3.2.2. CONSIMTAMINTUL LA TRATAMENTUL MEDICAL.

Nimeni nu poate fi obligat la tratament si in acest sens orice

persoana trebuie sa dea un consimtamint clar. In cazul copiilor
consimtamintul vine din partea parintilor (tutori, curatori).In cazul
bolnavilor psihici consimtamintul vine din partea apartinatoriloe,
institutiei medicale in care acesta se afla internat sau autoritatii
legale care ii apara drepturile. In cazurile de urgenta
in care victima este inconstienta sau socta medicul nu are nevoie
de consimtamint si pate actiona in conformitate cu cunostiintele
sale dar numai inspr binele pacientului si cunoscind ca actiunile
sale sint verificate prin normele deontologice si legale ce
guverneaza actul medical oriunde in lume si in acea tara in
particular.
Consimtamintul medical (CM) este de doua tipuri:
-CM implicit (prezumat); atunci cind un pacient solicita un consult
medical el implicit accepta ca va fi examinat si supus unor
tratamente medicale. Acest consimtamint general acopera
etapele de baza ale actului medical si nu se rasfringe asupra
examinarilor din sfera genitala, a investigatiilor invazive,
tratamentelor medicale agresive, etc.
-CM exprimat; acest consimtamint specific exprima permisiunea
specifica de a fi tratat printr-un anume act medical/chirurgical
care prezinta risuri potentiale. Se va lua in scris cu cel putin un
martor pentru:
interventiile anestezice
interventiile chirurgicale
interventiile diagnostice invazive
tratamentele medicale agresive (cortizon, citostatice,
antihipertensive majore, etc.)
orice procedura medicala/chirurgicala cu risc potential pentru
viata pacientului sau
integritatea sa corporala sau psihica.
In cadrul CE se manifesta un tip aparte denumit consimtamint
informat (CI) care se ia cu ocazia interventiilor chirurgicale si
constituie o deplina incunostiintare a starii medicale si a intentiilor
terapeutice ale medicului pe intelesul pacientului cit si deplina
exprimare a vointei si liberei alegeri in ceea ce priveste actul
medical ce se va efectua; se bazeaza pe deplina infromare la
rece a pacientului asupra tuturor particularitatilor interventiei
chirurgicale acomplicatiilor posibile si indreptatatirea medicului de
a lua deciziile pe care le considera cele mai favorabile in folosul
binelui acelui pacient.
Medicul va avea insa grija sa actioneze in prezentarea
particularitatilor cazului si a tratamentului ales astfel incit avind

tot timpul in minte binele pacientului sa nu il demobilizeze pe

acesta in fata operatiei. Cu atit mai mult obtinerea
consimtamintului informat este obligatorie in situatia in care se
decide efectuarea unor interventii inca neefectuate:
consimtamintul informat are in acest caz rolul de a prelua
raspunderea rezultatului asupra
pacientului.
In obtinerea CI medicul nu trebuie sa-si manifeste nici un statut
paternalist (vei face astfel pentru ca asa
e bine iar eu stiu mai bine decit tine ce anume trebuie facut) dar
nici un statut distant de interesele si binele
pacientului (acestea sint riscurile operatiei si aceasta e situatia
fie ca-ti place fie ca nu-ti place iar mai departe faci ce vrei).
Medicul trebuie sa-i dea pacientului nu numai posibilitatea de a
alege in cunostiinta de cauza dar in acelasi timp trebuie sa-si
exprime optiunea sa profesionala si nu in ultimul rind sa-i dea
incredere in interventia propusa (dimensiunea umana a actului
medical in a carei lipsa pacientul poate acuza medicul de rele
tratamente si neprofesionalism).
Ori de cite ori prin interventia chirurgicala se anticipeaza ca se va
produce o infirmitate (deficit ireversibil morfologic, morfofunctional sau functional) sau pierdere de organ (sau
incetareafunctionarii unui organ) este obligatoriu a se lua
pacientului un acord special anterior operatiei. Este obligatoriu ca
pentru fiecare interventie chirurgicala in parte sa se obtina un nou
CI.
In obtinerea CI exista 2 situatii particulare: pacientul inconstient
sau incapabil de discutie sau de intelegerea celor ce trebuie
prezentate pentru a obtine un CI. Se va apela la
apartinatori.situatia in care prezentarea realitatii diagnosticului si
a optiunilor de urmat este atit de nociva pacientului incit ii pot
produce un rau mai mare decit interventia insasi, un rau apt de a
pune in pericol rezultatul interventiei sau chiar viata pacientului
(exemplu sinuciderea).
Medicul avind obligatia de a actiona numai in interesul pacientului
va trebui sa ascunda realitatea de acesta dar va pastra obligatia
de a prezenta intreaga situatie apartinatorilor si de a obtine de la
acestia CI.
Juridic este esentialmente necesar ca acest consimtamint sa fie
precizat in cadrul
unui formular special dedicat dar care, dorim sa sublinem, trebuie
sa balanseze protectia
juridica att de necesara medicului si spitalului/sectiei n care
acesta efectueaza

