Margaret Starbird

Femeia cu vasul de alabastru. Maria Magdalena

si Sfantul Graal.
Editura Rao, 2006

Lucrarea de fata este rodul unei cercetari intreprinse de autoare in

urma lecturii unei carti aparute in Statele Unite si intitulate Holy Blood,
Holy Grail , carte care aducea pentru prima data in discutie problema
casatoriei lui Isus cu cealalta Marie prezenta in Evanghelii, cea
numita Magdalena si prezentata de textele sfinte drept o prostituata.
Hotarata initial sa stranga dovezi care sa conteste aceasta teorie,
autoarea ajunge in cele din urma sa faca ea insasi apologia principiului
feminin pierdut, anihilat de biserica oficiala patriarhala si uitat mai
apoi, dar pastrat totusi in subconstientul colectiv exprimat prin creatiile
popular-folclorice.
Maria Magdalena este femeia cu vasul de alabastru, in care purta
uleiul cu care l-a uns pe Isus, recunoscandu-l astfel ca rege al sau.
Gestul sau nu este neobisnuit, avand in vedere ca un astfel de obicei
facea parte din ritualul de nunta ebraic. Iar ucenicii lui Hristos nu se
arata scandalizati de gestul in sine, cat de risipirea inutila a pretiosului
ulei. Acesta ar fi un prim aspect care vine in sprijinul ideii casatoriei
dintre Isus si Maria Magdalena.
Cum s-a ajuns totusi la repudierea ei si la desconsiderarea ei de catre
cei care isi ziceau vocea bisericii oficiale? La inceputurile
crestinismului, cand religia nu era inca acceptata in Imperiul Roman,
iar primii crestini erau haituiti si vanati ca animalele salbatice,
ascunderea Mariei Magdalena si protejarea ei era o datorie asumata de
prietenii apropiati si fideli lui Isus si invataturilor sale. Acestia nu aveau
in grija o simpla femeie, ci o speranta de mantuire prin copilul pe care

aceasta femeie il purta in pantece. Legenda spune ca, imediat dupa

rastignirea lui Isus, pentru a o feri de represaliile romanilor si a
impiedica ca sangele regesc al lui Isus sa se piarda, Iosif din Arimateea
(aceelasi despre care se spune ca l-ar fi dat jos de pe cruce pe Isus?...)
a luat-o pe Maria Magdalena si a dus-o in Egipt, unde exista la vremea
aceea o comunitate puternica de evrei. Acolo, in exil, Maria Magdalena
naste o fata careia ii pune numele Sara, regina cu chipul negru. Dupa
mai multi ani, Maria Magdalena si fiica sa ajung in Europa si se
stabilesc in Provence, regiune aflata in sudul Frantei. Sunt aduse ca
dovezi in sprijinul acestei presupuneri existenta in zona a unui anumit
cult pentru femeia regina, a unei mentalitati extrem de relaxate in
privinta femeii, a faptului ca femeile de aici aveau aceleasi drepturi ca
si barbatii in a mosteni bunuri sau chiar a conduce, drepturi inexistente
in parti ale Europei unde biserica oficiala reusise sa-si impuna doctrina.
Se presupune ca regii din dinastia merovingiana ar fi descendentii
directi ai reginei negre, fiica lui Isus si a Mariei Magdalena si ca o data
cu detronarea ultimului rege din aceasta dinastie, s-ar fi pierdut si
dreptul divin al institutiei regalitatii.
In decursul cercetarii sale, autorea ia in considerare, poate mai mult ca
oricand, documentele vechi pastrate de sectele (miscarile religioase
alternative) ce-au luat nastere la inceputurile crestinismului. Printre
acestea se numara recent descoperitele manuscrise de la Marea
Moarta, care dau socoteala despre o comunitate in care puritatea
trupeasca si cea sufleteasca erau la mare cinste, si in care invataturile
lui Isus erau pastrate nealterate. Aceleasi invataturi erau pretinse a fi
pastrate si de catre catari, o secta care credea mai mult in umanitatea
lui Isus decat in latura sa divina, si care a avut meritul in epoca de a
traduce Evangheliile in limba poporului, pentru ca fiecare sa cunoasca
cuvantul sfant direct de la sursa. Avand in vedere gradul ridicat de
incultura din epoca, acest gest, desi admirabil, n-a reusit sa impuna
adevarul doctrinei catare drept singurul adevar valabil, ba dimpotriva,

catarii si alte miscari asemanatoare au inceput sa intre in vizorul

inchizitiei, institutie infiintata special pentru a urmari aceste miscari si
a le anihila. In cele din urma, scopul acesteia a fost atins: doctrina
catara a fost anatemizata, iar adeptii sai arsi pe rug ca eretici.
Biserica Sfantului Graal, cum mai era denumita aceasta biserica
alternativa, a reusit sa fie distrusa gratie eforturilor depuse de biserica
oficiala romano-catolica in organizarea Cruciadei impotriva albigenzilor.
Dar simbolurile si credinta adeptilor acestei biserici nu s-au pierdut, ci
au supravietuit in operele de arta si practicile ezoterice. Astfel, ceea ce
inainte se proclama in gura mare, acum se facea pe ascuns, tocmai
pentru a-i proteja pe cei ce se stiau descendentii lui Isus. Astfel au luat
nastere societatile ezoterice, precum Ordinul templierilor (distrus in sec
XIV de regele Frantei, Filip cel Frumos), Ordinul Roza Crucienilor, Prioria
Sionului, si mai tarziu, Francmasoneria. Analizand insemnele heraldice
din blazoanele acestor societati, autoarea gaseste dovezi care sa-i
sustina teoria.