1

RETELE DE CALCULATOARE
I
(versiunea 1.1.0, release )
2

Capitolul 1: Notiuni generale


n acest capitol va veti familiariza cu rolul pe care l joaca calculatorul n cadrul unei retele. Cu
ct stiti mai multe despre calculatoare, cu att va va fi mai usor sa ntelegeti retelele si modul n care
snt proiectate si dezvoltate.


1.1 Hardware&Software
Trei snt motivele pentru care este foarte important de stiut care snt principalele componente ale
unui computer. n primul rnd, calculatorul este echipamentul de baza dintr-o retea. n al doilea rnd,
celelalte echipamente dintr-o retea pot fi asemuite computerelor, avnd de multe ori aceleasi
componente ca si acestea. n final, pentru a putea desfasura n bune conditii activitatile de la
seminar, computerul vostru trebuie sa fie OK.
Trebuie sa fiti capabili sa recunoasteti denumirea si rolul celor mai importante componente ale
unui calculator.

Componente discrete:
? Tranzistor: componenta care amplifica un semnal sau care nchide/deschide un circuit.
? Circuit integrat: componenta din materiale semiconductoare, care contine mai multi tranzistori
si care ndeplinesc sarcini precise.
? Rezistor (rezistenta): componenta electronica realizata dintr-un material ce se opune
fluxului curentului electric.
? Capacitor (condensator): componenta electronica ce nmagazineaza energie electrica sub
forma de cmp electrostatic.
? Conector: parte dintr-un cablu ce se conecteaza ntr -un port sau interfata.
? LED (light emitting diode): componenta semiconductoare care emite lumina n momentul n
care este traversata de curent electric.

Subsistemele unui calculator:
? Placa de baza
? CD-ROM
? CPU
? Floppy disk
? Bus
? RAM
? ROM
? NIC
? Video card
? Sound card
? Porturi (seriale sau paralele)

Figura 1 prezinta componentele de baza ale unui calculator:

3


n interiorul computerului circula informatii sub forma impulsurilor electrice. Acest lucru va
ajuta sa ntelegeti reteaua gndindu-va la computer ca la o retea n miniatura, cu toate compontele
prezentate anterior. Dupa cum se vede si din figura 2, principalele categorii de informatii prezente
n interiorul unui calculator snt (majoritatea dintre ele apar la nivelul bus-ului):
? instructiuni pentru boot -are-stocate n ROM;
? aplicatii-stocate n RAM dupa ce au fost ncarcate de pe HDD
? RAM si ROM- memoriile care n mod constant discuta cu CPU prin intermediul bus -ului;
? informatii salvate- circula de la RAM catre un dispozitiv de memorare;
? informatii exportate- de la RAM si CPU catre sloturi (video, sound sau network)

Ce relatie exista ntre o placa de retea (Network Interface Card) si un computer? NIC este o
placa cu circuite ce permite comunicarea n retea de la si catre un computer. Denumita si adaptor
LAN, ea se monteaza ntr-un slot de extensie al placii de baza avnd un port prin care se realizeaza
conectarea n retea a computerului.
n functie de mediul de comunicatie, de topologia retelei, NIC poate fi proiectata ca Ethernet
card, Token Ring card sau Fiber Distributed Data Interface (FDDI) card.
Cartela de retea comunica cu calculatorul printr-o conexiune paralela, iar cu reteaua printr-o
conexiune seriala. Pentru a functiona sub DOS sau Windows, fiecare NIC necesita o ntrerupere
(IRQ-interrupt request line), o adresa I/O si o adresa de memorie
Cnd selectati o cartela de retea, trebuie sa aveti n vedere trei factori:
1. tipul retelei (Ethernet, Token Ring sau FDDI):
2. tipul media (twisted pair, coaxial, fibra optica);
3. tipul bus-ului sistemului (PCI sau ISA).
NIC permite calculatoarelor sa se conecteze la o retea. Prin urmare, este posibil ca din cnd n
cnd sa fiti nevoiti sa instalati o astfel de cartela ntr-un calculator. Pentru aceasta trebuie sa stiti:
? cum este configurata cartela: jumperi, plug-and-play software, EPROM (erasable
programmable read-only memory)
? sa folos iti aplicatii pentru diagnosticarea cartelei;
? sa rezolvati conflicte la nivel hardware: IRQ, adrese I/O, DMA (direct memory
access)

4
Acum aveti idee despre ce reprezinta hardware-ul unui caculator. Dar pentru ca respectiva cutie
sa fie buna la ceva, mai este nevoie si de software. Aceasta este componenta care va permite sa
interactionati cu calculatorul sau cu alte dispozitive din retea.


1.2 Definirea retelelor
n termeni foarte simpli, reteaua reprezinta un sistem de oameni si obiecte conectate ntre ele.
Oriunde privim n jurul nostru putem observa un anumit tip de retea (sistemul nervos, sistemul
cardiovascular etc.
Retelele de comunicatii sunt proiectate astfel nct doua calculatoare, localizate oriunde n lume,
sa fie capabile sa comunice ntre ele, indiferent de tipul acestora (PC, Mac, mainframe etc). Acest
lucru este posibil prin intermediul unei limbi comune, numita protocol.
Protocolul este definit ca un set formal de reguli si conventii cu ajutorul carora este guvernat
schimbul de informatii ntre echipamentele unei retele.
Majoritatea retelelor snt clasificate n LAN (localizate de obicei ntr-o cladire, campus) sau
WAN (acopera o arie geografica mai mare). Ele sunt rezultatul dezvoltarii aplicatiilor pentru mediul
afacerilor. Dar fiecare din aceste aplicatii aveau o maniera proprie de operare, independenta de
calculator. Eficienta disparea n acest caz. Organizatiile aveau nevoie de o solutie care sa rezolve
urmatoarele probleme:
- cum sa fie evitata duplicarea echipamentelor?
- cum se poate comunica eficient?
- cum se poate gestiona o retea?
O prima solutie la problemele organizatiei a fost realizarea retelelor locale (LAN). Deoarece
puteau conecta toate statiile de lucru si perifericele dintr-o cladire, LAN-urile au facut posibila
utilizarea eficienta a tehnologiilor informationale.
nsa pe masura ce calculatoarele au nceput sa fie folosite pe scara tot mai larga n domeniul
economic, LAN-urile nu mai erau suficiente. A aparut necesitatea schimbului de informatii ntre
organizatii, iar solutia a reprezentat-o aparitia WAN
La nceput, dezvoltarea LAN si WAN a fost haotica. Anii 80 pot fi caracterizati printr-o
expansiune extraordinara a retelelor. Companiile au inceput sa fei constiente de economiile
rezultate n urma folosirii tehnologiei retelelor.
Dar la mijlocul anilor 80, aceasta crestere s-a oprit brusc. Multe din tehnologiile folosite n
retele foloseau solotii hard si soft diferite, fapt care a dus la incompatibilitatea dintre acestea.
Devenea din ce n ce mai dificila comunicarea ntre retele care foloseau specificatii diferite.


1.3 LAN
Local area networks (LANs) reprezinta o colectie de calculatoare, cartele de retea, medii de
transmisie, echipamente de control al traficului si periferice. ntr-o ntreprindere, ele fac posibila
partajarea eficeinta a fisierelor, imprimantelor precum si comunicarea.
LAN snt proiectate sa realizeze urmatoarele sarcini:
? operare ntr -o arie geografica limitata;
? permite accesul utilizatorilor la medii de transmisie cu latime de banda mare;
? ofera conectivitate continua pentru serviciile locale;
? conecteaza fizic echipamente adiacente.
Resurse: http://www.data.com/; http://www.infoworld.com/ ; http://www.network-mag.com/ ;
http://www.Lantimes.com/.


5
1.4 WAN
Pe masura ce utilizarea calculatoarelor n domeniul economic a devenit omniprezenta, s-a ajuns
la concluzia ca LAN-urile nu mai corespundeau nevoilor firmelor.
ntr-o retea LAN, fiecare departament era privit ca o insula electronica. A aparut nsa
necesitatea schimbului de informatii ntre aceste insule. Solutia a reprezentat-o crearea WAN-urilor:
retele care interconecteaza LAN-uri, furnizind acces la calculatoare din alte locatii geografice.
Tehnologiile folosite n cadrul WAN: modem-uri, ISDN (Integrated Services Digital Network),
DSL (Digital Subscriber Loop), Frame Relay, ATM (Asynchronous Transfer Mode) T-Carrier
Series (n SUA T1, T2, T3), SONET (Synchronous Optical Network)

1.5 Din binar n zecimal si vice versa
Toate informatiile (text, imagini, audio) pot fi exprimate n sistem binar.
Calculatoarele pot sa inteleaga si sa proceseze doar datele care snt reprezentate n format
binar (0 si 1). Cifrele 0 si 1 reprezinta cele doua posibile stari ale unei componente electronice, si
snt denumite biti. Pentru a interactiona cu calculatorul, mesajul utilizatorului trebuie convertit n
forma binara, iar raspunsul calculatorului trebuie trasnformat din forma binara ntr -un limbaj
accesibil omului (Codul binar ASCII-American Symbolic Code for Information Interchange)
n interiorul calculatorului, bitii sn reprezentati prin prezenta sau absenta impulsurilor
electrice: 0 poate fi reprezentat prin 0 volti de electricitate, 1 prin 5 volti de electricitate. 8 biti
formeaza 1 byte (octet), ceea ce reprezinta un singur caracter de informatie
Vezi: http://www.howstuffworks.com/bytes.htm

Sistemul de numeratie binar utilizeaza ca simboluri doar cifrele 1 si 2 si puterile lui 2.
Ex: 10110 = (1*2
4
) +(0*2
3
)+(1*2
2
)+(1*2
1
)+(0*2
0
)=22
Vezi: http://www.howstuffworks.com/bytes.htm

Sistemul numeric zecimal (n baza zece: 0,1,2,3,4,5,6,7,8,9) se bazeaza pe puterile cifrei
zece.
Ex: 2134 = (2x10
3
) + (1x10
2
) + (3x10
1
) + (4x10
0
)
Vezi si http://www.howstuffworks.com/bytes.htm

Cea mai simpla metoda prin care se pot converti numerele din sistemul zecimal n cel binar se
numeste metoda restului care presupune mpartirea succesiva a numarului respectiv la 2:
Ex:
6
Convertiti 192 n sistem binar.
(192 / 2) = 96, rest 0
(96 / 2)= 48, rest 0
(48 / 2) = 24, rest 0
(24 / 2) = 12, rest 0
(12 / 2) = 6, rest 0
(6 / 2) = 3, rest 0
(3 / 2) = 1, rest 1
(1 / 2) = 0, rest 1
Daca adunam toate resturile de la sfrsit spre nceput obtinem numarul n
binar 11000000.
Vezi http://www.howstuffworks.com/bytes.htm
Conversia din binar n zecimal presupune folosirea cifrei 2 la puterea pozitiei pe care o ocupa:
EX: 1110000n sistem zecimal.(Se lucreaza de la dreapta la stnga)
0 x 2
0
= 0
0 x 2
1
= 0
0 x 2
2
= 0
0 x 2
3
= 0
1 x 2
4
= 16
1 x 2
5
= 32
1x2
6
=64
112
Vezi : http://www.howstuffworks.com/bytes.htm

1.6 Latimea de banda
Latimea de banda masoara cantitatea de informatie ce poate circula dintr-o locatie n alta ntr-o
perioada de timp data.
Spuneam mai nainte ca unitatea de baza folosita n descrierea fluxului informatiilor ntr -un
calculator este bitul. Biti pe secunda reprezinta unitatea de masura pentru latimea de banda


http://www.rad.com/networks/1995/digcom/digcom.htm

Pentru a ntelege mai bine ce reprezinta latimea de banda vom face apel la trei analogii:
1. Latimea de banda poate fi asemuita cu diametrul conductelor care
alimenteaza cu apa locuinta dumneavoastra.
2. Numarul benzilor de pe autostrada.
3. Calitatea sunetului (Telefon, radio, CD)
n domeniul retelelor, latimea de banda este un concept deosebit de important. Dar, indiferent
de lungimea mesajului trans mis, de mediul fizic de transmisie folosit, latimea de banda este
limitata. Aceasta datorita pe de o parte legilor fizicii, iar pe de alta parte dezvoltarilor tehnologice
actuale.

7

1.7 Definirea throughput-ului
Sa luam ca exemplu reteau facultatii care are olatime de banda de 10MB. Sa presupunem ca
ncarcarea paginii web pe care doriti sa o vedeti la un moment dat dureaza infinit de mult. Credeti
ca ati ocupat toata lungimea de banda care a fost atribuita retelei? Nu. Mai exista un concept ce
trebuie luat n calcul: throughput.
Throughput se refera la latimea de banda actuala, masurata la un moment dat folosind rute
specifice internetului, n timp ce este descarcat un fisier (download). Din pacate, din multe motive,
throughput-ul este de multe ori mai mic decit latimea maxima a benzii pe care un mediu de
transmisie o poate folosi. Dintre factorii care conduc la aceasta stare de lucruri amintim:
? echipamentele din retea
? tipul datelor ce sint transferate
? topologia retelei
? numarul utilizatorilor
? calculatorul folosit
? serverul din retea
? fluctuatiile de tensiune
Cnd se proiecteaza o retea se ia n calcul latimea de banda teoretica. Dar reteaua nu va fi mai
rapida decit o permite mediul fizic de transmisie a datelor. Acesta este motivul pentru care se
recomanda masurarea throughput-ului pentru a se decide daca este adecvat.

1.8 Calcule asupra datelor transferate prin retea
Cnd vorbim despre retele, o decizie importanta se refera la tipul de mediu de transmisie ce va
fi folosit aflat n legatura directa cu latimea de banda de care aplicatiile utilizatorilor au nevoie.
O formula simpla, dar de mare ajutor n luarea unor astfel de decizii este urmatoarea:
Timpul estimat=Marimea fisierului/latimea de banda.
Rezultatul obtinut reprezinta viteza maxima cu care pot fi transmise datele. Atentie nsa!
Aceasta formula nu ia n calcul nici una din cauzele ce pot afecta latimea de banda. Ea face o
estimare generala a timpului necesar pentru a transmite informatii folosind un anumit mediu de
transmisie si o anumita aplicatie.
Nu uitati:
? Latimea de banda este finita.
? Costa multi bani
? Elementul de baza n masurarea performantelor retelei
? Elementul de baza nproiectarea retelelor
? Toata lumea vrea mai mult!


Capitolul 2: Modelul OSI


2.1 ntelegerea modelului general de comunicare sub forma
nivelurilor
8


2.1.1 Cum puteti folosi modelul nivelurilor n comunicare

Conceptul de nivel este folosit pentru a va ajuta sa ntelegeti actiunile si procesele ce apar n
timpul circulatie informatiilor de la un calculator la altul.
Imaginati-va ca tocmai ati venit de la studii din USA si sinteti la cina cu prietena care a fost la
studii n Franta. Masa este foarte lunga: tu la un capat, ea la celalat. Tu vorbesti engleza, ea prefera
franceza. Pe masa numai mncaruri alese si bineinteles lumnari. La un moment dat strigi din toate
puterile: Hei, da-mi sarea! Te ridici si nsfaci sarea de pe masa.
n majoritatea culturilor acest comportament este condamnabil. Cum ar fi trebuit sa-ti comunici
dorinta ntr -o maniera acceptabila? Pentru a raspunde la aceasta ntrebare, haideti sa analizam
procesul comunicarii n termeni de niveluri.
Mai nti, ti-a venit ideea sa ceri sarea.; apoi, ai reprezentat ideea alegnd limba engleza; a urmat
apoi exprimarea dorintei- Hei, da-mi sarea!; iar n final, mediul ai strigat- si actiunea fizica.
Din acest grup de patru niveluri, se poate observa ca trei dintre ele va mpiedica sa comunicati
ideea ntr-o maniera acceptabila. Primul nivel ideea- este acceptabil. Cel de al doilea
reprezentarea- vorbind n engleza, cu voce tare n loc sa adoptati o varianta politicoasa, n mod cert
nu este un protocol social acceptabil. Al patrulea nivel mediul- , ridicarea de la masa si nsfacarea
sarii n loc sa ceri unui ospatar sa fac acest lucru, este de asemenea un comportament social
inacceptabil.
Analiznd aceasta interactiune n termeni de niveluri, puteti ntelege mult mai clar unele din
problemele de comunicare si cum pot fi acestea rezolvate.

Vezi: http://www.rad.com/networks/1994/osi/osi.htm


2.1.2 Surse, destinatii si pachete de date

ntr-o retea, orice comunicare are la origine o sursa, apoi informatia circula pna la o destinatie.
Informatiile care traverseaza reteaua snt referite ca date, pachete sau pachete de date.
Adresa sursa a unui pachet de date specifica identitatea calculatorului care transmite respectivul
pachet. Adresa destinatie precizeaza identitatea calculatorului care va receptiona respectivul pachet.
Datele snt grupate n unitati logice de informatii. Ele includ utilizatorul original al respectivelor
informatii si alte elemente pe baza carora este posibila comunicarea.
Aminteam n capitolul 1 ca datele dintr-un calculator snt reprezentate prin biti. Daca un
calculator ar transmite doar unul sau doi biti, nu ar fi o maniera prea eficienta de comunicare. Prin
urmare, are loc o grupare a acestora n kilo, mega sau gigabytes.
Vezi http://www.rad.com/networks/1994/osi/osi.htm


2.1.3 Mediul de transmisie

Am facut deja referire la un alt element ntlnit n retelele de calculatoare: "mediul".
Acesta reprezinta un material prin care snt transmise datele, si poate fi unul din urmatoarele
elemente:
? cablu telefonic
? cablu categoria 5 UTP (folosit pentru 10Base-T Ethernet)
? cablu coaxial (cablu TV)
? fibra optica
? alte tipuri de cabluri bazate pe cupru
9
Mai exista si alte tipuri de media, dar acestea nu le vom lua n calcul n studiul retelelor. n
primul rnd este vorba de atmosfera prin care se propaga undele radio, microundele si lumina. n al
doilea rnd este vorba de undele electromagnetice care traverseaza Cosmosul, unde n mod virtual
nu exista molecule sau atomi. n aceste cazuri, comunicatia este denumita fara fir.
Vezi si http://www.rad.com/networks/1994/osi/osi.htm


2.1.4 Definirea protocolului

Protocolul reprezinta un set de reguli care fac comunicarea sa fie mult mai eficienta. Iata
cteva exemple:
? n timp ce conduceti o masina, celelalte masini va vor semnaliza schimbarea
directiei de mers (sau ar trebui).
? n timpul zborului, pilotii au reguli stricte prin care comunica cu turnul de
control sau ntre ei.
? De obicei cnd raspundeti la telefon, spuneti Alo

Iata nsa si o definitie mai tehnica a ceea ce nseamna protocol: set de reguli pe baza caruia se
determina forma datelor si transmisia acestora.
Nivelul n al unui calculator poate comunica cu nivelul n al altuia. Prin urmare se spune ca
regulile folosite n comunicare se numesc protocoale de nivel n.
Vezi http://www.rad.com/networks/1994/osi/osi.htm



2.2 Standardele ISO
Spuneam ca dezvoltarile timpurii din zona retelelor au fost haotice, si ca nceputul anilor 80 se
caracterizeaza printr-o expansiune a acestora. Singura modalitate prin care detinatorii de retele
puteau sa vorbeasca aceeasi limba a fost agrearea din partea vnzatorilor si producatorilor de
echipamente de retea a unui set comun de standarde.
International Organization for Standardization (ISO) este organizatia care a cercetat si
dezvoltat scheme de retele precum DECNET, SNA, TCP/IP. Rezultatul cercetarilor s-a concretizat
ntr-un model de retea care i-a ajutat pe producatori sa creeze echipamente compatibile ntre ele.
Modelul de referinta OSI (a nu se confunda cu ISO!!!), realizat n 1984, nu este altceva dect o
schema descriptiva care a pus la dispozitia vnzatorilor standardele necesare asigurarii
compatibilitatii si interoperabilitatii ntre diferitele tehnologii.
Vezi: http://www.acm.org/sigcomm/sos.html , http://www.rad.com/networks/1994/networks/preface.htm



10

Modelul de referinta OSI, este primul model pentru standardizarea comunicatiilor n retele.
Exista si alte modele, dar majoritatea producatorilor de echipamente respecta aceste standarde.
Acest model permite utilizatorilor sa vada functiile retelei pe masura ce ele apar la fiecare
nivel n parte. Este un instrument foarte bun pentru a ilustra modul n care informatiile traverseaza o
retea: explica, vizual, circulatia datelor de la o aplicatie, catre mediul fizic de transmisie si apoi
catre o alta aplicatie localizata pe un calculator din retea, chiar daca expeditorul si destinatarul fac
parte din retele cu topologii diferite.
Dupa cum se vede si din figura anterioara, n modelul de referinta OSI exista 7 niveluri,
fiecare din acest ilustrnd o functie particulara a retelei. Separarea ntre functiile retelei este
denumita nivelare (layering).
Care snt avantajele descompunerii retelei n aceste 7 niveluri?
? Divide aspectele retelei aflate n corelatie, n elemente mai putin complexe.
? Defineste interfetele standard pentru compatibilitate plug-and-play si
integrare ntre producatori.
? Permite specializarea ingineriei si promovarea simetriei ntre diferitele functii
modulare ale unei retele.
? Previne ca schimbarile dintr-o zona sa afecteze alte zone.
Vezi: http://www.rad.com/networks/1997/nettut/protocols.html#OSI7



2.2.1 Identificarea celor 7 niveluri

Modul cum circula informatiile ntre calculatoare este descompus n 7 probleme. n modelul
OSI, fiecare din aceste probleme este reprezentata prin propriul sau nivel:
Layer 1: The Physical Layer (Fizic)
Layer 2: The Data Link Layer (Legatura date)
Layer 3: The Network Layer(Retea)
Layer 4: The Transport Layer (Transport)
Layer 5: The Session Layer (Sesiune)
Layer 6: The Presentation Layer (Prezentare)
Layer 7: The Application Layer (Aplicatie)
Pentru a va fi mai usor sa memorati numele fiecarui nivel(n engleza), tineti minte ca
All People Seem To Need Data Processing

Vezi: http://ganges.cs.tcd.ie/4ba2 , http://www.rad.com/networks/1997/nettut/protocols.html#OSI7




2.2.2 Descrierea nivelurilor

Fiecare nivel al modelului OSI are un set predeterminat de functii pe care le realizeaza pentru a
duce la bun sfrsit comunicarea.

