Sunteți pe pagina 1din 16

ISTORICUL CHIRURGIEI PLASTICE

CLINICA DE CHIRURGIE PLASTICA,


MICROCHIRURGIE RECONSTRUCTIVA SI CHIRURGIE
ESTETICA
SPITALUL CLINIC DE URGENTA BAGDASAR ARSENI

INCEPUTURILE CHIRURGIEI PLASTICE IN


EGIPTUL ANTIC SI INDIA ANTICA
Desi cuvantul plastic din sintagma chirurgie
plastica provine din grecescul plastikos care
inseamna a modela, adevaratele origini ale
chirurgiei plastice preced cu mult timp radacinile
sale lingvistice.
Originea specialitatii este documentata de
vechi papirusuri egiptene si de texte sanscrite din
India antica.
Adevarata data de nastere a chirurgiei plastice
reconstructive este inca disputata de catre istorici.

Medicii egipteni sunt creditati ca fiind primii autori


ai unor interventii chirurgicale.
In papirusul Edwin Smith, datat cu aproximativ
3000 de ani i.e.n., sunt descrise tratamente
chirurgicale ale unor leziuni faciale, incluzand
tratamentul unor fracturi mandibulare si nazale.
Desi in unele texte hindu, datate cu mai mult de
2600 de ani in urma, sunt descrise metode de
reconstructie pentru nas, urechi, buze, folosind
tehnici mergand de la grefe de piele pana la
lambouri pediculate, se banuieste ca folosirea
acestora in India antica a fost practicata probabil
cu multe generatii inainte de mentionarea lor
documentara (acum mai bine de 4000 de ani).

CHIRURGIA RECONSTRUCTIVA IN
GRECIA ANTICA, IN TIMPUL IMPERIULUI
ROMAN SI AL IMPERIULUI BIZANTIN

Desi au existat evidente contacte culturale intre


civilizatiile Greciei si Indiei antice, nu se poate
stabili cu precizie transferarea metodelor
reconstructive indiene catre civilizatiile antice
europene.

In cartea sa Demedicina, scrisa in secolul I,


Aulus Cornelius Celsus, considerat cel mai mare
medic roman, a descris destul de vag tehnici
reconstructive ale buzelor, urechilor si nasului,
aparent similare celor orientale.
In secolul al IV-lea e.n., medicul bizantin
Oribasius a scris o enciclopedie medicala in 70 de
volume, intitulata Synagogue Medicae, in care a
concentrat toata experienta medicala romana si
elenistica.

DECLINUL CHIRURGIEI PLASTICE IN


EVUL MEDIU
Dupa caderea Imperiului roman in secolul al IVlea, intreaga viata culturala, stiintifica si
bineinteles cea medicala a intrat intr-un accentuat
con de umbra.
Interzicerea contactului intre medic si pacient
de catre Papa Inocentiu al III-lea, implicit
interzicerea practicarii chirurgiei, a lasat loc liber
religiozitatii si misticismului exagerat al Evului
Mediu, blocandu-se astfel pentru aproape un
mileniu orice progres al chirurgiei.

RENASTEREA
O data cu inceputul Renasterii, in secolul al XIV-lea sa produs si reabilitarea stiintelor si a medicinei.
Renasterea chirurgiei reconstructive in secolul al XVlea, in Europa, s-a datorat schimburilor culturale intre
civilizatia orientala si cea occidentala.
Pe de o parte, vechile tehnici chirurgicale grecesti si
romane s-au pastrat in anumite scrieri vechi, care au
fost redescoperite in epoca Renasterii, iar pe de alta
parte, cunostintele medicale indiene au fost preluate
de medicii arabi dupa cucerirea Indiei, in secolul al Xlea, ajungand probabil in Europa dupa cucerirea
Siciliei in secolul al XII-lea si ulterior a Spaniei.

BAZELE CHIRURGIEI PLASTICE


MODERNE
Adevarata renastere a chirurgiei plastice reconstructive sa produs la sfarsitul secolului al XVIII-lea, cand s-au pus
bazele chirurgiei plastice reconstructive moderne.

In 1791, Chopart realizeaza reconstructia de buza folosind


un lambou pediculat de la nivelul gatului.

In 1794, chirurgul englez Lucas descrie in ziarul


Gentleman's Magazine, procedeul operator de reconstructie
nazala realizat in India britanica de un barbat din casta
caramidarilor, operatie la care au fost martori doi chirurgi
englezi.

