Sunteți pe pagina 1din 9

Bazele finanţelor personale

sau
cum să-ţi gestionezi inteligent banii
(de Luca Dezmir)

Cuprins
Atenţionare
Ce înseamnă finanţele personale
Nu există finanţe personale fără surse de venit
Cheltuieli - de ce, pe ce, cît ?
Cum să-ţi creezi un fond de rezervă ?
Balanţa venituri-cheltuieli sau circuitul banilor
Secretul reuşitei financiareLa ce sînt bune investiţiile
Ce faci dacă ai ciştigat la loto ?
Încheierea înseamna Începutul
Credite şi bibliografie

ATENŢIONARE
Această carte electronică are scop pur informativ. Conţinutul ei nu trebuie considerat a fi
un material pe baza căruia se pot lua decizii financiare. Pentru aceasta vă recomand să
studiaţi literatura de specialitate şi să consultaţi un specialist în domeniul financiar
contabil.
Dreptul de copyright asupra textului acestei cărţi electronice aparţine în totalitate deţinătorului blogului
Milionarul Mioritic. Reproducerea sa, parţială sau în întregime, pe orice tip de suport se poate face numai cu
acordul proprietarului.

Ce înseamnă finanţele personale


Termenul vine din engleză, în original fiind personal finance. El defineşte totalitatea
cunoştinţelor necesare cetăţeanului de rînd pentru a putea să-şi administreze cu succes
banii.

De ce să te oboseşti învăţînd noţiunile de bază ale finanţelor personale?

Informaţia înseamnă putere.Banii înseamnă putere. Dacă vrei să ai putere asupra vieţii
tale, învaţă să controlezi banii. Dacă nu o faci, banii te vor controla pe tine.

Ca în orice domeniu al activităţii umane, abilităţile financiare pot fi moştenite (te naşti cu
ele) sau pot fi dobîndite (prin învăţare). Din păcate, talentul financiar este mai puţin întîlnit
la copii decît talentul muzical. Dar este mult mai uşor să înveţi să-ţi gospodăreşti banii
decît să înveţi să cînţi la un instrument muzical.În finanţele personale există o colecţie nu
prea mare de termeni de specialitate şi cîteva reguli de bază care trebuie urmate. Dacă le
cunoşti şi le aplici, poţi să ai o situaţie financiară bună şi, cu puţin noroc, să ajungi bogat.

1
În schimb, în muzică îţi trebuie talent şi multă muncă pentru a ajunge muzician. Dacă te
uiţi în jurul tău, vei vedea oameni cu o inteligenţă sau o cultură sub nivelul tău, dar care se
scaldă în bani. Ţi se pare o nedreptate. Această situaţie apare deoarece acele persoane
folosesc principiile de bază ale finanţelor personale, pe cînd tu nu le cunoşti sau nu le
aplici.Ce crezi, merită să citeşti mai departe?

Nu există finanţe personale fără surse de venit


Finanţele personale se ocupă cu administrarea banilor. Dacă nu faci bani, n-ai ce să
administrezi! Aceasta este prima regulă de bază în finaţele personale: îţi trebuie o
sursă de venit. Nu există decît patru modalităţi de a face bani. Robert Kiyosaky, unul
dintre cei mai de succes autori de carti despre educaţia financiară personală, ne propune
Cadranul banilor. Conform acestuia, poţi face bani fiind:

1.angajat

2.liber profesionist

3.patron

4.investitor

Angajat
Angajatul munceşte pentru o firmă vînzîndu-şi abilităţile (fizice sau intelectuale) contra
unei sume de bani.Avantaje:

•ţi se spune ce trebuie să faci


•nu trebuie să te preocupe căutarea de persoane sau firme dispuse să plătească
pentru abilităţile tale (ai găsit, e vorba de firma care te-a angajat)
•primeşti concediu de odihnă plătit de angajator
•primeşti concediu medical plătit de angajator
•parte din contribuţiile la pensie şi asigurări sociale sînt suportate de angajator
•ai un orar fix de lucru

Dezavantaje:

•munca ta nu este retribuită corespunzător; patronul te plăteşte mai puţin decît


valorează serviciile tale (pentru că aşa realizează profitul)
•eşti obligat să vii zilnic la lucru, conform orarului
•de cele mai multe ori nu poţi să-ţi iei concediu cînd vrei tu
•ai şefi

Liber profesionist
Este cunoscut în lumea anglo-saxonă sub denumirea de self employed (greu de tradus, ar
putea însemna cel-care-se-angajează-pe-sine). Exemple: medici, avocaţi, notari, arhitecţi
dacă lucrează într-un cabinet propriu.

