Despre nationalism si

multiculturalism
Un articol de BOGDAN DUCA

Cultura politica | Niciun comentariu | NR. 318 din 14-April-2011

Am ajuns de prea multe ori sa ne temem de termenul nationalism. E drept, nu mai

este un termen politically correct de ceva vreme. La fel, primeste o incarcatura
istorica negativa, meritata sau nu, din pricina memoriei inca vii a extremismului de
dreapta si a national-comunismului. Nu are rost sa intram aici intr-o discutie despre
ct de de dreapta a fost extremismul de dreapta si despre ct de nationalist a fost
comunismul din anumite etape ale sale. De aceea le acceptam in aceasta discutie
ca un dat. Asa cum nu discutam aici nici despre tipurile de natiune.
Instinctul national si Europa natiunilor
Uniunea Europeana nu considera fireasca ideea de natiune pentru ca ea se ridica,
natural, contra acestui proiect politic (de minima eficienta economica). Europa
Uniunii refuza sa se mai gndeasca istoric si incearca sa se construiasca ideologic,
visnd la o unitate pe care istoria i-a negat-o dintotdeauna batrnului continent.
Dar Uniunea Europeana nu este Europa, continent al natiunilor, cu toate pacatele si
virtutile lor. Iar aceste natiuni au o identitate culturala si civilizationala prea bine
conturata pentru a putea sa fie sterse de pe fata pamntului de foarte voluminoasa,
de altfel, legislatie comunitara.
In fapt, toate statele Europei, inainte de a fi state membre ale UE sau ale Consiliului
Europei (organismul largit care cuprinde toata Europa geografica), sunt proiecte
nationale, conturate doar pe ideea nationala. Dupa disparitia Iugoslaviei, ultimul stat
multinational din Europa, destramat tot din instinct national, continentul european a
devenit, ca niciodata, o Europa a natiunilor, in care toate natiunile si-au atins, la un
nivel satisfacator, obiectivul politic, acela de a avea un stat al lor, care sa le exprime
si sa le protejeze identitatea.
Utopia multiculturala

Acum se ridica o mare problema, legata de proiectul ideologic (din punctul meu de
vedere utopic) al unei Uniuni Europene care sa dizolve natiunile intr-o ciorba
multiculturala.
Aceasta utopie se fundamenteaza pe increderea in teoria relativismului cultural,
care fundamenteaza multiculturalismul. Respectiva teorie ne arata ca nu exista de
fapt civilizatii si culturi mai puternice sau mai slabe, ci doar civilizatii mai agresive
sau mai putin agresive. Multiculturalismul ar avea rolul de a impiedica civilizatiile
cotate ca agresive sa asimileze civilizatiile catalogate ca fiind pasnice.
Un astfel de proiect exclude, de la bun inceput, ideea de nationalism, ideea de
patriotism, raportarea sentimentala fata de istoria nationala. Propune un pachet de
valori slabe (si la propriu, dar si in sensul oferit de Vattimo), capabile astfel sa fie
acceptate de catre toata lumea. La fel, acest proiect presupune dresajul natiunilor
catalogate ca fiind agresive, in sensul imblnzirii lor. Si de aici avem corectitudinea
politica, rescrierea istoriei din perspectiva invinsilor si cu scopul culpabilizarii
invingatorilor, ingradirea, slabirea si subordonarea institutiilor conservatoare
(biserica, familie si scoala), principalele surse ale formarii identitare si ale educarii
instinctului national.
Multiculturalismul s-a dovedit a fi un esec. Aceasta pentru ca teoria relativismului
cultural este una falsa. Pe rnd, SUA (dupa 11 septembrie), Australia, Marea
Britanie, Germania, Olanda, Franta au anuntat esecul multiculturalismului. Papa
Benedict al XVI-lea si-a inceput pontificatul denuntnd dictatura relativismului. In
toata Europa, partidele de dreapta, cu discurs national, uneori radical (precum
coalitia de guvernare din Ungaria) tind sa preia puterea, reafirmnd o platforma
patriotica, identitara.
E drept, nici ONU si numeroasele sale agentii, nici UE, nici Consiliul Europei nu prea
par sa tina cont de esecul multiculturalismului, continund sa sustina un discurs
relativist, in ciuda evidentelor.
Esecul multiculturalismului are insa drept cauza nu triumful natiunilor, ci firescul
existentei lor in lume. Identitatea nationala, ne place sau nu, este mai fireasca, mai
proprie omului, dect o identitate ideologica. Suntem romni, evrei, francezi, italieni
sau maghiari prin nastere, confesiune, apartenenta la un pamnt si invocarea unei
istorii proprii noua.
Minoritarii
Inhibarea discursului national nu ne ajuta nici pe noi, nici pe ceilalti. Da, desigur,
relativistii ne vor spune ca doar tocindu-ne instinctul patriotic vom aduce pacea si
armonia intre popoare, insa chiar multiculturalismul contine in sine si smburele
esecului sau. Sa luam doua exemple, amndoua, cu o specificitate aparte:
comunitatile de imigranti musulmani din Marea Britanie si minoritatea maghiara din
Romnia. In ambele cazuri s-a aplicat logica multiculturalista.

