Scribd Logo
Încărcați

Bine ați venit la Scribd!

  • Dogmatica

    Încărcat de

    kikk284
    67 vizualizări78 pagini
    Subiecte dogmatica Teologie

    Drepturi de autor

    © © All Rights Reserved

    Formate disponibile

    PDF sau citiți online pe Scribd

    Vi se pare util acest document?

    Este necorespunzător acest conținut?

    Raportați acest document
    Subiecte dogmatica Teologie

    Drepturi de autor:

    © All Rights Reserved
    Descărcați ca PDF sau citiți online pe Scribd
    Indicator pentru conținut neadecvat
    67 vizualizări78 pagini

    Dogmatica

    Încărcat de

    kikk284
    Subiecte dogmatica Teologie

    Drepturi de autor:

    © All Rights Reserved
    Descărcați ca PDF sau citiți online pe Scribd
    Indicator pentru conținut neadecvat
    din 78
    72 DOGMATICA GENERALA Caile de transmitere a Revelatiei supranaturale Sfinta Scriptura si Sfinta Traditie Revelatia divin’ s-a realizat in intreaga istoria omenirii, incepind cu Cea dati protopirintilor nostri si terminind ca cea care a atins culmea, in Tisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel intrupat, cum rezulti Limurit din cuvintele Sfintului Apostol Pavel (Evr. 1, 12). De asemenea, ea S-a produs «in multe chipuri», potrivit intelepciunii Ini Dumnezen, Care a ales calea cea mai potrivita, fintnd seama de locul si timpul in care Sa produs, de posibilitatea de intelegere a amenilor ciirora s-a dat, pentru ca adevarurile descoperite si fie insusite cit mai deplin, Desigur, aceast Revelatie s-a pastrat si transmis de-a lungul vr mii, in intreaga perioadi a Vechiului Testament, a Noului Testament si pind in zilele noastre, si se va pastra si transmite pind la sfirsitul veacy- Hilor, pastrétoarea si transmititoarea ei flind Biserica, Revelatia sa in- Cind vorbim ins& de pastrares he punem mai multe intrebari: Scriptura si Sfinta Traditie sint doua modalitati sau doud moduri de Axare, pistrare si transmitere a revelatiei, Ble nu Se-deosebesc ca fond, intre ele existind o strinsi legdturd, ci diferd numai cu privire la mo. dul in care Revelatia ni s-a transmis si este cuprins& in ele. Ciici intre- gul confinut al Revelafiei se cuprinde in amindoua, una find strins lo- gat de cealalté, de aceea, ele au 0 valoare egali ca pistritoare si tansmijatoare ale Revelafiei, neputinducse acorda uneia fafti de cea- Jalté 0 superioritate sau 0 valoare in plus. ® fina Scriptura. Sfinta Scripturd sau Bibliq {de la grecescul pip- ior, Pifia ——~ carte, c&rfi) este o colectie de cirfi sfinte, scrise de Prooroci, apostoli si alfi oameni alesi, sub inspiratia Duhului Sfint; ca cuprinde adevaruri de credin}&, norme de purtare, precum si unele re- latiri istorice, pe care Dumnezeu le-a descoperit spre a fi scrise, pas- trate si transmise credinciosilor in Scopul mintuirii, Deoarece ea cu- REVELATIA DUMNEZEIASCA 73 prinde adevaruri descoperite de Dumnezeeu, i s-a spus si Cuvintul lui Dumnezeu. Sfinta Scriptur& se compune din dowd parti si anume: Vechiul Testament si Noul Testament. Vechiul Testament ne infatiseaz& istoria revelatiei de la Adam pind la Hristos si cuprinde 39 de cirfi .canonice sau inspirate, la care se mai adaug& inca 13 c&rti si fragmente de cirti necanonice, neinspirate, dar bune de citit; find ziditoare de suflet, iar Nou] Testament cuprinde 27 de carfi, toate canonice sau inspirate. Am- pele Testamente sint normative pentru credint& si purtare, dar cea mai mare valoare o are Noul Testament, deoarece el cuprinde deescoperi- rea dumnezeiascé facut{ de Insusi Fiul lui Dumnezeu si transmis’ de fintii Apostoli. Valoarea Vechiului Testament a fost recunoscuti de Insusi Mintuitorul Hristos, referindu-se adeseori la profefiile acestuia despre Sine. E] a declarat in mod expres: «Sd nu socotifi cd am venit sd stric legea sau proorocii. N-am venit sd stric, ci sd implinesc» (Ma- tei, 5, 17), iar Sfintul Apostol Pavel spune: «Asa cd legea (lui Moise) este