Marfa

Teoria cu privire la marfa s-a axat in principal asupra lorii acesteia pentru a se intelege crearea avutiei,
multiplicarea ei si proportiile schimbului de marfuri, diferite ca utilitate.
Problema lorii bunurilor economice a fost si continua sa fie si in zilele noastre cea mai spinoasa"
problema teoretica a stiintei economice si aceasta nu numai datorita intelesurilor foarte diferite
atribuite termenului de loare de catre diversi autori si scoli economice, ci indeosbi datorita
divergentelor privind factorul generator de loare (factor obiectiv, independent de opiniile oamenilor sau
dimpotri, dependent de aprecierea lor subiecti), si implicatiile lui social-politice (consecintele acestuia
asupra intelegerii procesului de repartitie a venitului national si a mecanismului de functionare a
economiei de piata, moderne si contemporane, in ansamblu, inclusiv a cuplarii economiilor nationale, la
economia mondiala prin sistemul relatiilor economice internationale.
Doctrinele economice descriu doua mari conceptii cu privire la loare.
A. Teoria loare-munca sau obiectivizata, ce si-a avut ca principali autori pe W. Petty, A. Smith si D.
Ricardo (renumiti economisti englezi din secolele XVIH-XIX), sustine ca izvorul lorii il constituie munca
omeneasca interpretata ca o simpla cheltuiala de energie fizica si nervoasa. Cu completarile si
interpretarile aduse de K. Marx acestei conceptii, se considera ca munca vie si materializata sau trecuta
se topeste" toata printr-un numitor comun, in loarea-munca. Deci, potrivit acestei doctrine un singur
factor de productie, si anume forta de munca, creeaza, in anumite domenii de activitate, loarea
economica, sursa avutiei nationale. Mecanismul acestei creatii este pe larg explicat de K. Marx cel care
preia ideile principale ale economiei politice clasice burgheze din Anglia, pentru a le da nuantele
sociale, potrivnice sursei de origine. Astfel, munca mai este inca o data disociata in abstracta si
concreta, aratandu-se ca latura abstracta consta din cheltuiala de energie fizica si nervoasa ce o
intalnim la orice activitate, ea da in aceasta viziune, substanta lorii, pentru oricare marfa, masurarea ei
facandu-se prin unitati de timp de munca, socialmente necesar. Sintetizand vom desprinde ca aceasta
teorie se caracterizeaza prin urmatoarele: a) se considera ca izvorul lorii este munca omeneasca,
depusa pentru producerea bunurilor si serviciilor marfa; munca concreta privind aspectele generate de
specificul calificarii fortei de munca si al mijloacelor de productie, ceea ce confera o anume loare de
intrebuintare marfii; concomitent are loc si o cheltuiala de forta de munca in sens fiziologic, ceea ce se
denumeste a fi latura abstracta a muncii, sursa, asa cum s-a mai afirmat, a lorii; b) marimea lorii
depinde de consumul total de munca, respectiv munca inmagazinata in obiectele si mijloacele de
munca, numita munca trecuta sau materializata si cheltuiala curenta de forta de munca numita munca
vie, necesara pentru producerea bunului sau serviciului respectiv; c) loarea se manifesta la piata, fiind
pusa in evidenta prin loarea de schimb, ce reprezinta raportul cantitativ dintre doua marfuri, stabilit in
procesul schimbului; loarea de schimb apare prin pret care se exprima cu ajutorul banilor; d) loarea de
piata apare ca o medie a lorilor individuale cu care fiecare agent economic se prezinta in competitie,
loarea individuala fiind determinata de conditiile specifice, de inzestrarea tehnica a muncii, de
calificare, de intensitatea muncii etc.
Teoria loare-munca s-a constituit in acel interl istoric cand se producea trecerea de la feudalism la
capitalism si in care se remarca rolul muncii in activitatea economica, in producerea avutiei. Unul dintre
marii clasici ai economiei politice, englezul A. Smith, criticand viziunea mercantilista si fiziocrata despre
bogatie, considera ca prima este total gresita, iar a doua este unilaterala si sustine ca bogatia consta in
bunurile necesare pentru traiul oamenilor, iar izvorul ei este munca anuala a oricarei natiuni", ca
bogatia se compune atat din produsul imediat al acestei munci", cat si din ceea ce se cumpara cu acest
produs de la alte natiuni".
B. Teoria loare-utilitate se constituie ce mai tarziu ativ cu prima, desi unele radacini vin din vremuri mai
indepartate. Ea apartine neoclasicilor care se afirma cu vigoare la sfarsitul secolului al XlX-lea si
inceputul secolului nostru. Neoclasicismul se detaseaza de predecesorii lor, clasicii liberali, mai ales
prin respingerea vehementa a teoriei obiective a lorii bazata pe munca si inlocuirea ei cu teoria subiecti
a utilitatii finale sau marginale. Dintre fondatori se detaseaza prin contributia lor substantiala trei
europeni si anume : englezul William Stanley Jevons (1835-l882), austriacul Cari Menger (1840-l921) si
francezul Leon Walras (1834-l910).
Adoptarea unei teorii subiective a lorii este caracteristica pentru viziunea neoclasica ; ea trebuie pusa
in legatura cu revenirea la introspectie si la senzatii care se manifesta in curentele filosofice de pe
intreg continentul european incepand din 1850".'
Pentru unii neoclasici loarea este veriga de legatura dintre utilitate si pret, respectiv dintre aprecierea
subiecti a individului consumator asupra gradului de satisfactie pe care il procura consumarea unei

