Boldea-Psalm

n psalmul Tare sunt singur, Doamne,i piezi!... e consemnat o atitudine predilect a lui
Arghezi n faa divinitii: aceea de izolare, de neputin i resemnare, de har nelenit i
aspiraie zadarnic spre un cer ce rmne nchis, ce nu-i trimite nici un semn spre cel ce
ateapt, nfrigurat, nsetat, roada divin. Cuvntul piezi, alturi de epitetul singur,
caracterizeaz cu plasticitate poziia pe care i-o recunoate n nelimitarea universului
Arghezi: aceea de excepie, de ieire din norm i din firesc, de situare n margine, la
fruntariile lumii. Poetul se aseamn pe sine unui copac cu fructe amare, lipsit de frumusee i
de for, un copac situat la periferia vieii, aproape mortificat, ce ateapt mici gingii i
cntece, dovezi ale vieii i ale rodului bun: Tare sunt singur, Doamne, i piezi!/ Copac
pribeag uitat n cmpie,/ Cu fruct amar i cu frunzi/ epos i aspru-n ndrjire vie.// Tnjesc
ca pasrea ciripitoare/ S se opreasc-n drum,/ S cnte-n mine i s zboare/ Prin umbra mea
de fum.// Atept crmpeie mici de gingie,/ Cntece mici de vrbii i lstun/ S mi se dea i
mie,/ Ca pomilor de rod cu gustul bun.// Nu am nectare roze de dulcea,/ Nici chiar aroma
primei agurizi,/ i prins adnc ntre vecii i cea,/ Nu-mi stau pe coaj moile omizi.
Aspiraia spre fiorul divin e, aadar, a unei fiine ce-i constat cu dureroas luciditate propria
fragilitate i mrginirea n tiparele unui trup trector