Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
e-BOOK
rao international
publishing company
www.raobooks.com
www.rao.ro
DAN BROWN
The Lost Symbol
© 2009 by Dan Brown
Toate drepturile rezervate
Pentru Blythe
MULŢUMIRILE MELE PROFUNDE, ADRESATE CELOR TREI PRIETENI
dragi împreună cu care am deosebita plăcere de a lucra:
editorul meu, Jason Kaufman, agentul meu, Heide Lange, şi
consultantul meu, Michael Rudell. De asemenea, aş vrea
să-mi exprim imensa recunoştinţă pentru Editura
Doubleday, pentru editorii mei din lumea întreagă şi,
desigur, pentru cititorii mei.
Romanul acesta nu ar fi putut fi scris fără generosul
ajutor primit din partea nenumăratelor persoane care mi-au
împărtăşit cunoştinţele şi experienţa lor. Tuturor acestora le
datorez o profundă apreciere.
A trăi în lume fără a deveni conştient de sensul ei
este ca şi când ai rătăci într-o mare bibliotecă
fără a atinge nici o carte.
Peter Solomon
BIROUL SECRETARIATULUI
INSTITUTUL SMITHSONIAN
Peter
Langdon formase imediat numărul şi se aşezase la biroul
său din stejar lucrat manual, aşteptând.
– Biroul lui Peter Solomon, se auzise glasul familiar al
asistentului. Sunt Anthony. Cu ce vă pot ajuta?
– Bună ziua, aici e Robert Langdon. Mi-aţi lăsat un mesaj
puţin mai devreme…
– Da, domnule profesor! replicase tânărul, părând
uşurat. Vă mulţumesc pentru că aţi telefonat atât de repede.
Domnul Solomon este nerăbdător să discute cu
dumneavoastră. Numai puţin, vă rog, să-i spun că aţi sunat.
Puteţi să aşteptaţi?
– Desigur.
În vreme ce stătea cu receptorul la ureche, privise
numele prietenului său în antetul Institutului Smithsonian
şi nu-şi putuse stăpâni un surâs. ʺNu-s mulţi pierde-vară în
clanul Solomon!ʺ Arborele genealogic al familiei gemea de
magnaţi ai industriei, de politicieni influenţi şi de oameni
de ştiinţă recunoscuţi, unii fiind chiar membri ai Societăţii
Regale londoneze. Unica rudă în viaţă a lui Peter, sora lui
mai tânără, Katherine, moştenise probabil gena ştiinţifică,
fiind acum o personalitate de frunte într-un domeniu cu
totul nou, de frontieră: noetica.
ʺPentru mine, tot chineză eʺ, îşi spusese Langdon,
amintindu-şi încercările ei neizbutite de a-i explica această
nouă ştiinţă anul trecut, la o petrecere organizată în casa lui
Peter. Langdon o ascultase cu atenţie şi apoi replicase: ʺÎmi
pare mai degrabă magie decât ştiinţăʺ. Iar Katherine îi
făcuse cu ochiul, în glumă: ʺŞtii, distanţa dintre ele e mai
mică decât crezi, Robert!ʺ
Asistentul lui Peter revenise la telefon.
– Îmi pare rău, dar domnul Solomon se pregăteşte să
încheie o teleconferinţă. Lucrurile sunt cam haotice aici, în
dimineaţa asta.
– Nu-i nici o problemă. Pot să sun eu din nou.
– De fapt, m-a rugat pe mine să vă comunic motivul
pentru care voia să vă contacteze. Vă deranjează?
– Fireşte că nu.
Asistentul trăsese adânc aer în piept.
– Aşa cum probabil ştiţi, domnule profesor, în fiecare an,
consiliul de administraţie al Institutului Smithsonian
organizează aici, în Washington, o gală restrânsă, pentru a
le mulţumi celor mai generoşi sponsori ai noştri. La ea
participă o mare parte din elita culturală a ţării.
Langdon ştia că suma din contul lui bancar avea prea
puţine zerouri în coadă pentru a-l încadra în elita culturală,
dar îşi spusese că, probabil, Solomon voia totuşi să-l invite.
– În acest an, aşa cum se obişnuieşte, continuase
asistentul, dineul va fi precedat de un discurs special. Am
avut norocul să putem rezerva în acest scop Sala Statuilor.
ʺCea mai bună sală din Washingtonʺ, îşi zisese Langdon
în sinea lui, amintindu-şi o conferinţă pe teme politice la
care asistase cândva în impunătoarea încăpere
semicirculară. Ar fi fost greu să uite, de altfel, cele cinci sute
de scaune pliante dispuse într-un arc de cerc perfect,
înconjurate de treizeci şi opt de statui în mărime naturală,
în sala care găzduise iniţial lucrările Camerei
Reprezentanţilor.
– Avem însă o problemă. Vorbitorul nostru s-a
îmbolnăvit şi abia ce ne-a anunţat că nu va putea rosti
discursul. Asistentul făcuse o pauză stânjenită, după care
adăugase: Aceasta înseamnă că avem o nevoie disperată de
un înlocuitor. Iar domnul Solomon s-a gândit că
dumneavoastră aţi fi atât de amabil încât să acceptaţi.
