Ultimul cantec al mierlei

Titel FOLEA
Ajungi infinit mai usor la Paris decat la Pristina. De altfel, o calatorie de documentare in Kosovo n-ar avea nici
un rost. De acolo ai pleca total nedumerit. Te vor napadi neintelegerile: a cui e Tara Mierlelor, cine sunt sarbii,
cine albanezii si de ce se omoara intre ei. Intreaga provincie iugoslava Kosovo iti apare ca o entitate dualista:
cu doua variante de istorie, cultura, traditii, religii.

Legenda spune ca Dumnezeu a aruncat aici tot balastul ramas dupa facerea lumii. Cele peste 1 200 de insulite
de pe toata coasta estica a Adriaticii ar putea sta marturie. Iugoslavia, tara slavilor de sud", este un produs al
haosului geografic si istoric din Balcanii de dupa primul razboi mondial. Invingatorii de atunci au remodelat in
totalitate harta regiunii, incercand sa imbine cu de-a sila piese de puzzle incompatibile. S-a format un cocteil
exploziv, ale carui ingrediente purtau germenii propriei disparitii: opt popoare care vorbesc cel putin cinci
limbi, folosesc doua tipuri de alfabet si au trei religii diferite. Intr-un sfarsit, piesele puzzle-ului, deformate prin
asamblarea fortata, s-au dezmembrat din configuratia lor nefireasca, lasand in dezechilibru opt milioane de
sarbi, 4,5 milioane de croati, doua milioane de sloveni, doua milioane de macedoneni, alte doua de bosniaci
musulmani si 600 000 de muntenegreni, turci, tigani, romani, ruteni, slovaci, cehi, italieni, germani. Dar mai
ales doua milioane de albanezi.
Geografia
Pe harta, Kosovo este un romb deformat. Varful dinspre sud este alungit peste granita albano-macedoneana si
pare tintuit de piscul Korab (inalt de 2 700 de metri) al muntelui Mal Korab din Albania. Unul dintre cele mai
sarace tinuturi ale Europei are totusi in subsol depozite de plumb, zinc si lignit, iar la suprafata cresc culturi de
porumb, grau, orz, cartofi si tutun. Cand spui Kosovo, te referi de fapt la doua regiuni situate la sud de Serbia.
Kosovo si Metohia, doua depresiuni largi, separate de un sir de dealuri, dar incadrate de lanturi muntoase de
peste 2 000 de metri, care le separa de Muntenegru, Albania si Macedonia. Provincia are 10 800 de kilometri
patrati, cam tot atat cat masoara judetele Harghita si Covasna din Transilvania noastra.
Teritoriul
Rar se intalneste in istoria popoarelor o inclestare atat de indaratnica precum cea care a insotit convietuirea
sarbilor si albanezilor din Balcani. O revendicare a intaietatii, a proprietatii asupra istoriei, culturii, pana si a
geografiei unui petic de pamant mult mai mic decat oricare alta tara din regiune. O inclestare oarba pentru
doua teluri devenite sacre: o Albanie mare si o Serbie mare.
In lupta sarbo-albaneza, doua mituri fundamentale au iesit la rampa pentru a se infrunta. Al sarbilor a
renascut in cautarea unei noi epoci de aur care ruginise" in perioada titoista. Celalalt a fost construit de
albanezi din negura istoriei de unde si-au adus in actualitate stramosii iliri, primii stapani ai teritoriului.
Pentru sarbi, Kosovo este un mare Ierusalim. Pentru albanezi, el poate sa devina o Mecca. Slavii sunt convinsi
ca numele provinciei este de origine sarba. A fost auzit pentru prima oara prin secolul al XII-lea, cand localnicii
au botezat asa tinutul mierlelor. Kos - mierla. De altfel, Europa slava a avut o oarecare sensibilitate pentru
micutele pasari cantatoare: locuri ale mierlei se gasesc in Bulgaria, Belarus, Rusia... Moscova insasi are in
preajma ei doua orasele Kosovo. Despre Metohia se spune ca este cea mai mare vale" din Iugoslavia,
teritoriu presarat in evul mediu cu manastiri ortodoxe. Metoh - tinut monahal. Majoritatea numelor geografice
din Kosovo si Metohia au pentru sarbi aceeasi origine slava si justifica prezenta lor in regiune.
Albanezii contraataca, sustinand ca teritoriul de la est de Adriatica, care cuprindea sudul Dunarii, Muntenegru,
o parte a Macedoniei si regiunea Kosovo, a fost al ilirilor. In antichitate, tinutul s-ar fi numit Dardania. In
albaneza, dardh inseamna para. Tinutul Perelor, locuit de dardani, populatie ilira, precursori ai majoritatii
albanofone din provincia Kosovo.
Istoria
Razboiul contradictiilor istorice nu putea sa ocoleasca momentul 1389: lupta de pe Campia Mierlei. Miturile
slave ce au urmat bataliei au transformat tinutul in leaganul identitatii sarbilor, muntenegrenilor si bosniacilor:

Atunci sultanul Murad a strans puhoi de armata, l-a luat de-a dreapta sa pe fiul sau Baiazid, dar nu s-a lasat
peste Kosovo pana nu i-a trimis printului Lazar o scrisoare: O, Lazar, stapan peste Serbia! N-a fost niciodata si
nu va fi un singur pamant cu doi stapani, un singur popor cu doi suzerani. Daca vrei sa nu fie razboi, da-mi
cheile cetatilor tale si tributul pe sapte ani. De nu, vino pe campia din Kosovo si armele vor hotari. Atunci,
Lazar si-a ridicat chipul inlacrimat si a vazut pe cer un soim cenusiu venind dinspre Ierusalim. Era Sf. Ilie cu
vorba de la Dumnezeu: O, Lazar, print de sange, ce imperiu alegi?" O sumedenie de astfel de legende au
umblat prin Kosovo pana la pieirea Imperiului Otoman. Albanezii le darama pe toate, invocand fapte regasite
si in cartile de istorie ale romanilor: prezenta in armatele printului sarb a militarilor albanezi, unguri sau a
valahilor condusi de Mircea cel Batran. Insusi soldatul care l-a ucis pe Murad ar fi fost un albanez: Milos
Kopiliqi, dupa cum sustin stramosii ilirilor, reclamand masluirea istoriei.
Convertiti la islamism si incorporati multa vreme in armata otomana, albanezii au fost transformati intr-un fel
de kurzi ai Europei. Dupa ei, responsabil pentru aceasta eticheta este Bismarck, cu memorabilelele sale rostiri:
Nu exista o natiune albaneza (...) Albania nu este altceva decat un concept geografic".
Credinta
Ca o ironie a sortii, provincia dorita si de Roma, si de Constantinopole a cazut in mainile lui Allah. Urmele
istoricei dispute religioase s-au conservat cel mai bine in randurile albanezilor kosovari: doua treimi sunt
musulmani, aproape un sfert ortodocsi si abia restul supusi ai Papei de la Roma.
Cu exceptia Turciei, ex-Iugoslavia a avut cea mai numeroasa comunitate islamica din Europa: patru milioane
de musulmani - bosniaci, albanezi si turci. Despre ciudatenia religioasa numita islamism balcanic intelectualii
albanezi cred ca este un accident al istoriei". In replica, liderii musulmani opteaza pentru o parte constitutiva
a identitatii albaneze". Un mister pastrat pana in zilele noastre. Istorici, sociologi si etnologi au insirat
explicatii ale convertirii in masa a albanezilor. Ca sa scape de impozitele grele ale Portii si stimulati de avantaje
economice si sociale, islamismul ar fi putut deveni o moneda de schimb acceptabila. Sub Imperiul Otoman
albanezii au fost ieniceri si chiar mari viziri. La fel de posibil este si un asa-zis prilej de revansare a albanezilor
segregati social" de feudalismul sarb preotoman. Mult mai tarziu insa, spre nenorocul lor, predispozitia
convertirii la o alta religie i-a oferit lui Enver Hodja pretextul de a institui statul ateu albanez.
De partea cealalta, credinta s-a transformat intr-un semn al identitatii doar in ultimii zece ani. Sarbii si-au
dezgropat" cele o mie de biserici si manastiri din tinutul Metohiei si defileaza" cu ele in frunte cu patriarhul.
Traditiile
Un paradox: cultura albaneza nu s-a conservat decat in Iugoslavia, din cauza limitarilor excesive ale libertatii
de expresie impuse de regimul stalinist de la Tirana. Din nou o ironie: tot Iugoslavia, mai precis Kosovo, a
ramas si singurul loc in care traditiile albaneze s-au pastrat. De secole, taranii au trait in aceleasi comunitati
numeroase formate din 70-100 de membri si conduse de un patriarh. Cu timpul, traditia s-a erodat, dar, la
inceputul anilor 90, in satele kosovare existau inca albanezi care continuau sa practice poligamia, sa-si
aranjeze casatoriile sau sa-si izoleze in casa femeile, fara sa le permita accesul la educatie.
Cultura
Cartierul vechi al Pristinei seamana mult cu satele noastre transilvane. Case mari cubice, cu acoperisuri inalte,
majoritatea din tigla, coboara si se ingramadesc sub poalele blande ale dealurilor. Doar minaretele moscheilor
iti atrag atentia ca te afli si pe pamant musulman.
Nici sarbii si nici albanezii nu aduc a salbatici. Efectul civilizatiei europene li se citeste pe figuri si in preocupari.
Dar si aici totul se imparte in doua. De-o parte, 150 000 de albanezi, de cealalta - de trei ori mai putini sarbi.
Intre cele doua comunitati nu exista nici un contact. Ruptura pare atat de evidenta, incat in toata provincia nai avea sansa sa descoperi vreun Romeo sau vreo Julieta. Oamenii de teatru conchid cinici: Aici exista drama
albaneza si drama sarba".
Oamenii
Abia intrati in veacul al XX-lea, albanezii s-au plans ca soarta le-a fost pecetluita. Ei acuza ca la refuzul
integrarii politice si culturale in regatul iugoslav li s-a raspuns cu interzicerea invatamantului in limba materna
si colonizarea provinciei cu tarani sarbi si muntenegreni. Din regat ei au nimerit in statul socialist federal.

