Drept Roman Curs 9

Curs 9

In cazul actiunilor fiticii se introduce o formula cu scopul de a se extinde sfera de

aplicare a unor actiuni. Spre exemplu: Actiunea in revendicare este o actiune civila, accesibila
numai cetatenilor romani. Daca, insa, in formula actiunii in revendicare se introduce fictiunea
ca peregrinul este cetatean roman, atunci actiunea in revendicare poate fi intentata si de acel
peregrin.
Tot din categoria actiunilor pretoriene, fac parte si actiunile cu formula cu
transpozitiune, care, prin redactare, se abat de la regula generala, devreme ce, potrivit
regulei generale, si in intentio si in condemnatio figureaza acelasi nume, pe cand la formula
cu transpozitiune, in intentio figureaza un nume, iar in condemnatio figureaza alt nume. Prin
intermediul acestei formule s-au putut realiza o serie de operatiuni juridice, cum ar fi
reprezentarea in justitie si reprezentarea contractului.
Exista si alte categorii de actiuni:
a. Directe = create pentru anumite cazuri.
b. Utile = sunt cele extinse de la cazurile pentru care au fost create la cazuri similare.
Textele mentioneaza actiuni populare si actiuni private. Actiunile populare puteau
fi intentate de oricine, intrucat, prin intermediul lor, erau protejate interese generale ale
societatii. Actiunile private puteau fi intentate numai de titularii unor drepturi subiective
determinate.

Exista actiuni penale si actiuni persecutorii.

In cazul actiunilor penale, paratul era supus unei amenzi banasti.

In cazul actiunilor persecutorii, paratul era condamnat fie la restituirea unui
lucru, fie la repararea prejudiciului cauzat.

Foarte importanta este clasificarea de actiuni de drept strict si actiuni de bunacredinta, clasificare intemeiata pe criteriul interpretarii actului juridic din care izvorasc
pretentiile reclamantului, astfel:

Drept Roman Curs 9

-

La actiunile de drept strict, judecatorul interpreteaza actul juridic din care izvorasc
pretentiile reclamantului ad litteram, adica fara sa ia in considerare intentia pe care au avut o

partile atunci cand au incheiat actul juridic.

La actiunile de buna-credinta, judecatorul interpreteaza actul juridic din care izvoras
pretentiile reclamantului cu scopul de a stabili care au fost intentiile partilor.
Actiunile arbitrarii au fost create cu scopul de a se atenua caracterul pecuniar al
sentintei de condamnare, avand in vedere faptul ca in procedura formulara, ori de cate ori
castiga procesul, reclamantul urma sa primeasca o suma de bani, indiferent de obiectul
pretentiilor sale, desi in unele cazuri, chiar destul de frecvent, reclamantul avea interesul sa
obtina o condamnare in natura. Spre exemplu: Acela care revendica un anumit lucru (ex: casa
parinteasca) are tot interesul sa fie pus in posesia acelui lucru si nu in posesia unei sume de
bani.
De aceea s-au creat actiunile arbitrarii, in cazul carora judecatorul are o dubla calitate:
cea de arbitru si calitatea de judecator propriu zis.
In calitatea de arbitru: Dupa ce se convinge de justetea pretentiilor reclamantului,
judecatorul ii ordona paratului sa dea satisfactie acelor pretentii, spre exemplu: sa-i remita un
anumit lucru. Daca paratul executa ordinul, litigiul se stinge, iar reclamantul intra in posesia
lucrului. Insa paratul nu era obligat sa execute acel ordin, iar daca nu-l executa, arbitrul se
transforma in judecator propriu-zis si pronunta potrivit regulii generale sentinta de
condamnare la plata sumei de bani.
Dar, in mod exceptional, in cazul actiunilor arbitrare, acea suma de bani nu era
stabilita de judecator, ci de reclamant, iar reclamantul avea tot interesul sa supraevalueze
obiectul litigios. De aceea, paratul prefera sa execute ordinul pronuntat de judecator in
calitate de arbitru, caci, altminteri, risca sa plateasca o suma de bani mult mai mare decat
valoarea obiectului litigios si astfel se ajungea, pe cale indirecta, la condamnarea in natura, in
sensul ca reclamantul intra in posesia lucrului revendicat.
Asa cum spuneam, judecatorul putea pronunta fie o sentinta de condamnare, fie o
sentinta de absolvire, iar sentinta genera anumite efecte juridice. Astfel, sentinta de
condamnare producea doua efecte pe care le denumim forta executorie si forta juridica, iar
sentinta de absolvire producea un singur efect (numai forta juridica).
Prin forta executorie a sentintei, intelegem posibilitatea reclamantului de a-l
constringe pe parat sa plateasca suma de bani, pentru ca, in drept, nu e important sa castigi
procesul, ci sa pui in executare sentinta. De aceea, ori de cate ori paratul nu plateste suma de
bani la care a fost condamnat, reclamantul devine creditor, iar paratul devine debitor.
2

