Sunteți pe pagina 1din 5

DREAPTA sI STNGA N IDEOLOGIA POLITIC

Evolutie si sensuri actuale


Obiective:

Examinarea evolutiei diferentierii dintre dreapta si stnga politica

Argumentarea actualitatii diferentierii, cu sublinierea dimensiunilor politice si


economice

ncadrarea doctrinelor partidelor politice n spectrul politic

Aplicate la ideologie, "dreapta" si "stnga" se refera la doua seturi de idei,convingeri, atitudini


politice, aflate n relatii de contradictie, avnd deseori oncarcatura emotionala si neepuiznd gama
alternativelor politice asa cum sunt eleexprimate att n programele partidelor, ct si n orientarile
valorice existente lanivelul opiniei publice. Lipsa rigorii stiintifice n delimitarea sensurilor celor
doitermeni a condus la formularea a numeroase obiectii n legatura cu relevanta lorpentru compararea si
clasificarea ideologiilor si partidelor politice. si totusi, eicontinua sa fie invocati de catre cercetatori,
oameni politici sau, pur si simplu de catrecei ce dore 545h74f sc sa defineasca, la modul generic, un
anume tip de atitudine politica.Initial, dreapta si stnga au definit pozitia fata de principiileRevolutiei
franceze.
Mai exact, la o sedinta a Adunarii constituante din 1789, reprezentantiinatiunii, divizati n
privinta problemei dreptului de veto al regelui, s-au mpartittopografic n sala de sedinta, partizanii unui
veto nelimitat asezndu-se n dreaptapresedintelui adunarii. Asadar, opozitia dintre cele doua orientari se
referea laprincipiile guvernarii: atasament fata de autoritatea monarhica sau preferinta pentruun guvern
ales; atasament fata de trecut sau dorinta de schimbare revolutionara.Secolul al XIX-lea a perpetuat
divizarea, chiar daca se foloseau rar termenii de"dreapta" si "stnga", confruntarea desfasurndu-se
ndeosebi ntre monarhisti sirepublicani: primii sustineau "tronul si altarul", adica un regim monarhic
autoritar,sprijinit de valorile bisericii; ceilalti, o pozitie anti-clericala si republicana, bazata peideea
suveranitatii poporului.
Treptat, pozitia n legatura cu forma de guvernamnt si-a pierdut forta dediferentiere ntre atitudinile
politice fundamentale. Pe masura ce efectele revolutieiindustriale asupra structurii sociale se faceau tot
mai mult simtite, aspectelor politiceimplicate n confruntarea dintre orientarile de dreapta si cele de
stnga li se adaugacriterii economico-sociale. Astfel, din a doua jumatate a secolului al XIX-lea,
stngancepe sa indice o atitudine favorabila intereselor participantilor directi la procesulmuncii, iar
dreapta - detinatorilor de capital privat.Secolul XX va cunoaste o serie de metamorfoze ale sensurilor
celor doitermeni.
Prima ipostaza semnificativa a fost aceea a extremismului. Este de notat ca,atunci cnd au intrat
n Parlamentul italian, fascistii au ocupat locurile din extrema sadreapta. Acest extremism, considerat de
dreapta, pentru ca, n numele unei noi ordini,exalta deschis forta, violenta, teroarea, s-a opus unui alt
extremism - comunismul luiStalin - considerat de stnga, pentru ca exercita dictatura n numele
valorilordemocratice, asociate cu deosebire clasei proletariatul industrial si partidului care sedeclara
exponentul sau.