2
Avanjaje:

•eşti retribuit conform abilităţilor tale


•îţi stabileşti preţul la care te vinzi
•îţi stabileşti orarul de lucru
•îţi stabileşti programarea şi durata concediilor

Dezavantaje:

•îţi plăteşti concediile


•îti plăteşti contribuţiile la pensie şi asigurări de sănătate
•cînd pleci în concediu pleacă şi sursa ta de venit
•cîştigurile tale sînt limitate (eşti o persoană şi poţi să munceşti cel mult 24 de ore
din 24, 7 zile pe săptămînă; asta în cazul în care nu dormi, nu mănînci, etc.)
•trebuie să-ţi găseşti singur clienţii dispuşi să plătească pentru serviciile tale

Patron
Este ocupaţia care îţi permite să faci foarte mulţi bani. Bill Gates, patronul Microsoft, este
la ora actuală cel mai bogat om din lume.

Avantaje:

•posibilităţile de cîştig sînt limitate doar de abilităţile tale


•nu ai şef
•poţi să-ţi foloseşti la maximum calităţile de conducător şi imaginaţia creatoare
•un patron adevărat ştie sa delege, inclusiv conducerea firmei; poate să-şi ia
vacanţă cînd doreşte

Dezavantaje:

•pornirea firmei necesită un efort deosebit


•îţi trebuie o serie de calităţi şi abilităţi care sînt puţin întîlnite şi se cultivă greu (de
conducere, de analiză şi sinteză, de motivare a oamenilor, de management,
putere de convingere, viziune, motivaţie deosebită, etc.)
•este o activitate care, dacă o laşi, îţi poate consuma tot timpul disponibil şi în plus
•este stresantă

Investitor
Este metoda de a face banii în care ai cel mai mare control asupra resurselor, a timpului
tău şi cea mai mare libertate de alegere. Warren Buffet, un investitor legendar, a fost
(înainte să-şi doneze mare parte din avere, începînd din anult 2006) pe locul doi în topul
celor mai bogaţi oameni din lume.

Avantaje:
1

3
•poţi să alegi din multele tipuri de investiţii pe cea care îţi place sau se potriveşte
personalităţii tale
•poţi dedica acestei activităţi atît timp cît doreşti
•investiţiile îţi permit să ai stilul de viaţă pe care îl doreşti
•nu necesită abilităţi extraordinare de conducere şi management

Dezavantaje:

•trebuie să ai o încredere deosebită în forţele tale; puterea investitorului vine din


capacitatea lui de a trece peste obstacole prin voinţă proprie mai mult decît prin
abilităţi intelectuale deosebite - intotdeauna poţi angaja un consultant care să te
inveţe ce să faci intr-o anumită situaţie.

Indiferent cum îţi faci banii, ei trebuie făcuţi. Nu există "cea mai bună metodă de a face
bani" ci metoda care ţi se potriveşte. Alege cu mintea, confirmă cu inima.

Cheltuieli - de ce, pe ce, cît ?


Banii trebuie să circule. Acesta este un principiu foarte important, intrat în circuitul urban al
"lozincilor valabile" şi e cît se poate de adevărat.Am citit în cartea "Tao al banilor" o
comparaţie foarte plastică a banilor.

Banii sînt ca apa.Dacă apa stă, se formează o baltă. Apa îşi pierde claritatea, începe să
fie năpădită de plante şi să miroase urît. Dacă o bei te poţi îmolnăvi.Apa curgătoare este
limpede, curată, răcoroasă, spală totul în calea ei, curge nestingherită, pe calea minimei
rezistenţe. Are o putere de neoprit, poate eroda stînca. Apa de izvor e bună de băut,
astîmptără setea şi te apară de boli (apa minerală).Banii sînt o formă de stocare a
energiei, ei sînt potenţialitate pură. Energia se stochează greu şi are tendinţa să-şi piardă
din putere prin înmagazinare.Există două extreme. Ambele trebuie evitate. Nu stocaţi
banii. De asemenea, nu lăsaţi banii să curgă liberi. Se risipesc într-o clipă.Banii se
cheltuie pe diferite lucruri, de la cele de strictă necesitate la cele destinate sufletului şi
minţii.Cheltuielile sînt:

1) pentru trup, ca nevoi de supravieţuire (cazare, masă), de perpetuare a speciei (sex),


sănătate
2) pentru minte - tot ce e legat de cultură: cărţi, filme, muzică...
3) pentru suflet - legat de nevoile noastre psihologice: dragoste (familie), prieteni, nevoia
de securitate, de apreciere, de respect din partea altora, de respect de sine, încredere de
sine...