Drept Roman Curs 9

Daca debitorul nu plateste, creditorul il cheama in fata magistratului infatisandu-i

starea de lucru, iar daca debitorul recunoaste ca nu a platit suma de bani la care a fost
condamnat, magistratul da un decret de executare silita, care poarta fie asupra persoanei
debitorului insolvabil, fie asupra bunurilor sale. In cazul executarii silite asupra persoanei,
debitorul insolvabil era tinut timp de 60 de zile in inchisoarea personala a creditorului. Iar
daca totusi nu platea, era vandut ca sclav in strainatate.
-

Executarea silita asupra bunurilor se realiza prin doua procedee:

Venditio bonorum = vanzarea in bloc a bunurilor debitorului insolvabil, astfel incat toti
creditorii sa-si poate valorifica drepturile de creanta, insa acest procedeu de executare

prezinta dezavantajul ca cel supus executarii silite devenea infam.

Distractio bonorum = un procedeu de executare silita constand in vanzarea bunurilor
debitorului insolvabil cu amanuntul, pana cand toti creditorii isi valorificau drepturile de
creanta si, in plus, acest procedeu de executare silita nu atragea infamia.
Prin forta juridica a sentintei intelegem autoritatea lucrului judecat, conform careia
un proces intre aceleasi parti si cu privire la acelasi obiect nu poate fi judecat de mai multe
ori. Fireste, acest principiu nu a fost cunoscut in epoca foarte veche.
De aceea, multa vreme, procesele intre aceleasi parti si cu privire la acelasi obiect erau
judecate de mai multe ori si, astfel, se ajungea in mod fatal la sentinte contradictorii de natura
sa compromita justitia. De aceea, inca din epoca veche s-a formulat regula conform careia o
actiune a legii nu poate fi intentata de mai multe ori.
Prin aceasta regula s-a asigurat autoritatea lucrului judecat, dar numai fata de
reclamant, intrucat numai reclamantul a intentat o actiune in justitie, nu s-a asigurat si fata de
parat, de vreme ce paratul nu intentase vreo actiune, asadar paratul putea redeschide procesul.
In procedura formulara, autoritatea lucrului judecat fata de reclamant s-a asigurat prin
efectul extinctiv a lui litis contestatio, devreme ce, in virtutea acestui efect, dreptul dedus de
reclamant se stinge. Iar daca dreptul se stinge, reclamantul nu poate redeschide procesul, caci
acolo unde nu exista drept, nu exista nici actiune in justitie.
Paratul poate redeschide procesul si in procedura formulara, fiindca paratul nu a
depus in justitie niciun drept. De aceea au intervenit jurisconsultii si au formulat o noua
regula, conform careia res iudicata pro veritate accipitur. Lucrul judecat se considera
adevarat.
3

Drept Roman Curs 9

Aceasta regula a fost sanctionata pe cale de exceptiune, prin exceptio rei iudicatae sau
exceptiunea lucrului judecat, exceptiune care putea fi opusa atat de reclamant, cat si de parat.
Astfel, daca reclamantul incerca sa redeschida procesul, exceptia era opusa de parat. Iar daca
paratul era acela care incerca sa redeschida procesul, exceptiunea era opusa de reclamant si
astfel s-a asigurat autoritatea lucrului judecat fata de ambele parti.

