Unele aspecte privind categoria de lege si notiunea de

principiu
Legea reprezinta o categorie filozofica ce exprima raporturile
esentiale, necesare, generale, relativ stabile, repetabile intre laturile
interne ale aceluiasi obiect sau fenomen, intre obiecte sau fenomene
diferite sau intre stadiile succesive ale unui anumit proces."
Ea constituie una din formele cele mai importante ale interactiunii
universale a fenomenelor, aparnd ca un invariant, intruct legaturile,
relatiile care alcatuiesc corpul sau sunt profunde si vizeaza esenta
fenomenelor.
De mentionat este faptul ca legea face corp comun cu masa de
fenomene careia ii este proprie; ea nu ramne nici in urma acestei mase,
dar nici nu o devanseaza in vreun fel. De asemenea, ea evolueaza, o data
cu cea a masei de fenomene, fapt ce ne determina sa vorbim nu numai de
caracterul sau stabil, ci si de evolutia legii ca atare.
Legea contine necesarul, stabilul esentialul din obiecte, procese,
fenomene. Ea fiinteaza in si prin masa de fenomene. Hegel sublinia
ca Legea nu se afla dincolo de fenomen, ci este nemijlocit prezentata de
el; regnul legilor este imaginea calma a lumii existente sau fenomenale".
Imaginea apartinnd esentei poate fi cunoscuta pe cale rationala, spre
deosebire de imaginea fenomenala care se releva att pe cale rationala, ct
si pe cea perceptiva.
Intre esenta si fenomen nu exista identitate; ele sunt unite, dar nu
identice. Lumea esentelor, deci si a legilor, constituie doar o parte din masa
de fenomene care alcatuiesc substratul acestora. Este vorba de acea parte
care apartine stabilului, precis conturata, ca si un anumit sens evolutiv si
previzibil. Lumea legilor este formata din interactiuni profunde si stabile si
reuneste in aceeasi clasa fenomenele si procesele care se supun, in genere
aceluiasi mod de manifestare".
Prin cresterea densitatii si variatiei fenomenelor, legea capata noi
posibilitati de dezvoltare.
In cadrul oricarei legi naturale avem de-a face cu caracterul sau stabil
si relativ, cu un grad de invarianta.
In cadrul legilor sociale predomina caracterul dinamogen si de
crestere a complexitatii acestor legi, fiind dominate de probabilism si
tendentialitate.
Ambele tipuri de legi se supun in grade diferite, procesului devenirii
in general.
Pe plan general discutia despre categoria de lege implica intelegerea
ei ca lege obiectiva, existenta independent de subiectul cunoscator si
ca lege stiintifica in sensul enunturilor nomologice.
Obiectivitatea este expresia de un pattern obiectiv sau o structura
obiectiva ce apartine unei clase de fapte (lucruri, proprietati, procese), cu

alte cuvinte o relatie constanta sau o retea de relatii constante existente in

mod real in natura fie ca noi stim sau nu. Legea in acest sens de structura
nomica este un obiect extraconceptual precum este, cum spunea sugestiv
Mario Bunge curgerea unui ru. Dar spre deosebire de curgerea rului,
legile obiective nu ne semnaleaza de la sine prezenta ele sunt
imperceptibile. Pe scurt, conceptul de lege obiectiva nu are semnificatie
empirica, dar descoperirea unor legi obiective poate sa inceapa cu unele
observatii empirice".
Daca obiectivitatea este expresia unui pattern obiectiv, atunci
enuntul nomologic nu este altceva dectun obiect conceptual, anume un
enunt stiintific care satisface anumite cerinte precum: generalitate,
precizie, validitate, sistemicitate si se refera sau reprezinta o lege
obiectiva".
Principiul definirii clare a obiectivului este sinonim cu cea de misiune.Ca
derivat al scopului politic,obiectivul militar strategic al unei naiuni aflate in
razboi trebuie sa fie acela de a obine eficacitatea dorita prin aplicarea
forei necesare atingerii scopului sa obiectivului politic pentru care se duce
razboiul.Cand finalul politic dorit este nfrngerea totala a
adversarului,obiectivul militar strategic va fi mai mult ca sigur nfrngerea
forelor armate ale adversarului i distrugerea voinei sale militare.Este
esenial ca obiectivul politic sa fie clar definit i posibil de realizat prin
aplicarea diferitelor elemente ale puteri naiunii.Acest principiu este adoptat
i de teoria si practica romaneasca.El consta in stabilireaacelei
responsabilitai ce poate fi indeplinita,este decisiva,necesara i corespunde
puterii de lupta ale forelor ce vor fi angajate in aciune.
Spre deosebire de legea obiectiva ce se manifesta ontic, legea
stiintifica este construct gnoseologic cu izvorul in ontic. Inventarea
enunturilor nomologice nu este un act subiectiv, facut la intmplare,
indiferent si independent de pattern-urile obiective. Dimpotriva, enunturile
nomologice pot fi caracterizate drept reconstructii conceptuale ale legilor
obiective. De aceea, intre real si conceptual se realizeaza o dubla vehiculare
semantica: reconstructiile conceptuale sunt imagini sau reprezentari ale
legilor obiective, dar, totodata, ele au valoare euristica, deoarece prin
intermediul lor, sunt cunoscute mai bine legile obiective. Din acest punct de
vedere enunturile nomologice sunt considerate creatii ale intelectului, care
au la baza nu numai fapte observate, ci si materialul conceptual preexistent
admis sa reproduca pattern-urile obiective".
Departajarile aratate sunt necesare din doua puncte de vedere:
cunoasterea umana poate formula legi si acolo unde, in realitate sunt
simple interactiuni; exista riscul sa se ajunga la formulari care nu presupun
prin ele insele si o necesitate.
Orice lege obiectiva se manifesta independent de vointa si
constiinta umana, se desfasoara ca relatie stabila, necesara, generala,