Această înşiruire nu respectă ordinea priorităţilor. Abraham Maslow ne propune piramida


nevoilor (imaginea din pagina anterioară), cele puse la bază fiind cele mai puternice (au
prioritate mai mare -cum sînt hrana, apa, sexul etc.) iar cele din vîrful piramidei sînt lăsate
la urmă pe scala necesităţilor.De-a lungul timpului am întîlnit o mulţime de oameni şi am
observat un lucru foarte interesant: de multe ori această structurare piramidală nu este
respectată. Sînt oameni care îşi plăteau cu greu întreţinerea dar aveau ultimul tip de
celular. Pentru ei recunoaşterea celorlaţi şi nevoia de a se simţi importanţi era mai mare
decît nevoia unui adăpost!Am făcut această scurtă descriere a nevoilor umane pentru a
vă arăta că şi cheltuielile trebuie împărţite în mai multe categorii, în funcţie de importanţa
lor:

4
1) cheltuieli de primă importanţă: cele legate de casă - întreţinere (apă, căldură, curent,
etc.), chirie/rată la casă, mîncare, sănătate (medicamente, tratamente medicale), rate la
creditele luate şi ultima, dar printre cele mai importante, bani pentru fondul de rezervă
1
2) cheltuieli de importanţă secundara: îmbrăcăminte, rechizite pentru copii, concedii,
comunicaţii, televiziune, internet, transport

3) celelalte cheltuieli (restul, care nu se încadrează în primele două)

Întotdeauna alocaţi bani pentru categoria numărul 1 apoi, dacă mai rămîn bani, alocaţi
pentru categoria numărul 2 şi, în final, dacă mai rămîn bani, pentru categoria numărul 3.
Dacă nu respectaţi această ordine de priorităţi veţi avea de suferit, mai devreme sau mai
tîrziu.

Cum să-ţi creezi un fond de rezervă


Fondul de rezervă este deosebit de important. El conţine bani folosiţi EXCLUSIV în
situaţiile de criză.

Aceşti bani NU TREBUIE FOLOSIŢI PENTRU:

•orice cheltuieli din categoriile 2 sau 3 , explicate în capitolul anterior


1
•orice cheltuieli din categoria 1 dacă mai există bani sau pot fi împrumutaţi de la
prieteni, rude, etc.

Banii din fondul de rezervă sînt bani pentru situaţiile speciale, cînd nu mai există alte
resurse sau soluţii de acoperire a nevoilor financiare stringente ale familiei.

Care este valoarea minimă a fondului de rezervă?Autorii de literatură financiară


personală sînt aproape unanimi în a considera că fondul de rezervă trebuie să acopere
cheltuielile individuale sau ale familiei pe cel puţin şase luni. Cu alte cuvinte, dacă nu veţi
avea nici o sursă de venit timp de şase luni, aceşti bani trebuie să vă asigure
supravieţuirea.Cum se ţin aceşti baniTrebuie să ţineţi seama de două reguli importante:

1) banii trebuie depozitaţi în aşa fel încît sa nu fie erodaţi de inflaţie

2) banii trebuie să fie disponibili pentru folosinţă în cel mult 48 de ore, dar în aşa fel încît
să nu încalce regula 1

NU ŢINEŢI BANII ÎN CASĂ, "LA SALTEA".Acest mod tradiţional de stocare a rezervelor,


folosit pe vremea comunistilor, s-a perpetuat din inerţie după 1989 şi reprezintă una din
cele mai des întînite greşeli de gestionare a banilor.

