Predic la Duminica a XII-a dup Cincizecime: Cum fugim de Hristos?

Smbt, 30 August 2014 21:44

Paradoxul se poate deslusi daca ne cercetam minutios si sincer sufletele si daca ne dam
seama de cate ori am cerut (fie constient, fie ca un strigat tainic al inimii) sa primim de la
Dumnezeu un semn sa cunoastem "calea in care vom merge", de cate ori am tanjit sa ni se dea
un cuvant, un sfat, o vestire a ceea ce trebuie sa facem intr-o situatie sau alta a vietii noastre,
sa primim un raspuns despre cum sa intelegem o anumita problema sau sa ni se spuna ce
decizie ar fi bine sa luam la ceas de rascruce. Si sa ne gandim apoi de cate ori am primit
raspunsurile cerute, pe o cale sau alta de foarte multe ori altele, sau pe alte cai decat cele la
care ne gandeam noi -, de cate ori Dumnezeu ne-a vorbit tainic, ne-a dat semne clare ale voii
Sale cu rasunet in constiinta noastra, iar noi... am refuzat sa le vedem/auzim/intelegem sau...
le-am inteles prea bine, dar nu ne-a convenit ce am auzit si am primit si... am refuzat sa le
urmam, ne-am revoltat si am cautat in afara noastra indreptatiri si tapi ispasitori, am cautat o
alta cale, unde sa ne simtim satisfacuti si importanti.
De aici tragem concluzia ca nici nu suntem atat de sinceri (cu noi insine si cu Dumnezeu) pe cat
ne place sa credem, dar si ca, intre noi si voia lui Dumnezeu sta zidul "avutiei" fiecaruia, la care
nu poate renunta. Avutia asta poate insemna "parere de sine" sau chiar trufie orbitoare, mai
inseamna multimea de prejudecati, de idei proprii, de vise, dorinte, planuri, inchipuiri, ambitii,
incapatanari, "iubiri" sau 'indragostiri" irationale pentru cate ceva sau cineva... "Bogatia"
inseamna toata minciuna si tot iadul voii proprii care ne stapaneste ca un demon launtric, este
tot ceea ce ni se pare ca "avem", ca "suntem", ca "stim"... Si din cauza acestei "pareri" riscam
sa nu ajungem niciodata sa avem, sa fim, sa stim cu adevarat.
Bogatia noastra pierzatoare este acel "eu stiu mai bine", "iti spun eu cum stau lucrurile", "va
spun eu ce sa faceti", "trebuie sa ma ascultati pe mine". Multi dintre noi nu avem avutii, dar
avem cerbicia de a nu ne increde decat in mintea noastra si a nu face niciodata ascultare
nefatarnica, a ne crede, poate, invatatorii celorlalti, in afara oricarei chemari, a oricarei
binecuvantari, a oricarei sfatuiri, dispretuind ideea de a ne pleca genunchii si mintea - cu
staruinta si golindu-ne de alegerile si de preconceptiile noastre - atat in fata lui Dumnezeu, la
rugaciune, cat si preotului duhovnic, pentru a deslusi in taina, acolo unde nu ajung luminile
rampei si reflectoarele agresive ale tehnologiei - "adierea subtire" a cugetului lui Dumnezeu, a
voii Sale.
Inca mult mai rau decat tanarul din Evanghelie, tanarul razvratit si trufas al zilelor noastre, plin
de amagirea propriei corectitudini formale sau rationaliste, este cel care cuteaza cu obraznicie
sa se transforme el insusi din ucenic in invatator, din oaie in pstor, sa dea el lectii si sa ia la
palme ierarhii si duhovnicii care nu-i sunt pe plac, sa rapeasca tronul imparatesc al lui Hristos si
sa dea nonstop decrete, sentinte si verdicte definitive si general valabile sau sentinte de
osandire particulare, sa scoata sabia si sa taie capete in stanga si-n dreapta, "talibanizand
Biserica"; ori, in partea cealalta, altul, cu un morman de cunostinte de "teologie" occidentala in
cap, cauta sa rastoarne invatatura Bisericii, pretinzand cu aroganta ca aceasta "sa se adapteze
la societate" dupa placul lui si dupa "cerintele mileniului trei"...
