Miserii

Navem noi Romanii sa ne temem de cat de propriile nostre pecate.

Sunt zadarnice alergaturile lui Iuda si minciunile lor si silintele lor de a ne indupleca sa nui mai
socotim pe Evrei deopotriva cu cei-lalti straini asezati pe pamantul Romaniei: legile nostre sunt
bine chizuite si drepte, si nici noi nu voim sa le schimbam, nici altii nu se incumeta a face
incercarea de a ne sili sa facem ceea-ce nu voim.
Positiunea legala a Evreilor are sa ramaie tot cea de asta-zi, ba una din nechibzuite, in care sau
avantat Jidanii, e ca de aici inainte Evreii le vor fi inca mai nesuferiti Romanilor si ca cererile de
impamntenire ale lor vor trece mai cu anevoie prin corpurile legiutore ale Romaniei.
Nu are insa sa ramaie neschimbata si positiunea de fapt a Evreilor.
Sunt cifre nemilose, care ne incredinteza, ca ei se sporesc, si sporirea acesta ar fi peste putinta,
daca ea nar fi o necesitate organica.
Ni-e fara indoiala greu sa ne impacam cu gandul, ca in actuala fasa a vietii nostre nationale Evreii
ne sunt indispensabili. Ceea-ce ii face insa exigenti si indrasneti e tocmai constiinta, ca avem
neparata nevoie de dansii, si Dumnezeu ni-a dat mintea, ca sa judecam si sa recunoscem adeverul
ori si cat de jignitor ni-ar fi el.
Nu mai e dar vorba, daca sunt ori nu, ci de ce anume sunt indispensabili si ce trebue sa facem, ca
sa ne putem lipsi de dansii.
Ai sadit in gradina ta un pom de soiu bun si te bucuri urmarindu-l in crescerea lui. Daca pamntul
e bine afnat si potrivit cu felul resadului, daca pomul are destula lumina si destula umezela,
bucuria iti este viua si necurmata, caci crescerea inainteza repede si faa de intrerupere. Daca insa
pamntul e prea slab ori prea gras, daca e prea putina, ori prea multa umezela, caldura ori lumina,
mai curand ori mai tarziu se ncuiba paduchi fie pe scorta frageda, fie pe frunzele plapande. Slabit
de acestia, pomul prinde muschi, care il sleiesc si ei, si devine in cele din urma teren favorabil
pentru prasila de bureti si pentru viermii, care-i rod radacinele. si tote aceste se urmeza cu
necesitate organica, si in acelasi fel se petrec lucrurile in intrega lume vietuitore: cresce si se
sporesce ceea-ce se desfasura in conditiuni priinciose, si se piere incetul cu incetul ceea-ce nu se
pote potrivi cu mediul ambiant.
Evreii se sporesc si ei in mijlocul nostru fiind-ca noi insi-ne le cream priinciose conditiuni de
desfasurare: tipam, racnim, ne sbatem, ne imbarbatam unii pe altii, ca sa purtam lupta contra lor,
dar prin felul nostru de a vietui le usuram traiul si ne facem incetul cu incetul si pe nesimtite robi
ai lor.
Simte ori si care dintre noi, ca cea mai de aprope si mai invederata dintre causele acestei robiri
nationalesunt trebuintele nostre multe si mari. Ele ne-au aruncat in crisa economica, din care nu
am iesit inca si care ne face sa stam sfiiciosi in fata Evreilor puternici prin bogatiile ce au sciut sa
adune. Nici recunoscerea adeverului nu ne-a facut sa ne punem frau: cheltuim ca mai mnainte si
suntem insetati de noui imprumuturi.
Crisa economica nu e dar de cat urmarea firesca a decaderii morale, in care ne aflam.

Virtutea virtutilor si temelia vietii morale e stapanirea de sine, iara noi, atat de mult suntem
stapaniti de trebuintele nostre exagerate, in cat ni-e peste putinta sa primim gandul, ca in
stramtorarea, la care am ajuns, nu ne mai remane de cat sa ne imbarbatam, sa renuntam la o
insemnata parte din multumirile cu care ne-am deprins, sa muncim mai intins de cat in trecut si sa
adunam fie0care o parte din ceea-ce agonisim, pentru ca cu totii impreuna sa ne formam un mare
capital national.
Stat, judete, comune, credite fonciare, asezaminte economice, financiare si industriale, negutatori
si particulari, platim in fie-care an dobanzi, care se urca la multe milione, si nu ni e rusine sa
marturisim, ca cei ce primesc aceste dobanzi traiesc in tari mai sarace de cat a nostra, nici sa
staruim ca noui capitaluri straine sa fie aduse in tara.
E invederat, ca decaderea morala e si ea urmarea firesca a sminteniei intelectuale, caci numai
omul smintit pote sa fie ademenit de gandul, a cei ce gafaie sub sarcina datoriilor are sa faca noui
datorii, ca sa resufle mai usor.
Mila ne cuprinde, daca nu chiar dispretul, cand ne mai aduceam cate o data aminte de parinaii si
de bunii nostri, caci nu mai suntem in stare sa intelegem farmecele vietii lor, de omeni cumpatatii,
care, multumindu-se cu putin, traiau totdeauna in belsug.
Boierul de nem mare, care stapania un colt de tara, se scula si el in reversatul zorilor de zi din
culcusul lui curat, dar la fel cu al targovetului modest, isi spala cu apa prospata mainile si fata, se
imbraca si se pieptana, isi facea rugaciunea de dimineta si iesea impecat in sufletul lui sa-si vada
gospodaria.
Inviorat dupa noptea petrecuta in somunl linistit si intaritor, el simtea in intrega ei intindere
multumirea fireasca, de care tota vietarea e coprinsa cand sorele-si revarsa reserind lumina inca
slaba peste cele ce numai printransul au fiinta. Aerul prospat, racorea diminetei, adierea usora a
vantului, albastrul cerului senin, verdele fraged al campului si florile risipite peste el, valurile
limpezi ale pariului, cantecul paserilor inveselise, intrega lume atat de minunata in alcatuirea ei se
desfasora in fata lui si el ferit de alte preocupari, o vede in tota amenuntele ei incantatore si se
bucura, ca treeste si se simte inaltat in gandul lui de a fi om.
si i se reinoeste crescand bucuria cand isi vede pamantul incarcat de rod si via bine ingrijita, stupii
cei plini ce albine harnice, scrofele cu purcei, turma de miei, herghelia si tamaslicul; ii salta inima
cand se intorce la cucona lui harnica si si mangaie copiii voiosi si neastamparati. Se bucura dar si
cand vre-un om nevoiasi ori o veduva seraca vine sa i se planga, caci nu e in lumea acesta nimic
mai dulce ce cat pornirea de a ajuta pe altii si nu e multumire mai curata de cat sa poti mangaia
pe semenii tei alinadule suferintele. Acela, care a ajuns odata sa cunosca multumirea acesta, e
mereu insetat de ea si trage de la gura sa, ca sa-si-si pota indulci viata fecandu-le si altora parte
din ale sale.
Noi nu mai cunostem aceste multumiri firesti. Ele ne par banalitati. Atat de multe ne sunt nevoile
zilnice, atat de negre ne sunt gandurile, atat de n gona ne petrecem viata, in cat ne strecuram ca
niste orbi prin lumea luI Dumnezeu, nu ne mai dem sema despre rostul trecerei nosrte prin viata
acesta si nu mai ajungem sa vedem seninul cerului ce se ntinde de-asupra capetelor nostre.
Dar nici cei de atunci nu ereu toti asa cum ni-i presenti tu, vor fi zicand blasatii, - care tin sa iee si

decaderea morala drept mostenire remasa de la parinti.

Nu toti au fost, dar numai cei ce asa erau au putut sa pastreze tara asesta, so cota din nevoi si sa
mio lase in starea in care am primit-o noi cei ce azi ne resfatam intrinsa si numai cei ce asa ereau
nu aveu nevoie de Evrei. Cei lalti, fiind mai ca noi, aveau nevoe de Evrei si li-au deschis drum
largih mislocul nostru.
Satana are viata fara de sfarsit si e pretutindeni si in tota clipa de fata. Na fost intre perintii nosti
si nu e intre noi nici unul, caruia nu i-a soptit, la ocasiuni potrivite, in ureche: Nu te lasa sa fii
prostit de vasmele popilor si ale visatorilor: pereri desarte si serbede sunt toate cele sufletesti,
visari lipsite de ori-ce fiinta adevarata, si pentru munca vietii nu gasesti compensatiune de cat in
placerile trupesti si n satisfacerea amorului teu propriu, a vanitatii tale.
Sunt si asta-zi omeni, care nu se ncanta de soptele aceste ci si fac de trei ori semnul crucii si
merg inainte pe drumul croit de betrani; si au fost si atunci oameni, care se incantau, si acestia nu
mai puteau sa traiasc fara de Evrei cum nu putem nici noi sa train fara de legiunile de ispititori ci
de mijlocitori, care toti sunt uneltele Satanei.
Nu e in lumea acesta nimani, reu ori bun insu-si prin sine, ci sunt unii omeni cu virtute, care
staruie, iar altii oameni slabi de anger, care sovaie si cad in cele din urma, mintea ne-a fost slaba,
ea ni sa smintit si zadarnice ne sunt tote sbuciumarile cata vreme nu ne vom fi venit in fire, ca sa
intelegem ca gresit e in chiar temeliile lui intregul nostru fel de a vedea lumea.
Am putea sa-i alungam pe Evrei din mijlocul nostru ori sa-i macelarim, dar, daca am face-o acesta,
maine am alerga neastamparati in tote partile ca sa ne cautam alti, omenii ca dansii, caci nu sunt
ei singuri in felul lor si plina e lumea de uneltele lui Satana.
Cu cat mai mult ne vom petrunde insa de convingerea, ca multumirea cea adevarata a vietii, nu in
placerile trupesti, nici in satisfacerea slabiciunilor individuale, avem sa o cautam, cu atat mai
vartos vor simti Evrei si cei de o seama cu dansii, ca sunt de prisos in mijlocul nostru si se vor
duce, incetul cu incetul, si fara de galagie aiurea, unde stepanirea luI Satana e mai temeinic
asezata.
Numai pornita din gandul acesta pote sa fie binecuvantata lupta contra Evreilor.
Navem sa dem in Evreii, care-si agonisesc panea muncind potrivit cu aptitudile lor firesti, ci n
pecetosii, care cheltuiesc mai mult de cat ceea-ce pot agonisi, in smintitiicare propaga spiritul de
destrabalare[,] in cei ce se inbuiba, in nerusinatii, care-si petrec viata in desfrau si sunt gata sa
faca tote miseliile pentru-ca sa pota urma inainte cu desfraul.
Ear lupta ast-fel inteleasa e cu mult mai usora de cum vor fi creznd multi dintre noi.
Ne-a mers noua Romanilor vestea, ca suntem omeni risipitori si cu moravuri usore, nu insa pentruca suntem in adever risipitori si cu moravuri usore, ci pentru-ca prea suntem ingaduitori fata cu
putinii care-si risipesc avutul in desfranari. Nu stricata e societatea nostra, ci slaba, si inima-iti
sangereaza, cand vezi omeni cu mintea intrega si cu inima curata, adeverate modele de virtute
antica, presentandu-se in fata lumii brat la brat cu starpituri morale, de care ar trebui sa se
departeze cu orore.

Navem noi nevoe de cat de mai multa disciplina pentru ca sa se ascunda in tote ungherele cei ce
ne fac de rusine resfatandu-se in viata nostra publica si sa iasa la ivela adeverul, ca suntem mai
buni de cum parem.

