Proiect

la legislatie in industria alimentara

Politici guvernamentale privind dreptul la

informare al consumatorului

Humeniuc Cristian Alexandru

Master EFPA , Anul 1 , Gr.1

Cuprins

1. Informarea consumatorilor
1.1 Monotorizarea rezultatelor privind consumatorii in interiorul
pietei unice
1.1.1 Selectia pietelor de consum
1.1.2 Evaluarea integrarii pietei interne a comertului cu
amanuntul
1.1.3 Compararea mediilor de consum
1.1.4 Etapa de analiza
1.1.5 Primul tablou de bord al pietelor de consum
1.1.6
1.2Practici comerciale neloiale
1.2.1 Practicile inselatoare
1.2.2 Practicile comerciale agresive
1.3Publicitatea inselatoare si publicarea comparativa
1.3.1 Publicitatea inselatoare
1.3.2 Publicitatea comparativa
1.3.3 Cai de atac
2. Educarea si informarea consumatorilor
2.1Dreptul la informare
3. BIBLIOGRAFIE

1. Informarea consumatorilor
1.1. Monotorizarea rezultatelor privind consumatorii in interiorul
pietei unice
Informarea este un criteriu determinant pentru consumatori atunci cand fac o alegere.
Aceasta informare afecteaza atat interesele consumatorilor, cat si increderea lor in produsele si
serviciile aflate in circulatie pe piata interna.
In cadrul Uniunii Europene, consumatorii au la dispozitie o serie de instrumente si
retele menite sa le ofere informatii fiabile si sa ii ajute sa remedieze dificultatile cu care se pot
confrunta pe piata interna. De asemenea, exista o serie de norme de protectie a consumatorilor
in relatia cu intreprinderile care recurg la practici comerciale neloiale sau publicitate
inselatoare.
Europenii au dreptul sa se astepte la rezultate concrete din partea pietei unice. De
aceea, Comisia a creat un nou instrument de supraveghere a pietelor de consum un tablou de
bord care ia in calcul nu doar preturile si siguranta produselor, ci si gradul de satisfactie a
consumatorilor.
Piata unica nu este doar un proiect economic, ci vizeaza si sa imbunatateasca sanatatea
unama, mediul si securitatea europenilor. Pentru a produce mai multe rezultate pentru
cetateni, Comisia a creat un nou instrument de supraveghere a pietei interne, si anume tabloul
de bord european al pietelor bunurilor si serviciilor de consum. Obiectivul acestuia este de a
evalua fuctionarea pietei interne din punctul de vedere al consumatorilor.
Aceasta comunicare prezinta metodologia utilizata pentru evaluarea pietelor de
consum, precum si primele rezultate ale tabloului de bord.
Procesul de supraveghere a pietelor bunurilor de consum este alcatuit din doua etape,
si anume o etapa de selectie, urmata de o etapa de analiza. Etapa de selectie vizeaza
identificarea sectoarelor in care exista disfuctionalitati. Etapa de analiza vizeaza sa determine
cauzele acestor disfunctionalitati.

1.1.1. Selectia pietelor de consum

Performantele generale ale diferitelor sectoare vor fi analizate in functie de urmatorii
cinci indicatori:
- Reclamatiile consumatorilor: numarul de reclamatii variaza in functie de sectoare,
tari, traditii in materie de protectie a consumatorilor si probabilitatea de castig de
cauza in situatia unui recurs;
- Nivelul preturilor: cu siguranta, diferentele de nivel de trai de la o regiune la alta
sau serviciile oferite clientilor pot afecta preturile, insa anumite disparitati lasa
uneori sa se suspecteze existenta unor carteluri si a unor obstacole in calea liberei
concurente, la fel si practicile tarifare obscure care impiedica consumatorii sa faca
alegeri in deplina cunostinta de cauza. De aceea, trebuie sa se examineze nu doar
diferentele de pret, ci si motivele acestor diferente;
- Gradul de satisfactie a consumatorilor, care se masoara, de exemplu, prin calitatea
produselor, oferta disponibila, transparenta preturilor si serviciile post-vanzare;
- Schimbarea furnizorului: schimbarea furnizorului poate fi utilizata pentru a evalua
capacitatea de alegere a consumatorilor. Aceasta variaza, in special, in functie de
transparenta pietei si de obstacolele in calea schimbarii;

Siguranta produselor si a serviciilor: se impune o evaluare adecvata a numarului de

accidente si de vatamari cauzate de produse si servicii.

