Minunile d-nei cercetator Marioara Godeanu

"Toate structurile vii si nevii sunt patrunse de spiritul lui Dumnezeu"

Plante care lesina de frica
Copaci care tipa cand mor
Nucul care transmite arii de opera
Pirmida care purifica apa

Doamna Marioara Godeanu este un distins biolog.Eminent cercetator si profesor, are

studii si realizari de valoare internationala, recunoscute si premiate de mari foruri
stiintifice ale lumii: un dulap plin cu titluri, diplome si medalii. Cu toate astea, prin
natura descoperirilor sale, doamna Godeanuparemai degraba o mare maestra a
alchimiei, o magiciana care a izbutit sa fabrice in retorte minuni: o piramida
construita dupa proportia piramidei lui Keops, in care apa se purifica de la sine si
vegetatia creste mai repede ca in exterior, un film (rasplatit cu multe premii
internationale) in care a demonstrat ca natura poseda un sistem perfectionat de
transmitere si receptare de informatii (plantele vorbesc intre ele, au sentimente si
trairi afective, rad de bucurie si plang de durere, asemenea oamenilor). Dar cea mai
mare descoperire a doamnei Godeanu este realitatea de dincolo de granitele stiintei,
o realitate pe care tot mai multi savanti ai mileniului o recunosc: prezenta Creatorului
Unic in toate formele de manifestare ale materiei din Univers

Alarma in lumea plantelor

Nu trageti in flori
- Doamna Marioara Godeanu, cei care va cunosc spun ca faceti miracole. De pilda: ca
va puneti mainile deasupra unor pietre si ele incep sa emita o energie vizibila pe
ecranul computerului. ..
- Nu e nici un miracol. Pietrele sunt si ele structuri vii. Sunt supuse acelorasi
legalitati ca si organismele vii si pot acumula informatie. Reteaua cristalina este vie.
Cristalul este viu, el poate acumula si transmite informatie. Prin gandire si
concentrare poate fi influentata incarcatura energetica a structurii cristaline pe care o
au pietrele.
- Dar dialogul dvs. cu plantele cum a inceput? Ce v-a facut sa credeti ca plantele sunt
fiinte vii?

- Povestea a inceput in 1975, la o sesiune de experimente care priveau testele de

toxicitate efectuate asupra plantelor. Atunci am observat cu surprindere ca plantelemartor, care se aflau la o oarecare distanta de plantele supuse experimentului,
mureau in numar mai mare decat cele care erau otravite efectiv. La inceput, am crezut
ca studentii si laborantii nu sunt atenti cand folosesc substantele. Dar imediat dupa
aceea mi-am dat seama ca planta-martor, cea care asista la "executia" suratei ei,
primea un semnal de la "condamnata la moarte" si suferea la fel de mult ca si ea, ba
poate chiar mai mult. Atunci mi-am spus: acesta este obiectivul biologiei viitorului,
transmiterea informatiei intre structurile vii, respectiv - comunicarea intre plante. Am
reluat imediat experimentele in conditii speciale (sa nu fie nici un factor care sa
perturbe desfasurarea lor) si, mergand din aproape in aproape, am ajuns pana la
folosirea metodei de captare a imaginii in infrarosu. Concluzia a fost clara: plantele
comunica intre ele printr-un sistem energo-informational, adica isi transmit una alteia
informatiile prin emisie si captare de energie.
- Ce contin aceste mesaje in cazul experimentelor dvs.?

- Planta care urmeaza sa fie agresata (sa i se aplice substanta toxica ucigasa) da un
semnal inainte sa inceapa agresiunea impotriva ei. Pe imaginea in infrarosu apare un
halou care se intensifica inainte de momentul inceperii agresiunii. Dar foarte
important este faptul ca si plantei-martor, aflata la distanta sau separata prin
polistiren, i se intampla acelasi lucru, ca si cum si ea ar fi agresata. Haloul, aura
energetica respectiva, aparea in zonele periproximale (dincolo de marginea frunzei).
Bineinteles, s-au facut experimente la diferite temperaturi, in camere special
climatizate, ca sa nu se modifice parametrii, si am constatat ca, intr-adevar, aceste
plante isi transmit intre ele mesaje. Ba si mai mult, literatura de specialitate afirma ca
atunci cand un daunator intra intr-o padure (taietori de lemne, de pilda), padurea este
deja informata de aparitia sa. In conditiile tehnologiilor moderne, aceste afirmatii
sunt lesne de dovedit, prin conectarea senzorilor la un computer. Strigatele padurii
se vad pe ecran.

- Ati realizat doua filme care au facut inconjurul lumii, intorcandu-se acasa incarcate
de premii: "Dincolo de tacerea plantelor" si "Sensibilitatea plantelor". Cum ati izbutit
sa le duceti la bun sfarsit, avand in vedere ca le-ati realizat la inceputul deceniului
trecut? V-a trebuit mult curaj...
- Intr-adevar, primul a fost realizat in 81, iar al doilea a fost aprobat in august 82, chiar
dupa scandalul cu Miscarea Transcendentala. Eu nu faceam parte din grupul
transcendentalilor, dar am lucrat cu profesorul Manzatu, cu profesorul Milcu, am
lucrat cu foarte multi dintre cei care au intrat in aceasta poveste ciudata. Chiar si noi
ne-am mirat cand C.C.-ul ne-a aprobat filmul. Credeam ca vom fi facuti praf cu el cu
tot. "Sensibilitatea plantelor" era mai mult decat o bomba, mult mai mult decat
avusesem noi curajul sa spunem pana atunci. Chiar ni s-a dat voie sa-l trimitem in
Brazilia, la un festival de film stiintific, de unde s-a intors cu Marele Premiu. In
privinta primului film ("Dincolo de tacerea plantelor"), Televiziunea Romana l-a
vandut cam in 15 tari. Pe post, a intrat insa foarte greu, fiind difuzat pe fragmente, la
Teleenciclopedia. Si pentru ca numele autorilor era scris foarte mic, lumea a zis: "Ce
film american grozav au dat despre plante!". Pe noi ne-a umflat si rasul, dar si

plansul, pentru ca filmul era al nostru.

