CAPITOLUL 23

23.1 Obiectul şi agenţii pieţei valutare

23.2 Mecanismul pieţei valutare. Cursuri valutare. Operaţiuni

valutare

23.3 Piaţa valutară în România.

Pachet pedagogic
Piaţa valutară

PIAŢA VALUTARĂ

Afacerile economice tot mai numeroase şi diversificate care au loc între

parteneri din diferite ţări se reglează sistematic prin schimbarea unor monede
naţionale între ele pe piaţa schimburilor valutare.

23.1 Obiectul şi agenţii pieţei valutare

Piaţa valutară este un sistem de relaţii financiare prin care se desfăşoară

vânzările şi cumpărările de valută 1 (efectivă şi în cont) şi de devize 2 (trate, bilete
de ordin, cecuri etc.) exprimate în monedă străină. Această activitate reprezintă un
gen specific de comerţ, iar monedele şi devizele sunt tratate ca bunuri economice
marfare şi negociate ca atare.

Piaţa valutară sau a schimburilor valutare reprezintă totalitatea tranzacţiilor de

vânzare-cumpărare de diferiţi bani naţionali, inclusiv reglementările şi instituţiile
aferente. Această piaţă se realizează oriunde se întâlnesc cererea şi oferta de diferiţi
bani naţionali, având rolul să atragă mijloacele de plată internaţionale sub formă de
bancnote, monede divizionare, instrumente de plată şi credit emise în monedă străină.

Elementele specifice pieţei schimburilor valutare sunt: agenţii

economici autorizaţi să realizeze operaţiuni cu valută; normele legale privind
organizarea, desfăşurarea şi controlul operaţiunilor cu valută; metodologia de
determinare a cursului valutar şi de protecţie a acestora prin acţiunea băncii
naţionale; timpul în care funcţionează piaţa valutară; riscul şi profitul pe piaţa
valutară.

1
Moneda naţională a unei ţări se numeşte valută atunci când este utilizată în operaţiunile de schimb
internaţional. De exemplu, lira sterlină este moneda naţională pentru orice rezident în Anglia,
atunci când o foloseşte în operaţiuni de schimb din interiorul ţării, şi este valută atunci când se
foloseşte pentru plata unei mărfi importante.
2
Devizele reprezintă creanţe ale agenţilor economici din alte ţări sub formă de înscrisuri în monede
străine.
 Teorie economică generală ● Macroeconomie

Piaţa schimburilor valutare sau piaţa valutară implică un ansamblu de

relaţii interbancare, precum şi între bănci şi clienţii lor, ce se formează pe pieţele
internaţionale unde au loc operaţiuni cu valută sau devize ca expresie a întâlnirii
cererii şi ofertei acestora.

Pieţele valutare naţionale, privite în totalitate şi în interdependenţa lor,

formează piaţa internaţională valutară. Aceasta serveşte interese nelocalizate pe un
anumit spaţiu.
Amploarea pieţei valutare derivă din volumul activităţii bancare şi a celorlalţi
operatori care acţionează în fiecare ţară, potrivit normelor stabilite de autorităţile statale
într-o perioadă de timp.

În cadrul pieţei valutare naţionale acţionează mai mulţi agenţi sau

operatori astfel:
a. participanţii, adică băncile, firmele, instituţiile, persoanele fizice din
ţara respectivă care ordonă direct sau prin intermediari efectuarea de
către instituţiile specializate a operaţiunilor de vânzare-cumpărare, în
numele lor;
b. instituţiile specializate, adică instituţiile specializate în astfel de
operaţiuni, ca şi bursele şi agenţiile de schimb valutar. Clientela privată,
care nu participă direct pe această piaţă, poate să intervină doar prin
intermediul băncilor.
c. instituţiile de supraveghere, adică, în general, băncile centrale care
urmăresc promovarea politicii valutare naţionale şi corelarea ei cu cea
internaţională.