– Eu?! replicase Langdon. (Nu era nici pe departe ceea ce
crezuse el.) Sunt sigur că Peter poate găsi un înlocuitor mult
mai bun decât mine.
– Dumneavoastră sunteţi prima alegere a domnului
Solomon, şi dovediţi prea multă modestie, domnule
profesor! Oaspeţii noştri vor fi încântaţi să vă asculte, iar
domnul Solomon s-a gândit că aţi putea susţine aceeaşi
prelegere pe care aţi prezentat-o acum câţiva ani, la postul
TV al clubului de carte Bookspan. Aşa, nu va trebui să
pregătiţi ceva special. Spunea că materialul de atunci se
referea la simbolismul din arhitectura capitalei americane,
ceea ce pare perfect pentru această ocazie.
Langdon nu era chiar atât de sigur.
– Dacă-mi aduc bine aminte, prelegerea de atunci avea
mai mult de-a face cu istoria masonică a clădirilor, decât
cu…
– Exact! După cum ştiţi, domnul Solomon este mason, la
fel ca mulţi dintre prietenii săi invitaţi la gală. Sunt sigur că
vor fi încântaţi să vă audă vorbind despre acest subiect.
ʺRecunosc că mi-ar fi uşor.ʺ Langdon păstrase notiţele
tuturor prelegerilor pe care le susţinuse vreodată.
– Cred că aş putea să mă gândesc la sugestia
dumneavoastră. Pe ce dată va avea loc gala?
Asistentul îşi dresese glasul, părând dintr-odată teribil
de stânjenit.
– Păi, de fapt, domnule, este diseară. Langdon izbucnise
într-un hohot de râs sonor.
– Diseară?!
– De aceea lucrurile sunt atât de agitate aici în dimineaţa
aceasta. Institutul se află într-o situaţie foarte neplăcută…
Domnul Solomon e gata să trimită un avion particular la
Boston, după dumneavoastră, continuase asistentul,
vorbind mai cu grăbire. Zborul durează numai o oră şi veţi
fi înapoi acasă înainte de miezul nopţii. Cunoaşteţi
terminalul privat de la Aeroportul Logan din Boston?
– Îl cunosc, răspunsese Langdon fără tragere de inimă.
ʺNu e de mirare că Peter obţine întotdeauna tot ce-şi
pune-n minte.ʺ
– Splendid! Şi puteţi fi acolo pentru a vă îmbarca la… să
spunem, la cinci fix?
– Nu prea mi-aţi lăsat de ales, nu-i aşa?
– Nu vreau decât să-l mulţumesc pe domnul Solomon.
ʺPeter are efectul ăsta asupra oamenilor.ʺ Langdon
cumpănise o vreme, fără a vedea o cale de ieşire.
– Bine, rostise el în cele din urmă. Transmiteţi-i că voi fi
acolo!
– Excelent! exclamase asistentul pe un ton de profundă
uşurare, după care îi comunicase numărul avionului şi
celelalte date necesare.
Când Langdon închisese telefonul, se întrebase dacă lui
Peter îi fusese vreodată refuzat ceva.
Revenind la cafeaua lui, mai pusese câteva boabe în
râşniţă. ʺUn plus de cafeină în dimineaţa asta, îşi spusese.
Fiindcă va fi o zi foarte lungă.ʺ
LĂDIREA CAPITOLIULUI S TATELOR UNITE SE ÎNALŢĂ SUVERAN
pe National Mall, la extremitatea sa estică, pe un platou
ridicat, pe care Pierre LʹEnfant, cel care a trasat planurile
oraşului, l-a descris ca fiind ʺun piedestal în aşteptarea unui
monumentʺ. Dimensiunile la sol ale construcţiei sunt de 228
de metri în lungime şi 106 în lăţime. Acoperind o suprafaţă
de şase hectare şi jumătate, conţine un număr impresionant
de 541 de încăperi. Arhitectura sa neoclasică oglindeşte
grandoarea Romei antice, ale cărei idealuri i-au inspirat pe
părinţii fondatori ai Statelor Unite atunci când au pus
bazele culturii şi legislaţiei proaspetei lor republici.
Noul birou de securitate pentru turiştii care vizitează
clădirea Capitoliului este amplasat în recent construitul
centru subteran pentru vizitatori, sub un splendid
luminator din sticlă, care încadrează cupola Capitoliului.
Alfonso Nuñez, nou angajat în cadrul personalului de
securitate, îl privi cu atenţie pe vizitatorul care se apropia de
punctul de verificare. Omul era ras în cap şi zăbovise în hol,
aşteptând să încheie o convorbire telefonică înainte de a
intra în clădire. Avea braţul drept prins într-o eşarfă,
şchiopăta uşor şi purta o jachetă veche din rezervele
armatei, care, în combinaţie cu ţeasta rasă, îi sugera lui
Nuñez un militar. Veteranii Forţelor Armate americane
erau printre cei mai obişnuiţi vizitatori ai Washingtonului.
– Bună seara, domnule, spuse Nuñez, respectând
protocolul de securitate care-i cerea să-l abordeze verbal pe
fiecare vizitator de sex masculin care intra neînsoţit în
clădire.
– Salut, răspunse acesta, privind în jur, la sala aproape
pustie. E o seară liniştită.
