INSTITUTUL TEOLOGIC ROMANO-CATOLIC „SF.

IOSIF”

METAFIZICA-CARŢILE:ZETA, ETA, THETA

Lucrare prezentată la Istoria filozofie

de studentul DAMIAN BUDĂU, Anul I,
pr. prof. BOGDAN HERCIU

IAŞI 2009
 2

CARŢILE VII, VIII, IX ( ZETA, ETA, THETA)

Acestea sunt considerate considerate cărţile de bază ale metafizicii.

CARTEA ZETA (VII)

În această carte este tratată ideea de substanţă şi esenţă.

Aristotel pornind de la controversata problemă a Fiinţei, dezvoltă şi explică
noţiunea de substanţă sau esenţă. Aristotel definea Fiinţa cu expresia “ceea ce este”, şi
avea următoarele caracteristici : eternă, autonomă, prioritară ş.a. Fiinţa este prioritară
atât în ordinea cunoaşterii, în cea a timpului, cât şi în cea a definiţiei (Este necesar ca în
definiţia fiecărui lucru să fie conţinută definiţia Fiinţei.)1. El menţionează ca Fiinţa are
mai multe sensuri iar scopul filosofiei este acela de a înţelege conceptul de Fiinţă. Un
fel de “a fi” primar este ceea ce Aristotel numeşte substanţă. Aristotel consideră patru
sensuri pentru substanţă:esenţa( ceea ce este în sine lucrul), universalul, genul la care o
substanţă aparţine şi substratul.
Aristotel considera substanţă , ceea ce are o existenţă de sine stătătoare ţi ceea ce
rămâne identic pe parcursul schimbării. Ex: Când marmura primeşte forma unei statui,
ea e într-adevăr schimbată,dar această schimbare e doar accidentală, în sensul că
substanţa e tot marmură, diferind doar figura sau forma. Totuşi în anumite cazuri
,substanţa nu rămâne deloc aceeaşi: astfel, atunci când vaca paşte iarba, aceasta este
asimilată prin procesul de digestie şi ia o nouă formă substanţială2.
Aristotel susţine că orice se poate schimba în definitiv, în altceva dar există totuşi un
substrat ultim lipsit de orice caracteristici proprii, în afara potenţialităţii ca atare, numit
materie primă-ce se află în toate lucrurile materiale şi este fundamentul ultim al
mişcării3.
CAPITOLELE 4-12 sunt dedicate teoriei lui Aristotel despre esenţă care este criteriul
de substanţialitate. Esenţa se defineşte ca ceea ce este în sine lucrul, „e ceea ce el este
declarat a fi în mod intrinsec”.
CAPITOLELE 13-15 iau în considerare, şi demit, ideea că substanţa este universalul ori
genul, şi sunt în mare parte un atac la teoria platoniciană a ideilor. Aristotel susţine că,
în cazul în care lucrurile gen şi specie sunt individuale, atunci speciile diferite ale
aceluiaşi gen conţin genul de lucru individuale, care duce la absurdităţi.
CAPITOLUL 17 are o direcţie total diferită tratând ideea că substanţa este într-adevăr o
cauză

1
ARISTOTEL,Metafizica,IX, tr.Andrei Cornea, Ed. Humanitas, Bucureşti 2001.
2
FREDERICK COPLESTON, Istoria filosofiei,I Grecia si Roma,trad. de Stef. Dominic
Georgescu si Dragos Rosca, Bucuresti: ALL, 2008.
3
FREDERICK COPLESTON, Istoria filosofiei.
 3

CARTEA ETA (VIII)