In cazul Marii Britanii, populatia majoritara a fost educata in spiritul unui sentiment
de vinovatie responsabila fata de populatiile oprimate in timpul imperiului colonial
britanic, in logica respectului multicultural fata de orice forma de alteritate si,
desigur, in spiritul unei corectitudini politice menite sa anuleze orice complex de
superioritate fata de non-europeni (caci fata de ceilalti europeni britanicilor le este
inca permis sa aiba asemenea complexe).
Minoritarii in schimb au parte de toate avantajele. Cnd biserici anglicane sunt
inchise, se deschid si se construiesc noi moschei. Cnd dreptul canonic isi pierde
chiar si semnificatia morala, voci cu autoritate (inclusiv cea a primatului Angliei)
sustin aplicarea shariei. In timp ce familia traditionala britanica este acuzata de
homofobie, intoleranta musulmana fata de homosexuali este trecuta la capitolul
specific cultural. Si tot asa
Consecintele? Comunitatile musulmane, tot mai numeroase, tot mai puternice, tot
mai vocale, tind sa devina stat in stat. A tine discursuri antioccidentale, anticrestine
si antisemite este o forma politica de manifestare tolerata pentru musulmani, in
timp ce orice voce majoritara filooccidentala si filocrestina este taxata ca fiind
fascista.
In Romnia, comunitatea maghiara, ca si celelalte minoritati nationale (numite
astfel pentru ca sunt pe teritoriul Romniei de la 1 decembrie 1918), beneficiaza de
cea mai propice legislatie din toata Europa (numai Croatia ne mai egaleaza), avnd
reprezentare asigurata in Parlament.
Exista un numar impresionant de drepturi care garanteaza comunitatii maghiare o
autonomie culturala reala: inscriptii bilingve, documente oficiale bilingve,
invatamnt de toate gradele in limba maghiara, autonomia deplina a cultelor
religioase nationale maghiare si absolut nicio ingradire pentru afirmarea propriei
identitati. Mai mult, Romnia este una dintre putinele tari din Europa in care
partidele extremiste au fost indepartate din Parlament, toate fortele politice
parlamentare fiind, la un moment sau altul, partenere ale UDMR.
Consecintele? Comunitatea romneasca din tinutul secuiesc este supusa unei
presiuni continue (aduc aminte de cazul mnastirii greco-catolice de la OdorheiuSecuiesc), cetatenii romni care nu sunt de etnie maghiara fiind obligati de facto sa
cunoasca limba maghiara pentru a putea sa obtina un loc de munca in aparatul de
stat din judetele Covasna si Harghita.
Mai mult, discursul revizionist maghiar, pretentia obtinerii autonomiei teritoriale pe
criterii etnice a regiunii locuite de secui, memoria Ungariei mari (ale carei harti se
gasesc mai peste tot in regiune) sunt cultivate in ciuda caracterului lor
antiromnesc.
Situatia devine si mai uluitoare atunci cnd, in fata unor declaratii revizioniste ale
unor inalti demnitari maghiari (vicepremierul, presedintele Adunarii Nationale si

sotia ambasadorului Ungariei la Bucuresti, mandatata sa citeasca mesajul

premierului ungar), reactia de protest a unor parlamentari romni este taxata ca
extremista.
Discursul patriotic, atta timp ct apara demnitatea si integritatea unei tari si a
unui popor, nu are cum sa fie unul extremist.