– Play-off-ul campionatului de fotbal. Toată lumea se uită
în seara asta la Redskins, îi explică Nuñez, dorindu-şi să se
fi uitat şi el, numai că, fiind prima lui lună în acea slujbă,
avusese ghinionul de a pica de serviciu. Puneţi obiectele
metalice în tăviţă, vă rog!
În vreme ce vizitatorul se străduia să-şi golească
buzunarele jachetei cu singura mână funcţională, Nuñez îl
studie cu atenţie. Instinctul uman tindea să acorde un
tratament preferenţial celor răniţi sau handicapaţi, însă
pregătirea profesională îl învăţase să nu se lase influenţat
de el. Aşteptă răbdător în vreme ce vizitatorul scoase din
buzunar obişnuita gamă de chei şi monede, plus două
telefoane mobile.
– Luxaţie? întrebă paznicul privind spre mâna rănită a
omului, ce părea înfăşurată în câteva straturi groase de
bandaj elastic.
Bărbatul cel chel încuviinţă.
– Am alunecat pe gheaţă. Acum o săptămână. Încă doare
ca dracuʹ!
– Îmi pare rău. Treceţi, vă rog!
Vizitatorul şchiopătă prin cadrul detectorului, iar
dispozitivul ţiui a protest. Bărbatul se încruntă.
– Exact de ce mă temeam. Am un inel sub faşele astea.
Degetul mi-era prea umflat ca să-l mai pot scoate, aşa că
medicii mi-au bandajat mâna cu el cu tot.
– Nici o problemă, replică Nuñez. O să folosesc
detectorul mobil.
Trecu bara detectorului mobil de metale pe deasupra
mâinii bandajate a vizitatorului. Aşa cum era de aşteptat,
singurul metal detectat se dovedi a fi un guguloi pe inelar.
Nuñez scană cu meticulozitate întreaga suprafaţă a
degetului şi a eşarfei care-i susţinea braţul. Ştia că şeful îl
urmărea probabil din centrul de securitate cu circuit închis
al clădirii, aşa că trebuia să-şi facă treaba cum se cuvine.
ʺÎntotdeauna e bine să fii precaut.ʺ Cu atenţie, strecură
detectorul mobil în ochiul eşarfei. Vizitatorul se chirci de
durere.
– Scuze!
– E-n regulă. Nu strică să fii precaut în ziua de azi.
– Ba bine că nu!
Individul era pe placul lui Nuñez. Şi, în mod ciudat,
lucrul ăsta chiar conta aici. Instinctul uman constituia prima
linie de apărare a Americii împotriva terorismului. De fapt,
se dovedise că intuiţia era un detector de pericole mai
eficient decât toate dispozitivele electronice din lume; darul
fricii, aşa cum o numea unul dintre manualele de securitate.
În cazul de faţă, instinctul lui Nuñez nu detecta nimic
care să-i producă vreo teamă. Singura ciudăţenie pe care o
remarcă, acum că stăteau atât de aproape unul de celălalt,
era că tipul ăsta cu înfăţişare de dur folosise un soi de
loţiune autobronzantă sau vreun fond de ten pe care şi-l
aplicase pe faţă. ʺMă rog! Nimănui nu-i place să fie palid
iarna.ʺ
– Eşti în regulă, conchise Nuñez, finalizând scanarea şi
lăsând detectorul din mână.
– Mulţumesc!
Omul începu să-şi adune mărunţişurile din tăviţă. Atunci
remarcă Nuñez că cele două degete care îi ieşeau din bandaj
erau tatuate; pe vârful arătătorului avea imaginea unei
coroane, iar pe degetul mare se vedea o stea. ʺSe pare că toţi
se tatuează în ziua de aziʺ, îşi spuse, deşi lui, unul, i se părea
că vârfurile degetelor sunt locuri cam prea sensibile pentru
a fi tatuate.
– Chestiile alea au durut?
Omul îşi privi degetele şi râse discret.
– Mai puţin decât ai crede.
– Ai avut noroc! A mea a durut zdravăn. Mi-am făcut o
sirenă pe spate când eram în armată.
– O sirenă? se amuză iar bărbatul cel chel.
– Mda, replică Nuñez stânjenit. Greşelile tinereţii!
– Mie-mi spui?! Şi eu am făcut o greşeală mare în
tinereţe. Iar acum mă trezesc în fiecare dimineaţă lângă ea.
Izbucniră amândoi în râs, iar vizitatorul îşi văzu de
drum.
PLATFORMA 5
Nivelul SB
SBB
SBB IV
– SBB Patru, spuse căpitanul.
– Care e SBB Treisprezece? întrebă Sato.
Din pricina aerului rece, din gura femeii ieşeau vălătuci
firavi de abur. Anderson întoarse lanterna spre capătul
sudic al coridorului.
– Acolo.
Langdon privi în lungul tunelului îngust şi nu-şi putu
stăpâni un tremur. În ciuda frigului, simţi broboane de
sudoare pe şira spinării.
Toate încăperile pe lângă care treceau păreau identice, cu
uşile întredeschise, părăsite parcă de multă vreme. Când
ajunseră la capăt, Anderson se întoarse spre dreapta,
ridicând lanterna pentru a putea privi în camera SBB 13.
Fasciculul lumină însă doar uşa masivă din lemn.