Departe de a se mai cobori a cere sfat si a intreba ce sa faca si cum sa se mantuiasca, tanarul
nostru "crestin" nihilist isi construieste singur propria "Evanghelie" - interpretand Scriptura,
precum protestantii, dupa mintea si dupa interesele sale ori dupa propria ideologie sau
propriul sistem inchizitorial, uneori impartind cu "generozitate" anateme, tunand si fulgerand
impotriva pstorilor "apostati" si "tradatori" sau impotriva celor "medievali" si "obscurantisti", etc.
1 / 4
Predic la Duminica a XII-a dup Cincizecime: Cum fugim de Hristos?
Smbt, 30 August 2014 21:44
Asta chiar daca el insusi, in unele cazuri, nici macar nu a trecut de abecedarul vietii
duhovnicesti si nici cu degetul nu vrea sa se apropie de taina pocaintei. Este un adevarat
fenomen, simptomatic pentru "vremurile haosului" in care am inceput sa traim, ca multi dintre
cei care ascund, din punct de vedere duhovnicesc, grave "cadavre din dabara", cei care sunt,
de pilda, cei mai certati cu Biserica si/sau cu morala, care traiesc in pacate grave cu anii fara
prea multe mustrari de constiinta, ori au situatii personale/familiale extrem de bizare nerezolvate
si smintitoare, sa fie si dintre cei care dovedesc cel mai mare aplomb a se ocupa de pacatele
altora sau de problemele Bisericii si ale lumii. Nu au pocainta vamesului, insa au din plin atat
pacatele lui, cat si suficienta si agresivitatea fariseului. Zeciuiesc pe altii la izma si la marar, in
vreme ce lor insile isi ingaduie toate pogoramintele.
Aceeasi inselare se intampla si atunci cand cautam a sari mai multe trepte deodata sau cand
dorim sa evadam inspre lucrari duhovnicesti/ecleziale inalte si grele, pentru a uita de faptele
marunte, banale si elementare de zi cu zi, unde inca avem mari probleme... Multi se amagesc
ca se pot arunca, direct din viata lumeasca cea mai impatimita, fara nicio nevointa
duhovniceasca, fara sfatuire si fara cercare, fie in piscurile rugaciunii inimii, ale impartasaniei
foarte dese, fie in ale preotiei si ale teologiei, fie isi imagineaza ca isi pot rascumpara patimile si
faradelegile facand acte de bravada, visandu-se eroi si martiri peste noapte, facand gesturi
lipsite de socotinta, in raspar cu orice fel de ascultare. Ca si cum Hristos ne poate dispensa pe
vreunul de poruncile evanghelice si bisericesti, sau ca si cum la "doctoratul" existentei poti
ajunge sarind peste clasele primare ale uceniciei duhovnicesti celei vii, acolo unde se deprind
tainele caii imparatesti si se deosebeste adevarul de inselare.
Nu intamplator a spus Mantuitorul ca prima conditie a celui care vrea sa vina dupa El este "sa
se lepede de sine". Reala convertire launtrica, autentica pocainta cu aceasta incep, cu predarea
si rastignirea acestei voi proprii, cu parasirea increderii in omul cel vechi, in "eul" tau, in propria
ratiune, cu refuzul de a te mai supune poftelor si capriciilor mintii, inimii sau trupului tau, de a le
mai cauta indreptatire si de a le mai da intaietate absoluta.
