan- moneysm în care trăim…
— Fii atent: ai inventat un cuvânt care s -ar putea s ă rămână : pan-moneysm. Noteaz ă ziua
şi ora: duminică, 1 februarie 1998, ora 0,46.
— Deci critica acestui cancer planetar care este sistemul financiar! Asta-i prima idee!
— Până aici perfect!
— Şi a doua idee, la fel de important ă, că exist ă în lume un „ mare manipulator ” – persoan ă,
grup de persoane şi de interese, care provoac ă evenimentele politice importante. O putere
ocultă care manipuleaz ă exercitând o anumită presiune asupra gândirii noastre, asupra
memoriei noastre, prin memorie înţelegându -se ceea ce ne r ămâne în cap ş i ne modeleaz ă
gândurile ş i ne orienteaz ă acţiunile!
— Perfect şi de data asta! … Eh, îi punem pe două coloane pe cei doi şi nu mai mir ă pe
nimeni ideea c ă au stârnit mânia aceleiaş i instituţii. Mai e nevoie s-o numesc?
— Nu!
— Aşadar, „ monopolul financiar al Occidentului ” sau, şi mai exact spus, finan ţa mondial ă
avea în Culianu ş i Ceau şescu cei mai redutabili adversari!
— Nu cunosc, dar nu m-a ş mira ca şi al ţii s ă fi criticat, poate chiar mai aspru decât Culianu,
Page 8 / 14
sistemul financiar modern!
— Po ţi să fii sigur de asta!
— Şi toţi ace şti critici ai marii finan ţe au sfârş it cu un glon ţ în ceafă ?!
— Nicidecum! Numai c ă spre deosebire de al ţi critici ai finan ţei mondiale, Culianu era
interesat şi de persoana „ marelui manipulator ” şi se afla în poziţ ia cea mai bun ă să
descopere componenta religioas ă – ca filozofie şi arhierei – a marii finan ţe şi a marii
manipulări. La fel, Culianu devenea vulnerabil când descoperea că în spat ele arip ii
kaghebiste a Securit ăţ ii, deci şi în spatele KGB -ului, măcar în decembrie 1989 dacă nu şi în
alte ocazii, s-a aflat finan ţa mondial ă! Efectiv ştia, pricepuse prea multe!
— Dar de ce miza ţi pe componenta religioas ă a marii manipulări?
— Pentru c ă e un oarecare fanatism religios pe care l-a ş invoca pentru a explica anumite
coinciden ţe, despre care deja am vorbit. Alt ă obiec ţie?
— Păi, dac ă-mi aduc bine aminte, principalul repro ş pe care îl aduce Culianu finanţ ei
mondiale, banului şi, pe scurt, pan-moneysmului, contemporan şi viitor, este distrugerea
omului religios! C um s-ar putea ca o as emenea ac ţiune, o asemenea agresiune la adresa
religiozit ăţii să fie coordonat ă de o institu ţie care are o foarte important ă component ă
religioas ă?
— Eu îndră znesc s ă presupun c ă ar exista aceast ă component ă religioas ă, dar nu m- a ş
înc ume ta să fac vreo presupunere despre ce religie anume ar fi vorba! A ş deduce, din
textele lui Culianu, c ă aproape sigur, n-a r putea fi vorba de cre ştini, de cre ştini catolici sau
ortodoc şi!
— Ziarul bulgar vorbe şte despre serviciile secrete sovietice şi americane!
— Lui Ceau şescu i s-a adus şi acest ultim omagiu: ca s ă fie doborît ş i-au unit forţele Bush şi
Gorbaciov, adic ă CIA şi KGB. Aceasta ar dovedi foarte multe lucruri, inclusiv acela c ă
împărţirea lumii în două tabere, capitali şt i şi comuni şti, este una din ispr ăvile marelui
manipulator!
— Cum a ţi ajuns la aceast ă idee? La aceast ă concluzie?
— Simplu: în faţ a amenin ţării, a primejdiei ivite în calea finanţ ei mondiale, a monopolului
financiar, a obligarhiei financiare – ca să folosesc termenul uzitat cândva la î nvăţământ ul
politic, dispare orice antagonism ideolo gic între Est şi Vest, între cele d ouă sisteme socialpolitice,
între liderii acestor sisteme. Ei se pun de acord între ei ş i fac echip ă împotriva lui
Ceau şescu. De ce? Pentru c ă acesta a pus în primejdie sistemul financiar mondial!