Spre deosebire de celelalte încăperi, SBB 13 era închisă.
Uşa arăta exact ca toate celelalte: balamale mari, clanţă
metalică şi o plăcuţă de aramă cu numărul, acoperită cu un
strat verzui de cocleală. Cele şapte caractere de pe plăcuţă
erau similare celor tatuate în palma lui Peter.
SBB XIII
VITRIOL
The
secret hides
within The Order[13]
Adam şi Eva
Trădarea lui Hristos
Cei patru cavaleri ai Apocalipsului
Patimile
Cina cea de Taină
Melancolia I, 1514
Albrecht Dürer
(gravură pe hârtie striată)
Colecţia Rosenwald
Galeria Naţională de Artă
Washington, D.C.
INTERCOMUNICAŢIE DESCHISĂ
CONECTARE SECURIZATĂ
UTILIZATOR: INOUE SATO
AUTORIZARE DE SECURITATE: NIVEL 5
UN MOMENT, VĂ ROG…
DECRIPTARE FIŞIER…
– Indicator de incandescenţă!
Langdon trebuia să recunoască: sistemul era ingenios.
– Simplă ştiinţă, conchise Katherine. Substanţe diferite
ajung la incandescenţă la temperaturi diferite. Noi le
numim markeri termici, iar ştiinţa le utilizează frecvent.
Langdon se uită la piramida din oală. Fuioare de abur se
ridicau din apa clocotindă. Nu era tocmai optimist. Se uită
la ceas, simţind cum bătăile inimii i-o luau razna: deja era
23.45.
– Crezi că, pe măsură ce se va încălzi, ceva aici va începe
să lumineze?
– Nu să lumineze, Robert! Va apărea o incandescenţă.
Există o mare diferenţă între ele. Incandescenţa e cauzată de
căldură şi se produce la o temperatură specifică. De
exemplu, atunci când călesc barele de oţel, metalurgiştii
pulverizează pe ele o substanţă transparentă care ajunge la
incandescenţă la o temperatură bine determinată, iar ei ştiu
astfel când sunt gata barele. Gândeşte-te la unul dintre
inelele acelea care-şi schimbă culoarea în funcţie de
dispoziţia celui care le poartă; doar ce le pui pe deget şi
nuanţa li se schimbă, de la căldura corporală.
– Katherine, piramida asta a fost confecţionată în anii
1800! Pot să înţeleg că un meşteşugar a echipat o casetă din
piatră cu balamale ascunse, dar chiar să aplice şi un strat de
marker termic?!
– Perfect fezabil, replică ea, privind cu speranţă piramida
din apă. Primii alchimişti foloseau mereu fosforul organic în
chip de marker termic. Chinezii fabricau artificii colorate, şi
chiar egiptenii…
Deodată, Katherine se întrerupse, privind ţintă apa ce
bolborosea.
– Ce s-a întâmplat? întrebă Langdon uitându-se şi el în
oală, fără a observa însă nimic.
Ea se aplecă, scrutând mai atent vasul. Pe neaşteptate, se
răsuci pe călcâie şi o luă la fugă spre uşă.
– Unde te duci? răcni Langdon.
Katherine se opri lângă întrerupătorul electric şi stinse
lumina. Ventilatoarele de aerisire amuţiră şi încăperea se
cufundă în întuneric şi-n tăcere. Langdon se întoarse spre
vasul plin cu apă şi privi prin abur piramida completată cu
vârful ei. Când Katherine ajunse iarăşi lângă oală, el
încremenise deja, cu gura căscată.
Aşa cum prezisese ea, o mică porţiune a vârfului metalic
începuse să strălucească sub apă. Litere se conturau,
devenind tot mai vizibile pe măsură ce temperatura
lichidului creştea.
– Un text! şopti Katherine.
Profesorul dădu din cap în semn de încuviinţare, mut de
uimire. Cuvintele se materializau chiar sub inscripţia
gravată pe vârful din aur. Păreau a fi numai trei şi, cu toate
că nu le putea distinge încă, Langdon se întrebă dacă ele vor
dezvălui tot ce aşteptau ei. ʺPiramida este o hartă reală, le
spusese Galloway, şi indică un loc real.ʺ
Când cuvintele deveniră mai strălucitoare, Katherine
stinse focul şi fierberea încetă. Vârful era clar vizibil acum,
sub suprafaţa calmă a apei. Trei cuvinte luceau perfect
lizibil.
N LUMINA SLABĂ DIN BUCĂTĂRIA COLEGIULUI, LANGDON ŞI
Katherine stăteau lângă oala cu apă, privind vârful de
piramidă transformat. Pe una dintre feţele lui, un mesaj
strălucea incandescent. Profesorul citi, abia venindu-i să-şi
creadă ochilor. Ştia ce se spunea despre piramidă, că ar
dezvălui un loc anume, o adresă concretă… însă niciodată
nu-şi închipuise că adresa ar putea fi… chiar atât de
concretă.