1.1.2. Evaluarea integrarii pietei interne a comertului cu

amanuntul
O piata interna integrata este o piata pe care consumatorii si comerciantii cu amanuntul
au acelasi nivel de incredere in achizitiile tranfrontaliere ca in cazul achizitiilor efectuate in
propria tare. Integrarea pietei interne a comertului cu amanuntul se recunoaste prin prezenta
comerciantilor cu amanuntul din alte tari, a investitiilor directe transfrontaliere straine si a
comertului cu amanuntul trasfrontalier. De asemenea, este oportul sa se evalueze atitudinea si
problemele intalnite de persoanele care fac achizitii tranfrontaliere.

1.1.3. Compararea mediilor de consum

Protectia consumatorilor variaza de la un stat membru la altul. Pentru a evalua mediile
de consum din statele membre, este necesar sa se examineze:
- Aplicarea legislatiei, si anume calitatea regimurilor de aplicare, respectarea
legislatiei si resusele dedicate aplicarii legislatiei (exemplu: inspectiile realizate);
- Caile de atac si perceptia consumatorilor cu privire la acestea;
- Rolul organizatiilor de consumatori si acestea;
- Nivelul de abilitare a consumatorilor: in special, nivelurile de educatie, infrmare,
competenta si sensibilizare.

1.1.4. Etapa de analiza

Etapa de analiza vizeaza sa deternime cauzele disfuctionalitatilor pietei. Identificarea
cauzelor disfuctionalotatilor va permite ulterior alegerea celui mai adecvat instrument pentru
solutionarea problemei (exemplu: politica in domeniul concurentei pentru abuzurile de pozitie
dominanta, reglementarea sectoriala pentru eliminarea anumitor bariere la intrarea pe piata,
politica de protectie a consumatorilor pentru a garanta transparenta informatiilor, etc.).
Punctele de studiat in cadrul etapei de analiza includ:
- abilitatea consumatorilor;
- prejudiciile aduse consumatorilor;
- relatia dintre preturile de import si rpeturile de consum;
- indicatorii legislativi;
- respectarea legislatiei;
- calitatea, in special gradul de inovare, sanatatea si mediul;
- accesibilitatea si caracterul abordabil din punct de vedere al pretului;
- interoperabilitatea, si anume capacitatea unui sistem sau produs de a fuctiona
impreuna cu alte produse.

1.1.5. Primul tablou de bord al pietelor de consum

Primul tablou de bord a evedentiat o serie de disfuctionalitati ale pietelor de consum.
De exemplu, aceasta arata ca piata interna a comertului cu amanuntul este departe de a fi
integrata. In fapt, europenii prefera inca sa achizitioneze bunuri sau servicii din propria lor
tara. In plus, mediul de consum difera prea mult de la un stat membru la altul.

Pentru a imbunatati tabloul de bord, inca incomplet in lipsa unor date comparabile,
Comisia si-a propus sa ia urmatoarele masuri incepand cu 2008:
- instituirea unei clasificari armonizate a reclamatiilor consumatorilor la nivel
european;
- dezvoltarea de date comparabile privind preturile, in colaborare cu Eurostat si cu
birourile nationale de statistica;
- cresterea numarului de sectoare analizate.

1.2.