interventia/tratamentul n cauza cu drepturile pacientului.

Elemente de bioetica medicala
3.1 Aspecte generale
Bioetica (Potter, 1975) reprezinta in acceptiunea sa initiala o noua
disciplina care reprezinta o combinatie intre cunoasterea
biologica (intreaga biosfera) si cea a valorilor cultural umane la
modul general.
Hellegers ingusteaza conceptul considerind ca bioetica este
generata de catre sinteza intre medicina-eticafilozofie,
respectiv intre medicina si etica reprezentind analiza aspectelor
etice implicate de practica medicala.
Reich (1978) o defineste ca fiind studiul sistematic al conduitei
umane, in domeniul stiintelor vietii si sanatatii, tratata
(examinata) in lumina valorilor si principiilor morale
(Encyclopedia of Bioethics). In 1995 revine
asupra definitiei largind-o mult mai apropiat cu conceptul
potterian ca fiind studiul sistematic al dimensiunilor moraleinclusiv viziunea morala, deciziile, conduita, liniile directoare, etc.ale stiintelor vietii si tratamentelor
sanitare, cu folosirea unei varietati de metodologii etice intr-o
abordare interdisciplinara. Astfel metodologiile etice inlocuiesc
valorile si principiile morale conduitele sociale si deciziile
politice gasindu-se integrate in noua
definitie.
In Documento di erice (1991) se prevede ca problematica bioeticii
rezulta din:
-problemele etice ale profesiunilor sanitare
7 Potter a supranumit-o stiinta a supravietuirii.
-problemele etice generate de cercetarea pe om chiar daca nu in
mod direct terapeutice
-problemele sociale legate de problemele politicii sanitare,
medicina muncii, sanatatea internationala,
politicile de control demografic si planning familial, etc.
-probleme legate de interventia asupra vietii altor fiinte vii
(plante, microorganisme, animale) si in general
tot ceea ce tine de echilibrul ecosistemului.
Bioetica nu poate fi redusa la etica sau la deontologie. Desemnind
un univers mult mai larg decit cel
medical bioetica include etica medicala.
Deontologia medicala este o disciplina car studiaza normele de
comportament profesional specific
profesiilor medicale avind ca finalitate aprofundarea si
actualizarea normelor si regulilor de conduita specifice

profesiunii medicale. Ea include 3 norme:

-norme morale (etica medicala traditionala)
-norme deontologice propriu-zise (coduri, etc.)
-norme juridice specifice fiecarei tari
Bioetica abordeaza toate temele practice ale medicinii moderne:
moartea cerebrala, transplantul de organe,
eutanasia, intreruperea asistarii functiilor vitale la persoane
deficiente sau in moarte cerebrala, confidentialitatea
medicala, consimtamintul la tratament medical, etica problemelor
generate de tehnica reproductiva moderna
(surplusul embrionar, mamele surogat, manipularea reproductiva
inclusiv clonarea umana), etc. Dezbaterile bioetice
nu sint sterile intrucit genereaza norme si prescriptii fata de care
guvernele elaboreaza politici, sistemul juridic
furnizeaza argumente iar in final legislaturile emit legi.
Din cadrul numeroase tematici ale bioeticii vom prezenta pe scurt
doar doua, respectiv confidentialitatea
medicala si consimtamintul la tratamentul medical a caror
incalcari conduc foarte adesea la malpractica medicala.
Trebuie inceput prin a spune ca medicul ca cetatean al unei tarii
trebuie sa se supuna legilor acelei tari.
3.2. Aspecte particulare din tematica bioeticii
3.2.1. Confidentialitatea
Informatiile medicale care se obtin de la pacienti pot fi complete
sau incomplete. Depozitari de informatii
complete sunt medicul curant n urma examinarii si investigarii
medicale (se includ si date liber exprimate de catre
pacient) precum si unitatea medicala prin baza sa de date.
Depozitari de informatii incomplete (si astfel trebuie sa
ramna) sunt membrii personalului medical aflat sau nu n
subordinea directa a medicului n cauza ct si alte cadre
sanitare sau auxiliare.
Astfel medicul devine depozitarul datelor medicale ale pacientilor
sai. El trebuie sa nvete
sa le gestioneze nspre binele pacientului sau. Orice ncalcari ale
secretului profesional se
constituie n acte profund negative att din punct de vedere
profesional ct si juridic.

Etica si moralitata se afla de obicei intr-un context al unor credinte despre "adevarat" si
"fals", in comportamentul omenesc, avand sensuri diferite pentru actiuni diferite. Etica
este definita ca "teoria filozofica a moralei" sau "totaliatatea normelor de coduita
morala", iar moralitatea ca "forma a constiintei sociale care reflecta si fixeaza in principii