Secretul
este ascuns
în interiorul Ordinului
Franklin Square Opt
The
secret hides
within The Order
***** Franklin Square
Secretul
este ascuns
în interiorul Ordinului
Franklin Square *****
ʺLumină!ʺ
Langdon îşi acoperi ochii, privind printre gene spre raza
de lumină ce apăruse brusc de sus. Pe măsură ce pupilele i
se adaptară însă, speranţa i se transformă în nedumerire. Se
uita prin ceea ce părea a fi o fereastră în partea de sus a
cutiei lui. Iar prin fereastră se vedeau un tavan alb şi un bec
fluorescent.
Pe neaşteptate, deasupra se ivi faţa tatuată, privind spre
el.
– Unde e Katherine? strigă Langdon. Dă-mi drumul de
aici! Bărbatul zâmbi.
– Prietena ta, Katherine, este lângă mine. Am puterea
să-i cruţ viaţa. Şi pe a ta de asemenea. Dar timpul tău e
scurt, aşa că îţi sugerez să mă asculţi cu atenţie.
Langdon abia dacă îl auzea prin fereastră, iar apa
continua să urce, cuprinzându-i deja pieptul.
– Ştii, continuă tatuatul, că sunt nişte simboluri pe baza
piramidei?
– Da! răspunse profesorul, amintindu-şi complexa reţea
de caractere pe care o văzuse în timp ce zăcea pe podea. Dar
nu am idee ce înseamnă! Trebuie să te duci în Franklin
Square numărul opt! Răspunsul e acolo! Asta spune
vârful…
– Domnule profesor, ştim amândoi că acolo mă aşteaptă
cei de la CIA. Nu am deloc intenţia să le cad în cursă. Şi, în
plus, nu-mi trebuie numărul străzii. Există în piaţa aceea o
singură clădire cât de cât relevantă: Templul Altarului
Almas. Tatuatul tăcu preţ de câteva clipe, privind în jos,
către el, apoi adăugă: Ordinul Arab Antic al Nobililor
Altarului Mistic.
Langdon era nedumerit. Auzise de Templul Almas, dar
uitase că se află în Franklin Square. ʺAltariştii sunt…
Ordinul? Templul lor e situat deasupra unei scări secrete?ʺ
Din punct de vedere istoric, nu avea nici un sens, dar el nu
se afla acum în circumstanţele potrivite pentru o dezbatere
de idei, aşa că strigă:
– Da! Asta trebuie să fie! ʺSecretul este ascuns în
interiorul Ordinului!ʺ
– Cunoşti clădirea?
– Categoric! replică Langdon, ridicând capul ca să-şi
poată ţine urechile deasupra lichidului în permanentă
urcare.
– Deci crezi că poţi să-mi spui ce legătură are templul
ăsta cu simbolurile de pe baza piramidei?
– Da! Lasă-mă numai să mă uit la simboluri!
– Foarte bine, atunci! Să vedem ce ştii.
ʺGrăbeşte-te!ʺ Cu nivelul lichidului cald crescând în jurul
lui, Langdon împinse în capac, sperând că bărbatul îl va
deschide. ʺTe rog! Repede!ʺ Dar capacul nu se deschise.
Deasupra ferestrei din plexiglas apăru doar baza piramidei.
Langdon se holbă la ea, cuprins iar de panică.
– Cred că-ţi e suficient de aproape aşa, spuse bărbatul,
ţinând piramida în mâinile-i tatuate. Gândeşte repede,
domnule profesor! Bănuiesc că ai mai puţin de şaizeci de
secunde la dispoziţie.
OBERT LANGDON AUZISE DE MULTE ORI CĂ, ATUNCI CÂND
este încolţit, un animal e capabil să demonstreze o forţă
aproape miraculoasă. Şi totuşi, când el împinse cu toată
puterea în capacul de deasupra, nimic nu se clinti. În jurul
lui, lichidul continua să crească. Cum nu mai erau decât
vreo cincisprezece centimetri de la nivelul lui şi până sus, îşi
ridicase capul în punga de aer rămasă, cu faţa lipită de
fereastra de plexiglas şi cu ochii la doar o palmă de baza
gravată a piramidei.
ʺNu am idee ce înseamnă asta.ʺ
Ascunsă vreme de mai bine de un secol sub un amestec
întărit de ceară şi praf de piatră, inscripţia de pe piramida
masonică ieşise în sfârşit la iveală. Era un pătrat perfect în
care fuseseră înscrise simboluri din toate tradiţiile
imaginabile - alchimică, astrologică, heraldică, angelică,
magică, numerologică, sigilică, greacă, latină… În
ansamblu, reprezenta o anarhie simbolistică: un fel de
supă-alfabet ale cărei litere proveneau din zeci de limbi, de
culturi şi de epoci istorice.
ʺHaos total.ʺ
Nici în cele mai extravagante interpretări ale sale,
specialistul în simbolistică Robert Langdon nu vedea cum
ar putea descifra acea reţea de simboluri pentru a-i da un
sens coerent. ʺOrdine din haosul ăsta? Imposibil!ʺ
Nivelul lichidului îi ajunsese acum la mărul lui Adam,
iar el simţea cum teroarea îi creştea proporţional. Continuă
să bată în capacul containerului. Baza piramidei zăbovea
deasupra lui, provocatoare.