Dupa al doilea razboi mondial, n forme si cu amplori diferite, s-au succedat,att n Europa, ct si
n America, "valuri" de stnga, respectiv de dreapta.Primul moment de referinta l-a constituit aparitia, n
anii '60, a ceea ce s-anumit "Noua Stnga", o ideologie eclectica ce si-a propus sa revitalizeze gndirea
destnga, punnd sub semnul ntrebarii unele idei marxiste (apreciau nsa scrierileumaniste ale
tnarului Marx, pe care le contrapuneau celor din perioada dematuritate), criticnd socialismul esteuropean si partidele comuniste occidentale,exprimnd totodata nencredere n politica de partid
conventionala, n sistemuldemocratic traditional - de unde o oarecare turnura anarhista.
Ca urmare, reprezentantii sai sunt apreciati n primul rnd n calitate de critici sociali. n
perioadarespectiva Noua Stnga a exercitat o influenta considerabila, determinnd constituireaunor
miscari care, nencrezatoare n potentialul revolutionar al clasei muncitoare (ideesustinuta de vechea
stnga), atribuiau rolul esential n schimbarea socialaintelectualilor si grupurilor marginale (incluznd
aici si tineretul). Aceste idei ce s-audovedit deosebit de penetrante mai cu seama datorita
lui Herbert Marcuse,considerat mentorul spiritual al acestei orientari. Miscarile aferente Noii Stngi
auzdruncinat universitatile occidentale la sfrsitul anilor '60 si au mobilizat opiniapublica americana
mpotriva razboiului din Vietnam, dar, lipsindu-le structuraorganizata si programul articulat, au ramas la
nivelul unor tendinte politice.
Replica la ideile Noii Stngi a fost data de ceea ce s-a numit "Noua Dreapta",afirmata n anii '70 si
'80, ca miscare ideologica asociata cu renastereaconservatorismului - de altfel, Irving Kristol, unul din
teoreticienii de marca aineoconservatorismului american, fusese numit "sfntul patron al Noii
Drepte".Aparuta pe fondul dificultatilor economice ce au marcat perioada n cauza, aceastamiscare
(lipsita, e adevarat de caracter unitar) a criticat ideile si practicile socialiste -si, n general cele proprii
stngii - sustinnd, ca obiectiv esential, limitarea roluluistatului n aproape toate domeniile. Desi se
considera ca Noua Dreapta s-a manifestatcu mai mare forta n SUA si Marea Britanie, unde doi lideri
politici (R. Reagan si M.Thatcher) au fost asociati acestei miscari, n fapt, ea a avut expresii semnificative
nnumeroase alte tari. n Franta, de pilda, Noua Dreapta s-a concentrat spre critica ideiide egalitate, n
principal pe considerentul ca aceasta determina uniformizarea sinivelarea sociala (dintr-o asemenea
perspectiva sunt puse pe acelasi plan crestinismul,marxismul si cultura americana - de notat ca aceasta
din urma apare ca o adevarataamenintare pentru cultura europeana traditionala).
Ultimele decenii au relevat o tendinta de atenuare a confruntarilor ntreideologii si implicit, de
atenuare a diferentierilor ntre dreapta si stnga. nca lanceputul anilor '80, Naisbitt afirma sententios:
"Stnga si dreapta n politica sunt pemoarte: aproape totul vine acum de la un centru radical" (John
Naisbitt, 1989, p. 237).si totusi, diferentierea ntre dreapta si stnga nu a cazut n desuetudine. n
Franta, depilda, se considera ca "opozitia stnga/dreapta, departe de a fi depasita, ramne ncacriteriul
major de diviziune, nu numai pentru analistii si oamenii politici, ci pentrunsasi opinia publica" (Alain
Monchablon, 1991, p. 146). Desigur, nu trebuie pierdutedin vedere unele diferente specifice ntre spatiul
politic american si cel european,acesta din urma fiind, n mod traditional, marcat mai pregnant de
factorul ideologic.
Este notabil ca, abordnd dintr-o perspectiva comparativa principaleledimensiuni ce
particularizeaza partidele politice n perioada postbelica, Arend Lijphart nominalizeaza pe primul loc ceea
ce numeste "dimensiunea socioeconomica",prin care vizeaza tocmai diferentierea ntre stnga si dreapta.
El precizeaza ca, spre deosebire de guvernarile de dreapta, cele de stnga s-aucaracterizat n mod
sistematic printr-o rata mai nalta a cresterii sectorului public aleconomiei, bugete centrale mai mari, o
mai pronuntata egalizare a veniturilor, eforturisporite pentru reducerea somajului si mai mult accent pe
educatie, asistenta medicalasi asistenta sociala (Arend Lijphart, 2000, p. 88).Spre a realiza un plus de
concretete si de nuantare, unele abordari diferentiazantre dreapta si stnga politica, pe de o parte, iar, pe
de alta parte, ntre dreapta sistnga economica(Vernon Bogdanor, ed., 1987, p. 324), preciznd:

- Stnga politica cuprinde de obicei credinta n perfectibilitatea progresiva aoamenilor, n


posibilitatea de a face omul si societatea mai buni prin influentapolitica; o atitudine favorabila fata de
schimbare si inovatie; preocuparea pentrumaximizarea libertatilor civile, pentru egalitatea n problemele
politice
si
sustinereasuveranitatii
poporului;
preocuparea
pentru
fraternitate
si
pentru
internationalism;afirmarea superioritatii ratiunii si stiintei asupra traditiei si dogmei religioase.
- Dreapta politica este mai sceptica n legatura cu posibilitatea mbunatatiriinaturii umane prin
influenta politica; e atasata mentinerii ordinii sociale, politice simorale; vede anumite virtuti n
inegalitatea sociala si economica si tinde sa sustinanationalismul; apeleaza deseori la credinte si
sentimente non-rationale, incluznd celereligioase, si afirma moralitatea traditionala a familiei.
- Stnga economica urmareste interesele muncitorului industrial si taranului,sustine interventia
statului n mecanismul pietei, alaturi de protectia sociala pentrudezavantajati.
- Dreapta economica crede n libertatea de alegere n sfera economica sifavorizeaza o economie
libera de piata, cu o minima interventie a statului; are rezervefata de sistemele de securitate sociala
organizate de stat.Fara a considera ca trasaturile mentionate sunt criterii de diferentiere cu valoare
absoluta, sa precizam ca aceste seturi de atitudini se pot combina n moduridiferite, rezultnd ideologii
sau programe politice specifice. Problema este, desigur,care anume set de atitudini se situeaza n primplan. Cu alte cuvinte, este necesaraprecizarea criteriilor esentiale n functie de care se face ncadrarea
ntr-o zona sau altaa spectrului politic, cu att mai mult cu ct dreapta si stnga au si o
puternicancarcatura extra-politica: nu numai economica, dar si culturala.
A cstigat teren punctul de vedere frecvent exprimat de politologii americanipotrivit caruia ceea ce
n prezent diferentiaza dreapta de stnga este mai cu seamagradul si natura interventiei statului n
activitatea economica si n viata sociala. Acestcriteriu pragmatic si - sa recunoastem - operational nu
exclude nsa raportarea lavalorile politice, pentru ca implica unele aspecte privind sensurile si
scopurileinterventiei statului: orice interventie presupune o anumita limitare a libertatii -problema este:
n favoarea carei valori (egalitatii, solidaritatii, ordinii etc).
Norberto Bobbio, n remarcabila sa lucrare Dreapta si stnga, formuleazadrept criteriu principal de
diferentiere tocmai raportarea la valori, mai exact laprincipiul egalitatii: n vreme ce stnga urmareste cu
prioritate sa reduca inegalitatea,dreapta considera inegalitatea o stare fireasca (Norberto Bobbio,
1999)ncercarea de a amplasa partidele politice n tipologia dreapta - stnga implicao serie de dificultati,
determinate att de evolutii uneori contradictorii, cu pendularintre cele doua pozitii, ct si de
manifestarea unor diferente pregnante ntre partide cesi au sorgintea n aceeasi ideologie sau chiar n
interiorul aceluiasi partid, precum side faptul ca, uneori, exista o considerabila distanta ntre modul de
auto-definire a unuipartid si ncadrarea ce rezulta din examinarea obiectiva a programului si politicii
sale.n cazul partidelor liberale - purtatoarele celei mai vechi dintre ideologiilecontemporane - este de
remarcat ca acestea au reprezentat stnga politica n Europasecolului al XIX-lea, pozitia lor definindu-se
initial n opozitie cu traditionalismulconservator.
Dar evolutia lor ulterioara, tot mai mult marcata (n spatiul european) deopozitia fata de partidele
socialiste, a determinat o deplasare spre centru sau chiar spredreapta (n functie si de ceilalti oponenti),
ndeosebi sub aspect economic, pentru ca,sub raport politic, ele continua sa sustina ideea de libertate si
drepturile omului. Deprecizat ca, n SUA, liberalismul nu numai ca este amplasat, de regula, n
zonastngii, ci, mai mult chiar, sensul sau este deseori unul larg, acoperind tot ceea ce seafla la stnga
conservatorismului.Partideleconservatoare sunt mai usor ncadrabile n spectrul politic, desi estemai
dificil, n cazul lor, sa se generalizeze asupra principiilor programatice, deoareceoamenii politici de aceasta
orientare se declara n mod frecvent adversari ai teoriilorabstracte, prefernd sa exprime n termeni
concreti ceea ce vor sa conserve (si aceastadifera, sub multe aspecte, de la o tara la alta). Totusi,
consecventa n sustinereatraditiilor si a ordinii sociale, n apararea proprietatii private si limitarea