Monopolul pe care unii îl deţin asupra câş tigurilor fabuloase ce se ob ţin din opera ţiunile
financiare! F ără să tragi un foc de arm ă! Decât atunci când în cale se iveş te un Culianu, un
Ceau şescu!
— Am impresia că exagera ţi importanţa lui Ceau şescu!
— Exagerez? … Poate c ă nu exagerez destul! … Ar trebui s ă insist mai mult pe semnifica ţiile
politicii lui Ceau şescu, v ăzute nu din perspectiva noastr ă, a celor care st ăteau zile în ş ir la
coad ă pentru a face un plin de benzin ă, ci v ăzute din birourile marilor trusturi financiare!
Încearcă să priveşti lucrurile de acolo! Urc ă-te acolo sus şi priveşte în jos, la Ceauş escu. Ce
vezi?
— Văd „Câ ntare a Român iei” ! Pe stadionul 23 August o sut ă de mii de pr ăpădiţi care înjură ,
dar mişcă, la comand ă, acele pl ăcuţe din care se f ăceau tablourile în manieră chinezeasc ă,
atât de apreciate de cei doi! Alte câteva milioane se uitau la noi la televizor! Ce vreţ i mai
multă manipulare?
— Dar tu ai spus-o, c ă toţi năucii ăia, care zile în ş ir se antrenaser ă în soare cum să
mânuiască , s ă manipuleze cartona şele, îş i f ăceau treaba înjurându -l pe Ceau şescu! De ce îl
înjur au? Pentr u că ascultaser ă „Europa liber ă” şi acolo li se spusese o mul ţime de bazaconii
despre Ceau şescu, omi ţându -se esen ţialul, lucrul cu care va r ămâne în istorie: a încercat să
lichideze monopolul occidentului asupra finan ţei mondiale! Adic ă să lichideze finan ţa
mondială! Când îl înjurau pe Ceauş escu …
— … şi eu l-am înjurat!
— Deci, când voi îl înjuraţ i pe Ceau şescu, f ără să ştiţi ce era mai important de ştiut despre
el, eraţi nişte oameni manipula ţi, dar nu de Ceau şescu manipula ţi, ci de marele manipulator,
duşmanul de moarte al lui Ceau şescu! Şi aici vreau s ă insist ca s ă înţelegem cât de cât
aceast ă poveste urîtă şi încâlcită ! De ce era atât de primejdios Ceauşescu? Cum îl vedeau
pe Ceau şescu marile caiafe ale finan ţei mondiale? Cum?
— Nu ştiu! Nu vă mai întrerup!
— Păi ce f ăcuse, domnule, Ceau şescu? C ă spune şi ziarul bulgăresc! Ce f ăcuse?
— Plătise datoriile! Dar cu ce sacrificii!
— La să sacrificiile. Ele nu se văd din biroul pre şedintelui de banc ă! De acolo ce se vede?
— V-am spus! Nu ştiu!
— De acolo se v ăd numai dobânzile, raţ iunea de a fi a unei b ănci! Şi ce se întâmpla cu
dobânzile româneş ti dup ă ce Ceau şescu şi-a plătit datoriile?
— Nu sunt datorii, nu sunt nici dobânzi!
— Vezi c ă ştii!… România nu mai plătea dobânzi!… Eh, f ă te rog efortul şi i eşi din
mentalitatea ta, de om normal, care niciodat ă n-ai pregetat s ă-ţi împrumuţi prietenii când ai
putut s-o faci, la fel cum şi tu te-ai împrumutat de la prieteni, fă ră ca să se pun ă vreodat ă
problema de a pl ăti sau a pretinde dobândă la banii împrumutaţ i! Părăs eşte aceast ă stare,
repet: de normalitate, şi încearcă să intri în pielea unui că mătar, care d ă bani împrumut ca
să primească dobândă ! Pe el îl interesează să-ţi p lăteşti datoria sau s ă-ţi plăteşti, corect,
dobânzile?
— Şi una, şi alta!
— Nu! Numai una îl interesează : să-i pl ăteşti dobânzile! Că ci dac ă-i pl ăteşti datoria, el e
obligat s ă caute alt nevoia ş căruia s ă-i plaseze banii, c ăci banii trebuie s ă circule, s ă aducă
profit şi profitul cel mai comod este dobânda la banii cu care l -ai împrumutat pe un fraier!
