Istoric

Zonele geopatogene erau cunoscute încă din cele mai vechi timpuri, oamenii își alegeau cu grijă
locurile unde își construiau case, cultivau plante, creșteau animale etc. și evitau zonele cu
anomalii folosindu-se de instinctul păsărilor și al animalelor.

În China antică în perioada împăratului chinez Kung Yu, 2205 - 2197 î.Hr., nimeni nu avea voie
să construiască o locuință până ce zona nu era testată de specialiștii imperiali cu capacități
paranormale.

Romanii înainte de a construi un oraș, lăsau cirezile de vite să pască timp de un an pe locul unde
urma sa fie ridicat orașul, după care le sacrificau și le inspectau organele interne pentru a vedea
dacă sunt sănătoase.

În vremurile noastre, activitatea de cercetare în acest domeniu a fost inițiată în Germania de către
Carl Reichenbach în anul 1834, Alfred Watkins în Anglia în anii 1920, baronul Gustav Freiherr
von Pohl în anii 1930, care a făcut cercetări privind relația de stres geopatic cu apariția
cancerului, doctorul german Ernst Hartmann în perioada 1940-1960, primul care a descris
radiațiile geomagnetice, Manfred Curry în anii 1950 ce a continuat cercetările lui Hartmann,
descriind rețeaua care-i poartă numele și influențele acesteia.

În România, studierea focarelor geopatogene a început în octombrie 1961, în secret, în câteva

unități militare, prin metode paranormale. [1]

Descriere
Rețeaua Hartmann apare sub forma unor perdele verticale de radiații tridimensionale și invizibile
foarte înalte care se înalță din sol. Acestea se întind pe direcția Nord-Sud din 2 în 2 metri, iar pe
direcția Est-Vest din 2,5 în 2,5 metri, iar grosimea lor este între 16 și 20 cm. Liniile se
intersectează între ele, punctele de intersecție se numesc noduri Hartmann care sunt de 6-7 ori
mai nocive decât benzile de radiații. Rețeaua se strînge și se alungește pe măsură ce se apropie
de poli. Între benzile rețelei, se află o zonă favorabilă cu suprafața de 1,8 - 2,3 m.

Radiațiile Hartmann și efectul lor nociv sunt dispersate de o cuvertură de apă mai groasă de 15
m.

Efecte nocive și protecție

Majoritatea ființelor vii suferă influențe nocive dacă sunt plasate pe liniile Hartmann, dar mai
ales în dreptul unui nod Hartmann. În ochiurile rețelei nu se simte nici un fel de influență.
Principalele perturbații produse de zonele patogene sunt:

 la om: devitalizarea (reducerea vitalității), somn agitat, oboseală, stress, coșmaruri,

disfuncții, randament scăzut la locul de muncă, afecțiuni ale inimii, rinichilor, sistemului
circulator, respirator, ale metabolismului și afecțiuni cronice grave precum cancerul.
 la plante: în aceste zone iarba și plantele nu cresc, tulpinile pomilor sunt răsucite și pe ele
sunt prezente tumori canceroase.
  la animale: caii sunt sensibili, semnalându-se cazuri de pareză; bovinele sunt sensibile
dacă dorm pe zone nocive, capătă comportamente bizare, taurii devin agresivi; peștii
dintr-un acvariu sunt mai puțin activi și nu ocupă zona nocivă; albinele sunt agresive și
hiperactive; păsările de curte au o mortalitate crescută. Excepție prezintă felinele,
albinele, viespile și furnicile care caută și se așează pe nodurile Hartmann. [2]

Pentru protejare, cea mai simplă soluție este mutarea patului sau a biroului de pe zona nocivă
într-un alt loc, sau amplasarea în spațiile locuite a unei cantități de cristale (cuarț), sau așchii de
marmură.
Altă metodă este amplasarea la parterul clădirilor, sub pardoseală, a două plăci metalice, de
preferință din oțel galvanizat cu dimensiunile de 0,9 - 1,2 m lățime și 1,8 - 2,4 m lungime,
așezate în unghi drept una față de alta.[3]

Un focar geopatogen este un loc care emite radiatii nocive, de natura necunoscuta, din adancul
Pamantului. In literatura de specialitate din Occident, pentru aceste zone patogene se foloseste
termenul de „stres teluric”. Radiatiile geopatogene nu pot fi detectate cu aparate de masura, decat
cu foarte mare greutate si cu riscul unor erori majore. Metoda de detectie cea mai folosita este,
deocamdata, una paranormala: radiestezia. Focarele se mai pot depista si prin urmarirea
comportamentului animalelor, care evita cu mare atentie zonele respective.
Sursa geopatogena poate avea diferite intensitati si se poate manifesta pe suprafete variabile. De
obicei insa, un focar geopatogen nu are mai mult de 1-2 metri patrati. Pana acum s-au detectat
mai multe tipuri de radiatii nocive, provenite din surse naturale si surse artificiale. Cele mai
periculoase pentru om sunt insa cele naturale, mai exact punctele unde magnetismul Terrei este
altfel decat cel normal si are efecte nocive pentru organism.
In Romania s-a vorbit public despre acest fenomen dupa 1990. De studierea zonelor geopatogene
s-au ocupat mai multe grupuri. Cei mai cunoscuti in domeniu sunt Eugen Celan, Alexandru
Maruta, Nicolae Constantinescu, Vasile Rudan (cel care a botezat aceste radiatii drept „focare
geopatogene”) si Ancu Dinca.
Chirurgul Nicolae Constantinescu spune ca anomalia magnetica geopatogena se manifesta
asupra organismului in masura in care o persoana se expune o perioada indelungata, mai
multe ore pe zi. In dormitor, daca locuinta sta pe un asemenea focar, sau la locul de munca,
de pilda. „Focarele geopatogene, spune Nicolae Constantinescu, produc, la inceput, o stare
generala de rau, inexplicabila, insomnii, dureri de cap. In timp, daca nu se iau masuri, apar
forme de cancer, dar si disfunctii endocrine.”
Boala avanseaza lent pe parcursul a 15 – 20 de ani. De obicei, persoana afectata nu stie despre
ce este vorba, da vina pe nenoroc sau pe lipsa de stiinta a medicilor.