Dacă ţineţi banii în casă:

•îi expuneţi furtului din apartamente (o infracţiune tot mai întîlnită)


•banii îşi pierd valoarea datorită ratei inflaţiei

5
Metodele indicate de menţinere a fondului de rezervă :

•ceamai mare parte (60%) în certificate de depozit sau titluri de stat şi o parte într-
un cont ataşat contului curent, de unde puteţi să-i luaţi în orice moment fără a fi
penalizaţi de bancă
1
•într-o
valută care se apreciază în comparaţie cu leul (mai greu de găsit în ultima
vreme, cînd leul a crescut în raport cu principalele valute)

Metoda mea de a stoca fondul de rezervă

Fondul meu de rezervă acoperă nevoile familiei pe mai mult de şase luni.Eu ţin o parte din
bani la bancă într-un cont unde pot avea acces la ei în orice moment, fără a fi penalizat de
bancă (prin pierderea dobînzii), restul sînt investiţi pe piaţa Forex (piaţa valutară
inernaţională).Am optat pentru această variantă deoarece în ultimii ani am cîştigat
constant la bursă, la un procent care a depăşit cu mult orice dobîndă bancară sau orice tip
de certificat de depozit (modalităţile cele mai sigure de a stoca banii). Nu recomand
această metodă de stocare a fondului de rezervă decît dacă puteţi să duplicaţi rezultatele
mele.

Balanţa venituri-cheltuieli sau circuitul banilor


Cum am arătat într-un capitol anterior, banii trebuie să curgă. Nu liberi, pentru că se
risipesc. Pentru a putea să-i ţii în frîu, trebuie să ai evidenţa lor clară. Aceasta se
realizează printr-un registru de venituri şi cheltuieli.Nu trebuie să vă sperie denumirea
pompoasă. Acest registru poate fi un simplu caiet. Sau poate fi un fişier de calcul tabelar,
în format excel sau orice alt format.Registrul de venituri şi cheltuieli are o importanţa
deosebită. Cunoaşte cîţi bani intră în casă şi cîţi ies, în fiecare lună, şi vei putea să-ţi
controlezi finanţele personale.

Registrul va avea două seţiuni importante:

Veniturile

Trebuie inregistrate toate veniturile familiei. Absolut toate. Nu contează provenienţa lor.
Pentru a putea face o analiză amănunţită, puteţi specifica provenienţa separata a banilor.

Cheltuielile

Toate cheltuielile vor fi trecute în această secţiune a registrului. La început o să vi se pară


greu, o corvoadă. După prima lună o să devină obişnuinţă.

Cel mai uşor este pentru cei care primesc salarul pe un card, de credit sau de debit. Dacă
veţi cheltui banii de pe card numai la POS-uri (la comercianţii care au cititoare de carduri),
e suficient să cereţi un extras detaliat al contului, la sfîrşitul lunii pentru a avea evidenţa
clară a cheltuielilor. În plus, orice cheltuială pe care o faceţi cu bani scoşi de la bancomat
trebuie înregistrată separat, în registrul de cheltuieli.Dacă nu folosiţi un card, cea mai
simplă metodă este să cereţi şi să adunaţi bonurile de casă de la fiecare magazin. Dacă
veţi cumpăra într-un loc unde nu vi se furnizează un bon de casă (de exemplu la piaţă),
folosiţi bonurile de casă existente (care trebuie strînse în portmoneu, alături de bani)
pentru a scrie pe ele aceste cheltuieli ocazionale.La sfîrşitul zilei, cînd ajungeţi acasă,
fiecare membru al familiei trebuie să depună, într-un loc special amenajat, bonurile

6
adunate. Dacă sînteţi conştiincioşi, în fiecare seară puteţi completa registrul cu cheltuielile
acelei zile. Dacă vreţi, puteţi completa registrul o data la căteva zile.

Cum se foloseşte registrul de venituri şi cheltuieli?

Vă recomand folosirea unui program de calcul tabelar. Pe lîngă această carte electronică
aveţi un model de registru de venituri şi cheltuieli, derivat din cel pe care îl folosesc eu.
Sînteţi liber să-l modificaţi şi să-l adaptaţi nevoilor voastre!Există programe special
dedicate menţinerii evidenţei finanţelor personale. Puteţi să folosiţi un asemena program,
puteţi folosi un registru, nu contează.Odată introduse datele unei luni, fişierul excel are o
secţiune de analiză. Acolo veţi afla, în valoare reală şi în procente, care este structura
veniturilor şi care este structura cheltuielilor. Cu cît contribuie fiecare la veniturile familiei şi
cîţi bani se duc în diversele segmente ale cheltuielilor.În afară de valoarea pur informativă,
registru de venituri şi cheltuieli vă permite ajustarea acestora în aşa fel încît, la sfîrşitul
lunii, veniturile să depăşească cheltuielile. Despre acest subiect veţi citi în capitolul
următor.