Procedura extraordinara

Procesul se desfasura de la inceput pana la sfarsit in fata magistratului judecator,

asadar, in procedura extraordinara, cuvantul magistrat inseamna in acelasi timp si judecator.
Disparand diviziunea procesului in doua faze, a disparut si formula.
Disparand formula, exceptiunile au devenit minutorii, astfel incat daca exceptiunea se
dovedea intemeiata, judecatorul putea pronunta sentinta de condamnare la mai putin, spre
exemplu: daca reclamantul afirma pe cale de actiune ca are o creanta de 100, iar paratul
dovedea pe cale de exceptiune ca datoareaza numai 50, judecatorul putea sa-l condamne la
50.
In procedura extraordinara, judecatorul pronunta o sentinta de condamnare in natura
(ad ipsam san rem), astfel reclamantul care castiga procesul intra in posesia acelui lucru.
Sentinta de condamnare era executata manu militari (prin forta de constrangere a statului).

DREPTUL CIVIL ROMAN

Persoane

Persoane desemneaza subiectele de drept sau subiectele raporturilor juridice, caci

oamenii participa la viata juridica ei, in calitate de persoane fizice, ori in cadrul unor
colectivitati, in calitate de persoane juridice. Aptitudinea fiintei umane de a participa la viata
4

Drept Roman Curs 9

juridica este denumita personalitate sau capacitate juridica. Romanii utilizau cuvantul
caput.
Daca in zilele noastre, orice fiinta umana este persoana, si prin urmare are capacitate
juridica, la romani aveau caput numai oamenii liber, caci sclavii erau asimilati cu lucrurile si
nu erau subiecte, ci obiecte de drept.
Pe de alta parte, capacitatea oamenilor liberi nu era unitara, ci era foarte diversificata,
astfel oamenii liberi erau clasificati in cetateni si necetateni (erau clasificati in latini si
peregrini). Si cetatenii si necetatenii puteau fi ingenui sau dezrobiti. Se numeau ingenui aceia
care au fost mereu oameni liberi, iar dezrobitii erau sclavii eliberati.
Pentru ca o persoana sa aiba capacitate juridica deplina, erau necesare trei conditii:
-

status libertatis (calitatea de om liber)

status civitatis (calitatea de cetatean)
status familiae (calitatea de sef al unei familii civile romane)

Aveau capacitate deplina numai cetatenii romani care erau sefi de familii. Toate
celelalte categorii de persoane aveau o capacitate juridica limitata.
Personalitatea incepea in momentul nasterii, insa, de la aceasta regula exista o
exceptie, conform careia infans conceptus pro nato habetur quotiens de commodis eius agitur
(copilul conceput se considera nascut ori de cate ori este vorba despre interesele sale), astfel
incat copilul care se naste dupa moartea tatalui sau vine totusi la succesiunea tatalui, deoarece
este in interesul sau sa fie considerat nascut.
In mod simetric, personalitatea inceteaza in momentul mortii, insa si de la aceasta
regula exista o exceptie conform careia hereditas iacens sustinet personam defuncti
(mostenirea deschisa, dar neasteptata inca, prelungeste personalitatea defunctului).
Aceasta exceptie a fost admisa deoarece se aplica un principiu de maxima
generalitate, conform caruia nu exista patrimoniu fara titular, incat se pune intrebarea cine
este titularul patrimoniului in intervalul de timp cuprins intre momentul mortii unei persoane
si momentul acceptarii succesiunii acelei persoane?.
Defunctul nu poate fi titular al patrimoniului pentru ca nu mai este in viata, nici
mostenitorul nu poate fi titular al patrimoniului pentru ca nu a acceptat inca succesiunea. De
aceea, s-a admis ca titularul patrimoniului este in acest interval de timp chiar defunctul a
carui personalitate se prelungeste pana in momentul acceptarii mostenirii.

Drept Roman Curs 9

Asa cum spuneam, oamenii liberi se clasifica in cetateni si necatateni. Insa, in epoca
foarte veche, cetatenia se confunda cu libertatea. La origine, numai cetatenii romani puteau fi
oameni liberi, de vreme ce la acea epoca orice strain venit la Roma cadea automat in sclavie.
De aceea, cu timpul, odata cu dezvoltarea comertului, romanii au inceput sa-i tolereze
pe straini, mai intai in calitate de oaspeti si de clienti, daca se puneau in protectia unor
cetateni romani. Mai tarziu, locuitorii cetatilor care aveau tratate de alianta cu romanii puteau
veni la Roma fara a cadea in sclavie si erau denumiti peregrini.
Cu toate acestea, multa vreme (aproximativ cinci secole), romanii au pastrat numai
pentru ei avantajele decurgand din calitatea de cetatean, caci numai cetatenii se bucurau de
plenitudinea drepturilor politice si civile, caci aveau ius comercii, aveau ius connubii, ius
militae, ius suffragi si ius honorum.