Pieţele valutare se supun legislaţiei specifice din fiecare ţară şi care se

corelează cu legislaţia internaţională.
Piaţa valutară are ca obiect un ansamblu de fluxuri cum ar fi: vânzarea-
cumpărarea de valute convertibile; schimbarea unei valute efective pe valută în
cont sau invers; vânzarea-cumpărarea de efecte de comerţ exprimate în euro, pe
efecte exprimate în valuta aflată în cont etc.
Euro (€) reprezintă moneda unică în cadrul Uniunii Europene, introdusă la
1 ianuarie 1999. Prin euro sporeşte considerabil rolul Uniunii Monetare în cadrul
Uniunii Europene. România a adoptat euro ca monedă de referinţă începând cu
3 martie 2003, ceea ce presupune că toate calculele economice se raportează la
moneda unică europeană.
Piaţa valutară

Pe piaţa schimburilor valutare s-au folosit anterior şi alte instrumente, ca ECU

(European Currency Unit), DST (Drepturi Speciale de Tragere) etc., având mecanisme
proprii, cu avantaje şi limite inerente, reflectate în derularea interdependenţelor
internaţionale.

Piaţa valutară are un important rol în dezvoltarea schimburilor economice

internaţionale, fiind la rândul ei influenţată de acestea prin diverşi factori de natură
economică, monetar-financiară, tehnico-ştiinţifică etc., ceea ce se reflectă în
cererea şi oferta valutară.

Cererea şi oferta de valută se constituie pe baza unor procese specifice ce ţin de

evoluţia economiilor naţionale şi relaţiilor economice internaţionale. Ele îşi au sorgintea
în funcţiile banilor şi a mecanismului de acţiune a sistemului economico-valutar.

Cererea exprimă nevoia de valută ce poate fi satisfăcută prin actele de

cumpărare în conformitate cu normele pieţei valutare şi cu mişcarea cursului de
schimb. Cererea de valută se formează de către agenţii economici în următoarele
împrejurări: pentru extinderea activităţilor economice; pentru interese speculative
de profit; pentru scopuri de protejare sau apărare împotriva unei dinamici
nefavorabile a cursului de schimb al diverselor monede naţionale. Cererea de valută
reiese din operaţiunile de import, din prestările de servicii realizate în ţară de
agenţii economici străini, ca şi din ieşirile de capital naţional.

Oferta exprimă disponibilităţile valutare care pot fi vândute, în condiţiile

unui anumit curs de schimb. Oferta de valută se formează pe baza depozitelor
bancare şi a numerarului persoanelor fizice şi juridice ca agenţi economici, care
acţionează în comerţ, agricultură, industrie, asigurări, turism etc., numerarul fiind
nesemnificativ în procesul de constituire a ofertei valutare. Pe piaţa naţională a
schimburilor valutare, oferta rezultă îndeosebi de la exportatorii de bunuri, de la
agenţii economici care execută servicii în altă ţară şi din intrările în ţară, sub
diverse forme ale capitalului străin. Oferta se transpune în fapt prin transferul
valutei din depozitele bancare la ordinul vânzătorului, la dispoziţia cumpărătorului.
Banca operează atât în contul propriu, cât şi în contul clienţilor săi.
În prezent, au loc mutaţii importante privind structura, dimensiunile şi
dinamica pieţei valutare, în corelaţie cu cerinţele şi posibilităţile diferiţilor subiecţi
ai acesteia, interesaţi de furnizarea sau obţinerea instrumentelor de plată şi de credit
mondial actual (vezi figura 23.1).
 Teorie economică generală ● Macroeconomie

Extinderea
activităţilor
economice Depozite bancare
şi bani
ai agenţilor
Interese speculative economici
de profit

Cererea Oferta Exportul

Apărarea de bunuri
de valută de valută
de cursul economice
de schimb
nefavorabil
al unor monede Servicii executate
naţionale de agenţii
economici
în altă ţară

Operaţiuni
de import PIAŢA
VALUTARĂ Intrări în ţară
de capitaluri străine
Servicii realizate
în ţară de agenţii
economici străini

Ieşiri de capital
naţional

CURSUL
DE SCHIMB

Factori internaţionali:
- raportul dintre cererea şi
Factori interni: oferta de bani pe piaţa
- factori ce ţin de activitatea externă
economică producătoare - starea balanţei de plăţi
de bunuri economice externe
- factori monetari - factori economici,
- factori social-politici financiari, sociali, politici,
- factori psihologici. psihologici, caracteristici
economiei mondiale.