Secretul reuşitei financiare


Nu contează cîti bani faci ci cîţi bani cheltui.

Această propoziţie cu iz de principiu filosofic poate fi tradusă astfel:

Secretul finanţelor personale constă în diferenţa dintre venituri şi cheltuieli.


Rezultatul acestei operaţii matematice trebuie să fie pozitiv, lună de lună.

Da, lucrurile sînt chiar atît de simple.Ca sa ajungi, lună de luna, cu rezultatul acestei
scăderi la un număr pozitiv, ai doar două posibilităţi:1. trebuie să măreşti veniturile în aşa
fel încît să depăşească cheltuielile.2. trebuie să reduci cheltuielile în aşa fel încît să fie mai
mici decît veniturile.Aici intervine registrul de venituri şi cheltuieli. Cu ajutorul lui poţi să ştii
cu exactitate care este structura cheltuielilor lunare (la ce să te aştepţi).În lunile în care
veniturile sîntdepăşite de cheltuieli, trebuie să aplici cele două modalităţi de acţiune
prezentate mai sus.

În ce fel poţi să-ţi creşti veniturile şi/sau să-ţi reduci cheltuielile? Pentru recomandri
practice pe acest subiect te invit să citeşti Milionarul Mioritic.

La ce sînt bune investiţiile?


Investiţiile te pot ajuta să-ţi îmbunătăţeşti situaţia financiară şi să te îmbogăţeşti, dacă asta
doreşti. Personal, este metoda pe care o folosesc pentru a-mi asigura libertatea
financiară.Libertatea financiară este acea stare în care poţi realiza orice doreşti (din
punctul tău de vedere) fără să te gîndeşti la bani.Libertatea financiara este percepută
diferit de la om la om. Pentru unii înseamnă să aibe o casă, o maşină şi două concedii pe
an. Pentru alţii, de a deveni cel mai bogat om din lume. Indiferent care sînt dorinţele şi
visele tale, investiţiile sînt o modalitate de a le îndeplini.Majoritatea oamenilor au o dorinţă
(mai mult sau mai puţin) ascunsă: să aibe bani fără să muncească. Investiţiile pot îndeplini
această dorinţă, pentru că banii sînt produşi de alţi bani, "pe pilot automat". E nevoie de
un simplu impuls, o acţiune iniţială, după care lucrurile se desfăşoară aproape de la
sine.Mai jos vă prezint o listă (incompletă) de modalităţi de a investi banii:

7
1

•în proprietăţi imobiliare


•la bursă
•în drepturi de autor (drepturi asupra operelor de arta (cărţi, muzică), invenţii,
mărci etc.)
•în diverse obiecte a căror valoare creşte cu trecerea anilor (obiecte de arta cu
căutare, manuscrise rare, obiecte de colecţie, etc.)

Puteţi obţine independenţa sau libertatea financiară numai în două moduri: sau deveniţi
patroni, sau deveniţi investitori.Prima variantă este destul de complicată. A doua poate fi
învăţată relativ uşor.

Dacă aveţi bani şi cumpăraţi un apartament, (altul decît casa în care staţi) şi îl închiriaţi,
sînteţi un investitor. Preţul apartamentului va creşte în timp iar chiria reprezintă un cîştig
rezidual (ce apare fără să trebuiască să munciţi). Banii fac alţi bani, aproape singuri.Dacă
sînteţi interesaţi să învăţaţi cum să faceţi investiţii imobiliare sau la bursă, puteţi consulta
cele două secţiuni special dedicate acestor subiecte, vizitînd Milionarul Mioritic.

Ce faci dacă ai cîştigat la loto?


Sînt oameni care se trezesc într-o bună zi cu o mulţime de bani pe cap. Nu ridica din
umeri, poate să ţi se întîmple şi ţie.Fie că e vorba de un cîştig la loto sau o moştenire de la
o bunică generoasă, aceşti bani sînt în pericol dacă nu ştii exact ce trebuie să faci cu ei.

