Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Culegere Mate Admitere 2010
Culegere Mate Admitere 2010
PENTRU ADMITEREA LA
în anul universitar
2010 – 2011
PREFAŢĂ
Prezenta culegere se adresează deopotrivă elevilor de liceu, în scopul
instruirii lor curente, cât şi absolvenţilor care doresc să se pregătească
temeinic în vederea examenului de bacalaureat şi a concursului de admitere în
universităţi de prestigiu în care admiterea se face pe baza unor probe la
disciplinele de matematică.
Conţinutul culegerii este adaptat noului curriculum de matematică care
prin setul de competenţe, valori şi atitudini pe care le promovează asigură
premisele pentru o integrare profesională optimă prin trasee individuale de
învăţare şi formare.
Având în vedere diversitatea datorată existenţei unui mare număr de
manuale alternative, am căutat să unificăm diferitele maniere de prezentare
prin alegerea unor probleme pe care le considerăm indispensabile pentru
abordarea cu succes a cursurilor de matematică din ciclul întâi de la toate
facultăţile Universităţii „Politehnica”din Timişoara.
La alcătuirea problemelor s-a avut în vedere o reprezentare
corespunzătoare atât a părţii de calcul, cât şi a aspectelor de judecată,
respectiv, de raţionament matematic. Gradul de dificultate al problemelor
nefiind cel al unei olimpiade de matematică, acestea vor putea fi abordate de
orice elev sau absolvent cu o pregătire medie a părţii teoretice şi care posedă
deprinderi de calcul corespunzătoare.
Problemele sunt prezentate după modelul „test”, cu şase răspunsuri
fiecare, dintre care unul singur este corect.
Conştienţi de faptul că doar urmărirea rezolvării unor probleme nu
duce la formarea deprinderilor de calcul şi a unui raţionament matematic
riguros, autorii au ales varianta problemelor propuse fără rezolvări. De
asemenea, pentru a nu „forţa” în rezolvare obţinerea unui rezultat dinainte
cunoscut, nu se face precizarea care dintre cele şase răspunsuri este adevărat,
aceasta rezultând în urma unei rezolvări corecte. Totuşi, pentru unele
problemele cu un grad mai mare de dificultate, autorii au considerat necesar să
dea indicaţii şi rezolvări integrale.
Ţinând cont de faptul că prezenta carte va fi folosită şi la întocmirea
subiectelor pentru concursul de admitere la Universitatea „Politehnica” din
Timişoara, invităm absolvenţii de liceu să rezolve testele din acest volum,
adăugându-şi astfel cunoştinţe noi la cele deja existente şi implicându-se prin
aceasta în demersul de evaluare a propriilor competenţe.
PROGRAMA ANALITICĂ
Elemente de algebră
Facultatea de Arhitectură
ELEMENTE DE ALGEBRĂ
(simbol AL ).....................................................................................................................9
BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………..………358
6
ELEMENTE DE ALGEBRĂ
10 Culegere de probleme
ELEMENTE DE ALGEBRĂ
(simbol AL)
a) 10 b) 11 c) 15 d) 20 e) 19 f) 17
d) a 1 = 10, r = 11 e) a 1 = 10, r = 10 f) a 1 = 9, r = 9
AL - 005 Să se determine raţia şi primul termen ale unei progresii aritmetice pentru
1
care a 5 = 18, iar Sn = S2 n , unde Sn este suma primilor n termeni ai progresiei.
4
a) a 1 = 6, r = 3 b) a 1 = 14, r = 1 c) a 1 = 2, r = 4
5
d) a 1 = −2, r = 5 e) a 1 = 8, r = f) a 1 = 1, r = 1
2
Elemente de algebră 11
3x + 1
AL - 006 Să se determine x ∈ R astfel încât următoarele numere: , 2x + 1 ,
5
4 x + 1 să fie în progresie aritmetică, unde [α ] reprezintă partea întreagă a lui α ∈ R .
3 4 4
a) x ∈ , 3 ; b) x ∈ , 3 ; c) x ∈ , 3 ;
4 3 3
3 4
d) x ∈ , 3 ; e) x ∈ , 3 ; f) x ∈ φ
4 3
11 11
a) x − ,1 b) x , −1 c) x ∈ φ
3 3
11 11
d) x ∈ {1} e) x ∈ − f) x ∈ 1,
3 3
a) 1 b) 2 c) 6 d) 5 e) 4 f) 3
n n +1 n −1
a) b) c)
a1 (a1 + n ) a + na1r
2
1 a1 [a1 + (n − 1)r ]
n −1 n n+2
d) e) f)
a1 (a1 − nr ) (a1 + r )n a1 + (n − 1)r
lg 2 + lg( y + 1) = lg(5 y + 7 ) − lg 3
a) n = 5 b) n = 3 c) n = 6 d) n = 10 e) n = 4 f) n=8
Elemente de algebră 13
a − a 1 = 15
geometrică (a n ) n ≥1 dacă : 5 .
a 4 − a 2 = 6
1
a) a 1 = 0, q = 1 b) a 1 = 1, q = 2 c) a 1 = −16, q =
2
a 1 = −16
a = 1 a = 4 a = 2
d) 1 sau 1 e) a 1 = 1, q = −1 f) 1 sau 1
q = 2 q = 2 q = 2 q = 4
AL - 014 Suma a trei numere în progresie aritmetică este egală cu 12. Dacă se
adaugă acestora, respectiv numerele 1, 2, 11, progresia devine geometrică . Să se afle
aceste numere.
AL – 015 Trei numere sunt în progresie geometrică. Dacă se măreşte al doilea cu 32,
progresia devine aritmetică, iar dacă se măreşte apoi şi al treilea cu 576, progresia
devine din nou geometrică. Care sunt cele trei numere ?
13
AL – 017 Să se calculeze ∑ k ⋅ 2k −1 .
k =1
S n = 1 + 11 + 111 + ... + 11
...1 .
n − cifre
a)
1
81
[
10 n − 10 − 9n ] b)
1
81
[
10 n −1 − 10 − 9n c)
1
81
]
10 n +1 − 10 − 9n [ ]
d)
9
[
1 n
10 − 10 − 9n ] e)
9
[
1 n −1
10 − 10 − 9n ] f)
9
[
1 n +1
10 − 10 − 9n ]
AL – 019 Fie n∈N , n ≥ 3 şi a1, a2 ,…,an primii n termeni ai unei progresii geometrice cu
n n
1
ak > 0, k = 1, n . Dacă S1 = ∑ a k , S 2 = ∑ şi p= a1 ⋅ a2⋅…⋅ an , atunci :
k =1 k =1 a k
n n n
S S S
a) p = 1 b) p = 2 c) p = 1
S2 S1 S2
2
S S1 + S 2
d) p = n 1 e) p = S1n − S 2n f) p =
S2 S1 S 2
Elemente de algebră 15
AL – 020 Fie (a n )n şi (bn )n două progresii astfel încât prima să fie aritmetică şi cea
de a doua geometrică, iar a 1 = b 1 = 3 şi a 3 = b 3 . Să se determine aceste progresii
dacă a 2 = b 2 + 6 .
a) a n = 12n – 9, a n =12n + 9 b) a n = 12n – 9 an
= 12n – 6
b n = 3n sau b n = 3n b n = 3n sau b n = 3n
c) a n = 12n – 9 an = 3 d) a n = 12n - 9 an = 3
b n = 3n sau b n = 3(-1) n-1 b n = 3n sau b n = 3(-1)
n
1 1 1
Sn = + p + ... + p .
a + a1 a3 + a 2
p
2
p p
a n +1 + a np
q np − 1 q np − 1 q np − 1
a) S n = p 2 np b) S n = p 2 p c) S n = p (n −1) p 2 p
a1 q − 1( ) a1 q − 1 ( ) a1 q q −1 ( )
=
(q np
)
− 1 q (n −1) p q (n −1) p
e) S n = p p f) S n =
1
d) S n
(
a1p q 2 p − 1 ) a1 q + 1 ( ) p
a q
1
( n −1) p
(q p
+1 )
AL – 022 Să se calculeze expresia
1 + a + a 2 + ... + a n −1
E= , a ∈ R \ {− 1}.
1 + a 2 + a 4 + ... + a 2 n − 2
1 an + 1 a +1
a) b) c)
a a −1 an + 1
16 Culegere de probleme
a an + 1
d) e) f) 1
a +1
n
a 2n + 1
AL – 023 Să se decidă dacă este progresie geometrică un şir pentru care suma
primilor săi n termeni este S n = n 2 + 1 ; în caz afirmativ precizaţi raţia q a acesteia.
3 2
a) q = b) q = c) q = 2
2 3
AL – 024 Să se determine numerele reale x,y,z dacă x,y,z sunt în progresie aritmetică
cu raţia nenulă, x,z,y sunt în progresie geometrică şi x+y+z = 18.
3 1 4 1 4
a) ,1 b) , c) ,
5 5 5 5 5
1 3 2
d) , e) 0, f) [1, ∞ )
5 5 5
a) 70 b) 83 c) 57 d) 91 e) 97 f) 78
[
a) x ∈ 1, 2 ) (
b) x ∈ 1, 2 ) c) x ∈ (0,1)
d) x ∈ (0,1] e) x ∈ ∅ f) x ∈ [ 2 ,2)
5 + 6x 15x − 7
AL - 029 Mulţimea soluţiilor ecuaţiei: = , unde [x] reprezintă partea
8 5
întreagă a lui x, este
4 3 7 4
a) , b) , c) , ,
5 4 15 5
7 1 3 1 4
d) , e) , , f) ,
15 2 4 2 5
1
a) , n ∈ Z* b)
1
k, k + {
c) n 2 ; n ∈ Z \ {− 1,1} }
n k∈Z∗ k
x − 2 x − 3
AL - 032 Fie ecuaţia = . Stabiliţi care dintre afirmaţiile de mai jos
3 2
este adevărată
a) ecuaţia are două soluţii b) ecuaţia are trei soluţii
c) ecuaţia are o singură soluţie d) ecuaţia are o infinitate de soluţii
e) ecuaţia nu are nici o soluţie f) ecuaţia are numai soluţii negative
m2 x − 1 2 x + 1
AL - 033 Se dă ecuaţia = , m ∈ Z \ {0} , unde [ x ] este partea
2 5
întreagă a numărului real x.
Să se determine m ∈ Z pentru care ecuaţia are soluţii şi apoi să se determine
aceste soluţii:
a) m = ±1 b) m = ±2 c) m = ±1
19 19
=
x1 1;=
x2 2 =
x1 7;=
x2 =
x1 7;=
x2
2 2
19 29 29
=
x3 7;=
x4 = =
x3 11; x4 = =
x3 12; x4
2 2 2
d) m = ±1 e) m = ±1 f) m = ±3
19 19 19
=
x1 2;=
x2 =
x1 7;=
x2 =
x1 7;=
x2
2 2 2
Elemente de algebră 19
29 19 29
=x3 = ; x4 11 =
x3 8;=
x4 = =
x3 11; x4
4 2 2
3 2 1
AL – 036 Să se rezolve inecuaţia + ≤ .
x−2 x+2 2( x − 1)
2 2
a) x ∈ ( − ∞,−1) b) x ∈ (− ∞,−1) ∪ 0, ∪ (1,2 ) c) x ∈ 0, ∪ [1, 2] ∪ (3, ∞ )
3 3
2
d) x ∈ (1,2) ∪ (3, ∞) e) x ∈R \ {1,2} f) x ∈ ( − ∞,−2) ∪ 0, ∪ (1,2)
3
5 5
d) m ∈ ,+∞ e) m ∈ − 1, f) m ∈ ( − ∞,1]
3 3
d) 4(m 2 − 1) e) m(m − 4) f) m 2 + 2
a) m1 = 2 , m2 = 3 b) m1 = 1 , m2 = −1 c) m1,2 = 2 ± 7
d) m1,2 = 2 ± 5 e) m1,2 = ± 5 f) m1 = 2 , m2 = −2
Elemente de algebră 21
a) [− 2 , 2 ] b) [1 − 2 ,1 + 2 ] c) [2 − 3 ,2 + 3 ]
d) [−1,1] e) [1 − 3 ,1 + 3 ] f) [− 3 , 3 ]
AL - 044 Fie ecuaţia
2x2-2(m+2)x+m2+4m+3=0, m∈R.
Dacă ecuaţia are rădăcinile reale x 1 (m), x 2 (m), precizaţi valoarea maximă a expresiei
E = x1 (m) + x2 (m) .
a) 3; b) 4; c) 2; d) 2; e) 3; f) 1.
S3 = x13 + x23 ,
unde x 1 ,x 2 sunt rădăcinile ecuaţiei date.
b3 bc c3 bc b2 bc
a) S3 = −3 b) S3 = −3 2 c) S 3 = −3 3
a3 a2 a 3
a a 2
a
b3 bc c3 bc b2 bc
d) S3 = − 3
+3 2 e) S3 = − 3
+3 2 f) S3 = − 2
+3 3
a a a a a a
a) m = -11, n = 7; b) m = - 7, n = 11 c) m = 9, n = 7
d) m = 11, n = 7 e) m = 7, n = 11 f) m = 9, n = -7
AL - 048 Fie ecuaţia 3mx 2 + (2m + 1)x + m + 1 = 0 , m ∈ R , ale cărei rădăcini sunt
x 1 şi x 2 . Să se determine o relaţie independentă de m între rădăcinile ecuaţiei.
1
d) x1 + x2 + x1 x2 = − e) x12 + x22 − 3 x1 x2 = 0 f) x12 + x22 + x1 x2 = 0
3
1 1
e) x1 x2 = x1 ' x2 ' f) x1 x2 + x1 + x2 = +
x1 ' x2 '
a) x1 = 0, x2 = 1 b) x1 = −1, x2 = 1 c) x1 = −1, x2 = 0
d) x1 = 1, x2 = 2 e) x1 = −1, x2 = 2 f) x1 = 0, x2 = 2
Elemente de algebră 23
AL - 051 Determinaţi toate valorile lui x ∈ Z pentru care are loc inegalitatea
3 x − 11 − 7 + x < 0 .
3
3 +1 1
a) 1− 3 b) c) 1 d) − 1+ 3 e) f) 1+ 3
3 2
a) m ∈ (− ∞, o ) b) m = −4 c) m ∈ R
d) m ∈ [0, ∞ ) e) m ∈ [− 2,1) f) m ∈ φ
1
a) m = −1 b) m ∈ (0,1) c) m ∈ 0,
2
1
d) m ∈ − 1, e) m ∈ φ f) m = 1
2
f ( x ) = max{2 x − 5, x − 2}
să fie bijecţie.
a) E = R + b) E = [− ∞,0] c) E = R
d) E = [0,1] e) E = (− ∞,3] f) E = [1, ∞ )
1 1 1
a) m = b) m = 4 c) m = d) m = 2 e) m = f) m = 6
4 2 6
a) m1 = −1, m2 = −3 b) m1 = 3, m2 = −3 c) m = −3
d) m = 1 e) m = −21 f) m = 3
f m ( x ) = x 2 − 2(m − 1)x + m − 2, m ∈ R
a) y = x 2 b) y = x 2 + x + 1 c) y = − x 2 − x + 1
d) y = − x 2 + x − 1 e) y = 2 x 2 − x + 3 f) y = x 2 + 1
a) f ( x ) = 2 x 2 + 4 x + 1 b) f ( x ) = 3 x 2 + 4 x − 1
c) f ( x ) = 4 x 2 + 4 x + 1 d) f ( x ) = 3 x 2 + 4 x + 1
e) f ( x ) = x 2 + 4 x + 1 f) f ( x ) = 3 x 2 + 4 x + 3
AL - 060 Să se determine m ∈ R astfel încât parabolele asociate funcţiilor
f (x ) = x 2 − 2 x − 4 şi g (x ) = mx 2 − 2mx − 6 să aibă acelaşi vârf.
a) m = -1 b) m = 1 c) m = -2
d) m = 2 e) m = 3 f) m = -5
a) m ∈ R − {− 1} b) m = 2 c) m = 1
d) m = −1 e) m ∈ {− 1,1,2} f) m = 3
a) p = −2, q = 3 b) p = −1, q = 2 c) p = 3, q = −2
d) p = q = −2 e) p = q = 1 f) p = 2, q = −3
∆ ∆ ∆
a) b) c)
2a a 2a
∆ b ∆
d) ∆ e) f) +
−a 2a 2a
d) y 2 − 3 y + 1 =0 e) y 2 − 3 y + 2 =0 f) y 2 − 3 y + 3 =0
a) K = 4; f ( x ) = 2 x + 3 b) K = 3, f (x ) = 2 x 2 − x + 4
c) K = 3; f (x ) = x + 4 d) K = 1; f (x ) = 2 x 2 − 3x + 6
e) K = 4; f (x ) = 2 x 2 + 3 f) K = 2; (
f x = 2x2 − 2x + 5 )
4
AL - 069 Să se rezolve inecuaţia 5 x 2 − 20 x + 26 ≥ .
x − 4x + 5
2
a) [−1,0)
4
b) ,+∞
5
c) {0, 1} d) R e) ∅ (
f) − 2 , 2 )
2 2 2
b) ( − 2,2)
2
a) − , c) − ,
3 3 3 3
d) [ − 11
,] e) ( − 1,2] (
f) − 2 , 2 )
AL - 071 Să se determine valorile parametrului real m astfel încât
28 Culegere de probleme
x 2 + (m + 1) x + m + 2
> 0 pentru orice x ∈R .
x2 + x + m
{
a) m ∈ 1 − 2 2 ,1 + 2 2 } 1
[
b) m ∈ − ∞, ∪ 1 + 2 2 ,+∞
4
)
c) m ∈ ( − ∞,−1) ∪ (4,+∞) (
d) m ∈ − ∞,1 − 2 ) ∪ (1 + 2 ,+∞)
(
e) m ∈ 1 − 2 2 ,1 + 2 2 ) 1
f) m ∈ ,1 + 2 2
4
AL - 072 Să se afle cea mai mică valoare a funcţiei f : R → R ,
f ( x) = x 2 − 2 x 1 − m2 + 1 + m + m2 , când parametrul real m parcurge toate valorile
posibile.
1 1 1
a) − 1 b) 0 c) 1 d) − e) − f) −
2 8 4
a) 0 b) 2 c) 2 d) 3 e) 4 f) 1
3
a) m ∈R b) m ∈( − 1,+∞) c) m ∈ − ∞ ,
4
1 1 1
d) m ∈[ − 2,−1] e) m ∈ − ,+∞ ∪ − f) m ∈ − ∞ ,−
4 3 4
1 1 1
a) m ∈ − ∞,− ∪ (0,+∞) , ] \ {0}
b) m ∈( − 11 c) m ∈ − ∞,− ∪ ,+∞
5 5 5
1 1 1
d) m ∈( − ∞,0) ∪ [2,+∞) e) m ∈ − ,− f) m ∈ − ∞,− ∪ (0,+∞)
3 5 3
{ }
AL - 079 Să se determine Im f = f ( x ) x ∈ R pentru funcţia f : R → R ,
x − 3x + 2
2
f (x ) =
x2 + x + 1
9 − 2 21 9 + 2 21 9 + 2 21
a) , b) , ∞
3 3 3
30 Culegere de probleme
9 − 2 21 9 − 2 21 9 + 2 21
c) − ∞,
d) − ∞,
, ∞
3 3 3
9 − 3 21 9 + 3 21 9 − 3 21 9 + 3 21
e) − ∞,
, ∞ f)
,
3 3 3 3
17 17
{ }
a) (8,2); ( − 8,−2); (17,−5); ( − 17,5) b) (2,8); ( − 2,−8); ,−5 ; − ,5
2 2
17 5 17 5 5 5
c) ( − 2,8); (2,−8); − ,− ; , d) (2,−8); ( − 2,−8); 17, ; − 17,−
2 2 2 2 2 2
17 17 17 17
e) (1,−4); ( − 1,−4); ,5 ; − ,−5 f) ( − 1,4); (1,−4); ,5 ; − ,−5
2 2 2 2
x + y = 3
xy = 2
x 2 + y 2 + xy = 91
x + y + xy = 13
x 2 + y 2 + x + y =8
2 2
x y + xy = 6 .
n
Să se calculeze ∑x
k =1
k .
a) 3 − 2 2 ; b) 0; c) 1;
d) 3 + 2 2 ; e) – 2; f) 2 + 2
x 2 = 4
x
y = 25
x=2
x = 2;
c) este singura soluţie d) 1 este singura soluţie
y=5 y=−
5
x= 4 x =2
e) 1 este singura soluţie f)
x= y =5
5
x2 + y 2 = z
AL - 088 Fie (S ) : , m ∈ R . Fie
x + y + z = m
Elemente de algebră 33
3 1 1 3
a) S1 = 0; S 2 = b) S1 = − ; S 2 = 25 c) S1 = ; S2 =
4 2 2 4
1 3
d) S1 = − ; S 2 = e) S1 = −5; S 2 = 14 f) S1 ≥ 5; S 2 = 25
2 4
AL - 089 În care din următoarele mulţimi se află soluţiile reale ale sistemului
x 6 − y 3 = 98
4 ?
x + x 2 y + y 2 = 49
, ); y ∈{− 1,0,1}
a) x ∈( − 11 ( ) (
b) x ∈ − 3 , 3 ; y ∈ − 3 , 3 )
(
c) x ∈ − ∞,− 3 ∪ ) ( ) [
3 ,+∞ ; y ∈ 2,3 3 ] d) x ∈( − ∞,−7); y ∈(7,+∞)
1 1 2 2 1 1
e) x ∈ − , ; y ∈( − 11
,) f) x ∈ − , ; y ∈ − ,
2 2 2 2 2 2
x 3 − y 3 = a(x − y )
3 să aibă toate soluţiile reale
x + y 3 = b( x + y )
x + y + z = 6
AL – 092 Fiind dat sistemul x 2 + y 2 + z 2 = 14
x 3 + y 3 + z 3 = 36
să se precizeze numărul soluţiilor reale şi intervalele în care se află aceste soluţii
a) n = 3 b) n = 6
(x,y,z) ∈[−1,5] × [−1,5] × [−1,5] (x,y,z) ∈[0,4] × [0,4] × [0,4]
c) n = 1 d) n = 6
(x,y,z) ∈ [3,7]×[3,7]×[3,7] (x,y,z) ∈ [2,9] × [2,9] × [2,9]
e) n = 3 f) n = 2
(x,y,z) ∈[0,1] × [0,1] × [0,1] (x,y,z) ∈[−1,2] × [−1,2] × [−1,2]
AL – 093 Să se determine în care din intervalele de mai jos se află soluţiile sistemului
xy yz zx x2 + y2 + z2
= = =
2 y + 3x 3z + y x + 2 z 6
1 1 3 2 2 3
x ∈ 0, , y ∈ 0, , z ∈ 1, b) x ∈ , y ∈ 0, , z ∈
a)
2 2 2
,1
2 2 2 ,1
1 3 2
, y ∈ ,1, z ∈ 0, d) x ∈ (0,1), y ∈ (1,2 ), z ∈ (2,3)
1
c) x ∈ ,
2 2 2 2
Elemente de algebră 35
e) x ∈ (1,2 ), y ∈ 0,
3
, z ∈ (0,1)
2
f) x ∈ 0,
3
3
(
, y ∈ 1, , z ∈ 1, 2 )
4 2
− 3 − 35 − 3 + 35
a) a ∈( − ∞,−2) b) a ∈ , c) a ∈{− 1,2}
2 2
1
a) m ∈ (− ∞,0 ) b) m ∈ (0,1) c) m ∈ ,3 d) m ∈ (4,7 ) e) m ∈ [7,9] f) m ∈ (8,+∞ )
2
a) m ∈(0,6) b) m ∈[0,6] c) m ∈R
a) m = 1 b) m = 3 c) m = 4 d) m = 5 e) m = −3 f) m = −2
x2 + 2
f ( x) = .
x2 + 1
3 x 2 + mx + n
AL - 100 Fie f :R → R , f ( x ) = . Să se determine m, n ∈R
x2 + 1
{ }
5 7
a) m ∈ ± 2 3 ; n ∈ − ,
2 2 { }
b) m ∈ ± 4 3 ; n ∈{− 1} { }
c) m ∈ ± 2 3 ; n ∈{± 1}
[
d) m ∈ − 2 3 ,2 3 ; n = 0 ] e) m ∈[ − 3,5]; n ∈[ − 11
,] {
f) m ∈ ± 3 2 ; n = −1 }
x 2 + ax + 1
AL - 101 Fie funcţia f :R → R , f ( x ) = . Să se determine mulţimea
x2 + 1
{ [0, 2] .
a ∈ R f (R) =
A= }
a) A = ∅ ; b) A = {−1,1} ; c) A = [ −1,1] ;
d) A = {−2, 2} e) A = [ −2, 2] ; f) A = [ 0, 2]
Elemente de algebră 37
a) m ∈R b) m ∈ (−1,1) c) m ∈∅
d) m ∈( − ∞,1] e) m ∈ R \ {− 11
,} f) m ∈R \ {1}
AL - 103 Fie f : I ⊂ R → R , f ( x) =
( )
1 + 4 − m2 x − x 2
, m ∈ R \ {0} . Să se
(
m x2 + 1 )
determine m astfel încât I să fie un interval mărginit de lungime minimă.
a) m = 0 b) m = −2 c) m = 2 d) m = 1 e) m = 2 f) m = 4
33 33 1
a) 33 b) c) − d) − 10 e) f) 10
2 2 2
AL - 105 Să se rezolve inecuaţia 2 + 3x + 5x + 4 < 0 .
4 2 4 2 4 7 3 1 7 7
a) − ,− b) − ,− c) − ,− d) − ,− e) 0, f) − ,0
5 3 5 5 5 9 5 5 9 9
3
a) x ∈( − ∞,0)
3 3
b) x = −1 c) x = d) x = ± e) x = − f) x ∈∅
2 2 2
17 1− 7
a) (− ∞,−3) b) ,20 c) (− 2,2] d) (22,+∞ ) e) [4,5) f) ,2
2 2
2
x
AL - 109 Să se rezolve în R ecuaţia x 2 + =1.
x −1
1
a) x = 1 ± 2 b) x = 2 ± 1 c) x = 1 − 2 ± 2 2 −1
2
1− 2
f) x = 1 − 2 ± 2 2 − 1
1 1
d) x = ± 2 2 −1 e) x = ± 2 2 −1
2 2 2
AL - 110 Să se determine domeniul maxim de definiţie D , al funcţiei
f : D ⊂ R → R , unde f ( x) = n 1 − n +1 x + 1 + n +1 n x − 1 , n ∈ N .
1 1 1
a) ( − ∞,−4) b) − ,− c) (8,+∞) d) (1,2) ∪ [3,+∞) e) ( − 2,−1) f) − 4,−
2 5 2
Elemente de algebră 39
109 13 109
a) A = − ,2 b) A = 2, c) A = − 3,
49 2 49
13 102
d) A = − 3, e) A = [ − 3,2] f) A = − ,2
2 49
1 1 1
d) m ∈ 0, e) m ∈ ,+∞ f) m ∈ − ∞,
2 2 2
AL - 114 Precizaţi mulţimea A căreia îi aparţin valorile reale ale lui x pentru care are
( − x)
x
loc egalitatea 3 x −1 8 − 3 x
= 5x 2 x .
a)A = (0,1) b)A = (1,2) c)A = [2,3) d)A = (2,3) e)A (2,7) f)A = [3,+∞)
a 3 + b 3 − 2ab ab a 3 + b 3 − 2ab ab − ab
E= − pentru a = 2 + 3 şi b = 2 − 3 .
a a −b b a a − b b + ab
a) E = 4 b) E = −4 c) E = −2 d) E = 2 e) E = 1 f) E = −1
E = 26 + 6 13 − 4 8 + 2 6 − 2 5 + 26 − 6 13 + 4 8 − 2 6 + 2 5
40 Culegere de probleme
2 13 5
a) E = 6 b) E = c) E = d) E = 4 e) E = f) E = 1
3 2 2
a) 1 b) 2 c) 3 d) 4 e) 5 f) 0
(9 )
1
n −1
n
−9 2
E= ,n∈Z
(27 )
1
n −1 n−2
− 19 ⋅ 27 3
n+3
−
n −1
6
a) 72 b) 2 ⋅ 3 c) 2 ⋅3 d) 2 ⋅3 2
e) 1 f) 2
AL - 119 Să se simplifice fracţia:
x 3 + y 3 + z 3 − 3 xyz
F=
(x − y )2 + ( y − z )2 + (x − z )2
x+ y+z
a) F = x − y + z b) F = x + y + z c) F =
2
x+ y+ z+3 x + y + z +1
d) F = x + y + z + 1 e) F = f) F =
2 2
AL - 120 Care este mulţimea valorilor reale ale lui x pentru care avem
E=
(x 2
− y2 )(
3
x +3 y ) − ( xy + y )
3 3 2
3
x + x y − x y − y
5 3 2 3 3 3 2 3 5
2 1 1 2
a) 1 b) x + y c) x − y d) x 3
e) x + y
3 3
f) y 3
1 a2
AL - 122 Să se rezolve ecuaţia a 2 − x2 − − 1 = 0 , cu a ∈ R , a > 0 ,
x x2
dat, în mulţimea numerelor reale.
încât 3 x1 + x2 + 3 9 − x1 x2 = 3 .
( x + 1) + n ( x − 1) =
2 2 5n 2
AL - 124 Să se rezolve ecuaţia n x −1.
2
5n + 1 2n − 1 2n + 1
a) x = ± b) x = ± c) x = ±
5n − 1 2n + 1 2n − 1
5n − 1 5n + 2 n 5n − 2 n
d) x = ± e) x = ± f) x = ±
5n + 1 5n − 2 n 5n + 2 n
să fie reale.
a) E = 1 + x b) E = x 2 − 3x + 4 c) E = 2
d) E = 3x − x 2 e) E = 6 x − 2 x 2 f) E = 2(2 − x)
1 1 1+ 7
; x ∈ [5,7]
1 1
a) m = b) m ∈ , ; x ∈[2,+∞) c) m = ; x ∈ ,+∞
4 2 8 4 2
1 1
; x ∈[2,+∞) e) m ∈ − , ; x ∈{2,3} ; x ∈{4,6}
1 2
d) m = f) m =
4 4 4 3
x 2 , x ∈ [− 1,0] x, x ∈ [− 1,0]
f (x ) = şi g (x ) = 2
x, x ∈ (0,1] x , x ∈ (0,1]
să se determine funcţia h = g f .
a) h = f b) h = g c) h = f 2
x 2 , x ∈ [− 1,0]
d) h = g 2 e) h = fg f) h( x ) =
x 4 , x ∈ (0,1]
AL - 132 Fie f , g : R → R
x − 3, dacă x ≥ 2 x 2 + 1, dacă x ≤ 0
f (x ) = şi g (x ) =
2 x + 5, dacă x < 2 − x + 7, dacă x > 0
Atunci ( f g )( x ) este :
x 2 − 2, x ∈ (− ∞,−1]
2 x 2 + 2, x ∈ (− ∞,0]
2 x + 7, x ∈ (− 1,0]
a) ( f g )( x ) = b) ( f g )( x ) = 2 x − 4, x ∈ (0,5]
− x + 4, x ∈ (0,5] x − 11, x ∈ (5, ∞ )
− 2 x + 19 x ∈ (5, ∞ )
x 2 − 2, x ∈ (− ∞,−1]
2 x 2 + 7, x ∈ (− ∞,5]
c) ( f g )( x ) = − x − 4, x ∈ (− 1,0] d) ( f g )( x ) =
2 x − 19, x ∈ (0,8) − x + 4, x ∈ (5, ∞ )
x 2 − 2, x ∈ (− ∞,−1] x 2 − 2, x ∈ (− ∞,5]
e) ( f g )( x ) = f) ( f g )( x ) =
2 x − 19, x ∈ (− 1, ∞ ) 2 x − 19, x ∈ (5, ∞ )
44 Culegere de probleme
x − 1 x ∈ (− ∞,2)
AL - 133 Fie f : R → R ; f ( x ) =
2 x − 3 x ∈ [2,+∞ )
Să se determine inversa acestei funcţii.
x + 1 x ∈ (− ∞,1)
a) f −1
(x ) = x + 1 ∀x ∈ R b) f ( x ) = 1
−1
2 ( x + 3) x ∈ [1,+∞ )
1
(x + 3) x ∈ (− ∞,1]
c) f −1
(x ) = x; ∀x ∈ R d) f ( x ) = 2
−1
x + 1, x ∈ (1, ∞ )
1
x − 1 x ∈ (− ∞,2)
e) f ( x ) =
−1
f) funcţia nu este inversabilă
1 x ∈ [2,+∞ )
2 x − 3
AL - 134 Să se precizeze care din răspunsurile de mai jos este corect pentru funcţia
f :R → R,
2 x − 4, x ≤ 6
f (x ) =
x + 2, x > 6
y+4
, y ≤8
a) f nu este inversabilă; b) f este inversabilă şi f ( y ) = 2
−1
y − 2, y > 8
y+4
y+4 ,y >8
e) f este inversabilă şi f ( y ) =
−1
f) f este inversabilă şi f ( y ) = 2
−1
2 y − 2, y ≤ 8
f ( x ) = a x + 1 + x − 1 + (2 − a )x − a − 1
este inversabilă şi determinaţi inversa ei.
x −1
x x ≤ 1 2 ; x < −1
f (x ) = x + 2
1 −1
a) a = ; b) a = 0; f −1 ( x ) = x; − 1 ≤ x ≤ 1
2 3 x >1
x + 2
; x >1
3
x + 2a x+a
1 − 2a ; x < −1 1 − 2a ; x > 1
c) a < 1 ; f −1 ( x ) = x; − 1 ≤ x ≤ 1 d) a < 1 ; f −1 ( x ) = x; − 1 ≤ x ≤ 1
2 x + 2 2 x + 2
; x >1 ; x < −1
3 3
x + 2a
1 − 2a ; x < −1 − x − 2; x < −1
e) a > 1 ; f −1 ( x ) x; − 1 ≤ x ≤ 1 f)
a = 1; f ( x ) = x; − 1 ≤ x ≤ 1
−1
2 x + 2 x + 2
; x >1 ; x >1
3 3
1
AL - 136 Să se aleagă un interval maximal [a,b ) ⊂ , ∞ astfel încât pentru
2
f : [a, b ) → [ f (a ), ∞ ) , f ( x ) = x − x − 2 să existe f −1 .