sfintd, si porunca, sfintd i dreapta si bund» (Rom. 7, 12); iar in alt loc numeste legea lui Moise «pedagog spre Hristos» (Gal. 3, 24). Nu- mind legea mozaici «umbra bunurilor viitoare» (Evr. 10, 1), Sfintul Pavel arali valoarea Vechjului Testament in raport cu cea a Noului Testa- ment, pentru c& legea e numai umbra, nu insusi chipul Iucrurilor. Sfin- tii P&rinti'de ‘asemenea aratai clar care este deosebirea intre cele doud Testamente, de asemenea, superioritatea, Noului Testament fafi de Ve- chiul Testament. Raportul dintre ele il arati Fericitu] Augustin prin urm&toarele cuvinte: «Novum Testamentum in vetere latet, Vetus Tes- tamenium in novo patet» (Noul Testament e ascuns in cel Vechi, Ve- chiul Testament se deschide in cel Nou»), 1) Inspiratia Sfintei Scripturi. Intreaga Scriptura este o oper’ inspi- raté de Duhul Sfint. Desi in cirtile Vechiului Testament nu se afirma ni- caieri ci ele sint c&rfi inspirate, din numeroase locuri rezult& c& autorii acestora le-au scris dupa porunca lui Dumnezeu. «Fost-a cuviniul Dom- nului caitre ‘mine si a zis.., masturiseste proorocul Ieremia (Jer. 2, 1), iar Isaia zice: «Si a zis Domnul cdtre mine: Ia 0 carte mare si scric deasupra ei cu slove omenesti...» (Isaia 8, 1). Referindu-se adeseori 1a “ele, Mintuitorul le acord’ o prefuire deosebiti: «Cercetafi Scriptu- rile...», le spune Mintuitorul, iudeilor-, cdci acelea sint care mérturi- sesc despre Mine» (loan, 5, 39). In Noul Testament avem insti nume- roase dovezi cu privire la inspirafia sau insuflarea intregii Sfintei Scrip- turi. Astfel, Sfintul Apostol Pavel scrie lui Timotei: «Toatd Scriptura 74 DOGMATICA GENERALA este insuflaté de Dumnezeu si de folos spre invéjdturd, spre mustrare, spre indreptare, spre povdjuire intru dreptate» (II Tim. 3, 16). Inc& din primele decenii de existen{&, Sfinta Bisericé a stabilit ca- nonul cirfilor inspirate sau insuflate de Duhul Sfint. Dar ce se intelege prin inspiratie sau insuflare? Inspirafia sau insuflarea Duhului Sfint este acfiunea dumnezeiasc’ asupra unui autor sfint, prin care Dumne- zeu ii lumineazd mintea acestuia spre a cunoaste si infelege cele des- coperite, il indeamna& sé scrie si fl fereste de greseli in decursul scrisu- Ini. Aceasti actiune nu trebuie infeleas4 ca o inspiratie verbal&, in sensul ci Duhul Sfint i-a dictat autorului sfint, cuvint cu cuvint,.cele pe care acesta le-a scris — asa cum au crezut Filon, Iustin Martirul, Ate- nagora, Teofil de Antiohia, Ipolit, sau cum cred ast&izi in general neo- Protestanfii — ci numai c& acesta a primit.de la Dumnezeu confinutul de idei al Revelatiei, dar nu i-a fost anulat’ cugetarea, voinja ori fe- lul in care el a redat cele descoperite. E vorba deci de o inspirafie re- al&, dinamic&: Dumnezeu i-a respectat scriitorului sfint personalitatea si libertatea de a reda in felul stu propriu cele descoperite.-Dovada acestui fapt 0 constituie modul deosebit si stilul specific in care: fiecare autor sfint red& continutul Revelatiei. Inspiratia divin& nu e deci efec- tul magic al unei lucrdri divine, ci rezultatul conlucrdrii dintre factorul divin si uman. 2) Lectura si tilcuirea Stintei Scripturi. Biserica Ortodox nu nu- mai ca permite, dar si recomanda credinciosilor ei citirea Sfintei-Scrip- turi, dar aceasta nu inseamn& c& ea ingiduie fieciruia sé o tileuiascé dup& mintea si priceperea sa. Aceasta cu atit mai mult, cu. cit in Sfinta Scriptura’ avem recomand&ri clare in aceast privintk. Ast- fel, Sfintul Apostol Petru spune despre unele scrieri ale Sfintu- lui Pavel c «in ele stint unele lucruri anevoie de injeles, pe care cei nestiutori si neintdrifi le rdstdlmacesc, ca $i pe celelalte Scripturi, spre @ lor picrzanie» (II Petru, 3, 16). De asemenea, Diaconul Filip, in drum spre Gaza, intilnind pe famenul etiopian citind, in céruf%, din prooro- cul Isaia, l-a intrebat : «Oare fnfelegi cele ce citesti ?, la care famenul a r&spuns: «Cum voi putea injelege, de nu md va