CE SĂ NU FACI

•să-i cheltui pe toţi, dintr-o dată sau în etape


•sa-i investeşti în fonduri de investiţii

Ai cheltuit toţi banii. Pe ce? Casa enormă pe care ai cumpărat-o va necesita o groază de
bani pentru întreţinere, maşina de lux va mînca o mulţime de bani pe benzină şi
consumabile şi îşi va pierde valoarea în cîţiva ani, concediile în locuri exotice şi petrecerile
extravagante vor dispărea în fum.Cît despre fondurile de investiţii, nu ai nici un control.
Poţi cîştiga o mulţime de bani sau poţi să-i pierzi aproape pe toţi. Întotdeauna în domeniul
financiar am fugit de lucrurile pe care nu pot să le anticipez sau să le controlez.

CE TREBUIE SĂ FACI? Mai jos sînt cîteva recomandări:

• pentru nevoile personale să nu cheltui mai mult de 10% din sumă

• donează cît crezi de cuviinţă

• reţine 10% în depozite bancare sau titluri de stat (bani pe care poţi să-i accesezi la
nevoie)

• investeşte în imobiliare (recomandabil imobile care pot fi închiriate sau teren arabil
care poate fi exploatat prin arendare)

8
• investeşte la bursă maxim 30%, NUMAI DACĂ AI EXPERIENŢĂ ŞI REZULTATE
CONSTANT POZITIVE

• deschide o firmă într-un domeniu în care te pricepi şi ai avut succese profesionale

Primele trei poziţii sînt foarte importante. Dacă nu ai experienţă de nici un fel în domeniul
investiţiilor, mai bine cumpără titluri de stat. Depozitele bancare sînt garantate la ora
actuală(2008) pentru valori mai mici sau egale cu 15ooo de euro. Eventual creează mai
multe depozite de 15ooo de euro pînă cînd depui toată suma disponibilă.Dintre toate
variantele, numărul 4 rămîne cea mai avantajoasă. Valoarea imobilelor (case,terenuri...)
creşte în timp. În plus vei avea venituri reziduale sub formă de chirii sau drepturi din
arendarea terenului.

Dacă nu te pricepi şi dispui de o sumă mare (începînd de la cîteva sute de mii de euro),
angajează un consultant. Preferabil o firmă veche, cu experienţă, din străinătate.

Încheierea înseamna Începutul


Ai terminat de citit?Mai citeşte o dată şi încă o dată pînă cănd ai reţinut toate
informaţiile.Fă-ţi un registru de venituri şi cheltuieli. Obişnuieşte-te să-l completezi, zi de
zi. La sfîrşitul lunii analizează datele. Dacă ai ieşit pe minus, caută metode de a creşte
veniturile şi de a reduce cheltuielile. Pentru aceasta caută articole pe internet, cumpără şi
citeşte cărţi de educaţie financiară.

Abonează-te la bloguri de educaţie financiară, inclusiv la Milionarul Mioritic. Ele sînt surse
gratuite de informaţii despre finanţe personale.Lună de lună acordă importanţă fondului
tău de rezervă. Învaţă cum se fac investiţiile imobiliare şi la bursă. S-ar putea să apară
bani, de undeva, care ar putea fi investiţi. Iar dacă vrei să devii bogat, nu mai sta pe
gînduri! Instruieşte-te şi apucă-te de investiţii. Începe de la mic, creşte suma pe măsură ce
cîştigi experienţă. Învaţă din greşeli, mergi mai departe. SUCCES!

Credite şi bibliografie
Ideea acestei cărţi în format electronic mă bîntuia de mult.

Meritul de a mă scoate din inerţie îi aparţine lui Petre Tudor Bîrlea. Discuţiile purtate cu el
mi-au arătat că un asemena proiect merită efortul de a fi realizat. Vă recomand blogul lui,
motivational.ro, plin de articole interesante.

Mai jos aveţi bibliografia folosită în scrierea acestei cărţi:

Cadranul banilor - Robert T. Kiyosaki

Ghidul investitorului - Robert T. Kiyosaki

Ierarhia lui Maslow - articol din Wikipedia

Imaginile sînt preluate de la http://www.sxc.hu

S-ar putea să vă placă și