Practici comerciale neloiale

Consumatorii europeni sunt protejati impotriva practicilor comerciale neloiale,

indiferent daca este vorba de practici comerciale inselatoare sau agresive. UE acorda acelasi
grad de protectie tuturor consumatorilor, indiferent de locul de achizitionare sau de vanzare
din UE.
Directiva 2005/29/CE defineste practicile comerciale neloiale interzise in Uniunea
Europeana. De asemenea, directiva protejeaza interesele economice ale consumatorilor care
incheie tranzactii comerciale cu comerciantii.
Practicile comerciale neloiale sunt practici care:
- nu respecta principiile diligentei profesionale;
- pot influenta deciziile comerciale ale consumatorilor.
Anumite segmente de populatie trebuie sa fie protejate in mod special, data fiind
vulnerabilitatea sau credulitatea lor, varsta lor (copii sau persoane in varsta) sau o infirmitate
mintala sau fizica.
Directiva integreaza dispozitiile directivelor privind publicitatea inselatoare,
contractele la distanta si comercializarea la distanta a serviciilor financiare.

1.2.1. Practicile inselatoare

O practica comerciala este inselatoare in cazul in care informatii false, mincinoase sau
daca aceste informatii, chiar daca sunt corecte in fapt, pot include consumatorul in eroare.
Aceste informatii sunt cele care privesc in special:
- existenta sau natura produsului;
- principalele caracteristici ale produsului (exemplu: disponibilitatea, data
fabricatiei, originea geografica, rezultatele asteptate in urma utilizarii, etc);
- pretul, angajamentele comerciantului, procesul de vanzare;
- necesitatea unui serviciu sau a unei reparatii;
- comerciantul (identitatea, calificarile, statutul, sodul de conduita ale acestuia etc)
- drepturile consumatorului in domeniul vanzarii de bunurii de consum.
In plus, directiva interzice activitatile de marketing si de publicitate a produselor care
creeaza o confuzie cu un alt produs sau cu o marca a unui concurent.
In cele din urma, toate informatiile necesare consumatorului trebuie sa fie furnizate
acestuia in mod clar si inteligibil, in momentul corespunzator, pentru a-i permite acestuia sa ia
o decizie comerciala. In caz contrar, este vorba despre o practica inselatoare prin omisiune.

1.2.2. Practicile comerciale agresive

Deciziile comerciale ale consumatorilor trebuie sa fie libere. Ele nu pot fi luate ca
urmare a utilizarii unei hartuiri, contrangeri sau influente nejustificate.
Astfel, trebuie luate in considerare mai multe elemente pentru stabilirea sanctiunilor:

natura si durate practicii agresive;

eventuala folosire de limbaj si comportament amenintator;
exploatarea unei circumstante particulare care afecteaza consumatorul cu scopul de
a influenta decizia acestuia;
conditiile neconstractuale impuse consumatorului cand acesta doreste sa-si exercite
drepturile contractuale.

Diligenta profesionala: nivelul de competenta specializata si de consideratie pe care

comerciantul poate sa il exercite in mod rezonabil fata de consumator, in conformitate cu
practica loiala si/sau cu principiul general al bunei-credinte in domeniul de activitate al
comerciantului.
Decizie comerciala: orice decizie luata de un consumator cu privire la oportunitatea,
modalitatile si conditiile cu privire la cumpararea unui produs, efectuarea unei plati integrale
sau partiale pentru un produs, pastrarea sau renuntarea la un produs sau exercitarea unui drept
contractual in raport cu produsul. O astfel de decizie determina consumatorul sa actioneze sau
nu.
Influenta nejustificata: exploatarea unei pozitii de putere in raport cu consumatorul
pentru a aplica o presiune asupra acestuia, chiar si fara a recurge la forta fizica sau a ameninta
cu acesta, intr-o maniera care reduce semnificativ abilitatea consumatorului de a lua o decizie
in cunostinta de cauza.

1.3.

Publicitatea inselatoare si publicarea comparativa

Legislatia europeana protejeaza consumatorii si persoanele care desfasoara o activitate

comerciala, industriala, artizanala, sau liberala impotriva publicitatii inselatoare si a
consecintelor sale defavorabile.
Directiva 2006/114/CE protejeaza comerciantii si consumatorii impotriva publicitatii
inselatoare, care este asimilata unei practici comerciale neloiale. In acest context, directiva
stabileste totodata conditiile in care poate fi autorizata publicitatea comparativa.