La să-l pe fraier să se munceasc ă, să nu doarmă noaptea de grija datoriilor, s ă se dea peste
cap s ă scoat ă din banii lua ţi cu împrumut un profit mai mare decât dobânda ce trebuie s -o
Page 9 / 14
plăteasc ă!… E sau nu a şa?
— Da! Sigur c ă da !… Am reu şit să mă transpun! … Într -adevăr, nu am nevoie s ă mi se
returneze împrumutul, ci numai dobânda!
— Şi cu dobânda ce faci?
— Îi împrumut pe alţ ii, de la care, tot a şa, nu m ă intereseaz ă să primesc decât dobânzile!
Când îmi r eturnează împrumutul şi-şi achit ă datori a, da, îm i dă bătaie de cap, s ă caut alt
client!
— Pricepi repede! Bravo!
— Mă străduiesc şi eu!
— Ne întoarcem la Ceauş escu! Şi-a plătit, deci, datoriile! A şa cum— zice ziarul bulg ăresc, nu
s-a mai întâmplat cu nici o altă ţară!
— Protocronismul românesc!
— Şi a mai fă cut ceva! Ceva şi mai neauzit vreodat ă!
— Ce?
— N u-ţi aduci aminte? Dup ă ce, în primă vara lui 1989 a anun ţat că nu mai avem datorii, c ă
le-am achitat, s-a… ce s-a întâmplat?
— Nu ştiu. Am uitat…
— A dat o lege prin care se interzicea autorit ăţilor guvernamentale s ă se mai împrumute de
la băncile str ăine! O asemenea lege nici m ăcar în cele mai urîte vise nu -şi închipuiseră marii
bancheri c ă s-ar putea vreodat ă vota în vreo ţ ară de pe planeta noastr ă! Aici te rog s ă faci
un efort să pricepi nu doar c ă era o lege cum nu se mai dăduse alta până atunci – asta este
partea spectaculoas ă a lucrurilor, dar era o lege care submina temeiurile sistemului financiar
mondial!
— De ce?
— Închipuieş te-ţi că se apucau şi alte ţări să urmeze exemplul lui Ceau şescu! Al României!
Să-şi plăteasc ă datoriile şi să nu mai împrumute nici un cent de la FMI, de la Banca Mondială
ori de la alt ă surs ă de creditare interna ţional ă! Ce s- ar fi întâmplat?! S -ar fi adunat în safe -
urile băncilor mun ţi de dolari care, sco şi din circuitul împrumut-dobândă deveneau hârtie de
şters la fund! Iart ă-mă că zic a şa!
— Las a şa în textul ce va fi publicat?
— Nu tăia nimic! Mi-a ie şit porumbelul din gură, lasă-1 acum să zboare!
— Vă ascult!
— Aici trebuie insistat, ca s ă înţelegem semnifica ţia cea mai înaltă a presta ţiei lui Ceau şescu.
Sistemul ăsta financiar se va pr ăbuşi, mai devreme sau mai târziu. Eh, Ceauş escu a creat un
precedent extrem de periculos pentru acest sistem. Acest sistem se poate pr ăbuşi cel mai
uşor dacă se va merge pe modelul Ceau şescu! …
— Parcă aş avea nevoie de câteva argumente în plus. Pe care să le adaug la aceste
deduc ţii!
— Îţi aduci aminte care a fost situa ţia financiar ă găsit ă de FSN când a luat guvernarea ţă rii
în 1990?
— Excelentă! Aveau vreo trei miliarde în depozitul Bă ncii Na ţionale! Miliardele preg ătite de
Ceau şescu pentru acea vestit ă bancă!
— Se punea problema s ă ne împrumutăm de la cineva? Aveam nevoie?
— Nu cred!
— Nu aveam nevoie! Mai erau de încasat câteva miliarde de dolari pe niş te crean ţe, situa ţia
financiară era extrem de roz ă! Atunci te rog s ă-mi explici de ce Petre Roman s-a apucat s ă
abroge legea Ceau şescu, din primăvara lui ’ 89?
— Legea care interzicea guvernului român să mai apeleze la împrumuturi din stră inătate? A
fost printre primele abrogate de noul guvern! Într -adevăr!