Jidanii militanti

Cei mai rai dusmani ai Evreilor sunt Jidanii indarjiti, care alearga neastamprati de ici pana colo, ca
sa asmute, umplu gazete, brosuri ori volume costisitore de calomii formulate in pripa impulsiunii
veninose si amagesc pe cei lipsiti de pricepere, ademenesc pe cei slabi de inger ori siluesc pe cei
ajunsi in stramtorare, ca sa-si castige ast-fel ajutatori si printre cei cen fundul inimii lor numai cu
viua repulsiune se aproprie de dansii.
Cei mai multi dintre acesti luptatori ai lui Iuda a cu tote aceste multa stiinta de carte si sunt
destul de destepti, ca sa-si pota da sema, ca relele ce se nasc din reaua lor faptuire se rvarsa in
cele din urma numai asupra acelora, pe care pretind a-i apara.
Nu e intre dansii nici unul, care nu e in stare sa inteleaga, ca cu cat mai nerusinate sunt calomiile
publicate de dansul la adresa Romanilor, cu atat mai grea are sa fie positiunea Evreilor din
Romania. In fata acestor calomii chiar si cel mai sincer bine-voitor al lor e nevoit sa taca cel putin
si vorba buna pentru Evrei numai omeni r stramtorati pot sa puna.
E invederat lucrul acesta, si trebue neaparat sa-l scie si ei.
Atunci de ce mint? De ce calomniaza? De ce nu-si stapanesc pornirea patimasa?
Pentru-ca nu iubirea catre nemul lor, ci mania orba ii mana inainte.
Msura iubirii de nem e cumpenela, cu care sustii causa comuna. Acela care-si iubeste nemul, se
gandeste de trei ori mai inainte de a-si marturisi gandul si cumpneste fie-care vorba, pentru-ca
nu cum-va prin zisa lui pripita sa strice vrend a face bine. Fara de msura e numai omul, care,
jignit in amorul lui propri ori in interesele sale, se gandesce numai la sine si numai a sa multumire
o cauta.
Sa suprat Jidanul, face spume la gura, injura din resputeri, alerga ca smintit si putin ii pasa, ce-o
sa iasa din tote aceste pentru fratii lui.
Ori nu cum-va el crede, ca scriind minciuni, alergand, ca sa asmute, amagind pe cei prosti,
ademenind pe cei pacatosi si silind pe cei slabi va avea in cele din urma multumirea de a vedea,
cum Europa va sili pe Romani sa le dee Evreilor tote drepturile!?

Nu, e mai cu minte Jidanul de cat ca sa-si pota face asemenea ilusiuni.
Va fi crezend insa, ca ne vom speria noi si stramtorati, cum suntem, ne vom da pe brazda.
Asta se pote. E Jidanul, care nu scie ce va sa zica barbatia, accesibil pentru gandul can
stramtorare putem si noi sajungem a fi de o potriva cu dansul.
Daca asta ar fi, e o dovada de buna credinta sa li-o spunem atat Jidanilor, cat si celor intrati in
simbria lor, ca se insela.
Noi Romanii suntem un nem de omeni, care are rost in lumea acesta, si lucrul acesta nu numai noi
il simtim, ci tot o data si cei-lalti il sci.
Asa numai de dragul a cativa Jidani ratacitori nare sa sguduie Europa temeliile zidirii, pe care noi
cu bine-vioitorul ei sprijin am ridicato. Pote sa ne dea sfaturi, pote sa starue, dar nu are sa ne
siluiasca: numai atunci, cand noi insi-ne vom crede, ca e sosit timpul, si numai asa, cum noi vom
socoti potrivit cu interesele nostre de conservare nationala, numai atunci si asa, vom resolva
cestiunea, a careea actualitate adi no admitem.
Nu e destul sa ne uitam impregiurul nostru, pentru-ca sa ne patrundem de gandul, ca mult timp va
trebui sa treca pana la ziua, in care vom putea si noi sa ne gandim, daca e ori nu bine sa-i socotim
pe Evrei deopotriva cu alti omeni.
Azi nici ca ne putem gandi la acesta.
Nu vedem noi cele ce se petrec in Rusia, in Galitia, in Ungaria, in Austria, chiar in Franta si in
America: toti de pretutindeni se caiesc de a-i fi socotit pe Evrei de o potriva cu alti omeni, toti se
feresc de dansii si ia msuri, ca sa-i tina departe. E ore cu putinta, ca tocmai noi, care am fost
mai chibzuiti de-cat cei-lalti, sa ne perdem acum sarita!?
Nu suntem noi de ieri, de alalta-ieri pe pamantul acesta, multe a fost, si mari si grele, nevoile prin
care am rsbit cu inima tare si linistita, pe multi am lasat sa vie si sa se duca, de multi mari si
puternici am scapat si nu ne mai putem teme de cat de propriile nostre pacate, caci singure
aceste mai pot sa ne franga.
Sa se astampere deci luptatorii lui Iuda, care numai la punga sa se gandeste, sa inceteze cu
calomiile si cu asmutarile si cu venatorea de suflete, si daca-si iubesc nemul, cum noi iubim pe al
nostru, sa nu incarce in capul lui urgia obstesca, ci sa-si intrebuinteze stiinta si desteptaciunea
spre a face prin o educatiune nationala din sei nu Romani, ci omeni ca toti omenii, cel putin ca
tiganii, care merg, precum zice proverbul, cu satul, in care i-a aruncat sorta.

Barbaria moderna
Cultura in intrega lume organica sc
ote la iveala caracterele genului si reduce din ce in ce mai mult insusirile indi[vi]duale, care nu
sunt, la urma urmelor, de cat anomalii resultate din o desvoltare defectuosa, deci niste degenerari

in cel mai propriu inteles al cuvantului.

Cu cat mai intensiva e dar cultura, cu atat mai virtos ne regeneram si noi omenii, ca atat mai putin
ne deosebim unii de altii, cu atat mai usor ne intelegem si mai mult ne iubim intre noi, cu atat mai
covirsitor e in noi simtmntul, ca sintem cu totii acela-si om intrupat in fel de fel de chipuri si ca
durerile unuia sint ale tuturora si bucuriile tuturora sint ale fie-caruia.
Resultatul etic al culturei moderne e acest simtmnt, care in practica vietii se da pe fata ca
purtare de grija a tuturorapentru binele fie-caruia.
Sint insa atat plante, cat si animale, pe care le socotim incultivabile, fiind-ca sint atat de
degenerate in cat regenerarea lor e peste putita. Sint si omeni incultivabili, organisme atat de
degenerate, in cat rman zadarnice tote silintele de a le readuce la forma normala, starpituri de
omeni, a carora fiinta nici cea mai staruitore purtare de grija no mai pote corecta.
Acesti omeni incultivabili sant barbarii moderni. Ei primesc formele culturale, dar rman
inaccesibili pentru simtmntul, care determina intregul mers al vietii nostre moderne, caci,
desechilibrati fiind, ei nu se simmt omeni ca altii, ci numai indivi i si numai de interese individuale
pot fi determinati.
Avnd numai consciinta individuala, barbarul modern nu pote nici el, cum nu putea cel medieval,
sa aiba simtmntul de dignitate omeneasca si nu scie ce e rusinea, minte, se fataresce, inseala,
despoie ori se tirsce, e las ori indrasnet, lingusitor ori insolent, bine-voitor ori nemilos, - dupa cum
in impregiurarile date pote sa-si faca mai usor treburile.
Fie Englez ori Muscal, Evreu ori Maghiar, Armean, Grec ori Bulgar, turc ori Roman, fie bandit ori
imprat, el nu e in stare sa-si dea sema, ca se injosesce si se pune n rind cu fiarele slbatice cand
striga Sa nu aveti mila ! caci el in alti omeni vede numai material de exploatare si pe dinsul
numai egoismul, amorul propriu, vanitatea ori ambitiunea pote sa-l impinga la fapta. Intelege dar,
ca omenii, cari au acela-si interes, sa faca causa comuna si sa se grupeze dupa profesiuni lege ori
dupa nem, dar nu pote sa intelega indignatiunea de care sint cuprinsi omenii mai echilibrati cand
vd, ca semenii lor sint despuiati si impinsi spre ruina morala si materiala. Rmasi ei de ei, barbarii
acestia nu se pot intelege intre dinsii, isi sint unii altora nesuferiti si se mananca intre ei ca niste
cani lihniti de fome. Se risipesc dar printre omenii mai normali, iar apoi se intovarasesc si
formezaun fel de casta intemeiata pe identitatea intereselor individuale, - nu spre a se ajuta unul
pe altul, ci ca lupii inhaitati, ori ca pirul in lumea vegetala, spre a se folosifie-care de cei-l-alti.
Ei nu pot sa-si dea sema de ce ne emotionam noi cand fiecaruia individual nu ni se face nici un
ru. Durerea, pe care tu om in tota firea o simti cand semenul tu e lovit, in gandul barbarului e cu
desvirsire nemotivata, si silintele nostre de a apra pe cei slabi si neajutorati pentru dinsul nu
sint pornite din iubirea de omeni, pe care el numai in torie o scie, ci fie din egoism, fie din fanatism
religios, fie din ura de rasa.
Asa ajungem, ca barbarii acestia sa ne sos[c]otesca pe noi barbari si sa sustina in virtutea iubirii
de omeni pe cei mai neomenosi dintre exploatatorii ce sau ivit vre-o data pe fata pamntului.
Nu vorbesc de Evrei, nici de simbriasii lor, care tipa si ne injura pentru-ca staruim, ca cei tari sa ia
msuri pentru aprarea celor inca slabi, ci de Romanii desechilibrati, care nu sint in stare sa
intelega, ca staruinta nostra e pornita din cea mai curata iubire de omeni.

Daca vre-un om, fie el Roman, Bulgar, Turc ori Evreu, se afla in miserie, noi il ajutam dupa
putintele nostre; daca vre-un Roman ar voi sa jefuiasca pe un Evreu ori sa-l ciomagesca, noi am
sari sa-l apram pe Evreul napastuit: ce trebue ore sa facem, cand Romanul se afla in miserie,
cand el e jefuit, el napastuit? Iubirea de omeni nu cere ca sa-l ajutam si sa-l apram si pe el?
Romanul acesta e om al iubirii de ordine, blajin si muncitor, se multumesce cu putin, ba suporta
tote cu indelungatarabdare si a dovedit cu prisos, ca e cu desvirsire capabil de desvoltare morala
si intelectuala. Nu e numai cestiune de ambitiune nationala, ci tot odata si un intet[r]es general
omenesc, ca un popor alcatuit din asemenea omeni sa se sporeasca, sa se ridice prin cultura si sa
devie un factor hotaritor in cercul inriuririi lui firesci.
Ce trebue ore sa simtim noi, cand vedem, ca Romanii cu tota munca, pe care o svarsesc
cultivand pamantul cel mai manos al tarii lor, sint ruinati trupesce si economiceste!? Ce trebue sa
simtim cand ii vedem istoviti si galbeni la fata si constatam, ca copii lor pier in lipsa de hrana si de
suficienta purtare de grija!? Nu trebue ore sa ne intrebam, ce se fac rodele muncii lor si cum se
risipesc bogatiile agonisite de dinsii!?
Ni-e destul sa ne uitam imprejurul nostru pentru ca sa ne incredintam, ca prea sint multi cei ce
traesc pe nemuncite si in rasfatare din rodele muncii svirsite de Romanii, cari pier in miserie.
Niste barbari, lipsiti de simtimnt comun, niste ingrati, misei nevrednici de lumina sorelui am fi si
noi, daca nam pune umr la umr, ca sa-l ocrotim pe Roman si sa punem hotar exploatarii
neomenose, care-l duce la peire.
Omeni sintem si-l iubim pe om fie el Turc, Maghiar ori Evreu, dar tocmai iubind pe omeni, trebue sa
fim cuprinsi de viua repulsiune fata cu indivi ii degenerati, cari nu iubescsi ei pe semenii lor si nu
sporesc prin munca lor rodnica bogatiile tarii, ci isi petrec viata adunand in manile lor rodele
muncii svirsite de altii, ca prin ele sa si-i robesca cu atat mai virtos pe cei muncitori si cu inima
curata.
Nu urim pe nimeni, dar tinem sa ne facem datoria fata cu parintii nostri, dandu-ne silinta de a feri
pe nemul nostru de agricultori, care secamana [scarmana] pamintului si istovesc puterile
muncitorilor lui, de mestesugari-carpaci, cari nu fac nimic cum se cade, de negutatori necinstiti si
de speculanti neomenosi, cari turbura viata noastra comerciala si ne compromit creditul, de
mijlocitori nerusinati, cari traesc prin ruinarea economica si morala a societatei in care se afla.
Voim sa fim omeni cinstiti si muncitori si ca cinstiti si muncitori sa fie toti cei ce tin sa traiasca
impreuna cu noi.
Multi au fost si sint, omeni straini de nemul nostru, cari au venit in tara aceasta, ca sa traiasca mai
usor decat acasa la dinsii, si toti sau impartasit alaturea cu noi de rodele bine-cuvintatului pamint,
pe care in vremurile grele numai Romanii l-au aprat; toti ne-au zapacit prin strainul lor fel de a
vedea lucrurile, toti ne-au stricat obiceiurile bune, pe care le-am mostenit de la inteleptii nostri
strabuni. Traind insa impreuna cu noi, mare parte dintre dinsii sau facut omeni ca noi si au ajuns
incetul cu incetul sa intelega, sa ia parte la bucurille si la durerile nostre si sa lucreze impreuna cu
noi pentru ridicarea nemului romanesc. Pe acestia ii socotim de o potriva cu noi si-i iubim si
stimam cum noi intre noi ne iubim si ne stimam.
Nu pe Evrei ii respingem, ci pe omenii desbracati de firea omeneasca, cari straini au fost si straini

au rmas, pe hainii, cari nu sint in stare sa se iubesca si profita fie de nepriceperea, fie de
slabiciunile, fie de strimtorarile nostre, ca sa ne ruineze si sa se faca stapani pe puterile nostre vii.
E destul de larga tara nostra pentru-ca sa ne incapa pe toti si destul de manos pamintul ei, ca
tuturora sa ne dea hrana, daca muncim cu totii fie-care in felul lui si nu cauta unii sa traga
miselesce bucata de la gura altora.
Acesta e ceea ce suferim, si barbarie in cel mai propriu inteles al cuvintului este sa sustii, sa
sprijinesci, sa incuragiezi, sa nu combati pe fata si fara sfiala pe cei ce traesc din sul altora.
Daca omeni in intelesul cel bun al cuvintului sint asa numitii evreofilii, iar nu stirpituri de om, ei nu
pe noi au sa ne ocaresca, ci trebue sa puna umr la umr, ca sa-i nobiliteze pe Evreii cei
degenerati si sa faca din ei omeni ca toti omenii.

