Ganea Alexandru

AMG III A

PATOLOGIA CARDIOVASCULARA A
PERSOANEI DE VARSTA A TREIA

Ateroscleroza
Ateroscleroza este cauza principala de deces si invaliditate in tarile dezvoltate. Numele,
derivat din limba greaca, se refera la ingrosarea intimei arteriale (stratul cel mai intern al
peretelui arterial care vine in contact cu sangele) si acumularea de lipide. Desi multi factori
sistemici si generali predispun la dezvoltarea sa, aceasta boala afecteaza preferential anumite
regiuni ale circulatiei.
Ea produce manifestari clinice distincte in functie de patul circulator afectat si de
caracteristicile leziunilor individuale. De exemplu, ateroscleroza arterelor coronare produce
angina pectorala si infarct miocardic, ateroscleroza arterelor ce iriga sistemul nervos central
provoaca frecvent ischemie cerebrala tranzitorie si accidente vasculare cerebrale.
Ateroscleroza se dezvolta focalizat atit in timp cat si in spatiu si are loc tipic in decurs de
mai multi ani, de obicei mai multe decade. Cresterea placii aterosclerotice e mai degraba
discontinua decat liniara, cu perioade de liniste relativa punctata de episoade de evolutie
rapida. Dupa o perioada de''liniste'', in general prelungita, ateroscleroza poate deveni clinic
manifesta.
Angina pectorala
Angina pectorala este un sindrom clinic datorat ischemiei miocardice caracterizat prin
discofort sau presiune precordiala, care este in mod tipic precipitat de efortul fizic si ameliorat
de repaus sau nitroglicerina sublingual. Cauza este reprezentata de obicei de obstructia critica
a arterelor coronare datorita aterosclerozei.
Angina pectorala apare atunci cand travaliul cardiac si necesarul miocardic de oxigen
depasesc capacitatea arterelor coronariene de a asigura aportul de sange oxigenat. Frecventa
cardiaca, tensiunea sistolica sau presiunea arteriala si contractilitatea sunt factorii determinanti
majori ai necesarului miocardic de oxigen. O crestere a oricaruia din acesti factori in
conditiile unui flux sangvin coronarian scazut o poate induce. Astfel, la un pacient cu un grad
critic de stenoza coronariana, efortul fizic induce angina ameliorata de repaus.