Un calau demascat
- Cum ati lucrat, efectiv, la realizarea acestor filme?

- Lucram in echipa, in dupa-amiezile si noptile de dupa program, dar eram toti tineri
si entuziasti, iar faptul ca faceam totul pe ascuns marea miza. Filmam si
experimentam in acelasi timp in laboratorul de fonoaudiologie (se faceau teste cu
copiii care aveau deficiente auditive, pentru a li se face proteze foarte moderne la
vremea aceea), cu ajutorul unei echipe de la Studioul "Alexandru Sahia", cu regizorul
Mircea Popescu, pentru care am deosebita stima si consideratie. Am lucrat cu un
aparat vechi, din timpul razboiului, dar daca ar mai fi fost inca o camera de luat
vederi, care sa inregistreze intamplarile din laborator, cred ca ar fi iesit inca un film
extraordinar (cu substrat stiintific, bineinteles) . De exemplu, la un moment dat a
trebuit sa schimbam operatorul, pentru ca ii cam placea sa bea si din cauza asta se
modifica semnalul plantelor. Apoi, muscatul unei rosii (rosia e si ea un organism viu)
a dat un semnal fantastic. Inainte de inceperea filmarilor, ne-am testat toti, ca sa
vedem la care din noi plantele dau alarma cea mai mare. Ei bine, semnalul cel mai
mare (aura care aparea pe ecran) aparea la mine, pentru ca eu eram programata sa
tai plantele, sa le stresez, sa le provoc suferinta si dureri. Detectasera din tot grupul
cine urma sa fie "tortionarul" si lucrul acesta se vede pe film. Dar apogeul acestor

relatii ciudate s-a petrecut intr-una din zile, cand ne-am dat seama ca ceva nu este in
regula, fiindca semnalele plantelor erau disperate, si pana sa ne dam seama,
deasupra mea a explodat un bec de iod. Am realizat atunci ca anticipasera accidentul
(receptionasera inainte semnalul defectiunii tehnice - incalzirea becului). Am avut
noroc ca nu mi-a luat parul foc. Dupa cateva zile, am descoperit chiar cioburi de
sticla in pielea capului, dar am fost asa de incantati de faptul ca plantele sesizasera
intamplarea, incat nu ne-am mai controlat sa vedem daca am patit ceva. Nu stiu daca
mai exista filmul nostru, originalul se pare ca a fost forfecat pentru nu stiu ce
festivitate de partid.
- Nu mai lipsesc decat vorbele, pentru ca plantele sa fie oameni...

- Sa stiti ca am realizat si sistemul acustic. Unul dintre cei mai buni electronisti pe
care i-a avut Romania (a fost silit sa emigreze in Canada) a realizat un aparat de
transformare a semnalelor din domeniul ultra-acustic, in domeniul obisnuit de
frecventa. Apoi, am introdus metoda grafica de inregistrare pe potentiometre si cea
de captare in infrarosu. Cand am inceput sa descifram, sa traducem semnalele
respective, ne-am trezit ca aveam semnale diverse, mergand chiar pana la cele
psihice, de natura sentimentala, deci psihoempatie. O modificare energetica tradusa
acustic arata cum plantele tipa, plang, canta, se bucura, ba si mai mult, reactia lor la
diferiti stimuli: agresiune, auditii muzicale, stari de emotie, patologie umana
(semnalele respective au fost date in film). Pe de alta parte, pot sa va spun ca
experimentand pe ficus sau pe opuntia (limba-soacrei) , plantele pe care le vedeti
aici, in laborator, prindeam postul de radio cel mai apropiat. Dar una dintre

experientele cele mai interesante a fost facuta la Peris , unde Elena Cernei,
cunoscuta interpreta de opera, avea un nuc imens, foarte batran. Punand senzorii pe
frunzele lui, am prins emisiunea de muzica a lui Iosif Sava, vocea lui foarte clara.
Deci, nucul nu numai ca primea informatia si o retransmitea, dar avea si capacitatea
de a selecta frecventa pe care primea semnalul. Atunci ne-am amintit ceea ce ne
povesteau bunicii nostri: ca in timpul razboiului, taranii ascultau radioul cu galene,
lipind firele de un cartof. Deci cartoful, fiind un organism viu, era sursa de obtinere a
informatiei. Toate experimentele acestea ne-au determinat la un moment dat sa
introducem un program de cercetare, dar n-am reusit, deoarece se facea apel la
metode care intersectau domenii interzise la vremea aceea.
Florile melomane

- Deci, plantele mai mari functioneaza ca si niste antene? Primesc si transmit

semnale?
- Da. Si pasul urmator a fost sa vedem daca nu cumva si propriile noastre organisme
interactioneaza cu plantele, sa vedem daca nu cumva aceste fenomene sunt valabile
pentru toate structurile vii.Si atunci, am continuat experimentele incepute cu doamna
Elena Cernei, privind influenta empatica a gandului asupra plantelor. Mai intai, ea
canta ariile ei preferate din Carmen sau Trubadurul, si asta le impresiona foarte tare
pe plante (acul cromografului inregistra un semnal al plantelor emis la auzul vocii ei).
Dupa aceea, dadeam foaia inapoi si pornea inca o data acul cromografului, in vreme
ce d-na Cernei canta aceleasi arii de opera, dar doar in gand. Ei bine, semnalele
obtinute erau similare. Plantele citeau gandurile! Imi amintesc ca la realizarea filmului
"Sensibilitatea plantelor" s-a petrecut o alta intamplare ciudata. La cantecul Mariei

