NGAJARE DE CLOVN farsa tragica de Matei Visniec.

Aparuta pentru prima dala in

1993, la Editura Unitext, in colectia Piese noi din cadrul seriei Dramaturgi romani.
A obtinui Premiul UNITER pentru cea mai buna piesa romaneasca a anului 1991".
A cunoscut montari de succes in (ara (la Teatrul National din Iasi, in 1991, in regia lui
Nicolae Scarlat, reprezentatie careia i se decerneaza Premiul I pentiu spectacol si Premiul
de regie - ex aequo - la Festivalul internajional de teatru scurt de la Oradea; la Teatrul
Levant din Bucuresti, in regia aceluiasi Nicolae Scarlat, in 1992; la Teatrul din Arad, in
regia lui Stefan lordanescu, in 1992) si in strainatate (in 1992, la Festivalul Bonner
Biennale" din Germania; la Paris, in 1994, cu cei trei clovni Macloina, in regia lui
Alexandru Tocilescu, versiunea franceza avind titlul Ort mourira jamais; in Elvetia, in
1994, la Teatrul Municipal din Konstanz etc). Din 1987 autorul s-a stabilit in Franta.
Revendicindu-se de la asa-numitul teatru al absurdului din anii '60, Angajare de clovn
apartine unei specii dramatice hibride, farsa tragica sau absurda, in care categoriile de
tragic, comic, dramatic, absurd si grotesc se interfereaza intr-o sinteza fertila din punctul
de vedere estetic. Beckett (caruia autorul ii si dedica o piesa, Ultimul Godot, iacindu-l
personaj), Ionesco, Pinter, Genet, Arrabal si Mrozek, dar nu mai putin Pirandello
tuteleaza deopotriva discursul dramatic al Iui Matei Visniec Totusi, violenta climatului
afectiv al farsei tragice este nu o data depasita, la Matei Visniec , prin redobindirea
echilibrului clasic al dramei de tip analitic (in descendenta unor nume ilustre precum
Ibscn, Cehov sau Strindberg), a carei tensiune ideatica se atenueaza acum pina la
imponderabilul lirism specific unei feerii dramatice. Universul pieselor mele se situeaza
la frontiera dintre grotesc si poezie () ", marturisea dramaturgul optzecist (cunoscut
totodata ca valoros poet si romancier postmodern). Introdus subversiv in zona absurdului
si asociat unui lirism discret, pigmentat cu un umor colocvial, feericul convietuieste in
piesele lui Matei Visniec , precum in proza kafkiana, cu grotescul (ca, de pilda, in
Angajare de clovn, in secventa magiei cu baloane, care ies la neslirsit dintr-o cutie
asemanatoare unui sicriu). Angajare de clovn poate ti considerat un text simptomatic
pentru dramaturgia post-absurda, in care stridentele avangardiste ale leatrului anilor *60
sint trecute prin filtrul unei ironii indulcite cu accente lirice.
In plus, tragicomicul absurd este reconvertit la dramatismul traditional prin tematica si
prin universul afectiv ambele atemporale, general umane, situate dincolo de vreo moda
literara anume. Vina tragica a clovnilor lui Matei Visniec (Nicollo, Filippo, Peppino)
insi anonimi, intersan-jabili, antieroi deci nu e alta, ca la kalkianul Joseph K., Alfredo
Traps al lui Durrenmatt sau ionescianul Beranger, decit aceea ontologica. Descinsi parca
din cunoscuta pelicula felliniana Clovnii, cei trei, precum alta data Grubi si Bruno, Godot
si Madox din piese ale aceluiasi autor, sint, in acelasi timp, toata lumea" si nimeni":
Oricine poate sa fie Peppino. Sunt mii de Peppino. Toata lumea poate sa fie Peppino.",
exclama la un moment dat unul dintre cei trei bufoni batrini, veniti sa se prezinte la un
concurs pentru a fi angajati. Tema stagnarii mortificatoare, a suspendarii in inactivitate, in
asteptare, inteleasa ca o atitudine existentiala fundamentala, in egala masura alienanta si
salvatoare, ca si aceea a proximitatii mortii, respectiv a acelei asteptari care, prelungite
nefiresc, devine chiar moartea, face ca piesa sa para un palimpsest beckettian. locul in

