ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE,

INTAIA NOAPTE DE RAZBOI

de Camil Petrescu
Romanul Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi aparut in 1930
apartine literaturii autenticitatii timpul este subiectiv iar romanul inseamna experienta
interioara,
Romanul se incadreaza in estetica modernismului , este un roman din a doua
varsta a romanului, o constiinta de sine care se manifesta prin psihologism si analiza la
persoana I, iar firul temporal nu mai este cronologic ci se supune trairii subiective cu
rememorari.
Naratiunea este homodiegetica cu narator autodiegetic, viziune impreuna cu,
focalizare interna, punct de vedere actorial.
Ca formula estetica se incadreaza in categoria romanelor realist-psihologice, de
analiza a vietii interioare, suma unor dosare de existenta structurate pe o idee sau pe o
pasiune, romanul unei duble experiente (antice) si cognitive (iubirea si razboiul).
Crezul artistic al lui Camil Petrescu este formulat in eseul Teze si antiteze, in
care afirma:Din mine insumi eu nu pot iesi, eu nu pot vorbi onest decat la persoana I.
Titlul dezvaluie compozitia bipolara a romanului si surprinde cele doua experiente
existentiale si cognitive ale lui Stefan Gheorghidiu, devenite teme ale cartii: iubirea si
razboiul. Motivul noptii capata valoare de simbol si figureaza incertitudinea care il
devoreaza launtric, intunericul si irationalul firii umane cu care se confrunta. Cele 2
adjective asezate ultima, intaia, sugereaza faptul ca Stefan Gheorghidiu depaseste
drama iubirii regasindu-se in alte orizonturi: solidaritatea barbateasca.
Tema romanului o reprezinta inadaptarea intelectualului la lumea imposturii si a
mediocritatii, tema ce se cristalizeaza pe cea a iubirii si cea a razboiului, tema cunoasterii
si tema conditiei umane.
Romanul este compus din 2 carti: cartea I cu 6 capitole si cartea a 2-a cu 7
capitole, ultimul avand valoare de epilog. Formula narativa pe care o adopta Camil
Petrescu este aceea a romanului in roman: romanul iubirii este inserat in romanul
razboiului iar principiul compozitional este al memoriei involuntare.
Subiectul este un pretext, romanul reconstituind experienta cunoasterii cu
moartea, experienta iubirii si episoade ale vietii de front.
Structura romanului este moderna: cele doua planuri narative sunt aflate in raport
antitetic, existand si un plan eseistic al notelor de subsol.
Primul plan este cel al constiintei eroului-narator ce dezvaluie o durata interioara
pe doua niveluri: un nivel al evenimentelor in care se relateaza povestea de iubire si un
nivel analitic insumand reflectii, judecati de valoare, speculatii. Al doilea plan este cel al
realitatii obiective; la nivelul evenimentelor se prezinta experienta razboiului iar nivelul
analitic prezinta o viziune demitizanta asupra primului razboi mondial.
Memoria lui Stefan Gheorghdiu reinvie in maniera prustiana intamplari trecute,
dar constiinta selecteaza faptele, le inlantuie intr-o coerenta interioara pentru a conduce la
dezvaluirea adevarului. Eroii se cunosc din studentie iar sentimentul se naste din
admiratie, comuniune spirituala si argoliu. Eram atat de patimas iubit de o colega de

facultate. Gheorghidiu se angajeaza in fluxul memoriei, dar procesul are o finalitate

cognitiva:Cautam o verificare si o identificare a eului meu.
Cartea ofera o istorie a cuplului dar si drumul interior al personajului care
parcurge o dubla experienta si o dubla initiere in iubire si in moarte.
In plan exterior, romanul desfasoara aspecte ale vietii modeste de studenti saraci
compensate de implinirea iubirii, apoi mostenirea neasteptata ce va duce inevitabil la
intrarea eroilor in viata moderna si in lumea afacerilor.
Pe un al doilea plan narativ, se poate urmari drama eroului, ipostaza
intelectualului inadaptabil intr-o lume ostila si mediocra. Existenta sa are ca etalon ideile
de adevar, de frumos si de echilibru. Barbatul se implica in experienta erotica cu intreaga
sa personalitate pentru ca o iubire mare e mai curand un proces de autosugestie pentru
care trebuie timp si complicitate:.
Prin tehnica pluriperspectivismului, autorul ofera o imagine angelica a celei cu
ochi mari albastri ca niste intrebari de clestar si o alta ipostaza a femeii degradate,
imaginea fiind acum a unei femei nefilosoafa, geloasa, lacoma.
Noaptea din titlu reprezinta un traseu existential al personajului aflat ca ofiter
pe frontul primului razboi mondial. Se dezvaluie aici drama individului integrata intr-o
colectivitate care-si confrunta subiectivitatea cu destinul omenirii.
Problema romanului este razboiul, problema dezbatuta anterior in prima parte prin
dialoguri, opinii diferite rostite in tren, in ziarele vremii, in mediile politice, conturand
contextul psihologic.
Viziunea specifica a razboiului este cea a combatantului lucid inclinat spre analiza
si spre surprinderea simptomelor sociale. Luptele, putinele acte de eroism, imaginile de
perspectiva sunt doar un fundal pentru ca in prim plan se afla constiinta eroului, starea sa
de spirit, nevoia de certitudine, meditatia asupra sensului luptei. Razboiul inseamna haos,
absurditate, invalmaseala de oameni si ordine contradictorii in care omul devine o simpla
marioneta.
Capitolul Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu prezinta vizual si auditiv acest
cosmar al mortii intr-un tablou al imaginilor grotesti. Sentimentul groazei se amplifica,
miscarea soldatilor este halucinanta, intr-un decor apocaliptic. Imagini de esenta
expresionista surprind marsul demetial, satul haituit de fantomele mortilor. Paradoxal,
alaturi de aceste orori si realitati absurde, omul descopera sensul solidaritatii,
camaraderie, date de egalitatea in fata mortii.
Iluziile se risipesc, razboiul reveleaza desertaciunea actelor umane, iar experienta
traversata este o alta drama. Pentru Stefan Gheorghidiu, razboiul este o experienta
definitiva, pe care nu o poate eluda pentru ca aceasta ar fi o limitare. El traverseaza
cosmarul mortii si iese imbogatit interior, reconsiderandu-si atitudinea fata de Ela, fata de
sine si fata de lume. Se rezolva astfel conflictele personajului, conflictul individului cu el
insusi, cu ceilati, cu universal.
Constructor de antiteze, Camil Petrescu concepe existenta ca o contradictie, un
paradox ai carui termeni sunt ratiunea si pasiunea, afectul si intelectul. In cazul
personajului Stefan Gheorghidiu, luciditatea nu poate domina sentimentele, dar le poate
explica, oferind sansa salvarii dintr-o dilema afectiva.