Nivelul 7: Aplicatie
Poetic vorbind, este nivelul situat cel mai aproape de inima utilizatorului. Prin ce difera de
celelalte niveluri ale modelului? Ofera servicii pentru aplicatiile utilizatorilor dar nu ofera servicii
celorlalte niveluri.
Nivelul aplicatie identifica si stabileste disponibilitatea partenerului de comunicatie,
sincronizeaza aplicatiile ntre ele si stabileste procedurile pentru contr olul integritatii datelor si
11
erorilor. De asemenea identifica daca exista suficiente resurse pentru a sprijini somunicatia ntre
parteneri. Pentru a fi mai usor sa va amintiti despre acest nivel, gnditi-va la browsere.

Nivelul 6: Prezentare
Este nivelul care asigura ca informatiile pe care nivelul aplicatie al unui sistem le transmite, pot
fi citite de catre nivelul aplicatie al altui sistem. Atunci cnd este necesar, nivelul aplicatie face
translatie ntre diferitele formate ale datelor folosind un format comun pentru reprezentarea
acestora. Trebuie sa priviti acest nivel ca cel la care are loc codificarea datelor n format ASCII, de
exemplu.

Nivelul 5: Sesiune
Dupa cum spune chiar numele sau, acest nivel stabileste, gestioneaza si finalizeaza sesiunile de
comunicatie ntre aplicatii. Prin sesiune se ntelege dialogul ntre doua sau mai multe entitati.
Nivelul sesiune sincronizeaza dialogul ntre nivelurile sesiune ale entitatilor si gestioneaza schimbul
de date ntre acestea. n plus, acest nivel ofera garantii n ceea ce priveste expedierea datelor, clase
de servicii si raportarea erorilor. n cteva cuvinte, acest nivel poate fi asemuit cu dialogul uman.

Nivelul 4: Transport
Este nivelul la care are loc segmentarea si reasamblarea datelor. El furnizeaza un serviciu pentru
transportul datelor catre nivelurile superioare, si n special cauta sa vada ct de sigur este transportul
prin retea. Nivelul transport ofera mecanisme prin care stabileste, ntretine si ordona nchiderea
circuitelor virtuale; detecteaza caderea unui transport si dispune refacerea acestuia; controleaza
fluxul de date pentru a preveni rescrierea acestora. Gnditi-va la calitatea servicilor sau la ncredere!

Nivelul 3: Retea
Este unul dintre cele mai complexe niveluri; asigura conectivitatea si selectia cailor de
comunicatie ntre doua sisteme ce pot fi localizate n zone geografice diferite. Gnditi-va la
selectarea cailor de comunicatie, switching, adresare si rutare.

Nivelul 2: Legatura date
Este nivelul care asigura tranzitarea da telor de la nivelul fizic pe baza adresarii fizice, topologiei
retelei, notificarii erorilor, ordonarea frame-urilor si controlul fluxului informational.
Gnditi-va la frame-uri si controlul accesului.

Nivelul 1: Fizic
Defineste specificatiile electrice, mecanice, procedurale si functionale necesare activarii,
ntretinerii si dezactivarii legaturii fizice ntre sisteme. Specificatile vizeaza nivelul voltajului, ratele
de transmisie a datelor, distanta maxima de transmisie, conectorii fizici. Gnditi-va la semnale si
medii de transmisii.

Vezi: http://www.rad.com/networks/1997/nettut/protocols.html#OSI7


2.2.3 ncapsularea

Reprezinta procesul prin care calculatoarele pot comunica ntre ele date. Spuneam ca orice
comunicatie necesita o sursa si o destinatie, si ca informatiile transmise prin retea se numesc date
sau pachete.
Daca un calculator A doreste sa transmita date catre un calculator B, datele trenuie mai ntii sa
fie mpachetate prin intermediul unui proces numit ncapsulare. Apoi, pe masura ce datele
traverseaza cele 7 niveluri ale modelului OSI (n jos, de la aplicatie catre fizic), li se adauga
headere, footere etc.
12
n timpul ncapsularii, reteaua realizeaza o conversie n 5 etape;
1. Construirea datelor. Cnd un utilizator trimite un mesaj, caracterele
alfanumerice snt convertite n date.
2. mpachetarea datelor. Datele snt mpachetate pentru a fi transportate prin
retea. Prin folosirea segmentelor, functia pe care o ndeplineste nivelul ransport asigura
comunicarea ntre cei doi parteneri.
3. Adaugarea adresei de retea la header. Datele sint asamblate n
pachete/datagrame care contin un header de retea cu adresele logice ale sursei si
destinatarului informatiilor. Aceste adrese snt necesare dispozitivelor din retea pentru a
transmite pachetele pe o anumita ruta.
4. Adaugarea adresei locale la headerul date. La headerul de la nivelul legatura
date se adauga adresa locala. Fiecare echipament trebuie sa puna pachetul ntr-un frame care
permite conectarea la urmatorul echipament direct conectat la retea. Fiecare echipament de
pe o anumita ruta necesita framing pentru a se putea conecta la urmatorul dispozitiv.
5. Convertirea bitilor pentru transmisie. Frame-ul trebuie convertit n biti
pentru a putea fi transmis prin intermediul mediilor.
Vezi http://www.rad.com/networks/1997/nettut/protocols.html#OSI7




2.2.4 Denumirea datelor la fiecare ni vel OSI

Modelul OSI defineste nivelurile, interfetele ntre nivele, protocolul unitatilor de date (Protocol
Data Units) pentru fiecare nivel. Fiecare nivel de comunicare de pe calculatorul sursa comunica cu
un PDU specific acestuia, si cu nivelul pereche al calculatorului destinatie.
Fiecare nivel depinde de functionarea serviciilor nivelului dinaintea sa. Pentru a se putea asigura
aceste servicii, nivelurile superioare folosesc ncapsularea pentru a pune PDU de la nivelul superior
n cmpul de date corespunzator. Apoi adauga headerele si trailerele de care are nevoie respectivul
nivel pentru a-si duce la bun sfirsit misiunea. n continuare, datele snt trimise celorlalte nivele OSI.
Dupa ce nivelele 7,6 si 5 si-au daugat propriile informatii, nivelul 4 adauga mai multe. Gruparea
PDU la nivelul 4 se numeste segment.
De exemplu, nivelul retea este cel care ofera serviciu nivelului transport, iar acesta are sarcina de
a le transmite n retea. Aceasta sarcina este realizata prin ncapsularea datelor ntr-un header ce
contine informatii necesare transferului: adresa logica a sursei si a destinatarului. Nivelul retea
furnizeaza un serviciu nivelului transport prin ncapsularea datelor n header si creerea pachetelor
(PDU de nivel 3).
Nivelul legatura date ofera un serviciu nivelului retea prin ncapsularea informatiilor n frame-uri
(PDU de nivel2).
13
Nivelul fizic furnizeaza servicii nivelului legatura date codificnd frame-urile de la acest nivel n
biti.


2.3 Modelul TCP/IP
Chiar daca modelul OSI este recunoscut pe plan international ca modelul universal n domeniul
retelelor, standardul pentru Internet este modelul TCP/IP si suita de protocoale TCP/IP.
Departamentul de Aparare al USA a creat TCP/IP deoarece se dorea ca transmisiile americane sa
poata supravietui chiar si n conditiile unui razboi nuclear.
Spre deosebire de OSI, modelul TCP/IP are doar patru niveluri: aplicatie, transport, Internet si
retea.

Nivelul aplicatie
Proiectantii TCP/IP au considerat ca protocoalele de nivel nalt din acest model trebuie sa
includa detalii cu privire la sesiunile de lucru si modul de prezentare. Astfel, ntr-un singur nivel
sint combinate toate facilitatile legate de reprezentarea datelor, codificare si controlul dialogului.

Nivelul transport
Acest nivel vizeaza calitatea serviciilor oferite: ncrederea n transmisie, controlul fluxului de
date si corectarea erorilor. Unul din protocoalele ntlnite la acest nivel (Transport Control
Protocol), ofera o modalitate flexibila de realizare a comunicatiilor n retea. Fiind un protocol
orientat conexiune, dialogul dintre sursa si destinatie se realizeaza prin mpachetarea informatiilor
de la acest nivel n segmente.
Orintarea catre conexiune nu nseamna ca ntre calculatoarele care comunica exista vreun circuit ci
ca segementele nivelului 4 circula nainte si napoi ntre cele doua calculatoare ntr-o perioada de
timp data.

Nivelul Internet
Scopul acestui nivel este de a trimite pachetele sursa din orice retea catre o alta, si sa faca astfel
nct acestea sa ajunga la destinatie indiferent de ruta si reteaua din care au fost transmise.
Protocolul care guverneaza acest nivel este Internet Protcol, functiile ndeplinite de acesta fiind
determinarea si comutarea pachetelor (gnditi-va la sistemul postal).

Nivelul retea
Numele acestui nivel este cam general si de multe ori genereaza confuzie. Este nivelul care
include detalii despre tehnologile LAN/WAN, precum si toate detaliile incluse in nivelele fizic si
legatura date din modelul OSI.

Vezi: http://tdi.uregina.ca/~ursc/internet/protocol.html



14
2.3.1 Protocoalele TCP/I P

Graful protocoalelor TCP/IP descrie cele mai folosite protocoale specifice suitei TCP/IP. La
nivelul aplicatie de exemplu, veti ntlni sarcini diferite pe care nu le recunoasteti chiar daca le
folositi de multe ori cnd navigati pe internet:
? file transport protocol (FTP)
? hypertext transfer protocol (HTTP)
? simple mail transport protocol (SMTP)
? domain name service (DNS)
? trivial file transport protocol (TFTP).
Pentru dezvoltatorii de soft, modelul TCP/IP ofera flexibilitate maxima prin nivelul aplicatie.
La nivelul transport ntlnim doua protocoale: transmission control protocol (TCP) si user
datagram protocol (UDP).
Ca protocol de retea, modelul TCP/IP foloseste unul singur(IP) pentru a permite oricarui
computer, sa comunice oricnd cu unul alt calculator, indiferent unde s-ar afla acesta.
Vezi: http://oac3.hsc.uth.tmc.edu/staff/snewton/tcp -tutorial





2.3.2 O paralela ntre OSI si TCP/IP

Fara prea multe cuvinte, o astfel de paralela s-ar prezenta cam asa:
Asemanari Deosebiri
? Ambele lucreaza cu nivele
? Ambele includ un nivel numit aplicatie
? Nivelele transport si retea snt comparabile
? Trebuie cunoscute ambele modele
? TCP/Ip combina nivelul prezentare si sesiune n
cadrul nivelului aplicatie
? Nivelul legatura date si cel fizic sint combinate
n unul singur
? Pare mai simplu pentru ca are mai putine
nivele.
? TCP/IP reprezinta standardele n baza carora s-
a dezvoltat Internetul.

Capitolul 3: Retele locale


3.1 Componentele de baza ale unei retele locale

15



Diagrama din desenul cu care ncepe destul de brusc acest capitol, se numeste topologie. Ea
prezinta o retea locala, cu o complexitate moderata, tipica pentru o scoala sau o ntreprindere de
marime medie. Cam multe simboluri, nu? Despre toate acestea nsa la timpul lor.
Clienti, servere, imprimante, baze de date relationale, toate acestea formeaza componentele
unei retele locale.
Acestea snt echipamente de nivel 7, ceea ce nseamna ca ele opereaza la nivelul 7 al
modelului OSI. Ele realizeaza ncapsularea si de-capsularea datelor pentru a-si ndeplini toate
sarcinile (transmitere mail-uri, editare texte, scannare, acces la baze de date).

3.1.1 Cartela de retea
NIC nu are un simbol standardizat pe care sa l putem folosi atunci cnd discutam despre retele.
Dar chiar si n aceasta situatie, cnd pe o diagrama care prezinta topologia unei retele vedeti un
punct, atunci proiectantul a vrut sa descrie o NIC sau o interfata ce actioneaza ca parte a unei NIC.


Fizic, cartela de retea este o placa cu circuite imprimate, placa ce se monteaza ntr-un slot de
extensie de pe placa de baza. n cazul lap-top-urilor cartela de retea se numeste PCMCIA card sau
mai nou PC card.
Cartelele de retea snt considerate dispozitive de nivel 2, deoarece fiecare din cartelele
produse n lume are un cod unic, numit Media Acces Control (MAC) adress. Prin intermediul lor,
calculatorul controleaza accesul la mediul fizic de transmisie a datelor.
16
Uneori, cartelele de retea snt dotate cu dispozitiv numit transceiver(trasnmiter/receiver),
dispozitiv care converteste un anumit tip de semnal electr ic n alt tip sau chiar n semnal optic. n
acest caz, transceiver -ul este considerat un dispozitiv de nivel 1 deoarece menirea sa este de a
converti bitii dintr-o forma n alta, neavind nimic de a face cu informatiile necesare celorlalte
protocoale.

3.1.2 Medii de transmisie
Simbolurile folosite pentru reprezentarea mediilor de transmisie snt variabile. De exemplu,
simbolul pentru ethernet este o linie dreapta, iar legaturile vin perpendicular pe aceasta, n timp ce
simbolul pentru Token ring este un cerc la care se ataseaza gazdele, iar pentru FDDI, doua cercuri
concentrice.
Functia de baza a oricarui mediu de transmisie este de a transporta informatiile sub forma de
biti si byti prin retea. Cu exceptia retelelor fara fir(care folosesc atmosfera sau spatiul cosmic ca
mediu de transmisie) sau mai noile PAN(personal area network) , n care mediul de transmisie este
corpul uman), networking media snt conductorii pe baza de cupru sau fibra optica si snt
considerate componente de nivel 1.


3.1.3 Repetorul





Chiar daca nici acest simbol nu este standardizat, l vom folosi pe cel de mai sus. Motivul?
CISCO foloseste acelasi simbol n manualele de instruire si n proiectele de retele.
Termenul de repetor vine tocmai de la nceputurile comunicarii vizuale, cnd, o persoana aflata
pe un deal, repeta semnalul pe care tocmai l primise de la o persoana aflata pe un deal situat in
dreapta sa, pentru a-l transmite pe dealul din stnga. Telegrafia, telefonia (mai ales cea mobila)
folosesce repetoare de semnal pentru a asigura transmiterea informatiilor la distante foarte mari.
Repetoarele pot fi single port in single port out, stackable (modulare) sau multi port (cunoscute
mai ales sub denumirea de hub-uri). Ele snt clasificate ca fiind componente de nivel 1 deoarece
actioneaza doar la nivel de biti.
Nu uitati! Scopul unui hub este de a amplifica si a retransmite semnale, la nivel de bit, catre un
numar mai mare de utilizatori:8,16, sau 24. Procesul prin care se realizeaza aceasta functie se
numeste concentrare.
Fiecare hub are propriul sau port prin care se conecteaza la retea si mai multe porturi disponibile
pentru calculatoare.



17

Unele hub-uri au un port prin care pot fi legate de o consola, ceea ce nseamna ca snt hub-uri
gestionabile/cu management. Majoritatea nsa, snt dumb hubs (hub-uri proaste) deoarece doar
preiau un semnal din retea si l repeta catre fiecare port n parte.


3.1.4 Bridge (Puntea)



Simbolul pentru acest dispozitiv trebuie sa va duca cu gndul la menirea unei punti: conectarea a
doua drumuri despartite. Similar podurilor peste ape, bridge-ul uneste parti deconectate ale unei
retele si filtreaza traficul: traficul local este mentinut local, iar traficul extern care a fost directionat
spre acel segment de retea, primeste acces.
De unde stie o punte care trafic este local si care nu? Cnd am descris NIC, am spus ca acestea au
adresa unica:MAC. Puntile iau deciziile cu privire la traficul din retea pe baza adresei MAC a
cartelei de retea.
Spre multumirea voastra, multe din switch-urile si repetoarele de astazi au preluat functiile
bridge-urilor, astfel ca acestea mai exista doar prin retelele de vrsta a treia. Dar, nu va bucurati
prea mult, pentru ca nu puteti ntelege cum functioneaza un switch sau un router daca nu stiti mai
nti cum functioneaza o punte!
Puntea este un dispozitiv de nivel 2: foloseste procesarile care au loc la nivelul 2 pentru a lua
decizii cu privire la transmiterea sau nu a informatiilor mai departe.


3.1.5 Switch

La prima vedere un switch seamana foarte bine cu un hub, dar dupa cum vedeti, simbolul sau
arata un flux informational bidirectional.




18
Menirea acestui dispozitiv este de a concentra conectivitatea garantnd n acelasi timp latimea de
banda. Switch-ul este un dispozitiv ce combina conectivitatea unui hub cu posibilitatea regularizarii
traficului pentru fiecare port realizata cu ajutorul bridge-ului. Ca maniera de lucru, el comuta
pachetele de pe porturile transmitatoare catre cele destinatare, asigurnd fiecarui port latimea de
banda maxima a retelei.
Aceasta comutare a pachetelor se face pe baza adresei MAC, ceea ce face din switch un
dispozitiv de nivel 2 (gnditi-va la fiecare port al unui switch ca la un mini-bridge).


3.1.6 Router-ul

Simbolul routerului descrie foarte bine cele doua functii ale sale: selectia caii de transmitere a
informatiilor si comutarea pachetelor catre cea mai buna ruta.




Fizic, routerele se prezinta sub o multime de forme, n functie de model si de producator.
Componentele principale ale routerului snt interfetele prin care reteaua proprietara se conecteaza la
alte segmente de retea. Din acest motiv el este considerat un dispozitiv inter-retele.
Scopul routerului este sa examineze pachetele receptionate, sa aleaga cea mai buna cale de
transmitere a acestora si n final sa le transfere catre portul corespunzator. Pentru retelele mari, el
reprezinta cel mai important dispozitiv prin care se regleaza traficul retelei.
Deciziile routerului n ceea ce priveste selectarea caii de routare se fac pe baza informatiilor
de la nivelul 3 (adresele de retea), motiv pentru care snt considerate echipamente de nivel 3.
De asemenea, ele asigura conectivitate pentru diferitele tehnologii ale nivelului2: Ethernet,
Token Ring, FDDI.


3.2 Evolutia echipamentelor prin prisma modelului OSI


19
Calculatoarele si serverele unei retele realizeaza ncapsularea datelor actionnd la nivele 2-7.
Transceiverele si hub-urile snt considerate echipamente active de nivel 1, deoarece actioneaza
numai la nivel de biti si trebuie alimente cu curent electric. Patch cord-urile, patch cablurile, patch
panel-urile snt considerate componente pasive de nivel 1 deoarece ele nu fac altceva dect sa ofere
un suport pentru transmiterea datelor.
Cartele de retea sint considerate dispozite de nivel 2 deoarece aici este localizata adresa MAC
a fiecarui calculator. Dar att timp ct au legatura si cu semnalizarea si codificarea datelor, pot fi
considerate si dispozitive de nivel 1.
Bridge-urile si switch-urile snt considerate dispozitive de nivel 2 deoarece folosesc
informatiile de la nivelul 2 (adresa MAC) pentru a lua decizii cu privire la transmiterea pachetelor.
Routerele snt considerate dispozitive de nivel 3 deoarece folosesc adresa de la acest nivel
(adresa de retea) pentru a alege cea mai buna cale de transmisie a datelor si pentru a comuta
pachetele catre cea mai buna ruta.
Pe masura ce calculatoarele au evoluat, au fost dezvoltate dispozitive corespunzatoare fiecarui
nivel OSI, dispozitive ce au contribuit la interconectarea acestora, indiferent de locatia lor. Si acest
miracol a fost denumit INTERNET.

3.3 Circuitul pachetelor prin retea



Sa luam ca exemplu un mesaj e-mail care traverseaza reteaua de mai sus. Tineti minte ca
nivelul la care mesajul este examinat depinde de dispozitivul prin care trece!
Hostul I trasmite un e-mai catre hosturile D, P si catre un alt host situat n norul Internet.
Pachetul catre hostul D ajunge la interfata T0 a routerului. De aici este condus catre interfata
E0 de unde ajunge apoi la switchul principal, switchul grupului de lucru si n final la hostul D.
Pachetul catre hostul P: interfata To-interfata E1-repetor -bridge.
Pachetul catre Internet: interfata T0-interfata F0-FDDiI-router.
Ce vrem a spune? Fara dispozitivele prezentate n schema de mai sus, e-mailul transmis de
hostul I ar fi vazut de oricare alt host, din oricare segment al retelei. Acum imaginati-va ca ar exista
nu unul ci 2,3,4 etc. calculatoare care transmit mesaje. ntelegeti acum de ce este nevoie de
dispozitive de nivel 2 si 3? Pentru a mparti reteaua n segmente si pentru a filtra pachetele pe baza
informatiilor continute de adresele fizice si logice.
20
Vezi:
http://www.whatis.com/encapsul.htm
http://www.jyu.fi/~eerwall/packet.htm
http://www.cs.mun.ca/~donald/bsc/node13.ht ml
http://www.ecse.rpi.edu/Homepages/shivkuma/teaching/sp99/i02_fnd/sld006.htm
http://www.erg.abdn.ac.uk/users/gorry/course/intro-pages/encapsulation.html


Capitolul 4: Putina electronica nu strica nicodata
(Mai ales daca e vorba de nivelul 1 OSI)

4.1 Cteva notiuni de electricitate



Chiar daca poza de mai sus v-a pus pe gnduri, nu va speriati! Ceea ce urmeaza nu doare si nu
dureaza nici prea mult.
Atomii sau grupuri de atomi (care formeaza moleculele) mai snt cunoscuti si sub denumirea
de materiale. Acestea sint clasificate n trei grupe n functie de ct de usor circula electricitatea (sau
electronii liberi) prin ele.
Izolatorii electrici snt materiale ce permit electronilor sa circule cu mare dificultate sau
chiar sa le interzica accesul: plasticul, sticla, hrtia, lemnul uscat etc.
Conductorii electrici snt materiale care permit circulatia electronilor. Introducerea voltajului
produce eliberarea electronilor si aparitia curentului electric.
Semiconductorii electrici snt materiale ce pot controla cantitatea de electricitate pe care o
transporta.
Vezi http://easyweb.easynet.co.uk/~jesus.heals/java/basic/basic.htm

Voltajul (V) reprezinta forta electrica sau presiunea aplicata sarcinilor electrice (electroni si
protoni). El apare atunci cnd electronii snt separati de protoni. n acest moment, sarcinile de
acelasi semn se resping iar cele de semne contrare se atrag.
21
Voltajul mai poate fi creat si prin frecare (electricitate statica), prin magnetizare (generatorul
electric) sau cu ajutorul luminii solare (bateriile solare).
Curentul (I) nu reprezinta altceva dect fluxul creat de miscarea electronilor. n circuitele
electrice el este creat de miscarea electronilor liberi. Curentul este definit ca fiind numarul sarcinilor
pe secunda, ntr-un anumit punct.