interventieistatului a consacrat ncadrarea acestor partide n zona dreptei, att sub dimensiuneapolitica,
precum si sub cea economica.
Socialismul democratic occidental (social-democratia), nascut n zona stngii,repudiat si catalogat
ca fiind de dreapta de catre comunismul dictatorial, nu numai caeste recunoscut acum ca fiind de stnga,
ci, n conditiile schimbarilor fundamentaledin Europa Centrala si de Est, este considerat principal
exponent al acestei orientari,alaturi de care si gasesc sau si pot gasi locul si alte partide: comunistii (cu
oideologie ecologistii etc (Maurice Duverger, 1991). O asemenea situare nuexclude nsa diferentierea
interna a social-democratiei, care, ea nsasi, cuprindevariante de stnga, de centru si chiar de dreapta.

Aceste referiri la amplasarea partidelor n spatiul ideologiilor politice implicasi o alta problema: ce
nseamna "centrul"? Uneori i se atribuie sensuri depreciative:ar fi expresia compromisului, a carentelor
n consistenta si coerenta, a insuficienteiclarificari n legatura cu optiunile fundamentale, a evitarii
acestora, a oportunismului.Dar, dincolo de acestea, i se recunosc o serie de calitati, n sensul ca
exprimamoderatia, echilibrul, refuzul pozitiilor radicale.n zona centrului sunt frecvent amplasate
democratia-crestina si agrarianismul.Partidele crestin-democrate mbina ideile crestine despre justitia
economica si sociala(de regula, din perspectiva catolicismului, desi nu n mod exclusiv) cu
celeconservatoare favorabile valorilor si institutiilor traditionale, precum si cu celeliberale privitoare la
democratia politica, sustinnd interventionismul economic sipoliticile sociale.
n general, se situeaza n zona centrului att pentru ca mbina acestetendinte, ct si pentru ca
identifica scopul organizarii politice cu asigurarea unor"echilibre ntre individ si colectivitate" (Fr.
Chatelet, E. Pisier, 1994, p. 83). n functiede obiectivele aduse n prim-plan, uneori se ndeparteaza de
centru, deplasndu-sespre dreapta sau spre stnga.Partidele agrariene au aparut la nceputul secolului
XX, cu scopul sustineriiintereselor producatorilor agricoli si, mai general, ale sectorului rural. Pozitia lor
decentru rezulta din faptul ca apara proprietatea privata, dar cer, n acelasi timp,interventia guvernului
pentru sprijinirea agriculturii, fiind dispuse sa realizeze aliantepolitice att cu partidele situate n stnga
lor, ct si cu cele din dreapta, n schimbulsustinerii politicii lor economice.
O alta problema controversata n legatura cu diferentierea ntre dreapta sistnga se refera la
manifestarile extremiste, considerate uneori ca fiind de domeniulpatologiei sociale. Problema are relevanta
deoarece att stiintele politice, ct si opiniapublica, atunci cnd opereaza ncadrari n spectrul politic, au
n vedere mai cu seamadeosebirile transante, cele care marcheaza ndepartarea de centru. Se nscriu n
aceastasfera atitudini, pozitii rigide, ireconciliabile, care favorizeaza ceea ce Sartori numea"forta
centrifuga" n viata politica, reprezentnd o certa amenintare pentru democratie.nceputa n perioada
interbelica, prin opozitia dintre fascism si comunism, istoriaextremismului a continuat dupa al doilea
razboi mondial ndeosebi sub formaterorismului neofascist ("negru"), dar si a terorismului savrsit n
numele stngii (maicunoscute fiind "Brigazile rosii", ce s-au declarat alternativa radicala la
stngatraditionala).
S-a consacrat formula "extremele se ating", pentru a descrie convergentaacestora n refuzul
democratiei (chiar daca pe temeiuri diferite) si n utilizareaviolentei ca forma a luptei politice. De fapt,
diferentierea ntre terorismul "de dreapta"si cel "de stnga" nu are prea mare relevanta: prin mijloacele
utilizate, att terorismulintern ct si cel international, att cel de drept comun, ct si cel politic, se
situeaza nsfera criminalitatii.Dincolo de abordarile diferite, relativitatea distinctiei dintre dreapta si
stnga adevenit tot mai evidenta n ultimele decenii. La accentuarea acestei relativitati acontribuit, fara
ndoiala, si constituirea "familiilor" europene de partide, ce reunescforte politice cu traditii si prioritati
specifice fiecarei tari.