Figura 23.1 Piaţa valutară

Piaţa valutară

Agenţii economici dintr-o ţară, având monedă convertibilă, pot apela mai
intens la piaţa valutară ca subiecţi de diferite categorii, obţinând valuta de care au
nevoie pentru stingerea unor obligaţii reieşite dintr-o afacere economică. În funcţie
de interesul ce-l are de satisfăcut, agentul economic optează pentru o anumită
modalitate de valorificare a valutei pe care o deţine.
În acest fel, prin intermediul pieţei valutare se pot obţine valutele solicitate
de decontările în cadrul interdependenţelor economice internaţionale. De aceea,
funcţionează pieţele importante în ţările cu economie cu piaţă concurenţială
dezvoltată, cum sunt, de exemplu, cele din: New York, Chicago, Detroit, Londra,
Frankfurt, München, Paris, Milano, Napoli, Bruxelles, Amsterdam, Zürich,
Montreal, Tokyo, Singapore etc.
Pieţele valutare au un puternic caracter integrat, datorită mijloacelor
moderne de telecomunicaţii, care permit cunoaşterea informaţiilor de piaţă şi
influenţarea deciziilor privind formarea cererii şi ofertei de valută. Viteza de reacţie
pe piaţa valutară este foarte mare, iar influenţele ei se propagă la scară mondială.
Piaţa valutară se implică în operaţiuni de credit internaţional, în
mecanismele societăţilor multinaţionale, reflectând convenirea valutară sistematică
între parteneri. Ea influenţează şi, totodată, este influenţată cantitativ, calitativ şi
structural de integrarea internaţională şi globalizare.

23.2 Mecanismul pieţei valutare. Cursuri valutare

Operaţiuni valutare

Mecanismul pieţei valutare reprezintă ansamblul de norme, principii,

operaţiuni, cursuri şi instrumente interdependente care servesc la corelarea
intereselor purtătorilor cererii şi ale purtătorilor ofertei de valută, în timp şi spaţiu.
Acest mecanism este influenţat substanţial de convertibilitatea internaţională a
monedelor naţionale.

În prezent, în accepţiunea Fondului Monetar Internaţional, convertibilitatea

reprezintă dreptul rezidenţilor şi nerezidenţilor de a schimba moneda naţională cu altă
monedă străină, în mod liber, prin vânzarea-cumpărarea pe piaţă fără nici o restricţie.
Aceasta înseamnă că moneda convertibilă are proprietatea legală de a se schimba liber
prin vânzare-cumpărare pe piaţa valutară, nelimitat şi fără restricţii privind cantitatea
schimbată, scopul schimbului, adică pentru plăţi sau transferuri specifice tranzacţiilor
comerciale ori necomerciale, precum şi fără restricţii privind subiectul care realizează
schimbul.
 Teorie economică generală ● Macroeconomie

În contextul sistemului monetar actual, convertibilitatea nu mai presupune

nici o legătură cu un etalon de raportare, adică este abandonată legătura cu
schimbarea în aur. Convertibilitatea implică însă un ansamblu de cerinţe
economice, monetare, juridice, organizatorice care trebuie realizate de fiecare ţară
pentru moneda proprie, astfel încât aceasta să fie acceptată pe piaţa valutară
internaţională.

Convertibilitatea nu este un scop în sine, ci se corelează cu starea şi evoluţia

economiei naţionale, fiind o latură esenţială şi o pârghie economico-financiară principală
pentru economia cu piaţă concurenţială.

Mecanismul pieţei valutare implică schimburi sistematice de valute.

Schimbul valutar necesită compararea valorică a unităţilor monetare
naţionale cu ajutorul unui raport care se numeşte rată de schimb valutar, curs de
schimb, raport de schimb sau curs valutar 3 .

Cursul valutar reprezintă preţul unei monede naţionale sau internaţionale

exprimat în altă monedă naţională cu care se compară valoric în anumite condiţii de
spaţiu şi timp. Aceasta reflectă cantitatea de monedă străină ce se primeşte în schimbul
unei unităţi de monedă naţională sau cantitatea de monedă naţională ce revine la o
unitate de monedă străină, în condiţiile asupra cărora s-a convenit, exprimându-se astfel
valoarea monedelor respective.