Cine pleaca?
Calare pe armasar sirep, cu capul ridicat si cu buzduganul in mana, gata in
fie-care clipa sa se incaere in lupta, si sa-si puna viata in joc, - asa ni-l
inchipuim, caci asa-l scim pe barbarul medieval e omul stapanit de un
singur gand: ca el este el insusi, singur in felul lui, mai presus de toti si de
tote, si ca i se cuvine sa-i tina in supunere pe toti si tote sa le stapanesca.
Intrupare a egoismului nelimitat, el e rivnitor, nesatios in poftele lui si
desfrinat in satisfacerea trebuintelor sale. Aspru si nemilos, el calca in
piciore ori in copitele calului seu holdele semenate de altii, rumpe, fringe,
darama ori da prada focului bogatiile, pe care nu le pote lua cu sine,
schingiuesce si omora pe cei ce nu vor sa i se dea robi, isi considera sotia ca
sclava, e gata sa intre in lupta si cu fratii, si cu fiii, si cu parintii sei spre a-si
sustine intaietatea si nu e mijloc de care nu se folosesce spre a-si asigura
succesul.

Noi Romanii nu am suferit nici odata in mijlocul nostru asemenea barbari.

Am fost pradati adese-ori, dar nam pradat nici odata; am fost robiti, dar

nam robit pe nimeni; am fost cuceriti, dar nam cercat sa facem cuceriri; am
fost siluiti sa ne lepadam de lege si de nem, dar nu am siluit pe nimeni sa
primesca legea ori nemul nostru; am suferit mult si am rabdat in delung, dar
nam facut pe nimeni sa sufera.

Viu sa pastrat tot da-una in inimile nostre simtimintul, ca strabunii nostrii

au venit aici, ca sa mentie ordinea, sa imblan easca sufletele si sa apere
hotarele lumii stapanite de moravuri mai dulci. Eroii nostri dar toti au fost
aperatori de tara, de neam si de lege, mari prin intelepciunea cu care au
sciut sa sustina dreptatea, si prin barbatia cu care au respins pe asupritori,
iar nu prin destoinicia lor de a storce maduva din osele altora.

Chiar Mihaiu-Voda Vitezul, caruia cei lipsiti de judecata ii fac atata

nedreptate, a fost numai aprig si neobosit aperator. El na pornit lupta contra
Turcilor, ca sa strice legatura incheiata de Mircea cel intelept, ci ca sa le
impuna si Turcilor respectarea ei, si na trecut nici in Ardeal, nici in Moldova,
ca sa cuceresca, ci ca sa alunge pe niste usurpatori, cari ii erau dusmani, si
sa restabilesca starea legala. A avut si el sorta lui Francisc de Guise si a
fiiului seu Henric, a lui Vilhelm de Orania, a luI Henric III, si a lui Henric IV;
sorta lui Wallenstein a avut-o, caci asa era timpul in care traia; miselesce a
fost ucis, dar Turcii nau mai indrasnit sa-si faca cuib pe pamantul romanesc
si Porta sa lepadat de gandul de a preface tara in pasalic. Nu pe aprigul
luptator, ci pe invingetor il prea-marim noi, caci murit-a el, dar cei remasi in
viata au scapat de mari suferinte, si fara de dinsul nar fi putut sa urmeze

epoca de inflorire nationala a lui Mateiu Basarab.

Eara Vlad-Voda tepes, pe care unora le place sa-l iea drept un fel de
monstru, na tras in teapa pe cei ce nu voiau sa i se supuna, ci pe cei ce nu
munceau, pe cei ce nu-si faceau datoria, pe cei ce turburau ordinea si pe cei
porniti spre jaf si spre asuprire, pe barbarii timpului seu, si nu ar fi urmat
epoca de inflorire a lui Radu si a lui Neagoe, daca tepes nar fi facut in
Muntenia ceea-ce stefan a facut in Moldova si Mateiu Corvinul in Ungaria.
Romanul adeverat, ori si unde se ivesce el, e neinduplecat restabilitor al
bunei rinduieli.

Mare a fost Vlad intre marii timpului seu, si mai ales asta- i fie-care dintre
noi trebue sa fie mereu cu gandul indreptatspre el, ca in tota clipa sa avem
in vedere, ca nu avem sa suferim in mijlocul nostru de cat omeni, care-si fac
in tote imprejurarile datoria, ca fie-care dintre noi are sa muncesca potrivit
cu insarcinarea pe care a primit-o, si ca nimenuia nu i se cuvine sa traiasca
din seul altora.

Aceia, cari sint stapini pe mosii intinse, nu le au pentru ca sa-si pota petrece
viata in resfatare, ci pentru ca prin neadormita purtare de grija sa faca din
ele gradini de frumusete, si nu celor ce stapinesc mari averi, ci celor celor ce
sciu sa le chivernisesca bine li se cuvine in mijlocul nostru stima generala.

Aceia, cari ocupa positiuni inalte, nu au fost ridicati in ele pentru ca sa pota

face tote capriciile si sa incuragieze slugarnicia, ci pentru ca sa conduca o

lucrare savirsita de multi impreuna, sa faca selectiunea dupa destoinicii si sa
privegheze cu neadormire, ca fie-care sa-si faca in deplin datoria, si stima
generala nu li se cuvine staruitorilor ce-au sciut sa se ridice de asupra altora,
ci celor ce nu scapa nici o data din vedere, ca cu cat mai mari iti sint
datoriile, si sint neobosoti in purtarea sarcinilor ce au primit si neinduplecati
fata cu cei negligenti ori neonesti.

Aceia, cari fac negot, nu-l fac pentru-ca, profitand de nevoile, de slabiciunile,
de nepriceperea ori de usurinta altora, sa agonisesca mari averi, ci pentru-ca
sa mijlocesca schimbul averilor, si stima generala nu i se cuvine celui ce a
sciut sa adune milione, ci celui ce tine multi omeni in continua si rodnica
lucrare, sporesce bogatiile tarei si prin conducere intelepta si concurenta
onesta reduce preturile si usureza traiul ilnic.

Tot ast-fel mestesugarul nu-si exercita meseria, ca sa traiasca mai usor, ci ca

prin producte solide sa satisfaca in mod efectiv trebuintele publicului, si nu
avem sa suferim in mijlocul nostru carpaci, care nu-si pricep meseria si
lucreza in pripa si pe apucate, ci numai adeverati profesionisti, cari lucreza
perfectionandu-si meseria.

Nu se petrec insa tocmai asa lucrurile in viata nostra, dar asa voim sa se
petreca. Mai e inca multa barbarie la nai: sint inca proprietari, care-si lasa
mosiile in paraginire ori le istovesc prin exploatarehotesca, sint parveniti,

cari sau ridicat prin slugarnicie ori prin apucaturi miselesci, sint negutatori,
cari se imbogatesc ruinand pe altii, sint mestesugari, cari strica tot ceea-ce
le cade in mana, sint, dar voim sa nu mai fie.

Daca dar streinii, cari sau stabilit in mijlocul nostru, se impaca cu felul de a
vietui, pe care il voim noi, si sint gata sa muncesca intins si cinstit alaturea
de noi, ei pot sa fie siguri, ca-i vom imbratisa cu stima si cu iubire, ori si care
ar fi legea si neamul lor, caci imbratisand pe cei vrednici se ridica neamul
nostru. Aceia dintre dinsi insa, cari nu voesc ori nu sint in stare sa se impace
cu acest fel de a vietuo, sa nu-si faca ilusiunea, ca vom inceta vre-o data a
ne da silinta sa-i isolam ca pe niste inciumati.

Noi, care nici in timpurile de barbarie nu ne-am barbarisat, am putut sa fim

ruinati economiceste si sa ne perdem cultura intelectuala, dar nu ne-am
schimbat firea si nu putem sa suferim in mijlocul nostru omeni, cari traesc
secand puterile de vieta ale altora. Cu cat mai mult ne ridicam prin cultura,
cu atat mai virtos iese in noi la ivela firea cea adevarata a rasei nostre si cu
atat mai neinduplecati devenim fata cu cei ce nu sint in stare sa iubesca pe
semenii lor si sa ia parte la lucrarea obsteasca, cu atat mai mult staruim, ca
prin legi bine chibzuite si prin o severa disciplina sociala, sa se puna ragaz
contra tuturor apucaturilor barbare.

Daca sint dar intre Evreii din tara nostra unii, cari sau hotarit a emigra, ei au
luat hotarirea acesta numai pentru ca, omeni cu minte, au simtit, ca asa, ca

pina acum, nu vor mai putea sa traiasca in mijlocul nostru si se simt

incapabilii de a vietui ca noi.

E o chestiune de iubire de omeni sa-i incredintam, ca au tota drepttea si sa-i

sfatuim sa-si caute aiurea teren de exploatare. Aici la noi sa remaie numai
cei ce voiesc si pot sa muncesca intins si cinstit si sa ia cu inima curata
parte la lucrarea nostra pentru ridicarea nivelului cultural al tarei.

