- Nu se poate, maria-ta, asa ceva nu scrie la carte.

- Ba se poate, zise Neghinita, sarind pe masa sfatului, ca multe se pot

si nu stau n carti; si mult mai multe sunt altfel de cum sunt ticluite din condei
. Si dupa ce se minunara ct se minunara, ncepu sfatul. Neghinita se sui pe mna mpara
tului, pe umar, apoi n crestetul capului, si de-acolo zise rznd:
- nvata, maria-ta, ca cei mai mici sunt cei mai mari. mparatul, cam de voi
e, cam de nevoie, raspunse:
- Asa e, Neghinita, asa e. Iar carturarii si detera ghies pe sub masa si
plecara ochii n jos. mparatul porunci sa-i toarne lui Neghinita o casa cu zece cat
uri, ct o nuca de mare, toata din aur-lamur si mpodobita cu pietre scumpe.

Neghinita ramase la sfat si se pierdu din ochii tuturora, numai ca sa se

tie de nazdravanii. Si, ncet-ncet, psi-psi, pna intra n urechea nvatatului care cauta
stele cu ocheanele. Acolo asculta ce asculta, si ntelese ca acest vestit cartura
r, n loc sa se gndeasca la sfat, se gndea ca mparatul are nasul cam mare. Se duse bi
nisor si intra n urechea carturarului care zicea ca stie maruntaiele omului si le
acurile bolilor. Asta se gndea nu la sfat, ci ca-i placea inelul mparatului. Asa a
fla, pe rnd, ca unul se gndea la o cucoana frumoasa, ca altul se gndea cam ce lingu
seala sa crpeasca mparatului, altul ca ce n-ar da el pentru o sticla de vin, altul
ca bine e sa fii mparat, altul ca mparatul e om ca toti oamenii, numai unul, cu f
runtea ct toate zilele, asculta cuvintele si ntrebarile mparatului.
Neghinita, cum afla gndul tuturora, zbughi n urechea mparatului si i sopti t
ot, din fir pna n ata. mparatul, creznd ca singur, el de la el, a citit n mintea lor,
se mnie foc si le zise:
- Ei, tu, care cati n stele, ti-ai facut ochii ochean si-mi vezi nasul ct
un bustean. Astfel ti-e gndul la sfatul domnesc?
Carturarul se cutremura si dadu n genunchi, cernd iertare.
- Tu, se rasti mparatul catre doctor, daca ai avea inelul meu, ai omor mai
putini oameni?
Doctorul se cutremura si dadu si el n genunchi.
- Tu, zise mparatul necajit alorlalti, te gndesti la secaturi si nu vezi c
a esti cu un picior n groapa; tu ti pregatesti limba ca sa ma minti; tu crezi ca nt
r-o sticla cu vin este mai mult duh dect n capul meu; tu nu stii ca un nvatat pe sc
aunul domniei ar face mai multe boroboate ca un neghiob; tu te pricepi ca mparatu
l e om ca toti oamenii, da nu te gndesti ca nvatatii sunt ca neoamenii; iar tu abia
te tii sa nu casti o gura ct sa nghiti mparatia toata; numai tie ti-e mintea la sf
atul domnesc.
Cu totii cazura n genunchi.
- Acum ce sa le fac, zise mparatul mnios, sa le tai capul? Carturarii muri
ra si nviara, iar Neghinita, care se suise n crestetul mparatului:
- Ferit-a Dumnezeu, maria-ta, fara nvatati cine sa minta lumea?
- Sa nu fie dect adevarul pe lume!
- Ferit-a Dumnezeu! Ce-ai face chiar maria-ta fara minciuna? Apoi mariata ti-ai facut socoteala vietii? Mai multe ceasuri ai mncat, ai dormit, ai vnat, t
i-ai socotit cazanele cu bani, ai petrecut, ba cu luminatia-sa mparateasa, ba si
fara ea, dect te-ai necajit cu trebile si cu nevoile mparatiei. Cum ai sta maria-t

a pe scaunul lumii cnd lumea ar afla adevarul?