Cursurile valutare pot fi grupate în diferite categorii, în funcţie de cerinţele

analizei şi proiecţiei economice, avându-se în vedere mai multe criterii, începând
cu modul de formare.
Problema formării cursului valutar este esenţială. Aceasta trebuie să ţină
seama de un sistem de factori între care se înscriu: paritatea monetară, puterea de
cumpărare a monedei naţionale etc. Paritatea este expresia raportului valoric
dintre două monede naţionale, care se determină prin raportarea lor cantitativă pe
baza definirii legale a fiecăreia. Paritatea valutară se exprimă într-o valută de
rezervă cu funcţii de bani internaţionali.
Cursurile valutare oscilează zilnic, în funcţie de un ansamblu de factori
legaţi de tehnicile valutare, de politica valutară promovată de statele lumii, de
psihologia partenerilor valutari ş.a. O asemenea oscilaţie se relevă fie în
deprecierea unor valute, adică o pierdere a puterii de cumpărare, fie în aprecierea

3
În cele ce urmează vom folosi noţiunea de curs valutar, considerând celelalte accepţiuni subînţelese.
Piaţa valutară

unor valute, respectiv o creştere a puterii de cumpărare, ceea ce influenţează

evoluţia schimburilor economice internaţionale 4 .
Banca Naţională a României publică, chiar în absenţa licitaţiilor, un curs
propriu cu caracter orientativ, calculat ca o medie ponderată a tuturor tranzacţiilor
încheiate în ajun de băncile comerciale.
Casele de schimb valutar autorizate pot cumpăra sau vinde valută
nelimitat, de la bănci pentru clienţi.
Prin crearea şi funcţionarea pieţei valutare interbancare în ţara noastră se
realizează o apropiere de pieţele valutare din ţările în care tranzacţiile au loc în
monede integral convertibile.
Exprimarea cursului valutar 5 se face într-o manieră specifică, denumită şi
metoda de cotare. Aceasta înseamnă exprimarea cursului valutar pentru anumite
monede, în funcţie de variaţia cererii şi ofertei pe piaţă. Cotarea poate fi: cotare
directă şi cotare indirectă. Cotarea directă constă în faptul că preţul unei unităţi
fixe de valută străină, adică 1, 10, 100, 1.000 etc., se exprimă în monedă naţională.
Această metodă de cotare este utilizată în majoritatea ţărilor pe pieţele lor valutare.
Cotarea indirectă constă în faptul că preţul unei monede naţionale se exprimă în
valută străină. Această metodă de cotare este utilizată pe pieţele valutare din
Anglia, Canada etc.
Multiplele aspecte privind cursul valutar dintr-o ţară sunt prevăzute în
regimul valutar al acestei ţări.

Regimul valutar cuprinde totalitatea măsurilor de ordin tehnico-valutar şi a

reglementărilor adoptate dintr-o ţară, cu privire la proprietatea asupra valutei, la
convertibilitatea, organizarea şi funcţionarea pieţei valutare.

O componentă esenţială a oricărui regim valutar o reprezintă tipul de curs

valutar. În ultimii ani s-au manifestat următoarele variante ale acestuia:
a) flotarea independentă, cu diferite grade de libertate sau administrare:
SUA, Japonia;
b) flotarea limitată sau evoluţia în cadrul unei marje prestabilite: SME;
c) fluctuarea controlată (managed float) sau cursul legat (peg) de o valută
forte sau de un coş valutar: ţările cu economia în tranziţie.

4
Vezi Ioan Popa, op. cit., pag. 51 şi următoarele.
5
Vezi I. M. F. International Financial Statistics. Washington. DC, XXXVIII, nr. 4, 1985, pag. 19 şi
următoarele; Alexandru Puiu, Managementul în afaceri economice internaţionale, Editura
Independenţa Economică, 2004
 Teorie economică generală ● Macroeconomie

Ca situaţii extreme, dar devenite modele teoretice, relevăm inconvertibili-

tatea externă totală, ceea ce implică monopolul statului asupra valutei, şi flotarea
pură, în cazul în care singurul angajament al băncii centrale este acela de a nu
interveni, cursul de schimb fiind determinat în exclusivitate de piaţă. Flotarea pură,
departe de a permite o ajustare automată suplă, este însoţită de fenomene de
supraajustare, foarte nefavorabile pentru întreprinderi. Cel mai adesea flotarea este
impură, chiar şi fără a fi obligate, băncile centrale intervin pentru a menţine un
anumit nivel al parităţii.
Operaţiuni pe piaţa valutară. Acestea constituie elementul central al
mecanismului ce contribuie decisiv la îndeplinirea funcţiilor specifice ale pieţei
valutare în cadrul sistemului economic.