Cuprins de disperare, Langdon îşi adună fiece dram de
energie mentală, dirijând-o spre grila de simboluri. ʺCe
semnificaţie ar putea să aibă?ʺ Din păcate, gama era atât de
variată, încât nici nu-şi dădea seama de unde ar putea să
înceapă. ʺNu sunt nici măcar din aceeaşi perioadă istorică!ʺ
De afară răzbătea până la el, înăbuşită, vocea lui
Katherine, care plângea şi-l implora pe tatuat să-i dea
drumul lui Langdon. Deşi habar nu avea să descifreze
inscripţia, perspectiva morţii părea să-i motiveze fiecare
celulă a corpului, pentru a reuşi. Simţea o ciudată claritate a
minţii, aşa cum nu mai trăise vreodată. ʺGândeşte!ʺ Privi
grila cu aviditate, în căutarea unui indiciu oarecare - un
tipar, un cuvânt ascuns, un semn special, orice… Dar nu
vedea decât o reţea de simboluri fără legătură între ele.
Haos.
Cu fiecare secundă care trecea, o amorţeală stranie părea
să-i cuprindă corpul. Era ca şi cum trupul lui se pregătea să-i
protejeze mintea de durerea morţii. Apa ameninţa acum
să-i intre în urechi şi profesorul îşi înălţă capul cât putu mai
mult, lipindu-l apăsat de capacul cutiei. Imagini
înfricoşătoare începură să i se perinde prin faţa ochilor. Un
băieţel în New England, călcând apa în adâncul unui puţ
întunecat. Un bărbat în Roma, prins sub un schelet, într-un
sicriu răsturnat.
Ţipetele lui Katherine deveniseră mai înnebunite. Din
câte auzea el, încerca să-i aducă argumente logice unui
dement, insistând că nu se putea aştepta ca Langdon să
descifreze inscripţia fără să viziteze mai întâi Templul
Almas.
– E evident că acolo se află piesa lipsă a acestui puzzle!
Cum ar putea Robert să descifreze piramida, dacă nu are
toate informaţiile necesare?!
Profesorul îi aprecia eforturile, însă era sigur că adresa
ʺFranklin Square Optʺ nu se referea la Templul Almas.
ʺCronologia e greşită!ʺ Conform legendei, piramida
masonică fusese creată pe la mijlocul secolului al XIX-lea, cu
zeci de ani înainte de apariţia Altariştilor. De fapt, îşi dădu
el seama acum, chiar înainte probabil ca Franklin Square să
se numească astfel. Ar fi fost imposibil ca vârful de
piramidă să facă trimitere la o clădire încă neconstruită, la o
adresă inexistentă. Indiferent la ce făcea cu adevărat
trimitere sintagma ʺFranklin Square Optʺ, trebuia să fie ceva
ce exista în 1850.
Din nefericire, nimic altceva nu-i mai venea în minte.
Scotoci în memorie ceva, orice, care s-ar fi putut potrivi
cu cronologia respectivă. ʺFranklin Square Opt? Ceva ce
exista în 1850?ʺ Degeaba însă. Lichidul dădea să-i intre deja
în urechi. Străduindu-se să-şi stăpânească teroarea, privi din
nou grila de simboluri, prin fereastră. ʺNu înţeleg legătura!ʺ
într-o agitaţie frenetică, mintea lui prinse să treacă în revistă
toate paralelele, oricât de îndepărtate, pe care le putea găsi.
ʺOpt, Franklin Square… pătrate[19]… grila cu simboluri e
un pătrat… echerul, care e un pătrat secţionat pe diagonală,
şi compasul sunt simboluri masonice… altarele masonice
sunt pătrate… pătratele au unghiuri de nouăzeci de
grade…ʺ Apa continua să se ridice, dar Langdon se forţă să
nu-i dea atenţie. ʺFranklin Square Opt… opt… grila e de opt
pe opt… în «Franklin» sunt opt litere… «The Order» are opt
litere… 8 culcat este simbolul infinitului, … opt e numărul
distrugerii în numerologie…ʺ
Dar tot n-avea nici o idee.
Afară, Katherine încă implora, dar el o auzea acum cu
intermitenţe, din cauza apei care îi vălurea în jurul capului.
– … imposibil fără să ştie… mesajul clar de pe vârful
de… secretul este ascuns în interiorul…
Apoi şi vocea ei dispăru.
Apa îi pătrunse în urechi, înăbuşind orice sunet de afară.
O linişte deplină, ca de pântece matern, îl învălui şi
Langdon înţelese că avea într-adevăr să moară.
ʺSecretul este ascuns în interiorul…ʺ
Ultimele cuvinte rostite de Katherine reverberau în
tăcerea mormântului său.
ʺSecretul este ascuns în interiorul…ʺ
În mod ciudat, îşi dădu brusc seama că mai auzise, exact
aceleaşi cuvinte, de multe ori înainte.
ʺSecretul este ascuns… în interior.ʺ
Chiar şi acum, după cum se părea, Misterele Antice îl
tachinau, îl provocau. ʺSecretul este ascuns în interiorʺ
reprezenta principiul de bază al Misterelor, îndemnând
omul să-l caute pe Dumnezeu nu în ceruri, în afara sa, ci în
sine însuşi. Secretul este ascuns în interior. Era mesajul
tuturor marilor mistici.
ʺÎmpărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru ʺ spusese
Isus Hristos.
ʺCunoaşte-te pe tine însuţiʺ, insistase Pitagora.