Pe de alta parte, cetatenii romani se bucurau de anumite semne distinctive. Spre

exemplu:
-

Numai ei puteau purta toga.

Numele cetateanului roman era atat de bine elaborat incat tinea loc si de adresa.
Numele cetateanului este compus din 5 elemente:
o tria nomina
praenomen (se utiliza pentru a indivualiza cetateanul in societate)
nomen gentilicium (arata din ce ginta face parte cetateanul)
cognomen (porecla)
o Indicatiunea filiatiunii (care este prenumele tatalui)
o Indicatiunea tribala (ne arata in ce cartier locuieste cetateanul roman)

Spre exemplu, cel mai mare avocat se numea:

Marcus (prenumele)
Tullius (nomen gentilicium)
Marci filius (indicatiunea filiatiunii)
Cornelia tribu (indicatiunea tribala)
Cicero (cognomen).

Cetatenia romana se dobandea in primul rand prin nastere. Noul nascut din sanul
familiei dobandea statutul juridic al tatalui sau din momentul din care l-a conceput, iar cel

Drept Roman Curs 9

nascut in afara castoriei dobandea statutul juridic al mamei sale din momentul in care l a
nascut.
Cetatenia se dobandea prin lege, caci romanii votau frecvent legi speciale prin care
acordau cetatenia unei persoane sau unor persoane determinate.
Cetatenia se dobandea prin beneficiul legii, intrucat unele legi, ca de exemplu Legea
celor XII Table, prevedeau care sunt conditiile necesare pentru dobandirea cetateniei, iar
aceia care intruneau conditiile legii deveneau cetateni, dupa cum cetatenia se dobandea prin
efectul dezrobirii, caci dezrobitul urma statutul juridic al patronului su, incat dezrobitul unui
cetatean devenea si el cetatean roman.
Cetatenia romana se pierdea:
-

Prin pierderea libertatii, de vreme ce libertatea era cea dintai premisa a cetateniei.
Prin efectul principiului inadmisibilitatii dublei cetatenii, asa incat acela care
dobandea cetatenia altui stat pierdea automat cetatenia romana, dupa cum pierdeau
cetatenia cei exilati din Roma.

Romanii au pastrat pentru ei avantajele cetateniei si nu aveau de gand sa le cedeze,

dar la inceputul secolului I i.Hr., pe cand romanii erau in razboi, toti latinii din Italia s-au
rasculat, cerand sa li se acorde si lor cetatenia romana ca sa nu lupte pe doua fronturi. Tot in
89 i.Hr au fost votate doua legi: Legea Iulia si Plautia Papiria prin care toti latinii au
dobandit cetatenie romana.
In anul 212 d.Hr , imparatul Caracalla a dat un edict (o constitutiune imperiala), prin
care locuitorii liberi ai Imperiului Roman au dobandit cetatenia, cu exceptia latinilor iuniani
si a peregrinilor dediticii.

Necetatenii se clasificau in:

1)LATINI
-d.p.d.v. juridic latinii erau de 4 feluri:
a) Latinii veteres
-vechii locuitori ai Latiumului
-rude de sange cu romanii
-se bucurau de:-ius commercii
-ius connubii
7

