Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
grupurile de apartenen; tinerele care locuiesc ntr-un mediu instituionalizat sunt mai
vulnerabile la trafic dect cele care triesc singure sau cu familia.
extrdarea;
comisiile rogatorii;
comunicarea actelor de procedur care se ntocmesc sau se depun ntr-un proces penal;
cazierul judiciar;
Component a crimei organizate, traficul de persoane poate fi prevenit i combtut printr-o cooperare
internaional efectiv ntre toate instituiile cu atribuii de aplicare a legii, prin organizaiile
neguvernamentale, prin adoptarea unor legislaii interne i internaionale corespunztoare.
1.
Aurel Dublea, Cooperarea n prevenirea i combaterea traficului de fiine umane, n Traficul de fiine
umane. Infractor. Victim. Infraciune, lucrare realizat de Asociaia Magistrailor Iai i Asociaia
Alternative Sociale Iai, 2005, p. 174;
2.
Elena Cazan, Protecia victimelor infraciunilor, n Revista de drept penal nr. 2 din 2006, R. A. Monitorul
Oficial, Bucureti, p. 61;
3.
Legea nr. 678/2001 privind prevenirea i combaterea traficului de persoane, publicat n M. Of. Nr. 783/11
decembrie 2001;
4.
Ordonana de urgen nr. 79/2005 pentru modificarea i completarea Legii nr. 678/2001 privind prevenirea
i combaterea traficului de persoane, publicat n M. Of. Nr. 629/19 iulie 2005;
5.
Legea nr. 287/2005 privind aprobarea Ordonanei de urgen nr. 79/2005 pentru modificarea i completarea
Legii nr. 678/2001 privind prevenirea i combaterea traficului de persoane, publicat n M. Of. Nr. 917/13
octombrie 2005