Considerând Fiinţa ca substrat şi materie, iar materia se află în virtualitate,

Aristotel încearcă să explice care este Fiinţa lucrurilor senzoriale luate în actualizare.
Acesta afirmă existenţa a mai multor diferenţieri ale lucrurilor: unele sunt obţinute prin
compoziţia materiei, altele printr-o legătură, printr-o lipire, printr-o îmbinare, altele se
deosebesc prin moment, altele prin afectările produse asupra simţurilor, unele se
diferenţiază prin adaos altele prin lipsă .ş.a.
Pentru unele lucruri , faptul de a fi, este determinat de toate acele diferenţieri,
prin aceea că unele părţi sunt unite, altele sunt amestecate, altele sunt condensate4.
Deşi Fiinţa nu este nici una, nici două luate împreună, dintre diferenţierile
amintite mai sus, totuşi există ceva analog şi în fiecare lucru. Iar după cum în cazul
Fiinţelor, ceea ce este predicat al materiei, este chiar actualizarea la fel se întâmplă, în
cel mai mare grad şi în restul definiţiilor.
Vorbind apoi despre definiţie , afirmă că e un enunţ unitar, dar e aşa nu printr-o
înlănţuire episodică ci prin faptul că ea reprezintă o unitate.
Există astfel trei moduri de a defini un lucru: prin indicarea materiei, a formei
sau a ambelor care se referă la compusul dintre materie şi formă. Aceasta din urmă e
definiţia completă şi autentică şi ea corespunde din punct de vedere ontologic cu
definiţia logică cu gen proxim şi diferenţă specifică, unde genul corespunde materiei
iar diferenţa specifică-formei.

CARTEA THETA (IX)

Pornind de la premisa că Fiinţa (ceea ce este ) se concepe, pe de-o parte, ca ceva,

sau ca o calitate, sau ca o cantitate, pe de altă parte, ca fiind în virtualitate, în
actualizare şi conform cu activitatea sa, Aristotel explică aici despre termenii de
“virtualitate” şi “actualizare” amintiţi în cartea a-VII-a spumând că se întrebuinţează
cel mai mult la lucrurile concepute numai în raport cu mişcarea.
Virtualitatea e definită cu termenul de capacitate şi de faptul de a fi capabil. Există
o realitate de a suporta, care, în cel care suportă, reprezintă principiul transformărri
passive datorită altcuiva şi virtualitatea de a resistă la transformările spre mai rău, cât şi

4
ARISTOTEL,Metafizica,IX, tr.Andrei Cornea, Ed. Humanitas, Bucureşti 2001,pag 227.
 4

de a rezista la nimicirea adusă de alt element şi aflat sub puterea unui principiu
transformator5.
Există virtualităşi raţionale şi vietualităţi iraţionale. Toate virtualităţile raţionale sunt
identice cu virtualităţile contrare , în vreme ce fiecare virtualitate iraţională are câte o
virtualitate contrară: de exemplu, caldul este virtualitatea numai de a încălzi, în timp ce
medicina este virtualitatea dopotrivă de a îmbolnăvi şi de a însănătoşi.6
Virtualităţile sunt principii transformatoare ale unui lucru în alt ceva.
“Actualizarea este prezenţa lucrului nu în felul în care spunem că ea este în
virtualitate. Vorbind despre virtualitate spunem că Hermes se află în piatră şi că
semidreapta se află în dreaptă, fiindcă ei ar putea fi scoşi de acolo.”7 Actualizarea, este
acel mod de a fi, în care un lucru poate produce alte lucruri sau poate fi produs de
acestea. Actualizarea este termenul ce marchează contrastul între ceea ce are formă, şi
ceea ce are doar posibilitatea de a poseda formă.8

BIBLIOGRAFIE

ARISTOTEL,Metafizica,IX, tr.Andrei Cornea, Ed. Humanitas, Bucureşti 2001.

5
ARISTOTEL,Metafizica,IX, tr.Andrei Cornea, Ed. Humanitas, Bucureşti 2001 pag 291
6
ARISTOTEL,Metafizica,IX, tr.Andrei Cornea, Ed. Humanitas, Bucureşti 2001.
7
ARISTOTEL,Metafizica,IX, tr.Andrei Cornea, Ed. Humanitas, Bucureşti 2001,pag 298.
8
Cf. A.FLEW, Dicţionar de filozofie şi logică, trad.română D. Stoianovici, Humanitas, Bucuresti 2006.
 5

A.FLEW, Dictionar de filozofie şi logică, trad.Drăgan Stoianovici, Humanitas, Bucureşti

2006.

FREDERICK COPLESTON, Istoria filosofiei,I Grecia si Roma,trad. de Stef. Dominic

Georgescu si Dragos Rosca, Bucuresti: ALL, 2008.