Rezisteta (R)
Materiale prin care circula curentul opun o anumita rezistenta la miscarea electronilor. Gradul
de rezistenta a materialelor depinde de compozitia chimica a acestora.
Curentul alternativ este variabil n timp prin schimbarea polaritatii, sau a directiei. Curentul
alternativ circula ntr-un sens dupa care acesta se schimba. De fapt se inverseaza polaritatile. Acest
proces are loc continuu.
Curentul continuu
n acest caz sarcinile circula permanent n acelasi sens.
Impedanta se refera la modul n care electronii snt mpiedicati sa circule prin conductori.
Nu uitati! Curentul apare numai n cazul circuitelor nchise si trebuie sa existe o sursa pentru
voltaj. Voltajul produce curentul n timp ce impedanta se opune acestuia.

mpamntarea este un concept destul de dificil de nteles datorita ntelesurilor sale.
n cazul nostru, mpamntarea reprezinta punctul n care masuratorile electrice indica prezenta
a 0 volti.
Vezi http://zebu.uoregon.edu/1997/ph161/l2.html


4.2 Propagarea semnalelor
Propagarea se refera la bitii (reprezentati prin energie electrica) ce traverseaza un mediu de
transmisie. Viteza cu care acestia se propaga depinde de materialul din care este realizat respectivul
mediu, geometria si structura acestuia, precum si de frecventa pulsului electric.
Timpul necesar unui bit sa traverseze de la un capat la altul, si napoi mediul, se numeste
round trip time(RTT).
Trebuie sa tineti cont de doua situatii extreme ce pot sa apara: un bit poate sa se propage
instantaneu sau poate sa se propage la infinit. Primul caz nu este corect daca tinem cont de teoria
relativitatii a lui Einstein, conform careia nici o informatie nu se poate propaga mai repede dect
viteza luminii n vid. Aceasta nseamna ca unui bit i trebuie totusi ceva timp sa se propage, dar
acesta este insignifiant.
Nici cel de al doilea caz nu este prea corect, deoarece cu echipamente adecvate se poate
cuantifica timpul necesar unui impuls electric. Lipsa cunostintelor n ceea ce priveste timpul de
propagare este o problema pentru cei ce lucreaza n domeniul retelelor deoarece se poate ntimpla
ca bitii sa ajunga la destinatie fie prea devreme, fie prea trziu.
Problema se poate rezolva. Timpul de propagare nu reprezinta o problema ci o situatie pe care
trebuie sa fiti siguri ca o puteti stapni. Daca timpul de propagare este prea mare, trebuie sa
reevaluati modul n care reteaua va face fata ntrzierilor care apar n transmisia datelor. Daca n
schimb acest timp este prea scurt, trebuie sa stiti cum sa-i frinati, sau sa-i salvati temporar
(buffering) astfel nct celelelalte echipamente din retea sa aiba acces la ei.

4.3 Atenuarea
Atenuarea este cuvntul prin care se descrie energia pe care un semnal o pierde n mediul prin
care se propaga. Aceasta nseamna ca un bit si pierde din voltaj, sau din amplitudine, pe masura ce
energia este transferata de la mesaj catre cablul prin care circula.
22
Daca se aleg cu grija mediile de transmisie (materialele din care acestea snt realizate),
geometria lor, daca se pozitioneaza corect, atenuarea electrica poate fi redusa. Nu poate fi nsa
eliminata, pentru ca nu poate fi eliminata rezistenta materialelor.
Sa nu credeti ca atenuarea nu apare si n cazul fibrei optice: ea absoarbe si distruge o parte din
pulsul de lumina, pe masura ce acesta o traverseaza. Acest lucru poate fi redus prin alegerea unei
lungimi de unda corespunzatoare, a culorii etc.
Retineti nsa ca, deocamdata, pierderea de semnal din mediile de transmisie este inevitabila.
Ea apare si n cazul undelor radio sau a microundelor care sint absorbite de moleculele specifice
atmosferei.
Atenuarea poate afecta reteaua daca nu snt impuse unele limitari n ceea ce priveste cablul
prin care sint transmise semnalele. Daca un cablu este prea lung, un bit care la sursa este 1, poate sa
ajunga la destinatie ca 0. Efectele atenuarii pot fi reduse prin:
? Medii de transmisie de calitate superioara
? Structurarea retelei
? Instalarea de repetoare.


4.4 Reflexia
Reflexia apare n semnalele electrice, cnd datorita discontinuitatii pe care bitii o ntlnesc n
cablu, o parte din energia electrica se reflecta. Daca nu este controlata n mod corespunzator,
aceasta energie poate induce confuzie printre ceilalti bit i care traverseaza linia. n functie de cablul
si conexiunea folosite, reflexia poate fi o problema sau nu.
n cazul semnalelor optice, acestea se reflecta indiferent daca sticla prezinta discontinuitati
sau nu. Aduceti-va aminte ca noaptea, cnd priviti pe fereastra, va vedeti propria reflectie.
Acest fenomen apare si n cazul undelor radio si a microundelor atunci cnd acestea circula
prin atmosfera.
Pentru ca reteaua sa ajunga la performante optime, este important ca mediul de transmisie sa
aiba o anumita impedanta care sa raspunda cerintelor componentelor electrice de la nivelul NIC. n
caz contrar se poate ajunge la interferente de semnale, bitii transmisi ajungind sa fie confuji.

4.5 Zgomotul
Prin zgomot se ntelege modificarea voltajului, a semnalului optic sau a undei
electromagnetice. Nu exista semnal electric care sa nu aiba zgomote: fiecare bit care traverseaza
liniile de transmisie receptioneaza semnale de la diferite surse. Efectul este ca prea multe zgomote
pot sa corupa bitii din 1 n 0, din 0 n 1 sau pur si simplu sa-i distruga.
Exista mai multe forme de zgomote care pot afecta bitii. Sistemele bazate pe semnale optice
sau cele fara fir se confrunta cu unele din aceste forme, dar la altele snt imune.

NEXT
Cnd zgomotul dintr -un cablu are la origine semnalele care traverseaza alte fire, se spune ca
avem de a face cu o ncrucisare (crosstalk, NEXT: near end crosstalk). Daca doua fire aflate n
apropiere unul de altul nu snt corect ecranate, energia dintr-un fir poate fi transferata celuilat si
viceversa.
Zgomotele datorate liniilor de tensiune reprezinta o alta problema cruciala a retelelor. Vrem
nu vrem, n interiorul cladirilor, peretii sn traversati de liniile de tensiune. Daca nu snt izolate
corespunzator, acestea pot afecta traficul retelei. Poate snteti suprinsi daca aflati ca pna si
zgomotul datorat tensiunii dintr-un monitor sau hard disk poate provoca efecte negative! Toate
aceste efecte negative pot fi combatute cu ajutorul mpamntarii.
23
Interferentele care pot sa apara ntre doi conductori snt destul de greu de identificat, cu att
mai mult cu ct firele actioneaza de cele mai multe ori ca niste antene pentru zgometele electrice.
Calculatorul trebuie sa poata sa discearna ntre semnalele digitale si impulsurile electrice ce
interfereaza cu acestea.
Alte surse externe ale semnalelor electrice ce pot afecta calitatatea acestor semnale snt:
motoarele elctrice, sistemele radio si chiar lumina. n limbajul retelistic acestea snt denumite
interferente electromagnetice si interferente radio .
Spuneam ca fiecare cablu n parte poate actiona ca o antena. Daca ne referim la UTP, snt opt
fire care se pot manifesta astfel. Ce se ntmpla de fapt? Fiecare fir din cablu absoarbe semnalele
electrice din celelalte fire ale cablului si din sursele externe ale acestuia. Daca zgomotul astfel
rezultat este destul de ridicat, cartela de retea nu va mai sti sa faca diferenta ntre acest zogmot si
semnalele care reprezinta date.
Problema intreferentelor este deosbit de importanta daca tinem cont de faptul ca majoritatea
LAN-urilor folosesc frecvente cuprinse ntre 1-100 megahertzi, banda n care opereaza multe din
posturile de radio FM sau semnalele TV.
Pentru a ntelege mai bine impactul pe care l are zgomotul electric asupra datelor, sa
presupunem ca dorim sa trasnmitem o data care n binar este de forma 1011001001101!
Calculatorul va converti acest numar ntr-un semnal digital ce va traversa apoi mediul de transmisie
catre destinatie. Sa presupunem acum ca destinatia (calculatorul) se afla lnga o sursa electrica (un
transformator, chiar si o priza fara mpamntare). Deoarece carcasa oricarui calculator este folosita
ca mpamntare pentru componentele interne ale acestuia, zgomotul interfereaza cu semnalul
digital pe care acesta l receptioneaza, calculatorul citind o secventa de genul 1011000101101!.
Aceasta problema (NEXT) poate fi ndepartata prin respectarea cu stricette a standardelor, a
procedurilor prin care se finalizeaza nchiderea circuitelor si folosirea unor cabluti de calitate.
Ideal ar fi ca nainte de proiectarea cladirii sa se poarte discutii cu cel care va realiza instalatia
electrica pentru a sti cu exactitate pe unde vor fi trase firele de alimentare cu electricitate. Se va
ncerca astfel ca liniile de comunicatie ale retelei sa nu fie n apropierea (sa nu se intersecteze)
liniilor electrice.
Pentru a evita neajunsurile create de acest tip de emisii, proiectantii de materiale pentru retea
folosesc doua tehnici: shielding(protejarea/izolarea) si cancellation(anulare).
Protejarea presupune ca fiecare pereche de fire sau grup de perechi este izolata de celelalte
printr-o folie izolanta. Aceasta actioneaza ca o bariera mpotriva oricaror interferente. Dar aceasta
nu este o solutie tocmai viabila, deoarece nfasurarea unui material protector pe fiecare pereche de
fire duce, pe de o parte, la cresterea diametrului cablului, iar pe de alta paret la crestere costului de
productie a acestuia.
Prin urmare, astazi, ce mai folosita tehnica de protectie mpotriva interferentelor o reprezinta
anularea. Circulatia curentului electric prin fire creaza un cmp magnetic circular n jurul acestora.
Directia fortelor acestui cmp este data de directia de circulatie curentului electric prin respectivul
fir.
Daca doua fire fac parte din acelasi circuit, electronii se deplaseaza de la polul negativ sursa
prin fir, catre destinatie. Apoi, de la destinatie se ntorc catre polul pozitiv sursa. Aflndu-se n
apropiere, cmpurile magnetice ale celor doua fire se vor anula reciproc. Si vor reusi sa anuleze si
orice alt cmp magnetic din exteriorul circuitului din care fac parte. nfasurarea firelor ntre ele
(torsadarea) poate creste efectul anularii.
Vezi si http://epics.aps.anl.gov/techpub/lsnotes/ls232/ls232.htm

4.6 Temporizarea
Dispersia, latenta si distorsiunea snt trei lucruri diferite, dar care snt grupate mpreuna
pentru ca afecteaza dimpul n care poate fi transmis un bit. Poate parea exces de zel!. Dar ntr-o
secunda s nt transmisi milioane de biti. Si n acest caz, factorul timp devine foarte important.
24
Dispersia este o caracteristica a materialului din care este realizat un cablu si a geometriei
acestuia. Este posibil ca 1 bit sa interfereze att cu precedentul ct si cu urmatorul. Iar cnd se
transmit milioane de biti, este posibil ca acest lucru sa depaseasca limitele normale n ceea ce
priveste timpul de transmisie.
Toate sistemele digitale au un ceas (sau o frecventa de tact la care lucreaza), ceea ce nseamna
ca pulsurile acestuia ceas conduc la aparitia unui eventiment sau altul: CPU sa realizeze un anumit
calcul, datele sa fie scrise n memoria calculatorului, cartela de retea sa transmita mai departe bitii
pe care i-a receptionat...Daca ceasul unei surse care transmite date nu este sincronizat cu cel al
destinatarului se poate ajunge la distorsionarea n timp a trasnmisiei, ceea ce face ca bitii sa ajunga
la destinatie mai trziu dect ar fi normal.
Latenta, cunoscuta si sub denumirea de ntrziere, are doua cauze principale. Prima, se
datoreaza teoriei relativitatii. Prin firele metalice si prin fibra optica, semnalele se propaga cu o
viteza mai mica dect a retelei (2,3*10
8
m/s, respectiv 2*10
8
m/s ). Prin urmare, pentru a traversa o
anumita distanta, bitii au nevoie de un anumit timp. La aceasta se mai adauga si faptul ca
majoritatea componentelor electronice ale calculatorului induc latenta (este vorba de fractiuni de
secunda!)
Dispersia poate fi combatuta prin proiectarea corespunzatoare a cablurilor, reducerea
lungimii acestora, si folosirea impedantei corespunzatoare. n cazul fibrei optice, limitarea
dispersiei presupune folosirea unei lumini laser cu o lungime de unda specifica.
n cazul distorisiunii, lucrurile snt ceva mai complicate deoarece este vor ba de sincronizari
complexe la nivel hardware.
Latenta se reduce cu ajutorul echipamentelor de retea si a protocoalelor specifice nivelurilor
modelului OSI.







25
Capitolul 5: Nivelul 1: Medii de transmisie: conexiuni si coliziuni

5.1 Cele mai cunoscute medii de transmisie

5.1.1 Shielded twisted-pair (STP)
Cablul shielded twisted-pair (STP) combina tehnicile prezentate anterior: shielding
(protejarea), cancellation(anularea) si torsadarea firelor.
Cablul STP de 100 ohm folosit n retelele Ethernet, ofer a rezistenta att la interferentele
electromagnetice ct si la cele radio fara a fi un cablul prea gros.

n retelele Token Ring se foloseste cablul STP de 150 ohm, n care fiecare pereche de fire
torsadate este izolata cu un nvelis protector pentru a se reduce efectul cross-talk!
nvelisul protector folosit n cablul de 150 ohm nu face parte din circuit asa cum se ntmpla n
cazul cablului coaxial.
Avantajele si dezavantajele Shielded twisted-pair:
? Ofera protectie mpotriva tuturor tipurilor de interferente
? Este mai scump dect UTP (unshielded twisted-pair)
? Spre deosebire de cablul coaxial, nvelisul protector nu face parte din
circuitul electric. O conectare incorecta face ca nvelisul protector sa actioneze ca o
antena, absorbind semnalele electrice din cablulrile aflate n vecinatate.

5.1.2 Unshielded twisted-pair (UTP)
Acest mediu de transmisie este format din patru perechi de fire, izolate ntre ele. Prin torsadarea
perechilor de fire apare efectul de anulare, efect ce limiteaza degradarea semnalelor datorita
interferentelor magnetice sau radio.

26

Avantajele si dezavantajele cablului UTP:
? Este usor de instalat (are un diamtru de 0.17) si mult mai ieftin dect alte
tipuri de cabluri.
? Este mai vulnerabil n fata zgomotelor elctrice dect alte categorii de cabluri.
? Este considerat cel mai rapid mediu de transmisie bazat pe cupru

5.1.3 Cablul coaxial



Cablul coaxial consta dintr-un nvelis protector care mbraca doua elemente conductoare: un
fir de cupru mbracat ntr-un material izolator si o folie metalica (sau o plasa) ce actioneaza ca al
doilea fir din circuit. Acest al doilea element este folosit pentru a reduce interferentele externe.
Pentru ca nu prea se mai foloseste (cu exceptia retelelor foarte batrne) nu vom mai insista
cu detalii asupra acestui tip de cablu.


5.1.4 Fibra optica



Fibra optica este mediul care asigura transmiterea luminii, modulata la o anumita frecventa.
Comparativ cu alte medii de transmisie, fibra optica este cea mai costisitoare, dar nu este
susceptibila la interferente electromagnetice si n plus asigura rate de transfer mult mai redicate
dect celelalte categorii de medii.
27
Cablul fibra optica consta n doua fibre de sticla mbracate separat ntr-un nvelis de plastic
(materialul se numeste Kevlar). Cele doua fibre formeaza inima acestui mediu de transmisie, sticla
din care snt realizate avnd un grad ridicat de refractie.
28

Capitolul 6: Nivelul 2

6.1 Standardele nivelului 2
Am stabilit cu ce se ocupa nivelul 1: medii de transmisie, bitii care traverseaza aceste medii,
componente care transmit semnale electrice si topologii. Nivelul 1 joaca un rol important n
comunicatia ce apare ntre calculatoare, dar efortul sau singular nu este de ajuns. Fiecare din
functiile nivelului 1 are propriile limitari, dar acestea snt eliminate prin ceea ce se ntmpla la
nivelul 2.
Pentru fiecare din limitarile nivelului 1, exista o solutie n cadrul nivelului 2. De exemplu:
? nivelul 1 nu poate comunica cu nivelurile superioare n timp ce nivelul 2 face
acest lucru prin intermediul controlului legaturii logice (Logical Link Control-LLC);
? nivelul 1 nu poate identifica calculatoarele din retea n timp ce nivelul 2
foloseste pentru aceasta adresarea;
? nivelul 1 descrie fluxul bitilor n timp ce nivelul 2 organizeaza grupuri de biti
sub forma frame-urilor;
? nivelul 1 nu poate identifica ce calculator ncearca sa transmita date (dintr-un
grup de calculatoare care ncearca sa transmita date in acelasi timp) n timp ce nivelul 2
face acest lucru folosind Media Access Control (MAC).
The Institute of Electrical and Electronic Engineers (IEEE) este organizatia profesionala care
a definit standardele aplicabile n domeniul retelelor de calculatoare, predominante n ziua de astazi
find doua din acestea: IEEE 802.3 si IEE 802.5.
IEEE 802.3 este standardul prin care se precizeaza cerintele nivelului 1 (fizic) si portiunea
prin care se realizeaza accesul la canalul de comunicatie din cadrul nivelului 2 (legatura date).
IEEE divide nivelul legatura date al modelului OSI n doua subniveluri:
? Media Access Control (MAC) realizeaza tranzitia n jos, catre mediul fizi de
transmisie
? Logical Link Control (LLC) - realizeaza tranzitia n sus, catre nivelul retea.

Standardele IEEE au n vedere doar primele doua niveluri ale modelului OSI, n acest scop
nivelul legatura date fiind mpartit n doua: o parte independenta de tehnologia folosita (LLC) si o
parte dependenta de tehnologia folosita, parte ce ncorporeaza de fapt nivelul 1 si restul nivelurilor
modelului OSI.
29
De ce atta vorbarie despre aceste standarde? Pentru ca snt vitale n domeniul retelelor de
calculatoare.
Vezi si : http://www.ieee.org/
Din punct de vedere tehnic, standardele IEEE par sa violeze multe din aspectele prezentate
n cadrul modelului OSI. n primul rnd IEEE introduce propriul sau nivel: LLC. Acesta are
propriile sale PDU, interfete etc. n al doilea rnd, standardele 802.3 si 802.5 (aplicabile n cazul
nivelului MAC) par sa treaca peste interfata dintre nivelul 1 si 2.
Aceste realitati au o explicatie: n timp ce modelul OSI reprezinta teoria care a stat la baza
dezvoltarii retelelor, standardele IEEE au aparut n momentul n care retelele au devenit realitate,
cnd problemele practice trebuiau rezolvate. Chiar daca modelul SOI este folosit n continuare, cnd
se vorbeste de nivelul 2 se au n vedere si cele doua noi componente aparute n timp: LLC si MAC.
Diferentele dintre modelul OSI si standardele IEEE pot fi ilsutrate cu nca un exemplu: cartele
de retea. Spuneam ca adresa de retea (adresa MAC) rezida n cartela de retea. Dar nu putine snt
cazurile n care cartela de retea are ncorporat un dispozitiv special (transceiver) prin care se
conecteaza dir et la mediul fizic. Prin urmare, putem carcateriza NIC ca fiind un dispozitiv att de
nivel 1 ct si de nivel 2.