norme, reguli, cerinte de comportare privind raporturile dintre indivizi si dintre individ si
colectivitate. Intelesul acestor cuvinte difera. Etica se refera la un studiu filosofic al
moralitatii si se bazeaza pe teorii, reguli, principii ori coduri de comportament care sa
determine calea cea buna a actiunii. In contrast, moralitatea descrie o angajare
personala fata de valori si aceste valori sunt frecvent influentate de normele societatii si
asteptari. Cu toate acestea multi autori le folosesc ca sinonime. Sunt multe feluri de a
descrie o situatie morala. Cel mai cunoscut este dilema. O dilema morala este un
conflict intre doua sau mai multe principii morale. Alegerea unei actiuni in favoarea
celeilalte poate duce la un rezultat neplacut si persoana trebuie sa aleaga raul cel mai
mic dintre cele doua.
Teorile etice contin reguli si principii morale. Astfel, teoriile etice servesc ca fundament
pentru judecari normative sau actiunii. Sunt doua mari tipuri de teorii etice: teoria
teologica si teoria deontologica. Cuvantul teologic provine din cuvantul grec "telos" care
inseamna sfirsituri. La aceasta teorie i se mai spune foarte des consecventialism
deoarece persoana este ingrijorata predominant de consecinte. Cea mai faimoasa
formulare a consecventialismului se numeste teoria utilitara. Alegerea morala este
decizia care maximizeaza consecintele bune impotriva celor rele sau, cel putin,
incearca sa echilibreze consecintele rele. Cuvantul deontologie provine din grecescul
"deon" care inseamna datorie sau obligatie. Teoria deontologica poate fi apreciata cand
este vazuta in contrast cu teoria utilitara. Decat sa se concentreze pe consecintele
faptei teoriile deontologice precizeaza ca exista standarde morale, care exista
independent de rezultat. Aceste standarde morale se refera la diferite principii morale
universale. Justificarea unei actiuni morale este mai importanta decat consecinte
specifice sau rezultatul actiunii. Principiile etice si standardele morale, aplicate in munca
asistentelor medicale sunt comune cu principiile morale ale valorilor universale. Acestea
sunt: autonomia care deriva din cuvintul grecesc "autos", adica, siguranta si "normos"
care inseamna lege, regula, adica lege sigura. In discursurile contemporane are
intelesuri largi, incluzand drepturile individuale, intimitatea si alegerile. Autonomia
necesita abilitatea de a alege singur fara constangeri externe. Datoria necesita
abilitatea de a face bine si de a stimula actele lor benevole cum ar fi: bunatatea,
dragalasenia si afectiunea. Confidentialitatea este un principiu care se refera la
intimitate. Protejarea informatiilor confidentiale referitor la boala, conditia pacientului sau
protectia informatiilor furnizate de catre pacient este o datorie etica a asistentilor
mediali. Informatiile obtinute individual nu vor fi deconspirate numai daca sunt in
beneficiul persoanei sau trateaza direct binele social. Efect dublu anumite actiuni pot
produce deopotriva atat efecte bune cat si rele. De exemplu, asistentele medicale sa
intentioneze sincer sa faca bine si nu rau, acesta putand sa apara dar nu intentionat
sau, efectul binelui sa nu se realizeze din greseala. Fidelitatea - datoria de a tine
promisiunile, de a-si respecta toate sarcinile. Dreptatea se refera la faptul ca fiecare
persoana accepta egalitatea, in conformitate cu nevoile, eforturile, contributiile sociale,
meritele sau justificarile legale. Datoria se refera la faptul de a nu face rau, de a nu
incita si de a preveni raul. Paternalismul se refera la intentia de a limita autonomia
altcuiva, justificata prin faptul de a nu face mai mult rau. Dorinta de a feri bolnavul de
rau sau durere vine in conflict cu autonomia individuala sau libertatea lui. Respectul
pentru oameni - dreptul persoanei la autodeterminare sau autonomie, capacitatea de "a
decide" singur, trebuie respectate. Respectarea credintelor religioase indiferent de
religia careia apartine acea persoana. Adevarul - este obligatia de a spune adevarul si a
nu minti in cadrul ingrijirilor de sanatate. Asistentele medicale sunt membrii valorosi ai
echipei medicale, actiunile lor intensificind calitatea actului medical. Ele trebuind sa
recunoasca problemele etice si sa ajute pacientii in conformitate cu interesele lor
morale. V-ati intrebat vreodata cat de mult influenteaza contactul psihic al pacientului cu

asistenta medicala pe durata spitalizarii? Sau, v-ati pus vreodata intrebarea de ce unele
persoane se adapteza la regimul spitalicesc si altele nu? Probabil ca v-ati intrebat ce
obstacole intampina asistentele medicale in relatia cu pacientii, atata timp cat bolnavii
au devenit mai exigenti ei avand constiinta personalitatii lor, ei dorind sa profite de
binefacerile tehnicii moderne, pe care ei le cunosc prin internet, biblioteci, reviste, etc.
Informarea pacientului despre boala sa a fost identificata ca o situatie morala in cadrul
ingrijirilor medicale, de multe ori pacientii oferind informatii esentiale pentru diagnostic.
Adesea personalul medical si familia schimba doar cateva informatii in fata pacientului,
din teama pentru eventualele reactii negative, justificand deciziile lor prin principiul
paternitatii. Dar de multe ori pacientii sunt constienti de boala lor, pun intrebari specifice
si sunt pregatiti sa auda informatiile.
Trebuie luate in considerare cateva strategii ale asistentelor medicale in cazul acestei
probleme: sa nu minta pacientul, sa-i ofere toate informatiile legate de procedura de
ingrijire si diagnostic. sa comunice cu familia si medicul despre cerintele pacientului
pentru informare.