Disconfortul din angina pectorala nu este de obicei perceput ca durere. Poate fi o jena
surda, vaga, putin ingrijoratoare sau poate deveni rapid o senzatie severa, intensa, de presiune
precordiala. Are localizare variabila, dar cel mai frecvent este resimtita langa stern. Poate
iradia in umarul stang si in jos pe marginea interna a bratului stang, chiar si in degete, drept in
spate, in gat, maxilare si dinti, si ocazional in jos pe marginea interna a bratului drept. Poate fi
de asemenea resimtita in abdomenul superior.Angina pectorala este in mod tipic declansata de
activitatea fizica si de obicei nu persista mai mult de cateva minute, disparand la repaus.
Diagnosticul se bazeaza pe acuzele caracteristice de disconfort toracic declansat de efort si
ameliorat de repaus.
Principiul major al tratamentului este de a preveni sau de a reduce ischemia si de a
diminua simptomele. Boala subiacenta, de obicei ateroscleroza, trebuie delimitata si
principalii factori de risc trebuie eliminati.
Aritmiile
Inima este un muschi ce functioneaza asemenea unei pompe. Ea este divizata in patru
camere: doua superioare -atrii si doua inferioare -ventricule. Inima se contracta atunci cand
este strabatuta de un impuls electric generat de "stabilizatorul natural" al inimii -nodulul
sinusal sau sinoatrial (NS). In cazul ritmului cardiac normal, numit si ritm sinusal, impulsul
pleaca din atriul drept, se propaga in tot atriul si in nodul atrioventricular (AV). De aici,
impulsul (stimulul) este condus printr-o retea de fibre specializate (sistemul His-Purkinje) la
toate celulele ventriculelor. Acest traseu trebuie urmat cu exactitate pentru ca inima sa
functioneze normal. Atat timp cat stimulul electric este transmis normal, inima pompeaza
sange si se contracta intr-un ritm normal (intre 60 -100 ori pe minut).
Termenul de aritmie se refera la orice modificare a ritmului normal al impulsurilor
electrice, determinand un ritm cardiac neregulat. Unele aritmii dureaza atat de putin (de
exemplu, o pauza temporara sau o contractie prematura) incat ritmul cardiac nu este afectat.
Dar daca aritmiile dureaza mai mult, ritmul cardiac poate fi prea rapid, prea lent sau
neregulat.
Termenul de tahicardie se refera la o frecventa cardiaca de peste 100 batai pe minut.
Frecventa cardiaca creste in timpul activitatii fizice si scade in timpul somnului. Facand
exceptie de aceste variatii zilnice, toate persoanele prezinta la un moment dat episoade
pasagere de aritmie. Prevalenta aritmiilor atriale si ventriculare tinde sa creasca odata cu
varsta, chiar si in cazul persoanelor care nu sufera de boli cardiace.
Bolile cardiace dobandite sunt cel mai important factor de risc pentru aritmie. Cauzele
principale sunt ateroscleroza, hipertensiunea arteriala si afectiunile inflamatorii sau
degenerative. Cicatrizarile sau depozitele anormale prezente la aceste afectiuni pot provoca
bradicardia, inhiband activitatea nodului sinusal sau conducerea atrioventriculara. In mod
asemanator, ele pot provoca tahicardie (cu origine atriala sau ventriculara) datorita activitatii
anormale a celulelor sau prin crearea unor insule de tesut inert din punct de vedere electric.
Numerosi agenti chimici pot provoca aritmii, uneori cu consecinte grave. Printre factorii
cunoscuti se numara concentratiile mari sau mici de minerale (precum potasiu, magneziu si
calciu) din sange sau tesuturi. Aceste minerale au un rol esential in producerea si conducerea
normala a impulsurilor la inima. Substantele care creaza dependenta, precum alcoolul, tigarile
si drogurile pot provoca aritmie, la fel ca si unele medicamente pentru inima. Chiar si
medicamentele pentru tratarea aritmiei pot provoca aritmie.
Aritmia sinusala se refera la schimbarile ciclice ale ritmului cardiac in timpul respiratiei.
Este mai putin frecventa la pacientii de varsta a treia.

Bradicardia - frecventa cardiaca scade sub 55-60 batai/minut. O frecventa cardiaca