1.3.1. Publicitatea inselatoare

Publicitatea care inseala sau poate insela persoanele carora li se adreseaza este
interzisa. Caracterul inselator al acesteia poate afecta comportamentul economic al
consumatorilor si al comerciantilor sau poate aduce un prejudiciu unui concurent
Caracterul inselator al publicitatii depinde de o serie de criterii:
- caracteristicile bunurilor si serviciilr (disponibilitatea, compozitia sau natura,
metoda de fabricatie sau de prestare, originea, etc.) rezultatele asteptate ca urmare
a utilizarii acestora si rezultatele controalelor de calitate efectuate;
- pretul sau modul de calcul al acestuia;
- conditiile in care se disctribuie bunurile sau se furnizeaza serviciile;
- natura, atributiile si drepturile persoanei care isi face publicitate (identitate si
active, drepturi de proprietate industriala etc.)

1.3.2. Publicitatea comparativa

Publicitatea comparativa se refera la un concurent sau la bunuri si servicii concurente,
in mod explicit sau implicit.

Acest tip de publicitate este autorizat doar daca nu este inselator. Daca indeplineste
aceasta conditi, publicitatea comparativa poate si un mijloc legitim de informare a
consumatorilor cu privire la interesul lor. Astfel, comparatiile trebuie in principal:
- sa se refere la bunuri sau servicii care raspund acelosari nevoi sau sunt destinate
acelorasi scopuri;
- sa se compare produse care au aceasi denumire de origine;
- sa se trateze cu obiectivitate caracteristicile esentiale, relevante, verificabile si
reprezentative ale acestor bunuri sau servicii, care pot include si pretul;
- sa nu creeze confuzie intre comercianti, sa nu discrediteze, sa nu imite sau sa nu
profite de pe urma denumirilor sau a marcilor comerciale concurente.

1.3.3. Cai de atac

Statele membre asigura ca persoanele sau organizatiile care au un interes legitim pot
demara o actiune in justitie sau o actiune administrativa impotriva publicitatii ilicite.
Astfel, tribunalele sau organele administrative ale statelor membre trebuie sa poata:
- sa dispuna incetarea difuzarii unei publicitati ilicite, chiar si in lipsa unei pierderi, a
unui prejudiciu real sau a unei neglijente intentionare; sau
- sa interzica o publicitate ilicita care nu a fost inca difuzata.

2. Educarea si informarea consumatorilor

Statul are ca obligatie realizarea si incurajarea programelor care au ca finalitate
informarea consumatorilor. Astfel educarea consumatorilor "poate deveni o parte din
programul de invatamant sau o componenta a obiectivelor de studii, concretizata prin
colaborarea institutiilor de invatamant cu autoritatile administratiei publice, cu atributii in
acest sens". Este prevazut faptul ca programele de educare si informare a consumatorilor
trebuie sa aiba in vedere:
a) legislatia referitoare la protectia consumatorilor, agentii si organizatii ale
consumatorilor;
b) sanatatea, alimentatia, prevenirea imbolnavirilor si prevenirea achizitionarii de
produse alimentare falsificate;
c) riscurile produselor;
d) interesele economice ale consumatorilor la achizitionarea de servicii, inclusiv a
celor financiare;
e) etichetarea produselor, cu precizare informatiilor necesareconsumatorilor;
f) informatii despre dificultati si masuri de rezolvare a acestora, preturi, calitate,
conditii de creditare;
g) protectia mediului, dupa caz.

2.1.

Dreptul la informare

Dreptul consumatorului de a fi informat, nu are un caracter strict patrimonial, dar, prin

efectele pe care le produce, dobandeste valente din punct de vedere pecuniar. Titular al
dreptului la informare este consumatorul, agentului economic revenindu-i obligatia de a
furniza primului toate elementele necesare pentru ca decizia pe care o va adopta sa
corespunda nevoilor sale. Asa cum este reglementat de O.G. nr. 21/1992, este greu de
crezut ca efectul acestui drept se va concretiza in educarea consumatorului.Mai lesne este de

