minescu

ate

nveselete, cnd toi aci se-ncnt,

au plcerea i zile fr nori,
mai plnge, n doru-i se avnt
ulci plaiuri, la cmpii-i rztori.

ea, ce geme de durere,

ela, ce cnt amorit,
trist, ce n-are mngiere,
ce arde de dor nemrginit.

d acuma natala mea vlcioar

ristalul prului de-argint,
u atta iubeam odinioar:
nebr, poetic labirint;

o dat colibele din vale,

un aer de pace, linitiri,
n tain plceri mai naturale,
oase, poetice optiri.

m o cas tcut, mitutic,

natal, ce undula n flori,
c la munte n sus cum se ridic,
a sa frunte n negur i nori.

sc o dat cmpia-nfloritoare,
copile i albe le-a esut,
copila-mi murmurare,
mi june, zburdarea mi-a vzut.

ptire a rului, ce geme,

e-l ntoan al psrilor cor,
caden a frunzelor, ce freme,
o-n mine optiri de-un ginga dor.

ferice de-a fi nc o dat

ubit, n locul meu natal,
ezice cu mintea-nflcrat
i, visri de-un ideal.

a, ce rspnde teroare-n omenire,

brnde gheoasele-i fiori,
doarme n dulce linitire,
ite m-ar duce ctre nori.