— Da!… De ce? Ce necesitate îl împingea pe nemernic la acest gest? Pe nemernicul de Petre
Roman! De ce?
— Nu-mi dau seama! De ce?
— Pentru că aşa primise dispozi ţia! Era controlat de finan ţa mondial ă! Nu ştia cât va mai sta
la putere, urmau alegerile, trebuia s ă se asigure c ă va scoate din func ţiune câteva legi
ceau şiste care împiedicau îngenuncherea şi spolierea României. În primul rând legea
aceasta, care interzicea guvernului României să mai ia credite din str ăinătate! Au abrogat-o
şi, în momentul de faţă , suntem datori 8 miliarde de dolari! Felul în care liderii FSN au
acţionat, atunci şi în continuare, făcând întocmai jocul finanţ ei mondiale, este o dovad ă în
plus, extrem de elocvent ă, că debarcarea lui Ceau şescu şi lichidarea lui fizic ă a fost opera
acestei finan ţe mondiale. Faptul c ă FSN-ul, ajuns la putere nu se ştie cum, face jocul finanţei
mondiale, dovede şte că FSN-ul a ajuns la putere datorit ă finanţei mondiale! E simplu! Cu
alte cuvinte, c ă finanţa mondial ă l-a lichidat pe Ceau şescu! Când se întâmplă ceva, o crim ă
înde osebi , te între bi: cine avea inter esul cel mai mare în produ cere a crime i? Cine a avut cel
mai mult de câştigat de pe urma dispari ţiei victimei? Nu?
— Aşa e!
— În cazul lui Ceauş escu, beneficiarul cel mai mare este sistemul financiar mondial! C ăruia
Ceau şescu i se opusese cu succesul cel mai mare! Evadase din sistem! Reu şise!
— Atunci Ceau şescu este un super-erou!
— Nu! Categoric nu!
— De ce?
— C a să lămurim cazul Ceau şescu ne-ar trebui o alt ă discu ţie, de zece ori mai lung ă! Avem
timp?
— Poate c ă altădat ă? Promite ţi?
— Vedem noi! Dar acum, nu! Re ţine doar p ărerea mea în privinţ a unui Ceau şescu supererou:
nu! Dar nu este r ăspunsul şi pentru cei ce vor s ă-l scoat ă criminal şi du şman al
poporului român! Nu!… Nu, domnilor! Şi ne întoarcem la subiectul nostru: Culianu! Cine l -a
omorît? Din ordinul cui?
— Ar însemna că şi Culianu a fost omorît de serviciile secrete americane ş i sovietice?! Tot
Page 10 / 14
aşa: înfrăţ ite?
— Nu-mi dau seama! … Mai degrab ă e prea mult s ă spunem a şa. De şi…
— Deşi? …
— Deşi, dac ă mă gândesc la prestaţ ia lamentabil ă a poli ţiei americane … Adu-ţi aminte!
Primul comunicat al poli ţiei, prima concluzie: sinucidere!!! Dac ă n-a fost o prost ie
literalmente f ără pereche, atunci a fost o diversiune, ca să-l ajute pe criminal s ă scape, s ă
nu apar ă pe lista suspec ţilor! Plus portretul robot, pus în circulaţie abia la câţ iva ani dup ă
asasinat! Nu m-a ş mira s ă existe o complicitate american ă! În definitiv, Culianu în America,
nu în Rusia a avut acele contacte care i -au furnizat informa ţii despre cine va face parte din
guvernul României după căderea lui Ceau şescu!
— Ce vre ţi să spune ţi cu asta?
— C ă sediul celor interesa ţi de dispari ţia lui Ceau şescu şi viza ţi de critica lui Culianu se afl ă
mai curând la New York! Aş a c ă nu se apucau ei s ă-l termine pe Culianu f ără să se asigure
de ineficien ţa poli ţiei americane! Ca s ă nu zic colaborarea poli ţiei americane! … Ehe, la
puterea pe care o au, este la degetul lor mic!
— Şi totu şi, dac ă este identificat criminalul, iar acesta se va dovedi a fi un emigrant român,
agent SRI, agent român, deci, trimis în America de fosta Securitate română ? Adic ă, dac ă se
adevere şte versiunea lui Ted Anton?!