acceptat ideea ca educarea consumatorului cade in sarcina asociatiilor pentru protectia

consumatorului, care cu structuri ale societatii civile, au menirea de a constientiza si polariza
interesele de grup ale consumatorilor.
Importanta acestui drept a fost reliefata chiar de catre Consiliul Europei care a inclus
in carto de protectie a consumatorilor din 1973, "dreptul consumatorilor la informare", fiind si
in programul preliminar al Comisiei Europene pentru o politica de protectie si informare a
consumatorilor din 1975.
Obligatia de informare si dreptul la informare dobandesc conotatii si asupra conditiilor
de validitate ale actului juridic civil, dar efectele lor sunt mult mai largi, determinand chiar
alegerea pe care o va face consumatorul.
Obligatia de informare poate fi privita ca obligatie generala sau ca una speciala in
anumite situatii.
Avem in vedere o obligatie generala atunci cand ea poarta asupra produselor oferite si
asupra elementelor de identificare ale celui care le ofera pe piata spre deosebire de obligatia
speciala care in opinia noastra poarta asupra caracteristicilor, a parametrilor unui produs care
se realizeaza prin etichetarea acestuia in functie de cerintele imperative ale normelor legale. In
acest caz incalcarea unor norme imperative nu poate fi redusa doar la o viciere a
consimtamantului consumatorului ci ea va antrena si o raspundere expres prevazuta de lege.
Dreptul de informare al consumatorilor nu poate fi realizat decat daca exista obligatia
producatorilor de a le furniza informatiile necesaredespre bunuri si servicii.
Obligatia de formare nu trebuie confundata cu publicitatea. Aceasta nu are scopul de
informare, ci de a atrage atentia publicului. Putem considera ca daca publicitatea este corecta
si nu tendentioasa ea nu trebuie interzisa. Dar dincolo de dorinta de a atrage cat mai
multi clienti, producatorii au obligatia de a furniza o informatie obiectiva consumatorilor.
Legea a impus, in dorinta de a restabili o oarecare egalitate contractuala si de a facilita
jocul concurentei, o obligatie de informare in sarcina producatorului.
Obligatia generala de informare din partea agentilor economici este prevazuta in O.G.
nr. 21/1992 :
''Producatorul trebuie sa informeze despre denumirea produsului,denumirea si/sau
marca producatorului, adresa producatorului ,cantitatea si dupa caz, termenul de garantie, de
valabilitate sau data durabilitatii minimale, principalele caracteristici tehnice si calitative,
compozitia, aditivii folositi, despre eventualele riscuri previzibile, modul de utilizare,
manipulare, depozitare, conservare sau/si pastrare, despre contraindicatii precum si despre
valoarea nutritiva a produselor alimentare preambalate si despre tara producatoare in
cazul produselor de import''(art, 20 alin. 1).
"Toate informatiile privitoare la produsele si servciile oferite consumatorilor,
documentele insotitoare, precum si contractele preformulate trebuie sa fie scrise in limba
romana , indiferent de tara acestora, fara a se exclude prezentarea acestora si in alte limbi."
Informatiile asupra pretului si caracteristicile produselor si serviciilor au o dubla
semnificatie. Pe de o parte ele ocrotesc transparenta pietei si contribuie la eficacitatea
concurentei, iar pe de alta parte permit consumatorului sa ia o decizie in cunostinta de cauza.
Dreptul la informare este reglementat si de legea nr. 296/2004 privind codul
consumului care in articolul 44 prevede obligatia agentilor economici de a informa complet,
corect si precis consumatorii asupra caracteristicilor estentiale ale produselor si serviciilor
inclusiv a serviciilor financiare oferite de catre acestia in cadrul activitatii lor profesionale.
Scopul informarii este acela de a conferii posibilitatea consumatorului sa ia o decizie
in conformitate cu interesele sale iar dupa momentul dobandirii bunurilor si serviciilor acestea
sa fie utilizate in deplina siguranta si securitate. Dispozitia legala realizeaza o conexiune intre
dreptul la informare si dreptul de a fi protejati inpotriva riscului de a achizitiona un produs sau
un serviciu care poate fi periculos.