ʺOare nu ştiţi voi că sunteţi zei?ʺ întrebase Hermes
Trismegistus.
Şi lista putea continua.
Toate învăţăturile mistice din istorie încercaseră să
transmită această idee. Secretul este ascuns în interior. Şi
totuşi, oamenii continuau să-l caute pe Dumnezeu în ceruri.
Pentru Langdon, această conştientizare venea ca o ultimă
şi covârşitoare ironie. Şi în acea clipă, cu ochii înălţaţi spre
cer la fel ca toţi orbii dinaintea lui, Robert Langdon văzu
deodată lumina.
Care îl lovi aidoma unui trăsnet coborât de sus.
The
secret hides
within The Order
Eight Franklin Square
Secretul
este ascuns
în interiorul Ordinului
Franklin Square Opt
The
secret hides
within The Order
***** Franklin Square
Secretul
este ascuns
în interiorul Ordinului
Franklin Square *****
ʺFranklin Square… numărul optʺ, îi spusese Katherine. Şi
recunoscuse totodată că agenţii CIA erau deja acolo,
sperând să-l captureze pe el şi să înţeleagă în acelaşi timp la
ce ʺordinʺ se referea vârful de piramidă. Masonii? Altariştii?
Rozacrucienii?
ʺNici unul dintre ele. Langdon şi-a dat seama de adevăr.ʺ
În urmă cu zece minute, cu lichidul cuprinzându-i faţa,
profesorul de la Harvard găsise cheia piramidei.
– Ordinul opt… pătratul Franklin! strigase el, cu groază
în priviri. Secretul este ascuns în pătratul Franklin de ordin
opt![20]
La început, Malʹakh nu înţelesese ce voia să spună.
– Nu e o adresă! continuase Langdon să strige, cu gura
lipită de fereastra de plexiglas. E un pătrat magic!
Pe urmă spusese ceva despre Albrecht Dürer… şi că
primul cod al piramidei reprezenta de fapt un indiciu
pentru descifrarea celui final.
Malʹakh era familiarizat cu pătratele magice - kameas,
cum le numeau primii mistici. Străvechiul text De Occulta
Philosophia descria în detaliu forţa mistică a pătratelor
magice şi metodele de creare a unor sigiluri[21] puternice, pe
baza careurilor cu numere. Iar acum Langdon îi spunea că
un pătrat magic deţinea cheia ce permitea descifrarea
inscripţiei de pe baza piramidei?!
– Ai nevoie de un pătrat magic de opt pe opt! ţipase mai
departe profesorul, buzele fiindu-i singura parte a corpului
care mai rămăsese deasupra lichidului din container.
Pătratele magice sunt clasificate în ordine! Un pătrat de trei
pe trei este de ʺordinul treiʺ! Unul de patru pe patru e de
ʺordinul patruʺ! Tu ai nevoie de unul de ʺordin optʺ!
Lichidul era pe cale de a-l înghiţi complet şi profesorul
mai trăsese o ultimă gură de aer, disperată, după care
strigase ceva despre un mason celebru… unul dintre
părinţii fondatori… savant, mistic, matematician,
inventator… şi totodată creatorul unei kamea mistice care îi
purta şi astăzi numele.
Franklin.
Într-o străfulgerare, Malʹakh îşi dăduse seama că
Langdon avea dreptate.
Acum, cu respiraţia tăiată de fiorii nerăbdării, şedea în
faţa laptopului, privind rezultatele unei căutări rapide pe
internet. Dintre zecile de adrese primite, alese una şi începu
să citească.
Unul dintre cele mai cunoscute pătrate magice din istorie este cel de
ordin opt publicat în 1769 de omul de ştiinţă american Benjamin
Franklin, care a devenit celebru pentru un element nemaiîntâlnit până
atunci: suma identică şi pe diagonale. Obsesia lui Franklin pentru această
formă mistică de artă a izvorât din legăturile lui personale cu alchimişti şi
cu mistici de frunte ai epocii sale, dar şi din credinţa lui în astrologie -
acestea fiind şi bazele predicţiilor sale, publicate în Poor Richardʹs
Almanack.
0,0000000000 kg
0,0008194325 kg
51,4534644 kg
Lumină!
Vidul fără margini în care rătăcea Langdon fu invadat
dintr-odată de un soare orbitor. Raze de lumină albă,
incandescentă pătrunseră prin întunecimea spaţiului,
arzându-i în minte.
Lumina era pretutindeni.
Deodată, în aura din faţa lui apăru o formă minunată.
Era o faţă… înceţoşată şi difuză… doi ochi privindu-l de
peste neant. Fuioare de lumină o înconjurau, iar el se
întrebă dacă se uita cumva la chipul lui Dumnezeu.
ʺŞtii cum să-l găseşti, îşi repetă Malʹakh în sinea sa. Ştii
ceva ce mie nu-mi spui.ʺ
Peter Solomon îi dezvăluise în timpul interogatoriului
lucruri pe care acum probabil că nici nu şi le mai amintea.
În urma repetatelor reprize în şi în afara bazinului de
deprivare senzorială, devenise maleabil şi delirant. Şi în
chip incredibil, atunci când îşi deşertase traista, Malʹakh
constatase că tot ce spunea se potrivea perfect cu legenda
Cuvântului Pierdut.