prea lenta poate provoca oboseala, stari de ameteala, slabiciune si lesin. Aceste simptome pot
fi inlaturate prin implantarea unui pacemaker electronic pentru a accelera ritmul cardiac.
Extrasistole atriale - contractiile premature sau extrasistolele provoaca frecvent un
ritm cardiac neregulat. Cele care se produc in camerele superioare sunt numite extrasistole
atriale.
Extrasistolele ventriculare -contractiile premature ale inimii care se produc in
camerele inferioare sunt numite extrasistole ventriculare.
Extrasistolele sunt frecvente la copii si adolescenti si se intalnesc la majoritatea persoanelor la
un moment dat. De obicei cauza lor nu este identificata. Extrasistolele dispar cu timpul si nu
necesita tratament special. Ocazional extrasistolele sunt cauzate de boli sau de leziuni ale
inimii. Medicul poate recomanda efectuarea de teste suplimentare pentru a se asigura ca inima
este sanatoasa.
Fibrilatia artriala - mai multe parti ale atriilor (camerele superioare ale inimii) incep
sa genereze impulsuri electrice necoordonate. Atriile pompeaza sangele prea repede si
neregulat si nu se contracta suficient. De fapt,ele se pot contracta de 5-7 ori mai repede decat
normal -pana la 300-400 batai pe minut. Nu toate impulsurile ajung la ventricule, astfel incat
acestea pot pompa sangele, desi cu un ritm neregulat.
Fibrilatia arteriala reprezinta cea mai frecventa tulburare "grava"de ritm cardiac, ea nu este un
pericol in sine, dar poate conduce la alte tulburari de ritm, oboseala cronica, insuficienta
cardiaca congestivasi, cel mai grav, la accident vascular cerebral (AVC).
Atunci cand atriul drept pompeaza prea repede si neregulat, sangele nu se varsa complet
in ventriculul stang. In schimb, sangele stagneaza in atriu si formeaza cheaguri. Daca un
cheag patrunde in sange si circula spre creier, poate bloca o artera si provoca un AVC. Acest
lucru nu se intampla la toti pacientii cu fibrilatie arteriala, dar sansele de a suferi de un AVC
sunt de cinci ori mai mari daca aveti FA. Aproximativ 15-20% din cazurile de accident
vascular cerebral se produc la persoanele cu FA.
Fibrilatia atriala (FA) survine deseori la persoanele care sufera sau au suferit de boli
coronariene, de stop cardiac, sau de insuficienta cardiaca. Apare si la pacientii cu afectiuni ale
valvelor inimii (valvulopatii), cu inflamatie a miocardului (miocardita) sau a endocardului
(endocardita), sau in urma unei interventii chirurgicale cardiace. Pacientii cu ateroscleroza sau
angina pectorala pot suferi de asemenea de fibrilatie atriala. Uneori aceasta este legata de
anomalii congenitale ale inimii.
O boala a plamanilor poate de asemenea sa afecteze inima. De aceea FA survine la pacientii
cu boli pulmonare cronice, trombembolism pulmonar, emfizem pulmonar sau astm.
Varsta si sexul influenteaza riscul aparitiei FA si gravitatea sa. Barbatii prezinta un risc usor
mai crescut de a dezvolta FA, dar femeile diagnosticate cu aceasta afectiune prezinta un risc
mai mare de moarte prematura. Varstnicii sunt mai predispusi la FA decat persoanele tinere.
Alti factori de risc sunt afectiunile tiroidei, diabetul, hipertensiunea arteriala, consumul
excesiv de alcool, fumatul sau consumul de stimulante (inclusiv cafeina).
Fibrilatia ventriculara este - o afectiune in care, datorita activitatii electrice
necontrolate a inimii, ventriculele se contracta rapid, nesincronizat si necoordonat. In acest

caz, inima pompeaza putin sange sau isi intrerupe complet activitatea de pompa. Fibrilatia
ventriculara poate provoca un colaps cardio-vascular sau moarte subita daca pacientul nu
primeste ingrijiri de urgenta.
Tratata din timp, tahicardia ventriculara si fibrilatia ventriculara se pot converti la ritm normal
prin soc electric. Tahicardia poate fi controlata cu ajutorul medicamentelor sau prin
identificarea si distrugerea focarelor ectopice - generatoare ale ritmului anormal. O metoda
eficienta de corectare a tulburarilor de ritm este si folosirea unui dispozitiv electronic numit
defibrilator implantabil.
Flutter atrial - apare atunci cand impulsurile generate intr-un ritm rapid determina
contractii frecvente ale muschiului cardiac, determinand un ritm cardiac rapid si regulat.
Blocul cardiac de grad 1- (blocul cardiac sau atrioventricular-AV) se produce atunci
cand impulsurile din camerele superioare ale inimii (atrii) nu se transmit catre camerele
inferioare (ventricule). Aceasta nu inseamna ca vasele sanguine sunt blocate.
Blocul cardiac de grad 1 - se instaleaza atunci cand impulsul electric traverseaza
nodul AV mai incet decat normal. Ritmul si frecventa cardiaca sunt normale, iar inima poate
sa fie sanatoasa. Unele medicamente pentru inima pot incetini conducerea impulsurilor de la
atrii la ventricule si provoca bloc cardiac de grad 1.
Blocul cardiac de grad2 - se produce atunci cand impulsurile din camerele superioare
ale inimii (atrii) nu se transmit catre camerele inferioare (ventricule). Aceasta nu inseamna ca
vasele sanguine sunt blocate.
Blocul cardiac de grad 3 - (bloc cardiac complet) - impulsurile electrice nu mai ajung
de la atrii a ventricule, provocand bradicardia (frecventa cardiaca scazuta).
Blocul cardiac complet este cauzat de unele cardiopatii sau poate sa se instaleze ca efect
advers al unui medicament.
Hipertensiunea arteriala
Hipertensiunea arteriala (HTA) reprezinta o crestere a valorilor tensiunii arteriale peste
limita normala, bazata pe media intre cel putin doua determinari realizate in doua sau mai
multe vizite dupa screeningul initial. Valorile normale ale TA au fost stabilite de catre foruri
internationale: TA < 130/80 mmHg, iar tensiunea arteriala optima fara risc cardiovascular este
< 120/80 mmHg.
Cei mai multi pacienti hipertensivi nu au simptome specifice ce pot fi atribuite cresterii
tensiunii arteriale si sunt identificati numai in timpul examenului fizic. Simptomele care pot
apare sunt atribuite: tensiunii arteriale crescute insasi, bolii vasculare hipertensive si bolii de
fond, daca aceasta exista.
Evaluarea pacientului hipertensiv cuprinde:
1. istoricul familial de HTA; cresteri intermitente ale TA in trecut; afectiuni sau
tratamente anterioare efectuate de pacient;