povdfui cineva?». (Fapte, 8, 27—31). Agadar, credinciosii care citesc Sfinta Scriptur& vor trebui si se menfin& pe linia tilcuirii pe care le-o d& Biserica, fra se abate de la aceasta. +b) Sfinta Tradifie. Al doilea izvor al Revelatiei divine sau. a,doua modalitate de fixare, p&strare si transmitere a revelatiei divine .este Sfinta Tradifie, REVELATIA DUMNEZEIASCA *5 Cuvintul tradifie e de origine latind si inseamn4 predare, transmi- tere, de unde i numirea de Predanie ce i se d& Tradifiei, Termenul tra- difie este folosit in mod curent si in limbajul profan, infelegindu-se prin el totalitatea inv&t&turilor, datinilor, practicilor, creatiilor spirituale - si materile, mostenite de la 0 generatie la alta. In sens teologic, prin Traditie se inelege tolalit gra vi Mintuitorul si Sfintii Apostoli, find ulterior consem- naté ii Sctis $i pastrate de catre Sfinta Bisericd pind in zilele noastre. 1) Sf. Scripturd si Sf. Tradifie. Spre a infelege importanta si valoa- rea Tradifiei, e necesar s& facem citeva preciziri. Modul de propové duire al Mintuitorului si al Sfinfilor Apostoli a fost predica oral&, dect transmiterea Evangheliei prin grai viu, Desigur, acest mod de propo- v&duire era general, iar predica finea seama de condifiile istorice, so- ciale, culturale si materiale ale ascultétorilor. Mintuitorul Hristos n-a lsat scris nimic, de asemenea si cei mai mulfi dintre Apostoli. Cit pri veste scrierile rimase de la Apostolii care au scris, ‘sau de la ucenicii acestora (Matei, loan, Pétru, Pavel, Marcu, Lica, Iacov, Iuda), scrieri care formeazi Noul Testament, ele sint scrise mai mult ocazional, spre a r&spunde nevoilor celor c&rora le-au fost adresate, majoritatea. lor fiind legate de anumite situafii si imprejur&ri locale, uneori presante (ca de ex. Epistola citre Galateni), Asadar, scrierile Noului Testament nu sint tratate de teologie si nici n-aui fost scrise cu intentia de.a cu- prinde totalitatea invaf&turii propovaduite de Mintuitorul si Sfinfii Apostoli tuturor crestinilor de totdeauna. Faptul c& ele se potrivesc si nevoilor crestinilor din zilele noastre si c& ele au fost pastrate cu cea mai mare griji pina astiizi dovedeste originea lor divin’, in sensul ca adevarurile cuprinse in ele sint revelate si sint necesare crestinilor pentru mintuire. Refinem deci c& Sfinta Scripturd este 0 colectie de c&rfi sfinte, scrise sub inspiratia Dubului Sfint, care cuprinde descoperirea dumne- zeiasc& privitoare la credinfa si viefuirea crestin’, dar carfile ei au fost scrise mai mult ocazional, in leg&tur& cu nevoile credinciosilor . de atunci si-ea nu cuprinde totalitatea inv&taturii propovéiduite de Mintu- itorul si-de Sfinfii Apostoli. Dat fiind faptul c& Stinta Scriptura a fost scris& mai mult ocazional, este de la sine infeles c& ea nu cuprinde intreaga invaf&tura revelatd, o mare parte a acesteia riminind nescris&, dar find predat& prin grai viu si p&strt de Sfinta Biseric& In aceast& privint&, cele scrise de Sfin- tul Evanghelist Ioan sint edificatoare: «Sint incd gi alte multe lucruri 76 DOGMATICA GENERALA i be ‘care Je-a facut Tisus, care,dacd s-ar fi scris cu deamdnuntul, mi se Pare cd nici in lumea aceasta n-ar incdpea carfile ce s-ar fi scrisn (Ioan, 21, 25), jar in alt loc: «fncd si alte multe seme a facut Lisus inaintea ueenicilor Sdi, care nu sint scrise ‘in cartea aceasta...» (Ioan 20, 30), Este deci usor de infeles ci dact Sfnta Scriptura cuprinde numai 4 ° Parte din Descoperirea dumnezeiasci fai de mulfimea celor savir- 5 site si propoviiduite de Mintuitorul si de Stintii Apostoli, cealalt& parte it @ acestei Descoperiri, care n-a fost consemnatd in Sfinta Scriptura, dar i S-a péstrat prin grai viu, formeaz4 un tezaur > la fel de pretios ca si cel al Slintei Scripturi, ea purtind numele de Sfinta Traditie sau Predanie. Pe de alt& parte, Sfinjii Apostoli au fost trimisi de Mintuitorul si Propovaduiasc& Evanghelia prin grai viu: «Mergind, invé{afi