Legiuitorul precizeaza si modalitatea practica in care se realizeaza acest drept, adica

prin precizarea elementelor de identificare si caracterizare ale produselor, serviciilor, inscrise
la vedere, in mod vizibil, lizibil si usor de inteles. Aceste informatii trebuie inscrise pe
eticheta produsului, ambalajului de vanzare sau in cartea tehnica, in instructiunile de folosire,
ori in orice alt document, care insoteste produsul sau serviciul in momentul in care el este
dobandit de consumator.
Daca produsele pot devenii periculoase prin, utilizatorii trebuie sa fie avertizati asupra
riscurilor la care sunt supusi prin folosirea normala sau previzibila a bunurilor.
Obligatia generala de informare se metamorfozeaza intr-o obligatie speciala atunci
cand textul de lege impune obligativitatea etichetarii produselor si in conditiile in care ea are
loc.
Desi
O.G.21/92
impune
obligatia
etichetarii, dispozitia
este generala,
fiind completata prin dispozitiile altor acte normative in domeniu, date chiar in baza
aplicarii dispozitiilor ordonantei. De asemenrea Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului
cuprinde dispozitii cu privire la etichetarea produselor, in anexa fiind definitia termenului de
eticheta in conceptia legiuitorului roman. Aceasta este orice material scris imprimat,
litografiat, gravat, sau ilustrat care contine elemente de identificare a produsului si care
insoteste produsul sau este aderent la ambalajul acestuia. Prin termenul de eticheta se intelege
"orice material scris, imprimat, litografiat, gravat, sau ilustrat care contine elemente de
identificare a produsului si care insoteste produsul."
Etichetele trebuie sa cuprinda informatii clare si usor de inteles cu privire la
caracteristicile produsului si a eventualelor riscuri la care se pot supune consumatorii
consumand un astfel de produs.
Eticheta unui produs alimentar trebuie sa cuprinda in mod obligatoriu urmatoarele
date:
- denumire produs;
- lista ingrediente;
- cantitatea ingredientelor;
- cantitatea neta pentru alimentele preambalate;
- data durabilitatii minimale sau data termenului limita de consum;
- conditiile de depozitare sau de folosire daca este cazul;
- denumirea si sediul producatorului sau al ambalatorului ori distribuitorului (daca
este un produs importat atunci se va trece numele si sediul importatorului sau ale
distribuitorului inregistrat in Romania);
- in anumite cazuri locul de origine sau de provenienta al alimentului, daca este cazul
instructiuni de utilizare;
- concentratia alcoolica;
- alte mentiuni suplimentare pe care legiuitorul le impune pe grupe de produse;
Scopul etichetarii este acela de a aduce la cunostiinta consumatorului caracteristicile
estentiale ale produselor pentru ca alegerea pe care o va face sa fie in cunostiinta de cauza si
mai ales sa fie ferit de riscurile pe care le-ar provoca alegerea unui produs care este propriu
pentru cerintele sau pentru nevoile sale.
Nerespectarea dispozitiilor prezentei hotarari constituie contraventie, iar constatarea si
sanctionarea contraventiilor se face si de catre persoanele imputernicite in acest sens de catre
Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului.
H.G. 332/2001 privind denumirea marcarea compozitiei fibroase si etichetarea
produselor textile astfel cum a fost modificata prin H.G.25/2002 precum si H.G. 573/2001
privind etichetarea energetica la aparatele de uz casnic sunt inca doua acte normative care au
drept scop informarea consumatorului.

Finalitatea reglementarilor o constituie furnizarea de informatii cat mai corecte si

complete astfel incat decizia pe care o va lua consumatorul sa corespunda pe deplin nevoilor
sale.

3. BIBLIOGRAFIE
-

Strasser
Constanta,
Metode
de
control
consumatorului Universitatea Bioterra 2009
www.europa.eu
http://www.protectia-consumatorilor.ro
http://protectia-consumatorilor.blogspot.ro
http://anpc.ro/
http://ec.europa.eu/

operativ

in

protectia