2. existenta factorilor de risc: fumat, diabet zaharat, dislipidemia, istoric familial de

decese premature datorate bolilor cardiovasculare;
3. evaluarea stilului de viata al pacientului in aspecte privind dieta, activitatea fizica,
statutul familial, profesia , nivelul de educatie;
4. examenul fizic;
5. investigatii de laborator.
Hipertensiunea arteriala este de doua tipuri: esentiala (a carei cauza nu se cunoaste, fiind
si cea mai frecventa) si secundara(care are cauza cunoscuta); aceasta din urma poate fi de
cauza renala, endocrina, neurologica sau alte cauze variate.
Consecintele hipertensiunii au rasunet in intreg organismul: cele mai importante efecte
sunt cele asupra cordului, neurologice si renale.
Tratamentul isi propune sa scada mortalitatea si imbolnavirea de cauza cardiovasculara
si renala, iar TA sa atinga valorile tinta de 140/90 mmHg pentru populatia generala si,
respectiv, 130/80 mmHg pentru cei cu diabet sau boli renale. O componenta majora a
tratamentului HTA o constituie modificarea stilului de viata, la care se adauga la nevoie
tratamentul farmacologic. Acesta din urma poate contine unul sau mai multe medicamente, in
functie de valorile TA si bolile asociate.
Hipertensiunea arteriala este o boala cronica care nu se vindeca si trebuie tratata toata
viata (necesita administrarea zilnica a tratamentului medicamentos in cazul in care acesta este
instituit).
Infarctul miocardic
Infarctul miocardic se produce atunci cand muschiul inimii -miocardul- nu este irigat
corespunzator. Acest lucru se datoreaza faptului ca una sau mai multe artere coronare care
hranesc miocardul sunt obstruate datorita depunerilor de grasimi (placi de aterom) - proces
numit ateroscleroza. Placa se poate rupe sau perfora, ducand la formarea unui cheag de sange,
care blocheaza artera. Astfel se produce infarctul miocardic, numit uneori si tromboza
coronariana sau ocluzie coronariana.
Daca circulatia sangelui este intrerupta timp de mai multe minute, celulele musculare
sunt afectate permanent si mor. Pacientul poate muri sau poate suferi leziuni ireversibile, in
functie de masura in care este afectat miocardul.
Uneori un spasm coronarian poate fi cauza producerii infarctului miocardic. O artera
coronara se contracta temporar si se ingusteaza determinand scaderea sau oprirea irigarii unei
parti a miocardului. Cauzele producerii spasmelor nu se cunosc. Spasmul se poate produce pe
vasele sanguine normale, ca si pe vasele obstruate partial de ateroscleroza. Un spasm sever
poate provoca infarct miocardic.
Uneori infarctul miocardic debuteaza brusc si cu intensitate. Dar, de cele mai multe ori,
debutul este lent, cu durere usoara si disconfort. Pacientii nu inteleg ce se intampla si asteapta
prea mult inainte de a cere ajutor.
Semnele producerii unui infarct miocardic:
1. Durere toracica - in majoritatea cazurilor, pacientii acuza dureri (senzatii de apasare,
presiune) in piept, care pot sa dureze cateva minute sau pot sa dispara si sa apara din
nou;