Multi parinti de astazi au spus si spun ca omul contemporan nu mai "stie" sa asculte si sa se
smereasca nefatarnic. Crestinul de astazi este mult prea plin de sine, prea incantat de
acumularile si de constructiile mintii sale, prea indragostit, pana la orbire, de ceea ce simte
intr-un anumit moment dat sau de o dorinta care il mistuie, tine cu dintii prea mult de un plan
sau de un scop pe care si le-a propus si pe care le-a cultivat, poate, obsesiv si irational, ca sa
mai poata sa devina efectiv un om innoit intru Hristos. Suntem bogati pana la refuz de patimi ale
mintii si ale inimii care vin din omul nostru cel vechi... si pe care nu dorim in ruptul capului sa le
lasam in pragul Bisericii.Nu ne convine sa renuntam la convingerile dobandite din formarea
noastra lumeasca, la logica ratiunii noaste cazute, toate parerile preconcepute si ideile fixe, la
idealurile si proiectele de care ne-am lipit inima si care ne robesc, la toate criteriile si reperele
de valoare dupa care ne orientam, la toate obiceiurile care ne-au devenit "a doua natura" si nu
admitem sa le mai punem in discutie. Incercam sa altoim credinta pe firea noastra veche,
schimbata numai pe la suprafata, si facem apoi din minte o "desfranata" care este chemata sa
justifice prin cuvinte ale credintei tot ceea ce ne serveste persistentei in patimile si in modul
nostru de a fi de pana atunci.
Cum scriam si altadata, niciodata pana in vremea noastra omul n-a fost mai mandru, mai
autosuficient, mai indaratnic, mai inchinator la idolul mintii proprii. Desteptaciunea si cultura
(sau doar "versarea" prin experienta vietii) l-au dus pe omul contemporan pana la culmi
nebanuite de rafinament si subtilitate in gasirea unor modalitati de a se pacali pe el insusi, de a
inventa justificari sofistice (dar teologice, duhovnicesti!) verosimile pentru toate, de a se refugia
2 / 4
Predic la Duminica a XII-a dup Cincizecime: Cum fugim de Hristos?
Smbt, 30 August 2014 21:44
in victimizari si de a face in asa fel incat "sa cada mereu in picioare" si sa nu se lase "(in)frant"
niciodata. De a se strecura mereu profitabil si oportun(ist), de a se descurca in toate, de a
aluneca mereu pe langa adevar.
Cand ne ciocnim in viata cu oglindirea reala a imaginii noastre, cu adevarul despre noi, nu
acceptam sa ne oprim din drum, nu vrem sa ne trezi, ci schimbam directia, "intoarcem capul"
si... fugim, evadam...Viata celor mai multi dintre noi a ajuns, practic, si cu ajutorul conditiilor
lumii contemporane, o fuga neintrerupta. Fugim de Dumnezeu, fugim de constiinta, fugim de
toate situatiile si de oamenii prin care ne vorbeste Dumnezeu, necomplezent, despre cum
suntem, de fapt. Fugim de tot ceea ce ne poate chema la "nelinistea cea buna", de ceea ce ne
scoate din "ale noastre". Ne refugiem in orice ne poate ajuta sa "uitam", cautam numai ceea ce
ne confirma si ne intareste, ne "drogam" cu toate stupefiantele cotidiene ale vietii, orice, numai
sa nu ne mai intalnim cu strigatul constiintei, cu chemarea lui Dumnezeu.Fugim imprastiindu-ne
cat putem mai mult, evitand infricosati singuratatea cea fertila, incarcandu-ne la maximum
timpul si pierzandu-l, totodata, cu toata inconstienta.
Fugim uneori de Hristos, inclusiv amagindu-ne ca Il slujim, ca lucram in numele Sau, dupa
socoteala noastra. Cum se poate? Iata cum:
" 'Doamne, Doamne! N-am proorocit noi n numele Tu? N-am scos noi draci n numele Tu? i
n-am fcut noi multe minuni n numele Tu?'. Cei "alei" sunt cei care rostesc aceste cuvinte
cei care i-ar fi "pltit datoriile" i ar fi avut reputaia de slujitori ai lui Hristos, fcnd lucruri care
s impresioneze, n mod ostentativ pentru El. i Domnul va rspunde: "Niciodat nu v-am
cunoscut pe voi; deprtai-v de la Mine, voi toi cei care lucrai frdelegea" (Matei 7:23-24).
