Sunteți pe pagina 1din 5

Curs 3 Analiza procesului decizional

Activitati decizionale desfasurate la intamplare


Activitati decizionale pe baza de rutina
Activitati decizionale bazate pe instruire
Activitati decizionale paradigmatice

Pentru teoria deciziei, paradigma reprezinta un proces decizional exemplar organizat,
incheiat cu rezultate deosebit de eficiente, care isi pune amprenta pt un anumit timp, asupra
stilului de rezolvare a problemelor decizionale

Activitati decizionale bazate pe analiza, analiza, modelarea sistemica si previzionala a
problemelor.

Rationalitatea limitata

Diversitatea proceselor decizionale este influentata de comportamentul decidentilor. H. Simon
explica acest comportament cu ajutorul conceptului de rationalitate limitata, prin care fara a nega
rolul ratiunii in procesul decizional, se considera ca acesta este limitat de capacitatea creierului
uman de a sesiza si de a prelucra informatiile aferente procesului respectiv. De regula decizia in
practica va fi influentata de alti factori, unul dintre acestia reprezinta contextul cultural.

Formele conceptuale ale procesului decizional

Rationalitatea decizionala poate fi definita de utilizarea corecta in activitatile decizionale, a unor
scheme de proces structurate de tipul formelor logice. Aceste scheme, reprezentand reflectari
intelectuale ale proprietatilor comune diferitelor tipuri de activitati decizionale eficiente, poarta
numele de forme decizionale infralogice.
Termenul infralogic este utilizat pt a desemna structuri diferite de cele ale logicii clasice dar
inrudite ca esenta cu acestea.
Forme decizionale infralogice sunt: valoarea, criteriile, obiectivele, conceptarea.
Valoarea
Petre Andrei in lucrarea Filosofia valorii sistematizeaza in 3 grupe de concepte teoriile
psihologice asupra valorii.
Conceptia personalista considera valoarea ca un fenomen pur subiectiv.
Conceptia materialista considera valoare ca ceva obiectiv, apartinand lucrurilor in sine.
Conceptia simtirii internationale: - in constituirea valorii exista un element aprioric, invariabila
toti indivizii, experienta constituie ocazia de a actualiza aceste elemente.
Valoarea reprezinta o relatie functionala dintre un subiect si un obiect, obiectul avand in sine o
dispozitie psihica catre valoare care se actualizeaza in aceasta relatie. Referitor in natura acestei
dispozitii psihice exista 2 conceptii:
Conceptia emotionalista pune valoarea in dependenta de sentimente.
Conceptia voluntarista : - valoarea unui lucru consta in puterea sa de a multumi o trebuinta, de
a realiza un scop dorit, de a da satisfactie vointei.
Filosoful francez T. Ribot considera ca valoarea lucrurilor consta in proprietatea acestora de a
provoca dorinta, valoarea fiind proportionala cu intensitatea dorintei.
Concepte inrudite in sens decizional cu valoarea sunt preferinta si utilitatea.
Conceptul de preferinta
Pentru a estima valoarea entitatilor pe care le intalnim in procesul decizional, principalul
instrument de masurarea il reprezinta optiunea preferentiala.
Fiind date 2 entitati a si b referitor la care decidentul trebuie sa-si exprime preferintele, se pot
intalni urmatoarele situatii:
Comparabilitatea clasica comform careia sunt posibile 2 optiuni imediate.
a b sau b a; acestea pot fi reunite astfel: a b a b sau a b.
Incompararbilitatea: decidentul nu este capabil sa se pronunte a b.
Refuzul
Conceptul de utilitate
Se cunosc 3 acceptiuni principale ale conceptului:
1. Utilitatea probabilistica in sens Bernoulli.
2. Utilitatea in sensul teoriei echilibrului economic.
3. Utilitatea decizionala uni sau multicriteriala.
1. Utilitatea probabilistica in sens Bernoulli.
D. Bernoulli (1738) sa ocupat pt prima data de acest concept suprimand importanta masurarii ei.
El analizeaza principiul sperantei matematice, dominant in teoria comportamentului in fata
incertitudinii potrivit careia se prefera varianta care conduce la un castig mediu, maxim.