— Dar eu – acum îmi dau seama, nu contrazic această versiune! O înglobez! Nu m -aş mira
ca asasinii lui Ceau şescu, adic ă marea finan ţă mondială, aşa cum s-au folosit de KGB şi, prin
KGB, s-au folosit de aripa kaghebist ă a Securit ăţ ii, pentru a-l termina pe Ceau şescu, la fel,
pentru a se debarasa de Culianu, nu m-a ş mira să apeleze la aceia şi mercenari! Fii sigur că
cel care a ap ăsat pe tr ăgaci, dacă ştie ceva, ştie cui îi aparţine el, cine îi este ş ef, dar nu ştie
mai departe, şeful s ău a cui slug ă credincioas ă este! Şi tot a şa, mai departe! încât, dacă va
fi vreodat ă identificat criminalul, este absolut sigur c ă el nu ne va putea da nici o rela ţie
despre locul în care s -a hot ărît asasinarea profesorului Culianu!
— Dumnezeu s ă ni-l odihneasc ă!…
— Amin!
12 comentarii la “ Marele Manipulator si
asasinarea lui Culianu, Ceausescu, Iorga– cap.
XVII”
Partajeaza: Îmi place 10 Email
Partizanul din Fagaras
01.12.2011 la 10:10 pm
,,i-ati omorat ca niste CAINI pe Ceausesti,la ordinul meu PCUS KGB,,
semnat masonul Gorbaciov! fundatia gorbaciov este cea mai puternica loja
unde se intalneste Bilderberg cu gorbaciov,Kissinger si Soros.
r ă spunde
ion adrian
01.12.2011 la 9:53 pm
foarte interesant. Si totusi cand acum cativa ani Gorbi a spus in public
raspunzand la o intrebare ceva c e i-a displac ut mult lui Iliescu si anume
aratandu-si dezacordul fata de asasinarea Ceausestilor a spus: i-ati omorat
ca pe niste caini.
Sa va vad dle Profesor, cum interpetati aceasta zicere?
r ă spunde
Mihai
07.09.2011 la 4:41 pm
O DISCUTIE PLINA DE MIEZ CARE, ANALIZATA DUPA CCA 5 ANI,
CONFIGUREAZA SI CONTUREAZA CE INTUIAM, ADEVARAT, CAM VAG …, CA AR
PUTEA FI. IN MATERIE DE SCENARII PUTEM SPUNE CA SUNTEM IN TOP 3, PE
PRIMUL LOC U.S.A.. SI FARA PARADIGME..NU E LOCUL SI NICI CAZUL.
r ă spunde
Page 11 / 14
Daniel
30.01.2011 la 10:30 am
Adevarul e simplu ca buna ziua, e cunoscut de cei care vor sa il cunoasca,
dar va ramane ascuns in contnuare pentru marea massa de “ prosti ” (cum ii
numea Brucan), care chiar daca au acces la el, nu au timp, energie si putere
de discernamant pentru a-l accesa, primi sau intelege.
Ramane in continuare revolutia “ anticomunista ” , cand poporul a realizat
brusc ca se poate da jos “ dictatorul ” , si se poate trece la “ democratie ” . Asta
e adevarul IMPUS, trambitat de presa aservita, si acceptat fara cracnire de
marea massa de PROSTI. Peste 95% din romani accepta acest “ ADEVAR” , si
restul de 5 % care stiu mai mult nici nu mai conteaza.
r ă spunde
LUPTATORUL
29.01.2011 la 4:42 am
Crede si nu cerceta.Cerceteaza pentru a crede.Nimic nou sub soare.
PRINCIPIUL DOMINOULUI(FILM)
IN INTERESUL STATULUI(FILM cu Alain Delon)
r ă spunde
vali
02.08.2010 la 8:12 pm
Pai dupa ce am citit eu aceasta carte foarte atent, deduc un singur lucru:
Culianu a fost agent acoperit al securitatii. S-a infiltra t foarte abil, a aflat
multe. l-a ajutat si pe ceausescu prin informatiile in planurile acestuia, dar
cand ceusescu a fost lichidat fizic. s-a trezit culianu la realitate( era
deconspirat pt ca acest amanunt nu i se spusese ci doar informatii care in
acest mod il faceau pe culianu partas la minciuna, complot, manipulare).