Unde au greit, pentru a fi respini att de aspru de Domnul? n "numele" lui Hristos au fcut
lucrurile lor, dar nu n Duhul lui Hristos, i astfel nu vor fi trit potrivit poruncilor Lui. Faptele lor,
fiind fcute pentru lumea aceasta, vor pieri n aceast lume. Se vor fi purtat conform credinei
pe dinafar, dar n interior nu-i vor fi ndreptat vieile ctre cer. i se vor afla n faa
Judectorului cu minile goale. (vezi aici continuarea)
In cele ale credintei, cine mai doreste astazi sa se ocupe de curatirea launtrica, sa-si planga
pacatele, sa doabandeasca smerenia si harul Duhului Sfant, sa-si taie voia pentru Dumnezeu?
Cine sa mai jinduiasca astazi dupa viata duhovniceasca, cine sa se mai dea ceasul mortii,
chinuit si "disperat" dupa implinirea poruncilor evanghelice, dupa urmarea caii celei inguste si
grele? Cine?, cand, iata, este atat de tentant si de usor sa iesi in afara, sa predici altora, sa dai
lectii, sa faci misiune si marturisire inainte de a fi apucat sa te formezi si sa te schimbi cum
trebuie pe tine. Cine?, cand, iata, este atat de tentant si usor sa te indeletnicesti zilnic cu "barfa"
si "scandalul" zilei in Ortodoxie, sa urmaresti si chiar sa iei parte la ultimele 'stiri si dezvaluiri
senzationale' de pe bloguri, sa-ti umfli pieptul de mandrie ca "aperi dreptatea" si sa te simti
satisfacut ca "le-ai zis-o" tuturor "ratacitilor", ca "i-ai facut praf".
Da, poate am vrea uneori sa stim cam ce ne mai lipseste, dar cand aflam raspunsul, ne
intristam si plecam. Asta daca nu cumva chiar ne salbaticim, ca fariseii, si ni-l facem dusman pe
care prin care Dumnezeu cauta sa ne scoata la lumina.
Nu, nu vrem sa ne lasam cuceriti si schimbati de Hristos. Nu vrem sa nu mai traim noi, ca sa
locuiasca El, intreg, intru noi. Domnul Hristos, desigur, care "cauta cu drag" la noi, ne va iubi in
continuare si ne va mai cauta pe la raspantii de viata, insa ramane faptul ca L-am respins, ca
ne-am speriat de chemarea Lui dulce si lina de Bland Pastor.
Nu ne cerea neaparat, cum nu-i cerea nici tanarului din Evanghelie, sa ne calugarim (cum gresit
se mai talcuieste adeseori si azi), sa facem acte marete si necugetate, prin care sa ne lipsim
familia de cele trebuincioase, ci ne cerea absolut acelasi lucru pe care l-a cerut fiecaruia prin
3 / 4
Predic la Duminica a XII-a dup Cincizecime: Cum fugim de Hristos?
Smbt, 30 August 2014 21:44
cuvantul evanghelic:
"Cel ce voieste sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia Crucea sa si sa-Mi urmeze
Mie".
Deci, "cel ce voieste". Asa cum i-a spus si tanarului: "Daca vrei...". Dumnezeu nu ne cere si nu
ne indeamna la altceva decat la ceea ce noi insine paream ca vrem. Daca nu, stim raspunsul
Domnului: "... cu greu va intra un bogat in Imparatia cerurilor".

Predica a fost preluat integral din pagina

http://www.cuvantul-ortodox.ro
4 / 4