Propaganda semitica
E cestiune de conservare nationala sa nu suferim, ca Evrei sa ia parte la viata noastra culturala.
Sunt acum vre-o doue-zeci de ani numai putini dintre noi recunosteau adeverul acesta; cei cu
desavirsire multi erau de parerea, ca intrearea in viata noastra culturala a Evreilor e pentru noi un
mare succes, si Evreii destepti, care incepusera sa lucreze alaturea cu noi, erau imbratisati cu
toata caldura si se bucurau de o particulara incuragiare. si ar fi riscata afirmarea, ca dinsii nu erau
vrednici de incuragiarea aceasta, caci munca lor incordata trebuia sa fie luata drept dovada
suficienta, ca voiau cu tot dinadinsul sa-i fie folositori terii, pe care o considerau ca patrie a lor.
In curnd a iesit insa la iveala, ca Evreii sunt lipsiti de aptitudinile cerute pentru lucrarea comuna
si ast-fel, chiar voind cu tot dinadinsul sa faca binele, sunt osanditi a face numai reul. In loc de a se
potrivi cu noi, ei erau impinsi de firea lor a-si da silinta sa ne faca de o potriva cu dinsii, si unii mai
indirect si mai cu precautiune, iar altii co insolenta revoltatoare au luat in bataie de joc
preocuparile noastre religionare, traditiunile noastre nationale, obiceiurile mostenite de la parinti
nostri, tot ceea ce constitue temeliile vietuirii noastre impreuna.
Prin o fireasca reactiune sa produs dar in noi indemnul de a face tot ceea ce ne sta prin putinta,
ca sa scoatem pe Evrei din viata noastra culturala, iar aceasta nu din uram, ci ca mesura de
aparare netionala. Noi, care atata timp am stat sub inriurirea bizantina, ne-am jertfit existenta
nationala, daca nam combate cu toata staruinta pe cea semitica.
Chiar daca am reusit insa sa facem peste putinta inriurirea directa a Evreilor, stam sub inriurirea
lor indirecta, care e covirsitoare.
Noi am crescut si traim mai mult ca oameni de cat ca Romani si ne orientam in toate amanuntele
vietii noastre dupa popoarele de la Apus, pe care Evreii au reusit sa le semitiseze, si mai ales dupa
Paris, care e un fel de Babilon jidovit.
Navem de cat sa ne examinam in toata linistea pe noi insi-ne, ca sa ne incredintam, ca chiar

printre noi sunt cei mai zelosi propagatori ai spiritului semitic si ca jidovesti sunt chiar si multe din
apucaturile, prin care combatem inriurirea jidoveasca.
Nota caracteristica a spiritului semitic e lipsa de simtimint comun.
Ne fiind in stare sa ia parte la bucuriile si la durerile semenilor sai, Semitul priveste toate lucrurile
din punctul da vedere al folsului practic, pe care el insusi poate sa-l traga din ele. Bine e pentru el
ceea ce ii prieste, iar reu ceea ce il jigneste in interesele lui positive. Ast-fel Evreii nici ei intre ei nu
se iubesc. tin unii la altii si se solidariseaza, fiindca au aceleasi interese, in mijlocul unei lumi
straine se aseamana intre dinsii, se inteleg mai usor si de ajuta in daraverile lor. Om si om insa in
gandul lor nu sunt tovarasi de suferinte, care se simt mingaiati mingaindu-se unul pe altul, ci soti
de exploatare, care impreuna-si fac mai usor treburile, si omul pe urma caruia nu poate sa traga
nici un folos, pentru Semit nu pretuieste nimic cum nu pretueste nimic darul firesc, prin care nu
poate sa castige nimic.
E fara indoiala si Evreul e in stare sa faca bine si sa ajute pe altii, nu insa numai pentru-ca sa aiba
multumirea de a fi alinat suferinte, la care nu ia parte, ci in vederea unui folos positiv, tot-deauna
cu ostentatiune, fie spre a se insinua, fie spre a-si crea o positiune in societate Acest fel de a
vedea lucrurile e atat de comun in societatea noastra, in cat e greu sa gasesti oameni, care admit,
ca el e semitic.. Cei mai multi sunt convinsi, ca asa e omul din fire si ca alt-fel nici nu poate sa fie.
Pana chiar si in cartile noastre de citire rostul vietii comune e presentat din acest punct de vedere
utilitar.
Vaznd, cum limsa de simtimint comun ne duce spre descompunere sociala, unii dintre
conducatorii vietii noastre publice, care se gandesc si la viitor, staruie cu multa hotarare, ca
simtimntul patriotic sa fie cultivat in scoala, prin serbari nationale, prin conferinte publice, prin
publicatiuni periodice si prin fel de fel de alte mijloace, care pot sa aiba efectul dorit in societate,
in care simtamntul comun e bine desvoltat si are numai sa fie conservat. I mijlocul unei societati
pornite spre destramare insa toate acestea sunt banalitati, cum banalitate e sfinta cuminecatura
pentru cel ce si-a perdut credinta.
Cu vorbe frumoase, cu forme deserte, cu declamatiuni patetice nu se mai poate vindeca
societatea noastra de boala, in care am aruncat-o prin propagarea unei culturi stricate.
Nu e, inainte de toate adevarat, ca patriotismul ne lipseste.
Romanul cel adevara, sateanul, a dovedit cu prisos, ca-si iubeste tara si neamul, si o dovedeste
aceasta si asta-zi prin indelunga lui rabdare. Eara noi cei-lalti ar trebui sa fim smintiti, ca sa nu
iubim tara aceasta, in care putem sa ne facem toate chefurile ca nicaieri aiurea in lumea
aceasta.
Ceea ce ne lipseste noue e constiinta, ca tot ceea ce e al totorora e si al fie-caruia in deosebi si ca
lovitura, pe care o primeste unul, pe toti ii atinge.
Desi tine mult la tara si la neamul lui, sateanul roman a perdut cu desavirsire simtimntul, ca pe
sine insusi se pagubeste cand strica ceea-ce e al comunei, al judetului si amai ales al statului si ca
propriile sale interese le serveste purtand grija de avutul comun. Ear aceasta pentru-ca noi ceilalti lam deprins prin faptele noastre cu gandul, ca avutul comun e al celui ce are dibacia
cuvenita, ca sa puna mana pe el.

Au fost, ce-i drept, si sunt azi intre noi oameni, care-si afla mangiierea vietii in indrumarea spre
bine a vietii noastre comune; fiind insa putini, ei au fost ori sunt nevoiti a-si calca pe inima si a le
face concesiuni celor multi, care nu cauta in viata publica de cat multumiri individuale. E lucru
firesc, ca marea multime a poporului, cetateni indiferenti politiceste si tinerimea lipsita de
experienta stau cuprinsi de uimire in fata acestei invalmaseli, nu mai sunt in stare sa deosebeassa
pe cei buni dintre cei rai si reman cuprinsi de simtimntul, ca intreaga viata publica e o goana
pentru participarea la beneficiile stapanirii si ca tot-deauna cel mai staruitor ori cel mai slugarnic
iese de asupra in invalmaseala acestei goane.
Nu e adevarat lucrul acesta, caci, dacar fi adeverat, nu am fi putut sa realisam progresele pe cari
toti le recunosc: acesta e insa simtimntul, pe care promiscuitatea vietiii noastre publice il produce
in inimile celor politiceste indiferenti; asa trebue sa creada multimea, cand vede lucrand impreuna
oameni, care sau tratat unii pe altii de misei, si constiinta comunitatii de interese morale e din zi
in zi mai slaba cand totul pare a atirna de comunitatea intereselor materiale. Dacam fost in stare
sa ne patrundem de convingerea, ca e o cestiune de conservare nationala sa nu suferim, ca Evreii
sa ia parte la viata noastra culturala, ne vom patrunde mai curind ori mai tarziu si de convingerea,
ca e cestiune de conservare nationala sa ne reintarim constiinta comunitatii de interese morale si
ca aceasta no putem face de cat combatind cu toata energia spiritul semitic, ce care suntem
cuprinsi.
Aceasta e adeveratul rost al miscarii antisemite, pe care numai Evreii si cei deopotriva cu dinsii isi
dau silinta so presente ca fiind pornita din ura de rasa si din fanatism religios. Ne aparam noi
fiinta, si nu e intre noi nimeni nici prea jos, nici prea sus, ca sa se poata socoti dispensat de datoria
de a lua parte la aceasta lupta de aparare nationala.

Robia moderna
Imi terminasem studiile juridice si-mi faceam practica prescrisa de lege pentru censura de avocat.
Intre clientii pe cari ii primisem de la principalul meu, era si o femee care trasese in judecata pe
mama ei pentru partea ce i se cuvenia din mostenirea remasa de la reposatul ei tata, vre-o 400
florini.
Dupa ce procesul a fost castigat si sentinta a primit formula executorie, am iesit la fata locului, ca
sa pun in vinz are averea vaduvei, o casa, o vie si dece pogne de pamint, tte impreuna pretinse
judecatoresce in 4200 fl.
De re-ce nici la prima, nici la a doua licitatiune nu sa presentat cumparator, urma ca la a treia
licitatiune vinz area sa se faca cu ori-ce pret.
Asa e porunca legii, si acum sau presentat trei cumperatori, concetatenii mei Spitzer, Steinbach si
Goldberg. De re-ce cheltuielile nstre de proces faceau 275 fl. eu am primit insarcinarea ?eri
suma acsta, nici mai mult, nici mai putin.
Concetateanul Spitzer a oferit 276, iar concetateanul Steinbach 277 florini 277fl. o data, - de
doue ori nu da nimeni mai mult!? 277 florini de trei ori! Averea pretuita judecatoresce la 4200
florini a fost vinduta cu 277 florini, si noi ne-am luat cheltuielile de proces, clienta nstra a primit

doui florini, iar vaduva care mai avea doui copii, si-a pierdut casa, via si cele z ece pogne de
pamint.
Lucrul acesta nu-l stiu din auzite: e cel din urma proces in care am pledat, cea din urma
executiune, la care am asistat.
Plansetele celor doue femei, cainta fiicei si blestemele mumei nau gasit nici ur resunet in inima
cumperatorului, care procedase la urma urmelor, corect si profitase numai de dreptul pe care-l
avea in virtutea legii ca cetatean al Statului ungar. Indignatiunea mea insa pare ca-l atingea. Me
stie, gandiam eu, om civilisat su cu re-care trecere, tine sa nu se puna in lupta cu mine si va fi
accesibil pentru un act de generositate.
Mi-e mila si mie de sermana veduva, care a fost reu povatuita, si sint gata sa-i las intrga averemi zise el; me multumesc cu asigurarea hipotecara a pretentiunei mele."
Dupa grele si indelungate negocieri am pus dar la cale o invoiala, in virtutea careia veduva
remanea stapana pe intrga avere, fiica ei se multumia cu 50 florini, iara d. Steinbach ramanea
creditor ipotecar pentru datoria de 1200 florini, dati cu camata legiuita, 6 la suta. Veduva avea dar
sa platesca 72 florini pe an, ba chiar si din aceasta suma se mai scadu 25 fl., chiria odeii despre
strada a casei, in care d. Steinbach, om generos, voia sa adapostsca o familie saraca.
Eram multumit, caci imi inchipuiam, ca am pus la cale un lucru bun.
"O, - imi zise primarul, - de acestia sint in satul nostru peste o suta. Stipzer, Steinbach si Goldberg
sunt tovarasi, au legaturi si gasesc bani ieftini. Daca ai mrte la casa, daca pagubesci cu un bou,
daca ai vre-o nevoie grabnica, unul dintre dinsii te ajuta, cel-lalt te incurca, iar at treilea
cumparandu-ti averea. Fiind-ca nare ce sa faca cu ea, el ti-o lasa dar te lga cu hipoteca de ii
ramai rob pe tta viata si muncesci numai pentru dinsul.
Luand informatiuni, mam incredintat, ca cei trei tovarasi legasera ast-fel pe toti satenii mai
nevoiasi. Termenele de plata erau puse in Ianuarie pentru-ca pana pe timpul secerisului creditorii
sa pta avea titlul executoriu, si ei nu tinu sa fie achitati in bani, ci meni generosi, se multumu
si cu producte, ba chiar si cu zile de lucru. Cine avea dar fie la vii, fie la sapatul porumbului, fie la
seceris nevoia de brate se adresa la Steinbach, care avea tot-deauna menii lui, pe care ii da cu
chirie.
In acela-si timp tovarasii adapostira in deosebite parti ale satului, prin casele celor legati cu
hipoteca, sase-spre-z ece familii sarace, care vindu maruntisuri pentru pui de gaina, pentru rate
ori gasce, pentru piei crude, pentru oua furate din cuibare, pentru graunte furate din hambare si
pentru ori si ce alte producte, care se adunau in magazia lui Steinbach de unde Vinerea erau duse
in oras.
O insemnata parte din poporatiunea Ungariei e ast-fel robita, si inflorirea economica a statului
ungar e mai ales resultatul acestei robii, care face, ca mulca sa fie ieftina, pretul productelor sa
scaz a si productiunea sa crsca in vreme ce muncitorul cade in miserie din ce in ce mai ngra si e
din zi in zi mai istovit.
Acea-si e srta muncitorului de prin orase. Ne mai putend sa sustina concurenta cu fabricile, care
lucrza ieftin si prost, cei mai multi dintre dinsii au fost nevoiti sa intre in simbria capitalistilor, care

nu-i lasa sa mra de fme.