Drept Roman Curs 9

-ius suffragii
-acelasi statut juridic l-au dobandit si locuitorii coloniilor fondate in Italia pana in 268
i.Hr.
b) Latinii coloniali
-erau locuitorii coloniilor fondate in Italia dupa 268 se bucurau numai de ius
commercii.
c) Latinii iuniani
-erau sclavii dezrobiti fara respectarea formelor solemne.
-despre ei se spune ca traiesc liberi dar mor sclavi, in sensul ca puteau incheia acte
intre ei (contracte), dar nu-si puteau face testament.
d)Latinii fictivi
-sunt locuitori din provincii care se bucura de ius commercii
-erau denumiti fictivi deoarece se bucurau de latinitate d.p.d.v. juridic nu si d.p.v.d.
etnic
2)PEREGRINII se clasifica in 2 categorii :
a) Peregrinii obisnuiti
-sunt locuitorii cetatilor, aveau tratate de alianta cu romanii
-in relatia cu cetatenii puteau incheia actea juridice conform dreptului gintilor
-in relatiile dintre ei puteau incheia acte juridice conform dreptului gintilor si potrivit
obiceiului juridic local (cutumei locale)
b)Peregrinii dediticii
-erau locuitorii cetatilor care s-au opus expansiunii romane si de aceea romanii le-au
distrus cetatile, astfel ca peregrinii dediticii nu mai apartineau unei cetati.
-nu puteau veni la Roma fara a cadea in sclavie
-nu puteau dobandi cetatenie romana.
Sclavia
Potrivit textelor juridice romane, sclavii erau asimilati cu lucrurile astfel ca nu erau
persoane, subiecte, ci obiecte de drept. Daca in epoca Regalitatii, sclavia a avut un caracter
partriarhal, domestic, spre sfarsitul Republicii, sclavia a devenit clasica.
Dobandirea statutului de sclav:
o prin nastere: de vreme ce sclava nu se putea casatori, ea nastea in afara casatoriei si
astfel copilul sclavei era si el sclav
8

Drept Roman Curs 9

o din razboi: prizonierii de razboi treceau in proprietatea statului roman care apoi ii
vindea persoanelor fizice prin intermediul questorilor
o prin pierderea libertatii, insa cetatenii romani nu puteau deveni sclavi la Roma, ci
numai in strainatate.
Astfel, debitorul insolvabil care era supus executarii silite asupra persoanei putea fi
vandut ca sclav trans Tiberim (peste hotare). De asemenea, putea fi vandut ca sclav hotul
prins in flagrant, nesupusul la incorporare sau dezertorul.
Neavand personalitate, sclavul nu avea patrimoniu si nu putea incheia acte juridice in
nume propriu; totusi, din ratiuni de ordin politic, romanii au admis ca sclavii sa stapaneasca si
sa administreze in fapt anumite bunuri care erau denumite peculiul sclavului.
S-a admis ca sclavii sa incheie acte juridice, dar nu in nume propriu, ci imprumutand
capacitatea lui dominus si cu conditia ca prin efectele acelor acte situatia lui dominus sa
devina mai buna d.p.d.v. patrimonial, adica acesta sa devina creditor sau proprietar si nu
debitor.
Cetatenii si necetatenii puteau fi ingenui sau dezrobiti.
Dezrobitii sunt sclavii eliberati de stapanii lor
-fostul stapan se num. patron/-us
-dezrobitul se num. libert/-us/-inus
In epoca veche, dezrobirea se facea prin 3 forme solemne denumite:
a) Vindicta
In acest caz, dominus isi exprima in fata magistratului prin cuvinte solemne,
vointa ca un anumit sclav sa fie liber, iar magistratul ratifica aceasta declaratie
solemna prin cuvantul addico
b) Censu (recensamant)
-se facea cu ocazia recensamantului caci registrul de recensamant avea 2 coloane:
1)coloana bunurilor - din aceasta coloana faceau parte sclavii
2)coloana persoanelor
Daca cenzorul il trecea pe un sclav de la coloana bunurilor la coloana persoanelor,
prin aceasta simpla mentiune sclavul devenea persoana.
c) Testamento
-se putea face printr-o clauza inclusa in testament si putea fi de 2 feluri:
9

Drept Roman Curs 9

1) directa
In acest caz, testatorul isi exprima printr-o clauza testamentara vointa ca un anumit
sclav sa fie liber si astfel, sclavul devenea liber in momentul acceptarii succesiunii.
2) indirecta
In acest caz, testatorul ii transmitea mostenitorului sau sarcina ca un anumit sclav sa
fie dezrobit, iar dezrobirea se realiza printr-un act ulterior si distinct de testament.
De data aceasta, dezrobitul urma sa aiba un patron in persoana mostenitorului si
totodata obligatiile care decurg prin patronat intrucat libertul avea fata de patronul sau 3
obligatii desemnate prin cuv:

bona
Cuvantul bona desemneaza dreptul patronului asupra bunurilor dezrobitului. In epoca
foarte veche, la origini, patronul putea dispune de bunurile dezrobitului fara vreo ingradire,
dar in dreptul evoluat, patronul dobandea bunurile dezrobitului numai daca dezrobitul murea
fara mostenitori in linie directa.