Operaţiunile pe piaţa valutară se efectuează în număr mare şi într-o gamă

diversificată. Ele se realizează în cea mai mare parte de către bănci. În scopul efectuării
operaţiunilor cu monedele convertibile, băncile determină cursul de cumpărare şi cel de
vânzare pentru moneda naţională, pe care le aduc la cunoştinţa publicului prin afişarea
cu ajutorul echipamentelor electronice moderne şi, totodată, se fac cunoscute prin
telefon clienţilor.

Banca manevrează cursul valutar pentru a stimula, după caz, vânzarea sau
cumpărarea de valută, obţinând câştig din diferenţa dintre cursul de vânzare şi
cursul de cumpărare.
Operaţiunile pe piaţa schimburilor valutare, după conţinutul lor, sunt:
operaţiuni la vedere şi operaţiuni la termen. Acestea sunt cele mai numeroase
operaţiuni şi au multiple aspecte specifice, astfel încât teoria şi practica
schimburilor valutare apreciază că ar fi vorba chiar de două pieţe, una la vedere şi
alta la termen.

Operaţiunile valutare la vedere (spot) constau în cumpărare sau vânzare de valută

ce trebuie schimbată, efectiv, în limitele de maximum 48 ore lucrătoare din momentul
încheierii tranzacţiei. Acestea se mai numesc şi operaţiuni curente, fiind cele mai
numeroase în cadrul schimburilor de valută în cont.

Operaţiunile la vedere facilitează relaţiile de export-import, deoarece

fiecare agent economic de pe o piaţă valutară naţională are interesul să cumpere
sau să vândă o valută, în corelaţie cu o nevoie imediată, rezultată dintr-o afacere de
import sau de export. De asemenea, operaţiunile la vedere contribuie la
reglementarea unor decontări financiare privind investiţiile directe, investiţiile de
Piaţa valutară

portofoliu (titluri de valoare), anumite plasamente de capital pe termen scut,

schimbarea dimensiunilor sau structurii unor operaţiuni etc.

Operaţiuni valutare la termen (forward) reprezintă vânzarea şi cumpărarea de

valută ce se tranzacţionează la cursul stabilit în momentul contractării şi se finalizează
prin livrarea valutei şi plata ei la un termen ulterior (scadenţă) mai mare de 48 de ore
lucrătoare, fixat atunci când s-a încheiat contractul.

Asemenea operaţiuni sunt, în principal, operaţiuni prin care un agent

economic se asigură, din momentul încheierii contractului, că la data plăţii va
dispune de sume în valută necesară. Tot operaţiuni forward sunt şi cele iniţiate ca
protecţie împotriva riscului valutar. Ca excepţie apar şi tranzacţiile speculative de
acest gen, care urmăresc doar câştigul din diferenţa de curs.
Băncile efectuează şi alte operaţiuni prin care se influenţează eficienţa
proprie, lichiditatea la diferite niveluri economice, starea datoriei externe etc.

23.3 Piaţa valutară în România

În condiţiile economiei româneşti, piaţa valutară se creează şi se

maturizează prin contribuţia hotărâtoare a Băncii Naţionale, care împreună cu alte
instituţii publice asigură reglementările corespunzătoare şi respectarea acestora. Ea
autorizează agenţii pieţei valutare şi urmăreşte modul în care îşi îndeplinesc
atribuţiile, ca intermediari financiari-valutari pentru ceilalţi agenţi economici.

Piaţa valutară în ţara noastră a început să se formeze în anul 1990,

printr-un proces complex al cărui efect a fost trecerea la convertibilitatea leului, la
început în condiţii foarte restrictive. Ulterior, unele restricţii au fost înlăturate, îndeosebi
după luna august 1994, iar în prezent se înregistrează apropieri vizibile de caracteristicile
pieţei valutare veritabile.

În România piaţa valutară se compune din:

1) piaţa valutară interbancară rezervată operaţiunilor de vânzare-

cumpărare de valută, desfăşurate de persoane juridice;

2) piaţa caselor de schimb valutar rezervată operaţiunilor de vânzare-

cumpărare de valută, desfăşurate de persoane fizice.
 Teorie economică generală ● Macroeconomie

Piaţa valutară interbancară reprezintă o piaţă continuă în care se efectuează

vânzări şi cumpărări de valute la vedere (spot) şi la termen (forward), contra monedei
naţionale, la cursuri de schimb determinate liber de intermediari autorizaţi de Banca
Naţională să participe în nume şi cont propriu sau în nume propriu şi în contul clienţilor.