toate neamurile.. invdjindu-le s& pdzeascd toate’ cite am porunelt voud», i (Matei, 28, 19, 20), cici El Insusi le-a dat acéstora inv&tatura si porun- | cile Sale tot prin grai viu. Stintul Pavel confirm acest adevir cind i Spune: «Cdci credinfa vine din auzire (predica auzitd), iar austrea vine 1 din cuvintul lui Dumnezeu» (Rom, 10, 13). La fel, din cele scrise in c&r- Hle Noului Testament de ciitre unii dintre Sfintii Apostoli, rezulté clar c& modul obisnuit de predare a invataturii evanghelice nu era scrisul, ci propovaduirea orala, Astfel, Sfintul Ioan serie in a doua sa epistola : «Multe am a vd serie, dar n-am voit sa le scriu Pe hirtie, cu cerneald, ci ndddjdwiesc sd vin la voi $i sd grdiesc gura catre gurd, ca bucuria noas- 1rd sa fie deplind» (II Toan, 12), iar lui Gaiu ii series «Mute Jucruri aveam sai scriu; totusi mu voiesc sé fi le scriu cu cerneald si condei. Ci nd- 13, 14), La fel, Sfintul Apostol Pavel le aminteste presbiterilor din pa tile Efesului, adunafi la Milet : «Drept aceea, Privegheaji, aducindu-vaé | aminte ca timp de trei ani n-am contenit, noaptea si ziua, sd vd indemn cu lacrimi pe fiecare dintre vol.» (Fapte, 20, 31). Rezult& deci c& autorii Sfintei Scripturi, in scrierile lor adresate unor Comunitafi crestine sau unor persoane singure, nu Je-au prezentat aces- ofa tatteaga invayaturd crestin’ pe care le-o propoviiduiser may wn | inte prin grai viu, sau aveau de gind si le-o Propovaduiascé, ci le-au i timp si interesaw comunitatea lor local, dar modul obisnuit si comun Ge a le preda invatatura i de a-i feri de raiticiri era predica orali sau Vorbirea «guri citre gurdn, Ceea ce trebuie inst refinut, este ci invafiturile transmise si pis- trate In Sfinta Tradifie au aceeasi valoare si importanta ca si cele cu- Prinse in Sfinta Scripturi, deoarece ele provin tot din aceeasi Desco- REVELATIA DUMNEZEIASCA 7 lor dovedesc indiscutabil acest adevar: «Drept aceea, frafilor, stafi n clintiti $i inefi predaniile pe care le-afi invéfat fie prin cuvint, fie prin ; epistola noastrd» (II Tes. 2, 15). Asadar, tot ce a predicat Apostolul Pa- vel prin grai viu tesalonicenilor are aceeasi valoare ca si ceea ce le-a transmis in scris, prin epistolé. Autoritatea invat&turilor predate verbal si egala cu a celoy fixate in scris rezult& si din alte locuri din Sfinta Scriptura, precum: I Tim. 6, 20; II ‘Tim. 2, 2; 3, 4 $.a. Acelasi Apostol numeste Tradifia «dreptarul invdfdturilor sdindtoase» (II Tim. 1, 13), in- demnind pe Timotei si-1 pazeasc& cu multa grija (I Tim. 6, 20). Dar ceea ce mai trebuie refinut si subliniat, este faptul c& ins&si Sfinia Scriptura a fost scrisi pe temeiul Sfintei Tradifii, c&ci la inceput a fost numai Traditia si apo! s-a scris Scriptura ca o parte,a acesteia. Cea mai_veche certe.a Sfintei Scripturi_s-a_scris abia la anul 43, deci dup& un deceniu de propovaduire oral’ a Evangheliei lui Hristos de ca- tre Apostoli, iar scrierile sfintului apostol Ioan s-au scris abia la sfir- situl veacului I d. Hr. Marcu si Luca si-au scris Evangheliile lor pe te- meiul Sfintei Tradifii, care a existat mai inainte de a fi fost scris’ vreo carte a Noului Testament. Mai mult, in unele locuri din c&rfile Sfintei Scripturi, autorii lor redau invafaturi si fapte care nu provin decit din Tradifie. Astfel, sfin- tul apostol Pavel se adreseaza presbiterilor din jurul Efesului, adunati la Milet, cu urmitoarele cuvinte: «Toate vi Je-am ardtat..., aducin- du-vd aminte de cuvintul Domnului Iisus, cé El a zis: Mai fericit este ada decit a lua» (Fapte, 20, 35). La fel este locu] din II Tim. 3, 8, unde se aminteste de Iannes si Iambres, care s-au impotrivit lui Moise in Egipt, ca si locul din epistola lui Iuda (v.9), unde se vorbeste despre cearta dintre arhanghelul Mihail si diavolul pentru trupul lui Moise, precum gi alt loc din aceeasi epistola (v. 14—15), unde se vorbeste des- Pre proorocia lui Enoh, al saptelea de la Adam. Aceste invifiituri