2
x 2 − mx + 1, x ≤ 0
AL - 137 Să se determine m ∈ R astfel încât funcţia f ( x ) =
− x + m, x > 0
să fie strict descrescătoare pe R.
46 Culegere de probleme
1
a) ( − 1,0) b) − 1, c) ( − ∞,−1) ∪ (0,+∞) d) ( − 5,+∞) e) ( − ∞,2) f) R
2
x x
AL - 139 Să se rezolve ecuaţia: 3 + 2 2 − 3 − 2 2 = .
3
2
2 lg 2
a) x = 1 b) x = 2 c) x =
(
lg 3 + 2 2 )
2 lg 2
d) x ∈∅ e) x = f) x = 2 lg 2
(
lg 3 − 2 2 )
46 Culegere de probleme
( ) + (3 − 2 2 )
x x
AL - 140 Să se rezolve ecuaţia: 1 + 2 =2.
a) x1 = 0, x2 = 1 b) x1 = 0, x2 = 2 c) x1,2 =
(
ln 3 ± 5 − ln 2)
(
ln 3 − 2 2 )
( )
1+ 5
d) x1,2 =
ln 3 − 2 2 − ln 2
e) x1 = 0, x2 = 2
ln
f) x1 = 0, x2 =
(
ln 2 2 − 3 )
(
ln 3 ± 5 ) ln 1 + 2 ( ) ln 3
a) 1 b) –1 c) 2 d) 0 e) –2 f) ln2
1 1
x− x+
4 −3
x 2
=3 2
− 22 x −1
(
a) e,e 2 ) b) (− 1,1) c) (3,7]
( ]
d) 1, 3 e) (0,1) f) (9,11)
a) x1 = 0 este b) x1 = 0 c) x1 = 0
1
unica soluţie x2 = x2 = log 2
1 − log 2 3
d) x1 = 0 e) x1 = 0 f) x1 = 0
1
x2 = log 2 3 + 1 x2 = x2 = log 2 3
log 2 3
Elemente de algebră 47
a) f ( x ) = ln x (
b) f ( x ) = ln x + x2 + 4 )
c) f ( x ) = ln (x 2
+1 − x ) d) f ( x ) = ln
x − x2 + 4
2
x + x2 + 4 x − x2 + 4
e) f ( x ) = ln f) f ( x ) = ln
2 2
a) A = ( 2 ,8 ) 1
b) A = ,16 c) A = (
3
2 ,9 )
2
1
d) A = [− 2,0 ) e) A = 0, f) A = (0,1)
2
3 1
a) m ∈ φ b) m ∈ R c) m ∈ R \ − ,−
2 2
2 3 1 1
d) m ∈ − ∞,− \ − e) m ∈ − ∞,− f) m ∈ − ,∞
3 2 2 2
48 Culegere de probleme
x+ 2
1
AL - 147 Să se rezolve inecuaţia: > 3− x .
3
x x
4 2
AL - 148 Să se determine m ∈R astfel încât inegalitatea − m + 1 > 0
9 3
să fie adevărată pentru orice x < 0 .
1 3x + 1 1
AL - 149 Care este soluţia sistemului de inecuaţii: ≤ ≤ ?
3 9x + 1 2
[
a) log 3 2, log 3 3 + 17 ( )]
(
b) log 3 1 + 2 , log 3
3 + 17
)
2
c) (3,+∞)
d) ( 2, 3 )
(
e) log 3 1 − 2 , log 3 )
3 − 17
2
f) [1, log 3 5]
2 ⋅ 2 x −1
x
2
AL - 150 Să se rezolve inecuaţia: x > 1+ .
3 −2 x
3
5 −1 5 + 1
a) x ∈ 0, log 2 b) x ∈ 0, log 2 c) x ∈ (0,1)
3 2
3 2
(
d) x ∈ 0, log 2 ( 5 − 1)
3
) (
e) x ∈ 0, log 2 ( 5 + 1)
3
) f) x ∈ (−1,1)
Elemente de algebră 49
( x)
x
AL - 151 Să se rezolve inecuaţia: x x
< .
1
a) 0, b) (0,1) ∪ (4,+∞) c) (0,2)
2
log 2 (2 x − 5) 1
AL - 152 Să se rezolve ecuaţia: =
(
.
log 2 x − 8
2
) 2
11 11 11
a) x1 = , x2 = 3 b) x1 = , x2 = −3 c) x1 =
3 3 3
11
d) x1 = 3 e) x1 = − , x2 = −3 f) x1 = 9
3
1
d) x ∈[9,+∞) e) x = (0,9 )
1
a) x ∈ φ b) x = 3 c) x = f) x ∈ ,9
3 3
3 − 2x
f ( x) = log 2 .
1− x
3
a) ( − ∞,1) ∪ ,+∞ b) ( − ∞,1) ∪ [2,+∞) c) [2,+∞)
2
f ( x) =
(
ln − 2 x 2 − x + 1).
− 4x − x
2
1 1 1 3
a) − ,0 ∪ ,2 ∪ (3, ∞ ) b) − 1, ∪ 1, ∪ (2,4 )
4 2 2 2
1 1 1 1
c) (− 1,0 ) ∪ 0, ∪ (2, ∞ ) d d) − 1,− ∪ − ,0 ∪ 0,
2 2 4 2
1
e) R \ 0,− f) R \ {0,1}
4
f ( x) = log x 3x ⋅ log 3 x .
1
a) (0,+∞) b) (1,+∞) c) 0, ∪ (1,+∞)
3
1 2
d) 0, ∪ ,1 e) (0,1) ∪ (2,+∞) f) (1,2)
2 3
AL - 157 Fie x1 , x2 , x3 trei numere din intervalul (0,1) sau din intervalul (1,+∞) .
Precizaţi care este valoarea minimă a expresiei
a) 1 b) 0 c) 3 d) 6 e) − 3 f) − 6
Elemente de algebră 51
3a + 2 3a + 1 3a − 1 3a − 2 3a − 4 3a + 4
a) b) c) d) e) f)
2a + 4 a +2 2a + 3 4 − 2a a +2 a −2
d) 2a − b + 1 e) 2(a − 2b − 1) f) 2(a + 2b + 1)
5
AL - 160 Mulţimea soluţiilor ecuaţiei log x 2 x + log 2 x x = este:
2
1 1 1
a) φ ; b) , 2 ; c) {2, 4} ; d) , 2 ; e) {2, 5} f) , 2
2 4 5
(
AL - 161 Să se rezolve ecuaţia: log x2 ( x + 2) + log x x 2 + 2 x = 4 . )
a) x = 1 b) x = −1 c) x = 3 d) x = 4 e) x = 2 f) x = 8
2
log a
a) x1 = log a 3 , x2 = log a 2 b) x1 = 6 log a 3 , x2 = 6 log a 2 c) x = 6 3
3
log a
d) x1 = − log a 3 , x2 = − log a 2 e) x = 6 2 f) x1 = a log 6 3 , x2 = a log 6 2
52 Culegere de probleme
( )
1
AL - 163 Să se rezolve ecuaţia: log 2 3 + 2 log 4 x = x log 9 16 log x
3 .
16 3 1
a) x = 3 b) x = 1 c) x = d) x = e) x = f) x = 3
3 16 3
m + lg x
AL - 164 Să se determine m ∈R astfel încât ecuaţia = 2 să aibă o
lg( x + 1)
singură soluţie reală.
a) m ∈ φ b) m < 0 c) m = 1 d) m = lg 2 e) m = lg 4 f) m = lg 6
3
a) m = 1 b) m = −2 c) m = d) m = 4 e) m = 9 f) m = −9
3
[
AL - 166 Rezolvând ecuaţia: log 3 log 2 (log 4 x) = 2 log 9 ] 1
,
log 4 (log 2 x)
(
a) 1, 2 ] b) [2,3] [
c) 2 3,4 ) d) [4,5) e) [5,18] f) (18,+∞ )
f (x ) =
1
x 2 log m − x log 1 m + 3 log 1 m − 4 este definită pe R .
2 2 2
1 1 1 1
a) m = 4 b) m ∈ ,5 c) m ∈ ,+∞ d) m ∈ 0, e) m = f) m ∈ φ
2 3 4 4
Elemente de algebră 53
1
a) [1,+∞ ) b) [1,2] ∪ {3} c) ,2
2
1 3
d) ,2 \ {1} e) [1,2] \ f) (1,2 ) ∪ (3,+∞ )
2 2
lg x 2 + 2 lg x = 23 .
1
AL - 170 Fie f : ,+∞ → [0,+∞ ) , f ( x ) = log a ( )
2x − 1 + 1 , a > 1
2
−1
Să se rezolve inecuaţia f ( x ) ≤ 5 , unde f −1 este inversa funcţiei f .
2 x + 3, x ∈ (− ∞,0]
AL - 171 Fiind date funcţiile f : R → R , f ( x ) =
− x + x, x ∈ (0, ∞ )
2
e x , x ∈ (− ∞,−1)
2
şi g : R → R , g ( x ) = arcsin x, x ∈ [− 1,1] , să se determine
ln x , x ∈ (1, ∞ )
1
a) x = −1 b) x = 0 c) x = −
2
2 1 1
d) x = − e) x = − şi x = − f) Nu există.
3 4 2
3
AL - 172 Se consideră inecuaţia: log a x − log a 2 x + log a 4 x ≥ , a > 0, a ≠ 1
4
şi se notează cu M a mulţimea tuturor soluţiilor sale. Care dintre următoarele
afirmaţii
este adevărată ?
1 1 1
a) M 1 = 0, b) M 1 = ,+∞ c) M 1 = ,+∞
2
2 2
2 2 2
1
d) M 1 = , ∞ e) M 1 = ( − 5,+∞) f) M 2 = (2,10)
4 4 10
1 1 1 1
a) x ∈(0,1) b) x ∈ − , c) x ∈ − 3,− ∪ ,3
3 3 3 3
Elemente de algebră 55
1 1
d) x ∈ − ∞, ∪ ,+∞ e) x ∈(3,+∞) f) x ∈( − 3,3)
3 3
AL - 174 Fie P ( x) = x 2 − x log a y + 3 log a y − 8 , y > 0 , a ∈(0,1) . Să se determine
toate valorile lui y astfel încât P ( x) > 0 , oricare ar fi x ∈ R .
(
a) y ∈ a 4 , a 8 ) (
b) y ∈ a 8 , a 4 ) [
c) y ∈ a 8 , a ]
d) y ∈(a ,2) (
e) y ∈ a 3 , a ) [
f) y ∈ a 2 , a ]
AL - 175 Să se determine m ∈R astfel încât sistemul
x lg x + y lg y = m + 101
log y 10 log x 10 2
log 10 + log 10 = lg x lg y
x y
d) m ∈ (10,100) e) m ∈ (−∞,−100) f) m ∈ φ
e x − 1, x < 0
AL - 176 Se consideră funcţia f : R → (−1,+∞) , f ( x) = .
x , x≥0
Calculaţi inversa sa, f −1 .
−1 ln x, x ∈ (−1,0) −1
ln( x 2 + 1), x ∈ (−1,0)
c) f ( x) = d) f ( x) = 2
x, x ∈ [0,+∞) x − 1, x ∈ [0,+∞)
56 Culegere de probleme
1 1 1
a) x ∈ , ∪ (1,+∞) b) x ∈( − 2,−1) c) x ∈ ,1 ∪ (1, ∞ )
23 2 2 2
1 1
d) x ∈( − 1,+∞) e) x ∈ , ∪ (1, ∞ ) f) x ∈(0,1)
3 2 2
{x ∈R log a x − 2 log x a ≥ 1 . }
1
[
a) ,1 ∪ a 2 ,+∞ ) 1
b) , a 2 ∪ 0, a 3( ) ( ] 1
c) 0, a 2 ∪ 1,
a
a a
1
d) 1,
1
[
e) 0, ∪ a 2 ,+∞
a
) 1
[
f) a, ∪ 0, a 2
a
)
a
a) 15 b) 18 c) 22 d) 30 e) 40 f) 100
(log 2 x) + (log 2 y) = 9
3 3
a) x = 2, y = 2 b) x = 4, y = 4 c) x = 3, y = 9 ;
x = 9, y = 3
d) x = 2, y = 4 e) x = 2, y = 3 ; f) x = 1, y = 9 ;
x = 4, y = 2 x = 3, y = 2 x = 9, y = 1
x lg y ⋅ y lg z ⋅ z lg x = 10
AL - 182 Să se rezolve în R sistemul: x lg y lg z ⋅ y lg x lg z ⋅ z lg x lg y = 1000 .
xyz = 10
a) x = 10, y = z = 1 b) x = y = 10, z = 1 c) x = y = z = 10
d) x = y = z = 10 −1 e) Sistemul nu are soluţii în R f) x = 1, y = 5, z = 2
( 2 n −1)( 2 n + 3 )
1⋅5
a ⋅ 3⋅ 7 a ⋅ 5 ⋅ 9 a a < a n , a > 1, n ∈ N∗ ,
este adevărată.
58 Culegere de probleme
a) {n ∈ N, n ≥ 3} b) n ∈ N ∗ c) n ∈ N \ {3,4,5}
d) {n ∈ N : n = 2k } e) n ∈ φ f) {n ∈ N : n = 2k + 1}
A4 15
E = n ∈ N n + 4 <
(n + 2) ! (n − 1) !
a) 0 b) 1 c) 2 d) 3 e) 4 f) 5
AL - 188 În câte moduri se poate face un buchet cu două garoafe albe şi cinci garoafe
roşii având la dispoziţie 20 garoafe albe şi 9 garoafe roşii ?
AL - 190 Să se precizeze în care din mulţimile de mai jos se află toate numerele
naturale n care verifică relaţia: C3nn − 2 = A2nn−−11 .
d) A4 = {2 k + 1, k ∈ N} e) A6 = N \ {2,3,5,7,9,30} f) A5 = {3k k ∈ N}
se află în intervalul :
x(x + 1)( x − 1)
7
C xx+−14 =
15
a) (8,12) b) (10,12) c) (-1,4) d) (7,9] e) (11,17) f) (-1,1).
3C x2+1 + x ⋅ P2 = 4 Ax2 .
( ) ( ) (
Sn = 1 ⋅ C11 + 2 C21 + C22 + 3 C31 + C32 + C33 + ... + n Cn1 + Cn2 + ... + Cnn . )
a) Sn = n ⋅ 2 n −
n(n + 1)
b) Sn =
(n + 1) ⋅ 2 n − n
2 2
n(n + 1) n(n + 1)
c) Sn = (n − 1) ⋅ 2 n +1 + 2 − d) Sn = (n + 1) ⋅ 2 n −1 −
2 2
n(n + 1)
e) S n = (n − 1)2 n + 2 − f) Sn = n ⋅ 2 n + n(n + 1)
2
1 1
a) E = 1 b) E = 2 c) E = 3 d) E = e) E = f) E = −1
2 3
Elemente de algebră 61
AL - 198 Determinaţi mulţimea A a valorilor lui x ∈R pentru care: C10x−1 > 2C10x .
,]
a) A = ( − ∞,−3) ∪ ( − 11 b) A = {5,6,7} c) A = [1,7]
1 1 3 5
a) 0, b) ,1 c) ,1 d) ,1 e) [7,14] f) [14,+∞)
2 2 4
6
Axy = 10 Axy−1
AL - X. 200 Să se precizeze soluţia sistemului : y 5 y+1 .
C x = C x
3
d) x = 12, y = 3 e) x = 10, y = 2 f) x = 8, x = 5
a) x = 1, y = 3; b) x=3, y = 1; c) x = y = 3;
1
d) x = 3, y = ; e) x ∈ N *, y = 1; f) x = 4, y = 2
2
a) r b a1 c) 1 d) 0 e) n f) 2n
62 Culegere de probleme
10 15 5 7 7 5 4 12 15 14 8 8
a) C30 a b) C30 a c) C30 a d) C30 a e) C30 a f) C30 a
n
1
AL – 205 În dezvoltarea binomului x + , n∈ N , n ≥ 2, x∈ R ∗+ ,
2 4
x
coeficienţii primilor 3 termeni formează o progresie aritmetică. Să se determine
termenii raţionali ai dezvoltării.
a) T 1 ; T 7 ; T 9 ; b) T 1 ; T 5 ; T 9 ; c) T 2 ; T 4 , T 8 ;
d) T 1 ; T 3 ; T 7 ; e) T 2 ; T 6 ; T 8 ; f) T 1 ; T 3 ; T 5 .
a) x 1 = 3a , x 2 = a2 b) x 1 = 2a , x 2 = a3 c) x 1 = 2a -1 , x 2 = a-3
d) x 1 = 3a, x 2 = a -2 e) x 1 = a, x 2 = a4 f) x 1 = a –1,
x 2 = a- 4
Elemente de algebră 63
13
a 3
AL - 208 Care este expresia termenului din dezvoltarea binomului + ,
3 3
a
care conţine pe a4 ?
a4 a4 a4 a4 a4 a4
a) 187 b) 286 c) 107 d) 286 e) 202 f) 200
37 37 35 33 37 34
21
x y
AL - X. 209 Care este termenul din dezvoltarea binomului 3 + ,
y 3
x
în care exponenţii lui x şi y sunt egali ?
a) T 13 b) T 10 c) T 6 d) T 8 e) T 15 f) T 11
n
AL - X. 210 În dezvoltarea binomului 2 x + 2 1− x , suma coeficienţilor
binomiali ai ultimilor trei termeni este egală cu 22. Să se afle valorile lui x pentru care
suma dintre termenul al treilea şi termenul al cincilea este egală cu 135.
a) x1 = 1, x2 = 2 b) x = 2 c) x1 = −1, x2 = 2
d) x1 = −1, x2 = −2 e) x = 1 f) x1 = 1, x2 = −1
64 Culegere de probleme
n
1
AL - X. 211 În dezvoltarea binomului x + , suma coeficienţilor binomiali
3
x
este cu 504 mai mică decât suma coeficienţilor binomiali din dezvoltarea binomului
(a + b) 3n . Să se afle termenul al doilea al primei dezvoltări.
a) 3x b) 3 3 x c) 3 3 1 x d) 3 3 x 2 e) 3 f) 3x 2
a) T9 = C17
8
= 24.310 b) T7 = C176 = 12376
AL - 213 Să se găsească rangul celui mai mare termen din dezvoltarea (1 + 0,1)
100
.
a) 9 b) 10 c) 11 d) 20 e) 30 f) 22
a) 1 b) 8 c) 60 d) 70 e) 28 f) 7
AL – 215 Să se determine coeficientul lui x23 din dezvoltarea lui (x2 + x + 1)13 .
2 2
AL - 218 Calculaţi E = z1 z 2 + 1 + z1 z 2 − 1 pentru numerele complexe z 1 şi z 2
(
a) 2 z1 + z2
2 2
) (
b) 2 1 + z1 z2
2
) ( )(1 − z )
c) 2 1 + z1
2
2
2
d) 2 z1 z2
2
(
e) 1 + z1
2
) (z
1
2
−1 ) f) 2(1 + z − z )
1
2
2
2
1996
1− i
1996
1+ i
AL - 220 Să se calculeze valoarea expresiei E = + .
1− i 1+ i
a) i b) 2 c) –i d) –2 e) 2i f) –2i
66 Culegere de probleme
1
+
(2 − i ) − i + 6 .2
4 + 3i 1+ i 4i − 3 2 − i
23 29 19 10 33 10
a) − i b) − i c) i d) i e) − i f) − i
10 10 10 13 10 33
1− i 3
AL - 222 Să se determine α ∈ R astfel încât numărul complex să fie real.
α + (α + 1)i
1− 3 3+2 3 +1 2 3 +1 3 1+ 2
a) b) c) d) e) f)
2 4 4 4 4 3
z1 + z 2
AL – 223 Fie z 1 ,z 2 ∈C şi x + iy = , x, y ∈ R Atunci avem:
z1 − z 2
z1 + z 2
2 2 2
z1 z 2 z12 + z 22 2 z1 z 2
a) x = , y= b) x = 2 , y=i
z1 − z 2
2
z1 − z 2
2
z1 − z 22 z12 − z 22
z1 + z 2 z1 − z 2
2 2 2 2
z1 z 2 + z1 z 2 z1 z 2 − z1 z 2
c) x = , y=i d) x = , y=i
z1 − z 2
2
z1 + z 2 z1 − z 2
2
z1 + z 2
2 2
z1 − z 2 z1 − z 2
2 2 2 2 2
z1 z 2 − z1 z 2 z1 z 2
e) x = , y= f) x = , y=
z1 − z 2 z1 − z 2 z1 − z 2
2
z1 − z 2
2 2 2
4
AL - 224 Să se calculeze z dacă z = 2 + 2 + i 2 − 2 .
a) 1 b) 2 c) 2 d) 16 e) 4 f) 6
Elemente de algebră 67
d) z 2 − 2 z + 2 =0; e) z 2 + 1 =0; f) z 2 + 3 =0
3 1 ± i 3 3 1
a) z ∈ 1 ± i ,± b) z ∈ c) z ∈ ± i ,±
2 2 2 2
1 3 2 ± i 5 3 ± 2 2i − 5 i + 7
d) z ∈ ± i ,± e) z ∈ − 1 ± i , f) z ∈ , ,
2 2 2 2 3 2
(1 + i ) .
9
AL – 227 Să se precizeze cu care din valorile date mai jos este egal z=
(1 − i ) 7
a) z = 1 + i b) z = 2 c) z = 1 − i d) z = −i e) z = i f) z = 2 + i
z z
AL - 228 Căreia din mulţimile de mai jos aparţine α = + , pentru
z z
z ∈C \ {0} ?
N b) Z c) Q d) R e) C \ R f) R \ {0}
z − z = 1 + 2i .
1 1 3 3
a) z = − +i b) z1 = − + i , z2 = − 2i c) z1 = 0, z 2 = + 2i
2 2 2 2
3 1 5
d) z = − 2i e) z1 = 0, z2 = − +i f) z = + 3i
2 2 2
( )
3
astfel încât x + iy 2 să fie pur imaginar.
a) z ∈{1 ± i ,−1 ± i}
2
b) z ∈
2
(
1± 3 ,
2
2
) (
−1± i 3
)
3
c) z ∈
3
(
1± i 5 ,
3
3
) (
−1± i 5
) 2
d) z ∈
2
( ) 22 (−
3 ±i , 3 ±i )
e) z ∈
3
(
2±i 2 ,
3
) (
−2±i 2 ) 3
f) z ∈
3
( ) 33 (−
5 ±i , 5 ±i )
3 3
1
AL - 231 Fie a ∈ R + şi z ∈C , astfel încât z + = a . Să se determine cea mai
z
mare şi cea mai mică valoare posibilă a lui z .
a + a2 + 4 a + a2 + 4 a2 + 4 − a
a) ,0 b) a ,0 c) ,
2 2 2
a2 + 4 − a a2 + 4 − a −1 3a a
d) 2 + a 2 + 4 , a 2 + 4 − 2 e) , f) ,
2 2 4 4
Elemente de algebră 69
b a −b a2 − b2 b a− b
a) a b) 1 − c) d) e) 1 + f)
a a+b a2 + b2 a a+ b
2 2
E (a ) = a + − (1 + i ) a − (1 + i ) .
1 i 1
+ia+
2
2 2 4
a) 1- a b) 1+a c) a
d) 2a e) 1 f) 0
2π 2π
AL - 234 Fie ε = cos + i sin . Să se calculeze :
3 3
( ) (
E = (1 + ε ) 1 + ε 2 ⋅ ... ⋅ 1 + ε 1997 . )
1
AL - 235 Pentru x ∈ C \ R care satisface ecuaţia x+ = −1 ,
x
să se calculeze valoarea expresiei
1
E = x 333 + .
x 333
70 Culegere de probleme
a) 1 b) 0 c) –1 d) i 3 e) − i 3 f) 2
zn
, (n ∈ N ).
1+ z 2 n
1 1 1
d) e) f)
2 cos nθ cos nθ 2 sin nθ
AL - 238 Precizaţi care din valorile de mai jos sunt rădăcinile ecuaţiei
z 2 − 2i 3z − 5 = 0 .
a) z = 2 ± i 3 b) z = ± 2 + i 3 c) z = − 3 ± i 2
d) z = − 2 ± i 2 e) z = 3 ± i 2 f) z = − 3 ± i 3
a) i − 3, i − 2 ; b) 3i, 2 − i ; c) 2i, 3 − i ;
d) 2 − i, 3 − i ; e) 5 − 2i, 1 − i ; f) 2i, 3i
Elemente de algebră 71
33
a) m ∈ − 12, b) m = 32 c) m ∈{2,5}
5
33 33 31
d) m ∈ 12, e) m ∈ 0, f) m ∈ 2,
4 5 2
AL - 241 Formaţi ecuaţia de grad minim, cu coeficienţi reali, care admite ca
rădăcini şi rădăcinile ecuaţiei : z 2 − 3 2 z + 5 + 2 i = 0 .
a) z 3 − 6 2 z 2 + 2 z + 27 = 0 b) z 4 − 6 2 z 3 + 28 z 2 − 30 2 z + 27 = 0
c) z 4 + 2 2 z 3 − 4 z 2 − 6 2 z + 27 = 0 d) z 4 − 2 z 2 + 28 z + 27 = 0
e) z 4 + 2 z 3 − 28 z 2 − 27 = 0 f) z 4 − 6 2 z 2 + 30 2 z + 27 = 0
( ) ( )
AL - 242 Se dă ecuaţia 2 z 2 − 5 + i 3 z + 2 1 + i 3 = 0 . Fie α o rădăcină a
ecuaţiei pentru care | α | = 1. Să se determine x ∈ R astfel încât să aibă loc
egalitatea
1 + ix
=α .
1 − ix
1 1 2 2
a) x = − b) x = c) x = − 3 d) x = 3 e) x = f) x = −
3 3 3 3
z 2 − 2i = 4
z +1+ i .
=1
z −1 − i
a) z1 = 1, z 2 = 1 − i b) z1 = 1 − i, z 2 = −1 + i c) z1 = 1 − i, z 2 = 0
d) z1 = 0, z 2 = −1 + i e) z1 = i, z 2 = 0 f) z1 = −i, z 2 = 1 + i
(
z = −3 + 4i, i = − 1 . )
a) 2 + i, 2 − i b) 1 + 2i, − 1 + 2i c) 1 + 2i, − 1 − 2i
d) − 2 + i, 2 + i e) 1 − 2i, − 1 − 2i f) 2 − i, − 1 − 2i
1+ i
AL - 246 Să se calculeze rădăcinile de ordinul n=3 ale lui z = .
1− i
a) z1 = i, z2 = −i, z3 = 1 b) z1 = 1, z2 = −1, z3 = −i
c) z1 =
1
2
( )
3 + i , z2 =
1
2
( )
− 3 + i , z3 = −i d) z1 = z 2 = z3 = −i,
e) z1 =
1
2
( )1
(
1 + 3i , z2 = − 1 + 3i , z3 = −i
2
) f) z1 = z2 = z3 − 1,
(1 ± i) , − (1 ± i ) (1 ± i) , − (1 ± i ) c) 2(1 ± i ) , − 2(1 ± i )
3 2 3 2 3 3
a) b)
2 2 2 2
d) 2 (1 ± i ) , − 2 (1 ± i ) e) 2 ± i , − 2 ± i f) ± 3 i , 3 i
2π
A = {z ∈ C | z = 1}, B = z ∈ C* | arg z <
3
C = {z ∈ C | z + 1 ≤ 1}; D = {z ∈ C | z − i ≤ 2};
2π 5π
E = {z ∈ C | Im z = 2}, F = z ∈ C* | < arg z <
3 4
π π
a) z = 2, arg z = b) z = 2 , arg z = a −
4 4
a π a π
c) z = 2 cos , arg z = d) z = 2 cos , arg z = a −
2 4 2 4
π π
e) z = 2, arg z = f) z = 2, arg z = a −
4 4
AL – 250 Să se scrie sub formă trigonometrică numărul complex :
z = 1+ cos α - i sin α, unde α∈(0,π).
α α α α α
a) z = 2 cos cos − + i sin − b) z = cos α cos + i sin
2 2 2 2 2
α α α
c) z = 4 cos (cosα + i sin α ) d) z = cos + i sin
2 2 2
α α
e) z = cos α (cos α + i sin α ) f) z = 2 cos α cos − i sin
2 2
1− i 3
AL – 251 Determinaţi partea reală a numărului complex z = .
2(sin α + i cosα )
7π 7π 5π
a) Re z = sin −α b) Re z = cos +α c) Re z = cos
3 6 3
7π π π
d) Re z = sin +α e) Re z = cos + α f) Re z = sin +α
6 4 4
2π 2π π
a) z = 2 , arg z = b) z = 2, arg z = c) z = 2, arg z =
3 3 3
Elemente de algebră 75
π 2π π
d) z = 2 , arg z = e) z = 2 8 , arg z = f) z = 2 8 , arg z =
3 3 3
3−i 3
AL – 253 Să se scrie sub forma z = x + iy numărul complex : z =
( )
7
.