Tanase, Cine iubeste si lasa (interzis de regia muzicala, fiind considerat mistic),
plantele reactionau cu o sensibilitate acuta, mai ales la incantatia "Cine iubeste si
lasa/ Dumnezeu sa-i dea pedeapsa"; aproape ca simteai durerea in reactia lor. Dupa
demonstratiile cu Elena Cernei, am cunoscut-o si pe Gabriela Cegolea, si ea
cantareata de opera (a facut experimente extraordinare privind sunetul). Incet, incet,
in jurul nostru s-au strans foarte multi specialisti si au inceput sa apara fundamentari
ale celor descoperite de noi. In 1987, am luat premiul revistei "Flacara" pentru
"atestarea fenomenului de comunicare la plante", desi la acea data ni se interzisese,
deja, cercetarea in acest domeniu. In 81, comunicarea plantelor era un subiect
periculos chiar si de gandit, pentru ca se implica ideea informatiei pe care o
furnizeaza in general materia, pana la nivelul transmiterii de la distanta a informatiei e vorba, deci, despre hipnoza, telepatie, biostructura. Sigur ca lucrurile acestea
existau in literatura de specialitate din lume, dar accesul la ea a fost foarte dificil
pentru noi. Interesant a fost sa constatam, atunci cand am putut folosi si noi acele
surse de informatie, ca desi noi modificasem conditiile de experimentare in
comparatie cu occidentalii, ajunsesem mai aproape de metodologia care sa
evidentieze asemenea fenomene.
Un singur tipar in tot Universul: spiritul divin

- Glumind putin, credeti ca ar trebui sa mergem la concert cu ghiveciul de flori

melomane sub brat?
- Nici chiar asa, dar daca am alege pentru auditiile noastre de-acasa o muzica lipsita
de agresivitate, clasica in special, acest lucru le-ar prinde foarte bine, si plantelor
noastre din apartament. Imaginati-va ca vedeti in infrarosu cum "infloreste" aura, ca
vedeti fluidul acela stralucitor care apare in jurul ei cand planta se bucura de muzica

pe care i-o oferiti, ba chiar si de semnalul dat prin gand. De fapt, ar trebui sa incepem
prin a fi buni cu toate fiintele din jurul nostru, chiar daca nu vorbesc acelasi limbaj cu
noi

.
- Ce-ati simtit dupa primele experimente, cand ati descoperit ca si lumea plantelor
este vie, ca vorbeste si simte la fel ca si noi?
- Am inteles ca traim intr-o lume unde nu suntem singuri si unde nu putem face
orice. A fost o imensa bucurie, dar si inceputul unui sentiment al responsabilitatii,
pentru ca descoperi ca poti influenta extrem de mult ceea ce este in jurul tau si
invers, actiunea tuturor fiintelor vii din aceasta lume poate avea influenta asupra
vietii tale. Pentru mine, a fost si confirmarea ideii de unitate in diversitate a lumii vii, a

descoperirii prezentei in toate a spiritului, a energiei care anima orice structura vie
sau chiar nevie (aparent doar!) din lumea care ne inconjoara, confirmarea identitatii
modelelor la nivel micro si macro-cosmic.

- Mi se pare mie sau vorbiti despre Dumnezeu?

- In privinta aceasta, exista o disputa foarte aprinsa... Noi, toti, am fost crescuti in
ideea de evolutionism si consideram ca Universul porneste de la simplu la complex,
dupa care, probabil, exista un colaps si reincepe un alt ciclu. Sunt o multime de teorii
in acest sens. As vrea sa spun, totusi, ca elementele sistemului evolutionist merg din
punct de vedere logic pana la nivelul de maimuta. Dar de la maimuta la om, acest
hiatus care apare, aceasta ruptura de veriga, lipsa de dovezi, ne face sa ne intrebam
cum a aparut, totusi, omul, in forma lui cu ratiune? Pornind de aici, lovindu-ne tot
timpul de intrebari si raspunsuri, s-a pus problema existentei campului fundamental,
a faptului ca toate structurile vii si nevii au un model informational, adica sunt
patrunse de spiritul lui Dumnezeu. Dumnezeu e in toate. Eu sunt convinsa de
existenta sa. E mai putin relevant pentru dvs. daca va spun asta. Important este ca,
intr-adevar, exista acel cineva care iti programeaza de la inceput viata. De aici apare
ideea de determinism, de aici apare ideea ca intamplarile nu sunt simple intamplari.

Piramida de la Pitesti

"E bine ca omul sa traiasca acolo unde a baut prima apa"

- O alta realizare "miraculoasa" care va apartine este si piramida de la Pitesti ,
construita in epoca Ceausescu. Cum ati izbutit sa obtineti acordul autoritatilor
comuniste, in legatura cu o idee atat de noua si de "bizara"?
- Nu-mi explic nici acum, dupa atatia ani. Stiu numai ca ministrul Florescu Mihai, care era la
Consiliul National de Stiinta si Tehnologie, a vazut modelul facut de mine in miniatura (pe
care il foloseam pentru studiul efectului de piramida) si m-a intrebat daca nu cumva am
proiectul si pentru o piramida mai mare. M-am mirat si eu cand am zis: "Sigur ca da" si, desi
nu ma pricepeam la constructii, piramida a aparut. Am fost ajutata de doi ingineri arhitecti,
care au realizat planurile la scara 1:10 fata de piramida lui Keops, respectand toti parametrii
piramidei din Egipt. Cu toate ca ulterior ni s-au pus multe piedici, am fost mirata sa constat
ca am fost sprijinita in acea perioada de o serie de personalitati din domeniul politic, oameni
foarte pasionati in intimitatea lor de asemenea domenii de cunoastere. Cert este ca
piramida a fost terminata cu bine in 1985. Mai dificil a fost atunci cand Elena Ceausescu s-a