2. Dureri in partea superioara a corpului - simptomele includ durere sau disconfort la

unul sau ambele brate, spate, gat, falca sau stomac;
3. Respiratie dificila;
4. Alte semne: transpiratie rece, varsaturi sau stare generala de slabiciune.
Cel mai frecvent simptom al infarctului miocardic este durerea toracica sau disconfortul,
atat la barbati cat si la femei. Dar la femei se intalnesc mai des unele simptome, in special
respiratia dificila, starile de greata/ varsaturi si durere in piept si spate.
Persoanele care au suferit un infarct miocardic trebuie sa efectueze o serie de teste
diagnostice. Importanta acestora consta in posibilitatea de a determina cauza infarctului
miocardic, portiunea de miocard afectata si tipul de boala coronariana. Infarctul miocardic
poate fi primul simptom al unei boli coronariene.
Testele contribuie de asemenea la alegerea unui tratament adecvat si a unui stil de viata care
sa previna aparitia altor probleme de sanatate.
Testele diagnostice pot fi invazive sau neinvazive. Testele neinvazive sunt efectuate fara a se
introduce ace, instrumente sau fluide in corp. Testele invazive variaza de la o simpla
intepatura pentru un test de sange, inserarea unei sonde sau a unui dispozitiv si pana la
interventiile chirugicale complexe precum operatia pe cord deschis.
Teste non-invazive:electrocardiograma (EKG sau ECG), electrocardiograma
ambulatorie (numita si monitorizare ambulatorie sau Holter), radiografie toracica,
ecocardiografie (ecocardiograma), imagistica computerizata.- CT (Tomografie
Computerizata), RMN (Rezonanta Magnetica Nucleara), EBCT (Electron Beam Computer
Tomograph), PET (tomografie computerizata cu emisie de pozitroni), SPECT (tomografie
computerizata cu emisie de fotoni), DCA (angiografie cardiaca), CAT (tomografie
computerizata axiala),testul de efort.
Cand se produce un infarct miocardic, miocardul nu mai este hranit iar celulele sale
incep sa moara. Portiunea afectata a muschiului cardiac depinde de marimea zonei hranite de
artera obstruata si de intervalul de timp dintre instalarea infarctului si inceperea tratamentului.
Pe masura ce inima se vindeca, pe portiunea miocardului afectata de infarctul miocardic se
formeaza o cicatrice. De obicei, procesul de vindecare a inimii dureaza intre o luna si sase
saptamani, in functie de marimea infarctului si de timpul necesar fiecarei persoane. Inima este
un organ foarte rezistent: chiar daca o portiune a sa sufera leziuni permanente, restul continua
sa functioneze. Dar, datorita leziunilor provocate de infarctul miocardic, inima este slabita, iar
functia sa de pompa este diminuata. Cu toate acestea, cu ajutorul unui tratament adecvat si
adoptand un stil de viata sanatos, se pot preveni producerea altor leziuni.
Procesul de vindecare al muschiului inimii incepe imediat dupa infarct si dureaza
aproximativ opt saptamani. Portiunea afectata de infarct, unde se formeaza o cicatrice, nu se
contracta si nu pompeaza sangele la fel de eficient ca cea sanatoasa. Aceasta echivaleaza cu o
diminuare a functiei de pompa a inimii, care depinde de marimea si localizarea infarctului.
Majoritatea persoanelor care supravietuiesc unui infarct miocardic dezvolta o boala
coronariana si trebuie sa-si schimbe radical stilul de viata sau sa ia medicamente pentru a
preveni alte infarcturi si pentru a duce o viata normala si activa.
Durerea toracica nu este intotdeauna un semn al infarctului miocardic O forma frecventa
de durere toracica este angina pectorala. Se manifesta printr-o durere care dureaza cateva
minute. Apare atunci cand miocardul nu primeste sangele si oxigenul de care are nevoie.
Angina se deosebeste de infarctul miocardic prin faptul ca nu provoaca leziuni permanente