3 +i
a)
2
3
7
(− 1 + i 3 ) b)
1
128
(
1− i 3 ) c)
1
2
−i
2
2
d) i e)
1
128
(
3 +i ) f)
1
128
3 −i( )
AL – 254 Să se determine numărul complex: Z = 1 + i 3 ( ) + (1 − i 3 ) , n∈N .
n n
nπ nπ nπ
a) Z = 2 n cos b) Z = 2 n+1 sin c) Z = 2 n+1 cos
3 3 3
nπ nπ nπ n +1 nπ nπ
d) Z = 2 n sin e) Z = 2 n +1 cos + i sin f) Z = 2 cos − i sin
3 3 3 3 3
1 1
AL – 255 Ştiind că z + = 2 cosα .Să se calculeze expresia: E = z n + n , n∈N*.
z z
a) E = 2cos nα b) E = 2isin nα c) E = 2sin nα
d) E = cos nα e) E = 2icos nα f) E = sin nα
{
a) E (n ) n∈ N } = {0,±1} b) {E (n ) n ∈N } = {0,1,2}
c) {E (n ) n ∈N } = {± 1,±2} d) {E (n ) n ∈N }= Z
e) {E (n ) n ∈N } = {± 2} f) {E (n ) n ∈N }= N
76 Culegere de probleme
a) z = 1+ i b) z = 1± i c) z = i d) z 1 = 0, z 2 = i
2kπ 2kπ
e) z1 = 0, z k = cos + i sin , k ∈0, n − 1 f) z1 = 1 + i 3 , z 2 = 1 − i 3
n n
1 1 n
a) S = b) S = c) S =
ω −1 1−ω ω −1
n nω
d) S = e) S = n ⋅ω f) S =
1−ω ω −1
1 + ix
n
t + 2kπ t + kπ
a) xk = tg , k = 0,n − 1 b) x k = tg , k = 0, n − 1
2n 2n
Elemente de algebră 77
t + kπ t + 2kπ
c) x k = tg , k = 0, n − 1 d) x k = sin , k = 0, n − 1
n 2n
t + 2kπ t + kπ
e) xk = cos , k = 0, n − 1 f) xk = sin , k = 0, n − 1
2n n
1 + iz 1 + a ⋅ i
4
a) 1 b) 2 c) –1 d) 3 e) –3 f) –2
3t 3t 3t t 3t 3t
a) cos + i sin b) 8 cos c) 8 cos 3 cos + i sin
2 2 2 2 2 2
3t t 3t 3t 3t 3t
d) 8 sin e) cos 3 cos + sin f) cos − i sin
2 2 2 2 2 2
AL – 264 Să se afle afixul celui de al treilea vârf al unui triunghi echilateral, ştiind că
afixele a două vârfuri sunt: z 1 = 1, z 2 = 2+i.
3 − 3 1+ 3 3 + 3 1− 3
a) +i b) +i c) 3+i
2 2 2 2
78 Culegere de probleme
3 − 3 1+ 3 3 + 3 1− 3
d) i e) +i şi +i f) 1 + i
2 2 2 2
z1 = 2 − i 3 , z 2 = 2 + i 3 , z 3 = − 6 + i , z 4 = − 6 − i . Care din
afirmaţiile următoare este adevărată
a) M 1 , M 2 , M 3 , M 4 sunt coliniare b) M 1 , M 2 , M 3 , M 4 sunt conciclice
c) patrulaterul M 1 M 2 M 3 M 4 nu este inscriptibil
d) patrulaterul M 1 M 2 M 3 M 4 este un pătrat
e) M 1 M 2 = M 3 M 4
f) patrulaterul M 1 M 2 M 3 M 4 este romb.
AL – 266 Să se determine valorile expresiilor:
2π 4π 2(n − 1)π
S1 = 1 + cos + cos + ... + cos
n n n
2π 4π 2(n − 1)π
S 2 = sin + sin + ... + sin , n∈N
n n n
a) S 1 = S 2 = 1 b) S 1 = 0, S 2 = 1 c) S 1 = S 2 = -1
d) S 1 = S 2 = 0 e) S 1 = -1, S 2 = 0 f) S 1 = 0, S 2 = -1
d) z1 >2 şi z 2 >2 e) cel puţin unul din cele două numere f) z1 >2, z 2 = 0
Elemente de algebră 79
z z
AL – 269 Fie z ∈ C \ {0} , w = + şi Im( w ) -partea imaginară a numărului w .
z z
Care dintre afirmaţiile următoare este adevărată ?
AL – 270 Determinaţi mulţimea tuturor punctelor din plan ale căror afixe z verifică
1
relaţia: z + ∈R .
z
a) axa reală mai puţin originea b) cercul cu centrul în origine şi raza 2
c) cercul cu centrul în origine şi raza 1 d) axa imaginară
e) axa reală fără origine reunită cu cercul cu centrul în origine de rază 1
f) axa imaginară reunită cu cercul cu centrul în origine de rază 2
a) O ∈ [ AB ] b) O ∈ [ AC ] c) O ∈ [BC ]
80 Culegere de probleme
n
1 + itg t π
AL – 273 Să se calculeze : E = , t ∈ R - (2k + 1) , k ∈ Z , n ∈N*.
1 − itg t 2
tg nt + i 1 + itg nt 1 + ictg nt
a) b) c)
tg nt − i 1 − itg nt 1 − ictg nt
ctg nt + i
d) e) ctg nt + i f) 1 + itg nt
ctg nt − i
AL - 274 Să se calculeze
nπ nπ nπ
a) E = 2 cos b) E = 2 n cos c) E = 2n cos
4 6 4
nπ nπ nπ
d) E = 2 sin e) E = 2n sin f) E = 2n sin
4 6 4
π
AL – 275 Dacă a = tgα , α ∈ 0, , să se calculeze suma
2
C n1 − aC n3 + a 2 C n5 − a 3C n7 + ...
2 0, (3) − 1 0, (6 )
AL - 276 Se dau matricele A = ; B = 1 3
− 0,5 1,4
2 5
Să se calculeze matricea C = A + B.
1 − 1 − 1 0,5 1 0
a) C = ; b) C = c) C =
2 3 0 2 0 1
2 0, (3) 0, (6 ) − 1 1 1
d) C = e) C = 1 f) C =
−1 0 1 02
2
Elemente de algebră 81
− 5 3
AL - XI. 277 Se dau matricele pătratice de ordinul al doilea E = şi
4 6
1 − 2
F = .
3 7
Să se calculeze matricea
A = 2E – 3F
13 12 − 13 12 13 − 12
a) A = b) A = c) A =
−1 − 9 −1 − 9 −1 − 9
13 12 13 12 13 12
d) A = e) A = f) A =
1 9 −1 9 1 − 9
1 0 2
AL - 278 Fie A = 2 1 − 1 ∈ M 3 (Z ) .
3 −1 3
Dacă f ( x ) = 3 x să se calculeze f ( A) .
3 0 6 3 0 2 3 0 6
a) f ( A) = 2 1 − 1 b) f ( A) = 6 1 − 1 c) f ( A) = 6 3 − 3
3 −1 3 9 −1 3 9 − 3 9
3 0 2 1 0 6
d) f ( A) = 2 3 − 1 e) f ( A) = 2 3 − 1 f) f ( A) = I 3
3 −1 9 9 −1 3
82 Culegere de probleme
−3 2 0 − 3 2 0 − 3 2 1
a) − 4 5 − 2 b) 1 5 1 c) 1 5 1
−5 3 0 1 3 0 1 3 0
− 3 1 0 −3 2 0 −3 2 0
d) − 4 5 1 e) − 4 5 0 f) − 4 5 − 2
− 5 3 0 − 5 3 − 2 −5 3 1
Elemente de algebră 83
1 2 3
6 9 8
X ⋅ 2 3 4 =
3 4 1 0 1 6
2 1 1
1 1 0 1 1
a) X = b) X = c) X = 1 1 2
− 1 1 1 0 − 1 2 1 1
− 3 1 2 1 1 1 1 2 3
d) X = e) X = f) X =
1 2 − 3 1 1 − 1 2 3 1
a 0 0
X = 0 a 0 să fie soluţia comună a ecuaţiilor matriceale
0 0 a
3 1
(1 2 3)X 2 = 1 şi (3 2 1)X 2 = 1
1 3
3 2 1
a) a = b) a = c) a =
10 10 10
10 10
d) a = e) a = f) a = 10
3 2
84 Culegere de probleme
α 1 1 0 α 2
a) ; α,β∈R b) c) ; α∈R
β α 0 1 0 α
1 2α α 2β α β
d) ; α∈R e) ; α,β∈R f) ; α,β∈R
3α 1 3β α β α
2 2 − 2 4
AL - 285 Să se determine matricea X care verifică relaţia: X = .
3 3 − 3 6
1 − 1 2 1 − 1
a) X = (1 − 1 2) b) X = c) X =
0 0 0 2 2
1
1 − 1
d) X = (1 − 2 3) e) X = − 1 f) X =
2 2 − 2
AL - 286 Care este valoarea parametrului a∈R pentru care există x,y,z,t ∈R , nu toţi
1 2 − 2 −1 1 3 − 1 − 3 0 0
nuli, astfel încât x + y + z + t = ?
1 2 1 a − 1 1 2 1 a 0 0
a) a = 1 b) a = 0 c) a = −1 d) a = 2 e) a = −2 f) a = 4
1 0 1
A = 0 1 0 satisface relaţia A3=pA2+qA .
1 0 1
a) p = −2 , q = 3 b) p = 3 , q = −2 c) p = 1 , q = 4
d) p = −2 , q = −3 e) p = 2 , q = 1 f) p = 1 , q = 3
Elemente de algebră 85
2 2 3
1 2 − 3
AL - 288 Să se rezolve ecuaţia matriceală X 1 − 1 0 = .
− 1 2 1 − 1 3 − 2
2 4 6
6 − 31 − 5 6 − 32 − 21
a) X = b) X = c) X = − 1 3 2
4 − 12 − 14 4 − 23 − 14 1 − 2 2
6 4
5 − 31 4 6 − 32 21
d) X = − 31 2 e) X = f) X =
5 − 11 4 − 12 10 4 − 23 14
1 2 − 1− 2 2
0 − 1 X = 3 0 − 3 .
31 12 − 6 − 9
5 0 1 3 − 2 4 3 − 2 3
a) X = b) X = c) X =
3 2 1 5 1 3 5 1 4
5 0 3 5 − 2 − 4 1 − 1 − 1
d) X = e) X = f) X =
− 3 − 2 4 − 3 0 3 0 1 − 1
86 Culegere de probleme
1 2 3 −1 5 3
X ⋅ 0 1 2 = 2 1 −1
− 1 2 1 − 3 4 − 5
− 4 4 −8 4 4 8
1 1
a) X = − − 9 16 − 1 ; b) X = 9 16 1
4 4
− 4 24 − 16 4 24 16
4 4 8 1 3 4
1 1
c) X = − 9 − 16 1 ; d) X = − 1 2 1
4 2
4 − 24 16 7 8 0
4 − 4 − 8 1 3 4
1 1
e) X = − 9 16 1 ; f) X = − − 1 2 1
4 2
4 24 − 16 7 8 0
1 0 0 1 1 0 0 1 0
0 1 0 0 1 0 0 0 1
a) şi b)
0 0 1 0 0 1 1 0 0
1 0 0 0 1
0 1 0 1
1 1 0 0 0 1 1 1 0
1 0 0 1 0 0 0 1 1
c) şi d)
0 1 0 0 1 0 1 0 1
1
0 1 1
0 1 1
0 0
0 0 1 1 0 0 1 0 0
0 1 1 0 1 0 0 1 0
e) şi f)
1 0 0 0 0 1 0 0 1
1
0 1 1
0 0 1
1 1
1 12
AL - 292 Să se rezolve ecuaţia: X 2 = , X∈M 2 (Z).
−4 1
2 3 − 2 − 3 2 3 − 2 − 3
a) X = b) X = c) X = şi X =
− 1 2 1 − 2 − 1 2 1 − 2
6i
i 3 −
3 2 3 − 2 − 3
d) X = e) X = f) X =
2i 1 2 − 1 − 2
i 3
3
1 0
AL - 293 Să se determine toate matricile X ∈M 2 ( Z ) astfel ca: X 2 = .
2 1
−1 0 1 0 − 1 0 1 0
a) b) şi c)
−1 1 − 1 1 1 1 1 − 1
− 1 0 1 0 1 0 1 0 − 1 0 1 0
d) şi e) şi f) şi
− 1 − 1 1 1 1 − 1 1 1 − 1 − 1 − 1 − 1
88 Culegere de probleme
1 2 0 1 m 3
AL - 294 Se dau matricele A = , B = , C = cu m∈R.. Să se
2 0 − 1 0 2 0
determine valorile lui m ∈R astfel încât să existe trei constante nu toate nule, a,b,c∈R
cu condiţia aA+bB+cC = 0, 0 - matricea nulă.
5 5
a) m = 1 b) m = 0 c) orice m ∈R d) m ∈∅ e) m = f) m = −
4 4
n 1 k k2 k3
AL - 295 Să se calculeze suma: ∑ .
k =1 − 1 2 3 k ( k + 1)
1 ω
AL – 296 Dacă ω =
1
( )
− 1 + i 3 iar A = 2 , să se determine numărul
2 ω 1
a n ∈ R astfel încât să avem
A 2 + A3 + ... + A n = a n ⋅ A, (∀) n ∈ N .
a) 2 n + 2 b) 2 n −1 − 2 c) 2 n − 2
d) 2 n −1 + 2 e) 2 n −1 − 1 f) 2 n −1 + 1 .
Elemente de algebră 89
ω ω 2 n − 1 − 1 n 0 0 n
a) b) c)
n ω 2 ω n − 1 − 1 n 0 0
ω ω2 ω3 ω ω2 ω3 n 0 0
d) 2 e) 3 2 f)
ω ω ω2 ω ω ω 0 0 n
1 1 1 ε 2 ε 1
AL – 298 Fie A = 1 ε ε 2 ; B = ε ε 2 1 , unde ε este o rădăcină
1 ε 2 ε 1 1 1
a) S = 4; b) S = 16; c) S = 3;
d) S = 1+ 3 ; e) S = 1− 3 ; f) S = 2 + 3
a) 2 b) 7 c) 6
d) 4 e) 0 f) 1
90 Culegere de probleme
a b
AL - 300 Se consideră matricea M = , a,b,c,d∈R. Să se determine
c d
condiţiile în care există p,q∈R , unici astfel ca M 2-pM-qI = 0, I fiind matricea
unitate, 0 matricea nulă. Să se determine în acest caz valorile lui p şi q.
1 1
a) m = 1 b) m = c) m =
2 4
3 1
d) m = 3 e) m = f) m =
4 3
a b
AL - 302 Fie A = o matrice nenulă cu ad = bc , a,b,c,d∈R. Să se determine
c d
(în funcţie de elementele matricii A) numărul real r asfel încât să aibă loc egalitatea
An = rn-1A pentru orice n∈N, n ≥ 2.
1 0 0
AL - 303 Să se determine puterea n ∈ N a matricei A = 2 1 0 .
3 2 1
1 0 0 1 0 0
an = 2 n an = n
a) A = an
n
1 0 , b) A = an
n
1 0 ,
b bn = 2n 2 + n b bn = n 2
n an 1 n an 1
1 0 0 1 0 0
an = 2 n an = 2 n
c) A = an
n
1 0 , d) A = an
n
1 0 ,
b b = 2n 2 b = n2 + n
n an 1 n b
n an 1 n
1 0 0 1 0 0
an = n 2 an = n
e) A = an
n
1 0 , f) A = an
n
1 0 ,
b b = 2n 2 + n b = n2 − n
n an 1 n b
n an 1 n
1 2
. Calculaţi det P(A), unde P(x) = x - 1.
100
AL - 304 Fie matricea A =
0 3
a) 0 b) 1 c) -1 d) 99 e) 100 f) -100
1 2 1 a n
AL - 305 Fie A = . Să se arate că An este de forma: An = şi să se
0 1 0 1
determine apoi a n , n ∈ N.
a) a n +1 = a n + 2, a n = 2n b) a n +1 = a n , a n = 1 c) a n +1 = a n + 1, a n = n
d) a n +1 = 2a n , a n = 2 n e) a n +1 = a n + 2, a n = 2 n f) a n +1 = 2a n , a n = 2n 2
92 Culegere de probleme
AL - 306 Să se determine An, n∈N*, unde A∈M 3 (Z) este o matrice care verifică
relaţia: (1 1+x 1+x2) = (1 x x2)A pentru orice x∈R .
1 n n 1 0 0 1 n n
a) A = 1 1 0
n
b) A = n 1 0
n
c) A = 0 1 0
n
1 1 1 n 0 1 0 0 1
1 − n − n 1 n − n n 1 1
d) A = 0 1 0
n
e) A = 0
n
1 0 f) A = 0 n 0
n
0 0 1 0 0 1 0 0 n
cos α − sin α n
AL - 307 Fie matricea A = . Să se calculeze A , (n ≥ 1).
sin α cos α
1 1
cos nα n sin nα cos α − sin α
e) A n = f) A = n n
n
− n sin nα cos nα 1 1
sin α cos α
n n
30
1 3
AL - 308 Să se calculeze 2 2 .
3 1
−
2 2
− 1 0 1 0 0 − 1
a) b) c)
0 − 1 0 1 − 1 0
0 1 0 − 1 1 0
d) e) f)
− 1 0 1 0 0 − 1
Elemente de algebră 93
1 1 0
AL - 309 Fiind dată matricea A = 0 1 1 , să se calculeze matricea An, n∈N*.
0 0 1
n (n − 1)
2
n(n − 1)
1 n 1 n 1 n 3n
4 n
2
a) A = 0 1
n
n b) A = 0 1 n c) A = 0 1 n
n
0 0 0 0 1 0 0 1
1
n(n + 1)
1 3n n 2 1 n 2 n 3 − 1 1 n
2
d) An = 0 1 3n e) An = 0 1 n2 f) An = 0 1 n
0 0 1 0 0 1
0 0
1
1 1
1
2 3
AL - 310 Fie matricea A = 0 1 . Să se arate că An, n ≥ 1 are forma
1
2
0 0 1
1 a n bn
0 1 a n şi să se determine a n şi b n .
0 0 1
n n(n + 1) n n(2n + 5)
a) a n = , bn = b) a n = , bn =
2 6 2 12
n +1 n(2n + 1) n n(3n + 5)
c) a n = , bn = d) a n = , bn =
2 6 2 24
2n + 1 n(5n + 4)
e) a n = 2n + 3 , bn = 3n + 7 f) a n = , bn =
4 4
94 Culegere de probleme
1 2 3
AL - 311 Fie matricea A = 0 1 2 . Să se calculeze An, n∈N, n ≥ 2.
0 0 1
1 2n n 2 + 4n − 2 1 2n n(2n + 1) 1 0 0
a) 0 1 2n b) 0 1 2n c) 0 1 0
0 0 0 0 0 0 1
1 1
n(n + 1)
n 3n
3 n 2n 3n 1 2 3
n(n + 1)
d) 0 n e) 0 n 2n f) 0 1 2
2 0 0 n 0 0 1
0 0 n
2 1 0
AL - 312 Să se calculeze An, n∈N* unde A = 0 1 0 .
0 0 2
2n 2n −1 0 2n 2n + 1 0 2n 2n −1 0
a) An = 0 1 0 b) An = 0 1 0 c) An = 0 1 0
0
0 2n 0
0 2 n 0
0 2 n
1 2n 0 2n 1 2n 2n n2 −1 0
d) An = 0 1 0 e) An = 0 1 0 f) An = 0 1 0
0 0
2 n 0
0 2 n 0
0 2 n
Elemente de algebră 95
1 1 1
AL - 314 Să se calculeze inversa matricei A = 2 3 4
4 9 16
1 −1 0
6 −7
1
−1
a) A = 0 2 − 1 b) A = − 8 6
−1
− 1
0 −1 1
5 1
3 −
2 2
7 1
6 − 2 1 1
2 2
c) A−1 = − 8 6 − 1 −1
d) A = − 1 − 2 0
3 −5 1 0 1 − 1
2 2
5
1 3
2 1 0 0
2
e) A = − 1
−1
5 −1
f) A = 0 1 0
3 0 0 1
1 0 1
96 Culegere de probleme
1 − 1
AL - 315 Să se determine parametrul α ∈ R astfel încât matricea A =
α 2
să fie inversabilă şi apoi să se afle inversa sa.
2 1 2 1
a) α ≠ −2; α + 2 α + 2 b) α = −2; α + 2 α + 2
− α 1
− α 1
α + 2 α + 2 α + 2 α + 2
1 2 2 1
c) α ≠ −1; α + 2 α + 2 d) α = −1; α − 1 α −1
− α α
− α 1
α + 2 α + 2 α + 2 α + 2
1 −2 2 2
e) α = 1; α + 1 α +1 f) α ≠ −1; α + 1 α + 2
− α 1
1 −1
α + 2 α + 2 α +1 α +1
2 − 3 4 − 5
AL - 316 Matricea 1 2 α 0 are rangul doi pentru:
5 − 4 7 β
1 1 − 1 2
a 1 1 1
AL - 318 Se dă matricea . Să se determine parametrul
1 − 1 3 − 3
4 2 0 a
a) a = 4 b) a = -2 c) a = 3 d) a = 8 e) a = -1 f) a = 0
1 − 2 − 2 1 − 2 − 2 4
A = 3 1 a şi B = 3 1 a 4 au ambele rangul 2.
3 −1 1 3 −1 1 b
44 19 1 19 44
a) a = ,b = b) a = , b = −1 c) a = ,b =
7 5 3 5 7
1
d) a = −1, b = −2 e) a = 2, b = −1 f) a = −1, b =
3
α α α
AL - 320 Fie matricea A = α α i , α ∈ R ; dacă rangul matricii este 2, atunci
α i i
suma elementelor sale este soluţie a ecuaţiei:
a) x 2 + 1 = 0 b) x 2 − 9 = 0 c) x 3 + 1 = 0
d) x 3 − 27i = 0 e) x 4 + 1 = 0 f) x 4 − 81 = 0
98 Culegere de probleme
1
a) a = 1, b = 1 b) a = 1, b = −1 c) a = 1, b = −
3
1 1
d) a = 2, b = − e) a = 2, b = 2 f) a = −1, b = −
3 3
1 2 1 β
α − 1
AL - 322 Se dă matricea:
1 2
. Să se determine toate valorile parametrilor
1 2 1 − 1
2 4 2 − 2
reali α , β pentru care rangul matricei este doi.
a) α ≠ 1, β ≠ −1 b) α = 1, β ≠ −1 c) α = 1, β ≠ −1 ; α ≠ 1, β = −1
d) α ≠ 1, β = −1 e) α = 1, β = −1 f) α = 1, β ∈R
2
a) α ∈ [ − 11
, ], β ∈ [ − 1,4] b) α ∈ − 7, , β ∈ (0,2)
3
3 3 3
c) α ∈ 0, , β ∈ − 1, d) α ∈ − 3, , β ∈ (0,1)
4 2 5
1 1 1
e) α ∈ − ,1 , β ∈ ,2 f) α ∈ − ,2, β ∈ (0,7]
2 2 2
Elemente de algebră 99
2 α − 2 2
A = 4 − 1 2α 5 .
2 10 − 12 1
Să se precizeze valoarea parametrului α, pentru care rangul matricei este doi.
a) α = 3; b) α = 1; c) α = -5; d) α = 5; e) α = -3; f) α = 4.
1 x x2 x3
a a a a
AL – 325 Fie matricea A =
a a + 1 a + 2 a + 3
1 16
4 9
a) a = 0; x = 1 b) x = 1; a ∈ R c) a = 0; x ∈ R d) a = 0; x ∈(-1,2)
e) pentru nici o valoare reală a lui a şi x. f) a = 0; x = 0
2 X − 5Y = A 1 − 2 2 1
AL - 326 Să se rezolve sistemul unde A= , B= .
− X + 3Y = B 0 1 3 0
13 − 1 0 0 5 0 13 − 1
a) X = , Y = b) X = , Y =
15 3 6 1 6 1 15 3
13 − 1 5 0 1 − 1 0 1
c) X = ,Y = d) X = , Y =
15 3 6 1 2 3 − 1 − 1
13 0 5 − 1 1 3 5 1
e) X = , Y = f) X = , Y =
15 1 2 1 2 − 1 − 2 − 1
100 Culegere de probleme
AL - 327 Să se precizeze care dintre perechile de matrice (X,Y), date mai jos,
1 0 0 1 2 2
⋅ X + ⋅ Y =
1 1 1 1 2 3
reprezintă o soluţie a sistemului: .
1 2
X+ Y =
1 1
1 0 1 0 0 1 1 0
a) X = ,Y = b) X = ,Y =
0 1 0 1 1 1 0 1
0 1 1 1 1 0 1 1
c) Y = , X = d) X = , Y =
1 1 0 0 0 1 0 0
0 − 1 − 1 − 1 0 − 1 1 0
e) X = ,Y = f) X = ,Y =
− 1 1 0 0 − 1 1 0 1
1 2 0
2 2 3
4 1 2
a) 8 b) 6 c) 16 d) 17 e) 18 f) 0
1 − a −1
∆ = − a a2 a
−1 a 1
a) 0 b) 2a2 c) 4a2
d) 6a2 e) 1 f) -1
Elemente de algebră 101
1 4 0
AL - 330 Să se calculeze det A ( ) −1
dacă A = 0 3 1
2 0 1
1 1 1 1 1
a) 1 b) c) − d) e) f)
2 11 7 11 5
1 1 1 1 1 1
AL - 331 Fie matricele A = 1 2 1 şi B = 1 2 3 . Să se calculeze
2 1 1 1 4 9
a) -2; b) -1; c) 0; d) 1; e) 2; f) 3
x2 x 1
AL - 332 Calculaţi determinantul ∆ = 1 − y y2 .
y 2 − xy x 2
( ) (
a) ∆ = x 2 + y (1 − xy ) x + y 2 ) ( )
b) ∆ = x 2 − y (1 − xy ) x − y 2( )
( ) (
c) ∆ = x 2 − y (1 − xy ) x + y 2 ) ( )
d) ∆ = x 2 + y (1 + xy ) x + y 2( )
( )
e) ∆ = − x 2 + y (1 + xy ) x − y 2( ) ( )
f) ∆ = − x 2 − y (1 + xy ) x + y 2 ( )
102 Culegere de probleme
2 2 2
+2 +5 +3
1+ x 2
1+ x 2
1+ x2
AL - 333 Se consideră f(x) = − 2 x 1 − 5x − 3x .
4 7+x 5
1 4x 2
a) f ( x ) = b) f ( x ) = c) f ( x ) =
1+ x2 1+ x2 x +1
2
d) f ( x ) = x 2 e) f ( x ) = 0 f) f ( x ) = 2 + x 2
1 + cos α 1 + sin α 1
AL - 334 Care este valoarea determinantului ∆ = 1 − sin α 1 + cos α 1 ?
1 1 1
a) 3 b) 2 c) -2 d) 1 e) -1 f) 0
a) ∆ = abc b) ∆ = 0 c) ∆ = a2+b2+c2
1
d) ∆ = 1; e) ∆ = 2abc f) ∆ = (ab+ac+bc)
2
Elemente de algebră 103
1 1 1
AL - 337 Să se calculeze determinantul: ∆ = 1 ω ω 2 , unde ω este o
1 ω2 ω
rădăcină cubică complexă a unităţii ( ω 3 = 1 ).
a) ∆ = − 3 b) ∆ = − 3 − 6ω c) ∆ = − 3 + 6ω
d) ∆ = 1 e) ∆ = 3 f) ∆ = 6ω
2 1 4
AL - 338 Dacă A = , calculaţi determinantul matricii
0 − 1
∑A
k =0
k
.
a) 15 b) 20 c) 40 d) 30 e) 31 f) 41
AL – 339 Să se calculeze
a+b b+c c+a
∆ = a2 + b2 b2 + c2 c2 + a2
a3 + b3 b3 + c3 c3 + a3
a) ∆ = 1 b) ∆ = −1 c) ∆ = 0
d) ∆ = x + y + z e) ∆ = x 2 + y 2 + z 2 f) ∆ = xyz
104 Culegere de probleme
a) 1 − a 2 − b 2 − c 2 − d 2 b) (a − b )(b − c )(c − d ) c) 1 + a 2 + b 2 + c 2 + d 2
d) a 2 + b 2 + c 2 + d 2 e) 1 f) 0
a) a 2 + b 2 + c 2 + d 2 (
b) − a 2 + b 2 + c 2 + d 2 )
2
(
c) a 2 + b 2 + c 2 + d 2 )
2
(
d) ± a 2 + b 2 + c 2 + d 2 )
2
e) (a + b + c + d )
2
f) ± (a + b + c + d )
2
1 1 1 1
1 4 + 2i 4 − 2i 1 − 3i
D=
1 x + 2i x − 2i 1 + 3i
1 x + i 8 + 3i 1 − i
1 0 0 −1
0 1 0 −1
0 0 1 −1
−1 −1 −1 −1
( )
AL – 345 Fie A = ai j o matrice pătrată de ordinul 4, definită astfel :
ai j = max{i, j}, i, j = 1,4 .
Să se determine det A.
a) 0 b) 4 ! c) -4 !
d) –4 e) 4 f) 1
det ( A2008 )
AL – 346 Să se calculeze , unde
det ( A2007 )
1 1 ... 1
1 2 ... n
2
=An 1 22 ... n2 , n ∈ N, n ≥ 2
... ... ... ...
1n −1 2n −1 ... n n −1
a2 − x ab ac
AL - 348 Să se rezolve ecuaţia ba b2 − x bc =0.
ca cb c2 − x
a) x1 = x2 = x3 = 0 b) x1 = x2 = x3 = a
c) x1 = a, x2 = b, x3 = c d) x1 = x2 = 0, x3 = a 2 + b 2 + c 2
e) x1 = x2 = 0, x3 = a 2 + b 2 − c 2 f) x1 = x2 = 1, x3 = 0
4−x 1 4
AL - 349 Care sunt soluţiile ecuaţiei 1 2 − x 2 =0 ?
2 4 1− x
a) x1 = 3, x 2 = 7, x 3 = −1 b) x1 = 0, x 2 = 1, x 3 = 3
c) x1 = 7, x 2 = 5 , x 3 = − 5 d) x1 = x 2 = 7, x 3 = 1
e) x1 = 7, x 2 = 3 , x 3 = − 3 f) x1 = −2, x 2 = 7, x 3 = 1
Elemente de algebră 107
x3 x2 x 1
1 2 −1 1
AL - 350 Care sunt soluţiile ecuaţiei =0 ?
−1 1 5 3
4 1 0 0
3 ± 29 − 3 ± 29
a) x1 = 1, x 2 ,3 = b) x1 = 1, x 2 ,3 =
2 2
1± 5
c) x1 = 0, x 2 = −1 , x 3 = 2 d) x1,2 = , x 3 = −1
2
e) x1 = x 2 = 1, x 3 = 2 f) x1 = −1, x 2 ,3 = ± 2
x a a a
a x a a
AL - 351 Precizaţi soluţiile ecuaţiei =0.
a a x a
a a a x
e 2 x e −a e − x
AL - 352 Care sunt soluţiile reale ale ecuaţiei e − a e 2 x e − x = 0 ?
e − x e − x e 2a
a
a) x = 0 b) x = a c) x = 2a d) x = − e) x = − a f) x = −2a
2
a) 25 b) 9 c) 0 d) 1 e) -1 f) 36
( )
AL - 355 Fie matricea A = aij , 1 ≤ i ≤ 3 , 1 ≤ j ≤ 3 , cu elementele
ai j = min{ i + j − 3 , i − 2 j + 3 }. Să se calculeze −1
det A şi A .
3 0 − 1 2 −2 1
1 1
a) det A = 2 , A = 2 2 1
−1
b) det A = −3 , −1
A = − 1 1 1
2 3
− 1 0 1 1 2 − 1
0 1 3 3 1 0
c) det A = 1 , A = 1 1 1
1
−1
d) det A = 2 , A = 0 1 1
−1
2
0 1 2 1 0 3
1 0 2 1 3 1
1
e) det A = −3 , A = − 3 1 − 1
−1
f) det A = 1 , A = 0 1 1
−1
3
0 − 1 2 2 1 1
x1 x 2 x 3 x 4
x 2 x3 x 4 x1
AL - 356 Să se calculeze determinantul ∆ = , unde x1 , x 2 , x 3 , x 4 sunt
x3 x 4 x 1 x 2
x 4 x1 x 2 x3
rădăcinile ecuaţiei x 4 + px 2 + qx + r = 0 .
a) ∆ = 1 b) ∆ = -1 c) ∆ = p-q d) ∆ = 0 e) ∆ = p-q+r f) ∆ = -1
Elemente de algebră 109
x3 1 x
AL - 357 Se dă ecuaţia 1 − 1 1 = 0; a ∈ R \ {-1}. Să se determine parametrul a
x 1 a
astfel încât între rădăcinile ecuaţiei să existe relaţia x12 + x22 + x32 − 1 < ( x1 x2 x3 ) .