Relatarea lui Lucas a fost citita de Joseph Carpue, un


chirurg englez, care, dupa cateva exercitii pe cadavre, a
realizat primele operatii, in 1814, la doi ofiteri englezi cu
defecte nazale posttraumatice.

In 1818, chirurgul german Carl Von Graefe, si-a


publicat lucrarea de referinta Rhinoplastik, in care
a folosit pentru prima data termenul plastic pentru
a descrie chirurgie reconstructiva.
Succesorul lui Von Graefe la Berlin, Dieffenbach,
a scris in 1845 o carte despre rinoplastie, intitulata
Operative Chirurgie. Acesta a introdus conceptul
de reinterventie pentru modelarea estetica a
nasului reconstruit si a fost primul chirurg care a
facut rinoplastia reconstructiva mai tolerabila, prin
folosirea anesteziei.

APARITIA PRIMELOR ABORDARI


ESTETICE IN CHIRURGIA PLASTICA
In 1891, John Roe, un ORL-ist american, este
creditat cu prima abordare estetica a rinoplastiei
un pas important in formarea chirurgiei pe baze
estetice.

In 1898, Jacques Joseph, un ortoped german,


a publicat prima relatare despre o rinoplastie de
reductie, fiind considerat tatal rinoplastiei
moderne.

"MARELE SALT" EXPERIENTA CELOR


DOUA RAZBOAIE MONDIALE
Chirurgia plastica moderna isi datoreaza
adevarata evolutie unor situatii dramatice in istoria
omenirii: cele doua mari conflagratii ale secolului
trecut.
Eforturile unor distinsi chirurgi de-a lungul unei
extrem de zbuciumate prime jumatati a secolului
XX au permis progresul si unificarea acestei
specialitati, precum si configurarea ei de catre
lumea academica.

Unii dintre cei mai talentati medici din Anglia, Franta,


Germania, Rusia si Austro-Ungaria s-au dedicat
descoperirii unor noi procedee reconstructive.
O contributie importanta in aceasta directie au avut-o:
Vilray Papin Blair, un chirurg american cu rezultate in
reconstructia mandibulara
In Franta - Morestin care a aplicat tehnica decolarii pielii
si a tesutului subcutanat folosind plastia "in Z"
In 1919, John Staige Davis a publicat primul tratat
american de chirurgie plastica
Intre
anii 1929 si 1930 au aparut mai multe
societati profesionale si academice legate de
domeniul chirurgiei plastice. In 1921 a aparut
American Association of Oral and Plastic Surgeons.

Adevaratul moment de maturizare a acestui


domeniu l-a reprezentat cel de-al doilea razboi
mondial, astfel incat in anul 1950, chirurgia
plastica a fost integrata complet in comunitatea
medicala.
Introducerea dermatomului in 1939 de catre
Padget si Hood a permis o ingrijire mult mai buna
a plagilor deschise si a arsurilor.
Au fost create centre separate de chirurgia
mainii.

EPOCA MODERNA A CHIRURGIEI


PLASTICE
A doua jumatate a secolului XX a produs
o dezvoltare exploziva a specialitatii, situand-o la
nivelul varfului de lance al progreselor in chirurgie.
Unul dintre cele mai mari progrese ale
chirurgiei reconstructive l-a reprezentat aparitia si
dezvoltarea microchirurgiei.
Refacerea microchirurgicala a nervilor
periferici a revolutionat calitatea rezultatelor din
domeniu.
In a doua jumatate a secolului XX,
chirurgiaestetica s-a profilat ca segment distinct in
cadrul sferei de preocupari ale chirurgiei plastice.

In Romania, inceputurile chirurgiei plastice ca


specialitate de sine statatoare sunt inseparabil legate de
personalitatea Prof. Agrippa Ionescu.
In anul 1958 a organizat primul centru de chirurgie
reparatorie cu 50 de paturi in cadrul Spitalului de Urgenta
din Bucuresti.
In anul 1959 se infiinteaza disciplina de chirurgie
plastica si reparatorie.
In anul 1960, Profesorul Agrippa Ionescu conduce
nou-infiintatul Spital de Traumatologie si Chirurgie
Plastica si Reparatorie, dotat cu 120 de paturi.
Profesorul Agrippa Ionescu a fost fondatorul si
modelatorul chirurgiei plastice in Romania, atat in
domeniul organizatoric, cat si in cel al instruirii chirurgilor
plasticieni.
Datorita Profesorului Agrippa Ionescu, scoala
romaneasca de chirurgie plastica se poate numara
printre primele de acest gen din Europa.