oferit sa o viziteze, dar toata lumea m-a ajutat ca piramida sa nu fie vizitata. Cuplul
prezidential a trecut numai pe deasupra, cu elicopterul, dar de sus se vedea ca o instalatie
obisnuita. Oficial, ea a fost construita ca statie-pilot de urmarire a actiunii unor organisme
(alge, bacterii) asupra apelor uzate, pentru purificarea lor. S-au facut si multe studii privind
fenomenele de cristalizare, de polimerizare a rasinilor, studii de germinare rapida, de
accelerare a proceselor de crestere. Dar adevarata noastra batalie cu instalatia de la Pitesti
a fost pentru a demonstra efectul de forma (al piramidei) asupra apei. In piramida, apa se
energizeaza si ajunge sa fie o apa primara, cum sunt apele plate, necontaminate. Pe
masura ce se adauga in molecula de apa cate o particula - ca e de metal, ca e de nemetal
sau saruri - i se schimba informatia initiala si incepe o deformare a ei, care duce la o
deformare a actiunii sale. Apa este, si ea, purtatoare de informatie. Aceasta este de altfel
una din temele noastre de cercetare, si chiar am mers la brevetare cu cateva proiecte.

- Cine avea acces in piramida de la Pitesti si in ce conditii se lucra acolo?

- Intrarea era permisa numai sub semnatura ministrului si a mea. De ce? Pentru a nu
vulgariza sau pentru a nu aduce informatii eronate in mediatizarea acestui proiect. In

toata aceasta activitate, un mare ajutor am primit din partea colectivului de acolo,
fara de care n-as fi putut reusi. Din cauza fenomenelor speciale care se petrec in
interiorul piramidei (metoda de scanare pe un computer, realizata de doi colegi
ingineri, arata ca dincolo de imaginea fotografica a piramidei se mai vad si alte
imagini, care se datoreaza existentei unui alt tip de informatii), timpul maxim de lucru
acolo este de doua ore pe zi.

- Care a fost ecoul in strainatate al realizarii acestei constructii?

- Toata lumea a fost frapata si se intreba cum am reusit noi s-o construim. A fost o
surpriza pentru Vest faptul ca noi am reusit sa ridicam la Pitesti o replica a piramidei
lui Keops, la scara 1:10 si, drept urmare, la Geneva , in 1992, am luat medalia de
argint; tot in acelasi an, la Budapesta , ni s-a dat medalia de aur pentru activitatea in
ecologie, iar in 93 am luat Marele Premiu la Salonul International de Inventica de la
Nrnberg , Germania, unde iarasi a fost o surpriza pentru cele 64 de tari prezente
acolo, ca grupul acela de romani a luat Marele Premiu. Dar, intre timp, noi realizasem
inca o instalatie similara, cu ajutorul unitatii militare auto-moto 02210 din Bucuresti,
asa ca si aceasta realizare a fost rasplatita prin Marele Premiu de la Nrnberg si prin
cele doua medalii de aur primite. A urmat Bruxelles, unde am luat Medalia de aur la
Salonul de Inventica si Premiul special al Organizatiei Mondiale pentru Proprietatea
Intelectuala, prilej cu care juriul a tinut sa precizeze ca tarile din Vest au gresit
netinand cont pana acum de potentialul uman al Romaniei.

- Cu atatea succese internationale, cum se face ca n-ati ramas peste hotare, in atatea
calatorii pe care le-ati facut? Ce v-a tinut aici?
- In primul rand, pana in 89 n-am avut voie sa ies din tara, decat in tarile foste
socialiste. Functiona, probabil, un sistem de garantie. Am pierdut, astfel, doua burse,
una oferita de Suedia, in programul international de energie, si o bursa in Germania.
In octombrie 1989, am fost pentru prima data in China, lucru care pentru mine a fost
extraordinar, vreau sa va spun ca pentru cercetarea chineza am un deosebit respect.
Dupa aceea, in 90, am fost invitata in Grecia si asa a inceput, intr-un fel, iesirea mea
in lume, dar ideea de a ramane in alta tara nu m-a tentat niciodata. Poate e si varsta;
dar nu stiam cum sa "tropai" sa ajung mai repede acasa. Si nici sotul meu, care a
avut o bursa Humboldt de un an de zile in Germania si care are o educatie si o
mentalitate in stil nemtesc (Stoica Godeanu, cercetator principal I, director la
Institutul de Ecologie Aplicata Bucuresti), nu si-a dorit aceasta aventura. Si eu, si el,
suntem mai putin aventurieri in viata si mai mult in stiinta, aici, da, suntem chiar
foarte aventurieri. Si pe urma, stiti cum spunea Coanda: "E bine ca omul sa traiasca
acolo de unde a baut prima apa!" (e vorba de memoria apei, un alt subiect care m-a
pasionat si despre care am putea purta o discutie separata). Dimpotriva, la expozitiile
si saloanele de inventica la care am fost, am simtit chiar o nuanta de nationalism

care nu imi e caracteristica, in sensul ca simteam nevoia sa demonstrez ce facem noi

aici si ca nu-mi e rusine ca sunt romanca. Nivelul potentialului creator in Romania
este destul de ridicat, si eu sunt foarte multumita de studentii pe care ii am. Se ridica
o generatie in care am foarte mare incredere.Sunt sigura ca nivelul cercetarii
romanesti va fi sustinut de acesti tineri. Sigur ca nu sunt toti geniali, dar cei buni
sunt in numar suficient de mare, ca eu sa fiu optimista.