care sosesc pe rind cei trei este, ca in Sfirsit de partida, o cladire impersonala, pustie,
onirica parca, lipsita de ferestre, adica de comunicarea vitala cu exteriorul, o cladirecavou, iar ora ramine, de asemenea, incerta (cinci, sau sase, sau sapte).
La fel ca in piese precum Usa sau Si cu violoncelul ce facem?, clovnii asteapta in fata
unei usi misterioase (din aceeasi serie de obiecte terifiante ale interdictiei, din care mai
fac parte kafkiana poarta a Legii sau fantasmaticul zid pe care Ionesco il invoca in
paginile sale de jurnal), a carei simpla vedere le amplifica angoasa.
Golurile ori trapele textuale care intervin in rastimpuri in dialogul jalnicilor histrioni lasa
sa se auda de dincolo de usa un statornic ticait rau prevestitor. Cind tachinindu-se, brusc
copilariti, cu induiosatoare ingenuitate, cind sfichiuindu-se, invidiosi, cu sarcastica
neobrazare, cind imbratisindu-se inlacrimati, impacati cu soarta derizorie, artistii
decrepiti ai arenei se provoaca de fapt, prematur, la o competitie cu moartea, ca pentru asi ascunde parca unii altora sumbrele presimtiri si a grabi inevitabilul. Cabotinizate si
marionetizate in chip grotesc. personajele clovnesti ale lui Matei Visniec mostenesc ceva
din paradoxalul amestec de cruzime, tandrele si infantilism al moftologilor Iui Caragiale.
Moftul lor este insa unul grav, donquijotesc, al autoiluzionarii constiente si disperate:
Daca ne curatam si noi, apoi s-a dus si arta. Gata, se stinge totu'. D-aia zic sa ne vindem
scump, in aur", se inflacareaza, ridicol, Nicollo. Refugiati in roluri, incrincenati in vointa
de a-si demonstra lor insile ca mai sint inca in stare sa dea o reprezentatie, ei nu fac decit
sa mimeze energia vitala si isi gasesc in asa-zisa lor menire artistica suprema scuza", in
fata Destinului, de a mai ti pasuiji inca si inca o zi. Evocind o iluzorie glorie de odinioara,
Nicollo, Filippo si Peppino (Peppo) joaca fiecare pe rind, in fata celorlalti doi, cite o
bufonerie, aceste rasuflate probe de virtuozitate fiind insa tot atitea parabole ale mortii,
ajunsa adevaratul Godot al piesei lui Matei Visniec
Ultimul, Peppino, insceneaza un atac de cord, atragindu-si mai apoi furia indreptatita a
celorlalti doi, care se chinuisera din rasputeri, cu toata neajutorarea lor isterica, sa-l
salveze. in fine, sub amarnicele lovituri de pedeapsa ale colegilor sai, Peppo isi va da
ultima suflare, de asta data de-a binelea. Cel mai talentat dintre ei a fost, asadar,
angajat", iar supravietuitorii, ucigasi fara voie si fara simbrie", se inteleg acum din
priviri.
Patrund fara greutate in incaperea de dincolo de fatidica usa, pina mai adineaori cu totul
inaccesibila, si isi ascund acolo victima, alaturind-o unui alt cadaviu de clovn, imbracat
cu acelasi costum de inchiriat si insotit de acelasi binecunoscut geamantan peticit. in
urma lor, coridorul spatiu al asteptarii si al trecerii inspre moarte ramane gol, dar,
desigur, nu pentru multa vreme.
Va sosi aici, giiiind, un clovn batrin, un alt Nicoll6, sau Filippo, sau Peppino, si va
ramane sa-si astepte randul. Prin anularea finalului concluziv si recurgerea la
anticlimaxul comic (aici: tragicomic), Matei Visniec se dovedeste adeptul acelei intrigi
false, una circulara sau mai degraba sinusoidala, regasibila frecvent in linsele tragice ale
lui Durrenmatt, Frisch, Ionesco sau Beckett. Lucrare reprezentativa a genului, Angajare
de clovn, unul dintre cele mai reusite (si mai jucate) texte dramatice alo lui M. Matei

Visniec, alaturi de Caii la fereastra, Ultimul Godot, Trei zile cu Madox, Tara lui Gufi,
Artur, osinditul, Teatru descompus, poale fi situat, totodata, an imediata vecinatate
valorica a unor celebre piese precum Cintareata cheala si Scaunele, de Eugene Ionesco,
Asteptindu-l pe Godot, de Sarnuel Beckett, Aniversarea, de Harold Pinter, Balconul si
Cameristele, de Jean Genet, Invazia, de Arthur Adarnov sau Constructorii imperiului, de
Boris Vian.