obsequium
Cuvantul obsequium desemneaza respectul pe care dezrobitul il datora patronului sau: sal voteze, sa nu-l dea in judecata, sa-l insoteasca, sa-l viziteze. Daca isi incalca aceasta
obligatie, la origine, patronul putea exercita drept de viata si de moarte asupra dezrobitului.

operae
Cuvantul operae desemneaza serviciile pe care dezrobitul le datora patronului sau.
Acestea erau de 2 feluri:
a)oficiales erau servicii obisnuite prestate de oricine.
b)fabriles erau acele servicii care presupuneau o anumita calificare (cunoasterea
unei meserii)
Catre sfarsitul Republicii, fenomenul dezrobirii a luat o asemenea amploare incat
ameninta sa dezechilibreze societatea. De aceea, Octavian Augustus a initiat doua legi prin
care a ingradit libertatea de a dezrobi astfel:
- prin Legea Aelia Sentia s-a decis:
- dominus trebuie sa aiba minim 20 de ani
- sclavul trebuie sa aiba minim 30 de ani
- dezrobirile facute in frauda creditorilor erau anulate
-Legea Fufia Caninia se refera la dezrobirile testamentare si a stabilit ca:

10

Drept Roman Curs 9

- dominus poate elibera un numar de sclavi proportional cu numarul sclavilor pe
care ii are in patrimoniu si nu poate dezrobi mai mult de 100 de sclavi.
La zona de interferenta dintre libertate si sclavie se aflau oamenii liberi cu o
conditie juridica speciala. Se numesc astfel intrucat, din punct de vedere formal, juridic
erau considerati oameni liberi, dar in fapt erau tratati ca si cand ar fi fost sclavi.
Acestia se clasificau in patru categorii:
1. Persoane in mancipio: din aceasta categorie faceau parte:
- fiii de familie care erau vanduti de pater in vederea realizarii unui castig
- fii de familie delincventi care erau abandonati in mainile victimei pentru ca aceasta
sa-si poata exercita dreptul de razbunare asupra delincventului
2. Addicti : erau debitorii insolvabili atribuiti creditorilor lor; la randul lor se clasificau
in doua categorii:
a)Indicati
-erau acei debitori insolvabili care erau supusi executarii silite asupra persoanei
-erau tinuti timp de 60 de zile in inchisoarea personala a creditorului
b)Nexi
-erau acei debitori care stiindu-se insolvabili nu mai asteptau sa fie judecati si
condamnati, ci din proprie initiativa incheiau un contract cu creditorul, contract denumit
nexum prin care se obligau sa munceasca un numar de zile in contul datoriei pe care n-o
puteau plati.

3. Auctorati
-erau oameni liberi care se angajau ca gladiatori si, intrucat, de regula, gladiatorii
erau recrutati dintre sclavi, acei oameni liberi erau dispretuiti si erau tratati ca si cand ar
fi fost sclavi.
4. Redempti ab hostibus
-erau cei rascumparati de la dusmani intrucat unii oameni de afaceri ii
rascumparau pe cetatenii romani cazuti prizonieri; acestia ramaneau sub puterea
rascumparatorului pana cand plateau valoarea acelei rascumparari.
11

Drept Roman Curs 9

Categoria oamenilor semi-liberi era formata din coloni. Acestia erau de 3 feluri:
-coloni voluntari
-coloni siliti
-coloni servi
In secolul III s-a dat o lege mostenita din batrani, prin care colonii au fost
legati de pamant si puteau fi vanduti odata cu mosia de care erau legati. Totusi, ei aveau o
anumita capacitate juridica de vreme ce puteu incheia o casatorie valabila, aveau patrimoniu
propriu si puteau dispune de acel patrimoniu prin testament.

12