Calatorie in lumea nevazuta

Corina Pavel
- Cu d-na MARIOARA GODEANU, despre ADN, samani si serpii de pe portile maramuresene Mugurii stau sa se sparga, florile caisilor coloreaza vazduhul in alb si roz, primavara exerseaza seductii la cel
mai inalt nivel. Exista, totusi, o zona care nu poate fi abatuta: stiinta. Lucrarea ei este atat de obsesiva, incat nici
o primavara din lume nu-i poate abate pe cercetatori de la intrebarile lor. "De ce"-uri cu mult mai pasionante
decat toate primaverile de pe pamant. Asa am vazut-o a fi si pe doamna Marioara Godeanu, prietena mai veche a
revistei noastre, biolog si neobosit cercetator al domeniilor de granita dintre stiinte. Domnia sa si colectivele de
cercetatori pe care le-a condus au adus Romaniei cele mai multe medalii de aur la saloanele de inventica
internationale din ultimii douazeci de ani. Dincolo de insiruirea de titluri stiintifice si premii din palmaresul sau,
prof. univ. dr. Marioara Godeanu este o doamna energica si fara stare, ca orice Taur care vrea sa se ia la tranta cu
toate marile semne de intrebare ale Universului si sa le culce la pamant. Chiar daca e la varsta pensionarii,
dorinta de a-si depasi limitele cunoasterii ii motiveaza permanent cercetarile, astfel ca pe lista sa de preocupari se
afla, in ultima vreme, si subiecte din domenii aparent fara legatura cu profesia sa, si anume - simbolurile culturii

populare, conservate in traditie si in mitologie. Un subiect provocator, in legatura cu care a sustinut in urma cu
cateva luni o conferinta la sediul OSIM (Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci), institutie care pune cu
generozitate la dispozitie spatiul sau pentru intalnirile dintre membri ai comunitatilor stiintifice romanesti din
toate domeniile, dornici de a gasi puncte de vedere comune asupra diverselor subiecte ce-i preocupa. Din pacate,
ecourile cercetarilor lor ajung rar la publicul larg, pentru ca nu sunt considerate atat de interesante incat sa ocupe
prima pagina din presa romaneasca.
Un mare deschizator de drumuri:
Mircea Eliade
- Dupa ce v-ati lasat fascinata de efectul de piramida, comunicarea la plante, memoria apei si alte asemenea
subiecte aparent ezoterice, acum cercetati ADN-ul, pe care il considerati un cod al vietii. Ce v-a indemnat sa-l
studiati?
- Am ajuns la studiul ADN-ului plecand de la cercetarile mele asupra comunicarii la plante (lucruri despre care
am vorbit in revista dvs., in primul meu interviu, in urma cu cativa ani), si ajungand in domenii proprii
etnografiei si etnologiei. Iata, copacii isi dau de stire unul altuia, atunci cand un taietor de lemne intra in padure.
Si nu ca asta ar spune un vers dintr-un cantec popular, ci e o realitate demonstrata stiintific. La fel am vazut cum
o planta tipa si sufera, atunci cand i se rupe o frunza, ori se bucura si creste mai frumoasa, atunci cand i se
vorbeste sau i se pune muzica clasica armonioasa. "Codru-i frate cu romanul" are mai mult inteles din aceasta
perspectiva, ca si tot repertoriul de cantece si poezii populare legate de uniunea dintre om si natura. Sa nu uitam
ca batranele vindecatoare ale satului posteau si se rugau inainte de a merge, in zori, pe roua, sa culeaga plantele
de leac, rugandu-se lor ca unor "surate", ca sa se lase rupte din radacina si sa le fie de folos celor aflati in
suferinta. "Pentru fiecare boala a lasat Dumnezeu pe pamant si o iarba de leac", se spune la noi, iar la capatul
celalalt al lumii, in triburile amazoniene, vindecatorii populari afirma ca unele plante sunt fiinte inteligente, cu
care poti comunica in stare de transa, si care-ti dezvaluie secretele vindecarii. Biologia moleculara aduce dovezi
ca viziunea asupra lumii oferita din perspectiva sa, ca stiinta, coincide cu cea infatisata de culturile traditionale,
provenita din decriptarea simbolurilor continute in artefactele artei "primitive" si din mitologia popoarelor lumii,
ca izvor de cunoastere. Care este nivelul de cunoastere stiintifica ascuns in simbolurile culturii populare? Prin
anii cincizeci ai secolului trecut, unul din marile nume ale antropologiei, Claude Levi-Strauss, il "reabilita" pe
vindecatorul-saman din cultura populara - din "schizofrenic", cum era vazut de confratii sai, reprezentanti ai
vechii scoli de antropologie - in "creator psihanalist al ordinii". Tot in anii aceia, romanul Mircea Eliade,
profesor de istorie a religiilor, publica revolutionara sa lucrare "Samanismul si tehnicile arhaice ale extazului",
ramasa pana astazi singura incercare de sinteza globala a subiectului. Fara sa aiba experienta terenului, Eliade a
observat ca toti acesti vindecatori populari isi induceau starea de transa (cu ajutorul unor plante halucinogene, ca
in America de Sud, sau cu ajutorul sunetelor de o anumita vibratie, batand o toba, ca in Siberia), pe parcursul
careia vorbeau o limba secreta, in care erau initiati de spirite, in a caror lume ajungeau pe o scara de funie
rasucita in spirala, o franghie dubla, o coarda de vita de vie contorsionata, ori ceva asemanator, care lega cerul de
pamant. Toti considerau ca spiritele venite din ceruri creasera si guvernau viata pe pamant. Acuzat initial de
confratii sai de "misticism ascuns" si invidiat ca nu si-a murdarit ghetele de noroi pe terenul de cercetare, a fost,
totusi, acceptat ca fiind primul care a inteles, inaintea antropologilor, ca trebuie sa iei in serios practicile ritualice
si de vindecare din culturile populare, sa consemnezi, ca etnolog si antropolog, cu mare atentie detaliile
actiunilor lor, precum si explicatiile din perspectiva lor, ca membri ai acestor comunitati. Apare aici si o conditie
etica a vindecatorului: puterile ce-i sunt date nu-i sunt spre folosul propriu, ci spre binele tuturor. Aceasta
comunicare intre fiintele vii, fie ele plante, animale sau oameni, se petrece prin ceea ce fizicianul Traian
Stanciulescu a numit "emisie de biofotoni", iar aceasta emisie este proprie ADN-ului, aflat in celulele oricarei
forme vii. La putina vreme dupa Eliade, la sfarsitul anilor '50, James Watson si Francis Crick descopereau dubla
spirala a ADN-ului, codul vietii. La inceputul anilor '90, marile companii farmaceutice si medicale au inceput, in
sfarsit, sa vorbeasca despre drepturile intelectuale ale indigenilor, pe baza cunostintelor carora mai mult de 75 la
suta din farmacopeea moderna reconstituia remediile folosite de societatile traditionale.
Iarba sarpelui, care invie mortii