2
1 1 1
AL - 358 Să se calculeze ∆ = d , unde d = x1 x 2 x 3 , iar x1 , x 2 , x 3 ∈ R sunt
x12 x 22 x 32
rădăcinile ecuaţiei x 3 + px + q = 0 .
a) ∆ = 2 p 2 b) ∆ = p 3 − 27 pq c) ∆ = 4pq
d) ∆ = q2 − p e) ∆ = − 4 p 3 − 27q 2 f) ∆ = − 4 p 3 + 27q 2
x1 x 2 x 3
AL - 359 Să se calculeze determinantul ∆ = x 2 x 3 x1 , ştiind că x1 , x 2 , x 3
x 3 x1 x 2
a) ∆ = 1 b) ∆ = -1 c) ∆ = 2 d) ∆ = 4 e) ∆ = 3 f) ∆ = 0
110 Culegere de probleme
1 −1 1
AL - 360 Fie matricea A = − x1 x 2 − x 3 , unde x1 , x 2 , x 3 sunt rădăcinile ecuaţiei:
2
x1 − x 22 x 32
( )
x 3 + ax + b = 0 , a, b∈R. Să se calculeze det A ⋅ t A în funcţie de a şi b,
a) a 3 + b 2 b) − 4a 3 − 27b 2 c) 4a 3 + 27b 2
d) 4a 3 − 27b 2 e) a 3 + b 2 f) − 4a 3 + 27b 2
x + y + 2z = 2
AL - 361 Să se rezolve sistemul: x − y + 3z = 5 .
2 x + y + z = 2
2 x + 3 y + z = 11
x + 2 y + 3z = 14
3x + y + 2 z = 11
2 z + 3t + 13 10 z + t + 19
a) x = − ,y= , z = z ∈ R, t = t ∈ R
4 4
z + t +1 2z + t + 1
b) x = ,y= , z = z ∈ R, t = t ∈ R
3 3
c) x = z + t , y = 2 z + t , z = z ∈ R , t = t ∈ R
d) x = 1 + t , y = 1 + t , z = 2 + t , t = t ∈ R
e) x = 2t + 1, y = 2t − 1, z = 2 − t , t = t ∈ R
f) x = 2 z + 1, y = z − 1, t = z , z = z ∈ R
AL - 364 Care sunt valorile parametrului m∈R pentru care sistemul de ecuaţii:
mx + y + z = 1
x + my + z = 2 admite soluţie unică ?
x + y + mz = 4
a) m∈R \ {-2,1} b) m∈R \ {2,-1} c) m∈R \ {-2,-1}
d) m∈R \ {2,1} e) m∈R \ {-2,2} f) m∈R \ {-1,1}
d) m = 3, m = 4; e) m = -3, m = 3; f) m = 0, m = -2.
112 Culegere de probleme
a) 0 b) 1 c) 20
d) 23 e) 8 f) 21
2 x + y − z = −1
x + 5 y + 4z = 4
x + 2 y + z = m
ax + ay + (a + 1)z = b
ax + ay + (a − 1)z = a
(a + 1)x + ay + (2a + 3)z = 1
este compatibil nedeterminat.
1
1 a = − 2 , b ∈ R sau
a ≠ −
1
a) a ≠ şi b ≠ −1 b) c) 2
2 a ∈ R \ 4 , b = −1 b = −1
7
4
1 a = 0 a =
d) a ≠ şi b ∈ R e) f) 7
2 b = 1 b = −1
x1 + αx 2 + 2 x 3 = 1
AL - 370 Să se determine α , β ∈R astfel încât sistemul 2 x1 + 2 x 2 + x 3 = −1 ,
x + x − x = β
1 2 3
să fie incompatibil.
a) α ≠ 1, β ≠ −2 b) α = 1, β ≠ −2 c) α = 1, β = −2
d) α =1, β ≠ 1 e) α = β = −2 f) α = 1, β ≠ −6
ax + by + z = 1
AL - 371 Fie sistemul de ecuaţii bx + ay + bz = a , a,b∈R.
x + y + az = b
mx + y − 2 z = 2
AL - 372 Se consideră sistemul liniar 2 x + y + 3z = 1 , m,n∈R.
(2m − 1) x + 2 y + z = n
Pentru ce valori ale parametrilor m şi n sistemul este compatibil simplu nedeterminat?
a) α ≠ β ≠ χ b) α = β ≠ χ c) α = χ ≠ β
d) α ≠ β = χ ≠ 1 e) α = β = χ = 1 f) α = 1, β ≠ 1, χ = −1
a) α = −1, β = 2 b) α = 0, β = 1 c) α = 1, β = −1
d) α = −1, β = 3 e) α = −1, β = 0 f) α = 2, β = 0
− x + 2 y + 2 z + t = 1
AL - 375 Pentru ce valori ale lui λ ∈ R sistemul: − 2 x + y + z + t = 0
5x − y − z − 2t = λ
este compatibil ?
a) λ = 2 b) λ = −1 c) λ = −2 d) λ = 3 e) λ = 1 f) λ = −3
Elemente de algebră 115
a) a = b = c = 2 b) a = 2, b = -12, c = -2 c) a = c = 2, b = -12
d) a = b = 2, c = -12 e) a = b = 2, c = 12 f) a = c = 2, b = 12
x− my + 1 =0
2 x + y− m = 0.
3x + (m − 1) y + m − 1 = 0
2 x + my + z = 0
AL - 378 Pentru ce valori ale lui m sistemul 2 x + 2 y − z = 0 admite şi soluţii
2 x − y + z = 0
diferite de soluţia banală?
a) m∈R b) m∈∅ c) m = 0 d) m ≠ 0 e) m = -1 f) m ≠ -1
a) α = 1 b) α = -1 c) α = 0
d) α = 2 e) α = 1 sau α = - 1 f) α = -1 sau α = 2
116 Culegere de probleme
a a o x 9
AL – 384 Fie A = 0 a a şi sistemul A3 − I 3 ( )
y = 3 ,
0 0 a z 2
a fiind un parametru real iar I 3 este matricea unitate de ordinul trei. Pentru ce valori
ale lui a sistemul de mai sus admite soluţie unică ?
a) a ≠ 1 b) a = 1 c) a ≠ -2
d) a ≠ 0 e) a ∈ R \ {− 1} f) a ≠ 2.
α x + β y + z = 1
astfel încât sistemul x + α β y + z = β
x + β y + α z = 1
să aibă soluţiile x = z = λ , y = −
1
(1 + λ ) , λ ∈R .
2
a) α = 2, β = 0 b) α = −2, β = 2 c) α = β = 1
d) α = β = −2 e) α = −2, β ∈ R f) α ∈ R , β = 0
118 Culegere de probleme
ax − by = 2a − b
(c + 1)x + cy = 10 − a + 3b
x − ay + a 2 z = a 3
AL – 387 Se consideră sistemul liniar : x − by + b 2 z = b 3
x − cy + c 2 z = c 3
Care din următoarele condiţii sunt satisfăcute de soluţiile x,y şi z ale sistemului,
pentru orice valori ale parametrilor a > 0, b> 0, c > 0 şi a ≠ b ≠ c ?
x − 4 y − 2z = 0
2 x − (λ + 3) y − 2 z = 0
3 x − 7 y + λ z = 0
oricare ar fi k ∈ R :
a) λ ∈ {− 5,4}, (x = 6k , y = − k , z = 5k ) sau (x = 6k , y = 2k , z = −k )
b) λ ∈ R \ {− 5,4}, ( x = 6k , y = −k , z = 5k ) sau ( x = 6k , y = 2k , z = −k )
c) λ ∈ {− 5,4}, ( x = 2k , y = k , z = −k ) sau ( z = 2k , y = 3k , z = k )
d) λ ∈ R \ {− 5,4}, (x = 2k , y = k , z = − k ) sau ( x = 2k , y = 3k , z = k )
AL – 389 Fie a,b∈ R şi θ ∈ [0,2π ) . Să se afle varianta în care una sau alta dintre
perechile (x,y) , prezentate alăturat , este soluţie a sistemului de ecuaţii liniare
a) a ≠ ±b, (x = a + b, y = −b ) sau (x = a − b, y = −b )
b) a ≠ ±b, (x = a + b, y = 0) sau (x = a − b, y = 0)
c) a ≠ ±b, (x = a + b, y = b ) sau (x = a − b, y = b )
d) a = ±b, (x = a 2
) (
+ b 2 , y = −b sau x = a 2 − b 2 , y = −b )
e) a = ±b, (x = a 2
+ b2 , y = 0 ) sau (x = a 2
− b2 , y = 0 )
f) a = ±b, (x = a 2
+ b2 , y = b ) sau (x = a 2
− b2 , y = b .)
120 Culegere de probleme
m m m
1 + m 2 − m + 1 x + − 1 + m 2 − m + 1 y + 2 + m 2 − m + 1 z = 0
3mx + (1 + m ) y + 4mz = 1
2 x + (1 − m ) y + 3 z = 1
cu x, y, z ∈ R şi parametrul m ∈ R .
{
Dacă M = m ∈ R sistemul este incompatibil } , să se calculeze S= ∑m 3
.
m∈M
7 9
a) S = b) S=1 c) S =
4 8
1 9 8
d) S = − e) S = − f) S =
8 8 9
x + y − z = 1 2 x − y − 3 z = −3
respectiv
x + 2λy − 2 z = 2λ − 2 3 x + λ (λ + 1) y − 4 z = λ − 1
a) –2 b) –1 c) 0 d) 1 e) 2 f) 3
Elemente de algebră 121
AL - XII. 394 Să se determine α∈R astfel încât funcţia f : (1, ∞)x(1, ∞) → (1, ∞) ,
definită prin f(x, y) = xy − (x + y) + α să fie o lege de compoziţie pe (1,∞).
{
AL - 397 Mulţimea K = e 0 , e1 ,..., e 6 } cu ei ≠ e j dotată cu operaţiile:
1) e i + e j = e k unde k=i+j dacă i+j≤6 şi
k=i+j-7 dacă i+j>6
2) e i e j = e k unde k este restul împărţirii lui i⋅j la 7 formează un corp.
AL - 398 În mulţimea [0,+∞ ) este definită legea de compoziţie internă „∗” definită
prin
x 2 + y 2 + xy + x + y
x∗y = .
1+ x + y
Determinaţi elementul neutru al acestei legi.
1
a) 1 b) -1 c) d) 0 e) 2 f) 1+ 2
2
x ∗ y = xy − 4x − 4y + 20, ∀x, y ∈ Z
Fie =
A { xk ∈ Z xkeste simetrizabil în raport cu legea ∗}, α = ∑ x ∈ A x
k k
Să se precizeze care dintre afirmaţiile următoare este adevărată.
a) α=3 b) α=5 c) α=8 d) α=0 e) α=10
Elemente de algebră 123
∧∧∧∧ ∧ ∧ ∧ ∧ ∧∧ ∧ ∧ ∧ ∧ ∧
a) 1 , 5 , 7 , 9 ,11,13,17,19, b) 1 , 3 ,9, 4 ,11,13,17,19,
∧∧∧∧ ∧ ∧ ∧ ∧ ∧∧∧∧∧ ∧
c) 1 , 3 , 7 , 9 ,11,13,17,19, d) 1 , 2 , 4 , 6 , 9 ,11,
∧∧∧ ∧
e) 1 , 4 , 6 ,17, f) ∅
a) z = 3 + i b) z = 2 + i c) z = −5 + 2i
d) z = −3 + i e) z = 3 − i f) z = 2 − i
x − y + 1, x< y<3
( x, y ) → x ∗ y = .
max {x, y}, în rest
Să se rezolve ecuaţia z ∗ 2 = 2 ( z ∈ M ) .
a) z = 0, z = 1; b) z = 1, z = 3; c) z = 0, z = 2;
d) z = 1, z = 2; e) z = 3, z = 2; f) z = 0, z = 3;
124 Culegere de probleme
( x + y) ∗ 2 = 35
Sistemul are soluţiile :
( x − y) 3 = 13
a) x = 3, y = 2 b) x = 1, y = 0 c) x = 2, y = 3
d) x = 2, y = 2 e) x = 1, y = 1 f) x = 1, y = 2
a) x = 1, y = 2 b) x = 2, y = 1 c) x = 5, y = 2
d) x = 5, y = 1 e) x = 9, y = 6 f) x = 1, y = 6
1) ( x ∗ y )( z ∗ t ) = ( xz ) ∗ ( yt )
2) x ∗ x = 1
3) x ∗1 = x
a) 36 b) 4 c) 15
d) 9 e) 0,25 f) 0,15
a) ln 3 , ln
1
3
1
b) ln ,− ln
1
3
{
c) − ln 3 }
3
1
d) − ln e) {− ln 3} f) {ln 3}
3
x ∗ y = 2 x + y, (∀)x, y ∈ R
şi notăm xn+1 = xn ∗ x ; x1 = x , (∀) x ∈ R .
a) n ≥ 2 b) n ∈ φ c) n = 6
x⊥ y = x+ y x⊥ y = x+ y+a
a) b)
xTy = xy − ax − ay + a 2
xTy = xy + ax + ay
x⊥ y = x+ y+a x ⊥ y = x+ y−a
c) d)
xTy = xy − ax − ay − a 2 + a xTy = xy − ax − ay − a 2 + a
x⊥ y = x+ y+a
e) f) nici un răspuns nu e corect
xTy = xy − ax − ay − a 2 − a
1 0 1 0 0 1 0 − 1
a) b) , ,
0 1 0 1 1 0 − 1 0
0 1 − 1 0 0 − 1 1 0 0 1 − 1 0 0 − 1
c) , , d) , , ,
− 1 0 0 − 1 − 1 0 0 1 1 0 0 − 1 − 1 0
1 0 0 1 − 1 0 0 − 1
e) , , , f) K
0 1 − 1 0 0 − 1 − 1 0
Elemente de algebră 127
1
a) α = β = 0 sau α = şi β = 1 b) α + β = 1
2
1
c) α = β = 0 sau α = şi β = 2 d) α = β = 1
2
1
e) α = β = −1 f) α = 2 , β =
2
1 1
a) a 2 + b) a 2 c)
a2 a2
1 1
d) a 2 − 2 e) − a 2 f) − 2
a a
AL - 418 În mulţimea R este definită legea de compoziţie internă „∗” astfel încât
x+ y
(∀)x, y ∈ R : x∗ y = cu xy ≠ 1 .
1 − xy
Elementul neutru e, admis de lege este:
a) 0 b) 1 c) –1
d) 2 e) –2 f) 3
a) a = −1 b) 0 c) a = 1
1 1 3
d) a = e) a = − f) a =
2 2 2
a) nu are b) 1 c) 2
d) 0 e) –1 f) –2
Elemente de algebră 129
a) ε = 1 + e b) ε = 1 − e c) ε = −1 + e
d) ε = 3 − e e) ε = 3 + e f) ε = −3 + 2e
a) a ∈ {− 3,−2,−1,1,2,3}; b) a ∈ φ c) a ∈ R \ {0} ;
d) a ∈ R [(− ∞,−1) (1, ∞ )]; e) a ∈ R f) a ∈ R \ {− 2,−1,0,1,2}
a) b 2 − 4ac = 0 b) b 2 − ac = 0 şi b divide pe a ;
c) b 2 − ac = b şi b divide pe c ; d) a divide pe b şi b 2 − ac = b
e) c divide pe b şi b 2 − ac = 2b f) c divide pe b şi b 2 − ac = b
2 x 1
AL – 424 Să se determine α ∈ R astfel încât matricea Ax = x α x
1 x 2
să fie un element simetrizabil al monoidului (M 3 (R ), ⋅) pentru orice x >1.
2 3
a) α > 1 b) α = 1 c) <α ≤
3 2
3 2
d) α > e) α ≤ f) α ∈ R ∗
2 3
130 Culegere de probleme
0 0 0 1
n 1 0 0 0 ∗
AL - 425 Fie mulţimea G = X X = ,n∈N
0 1 0 0
0 0
1 0
Care este simetricul elementului X1997 în raport cu operaţia indusă pe G de înmulţirea matricelor?
0 0 1 0 0 1 0 0
0 0 0 1 0 0 1 0
a) X b) c)
1 0 0 0 0 0 0 1
0
1 0 0 1
0 0 0
1997 0 0 0
0 1997 0 0
d) I 4 e) f) nici un răspuns nu e corect
0 0 1997 0
0
0 0 1997
a 0 a
AL - 426 Fie mulţimea M = 0 0 0 , a ∈ C
a 0 a
i i
0
4 4
Care este simetricul elementului A = 0 0 0 în raport cu legea de
i 0 i
4
4
compoziţie indusă pe M de înmulţirea matricelor?
1 1
4 0 4 0 i 0 i
4 4
a) 0 0 0 b) 0 0 0 c) 0 0 0
4 0 4 1 1 i 0 i
0
4
4
− i 0 − i 1 0 1 − 1 0 − 1
d) 0 0 0 e) 0 0 0 f) 0 0 0
− i 0 − i −1 0 − 1 − 1 0 − 1
Elemente de algebră 131
x +3 2x + 1
a) x ∈ R \ {-1}, x′ = ; b) x ∈ R \ {− 1}, x′ =
x −1 x +1
1 x−2 1 x+4
c) x ∈ R \ , x ′ = ; d) x ∈ R \ , x ′ = ;
2 2x −1 2 2x −1
1 x −5
f) x ∈ R \ {1}, x ′ =
x
e) x ∈ R \ , x ′ = ;
3 3x − 1 x −1
{ }
AL – 431 Se consideră mulţimea M = a + b 2 a, b ∈ Z înzestrată cu operaţia de
înmulţire indusă din R .
Care este condiţia suficientă pentru ca elementul x = a + b 2 să admită un
invers în mulţimea M ?
d) a 2 − 2b 2 = 2 e) a 2 − 2b 2 = −2 f) a 2 − 2b 2 = 0
a) g( x, y) = ( x, y) b) g( x, y) = ( y, x)
1
c) g( x, y) = ( x + y , y − 1) d) g( x, y) = x − y + , y −
1
2 2
1
e) g( x, y) = x + y + , y + 1 f) g( x, y) = x + + , y +
1 y 1
2 2 8 2
a) λ ∈( − ∞,6) b) λ ∈(6,+∞) c) λ = 6
d) λ = 0 e) λ ∈(0,+∞) f) λ ∈( − ∞,0)
a) a = 1, b = 0 b) a = 2, b = −1 c) a = b = 1
d) a = 2, b = 1 e) a = 1, b = 2 f) a = 0, b = 1
134 Culegere de probleme
x∗ y = ( )
k
x + k y − k a , unde a ∈ R este un număr fixat , iar k este impar şi k ≥ 3 .
k
( a + x) ( a − x) ( )
k k k
a) a ; k k
b) a ; k k
c) a ; 2 k a − k x
d) 1; ( a + x ) e) 1; ( a − x ) f) 1 ; (2 x)
k k k
k k k k k
a −k
2 + iz 1− z
a) e = 1 − i ; z ' = ;α=i b) e = 1 ; z ' = ; α = −1
z −1 z+i
1+ z zi + z
c) e = 1 + i ; z ' = ;α=2 d) e = −i ; z ' = ; α = −2
2z − i z −1
1 2 − iz
e) e = 2 + i ; z ' = ; α = 2 f) e = 1 − i ; z ' = ; α = −i
z z+i
∧
AL – 444 Care este ordinul elementului 25 al grupului abelian (Z120 ,+ ) ?
a) 20; b) 21 c) 22 d) 23 e) 24 f) 25
a) a = 1, b = 0 b) a = b = 1 c) a = 1, b = -1
d) a = b = -1 e) a = b = 0 f) a = 0, b = 1
a) 1 b) 2 c) 3 d) 4 e) 5 f) 6
AL – 448 Fie x şi y elemente distincte ale unui grup multiplicativ cu elementul neutru
e, care satisfac relaţiile:
x 2 = y 6 = e, xy = y 4 x .
Care dintre elementele menţionate mai jos este egal cu y3 ?
a) x ; b) xy ; c) y ; d) e ; e) y2 ; f) xy2 .
136 Culegere de probleme
3
AL - 450 Fie M = R \ . Să se determine m, a , b ∈R * astfel ca legea
2
x ∗ y = 2 xy − 3x − 3 y + m să determine pe M o structură de grup abelian , iar aplicaţia
( )
f : ( M , ∗ ) → R * , • , f ( x) = ax + b să fie un izomorfism între ( M , ∗ ) şi grupul
multiplicativ al numerelor reale, diferite de zero.
a) m = 6 ; a = 2 ; b = −3 b) m = 6 ; a = 1 ; b = 2 c) m = 5 ; a = −1 ; b = 1
2 1 1 2
d) m = 2 ; a = ; b = e) m = −3 ; a = ; b = f) m = 3 ; a = 3 ; b = −4
3 2 2 3
d) x 8 + 3x 6 − 3x − 5 e) x 6 − 9 x 4 + 15x 2 + 1 f) x 6 + 9 x 4 − 15x 2 + 1
11 λ 13
AL - 453 Se consideră grupul (M 3 (R ),+ ) şi A = 121 λ 2
169 ∈ M 3 (R ) .
1331 λ3 2197
Să se determine λ ∈ R astfel încât funcţia :
f :M 3 (R ) → M 3 (R ), f ( X ) = AX ,(∀)X ∈ M 3 (R ) să fie un automorfism.
a) λ = 0 b) λ = 12 c) λ ∈ R \ {12}
d) λ ∈ R \ {0,11,13} e) λ = 11 şi λ = 13 f) λ ∈ ∅
d) m = −2 e) m ∈∅ f) m ∈ R \ {− 2,1}
( )
izomorfism de la grupul R *+ , ⋅ la grupul (G , ∗ ) .
a) a = 0, b = 2 b) a = 1, b = 2 c) a = 0, b = 3
d) a = 1, b = 3 e) a = b = 1 f) a = −1, b = 2
138 Culegere de probleme
a) a = 1, b = 2 b) a = 2, b = 1 c) a = 3, b = 0
d) a = 0, b = 3 e) a = -1, b = 4 f) a = 4, b = -1.
1 0 b 1 a b 1 0 b
a) 0 1 c
b) 0 1 0
c) 0 1 0
0 0 1 0 0 1 0 0 1
1 a 0 1 a b 1 0 0
d) 0 1 c
e) 0 1 c
f) 0 1 0
0 0 1 0 0 1 0 0 1
Elemente de algebră 139
a) x 5 + 1 b) x 5 + x c) x 5 + x 4 + x 3 + x 2 + 1
d) x 5 + x 4 + x + 1 e) x 5 + x 3 + x + 1 f) x 5 + x 4 + x 2 + 1
a) a = b = c = 1 b) a = b = c = 6 c) a = b = 1, c = 6
d) a = b = c = 3 e) a = b = c = 2 f) a = b = 1, c = 2.
140 Culegere de probleme
{ }
AL - 463 Fie Z × Z = ( x, y ) x, y ∈ Z . Să se determine a ∈ Z pentru care operaţiile
(x1 , y1 ) + (x2 , y2 ) = (x1 + x2 , y1 + y2 ) şi
(x1 , y1 ) (x2 , y2 ) = (x1 y2 + y1 x2 , ay1 y2 )
determină pe Z × Z o structură de inel cu elementul unitate e=(0,1). În acest caz să se
determine divizorii lui zero dacă există.
AL – 465 Fie inelul (Z,⊕, ) unde legile de compoziţie sunt definite prin
x ⊕ y = x + y − p; x y = xy − px − py + p 2 + p, p ∈ Z∗ .
Să se stabilească dacă inelul are sau nu divizori ai lui zero. În caz afirmativ să se
determine divizorii lui zero.
α =2 α = −4 α =6
a) b) c)
B = {− 1,1} B =φ B =φ
α = −6 α =4 α =3
d) e) f)
B =φ B = {− 3,3} B = {− 2,−4}
a) ∅ ; {
b) 2k k ∈ Z ; } {
c) 3k k ∈ Z ;}
{
d) 2k + 1 k ∈ Z ; } e) {3k + 1 k ∈ Z}; f) {3k + 2 k ∈ Z}.
∧ ∧
AL – 469 Fie S1 suma elementelor neinversabile ale inelului (Z12 ,+,⋅) , S 2 suma
∧ ∧ ∧
1 S1 S 2 + 11
∧ ∧ ∧
elementelor inelului şi A∈ M 3 (Z12 ) , unde A = S1 1 S1 .
∧ ∧ ∧ ∧
S 2 + 1 S1 1
Atunci:
∧ ∧ ∧ ∧ ∧ ∧
a) rang A=1; S1 S 2 = 0 b) rang A=1; S1 S 2 = 3
∧ ∧ ∧ ∧ ∧ ∧
c) rang A=2; S1 S 2 = 0 d) rang A=2; S1 S 2 = 3
∧ ∧ ∧ ∧ ∧ ∧
e) rang A=3; S1 S 2 = 0 f) rang A=3; S1 S 2 = 3
142 Culegere de probleme
AL - 470 Legile x ⊕ y = x + y − 4 şi x ⊗ y = xy − 4 x − 4 y + 20
determină pe R o structură de corp comutativ. Să se determine elementele neutre ale
corpului faţă de cele două legi.
a) 4, 5 b) 0, 1 c) 2, 0 d) 1, 1 e) 0, 0 f) 1, 1
a b
AL - 471 Fie k ∈Z şi mulţimea M k = a , b ∈ Z care în raport cu
kb a
adunarea şi înmulţirea matricelor are o structură de inel comutativ. Pentru care din
următoarele valori ale lui k inelul are divizori ai lui zero ?
a) k = 2 b) k = 3 c) k = 4 d) k = 5 e) k = 6 f) k = 7
a) a = 0, b = 0, c = 3 b) a = 1, b = 1, c = 6 c) a = 0, b = 1, c = 6
d) a = 1, b = 1, c = 3 e) a = 1, b = 1, c = −3 f) a = 1, b = 0, c = 6
a) a = b = 1, c = 2 b) a = b = c = 1 c) a = b = c = 2
d) a = b = 1, c = 3 e) a = 2, b = 1, c = 3 f) a = 1, b = 2, c = 3.
x Τ y = x + y − 2 , iar x ∗ y = xy − x − y + 3 pentru ( ∀) x, y ∈ R ?
1 1 1
4 2 2
a) a = 1, b = 1 b) a = 2, b = 2 c) a = 1, b = 2
d) a = 4, b = 2 e) a = 2, b = 4 f) a = 1, b = 4
a 2b
AL - 477 Fie corpurile ( K , + , • ) şi ( L , + , • ) unde: K = a , b ∈Q ,
b a
{ }
L = a + b 2 a , b ∈Q , iar ’’+’’ şi ’’ • ’’ sunt operaţiile de adunare şi înmulţire a
matricelor , respectiv , a numerelor reale. Care din următoarele funcţii este un izo-
morfism al acestor corpuri ?
a 2 2b
(
a) f1 a + b 2 = )
b a 2
( ) − a − 2b
b) f 2 a + b 2 =
− b − a
a 2b a 2b
c) f 3 =a +b+b ⋅ 2 =a +b+b 2
2
d) f 4
b a b a
a 2b
e) f 5 = −a + b 2 ( )
f) f 6 a + b 2 =
a − 2b
a
b a − b
144 Culegere de probleme
2 3 1 2 3 2 4 3 2 5 1 5
a) X = b) X = c) X = d) X = e) X = f) X =
3 1 2 5 2 3 2 1 5 3 2 5
1
0 4 1
3
2 6 5
∆= .
0 1 5 1
6 0 2 3
a) ∆ = 1 b) ∆ = 0 c) ∆ = 2
d) ∆ = 3 e) ∆ = 4 f) ∆ = 5
2 0 x
AL - 480 Fie A ∈ M 3 (Z 3 ) , unde A = 1 1 0 , x ∈ Z 3 . Pentru ce valori ale lui x
0 x 1
matricea A este inversabilă ?
a) x = 0 b) x = 2 c) x = 1 { }
d) x ∈ 1,2
∧
AL – 482 Să se determine a ∈ Z 7 pentru care polinomul P ∈ Z 7 [ X ] ,
∧ ∧
P( x ) = x 6 + a x + 5 este ireductibil.
∧ ∧ ∧ ∧ ∧ ∧ ∧
∧ ∧ ∧
∧ ∧
a) a ∈ Z 7 ; b) a ∈ ∅ ; c) a = 2 ; d) a = 4 ; e) a ∈ 3, 6 ; f) a ∈ 5, 6
z − 5u
Al – 485 Fie corpul (M 2 ,+,⋅) , unde M 2 = M 2 ( z , u ) = ; z , u ∈ R iar
u z + 3u
legile de compunere internă "+ " şi "⋅" sunt adunarea şi înmulţirea matricelor. Să se
determine izomorfismele f : (M 2 ,+,⋅) → (C,+,⋅) , cu proprietatea
f (α M 2 (z, u )) = α f (M 2 ( z, u )) (∀)α ∈ R ,
unde (C,+,⋅) este corpul numerelor complexe.
z − 5u z − 5u z − 5u
a) f = z − 5iu b) f1 = z + 5iu; f 2 = z − 3iu
u z + 3u u z + 3u u z + 3u
z − 5u 3 5 z − 5u 3 5
c) f1 = z + u + ui ; f 2 = z + u − ui
u z + 3u 2 2 u z + 3u 2 2
z − 5u 3 5 z − 5u 3 11
d) f = z − u + ui ; e) f1 = z + u + ui ;
u z + 3u 2 2 u z + 3u 2 2
z − 5u 3 11 z − 5u 3 z
f 2 = z + u − ui f) f = z + u + i − 5u
u z + 3u 2 2 u z + 3u 2 2
( )
a) 9 ,0 ( )
b) 0 ,9 ( )
c) 6 ,9 d) 8 ,9 ( ) e) 5 ,0 ( )
f) 6 ,0 ( )
Elemente de algebră 147
3 x + 2 y = 1
AL - 488 Care sunt soluţiile sistemului: în inelul Z 12 ?
4 x + 3 y = 2
a) x = 2 , y = 7 b) x = 1, y = 4 c) x = 10 , y = 3
d) incompatibil e) x = 11, y = 2 f) x = 8 , y = 3
3 x + 2 y = 4
AL - 489 Să se rezolve în inelul Z 12 sistemul: .
2 x + 3 y = 1
a) x = 0 , x = 2 b) x = 10 , y = 7 c) x = 5 , y = 2
d) x = 4 , y = 1 e) x = 2 , y = 11 f) x = 11, y = 8
( )
a) 6 ,3 ,6 ( )
b) 3 ,6 ,3 ( )
c) 3 ,3 ,6 ( )
d) 6 ,6 ,3 ( )
e) 6 ,6 ,1 ( )
f) 3 ,3 ,1
x + y + z + u = 6
x − y + 2 z − u = 2
AL - 491 Să se rezolve sistemul: în corpul claselor de
2 x + y − z + u = 3
x + y + z − u =
3 2
resturi modulo 7.
c) x = 2 u, y = 1 + 3 u, z = 5 + u, u = u d) x = 2 u, y = 1 + 2 u, z = 6 + u
e) x = 1, y = 2 , z = 3 , u = 4 f) x = 2 , y = 3 , z = 4 , u = 5
148 Culegere de probleme
3 x + 8 y + 8 z = 3
∧ ∧ ∧ ∧
8 x + 8 y + 3 z = 0 în corpul claselor de resturi modulo 13.
∧ ∧ ∧ ∧
8 x + 3 y + 8 z = 5
∧ ∧ ∧ ∧ ∧ ∧ ∧ ∧ ∧
a) x = 5, y = 2, z = 3; b) x = 2, y = 5, z = 2; c) x = 4, y = 1, z = 2;
∧ ∧ ∧ ∧ ∧ ∧ ∧ ∧ ∧
d) x = 1, y = 2, z = 2; e) x = 2, y = 2, z = 5; f) x = 2, y = 2, z = 7;
λ x + y + z = 1
AL - 493 Precizaţi valorile λ ∈Z 4 pentru care sistemul: x + λ y + z = λ
2
x + y + λz = λ
este incompatibil.