6.2 Functiile LLC si MAC
Subnivelul LLC a fost introdus de catre IEEE din nevoia de a asigura independenta
tehnologica a unor din functiile nivelului legatura date. Oarecum inconsistent n serviciile pe care
le ofera protocoalelor de la nivelul retea, subnivelul LLC comunica cu tehnologiile specifice
nivelurilor dinaintea sa.
LLC preia datele protocolului retea si le adauga mai multe informatii de control pentru a
transmite pachetele IP catre destinatie. Pachetul Ip astfel renpachetat este transmis subnivelului
MAC unde urmeaza a fi ncapsulat.
Subnivelul LLC raspunde de gestionarea comunicatiilor ntre echipamentele de pe o singura
linie/legatura a retelei. LLC este definit prin specificatiile IEEE 802.2, specificatii care se refera atit
la serviciile orientae conexiune ct si la cele fara conexiune, servicii folosite de protocoalele
superioare.
Subnivelul MAC se ocupa de protocoalele pe care un calculator le foloseste pentru a accesa
mediul fizic de transmisie a datelor. Despre LLC trebuie nsa sa mai stiti ca:
? Nu este dependent de tehnologia folosita.
? Foloseste o convetie de denumire precisa
? Datele snt transmise prin intermediul frame-urilor.

Vezi si http://cs.nmhu.edu/osimodel/datalink/ , http://www.100vg.com/white/mac.htm

6.3 Adresarea MAC
Adresa MAC are o lungime de 48 de biti, si este exprimata n hexazecimal (12 cifre). Primele
6 care formeaza OUI (Organizational Unique Identifer), snt administrate de catre IEEE,
identificnd producatorul sau vnzatorul produsului.
Celelalte 6, descriu numarul interfetei (serial number interface) sau o alta valoare administrata
de fiecare producator sau vnzator.
Uneori adresa MAC este referita ca adresa BIA (burned in adress), deoarce este scrisa n
memoria ROM, de unde este apoi copiata n RAM la initializarea cartelei.
Vezi si http://chem.csustan.edu/JTB/help/HEX/hex-def.htm
30


6.4 De ce trebui sa identifice nivelul legatura date un calculator


Adresa fizica a fiecarui calculator este localizata la nivelul NIC. Daca o cartela este nlocuita, se va
schimba si adresa fizica a calculatorului.
http://server.bspl.bm/NetConfigG/configparamsC.hardware_address.html, http://network.uhmc.sunysb.edu/hdw_addr/
Cnd un device din cadrul unei retele Ethernet cauta sa transmita date catre alt device, va
cauta sa deschida un canal de comunicatie cu acesta, folosind adresa MAC: datele transmise vor
transporta si adresa MAC a destinatiei. Pe masura ce datele traverseaza mediul fizic de transmisie,
NIC-ul fiecarui calculator din retea verifica daca adresa sa MAC corespunde adresei destinatie
inclusa n pachet. Daca adresele nu snt identice, NIC ignora datele din pachet, date ce continua sa
circule catre urmatoare destinatie.
Daca adresele snt identice, NIC face o copie a pachetul cu date si plaseaza aceasta copie n
calculator, la nivelul legatura de date. Pachetul original va continua sa circule prin retea, catre alte
destinatii, unde se va verifica corespondeta dintre adresele MAC
Dezavanatajul major al adresei MAC consta n faptul ca aceste adrese nu au o structura strict
definita: vnzatorii au OUI-uri diferite. Altfel spus, adresarea MAC nu este o adresare ierarhica,
dupa cum se va vedea ca este adresarea IP. Pe masura ce reteaua creste, acest dezavantaj devine o
problema majora.


6.5 Frame-uri
Framing-ul sau cadrarea ofera capacitatea de a obtine informatii ce nu pot fi obtinute prin
simpla transmisie a bitilor prin mediul fizic al retelei:
? Care snt calculatoarele ce doresc sa comunice ntre ele
? Cind ncepe comunicarea ntre doua calculatoare si cnd se termina
? nregistrarea erorilor care pot sa apara n timpul comunicarii
? Care este prioritatea conversatiei n timpul comunicarii (cnd i vine rndul
unui calculator sa comunice?
Framing-ul reprezinta procesul de ncapsulare ce apare la nivelul legatura de date. Din acest
motiv un frame este considerat o unitate de date a protocolului L2.
Vezi si http://www.techweb.com/encyclopedia

Pentru a fi mai usor de nteles acest concept, sa facem trei analogii:
31
? Rama unui tablou.
Rama unui tablou delimiteaza continutul acestuia de mediul nconjurator. Dincolo de
aspectele estetice, ofera protectie fizica si o modalitate de transport. n comunicarea dintre
calculatoare rama reprezinta frame-ul, iar tabloul reprezinta datele ce se transporta. Frame-
ul marcheaza nceputul si sfrsitul datelor si le protejeaza mpotriva erorilor.

? mpachetarea sau balotarea marfurilor
n timpul transportului, aproape orice marfa este mpachetata. Materialul folosit la
mpachetarea este frame-ul, iar marfa n sine reprezinta datele.
? Cadrele video
Filmele presupun afisarea unor imagini statice cu o rata de 18 cadre/secunda (n cazul
casetelor video, sau 30 cadre/secunda n cazul televiziunii.

Exista mai multe tipuri de frame-uri n functie de standardele folosite la descrierea lor. n mod
generic, un frame este mpartit n sectiuni numite cmpuri, fiecare cmp fiind alcatuit din bytes.
Cmpurile care alcatuies un frame poarta urmatoarele denumiri:
? Start
? Adresa
? Lungime/tip/control
? Date
? Secventa/cifra de verificare
? Stop


Orice calculator conectat la o retea trebuie sa detina un mecanism prin care sa poata atrage
atentia celorlalte calculatoare din retea cu privire la transmiterea unui frame. Acest lucru este prin
intermediul cmpului strat din formatul frame-ului.
Vezi si http://wks.uts.ohio-state.edu/sysadm_course

Orice frame contine informati cu privire la numele calculatorului sursa (sub forma adresi MAC) si
numele calculatorului destinatie (tot adresa MAC)
Roce frame are si cmpuri specalizate: lungimea exacta a cadrului sau tipul framelui (pentru a
specifica protocolul de la L3 ce face posibila transmiterea sa)

Datele pe care doriti sa le transmiteti prin retea sn mpartite n doua componente: datele propriu
zise si un set de bytes ncapsulati, denumiti padding bytes, sau biti de umplere. Acesti bytes sint
adaugati frame-ului pentru ca acesta sa aiba o lungime minima si sa poata respecta intrvalul de timp
n care este transmis.
Cadrele, biti, bytes si cmpurile continute de un frame snt susceptibile de a suporta erori ce
pot sa aiba surse diferite. Mai important este sa stiti cum sa detectati aceste erori. O modalitate
practica (nu neaparat si eficienta) o reprezinta transmiterea fiecarui frame deoua ori, sau calculatorl
destinatie sa transmita o copie a frame-ului primit catre calculatorul sursa. Cum se poate realiza
acest lucru? Nu stiu!
32
Din fericire exista o modalitate mult mai eficienta, prin care doar frame-urile care contin erori
snt retransmise. Acest lucru este realizat cu ajutorul cmpului secventa/cifra de verificare a
cadrului. Acesta secventa nu reprezinta dect un numar obtinut pe baza datelor din cmpul de date al
frame-ului. Acesta este citit de calculatorul destinatie pentru a verifica daca frame-ul receptionat
este corect sau este alterat de zgomotele retelei.
Exista trei variante prin care poate fi calculata secventa de verificare:
? verificarea ciclica a redundantei: se realizeaza calcule polinomiale asupra
datelor transmise;
? paritatea bi-dimensionala: la o secventa de 7 biti se adauga al optulea bit
astfel nct bitii 1 sa fie pari (daca erau impari) sau impari(daca erau pari)
? cifra de verificare Internet
Oricare ar fi varianta folosita, calculatorul sursa calculeaza o cifra de verificare pe care o
adauga frame-ului. La destinatie, se calculeaza o noua cifra de verificare pe datelor continute de
frame-ul receptionat, cifra care este comparata cu cea calculata de sursa mesajului. Daca cele dpua
cifre de verificare snt identice, datele din frame vor fi acceptate. Daca cifrele de verificare nu snt
identice, sursa va fi atentionata ca trebuie sa retransmita datele.
Pentru ca transmisia sa se termine n conditii optime, sursa mesajului trebuie sa atraga atentia
celorlalte calculatoare asupra momentului n care frame-ul se termina.


6.6 Conventii MAC: deterministe si non-deterministe

Conventiile MAC se refera la regulile pe baza carora se stabileste care calculator din cadrul unui
mediu de transmisie partajat (denumit si domeniu de coliziune), are dreptul sa transmita date.
Exista doua tipuri de reguli: deterministe si non-deterministe.

Regula determinista se bazeaza pe principiul e rndul tau si este similara cu protocolul
existent la nivelul 2, token ring.
ntr-o retea token ring, calculatoarele snt aranjate n cerc. Un jeton (token) cu date speciale
circula n interiorul acestui cerc. Un calculator care doreste sa comunice date, preia acest jeton si,
pentru o perioada limitata de timp, transmite date. Jetonul este apoi eliberat n retea, de unde va fi
preluat de un alt calculator.
Vezi si http://www.ecs.umass.edu/ece/wireless/ECE671/hw6/node1.html

Regula non-determinista se bazeaza pe un principiu identic cu FIFO din contabilitate: primul
calculator din retea este si primul servit! Sau altfel spus, orice calculator, teoretic, poate transmite n
orice moment.
Un calculatoar asculta reteaua si n momentul n care nu se aude nimic poate sa trasnmita.
Daca se ntimpla ca doua calculatoare sa transmita n acelasi timp, va aparea o coliziune ntre
mesajele lor si nici un alt calculator nu va mai putea transmite.

Vom ncheia acest capitol cu un ochi catre ceea ce va urma: tehnologiile nivelului legatura
date. Aceste trei tehnologii snt:
? token ring: topologia logica este ring iar cea fizica bus;
? FDDI: topologia logica este ring iar cea fizica dual-ring;
? Ethernet: topologia logica este bus iar cea fizica stea sau stea extinsa.


33
Capitolul 7: Tehnologiile nivelului 2


7.1 Token-ring si variantele sale. Frame-ul n token ring

Prima retea cu o topologie token ring a fost dezvoltata de care IBM n 1970. Specificatiile IEEE
802.5 au fost modelate dupa cele ale IBM, astazi fiind ambele valabile cnd discutam de reteale
token ring.

7.1.1 Frame-ul n token ring
ntr-o ncercare de definire a token-ului putem spune ca reprezinta un set de 3 bytes, mpartiti
dupa cum urmeaza: un delimitator de nceput, un byte pentru controlul accesului si un delimitator
de sfrsit. Figura de mai jos ncearca sa lamureasca problemele legate de token ring.



Rolul principal al delimitatorului de start este de a atragea atentia fiecarei statii din retea
asurpa sosirii unui jeton sau a unui frame cu date/comenzi. Acest cmp mai include si semnale prin
care se face diferenta ntre acest byte si restul frame-ului, semnale care (scuze pentru duritatea
cuvntului) violeaza schema de codificare folosita pentru prezentarea datelor n frame (amanunte
despre shemele de codificare, ntr-unul din episoadele viitoare).
Byte-ul pentru controlul accesului este alcatuit din: un cmp prioritate, un cmp rezervare, un
bit token si un bit monitor.
Bitul token este cel care face diferenta dintre un frame date si unul comenzi n timp ce bitul
monitor determina momentele n care frame-ul circula n retea.
Delimitatorul de sfrsit este cel care semnalizeaza sfrsitul jetonului sau al unui frame. El
contine biti prin care arata daca frame-ul a fost alterat sau daca este ultimul dintr-o secventa logica.
Frame-urile cu date/comenzi au o marime variabila, dar direct dependenta de marimea
cmpului ce contine informatiile de transmis. Frame-urile date transporta informatii pentru
protocoalele de la nivelurile superioare, n timp ce frame-urile comenzi contin informatii de control
si nu au nimic de a face cu protocoalele superioare.
Byte-ul pentru controlul frame-ului este cel care indica daca respectivul frame contine date
sau informatii de control. Daca este vorba de un frame comenzi, acest byte specifica tipul
informatiilor de control.
Urmeaza cmpurile destinate adreselor sursa si destinatie, cu o lungime de 6 bytes fiecare (de
ce oare?)
34
Lungimea cmpului destinat datelor de transmis este variabila, dar este limitata de token-ul
care gestineaza timpul (n general maxim) ct o statie poate pastra jetonul.
Cmpul FCS sau cifra de control a frame-ului este completat de catre calculatorul sursa n
functie de continutul frame-ului. La destinatie, valoarea acestui cmp este recalculata pentru a se
determina integritatea frame-ului.
Frame-ul se finalizeaza prin delimitatorul de sfrsit, ca si n cazul token-ului.

Vezi si http://www.rad.com/networks/1997/nettut/token_ring.html


7.1.2 Metoda de control a accesului la mediul de transmisie
Dupa cum spuneam si la nceputul acestui capitol, ntr-o retea token-ring, un calculator
care intra n posesia jetonului primeste dreptul de a transmite date. Daca un calculator care
receptioneaza jetonul nu are date de transmis, va lasa jetonul sa tranziteze catre urmatoarea statie
din retea. Fiecare statie poate pastra jetonul o anumita perioada de timp, n functie de tehnologia
implementata n respectiva retea.
Sa incercam a explica mai n detaliu cum functioneaza o astfel de retea.

Cnd o statie pune n retea un jeton care contine si informatiile ce trebuie transmise, 1 bit al
jetonului este modificat. Jetonul devine astfel secventa de start pentru frame. n continuare, statia
adauga jetonului informatiile de transmis si n acelasi timp le transmite si urmatoarei statii din retea.
n acest timp, celelalte statii din retea nu pot transmite informatii. Ele trebuie sa astepte ca jetonul sa
fie diposnibil prin descarcarea informatiilor pe care le contine.
Frame-ul cu informatii circula prin retea pna n momentul n care ajunge la statia destinatara.
Aceasta copie informatiile din frame si le proceseaza. Frame-ul circula n continuare prin retea pna
ajunge din nou la statia sursa unde este retras din retea. Statia sursa poate verifica daca frame-ul a
fost receptionat de catre destinatar si daca informatiile continute au fost copiate.
Principalul avantaj al unei astfel de retele? Nu exista coliziuni!
Spre deosebire de retelele CSMA/CD(Carrier Sense Multiple Access with Collision Detect),
retelele token-ring snt retele deterministe. Aceasta nseamna ca se poate calcula timpul maxim ce
va trece pna cnd o alta statie poate sa transmita. O astfel de facilitate face ca retelele token-ring sa
fie ideale pentru aplicatiile n care orice ntrziere n procesarea/trasnmiterea datelor trebuie sa fie
predictibila ( de genul proceselor industriale automatizate).
Cu o pagina mai nainte spuneam despre byte-ul pentru controlul accesului ca este alcatuit dintr -
un cmp prioritate si un cmp rezervare. Despre ce este vorba?
Retelele token-ring folosesc un sistem de prioritati destul de sofisticat, prin care anumitor
utilizatori sau statii li se permite utilizarea retelei cu o frecventa mai mare fata de muritorii de
35
rnd. Aceasta prioritate n utilizare este controlata prin intermediul celor doua cmpuri amintite
anterior.
Astfel, doar statiile cu o prioritate egala sau mai mare dect nivelul prioritatii specificat n jeton
pot aduce modificari acestuia. Odata ce jetonul este modificat si transformat n frame cu informatii,
doar statiile cu o prioritate mai mare dect cea a statiei sursa pot pastra jetonul. n acest caz, jetonul
generat de aceasta statie va contine noul nivel de prioritate pna n momentul finalizarii transmisiei.
La final, statia care a stabilit noul nivel prioritate trebuie sa l reinstantieze pe cel detinut de jeton
anterior transmisiei.
Pare complicat, dar eficient. Si asta nu reprezinta chiar totul. Retelele token-ring folosesc mai
multe mecanisme de detectare si compensare a pierderilor din retea. Unul din acetse mecanisme
presupune selectarea uneia din statiile retelei pe post de observator. Aceasta statie va monitoriza
reteaua si va actiona ca un nod central n care se va nregistra durata transmisiilor.
Pe de alta parte, cnd o statie sursa se defecteaza din anumite motive, frame-ul transmis de catre
aceasta va continua sa circule prin retea. Celelalte statii nu vor mai putea transmite si astfel reteaua
se blocheaza. n acest moment intervine statia care monitorizeaza reteaua: detecteaza aceste frame-
uri, le elimna din retea si genereaza un nou jeton.
Specificatiile IBM pentru retelele token-ring contribuie de asemenea la cresterea disponibilitatii
acestora. Astfel, MSAU active (multi station access units) snt capabile sa vada toate informatiile
care circula prin retea si sa le verifice. Mai mult, aceste MSAU pot sa elimine n mod logic din retea
statii care nu comunica.
Algoritmul folosit n retelele token-ring IBM pentru detectarea si repararea caderilor care pot sa
apara, se numeste beaconing. Cnd o statie detecteaza o anumita problema n retea (un cablu
ntrerupt, de exemplu) transmite un beacon frame (frame calauza), frame care defineste un domeniu
avariat. Acest domeniu include statia care a raportat problema ivita n retea si statiile active din
imediata apropiere a acesteia (NAUN-nearest active upstream neighbor). Algoritmul de detectie
initiaza un proces numit autoreconfigurare, proces prin care statiile din cadrul domeniului avariat
pun n aplicare anumite mecanisme de diagnoza prin care se ncearca reconfigurarea retelei n
zonele avariate.


7.2 FDDI si variantele sale

Comitetul de standardizare ANSI X3T9.5 este primul autor al standardului Fiber Distributed
Data Interface (FDDI). Dupa completarea tutuor specificatiilor ANSI a transmis standardul FDDI
Organizatiei Internationale pentru Standardizare (ISO) care a realizat o versiune internationala a
standardului FDDI, versiune perfect compatibila cu versiunea ANSI.
Chiar daca astazi retelele FDDI nu snt att de comune precum cele Ethernet sau Token-Ring, pe
masura ce costurile de implementare se vor reduce, ele vor deveni accesbile pe o scara mai mare.
FDDI prezinta 4 specificatii:
1. Media Access Control (MAC)- defineste modul n care se realizeaza accesul la
mediul fizic de transmisie, incluznd:
? Formatul frame-ului
? Adresarea
? Manipularea jetonului
? Algoritmul prin care se calculeaza CRC (verificarea redundantei ciclice) si
mecanismele pentru refacerea starii initiale ca urmare a aparitiei unei erori
2. Physical Layer Protocol- defineste procedurile pentru codificarea/decodificarea
datelor, incluznd:
? Cerintele ceasului (frecventa)
? Framing-ul si alte functii


36
3. Physical Layer Medium- defineste caracteristiciele mediului de transmisie, incluznd:
? Conexiunile fibrei optice
? Ratele de eroare la nivel de bit
? Componentele optice

4. Station Management- defineste configuratia statiilor ntr-o retea FDDI, incluznd:
? Configuratia ring-ului
? Adaugarea si eliminarea statiilor
? Initializarea
? Izolarea caderilor
? Statistici


37

7.2.1 Formatul frame-ului FDDI

Dupa cum se vede si din poza de mai sus, cmpurile ce alcatuiesc frame-ul FDDI snt:
? Preambul- pregateste fiecare statie pentru a putea receptiona frame-ul
? Delimitator de start- indica nceputul unui frame
? Control- indica marimea cmpurilor adresa si contine informatii de control
(de exemplu daca datele snt asincrone sau sincrone)
? Adresa destinatie- contine o singura adresa(unicast0, un grup de adrese
(multicast) sau sdresele tuturor statiilor (broadcast). Adresele au 6 bytes.
? Adresa sursa- identifica statia care trimite frame-ul (are 6 bytes)
? Date- contine informatii de control sau informatii destinate unui protocol de
nivel superior.
? Secventa de verificare- este completata de statia sursa care calculeaza o CRC
9cifra de control). Aceasta valoare depinde de continutul frame-ului. Statia destinatie
recalculeaza aceasta valoare pentru a determina daca frame-ul a fost modificat n
timpul tranzitarii prin retea.
? Delimitator de sfrsit- indica sfrsitul frame-ului
? Stare- permite statiei sursa sa determine aparitia erorilor si daca la destinatie
frame-ul a fost receptionat si copiat de respectiva statie.
Vezi si http://www.rad.com/networks/1995/fddi/fddi.htm

7.2.2 Metoda de control a accesului la mediul de transmisie
Strategia folosita n retelele FDDI pentru transmiterea jetonului este similara cu cea din
retelele token-ring. (vezi 7.1.2)
FDDI permite alocarea latimii de banda n timp real, fapt ce le face ideale pentru o mare
varietate de aplicatii. Acest lucru este posibil prin cele doua tipuri de trafic ce pot fi implementate:
sincron si asincron.

Sincron
? Traficul sincron poate consuma doar o portiune din totalul latimii de banda a
unei retele (sa zicem 100Mbps), n timp ce traficul asincron consuma restul.
? Latimea de banda pentru traficul sincron este alocata statiilor care necesita
transmiterea continua a datelor (de exemplu, voce sau video).
? Specificatiile FDDI SMT definesc o schema distribuita prin care se aloca latimea de
banda.
38
Asincron
? n traficul asincron, latimea de abnda este alocata folosind o schema de prioritati pe
8 niveluri. Fiecare statie are atribuit un nivel de prioritate asincron.
? Fiecare statie poate folosi la un moment dat toata latimea de banda asincrona.
Mecanismul de prioritate poate bloca statiile care nu folosesc latimea de banda sau care au un
nivel de prioritate prea mic.

7.2.3 Mediul FDDI
nainte de a prezenta specificatiile FDDI sa ne amintim avantajele fata de retelele bazate pe
cupru:
? Securitate: fibra optica nu emite semnale electrice care sa poata fi
interceptate.
? Fibra este imuna la interferentele electrice
? Throughput-ul este mai mare dect la celelalte medii de transmisie
Specificatiile FDDI definesc doua tipuri de fibra: single mod (sau mono-mod) si multi mod.
Aceste moduri se refera la fascicolul de lumina care intra n fibra optica sub un anumit unghi.