cantitati determinate dintr-un bun economic si pretul platit la piata pentru bunul respectiv.In viziunea
lui C. Menger, fondator al scolii psihologice austriece, notiunea de loare a unui bun economic, exprima
importanta pe care o atribuie indivizii, acelui bun, in legatura cu satisfacerea nevoilor lor. El face
precizarea ca termenul de loare poate fi folosit in doua sensuri: primul desemneaza parerea subiecti a
consumatorului privind capacitatea unui bun economic de a satisface in mod direct o anumita nevoie si
atunci el este sinonim cu termenul de loare de intrebuintare, iar in al doilea rand, el arata puterea de
cumparare a acelui bun economic sau cantitatea dintr-un alt bun economic cu care poate fi el schimbat,
permitand, in mod indirect satisfacerea unei nevoi si in acest caz el este sinonim cu termenul de loare
de schimb.In prima situatie, loarea exprima o apreciere pur subiecti a individului consumator, iar in
urmatoarea intervine un element obiectiv (cantitatea dintr-un alt bun cu care se poate schimba primul
bun economic), desi si in acest caz loarea indirecta a bunului respectiv (deci loarea lui de schimb) deri
tot din aprecierea subiecti a consumatorului, numai ca aceasta a parcurs un drum mai intortocheat.
Pentru alti neoclasici conceptul de loare este inutil in stiinta si ei propun explicarea naturii si miscarii
preturilor bunurilor economice numai prin luarea in considerare a utilitatii acestora. Respingerea
termenului de loare de catre neoclasici se explica prin complicatiile de natura social-economica
generate de teoria obiecti a lorii bazata pe munca, mai ales in privinta repartitiei venitului national, deci
a explicarii naturii diferitelor venituri si a relatiilor reciproce dintre aceste venituri.In acest context
teoretic explicarea lorii economice este axata nu numai pe utilitatea si raritatea bunurilor, ci si pe
intensitatea nevoii subiective a individului. Partizanii acestei conceptii considera ca proprietatea unui
lucru de a fi util nu depinde de lucrul respectiv, de insusirile lui intrinseci, ci de trebuinta ce o simte
omul fata de acest lucru ; utilitatea este ce subiectiv; lucrurile nu sunt utile omului in aceeasi masura si
nu sunt nici la fel de disponibile.
Valoarea este in dependenta si de intensitatea trebuintelor, in sensul ca unei intensitati mai ridicate a
nevoii ii corespunde o loare mai mare a bunului in cauza si invers; pe masura satisfacerii nevoilor se
diminueaza intensitatea acestora si, deci, scade utilitatea si. corespunzator, scade si loarea lor. Ultimul
grad de intensitate a nevoilor exprima ultima utilitate sau utilitatea marginala a bunului care isi
masoara loarea.
Reluand chiar termenii lui A. Smith, Ricardo a crezut ca a gasit un paradox in faptul ca anumite marfuri,
foarte utile" - cum ar fi aerul sau apa - aveau o loare de schimb, un pret foarte mic, in timp ce aurul sau
diamantul atat de putin utile in atie cu aerul sau apa, pot fi obtinute in schimbul unei mari cantitati de
marfuri".In conditiile contemporane, in vederea explicarii lorii economice a bunurilor este necesara o
teorie unitara a lorii, care sa ia in considerare elementele rationale din cele doua teorii traditionale.
Orice agent economic cu simtul realitatii in afaceri este interesat sa cunoasca, inainte de toate,
cheltuielile de productie cuprinse in fiecare unitate de produs, la care se adauga profitul. Deci, marimea
lorii are la baza cheltuiala de productie - costul mijloacelor materiale consumate si costul muncii; in
acelsi timp, trebuie sa se ia in calcul si utilitatea bunurilor, in sensul ca trebuie sa se produca bunuri
materiale si servicii care sunt utile oamenilor, care se incadreaza in structura nevoilor existente. Astfel
simultan se iau in considerare in aceeasi masura cheltuiala de munca si utilitatea bunurilor. in
concluzie, loarea economica exprima consumul de factori in conditiile unei activitati socialmente
necesare, care se bazeaza pe tehnologiile, calificarea si sistemele de organizare si gestiune care
caracterizeaza, la un moment dat, productia, precum si preferintele cumparatorilor, ce se manifesta
prin cererea lor solbila. Teoria lorii marginale AsalA societatea de la o evolutie lenta. Asigurand
capitalului un rol egal in obtinerea lorii, la concurenta cu munca, teoria respecti a dat un suport
teoretic, stiintific, actiunii de promore a tehnicii, de dotare a sistemului intreprinderii cu mijloace fixe si
circulante din ce in ce mai numeroase si cu randament transformator cat mai mare. Structura acestui
sistem se schimba radical; locul principal reveni incet, dar sigur si definitiv mijloacelor activitatii
economice"1.
Utilitatea reprezinta capacitatea unei marfi de a satisface trebuinte de consum sau de productie, de a fi
de folos oamenilor. Utilitatea marfurilor corporale este intrinseca acestora fiind determinata de
caracteristicile sau proprietatile lor fizice, chimice, tehnice, economice, functionale, estetice etc., prin
urmare are in aceasta acceptie un fundament obiectiv. Pentru a fi utile, este necesar ca marfurile
respective sa se incadreze in structura nevoilor sociale existente, adica sa corespunda dorintelor,
gusturilor, exigentelor si asteptarilor oamenilor, aflate in dinamica. Altfel spus, utilitatea intrinseca a
bunurilor capata sens economic nu in sine", ci numai in raport cu o nevoie sociala. Prin urmare, piata
prin confruntarea ofertei de marfuri cu cererea verifica", recunoaste sau nu recunoaste ca fiind utile,
bunurile destinate nzarii. Utilitatea bunurilor are caracter dinamic, se schimba, innoindu-se mereu, de la
o perioada la alta, in concordanta cu evolutia nevoilor, cu diversificarea si perfectionarea bunurilor care