i fapte n-au putut fi luate decit din Sfinta Traditie, deoarece Sfinta Scrip- tura nu aminteste nicdieri de ele. Sfinfii Parinfi in unanimitate au inv&jat ci Sfinta Tradifie este pas- tritoarea Revelafiei divine. Astfel, Sfintul Vasile cel Mare spune: «Din dogmele si practicile Jinute de Bisericd, pe unele le avem din in- vdjétura scrisd, iar pe altele le-am primit din tradifia Apostolilor. $i unele si altele au aceeasi putere», La fel, sfintul Ioan Gur& de Aur zice: «Este evident cd apostolii n-au predat toate prin scrisori, cf multe fard de scrisori, dar $i acestea sint vrednice de credinfé». M&rturii asemand- toare avem de la toti Sfintii p&rinfi care vorbesc in scrierile lor despre Revelatia duinnezeiasc’, precum: Ignatiu de Antiohia, Policarp de Smira, Irineu, Ciprian, Clement Alexandrinul, Grigore de Nissa si alfii. vi) DOGMATICA GENERALA 2) Aspectul statornic si dinamic al Tradifiei. Sfinta Traditie dum- nezeiasci, apostolic’ (ca una ce cuprinde Revelatia dumnezeiasc& ce ni's-a transmis si pustrat prin Sfinfii Apostoli in chip nealterat) are dowd aspecte: Un aspect statornic, in care Biserica recunoaste fondul Traditiei dumnezeiesti apostolice, preluate de ea si un aspect dinamic, in care Biserica preluind Traditia apostolica si rimfnind statornic in ea, © dezvolt& continuu, dup& nevoile ei Suntrice si exterioare, ca réspuns la problemele fiec&rei epoci. Aspectul statornic al Tradifiei poate fi delimitat in timp, ea ince- pind la Cincizecime si tinind pin& la moartea ultimului apostol si care a fost fixat’ apoi in scris de Biseric’ pind in epoca Sinoadelor ecu- menice, iar aspectul dinamic al Traditiei este in continuare si nu se va termina pin& la sfirsitul veacurilor, intrucit -Biserica, culduzit’ conti- nuu de Duhul Sfint, rispunde mereu tuturor problemelor din fiecare epocd, stind ferm in Tradifia apostolic. In Tradifia cu aspect dinamic deosebim latura care corespunde unor nevoi temporare ale Bisericii si care e numitS de regul& «tradifia bisericeascd>, ca una care a fost dez- voltat’ de Biserici, in MA&rturisiri de credin{&, catehisme, canoane practici de cult etc. si care desi isi are baza ei in Traditia apostolic’, fiind 0 dezvoltare si actualizare a ei, totusi multe din elabordrile acestei tradifii bisericesti, nu au o valoare egal cu Tradifia dumne- zeiasca apostolica, statornicd, ci una mai mult istoric&, ca o m&rturie a continuititii credintei apostotice de-a Iungul veacurilor. Aceste elabo- r&ri, desi se bazeaz& pe Tradifia dumnezeiasc’, sint o dezvoltare mai pufin organicd a Tradifiei apostolice, find ficute in mare grab& sau suferind unele influenje eterodoxe, au prin urmare unele lipsuri. Dar toate dezvoltirile organice ale Tradifiei apostolice au intrat in Tradifia apostolic& sub aspect statornic respectiv in Sinodiconul Ortodoxiei, ca unele care redau f&& stirbire credinta apostolic’. 3) Monumente sau documente ale Stintei Tradifii : Sfinta Traditie s-a pastrat fn epoca apostolic prin grai viu si in practica Bisericili, dar incepind cu veacul al Il-lea, numeroase inv&féturi si practici ale ei au fost fixate sau consemnate de Biseric& intr-o serie de monumente sau documente. Acestea sint urm&toarele : — Hot&rfrile Sinoadelor ecumenice si particulare, definifiile lor dogmatice * vechile simboluri si m&rturisiri de credinfi; canoanele apostolice; canoanele Stintilor Purinti. — Viaja bisericeasc& oglindita in datinile, obiceiurile si practicile sale; REVELATIA DUMNEZEIASCA 79 — Cultul divin oglindit in c&rfile de cult si indeosebi in cele trei Sfinte Liturghii ; “~ Scrieri ale Sfinfilor P&rint — Monumentele de artd bisericeascd (inscriptii, arhitectur&, pic- tur’, sculpturd, monumente funerare etc) ; — Marturisirile de credinja mai noi ale Bisericii, catehisme si alte lucr&ri in care se oglindeste tradifia dinamic& bisericeascé +. Desigur, nu toate aceste doctimente sau monumente in care se aflé consemnate parfi ale Sfintei Tradijii