Mono-modul, dupa cum i spune si numele, permite unui singur tip de fascicol sa se propage
prin fibra, n timp ce multi-modul suporta mai multe tipuri de fascicole. Deoarece n multi mod
lumina care se propaga prin fibra poate parcurge distante diferite (n functie de unghiul de
incidenta) iar semnale sa ajunga la destinatie la intervale diferite de timp, mono-modul ofera latime
de banda mai mare. Acesta este si motivul pentru care fibra mono-mod este folosita mai ales la
cablarile ntre cladiri n timp ce fibra multi-mod se foloseste pentru cablarile intra-cladiri.
Dispozitivivele prin care se genereaza lumina snt LED-urile pentru fibra multi-mod si laserul
pentru fibra mono mod.

Conform specificatiilor FDDI, pentru realizarea conexiunilor fizice se foloseste un inel(ring)
dublu. Prin fiecare din aceste inele, traficul se desfasoara n sensuri contrare. Fizic, inelele snt
alcatuite din doua sau mai multe conexiuni punct-la-punct ntre statiile adiacente. Unul din cele
39
doua inele se numeste inel principal si este folosit pentru transmiterea datelor. Cel de al doilea inel
se numeste secundar si este folosit n general pentru back-up.
n FDDI se ntilnesc doua categoii de statii:
? Single attachement stations (SAS) sau statii din clasa B, atasate inelului
principal prin intermediul unui concentrator care ofera conectivitate pentru mai multe
astfel de statii. Concentratorul este cel care ofera continuitate retelei n cazul
ntreruperilor de tensiune sau caderilor oricareia dintre statii.
? Dual attachement stations (DAS)sau statii din clasa A atasate ambelor inele.
Fiecare din aceste statii are doua porturi (A si B) prin care se conecteaza la ambele inele
ale FDDI.

7.3 Familia Ethernet
Spre supararea voastra, la ora actuala exista cel putin 18 variante al standardului Ethernet. Din
fericire n tabelul urmator snt prezentate cele mai folosite.

Vezi si http://pclt.cis.yale.edu/pclt/COMM/ETHER.HTM

















40

7.3.1 Frame-ul Ethernet


Conform specificatiilor Ethernet si IEEE 802.3 descriu cmpurile care alcatuiesc un frame-ul
dupa cum urmeaza:
? Preambul.
Alternarea bitilor 1 si 0 detrmina din partea statiei care receptioneaza frame-ul recunoasterea
acestuia ca fiid Ethernet sau IEEE 802.3. Frmae-ul Ethernet include un byte suplimentar care
este echivalentul cmpului de start al frame-ului (SOF) specificat n standardele IEEE 802.3.
? Star frame(SOF). Conform specificatiilor IEEE 802.3, byte-ul care delimiteaza nceputul
frame-ului de restul continutului sau se termina cu doi biti consecutivi cu valoarea 1.
Acesti biti servesc la sincronizarea receptiei frame-ului de catre toate statiile. SOF
este descris n mod explicit n specificatiile Ethernet.
? Adresa destinatie si adresa sursa. Primii 3 bytes ai acestui cmp snt precizati de catre
IEEE n functie de cerintele producatorilor de echipamente pentru retele. Urmatorii
3, snt descrisi chiar de producatori (parca am mai vorbit de asta nu?). Adresa sursa
este o adresa unicast (single node). Adresa destinatie poate fi unicast, multicast sau
broadcast.
? Tip(Ethernet) specifica protocolul de nivel superior care receptioneaza datele dupa ce se
efectueaza toate procesarile Ethernet.
? Lungime(IEEE 802.3) indica numarul de bytes de date care urmeaza n frame dupa acest
cmp.
? Date(Ethernet). Dupa ce procesarile de la nivelurile fizic si legatura date s-au terminat,
datele continute n frame snt transmise catre un protocol de nivel superior, protocol
identificat prin cmpul tip. Conform specificatiilor Ethernet trebuie sa contina cel
putin 46 bytes.
? Date(IEEE 802.3) Dupa ce procesarile de la nivelurile fizic si legatura date s-au terminat,
datele continute n frame snt transmise catre un protocol de nivel superior care
trebuie definit n cadrul acestui cmp. Daca datele din frame nu ocupa cel putin 46
bytes, vor fi inserati bytes de umplere pna la atingerea acestei valori.
? Frame check sequence (FCS) contine o cifra de verificare pe 4 bytes, cifra ce este calculata
de catre dispozitivul care transmite datele, urmnd a fi recalculata de catre receptor si
comparata cu originalul n scopul identificarii eventualelor diferente.

41
7.3.2 Metoda de control al accesului n mediile Ethernet
Ethernet reprezinta o tehnologie bazata pe broadcast ntr -un mediu de transmisie partajat.
Metoda CSMA/CD folosita pentru accesul la mediul de transmisie realizeaza urmatoarele
functii:
? Transmite si receptioneaza pachetele cu date.
? Decodifica pachetele cu date si le verifica validitatea adreselor nainte de a le
transmite nivelurilor superioare din modelul OSI.
? Detecteaza erorile din cadrul pachetelor care traverseaza reteaua.
Conform metodei CSMA/CD, echipamentele din retea care contin date de transmis, asculta
reteaua nainte de a efectua orice transmisie. Acest lucru nseamna ca un dispozitiv care doreste sa
transmita date, va trebui mai nti sa verifice daca mediul de transmisie nu este ocupat, sau astfel
spus daca nu snt alte semnale n retea. Daca respectivul echipament stabileste ca reteaua nu este
ocupata, se va initia transmiterea datelor. n timpul acestui proces, echipamentul transmitator
asculta n continuare mediul fizic pentru a se asigura ca nimeni altcineva nu transmite n acele
momente.
Dispozitivele dintr-o retea snt capabile sa identifice aparitia unei coliziuni datorita dublarii
amplitudinii semnalelor din mediul de transmisie. Echipementele care trasnmiteau date vor continua
sa faca acest lucru pentru o perioada scurta de timp. Aceasta pentru a se asigura ca toate celelelalte
dispozitive observa coliziunea aparuta n retea.
Dupa ce toate dispozitivele retelei au luat la cunostinta de aparitia coliziunii, vor invoca un
algoritm prin care mai nti fiecare dintre aceste dispozitive se vor opri din functionare pentru o
perioada scurta de timp. Apoi vor ncerca sa obtina din nou acces la mediul de transmisie, cu
exceptia celor implicate n coliziune care au un nivel de prioritate mai mic.
Spuneam ca ethernet-ul este un mediu de transmisie broadcast. Acest lucru nseamna ca toate
dispozitivele dintr-o retea pot sa vada datele care traverseaza reteaua, dar, doar cele ale caror
adresa MAC si IP corespund adresei destinatie vor copia si vor procesa datele transmise.
Dupa ce un echipament verifica adresa MAC si IP destinatie se va verifica daca pachetul contine
erori. Daca pachetul contine erori, pachetul este distrus. Echipamentul destinatie nu va notifica n
nici un fel echipamentul sursa cu privire la succesul transmisie


7.4 Ethernet 10Base-T

De obicei, ntr-o retea cu topologie star, cablurile pornesc de la un hub catre fiecare dispozitiv atasat
retelei. O astfel de topologie se bazeaza pe conexiuni punct-la-punct, tot traficul desfasurndu-se
prin intermediul hub-ului.
Principalele avantaje ale topologiei star:
? simplitatea proiectarii si instalarii
? ntretinere usoara
? depanare usoara.
Standardele EIA/TIA-568-B precizeaza ca nivelul fizic, sau altfel spus topologia ce va fi aplicata
n cazul cablarii orizontale, trebuie sa fie star. Conform acestor standarde, lungimea maxima a unui
cablu prizontal din categoria UTP, trebuie sa fei 90 metri. Lungimea maxima pentru patch-cord-
urile pna la priza trebuie sa fie 3m, iar pentru patch cord-urile pna la statii, 6m.
42

Distanta maxima pentru un cablu orizontal, de la un hub catre oricare statie din retea nu trebuie
sa depaseasca 100 metri. Prin urmare o retea care foloseste o astfel de topologie poate acoperi o
suprafata de 200*200 metri.
Din nefericire snt situatii n care o zona nu poate fi acoperita daca se respecta cerintele EIA/TIA
568B epntru o topologie star. n aceste situatii se vor folosi echipamente de interconectare care sa
nu induca atenuarea semnalului n cazul extinderii segementelor de retea. Efectul va consta n
obtinerea unei topologii star extinse.
Vezi si http://pclt.cis.yale.edu/pclt/COMM/ETHER.HTM


7.5 Dispozitive de retea la nivelul 2
7.5.1 NIC
Daca va mai aduceti aminte,pe la nceputul acestui curs spuneam despre placile de retea ca snt
dispozitive care comunica cu reteaua prin conexiuni seriale iar cu calculatorul prin conexiuni
paralele. Cartela de retea nu reprezintaaltceva dect conexiunea fizica dintre o statie de lucru si
reteaua din care face parte.


La nivelul 2, o cartela de retea ndeplineste uratoarele functii:
? logical link control comunica cu nivelurile superioare din cadrul calculatorului
43
? naming furnizeaza un identificator unic sub forma dresei MAC
? framing parte a procesului de ncapsulare, mpacheteaza bitii pentru a putea fi
transportati prin retea
? Media Access Control (MAC)- ofera acces tructurat la mediul fizic partajat de retea
? signaling creaza semnale si ofera o interfata ntre mediul de transmisie si
calculator.


7.5.2 Bridge
Tot pe la nceputul acestui curs spuneam despre bridge-uri ca snt echipamente care
interconecteaza segemente de retea si iau decizii cu privire la transmiterea semnalelor dintr-un
segment n altul. Bridge -ul contribuie la cresterea performantei retelei prin eliminarea traficului
inutil si minimizarea posibilitatii aparitiei coliziunilor. Toate acestea se bazeaza pe adresele MAC
ale statiilor.
Un bridge nu este un echipament prea complicat. Menirea sa este de a analiza frame-urile pe
care le primeste si sale transmita catre destinatie pe baza informatiilor continute.
Aceasta operatie apare la nivelul legatura date, nivel care va reamintesc ca se ocupa cu
controlul datelor, gestionarea erorilor din timpul transmisiei, ofera posibilitatea adresarii fizice si
accesul la mediul fizic de transmisie.
Deoarece acest dispozitiv opereaza doar la nivelul 2, el nu examineaza iformatiile care provin
de la protocoalele superioare. Acest lucru nseamna ca pot transfera mai repede traficul de pe un
segement pe altul indiferent de protocolul folosit (AplleTalk, DECNet, TCP/IP, XNS).
Pe lnga acest avantaj, un bridge mai poate si filtra traficul dintr-o retea. De exemplu, se poate
programa un bridge sa interzica toate frame-urile care au ca sursa o anumita retea.
Echipamentul construieste o tabela cu toate adresele MAC localizate n reteaua sa sau n alte
retele (segment de retea). Bridge-ul compara adresa MAC destinatie cu adresele continute n
tabelele sale. Daca se determina ca adresa MAC este din acelasi segment de retea ca si sursa, datele
nu vor fi transmise n alt segement.
Ca echipament de interconectare pentru retele, un astfel de dispozitiv contribuie la reducerea
domeniilor de coliziune. Ce reprezinta un domeniu de coliziune? O zona din cadrul une retele, n
care pachetele ajung sa interfereze unele cu altele. Cum reduce bridge-ul aun astfel de domeniu?
Prin divizarea retelei n segmente si reducerea traficului ce trebuie transmis ntre segmente.
Un dispozitiv se foloseste de obicei cnd traficul ntre segmentele retelei este redus. Daca
traficul creste, bridge-ul sugruma reteaua datorita ntrzierii pe care o induce ca urmare a
deciziilor pe care le ia.
Mai exista o mare problema legata de acest dispozitiv. De fiecare data cnd un calcula tor
doreste sa transmita date catre o statie a carei adresa nu este cunoscuta, bridge-ul transmite un
pachet cu date mai speciale. De ce? Att timp ct nu se cunoaste destinatarul respectivului pachet,
statia sursa transmite un mesaj broadcast, altfel spus un mesaj catre toate statiile. Daca se transmite
prea multe astfel de pachete, se ajunge la ncetinirea traficului n retea.

7.5.3 Switch
n comunicatiile din ziua de astazi, toate echipamentele folosite pentru switching si routing
(comutare si rutare pachete) ndeplinesc doua functii principale:
? comutarea frame-urilor cu date. Aceasta este o operatie prin care frame-ul ajunge n
retea prin intermediul unui mediu de intrare si este transferat unui mediu de iesire.
? gestionarea operatiunilor de comutare a pachetelor. Switch-urile snt dispozite care
construiesc si ntretin tabele de comutare. Routerele construiesc att tabele de rutare
ct si tabele cu serviciile ofeite.
44
Revenind la subiectul nostru, switch-ul conecteaza segemente de retea folosind o tabela cu
adrese MAC pe baza carora determina segementul n care trebuie transmise datele (spuneam cndva
ca este asemanator brdige-ului). Spre desosebire de bridge, switch-ul lucreaza la o viteza mai mare
si ofera functionalitati noi de genul retelelor virtuale. Pentru adminsitratorii de retele, aceste
dispozitive ofera o mai mare putere de gestionare si configurare a comunicatiilor.
ntr-o retea cu switch-uri, corect configurata, nu ar trebui sa mai existe coliziuni datorita micro-
segmentarii traficului. Datele snt schimbate la viteze mai mari, prin comutarea pachetului de la
sursa direct catre destinatie, fara a mai fi nevoie de acel broadcast. Prin urmare latenta se reduce.
n retelele Ethernet, switch-ul contribuie la crestrea latimii de banda aflata la dispozitia statiilor
de lucru. Acest lucru este posibil prin relizarea segmentelor de retea dedicate anumitor
functiuni/scopuri, si asamblarea acestor segemente ntr-o retea virtuala. Un astfel de circuit virtual
exista doar n momentul n care doua noduri/statii din retea doresc sa comunice ntre ele. Cnd
comunicatia se ntrerupe, switchul; ntrerupe si circuitul virtual.
Chiar daca prin intermediul acestui dispozitiv se elimina domeniile de coliziune, toate statiile
conectate la switch fac parte din acelasi domeniu de broadcast: un mesaj broadcast de la un nod al
retelei va fi vazut de toate nodurile conectate la acel switch.


7.6 Segmetarea ntro retea Ethernet.

Doua snt motivele pentru care vom dori sa segementam o retea:
? izolarea traficului ntre segementele retelei
? obtinerea unei latimi de banda mai mari pentru utilizatori prin crearea unor domenii
de coliziune reduse.
Fara segementare, o retea mai mare dect cea destinata unui grup de lucr (de obicei maximum 10
calculatoare), va deveni foarte repede inundata de coliziuni, ba chiar virtual, ar ajunge n situatia
de a nu mai avea disponibila latime de banda.


Introducerea n topologia retelei a unor echipamente precum bridge-urile, switch-urile sau
routerele, conducea la segmentarea retelei ca n figura de mai sus. Problema care apare se refera la
modul n care se ajunge la segmentare folosind aceste echipamente.
Sa arucam o privire mai atenta asupra ceea ce nseamna segmentare cu fiecare din echipamentele
amintite mai sus.

7.6.1 Segmentarea unui domeniu de coliziune cu ajutorul bridge-urilor
45

Retelele Etehrnet care folosesc bridge-ul ca dispozitiv pentru segmentare ofera mai multa latime
de banda pe utilizator deoarece snt mai putini utilizatori pe un segment dect pe ansamblul retelei.
Un bridge permite doar pachetelor care au adresa destinatie diferita de cea a segementului din care
provin sa treaca mai departe. Spuneam mai nainte vreme ca acest dispozitiv nvata topologia
retelei prin construirea unor table cu adresele statiior din retea si a segementului folosit pentru a se
ajunge la o anumita statie.

Principalul dezavantaj al unui bridge? Creste latenta nativa a retelei cu 10-30% datorita timpului
ct dureaza decizia ce trebuie luata cu privire la transmiterea datelor catre segementul corect.
Bridge-ul este considerat un echipament de tipul memoreaza-si-transmite deoarece trebuie sa
examineze cmpul adresa al fiecarui frame si sa determine care este interfata care trebuie sa l
receptioneze. Timpul necesar ndeplinirii unor astfel de sarcini poate ncetini transmisia prin retea,
inducnd ntrzieri n propagarea semnalelor.

7.6.2 Segmentarea unui domeniu de coliziune cu ajutorul switch-urilor

O retea Ethernet care foloseste switch-uri conduce la o topologie care se comporta ca si cnd ar
exista doar doua noduri n respectiva retea: un nod sursa si un nod destinatie. Aceste doua noduri
partajeaza, de exemplu, 10 Mbps ntre ele, ceea ce nseamna ntreaga latime de banda disponibila
pentru transmisia datelor.
Folosirea acestor echipamente permite retelei sa functioneze mult mai eficient deoarece
disponibilitatea latimei de banda se apropie de 100%.

Tot pe la nceputul acestui curs spuneam ca un switch poate fi asemuit unui bridge cu mai multe
porturi, fiecare nod reprezentnd o conexiune catre un segment de retea. Crearea acestor
microsegmente de retea conduce la eliminarea coliziunilor dintr-un domeniu. Fiecare nod este
conectat direct la un port al switch-ului, sau la un segment care este conectat la un port. Prin aceasta
se creaza o conexiune pe 10 Mbps ntre fiecare nod si fiecare segment al switch-ului. Un calculator
conectat direct la un port al switch-ului va repprezenta propriul sau domeniu de coliziune si va avea
acces la ntreaga latime de banda: 10Mbps.
46
Switch-ul citeste adresa sursa si/sau destinatie a fiecarui frame pe care l primeste. n functie de
informatiile acumulate va hotar ce decizie trebuie luata: daca trebuie comutat catre un alt segment
sau nu.

7.6.3 Segmentarea unui domeniu de coliziune cu ajutorul routerelor
Daca bridge-ul este considerat un echipament pasiv ce actioneaza doar la nivelul legatura date,
routerul actioneaza la nivelul retea si ai decizii pe baza adrsleor folosite de protocoalele acetui nivel.
Acest lucru presupune examinarea adreselor destinatie continute n ficare pachet si consultarea
tabelelor de rutare cu privire la instructiunile ce trebuie urmate.

Cu ajutorul acestor echipamente se atinge cel mai ridicat nivel de segmentare datorita capacitatii
lor de a decide cu exactitate unde trebuie sa ajunga un pachet si ce cale trebuie sa urmeze. Aceste
actiuni induc nsa inevitabil latenta. Dar despre acest subiect vom discuta mai n amanunt ntr-un
episod viitor.
47
Capitolul 8: Cteva notiuni despre proiectarea si documentarea unei
retele de calculatoare
n acest capitol voi ncerca sa va prezint principalele etape pe care ar trebui sa le urmeze oricine
are curajul sa se apuce de proiectat o retea.
Un proiect de retea trebuie n primul rnd sa aiba n vedere tehnologiile disponibile. Ma refer la
token-ring, FDDI sau ethernet. Dar cum am ncercat sa prezint mai mult retelele Ethernet, tot
desprea acestea va fi vorba si n continuare (si este si cea mai ntlnita n practica curenta)
Topologia logica a unei retele Ethernet este bus. Acest lucru conduce la aparitia domeniilor de
coliziune dar si la aparitia unui prim obiectiv n ceea ce va priveste: diminuarea acestor domenii
prin segmentarea retelei.
Prin etapa din cadrul proiectarii se refera la dezvoltarea unei topologii de nivel 1-fizic. Trebuie
sa stabiliti ce tip de cablu veti folosi si cum va fi acesta pozat. Cea mai probabila varianta va fi
probabil: cablu UTP cat5 si o topologie fizica star. n continuare va trebui sa va hotarti care din
variantele Ethernet le veti folosi: 10Base T sau 100Base TX(cunoscuta si ca Fast Ethernet). Daca
resursele va permit (cele financiare) alegeti de la bun nceput varianta 100Base TX.Daca nu, veti
alege varianta Fast Ethernet pentru a conecta MDF (Main Distibution Facility- nodul central al
retelei) de IDF(Intermediate Distribution Facility). Veti nevoiti sa aveti n vedere echipamentele de
nivel 1 pe care le veti folosi.
Nu uitati sa documentati tot ce faceti. Saul altfel spus nu uitati sa scrieti unedeva pentru ca cei
care vor veni dupa voi sa nu fie nevoiti sa darme tot pentru ca nu stiu de unde ncepe reteaua si
unde se termina.
Urmatoarea etapa presupune dezvolatrea unei topologii de nivel 2. Sau altfel spus care vor fi
echipamentele de nivel 2 pe care le veti folosi pentru a creste performantele retelei? Veti adauga
switch-uri reduce congestia traficului si marimea domeniului de coliziune. Trebuie sa aveti n
vedere ca n viitorul apropriat switch-urile vor nlocui hub-urile si majoritatea dispozitivelor de
nivel 1 (care snt mai putin inteligente) vor fi nlocuite cu echipamente de nivel 2 (aceasta este o
previziune care se bazeaza pe tendintele vizibile la ora actuala pe piata echipamentelor de retea, si
nu mi apartine, dar cred n ea!)
Cea de a treia etapa se refera la dezvolatarea unei topologii de nivel 3: ce echipamente de nivel 3
trebuie sa contina reteaua. Daca este nevoie sa dezvoltati o retea mare, routerele nu vor lipsi din
structura acesteia.
Dar odata cu acesata etapa sa nu credeti ca s-au terminat durerile de cap. Tot voi trebuie sa
decideti unde vor fi amplasate serverele, pe care din acestea este mai sigur sa fie implemnetate
bazele de date ale firmei, unde trebuie instalate resursele la care vor avea acces cei mai multi dintre
angajati sau cum se va lega reteaua voastra la Internet. E complicat? Mai mult ca sigur. Dar
cineva trebuie sa faca si lucrurile acestea. Motiv pentru care vom cauta sa dezvoltam ideiile
enuntate anterior.