miocardului. Angina se produce deseori in timpul exercitiilor sau a starilor emotionale de stres
atunci cand frecventa cardiaca si presiunea sangelui cresc, iar miocardul are nevoie de mai
mult oxigen.
Insuficienta cardiaca
Insuficienta cardiaca poate afecta partea stanga a inimii, partea dreapta sau ambele. De
obicei, partea stanga este afectata prima. Fiecare parte este compusa din doua camere: atriul,
camera superioara si ventriculul, sau camera inferioara. Atriul primeste sangele, in timp ce
ventriculul pompeaza sangele in corp. Insuficienta cardiaca apare atunci cand oricare din
aceste camere isi pierde capacitatea de a asigura debitul sanguin in conditii normale.
Insuficienta cardiaca stanga afecteaza ventriculul stang (VS) sau camera inferioara a
inimii. Sangele incarcat cu oxigen circula de la plamani la atriul stang, apoi in ventriculul
stang, care il pompeaza in corp. Intrucat aceasta camera pompeaza cea mai mare cantitate de
sange, el este cel mai voluminos si este vital pentru functionarea normala a inimii.
Daca ventriculul stang isi pierde capacitatea de a se contracta normal (insuficienta cardiaca
sistolica), inima nu mai poate pompa suficient sange in circulatia arteriala. Daca muschiul
inimii devine rigid, ventriculul stang nu se mai relaxeaxa normal (insuficienta cardiaca
diastolica) si inima nu primeste suficient sange in timpul diastolei (starea de relaxare dupa
fiecare contractie).
Aceasta distinctie dintre IC sistolica si IC diastolica este foarte importanta, deoarece
tratamentul medicamentos difera.
In ambele cazuri, sangele care patrunde in VS din plamani, poate stagna, cauzand trecerea
plasmei sanguine in plamani (edem pulmonar). De asemenea, pe masura ce scade capacitatea
inimii de a pompa sangele, scade fluxul sanguin, determinand acumularea de lichid in tesuturi
(edem).
Atriul drept primeste sangele "folosit" (incarcat cu dioxid de carbon) care se intoarce in
inima prin vene. Ventriculul drept trimite sangele la plamani pentru a se incarca cu oxigen.
Insuficienta cardiaca dreapta apare de obicei ca urmare a unei insuficiente a ventriculului
drept. Atunci cand functia ventriculului stang se deterioreaza, creste presiunea in vasele
pulmonare, afectand in cele din urma cordul drept iar cand ventriculul drept isi pierde functia
de pompa, sangele stagneaza in vene, determinand aparitia edemelor la gleznele pacientilor.
Insuficienta cardiaca este de obicei o boala cronica, adica de lunga durata si cu o
evolutie lenta. Pana a fi diagnosticat pacientul, inima acestuia isi pierde incetul cu incetul
functia de pompa. La inceput, inima incearca sa compenseze prin:
1. Dilatare - atunci cand inima se dilata, contractiile sunt mai puternice, deci si cantitatea
de sange pompat va fi mai mare;
2. ingrosarea fibrelor musculare, datorita maririi celulelor care se contracta din inima acest lucru ii permite inimii sa creasca forta de contractie.
3. accelerarea ritmului, pentru a pompa mai mult sange in circulatie;
4. Organismul incearca sa compenseze si prin alte metode - vasele de sange se
micsoreaza pentru a mentine presiunea ridicata; sangele este deviat de la tesuturile si
organele mai putin importante si directionat spre organele vitale, inima si creierul.