mparatul zmbi, cu ciuda, nu e vorba, dar zmbi ca sa dreaga treaba si i ierta
pe toti. Vaznd nsa ca cel din urma carturar, care se gndise la sfat, tremura mereu
, i zise:
- Ei, dar tu, cel mai cuminte, de ce tremuri?
- Maria-ta, zise bietul batrn, mai bine sa spun si eu dect sa afli maria-t
a. Iata, socotesc ca nu stiu nimic si tot ma gndesc ca mi-e leafa prea mica.
mparatul rse cu pofta si-i fagadui o leafa mai mare, apoi sparse sfatul ca
rturarilor si pleca cu Neghinita n crestetul capului, nedumirit de cum ghicise gnd
urile tuturora.
mparateasa si cuconii ei, vaznd pe Neghinita, se minunara, dar, cnd aflara
ca mparatul, la vreme de batrnete, ghiceste gndurile oamenilor, se crucira si tot n
u le venea sa creada.
- mparate, zise mparateasa, zau asa, ghiceste-mi si mie un gnd.
- Sa vedem, raspunse mparatul. mparateasa se gndi si ncepu sa rda Neghinita o
zbughise n urechea mparatesei si-i aflase gndul: "Ca ce bine-ar fi sa mai fie o dat
a mparatul tnar!" Si ntr-o clipa intra n urechea dreapta a mparatului, si sopa-sopa-s
opa. mparatul pace! mparateasa rdea si zicea:
- Vezi ca nu ghicesti? vezi? Pasamite, mparatul era cam tare de urechea d
reapta. Neghinita ntelese, si tsti n urechea stnga, si iar sopa-sopa.
mparatul se lumina la fata, dadu din cap, rse cu hohote si zise:
- Ei

mparateasa, mparateasa

da

tot muiere! De, bine te gndisi tu, da

nu se poa

e
mparateasa se rusina, pleca ochii n jos si se gndi: "Dar daca o ghici si la
ce m-oi fi gndit nainte, intru n pamnt! De cte ori n-am dat dracului sfaturile mparat
iei cnd nu se mai ispraveau pna dupa miezul noptii."
n sfrsit, ce-i veni lui Neghinita, vru sa rda si de mparat; si si zise ntr-o b
una dimineata: "Vezi ce e omul! Spune-i orice, spune-i mereu acelasi lucru omul c
rede, ca omul e prost. Ce nu crede nti crede mai pe urma. Am sa-i fac una si buna m
paratului, sa-l las fara sfetnicii cei credinciosi si sa-l ncurc cu nebunii."
mparatul, de umbla n fruntea ostilor, de sta la sfat mare, de se culca, de
se scula, de mnca, de-si mngia cuconii, un gnd nu-l mai slabea: "Nu vezi, omule de
Dumnezeu, ca ti-au mbatrnit sfetnicii si mparatia merge rau?"
Pasamite, Neghinita i intrase ntr-o ureche. Azi asa, mine asa, pna nu mai av
u ncotro. Sparse sfatul cel vechi si chema altul nou.
Tot unu si unu!
Cum venira, cum aruncara pe bietul mparat din scaunul neamului lui
- Acu sa-l vedem! zise mpielitatul de Neghinita. mparatul iesi plngnd din ce
tate. Neghinita, sus pe umarul lui.
- De ce plngi, maria-ta? tine-ti firea, nu fi muiere.
- Ei, ei, Neghinita, cum sa nu plng?! Unde mi-e toiagul mparatesc?