48
8.1 De unde ncepem proiectarea
Primul lucru pe care trebui sa-l faceti nainte de a purcede la lucru este sa va cunoasteti ct mai
bine organizatia:
? istoricul sau si situatia actuala;
? care snt obiectivele n ceea ce priveste dezvolatarea sa viitoare;
? procedurile manageriale
? organizarea spatiilor;
? punctul de vedere al celor care vor utiliza reteaua.
Desi de multe ori aceasta etapa este tratata cu superficialitate, n realitate ea va ajuta sa
identificati mult mai bine problemele la care trebuie sa gasiti o rezolvare.
n cea de adoua parte a acestui demers trebuie safaceti o analiza detaliata si o evaluare a
cerintelor proiectului de retea, pornind de la nevoile celor care vor benefica de noua infrastructura.
n al treilea rnd trebuie sa identificati resursele de care dispune si constrngerile caora trebuie sa
le faca fata organizatia. Resursele organizatiei care pot afecta implementarea unui astfel de proiect
pot fi mpartite n doua categorii principale: pe de o parte resurse hard si soft, iar pe de alta parte,
resurse umane. Trebuie sa revedeti starea actuala a dotarilor din punct de vedere hard si soft si sa
identificati cerintele noului proiect. Se reuseste astfel sa se identifice daca va fi nevoie de instuire
suplimnetara pentru utilizatori, de ce personal va fi nevoie pentru administrarea retelei. Iata cteva
ntrebari la care va trebui sa gasiti un raspuns:
? De ce resurse financiare dispune organizatia?
? Cum snt folosite n mod curent aceste resurse?
? Care va fi numarul utilizatorilor retelei?
? Care este nivelul de cunostinte pe care trebui sa-l detina viitorii utilizatori ai retelei?
? Care este atitudinea angajatilor n legatura cu calculatoarele si aplicatiile pe care
trebuie sa le foloseasca?
Urmnd aceste etape si documentnd toatamunca pe care o depuneti, veti reusi sa estimati
costurile proiectului si sa dezvoltati un buget corect pentru implementarea retelei.


8.2 De ce mai avem nevoie

Un astfel de proiect nu poate reusi daca este realizat de o singura persoana. Cnd vorbim de
retele vorbim de echipa. Un proiect n domeniul retelelor trebuie realizat de o echipa formata din:
? Analist;
? Proiectant
? Reprezentant din partea utilizatorilor
De ce? Pentru ca dupa ce fiecare din acestia si face treaba corect urmeaza o ntlnire de tip
brainstorming n care se discuta n grup toate problemele identificate. Trei minti luminate fac mai
mult dect una singura! Dar mai bine recititi cu atentie cursul de analiza si proiectare.
Spuneam ca toata munca voastra trebuie documentata. Daca nu va gnditi ca trebuie sa lasati ceva n
urma voastra, gnditi-va ca s-ar putea sa aveti chiar voi nevoie ntr-o buna zi de o astfel de
documentatie:
? Care este topologia logica a retelei?
? Care este topologia fizica?
? Cum au fost etichetate prizele si cablurile?
? Cum au fost codificate salile?
? Ce echipamente folositi?
? Cum ati denumit echipamentele si unde snt amplasate?
? Adresele MAC si IP ale dispozitivelor din retea.

49
Una din deciziile cele mai importante pe care trebuie sa o luati se refera la amplasamentul
MDF si IDF. Exista cteva standarde cu privire la cerintele pe care trebuie sa le respecte o astfel de
sala. Cum de obicei cladirea n care va fi implemenata reteaua voastra este deja construita, va fi
aproape imposibila respectarea acestor standarde. Prin urmare subiectul ramne deschis.
Vom discuta putin despre cabluri.
Tot ce a am discutat despre mediile de transmisie (prin Capitolul 5, cred) se afla sub incidenta
specificatiilor a doua organizatii:
? Electrical Industries Association (EIA)
? Telecommunications Industry Association (TIA)
Cele mai importante standarde produce de cele doua organizatii snt: EIA/TIA-568, EIA/TIA-
568B, si EIA/TIA-569. Dintre acestea vom prezenta doar standardul EIA/TIA 568B care se refera
la:
? Cablarea orizontala
? Cerintele prizelor pentru telecomunicatii
? Cablarea backbone
? Cerintele salilor echipamentelor etc.
Cabalarea orizontala se refera la cablul care porneste dintr-o camera catre o priza sau un
dispozitiv la care vor fi atasate alte echipamente. Se include aici (pe lnga ceea ce am discutat pe la
seminar) cablul n sine care ruleaza ntr-un plan orizontal, priza sau conectorul folosit, terminatiile
mecanice ale liniei si patch cord-urile.
O prima cerinta a standardului EIA/TIA 568B spune ca ntr-o retea care doreste sa transmita
si voce si date trebuie sa existe doua cabluri, cite unul pentru fiecare categorie de informatii! (Se
respecta la noi aceasta cerinta?!?).
Satndardul defineste 5 categorii pentru cablul UTP(categoria 1,....,categoria 5). Dintre acestea
doar categoriile 3, 4 si 5 snt cele mai recomandate pentru a fi folosite n retelele locale, iar dintre
acestea UTP cat5 este cel mai uzitat.
Cerintele EIA/TIA pentru medii de transmisie:
? STP: doua perechi de fire de 150ohm.
? UTP: patru perechi de fire de 100ohm
? FDDI: doua fibre multimode de 62,5/125.
? Coaxial: 50ohm, dar nu se mai recomanda folosirea sa.
Pentru cablarea orizontala, EIA/TIA568B impune folosirea a cel putin doua prize sau
conectori independenti, pentru fiecare cablu n parte. Primul cablu este UTP cel putin cat3. Cel de al
doilea poate fi: UTP, STP, fibra optica sau coax.
Distanta maxima a unui cablu nu trebuie sa depaseasca 90 metri sau 256 picioare (pentru
cablurile UTP) Patch cordul (cablul folosit pentru o conexiune inversata sau pentru legatura dintre
doua dispozitive) nu poate depasi 6 metri sau 20picioare n lungime. Patch cordul folosit pentru
conectarea statiilor din zona de lucru (se mai numeste cablu rollover sau cablu pentru consola) nu
trebuie sa depaseasca 3 metri. Lungimea totala a acestor patch corduri nu trebuie sa depaseasca 10
metri!
Si acum cte ceva despre ordinea firelor cnd se face o insertizare(ambele cabluri trebuie sa
arate identic dupa ce se termina mufare. n retele 10BaseT si 100BaseTX se folosesc doar patru din
cele opt fire!):
EIA/TIA568B
Pin#
Perechea# Functia Culoarea
firului
Ethernet 10/100
Base-T?
Ethernet
100 Base-
TX si1000
Base-T?
1 2 Transmite Alb- portocaliu Da Da
2 2 Receptioneaza Portocaliu Da Da
3 3 Transmite Alb-verde Da Da
4 1 Nu se foloseste Albastru Nu Da
50
5 1 Nu se foloseste Alb-albastru Nu Da
6 3 Receptioneaza Verde Da Da
7 4 Nu se foloseste Alb-maro Nu Da
8 4 Nu se foloseste Maro Nu Da

Pentru o conectare cross (EIA/TIA 568A), un capatul al firului se mufeaza conform ordinii de
mai sus iar celalat nsecventa:L Alb-verde/verde; Alb-portocaliu/Albastru; Alb-albastru/Portocaliu;
Alb-maro/Maro.
Iata n continuare care este imaginea firelor n priza dupa ambele standarde:


51

Capitolul 9: Nivelul retea: adresare si rutare
9.1 Cteva consideratii
Nivel retea joaca un rol important n transmisia datelor: foloseste o schema de adresare pe care
se bazeaza echipamentele pentru a determina care este destinatia datelor pe care le transmit.
Protocoalele care nu snt suportate e nivelul 3 pot fi folosite doar n retelele de dimensiuni mici.
Aceste protocoale folosesc de obicei un nume pentru a identifica un calculator din retea (cum ar fi
adresa MAC). Dar, pe masura ce reteaua se dezvolta, organizarea acestor nume devine un calvar.
Daca vrem sa interconectam ntre ele doua subretele va trebui sa verificam dacanumele
calculatoarelor din cele doua subretele nu snt duplicate.
Internetul a ajuns astazi o colectie de segmente de retea care partajeaza n comun resurse
informationale. Echipamentele de nivel 3 folosite la interconectarea retelelor snt routerele. Acestea
snt capabile sa ia decizii logice cu privire la traseul cel mai bun pe care trebuie sa-l urmeze un
pachet prin retea.

9.2 Ce nseamna identificarea drumului optim si adresarea
Drumul optim pe care lare de parcurs un pachet este determinat n cadrul nivelului retea.
Functia prin care este identifiat drumul optim permite routerului sa evalueze posibilele route pe care
le are la dispozitie un pachet pentru a ajunge la destinatie. Serviciile pentru routare folosesc
informatiile despre topologia retelei pentru a evalua aceste rute. Determinarea drumului optim (se
mai numeste si rutare) reprezinta procesul al care face apel un router pentru a alege cea mai buna
cale pe care trebuie sao urmeze un pachet pentru a ajunge la destinatie.
Acest proces poate fi comparat cu conducerea unei masini de la Iasi la Neptun, de exemplu.
Avem nevoie de o harta pentru a stabili care este traseul optim (din punct de vedere al timpului s
combustibilului consumat) pe care trebuie sa-l parcurgem pentru a ajunge la Neptun.
Adresele de retea identifica partial drumul folosit de un router pentru transmisia unui pachet
ntr-o retea: care este sursa si destinatia unui pachet. Gnditi-va la sistemul de telefonie: fiecare oras,
tara, continent areuncod unic de identificare. Fiecare abonat are un numar de telefon!
Daca la nivelul 3 nu ar exista o schema de adresare similara cu exemplul anterior, routarea nu
ar putea avea loc. Routerul are nevoie de adrese de retea (atribuite n mod ierarhic) pentru a putea
transfera n mod corespunzator pachetele catre destinatie.
Vezi si http://www.rad.com/networks/1997/nettut/router.html
Majoritatea dispozitivelor de retea detin atit o adresa MAC ct si o adresa specifica unui
anumit protocol. Cnd un calculator este mutat dintr -o retea n alta, si pastreaza adresa MAC dar si
modifica adresa de retea. Adresa MAC o putem compara cu numele noastre: odata declarat, numele
unei persoane poate fi mai greu schimbat. Adresa de retea o putem compara cu adresa domiciliului:
astazi snteti flotanti. Mine....
Principala functie a nivelului retea o reprezinta gasirea celui mai bun drum pe care trebuie sa-l
parcurga un pachet prin retea, de la sursa la destinatie. Aminteam la un moment dat ca snt doua
metode de adresare: ierarhizata si non-ierarhizata.
Schema de adresare non-ierarhizata atribuie unui echipament urmatoarea adresa disponibila
dintr-o lista data. Aceasta schema se aseamana cu schema dupa care se aloca CNP-urile sau marcile
angajatilor ntr-o firma.
Adresele MAC functioneaza n aceasta maniera. Un producator de placi de retea primeste o
secventa de numere ce pot fi atribuite respectivelor dispozitive. Prima parte a fiecarei adrese
resprezinta codul atribuit producatorului, iar cea de a doua parte este atribuitade vnzator,
secvential.
Spre deosebire de aceasta, adresarea ierarhizata nu foloseste alocarea aleatorie a unei adrese,
ci mai degraba n functie de localizarea unei statii de lcuru. O astfel de schema de adresare este
adresarea IP, adresare care are o structura specifica, si caree nu aloca aleator adresele.
52
Internet Protocol reprezinta cea mai folosita schema de adresare ierarhica la nivelul 3. Daca
aruncam o privire asupra modelului OSI, vom observa ca pe masura ce informatiile strabat n jos
nivelurile acestui model, datele snt ncapsulate la fiecare nivel. La nivelul retea datele snt
transformate n datagrame, si daca reteaua foloseste adresarea IP, datele snt transformate n
datagrame IP.

9.3 Adresa IP si clasele de adrese

O adresa IP contine informatiile necesare pentru a transporta un pachet cu date prin retea si eeste
reprezentata printr-un numar binar cu o valoare egala cu 32 biti. O maniera usoara n care puteti citi
o adresa IP: mpartiti adresa n patru octeti, fiecare octet continnd 8 biti. Valoarea maxima a
fiecarui octet (n zecimal) este 255.
Portiunea network din cadrul unei adrse IP identifica reteaua careia apartine un echipamente.
Portiunea host a adresei identifica n mod unic dispozitivul conectat la retea. Deoarece O adresa
IP este alcatuita din patru octeti separati prin punct, primul , al doilea sau al treilea dinntre acestia
pot fi folositi pentru a identifica reteaua din care face parte un dispozitiv. La fel si pentru
identificarea dispozitivului n sine.


Exista trei clase de adrese IP, clase gestionate de InterNIC: clasa A, B sau C. Clasa este rezervata de
InterNIC organizatiilor guvernamentale (mai mult guvernelor) din lumea ntreaga; clasa B este
rezerva ta organizatiilor medii-mari, iar clasa C este rezervata oricarui alt tip de organizatie.

Cnd o adresa din clasa A este scrisa n format binar, primul bit este ntotdeauna 0. Primii doi
biti ai unei adrese dinclasa B snt 10, iar primii trei biti ai unei adrese din clasa C snt ntotdeauna
101.
Un exemplu de adresa IP din clasa A: 124.95.44.15.. Primul octet (124) identifica numarul
retelei atribuit de InterNIC. Administratorul acestei retele va atribui valori pentru restul de 24 biti.
O maniera usoara prin care puteti sa recunoasteti daca un dispozitiv face parte dintr -o retea de clasa
A, presupune sa analizati primul octet al adresei IP. Numerele din primul octet al adreselor din clasa
A snt cuprinse ntre 0 si 127.
Toate adresele IP din clasa A folosesc doar primii 8 biti pentru a identifica portiunea
network din cadrul unei adrese. Restul de trei octeti din cadrul adresei snt rezervati portiunii
host din cadrul adresei. Cea mai mica adresa ce poate fi atribuita unui host va avea toti bitii din
53
cadrul ultimilor trei octeti la valoarea 0 Cel mai mare numar ce poate fi atribuit portiunii host va
avea toti bitii din ultimii trei octeti la valoarea 1.
Orice retea care face parte dintr-o clasa B de adrese IP poate sa contina 2
24
host-uri (adica
16.777.214). Un exemplu de adresa din clasa B: 151.10.13.28. Primii doi octeti identifica numarul
retelei atribuit de InterNIC. Administratorul unei astfel de retele poate sa atribuie valori urmatorilor
16 biti. Cnd vreti sa recunoasteti daca o adresa este din clasa B analizati primii doi octeti ai adresei.
Aceste adrse au ntotdeauna valori cuprinse ntre 128-191 pentru primul octet si ntre 0-255 pentru
cel de al doilea octet.
Toate adresele din clasa B folosesc primii 16 biti pentru a identifica portiunea network din
cadrul unei adrese. Ultimii 2 octeti snt rezervati portiunii host. Orice retea care foloseste adrese
din clasa B poate atribui 2
16
(65.534) adrse IP echipamentelor care snt atasate acesteia.
O adresa din clasa C: 201.110.213.28. Primii trei octeti identifica numarul retelei atribuit de
catre InterNIC. Administratorul de retea poate atribui valori doar ultimului octet. ?Cum pueti
recuopaste o adresa din clasda C? Analizati primii trei octeti: primul octet ia valori ntre 192-223, al
doilea si al treilea octet pot sa ia valori ntre 1-255. Toate adresele din clasa C folosesc primi 24 biti
pentru a identifica reteaua din care face parte un dispozitiv. Doar ultimul octet este rezervat
portiunii host Orice retea care foloseste adrese din clasa C poate aloca 2
8
(254) adrese
echipamentelor atasatae acesteia.
Orice adresa IP identifica un echipament ntr-o retea si reteaua caruia apartine. Daca spre
exdemplu calculatorul vostru vrea sa comunice cu altul din retea, ar trebui sa stiti adresa IP al celui
din urma. De fapt ar trebui sa stiti adresle tuturor calculatoarelor cu care vreti sa comunicati. Ar fi
complicat, nu? Din fericire acest neajuns este rezolvat de altii.
Adresele IP care au toata portiunea de host cu valoarea 0 snt rezervate ca adrse de retea. De
exemplu o adresa din clasa A 113.0.0.0 rezprezinta adresa IP pentru reteaua 113. Un route va folosi
aceasta adresa pentru a transmite datele n Internet.
Sa luam ca exemplu o adresa din clasa B. Primii doi octeti nu pot fi zero pentru ca valorile lor
snt atribuite de InterNIC si reprezinta numerele retelor respective. Doar ultimii doi octeti pot fi 0,
deoarece numerele din acesti octeti reprezinta numarul host-urilor si snt rezervate dispozityivelor
atasate respectivei retele. Pentru a putea comunica cu toate dispozitivele din retea, adresa IP trebuie
sa contina 0 n ultimii doi octeti. O astfel de adresa ar fi de exemplu 176.10.0.0.
Cnd se transmit date catre toate echipamentele dintr-o retea trebuie creata o adresa de
broadcast. Broadcast-ul apare cnd statia sursa transmite date catre toate celelalte dispozitive din
retea. Dar pentru a fi sigura ca toate aceste dispozitive snt atente la mesajul broadcast, statia
sursa trebuie sa foloseasca o adresa IP pe care sa o recunoasca toate celelalte echipamente din retea.
De obicei, ntr -o astfel de adresa, bitii din portiune ajost au toti valoarea 1. Pentru reteaua folosita n
exemplul anterior, adresa de broadcast va fi 176.10.255.255.
Vezi si http://www.ralphb.net/IPSubnet/
Portiunea network din cadrul unei adrese IP se numeste identificatorul retelei (network ID).
ntr-o retea, hosturile pot comunica ntre ele doar daca au acelasi identificator de retea. Acestea pot
sa partajeze acelasi segement fizic de retea, dar daca au identificatori de retea diferiti, nu pot
comunica decit daca exista un alt dispozitiv care sa realizeaza conexiunea ntre sgementele logice
ale retelei (sau identificatorii acestora). (Puteti asemui acest i identificatori de retea cu codul postal).
Portiunea host din cadrul unei adrese IP se numeste identificator host si reprezinta zona prin
intermediul careia se identifica un dispozitiv dintr-o retea. Dupa cum am aratat deja, fiecare clasa de
adrese IP permite un numar fix de hosturi. Dar nu trebuie sa uitati ca prima adresa din fiecare retea
este rezervata pentru a identifica reteaua, iar ultima adresa este rezervata pentru broadcast.


9.4 Adresare IP n subretele

54
De cele mai multe ori, n practica, pe ntru o ma mare flexibilitate, administratorii de retea snt
nevoiti sa mparta o retea n doua sau mai multe subretele. Similar cu portiunea host din cele trei
clase de adrese, adresele pentru subretle pot fi atribuite de catre adminkistratorul de retea. Mai mult,
ca si n cazul general, adresele subretelelor snt unice.


Adresa pentru o subretea include: numarul(identificatorul) retelei, numraul subretelei si numarul
hostului. Pentru a crea o subretea, administratorul trebuie sa mprmute biti din portiunea de host a
unei clase si sa-i foloseasca n cadrul cmpului subretea. Numarul minim debiti ce pot fi
mprumutati din zona host este 2! Daca se doreste a se mprumuta doar 1 bit pentru a crea o
subretea, atunci vom fi n situatia de avea un singur numar pentru retea (0) si o adresa de broadcast
(1). Numarul maxim de biti ce pot fi mmmprumutati din portiunea host poate fi oricare cu conditia
de a pastra cel putin 2 biti pentru identificatorul de host.
Termenul traditional de prefix pentru retele extinse sau subnet mask sau mask s refera la
identificatorul care spune dispozitivelor dintr-o retea care parte dintr-o adresa IP reprezinta prefixul
retelei, care parte reprezinta numarul subretelei si care este numarul hostului. O masca de subretea
este o adresa IP si are tot 32 de biti. Bitii din portiunea network id s subnet au valoarea 1 n timp ce
bitii din portiunea host au valoarea 0.
Ar fi foarte simplu daca lucrurile s-ar opri aici. Din nefericire nsa, cnd vorbim de subretele IP
vorbim si de operatii booleane:
? AND similara nmultirii
? OR similara adunarii
? NOT schimba bitul 1 n 0 sau 0 n 1.
ntr-o retea IP, cea mai mica adresa este adresa de retea, sau identificatorul acesteia. Aceasta
afirmatie este valabila si n cazul subretelelor: adresa cea mai mica este adresa subretelei. Routerul
este dispozitivul de retea care realizeaza operatii booleane (pentru a sti pe ce ruta trebuie sa trimita
informatiile), iar dintre acestea cea mai importanta este AND. Pentru a identifica o subretea,
routerul nmulteste logic adresa IP si subnet mask-ul, rezultatul obtinut reprezentnd numarul
retelei/subretelei:



Spuneam despre masca unei subretele ca este tot o adresa IP: are 32 de biti mpartiti n patru
octeti. ntr-o masca de retea, totti bitii din portiunea network/subnetwork au valoarea 1, air cei din
portiunea host 0.
55
Daca nu s-au mprumutat biti pentru calcularea subretelelor, masca de retea pentru o retea de
clasa B va fi implicit 255.255.0.0. Daca s-ar mprumuta 8 biti din portiunea host, masca de subretea
a acestei clase ar deveni 255.255.255.0. Deoarece portiunea host are doar doi octeti , numarul
maxim al bitilor ce pot fi mprumutati pentru obtinerea de subretele este 14!
Sa aruncam o privire si asupra clasei C. Portiunea host a adreselor din aceasta clasa are un singir
octet. Prin urmare pot fi mprumutati maxim 6 biti pentru a crea subretele si minim 2. Subretelele
care contin adresa de retea si adresa de broadcast nu pot fi folosite. Altfel spus daca mprumutati un
singur bit se vor crea doua subretele, dar nici una din acestea nu va putea fi folosita.
Valoarea oricarui octet este data de numarul bitilor folositi. Valoarea zecimala maxima a fiecarui
octet este 255, iar cel mai mare numar pe 8 biti, n binar, este 11111111. Daca citim valorile
zecimale ale acestor biti, de la stnga la dreapta vom obtine: 128+64+32+16+8+4+2=255!