Miline de meni au ajuns ast-fel sa traiasca numai de az i pe maine, muncind spre a spori
bogatiile altora, sbatandu-se in miserie fara de scapare, agitati nmereu de o viua si legitima
nemultumire si impinsi in mod fatal spre o catastrofa sociala.
Se intempla adese-ori, ca cele mai vigurse paduri de stejar, lasate in paraginire, sint inecate de
plop, de salcie, de teiu ori de alte esente, care cresc mai repede de cat stejarul. Ventul duce
seminta de plop si-o risipeste printre stejar, si lopul resare in umbra stejarului, cresce cu chiu cu
vai subtire si lung; ajuns insa de deasupra, el isi intinde cracile, se ingrsa in trunchiu, isi face
radacini puternice si ii ia aierul si lumina stejarului, care incetul cu incetul se umple de muschi si
de buretii si se usuca in cele din urma.
Tot ast-fel se petrec lucrurile in viata sociala a Ungariei. Un singur om reu e destul, ca mii si mii sa
cada in robia celor ce nu iau parte la durerea obsteasca, ci trag folos din strimtorarile altora. Acela,
care sa ridicat o-data de asupra, ii inabuse pe cei remasi in strimtorare, si acestia nu se mai pot
ridica la aier si la lumina. Atat prin sate, cat si prin orase averile se aduna incetul cu incetul in
mainele cator-va, care propaga demoralisarea prin o vietuire fara de friu, si din zi in zi se sporesce
numerul celor ce nu mai au nimic, nu sint stapani nici pe propriile lor puteri si sint manati spre ura
neimpacata.
Romanii au infiintat bancile lor, ca sa se rascumpere unii pe altii si sa scape de robia acsta.
Bancile aceste insa sustinndu-se in lupta cu capitalistii mari, in deosebi miuncitorilor agricoli nu
pot sa le dea bani destul de ieftini. si ele robesc dar, - o robie mai usra, dar tot robie. Comitatele
din nordul Ungariei insa, unde nu exista asemenea banci si unde explotatorii se sporesc mereu,
sint cu desavirsire ruinate, iar sesul tareiunguresti e plin de o poporatiune, care se sbate mereu
fiind-ca proprietatile au trecut in mainile exploatatorilor, care istovesc puterile muncitorilor.
Nu mai e dar acolo vorba nici de nationalitate, nici de rasa, nici de religiune, ci de restabilirea
bunei rindueli sociale, de preintampinarea unei mari catastrofe.
Daca gospodarul trebue sa curete plopul si salcia si teiul din padurea de stejar, daca gradinarul
trebue sa curete pomii de omiz i, de insecte, de paduchi, de rugina, de muschi si de bureti, menii
de stat trebue si ei sa privegheze, ca cei ce nu sint in stare sa traiasca din rdele propriei munci sa
nu pta trai sugand maduva din sele celor harnici si muncitori si ca elementele vigorse sa nu
pta fi robite de cele parasitice.
Oamenii de stat ai maghiarilor nu si-au facut datoria acsta, si consequenta nepriceperei lor e
ruina morala si economica, degenerarea poporatiunei, prin ale caruia puteri vii se sustine statul
ungar.
Noi Romanii, care vedem cele ce se petrec in Ungaria, ar trebui sa fim lipsiti de ori si ce simtamant
de conservare pentru ca sa ne impacam cu gindul, ca si la noi se va face vre-odata ceea-ce sa
facut in Ungaria, in Galitia ori in Bucovina.
Nici odata! E cestiune de iubire de meni sa le-o spunem Evreilor acsta in fiecare zi pentru ca sa
nu-si faca ilusiuni deserte. In mijlocul nostru nu vor putea nici odata sa traiasca cum traiesc in
Ungaria, im Galitia ori in Bucovina, si trebue sa-si dee silinta de a fi meni cinstiti si muncitori si sa
iee parte la tte durerile si la tte bucuriile nstre, daca in sa aiba viata tihnita pe pamantul

romanesc.
Acesta e simtamantul tuturor Romanilor, si aceia dintre Romai, care vorbesc alt-fel, ori sint stainii
de nmul lor, ori ii insla pe Evrei.
Cea dintai si mai adevarata dovada de iubire este sinceritatea, si noi iubirea nstra de meni o
dovedim cand le zicem Evreilor: Din zi in zi tot mai mult vom starui, ca prin legi bine chibzuite si
prin o severa disciplina sociala sustiitori statului roman sa fie feriti de ruina morala si economica!
Acesta e adevarul, si cine nu se pte impaca cu el face bine daca se duce.

Semitismul (1902)
Iacov, asa stim cu totii de cand eram copii, a plecat cu tota casa lui din Canaan si sa asezat in
Egipet, unde Iosif, cel mai iubit dintre feciorii lui, era atotputernic la curtea Hicsosilor.
Urmasii lui a remas apoi in Egipet timp de mai multe secole si sa sporit aici, in cat, pe timpul lui
Moise era 40,000 de familii.
Leaganul poporului evreiesc nu e dar in Canaan, de unde a plecat o familie, ci in Egipet, de unde
Moise a iesit cu 40,000 de familii.
Iara Iosephus, contimporanul Imperatului Vespasian, evreu si el si aparator al connationalilor sei
alungati din Canaan, ne spune in Antiquitatum judaicarum libri XX, ca strabunii sei nu a plecat,
cu a fost alungati din Egipet.
Desi patria lor adevarata era Egipetul, desi sute de ani dea rndul traisera impreuna cu cei-lalti
Egipteni, in mijlocul carora le-a mers bine, caci alt-fel nu sar fi sporit, ei na fost in stare sa se
potriveasca la fire si la apucatiri cu compatriotii lor, a remas un element de disordine sociala, in
cat pacea si buna renduiala, numai prin alungarea lor a putut sa fie restabilita.
Chiar inceputul vietii nationale a Evreilor trebue sa lase in mintea omenilor cu judecata
convingerea, ca ei sunt un neam de omeni, care nu sunt in stare sa traiasca in pace si buna
intelegere.
Urmarind indelungata viata a poporului evreiesc, in deosebitele fase ale desfasurarii ei, ne intarim
din ce in ce mai mult convingerea acsta.
Dupa-ce sa stabilit in Canaan, desi stapani in noua lor tara, ei na fost in stare sa intemeieze o
viata comuna, ci a trait despartiti dupa semintii, care se hartuiau fara de curmare intre ele. Abia
dupa doue sute de ani, in fata unui puternic dusman, ei sa unit sub o singura capetenie, dar
unirea acsta e si ea de scurta durata, caci dupa mortea lui Solomon iar se desbina.
De aici inainte pamntul fagaduintei e un cuibar de desordine sociala, in care nici Asirienii si nici
Babilonenii, nici Persii si Macedonenii, nici Seleucizii si Ptolemeii nu pot sa restabilsca pacea si
buna rinduiala.

Ast-fel Romanii, care fac politia pe costele Marii mediterane, ajung la convingerea, ca numai
alungandu-i si din acsta, a doua patrie a lor, pot sa restabilsca pacea si buna rnduiala.
Sunt aprope doue mii de ani de atunci. Evreii a fost risipiti cam pe timpul cand colonistii romani,
strabunii nostri, sa asezat in Dacia. Pe cand insa noi am stat stransi la un loc si am aparat in
lupta necurmata cu dusmani mai puternici de cat noi, vetrele parintesci, Evreii si-a petrecut viata
risipiti si impinsi mere de ici pana colo ca nisce omeni urgisiti, pentru care nicaieri pe fata
pamntului nu e loc de adapost statornic.
Nu e in Europa apuseana nici un popor, care nu i-a alungat vre-o data, si nu e in lume nici un
popor, care vrea azi sa-i primsca in mijlocul se.
Un proverb german zice: "Haust du meinen Iuden, so hau ich den Deinen; daca dai tu in Evreul
me, da si e in al te; azi se pote zice: Daca dai tu in Evreul te, da si e in al me. Chiar
aceia, cari ii apara pe Evrei, ii apara numai pentru-ca nu cum-va, alungati de altii, sa vie la dnsii.
De ce ore Evreii le-a fost tot-dauna si le sunt si asta-zi tuturor atat de nesuferiti?
Pentru ca in ei lipsesce ceea-ce pe om il ridica mai pre sus de animale si-l face om in puterea
cuvintului.
Noi, omenii adevarati, suntem determinati in faptele nostre mai mult de compatimire de cat de
egoism. De ore-ce bucuria ivita in inima unuia ne inveselesce pe toti si toti suntem atinsi de
durerea ori si caruia, numai impreuna putem sa gasim mangaierea vietii. In Evre lipsesce acest
simtimint comun. Pe cand e, omul adeverat, me induiosez, cand il ved pe Evre sbatandu-se in
mizerie si sunt pornit a cauta mijloce pentru alinarea suferintelor lui, Evreul se bucura cand me
vede in strimtore si e pornoit a cauta mijloce, ca sa traga folos din nevoile, cu cari me lupt.
Asa a fost Evreul in Egipet, asa in timpul vietuirii lui in Canaan, asa a remas si dupa ce a fost
alungat si din acsta a doua patrie a lui si asa e si asta-zi.
La acsta lipsa de simtamnt comun ne gandim cu totii cand vorbim despre semitism si zicem, ca
Evreii sunt un element disolvant. Osinditi prin insuficienta constitutiunii lor organice a nu putea sa
intemeieze ei insi-si, prin sine o societate trainica, ei nu se marginesc a starui cu indaratnicie in
apucaturile lor egoiste, ci profita de tote imprejurarile si se vira pretutindeni, ca sa-si propage felul
de a fi si de a vedea, deci sa semitiseze si societatea, in mijlocul careea traiesc.
Trebue ori nu sa combatem acsta inriurire destructiva a Evreilor?
Atat suntem de semitisati, in cat numai forte putini dintre noi se mai imbarbatza sa dee un
respuns hotarit la intrebarea acsta. E parca te degradezi tu insuti pe tine, daca marturisesti
adeverul, si pe cand Evreii sunt de o obrasnicie, de care numai ei sunt capabili, noi nu suntem in
stare sa infrinam pe aceia dintre noi, care fac causa comuna cu dansii si propaga semitismul fara
de sfiala.
Unde are sa ne duca slabiciunea acsta!?
Fara indoiala nu la deslegarea, pe care o vor cei ce combat semitismul.

Semitismul I (1908)
Pela mijlocul secolului al optalea inainte de Christos, cand s'a intemeiat Roma, in partea apuseana
a lumii vechi stapanitori ai popoarelor si purtatori ai culturii erau semitii. Mezopotamia si Iranul se
aflau sub stapanirea asirienilor, dela care pomeste gandul stapanirii universale si care in timpul
primilor regi ai Romei cuceresc Siria si in urma si Egipetul. Tot atunci fenicienii exploateaza ca
negutatori toate terile de dimprejurul Marii Mediterane prin numeroasele colonii, pe care le au pe
toate coastele si prin toate insulele, si se incheaga puterea Cartaginei, care incurand strabate in
oceanul Atlantic.
Aceste sunt lucruri, pe carele invata si trebue sa le stie toti copiii de prin primele clase alc scolilor
secundare.
stim apoi, ca atat asirienii, cat si fenicienii erau oameni sensuali si lacomi, nesatiosi in ceeace
priveste multumirea trebuintelor trupesti, cu gandul indreptat mereu spre cele materiale. Pana
chiar si cultul lor religios pornia din sensualitate, si multe din sarbatorile lor erau adevarate orgii.
E invederat dar, ca prin semiti viata economica a ajuns incetul cu incetul la mare desvoltare, si
sunt fabuloase bogatiile adunate in centrele de viata ale semitilor prin comerciu, prin industrie si
prin exploatarea neomenoasa a stapanitorilor. Sardanapal al asirienilor a ramas in vecii vecilor
neintrecut in ceeace priveste comorile ce-a adunat, lucsul ce desfasura si desfraul, in care-si
petrecea viata.
Pornirea spre viata fara de frau, spre ingramadire de bogatii, fara de care ea nu e cu putinta, si
spre exploatarea nemiloasa, prin care bogatiile se aduna, e omeneasca si o gasim in toate
societatile. Pecand insa la popoarele de vita ariana ea e combatuta ca slabiciune si isvor de
nenorociri, semitii o iau drept un fel de virtute si conditiune neaparata a desvoltarii.
E mai presus de toata indoiala, ca cu cat mai multe si mai mari sunt trebuinsele, cu atat mai
vartos isi incordeaza oamenii puterile, ca sa creeze mijloacele pentru satisfacerea lor, si ca acela,
care consuma mult, impinge societatea spre o lucrare staruitoare. Nici prin lucrarea aceasta insa
nici prin satisfacerea trebuintelor sale omul nu se fericeste, ci se consuma in sbuciumare
necurmata, si de aceea in lumea ariana singura stapanirea de sine e socotita drept virtute si
oamenii sunt stapaniti de gandul, ca cu cat trebuintele iti sunt mai putine si mai mici, cu atat esti
mai ferit de nevoi, deci si mai capabil de fericire.
Spiritul semitic a patruns incetul cu incetul la toate popoarele, care au primit cultura dela asrieni
ori dela fenicieni, si in secolul al saselea inainte de Htistos, cand elinii poenesc in Atena si in colonii
spre desvoltare, intreaga lume apuseana er semitisata. Asia-mica e intesata de semiti si admira
pe Croesus, ale carui comori sunt admirate de toti afara de Solon, care nu-l pune pe
ingramaditorul lor in randul oamenilor fericiti. Egiptenii sunt pusi in randul semi-semitilor. Elinii
sunt amestecati cu fenicieni, al caror tip si ale caror apucaturi se pastreaza in poporul grecesc
pana in ziua de azi. Pana chiar si romanii sunt atinsi de semitism, caci etruscii dupa parerea celor
mai multi erau de origine semitica.
Tot atunci se porneste insa si reactiunea contrasemitismului.
Stapaniti de simtemantul covarsrii intereselor individuale, semitii nu erau in stare sa intemeieze

