Cutuma internationala

Contine un izvor nescris al dreptului international public fiind cel mai vechi in ordinea
istoricasi cel mai frecvent in perioada de inceput a formarii dreptului international publi.
Aceasta este definita ca o practica generala relativ indelungata si uniforma, considerata
de catre state ca exprimand o regula de conduita cu forta juridica obligatorie, iar sarcina
verificarii existentei unei cutume revine statului care o invoca.
Pricipiile genereale de drept
Sunt acele princii de drept care sunt identice sau nu difera substantial in legislatia interna
a diferitelor state, ele fiind comune marilor sisteme de dreptsi impunandu-se ca principii
fundamentalein legislatia majoritatii statelor ca notiuni intrinseci ideii de drept.
Principiile generale de drept nu trebuie sa fie confundate cu principiile fundamentale ale
dreptului internationa, ele facand pate din dreptul intern al statelor.
Jurisprudenta internationala
Reprezinta practica instantelor de judecata, asa cum aceasta rezulta din hotararile date de
acestea care au relevanta pentru existenta unei norme de drept international.

O deosebita importanta prezinta pentru dreptul international hotararile date de curtea

internationala de justitie dar si de alte instante judiciare internationale, iar uneori si de
tribunalele interne ale statelor.
Doctrina dreptului international
Reprezinta opiniile formulate de specialistii cei mai calificati in aceasta materie dar si
deforurile stiintifice intrenationale, cum ar fi Institutul de drept international, si care se impun
prin analiza stiintifica profunda a ordini normative internationale in lumina preincipiilor de drept
si a finalitatii dreptului.
Principiul etitatii
Poate fi invocat in solutionarea unor probleme internationale in lipsa unor izvoare de
drept clasice sau in situatia cand aplicarea unor prncipii de drept ar ducela solutii inechitabile.

Pricipiile dreptului international public

Principiile fundamentale ale dreptului international sunt norme de maxima generalitatecu
apicare universala a caror respectare este obligatorie pentru toate statele si care ghideaza
conduita tuturor entitatilor internationale in raporturile lor reciproce.
Din cuprinsul Chartei ONU precum si din declaratia referitoare la principiile dreptului
international privind relatiile prietenestisi cooperarea dintre state adoptata de adunarea generala a

natiunilor unite in 1970 rezulta ca dreptul international se bazeaza pe urmatoarele principii

fundamentale:
1. Principiul egalitatii suverane a statelor
2. Principiul indeplinirii cu buna credinta a obligatiilor intrnationale asumate
3. Principiul solutionarii pe cale pasnica a diferendelor internationala
4. Principiul abtinerii de a recurge la amenitarea cu forta sau folosirea fortei impotriva
integritatii teritoriale sau independentei politice a oricarui stat fie in orice alt mod
incompatibil cu scopurile Natiunilor Unite
5. Indatorirea statelor de a coopera unele cu altele conform Chartei natiunilor unite
6. Principiul egalitatii in drepturi a popoarelor si a dreptului lor de a dispune de ele insele
7. Indatorirea statelor de a nu interveni in treburile ce tin de competenta nationala a unui stat
respectiv neamestecul in treburile interne
Subiectele dreptului international public
Sunt caele entitati capabile sa participe la raporturi stabilite la nivelul societatii
intrenationale si in cadrul acestor raporturi sa fie titulare de drepturi si obligatii.
Doctrina si practica dreptului international stabilesc drept subiecte ale dreptului
international urmatoarele: statele, organizatiile internationale interguvernamentale, popoarele sau
natiunile care lupta pentru eliberare nationala, precum si alte entitati ce participa la raporturi in
cadrul societatii internationale.
Statele ca subiect de drept international
Sunt subiecte tipice fundamentale ale dreptului international constituind entitatile
politico-juridice care au dreptul nelimitat de a participa la elaborarea normelor de drept
international.
Pentru a fi subiecte de drept international, personalitatea juridica a aceastora este definita
prin urmatoarele elemente: o populatie permanent, un teritoriu determinat, o autoritate
guvernamentala si respectiv capacitatea de a intra in relatii cu alte state.
Din punct de vedere al organizarii statele pot fi unitare sau compuse, exista insa ma multe
tipuri de state compuse, respectiv: uniunea personala, uniunea reala, confederatia, federatia si
asociatia de state.
Neutraliatea statelor
Dreptul interantional recunoaste dreptul statelor ca in anumite situatii sa-si declare
neutralitatea.
Neutralitatea statelor este de 2 feluri, respectiv neutraliate clasica si nutralitate
permanenta.
Neutralitatea clasica este situatia juridica speciala in care se afla un stat care in timpu
unui conflict armat international nu ia parte la ostilitati continuind sa intretina relatii normale cu
celelalte state, inclusiv cu cele beligerante.

Statul neutruare obligatia de a nu sprijini vreun stat aflat in conflict atitudinea sa trebuind
sa se caracterizeze prin impartialitate, iar celelalte state trebuie sa ii recunoasca statutul de
neutralitate.
Neutralitate permanenta este situatia in care un stat se angajeaza sa ramana neutru fata de
orice conflicte armate care ar interveni si sa duca o politica generala in acest sens.
Un exemplu clasic de stat permanent neutru pentru o lunga perioada de timp il constituie
Elvetia.
Conceptul de neutralitate diferentiara permite pastrarea drepturilor si obligatiilor statului
neutru fata de statele angajate in conflict.
Statul neutru are dreptul si obligatia de a da ajutor victimei agresiunii sau statelor
membreale ONU ce iau parte la actiunea armata, dar numai prin mijloace care nu
implicaparticiparea la ostilitati.
Recunoasterea statelor
Reprezinta un act unilateral prin care statele admit ca ele considera o noua entitate
politico-juridica drept stat recunoscandu-i personalitatea juridica in planul relatiilor
internationale.
Recunoasterea este un act politic generator de efecte juridice. Recunosterea are un
caracter declarativ si nu constitutiv de drept, statul existand si in lipsa recunoasterii, dar neputand
avea relatii cu statele care nu il recunosc.
Recunoasterea statelor cunoaste urmatoarele forme:
- Recunoastere de drept
- Recunoastere de fapt
Recunoasterea de drept este recunoasterea deplina si definitiva a unui stat, este
irevocabila, efectele ei stingandu-se numai odata cu incetareacaltatiid e subiect de drept
international a statului recunoscut
Recunoasterea de fapt exprima o atitudine de rezerva fata de noul stat si se manifesta intrun camp mai putin larg de relatii, de obicei relatii diplomatice si comerciale de nivel redus.
Aceasta are un caracter limitat si provizoriu putand fi revocata oricand.
Din punctul de vedereal modalitatii de exprimare, recunoasterea poate fi:
Expresa
Tacita
Recunoasterea unui guvern nu pune in discutie recunoasterea statelor.
Recunaosterea guverneleor poate fi ca si in cadrul statelor de drept sau de fapt, si
respectiv expresa sau tacita.
-