- In calatoriile dvs. de documentare ati strans o suma de imagini fotografice de exceptie. Ce va spun ele, acum,
cand le priviti adunate in album?
- Aparatul de fotografiat m-a insotit pretutindeni, de la piramidele din Egipt, la manastirile vechi si bisericile de
lemn, casele taranesti ori muzeele de etnografie pe care le-am vizitat in Romania sau in strainatate, in cabinetele
de anticariat ori la bibliotecile pe unde am cautat noi surse de informatie. Iata, intr-un muzeu din Boston este
expusa o pictura datata ca fiind veche de trei mii de ani si care arata doi oameni cu trasaturi asiatice pe un singur
trup, sub care sunt doi serpi incolaciti, ca doua vortexuri - doua spirale, si de jur-imprejur o catena desfasurata.
Desenata acum trei mii de ani, inchipuiti-va! Cu ce seamana? Cu ADN-ul! Este exact structura acidului
dezoxiribonucleic. Acelasi lucru se poate vedea si pe o icoana romaneasca din lemn, descoperita in Ardeal, la
biserica din Nadalbesti (acum icoana a disparut de acolo, s-a spus ca a fost mutata la o alta manastire, nu se stie
unde). E veche de 270 de ani si reprezinta o femeie insarcinata, incolacita de doi serpi diferiti, prinsa de maini
intre doua sulite. M-am gandit ca asta inseamna ca avem fiecare, din momentul nasterii, un parcurs, o soarta, un
destin, pe care-l putem schimba intre anumite limite. Dar e izbitoare asemanarea intre aceasta icoana, pictura din
Boston si reprezentarea ADN-ului. Si atunci, nu poti sa nu te intrebi daca nu cumva, in cunoasterea noastra veche
exista, totusi, si cunoastere stiintifica, care este transmisa prin initiatii care apar de-a lungul istoriei. Cum a fost
Zamolxis, de exemplu, care era si mare preot, stia si medicina, si informatica, care a lasat urme pe pamantul
nostru. Si tot din zona noastra a pornit Asclepios, mare medic al antichitatii. Istoricul Ion Nania gaseste in
Mozaceni, o veche asezare din fosta tara Vlasca, urmele unui cult milenar al sarpelui, intemeiat odata cu aparitia
omului si a primei sale gandiri despre lumea inconjuratoare, prezent si in arta traco-getica (vezi coiful tracic de la
Cotofeni). Sarpele este, deopotriva, simbolul unei puteri subpamantene, al unui cult al fertilitatii, cat si al
protectiei casei. "Zeul-sarpe" a reprezentat in copilaria omenirii reinvierea naturii din pamantul pe care-l
stapanea, impreuna cu iarba si tot ce inverzea. Pana astazi, poporul roman crede ca sarpele cunoaste iarba prin
care se poate reinvia cel mort. Daniel Ruzo, un cercetator sud-american, a fost la noi in tara si a facut, in anii '60,
documentarul "Si pietrele vorbesc". El a filmat acea efigie mare, din zona Muntilor Ciucas, cu cele patru capete,
purtand trasaturile celor patru rase, si cu sarpele dedesubtul lor. Se vede numai la data de 15 august, de la 10
kilometri distanta, daca cerul e senin. Cine a realizat aceasta megasculptura, in care sarpele simbolizeaza unitatea
speciei Homo Sapiens? Am mai vazut si simbolul sarpelui cu coada in gura, care apare frecvent si pe farfuriile de
lut de la Horezu. Iata o scoarta taraneasca de la noi, infatisand o piramida, de-o parte si de alta cu doi oameni cu
capul mare, ca niste extraterestri, pe marginea piramidei fiind o spirala, iar alaturi doi serpi. Ce a vrut sa
reprezinte creatorul popular aici? O serie de obiecte sculptate in lemn, de mesteri populari, arata prezenta dublei
spirale, reprezentata de doi serpi incolaciti (pe coada lingurilor de lemn, a furcii de tors, veche de 150 de ani, pe
care am fotografiat-o la Horezu). Mai am fotografii ale sculpturilor si picturilor de pe altarele unor biserici foarte
vechi de la noi, in care apare campul fundamental sub forma de spirala si sarpele cu coada in gura. Am vazut
carje episcopale, care au doi serpi in spirala la varf.
- Ati gasit aceste reprezentari cu serpi si in afara lumii traditionale romanesti?
- Antropologul american Jeremy Narby s-a aplecat asupra cunostintelor samanilor si a aratat in cartea sa,
"Sarpele cosmic", ca indienii din tribul desana, din Amazonia , cred ca adancitura dintre cele doua emisfere
cerebrale a fost facuta la inceputurile timpului (mitic, sau embriologic) de doi serpi incolaciti, un sarpe de apa
(anaconda) si unul stralucitor, colorat (boa curcubeu). Exista, intr-adevar, ADN in celulele creierului, asa cum
exista si in plante si in tot ce e viu, pentru ca molecula vietii, care contine informatia genetica, este aceeasi pentru
toate speciile. Cei doi serpi simbolizeaza pentru bastinasii amazonieni principiul feminin si cel masculin,
pamantul si apa, mama si tatal, conceptul opozitiei binare ce trebuie infranta pentru a atinge constienta de sine si
integrarea. In hieroglifele egiptene, sarpele inseamna miscarea eterna a vietii. Reprezentarea unei serii intregi de
zei creatori sub forma de sarpe cosmic descoperita la popoare din America de Sud, Australia, arhipelagul Pacific,
din Antichitate pana in prezent, din Sumer, Egipt, Persia, India, Creta, Grecia, Scandinavia, arata ca se cunostea
forta creatoare a vietii, ADN-ul, iar pentru reprezentarea lui se folosea simbolul sarpelui, al serpilor gemeni, al
scarii rasucite, al franghiilor impletite, forme luate din natura, apropiate cu ceea ce initiatii vedeau a fi codul
genetic. ADN-ul este stapanul absolut al transformarilor, are forma unui sarpe dublu, care traieste in apa (fiecare

