m ustur privind focul care zvcnete necontenit din gurile voastre. e focul Iadului,nenorociilor, att de uscat,att de secetos. nemaiputnd s-ndur cumplita,arztoarea suferin, mi smulg precum o fiar, ochii din orbite i-i arunc turbat spre soare. dar soarele, divinul soare, scrbit de imaginile imprimate pe irisul ochilor mei murdari i prjete subit. prvlindu-se, ncini precum jarul, cei doi ochi cad n ocean, n divinul ocean... fcnd s clocoteasc fiile de ap
de care sunt mbriai.
din contopirea ochilor cu apa, iau natere vapori, vapori predestinai srutului divin cu atmosfera. iar din umedul srut iau natere nori cenuii divini nori cenuii nori cu rcoroase guri ncep de-odat s scuipe picuri de ploaie, umplnd din abunden gurile adnci lsate de ochii mei uscai i goi. venii fraii mei,venii v rog cu toii i nmuiai-v limbile prjolite, adpai-v gurile voastre deshidratate de-atta venin, i stingei focurile Iadului cu ap din aceste dou fntni binecuvntate.