Mecanismul de vânzare-cumpărare de valută se realizează la nivelul

băncilor comerciale, respectându-se anumite principii, cum sunt: concentrarea
ordinelor de vânzare-cumpărare de valută de băncile comerciale autorizate, adică
funcţionarea unei pieţe descentralizate; responsabilitatea băncilor de a pune la
dispoziţia clienţilor, la cererea lor, preţuri de vânzare şi de cumpărare pe care le-au
calculat, adică obligaţia băncii de „a face piaţa”; lărgirea sferei de cuprindere a
operaţiunilor valutare, atât a celor la vedere (spot), cât şi a celor la termen
(forward), operaţiunile la termen trebuind să fie cel puţin pentru 1, 3 şi 6 luni.
În conformitate cu regimul valutar, piaţa valutară este flexibilă şi
cuprinzătoare. Clienţii au posibilitatea să solicite băncilor autorizate vânzarea sau
cumpărarea, beneficiind de informaţia de preţ de vânzare (preţul cerut) pentru cei
care cumpără şi de informaţia de preţ de cumpărare (preţ oferit), pentru cei care
vând valută băncii respective, putând să motiveze o operaţiune de cont curent
pentru a participa pe piaţa valutară.
Băncile pot funcţiona, după caz, ca brokeri (în nume propriu, însă în contul
clientului) şi ca dealeri (în nume propriu şi pe cont propriu).

Piaţa caselor de schimb valutar funcţionează paralel cu piaţa interbancară, pentru

vânzare-cumpărarea de către populaţie.
România realizează deocamdată convertibilitatea limitată internă a leului. Aceasta
înseamnă că leul se poate schimba liber pe orice valută numai în interiorul ţării noastre.
Convertibilitatea leului este limitată la operaţiuni de cont curent.

Întărirea şi consolidarea monedei naţionale, precum şi trecerea la

convertibilitatea deplină a leului depind de amploarea şi perfecţionarea pieţei
valutare. În acest context se impune dezvoltarea pieţei valutare, acordându-se
prioritate pieţei interbancare. Pentru atingerea unor astfel de obiective sunt
necesare acţiuni eficace pentru consolidarea economiei naţionale, creşterea
capacităţii ei de a produce bunuri materiale, servicii şi informaţii de calitate, într-o
structură modernă, competitive pe piaţa mondială.

În esenţă, cursul valutar în România, aşa cum arată experienţa mondială, reflectă
gradul de competitivitate a economiei naţionale, întemeiat pe un nivel corespunzător de
eficienţă, productivitate, rentabilitate, începând de la nivelul microeconomic.
Piaţa valutară

De aceea înfăptuirea consecventă a reformei economice, fundamentată mai

ales pe privatizare, restructurare şi eficientizare, determină puterea şi stabilitatea
monedei naţionale, obţinerea unor performanţe economico-sociale validate de
competitivitatea internaţională.
Trecerea la EURO ca monedă de referinţă pentru cursul leului implică
realizarea obiectivelor înscrise în capitolul special de negociere cu Uniunea
Europeană cum sunt: consecvenţa României în coordonarea reformelor economice,
politica fiscală, monetară şi a cursului de schimb, adoptarea acquis-ului comunitar
în privinţa armonizării prevederilor referitoare la independenţa băncii centrale, la
eliminarea finanţării directe a deficitelor temporare ale trezoreriei de către BNR şi
a accesului privilegiat al instituţiilor publice la resursele financiare. Toate acestea
ţin şi de politica valutară.
Politica valutară reprezintă ansamblul obiectivelor, instrumentelor,
măsurilor, metodelor şi procedeelor stabilite pe baza unei teorii coerente prin care
statul influenţează cererea şi oferta de valută şi devize.
Politica valutară a României constituie astfel un segment esenţial al
politicii economice generale. Ea are un grad ridicat se senzitivitate publică şi o
specificitate deosebită, datorită deschiderii din ultimul deceniu a economiei noastre
la schimbările internaţionale tot mai ample şi mai diversificate. De funcţionarea
pieţei valutare, în acord cu politica valutară, depind în mare măsură capacitatea
firmelor româneşti de a-şi ameliora competitivitatea externă, precum şi
atractivitatea pieţei româneşti pentru investitorii străini şi însăşi continuarea
procesului de integrare benefică în Uniunea Europeană.