Ca urmare, majoritateagrupurilor constituite n cadrul Parlamentului European si-au asumat o


orientare decentru, centru-dreapta sau centru-stnga, n concordanta cu diversitatea interna. Estechiar
cazul celui mai numeros grup, ncepnd din 1999, Grupul Partidului Popular European si al
Democratilor Europeni, care, potrivit prezentarii de pe propriul site,"uneste fortele crestin democrate,
conservatoare, si alte forte politice de centru sicentru-dreapta". Urmatorul, ca pondere, Grupul
Socialistilor n ParlamentulEuropean, desi focalizat pe obiective specifice stngii, este marcat de optiunile
decentru-stnga, ca urmare a orientarii unor partide de referinta din componenta sa. Celde-al treilea
plasat, Grupul Aliantei Liberalilor si Democratilor pentru Europa, siaasumat orientarea de centru, chiar
daca unele partide ce-l alcatuiesc au optat pentruzona dreptei sau a centrului-dreapta.Diferentierea
dintre dreapta si stnga se manifesta n mod specific n conditiile Romniei de dupa 1989.
Atitudinea fata de interventia statutului si protectia sociala saconturat n contextul pozitiei fata
de trecerea la economia de piata: dreapta sustinedezvoltarea rapida a sectorului privat si minima
interventie a statului, protectia sociala fiind subordonata acestui obiectiv prioritar; stnga - trecerea
graduala, n care, prin interventia statului, sa se asigure echilibrul ntre evolutia economica si protectia
sociala. Pe fondul acestei diferentieri de principiu, s-a ajuns la un larg evantai al denumirilor, dar si la o
preferinta evidenta a partidelor pentru autodefinirea pozitiei cafiind de centru, centru-stnga sau centrudreapta. O asemenea amplasare poate fiinterpretata, desigur, din perspectiva strategiei electorale: o opinie
publica insuficient edificata asupra diferentierilor ideologice si a implicatiilor practice ale acestora este
previzibil ca va opta pentru forte politice carora li se poate asocia o imagine de echilibru si moderatie. Dar
preferinta pentru centru este explicabila si prin faptul caorice etapa de tranzitie necesita o serie de
clarificari ideologice succesive.
Evident, aderarea Romniei la Uniunea Europeana a determinat si va determina, n continuare,
reconsiderarea amplasarii unor partide n spectrul politic.
Bibliografie
1.Norberto Bobbio, Dreapta si stnga, Bucuresti, Humanitas, 1999.
2.Vernon Bogdanor, ed., The Blackwell Encyclopaedia of Political Institutions, Oxford, New York, Blackwell
Reference, 1987.
3.Franois Chtelet, Eveline Pisier, Conceptiile politice ale secolului XX, Bucuresti, 4.Humanitas, 1994.
5.Maurice Duverger, Europa de la Atlantic la Delta Dunarii, Omegapres, 1991.
6.Anthony Giddens, A treia cale:renasterea social-democratiei, Iasi, Polirom, 2001.
7.Arend Lijphart, Modele ale democratiei, Iasi, Polirom, 2000.
8.Alain Monchablon, Cartea cetateanului, Bucuresti, Humanitas, 1991.
9.Liliana Mihut, Dilemele stiintei politice, Bucuresti, Editura Enciclopedica, 1995.
10.John Naisbitt, Megatendinte: Zece noi directii care ne transforma viata, Bucuresti, Editura Politica,
1989.
11.Parlamentul European, http://www.europarl.europa.eu/groups/