fac obiectul nzarii-cumpararii.In gandirea economica contemporana, un loc important in abordarea

utilitatii marfurilor il detine curentul care pune accent, in aprecierea acesteia, pe latura subiecti care
depinde de raportul dintre bunul respectiv si nevoile oamenilor. Spre deosebire de obiectivisti, care
considera ca utilitatea este intrinseca bunurilor si prin urmare toate unitatile sau fractiunile unei
cantitati de bunuri de acelasi fel (omogene) au aceeasi utilitate prin proprietatile lor, subiectivistii, mai
frecvent denumiti ca marginalisti acorda o mare importanta laturii subiective in definirea utilitatii. in
acest caz, un consumator cumpara un produs daca el socoteste ca acesta ii aduce o satisfactie, sau are
o anumita utilitate, in raport cu gama nevoilor sale. Aceasta doctrina economica considera ca utilitatea
unui bun, cu aceleasi proprietati intrinseci, poate fi mai mare sau mai redusa, in functie de nevoile
fiecaruia, mai mari sau mai mici. Pentru unul si acelasi individ, utilitatea bunului economic respectiv
este diferita, de la o unitate la alta (doza, fractiune), in procesul de consumare a acestuia, in functie de
intensitatea nevoii individuale ce trebuie satisfacuta; astfel, pe masura ce se consuma succesiv unitati
(doze, fractiuni) dintr-un bun, se diminueaza intensitatea nevoii respective si, corespunzator, se reduce
utilitatea bunului, deoarece se confrunta cu o nevoie in descrestere.
Utilitatea marginala (Um) se defineste ca suplimentul de utilitate care decurge din consumul unei doze
suplimentare din bunul luat in consideratie ;
Ipoteza descresterii utilitatii marginale a fost emisa pentru prima oara in anul 1843 de psihologul
german Gossen: suplimentul de utilitate furnizat de cantitati crescatoare dintr-un bun, evolueaza
descrescator pana la a deveni nul in punctul de satietate.
Consideram o functie de utilitate U(X) presupusa, masurabila si crescatoare prin cantitatea consumata
din bunul x. De asemenea presupunem ca putem rationa asupra unor cantitati infinit de mici din bunul
x (ipoteza de divizibilitate) si ca functia U(X) este continua si diferentiabila.
Ipoteza de descrestere a utilitatii marginale se exprima clar prin inegalitatea U"x < 0, unde U"x
constituie derita secundara a lui U.
Aceste concepte (si ipoteze) pot fi ilustrate prin tabelul si graficele care urmeaza, in care este
reprezentata utilitatea totala a consumurilor, pentru cantitati crescatoare din bunul considerat (desi
exista unele semne de intrebare in privinta determinarii acestor indici" de utilitate totala).