{ }
a) λ ∈ 0 ,2 b) λ = 3̂,0 { }
c) λ = 1̂,0̂ { }
d) λ ∈ 1,3 { }
e) λ ∈∅ f) λ ∈ 1,2 { }
λ x + y + z = 0
AL - 494 Care este condiţia ca sistemul: x + λ y + z = 0 să aibă numai soluţia
x + y + λz = 0
banală în inelul claselor de resturi modulo 4 ?
a) λ = 0 b) λ = 1 c) λ ∈∅ d) λ ∈Z 4 e) λ = 2 f) λ = 3
a) ( f , g ) = 1 b) g c) X + 1 d) 2 X + 3 e) 2 X + 1 f) X + 2̂
( )(
a) x − 1 x 2 + x + 1 ) ( )(
b) x + 1 x 2 + x ) ( )(
c) x + 1 x 2 + 1 )
( )(
d) x + 2 x 2 + 1 ) ( )(
e) x − 2 x 2 − 1 ) ( )(
f) x x − 1 x − 2 )
(
AL - 498 Să se determine p astfel încât polinomul 2 x 3 + p + 2 x + 1 ∈Z 3 [ X ] )
să fie ireductibil peste Z 3 .
{ }
c) p ∈ 0 ,1 d) p = 1 e) p = 0 f) p = 2
ˆ = 0̂
a) m ˆ = 1̂
b) m ˆ = 2̂
c) m d) mˆ = 3̂ e) mˆ = 4̂ f) m̂ ∈ ∅
a) f ( x ) = rx, x ∈ Q; r ∈ Q b) f ( x ) = rx, x ∈ Q; r ∈ Z
c) f ( x ) = x, x ∈ Q d) f ( x ) = − x, x ∈ Q
e) f ( x ) = nx, x ∈ Q, n ∈ N f) f ( x ) = 0, x ∈ Q
AL – 502 Care trebuie să fie expresia lui f(x) pentru ca aplicaţia f : Q → C să fie
un morfism de corpuri.
a) f (x ) = x + 1 b) f ( x ) = x 2 c) f ( x ) = x
d) f ( x ) = x + x −1 e) f ( x ) = x −1
f) Nici una dintre cele menţionate anterior.
a) 0 b) –1 c) 3 d) 1 e) –1 f) 2
a) q = 2 x 2 + 3 x + 11, r = 25 x − 5; b) q = 2 x 2 + 3 x − 11, r = 25 x + 5;
c) q = 2 x 2 − 3 x + 7, r = 5 x − 1; d) q = 2 x 2 + 2, r = x + 2;
e) q = 2 x 2 + 3 x − 6, r = − x + 2; f) q = 2 x 2 , r = 2 x + 5;
d) 4 e) 6 f) 8
Elemente de algebră 151
n ∈N * , a ∈R la polinomul g = x 2 + 1 .
d) nx + 1 e) x tgna f) x + 1
a) R1 = α , R2 = β b) R1 = β, R2 = α c) R1 = α 2 , R2 = β 2
d) R1 = β 2 , R2 = α 2 e) R1 = R2 = αβ f) R1 = α − 1, R2 = α + 1
AL - 508 Fie P un polinom care împărţit la x 2 − 1 are restul x − 2 şi câtul Q(x), iar
împărţit la x 2 − 4 are restul x + 1 şi câtul H(x). Fie R1 restul împărţirii lui Q(x) la
x − 2 şi R2 restul împărţirii lui H(x) la x + 1 . Să se determine R1 şi R2 .
a) R1 = R2 = 1 b) R1 = −3, R2 = 0 c) R1 = −3, R2 = 3
d) R1 = 0, R2 = 3 e) R1 = R2 = 0 f) R1 = R2 = −1
a) ax + b b) bx + a c) P(a) d) bx + 1 e) x + a f) x + b
a) x + 1 b) x − 1 c) 0 d) x + 2 e) 2 x + 1 f) 2 x − 1
152 Culegere de probleme
a) a = 2, b = 3 ; 5x − 3 b) a = 2, b = 3 ; − 3x + 5 c) a = 2, b = 3 ; 4 x + 1
d) a = 2, b = 1; 5x − 3 e) a = 2, b = 1; − 3x + 5 f) a = 2, b = 1; 3x − 4
a) 1 − X b) 1 + X c) 1 d) 0 e) X 2 − X − 2 f) X
a) m = −1 b) m = 1 c) m = −2 d) m = 2 e) m ∈R f) m ∈ ∅
a) 5 x 2 + 4 x + 16 b) 5 x 2 − 4 x + 16 c) 5 x 2 − 4 x − 16
d) − 5 x 2 + 4 x + 16 e) − 5 x 2 − 4 x + 16 f) − 5 x 2 + 4 x − 16
Elemente de algebră 153
AL - 516 Să se determine toate polinoamele de gradul trei care se divid la x-1, iar
resturile împărţirii la x-2, x-3 şi x-4 sunt egale.
(
a) α x 3 − 9 x 2 + 26 x − 18 ) (
b) α x 3 + 9 x 2 + 26 x − 18 )
c) α (x 3
− 9x2
− 26 x − 18) d) α (x − 9 x
3 2
+ 26 x + 18)
e) α (x 3
+ 9x2 − 26 x − 18) f) α (x + 9 x
3 2
+ 26 x + 18) α ∈ R
a) m = −3, n = 1 b) m = −3, n = −1 c) m = 0, n = 0
d) m = 1, n = −3 e) m = 1, n = 3 f) m = 0, n = −3
a) nx − 2 b) (n + 1) x − n − 2 c) (n + 4) x − n − 2
d) (n − 4) x + n + 2 e) (2n + 1) x − 3 f) (2n − 1) x + n − 2
154 Culegere de probleme
AL - 520 Fie P un polinom cu coeficienţi reali de grad mai mare sau egal cu 3, iar
(
R = mX 2 + nX + p restul împărţirii lui P prin produsul X 2 − 1 ( X − 2 ) . Să se )
determine m , n şi p astfel încât resturile împărţirii lui P prin X − 1, X − 2 şi X + 1 să
fie, respectiv , − 2 , 3, − 6 .
a) n = 3 p, p ∈ N b) n = 3 p + 1, p ∈N c) n = 3 p + 2, p ∈ N
d) n = 2 p, p ∈ N e) n = 2 p + 1, p ∈ N f) n ∈N
a) a = 12 b) a = 16 c) a = - 16
b = - 12 b = - 16 b = 16
d) a = 16 e) a = 15 f) a = 13
b = - 14 b = - 15 b = - 13
( )
a) R( x ) = a 2 − 1 x + b 2 − 1 b) R( x ) = (a + 1)x + b + 1 c) R( x ) = ax + b
d) R( x ) = (a − 1)x + b − 1 e) R( x ) = (a − 1)x + 1 − b f) R( x ) = (a − 1)x + b + 1
a) λ = −1,µ = 2 b) λ = µ = 0 c) λ = 2,µ = 0
d) λ = 2, µ = −1 e) λ = µ = −1 f) λ = 0, µ = 2
a) f = −1 + 3 X − 5 X 2 + 4 X 3 b) f = 2 − 2 X − 3 X 2 + 2 X 3
c) f = −1 + 4 X + 6 X 2 + 4 X 3 d) f = −1 + 4 X − 6 X 2 + 4 X 3
e) f = −2 − 2 X + 3 X 2 − 2 X 3 f) f = 1 − 4 X − 6 X 2 + 4 X 3
e) X( X − 5)( X + 1)( X − 2) + 24 f) X + 24
a) k x 3 , k ∈R b) x 4 + x 3 − 5 c) x 4 + k , k ∈ R
d) x 5 + k , k ∈ R e) k ∈R f) x 4 + x + k , k ∈ R
156 Culegere de probleme
e) f are numai rădăcini întregi pozitive f) f are numai rădăcini întregi negative
a) b = 0, a ∈ R b) a = 0, b ∈ R \ {0} c) a ≠ b şi a ≠ 0, b ≠ 0
d) a = b sau a ≠ 0 şi b = 0 e) a , b ∈R f) a , b ∈R \ {0}
27 5 7 5 16 27
a) a ∈ {− 1,1,3}, b) a ∈ , , , c) a ∈ , , ,
5 3 2 2 3 4
7 16 27 5 16 27
d) a ∈ , , , e) a ∈ , , , f) a ∈ {2,3,5}
2 3 2 3 5 2
a) 0 b) 1 c) 2 d) 3 e) 4 f) 5
a) a 2 b = c 2 d b) a 2 b 2 = c 2 d c) ab 3 = c 3 d
d) ac 3 = b 3 d e) ac = bd f) a 3 c = b 3 d
AL - 538 Care este relaţia dintre a şi b atunci când ecuaţia x 3 − 3ax + 2ab = 0 ,
a , b ∈R \ {0} , are o rădăcină dublă.
a) 2b = 3a b) b 2 = a 2 c) b 2 = a d) a 3 = 5b e) a = 2b f) a = b
1
a) m1 = 4, m2 = − b) m1 = 3, m2 = 1 c) m = 2
2
1 1
d) m = e) m1 = , m2 = 3 f) m = 5
2 2
a) m = 0, m = −1 b) m = 1, m = −1 c) m = 0, m = 1
d) m = 0, m = −8 e) m = −1, m = 3 f) m = 4, m = 0
a) m = 1 b) m = 2 c) m = −1 d) m ∈ ∅ e) m = −2 f) m ∈R
( )
2
x1 , x2 , x3 . Să se calculeze expresia : E = x13 + x23 + x33 + 1 .
a) E = (a + 1) b) E = (a − 1) ( )
6 6 2
c) E = a 3 + 1
( )
2
d) E = a 3 − 1 e) E = a 6 + 1 f) E = a 6 − 1
a) y 3 − y + 2 = 0 b) 2 y 3 − y − 1 = 0 c) 2 y 3 + y + 7 = 0
d) y 3 + 2 y 2 + y + 3 = 0 e) y 3 + y − 2 = 0 f) y 3 − 2 y 2 + y − 3 = 0
160 Culegere de probleme
( ) ( )
AL - 547 Să se rezolve ecuaţia : x 3 − 2 1 + 2 x 2 + 1 + 4 2 x − 2 = 0 , ştiind că
ea admite rădăcina 1 + 2 .
a) 1 + 2 , 1 − 2 , 2 b) 1 + 2 , 1 − 2 , 2 2 c) 1 + 2 , − 1 + 2 , 2
d) 1 + 2 , − 2, − 2 e) 1 + 2 , 1 + 2 , 1 + 2 f) 1 + 2 , 1 − 2 , − 2 2
a) x1 = x2 = 1, x3 = 2, x4 = 3, m = −17, n = 6
b) x1 = x2 = 1, x3 = 2, x4 = 3, m = 6, n = −17
c) x1 = x2 = 2, x3 = 1, x4 = 5, m = 1, n = 1
d) x1 = x2 = 1, x3 = 1, x4 = 5, m = 3, n = 4
e) x1 = x2 = 3, x3 = 2, x4 = 3, m = −3, n = 3
f) x1 = x2 = 2, x3 = 4, x4 = 1, m = 3, n = −3
Elemente de algebră 161
( )
AL - X. 550 Să se rezolve ecuaţia: x 3 − 2 x 2 + 1 + 2 2 x + 2 = 0 , ştiind că admite
rădăcina 1 − 2 .
1+ 2 ± i 5+ 6 2 ±i 5+6 2
a) x1 = 1 − 2 , x2 ,3 = b) x1 = 1 − 2 , x2,3 =
2 2
c) x1 = 1 − 2 , x2 = 1 + 2 , x3 = 1 + 2 d) x1 = 1 − 2 , x2 = 1 + 2 , x3 = 1 − 2
e) x1 = 1 − 2 , x2 ,3 = ± 5 + 6 2 f) x1 = 1 − 2 , x2 = 1 + 2 , x3 = 5 + 6 2
a) a = −3, b = −1 b) a = 3, b = 1 c) a = −3, b = 1
d) a = 2, b = 1 e) a = −2, b = −1 f) a = −2, b = 1
a) a = 1, b = 2 b) a ∈ R , b = 5 c) a ∈ R \ {1}, b = 2
d) a , b ∈R e) a = −2, b = 3 f) a ≠ 1, b ≠ 3
( ) (
x 4 − 2m −1 x3 + 2m x 2 − 2m −1 x + 1 = 0 )
Să se determine m ∈R astfel încât ecuaţia să aibă două rădăcini reale, distincte, negative.
a) m = log 2 3 b) m = 2 c) m ∈ ∅
d) m < 0 e) m ∈ (0,1) f) m ∈ (2, ∞ )
162 Culegere de probleme
AL - 555 Precizaţi mulţimea A căreia îi aparţine cel mai mic număr întreg k pentru
care ecuaţia x 4 − 2( k + 2) x 2 − 12 + k 2 = 0 are numai două rădăcini reale distincte.
a) A = {− 6,−5,−4} b) A = {− 2,−11
,} c) A = {− 3,2,7}
d) A = {− 1,0,7} e) A = ∅ f) A = {0,1,2}
( ) ( ) ( )
P (1) + P ( x) + P x 2 + ... + P x n = 1 + x + x 2 + ... + x n P ( x) , (∀) x ∈R .
(
a) k x 2 + 1) (
b) k x 2 − x ) (
c) k x 3 − x )
(
d) k x 2 + x ) (
e) k x 4 − 3 ) (
f) k x 2 − 2 )
p+2 1− 4p
a) m = n = p = 1 b) m,n, p ∈ φ c) m = ,n = , p ∈R
3 3
p+2 1− 4p
d) m = 1 − n − p, n, p ∈ R e) m = ,n = , p ≠ −5
3 3
p−2 4 p −1
f) m = ,n = , p = −5
3 3
Elemente de algebră 163
d) a = −2, b = 3, c = −1 e) a = −1, b = 3, c = 1 f) a = b = c = 1
a = 1, b = 2, c = −1
a) 0 b) 1 c) 2 1997 d) 101997 8
e) C1997 f) 1997
1 1 1 1
a) φ b) − ,−1 c) − 1, d) − ,1 e) ( − 4,1] f) ,2
4 4 4 4
3 ± i 21 1 ± i 3 2 ± i 21 1 ± i 3 2 ± i 21 1 ± i 3
a) 1; ; b) 3; ; c) − 1; ;
5 2 5 3 5 2
1 ± i 21 1 ± i 3 3 ± i 3 1± i 2 2 ± i 3 1± i 2
d) − 1; ; e) − 1; ; f) − 1; ;
3 2 2 3 3 2
164 Culegere de probleme
9 1 3
a) –5 b) –6 c) − d) –1 e) − f) −
2 2 2
a) 13 X 4 + 46 X 3 − 13 X 2 + 30 X + 100 b) 13 X 4 − 46 X 3 + 13 X 2 + 30 X − 100
c) X 4 − 5 X 2 + 129 d) X 4 + 10 X 3 − X 2 + 5
e) X 4 − 3 X 2 + 5 X + 6 f) X 4 − 9 X 2 + 81
a) 2 b) 1 c) 3 d) 0 e) 2 f) 3
1 3 1 9 1
d)=
v a+ b e)=
v a+ b f) v= a + b
2 2 4 2 2
π π π
=
a) a 2=
3, Bˆ b)=a 2,=
Bˆ sau c) a =2 + 3, Bˆ =sau
6 6 6
π π π
=a 2=
3, Bˆ =a 2,=
Bˆ a= 2 + 3, Bˆ =
3 3 3
π π π
d)=a 2,=
Bˆ e) a =
2 + 3, Bˆ = f)=a 4,=
Bˆ
4 4 4
Elemente de geometrie plană şi trigonometrie 167
n
TG - 005 Determinaţi parametrii reali m şi n aşa încât vectorii a =(1 − m ) i + j şi
5
n
b=− i + 4m j să fie vectori ortogonali în R 2 .
5
1 1 1 1
a)=
m = , n 0 sau m =
− ,n=
0; b)=
m = , n 3 sau m = , n = −3 ;
4 4 5 5
1 1 1 1
c) m =
− ,n=
3 sau m =
− ,n=
−3 ; d)=
m = , n 0 sau m =
− ,n=
0
3 3 5 3
1 1 1 1
e)=
m = , n 3 sau m =
− ,n=
−3 ; f)=
m = , n 0 sau m =
− ,n=
−3
2 2 4 2
168 Culegere de probleme
201
d) 231 e) Nu există un astfel de triunghi f)
2
1 1
a) − b) -1 c) 2 d) 1 e) f) -2
4 4
TG - 008 Se consideră hexagonul regulat ABCDEF. Să se exprime vectorul AF în
funcţie de a = AB şi b = BC .
a) 2a − b b) b − 2a c) b + a
d) 2b + a e) b − a f) 2a + b
TG - 010 Să se determine parametrul real m aşa încât vectorii a = ( m + 1) i + 3m j şi
b = ( m − 1) i + m j să aibă aceeaşi lungime şi să fie perpendiculari.
1 1
a) + ; b) 2; c) 0; d) -2; e) Nu există m f) − ;
2 2
cu această proprietate;
TG - 011 Determinaţi parametrul real m astfel încât vectorii
= a 2 3 i + 2m j şi
b m i + 3 j să formeze un unghi de 450 .
=
a) ±2 b) 2 ±1 c) ±1 d) 6± 3 e) 3 ±1 f) 3
1
a) (a + b + c) b) a + b + c c) a 2 + b 2 + c 2
3
d)
1
2
(a 2
+ b2 + c2 ) e)
1
3
(a 2
+ b2 + c2 ) f)
1
2
(a + b + c)
a) 7; 8 b) 6 3; 8 3 c) 7 3; 5 3
d) 7 3; 8 3 e) 6 3; 5 3 f) 5; 6.
170 Culegere de probleme
TG - 014 Fie A(-3,4) şi B(5,12) două puncte situate în planul real raportat la
reperul ortogonal O; i, j .( )
Calculaţi măsura unghiului pe care vectorul AB îl face cu vectorul de poziţie al
punctului A şi precizaţi natura triunghiului OAB.
2 2
a) π − arccos ; ∆OAB - ascuţitunghic b) arccos ; ∆OAB - obtuzunghic
10 10
17 2 2
c) π − arccos ; ∆OAB - obtuzunghic d) arccos ; ∆OAB - dreptunghic
26 10
33 2
e) arccos ; ∆OAB - dreptunghic f) π − arccos ; ∆OAB - obtuzunghic.
65 10
2 2 2
a) DA + DB + DC ; b) -1 c) BC + CA + AB ;
2 2 2
d) 0 e) BC + CA + AB f) 1.
cos150 − sin150
TG - 018 Să se calculeze: E = .
tg150 + ctg150
2 3 2 3 2 3
a) b) c) d) e) f)
2 2 4 4 8 8
0 , satisfac condiţia
TG - 019 Să se determine soluţiile ecuaţiei ctg x − 2 cos x =
π
< x<π .
2
5π 2π 9π 7π 5π 5π
a) b) c) d) e) f)
6 3 10 12 8 9
TG - 020 Dacă=
tga 1,= tgc 3 , cât este tg ( a + b + c ) ?
tgb 2,=
1 2
a) 1 b) 0 c) 2 d) 3 e) f)
2 3
a) E1 =
m − 2, E2 =
m3 − 3m b) E1 =−
m 2 2, E2 =−
m3 3m
c) E1 =−
m 2 2, E2 =
m3 =
d) E1 m=
2
, E2 m3
e) E1 =−
m 2 2, E2 =−
m3 3 f) E1 =+
m 2 2, E2 =+
m3 3m
172 Culegere de probleme
1 1 4 1
a) t 2 + 1 b) c) 2t 2 d) −1 e) −2 f)
t 2
t 2
t 2
t +1
2
3
TG - 023 Determinaţi mulţimea tuturor soluţiilor ecuaţiei: cos 4 x − sin 4 x = .
2
π π
a) x ∈ ± + kπ , k ∈ Z b) x ∈ ± + kπ , k ∈ Z
12 8
3π π
c) x ∈ + 2 kπ , k ∈ Z d) x ∈ + 2 kπ , k ∈ Z
8 9
3kπ π
e) x ∈ , k ∈ Z f) x ∈ k , k ∈ Z
4 3
π 2π π 3π π
=
a) x1 =,x =
b) x1 =,x =
c) x1 =,x π
3 2 3 4 2 2 2 2
3π 5π 2π
=
d) x1 = ,x π e) x = f) x =
4 2 4 3
π 3 3
a) x ∈ k ± arccos − + 2kπ , k ∈ Z b) x ∈ ± arccos − + 2kπ , k ∈ Z
2 2 2
π π
c) x ∈ k , k ∈ Z d) x ∈ k , k ∈ Z
2 3
e) x ∈ {kπ } , k ∈ Z f) x ∈ {2kπ } , k ∈ Z
Elemente de geometrie plană şi trigonometrie 173
3
TG - 026 Rezolvaţi ecuaţia: sin x cos x = .
2
π 2π π
a) x ∈ + kπ , k ∈ Z b) x ∈ + 2 kπ , k ∈ Z c) x ∈ k , k ∈ Z
2 3 4
π 3
e) x ∈ ( −1) arcsin , k ∈ Z
k
d) x ∈ k , k ∈ Z f) ecuaţia nu are soluţii
3 2
Să se restrângă expresia: E
TG - 027 =
( ) (
sin 450 + x − cos 450 + x ) − tg x .
sin ( 45 + x ) + cos ( 45 + x )
0 0
sin 4 x − sin 2 x π π
= α tg x ctg 3 x , pentru orice x ∈ R \ ( 2k + 1) k .
sin 4 x + sin 2 x 2 k∈Z 3 k∈Z
1 3
a) α = 2 b) α = 1 c) α = 3 d) α = e) α = 4 f) α =
2 2
( ) (
2 cos 6 x + sin 6 x − 3 cos 4 x + sin 4 x .
E= )
1
a) E = −1 b) E = 0 c) E = 1 d) E = 2 e) E = −2 f) E =
4
174 Culegere de probleme
2π 4π 6π
TG - 032 Să se calculeze expresia: E = cos + cos + cos .
7 7 7
1 1 1 1 3
a) b) − c) d) − e) 1 f)
2 2 4 4 2
1 13 π
TG - 033 Dacă cos x = , cos y = şi x, y ∈ 0, , să se calculeze x − y .
7 14 2
π 2π π π 5π
a) b) c) d) e) f) π
3 3 6 4 4
sin 2 x − 2 cos 2 x
TG - 034 Ştiind că ctg x = 2 , să se calculeze: E = .
sin 2 x − cos 2 x
2 2 3 3 7 7
a) b) − c) d) − e) f) −
3 3 2 7 3 3
2x
− tg x sin
3 π
TG - 035 Să se calculeze valoarea expresiei: E = pentru x = .
cos x − ctg 2 x 4
2 2 1
a) 1 b) 2 c) − d) − 2 e) f)
2 2 3
Elemente de geometrie plană şi trigonometrie 175
4 π
TG - 036 Ştiind că sin
= α , α ∈ 0, , să se calculeze tg α .
5 2
3 3 4 3 4 2
a) b) − c) d) e) − f)
4 4 3 5 3 3
TG - 037 Să se afle valoarea numerică a produsului P = cos 200 cos 400 cos 800 .
1 1 1
a) b) c)
3 4 5
1 1 1
d) e) f)
6 7 8
π π π
a) b) c)
6 4 3
π 2π 3π
d) e) f)
2 3 4
π π
TG - 039 Care sunt soluţiile ecuaţiei: sin 3 x − cos 2 x − sin x =
0 din intervalul − , ?
2 2
π π π π π π π π
a) x ∈ − , , b) x ∈ − , , c) x ∈ − ,
6 6 4 4 4 6 6 6
π π π π π π
d) x ∈ − , e) x ∈ 0, , f) x ∈ 0, − ,−
4 4 6 4 6 4
176 Culegere de probleme
TG - 040 Să se calculeze
S = cos 4 100 + cos 4 500 + cos 4 700
9 8 1 7
a) 1 b) 2 c) d) e) f)
8 9 9 8
( ) (
TG - 041 Să se rezolve ecuaţia: sin x + 200 + cos x − 100 − sin x − 400 =)
3. ( )
{
a) x ∈ 300 + k ⋅ 3600 } {
b) x ∈ 600 + k ⋅ 3600 }
c) x ∈ {450 + k ⋅ 3600 } d) x ∈ {−200 + k ⋅ 1800 } {400 + k ⋅ 1800 }
7x
TG - 044 Determinaţi perioada principală a funcţiei f : R → R , f ( x) =
cos .
5
7π
a) 0 b) c) 35π
10
10π 5π 3π
d) e) f)
7 7 4
a) 2 + 3 b) 3−2 c) 2 −3
d) 3 + 2 e) 2 − 3 f) 2 + 2
TG - 046 Care este mulţimea tuturor valorilor parametrului real a pentru care ecuaţia
a , admite soluţii?
cos x − sin x =
a) ∅ b) [ −1,1] c) − 2, 2
1
d) [ −2, 2] e) R f) − , 2
2
1
TG - 047 Să se determine soluţiile ecuaţiei: sin arccos x = 1 .
5
1 1 1
a) x ∈ − , b) x ∈ −1, − c) x ∈ R
5 5 5
5π 1
e) x ∈ ( −1) ⋅
k
d) x ∈ ∅ + kπ , k ∈ Z f) x =
6 5
178 Culegere de probleme
sin x + tgx 2
TG - 048 Să se calculeze expresia: , ştiind că avem cos x = ,
cos x + ctgx 3
x ∈ [ 0, π / 2] .
a)
3
4
(3 − 5 ) b)
4
3
(3 + 5 ) c)
16
25
(3 − 5 )
d)
16
25
(3 + 5 ) e)
25
16
(3 − 5 ) f)
25
16
(3 + 5 )
1 + sin 2 x 1 + cos 2 x
=E + .
2 + ctg 2 x 2 + tg 2 x
1 1 1
a) E = b) E = c) E = d) E = 1 e) E = 2 f) E = 3
2 3 4
1 1
a) E = −1 b) E = 0 c) E = − d) E = e) E = 1 f) E = −4
2 2
π π 5π π π 19π π π 19π
a) 4 sin cos cos b) 4 cos cos cos c) 4 sin cos cos
12 48 48 12 48 48 12 48 48
π π 5π π π π π
d) 4 cos sin cos e) 4 sin sin f) 4 sin cos
12 48 48 12 48 12 48
Elemente de geometrie plană şi trigonometrie 179
1
TG - 052 Determinaţi mulţimea tuturor soluţiilor ecuaţiei: sin 4 x + cos 4 x = .
2
π π π π
a) x ∈ ± + k , k ∈ Z b) x ∈ + 2kπ , k ∈ Z c) x ∈ + 2kπ , k ∈ Z
4 2 3 2
π π
d) x ∈ + kπ , k ∈ Z e) x ∈ {kπ } , k ∈ Z f) x ∈ k , k ∈ Z
4 3
( )
2 sin 6 x + cos 6 x + sin 4 x + cos 4 x =
3.
π π π
a) x ∈ + 2 kπ , k ∈ Z b) x ∈ ± + 2 kπ , k ∈ Z c) x ∈ k , k ∈ Z
4 3 2
π π π
d) x ∈ k , k ∈ Z e) x ∈ k , k ∈ Z f) x ∈ k , k ∈ Z
3 4 6
7 π α
TG - 054 Ştiind că sin α + cos α = , α ∈ 0, , să se calculeze tg .
5 4 2
1 1 1 1 2 3
a) b) c) d) e) f)
4 2 5 3 5 4
1+ x π x
2 arccos = − arcsin
(
2 1 + x2 ) 2 5
TG - 057 Să se calculeze
1 1
2 0
+
cos 15 sin 150
2
a) 4 b) 16 c) 24 d) 4 2 e) 6 2 f) 16 2
1 3
TG - 058 Să se calculeze: 0 −
sin10 cos100
3 3
a) 1 b) 2 c) 3 d) 4 e) f)
2 2
m = a 2 + b2 = m a 2 + b2 m = a 2 − b2
d) b e) a f) b
α = arctg α = arctg α = arccos
a b a
Elemente de geometrie plană şi trigonometrie 181
TG - 060 Să se calculeze:
tg15 0 + ctg15 0
cos150 − sin150
a) 1 b) 4 c) 3 2
d) 4 2 e) 5 2 f) 2
x π x π x π x π
a) 2 sin 2 x cos + cos − b) 4 sin x cos + cos −
2 6 2 6 2 6 2 6
x π x π x π x π
c) 4 sin 2 x cos + cos − d) 4 sin 2 x sin + sin −
2 6 2 6 2 6 2 6
x π x π x π x π
e) 4 cos 2 x sin + sin − f) 4 sin x sin + sin −
2 6 2 6 2 6 2 6
π 3π
a) a 2kπ , k ∈ Z
= ( 2k + 1)
b) a = , k ∈Z c) a =2kπ + , k ∈Z
2 2
π π
=
d) a kπ , k ∈ Z e) a =± + kπ , k ∈ Z f) a =+ kπ , k ∈ Z
3 4
182 Culegere de probleme
sin x + cos ( 2 y − x )
TG - 063 Fie E = .
cos x − sin ( 2 y − x )
7π
Să se calculeze valoarea expresiei E, pentru y = .
12
3 1 3 +1
a) 3 b) − c) 2tg x d) − e) f) 2
3 2 3
x 2 x 2 x
TG - 064 Să se restrângă expresia: Ω= 1 − tg 2 1 − tg ⋅ ... ⋅ 1 − tg n
2 4 2
a) 2n tg x ⋅ tg x / 2n( ) (
b) 2n tg 2 x ⋅ tg x / 2n ) (
c) 2n tg ( x / 2 ) ⋅ tg x / 2n )
d) 2n ctg x ⋅ tg x / 2n ( ) (
e) 2n ctg 2 x ⋅ tg x / 2n ) (
f) 2n ctg ( x / 2 ) ⋅ tg x / 2n )
TG – 065 Să se calculeze:
E = sin 8 x − cos8 x + 4 cos 6 x − 6 cos 4 x + 4 cos 2 x
1
a) 1 b) 2 c) cos x d) sin x e) f) 4
2
4 sin 4 x − 3sin 2 2 x =
1 − 2 cos 2 x .
π π 2π π π 5π π π 2π
a) , , b) , , c) , ,
6 3 3 3 2 6 4 2 3
π 2π 3π 5π π 5π 7π 11π π 5π 7π 11π
d) , , , e) , , , f) , , ,
6 6 6 6 12 12 12 12 24 24 24 24
Elemente de geometrie plană şi trigonometrie 183
a) m = 2 b) m ∈ {−1, 3} c) m ∈ [ −1, 3]
1 1
d) m = e) m = 1 f) m = −
2 2
a) m ∈ [ 0, 4] b) m ∈ [ −2, 2] c) m ∈ R
1
d) m ∈ − ,1 e) m ∈ [ −1,1] f) m ∈ [ −4, 4]
2
cos ( x − λ ) + cos ( x + λ ) =
1 , admite soluţii.
π π π π
a) λ ∈ 2kπ − , 2kπ + ( 2k + 1) π − , ( 2k + 1) π +
k∈Z 3 3 3 3
π π π π π π
b) λ ∈ kπ − , kπ + c) λ ∈ 2kπ − , 2 kπ + 2 kπ − , 2 kπ +
k∈Z 3 3 k∈Z 3 3 6 6
2π 5π
d) λ ∈ 2kπ − , 2 kπ + e) λ ∈ ∅ f) λ ∈ R
k∈Z 3 3
184 Culegere de probleme
1 1 1 1
TG - 070 Să se calculeze valoarea expresiei: E ( x ) = + + +
sin x cos x tg x ctg x
1
a) 1 b) 2 c) − 1 d) − 2 e) − 3 f) −
3
(1 − sin x ) + sin 2 (1 − x ) =
2
0.
k k
a) x ∈ ¡ b) x ∈ ∅ c) x ∈ ( −1) ⋅ + kπ , k ∈ Z
2
π
d) x ∈ {1 − kπ } , k ∈ Z e) x ∈ {kπ } , k ∈ Z f) x ∈ k , k ∈ Z
4
sin x
+ sin x =0, x ∈ ¡ \ {4} .