molecula proteica dintr-o structura vie e inconjurata de mii de molecule de apa), apa sarata, au dovedit
cercetatorii. Toate celulele (animale, vegetale, bacteriene sau oricare alte celule vii) contin ADN, iar dubla elice
de aminoacizi pluteste in apa sarata continuta de membrana celulei, apa care are o concentratie in sare
asemanatoare cu cea a oceanului planetar. Prima elice contine informatia genetica, a doua elice contine
mecanismul de copiere a mesajului genetic pentru multiplicare, dar si un mecanism de reparare a "textului" din
prima elice, atunci cand acesta este distrus.
Tot Mircea Eliade arata ca bosimanii din Australia cred ca aparitia vietii era opera unui sarpe-curcubeu, ale carui
puteri erau condensate intr-un cristal de cuart. In culturile populare, forma dublei elice este descrisa de samani ca
o pereche de serpi gemeni, o funie impletita sau ca o scara in spirala, "simbol prezent in toate temele samanice
de pe glob", dupa Mircea Eliade, cu ajutorul careia coboara zeii pe pamant si oamenii urca la cer. Eliade chiar
citeaza exemplul cu scara lui Iacob din Vechiul Testament, care viseaza scara care urca la cer, cu ingeri ai
Domnului urcand si coborand pe ea. Eliade considera ca scara samanului este cea mai veche varianta de axa a
lumii, "axis mundi", care leaga intre ele diversele niveluri ale cosmosului si apare in numeroase mituri ale
genezei, sub forma unui arbore.
"Nu trebuie sa ne depasim timpul"
- Religiile crestina si iudaica propovaduiesc de mii de ani ca pacatul primordial a venit pe capul nostru tot din
cauza sarpelui. Ce intelegeti dvs., ca om de stiinta, din reprezentarea biblica a primilor oameni, laolalta cu
sarpele si pomul cunoasterii?
- Inteleg ca pacatul nu e ca Eva i-a dat lui Adam un mar din pomul cunoasterii, ci ca s-au grabit sa faca lucrul
acesta. Dumnezeu ii si spune, de altfel, lui Adam: "Adame, Adame, prea repede ai vrut sa cunosti foarte multe
lucruri deodata!" Ceea ce inseamna ca nu trebuie sa ne depasim timpul nostru rezervat cunoasterii, ca aceasta ne
este data "cu lingurita", pentru a ne fi de folos, altfel se intoarce impotriva noastra. Exista un mers al timpului si
nu trebuie sa o iei inaintea lui, inaintea generatiei si a epocii in care traiesti, altfel dezlantui haosul. Sarpele apare
foarte des in cultura traditionala romaneasca, iar simbolul sau este controversat, datorita intelesului dat de
crestinism, cum ca ar fi intruparea Diavolului. Sarpele casei, in schimb, este un spirit bun, care sta ascuns si nu
se arata decat foarte rar, iar cand casa se darama sau se transforma, sarpele trece la cea noua. Vechii daci aveau
ca steag de lupta un sarpe cu cap de lup.
Stim ca suntem legati de universul in care traim prin mii de fire invizibile si ca tegumentul nostru, pielea,
reprezinta o interfata. Cum si cand au cunoscut diversele civilizatii ce s-au succedat pe pamant aceste fire care
intretin viata? Aminoacizii care alcatuiesc codul nostru genetic, ADN-ul, au fost descoperiti in epoca moderna. Si
totusi, in China erau cunoscuti si reprezentati in sistemul I-Qing, sub forma a doi serpi incolaciti in spirala, unul
in jurul celuilalt: informatia si energia. Nineta Crainici, bioterapeuta care vindeca cu sunete emise pe puncte de
acupunctura, descrie intr-una din cartile sale mai multe statuete preistorice, gasite la noi in tara , pe care sunt
reprezentate puncte de acupunctura, meridiane energetice si chakre. In Romania , abia prin 1988, dr. Bacu a
reusit sa introduca oxid de tetiu radioactiv intr-un punct de acupunctura, si in momentul acela sa se vada aceste
cai energetice pe care le identificasera chinezii acum cateva mii de ani. O imagine a trupului uman, acoperit de
insemnari, am gasit-o intr-un magazin de pietre semipretioase, pentru reclama, in Germania . In afara marcarii
chakrelor si a pietrelor semipretioase ce corespund fiecarui organ intern, sunt si semne care vorbesc despre
relatia omului cu animalele, cu plantele, cu Cosmosul. Pe pantece este incolacit un sarpe. Cine a cunoscut acest
sistem de relatii? De cand cunoastem noi aminoacizii ca structura, si de cand ii cunosc chinezii antici?
- Care v-ati dori sa fie finalitatea acestor noi cercetari ale dvs., in ce ar trebui sa se concretizeze ele?
- In primul rand, intr-o schimbare de perceptie asupra culturii populare, vazuta pana acum ca o cultura
"primitiva", in sensul degradant al cuvantului. Ar trebui sa intelegem ca dincolo de tomurile de carti ramase de la
inaintasi, care consemneaza cunoasterea omenirii, proprie fiecarei epoci, aceasta cultura orala este purtatoare a
unei cunoasteri de nivel inalt stiintific, motiv pentru care ar trebui sa o vedem ca pe o comoara. Gardienii ei au
fost, de-a lungul timpului, oamenii simpli, legati de pamant, de natura, si care au facut din practicarea si