esentiala si repetabila, se exprima printr-un enunt sau printr-o formula, in

genere printr-o elaborare semantica sau logica.
Sub aspect gnoseologic, orice lege obiectiva este un construct
teoretic, apartinnd subiectului epistemic.
Se poate sublinia faptul ca in timp ce legile realului sunt, exista si se
descopera putin cte putin, fara a fi completate cu nimic, enunturile
nomologice sau legile stiintei se completeaza putin cte putin.
Completarea acestor enunturi se datoreaza att faptului ca realul nu
poate fi cuprins, exprimat in intregime prin enunturi, ct si imperfectiunii
semantice a limbajelor in care se exprima aceste enunturi.
Lupta armata ca element central al razboiului este guvernata de legi
obiective care actioneaza independent de vointa oamenilor, legi cu un
pronuntat caracter specific, a caror incalcare atrage inevitabil pericolul
esecului, al infrngerii.
Lupta armata reprezinta mijlocul militar, violent, esential al
razboiului. Actionnd din interiorul razboiului lupta armata va fi dominata de
legi proprii, care exprima relatiile specifice confruntarii nemijlocite in
ansamblul ei sau domeniile acestuia (strategie, arta operativa, tactica),
precum si in formele de actiune militara (ofensiv, aparare etc.), relatii ce iau
nastere pe cmpul de lupta.
Legile luptei armate, expresie a (cerintelor) realitatii cmpului de
lupta, a cerintelor majore ale organizarii si ducerii actiunii militare, are un
caracter obiectiv si sunt formulate ca enunturi nomologice.
Ele apar ca reprezentnd raporturi esentiale, necesare, generale,
repetabile si relativ stabile intre laturile interne ale fenomenului razboi,
precum si intre acestea si alte domenii ale vietii sociale, care determina
pregatirea si desfasurarea actiunilor militare" si se exprima printr-un enunt
sau printr-o formula, in genere printr-o elaborare semantica sau logica.
In calitatea lor de legi sociale, legile luptei armate fac parte din
categoria legilor statistice. Sunt nemijlocit corelate cu masa de evenimente
(conditii) existente la un moment dat si ca atare ele nu pot fiinta in absenta
acestor conditii.
Dezvoltarea si consistenta lor este direct proportionala cu masa
conditiilor prin care se actioneaza.
Consistenta se refera la faptul ca interactiunile proprii legilor se
multiplica, esentialitatea lor devine din ce in ce mai profunda iar
tendentialitatea este marcata de o masa de fenomene, evenimente si
intmplari cu mult mai ample si mai numeroase dect in timpul razboaielor
trecute. De asemenea, ele vor disparea odata cu disparitia fenomenului
razboi, lucru ce dovedeste caracterul istoric al legilor luptei armate.
Legile luptei armate exprima continutul si esenta razboiului,
independenta relativa si specificul actiunilor militare, reflecta legatura
acesteia cu viata economica a societatii.