( x − 4)
2
π
a) x ∈ {3, 5} {kπ } , k ∈ Z b) x ∈ {3, 5} k , k ∈ Z
2
e) x ∈ {2kπ } , k ∈ Z f) x ∈ {0}
Elemente de geometrie plană şi trigonometrie 185
5x
TG - 073 Determinaţi mulţimea tuturor soluţiilor ecuaţiei: sin + cos x =
2.
4
π 2π 8kπ
a) x ∈ {kπ } , k ∈ Z b) x ∈ k , k ∈ Z c) x ∈ + {2 k π } , k ∈ Z
4 5 5
2π 8kπ 2 kπ kπ
d) x ∈ + {2kπ } , k ∈ Z e) x ∈ , k ∈ Z f) x ∈ , k ∈ Z
5 5 5 3
9
a) m ∈ ( 0, 2 ) b) m ∈ ( 0, 2] c) m ∈ − , 0
8
9 9
d) m ∈ − , 0 e) m ∈ −1 − 2, −1 + 2 f) m ∈ − , 2
8 8
π 7π π 7π
a) m ∈ + 2 kπ + 2 kπ , k ∈ Z b) m ∈ − + 2 kπ + kπ , k ∈ Z
12 12 12 12
π π
c) m ∈ + kπ k ∈ Z d) m ∈ + 2 kπ k ∈ Z
6 6
π π
e) m ∈ k ,k ∈Z f) m ∈ k ,k ∈Z
3 4
E=
1 + cos x + cos 2 x
π π
a) 2 cos x cos x + b) 2 cos x cos x −
4 4
x π x π x π x π
c) 4 cos x cos + cos − d) 4 cos x cos + cos −
2 6 2 6 2 6 2 6
x 3x
e) 4 cos x cos f) 4 cos x cos
2 2
TG - 078 Calculaţi produsul: P = cos100 cos 300 cos 500 cos 700 .
1 2 4 3 5 1
a) b) c) d) e) f)
4 5 9 16 8 2
1
a) 1 b) c) 0 d) 3 e) 10 f) 2
2
1 1 π
TG - 080 Să se determine soluţiile ecuaţiei: arctg x + arccos = .
2 5x 4
1 1
a) x = ±1 b) x = ± c) x = ±
2 3
3 1
d) x = ± e) x = ± 3 f) x = ±
3 4
Elemente de geometrie plană şi trigonometrie 187
sin 2 x cos 2 x
− =
2.
cos x (1 + tg x ) sin x (1 + ctg x )
3π π
a) x ∈ + 2 kπ , k ∈ Z b) x ∈ ± + kπ , k ∈ Z
4 4
π π
c) x ∈ ± + 2 kπ , k ∈ Z d) x ∈ ± + 2 kπ , k ∈ Z
4 2
π
e) x ∈ ∅ f) x ∈ k, k ∈ Z
3
( )
cos (π x ) + 2 cos π 2 x =
3.
a) x = 0 b) x = 1 c) x ∈ ∅
d) x ∈ R e) x = 2 f)=
x k, k ∈ Z
π 3π
cos 2
+ x − cos 2 + x
TG - 083 Să se arate că funcţia: f ( x ) = 8 8 se poate
π
sin + x
4
f ( x ) m cos (α + x ) , determinându-se m şi α ∈ ( 0, π ) .
scrie sub forma=
3π π 2 π
− 2, α =
a) m = =
b) m 2, α
= =
c) m = ,α
4 4 2 2
2 3π 3π π
d) m =
− ,α = =
e) m 2, α
= f)= α
m 1,=
2 4 4 3
188 Culegere de probleme
π
TG - 084 Determinaţi valorile lui n ∈ N şi α ∈ 0, pentru care expresia
2
E= 3 − 4 sin 2 x se poate scrie sub forma E =n sin (α + x ) sin (α − x ) .
π π π
a)= α
n 4,= b)= α
n 3,= c)= α
n 2,=
3 6 4
π π
d)= α
n 2,= e)= α
n 8,= f)= α 0
n 1,=
2 2
(1 − λ 2 ) sin 3x + 2λ cos 3x =
(1 + λ 2 )
2
să aibă soluţii reale.
a) λ = 1 b) λ = −1 c) λ = 0
1
d) λ = − , 0 e) λ ∈ {1, 2} f) λ ∈ {2, 3}
2
π π
TG - 086 Să se rezolve ecuaţia: =
sin 3 x cos + arctg ( tg x ) în intervalul ,π .
6 2
9π 3π 4π
a) b) c)
14 4 3
7π 5π 5π
d) e) f)
12 6 8
m −1
8ctg8 x + 4tg4 x + 2tg2 x + tgx − 3 , admite rădăcini reale?
=
sin x
1
TG - 088 În triunghiul ascuţit unghic ABC au loc relaţiile: sin
= B 2 + 2 şi
2
1
=
sin C 2 − 2 . Să se calculeze sin ( B − C ) .
2
2 2 3
a) sin ( B − C ) =
− b) sin ( B − C ) = c) sin ( B − C ) =
2 2 2
1
d) sin ( B − C ) = e) sin ( B − C ) =
1 f) sin ( B − C ) = 2 − 2
2
3 C 3 −1 3 C 1
=
a) sin 2 B = , tg =
b) sin 2 B = , tg
2 2 3 +1 2 2 3
1 C 3 +1 24 C 1
c) =
sin 2 B = , tg d)=
sin 2 B = , tg
2 2 3 −1 25 2 3
12 C 2 12 C 1
e)=
sin 2 B = , tg f)=
sin 2 B = , tg
13 2 3 + 13 25 2 3
(
a) R 3, 2 R sin α , 2 R sin α + 600 ) (
b) R 3, 2 R sin α , 2 R sin α + 300 )
c) R 3, 2 R sin α , 2 R sin α d) R 3, R 3, 2 R sin α
e) R 3, R, R ( )
f) R 3, 2 R sin α + 300 , 2 R sin α
190 Culegere de probleme
TG - 091 Fie ABC un triunghi dreptunghic isoscel, având unghiul drept în punctul C.
Ipotenuza AB se prelungeşte cu un segment BD congruent cu BC şi se uneşte C cu
D. Care din valorile de mai jos reprezintă pe sin D.
1
a) 2+ 2 b) 2− 2 c) 2+ 2
2
1 1 1
d) 2− 2 e) 2+ 2 f) 2− 2
2 3 3
TG - 092 Între laturile unui triunghi avem relaţia: 2a= b + c , iar între unghiurile sale
2Aˆ= Bˆ + Cˆ . Triunghiul este:
a)
1
2
( 2− 6 ) b) 6− 2 c) 6 − 2 şi 6+ 2
d)
1
2
( 2+ 6 ) e)
1
2
( 2− 6 ) şi
1
2
( 2+ 6 ) f) 6+ 2
TG - 094 Un triunghi ABC cu lungimile laturilor 13, 14, 15 are vârful A opus laturii
A
de mărime mijlocie. Care este valoarea lui tg ?
2
3 4 5 6 8
a) b) c) d) e) 1 f)
7 7 7 7 7
Elemente de geometrie plană şi trigonometrie 191
π
TG - 095 În triunghiul ABC, =m Aˆ =
4
( )
, AB a şi AC =
2 2
3
a.
Să se calculeze tgB .
= =
a) Aˆ 90 0 ˆ
=
, B 30 0 ˆ
, C 600 ; = =
b) Aˆ 105 0 ˆ
=
, B 30 0 ˆ
, C 450 ;
= =
c) Aˆ 75 0 ˆ
=
, B 450 ˆ
, C 600 = =
d) Aˆ 90 0 ˆ
=
, B 150 ˆ
, C 750
= =
e) Aˆ 80 0 ˆ
=
, B 30 0 ˆ
, C 700 = =
f) Aˆ 1050 ˆ
=
, B 150 ˆ
, C 600
1 2
a) Emax = 1 b) Emax = c) Emax =
2 3
4 8
d) Emax = e) Emax = f) Emax = 2
9 27
TG - 101 Dacă A, B, C sunt unghiurile unui triunghi ABC şi R este raza cercului
1 + cos A ⋅ cos ( B − C ) .
circumscris acestui triunghi, să se calculeze expresia E =
b2 − c2 b2 + c2 b2 + c2
a) E = b) E = c) E =
R2 R2 4R2
b2 − c2 bc b2 + c2
d) E = e) E = f) E =
4R2 4R2 2R2
A 1
TG - 103 Dacă în triunghiul ABC avem tg = şi b + c =3a , precizaţi care din
2 3
răspunsurile de mai jos este corect.
π π π
( )
a) m Bˆ = sau m Cˆ =
2 2
( ) ( )
b) m Aˆ = m Bˆ ( ) c) m Aˆ =( )
2
π π π
( )
d) m Bˆ = sau m Cˆ =
4 4
( ) ( )
e) m Aˆ = m Cˆ ( ) f) m Aˆ =( )
3
TG - 105 Între unghiurile unui triunghi există relaţia: cos 2 A + cos 2 B + cos 2 C =
1.
Ce fel de triunghi este ABC ?
a+c B
TG - 106 În triunghiul ABC are loc relaţia: = ctg
. Care din numerele de mai
b 2
jos reprezintă măsura unuia dintre unghiurile triunghiului ?
π π π 2π π π
a) b) c) d) e) f)
3 6 2 3 4 12
194 Culegere de probleme
TG - 107 Dacă între lungimile laturilor triunghiurilor ABC are loc relaţia:
b2 − c2 =
2a 2 ce putem afirma despre măsura unghiului  .
π π π
( )
a) m Aˆ =
4
b) 0 < m Aˆ ≤( )
6
( )
c) m Aˆ =
3
π π π π
( )
d) m Aˆ >
2
e)
4
( )
< m Aˆ =
3
( )
f) m Aˆ =
2
π π π π π
=
a) m Aˆ( ) =
3
( )
, m Bˆ
2
=, m Cˆ
6
( ) b) m=
Cˆ
2
( )
, m=
Bˆ m=
Aˆ
4
( ) ( )
π 2π π
c) m=
Aˆ ( )
m=
Bˆ m=
Cˆ
3
( ) ( ) d) m=
Aˆ ( ) 3
( )
, m=
Bˆ m=
Cˆ ( ) 6
2π π π π π π
=
e) m Aˆ( ) 3
=, m Bˆ =
4
( )
, m Cˆ
12
( ) =
f) m Aˆ =
2
( )
, m Bˆ
6
= ( )
, m Cˆ
3
( )
4 3 3 4 1 3
a) − b) c) − d) e) − f)
5 4 5 5 2 5
( )
a) 6 3 + 3 ( )
b) 9 3 − 3 ( )
c) 9 3 + 3
d) 6 ( 3 − 3 ) e) ( 3 − 3 ) f) ( 3 + 3 )
9 9
2 2
Elemente de geometrie plană şi trigonometrie 195
TG - 111 Lungimile laturilor unui triunghi oarecare sunt trei numere consecutive, iar
aria triunghiului este 84. Care sunt lungimile acestor laturi?
1 1 1
a) E = b) E = c) E =
3 6 2
d) E = 3 e) E = 6 f) E = 2
TG - 113 Dacă A, B, C sunt unghiurile unui triunghi, iar tgA, tgB, tgC sunt trei
termeni consecutivi ai unei progresii aritmetice, care dintre relaţiile de mai
jos este adevărată?
a) tgA ⋅ tgC =
0 b) tgA = −ctgC c) tgA ⋅ tgC =
3
( )
TG - 114 În triunghiul dreptunghic ABC, m Cˆ = 900 , se cunosc lungimea a
a catetei (BC) şi raza r a cercului înscris în triunghi. Să se determine
lungimile celorlalte laturi b, c ale triunghiului.
r (a − r ) a2 − r ( a − r ) 2r ( a − r ) a 2 − 2r ( a − r )
=a) b = ,c =b) b = ,c
a − 2r a − 2r a − 2r a − 2r
(a − r ) (r + a)
2 2
2ar − r 2 ar 2a − r 2 r 2 − a2
=c) b = ,c =
d) b = ,c = e) b = ,c
a − 2r a − 2r 2 a − 2r r − 2a 2a − r
f) Nici una din afirmaţiile a), b), c), d), e) nu este corectă.
196 Culegere de probleme
TG - 115 Calculaţi suma sin A + sin B + sin C în funcţie de aria S a triunghiului ABC,
aria S 1 a cercului înscris în triunghi şi aria S 2 a cercului circumscris triunghiului.
πS π ⋅ S2 1 1 S1S 2 π S1S2
a) b) S S1S 2 c) d) S + e) f)
S1S 2 S1S 2 S1 S2 S S
cos B + cos C
E= .
A
tg ( sin B + sin C )
2
1 2 1
a) 1 b) c) 2 d) e) 3 f)
2 3 3
a) 3x - 7y + 26 = 0, 7x + 3y - 36 = 0 b) 2x - 5y + 19 = 0, 5x -2y -5 =0
c) x - y + 2 = 0, x + y - 8 = 0 d) 3x - 2y + 1 = 0, 2x + 3y - 21 = 0
e) x - 2y + 7 = 0, 2x + y - 11 = 0 f) 3x - 7y +1 = 0, 7x - 3y - 2 = 0
5
TG - 119 Fie în planul (Oxy) punctele A(1,2), B − ,0 şi C(0,2). Să se afle
3
în triunghiul ABC .
lungimea bisectoarei interioare unghiului A
10 2 10 6 10 7 5 8 10
a) 5 b) c) d) e) f)
13 3 13 13 13
Elemente de geometrie plană şi trigonometrie 197
a 2 − b2 a 2 − b2 a 2 + b2
a) b) c)
a b a
b2 − a 2 b2 − a 2 a 2 + b2
d) e) f)
2a 2b b
18 12 12 18 8 12
a) , b) , c) ,
19 19 19 19 19 19
12 8 18 6 16 18
d) , e) , f) ,
19 19 19 19 19 19
198 Culegere de probleme
a) 2x + 5y - 31 = 0 b) x - 2y + 7 = 0 c) 2x + y - 11 = 0
d) x + 2y - 13 = 0 e) 2x - y - 1 = 0 f) 3x - y - 4 = 0
1 3 1
a) 1 b) c) 2 d) 3 e) f)
2 2 3
(d1 ) x + 2 y − 7 = 0, (d 2 ) 2x − y + 1 = 0
a) 2 x − 2 y = 1; b) y = x + 7; c) x − y + 5 = 0
d) x − y + 2 = 0; e) x − y + 3 = 0; f) 3 x − 3 y + 7 = 0 .
1 1
2
+ = 10 .
OA OB2
5 17 7 15
a) α 1 =3, α 2 =4 b) α 1 = α2 = c) α 1 = α2 =
2 4 2 4
Elemente de geometrie plană şi trigonometrie 199
5 17 5 17 7
d) α 1 = − α2 = e) α 1 = α2 = − f) α 1 = −
2 4 2 2 2
15
α2 = −
4
2 3
d) m c = , S= 2996 e) m c =17 3 , S = 210 3 f) m c =27, S=421
3
TG - 129 Un triunghi isoscel cu baza AB are vârfurile A(-3,-1), B(7,5) , iar C este
situat pe dreapta (d) x-y+8 = 0. Să se scrie ecuaţiile laturilor (AC) şi (BC).
bc 2 b2c bc 2 b2c
a) H 2 , b) H 2 ,
b + c 2 + bc b 2 + c 2 + bc b + c 2 − bc b 2 + c 2 − bc
200 Culegere de probleme
bc bc b2 c2
c) H , d) H ,
b + c b − c b + c b + c
b2 c2 b2 + c2 b2 − c2
e) H , f) H ,
b − c b − c bc bc
TG - 131 Fie A şi B punctele în care dreapta ax + (2a + 1)y + a2 = 0 taie axa (Ox),
respectiv (Oy), (d 1 ) dreapta ce trece prin A şi este paralelă cu prima bisectoare a
axelor; (d 2 ) dreapta care trece prin B şi este perpendiculară pe (d 1 ). Să se determine
“a” astfel încât punctul de intersecţie dintre (d 1 ) şi (d 2 ) să fie pe dreapta de ecuaţie
x + 5y = 1.
a) a = ± 2 b) a = ± 1 c) a = 0, a = 1
d) a = 2, a = 3 e) a = ± 3 f) a = -1, a = 3
a) 2x - 3y + 3 = 0 b) 6x - 9y - 1 = 0 c) -4x + 6y - 1 = 0
d) 2x - 3y - 1 = 0 e) 6x - 9y + 2 = 0 f) 4x - 6y + 3 = 0
TG – 133 Fie în planul (Oxy) punctele A(3,0) şi B(-1,8) . Prin A se duce o paralelă
(d) la prima bisectoare, iar prin punctul B se duce o dreaptă care taie dreapta (d) într-
un punct C astfel încât triunghiul ABC să fie isoscel cu baza AB . Să se afle
coordonatele centrului cercului circumscris triunghiului ABC .
7 10 19 20 17 10
d) , e) , f) ,
3 3 3 3 3 3
Elemente de geometrie plană şi trigonometrie 201
TG - 134 Se dau punctele A(3,0), B(-1,8) şi C astfel încât triunghiul ABC este
isoscel cu baza AB şi C aparţinând dreptei (d), paralela prin A la prima bisectoare.
Să se determine coordonatele punctului H de intersecţie a înălţimilor triunghiului.
7 14 7 14
a) H(2,4) b) H , c) H ,−
3 3 3 3
1 2 7 14 1 2
d) H , e) H − , f) H − ,−
3 3 3 3 3 3
TG - 135 Se dau dreptele x + y - 1 = 0, x + y - 2 = 0, x - 2y + 1 = 0 şi
x - 2y - 3 = 0 , care sunt laturile unui paralelogram. Să se scrie ecuaţiile diagonalelor.
a) 2x - y = 0, x - 2y + 1 = 0 b) x - 2y - 3 = 0, x + 2y - 3 = 0
c) x - 2y + 1 = 0, x + 2y - 1 = 0 d) x + 4y - 1 = 0, -x + 2y + 3 = 0
e) 3x + 6y - 5 = 0, 5x + 2y - 7 = 0 f) 3x + 6y - 5 = 0, 2x - 3y + 1 = 0
1 2 2 1 1 2
a) H , b) H , c) H − ,−
3 3 3 3 3 3
1 2 1 2 2 1
d) H − , e) H ,− f) H − ,−
3 3 3 3 3 3
2
TG - 137 Să se determine punctul de intersecţie al dreptei (d), de pantă şi care
5
8
trece prin punctul (3,1), cu drepta ( d' ) având urmele : - pe axa (Ox) şi -4 pe (Oy).
3
a) (1,1) b) (-1, -1) c) (2,1) d) (2,2) e) (-2, -1) f) (1,2)
202 Culegere de probleme
5 5
c) M 1 (1,-2), M 2 ,0 d) M 1 (-1,-8), M 2 − ,−10
3 3
1 2
e) M 1 (-2, -11), M 2 ,−4 f) M 1 (3,4), M 2 ,−3
3 3
TG - 139 Se dă triunghiul ABC determinat de dreptele (AB): x + 2y - 4 = 0,
(BC): 3x + y - 2 = 0, (CA): x - 3y - 4 = 0. Să se calculeze aria triunghiului ABC .
11 3 11 3
a) M 1 (-1,3), M 2 (1,5) b) M 1 (-2,2), M 2 − ,− c) M 1 (-1,3), M 2 − ,−
2 2 2 2
d) M 1 (1,5) e) M(-3,1) f) M 1 (0,4), M 2 (-3,1)
a) x + y - 2 = 0 b) x - 3y + 4 = 0
c) x + y -2 = 0 şi x - 3y + 4 = 0 d) x - 2y + 4 = 0 şi 6x + y - 2 = 0
e) 4x + y - 2 = 0 f) x - y + 2 = 0 şi 3x + y - 2 = 0
Elemente de geometrie plană şi trigonometrie 203
12 14 26 7
c) C 1 (8,8), C 2 − ,− d) C 1 (-20,-6), C 2 − ,
5 5 5 5
14 5 12 14
e) C 1 (-2,3), C 2 − , f) C 1 (12,10), C 2 − ,−
3 3 5 5
TG - 143 Se dă dreapta 3x - 4y + 4 = 0 şi punctul A(8,0). Să se afle aria triunghiului
format de dreapta dată şi două drepte ce trec prin A şi fac cu axa (Ox) unghiurile de
45° şi 135°.
180 208
d) M 1 (-2,-12), M 2 (1,-6) e) M 1 (4,0), M 2 , f) M 1 (0,-8),
19 19
180 512
M2 − ,−
19 19
7 9 7 9 7 7 2 2
a) 4, -2 b) 1, − c) − , d) ,− e) -1, f) ,−
4 2 4 2 4 4 3 3
TG - 146 Să se scrie ecuaţiile dreptelor care trec prin punctul A(-5,7) şi sunt
204 Culegere de probleme
a) 4x + 3y - 1 = 0, 4x - 3y + 41 = 0 b) 4x + 5y - 15 = 0, 4x - 5y + 55 = 0
c) 3x - 2y + 29 = 0, 3x + 2y + 1 = 0 d) 3x + 4y - 13 = 0, 4x + 3y - 1 = 0
e) 3x - 4y + 43 = 0, 3x + 2y + 1 = 0 f) 3x - 4y + 43 = 0, 3x + 4y - 13 = 0
4 4
a) d B = ,d C = 1 b) d B = 1 , d C = c) d B = d C = 1
5 5
3 3 2 4
d) d B = d C = e) d B = ,d C = f) d B = d C =
5 5 5 5
3 2 2 5 2 2 2
a) b) c) 3 2 d) e) f)
2 2 3 3 5
TG - 151 Fie în planul (xOy) punctele A(3,3) şi B(7, -3) şi dreapta (d)
Elemente de geometrie plană şi trigonometrie 205
13 23 23 29
a) M(1,2) b) M − ,− c) M − ,−
4 4 4 4
1 1 29 23 13 23
d) M ,− e) M − ,− f) M − ,−
8 4 8 4 8 4
1 1
a) α=1 b) α=0 c) α= d) α=-1 e) α= −
2 2
TG – 154 Să se scrie ecuaţia dreptei din plan, ştiind că A(2, 3) este piciorul
perpendicularei coborâtă din origine pe dreaptă.
1 1 1 1 1 1 1 1
a) ,− b) − ,− c) , ; − ,−
2 2 2 2 3 3 3 3
1 1
d) (-1, -1) e) (1,1) f) ,
2 2
TG – 158 Să se determine vârful C al triunghiului ABC, A(1,0), B(-2,4) pentru care
centrul de greutate este punctul G (1,2).
a) C (4,2) b) C (0,2) c) C (-4,2) d) C (4,-2) e) C(1,1) f) C (2,4)
x 2 + y 2 − 2x − 4y − 3 = 0 .
a) 4; b) 2; c) 2 2 ; d) 4 2 ; e) 8; f) 9.
a) x 2 + y 2 − 4x + 6y = 0 b) x 2 + y 2 + 2x − 6y = 0
Elemente de geometrie plană şi trigonometrie 207
c) x 2 + y 2 − 8x − 6y = 0 d) x 2 + y 2 − 3x + y - 10 = 0
e) x 2 + y 2 − 8x - 4y = 0 f) x 2 + y 2 + 2x + 6y - 10 = 0
3 4
tangent dreptei 4x-3y=0 în punctul B ,
5 5
a) x 2 + y 2 + 2 x − 2y − 23 = 0 b) x 2 + y 2 − 2x + 2y - 23 = 0
c) x 2 + y 2 − 2x − 2y − 23 = 0 d) x 2 + y 2 + 2x + 2y − 23 = 0
e) x 2 + y 2 + 2x + 2y + 23 = 0 f) x 2 + y 2 + 2x − 2y + 23 = 0
TG – 165 Găsiti ecuaţia cercului care trece prin punctele A(1,0) , B(-1,0) şi C(1,1).
a) x 2 + y 2 + y − 1 = 0 b) x 2 + y 2 − y − 1 = 0 c) x 2 + y 2 − y + 1 = 0
208 Culegere de probleme
d) x 2 + y 2 + y + 1 = 0 e) x 2 + y 2 − y = 0 f) x 2 + y 2 − 1 = 0
a) x 2 + y 2 − 10 x + 10 y + 49 = 0 b) x 2 + y 2 − 10 x − 10 y + 49 = 0
c) x 2 + y 2 − 10 x − 10 y − 49 = 0 d) x 2 + y 2 + 10 x − 10 y + 49 = 0
e) x 2 + y 2 + 10 x + 10 y + 49 = 0 f) x 2 + y 2 + 10 x + 10 y − 49 = 0
1 3 1 3 1 1
a) C , , r = 2 b) C −
,− , r = 2 c) C , , r = 4
4 4 4 4 2 2
interioară interioară exterioară
1 3 3 1 1 1
d) C −,− , r = 2 e) C , , r = 3 f) C − , , r = 2
4 4 4 4 4 4
exterioară interioară exterioară
Elemente de geometrie plană şi trigonometrie 209
TG - 169 Se dau punctele A(-1,4), B(3,-2). Să se scrie ecuaţia cercului care are pe
AB ca diametru .
a) x2 + y2 - 2x - 2y - 11 = 0 b) x2 + y2 + 2x - 2y - 11 = 0
c) x2 + y2 - 2x + 2y + 11 = 0 d) x2 + y2 - 4x - 2y - 13 = 0
e) x2 + y2 + 4x - 4y - 13 = 0 f) x2 + y2 - 4x - 4y - 14 = 0
( ) + (y + 3 − 2) ( ) + (y − 3 + 2)
2 2 2 2
a) x − 1 − 2 = 3− 2 2 b) x + 1 + 2 = 3− 2 2
c) ( x − 1) + ( y + 1) = 1 d) ( x + 1) + ( y − 1) = 1
2 2 2 2
e) x 2 + ( y + 2) = 2
2
f) nici un răspuns nu e corect
a) x 2 + y 2 − 4 x + 10 y + 25 = 0 b) x 2 + y 2 + 4 x − 10 y + 25 = 0
c) x 2 + y 2 + 4 x − 10 y − 35 = 0 d) x 2 + y 2 − 4 x + 10 y + 25 = 0
x 2 + y 2 + 4 x − 10 y + 25 = 0
e) x 2 + y 2 + 4 x − 10 y + 25 = 0 f) x 2 + y 2 − 4 x + 10 y + 25 = 0
x 2 + y 2 + 4 x − 10 y − 35 = 0 x 2 + y 2 + 4 x − 10 y − 35 = 0
210 Culegere de probleme
TG - 173 Să se determine centrele cercurilor ce sunt tangente axei (Ox) şi trec prin
punctele A(2,3) şi B(4,1).
( 6, 3)
C1 ( )
C1 3 + 6 ,2 + 6 (
C1 5 + 6 ,4 − 6 )
C ( 6 ,− 3 ) C (3 − 6 ,2 + 6 ) C (5 − 6)
a) b) c)
2 2 2 6 ,4 +
C (5 + 6 ,4 + 6 )
1 C (5 − 6 ,2 + 6 )
1 C (5 +1 6 ,3 − 6)
C (5 − 6 ,4 − 6 ) C (5 + 6 ,2 − 6 ) C (5 − 6)
d) e) f)
2 2 2 6 ,3 +
TG - 174 Să se afle lungimea tangentei duse din origine la cercul care trece prin
punctele A(1,1), B(2,0), C(3,2).
14 14 13 3
a) 1 b) 10 c) d) e) f)
3 5 4 14
TG - 175 Unul dintre focarele unei elipse este situat la distanţele 7 şi, respectiv, 1
faţă de extremităţile axei mari.
Să se scrie ecuaţia acestei elipse.
x2 y2 x2 y2 x2 y2
a) + =1 b) + =1 c) + =1
4 9 9 4 16 7
x2 y 2 x2 y2 x2 y2
d) + =1 e) + =1 f) + =1
7 9 4 16 16 4
1 2 3 1
a) 2 b) c) 1 d) e) f)
2 3 2 4
Elemente de geometrie plană şi trigonometrie 211
a) 8 x − y + 17 = 0 b) x − 8 y + 17 = 0 c) 8 x − 8 y + 17 = 0
d) 8 x + y − 17 = 0 e) x + 2 y − 4 = 0 f) x − 2 y + 4 = 0
x2 y2
TG - 178 Prin focarul F(c,0) al elipsei + = 1 se duce o coardă
a 2 b2
perpendiculară pe axa mare. Să se găsească lungimea acestei coarde.
a b 2b 2b 2 a2
a) b) c) d) e) f) a + b
b a a2 a b
3 x2 y2
TG – 179 Fiind dat punctul M 1, al elipsei : (E ) + − 1 = 0 , să se scrie
2 4 3
ecuaţiile dreptelor suport pentru razele focale ale acestui punct.
a) x + y = 1 b) x − 1 = 0 c) x + y + 1 = 0
3x + 4 y + 3 = 0 3x − 4 y + 3 = 0 x + 3y + 4 = 0
d ) 2x − y + 3 = 0 e) x − 1 = 0 f ) x −1 = 0
3x − 4 y + 2 = 0 3x + 4 y + 3 = 0 3x − 4 = 0
x2 y2
TG – 180 Să se afle punctul de pe elipsa + = 1 care este cel mai apropiat de
a2 3
dreapta x + ay = 3a .
a 3 a 3 a 2 6
a) , ; b) c) ,
2 2 2 2 ;
, 3 3 ;
212 Culegere de probleme
a 3 a
d) −, ; e) , 2 ; f) (a,0 )
2 2 3
x2 y2
TG – 181 Fie elipsa + − 1 = 0 , a > b şi unul din focare situat în punctul F.
a2 b2
Prin F se duce o secantă oarecare, care taie elipsa în punctele M şi N. Să se calculeze
1 1
valoarea expresiei E = +
FM FN
2a a a
a) E = b) E = c) E =
b2 b2 2b 2
2b b b
d) E = e) E = f) E =
a2 a2 2a 2
x2 y2
TG - 183 În elipsa + = 1 se înscrie un dreptunghi astfel încât două laturi
49 24
opuse ale sale să treacă prin focare. Să se calculeze aria acestui dreptunghi.
480
a) 27 3 b) c) 27 3 + 1 d) 27 + 2 e) 3 2 f) 25
7
x2 y2 x2 y2 x2 y2
a) + =1 b) + − 1 = 0, + −1 = 0
16 9 25 8 16 8
x2 y2 x2 y2
c) + −1 = 0 d) + =1
4 1 25 4
x2 y2 x2 y2 x2 y2
e) + − 1 = 0, + −1 = 0 f) + −1 = 0
25 16 25 9 9 4
1 1
a) F1 (− 3,0 ), F2 (3,0 ) b) F1 (0,−3), F2 (0,3) c) F1 − ,0 , F2 ,0
3 3
( ) (
d) F1 0,− 6 , F2 0, 6 ) (
e) F1 − 6 ,0 , F2 ) ( 6 ,0 ) (
f) F1 − 3 ,0 , F2 ) ( 3 ,0 )
2 2
x y
TG - 186 Se dă hiperbola − = 1 . Să se calculeze coordonatele focarelor F şi F’.