Culianu, constiend fiind ca a fost folosit in pregatirea minunatei revolutii
( doar aveau nevoi e de o voce avizata care sa-i imbarbateze pe romani sa
iese in strada si sa-i pregateasca din timp), si ca este deconsp irat, deci nu
mai are nici un sens sa mearga mai departe cu misiunea, se pregatea sa dea
totul in vileag …si deznodamantul il stim
Bravo culianu: un erou ca si ceausescu. La in inteligenta si nationalismul sau
da mai ales adversitatea declarata internationalei financiare, era imposibil sa
nu il sustina pe ceausescu in distrugerea acesteia. Vorba aia: dusmanul
dusmanului meu mi-e prieten.
r ă spunde
cami
13.04.2010 la 11:29 pm
Piatra neluata in seama se va aseza in capul constructiei. Este piatra de
poticnire pentru toti cei care cred ca pot construi o lume din himere. Marele
manipulator are, in sine puterea unei cepe degerate. Puterea de nalucire pe
care o are ii este data lui de Dumnezeu pentru cei care nu primesc Adevarul
Lui Hristos, ca sa creada intr-o himera.
Hristos este Domnul Luminii, al Vietii.
Marele manipulator are destinul ireversibil al caderii definitive. Hristos are
cheile vietii si ale mortii. Cei care fac rutatea pe mana marelui ratat se vor
trezi la judecata personala a Lui Hristos pe mana carui mascarici si-au jucat
sansa eternitatii. Atunci se va trezi la realitatea ca acest mascarici care nici in
porci nu a avut putere, a avut puterea de a-i ucide sufletul lui, care a cazut
mai jos decit porcii, cind Domnul Luminii a murit si pentru mantuirea lui.
Hristos isi ia prada bogata de eroi si martiri in aceste vremuri de prigoana,
iar cei care cred in mascarici se vor trezi cu buza umflata. Ei care au vrut totul
pentru ei in aceasta lume vor primi lumea jalnica a iadului pe care ei l-au

Page 12 / 14

gatit pentru fratii lor pe pamant. Prin meschinaria destinului mic, ticluit in
umbra, ei se fac nefartati ai Lui Hristos si umbre vesnice in intunericul pe
care l-au iubit inca din timpul vietii.
Domnule Profesor, marele manipulator este nebun si smintit. Nu are nimic de
oferit. A fost invins de Hristos. Face mare valva,dar puterea lui a fost umilita
si infranta pentru totdeuna de Domnul Vietii si al Luminii. Sa-l lasam in
conditia lui jalnica si noi sa mergem spre Domnul Luminilor.
Hristos a Inviat.
r ă spunde
obertinschi toni
07.01.2010 la 10:11 pm
va felicit domnule profesor odata si odata adevarul trebuie sa iasa la iveala
r ă spunde
Mihnea Georgescu
22.08.2009 la 7:05 am
Halucinant! Nu vă este Frică, Domnule Profesor?
r ă spunde
culianu's gost
03.08.2009 la 3:25 am
Foarte pe scurt: 1) Aranjamentul USA-URSS, Malta, 1989; 2) Silviu Brucan,
omul de legatura intre CIA si KGB, actor principal in scenariul caderii
comunismului in Romania; 3) “ Profetul trecutului ” din corpul FSN (’ 90-’ 91) –
vadit fisticit de un scenariu intuit (de catre Culianu) doar pe jumatate
(omisiunea partenerului URSS la Malta, 1989!), decide “ moartea
intelectualilor ” , care a) ii subestimeaza inteligenta si capitalul politic; b) il
surprinde prin virulenta si precizia demascarii scenariului caderii
comunismului in Romania. Detaliile, nu intru in ele; cu si dincolo de ele,
ecuatia e simpla: din 1) + 2) + 3), rezulta f. clar cine a fost “ subestimat ” ca
materie cenusie si cine a ordonat uciderea lui I. P. C. Si, da, cine a ordonat
uciderea lui IPC este identic cu cel ce a ordonat uciderea lui N. + E.
Ceausescu. Restul este poliloghie si e jenant ca se instrumentalizeaza, si de
aceasta data, acest subiect.
r ă spunde
eu
28.06.2009 la 2:57 pm
De acord cu toate .Felicitari
r ă spunde
gratian demian
12.02.2009 la 9:25 pm
Total de acord. Si cate mai sunt invaluite in ceata si nu le vom afla niciodata !
r ă spunde