Paradoxul de la Saint Petersburg al lui Bernoulli arata ca oamenii prudenti nu asculta intotdeauna
de principiul sperantei monetare.
Un individ are averea a si vrea sa participe o loterie in care castiga 2
n
a u.m cu probabilitatea 2
-
n
. Bernoulli sustine ca in loc de a alege varianta cu castig mediu mai mare, trebuie sa aleaga
varianta cu utilitatea medie mai mare => valoarea numerica a averii unei persoane nu reprezinta
valoarea sa adevarata si utilitatea ei.
U(V
1
=


Meritul lui Bernoulli este acela de a fi despartit notiunea abstracta de utilitatea, de aceea
particulara de venit sau castig, atragand atentia asupra necesitatii maximizarii utilitatii medii. Pt
situatiile care se refera la bogatie sau avere, el a considerat utilitatea ca fiind egala cu logaritmul
valorii numerice a bogatiei.
Cramer a dem ca si in acest caz avem un act aleator cu o utilitate medie infinita pe care practic
nimeni nu il prefera. De aceea Cramer propune ca utilitatea valorii sau castigului sa fie marginita
cel putin superior, logaritmul dovedindu-se o aproximare buna in domeniul limitat al bogatiei.
Este vorba de asa numitul principiu al micsorarii utilitatii marginale.
2. Utilitatea in sensul teoriei echilibrului economic.
Sa consideram C vectorul consumului de produse al unui consumator.
C = { q
1,
q
2, ..,
q
n
}
Pt a putea masura satisfactia in urma consumului, teoria marginalista introduce ideea compararii
pt acelasi consumator a vectorilor consum in vederea stabilirii unei ierarhii a preferintelor. In
acest scop, se introduc urmatoarele axiome.
Axioma 1
Fiind dati 2 vestori C
1
si C
2
, sunt posibilie urmat reactii ale unui consumator:
C
1
C
2
sau C
2
C
1
sau C
1
C
2.

Axioma 2
Axioma de tranzivitate
C
1
C
2
si C
2
C
3
=> C
1
C
3
Axioma 3
Axioma de nonsaturatie
Daca componentele vectorului C
1
sunt superioare sau egale componentelor corespunzatoarea ale
vectorului de consum C
2
cel putin una din componente fiind strict superioara, atunci C
1
C
2.
Axioma 4
Daca C
0
C
1
si C
2
C
0
=> exista un C a.i. C C
0.
!!! SCANAT DESEN CURS 4 PAG 4.!!!
q
0
este punctul de tg a curbei de indiferenta la dreapta bugetului
Consumatorul, examinand diferite colectii de marfuri destinate consumului, intr-un anumit
interval de timp, este capabil sa indice colectiile de marfuri preferate unei alte colectii, precum si
cele mai putin preferate.
d
1
si d
2
caracterizeaza colectii de cate 2 marfuri pe care consumatorului si le poate procura la
preturile p
1
si p
2
date si cu cheltuiala totala data.
Cu cat dreapta de buget este mai indepartata de originea ordonatelor, cu atat este mai mare chelt
tot a consumatorului la preturile date.
Inclinatia dreptei de buget fata de axele de coordonate caracterizeaza raportul dintre preturi.
Consumatorul alege acea combinatie de 2 marfuri corespunzatoare punctului de tg dintre dreapta
de buget si curba de indiferenta.
Se considera ca fiecarei suprafete de indiferenta i se poate atasa o anumita satisfactie sau
utilitate, regula de asociere fiind data de fct de satisfactie/utilitate, care se presupune continua si
derivabila.
Obiectivul principal reprezinta maximizarea satisfactiei/utilitatii consumatorului in conditiile
unui buget fix al acestuia si al unui sistem dat de preturi presupuse stabile in perioada
considerata.
{




Cresterea de utilitate in urma cresterii consumului produsului sau serviciului i este proportionala
cu pretul acestuia. Marimea U
i
=

poarta numele de utilitate marginala


3. Utilitatea decizionala uni sau multicriteriala.
Are un caracter mai general incluzand utilitatea marginala ca un caz particular.
Von Neumann si O. Morgenstern in lucrarea Teoria jocurilor si comportamentul economic ,
au pus bazele utilitatii decizionale. Ei au considerat utilitatea ca o cuatificarea a preferintelor,
formuland primul sistem de axiome pt aceasta. La baza formularii axiomelor, in afara de relatiile
strict cantitative, stau si relatii de ordine totala sau partiala dintre evenimente.
Sistemul de axiome pt utilitate, ca masura a preferintelor, cauta sa reflecte comportarea rationala.
Se pleaca de la urmatoarele notiuni primitive:
o multime de variante asupra carora un decident trebuie sa ia o decizie V = {V
1,
, V
n
}
o relatie binara pe multimea V pe care o citim astfel ( V
i
V
j
) decidentul nu prefera pe
V
j
lui V
i
.
Referitor la aceasta se introduc alte 2 relatii binare definite pe multimea V:
V
i