9 16
2 2 2 2
a) (-5,0),(5,0); y = x, y = − x b) (- 5 ,0), ( 5 ,0); y = x, y = − x
5 5 5 5
2 2 5 5
c) (- 5 ,0),( 5 ,0); y = x, y = − x d) ( 2 ,0), (- 2 ,0); y = x, y = − x
5 5 2 2
214 Culegere de probleme
5 5 5 5
e) (-2,0),(2,0); y = x ,y =− x f) (- 2 ,0), ( 2 ,0); y = x ,y =− x
2 2 2 2
x2 y2 x2 y2 x2 y2
a) − =1 b) − =1 c) − =1
169 144 16 25 25 144
x2 y2 x2 y2 x2 y2
d) − =1 e) − =1 f) − =1
169 25 16 144 169 16
2
TG – 189 Să se scrie ecuaţia hiperbolei ce are asimptotele y = ± x şi care trece
3
prin punctul P(5,-2).
a) 64 x 2 − 144 y 2 − 1 = 0 b) 4 x 2 − 9 y 2 − 64 = 0
c) 9 x 2 − 64 y 2 − 1 = 0 d) 144 x 2 − 64 y 2 − 1 = 0
x2 y2 1
e) 9 x 2 − 4 y 2 − 64 = 0 f) − − =0
9 4 36
2
y2
TG – 190 Pentru hiperbola (H ) : x −
= 1 , să se calculeze aria triunghiului
4 9
format de asimptotele hiperbolei (H) şi dreapta (d ) : 9 x + 2 y = 24.
a) 24 b) 16 c) 18 d) 12 e) 14 f) 15
Elemente de geometrie plană şi trigonometrie 215
a2 − b2 a2 + b2 a+b
a) ; b) ; c) ;
a2 + b2 a2 − b2 a2 + b2
a 2b 2 a 2b 2
d) 2 ; e) 2 ; f) 1.
a + b2 a − b2
2π π π π 3 5
a) b) c) d) e) arctg f) arctg
3 3 4 2 2 4
TG - 193 Să se determine unghiul ascuţit dintre asimptotele hiperbolei
x2 y2 c
2
− 2 = 1 , având raportul = 2 , c - fiind abscisa unui focar al hiperbolei.
a b a
a) 30° b) 45° c) 90° d) 15° e) 75° f) 60°
41 8 41 8
(
a) − 41 ,8 şi) ( 41 ,8 ) 1 8 1 8
b) − , şi ,
5 5 5 5
c) −
, şi
5 5
,
5 5
8 41 8 41
d) ,−
5 5
şi ,
5 5
e) (1,0) şi (-1,0) f) ( ) (
2 ,2 şi − 2 ,2 )
x2
TG - 195 Se dă hiperbola − y 2 = 1 . Prin punctul A(+3, -1) să se ducă o coardă la
4
hiperbolă astfel încât acest punct s-o împartă în două părţi egale.
216 Culegere de probleme
a) -x + y + 4 = 0 b) x + y - 2 = 0 c) 3x + 4y - 5 = 0
d) -2x + y + 7 = 0 e) 2x + y - 5 = 0 f) -3x + y + 10 = 0
1 1 1
a) F ,0 b) F (1,0 ) c) F (2,0 ) d) F −,0 e) F 0, f) F (0,1)
2 2 2
a) y2 = 3x b) y2 = 3x c) y2 = 9x d) y2 = 6x e) y2 = 3x f) y2 = 6x
1
a) M(9, -24), d = 5 b) M(9, -24), d = c) M(1,8), d = 5
5
1
d) M(9,24), d = 5 e) M(1, -8), d = f) M(1,1), d = 1
5
Elemente de geometrie plană şi trigonometrie 217
ELEMENTE DE ANALIZĂ MATEMATICĂ
218 Culegere de probleme
2 n + ( − 2)
n
a) L = 1 b) L nu există c) L = 0
0, n = 2 k + 1
1 2
d) L = e) L = 2 f) L =
3 3 , n = 2 k 3
3n
AM - 003 Să se calculeze limita şirului cu termenul general a n = , n ≥ 1.
n!
1 1
a) 1 b) 0 c) 3 d) e) 2 f)
3 2
nn
AM - 004 Să se calculeze limita şirului cu termenul general a n = .
(n !)
2
1
a) 1 b) 2 c) 0 d) e e) 3 f)
3
Elemente de analiză matematică 219
1 1 1
a n = 1 − 2 1 − 2 ... 1 − 2 , n ≥ 2 .
2 3 n
1 1 1
a) 1 b) 2 c) 3 d) e) f)
2 4 3
1
a) 4 b) 2 c) 1 d) 0 e) f) 3
2
3 1 2
a) 5 b) 5 c) d) e) 2 3 5 f) 2 5
5 5
π
AM - 008 Calculaţi limita şirului cu termenul general an = 2n sin , n ≥1
n
π
a) 1 b) 0 c) π d) e) 2π f) ∞
2
x x x
AM - 009 Să se precizeze valoarea limitei L = lim cos ⋅ cos 2 ⋅ ... ⋅ cos n ,
n→∞ 2 2 2
unde x ∈R \ {0} .
sin x
a) L = x sin x b) L = c) L = sin x
x
sin x sin 2 x
d) L = e) L = 2 sin x f) L =
2 2x
220 Culegere de probleme
1 + xe nx
AM - 010 Fie x ∈R . Să se calculeze: f ( x) = lim .
n→∞ 1 + e nx
a) f ( x) = 1 , x ∈R b) f ( x) = x , x ∈R c) f ( x) = x 2 , x ∈R
x , dacă x > 0
x , dacă x ≥ 0 1 , dacă x ≥ 0 1
d) f ( x) = e) f ( x) = f) f ( x) = , dacă x = 0
1 , dacă x < 0 x , dacă x < 0 2
1 , dacă x < 0
1 1 1 1
a) ln 2 b) ln 2 c) ln 3 d) e ln 2 e) ln 5 f) ln 2
2 3 4 3
− ∞, k < 3 şi a < 1
+ ∞, k ≥ 3, a > 1 0, k ≤ 3
d) L = e) L = f) L = + ∞, k > 3 şi a > 1
0, k ≤ 3 + ∞ , k > 3 − ln a , k = 0
αn 2
n 2 − 1 2
AM - 014 Să se calculeze lim a n , unde a n = 2 , α ∈R .
n→∞ n + 1
a) α b) e α c) 0 d) e −α e) e 2α f) − α
[ (n + 1)(n )( )]
n
2 2
− n + 1 n 2 − 2n + 1
an = , n ≥ 1.
( n + n)
3n
2
a) e 2 b) e −6 c) e −4 d) e 3 e) e −3 f) 1
π π 1
AM - 016 Să se calculeze L = lim n sin n + tg n + n .
n→∞
2 4 2
1
a) L = 0 b) L = 2 c) L = d) L = 1 e) L = −1 f) L = 3
2
(1 − a )
2
2
⋅ n2 + 2
lim = 3.
n→∞ n
1
a) α ≤ 1 b) α ≤ 0 c) 0 < α < 1 d) α > 1 e) α = −1 f) α =
2
222 Culegere de probleme
a) a = −1, b = 0, c = 1 b) a = −1, b = 0, c = −1 c) a = b = c = −1
d) a = b = c = 0 e) a = 1, b = 0, c = −1 f) a = 0, b = c = −1
d) a = b = 1 e) a = 1, b = 0 f) a 2 = b 2
(
Să se calculeze L = lim a 0 3 n + a 1 3 n + 1 + ... + a k 3 n + k .
n→∞
)
k 1 2k
a) L = 1 b) L = 2 c) L = d) L = e) L = 0 f) L =
3 2 3
a) a = 1, b = 0 b) a = −1, b = 1 c) a = −1, b = 0
d) a = b = 0 e) a = b = 1 f) a = 1, b = 2
1 1 3 1
a) b) c) d) e) 1 f) 0
2 4 4 3
Elemente de analiză matematică 223
1 + a + a 2 + ... + a n
AM - 024 Să se calculeze lim , dacă a , b ∈( − 11
, ).
n→∞ 1 + b + b 2 + ... + b n
1− a 1− b 1+ a 1− a a 1+ b
a) b) c) d) e) f)
1− b 1− a 1− b 1+ b b +1 1+ a
1
a) a n = 3n, L = 1 b) a n = 3n + 3, L = c) a n = 3n + 3, L = 2
2
3 3 2
d) a n = n + 2, L = e) a n = 3n + 3, L = f) a n = 4n, L =
2 2 3
( ) ( )
xn = ac + (a + ab)c 2 + a + ab + ab 2 c 3 + ... + a + ab + ... + ab n c n +1 , a, b, c fiind
numere reale astfel încât c < 1, b ≠ 1 şi bc < 1 .
ac
a) 0 b) c) 1
(1 − c)(1 − bc)
2ac abc
d) e) a c f)
(1 − c)(1 − bc) (1 − c)(1 − bc)
(k )
n
∑
1
AM - 027 Să se calculeze: lim 2
− nk + n 2 .
n→∞ n 3
k =1
5 3 2 4
a) 1 b) c) d) e) f) 2
6 2 3 3
224 Culegere de probleme
1 1 π2
AM - 028 Dacă lim 1 + 2 + ... + 2 = , care este valoarea limitei
n→∞ 2 n 6
1 1 1
lim 1 + 2 + 2 + ... + ?
n→∞
( )
2
3 5 2 n − 1
π2 π2 π2 π2 π2 2π 2
a) b) c) d) e) f)
2 3 4 8 12 3
1 1 1
AM - 029 Să se calculeze: lim + +...+ 2 .
n →∞
3 15 4n − 1
3 1 3
a) 1 b) 2 c) d) e) f) 3
2 2 5
n
2k + 1
AM - 030 Să se determine limita şirului (a n )n≥1 , unde a n = ∑ k (k + 1)
2 2
.
k =1
1
a) 1 b) 0 c) e d) e) 1 − e f) 2
e
2 k −1 (k −1)
n
AM – 031 Să se calculeze L = lim ∑ (k +1) !
n→∞
k =2
1
a) L = 1 b) L = e; c) L = e2; d) L = 0; e) L = 2 f) L =
e
1 1
a) 1 b) 2
c) e d) e) 2e f) 4e
e e
Elemente de analiză matematică 225
n
4 n
∑
1
AM - 033 Să se calculeze L = lim ⋅ .
k =1 k( k + 2)
n→∞ 3
3 4 1
− −
a) L = 1 b) L = e 2 c) L = e d) L = e 3 e) L = e 2 f) L = 2
n
AM - 034 Fie a n = şi Sn = a 1 + a 2 + ... + a n , oricare ar fi n ∈N * .
(n + 1)!
Să se calculeze: lim Sn .
n→∞
1
a) 0 b) e c) 1 d) + ∞ e) 2 f)
2
n
AM - 035 Fie şirul (a n ) n ≥1 , unde a n = ∑
x
arctg şi x > 0 . Să se
k =1 1 + k( k + 1) x 2
calculeze lim a n .
n→∞
1 1
a) + ∞ b) − ∞ c) arctg 2
d) arctg e) 1 f) 0
x x
1 2
a) 2 b) c) d) 1 e) 4 f) 3
2 3
n
k3 + k
AM - 037 Să se calculeze limita şirului cu termenul general a n = ∑
k =1 n + k
4
,n ≥ 1
1 1 1
a) 2 b) c) d) e) + ∞ f) 0
2 4 3
226 Culegere de probleme
n
∑
k
AM - 038 Să se calculeze: lim 1+ − 1 .
n→∞
k
=1 n2
1 1
a) b) 1 c) 2 d) e) 4 f) 3
2 4
n
π
∑
1
AM - 039 Să se calculeze: lim cos .
n→∞ 3n + 1 2n + k
k =1
1 1 1
a) b) 0 c) d) e) 1 f) 2
2 4 3
n
2π
AM - 040 Notând L = lim n −
n→∞
k =1
∑
cos , precizaţi care din următoarele
n + k
afirmaţii este adevărată.
a) L = 0 b) L = 1 c) L = +∞ d) L = e e) L nu există f) L = 2
xn
AM - 041 Fie şirul ( xn ) n ≥0 astfel încât x0 = 1 şi xn +1 = , n≥0.
3
1 + xn3
Să se calculeze lim xn .
n→∞
a) 1 b) 0 c) 2 d) nu există e) + ∞ f) − ∞
a) 0 b) 1 c) − 2 d) − 3 e) –6 f) nu există
Elemente de analiză matematică 227
1, dacă a 0 ≥ 0
a) L = a 0 b) L = c) L = +∞, ∀a 0 ∈ R
0, dacă a 0 < 0
+ ∞, dacă a 0 > 0 1
+ ∞, dacă a 0 ≥ 0 , dacă a 0 ≠ 0
d) L = e) L = 0, dacă a 0 = 0 f) L = a 0
1, dacă a 0 < 0 − ∞, dacă a < 0 0, dacă a = 0
0 0
2− x−3
AM - 045 Să se calculeze: lim .
x→ 7 x 2 − 49
1 1 1 1
a) − b) c) d) − e) 0 f) 1
56 56 48 48
228 Culegere de probleme
a) a = −3, b = −5 b) a = 3, b = −5 c) a = 5, b = 3
d) a = −5, b = −3 e) a = 2, b = 1 f) a = −2, b = −1
d) a = −10, b = 2 e) a = 8, b = 6 f) a = 6, b = 10
1x
2 x + 3x + 4 x
AM - 048 Să se calculeze: lim .
x →∞
3
3
a) 24 b) 24 c) 4 d) 1 e) 2 f) e
1 1
AM - 049 Fie lim x 3 e x − e x+1 . Care din următoarele afirmaţii este adevărată ?
x→−∞
(1 + x)
1x
−e
AM - 050 Să se calculeze limita: lim .
x→ 0 x
e e
a) –1 b) − c) 0 d) + ∞ e) 1 f)
2 2
Elemente de analiză matematică 229
a) f (0 − 0) = − , f (0 + 0) = 0 b) f (0 − 0) = , f (0 + 0) = 0
1 1
e e
f (1 − 0) = +∞, f (1 + 0) = −∞ f (1 − 0) = −∞, f (1 + 0) = +∞
c) f (0 − 0) = e, f (0 + 0) = +∞ d) f (0 − 0) = −∞, f (0 + 0) = +∞
f (1 − 0) = , f (1 + 0) = −∞ f (1 − 0) = +∞, f (1 + 0) = −∞
1
e
e) f (0 − 0) = − , f (0 + 0) = f) f (0 − 0) = , f (0 + 0) = −
1 1 1 1
e e e e
f (1 − 0) = −∞, f (1 + 0) = ±∞ f (1 − 0) = −∞, f (1 + 0) = ±∞
m n
AM - 053 Să se determine: lim − n
, unde m, n ∈ N * .
x→1 1 − x m 1− x
m− n m+ n
a) m − n b) c) m + n d) e) 1 f) 0
2 2
2
e x − cos x
AM - 054 Să se calculeze: lim .
x→ 0 x2
1 3
a) –1 b) c) 1 d) 2 e) f) 3
2 2
230 Culegere de probleme
[
AM - 055 Să se calculeze: lim x ln(1 + x) − ln x .
x→∞
]
1
a) 0 b) c) 1 d) 2 e) e f) 2e
2
x 1
AM - 056 Să se calculeze: lim − .
x→1 x − 1 ln x
1 3 1 3
a) b) 0 c) d) − e) − f) 1
2 4 2 4
1
AM - 057 Să se determine: lim x sin .
x→0 x
1
a) − ∞ b) + ∞ c) 0 d) 1 e) f) nu există
2
xe −1 x
AM - 059 Să se calculeze: lim .
x→ 0 tg 2 x
x> 0
π
a) 1 b) 0 c) –1 d) π e) f) 2
2
(
AM - 060 Să se calculeze: lim sin x + 1 − sin x .
x→∞
)
1
a) + ∞ b) − ∞ c) 0 d) 1 e) f) 2
2
Elemente de analiză matematică 231
sin mx
AM - 061 Să se calculeze: lim , unde m, n ∈ N * .
x→ π sin nx
b) ( − 1) ⋅ c) ( − 1) d) ( − 1) f) ( − 1)
m m m m− n m mn m n n−m n
a) ⋅ ⋅ e) ⋅
n n n n m m
sin x
AM - 062 Să se calculeze: lim .
x→ π x2
1−
π2
π
a) 0 b) 1 c) 3π d) 2π e) f) π
2
tg(ax) − sin(ax)
AM - 063 Să se calculeze: lim , unde a , b ∈ R , a ≠ 0 , b ≠ 0 .
x→ 0 tg(bx) − sin(bx)
a a2 a3 a4
a) b) c) a ⋅ b d) e) f) a 3 ⋅ b 3
b b2 b3 b4
1 1
−
AM - 064 Să se calculeze: L = lim x x+1 .
x→∞ 1 1
arctg − arctg
x x+1
a) − ∞ b) + ∞ c) 0 d) 1 e) –1 f) 2
1 − cos(n arcsin x)
AM - 065 Să se calculeze: Ln = lim , unde n ∈ N * .
x→ 0 x2
n2 n2
a) 0 b) 1 c) n d) n2 e) f)
2 4
232 Culegere de probleme
3
ex − 1
AM - 066 Să se calculeze: lim .
x→ 0 sin 3 x
1
a) –1 b) 1 c) d) e e) e2 f) + ∞
2
1
x 2 cos
AM - 067 Să se calculeze: lim x.
x→0 sin x
a) –1 b) 0 c) 1 d) sin1 e) e f) 2
1− x
1 + x 1− x
AM - 068 Să se calculeze: lim .
x→∞ 2 + x
1
a) 0 b) 1 c) 2 d) e e) f) 2e
e
πx
AM - 069 Să se calculeze: lim(7 − 2 x)
tg
6 .
x→ 3
a) 0 b) 1 c) e d) e π 3 e) e 4 π f) e 12 π
x2
2 πx
AM - 070 Să se calculeze: lim cos .
x→∞ x + 1
d) e −π e) e −2 π f) e −π
2 2
a) 0 b) 1 c) e
[
f ( x) = 1 + ln(1 + x) + ln(1 + 2 x) + ... + ln(1 + nx) ]
1x
pentru orice x > 0 .
Să se determine lim f ( x) .
x→0
x
sin x x− sin x
AM - 073 Să se calculeze: lim .
x→ 0 x
1
a) 1 b) c) 0 d) e e) 2e f) e 2
e
x
1
x→∞ 2
(
AM - 074 Să se calculeze limita: lim a 1 x + b 1 x .
)
a 1
a) ab b) c) ab d) a 2 b 2 e) a 3b 3 f) ab
b 2
ln(1 + x )
− x , x ∈ (− 1,0 )
f (x ) =
( ) (
ln 1 + x + x + ln 1 − x + x , x ∈ (0,+∞ )
2 2
)
ax 2
să aibă limită pentru x → 0 .
1
a) –2 b) –1 c) −
2
1
d) 1 e) 2 f)
2
234 Culegere de probleme
1
π ln x
AM - 076 Să se calculeze: lim − arctg x .
x→∞ 2
1 1
a) 1 b) 0 c) e d) e) e 2 f)
e e2
1 + x
AM - 077 Să se calculeze: lim x − x 2 ln .
x→∞ x
1 1 1
a) 1 b) 2 c) − d) 3 e) f)
2 3 2
π
AM - 078 Se consideră funcţia f : 0, → R , f ( x) = 2 − ctg 2 x . Să se
1
2 x
calculeze lim f ( x) .
x→ 0
x> 0
1 1 2 2 1
a) 1 b) c) − d) e) − f)
3 3 3 3 2
a) n ∈N {
b) n ∈N \ 2 k k ∈N } {
c) n ∈N \ 2 k + 1 k ∈N }
{
d) n ∈N \ 2 k k ≥ 2, k ∈N } e) n ∈N \ {1,2,3} f) n ∈∅
Elemente de analiză matematică 235
x n − (sin x)
n
n n2 n n n2
a) L = b) L = c) L = n − 1 d) L = e) L = f) L =
2 3 6 3 6
a) 1 b) 2 c) 3 d) –1 e) –2 f) –3
x 2 − 3ax + 2a 2
AM - 082 Se consideră funcţia f : ( − k ,+∞) → R , f ( x) = ,
x+k
unde a , k ∈R . Să se precizeze relaţia dintre a şi k astfel încât graficul funcţiei f să
admită ca asimptotă dreapta y = x + 1.
a) 3a + k = 0 b) 3a + k = −1 c) 3a + k = 1
d) 3a + 2 k = 1 e) 3a + 2 k = 0 f) 3a + 2 k = −1
x2 + 1
AM - 083 Fie f : D ⊂ R → R , f ( x) = , unde D este domeniul
x 2 + ax + a
maxim de definiţie şi a > 0 . Să se determine a astfel încât graficul lui f să admită o
singură asimptotă verticală.
x2 − x − 1
AM - 084 Fie f : D ⊂ R → R , f ( x) = , unde D este domeniul maxim
x2 + x − 2
de definiţie. Să se determine asimptotele lui f .
a) x = 2, x = 3, y = 5 b) x = 3, x = 1, y = 6 c) x = 2, x = −1, y = 2
1
d) x = −2, x = 1, y = 1 e) x = 3, x = 4, y = 5 f) x = , x = 2, y = −1
2
236 Culegere de probleme
y = x –3 .
d) b = c, a = c 3 , c ≠ 0 e) b = 2c, a = 1 f) b = −2c, a ∈ R
ax 2 + bx + c
AM - 086 Se dă funcţia f : R \ {2} → R , f ( x) = , unde a > 0 ,
x−2
c < 0 , b ∈ R . Să se determine coeficienţii a, b, c astfel ca graficul funcţiei să admită
asimptotă dreapta y = x + 3 , iar f (0) = −1 .
a) a = 2, b = 1, c = −3 b) a = 1, b = 2, c = 3 c) a = 1, b = 2, c = −3
d) a = 1, b = 1, c = 2 e) a = 1, b = 1, c = −2 f) a = 1, b = −1, c = 2
a) y = x b) y = x − 2 c) y = − x + 2 d) y = − x e) y = − x + 1 f) nu există
{
a) ( p, q ) ∈ ( − 1,−1), (1,0) } {
b) ( p, q ) ∈ (1,−1), (11
,) } { }
c) ( p, q ) ∈ (0,1), ( 2,1)
d) ( p, q ) ∈{( − 11
, ), ( − 1,−2)} e) ( p, q ) ∈{( − 1,2), (2,1)} f) ( p, q ) ∈{(2,−1), ( − 1,2)}
AM - 090 Se dă funcţia f ( x) = x 2 + αx + β + χx cu α , β, χ ∈ R . Să se
determine α , β , χ astfel încât f să fie definită pe R , iar lim f ( x) = 3 .
x→∞
a) α = 6, β ≥ 9, χ = −1 b) α = −6, β ≥ 9, χ = 3 c) α = 1, β = 10, χ = 6
d) α ≥ 3, β ≥ 2, χ ≥ 1 e) α = 6, β = 10, χ = 1 f) α = 1, β = 10, χ = −1
a) a = 1, b = 1, c = 2 b) a = 2, b = 1, c = 2 c) a = 1, b = 4, c = 4
d) a = 2, b = 4, c = 4 e) a = 1, b = 4, c = −4 f) a = −1, b = −1, c = −2
f ( x) = x ⋅ e
x −1
.
a) y = x şi y = − x b) y = 2 x şi y = −2 x c) y = x + 1 şi y = x − 1
1 1
d) y = 2 x + 3 şi y = − x + 1 e) y = x + şi y = − x f) y = − x şi y = x
2 2
238 Culegere de probleme
3 x2 + 1
AM - 093 Fie funcţia f : R \ → R , definită prin f ( x) = . Să se
2 2x − 3
determine asimptotele la graficul acestei funcţii.
3 1 1 3 3 1
a) x = , y= , y=− b) x = , y= x c) x = , y= x+
2 2 2 2 2 2
3 3 1 1
d) x = , y=0 e) x = − , y = , y = − f) x = 1, y = x + 1
2 2 2 2
a) x = 0, x = 1 b) y = 0 c) y = x, y = − x
2 x − a 2 x 2 + ax + 1 , x ≤ 1
AM - 095 Fie f : R → R, f ( x ) = .
x − 1 + a x , x > 1
Să se determine valorile parametrului real a pentru care f este continuă pe R.
3
a) a = −1 b) a = − c) a = 0
5
3 5
d) a ∈ − 1, e) a ∈ − 1, f) a ∈ ∅
5 3
1
arctg x , x ≠ 0
AM - 096 Fie funcţia f : R → R , definită prin f ( x) = pentru
c , x = 0
orice x ∈R . Să se determine valoarea constantei c ∈R pentru care f este continuă pe R
π π
a) c = 0 b) c = 1 c) c = −1 d) c = e) c = − f) c = π
2 2
Elemente de analiză matematică 239
a) 2e 3 b) e c) − 3e 3 d) 3e 3 e) 3e 2 f) 2e
a) β = e b) β = 1 c) β = −1 d) β = e −1 e) β = 0 f) β = e 2
2 − x, x ∈ Q
AM - 100 Fie funcţia f : R → R , definită prin f ( x ) = .
2 x, x ∈ R \ Q
Să se determine mulţimea punctelor în care f este continuă.
2 2
a) R \ b) R c) Q d) e) ∅ f) {0}
3 3
240 Culegere de probleme
x 2 − 1 , x ∈ Q
f ( x) = este continuă.
1 , x ∈ R \ Q
{
d) − 2 ,2 } {
e) − 2 ,0, 2 } {
f) − 2 , 2 }
[ ]
f : 1, e 2 → R , f ( x ) = [ln x ] .
a) {1} ; b) {2}; { }
c) e, e 2 ;
d) ∅ {
e) 1, e, e 2 } f) {1,2, e}
Elemente de analiză matematică 241
x 2
, x≠0
AM – 104 Fie f : R → R funcţia definită prin f ( x ) = 3 x
a x=0
,
unde [x ] reprezintă partea întreagă a lui x ∈ R . Să se determine valoarea lui a ∈ R
pentru care funcţia este continuă în punctul x = 0.
2 2 1
a) a = 0; b) a = − ; c) a = ; d) a = 2; e) a = ; f) a ∈ ∅
3 3 3
xarctg x 2 − 3x + 2 , x ∈ R \ {1,2}
1
π
f (x) = , x=1
2
π , x=2
a) R b) R ∗ c) R +
d) R \ {1,2} e) R \ {1} f) R \ {2} .
x − [x ]
AM - 107 Se consideră funcţia f : [0,2] → R , f ( x ) = , unde [x ] este
2 x − [x ] + 1
partea întreagă a lui x.
Fie S suma absciselor punctelor de discontinuitate ale graficului funcţiei f; atunci:
1 3
a) S = b) S=1 c) S=2 d) S=3 e) S = f) S=0
2 2
a) a = 2; b) a = 1; c) a = 3; d) a = 4; e) a = 5; f) a = 0,5.
3 sin x − 1 π
, dacă x ≠
π 2
x−
f (x ) = 2
π
a , dacă x =
2
să fie continuă pe R .
π 1 1
a) b) 1 c) 0 d) –1 e) f)
2 3 2
e2 x + e −1 e2 x + 1 − e ex + 1 − e
a) f ( x ) = b) f ( x ) = c) f ( x ) =
e(e − 1) e(1 − e ) e(1 − e )
x +1 x2 + e e2 x + 1
d) f ( x ) = e) f ( x ) = f) f (x ) =
e e2 e
244 Culegere de probleme
g ( n) + 1
a) f (n) = b) f (n) = g(n) − 1 c) f (n) = 1
n
d) f (n) = −1 e) f (n) = f) f (n) = 0
1
2
a) f 1 şi f 3 ; b) f 3 ; c) f 1 şi f 2 ; d) f 2 şi f 3 ; e) f 1 ,f 2 şi f 3 ; f) nici una .
− x 2 + 2 x + 3; x ∈ [− 1,3]
AM - 117 Fie f : [− 3,3] → R , f ( x ) =
x + m; x ∈ [− 3,−1)
d) m ∈ [1,7] e) m ∈ R f) m ≥ 1
1 5 1 5
a) m ∈ (1,2 ) b) m ∈ − ∞,− ∪ ,+∞ c) m ∈ − ,
2 2 2 2
1 5 1 5 1 3
d) m ∈ − , e) m ∈ − , f) m ∈ ,
2 2 2 2
2 2
21
cos , dacă x ≠ 0
f (x ) = x
- 1 , dacă x = 0
1
AM - 121 Fie f : [0,1] → [0,1] ∪ [2,3] , f continuă şi f = 0 .
2
Decide:
a) (-1, 0) b) (0, ∞ ) c) {− 1}
4 4
1 1
a) f ( x) = x − b) f ( x) = x − + c) f ( x) = x − −
1
4 1 1
4 4 4 4 4
4 4
1 1
d) f ( x) = x + + e) f ( x) = x + − f) f ( x) = ( x − 1) +
1 1 4 1
4 4 4 4 4
a) f (a − x) = f (a + x) , ∀x ∈ R b) f (a + b − x) = f (2a − x) , ∀x ∈ R
c) 2b − f ( x) = f (2a − x) , ∀x ∈ R d) 2b + f (a − x) = f (2a − x) , ∀x ∈ R
e) 2b + f ( x) = f (2a + x) , ∀x ∈ R f) 2b − f ( x) = f (a − x) , ∀x ∈ R
a) 1 b) 2 c) 3 d) 0 e) –1 f) –2
x2 + 4 x2 − 4 x2 − 4
a) f ′( x ) = b) f ′( x ) = c) f ′( x ) =
2x2 2x2 x2
x2 + 4 x2 + 4 x2 − 4
d) f ( x ) =
′ e) f ( x ) =
′ f) f ( x ) =
′
x2 2x 2x
248 Culegere de probleme
− 16 x 2 + 64 x + 8 80 x 2 + 8 − 16 x 2 + 8
(1 − 2 x )
a) b) c)
2 3
(1 − 2 x )
2 4 1 − 2x2
− 16 x 2 − 64 x + 8 − 16 x 2 + 64 x − 8 16 x 2 + 64 x + 8
(1 − 2 x ) (1 − 2 x ) (1 − 2 x )
d) e) f)
2 3 2 3 2 3
AM - 130 Care este cea mai mică pantă posibilă a unei tangente la curba
y = x3 − 3x 2 + 5 x ?
5 5
a) − b) c) 1 d) 0 e) 2 f) -3
2 3
1 1
n , x = , n ∈N
*
AM - 131 Fie f : [ − 11
, ] → R , f ( x) = 2 n .
0 , în toate celelalte puncte
Să se calculeze f ' (0) .
1 1 ∗
ln 1 + ă , dac , x =n ∈ N
AM - 132 Fie f : [ −1,1] → R , f ( x) =
n n
x
, în toate celelalte puncte.
Să se calculeze f ' ( 0 )
{ }
AM - 134 Fie f : R → R , definită prin f ( x) = min x 4 , x 5 , x 6 , x 7 . Determinaţi
punctele în care f nu este derivabilă.
x 2 + xe nx
AM - 135 Fie f : R → R , definită prin f ( x) = lim . Care este
n→∞ 1 + e nx
a) R \ {0} b) R c) [0,+∞)
1 + xn
AM - 136 Fie şirul (un ) n∈N* , cu termenul general un = ,
1 + x + ... + x n + p −1
unde x ≥ 0 şi p ∈N . Dacă f ( x) = lim un , atunci să se determine domeniile de
n→∞
continuitate C şi de derivabilitate D pentru f .
1
AM - 137 Fie f : , e → R , definită prin f ( x) = arcsin ln x . Să se determine
e
mulţimea punctelor în care funcţia este derivabilă.
1 1 1 1
a) , e b) ,1 c) (1, e] d) [1, e] e) ,1 ∪ (1, e) f) ,1 ∪ (1, e]
e e e e
(
AM - 138 Se dă funcţia f : E ⊂ R → R , f ( x) = arccos 3x − 4 x 3 . )
Să se determine domeniul maxim de definiţie E şi domeniul său de derivabilitate D .
a) E = [ − 11
, ]; D = ( − 11
,) b) E = R ; D = R
1 1 1 1 1 1
c) E = [ − 11
, ]; D = − 1,− ∪ ,1 d) E = [ − 11
, ]; D = − 1,− ∪ − , ∪ ,1
2 2 2 2 2 2
1 1 1 1
e) E = [ − 2,2]; D = [ − 2,0) ∪ (0,2] f) E = − , ; D = − ,0 ∪ 0,
2 2 2 2
[x ], dacă x ∈ Q
AM – 139 Fiind dată funcţia f : R → R, f ( x ) =
x, x ∈ R \ Q
să se precizeze care din următoarele afirmaţii este adevărată :
a) f are limită, (∀)x ∈ R ; b) f are limită într-un număr finit de puncte din R
f ( x ) = arcsin
2 x
nu este derivabilă.