PACHET PEDAGOGIC

CUVINTE-CHEIE

• Piaţă valutară • Operaţiuni valutare la termen (forward)

• Valută • Agent al pieţei valutare
• Devize • Mecanismul pieţei valutare
• Cerere de valută • Regim valutar
• Ofertă de valută • Politica valutară
• Convertibilitate internaţională • Flotare independentă
• Curs valutar • Flotare limitată
• Operaţiuni valutare la vedere (spot) • Flotare controlată
 Teorie economică generală ● Macroeconomie

ÎNTREBĂRI

ƒ Ce reprezintă valuta şi ce reprezintă devizele?

ƒ Analizaţi comparativ cererea şi oferta de valută.
ƒ Ce este piaţa valutară?
ƒ Definiţi cursul valutar.
ƒ Ce sunt operaţiunile valutare la vedere? Dar cele la termen?
ƒ Ce este agentul pieţei valutare?
ƒ Ce înseamnă mecanism de funcţionare a pieţei valutare?
ƒ Ce rol are cursul valutar în funcţionarea pieţei valutare?
ƒ Ce reprezintă convertibilitatea internaţională?
ƒ Ce este regimul valutar?
ƒ Explicaţi relaţiile între diferitele categorii de agenţi ai pieţei valutare.
ƒ Caracterizaţi piaţa valutară în România.

APLICAŢII

1. Totalitatea tranzacţiilor de vânzare-cumpărare de bani naţionali, inclusiv

reglementările şi instituţiile aferente reprezintă:
a) piaţa mondială;
b) comerţul internaţional;
c) piaţa bunurilor cu grad ridicat de complexitate;
d) piaţa de capital;
e) piaţa valutară.

2. Piaţa schimburilor valutare constă în:

a) vânzare-cumpărare de bani aparţinând diferitelor ţări;
b) tranzacţii cu titluri de valoare;
c) comerţ invizibil;
d) vânzarea-cumpărarea de bunuri economice între parteneri din diverse ţări;
e) deficitul balanţei de plăţi externe.

3. Euro este:
a) o monedă naţională;
b) un echivalent monetar al unor ţări dezvoltate;
c) o monedă de schimb doar pentru ţările în tranziţie;
d) o monedă unică pentru o uniune economică internaţională;
e) o simplă unitate monetară de cont.

4. Când B.N.R. cumpără dolari:

a) se măreşte masa monetară în circulaţie;
b) se reduce masa monetară în circulaţie;
c) masa monetară în circulaţie rămâne constantă;
d) se diminuează rezerva valutară a ţării;
e) se accentuează deficitul balanţei de plăţi externe.
Piaţa valutară

5. Pe piaţa valutară se realizează:

a) operaţiuni de finanţare şi refinanţare;
b) tranzacţii la vedere şi la termen cu titluri de valoare;
c) tranzacţii la vedere şi la termen cu acţiuni;
d) tranzacţii la termen cu obligaţiuni;
e) tranzacţii la vedere şi la termen cu valute.

6. Cursul valutar anunţat zilnic de către B.N.R. este:

a) cursul la care se desfăşoară toate tranzacţiile pe piaţa valutară;
b) cel mai ridicat curs al pieţei valutare;
c) cel mai redus curs al pieţei valutare;
d) media cursurilor valutare ale tranzacţiilor pe piaţa valutară;
e) cursul valutar obligatoriu pentru toţi agenţii economici.

7. Dacă cererea pe piaţa valutară este mai mare decât oferta atunci:
a) moneda naţională se întăreşte în raport cu valuta;
b) moneda naţională se depreciază în raport cu valuta;
c) moneda naţională se apreciază în raport cu valuta;
d) cursul valutar exprimat în unităţi de monedă naţională pe unitatea de valută se
reduce;
e) banca centrală trebuie să cumpere valută.

8. Dacă oferta este mai mare decât cererea pe piaţa valutară, atunci:
a) moneda naţională slăbeşte în raport cu valuta;
b) moneda naţională se depreciază în raport cu valuta;
c) moneda naţională se apreciază în raport cu valuta;
d) cursul valutar exprimat în unităţi de monedă naţională pe unitatea de valută
creşte;
e) banca centrală trebuie să vândă valută.

9. Adevărat sau fals? „Cursurile valutare oscilează zilnic, în funcţie doar de factori ce
ţin de tehnicile valutare”.

10. Adevărat sau fals? „Mecanismul pieţei valutare implică schimburi sistematice între
diferite monede naţionale”.