societati dainuitoare, si lumea semitica trebui neaparat sa mearga in desvoltarea ei prin ruina
morala si materiala spre descompunere in indivizi. Ceeace stim despre Sodoma si Gomora ori
despre Sibaris se poate spune cam despre toate centrele de viata ale semitilor, si sfasierile
interne, pe care le stim in viata evreilor, sunt nota caracteristica a tuturor societatilor semitice.
Daca in mica Fenicie erau sase state, nu pute sa fie cohesiune in marea imparatie asiriana, care
se intinide din Iran pana in pustiurile Saharei. Ridicandu se dar impotriva stapanirii asiriene, mezii
gasesc un razim puternic chiar in lumea semitica, si la sfarsitul secolului al saptelea ei darima si
pustiesc in unire cu babilonenii Niniva si pun capat stapanirii asisiene.
Cu aceasta se incepe lupta cea mare, pe care lumea ariana o poarta impotriva semitisinului si care
se urmeaza si astazi.
Stapanirea babiloniana, care ia locul celei asiriene, fiind si ea semitica, nu poate sa fie danuitoare,
si e desfiintata de Cir, care intemeiaza prima stapanire universala ariana, o imparatie ce sa intinde
in cele din urma din Asia centrala pana in Sahara si din pustiurile Arabiei pana la Dunare.
Rostul organic al acestei stapaniri e innabusirea spiritului semitic, care duce la lupte necurmate si
prin desfrau la ruina, si propagarea celui arian, pe care-l lamureste la persi Zoroastru, la inzi
Buddha, iar la elini Socrat.
Stapanitorii insa incurand se semitiseaza si ei, si inca in timpul lui Xerxe, nepotul lui Cir, satrapii
persieni sunt in ceeace priveste exploatarea nemiloasa, luxul si viata fara de frau de o potriva cu
mai marii Asiriei ori ai Babiloniei. imparatia persana e deci si ea mereu sbuciumata si se sustine
numai pentruca nu e cine s'o desfiinteze. Elinii se semitiseaza si ei, si in timpul lui Pericle alaturea
cu admirabila desvoltare a artei se desfasura cea mai destrabalata viata, care trebui neaparat sa
duca la rasboiul peloponesiac, in care spartanii cu moravuri aspre frang in cele din urma puterea
Atenienilor corupti.
in timpul rasboiului peloponesiac se ticalosesc insa si spartanii, cari numai prin cele mai miselesti
apucaturi si numai unindu-se cu Cir cel tinar ajung invingatori.
La inceputul rasboiului peloponesiac, izbucneste in Atena ciuma, de care a perit si Pericle, si o
spaima fara de margini ii cuprinde pe atenienii insetati de placerile vietuirii.
Dupa felul de a vede al arienilor moartea e trecere spre o existenta mai ferita de sbuciumari, si
socotindu-se in ajunul mortii, arienii sa pregatesc desfacandu se de cele trupesti pentru aceasta
mai binecuvantata existenta ca Socrat, care, osandit la moarte, astept in liniste si stand de vorba
cu iubitii sai clipa, in care ave sa beie paharul de otrava. Atenienii, desbracati de firea ariana,
s'au aruncat cu ochii inchisi in cel mai desgustator desfrau: asa tineau ei sa se bucure de putina
viata ce le mai ramane, caci in gandul lor omul SE naste, ca sa aiba parte din placerile vietuiri si
ei faceau din convingerea ceeace altii fac din slabiciune.
Pretutindeni bogatiile ingramadite imping spre desfrau si spre miserie: ei ingramadeau bogatiile in
concurenta cu fenicienii anume ca sa se poata da desfriului si mintiau, inselau ori despoiau nu
de nevoie, ci din convingerea, ca numai asa se pot agonisi mijloacele pentru satisfacerea
nesecatelor trebuinte omenesti. Zadarnice erau dar silintele celor inca nestricati, ca sa-i inchege
intr'un stat destul de puternic spre a pune capat stapanirii persane, cad bogatiile, pe care le
adunasera prin munca intinsa, nu le dedeau putere, ci i istoviau si orasele lor erau ca cele
feniciene, cuibare de stricaciune. Lipsiti prin nesitiu de simtemantul comun, ei se sfasiau intre

dansii, si alaturea cu luptele purtate cu barbatie in camp deschis se desfasurau altele, pe care
societatile lor secrete, asa numitele Heberii, le purtau prin ascuns, iar in valmaseala acestor lupte
sotul era tradat de sotie, parintele de fii, fratele de frate, se iertau toate miseliile, daca duceau la
biruinta.
in fata acestei destramari speiale era organica iesirea la iveala a macedonenilor neatinsi inca de
spiritul semitic, cari, desi putini, erau tari prin simtemantul lor comun.
Menirea providentiala a lui Alesandru Machedon era sa se faca stapan pe lumea culta de atunci, ca
sa propage intr'ansa spiritul arian, in care fusese crescut de Aristotel, ucenicul lui Platon. El e, ca
Socrat, unul dintre cei ce au pregatit lumea pentru venirea Mantuitorului nostru, si cele mai
caracteristici fapte ale lui sunt daramarea Tirului si a orasului Persepolis, cuibare, ca odinioara
Niniva, ale stricaciunii, si risipirea comoriior ingramadite de regii persani inzestrand zece mii de
fete maritate in ziua nuntii lui cu osteni de ai sai.
Azi, dupa doua mii, doua sute si aproape 50 de ani, cand omenirea iar se plange, ca prea s'au
ingramadit bogatiile in manile catorva, intelegem cu totii gandul, cu care le-a risipit Alesandru
Machedon pe cele ingramadite in timpul lui, ca sa intemeeze buna stare familiara.

Semitismul II (1908)
in timpul lui Alexandru Machedon Romaera un orasel cu cateva sate imprejurul lui, dar tot destul
de putenic pentruca sa-i caute alianta Alexandru din Epir, pe care grecii din Italia il chemasera
intr'ajutor, iar ceeace facea puterea Romei era virtutea romanilor.
Plugari lipsiti de cultura intelectuala, romanii erau in timpul acela ajunsi la o stare de inalta cultura
morala, stapani fiecare pe sine insusi, nesovaitori in implinirea datoriilor, buni soti, buni parinti;
buni tovarasi, deci si buni cetateni si aspri nu numai fata cu altii, ci totodata si fiecare fata cu sine
in susi. Ceeace ia facut stapani ai lumei n'a fost mult admirata lor vigoare trupeasca, ci aceasta
superioritate morala, din care rezulta simtemantul lor comun.
Privind lucrurile din punctul de vedere semitic, ne am deprins a-i socoti pe romani popor de
cuceritori. Adevarul e, ca ei au fost un fel de politie a lumii, in care au trait, si rasboaiele si le-au
purtat numai ca sa apere ori sa ocroteasca pe cei napastuiti asigurand pacea si buna randuiala.
Idealul romanilor, pe care Virgiliu il preciseaza atat de bine in Eneida, e pax romana, si de aceea
singura stiinta, pe care au cultivat-o cu o staruinta, este jurisprudenta, in care au si ramas
neintrecuti.
Ei s'au rasboit cu semnitii pentruca acestia nelinisteau pe vecinii lor si ai Romei si erau de rea
credinta. Cu tarentinii, cu grecii din Italia, in genere si cu Pirhu, care le venise intr'ajutor, s'au
rasboit fiindca acestia erau corupti, hrapitori si insolenti. Cu cartaginenii s'au rasboit fiindca au fost
provocati si in urma amenintati. Niciodata ei n'au pornit din propriul lor indemn, nici n'au provocat
vre un rasboiu, si niciodata n'au supus pe cei invinsi.
Pe veciniilor si i-au facut amici si in urma soti si incurand dupa moartea lui Alexandru Machedon
atat latinii, sabinii si etruscii, cat si grecii din Italia le erau soti.
Putin in urma au prefacut in provincie Sicilia, asupra careia se certau grecii si cartaginenii, Gallia

cisalpina, de unde era amenintata Roma si Spania, pe care au scapat o de sub stapanirea
cartaginenilor.
Provinciile nici acum, nici mai tarziu nu erau tari supuse, ci intrate sub purtarea de grija a
senatului. Roma nici o data n'a fost exploatoare, si in timpul guvernarii unor proconsuli ca
Semproniu Grachu ori gioerele sau Scipio Africanul (Emilian), cari au fost multi, provincialii erau
fericiti.
Viind insa, ca stapani, in atingere cu cartaginenii, cu elinii si cu alte popoare se mitisate, romanii
primesc incetul cu incetul cultura semitisata, iau apucaturi semitice, pornesc spre desfrau si,
avand trebuinte nesecate, ajung in cele din urma sa fie exploalatori. Ceeace n'a facut dar nici o
data Roma, au facut dupa nimicirea Cartaginei romani desbracati de firea romana.
Aceasta-l facea pe Marcu Porciu Caton Cenaoriul sa staruie cu indaratnicie pentru daramarea
Cartaginei, de unde se revarsa spiritul semitic si spre Roma. Gindul lui era, ca nu e cu putinta
pacinica vietuire impreuna cata vreme exista Cartaginea, si tot el a sters din listele senatului pe
Scipionii, care primisera dimpreuna cu cultura elina si apucaturile semitice si propagau la Roma
pornirea spre lucs, spre desfrau si spre nesatiu.
Prin daramarea Cartaginei romanii pun capat celei din urma ramasite de stapanire semitica, dar nu
si covarsirii spiritului semitic, care se intinde in societatea romana si strabate din ce in ce mai
adanc in toate straturile ei.
Luptele agrare, rasboiul cu sotii si crancenile rasboaie civile, care au sbuciumat lumea romana
timp de o suta de ani, nu ar fi fost cu putinta, daca o insemnata parte din romani n'ar fi fost
chinuita de trebuinte mari si impinse spre nesatiu. Catilina, omul fara de rusine si fara de frica, e
tipul arianului semitizat, care savarseste din convingere cele mai miselesli fapte si e mandru de
miselia sa, pe care o ia drept lucru firesc.
Nici odata insa lumea elina-romana nu a fost stapanita de spiritul semitic, care era combatut de
cele mai luminate capete pretutindeni, unde au strabatut elinii ori romanii. inriurirea lui Socrat,
alui Platon si alui Aristotel nu inceteaza nici in cele mai turburate timpuri, si indeosebi romanii
inclina chiar si in mijlocul decadentei morale spre stoicismul, care e in cel mai propriu inteles o
pregatire pentru vietuirea crestineasca.
Cea mai stralucita ivire in viata poporului roman, Iuliu Caesar, nu e ascet, dar combate prin legile
croite de dansul atat luxul, cat si desfraul, incuragiaza intemeerca bunei stari familiare si
asigureaza pe timp de peste doua sute de ani pacea in tarile ajunse sub stapanirea romana.
Suntem azi deprinsi a ne gandi, cand e vorba de semitism, la evrei si numai la dansii, desi stim
prea bine, ca evreii sunt numai o mica si neinsemnata parte din lumea semitica, pe care in timp de
cinci sute de ani, dela Cir pana la Iuliu Caesar, popoarele de vita ariana au frant-o si au sfaramato. Nici nu e apoi vorba de semiti, ci de spiritul propagat de dansii.
Oamenii toti sunt porniti spre desfrau fiindca trebiuintele trupesti ale omului sunt nesecate. De
aceea popoarele barbare, lipsite fiind de cultura morala, foarte usor cad in desfrau fiindca nu-si
dau seama, ca trebuie sa se stapanesca, ori n'au cuvenita tarie sufleteasca spre a se stapani.
Ajuns insa la un stadiu de desvoltare mai inaintata, omul traieste mai mult cu sufletul decat cu