Ele se deosebesc de legile naturii si legile societatii; deoarece

razboiul constituie un fenomen specific in care pentru indeplinirea
scopurilor, dupa un plan prestabilit si cu ajutorul unor structuri militare, are
loc o confruntare neintrerupta pentru nimicirea fortelor adverse si pastrarea
integralitatii celor proprii.
Legile luptei armate se deosebesc de legile razboiului.
Specificitatea lor este data de faptul ca lupta armata nu se confunda cu
razboiul.
Strns legate de masa evenimentelor ce se deruleaza pe cmpul de
lupta, legile luptei armate au un caracter social. Prin caracterul lor social,
legile luptei armate sunt nu numai cadre obiective de desfasurare a
actiunilor si activitatilor militare, ci si repere orientative, prin tendinte ale
fenomenului luptei armate.
Cunoasterea legilor luptei armate constituie baza conducerii si
managementului pregatirii si desfasurarii actiunilor militare.
In literatura de specialitate sunt prezentate urmatoarele legi ale
luptei armate: legi generale care determina dependenta actiunilor militare
fata de celelalte domenii sociale (economie, politica, stiinta, tehnologie
populatie) si legi particulare care exprima relatiile specifice luptei armate in
ansamblul ei sau care se refera la anumite domenii ale acesteia. Conform
acestei clasificari din prima categorie fac parte: legea dependentei luptei
armate de conditiile economico-sociale; legea rolului maselor in razboi, iar
ca legi particulare sunt mentionate: legea concordantei dintre scopuri, forte
si mijloace, legea raportului de forte, legea dependentei formelor si
procedeelor actiunilor militare de nivelul dezvoltarii armamentului si tehnicii
de lupta, legea unitatii actiunilor.
Studiile consacrate fenomenului razboi pot dezvalui si alte legi ale
acestui fenomen, fapt ce dovedeste ca aceste legi n-au fost descoperite
inca si ca dinamica fenomenului razboi in genere, pune in evidenta si alte
raporturi legice dect cele cunoscute pna in prezent.
Spre exemplu, intlnim formulata legea interdependentelor
tehnoumane care arata ca intre om si tehnica exista o relatie de tip
sinergetic, ambii factori formnd o unitate, conditionndu-se reciproc si
actionnd corelativ in domeniul constructiei tehnice, pregatirii trupelor,
organizarii, desfasurarii si conducerii activitatii militare; legea concordantei
dintre pregatirea cadrelor si buna organizare si conducere a actiunilor
militare; legi specifice diverselor arme si specialitati: legile luptei aeriene,
legile luptei navale, legile balistice in artilerie si rachete etc.
In activitatea practica, agentul actiunii exprima legile luptei in
principii, norme si reguli ale pregatirii si ducerii actiunilor militare. Legile
luptei armate se subiectiveaza in principii, norme si reguli, iar continutul
acestora din urma se obiectiveaza prin cerintele legilor.
In ceea ce priveste notiunea de principiu, aceasta a constituit o

permanenta preocupare a teoreticienilor militari, iar experienta acumulata a

contribuit, pe de-o parte, la continua descifrare a mecanismelor care stau la
baza fenomenului luptei armate, iar pe de alta parte a largit aria
contradictiilor in explicarea fundamentarii rationale ale acestuia.
Instrument de aplicare a cerintelor legilor in actiune, principiul
reprezinta un ansamblu de teze si norme calauzitoare, derivate din legile
obiective, prin care se asigura conducerea, dirijarea, orientarea unui
domeniu sau a altuia de activitate", iar pentru a accentua delimitarile, un
alt autor precizeaza ca in stiinta, principiul este un sector metodologic
rezultat din generalizarea cunostintelor anterioare si din transformarea lor
in norme de interpretare, paradigme, axiome, postulate, carora ei se
subordoneaza toata dezvoltarea stiintei in cauza".
Referindu-se la principiile didactice acelasi autor arata ca ele sunt
norme generale dupa care se conduce procesul didactic, directive
intemeiate practic si justificate stiintific pentru organizarea si desfasurarea
procesului instructiv".
In teoria generala a stiintei militare se apreciaza ca legile luptei
armate constituie baza obiectiva a principiilor, iar, la rndul lor, principiile
reflecta cerintele acestor legi".
Identificnd principiile luptei armate cu cele ale strategiei militare
unii autori le numesc expresii subiective ale legilor obiective ale luptei
armate, teze fundamentale cu caracter concret istoric ale domeniului
strategic al artei militare".
Principiul este intr-un anume sens, sinonim cu norma sau cu
regula, dar trebuie facute distinctiile necesare in interiorul acestora.
Notiunea de principiu se sintetizeaza pe o treapta mai inalta, principiul este
mai apropiat de lege, avnd elemente logice si aspect de ordin normativ.
Regula este preponderent prescriptiva si are caracter conventional.
Conventiile ce o caracterizeaza sunt de stricta necesitate, in ea inscriinduse modurile concrete prin care se releva continutul obiectiv al legilor. Daca
legea se refera la o relatie, regula, dimpotriva, vizeaza o operatie, caci
regula este o propozitie care ne arata modul in care, pornind de la anumite
date, obtinem un anumit rezultat".
Definirea principiilor luptei armate scoate in evidenta elementele
conventionale ale acestora: caracterul imperativ-normativ, caracterul
axiomatic, caracterul functional, caracterul de factori de stabilitate, de
continuitate, caracterul istoric cu multiple determinari".
In acest sens, definitia data de col.dr. Valentin Arsenie in lucrarea
Principii ale luptei armate in razboiul intregului popor" este sugestiva:
principiile luptei armate reprezinta orientarile si tezele fundamentale prin
care se concretizeaza legitatile luptei armate, normele directoare si ideile
izvorte din acestea, cerintele si conditiile organizarii si desfasurarii cu
succes a actiunilor in razboiul de aparare".

