Sunteți pe pagina 1din 2

Ilarie Voronca (n. Eduard Marcus, 31 decembrie 1903, Brăila - d.

8 aprilie 1946, Paris) a fost un poet evreu român de avangardă,


promotorul revistelor 75 HP şi Integral şi al mişcării integraliste. A mai semnat sub pseudonimele Alex Cernat şi Roneiro Valcia.

Începuturile literare ale lui Ilarie Voronca sunt legate de activitatea cenaclului Sburătorul, condus de Eugen Lovinescu, şi de
revista acestuia Sburătorul literar, unde şi debutează în 1922 cu versuri simboliste influenţate de George Bacovia şi de lirismul
melodios şi maladiv al lui Camil Baltazar. Publică apoi poezii de aceiaşi factură în revistele Flacăra, Năzuinţa şi Contimporanul,
care vor constitui materia lirică a volumului de debut, din 1923, intitulat Restrişti. Este o poezie de atmosferă, care transcrie
tristeţile şi desnădejdea insului condamnat la existenţa cenuşie a oraşelor de provincie. Aproape nimic din tonalitatea şi sistemul
imagistic al acestor poezii, în afara tentaţiei asociaţiilor insolite, nu anunţă viitoarea evoluţie a poetului, caracterizată prin
extrema receptivitate faţă de doctrinele avangardiste.
Astfel, la numai un an de la apariţia volumului de debut, Ilarie Voronca aderă la atitudinea pragmatic inovatoare cuprinsă în
Manifestul activist către tinerime al revistei Contimporanul, scoate el însuşi în 1924, împreună cu Victor Brauner şi Stephan Roll,
publicaţia de avangardă constructivistă 75 HP (din care apare un singur număr), colaborează la alte reviste similare precum
Punct sau Integral. Ermetismul, expresia eliptică, selectarea vocabularului poetic din domeniul industrial şi tehnic probează
orientarea poetului în această etapă.
În 1927, apare la Paris poemul Colomba, cu două portrete de Robert Delaunay, care marchează o nouă tendinţă în scrisul lui
Voronca. Poetul părăseşte constructivismul şi intră în sfera de influenţă a suprarealismului, mişcare concretizată prin onirismul
imaginii. Ritmul publicării plachetelor de versuri este foarte susţinut şi el nu încetineşte nici după stabilirea poetului în Franţa, în
1933, de unde păstrează legături strânse cu viaţa literară din România. După această dată, creaţia sa aparţine spaţiului literar
de adopţie: L'Apprenti fantôme (1938), Beauté de ce monde (1940), Arbre (1942), etc..
Naturalizat francez în 1938, va participa la mişcarea de rezistenţă, ca scriitor şi luptător. În ianuarie 1946 face o vizită în ţară,
unde este întâmpinat cu un entuziasm general. Se sinucide în acelaşi an, la 8 aprilie, în Paris, în timp ce lucra la un Manual al
perfectei fericiri.
La zece ani de la moarte, prietenii francezi publică volumul Poèmes choisis, iar în 1964 şi 1965, tânărul grup de literaţi "Pont de
l'épée" adună într-un volum poemele inedite ale lui Voronca. În 1972, la editura Minerva din Bucureşti apar, sub îngriţirea lui
Saşa Pană, două volume de Poeme alese.

Gânduri pentru Soveja

Fereştile s-au deschis, băncile s-au înnoit. Lasă-ţi cărţile şi odaia îngropate în noapte.
În sulfet: amintirea ca urma unei brăţări pe mână. Vom iubi ţărănci cu trupurile coapte,
şi-o să ne tăvălim în ierburi şi-o să ne furişăm în brădet.
Vreau să rătăcesc dincolo de mâhniri.
Aici, atât de trist, cântecul cheiului şi-al apei. Apoi amurg şi prin ogrăzi lumini târzii,
Să ne urcăm în docar. Cerul tot mai aproape-i, şi oameni care spun: să ne pregătim pentru cină.
Ţipătul oraşului s-a şters cu deznădejdi şi zidiri. Pe cerdac cu funcţionarii făbricii, o să jucăm concină
şi o bucurie are să ne cuprindă liniştită fără să ştii.
Vino, vom merge la Soveja în munţi.
Acolo trecutul meu, ca-ntr-un cufăr vechi o haină albă. Singur gândul meu, cu tine împletit,
Zarea e cu brazi şi pe sânul munţilor oile-salbă. arc boltit pe vadul cerului în seară.
Peste privelişte, sufletele au să ni se apropie ca peste Şi tot sufletul ni se va pleca peste trup în afară,
aceeaşi carte două frunţi. ca peste un zăplaz vechi, un salcâm înflorit.

Vom asculta cântecul buruienilor. O să întâlnim ciobani. Departe uliţi triste, departe orăşeni mărunţi.
Sprinteni şi cu soare în trup, vom alerga prin pădure. Uite: primăvara şi-a scuturat clopotele peste cetate.
Aerul, ne va deschide pieptul, ca o secure, Trenul mic ne aşteaptă cu strigăte tremurate,
şi viaţa o să treacă simplu ca un râu peste bolovani. Vino! Să mergem la Soveja în munţi.

Aşa, ai să înţelegi ce trist e să fii poet.

Cloroform

În suburbie cinematograf şi bordel. Iată Streşini pentru licoarea cerului, eprubete, curg
Geometria oraşului: logaritm stelar, vals Viscolul a întins sârme ghimpate, a lovit chei.
Pe fire electrice soneria Europei ţipând fals,
Luntre şi pasăre de azur, viziune descuiată. Gând încordat ca un muşchi în carnaval,
Stăruie, stăruie, coagulată lumina în cultură,
Desigur, vreau să fiu lampagiul tău. Pe chei Cât de frumos câmpul cântă fără partitură
Singur te voi aprinde ca un felinar în amurg Între pânze cerul a făcut un salt mortal.
De sus vântul înşurubat. Clovnul: floare de făină vie,
Îţi spun, catalogul îngerilor lăuntric fard
Râsul se rupe în două ca un gard
Se-apropie noaptea: despletire albă, troică în nebunie.