au aceeasi valoare. Dar finind seama de cele doud criterii dup’ care putem cunoaste adevirata Tra- Gitie, vechimea si-ecumenicitatea, vom putea descoperi in fiecare din- tre acestea unele sau altele dintre inv&fiturile revelate, p&strate si transmise prin Sfinta Traditie. De subliniat este faptul ci scrierile ulte- rioare in care s-au consemnat unele din inv&t&turile Sfintei Traditii nu S-au scris sub inspirafia Duhului Sfint, deci ele nu au valoare de. Scrip- turd. 4) Criteriile Sfintei Tradifil. Dac& Traditia s-a pastrat si transmis pe cale oral, nu este de mirare dacd al&turi de traditiile adevirate, au aparut si tradifii false, unele avind la temelie o pietate sau evlavie cu totul exagerata a unora dintre crestini, iar altele, create in mod intere- sat de c&tre unii eretici, in scopul de a-si justifica, pe baza Tradifici, invafatura lor gresita. Ca exemplu putem da o serie intreagi de false tradifii in legitur& cu copilaria lui Iisus, cu viata Sfintei Fecioare Ma- ria, cu viata unora dintre Apostoli si altele, care ulterior au stat la te- melia multor c&rfi apocrife, care s-au raspindit printre crestini. 1. Tinem s& menfionim aici ci alituri de cele dowd modalit&ti de transmiterc a Revelajiei: Stinta Scriptura si Sitnta Tradifie, care sint principalele izvoare de care se foloseste Teologia dogmaticl in expunerea adevarurilor de credinia, ea se mai foloseste — ca izvoare sau c&liuze secundare — si de expunerile sau ‘Mérturisirile de credinfd, aprobate de unele sinoade din Bisericile Ortodoxe locale si acceptate ulterior de intreaga Bisericli Ortodoxd. Astfel de Mdrturisiri stint: Marturisirea Ortodoxa a Jui Petru Movili, mitropolitul Kievului, aprobat’ in Si- nodul de la Tasi, din 1642, la care au luat ‘parte reprezentanti ai Bisericii Ortodoxe Tomanesti, grecesti si rusesti, si Mdrturisirea lui Dositei, patriarhul lerusalimului, aprobata de sinodul din Ierusalim, de la anul 1672, Intr-o masuri mai mic& sint folosite si alte Marturisiri, cel putin tn pirtile In care invatitura ortodoxa este expusd fri rezerve; acestea sint: Mdriurisirea lui Ghenadie Scolarul, facuti de patriarhul Ghenadie la cererea sultanulii Mohamed al H-iea, dup& cucerirea Constantinopolului; Raspunsurile patriarhului Constanti- Ropolulul Ieremia al I-lea catre teologii protestanti din Tibingen, intre anii 1574 si 1581, si Marturisirea Jui Mitrotan Kritopulos din prima jumitate a veacului XVII, Alaturi de aceste Marturisisi, Teologia dogmatic’ mai foloseste, tot ca izvoare secundare, catehismele mai vechi sau mai noi, aparute In Biserica Ortodox8, ince- pind cu cele ale mitropolitilor Moscovel, Platon si Filaret, de la inceputul veacului al XIX-lea, si pind la cele din zilele noastre, existente in aproape toate Bisericile Ortodoxe locale. 114 DOGMATICA SPECIALA nire» (Col. 3, 38); Dumnezeu , texte in care se gisesc numirile de trup, suflet ‘si duh cu pri- vire la om, apolinaristii, netinind seama c& sfintul apostol Pavel afir- m& limpede si hot&rit dihotomia naturii omului (I Cor. 5, 3, 5; 7, 34), sustineau < om sint trei ente constitutive: trupul, sufletul si fabul sau_spiritul, ceea ce inseamné trihotomism, Adevarul, ins’, este altel, C&ci celor dou’ texte amintite numai forfat, neintemeiat, Ii se atribuie Injeles trihotomist, pentru ¢& in Sfinta Scriptur termenii de suflet si duh (spirit) sint tntrebuinfati"si unul pentru altul, denumind “acesasi parte din om, cea spiritual&, deci nu douk principii distincte, ci dou® puter! sau tuncyit ale acélelasi naturi spirituale a omului, sufletul fiind aici puterea viefii organice, iar duhul puterea viefii spirituale. Cu alte cuvinte, numirile de suflet si duh nu impart aici in dowd natura spiritual’ a omului, ci precizeaz’ doar cele dou’ aspecte ale acesiei naturi, aspectul viefii organice, cel inferior, si aspectul cunoasterii ra- tionale si al vointei libere, cel superior. Din textele pauline amintite mai sus (I Tes. 5, 23 si Evr. 4, 