Ipoteza imunitara a Schisofreniei

Neuropsihofarmacologia si imunologia reprezint la ora actual dou dintre cele mai

dinamice ramuri ale stiintelor medicale. n prezent, numeroase studii de specialitate
abordeaz interactiunile complexe dintre neuronii cerebrali si celulele imune.
Astfel c schizofrenia este o tulburare progresiv de neurodezvoltare n care se
implica si/sau se interconditioneaz dou mecanisme principale: apoptoza si
imunoreactivitatea. Mai mult, se crede c imunoreactivitatea poate fi factorul
declansant al mecanismelor apoptotice primare, dar si a celor secundare induse de
unele substante antipsihotice.
Villemain (1989) remarca la pacientii schizofrenici:

reducerea numrului limfocitelor n periferie;

diminuarea semnificativ a rspunsului la stimularea mitogenetic;
prezenta anticorpilor anticerebrali;
scderea nivelului interleukinei-2;
anomalii ale MAP2 si MAP3 (Microtubule Associated Proteines), cu
modificri n hipocamp si zona perihipocampic.

Jones si Murray (1991), Weinberger (1996), Crow (1997), au corelat anomaliile de

neurodezvoltare la nivel cerebral cu perturbri ale sistemului imunitar, evidentiind
n acest mod rolul potential al imunittii n patogeneza schizofreniei nc din
perioada embrionar, a migrrii celulelor neuronale la nivelul cortexului (Bracha,
1992). Infectiile, prin transmisie vertical mam-ft, cu virusurile gripal A2 si HIV,
recunoscute ca avnd un puternic efect schizofrenogenetic (Sham, 1992)
afecteaz procesele de maturizare si dezvoltare ale SNC.
n ultimul deceniu cercetrile asupra rolului citokinelor au cptat o deosebit
important n ntelegerea etiopatogeniei schizofreniei si elaborarea unor noi linii
terapeutice. Pornind de la ipoteza c citokinele interactioneaz cu
neurotransmittorii cerebrali si c nivelul acestor substante este influentat de stres,
s-a avansat ideea asocierii anumitor forme de schizofrenie cu demodularea
rspunsului autoimun. (Ganguli si colab., 1987).
Tratamentul cu citokine si anticitokine specific unor maladii autoimune este corelat
cu aparitia unor efecte adverse psihiatrice n sfera comportamentului, afectivittii si
gndirii, ajungndu-se n unele cazuri la o simptomatologie de aspect
schizofreniform.
O alt anormalitate a sistemului imun n schizofrenie const n cresterea numrului
receptorilor solubili interleukin-2 (Rapaport, 1993). Young si colab. (1994)
semnaleaz cresterea concentratiei serice a interleukinei-2 si interleukinei-6.
Cercetrile privind cresterea productiei si nivelului interleukinei-1 si factorului
antitumoral sunt nc neconcludente.