Zvonistica a functionat cu succes in perioada post-titoista. Informatiile despre convietuirea sarbo-albaneza

oscilau intre uciderea pacientilor sarbi de catre vraci albanezi si sterilizarea urmasilor ilirilor de catre medicii
sarbi sub pretextul vaccinarii.
Mai mult de jumatate din albanezi traiesc in afara granitelor tarii de bastina: in Italia, Grecia, Turcia, SUA. Cei
mai multi au ajuns in Iugoslavia si fostele sale republici. Potrivit estimarilor autoritatilor statului socialist
federal, la inceputul anilor 80, o zecime din locuitorii tarii erau de origine albaneza. Trei sferturi traiau in
Kosovo. Statisticile vremii conturau un portret demografic cel putin ciudat al comunitatii: cea mai ridicata rata
a natalitatii din Europa, cea mai spectaculoasa descrestere a ratei mortalitatii, cea mai ridicata mortalitate
infantila, dar un nefiresc de mare numar de tineri!
Pana nu de mult, in satele kosovare, confruntarea sarbo-albaneza a fost doar ideologica. Un milion si jumatate
de albanezi si-au suduit compatriotii" slavi si i-au blestemat pe cei vinovati de configuratia etnica nefasta
pentru intreg vestul balcanic: Europa este foarte departe de noi! Iar noi, taranii albanezi din Kosovo, traim
aici ca in evul mediu!". Sarbii isi construiesc uzine doar pentru ei. Pe noi ne lasa in epoca medievala". Cine a
pus Kosovo la sud de Serbia, sa se-aleaga prafu de el!"
De partea cealalta, aproape un sfert de milion de sarbi cauta sa compenseze dezechilibrul numeric prin etalari
violente ale nationalismului indus de la centru: Te iubim ca pe Iisus Christos, chiar daca esti comunist,
Slobo!". In aceasta regiune este de preferat sa fii inarmat. Eu am un kalasnikov".
Slavii vad o amenintare in obiceiurile arhaice ale concetatenilor albanezi, care, spun ei, mentin toata provincia
intr-un anacronism perfect. Ei traiesc ca in secolul al XIX-lea".
Apoi, se plang ca sunt prea multi: Natalitatea in randurile lor este mult mai mare". Dupa ultimul razboi
mondial, contributia sarbeasca la proliferarea populatiei din provincie a scazut de doua ori, in timp ce pe
albanezi sporul natural si imigrarea din patria-mama i-au facut majoritari. Dar si saraci, pentru ca exodul
sarbesc de dupa razboi - responsabil de marirea decalajului demografic - a redus interesul Belgradului pentru
Kosovo, coborandu-l la rangul de cea mai saraca regiune a Europei. Provincia nu a urmat deci declinul
demografic ce a bantuit in ultimii zece ani intreg sud-estul european. Dimpotriva. Explozia de etnici albanezi a
creat in Kosovo un paradox demografic: intre 1950 si 1983 kosovarii albanezi s-au inmultit de peste doua ori,
populand de departe cel mai aglomerat spatiu ex-iugoslav. Alta samanta de scandal: Strategia albanezilor
musulmani este sa aiba cat mai multi copii, fiecare in parte un viitor combatant. Mareea verde a islamului ne
invadeaza!"
Prezentul
Mai intai a fost razboiul nervilor. Combatantii se sagetau muti pe sub sprancene, controlandu-si ura aflata
dintotdeauna intre ei. Va fi la fel ca in Bosnia". Exista paine albaneza si paine sarbeasca, realitate albaneza si
realitate sarba. Adevarurile imbracau haina etnica. Psihoza a ajuns pana la cautarea in carul cu fan a oricarei
dovezi care se putea constitui intr-un rechizitoriu impotriva inamicului.
Armele asteptau pregatite. De-o parte UCK (Ushtria Clirimtare E Kosoves), armata de eliberare alimentata in
special de la Tirana, de cealalta armata, politia si fortele paramilitare sarbe. Au inceput sa traga la inceputul lui
1988. Campia Mierlei, locul batut de copitele cailor medievali, era acum ravasita de senile, iar pasarile tinutului
alungate de vajaitul avioanelor. Apoi a venit randul NATO.
Viitorul
La ora cand se vor citi aceste randuri, este posibil ca nimic din ceea ce s-a scris sa nu mai fie de actualitate.
Kosovo se goleste fulgerator. De istorie, de oameni, de credinta. Nici geografia nu este sigur ca va ramane
aceeasi. Sa fi venit vremea ca Tinutul Mierlelor sa scape de metamorfoze nesfarsite si sa capete forma pe care
si-o cauta de sute de ani?