Primul lucru pe care trebuie sa-l faceti atunci cnd doriti sa creati subretele: extindenti partial
portiunea retea din cadrul adresei, peste portiunea host.

Sa luam ca exemplu adresa de clasa B 130.5.0.0, cu subnet mask-ul 255.255.255.0. Aceasta
nseamna ca au fost mprumutati 8 biti pentru subretea, iar portiunea retea a adresei a fost extinsa cu
8 biti.
Sa lua ca exemplu si o adresa de clasa C (snt cele mai folosite pe la noi): 197.15.22.31 cu
subnet mask-ul 255.255.255.224. Cum ultimul octet din subnet mask are valoarea 224 (11100000 n
binar), nseamna ca portiunea network a adresei a fost extinsa cu 3 biti, ajungndu-se la un total de
27 (24+3).
De fiecare data cnd mprumutam biti din portiunea hosta unei adrese este important sa notam
numarul subretelelor create. Am stabilit deja ca nu putem mprumuta un singur bit pentru ca nu ne
foloseste la nimic. mprumutnd 4 biti vom crea 4 subretele. De fiecare data cnd vom mai
mprumuta un bit din portiunea host, numarul retelelor create va creste cu o putere a lui 2. Daca
56
mprumutam 3 biti vom obtine 8 subretele, sau altfel spus 2
3
. Daca mprumutam 4 biti vom obtine
16 subretele, sau 2
4
.
Este bine sa tineti minte: de fiecare data cnd mprumutati cte 1 bit din portiunea host,
numarul subretelelor create creste cu 2 la puterea numarului bitilor mprumutati.
Efectul imediat al unui astfel de calcul? De fiecare data cnd mprumutati un bit din
portiunea host a unei adrese, numarul adreselor disponibile pentru o subretea se reduce cu o
putere a lui 2.
Sa continuam exemplul cu o adresa din clasa C. Daca nu folosim nici o masca de retea
nseamna ca toti bitii ultimului octet snt folositi pentru portiunea host. Putem astfel atribui, teoretic,
256 (2
8
) adrese pentru hosturi. Sa presupunem ca vrem sa mpartim o astfel de clsa de adrese n
subretele si mprumutam 1 bit din portiunea host. Aceasta nseamna ca numarul bitilor ce pot fi
alocati pentru hosturi se reduce la 7, iar numarul maxim al adreselor ce pot fi obtinute se reduce la
128 (2
7
).
Daca mprumutam 2 biti din portiunea host, numarul bitilor ce pot fi atribuiti pentru adresele
hosturilor se reduce la 6. Numarul maxim al hosturilor ce pot fi obtinute pentru fiecare subretea n
parte se reduce la 64 (2
6
).
Numarul adrselor ce pot fi atribuite hostruilor dintr-o subretea este n strnsa legatura cu
numarul subretelelor create. Pentru adresele din calsa C, cu masca de retea 255.255.255.224,
nseamna ca s-au mprumutat 3 biti din portiunea host. S-au obtinut astfel 8 subretele, fiecare cu cte
32 hosturi (din care doar 30 utilizabile!!!). Pentru a ntelege mai bine ce nseamna adresare IP n
subretele, mpartiti ultimul octet al unei astfel de calse n doua parti: subnet si host.
Daca tot am deslusit subretelele, haideti sa vedem cum se calculeaza numarul de retea pentru
o subretea creata (operatia se numeste ANDing).
Vom lua ca exemplu o retea din clasa B (ntr-o firma din Iasi): 172.16.0.0 n care vrem sa
mprumutam 8 biti pentru a crea subretele. n acest caz, masca de subretea va fi 255.255.255.0. De
la Bucuresti, cineva doreste sa transmita un mesaj catre calculatorul cu adresa 172.16.2.120.

Pentru a decide unde trebuie sa transmita datele, routerul nmulteste (AND) aceasta adresa
(transformata n binar) cu subnet mask-ul (tot binar). Cnd aceste doua numere snt nmultite,
portiunea host a adresei se pierde pentru ca devine zero. Ceea ce ramne n urma acestei operatiuni
reprezinta numarul retelei, inclusiv numarul subretelei. Prin urmare , datele vro fi transmise
subretelei 172.16.2.0, iar ultimul router din cadrul retelei va sti ca pachetul trebuie transmis hostului
120 din cadrul acestei subretele.
Sa presupunem acum ca pentru aceeasi retea, 172.16.0.0 am hotart sa mprumutam 7 biti
pentru a calcula subretele. Masca de subretea va fi n acest caz 255.255.254.0 (ct nseamna n
binar?) De la Bucuresti se transmite un mesaj catre hostul 172.16.2.160. Routerul va nmulti adresa
hostului cu subnet mask-ul. Diferenta obtinuta reprezinta numarul retelei si al subretelelor
disponibile. Daca am mprumutat 7 biti, nseamna ca obtinem 126 de subretele (128-2). Cte hosturi
va contine fiecare subretea?
Daca lucrurile s-ar opri aici ar fi aproape bine. Din pacate, atunci cnd decideti sa creati
subretele, trebuie sa aveti n vedere si maniera n care veti optimiza aceste subretele si hosturile
57
asociate lor. De ce? Am amintit deja ca nu se pot folosi prima si ultima subretea. De asemenea nu
sepot folosi prima si ultima adresa din cadrul fiecarei subretele: una este adresa de broadcast a
retelei iar cealalta este adresa de retea.
Prin urmare, atunci cnd se creaza subretele se pierd ceva adrese. Administratorul de retea
trebuie sa fie atent la procentul adrselor care se pierd n urma unor astfel de calcule.
De exemplu, cnd mprumutam 2 biti din portiunea host, vom obtine 4 subretele, ficeare a cte
64 hosturi. nsa doar doua din aceste retele vor putea fi folosite, si doar 62 hosturi pe retea vor fi
disponibile. Ce nseamna acest lucru? Ca avem la dispozitie 124 adrese n loc de 256 cte ar fi fost
nainte de mpartirea retelei n subretele, ceea ce se traduce printr-o pierdere de 52%!
Numarul
bitilor
mprumutati
Numarul
subretelelor
create
Numarul
hosturilor pe
subretea
Numarul total
al hosturilor
Procent
utilizare
2 2 62 124 49
3 6 30 180 71
4 14 14 196 77
5 30 6 180 71
6 62 2 124 49

9.5 Adrese IP private
n fiecare clasa de adrese I P, exista anumite adrese care nu snt atribuite de I nterNI C.
Acestea snt denumite adrese private. Calculatoarele care nu se conecteaza la I nternet, care nu
folosesc un proxy server, sau care nu folosesc network address translation (NAT), pot folosi
astfel de adrese. Exista o multime de aplicatii care nu necesita conectivitate externa pentru
calculatoare.
Spatiul pentru adrese private se prezinta astfel:
? 10.0.0.0-10.255.255.255;
? 172.16.0.0-172.31.255.255;
? 192.168.0.0-192.168.255.255
58
CAPITOLUL 10: Routarea
10.1 Din nou despre router si adrese IP
Spuneam ca n cadrul retelelor de calculatoare se folosesc doua scheme de adresare: o schema
ce foloseste adresele MAC (care snt adrese de nivel 2) si o schema ce foloseste adrese localizate la
nivelul 3 al modelului OSI (de exemplu, adresele IP). Deoarece adresele IP snt implementate la
nivelul software-ului si se refera la reteaua n care poate fi localizat un anumit echipament, snt
denumite si adrese de retea.
Routerul conecteaza doua sau mai multe retele, fiecare dintre acestea trebuind sa aiba un
identificator de retea unic pentru ca routarea sa aiba loc. Numarul retelei face parte integranta din
adresa IP care este asignata fiecarui echipament atasat retelei.
Componenta routerului pr in care se realizeaza conexiunea acestuia cu reteaua se numeste
interfata (uneori si port). n cadrul routariilor IP, fiecare interfata trebuie sa aiba un numar de retea
(subretea) unic.
Dupa ce ati stabilit schema de adresare pe care o folositi n retea t rebuie sa decideti si maniera
n care veti atribui adresle IP echipamentelor din retea. De obicei, pentru aceasta sarcina, se folosesc
doua metode: atribuire statica sau dinamica. Dar indiferent de metoda folosita trebuie sa tineti cont
de faptul ca doua interfete nu pot sa aiba aceeasi adresa IP.
Adresarea statica implica configurarea fiecarui echipament cu propria sa adresa, n mod
individual. Daca nu se tine o evidenta riguroasa a adreselor folosite pot sa apara probleme n
mometul n care se constata duplicarea unei adrese. n retelele care folosesc ca sistem de operare
Windows-ul (9.x, NT sau 2000), n momentul initializarii protocolului TCP/IP, sistemul de operare
trasnmite o cerere ARP (daca aveti rabdare, clarificam si aceasta problema) pentru a verifica daca
adresa IP nu este duplicata. Daca se descopera ca doua statii au aceeasi adresa IP, sistemul de
operare nu va initializa suita TCP/IP si va genera un mesaj de eroare (de genul statia cu adresa
<adresa MAC> are aceeasi adresa IP).
Adresarea dinamica se poate face prin mai multe metode: BOOTP, RARP sau DHCP. Despre
acestea cu alta ocazie.

10.2 Componentele IP
Pentru ca doua statii sa poata comunica, statia sursa are nevoie att de adresa MAC ct si de
adresa IP a statie destinatie. Daca o statie doreste sa comunice cu o alta a carei adresa IP este
cunoscuta, va cauta sa-i afle doar adresa MAC. n cadrul suite TCP/IP exista un protocol numit
ARP (Address Resolution Protocol) prin intermediul caruia se poate detecta n mod automat adresa
MAC a unei statii: ARP permite identificarea adresa MAC a unui calculator care are asociata o
adresa IP.
n cadrul IP, unitatea de baza folosita n transferul datelor o reprezinta datagrama IP. Procesarea
acestor datagrame se face la nivelul software-ului. Altfel spus, continutul si formatul unei datgrame
nu snt dependente de hardware.
O datagrama IP este formata din doua componente principale:
? header include adresa sursa si destinatie;
? date.
Trebuie mentionat ca alte protocoale de comunicatie au propriul format pentru datagrame.
Datagrama IP este specifica IP.
O altacomponenta majora a IP este ICMP(Internet Control Message Protocol). Acest protocol
este folosit de echipamentele dintr-o retea pentru a raporta sursei problemele care au aparut n
timpul transmiterii unui mesaj. De exemplu, daca un router primeste un pachet pe care nu l poate
transmite catre destinatie, va transmite expeditorului un mesaj de avertizare. O caracteristica a
ICMP o reprezinta echo-request/echo-reply, prin care se testeaza daca un pachet poate sa ajunga la
destinatie prin ping-uirea acesteia.
59


10.2.1 Functiile ARP
Spuneam ca un pachet trebuie sa contina att adresa MAC ct si adresa IP a destinatarului. Daca
una din aceste adrese lipseste, datele nu vor mai fi transferate de la nivelul 3 catre celelalte niveluri
ale modelului OSI. n aceset caz, cele doua adrese se verifica una pe cealalta. Dupace o statie
identifica adresa IP a destinatarului, poate sa adauge pachetului si adresa MAC.
Exista o multime de variante prin care un calculatoar poate determina adresa MAC pe care
trebuie sa o adauge datelor n timpul ncapsularii. Cel mai multe dintre acestea presupun
nregistrarea tuturor adreselor MAC si IP ale tuturor echipamentelor care snt conectate n aceeasi
retea. Aceste nregsitrari se numesc tabele ARP, si prin intermediul lor o adresa IP este mapata pe
adresa MAC corespunzatoare.
Tabelele ARP reprezinta sectiuni din memoria RAM a statiilor de lucru, n care se gestioneaza
automat memoria cache a statiei. Fiecare calculator din retea are propria tabela ARP si cnd doreste
sa transmita ceva face apel la aceasta.
Cnd statia sursa transmite catre o destinatie a carei adresa IP este cunoscuta, se va consulta
tabela ARP pentru a se localiza adresa MAC a destinatiei. Daca IP localizeaza o astfel de
nregistrare n tabela ARP (adresa IP destinatie-adresa MAC destinatie), va asocia adresa IP adresei
MAC identificata si va folosi aceste adrese pentru ncapsularea datelor.
Ce se ntimpla nsa cnd statia sursa nu identifica n tabela ARP adresa MAC a statiei destinatie?
n acest caz, statia sursa initiaza un proces numit cerere ARP, proces care i permite sa descopere
adresa MAC a statiei destinatie.
Cererea ARP implica crearea unui pachet care va fi trimis tuturor statiilor din retea. Pentru a se
asigura ca toate calculatoarele vor receptionarea cererea ARP, statia ARP foloseste o adresa MAC
de broadcast: conform schemei de adresare MAC, ntr-o astfel de adresa toate valorile snt F.(adresa
de broadcast va avea formatul FF-FF-FF-FF-FF-FF).
Deoarece pachetele care contin cererea ARP traverseaza reteaua n modul broadcast spuneam ca
vor fi receptionate de catre toate calculatoarele. Cnd o statie receptioneaza un astfel de pachet l
transmite spre examinare nivelului retea. Daca adresa IP a statiei respective corespunde adresei IP
din cererea ARP, aceasta va raspunde statiei sursa prin transmiterea propriei adrese MAC. Acesta
operatie este denumita de obicei raspuns ARP.
n momentul n care statia care a lansat cererea ARP primeste raspuns, extrage adresa MAC din
header si si actualizeaza tabela ARP. n acest moment, statia sursa va putea ncapsula datele (la
nivelul 3 si 4) folosid ambele adrese ale statiei destiantie.
Ce se va ntmpla nsa la destinatie? Nivelul legatura date al statiei destinatare extrage din
header adresa MAC pe care o compara cu adresa. Daca cele doua adrese snt identice, datele snt
transferate nivelului retea. Acesta examineaza datele si vede ca adresa IP destinatie continuta n
headerul IP corespunde cu adresa sa. Tot nivelul retea extrage headerul IP si transfera restul datelor
ncapsulate nivelului transport. Acest proce se repeta pna n momentul n care restul pachetului,
partial decapsulat, ajunge la nivelul aplicatie unde vor putea fi citite datele.


10.2.2 Default gateway si ARP ntre subretele
Am vazut deja (la seminar) ca pentru a putea comunica, doua calculatoare aflate n retele diferite,
mai au nevoie pe lnga adresa IP si de adresa default gateway: adresa IP a interfetei routerului prin
care se conecteaza respectivul segment de retea. Adresa IP a gateway-ului trebuie sa fie n aceeasi
retea ca si statia respectiva.
60

Daca nu se precizeaza care este gateway-ul retelei, comunicarea devine posibila doar ntre
calculatoarele aflate pe acelasisegment logic de retea. Calculatorul care doreste sa transmita date
trebuie sa compare adresa IP a destinatarului cu nregistrarile din tabela ARP. Daca n ARP nu se
gasesc nregistrari, calculatorul sursa nu are nici o adresa IP destinatie si datele nu vor putea fi
transmise.
Nu ncercati sa vedeti pe bucati lucrurile prezentate pna acum pentru ca ajungem la una din
problemele cele mai importante: cum comunica doua calculatoare care se afla n segemente de retea
diferite (att fizic, ct si logic). Calculatorul sursa trebuie totusi sa stie catre cine trimite datele. Si
calculatorul sursa trebuie sa stie cum sa interpreteze datele primite.
Am vazut deja ca ARP foloseste pachete broadcast n anumite momente...Routerul n schimba,
nu transmite mai depar te pachetele broadcast. Un calculator care doreste sa trimita date catre o
statie care se afla n alt segment de retea, va trimite aceste date catre gateway. Prin nmultirea
(AND) adresei IP cu subnet mask-ul, calculatorul sursa determina adresa de retea a segmentului de
retea. Daca statia destinatia nu este n acelasi segement de retea, sursa transmite datele catre
gateway. Daca statia sursa nu cunoaste adresa MAC a gateway-ului (nu exista n tabela ARP),
lanseaza o cerere ARP la care raspunde gateway-ul. Tabela ARP a router-ului contine nregistrarile
tuturor retelelor conectate direct la acesta.
Mai exista o varianta ARP denumita proxy ARP, folosita n retele de dimendiuni mici si lipsite
de complexitate. n aceasta varianta, o singura adresa IP este mapata pe mai multe adrese MAC. Un
router pe care ruleaza proxy ARP, capteaza pachetele ARP si raspunde cu adresa MAC
corespunzatoare.


10.3 Protocoale rutabile si protocoale pentru rutare.

Deoarece IP (Internet Protocol) este un protocol al nivelului retea, poate fi rutat ntre retele.
Toate protocoalele care ofera suport nivelului retea se numesc protocoale rutabile (IPX/SPX,
AplleTalk).
Exista nsa protocoale care nu functioneaza la nivelul 3. Acestea snt denumite protocoale non-
rutabile, si dintre acestea cel mai cunoscut este protocolul NetBEUI. Datorita caracteristicilor sale
(dimensiuni reduse, rapid, eficient), acest protocol este limitat sa ruleaza doar pe un singur segment
de retea.
CA un protocol sa devina rutabil trebuie sa ofere posibilitatea atribuirii unui numar de retea ca si
un numar de host fiecarui calculator din retea. Unele protocoale precum IPX/SPX necesita
atribuirea doar a numarului de retea deoarce ca identificator de host foloseste adresa MAC a
calculatorului. Alte protocoale necesita precizarea unei adrese complete dar si a unei adrese de
pentru masca subretelei (cazul IP).
61



Protocoalele de rutare (nu le confundati cu cele rutabile!) determina dumul pe care un protocol
rutabil l urmeaza pna la calculatorul destinatie. Astfel de protocoale snt: RIP (Routing
Information Protocol), IGRP (Interior Gateway Routing Protocol), EIGRP(Enhanced Interior
Gateway Protocol) sau OSPF(Open Shortest Path First).
Aceste protocoale permit routerele sa realizeze o harta care contine celelalte routere din
reteaua Internet. Aceasta facilitate permite de fapt routarea (alegerea celui mai bun drum catre
destinatie si comutarea pachetelor catre acesta) prin includerea acestora n tabelele de rutare ale
dispozitivului.
Routerele folosesc astfel de protocoale pentru a schimba ntre ele tabelele de routare si alte
informatii despre rutare. Cel mai cunoscut protocol de rutare folosit pentru a transferul unor astfel
de informatii ntre routere este RIP (Routing Information Protocol).
RIP este un protocol de tip interior gateway protocol care calculeaza distanta pe care trebuie sa o
strabata un pachet pna la destinatie, n termeni de cte hop-uri (routere) trebuie sa traverseze
respectivul pachet. Protocolul permite routerului sa-si actualizeze tabelele de routare la intervale
regulate de timp, de obicei la fiecare 30 de secunde!
Exista totusi un dezavantaj. Routerele care folosesc acest protocol snt conectate la routerele din
imediata lor vecinatate. Acest lucru duce la cresterea traficului n retea datorita schimbului continuu
si constant n timp de informatii.
RIP permite nsa unui router sa determine ce cale sa aleaga pentru transmiterea datelor. Acest
lucru este posibil prin folosirea unui concept denumit vector-distance. Cnd datele traverseaza un
router catre o alta retea, se considera ca ele traverseaza un hop. ntr-un traseu n care numarul hop-
urilor este 4, nseamna ca datele care vor urma aceasta cale trebuie sa treaca prin 4 routere pentru a
ajunge la destinatie. Daca routerul identifica mai multe drumuri posibile pentru a transmite datele
catre destinatie, va fi aleasa calea cu cel mai mic numar de hop-uri.
Deoarece numararea hop-urilor reprezinta singura unitate de masura folosita de protocolul RIP n
determinarea celui mai bun drum pentru pachete, drumul selectat nu va fi n mod automat si cel mai
rapid. Cu toate acestea RIP ramne unul dintre cele mai populare protocoale de routare (poate si din
cauza ca este unul dintre primele protocoale dezvoltate si lumea s-a obisnuit cu el).
Rip are nsa o limitare: numarul maxim de hop-uri prin care datele pot sa treaca pentru a ajunge
la destinatie este 15! Daca pna la destinatie snt mai mult de 15 routere, routerul va avertiza ca
destinatia nu poate fi gasita.
La nivelul legatura date, datagramele IP snt ncapsulate n frame-uri si snt tratate ca date
compacte (headerul IP nu este vazut separat de restul datelor). Routerul receptioneaza frame-ul,
extrage headerul IP s verifica adresa IP destinatie. Api cauta aceasta adresa n tabela de routare,
ncapsuleaza datele ntr-un frame de nivel 2 si le transmite interfetei corespunzatoare. n cazul n
care n tabela de routare adresa IP nu este gasita, routerul renunta sa mai transmita respectivul frame
mai departe.
62
Am dat acest exemplu pentru ca ajungem sa ne punem o ntrebare: ce se ntmpla daca pachetele
receptionate de router nu folosesc ca protocol rutabil IP-ul? Routerle sn capabile sa suporte
multiple protocoale de routare si sa ntretina tabele de routare, n mod concurent , pentru mai multe
tipuri de protocoale routabile.


