mparatul, de ochii neamurilor s-ai norodului, curmndu-si plnsul, multumi tuturor

a si, furisnd sfios ochii n sus, vazu ca stema nu e nici mai mare, nici mai mica d
e cum trebuia sa fie.
Se potoli si facu semn ca toti sa plece, si saruta parinteste copilele si
opri lnga dnsul pe sora lui cea mai mare, care era si cea mai nteleapta, si-i zise
ncet, ca zidurile de-ar fi auzit, nu l-ar fi auzit:
- Surioara, surioara, lipeste urechea ta de inima mea, si ce-i auzi auzi
t sa ramna Pe mine m-a ajuns grea batrnete, ca uneori stema din frunte creste, cres
te, se-ntuneca, si de ce se ntuneca, e mai grea, pna ce ma culca la pamnt. Vezi tu,
pare-mi-se ca n aceasta aratare e caderea mea s-a neamului meu din scaunul domni
ei, ca din cele trei mparatese ce mi-au slujit de sotii n-am avut parte de parte
barbateasca. Ca faceau cte-o fata s-a doua oara, cum faceau baiat, mureau si cuco
nul, si muma cuconului. Cea din urma mi-a zis: "Maria-ta, mparatia ce stapnesti a
fost zidita de un barbat, si ori cade, ori se nsuteste de o femeie, iar de cucon
de parte voiniceasca n-ai sa ai parte".
- Ei, Doamne, si d-ta, i raspunse sora-sa, mngindu-l ca pe-un copil speriat
, eu vad ca stema e cum era, si tot la locul ei. Ct despre vorba muiereasca, cea
de pe urma, ca si cea dinti, tot fara noima si fara de nteles ramne.
- Tatal meu, urma mparatul, mi-a zis: "Fatul meu, n cal ti las goana voinic
ului, n inima ta vitejia, n palos biruinta, iar la temelia "palatului de clestar",
odihna norodului tau. Acolo zac, la umbra, ferecate, patimile mari si mici, car
e fac pe om fericit si nefericit. Ia seama, fatul meu, ca de le-i slobozi, ai sa
-ti vezi supusii pe unii n desfatari, iar pe altii n ahtieri. Tine aste patru chei
, si sa nu cobori n cele patru ncuieri de sub talpa palatului dect atunci cnd ti-o p
ieri o raza din frunte si marirea ti-o ndoi grumajii."
mparatul scoase din sn patru chei, una de arama, alta de argint, una de au
r si alta de diamant, si le dete sora-sai si-i porunci sa se duca ntr-ascuns sa d
eschida si sa se coboare sub talpa de la rasarit a palatului si sa cerceteze cuvn
tul ntelepciunii asupra stemei mparatesti, care uneori creste, se mpatreste si se nt
uneca, si de ce se ntuneca e mai grea, pna ce-l doboara la pamnt.
Noaptea, trziu, sora mparatului si facu o cruce, si facu doua, si facu trei s
i, cum nvrti cheia de arama n broasca beciului de la rasarit, o vijelie i amuti auzu
l, apoi locul pe care sta i se afunda pna la glezne, pna la bru, pna la gt, iar de-i
trecu dincolo de crestet, o vapaie, ce lumina fara sa arda, i nvalui obrajii.
La o cutremurare strasnica, doua porti, tipnd n copilii grosi, se deschise
ra, la dreapta si la stnga, si sora mparatului se pomeni ntr-o camera cu totul si c
u totul de arama. Si cnd trecu prin alte doua ncaperi, una de argint si alta de au
r, sora mparatului vazu minunea minunilor: stoluri de pasari care cntau ca din til
inci de argint si zburau n toate partile, si unele i se pusera pe umeri si-si ras
firara aripile luminoase, zornaindu-le ca pe niste banuti de aur vnturati din mna n
mna.
Cnd descuie broasca de diamant, sora mparatului mpietri de spaima n prag se z
vrcolea o namila de balaur si-si despica falcile ct sa nghita un calaret cu cal cu
tot.
Limbile lui, ca niste sageti prjolite, le azvrlea din beregata si le nfigea
pe narile nasului, scuipnd clabuc, care se nchega si se rostogolea basici albe de
margaritar. Solzaria lui era ca un curcubeu de-a lungul spinarii.
