- Nu e adevarat, raspunse Neghinita rznd, omul spune mai putin dect gndeste.

Daca
nu-ti sopteam eu ca copacul uscat nu mai da de la radacina, cine stie ce-ai mai
fi spus
Baba se facu ca para focului.
- Zau asa nu te rusina, mama, nu zau Asa e omul. Cnd e mic face nebunii fii
ndca e mic; cnd e la tinerete face nebunii fiindca e tnar, iar la batrnete se gndest
e la nebunii fiindca nu le poate face
Batrna pierdu sfiala si rabdarea si se rasti ct putu:
- Neghinita, ci taca-ti gura si vin sa te vad! Si pe loc se-auzi un tst c
a de lacusta si un bzit ca de albina. Batrna simti pe mna o picatura calda.
- Iacata-ma si pe mine! Biata femeie facu niste ochi mari ct toate zilele
si se mira toata de ce vazu pe mna, ca cerul de i s-ar fi deschis nu s-ar fi minu
nat mai mult.
Neghinita era frumos ca o piatra scumpa; si era mic ct o neghina; si avea
niste ochisori ca doua scntei albastre, si niste mini si picioruse ca niste firis
oare de paiajen.
Batrna dadu sa-l sarute. Neghinita, tsti pe nas, tsti iar pe mna!
- ncet, mama, ncet, ca ma strivesti, zise Neghinita.
- Sa te sarut, ca-mi umplusi casa cu dragoste cnd mi zisesi mama.
- ncet, sa nu ma sorbi. l saruta.
- Cum mannci tu, Neghinita al maicai?
- Eu? Eu ma satur din fum. Pna acum am mncat la mese mparatesti fara sa sti
e nimeni. Si ce-am mai rs cnd ceilalti tremurau naintea mparatilor, iar eu ma plimba
m prin urechile lor si le aflam gndul.
- Bine o fi de ei, Neghinita mama
- As, binele focului! Saracii mor de foame, iar ei mor de mncare. De sara
ci e rau ca n-au cui sa porunceasca, si de ei e rau ca trebuie sa porunceasca la
multi. Pe ceilalti oameni cnd i minti te iau de guler si te judeca judecata dreap
ta; pe ei i minti si dau din cap; ba si mai si: ei stiu ca-i minti, si tac, si ngh
it, si n-au ce face, ca sa nu se strice trebile mparatiei.
- Da

bine, Neghinita, tie-ti trebuie un an ca sa umbli ct altul umbla ntr-o

zi.
- Da? Ei, nu e asa deloc. Eu ma las pe-o adiere si plutesc ca pe apa, si
ma mladii pe apa vntului ca pe valurile marii. Ba uneori ntrec rndunelele ca o sag
eata de argint.
- Ce bucurie pe unchiasul meu, zise batrna, cnd o afla ca are si el un cop
il. Deseara o sa se mbete de bucurie.
- Ba e vorba, raspunse Neghinita, eu vreau sa vad pe tata acusi-acusic!
Si batrna, cnd auzi cuvntul tata, se bucura de bucuria mosului si i zise:
- Aria mosului este ct vezi cu ochiul de departe, pusa pe-un deal mare si

ntins. Unde-i vedea sase cai murgi treiernd gru, acolo sa te opresti, ca dai peste
unchiasul babei.
- Iata, plec. Cum i deschise usa, Neghinita se arunca, cu minile ntinse si
cu piciorusele deschise, ntr-o unda de adiere. Si se facu nevazut, ca un strop de
lumina.
Pe drum ntlni o cireada de vaci. De minunici ce era, se dete afund ntr-o ur
ma de vaca si ncepu sa strige:
- Mai vacari, mai, veniti de ma scoateti din inima pamntului, ca va fac p
e voia gndului!
Vacarii se luara dupa glas, pna detera peste Neghinita. Unul, mai rau si
mai prost dintre ei, vru sa-l striveasca si-si repezi calciul din baierile inimii
. Neghinita tsti, si sari alaturea, iar vacarul, lovind cu sete pamntul, si scrinti
piciorul si ncepu sa se vaiete. Ceilalti ncepura cu maciuca si, cum izbeau, ramnea
u cu jumatatea n mna, iar ailalta se ducea zbrnind.
- Sa nu va paziti vacile, cum va paziti mintile. Cruce lata, minte ntunec
ata, urechi de vacar, urechi de magar! le zise Neghinita, si se dadu vntului.
Ajunse la unchias. I se sui pe nas, ca sa-l vada mai bine. Unchiasul se
bucura, dar nu ca baba, iar Neghinita se ntrista. Dar ca sa se-arate grozav, zise
unchiasului:
- Nu cata ca-s mititel. Calul nu e mai mare ca copilul? si-l ncaleca copi
lul. Bivolul nu e mai mare ca omul? si-l njuga omul. Muntii nu-s mai mari ca oile
? si-i pasc turmele. Pamntul nu e mai mare ca fierul plugului? si-l despica fieru
l plugului. Codrul nu e mai mare ca un topor? si-l culca toporul la pamnt. Tu nu
esti mai mare ca mine? si te-au ostenit murgii n arie. Ia sa vezi cum i dau eu la
arie, fara bici, fara nimic.
Unchiasul, minunat, l duse la arie. Cum ajunse, Neghinita sari pe-un cal
si ncepu sa strige: "Hi, hai, hi, hai!" Ciupeste pe unul, ciupeste pe altul, caii
ncepura sa fuga, dar ce fuga, parc-ar fi avut douazeci de bice pe salele lor. Si
cum se crucea mosul, iata si un negustor care trecea la scaunul mparatiei.
- Mosule, i zise negustorul, cine mna caii asa de grozav, ca eu aud "hi-ha
i, hi-hai" si nu vad pe nimeni!"
a, da

- Ei, tata, raspunse batrnul, m-a daruit Dumnezeu cu un copil ca o neghin

cu mintea ct zece ca mine si ca d-ta.

Neghinita opri caii si sari n palma unchiasului. Cum l vazu negustorul, se

gndi sa duca mparatului asa minune.
- Mosule, zise negustorul, ti dau o punga de bani pe el. Neghinita, sfr, n
urechea mosului si i sopti ce sa vorbeasca. Si mosul zise, creznd ca de la el zice
:
- Tu, care vinzi si cumperi, ai cumparat vreun suflet pe-o punga de bani
?
- ti dau

doua. Si iar mosul, dupa Neghinita:

- Doua pungi

pentru un suflet?

- ti dau zece. Mosul ngalbeni si zise, iar dupa soapta lui Neghinita:

- Sufletele se daruiesc Domnului si se vnd Necuratului.

- ti dau douazeci! Si mosul, calcnd n gura lacomiei, tacu, cu toate soaptele
bietului Neghinita.
Neghinita vazu lacomia, da

tot el sopti mosului:: "Fie!" Si mosul zise:

- Fie! Batu palma n palma cu negustorul. Tocmeala se facuse. Negustorul p

lati si lua pe Neghinita, vndut de bunavoie. Negustorul pleca. Neghinita striga m
osului:
- Mosule, mosule, ai fost sa n-ai copii, iar biata baba, da!
mparatul era la mare si la greu sfat cu toti carturarii, ca bntuia seceta
si molima. Si daca negustorul i spuse ca are un copil ca o neghinita, mparatul ram
ase nmarmurit, nvatatii mparatiei cascara ochii mari si se trasera de barbile lungi
.