Aceste masuri temporare ascund insuficienta cardiaca, dar nu o vindeca. Asa se explica
faptul ca numerosi pacienti nu sunt constienti de boala lor decat dupa deteriorarea inimii. De
aceea controlul medical periodic este foarte important. In cele din urma, inima nu mai rezista
si pacientul acuza oboseala, dispnee (greutate in respiratie) si alte simptome care il determina
sa consulte un doctor.
Pe masura ce inaintam in varsta, inima isi pierde capacitatea de a pompa sange. Dar in
cazul insuficientei cardiace se adauga si alti factori care afecteaza inima sau care o
suprasolicita. De fapt, toti factorii de risc cardiovasculari - hipertensiunea arteriala, fumatul,
supraponderabilitatea, consumul de alimente bogate in grasimi si colesterol, sedentarismul si
diabetul zaharat sunt si cauze ale insuficientei cardiace. In unele cazuri insa, stilul de viata al
pacientilor nu este responsabil pentru aparitia insuficientei cardiace. De exemplu, unii pacienti
cu insuficienta cardiaca prezinta malformatii congenitale ale inimii, iar la altii muschiul inimii
a fost afectat de un virus.
Cauzele insuficientei cardiace:
1. boli coronariene;
2. stop cardiac (infarct miocardic);
3. tensiune arteriala mare (hipertensiune);
4. afectiuni ale valvelor cardiace;
5. afectiuni ale miocardului (cardiomiopatie dilatativa, cardiomiopatie hipertrofica) sau
inflamatii (miocardita);
6. orice afectiune a miocardului cauzata de consumul de alcool sau droguri, infectii virale
sau din cauze necunoscute mareste riscul de insuficienta cardiaca;
7. boli cardiace congenitale;
8. boli pulmonare severe;
9. diabet zaharat;
10. numar scazut de globule rosii (anemie severa) ;
11. glanda tiroida marita (hipertiroidism);
12. tulburari de ritm cardiac (aritmie).
In toate aceste situatii, pacientul poate prezenta simptomele insuficientei cardiace pana
cand adevarata problema este identificata si tratata.
Tipurile de insuficienta cardiaca sunt clasificate deseori in functie de severitatea
simptomelor. Mai este prezentat cel mai utilizat sistem de clasificare, numit Clasificarea
Functionala NYHA (New York Heart Association), care incadreaza pacientii in una din cele
patru categorii in functie de limitarea activitatilor fizice.
Clasa I - pacientul nu prezinta simptome, iar activitatea fizica zilnica nu este limitata.

Clasa II -simptome usoare, activitatea fizica este limitata moderat. Fara acuze in repaus.
Clasa III - limitare accentuata datorita simptomelor, prezente si in timpul activitatilor uzuale.
Disconfortul dispare doar in repaus.
Clasa IV - limitare severa. Simptomele persista si in repaus.
Factori de risc in bolile cardiace

Studiile clinice si statistice au identificat diversi factori care pot mari riscul aparitiei de
boli cardiace. Factorii de risc majori sunt cei care maresc in mod considerabil riscul bolilor
cardiovasculare (ale inimii si vaselor sanguine). Ceilalti factori determina o crestere a riscului
de boli cardiovasculare, dar importanta si prevalenta lor nu a fost inca stabilita cu exactitate.
Acestia din urma sunt numiti si factori de risc minori.
American Heart Association a identificat cativa factori de risc, dintre care unii pot fi
controlati, iar altii nu. Cu cat prezentati mai multi factori de risc, cu atat posibilitatea de a
dezvolta o boala coronariana este mai mare. In plus, aceasta posibilitate creste odata cu
cresterea nivelului pentru fiecare factor de risc. Astfel, o persoana cu un colesterol total de
300 mg/ dl prezinta un risc mai mare decat o alta cu 245 mg/ dl, desi toate persoanele al caror
colesterol total depaseste 240 mg/ dl prezinta un risc foarte crescut.

Factorii de risc majori nemodificabili: varsta, sexul (masculin), mostenirea genetica

(inclusiv rasa).

Factorii de risc majori modificabili: fumatul, hipercolesterolemia, hipertensiunea

arteriala, sedentarismul, obezitatea, diabetul zaharat.