- Ah! muiere cu suflet de barbat, zise balaurul, tine-ti ngerii, si ce-i
vedea sa nu te sperii ca cine tine cheile tainelor e si mai mare si mai tare ca

mine!
N-apuca sa-si vie n fire sora mparatului, ca stralucirea camerei de diaman
t i lua ochii cu sclipirile de toate fetele.
Cnd se trezi, se feri n laturi. Lnga usa, trei femei, n catuse si priponite
la zid de trei belciuge groase. Cea dinti ar fi fost frumoasa de n-ar fi zmbit si
n-ar fi miscat gura necontenit, clevetind fara noima. A doua bolbosa ochii sai v
erzurii, scaparnd scntei de mnie. A treia, groasa ca o butie, rumena si voinica, si
tot semana, ca o sora buna, cu celelalte doua costelive si pitigaiate.
- Domnita, ce mai e pe lumea de pe tarmul vostru? nici-o cearta? nici-o o
cara?
- Domnita, te-as face praf si farme daca nu m-as teme ca n-as mai avea pe
cine ur!
- Domnita, de cnd v-am parasit, nu mai e pui de om fericit! Asa zisera pe
rnd cele trei surori: Zavistia, Pizma si Prostia. Sora mparatului se simti, o cli
pa, rea, cum nu mai fusese, cu o mncarime n vrful limbii si proasta ca un bustean.
Se strecura pe lnga toate tainele ncatusate n cruci, pna n dreptul altor trei
, cu parul din frunte zbrlit, cu coamele despletite, care zbierau de se zguduia d
in temelie pestera de diamant, muscnd din carnea lor de le tsnea sngele.
Lnga ele sta una neclintita, senina, pe gnduri, cu privirea dulce si fara
pic de amagire.
Numai ea, dintre toate, era sloboda. Si, din privire, socotea, osndea si
ierta. Alta nu putea fi dect ntelepciunea.
De-a dreptul la ea se duse sora mparatului si-i dadu n genunchi, i saruta mn
a dreapta, o puse la frunte, apoi i zise:
- Tu, care esti mai frumoasa ca revarsatul zorilor, mai dulce ca laptele
ndoit cu miere din faguri, mai blnda ca mielul de trei zile si, dupa atotstiutoru
l, cea mai adnca la nteles, tu stii de ce si cine m-a trimis pe acest tarm. Povatui
este-ma, nduratoareo, ca sa pot mngia zilele tulburate ale mparatului cu stema rupta
din soare.
- Spune viteazului batrn ca, trecnd pe lnga toate patimile, la hotarul nebu
niei, ai dat de ntelepciune. Si spune-i ca l-au ajuns zilele, ca daca stema l apas
a asa de greu, nici nu se mareste, nici se micsoreaza, ci-l apasa, asa cum atrna
si el de greu pe perina de pe scaunul mparatiei. Si spune-i ca, neavnd copil de pa
rte barbateasca, sa cunune pe una din fete cu flacaul care, zicnd din fluier, i va
preface parul n inele de aur, cu flacaul care se nveleste cu cerul si doreste mai
mult ca fiecine din toata mparatia. Acestuia sa-i dea naframa, inelul, palosul,
gonaciul si stema.
Cnd sora mparatului pleca, se napustira asupra ei, s-o soarba si mai multe
nu, Furia, Smintenia si Pizma. Ce valma de vaiete si blesteme, ca se clati ncape
rea din temelie, si grinzile pornira din locul lor! n acel vuiet, glasul ntelepciu
nii se risipi ca nisipul n lupta cu vijelia. Iar sora mparatului, pierzndu-si cumpa
tul, se repezi pe usa afara, scapnd cele patru chei, care zornaira pe pardoseala
Cnd se trezi pe tarmul mparatiei, toate usile i se pecetluisera n urma ei. S
i plnse ce plnse cheile pierdute, apoi se gndi cum sa minta mparatului de-o veni vor
ba despre chei, caci plecase cu mintea de noua coti si i se scurtase de zece.
Cnd mparatul auzi cuvntul ntelepciunii, puse de rascoli domnia n crucis si n c