- Ci taci, maria-ta! Ia taie un corn si fa-ti, colea, o crja. Buzduganul

e greu la batrnete, te doboara. Crja te sprijina.
- Ei, ei, Neghinita, unde mi-e scaunul mparatesc pe care au stat attia mos
i-stramosi ai mei?
- Ci taci, maria-ta! ntinde-te colea, pe fnul nflorit si moale, si sa-mi sp
ui drept care e mai dulce la oase? Scaunul cu scumpetea, sau fnul cu frumusetea?
- I, i, Neghinita, unde mi-e coroana cu stemele si cu luminile?
- Ci taci, maria-ta! Pune foaie lata de lipan pe deasupra pletelor albe
si spune-mi drept, care e mai usoara, coroana cu grijile sau lipanul cu umbrele?
- Asa o fi, Neghinita, mai zise mparatul, oftnd tocmai din baierile inimii
, asa o fi, se potriveste s-asa, fiindca stii tu sa le potrivesti, dar cnd ma gnde
sc n ce slava eram ieri mi vine sa scald tot pamntul cu lacrimile mele!
- Ci taci, maria-ta! Adica ce slavire? Toata viata, ba razboaie, ba sfat
uri, ba taie capul unuia, ba ntinde la bice pe altul, ba citeste jalbele, ba ascu
lta pasurile, ba cte si mai cte, si mai multe fara sa vrei de cte pe vrute. Marire
sa fi fost asta? Dar ia gndeste-te maria-ta ca un supus era supusul mariei-tale s
-avea un stapn, iar maria-ta, purtnd grija tuturora, erai sluga tuturora. Vezi, de
-aia maria-ta ai fost cel mai sluga, cel mai nevolnic din toata mparatia. Curata
socoteala: erai mparat, nu om; acum esti om, nu mparat. Si esti mai mare, ca undeti spune gndul, acolo te duc picioarele. S-apoi, cine stie? Socotesti maria-ta ca
boierii pot ceva fara prostime? Sa ceara prostimea pe vechiul lor mparat si sa ve
zi maria-ta
Se mai mbuna mparatul la cuvntul lui Neghinita si se duse, n crucis si n curm
ezis, n toata mparatia, c-o foaie de lipan pe cap si sprijinit pe-o crja de corn. S
i de ce vedea se minuna si ntreba pe Neghinita:
- Neghinita, de ce-l bat pe ala, de racneste ca din gura de sarpe?
- Fiindca mparatul e surd si n-aude, raspunse Neghinita.
- Neghinita, de ce-or fi attia oameni goi si desculti?
- Fiindca mparatul e orb si nu vede.
- Neghinita, de ce batrnul ala s-o fi muncind sa roada n gingii o cojita u
scata?
- Fiindca mparatul mannca prea mult.
- Neghinita, de ce-o munci unii si noaptea, de dau pe brnci?
- Ca sa doarma mparatul si ziua, de i-o veni pofta.
- Neghinita, atunci de ce sa vie pe scaunul meu un mparat si surd, si orb
, si lacom, si somnoros?
- Ei, poi, nainte de-a fi mparat, vedea, auzea, muncea, cumpatat la mncare
si la bautura.
Bietul pribeag statu pe gnduri, n mijlocul unui oras mare, mare si zise:
- I, i, Neghinita, mult cuvnt ai! Acum s-ajung mparat, si as sti eu sa fac

cum e bine.
Si, ca din senin, abia sfrsise vorba de pe urma, s-auzi o galagie, un vai
et, o duduitura, ca parca se cutremura pamntul. Cnd colo, ce sa fie? Stafeta mare.
Niste voinici, cu sulite lungi, aduceau vestea ca norodul a bagat la duba pe mpa
ratul al nou, cu sfetnici cu tot, si ca cheama iarasi pe adevaratul mparat. Cum a
uzi batrnul, zise voinicilor:
- Stati, ca eu sunt! Si-l cunoscura toti, si i detera n genunchi. Iar Negh
inita, de colo, de pe umar:
- Maria-ta, mai vezi, mai auzi, ori ti s-a facut foame si-ti vine sa dor
mi?
La toate vine rndul, dupa cum se ntoarce roata, ca de-aia e roata, sa se nt
oarca, iar nu sa stea locului. Si-i veni rndul si lui Neghinita, gndul lumii.
ntr-o zi vru sa glumeasca cu mparatul, sa mai faca vreo dracie. i intra n ur
echea dreapta, creznd ca e n a stnga. Cu stnga n-auzea de loc. "Nu face nimic. Mi-e
lene sa ma mut, se gndi Neghinita. n loc sa soptesc, voi striga." Si ncepu sa strig
e din toate puterile n urechea cu care mparatul auzea de minune.
- Un mparat daca n-a sti el de la el adevarul, nu-l mai afla de la nimeni
!
mparatul, auzind acest glas tare n fundul urechii, i zvcni inima si-si trase
o palma ct putu peste ureche, zicnd:
- Iiiii, sa stii ca ce credeam eu ca-mi trece prin minte era numai n urec
he!
Si cnd si scutura urechea n podul palmei

Neghinita cazu lesinat

- Tu mi-ai fost? Tu m-ai facut sa cad din scaunul mparatiei? Bine! Am eu

ac de cojocul tau!
mparatul, nfuriat, porunci sa-l lege de gt cu un fir lung de matase si-l co
bor de-l neca n putul din curtea domneasca.
Asa sfrsi bietul Neghinita.