Majoritatea specialistilor militari recunosc valabilitatea principiilor

ducerii razboiului, ale actiunilor de lupta, respectiv ale artei militare.
Numerosi autori au scos in evidenta caracterul stiintific al actiunilor de
lupta, stabilind principii care in conditii si circumstante determinante vor
duce cu mare probabilitate acceptata la afirmatii potrivit carora lupta
armata este o stiinta in privinta conceptiei si organizarii, dar si o arta in
ceea ce priveste conducerea luptei.
Multi gnditori militari s-au pronuntat asupra principiilor aplicabile
in domeniul organizarii, ducerii si conducerii luptei armate fapt ce
genereaza o larga diversitate de pozitii; Clausewitz: indrazneala,
perseverenta, superioritate, siretenie, reunirea fortelor in timp si spatiu,
economia fortelor; Foch: economia fortelor, libertatea de actiune, libera
dispunere a fortelor, siguranta, surprinderea; F. Maurice: concentrarea,
economia fortelor, surprinderea, mobilitatea, ofensiva, cooperarea,
siguranta; Liddel Hart: dispersarea adversarului prin angajarea indirecta,
surprinderea prin actiuni neprevazute, actiuni impotriva pozitiilor slabe si
obtinerea deciziei la nevoie pe teatrele secundare; Ioan Sighitiu, Alexandru
Ioanitiu; principiul actiunii si reactiunii, economiei fortelor, al concentrarii si
cooperarii, libertatii de actiune si al sigurantei, surprinderii; Florea Tenescu:
actiunea si reactiunea, economia fortelor, libertatea de actiune.
Nu toate laturile actiunilor de lupta pot fi evaluate dupa criterii
strict stiintifice, ele ramn in esenta, fenomene umane chiar si in conditiile
intrebuintarii celei mai moderne tehnici de lupta. Rezultatele actiunilor de
lupta sunt influentate de numerosi factori. Tinnd in esenta de domeniul
uman, este imposibil sa se stabileasca principii cu valoare pur stiintifica a
caror aplicare ar duce in mod necesar si obiectiv la obtinerea succesului.
Principiile difera de la tara la tara, ceea ce nu inseamna insa ca ele nu sunt
utilizabile deoarece nu ar avea valoare generala. In conditiile razboiului
aplicarea in practica a acestor principii este determinata de situatia
concreta, de factorii care intervin (fortele proprii, adversarul, terenul,
conditiile meteorologice), de interdependenta dintre acesti factori, de
initiativa proprie si cea a adversarului.
In ceea ce priveste aplicarea lor in practica, trebuie avut in vedere sa
nu se recurga numai la unul sau altul dintre aceste principii, deoarece ele se
afla in strnsa interdependenta, deci pot fi aplicate in variante nelimitate.
Utilitatea principiilor se manifesta nu att in satisfacerea unei
actiuni de lupta sau alteia, ci mai degraba in pregatirea efectivelor
luptatoare. Functia principiilor nu este influentarea actiunilor de lupta, ci
pregatirea generala a participantilor la aceste actiuni.
Manevra cu forele i mijloacele de foc, este o parte component a luptei
moderne. Ea permite preluarea meninerii iniiativei, dejucarea (ruperea)
inteniei inamicului i ducerea cu succes a aciunilor de lupt n situaia
schimbat.

BIBLIOGRAFIE
Tratat de Stiinta Militara vol.3 Editura Universitatii Nationale de
Aparare,Bucuresti-2004
General Vasile Paul, Razboiul secolului al XXI-lea,Editura Militara,1998
https://ro.scribd.com/doc/96948620/principiile-luptei-armate