ʺCuvântul Pierdut nu e o metaforă… este real. Cuvântul
e scris într-o limbă antică… şi a zăcut ascuns vreme de
milenii. El poate conferi o putere inimaginabilă tuturor
celor care îi înţeleg adevărata semnificaţie. Cuvântul este şi
azi ascuns… iar piramida masonică are puterea de a-l
dezvălui.ʺ
– Peter, spuse Malʹakh privindu-şi victima în ochi, când
te-ai uitat la grila cu simboluri… ai văzut ceva. Ai avut o
revelaţie. Grila asta înseamnă ceva pentru tine. Spune-mi ce.
– Nu-ţi spun nimic până ce nu trimiţi ajutoare spre
Katherine! Malʹakh îi zâmbi.
– Crede-mă, perspectiva de a-ţi pierde sora este cea mai
neînsemnată dintre grijile tale acum.
Şi, fără un alt cuvânt, se întoarse la sacul lui Langdon şi
începu să scoată din el obiectele pe care le îndesase acolo în
subsolul casei. După aceea le aranjă cu meticulozitate pe
altarul sacrificial.
O bucată de mătase împăturită. De un alb pur.
O cădelniţă din argint. Mir egiptean.
Un flacon cu sângele lui Peter. Amestecat cu cenuşă.
O pană neagră de cioară. Stylus-ul lui sacru.
Şi cuţitul sacrificial. Lucrat din fierul unui meteorit căzut
în deşertul Canaanului.
– Crezi că mi-e frică să mor? strigă Peter cu frustrare în
glas. Dacă sora mea piere, nu-mi mai rămâne nimic! Mi-ai
ucis întreaga familie! Mi-ai luat absolut totul!
– Nu totul, replică Malʹakh. Încă nu.
Ducându-se iar la sacul din piele, scoase laptopul adus
de acasă. Îl deschise şi privi peste el, la victima lui.
– Mă tem că nu ai înţeles încă adevărata natură a situaţiei
în care te afli.
ANGDON SIMŢI UN GOL ÎN STOMAC ATUNCI CÂND
elicopterul CIA se ridică în aer şi acceleră mai puternic
decât credea el că s-ar putea deplasa o astfel de aeronavă.
Katherine rămăsese la sol, pentru a vorbi cu Bellamy, în
vreme ce unul dintre agenţii CIA continua să
percheziţioneze vila, aşteptând întăriri.
Înainte de plecare, ea îl sărutase pe obraz şi îi şoptise:
– Ai grijă de tine, Robert!
Acum, Langdon strângea din dinţi în vreme ce
elicopterul militar se îndrepta în viteză spre Casa
Templului. Aşezată alături de el, Sato strigă spre pilot:
– Mergi spre Dupont Circle! Aterizăm acolo! Uimit,
Langdon se răsuci spre ea.
– Dupont? Dar e la câteva străzi de Casa Templului!
Putem ateriza în parcarea Templului!
Directoarea clătină din cap.
– Trebuie să intrăm în clădire nedetectaţi. Dacă ţinta ne
aude venind…
– Nu avem timp, ripostă Langdon. Smintitul ăsta e pe
cale să-l ucidă pe Peter! Poate că zgomotul elicopterului îl va
speria şi-l va determina să înceteze!
Sato se uită la el cu ochi reci ca gheaţa.
– După cum ţi-am spus, siguranţa lui Peter Solomon nu
este principalul meu obiectiv. Cred că m-am exprimat destul
de clar.
Profesorul nu avea chef de o altă prelegere pe tema
securităţii naţionale.
– Uite ce e, eu sunt singurul de aici care cunoaşte drumul
prin clădirea aia…
– Atenţie, domnule profesor, îl avertiză Sato. Eşti aici ca
membru al echipei mele şi mă aştept la cooperare deplină.
Se întrerupse pentru o clipă şi apoi adăugă: De fapt, cred că
ar fi bine să-ţi explic de pe acum întreaga gravitate a crizei
din seara asta.
Aplecându-se, scoase de sub scaun o servietă subţire din
aliaj de titan, pe care o deschise, dând la iveală un computer
cu aspect elaborat. Când îl puse în funcţiune, sigla CIA
apăru pe ecran, alături de invitaţia la conectare. În timp ce
tasta parola, directoarea întrebă:
– Domnule profesor, îţi aminteşti peruca blondă pe care
am găsit-o în casa individului?
– Da.
– Ei bine, în ea, printre onduleuri, era ascunsă o cameră
video cu fibră optică.
– O cameră ascunsă? Nu înţeleg!
– Vei înţelege, replică Sato, cu o expresie sumbră,
deschizând un fişier.
UN MOMENT, VĂ ROG…
DECRIPTARE FIŞIER…
Jim, sculptura zice că a fost transmis într-un loc subteran secret, unde
informaţia a fost ascunsă.
– Textul este preluat de pe forumul online al directorului,
cu tema Kryptos, îi explică Rick. Forumul e activ de ani buni.
Există mii de postări. Nu mă miră deloc că una dintre ele s-a
întâmplat să conţină cuvintele-cheie.
Nola continuă să parcurgă documentul până ce dădu de
o altă postare care cuprindea câteva cuvinte-cheie.