Rezolvare Varianta 73 Limba română

Subiectul I (40 de puncte)

(George Călinescu, “Scrinul negru”)

1. Cuvinte derivate: prefãcut ; alocuri ; îmbãtrânit ; fumuriu

2. Cele douã virgule marchează propoziţia incidentă, intervenţia naratorului în replica unui
personaj: “- Monseniore, începu prinţesa sever, mi s-a spus că ai fi botezat catolic de mama
lui Filip al nostru”. Fraza redã vorbirea directã.
3. Sens conotativ al cuvintelor “legat”, “lipit”: *În situaţia dată, sunt legat de mâini şi de
picioare şi nu pot zice nimic. *Stătea nemişcată, cu privirea lipită de vitrina magazinului.
4. Expresii/locuţiuni cu substantivul “mânã”: a pune mână de la mânã, peste mânã, mânã-n
mânã, a da mâna, a se lua de mânã cu cineva, pe sub mână, a da o mână de ajutor, a avea la
mână pe cineva, a face cu mâna, mână spartă, a cere mâna cuiva.
5. Structuri/ sintagme obiecte de mobilier: “divan slujind şi de pat”, “ladã mare de nuc
sculptat”, “bãnci ordinare de lemn”, “o mică comodă Louis-Philippe”, “un secrétaire Louis
XVI de lemn de trandafir”
6. Limbajul cult:
- folosirea neologismelor: “domiciliu”, “lamentabil” şi prin folosirea cuvintelor împrumutate
din alte limbi “secrétaire”
- alcătuirea complexă şi intelectualizată a frazelor
7. Naratorul este omniscient şi obiectiv (narator heterodiegetic), prin naraţiunea la persoana a
III-a
8. Textul este o descriere prin:
- numeroasele imagini vizuale
- prin utilizarea detaliului în prezentarea mobilierului din încăpere
9. Trăsături ale Prinţesei Hangerliu: exigentã şi autoritară, “ începu prinţesa sever”, infatuată,
se considerã superioarã celorlalţi oameni, snoabă şi rece, găsindu-şi refugiul într-un fotoliu
vechi “în fotoliul ei, salvat din naufragiul vieţii”.
10. Reprezentant al curentului literar realism, George Cãlinescu prezintã în “Scrinul negru”
relaţia dintre om şi mediu, dintre individ şi societate, relaţiile între oameni. De asemenea, el
critică relaţiile interumane şi prezintã realitatea contemporanã într-un mod obiectiv.

Subiectul al II-lea (20 de puncte)

Text argumentativ: “Politeţea este adunarea la un loc a gustului celui bun a fiecărui veac.
Gustul cel bun nu se învaţă, el e în inimă” (Ion Heliade-Rădulescu, “Opere”, III)

Afirmaţia lui Ion Heliade-Rădulescu despre politeţe se poate aplica oricãrei perioade istorice
şi consider că îşi dovedeşte perfect valabilitatea. Politeţea nu se poate învăţa, dar, în mare
parte, fiecare este influenţat de mediul în care trăieşte, de familie, de educaţia primită în
copilărie şi adolescenţă, de civilizaţia anturajului.
Mai întâi, politeţea ţine de bunul-gust al fiecãrui om, însă acesta nu se poate învăţa, oricât de
mult ar încerca familia, el este adânc înrãdãcinat în personalitatea fiecãrui om.
În altă ordine de idei, fiecare veac şi-a pus amprenta asupra ideii de politeţe, deşi, în esenţă,
conceptul nu s-a schimbat foarte mult. Totuşi, parcă mileniul trei a adus cu sine o diminuare a
gradului de politeţe, aflat, cred, în relaţie directă cu scăderea bunului-gust şi al bunului-simţ
totodată. Am observat că majoritatea scaunelor din metrou sunt ocupate de tineri şi de bărbaţi,
că, intrând în magazin, sunt îmbrâncit şi dat la o parte din uşa ce pare prea îngustă, că limbajul
este din ce în ce mai vulgar, că indecenţa este la loc de frunte şi uneori de laudă. De aceea, nu
pot decât să trag un semnal de alarmă pentru degradarea rasei umane. Să fie acesta “bunul-
gust” al veacului nostru?!
În concluzie, deşi politeţea este un concept moral cunoscut tuturor, el ţine, totuşi, de
respectarea anumitor reguli, comportamentul decent vine din bunul-gust al fiecãrui om.

Subiectul al III- lea (30 de puncte)

Apartenenţa la neomodernism a unui text poetic studiat:

* “Leoaică tânără, iubirea” de Nichita Stănescu
* “Către Galateea” de Nichita Stănescu

Alexandra Iazageanu