Alti factori care maresc riscul de boli cardiace: stresul, consumul de alcool.
Factorii de risc majori nemodificabili:
1. Varsta - peste 83% din persoanele care decedeaza din cauza bolilor coronariene au
peste 65 de ani;
2. Sexul -barbatii prezinta un risc mai mare de stop cardiac decat femeile. La femei rata
deceselor cauzate de bolile cardiace creste dupa menopauza, dar totusi nu o egaleaza
pe cea a barbatilor;
3. Mostenirea genetica - majoritatea pacientilor cu un istoric familial pozitiv pentru o
boala cardiaca, prezinta si alti factori de risc. Asa cum nu puteti modifica varsta, sexul
si rasa, nu va puteti schimba nici istoricul familial. De aceea, e mai important sa tratati
si sa modificati ceilalti factori de risc.

Factorii de risc majori ce pot fi modificati, tratati sau controlati prin schimbarea stilului
de viata sau cu ajutorul medicamentelor:
1. Fumatul - riscul la care se expun fumatorii este de 2-4 ori mai mare decat cel al
nefumatorilor. Fumatul este un factor de risc major si poate provoca moartea subita la
pacientii cu boli coronariene. Persoanele care fumeaza trabucuri sau pipe prezinta un
risc ridicat de deces din cauza bolilor coronariene (si chiar a accidentului vascular
cerebral), dar acest risc este si mai mare la fumatorii de tigari. Inhalarea fumului de
tigara (fumatul pasiv) creste riscul aparitiei cardiopatiilor si in cazul nefumatorilor.
2. Nivelul ridicat al colesterolului - odata cu cresterea nivelului de colesterol din sange,
creste si riscul aparitei bolilor cardiace. Asocierea acestui factor de risc cu altii
(fumatul si hipertensiunea) determina o crestere suplimentara a riscului;
3. Hipertensiunea arteriala este un factor de risc pentru accidentul vascular cerebral
(AVC), stopul cardiac, insuficienta cardiaca congestiva si insuficienta renala. Cand
hipertensiunea arteriala se asociaza cu obezitatea, fumatul, nivelul ridicat de colesterol
sau diabet, riscul producerii unui stop cardiac sau AVC creste de cateva ori;
4. Sedentarismul - ctivitatea fizica moderata si regulata previne bolile cardiace si
cardiovasculare, contribuie la controlarea nivelului de colesterol din sange, a
diabetului si obezitatii;
5. Obezitatea - persoanele supraponderale -si in special cele cu un surplus de grasimi in
jurul taliei -sunt mai expuse riscului de aparitie unei cardiopatii si accident vascular
cerebral chiar daca nu prezinta si alti factori de risc. Excesul de grasime mareste
activitatea inimii, creste tensiunea arteriala, nivelul colesterolului din sange si a
trigliceridelor si scade nivelul HDL-colesterolului (colesterolul "bun"). El poate sa
creasca si posibilitatea aparitiei diabetului;
6. Diabetul zaharat - mareste in mod considerabil riscul aparitiei bolilor cardiovasculare.
Chiar daca glicemia este mentinuta sub control, diabetul creste riscul de boli cardiace
si de accident vascular cerebral. Aproximativ trei sferturi din persoanele care sufera de
diabet decedeaza in urma unei boli cardiace sau cardiovasculare.
Alti factori care maresc riscul de boli cardiace
1. Stresul - reactia persoanelor la stres poate fi un factor de risc. Oamenii de stiinta au
observat existenta unei legaturi intre aparitia unei cardiopatii, stres, deprinderile de
igiena si statutul socioeconomic al indivizilor. Acesti factori se pot asocia factorilor de
risc stabiliti: persoanele supuse stresului pot manca in exces, se pot apuca de fumat sau
pot sa fumeze mai mult decat in mod normal.
2. Alcoolul - onsumul excesiv de alcool poate mari tensiunea arteriala, poate declansa un
stop cardiac sau un accident vascular cerebral. Este responsabil si pentru aparitia unor
boli precum hipertrigliceridemia, cancerul sau aritmia. Riscul de cardiopatii la
persoanele care consuma bauturi alcoolice cu moderatie (doua pahare pe zi la barbati
si unul la femei) este mai mic decat la cele care nu consuma deloc alcool.