10.4 Despre serviciile oferite de retea
Majoritatea serviciilor oferite de o retea se bazeaza pe un sistem de distributie a datelor,
sistem care nu se bazeaza pe o conexiune directa ntre sursa si destinatie. Acest sistem trateaza
fiecare pachet n mod separat si l transmite catre destinatie pe propria sa ruta. Astfel, pachetele pot
sa circule pe trasee diferite, dar la destinatie vor fi reasamblate. ntr-un astfel de sistem calculatorul
gazda nu este cotactat inainte ca sursa sa transmita un pachet cu date ( acest sistem este identic cu
sistemul postal).
La polul opus se afla sistemele bazate pe conexiune: calculatorul sursa stabileste o legatura cu
destinatarul nainte de a trasnmite orice pachet (seamana cu sistemul telefonic).
Prelucrarile care apar n retelele ccarenu necesita conexiuni snt cunoscute sub denumirea mai
stiintifica de comutarea pachetelor. n astfel de retele, pe masura ce un pachet porneste de la sursa
catre destinatie, poate fi comutat de la o ruta la alta, si este posibil chiar sa nu ajunga la destinatie!
Dispozitivele de retea calculeaza ruta fiecarui pachet n functie de mai multe criterii, motiv pentru
care aceasta ruta poate sa difere de la un pachet la altul (spre exemplu, se ia n calcul latimea de
banda disponibila n momentul transmiterii).
Retelele bazate pe conexiuni snt cunoscute si ca ertelec u coutarea circuitelor. Spuneam ca
acest lucru presupune stabilirea unei legaturi ntre cele doua calculatoare. Toate pachetele care
formeaza un mesaj vor fi transmise secvential catre destinatie, urmnd acelasi traseu/circuit.
Am facut aceasta scurta descriere deoarece, ati intuit deja ca, IP este un sistem care trateaza
pachetele n mod independent. Chiar daca unele pachete se mai ratacesc pe drum, IP se bazeaza pe
protocoalele nivelului transport, protocoale care identifica pachetele pierdute si lanseaza cereri de
retransmisie (nivelul transport este cel care se ocupa cu ordonarea pachetelor la destinatie)


10.5 Routerul, tabelele ARP si rutarea
Spuneam ca interfata sau portul prin care ruterul se conecteaza la retea este considerata parta a
retelei si prin urmare are propria adresa IP. Ruterul, transmite si recpetioneaza datele din retea
construind tabele ARP prin care mapeaza adresele IP la adresele MAC ale participantilor. Ruterul
poate fi conectat la mai multe retele sau subretele.
n general, echipamentele unei retele mapeaza adresele IP la adresele MAC, doar n cazul
dispozitivelor pe care le vad n mod regulat. Aceasta nseamna ca un anumit echipament contine
astfel de informatii numai cu privire la alte doua dispozitive ale retelei din care face parte. Despre
ce se ntmpla n afara retelei/subretelei din care face parte, se cunosc foarte putine informatii.
Tabelele ARP realizate de un ruter contin informatii despre toate retelele/subretelele conectate la
acesta. Pe lnga maparea adreselor IP la adresele MAC, ruterul mapeaza si porturi/interfete.
63


Ce se ntmpla daca la un ruter ajunge un pachet a carui destinatie este o retea la care respectivul
ruter nu este conectat? Pe lnga adresele IP si MAC ale echipamentelor din retelele la care este
conectat, ruterul mai detine si adresele IP si MAC ale altor rutere. Acestea snt folosite pentru a
directiona datele catre destinatia finala atunci cnd adresa destinatie a unui pachet receptionat nu se
afla n tabela sa de rutare. Ruterul transmite acest pachet catre un alt ruter care pare sa contina
informatii despre destinatar n tabela sa de rutare.
Iata doua exemple.
Exemplul 1: destinatia este n aceeasi retea ca si sursa.


Exemplul 2: destinatia este n alta retea dect sursa.


Tabela ARP este folosita doar pentru a rezolva cererile din retelele locale. Cum se desfasoara
procesul de rutare cnd o statie cere servicii care nu pot fi satisfacute de ruterul local, dar nu nici nu
stie adresa altui ruter?
n aceste situatii, statia sursa lanseaza o cerere ARP. Ruterul care este conectat la aceeasi retea ca
si statia sursa preia cererea ARP si raspunde statiei respective. Acest raspuns contine adresa MAC a
unui ruter care nu face parte din reteaua locala. Daca cererea ARP pe care o lanseaza statia sursa nu
ar trece de granitele retelei locale, aceasta statie nu ar putea obtine informatii despre adresele
destinatarului.
Sa recapitulam putin. Avem doua statii (sursa si destinatie) afalte n retele diferite (ceea ce
nseamna ca identificatorii de retea snt diferiti). Statia sursa nu cunoaste adresa MAC a statiei
destinatie. Prin urmare sursa face apel la serviciile unui ruter pentru a putea transmite date
destinatarului. Ruterul care ofera astfel de servicii este denumit deafult gateway.
64
Pentru a putea obtine serviciile mai sus amintite, statia sursa ncapsuleaza datele cu adresa MAC
a ruterului. Adresa IP folosita in headerul IP este cea a statiei destinatare si nu cea ruterului. De ce?
Pentru ca statia sursa doreste sa transmita datele unei alte statii si nu ruterului. Cnd ruterul
receptioneaza datele, extrage si analizeaza informatiile specifice nivelului 2, restul datelor fiind
transferate nivelului retea. Aici este examinata adresa IP destinatie.Ruterul compara aceasta adresa
cu informatiile continute n tabelele de rutare. Daca gaseste o corespondenta adresa IP-adresa MAC,
si destinatarul face parte din una din retelele la care este atasat, ruterul ncapsuleaza datele cu noua
adresa MAC si le transmite destinatiei.
Daca n schimb n tabele de rutare nu se regasesc informati cu privire la destinatarului
pachetului, ruterul cauta adresa MAC a unui alt ruter si i transfera acestuia datele. Acest tip de
rutare este cunoscut si sub denumirea de rutare indirecta.
Cum nvata un ruter attea informatii? Prin doua metode: statica si dinamica. Spus n cteva
cuvinte, aceste lucr uri ar suna cam asa: daca informatiile din tabele de rutare trebuyie scrise de
cineva se spune ca este vorba de rutare statica; daca ruterul poate nvata singur cum se va face
rutare, se spune ca este o rutare dinamica.
Cnd se foloseste un sau alta din cele doua variante? Daca administratorul de retea doreste sa
controleze cu mnutele lui care vor fi caile folosite de ruter pentru a transmite pachetele la
destinatie sau daca orice pachet va fi transmis pe un singur drum la destinatie, se va folosi ruta rea
statica.


Capitolul 11 Nivelul transport

11.1 Rolul nivelului 4
Cnd am vorbit putin despre acest nivel pe la nceputul cursului am spus ca principala sa
responsabilitate se refera la asigurarea calitatii serviciilor pe care leofera o retea. Principala sarcina
a nivelului 4 o reprezinta transportarea si controlarea fluxului informational de la sursa catre
destinatie. Informatiile trebuie sa ajunga n mod sigur curate la destinatie.
Sa presupunem ca dupa ce se termina semestrul va angajati n domeniul retelelor. Normal,
veti intra n contact cu alti meseriasi ai domeniului. Dar de cte ori discutati probleme
profesionale, se va ntmpla sa nu ntelegeti tot ce vi se spune. Si veti ruga interlocutorul sa repete
explicatiile sau sa foloseasca alti termeni (doriti sa fiti siguri ca ati nteles) sau sa vorbeasca putintel
mai rar (controlul fluxului informational). Cam asa stau lucrurile si cu nivelul transport.

11.2 Formatul general al protocoalelor nivelului transport
Obiectivul acestui curs este sa lamurim problemele legate de retelele Ethernet bazate pe
TCP/IP. La nivelul transport suita TCP/IP foloseste doua protocoale: TCP si UDP.
Caracteristicile TCP snt:
? orientat conexiune;
? siguranta
? mparte mesajele n segmente
? la destinatie reasambleaza mesajele
? retransmite infomratiile care nu afost receptionate
Caracteristicile UDP:
? nu este orientat conexiune;
? nu ofera siguranta
65
? folosit pentru transmiterea mesajelor, nu face nici o verifiare a segmentelor
transmise.

TCP/IP reprezinta o combinatie ntre TCP si IP. n timp ce IP este un protocol de nivel 3 orientat
non-conexiune, TCP este protocolul nivelului 4 orientat conexiune. mpreuna, TCP/IP reprezinta
baza Internetului.


11.2.1 Transmission Control Protocol
Parte integranta a suite TCP/IP, TCP reprezinta protocolul orientat conexiune care ofera
transmisia datelor n modul full-duplex.

Semnificatia cmpurilor care alcatuiesc un segment TCP este urmatoarea (n engleza, pentru ca
orice program de monitorizare a traficului de retea asa i prezinta):
? source port (port sursa): numarul portului care lanseaza cererea de transmisie
? destination port (port destinatie) numarul portului destinatie
? sequence number numar secventa numar folosit pentru a asigura la destinatie
ordonarea corecta a datelor
? acknowledgement number (numar confirmare) urmatorul octet TCP care se asteapta
? HLEN (lungimea headerului) numarul cuvintelor pe 32 biti incluse n header
? reserved (cmp rezervat) setat la valoarea zero
? code bits (biti pentru cod) folositi pentru functii de control cum ar fi nceperea si
terminarea unei transmisii
? window (fereastra) numarul octetilor pe care expeditorul este dispus sa i accepte
? checksum (suma de control) cifra de control calculata pentru cmpurile HLEN si
data
? urgent pointer (pointer de urgenta) indica sfrsitul unor date de urgenta
? option (optiune) marimea maxima a unui segement TCP
? data (date) datele destinate protocoalelor superioare

11.2.2 User Datagram Protocol
66
UDP reprezinta protocolul nivelul transport care nu este orientat conexiune. Acest protocol este
folosit pentru a transmite datgrame fara a fi nevoie de confirmarea recpetiei sau de garantarea
transmiterii acestora. Retransmiterea datelor n caz de erori trebuie ordonata de alte protocoale.




UDP este proiectat pentru aplicatiile care nu trebuie sa recompuna segmentele cu date. Altfel spus,
protocoalele de la nivelul aplicatii snt direct raspunzatoare de siguranta datelor transmise.
Protocoalele care folosesc UDP snt: TFTP, SNMP, DHCP, DNS.
Cmpurile care alcatuiesc segmentul UDP snt n numar mai mic fata de TCP.


11.3 Numarul porturilor
Din desenele anterioare s-a vazut ca att TCP ct si UDP au doua cmpuri denumite numarul
portului. Portul (sau socket) este folosit pentru a transmite informatiile nivelurilor superioare si
pentru a urmari conversatiile care au loc n acelasi timp n retea.
Dezvoltatorii de aplicatii snt nevoiti sa foloseasca numarul porturilor definite prin RFC 1700.
Conversatiilor care nu folosesc aplicatii cu porturi definite li se atribuie aleator numere pentru
porturi. Acestea vor fi folosite ca adrese sursa si destinatie n cadrul segmentului TCP.
Unele porturi snt rezervate att pentru TCP ct si pentru UDP si prin urmare aplicatiile care se
dezvolta nu trebuie sa faca apel la acestea.


Nuarul prturilor pot fi atribuite din urmatoarele intervaluri:
? 0-254: pentru aplicatii publice
? 255-1023: pentru companiile publice care dezvolta aplicatii specifice
? 1024- se atribuie aleator
Fiecare calculator face apel la un anumit port pentru a rula o aplicatie. Calculatorul sursa
foloseste un port atribuit dinamic n momentul n care lanseaza o cerere, port care de obiecei are un
numar mai mare dect 1023. De exemplu, cnd ncarcati opagina web, la destinatie se deschide
portul 80 (pe care lucreaza WWW-ul) n timp ce pe calculatorul vostru se deschide un port peste
1023.

67


11.4 Numarul secventei si confirmarea
Secventa three-way handshake/open connection este folosita pentru a sincroniza conexiunea
ntre calculatorul sursa si cel destinatie nainte ca datele sa fie transferate ntre acestea. Schimbul
numerelor care reprezinta secventa este folosit pentru a se asigura ca datele care se pierd datorita
problemelor care pot sa apara in retea pot fi recuperate.

Fereastra, sau mai corect spus marimea ferestrei, determina cantitatea de date care poate fi
transmisa simultan, fara a fi nevoie de vreo confirmare. Despre ce este vorba. Cnd un calculator
transmite numarul byte-ilor care dtermina marimea ferestrei, trebuie sa primeasca o confirmare din
partea destinatarului nainte de a transmite alt mesaj. De exemplu, daca marimea ferestrei este 1,
calculatorul sursa trebuie sa confirme receptia fiecarui segment nainte ca sursa sa-l transmita pe
urmatorul. De aici rezulta o utilizare total ineficienta a latimii de banda.

Concluzia pe care o putem trage n acest moment: cu ct marimea ferestrei este mai mare, cu att
este mai mare numarul mesajelor ce pot fi transmise nainte ca destinatarul saconfirme recpetia lor.
TCP foloseste un sistem de confirmare n expectativa (tehnica care se numeste sliding window-
fereastra glisanta), adica numarul confirmarii se refera la urmatorul octet care se asteapta a fi
receptionat. Partea glisanta din cadrul ferestrei se refera la faptul ca marimea ferestrei este negociata
n mod dinamic n timpul unei sesiuni TCP.

68

Sa mai facem o scurta recapitulare. TCP ordoneaza segmentele ntr-o anumita secventa prin
transmiterea catre destinatie a unei informari ce poarta denumirea de confirmare. Fiecare datagrama
este numerotata nainte de a fi transmisa. La destinatie, TCP reasambleaza segmentele pentru a
forma mesajul initial. Daca numarul unei secvente lipseste din cadrul seriei pe care trebuia sa o
recpetioneze statia destinatie, segmentul respectiv va fi retransmis. Segmentele a caror receptie nu
este confirmata ntr -o perioada data de timp trebuie retransmise.


69
Capitolul 12 Nivelul sesiune

12.1 Doar cteva consideratii generale
Nivelul sesiune este cel care coordoneaza aplicatiile ce interactioneaza cnd doua calculatoare
comunica ntre ele.
Comunicarea ntre doua calculatoare implica derularea unor mini-conversatii pentru a se asigura
ca cele doua calculatoare pot efectiv comunica. n timpul acestor mini-conversatii fiecare din
participanti joaca un rol dublu: ca si n cazul unui client, pot sa ceara la un moment dat un serviciu,
dar ca si n cazul unui server pot sa ofere un serviciu. Procesul prin care se determina ce rol joaca la
un moment dat unul din calculatoare se numeste controlul dialogului.
Tot nivelul sesiune este cel care stabileste, gestioneaza si ncheie sesiunile de lucru ntre
aplicatii. Daca va mai aduceti amintem, spuneam pe la nceputul acestui curs, ca la nivelul sesiune
trebuie sa va gnditi ca la dialogul uman.
Nivelul sesiune este cel care decide cnd se are loc o comunicare n ambele sensuri simultan sau
cnd are loc o comunicare n ambele sensuri alternativ (controlul dialogului). Daca se permite o
comunicare n ambele sensuri simultan, nivelul sesiune devine mai putin activ n ceea ce priveste
gestionarea conversatiei si permite celorlate niveluri ale celor doua calculatoare sa controleze
ntregul proces. n acest caz este posibil sa apara coliziuni n cadrul acestui nivel, coliziuni care snt
diferite de coliziunile care apar la nivel fizic.
Coliziunile de la nivelul sesiune se manifesta doar sub forma a doua mesaje transmise unul catre
celalalt si care creaza confuzie fie la nivelul unui calculator, fie n ambele. Daca aceste coliziuni nu
snt tolerate, controlul dialogului apeleaza la o comunicare n ambele sensuri alternativ. n acest caz
se foloseste un un jeton specific nivelului sesiuni, prin care cele doua calculatoare stabilesc ordinea
n comunicare (similar cu jetonul de la nivelul 2). n acest moment se pot pune doua ntrebari. Cum
se realizeaza separarea dialogului n timpul comunicarii? Cum se sincronizeaza comunicarea?
Separarea dialogului face apel la punctele de control (checkpoint. Aceste puncte actioneaza
similar cu momentul n care se declanseaza AutoSave-ul Word-ului n timpul tehnoredactarii. Ele
separa partile dialogului dintre cele doua calculatoare. Separarea dialogului se refera la initierea
ordinii, gestionarea si terminarea comunicarii.


n ceea ce priveste sincronizarea comunicarii, aceasta poate fi minora sau majora. Ce presupune
sincronizarea minora? Sa aruncam oprivire la poza de mai sus.
La momentul t (momentul declansarii checjpoint-ului), nivelul sesiune al calculatorului A
transmite un mesaj de sincronizare catre calculatorul B. n acest moment ambele calculatoare vor
executa urmatoarele rutine:
70
? realizeaza copii de siguranta pentru fisierele particulare
? salveaza setarile retelei
? salveaza setarile ceasului;
? iau la cunostinta de terminarea conversatiei.
Sincronizarea majora este mult mai complexa si implica mult mai multe etape dect ar putea-o
prezenta un desen (nici cel de mai sus nu are preteantia ca acopera tot ceea ce presupune
sincronizarea minora)

Si daca tot am pomenit n acest curs de protocoale de nivel superior, protocoalele nivelului 5 pot
fi identificate n timpul login-ului sau n cadrul unei aplicatii: (NFS)Network File System,
(SQL)Structured Query Language, (RPC)Remote Procedure Call, X-Window System, (ASP)Apple
Talk Session Protocol, DNA (Digital Network Architecture), (SCP) Session Control Protocol.



Capitolul 13: Nivelul prezentare

13.1 De ce un nivel prezentare
Nivelul prezentare este cel care raspunde de prezentarea datelor ntr-o forma pe care calculatorul
sursa sa o poata ntelege. Acest nivel actioneaza ca un traducator pentru echipamentele care
comunica ntr-o retea.
Nivelul 6 ndeplineste trei functii principale:
? prezentarea datelor (sau formatul acestora);
? criptarea datelor;
? compresia datelor.
Dupa ce primeste datele de la nivelul aplicatie, dar nainte de a le transmite nivelului sesiune,
nivelul prezentare executa una sau mai multe din functiile prezentate anterior. LA destinatie, nivelul
prezentare preia datele de la nivelul sesiune, executa functiile necesare si apoi transfera respectivele
date nivelului aplicatie.
Sa presupunem ca statia pe care lucrati vrea sa comunice cu un mainframe (!). Sistemul vostru
foloseste codurile ASCII pentru reprezentarea caracterelor, n timp ce mainframe-ul foloseste
codurile EBCDIC. Traducerea informatiilor dintr-un cod n altul este realizata cu ajutorul nivelului
6.
Dincolo de reprezentarea caracterelor, standardele nivelului 6 vizeaza si modalitatile de
prezentare a imaginilor grafice:
? PICT format pentru imagini, utilizat pentru transferul imaginilor grafice
QuicDraw ntre programele sistemelor MAC.
? TIFF format pentru imagini bit-map cu rezolutie mare
? JPEG formatul joint photographic experts group
Alte cerinte ale nivelului 6 se refera la formatul de prezentare a sunetelor si filmelor:
? MIDI pentru sunet digital (Musical Instrument Digital Interface);
? MPEG standard pentru compresia si codificarea filmelor video pe suport CD etc.
(Motion Picture Experts Group)
? QuickTime standardul pentru pentru lucrul cu fisiere audio-video pe masini MAC
(diferenta fata de QuickTime for Windows)
Ceea ce urmeaza este stiut de unii dintre voi. Dar cum repetarea este mama nvatarii, voi faceo
scurta prezenatre cu riscul de a va plictisi.
Codurile ASCII si EBCDIC snt folosite pentru formatarea textelor. Fisierele text bazate pe
coduri ASCII nu fac apel la comenzi ultra-sofisticate. Gnditi-va la Notepad. E destul de simplu de
scris un text cu acest utilitar. EBCDIC este un cod similar cu ASCII, sigura diferenta majora
71
constind n tipul calculatorului pentru care snt dedicate. Majoritatea fisierelor realizate cu ajutorul
unui editor de texte au extensia .txt.
Un alt format destul de utilizat n cazul fisierelor este formatul binary(binar). n aceste fisiere
datele snt codificate astfel nct nu pot fi citite dect cu aplicatii specifice. Un exemplu de program
care foloseste fisiere binare este FTP-ul.
Aminteam mai nainte de cteva formate folosite n cazul fisierelor grafice. n Internet, cele mai
folosite formate de fisiere folosite pentru afisarea imaginilor snt: GIF(Grafic Interchange Format)
si JPEG.
n categoria fisierelor binare intra si formatul de fisiere multimedia: capabile sa memoreze sunte
si imagini la un loc. Fisierele audio pot fi ascultate prin doua metode: fie mai nti snt descarcate si
apoi ascultate, fie snt ascultate n timp ce snt descarcate (streaming audio). Windows-ul foloseste
formatul WAV pentru sunet si AVI pentru imaginile animate. Pentru fisierele video, cele mai
cunoscute formate snt variantele MPEG.
Un alt format de fisiere, format ce actioneaza ca un set de reguli pentru afisarea si gestiunea
documentelor de catre browsere, este markup language. HTML (Kypertext Markup Language) este
limbajul (nu de programare) folosit n Internet pentru afisarea paginilor.
Folosind un soft specializat, la nivelul 6 se poate realiza s criptarea datelor. De ce este nevoie de
criptare? Pent ru a proteja informatiile n timpul transmiterii lor prin retea. Majoritatea tranzactiilor
financiare ce se deruleaza prin Internet fac apel la criptare. De cele mai multe ori, o astfel de
aplicatie foloseste o cheie de criptare pentru a codifica datele ntr-o noua forma s o cheie de
decriptare pentru a le aduce n forma initiala.
Tot nivelul prezentare este cel care raspunde si de compresia fisierelor, o tehnica prin care se
reduce marimea lor folosind algoritmi destul de complecsi.

72
Capitolul 13: Nivelul aplicatie


Acest capitol va apartine