ELUL IV
Cantitatea consumata din x Utilitatea totala Utilitatea marginala

1 20 20
2 35 15

3 47 12
4 58 11

5 67 09
6 73 06

7 77 04
8 79 02

9 80 01
10 81 01

11 81 00
12 81 00
Acest exemplu prezinta utilitatea totala ca functie crescatoare de cantitatea consumata din bunul x;
cresterea se diminueaza progresiv astfel incat la a zecea doza" utilitatea totala este cea mai ridicata;

nivelul respectiv atesta ca s-a atins un prag de satietate ce semnifica, in acelasi timp, anularea utilitatii
marginale. Ultima coloana, utilitatea marginala", se deduce din precedenta; utilitatea marginala care
decurge din consumul celei de-a n-a unitati este, in fond, suplimentul corespunzator de utilitate totala
rezultat din consumul unei unitati suplimentare - fata de cea precedenta: n - 1.
U>n(n) = Ut(n) -Ut(n-l)
Teoria acceptata a comportamentului consumatorului se bazeaza pe considerentul ca unitatea
consumatoare, de exemplu gospodaria, incearca sa maximizeze utilitatea U, pe care o obtine direct din
serviciile bunurilor x, achizitionate de pe piata:
U = u(x,, x2.x)
Aprecierea utilitatii economice are un caracter eminamente individual si subiectiv, ea riind de la un
individ la altul. Mai mult, chiar si pentru aceeasi persoana unitati (doze) din acelasi bun au utilitate
economica diferita, in functie de cantitatea si momentul cand acestea ii sunt disponibile. in functie de
comportamentul individual se poate aprecia ca utilitatea aditionala pe care consumatorul o confera
fiecarei unitati (doze) suplimentare dintr-o multime de bunuri omogene la care are acces este poziti,
dar descrescatoare. Aceasta inseamna ca unitatile (dozele) xt xY . xn din bunul x au utilitatile
individuale Uj, U2, A/, diferite, pozitive dar descrescande (Ul > U2 > > UJ.
Utilitatea totala, asa cum s-a mentionat, rezulta din consumul cumulat al bunurilor (sau

dozelor) x., x,
si este U = U. + U2 ++ U respectiv suma utilitatilorIndividuale, circumscrisa de aria OABC.
Marfa a ridicat pe temeliile ei un aderat univers compus din nazuinte, asteptari si evident din multe
certitudini. Ne apropiem fara indoiala de o noua etapa in istoria omenirii, cand viziunea integratoare
domina din nou deoarece insusi mediul in care traim ne obliga la aceasta. Astfel, nevoia noastra de
bunuri si servicii trebui sa aiba obligatoriu girul sistemului de resurse pentru a ne apara insesi
perspectivele noastre pe aceasta eta.
Este foarte important ca multitudinea de marfuri sa poata contribui la constituirea unui nou sistem de
lori, axat pe cerinta protectiei mediului natural.
Marfa, apreciind in sinteza conditiile si tendintele sistemului economic ce a generat-o, poate fi
considerata, evident in mod urativ, ca unul dintre cei mai buni si mai importanti intatori" ai lumii
contemporane.