12) ma rezult& trihotomism in natura omului, ci, in primul text, numai ci omul in fntregimea lui trebuie s& se pistreze curat pentru venirea lui Hristos; iar in textul al doilea sint amintite mai multe parti (suflet, spirit, incheieturi, m&duv&, inima) ale naturii omului decit ar avea omul, dup& apolinarism chiar, Se vede clar c& ereticii trihotomisti au rémas incapabili de a p&trunde infelesul adevarat al textelor pauline si, in general, al textelor Sfintei Scripturi, riminind astfel strdini de izvoarele Revelafiei si de Biserica. Dihotomismul naturii omului rezult clar si din infelesul moral al cuvintelor pauline. Omul_care_se este cel care se ridic& la o viafii religios-morald superioar’, in hens Tar TIFistos, este om spiritial sau duKovnicesc. Asifel, psihicul se numeste siflet daca in Viafa Hu dépaseste naturalul, strictul trupesc; iar sufle- tul se numeste duh (spirit) dac& se ridic& prin har si strain’ in bine Ja © viajé ce depaseste naturalul. Prin acestea se arati existenta unei opozifii intre omul neduhovnicesc si cel duhovnicesc (I Cor. 2, 14—15; 15, 45—46; Gal. 5, 16—17), dar este de remarcat si de refinut c& opozitia 164 DOGMATICA SPECIALA nu-i fiinfial sau structurald, si: nu are la baz doud principii. deo- sebite, ci dowd chipuri de viefuire ale sufletului, Deci.dihotomismul na- turii omenesti se'impune sub toate aspectele. % Qmul_ca_protopdrinte, Pe temeiul Revelatiei, Biserica_invati_ci intrég neamul omenesc descifide din unica pereche a ‘primilor oameni, Adam si Eva, protoparinjii neamului_omenesc, singurii_creafi_nemijlo- cide Dumnezeu. Astfel, descinzind din acelasi_strimos,_ca urmare a binecayintanittate de Dumpezen_prmilorcament: «Fifi rodnicl sf Ya nmalfiji si umplefi_pdmintul si-] stdpinili» (Fac, 1 Sethi one nire formeazd 0 unitate de origin ‘Adam este «pdrintele réamului_omenesca’ (Int. Sol 4), iar Eva_«mamafuturor_celor viv (Eac. 3, 20), . SFINTA BISERICA DOCTRINA DESPRE SFINTA BISERICA ; INTEMEIEREA BISERICII CA ORGAN DE SFINTIRE SI MINTUIRE A CREDINCIOSILOR Mintuirea oamenilor se realizeaz& prin cuprinderea sau incorpo- rarea si cresterea lor in lisus Hristos, pin& la indumnezeirea firii ome- nesti in El (Efes. 4, 13). Mintuirea lumii si deci a tuturor oamenilor s-a infaptnit obiectiv in Tisus Hristos prin Intrupare, Jertfa, Inviere si Inaltare, iar mintuirea subiectivd sau personala a fiecdrui ins se face prin unirea cu Hristos, unire voiti si lucraté personal de fiecare om . 22. 12), prin care Hristos Se extinde in cei ce vin la El, acestia putindu-se imp&rt&si si bucura de bunurile pe care le-a cistigat ome- nitatea in viata a lui Iisus Hristos. Hristos ne iubeste pe tofi, frafii Sai, si ne cheama la El; iar locul de reala intilnire duhovniceasc& si de viefuire tainic’ impreund cu Hristos este Biserica, in care El, fiind Cap vazut al ei, este permanent prezent pin& la sfirsitul veacului (Matei 28, 20). Hristos mintuieste pe cei ce se unesc cu El, asimilindu-i in omenitatea Lui inviat’. Aceasta extindere a lui Hristos in cei ce vin la El este Biserica, organismul in care se incorporeaz&, sau in care sint incorporati cei cuprinsi in lu- crarea de mintuire personal& a lor de c&tre Hristos, Care {i primeste si fi ridic& treptat la starea omenitafii Sale de dupa inviere, prin harul revarsat asupra lor de Duhul Sfint in Sfinteee Taine. Astfel, Biserica este extensiunea comunitar& a lui Hristos, sau or- ganismul celor adunafi in Hristos, ei constituind trupul tainic al Lui, iar Hristos este Capul pururea viu si activ al acesiui trup, niciodati desp&rjit de trup. Biserica este terenul sau mediul de lucrare a mare- lui divin care coboar& cu putere din Hristos, prin Duhul Sfint, sdlas- Juit in omenitatea indumnezeit& a lui Hristos si se comunic& membrilor ei, credinciosii, a ciror via} spiritual& const& din imp&rt&sirea cu Hris- tos si din«cresterea in El, Scurt spus, Biserica este organul intemeiat de Dumnezeu-Omul pentru mintuirea $i sfinfirea oamenilor. * Numirea de Biseric& se d& comunit&fii celor ce formeazd poporul iui Dumnezeu, dintre care unii viefuiesc aici pe pimint, iar alfii trium- f& in cer, acestia fiind atit drepfii si sfinjii Vechiului Testament, cit si 300 DOGMATICA SPECIALA toti cei ce au vietuit pe p&mint, dup venirea Mintuitorului, silindu-se s ajunga «la starea de barbat desavirsit, la masura virstei deplindtatii lui Hristos» (Bfes. 4, 13), la care se adaugi si ingerii. De aceea Sfinfii Périn{i vorbesc despre o Bisericd Juptdtoare, care se r&zboieste impo- triva pcatului aici pe p&mint, si despre una triumfdtoare, a ingerilor, dreptilor si sfinjilor, care a triumfat in lupta impotriva r&ului. Mai trebuie amintit, pe de o parte, c& Biserica lupt&toare si trium- fatoare formeaza o singurd unitate deplind, ele fiind in cea mai strinst Jegturé una cu cealaltd, iar pe de alta, faptul c& in afar de comuni- tatea universala a celor ce cred in Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel in- trupat, caré marturisesc si se imp&rt&sesc cu Sfintele Taine si sint ci- Liuzifi spre mintuire de ierarhie, cuvintul Biseric& se folseste si pentru numirea unor comunit&fi crestine locale; Biserica are deci sensul-si de comunitate local& (Matei 18, 17). In Revelafie nu gisim vreo definifie a Bisericii, ci numai unele descrieri ale ei. Astfel, in Sfinta Scriptur’, ea este infaijisaté fie ca tota- litatea credinciosilor, condus& in mod nev&zut de Tisus Hristos, fie ca mijloc de transmitere a lucr&rii sfinfitoare a lui lisus Hristos, prin Tai- nele si cuvintul lui Dumnezeu. Nici in Sfinta Traditie nu gisim vreo definifie a Bisericii, ci numai descrieri dupa unul sau altul din cele doua aspecte ale ei: ca societate a ctedinciosilor. unit& si nedesparfit& de capul ei, Hristos, sau ca izvorul de viata ficitor al mintuirii, ori ca Hristos prelungit peste veacuri in credinciosi, continuindu-si in ei acti- vitatea invétitoreascd, sfinfitoare si conduc&toare. Intr-un fel sau al- tul, asemenea descrieri se aflé Ja sfintul Ignatie de Antiohia, Tertu- lian, sfintul Ciprian, sfintul Chiril al Alexandriei, sfintul Ioan Gurdi de Aur, Fericitul Augustin si alfii. La fel stau lucrurile si in teolgie, unde nu existi vreo definitie completa a Bisericii, unanim acceptat&. C&ci atit in definifiile date de teclogii ortodocsi, cit si in cele ale roman atolicilor, sint scoase in relief fie partea nevazut, intern&, a Bisericii, fie cea extern’, vazutdi: administratie, taine, membri etc. Cu aceste constatari pe care le face, teologul grec H. Andrutsos ajunge la formularea unei definifii a Bisericii in care se striduieste si cuptind’ ambele ej aspecte: «Biserica se numeste institufia stinta, care este intemeiatd de Cuvintul Cel intrupat al Jui Dumnezeu, spre mintu- irea $i sfinjirea oamenilor $i posedd puterea $i autoritatea Lui dumne- zeiascd, constind din oamenif care au aceeasi credinjd, se impdrtdsesc de aceleasi Stinte Taine $i se impart in popor $i clerul conductor, ca- re-si derivd puterea, prin succesiune neintreruptd, de 1a Apostoli $i prin SFINTA BISERICA. 30t ei, de la Domnul» (Hristu Andrutsos, Dogmatica Bisericii Ortodoxe Ré- sdritene, trad. de Dr. Dumitru St&niloae, Sibiu, 1930, pag. 281), Intemeierea Bisericii. Intemeierea Bisericii st{ in strins& legituré cu intemeierea imparéfiei lui Dumnezeu pe p&mint, imparktie despre care vorbesc si profefiile Vechiului Testament (Isaia 2, 2 su; 54, 1 $u.; Daniel 2, 44), Sf. Ioan Botezitorul (Matei 3, 2; Marcu 1, 4) si In- susi Mintuitorul (Matei 4, 17; 10, 7; Marcu 1, 15), Biserica find sacra- mentul si reprezentanta acestei imp&rafii, dupd intemeierea ei- Mintuitorul Hristos vorbeste clar despre Biserica pe care o va in- temeia nevazut prin jertfa pe Cruce: «...pe aceastd piatrd voi zidi Bise- rica Mea gi porfile iadului nu o vor birui pe ea» (Matei 16, 18), actul ei de intemeiere find jertfa Sa de pe cruce :

    S-ar putea să vă placă și