trupul, isi da silinta sa si stapaneasca pornirile trupesti, se simte umilit cand nu le poate stapani si
se rusineaza savarsind fapta socotita rea, prin ascuns.
Semitii resping acest fel de a vedea. in gandul lor omul traieste ca sa si satisfaca trebuintele
trupesti si are nu numai dreptul, ci chiar si datoria de a le satisface. Are dar si datoria de a agonisi
cu orice pret mijloacele pentru satisfacerea lor, si vrednic e pentru dansii nu cel ce stie sa se
stapaneasca si sa se multumeasca cu putin, ci cel ce stie sa adune bogatii spre a-si putea petrece
viata in belsug.
Acest spirit semitic se mentine si in imparatia romana si el e ceeace a sleit puterile romaniior. El
era insa combatut, si e destul sa tinem seama, Vespasian si Titu, Traian si Hadrian, Antoniu Piul si
Marcu Aureliu Filosoful erau stoici, pentruca sa stim, ca la romani desfriul er rusinos, iar nu
obraznic ca la Cartagenea, la Sibaris, la Tir ori la Niniva. Oamenii ca Comod ori ca Heliogabal, noul
Sardanapal, vor fi fost ei numarosi, dar erau dispretuiti si nu puteau sa aiba inraurire asupra
societatii.
Numai asa a si fost cu putinta strabaterea crestinismului pornit din Nazaretul popoarelor. Nici
evreii, nici alti semiti adevarati nu puteau sa inteleaga si sa primeasca invataturile Mantuitorului
nostru, cari erau contra firii si contra traditiunilor lor. Daca e insa adevarat, ca Hristos nu din ura ci
din iubire a lucrat, nu e mai putin adevarat, ca ori si ce propaganda antisemita din adevarata
iubire de oameni porneste. Iubindu-i cu adevarat pe oameni, trebuie neaparat sa staruim, ca ei sa
se lapede de apucaturile semitice, prin care atatia oameni s'au nenorocit si atatea societati s'au
destramat.

Semitismul III (1908)

Se vor implini incurand doua mii de ani dela nasterea lui Hristos, crestinismul insa nici pana in ziua
de azi n'a strabatut in toata coratenia lui. Lumea elina romana l-a primit, ce-i drept, dar numai
pastrand multe din traditiunile ei paganesti, iar popoarele barbare, stapanite fiind de patimi vii, nu
erau in stare sa se supuna toare asprelor regule de vietuire ale crestinismului si au perit incetul cu
incetul mistuindu-se inse-le pe sine lasand in urma lor numai reamintiri de vietuire barbara. E si azi
mult paganism si multa barbarie in lumea noastra crestina.
Pe la mijtocul secolului VII iar, cand in arabi se ridica iar semitii, ca sa realizeze idea stapanirii
universale in o noua forma, lumea crestina e slaba si in timp scurt, ca prin minune, se infiinteaza
marele califat, care intrece in intindere toate imparatiile de mai nainte.
Nu e inca dainuitoare nici aceasta noua stapanire semitica, si peste vre-o suta cincizeci de ani se
slabeste prin desfrau, prin istovirea sustiitorilor ei si prin desbinari. inriurirea ei culturala hotareste
insa mersul desvoltarii omenesti pentru un lung sir de veacuri inainte.
Semiti, arabii sunt oameni cu gandul indreptat spre cele materiale. in timpul stapanirii lor dar viata
economica a ajuns in toate ramurile ei la inalta desvoltare si stiintele asa numite exacte au pornit
si ele spre o desvoltare pana atunci ne mai pomenita.
Aceata e marele folos, pe care l-a tras omenirea din stapanirea altfel scurta a arabitor. Inzii si persii
si eelinii ni-au indreptat prin filozofie, prin poezie si prin arta in genere spre inaltarea sufleteasca
pentruca prin o vietuire contemplativa sa se fericeasca fiecare insusi prin sine. Romanii ni-au

desvoltat simtemantul de dreptate pentruca, tiind seama de principiul Honeste vivere, suum
cuique tribuere et neminem laedere, sa nu ne jignim unii pe altii: Arabii ne-au indrumat spre
scrutarea firii lucrurilor ce ne incunjura pentruca sa ne putem face stapani pe natura.
stiinta noastra e pornita dar din indemn semitic si privind lucrurile din punctul de vedere al
desvoltarii intelectuale, se poate zice, ca lumea moderna e semitisata.
Ar fi insa o mare greseala, dac'am zice, ca e semitica stiinta noastra. Adevarul e, din contra, ca
semitii nici odata n'ar fi putut sa atinga gradul de desvoltare stientifica, la care am ajuns noi.
Progresul, in genere, e cu putinta numai intr'o societate cu randuiala bine asezata si dainuitoare,
iar istoria celor din urma cate-va mii de ani e dovada, ca semitii nu sunt in stare sa intemeeze
asemenea societati. Ceeace a facut cu putinta desvoltarea stientifica a fost simtamantul nostru
comun, abnegatiunea noastra, pornirea noastra spre inaltarea sufleteasca si iubirea de oameni,
spre care ne-a indrumat crestinismul.
Scrutarile arabilor erau indreptate spre foloase practice, iar ale noartre sunt pornite din iubire de
adevar. Arabii erau alchimisti, care cautau mestesugul de a face aur din materii fara de pret: noi
suntem chimisti, care cauta multumirea de a se fi incredintat despre adevar in ceeace priveste
firea materiei.
Oameni cu privirea indreptata spre cele apropiate, semitii n'au putut si nici ca puteau sa ajunga
unde am ajuns noi, care, cu ochii indreptati spre infinit, ne inalam si ne adancim, ne perdem pe noi
insine in scrutarile noastre si avem cultul stiintei. Marii nostri scrutatori toti au fost oameni cu
desavarsire desinteresati, care s'au jertfit pe sine insisi pentru stiinta, au urmarit numai binele
obstesc, iar pentru sine au ravnit numai la multumirea de a se fi dumirit. Astfcl nici nu ar fi fost cu
putinta progresele, pe care le-am facut.
Chinejii au nascocit iarba de foc pentru distractiunea lor; Arabii s'au folosit de ea, ca sa si
faureasca arme; noi perfectionam armele, ca prin ele sa asiguram pacea: asa e in toate, si, daca
stiinta noastra nu e nici ariana, nici semitica, ci omeneasca e semitic felul utilisarii practice a
resultatelor dobandite de stiinta.
Noi arienii avem in vedere totdeauna binele obstesc, si scrutatorii, daca s'au gandit la vre-ua folos
practic in lucrarea lor, acesta era al tuturora. Semitii au in vedere fiecare binele sau indeosebi si
profita de rezultatele stiintei, ca sa exploateze pe cei nestiutori, lipsiti de destoinicie ori nevoiesi.
Acest abus de stiinta e semitic.
Sunt uimitoare progresele realisate in timpul celui din urma secol in ceeace priveste tehnica
lucrarii omenesti, si ar fi lucru firesc, ca in urma acestor progrese vietuirea sa fie pentru toti mai
usoara. Ea e, din contra, mai grea decat in trecut si mai nesuferita, si nici odata, poate, n'a fost in
lume atata miserie ca azi cand cei stiutori si destoinici abuseaza de stiinta si de destoiniciile lor, ca
sa-si stoarca din munca altora mijloace pentru o vietuire petrecuta in belsug.
Mii de oameni muncesc din greu si se istovesc in lipsa de hrana pentruca alti cativa, care nu
muncesc, sa poata trai in belsug ori poate chiar in desfrau. Copii si femei lehuze pier in lipsa de
purtare de grija, in vreme ce cai de lux, cani si pisici se ingrase consumand pe ales hrana
omeneasca. Oameni destoinici, vrednici si cum se cade se sbat in lupta cu mari nevoi in vreme ce

femei stricate si slugi nemernici se imbuiba la rasfatare. Asa a fost aceasta nu numai la Niniva si la
Babilon, la Tir si la Cartaginea, la Atena si la Roma, la Damasc, la Cordova si la Bagdad, ci si la
curtile multor mai mari feudali: pornirea spre desfrau si spre asuprire e omeneasca in intelesul cel
rau al cuvantului, e strans legata de firca trupeasca a omului si trebue neaparat sa iasa la iveala in
ceice nu tin s'o stapaneasca. Lucrul acesta e omenesc: semitica e insa convingerea morala ca asa
e fireste, asa e bine, ca nici nu poate sa fie altfel, ca e prost cel ce nu profita si de propiile sale
destoinicii, si de imprejurari, si de nevoile altora, ca sa-si agoniseasca mijloacele pentru o viata
petrecuta in belsug. A pacatui e lucru omenesc orisicat de greu ar fi pacatul: semitic e a pacatui cu
obraznicia celuice savarseste fapta rea falindu-se cu ea.
Acest semitism s'a intins si se intinde mereu in societatea noastra moderna, in cat suntem adese
ori ispititi a zice, c'a ajuns intr'insa la stapanire covarsitoare. Daca ne dam inse bine seama, ne
incredintam, ca pana chiar si intre cei-ce exploateaza, ca sa poata trai in imbuibare, sunt putini cei
ce o fac aceasta cu nerusinare semitica: cei mai multi sunt rapusi de slabiciunile lor si o fac mai cu
perdea. Nu e societatea noastra atat de stricata, cum adese-ori ni se pare tocmai pentru-ca
privirile ne sunt indreptate asupra putiniior, care nu se sfiesc a se pune in conflict cu samtamantul
comun.
Noi insa, cari urmarim desfasurarea vietii noastre comune de cati-va zeci de ani, suntem cuprinsi
de simtemantul, ca putinii se sporesc si; sporindu-se, se fac din ce in ce mai nerusinati, caci
repulsiunea, pe care o produc in societate, e din ce in ce mai slaba.
tinem inca la moravurile parintilor nostri si punem in randul celor cum se cade numai pe oamenii,
care nu se abat de la ele, dar le dam din ce in ce mai putina sanctiune.
A fi cum se cade ni-se pare ceva comun, daca nu chiar o prostie, si privirile noastre se indrepteaza
cu un fel de uimire sfiicioasa asupra celor ce se deosebesc prin felul lor de a vietui si au
indrazneala de a savarsi fara de perdea fapte, pe care parintii nostri nu le iertau, eara noi nu le
aprobam. Acestia sunt interesanti, adese ori chiar admirati pentru dibacia lor, si nu rar se intampla
sa facem haz cand omul cum se cade e stropit cu noroiu de miselul imbogatit prin exploatare
nemiloasa ori prin apucaturi josnice.
Aceasta ingaduinta fata cu cei ce-si bat joc de bunele noastre moravuri nu e semitica, dar e
trecere spre semitismul practic.