V
j
( V
i
V
j
si nu V
j
V
i
)
V
i


V
j
( V
i
V
j
si V
j
V
i
)
= { }, (0,1) elementele multimii fiind interpretate ca probabilitati.
In acest caz axiomele formulate sunt:
A
1
: un decident care compara 2 variante (consecintele lor) poate manifesta una si numai una din
urmatoarele 3 atitudini: V
i


V
j
; V
j


V
i
; V
i


V
j .
A
2
: relatia de preferinta tranzitiva:
V
i


V
j
; V
j


V
k
=> V
i


V
k

V
i


V
j
; V
j


V
k
=> V
i


V
k

V
i


V
j
=> V
j


V
i
Proprietatea de tranzivitate nu este acceptata de toti teoreticienii utilitatii, unii dintre ei
considerand ca prin specificul sau psihologic, preferinta nu este tranzitiva.
A
3
: in afara de multimea V a variantelor simple, decidentul poate lua in considerare un tip
special de variante, numit mixturi probabilistice a 2 variante simple.
V

= [ V
i
; (1 ) V
j
] mixtura
V
i


V
j
=> V
i


V


()
A
4
: V
j


V
i
=> V


V
i
A
5
: V
i


V
j


V
k
=> V

= [ V
i
; (1 ) V
k
] => V


V
j
()
A
6
: V
k


V
j


V
i
, V

= [ V
k
; ( 1 - ) V
i
] => V
j


()
Axiomele A
5
si A
6
sunt echivalente cu axioma continuitatii de la teoria utilitatii marginale.
A
7
: V
i
, V
j
, V
k
, V
i


V
j
; [ V
i
; (1 ) V
k
] [ V
j
; (1 ) V
k
]
A
8
: V

= [ V
i
; (1 ) V
j
] ; [ V

; (1 ) V
j
] = [ V
i
; (1 ) V
j
]
A
9
: V
i


V
j
=> [ V
i
; (1 ) V
k
] [ V
j
; (1 ) V
k
] () , V
k
Tinand seama de aceste axiome asupra relatiei de preferinta sau echivalenta, utilitatea sau fct. de
utilitate U: V R, avand urmatoarele proprietati:
1. V
i


V
j
U(V
i
) > U(V
j
)
2. Daca V
k
este o mixtura probabilistica a doua variante V
i
si V
j
, iar

este o varianta pt care


V
k
atunci U(

) = U(V
i
) + (1 )U(V
j
)
3. Daca fct. de utilitate are proprietatile 1 si 2, atunci fiind date 2 fctii. de utilitate diferite U(V
i
) =
a * U(V
i
) + b; a, b = ct, a > 0 => fct. de utilitate este unica pana la o transf. liniara pozitiva.
V
1


V
0
Pp. U(V
1
) = 1, U(V
0
) = 0.
1. V
1


V
i


V
0
V
i
[ V
1
; (1 ) V
0
]
U(V
i
) - (0,1)
2. V
i
V
1


V
0
Det. Prob. a.i. V
1


[ V
i
; (1 - )V
0
]

U(V
i
) =

> 1 [ (0,1)]
3. V
1


V
0


V
i

Det. Prob. a.i. V
0
[ V
1
; (1 )V
i
]
U(V
i
) = -

< 0
Daca evaluam utilitatea ca fiind in intervalul [a,b]:
U
ij
=

pt. criterii de max.



U
ij
= a + (b a) *

pt. criterii de min.


Luce Raiffe, Fish Burn au propus alte sisteme axiomatice:
Identificarea utilitatii cu o probab. Subiectiva nu face decat sa transfere problema dintr-
un domeniu al subiectivitatii intr-un altul.
Ipoteza tranzivitatii relatiilor de preferinta si indiferenta este discutabila d.p.d.v
psihologic.
Procedeul de calcul este complex si dificil, ceea ce il face greu de aplicat.