transmiterea ei, generatie dupa generatie, insusi centrul vietii lor. Aceasta cultura e in pericol acum mai mult ca
niciodata. Multe popoare ale lumii au pierdut-o si incearca sa o reconstituie din "cioburi", noi o mai avem inca
vie, dar pentru a o salva e nevoie de politici concrete, la nivel national, de salvgardare a ei printr-o "etnologie de
urgenta", tradusa in campanii de nivelul celor intreprinse in satele romanesti de Dimitrie Gusti si echipele lui de
cercetatori din toate domeniile in anii treizeci ai secolului trecut.
"Exista o lume pe care n-o vedem. Simturile ne dau o perceptie limitata a realitatii"
- Doamna Marioara Godeanu, ca biolog, ce ne-ati sfatui sa facem pentru a putea trai in echilibru cu natura?
- Cred ca oamenii trebuie sa-si schimbe complet atitudinea, sa aiba un comportament etic fata de ei insisi, fata de
omenire, fata de natura. Stim noi cat de mare e? Cunoastem noi macar universul Pamantului? Cunoastem noi
toate petele negre de pe harta lumii? Ce trebuie sa intelegem? Ca exista o lume pe care noi n-o vedem, pentru ca
simturile noastre ne dau o perceptie limitata a realitatii. Dar in care suntem integrati, pentru ca este chiar
Universul. Trebuie sa invatam sa (ne) simtim chiar asa: integrati, sa depasim dimensiunea egoista, cum ca am fi
altceva decat niste simple fiinte lasate de Creator pe Pamant, alaturi de multe alte fiinte. Toate avem ceva comun
de la creatorul nostru: ADN-ul! E necesara o noua educatie in comportamentul omului fata de natura. Ar trebui
abordate cu mai multa seriozitate stiintele asa-numite "de granita", pentru ca ele fac parte din aceasta pregatire a
mileniului trei. Lumea poate zambeste auzind acestea, dar este adevarat ce va spun! Pentru ca se pune tot mai
acut problema pregatirii individului, a modului sau de comportament in fata naturii, a reactiei oamenilor in fata
catastrofelor naturale. Intotdeauna am incercat sa ii initiez pe studentii mei in aceasta relatie armonioasa, intre
om si natura. Orgoliosi cum suntem, consideram ca am ajuns la un stadiu evolutiv teribil, dar in realitate, ne
apropiem de o limita, nu a cunoasterii, nu, ci a posibilitatilor noastre tehnice.
- Pentru ca va vom aniversa ziua nasterii chiar inainte de Pasti , va uram ca neobositul dvs. spirit iscoditor sa nu
apuna niciodata, sa va conduca si de acum inainte spre noi si noi orizonturi de cunoastere. Din care sa ne putem
impartasi si noi, contemporanii dvs., ca sa putem asista impreuna la o "inviere" a ceea ce si revista noastra
iubeste enorm: satul romanesc traditional, cultura si civilizatia sa.
CARTE DE VIZITA
Marioara Godeanu este membra a Academiei Oamenilor de Stiinta, profesor universitar la mai multe universitati
din Bucuresti si din tara, iar ca cercetator stiintific de cel mai inalt grad la Centrul de Cercetari pentru Tehnologii
Ecologice, a condus Laboratorul de Biosenzori si pe cel de Fenomene Energo-Informationale in Ecosisteme. Este
membra a mai multor societati stiintifice si profesionale din Romania si din strainatate, a publicat mai bine de
150 de lucrari stiintifice si a coordonat mai multe volume de lucrari ale unor simpozioane stiintifice. Pentru
cercetarile sale, in 1980, a obtinut premiul Academiei Romane, apoi Premiul Special al Organizatiei Mondiale
pentru Proprietate Intelectuala la Bruxelles, in 1992, si mai mult de 30 de medalii de aur la diferite saloane de
inventica (Geneva, Budapesta, Jena, Nurnberg, Bruxelles, Iasi), 15 medalii de argint si 9 de bronz, premii
nationale si internationale pentru inventiile brevetate, Ordinul pentru merit in grad de cavaler acordat de
Presedintie (2002). De asemenea, pentru filmele cu tematica de protectie a mediului (realizate la concurenta cu
filmele lui Cousteau, dar cu mijloace mult mai modeste, cu studioul de film documentar "Alexandru Sahia", in
perioada 1978-1995), a obtinut 4 premii internationale.
Intre cercetarile sale, cele mai importante sunt cele legate de activitatea plantelor, introducand in premiera
sistemul de epurare a apelor uzate cu incarcare organica cu ajutorul plantelor acvatice (alge, cianobacterii) si
facand demersurile necesare pentru construirea a 20 de statii pilot pentru implementarea de asemenea tehnologii
(care au starnit chiar interesul specialistilor din strainatate - China, Germania, Grecia, Bulgaria etc.), dintre care
cele mai senzationale au fost cele de tip piramida de la Pitesti (Arges) si de la UM 02210 Bucuresti. In aceste
piramide, Marioara Godeanu si grupul sau de cercetatori s-au ocupat nu numai de acvacultura organismelor
vegetale, dar si de valorificarea lor in diferite produse utile (farmaceutice, cosmetice, alimentare, agricole). Dar
cele mai fascinante cercetari pentru domnia sa sunt cele legate de cunoasterea fenomenelor de granita dintre
diferite stiinte, evidentierea efectului diferitelor forme geometrice asupra structurilor vii si nevii, imbunatatirea
proceselor ecologice supuse impacturilor umane si cercetarile legate de protectia mediului si managementul
ecologic.

Reproducerea, difuzarea sau folosirea partiala sau in intregime a materialelor