Semitismul IV (1908)
Propagatorii spiritului semitic sunt in Societatea noastra fara indoiala mai ales evreii risipiti printre
noi, si de aceea oamenii pripiti in judecata iau fireasca reactiune contra semitismului drept o lupta
pornita fie din ura de rasa, fie din fanatism religios contra evreilor.
Nici nu se poate tagadui, ca in orisicare societate cu randuiala morala bine asezata evreii sunt
primiti cu repulsiune si isolati cu atat mai vartos, cu cat se isoleaza si ei insi-si. Lupta nu e in
adevar pornita contra evreilor, ci contra propagandei facute de dansii.
Judecand lucrurile din punctul de vedere al moravurilor noastre traditionale, una din cele mai de
capetenie datorii ale omului e sa munceasca, sa alerge si sa ostaneasca spre a-si agoonisi

mijloacele pentru asigurarea bunului sau traiu, si omul, care-si face datoria aceasta, e stimat si
iubit de semenii sai, muitumit cu sine insu-si si ferit de nevoi.
Nu mai putin e dator omul a-si pune frau, ca sa pastreze ceeace a agonisit, si inca mai stimat si
mai iubit de altii, mai multumit cu sine insu-si si mai ferit de nevoi e celce stapanindu-se pe sine
aduna averi mari ori sporeste avutia mostenita. Lenesul, neajutoratul ori risipitorul totdeauna au
fost dispetuiti in societatea noastra, iar bogatia adunata prin munca si prin cumpatare a fost
totdeauna si e si azi socotita drept cel mai invederat semn de vrednicie. Gandul de a face peste
putinta ingramadirea bogatiilor ori de a impune risipirea lor nu e potrivit cu firea noastra, care l
pretuim pe om nu numai dupa ceeace el e insusi prin sine, ci totodata si dupa ceeace are si dupa
ceeace le pare semenilor sai.
Doritori cu totii de-a fi mult pretuiti, nu e nevoe sa mai fim si jidoviti ori porniti spre desfrau
pentruca sa ravnim la avere cu orice pret si sa mintim, sa ne fatarim, si inselam, sa ne injosim, sa
furam, sa siluim, Sa ne folosim de nevoile ori sa abuzam de slabiciunile altora spre a ne agonisi
atat de mult pretuita avutie. Poate orisicare dintre noi sa cada in asemenea pacate, si multi si cad
in adevar, cad insa dandu-si seama, ca au pacatuit, ascunzandu se cuprinsi de rusine si caindu-se
de faptele lor. Jidovul ori jidovilul le face aceste fara ca sa se rusineze, cu un fel de fala, ca ceva
firesc, drept dovezi de destoinicie, ispitand si pe altii sa le faca si luand in bataie de joc ori urgisind
pe ceice nu le fac.
Lupta e pornita de semiti si de semitizati pentru inlaturarea bunelor moravuri. Nu e traditiune ori
regula de viata, nici preocupare religioasa ori nationala, care nu e luata in bataie de joc, ei
terfelesc tot ceeace noua ne e sfant, si e destul sa staruim asupra obiceiurilor mostenite dela
parintii nostri pentruca sa fim urgisiti de dansii si prigoniti fara de crutare. Pusi astfel in stare de
legitima aparare suntem nevoiti a ne folosi de toate armele, ca sa conservam fiinta morala a
societatii, si, daca mai e destula putere de viata in societatea noastra, vom ajunge in cele din
urma sa i izolam pe evrei si sa punem capat propagandei semitice.
Aceasta e adevarata fiinta a antisemitismului modern: pornit din simtemantul de conservare
morala, el e prin chiar firea lui intransigent, dar dusmanos nu poate sa fie.
Cu totul alta e lupta pornita de cei despoiati impotriva despuietorilor.
Evreii si cei asimilati de dansii au adunat prin lipsa de scrupule si prin apucaturi miselesti bogatii
mari, de care se folosesc spre a trai in desfrau in vreme ce multimea cea mare a muncitorilor se
sbate in mizerie materiala si morala. E fireasca ura, pe care au starnit-o in inimile acestora, si
aceasta ura usor ajunge sa se reverse asupra tuturor celorce au bogatii mostenite ori agonisite si
poate sa duca in cele din urma la o groaznica varsare de sange. Nu are insa a face antisemitismul
cu ura aceasta, caci el urmareste tocmai inlaturarea izbucnirilor patimase.
Tot astfel in urma, lipsei de crutare a stapanitorilor feudali s'a adunat multa ura in inimi si ura
aceasta a isbucnit in sangeroasele revolutiuni, cari au schimbat fata societatii noastre: numai
oameni lipsiti de judecata ar putea sa invinovateasca pentru varsarile de sange pe humanistii din
secolul XVIII, cari si-au propagat vederile liberale tocmai pentruca prevedeau igbucnirile patimase
si voiau le le inlature.
Pornind din iubire de oameni, antisemitii le zic in fiecare zi evreilor si celor momiti de dansii:
Puneti-va frau, fiti cumpatati, nu va obrazniciti si dati-va silinta de a alin suferintele celor indarjiti,

caci astfel vai de noi de toti!

Tocmai de aceea miscarea antisemita e indreptata mai ales contra celor ce fac propaganda
semitica. Evreul, care facand specula mizerabila, ingramadeste bogatii mari si arunca mii si mii de
oameni in mizerie, nu e pentru societate atat de primejdios ca acela, care luand parte la viata
morala si intelectuala a noastra, strica mintile si otraveste inimile. Starea de destrabalare morala
la care am ajuns, e rezultatul inriuririi directe ori indirecte a unor asemenea evrei, si e pentru ori si
care popor chestiune de conservare nationala sa alunge dela sine pe evreii ce vor sa ieie ca
ziaristi, ca scriitori, ca oameni de stiinta, ca compozitori muzicali ori ca artisti in genere parte la
viata lui morala si intelectuala.
Semintia omeneasca nu se starpeste nici prin ciuma, nici prin holera, nici prin foamete, nici prin
razboaie; pier insa prin lapadare de obiceiuri popoarele descompunandu-se in indivizi, din cari prin
premenire morala se incheaga alte popoare. Aceasta e primejdia, de care suntem amenintati in
urma inriurirei semitice si de care nu putem scap decat izoland pe evreii ce nu se asimileaza
primind regulele de vietuire ale noastre.
Sunt in societatea noastra de azi doua lumi deosebite, cari se isbeic una de alta, si una din aceste
doua lumi trebuie neaparat sa piara. Nu poate sa fie nimic mai firesc decat dorinta ca aceasta sa
nu fie a noastra.

Semitismul V (1908)
Urgaria e semitisata si cea mai semitisata parte a ei e societatea maghiara, iar aceasta nu
pentruca sunt in Ungaria multi evrei si acestia sunt pusi in rand cu maghiarii, nici pentruca evreii
au inraurire hotaritoare in viata politica si stapanesc viata economica in toate ramurile ei, ci
pentruca viata morala si intelectuala a maghiarilor e condusa de evrei.
Sub conducerea aceasta s'a schimbat cu desevarsire atat felul de a gandi, cat si caracterul
maghiarilor.
Noi, care ni-am petrecul copilaria si tineretele in societatea maghiara si am luat pe ici pe colo si
apucaturi maghiare, ne simtim azi mai mult ori mai putihi straini intre maghiari fiindca dansii nu
mai sunt cum ii stim din timputile impulsive ale vietii noastre si din studiile ce am facut asupra
istoriei lor nationale.
Asa, cum il stim, maghiarul e cu inima deschisa, de buna credinta si cu deosebire afectuos, barbat
in puterea cuvantului, care nu se injoseste, nu-si schimba sub inriurirea imprejurarilor hotaririle si
pe a caruia vorba se poate razm orisicine. Da aceea a si iesit vorba, ca maghiarii sunt popor de
cavaleri.
Vor mai fi si azi unii dintre maghiari asa; cei cu desavarsire multi sunt insa fie ca Wekerle ori
Kossuth, fie ca Polnyi si Lengyel, fie ca Bnffy ori Ugron.
Oameni de o fire cu deosebire expansiva, ei sunt doritori fiecare de a pare mai mult decat ceeace
in adevar e si porniti spre goana dupa placeri lumesti, usor au ajuns dar sa aiba trebuinte prea
multe si prea mari si sa treaca peste masura cuvenita in ceeace priveste cheltuielile.

Numai putina incurajare le mai trebai pentruca sa-si peara bunul cumpat si sa se afle mereu in
stramtoare, iar incurajare li-au dat multa ceice voiau sa traga foloase din usurinta lor si sunt altfel
de parerea, ca omul traieste pe lume pentruca sa si faca parte cat de mare din placerile vietii.
Foarte multe din nevoile, cu care se lupta romanii in regatul ungar, sunt urmari ale acestei porniri
spre imbuibare, care prin ruina morala si materiala usor ar pute sa duca in cele din urma la
isbucniri patimase. Sunt insa multe semnele care arata, ca isbucnirea va fi inlaturata prin isolarea
evreilor, cum a fost in partea apuseana a monarchiei habsburgice, unde ei deasemenea
ajunsesera sa stapaneasca viata economica si sa aiba inriurire hotaratoare in cea politica.
Pe romani cestiunea in tot cazul ii priveste numai indirect cata vreme vor starui in rationala lor
hotarire de a-i isola pe evrei si de a respinge inriurirea lor culturala.
Ne am amagi inse pe noi insine, daca am zice, ca suntem destul de consequenti in ceeace priveste
resistenta fata cu inriurirea semitica. Massele cele mari ale poporului o mai respinge, ce-i drept,
dar societatea noastra culta e in mare parte semitisata, caci bisiantismul nu e in adevar decat o
forma a semitinismului si tot semitisata e si cultura franceza, pe care a primit o o parte din
societatea romana. indeosebi in tarile coroanei ungare insa semitismul e propagat sistematic si cu
toata strajnicia, caci ceeace se numeste cultura maghiara nu e in adevar decat spirit semitic.
Casatoria civila, despartirea scolii de biserica, masurile luate spre a scade puterea autoritatilor
bisericesti, lupta purtata parte fatisa, parte prin ascuns contra crestinismului au in vedere numai
asigurarea succesului propagandei semitice.
Traind intrun stat stapanit de conducatorii acestei propagande si in continua atingere cu jidovi si
cu jidoviti, romanii din regatul ungar nu au putut sa ramaie neatinsi de semitism.
indeosebi tinerii, care cresc in scoli maghiare ori fac studii academice in centre semitisate ca
Clujul, Oradea mare ori Budapesta, iau pe nesimtite apucaturi semitice si intorcandu-se la ai lor, se
simt straini intre romanii, cari resping inca spiritul propagat de dansii.
Semnul distinctiv al acestor oameni instrainati de neam e, ca ceeace pentru noi e semitism pentru
dansii e lucru omenesc, ceva firesc si de sine inteles, un rezultat al civilizatiunii.
Ceeace e romanesc in felul nostru de a fi si de a gandi e rusticitate, lipsa de cultura, foarte
adeseori prostie. Istoria noastra, pe care n'o cunosc si nici nu tin s'o cunoasca, li se pare saraca in
fapte. Literatura noastra, care nu se potriveste cu felul lor de a gandi si de a simti, le pare
sarbada. Silintele noastre politice si culturale li-se par naive. Ei pot sa fie sustiitori zelosi ai cauzei
noastre nationale, dar nu din avant, ci cu gandul de a-si crea pozitiune, si de aceea Nu sunt in
stare sa aduca jertfe si se dau dupa par cand interesele lor, cari totdeauna sunt multe si mari, o
cer aceasta.
ii cunosti de departe dupa imbracamintea lor, care e totdeauna scumpa si deosebita de a altor
muritori, de cele mai multe ori pestrita, model si mostra dupa cel din urma jurnal.
Pe calea ferata iau clasa I. si se uita cu un fel de mila la ceice calatoresc cu clasa a II-a. La hotel
iau salon, daca se poate, cu balcon la strada, ca sa i-se poata arata lumii. in cafenele si in
restauranturi fac multa galagie si nu aleg dupa calitate, ci dupa pret, totdeauna ceeace e mai

scump. La dansii acasa desfasura mult lux, si daca le da mana sa umble cu doi cai, umbla cu
patru.
Sa se uite fiecare imprejurul sau si sa si dea seama, daca stie ori nu asemenea oameni prin
aproprierea sa si daca numarul lor scade ori creste.
Daca scade, e bine, ear daca creste, e cu mult mai rau decum vor fi crezand ceice nu-si dau
seama despre consevintele practice ale inclinarilor de felul acesta.
Omul, care are trebuinte multe si mari, are multe si mari nevoi, se afla mereu in stramtorare si
face, vorba romanului, pe dracul in patru, ca sa agoniseasca. E in stare si sa minta, si sa
amageasca, si sa insele, si sa abuseze fie de nevoile, fie de nepriceperea, fie de buna credinta a
altora, SE da dupa par, se injoseste, isi schimba hotararile potrivit cu imprejurarile, e tovaras rau,
care te paraseste cand lumea ti-e mai draga. Mai rau apoi decat toate aceste e, ca el ureste pe
ceice nu sunt ca dansul si din simtamant de conservare propaga in societate spiritul, de care e
stapanit el insusi. Omul cum se cade, care se stapaneste pe sine, ca sa si poata face in toate
imprejurarile datoria, ii este urgisit si vrednic nu de stima si de iubirea tuturora, ci fie un hipocrit
miserabil, fie un prost Astfel se starneste in societate o lupta haina, in care cei buni, care si aleg cu
multa crutare armele de lupta, adese-ori sunt biruiti de reii, pentru care e buna ori si-ce arma.
Sant doua lumi indusmanite de mii de ani, care se isbesc si in zilele noastre una de alta si din lupta
acestor doua lumi nu vom putea sa iesim noi poporul roman intreg decat daca vom sti sa pastram
cu indaratnicie mostenirea morala a neamului nostru, care a trait timp atat de indelungat in
mijlocul unei lumi date peirii si traeste si azi numai pastrandu-si bunele moravuri.