1+ x
1
a) x = 0 şi x = 3 b) x = 0 şi x = 1 c) x = 1 −
π
AM – 143 Se dă funcţia f : D ⊂ R → R , f ( x ) = x + 8 − 6 x − 1 ; să se
determine domeniul maxim de definiţie D şi mulţimea M a punctelor în care f nu este
derivabilă .
x 3 + bx 2 + cx + d , x < 1
AM – 144 Fie funcţia f : R → R , f (x ) =
arctg (x − 1) , x ≥1
a) 30 b) –30 c) –2 d) 25 e) –15 f) 6.
a) a = 4, b = 0 b) a = 3, b = 0 c) a ∈ R , b = 5
d) a = 3, b ∈ R e) a = 4, b = −1 f) a = −1, b = 4
Elemente de analiză matematică 253
2α 4 − x + β , x < 2
AM - 147 Fie f : R → R , definită prin f ( x) = , unde α ∈Q şi
x 2 + α , x ≥ 2
β ∈R . Precizaţi care sunt valorile lui α şi β pentru care f este derivabilă pe R .
a) α = 1, β = 0 b) α = 1, β = −1 c) α = 2, β = 5 2
d) α = −2, β = 5 2 e) α = 2, β = −5 2 f) α = 0, β = 1
a) a = 1, b = 1 b) a = 2e, b = e c) a = −2e, b = e
1
d) a = 2e, b = − e e) a = e, b = 0 f) a = 2, b =
e
ae 2 x , x ≤ 0
AM - 149 Fie funcţia f : R → R , f ( x) = .
sin 2 x + b cos 3x , x > 0
Să se determine constantele reale a şi b astfel încât f să fie derivabilă pe R .
a) a = b = 1 b) a = 1, b = 2 c) a = b = 2
d) a = 3, b = 1 e) a = b = 3 f) a = 1, b = −1
d) f ' ( x) = e) f ( x) = f) f ' ( x) =
1 1 2
1 + x2 x −1
2
x +1
2
f ( x ) = sin
1
definită prin .
x
1 1 1
a) f ' ( x ) = − 2
cos b) f ' ( x ) = sin c) f ' ( x ) = 0
x x x
1 1 1 1
d) f ' ( x ) = cos e) f ' ( x ) = cos f) f ' ( x ) =
x 2 x x cos x
n
AM - 153 Fie a 1 , a 2 , ... , a n constante reale nenule cu proprietatea că ∑
i
a i ∈R
=1
*
.
∑ f ( x + a i y) = n f ( x) + b y
i=1
a) f ( x) = b) f ( x) =
bx x
+ c , c ∈R + cx + d , c, d ∈ R
n
n
∑
i
ai
=1
∑
b a i
i =1
n n
c) f ( x) = bx + x 2 a i + c , c ∈ R
∑ d) f ( x) = cx − b a i x + d , c, d ∈ R
∑
i =1 i =1
n n
e) f ( x) = b a i x
∑ f) f ( x) = bx + ∑ ai
i =1 i=1
Elemente de analiză matematică 255
2 1
x sin , dacă x ≠ 0
AM – 154 Fie f , g : R → R , unde f ( x ) = x
0, dacă x = 0
şi g este derivabilă în x = 0 . Să se calculeze derivata funcţiei g f în x = 0 .
a) nu există b) 1 c) 2
1
d) 0 e) f) –1
2
a) h( x ) = x 2 + x + 6; b) h( x ) = x 2 + 6; c) h( x ) = 6 ;
d) h( x ) = 2 e) h( x ) = 6 − x; f) h( x ) = 6 − 2 x
f '( c ) f ( c)
f '( c ) 2 f '( c ) ⋅ f ( c ) − f '( c )
f) e ( ) ( )
f ( c) f '( c ) − f c ⋅f ' c
a) e b) e c) e d) e e) e
AM - 159 Fie f : [ − 11
, ] → R , derivabilă astfel încât f ( − x) = f ( x) pentru
orice x ∈[ − 11
, ] . Să se calculeze f ' (0) .
a) f ' (0) = 1 b) f ' (0) = −1 c) f ' (0) = d) f ' (0) = − e) f ' (0) = 0 f) f ' (0) = 2
1 1
2 2
1 1
f ' (0)
1 1
a) 0 b) 1 + + ... + c) 1 + + ... +
2 k 2 k
d) 1 + 2 + ... + k e) k f) 1
a
a) 1 b) 0 c) –1 d) a e) a2 f)
2
Elemente de analiză matematică 257
( )
a) g( y) = ln 4 y − 3 − 1 ; g ' (3) =
1
3
b) g( y) =
1
ln 2 [( ) ]
ln 4 y − 3 − 1 − ln 2 ; g ' (3) =
1
3 ln 2
4y − 3 − 1
c) g( y) = ; g ' (3) = d) g( y) = ln 4 y − 3 + 1; g ' (3) =
1 1 1
ln
ln 2 2 3 3
e) g( y) =
1
ln 2
( )
ln 4 y − 3 ; g ' (3) =
1
3 ln 2
f) g( y) =
1
ln 2
( )
ln 4 y − 3 + 2 ; g ' (3) =
1
3 ln 2
258 Culegere de probleme
a) g ' (2) = , g ' ' (2) = 243 b) g ' (2) = , g ' ' ( 2) = − c) g ' (2) = 2, g ' ' (2) = 15
1 1 4
9 9 243
d) g ' (2) = 9, g ' ' (2) = − e) g ' (2) = − , g ' ' ( 2) = f) g ' (2) = , g ' ' (2) = −
243 4 1 2 4
4 243 9 9 243
− 3x − 2 , x ∈[ −1,0]
AM - 168 Fiind dată funcţia f :[ −11 , ] → [ −2,2] , f ( x) = 2 ,
x + 1 , x ∈ (0,1]
să se precizeze dacă este inversabilă şi în caz afirmativ să se determine inversa.
1 1
− ( y + 2) , y ∈[ −2,1] y + 2 , y ∈[ −2,0]
a) f −1
( y) = 3 b) f −1
( y) = 3
y − 1 , y ∈ (1,2] y + 1 , y ∈ (0,2]
1 1
( y + 2) , y ∈[ −2.1] − ( y + 2) , y ∈[ −2,1]
c) f −1
( y) = 3 d) f −1
( y) = 3
− y + 1 , y ∈(1,2] − y + 1 , y ∈ (1,2]
y − 1 , y ∈[ −2,1]
e) f −1
( y) = 1 f) f nu admite inversă
y + 1 , y ∈(1,2]
3
Elemente de analiză matematică 259
− 2 x − 1 , x ∈[ −2,0]
AM - 169 Fiind dată funcţia f :[ −2,2] → [ −1,5] , f ( x) = 2 ,
x + 1 , x ∈ (0,2]
să se determine inversa ei în cazul în care există.
1 1
− ( y + 1), y ∈ [− 1,3] − ( y + 1), y ∈ [− 1,1]
a) f ( y ) = 2
−1
b) f ( y ) = 2
−1
y − 1, y ∈ (3,5] y − 1, y ∈ (1,5]
1
( y + 1) , y ∈[ −1,0]
c) nu este inversabilă d) f −1
( y) = 2
y + 1 , y ∈ (0,5]
1 1
( y − 1) , y ∈[ −11, ] − ( y + 1) , y ∈[ −1,2]
e) f −1
( y) = 2 f) f −1
( y) = 2
y − 1 , y ∈ (1,5] y − 1 , y ∈ (2,5]
1 − 2e 2 2e 2 + 1 2e 2 − 1
a) e − 1 b) c) 1 + 2e 2 d) e) f) 2e
2 e 2
a) t = 1 b) t = −1 c) t = 2 d) t = −2 e) t = −3 f) t = 0
260 Culegere de probleme
1 1 1 5 2 4
a) x0 = b) x0 = c) x0 = − d) x0 = e) x0 = − f) x0 =
3 4 3 4 3 3
2x − 1
AM - 173 Se consideră funcţia f : R \ {− 3} → R , f ( x) = şi
x+3
14
x0 = −3 + . Să se scrie ecuaţia tangentei la graficul lui f în punctul de
2
abscisă x0 .
a) y = 2 x + 4 − 2 14 b) y = 2 x + 8 + 2 14 c) y = 4 x + 8 + 2 14
d) y = 4 x + 8 − 2 14 e) y = 2 x + 8 − 2 14 f) y = x − 4 + 2 14
x−2
AM - 174 Fie funcţia f ( x) = 2 arcsin − 4 x − x 2 . Să se determine ecuaţia
2
tangentei la graficul funcţiei în punctul de abscisă x = 1 .
π π
( x − 1) + 3 + 3 ( x − 1) − 3 − 3 ( x − 1)
1 1 1
a) y = b) y = c) y = 3 +
3 3 3
π π π
d) y = ( x − 1) − e) y = −( x − 1) − 3 −
1 1
+ f) y = x + −
3 3 3 3 3
x 2 + ax + b
AM - 175 Fie f : R \ {0} → R , f ( x) = , unde a , b ∈ R . Să se
x
determine a şi b ştiind că graficul lui f este tangent dreptei y = −2 în punctul x = 1 .
a) a = 4, b = −1 b) a = −1, b = 2 c) a = 2, b = 3
d) a = −4, b = −1 e) a = −4, b = 1 f) a = 4, b = 1
Elemente de analiză matematică 261
1
a) c = 1 b) c = 2 c) c = d) c = −2 e) c = 3 f) c = −1
2
a) a = b = 1 b) a = 7, b = −7 c) a = b = 3
5 5 5 5
d) a = ,b = − e) a = − , b = f) a = 2, b = −3
2 2 2 2
a) -1 b) 0 c) 1
d) e e) -e f) 2e
x 2 + px + q
AM - 179 Se consideră funcţia f(x) = . Să se determine parametrii
x2 + 2
p,q∈R astfel ca dreapta y=x-3 să fie tangentă graficului funcţiei în punctul A(1,-2).
1 1 1 1
a) A − ,−2 , B ,−1 b) A ,0 , B − ,1
2 2 2 2
1 1 1 1
c) A ,1, B − ,−1 d) A − ,1, B ,2
2 2 2 2
3 3 3 3
e) A ,0 , B − ,1 f) A − ,1, B ,−1
2 2 2 2
2x
AM - 181 Tangenta la graficul funcţiei f : R → R , f(x) = , face cu axa Ox un
x2 + 1
unghi de 450 în punctele de abscise:
a) ± 5 +1 b) ± 3 −1 c) ± 3+2
d) ± 5 -2 e) ± 5 +2 f) ± 5 +4
x
AM - 183 Inegalitatea < arctg x este adevărată pentru
1 + x2
π
a) x ∈ 0, b) x ∈ [0,1] c) x ∈ (0,+∞)
2
d) x ∈ ( −1,+∞) e) x ∈ [- 1,1] f) x ∈ ( −1,+∞)
Elemente de analiză matematică 263
1
arctg x , x ≠ 0
AM - 184 Fiind dată funcţia f : R → R , f (x ) =
0, x=0
să se precizeze care dintre afirmaţiile următoare este adevărată
în x = 0
prin f ( x) =
ln x
, să se precizeze care din următoarele inegalităţi este adevărată.
x
a) ( 3) 5
>5 3
b) 3 5
<5 3
c) 2 3
>3 2
d) 8 10
< 10 8
e) 10 11
< 11 10
f) 2 5
>5 2
d) x < -1 e) x ∈ (− 1,0 ) f) x ∈ R
264 Culegere de probleme
1 1
AM - 188 Precizaţi soluţia inecuaţiei arcsin − arccos ≥ 0.
x x
[
a) − 2 , 2 ] [ ]
b) 1, 2 c) ( − ∞,−1] ∪ [1,+∞) d) [0,1] e) [ − 1,0] f) [ − 11
,]
x −1
AM - 192 Fie f : [ − 1,+∞) → R , definită prin f ( x ) = arcsin − arctg x .
2(1 + x 2 )
Să se determine parametrii a , b ∈R pentru care f ( x) = ax + b , ∀ x ∈[ − 1,+∞) .
π π π
a) a = 0, b = − b) a = 0, b = c) a = ,b = 0
4 4 4
π π π π
d) a = − , b = e) a = 1, b = −1 f) a = , b =
4 4 2 4
Elemente de analiză matematică 265
π
a) f ( x) − g( x) = , x ∈ [ − 11
,] b) f ( x) − g( x) = π , x ∈( − ∞,−1] ∪ [1,+∞)
2
π
− π , x ∈( − ∞,−1] 2 , x ∈( − ∞,−1]
c) f ( x) − g( x) = d) f ( x) − g( x) =
π , x ∈[1,+∞) π , x ∈[1,+∞)
4
π
π − , x ∈( − ∞,−1]
e) f ( x) − g( x) = , ∀ x ∈R f) f ( x) − g( x) = 2
4 π , x ∈[1,+∞)
2
AM - 195 Să se determine cea mai mică şi cea mai mare valoare a funcţiei
f : R → R , f ( x) = 6 x − x 3 pe segmentul [ −2,3] .
( )
AM - 197 Fie f : R → R , definită prin f ( x) = e x x 2 − x − 1 . Dacă notăm cu m
valoarea minimă , iar cu M valoarea maximă a funcţiei f pe intervalul [ −3,0] , să se
determine m şi M .
a) m = −1, M = 5e −2 b) m = 0, M = e −1 c) m = 5e −2 , M = 6e −2
d) m = e −1 , M = 5e −2 e) m = e −1 , M = 11e −3 f) m = 1, M = e
1 1
a) a = b) a = 0 şi a = 1 c) a = − d) a = 1 e) a = 5 f) a = −2
3 3
x 2 − ax
AM - 200 Fie f : R → R , definită prin f ( x) = unde a ∈R . Să se
x2 + 1
determine a pentru care funcţia f admite un punct de extrem situat la distanţa 2 de
axa Oy.
d) a = −4, a = 3 e) a = 1, a = −2 f) a = 4, a = 7
Elemente de analiză matematică 267
ax + a − 2
AM - 201 Se consideră funcţia f : R → R , f ( x) = unde a este un parametru
x2 + 1
real. Să se determine a astfel încât funcţia să aibă un extrem în punctul x = 1 .
a) a = 1 b) a = 2 c) a = −2 d) a = −1 e) a = 3 f) a = −3
x3 − 2 x2 − x + a
AM - 202 Fie funcţia f : R → R , f ( x) = , a , b ∈ R . Să se
x 2 + 2bx + 1
determine valorile parametrilor a şi b pentru care graficul funcţiei f are un extrem
în punctul A (0,−1) .
1 1
a) a = 1, b = 0 b) a = −1, b = − c) a = 0, b =
2 2
1 1
d) a = −1, b = e) a = 2, b = − f) a = −2, b = 0
2 2
x 2 + 2 px + q
AM - 204 Fie f : R \ {a } → R , f ( x) = unde a , p, q ∈R . Ştiind că
x−a
graficul funcţiei f nu taie axa Ox , precizaţi câte puncte de extrem local are funcţia.
AM - 205 Se dă funcţia f : E ⊂ R → R , f ( x) =
ax
unde a , k ∈R * .
x + 3x + k
2 2
1
a) a = 2, k = 3 b) a = 5, k = ± c) a = 2, k = 5
2
1 3 3
d) a = −4, k = ± e) a = −1, k = f) a = −2, k = ±
2 2 2
268 Culegere de probleme
e) x = 1 şi x = −2 minime f) x = − 1 şi x = −3 maxime
a) a = 1, b = 1 b) a = −4, b = −2 c) a = 1, b = −1
d) a = 0, b = 2 e) a = −1, b = 1 f) a = −2, b = 0
x−1
AM - 208 Fie funcţia f : D ⊂ R → R , f ( x) = arcsin unde D este domeniul ei
x2 + 1
maxim de definiţie. Să se determine coordonatele şi natura punctelor sale de extrem.
π
a) f nu are puncte de extrem local b) A − 1,− - minim
4
π π
c) B 0,− - minim d) C 0,− - maxim şi D(1,0) - minim
2 2
3π π
e) E 0, - minim f) F 0,− - minim şi G(1,0) - maxim
2 2
1
AM - 209 Fie funcţia f : R \ {0} → R , f ( x) = x − 1 ⋅ e x . Care dintre următoarele
afirmaţii este adevărată ?
a) f nu este definită în x = 1 b) f este strict monotonă
c) f este derivabilă pe domeniul de definiţie d) f are un punct unghiular în x = 1
e) f este convexă pe tot domeniul de definiţie f) f are un punct de întoarcere în x = 1
Elemente de analiză matematică 269
d) P 3 ⇒ P 2 e) P 2 ⇒ P 4 f) P 4 ⇒ P 2
a3 27a 3 4 3 4b 2
a) + b2 b) + b2 c) b 2 + a d) a 2 + b 2 e) 1 f) + a3
3 4 27 27
e2
a) m ∈( − ∞,0] b) m ∈ 0, c) m = 1
8
e2 e2 e2 e2
d) m ∈ , e) m ∈ ,+∞ f) m =
8 4 4 4
Elemente de analiză matematică 271
− 44 44
a) m ∈( − ∞,−3) b) m ∈ ,3 c) m ∈( − ∞,−3] ∪ 0,
27 27
44 44
d) m ∈( − 3,+∞) e) m ∈( − ∞,−3) ∪ ,+∞ f) m ∈ − 5,
27 27
AM - 221 Să se determine toate valorile reale ale lui a pentru care ecuaţia
x 3 − 3x 2 + a = 0 are toate rădăcinile reale şi distincte.
1
a) [0,4] b) (0,4) c) (0,4] d) [1,+∞) e) 0, f) (0,1)
2
a) x1 = 1, x2 = 2, x3 = 3, x4 = 4 b) x1 = −1, x2 = 2, x3 = −3, x4 = −4
c) x1 = x2 = x3 = x4 = 1 d) x1 = 1, x2 = −1, x3 = 2, x4 = −2
e) x1 = −2, x2 = 1, x3 = 0, x4 = 5 f) x1 = 1, x2 = 2, x3 = −2, x4 = 5
a) ( − 11
, )⊂R b) nu admite rădăcini duble c) {− 2,2}
a) 3 b) 6 c) 2 d) 5 e) –5 f) 8
Elemente de analiză matematică 273
x 2 + ax + b , x ∈[ −1,0)
AM - 229 Fie f : [ − 11, ] → R , definită prin f ( x) = ,
cx 2 + 4 x + 4 , x ∈[0,1]
unde a , b, c ∈R . Care sunt valorile parametrilor a, b, c pentru care f verifică
ipotezele teoremei lui Rolle pe intervalul [ −11
,] ?
1
a) a = 1, b = 2, c = b) a = −1, b = −1, c = 2 c) a = −2, b = −2, c = 8
3
d) a = 4, b = 4, c = −7 e) a = 2, b = 3, c = 5 f) a = −1, b = −2, c = 7
7 2
a) 0 b) c) nu există d) 1 e) 2 f)
3 3
52 5 5 5 2 5
a) a ∈ − , ; b) a ∈ − , ; c) a ∈ − ,
27 4 2 4 7 4
5 4
d) a ∈ − , ; e) a ∈ (1,5) f) a ∈ (2,5)
7 5
x x2 xn
AM – 233 Ecuaţia f n ( x ) = 1 + + ++ = 0 admite:
1! 2! n!
a) numai rădăcini complexe dacă n impar
b) numai rădăcini reale dacă n par
c) o singură rădăcină reală dacă n este impar şi nici o rădăcină dacă n este par
d) admite toate rădăcinile reale dacă n este impar
e) admite două rădăcini complexe dacă n este impar şi restul reale
f) admite două rădăcini reale şi restul complexe dacă n este par
AM – 234 Care sunt intervalele de variaţie ale parametrului real a pentru care ecuaţia
x 4 − 15 x 2 + ax − 12 = 0
are două rădăcini reale.
a) 0; b) 1; c) 2; d) 3; e) 4; f) 5.
a) na 0 + (n − 1)a1 + + 2a n − 2 = 0 ; b) a 0 + a1 + a 2 + + a n −1 ≠ 0
a 0 − a1 + a 2 − a3 + + (− 1) a n −1 = 0 ;
n −1
c) d) a 0 + a1 + a 2 + + a n −1 = 0
e) na 0 + (n − 1)a1 + + 2a n − 2 ≠ 0 ;
f) n(n − 1)a 0 + (n − 1)(n − 2 )a1 + + 6a n −3 + 2a n − 2 = a n −1
c) f are cel mult o rădăcină reală d) f are cel puţin două rădăcini reale
d) q q p p A p < ( p + q ) e) p q ⋅ q p A p > ( p + q )
p ⋅q p ⋅q
; ; f) p p ⋅ q q > A p .
1 1 1 2 1
a) − ,0 ; b) − ,− ; c) −
,− ;
2 3 2 2 3 2 2
3 3 2 1
d) − ∞ ,− ; e) − ,− ; f) , ∞ .
2
2 2 3
d) m ∈ (19, ∞ ); e) m = −8; f) m = 19 .
(
a) S ∈ − e 2 ,−e ) b) S ∈ (− e,−2 ) c) S ∈ (− 2,−1)
1 1
d) S ∈ (− 1,0 ) e) S ∈ 0, f) S ∈ ,1
2 2
Elemente de analiză matematică 277
2
x sin x , x ∈ R \ {0}
1
AM – 245 Fiind dată funcţia f ( x ) = şi c n punctele rezultate
0, x=0
aplicând teorema lui Lagrange funcţiei f pe intervalul
3π
1
,
1
, n ∈ N, să se calculeze : L = lim ( f (cn ) + nf ′(cn )).
π n →∞
+ 2nπ + 2nπ
4 4
1 2 2
a) L = 0 b) L = 1 c) d) L = e) L = 2π f) L =
π 2π 2
mx
AM – 246 Fie f : Dm → R, f (x ) = ln1 + , m > 0 , m parametru şi D m
5
domeniul maxim de definiţie. Să se determine toate valorile lui m pentru care f
verifică ipotezele teoremei lui Lagrage pe intervalul [− 4,4]
5 5
a) m ∈ [0,5]; b) m ∈ − ∞, ; c) m ∈ 0, ;
4 4
4 5 5
d) m ∈ , ; e) m ∈ ,2 ; f) m ∈ φ
5 4 4
a) c = 1 − ln (e − 1); (
b) c = ln e 2 − 1 ; ) c) c = 1 + ln (e − 1);
d) c = ln (e − 1) − 1;
3
e) c = ; f) c = 1.
2
278 Culegere de probleme
3 2 1 1 1 1
a) b) c) d) e) − f)
4 7 8 16 16 14
funcţia f : [0,3] → R , f ( x) = 3
− x + 4 , x ∈[0,1]
3
2 2 2 3 2 2 2 2
a) c = −1 b) c = 1 + c) c1 = 1 − , c2 = 1 +
3 3 3 3
2 2 2 3 −2 3
d) c = 1 + e) c = −1 f) c = +1
3 3 2
1 1
a) L = 1 b) L = 2 c) L = d) L = e) L = 0 f) L = 3
2 3
1 1 1
sin − cos , x ≠ 0
AM - 251 Fiind dată funcţia f : R → R , f ( x) = x x x , să se
k , x = 0
determine valorile parametrului real k pentru care f admite primitive pe R.
a) k = 0 b) k = 1 c) k = 0 sau k = 1 d) k = 2 e) k ∈ R f) nu există k
Elemente de analiză matematică 279
x, x ∈( − ∞,0)
2
AM - 252 Se dă funcţia f : R → R , f ( x) = x , x ∈[0,2) .
2 x, x ∈[2,+∞)
Care din următoarele funcţii F este o primitivă a lui f pe R ?
x2
+ 1, x ∈( − ∞,0)
1, x ∈( − ∞,0) 2
x3
a) F ( x) = 2 x, x ∈[0,2) b) F ( x) = , x ∈[0,2)
3
2, x ∈[2,+∞) 2 4
x − 3 , x ∈[2,+∞)
x2
, x ∈( − 1,0)
1 , x ∈( − ∞,0) 2
x3
c) F ( x) = 2 x − 2, x ∈[0,2) d) F ( x) = , x ∈[0,2)
3
2 , x ∈[2,+∞) 2 4
x − 3 , x ∈[2,3)
x2
+ 1, x ∈( − ∞,0)
2
x3
e) F ( x) = + 1, x ∈[0,2) f) Nici una dintre funcţiile precedente nu
3 este primitivă a lui f pe R
2 1
x − 3 , x ∈[2,+∞)
x 2 + x + 1, x ≤ 0
AM - 253 Fie f : R → R, f ( x) = . Precizaţi care din
e , x > 0
x
x3 x2 x3 x2
+ + x, x ≤ 0 + + x + c, x ≤ 0
F1 ( x) = 3 2 F2 ( x) = 3 2
e x , x > 0 e x + c, x > 0
280 Culegere de probleme
x3 x2 x3 x2
+ + x, x ≤ 0 + + x, x ≤ 0
F3 ( x) = 3 2 F4 ( x) = 3 2
e x − 1, x > 0 e x + 1 , x > 0
d) F2 e) F3 f) F4
e x , x ∈[ − 1,0)
AM - 254 Se dă funcţia f : [ − 11
, ] → R , f ( x) = .
x + 2 , x ∈[0,1]
2
e x + 1, x ∈ [ − 1,0)
e x , x ∈[ − 1,0) e 2 x , x ∈[ − 1,0)
a) F ( x ) = b) F ( x ) = c) F ( x ) =
x3
2 x , x ∈[0,1] 2 x + 1, x ∈[0,1] + 2, x ∈ [0,1]
3
este primitivă a lui f este primitivă a lui f este primitivă a lui f
e x , x ∈[ − 1,0) e x , x ∈[ − 1,0)
d) F ( x ) = x 3 e) f nu are primitive pe [ − 11
, ] f) F ( x ) = x 2
+ 1, x ∈[ 0,1] + 3, x ∈[0,1]
3 2
este primitivă a lui f este primitivă a lui f
x 2 x∈Q
AM - 255 Fie f : R → R , f ( x ) =
2 x x∈R \Q
Care din următoarele afirmaţii este corectă ?
x3
, x∈Q
a) f(x) admite primitiva F ( x ) = x
3
2
ln 2 , x ∈ R \ Q
Elemente de analiză matematică 281
x3
+ c1 , x∈Q
b) f(x) admite primitiva F ( x ) = x
3
c1 ≠ c 2
2 +c ,x∈R \Q
ln 2 2
x + C , x ≥ 0
1 1
( )
x arctg + ln 1 + x + 1, x < 0
b) F ( x) = x 2
2 1
x arctg + C , x < 0
c) F ( x) = x
x + 1, x ≥ 0 x + C , x ≥ 0
d) nu admite primitive pe R
1
( )
ln 1 + x + C , x < 0
e) F ( x) = 2
2
x + C , x ≥ 0
x arctg + ln (1 + x ) + C1 , x < 0
1 1 2
f) F ( x) = x 2
x + C2 , x ≥ 0
282 Culegere de probleme
inf(
t≤x
)
t 2 − t + 1 , dac ă x ≤
1
2
f ( x) =
( )
sup − t 2 + t + 1 , dacă x > 1
t ≥ x 2
x3 x2 5 1 x3 x2 1
− +x+ + C, x ≤ − + x + C, x ≤
a) F ( x ) = 3 3 2 2 24 2 b) F ( x ) = 3 3 2 2 2
− x + x + x + 1, x > 1 − x + x + x − 1 + C , x > 1
3 2 2 3 2 6 2
x3 x2 1
− + x + 1 + C, x ≤
c) F ( x ) = 33 2 2 d) Nu admite primitive
2
− x + x + x , x > 1
3 2 2
x3 x2 5 1 x3 x2 1
− − x+ + C, x ≤ + − x + C1 , x ≤
e) F ( x) = 3 2 24 2 f) F ( x) = 3 2 2
− 5x + C , x > 1 5x + C , x > 1
2 2
2
2 + ln(1 − x), x 〈 0
f ( x) = a, x=0 să admită primitive pe R .
−2 x
1 + e , x > 0
1
a) a = 1 b) a = -1 c) a = -2 d) a = 2 e) a = 3 f) a =
3
Elemente de analiză matematică 283
2 − e − x , x < 0
AM - 259 Fie f : R → R , f ( x ) = m , x =0 .
1 − 3 sin x , x > 0
Să se determine m ∈ R pentru care funcţia f admite primitive şi apoi să se
determine primitivele corespunzătoare.
2 x + e − x +2 + C , x < 0
2 x + e − x + 2 + C , x ≤ 0
a) m = 2, F ( x)= 2 x , x = 0 b) m = 1, F ( x ) =
x + 3 cos x + C , x > 0 x + 3 cos x + C , x > 0
2 x + e − x + 2 + C , x < 0
x, x ≤ 0
c) m = 1, F ( x) = C , x = 0 d) m = 1, F ( x) =
x + 3 cos x + C , x > 0 x + 3 cos x + C , x > 0
x2
2 x + e − x + 2 + C , x ≤ 0 −x
+ e + C, x ≤ 0
e) m = 0, F ( x ) = f) m = 3, F ( x ) = 2
x + 3 cos x + C , x > 0 x + 3 sin x + C , x > 0
a) a = b = c = -1 b) a = b = 3, c = 4 c) a = b = c = -3
d) a = -1, b = c = 1 e) a = b = c = -2 f) a = -b = c = 3
2 2 sin 2 + C1 , x ∈[ 0, π] 2 2 sin 2 , x ∈[ 0, π]
x x
c) d)
− 2 2 sin x + C1 + 4 2 , x ∈( π,2 π] − 2 2 sin x + C , x ∈( π,2 π]
2 2
2 x 2 x
e) sin + C f) − cos + C
2 2 2 2
a) nu admite primitive
x2 x2
− + 2 x + C1 , x ∈( − ∞,1] − + 2 x + C , x ∈( − ∞,1]
2 2
x2 x2
b) F ( x) = − + C2 , x ∈(1,3] c) F ( x) = + 1 + C , x ∈(1,3]
2 2
x2 x2
3 + 6 x + C3 , x ∈(3,+∞) 3 − 6 x + 10 + C , x ∈(3,+∞)
2 2
x2
x 2
+ 2 x + C , x ∈( − ∞,1]
− + 2 x + C , x ∈( − ∞,3] 2
d) F ( x) = 2 e) F ( x) = 2 x + 3 + C , x ∈(1,3]
2
3 x + 6 x + C , x ∈ 3,+∞ 2
2 ( ) 3 x + 6 x + C , x ∈(3,+∞)
2
x2 2x − 1 x
f) F ( x ) = − 2x + + +C
2 x − 2x + 1
2
x − 6x + 9
2
Elemente de analiză matematică 285
x 3 + 3x 2 − 9 x − 27
AM - 263 Se consideră funcţia f : (0, 1) → R , f ( x ) = .
x2 − 2x + 1
mx 3 + nx 2 + px
F : (0,1) → R , F ( x ) = să fie primitivă pentru f .
x −1
9 1 9 1 9
a) m = 1, n = , p = 27 b) m = , n = − , p = 27 c) m = , n = , p = 27
2 2 2 2 2
1 9 1
d) m = − , n = , p = 27 e) m = 1, n = 27, p = 9 f) m = 2, n = 3, p =
2 2 2
a) a, b, c ∈ R\ {0} b) a,b ∈ R , c = 0 c) a = 1, b = 1, c = -3
d) a = 1, b, c ∈ R \ {0} e) a = 1, b,c ∈ R f) a, c ∈ R, b = 0
a) A⋅ B = B⋅ C = C ⋅ A b) A = B⋅ C c) A = B = C
a⋅ b = b ⋅ c = c ⋅ a a = b⋅ c a = 1, b = 2, c = 3
d) A + B + C = 0 e) A(b - c) = B(c - a) = C( a - b) f) A⋅ a + B⋅ b + C⋅ c = 0
a+b+c=0
286 Culegere de probleme
x +1
d) x + ln x + C e) ln x + 1 + C e) +C
x
( )
1
a) e −1 − e − 2
b) e − 2
− e −1 c) 2 e −1 − e − 2
(
d) 2 e − 2
− e −1 ) e)
2
(
1 −1 −
e −e 2
) (
f) e − 2
− e −1 )
AM – 268 Să se calculeze integrala:
ln 2ex
∫0 e2 x + 2dx
1 1 1 1
a) arctg b) arctg c) arctg 2
2 2 2 2
1 1
d) arctg 2 e) arctg 2 f) arctg 2 arctg2
2 2
−1
ex
AM – 269 Să se calculeze ∫
−2 1 − e2 x
dx .
d) arcsin e −2 − arcsin e −1 e)
1
2
( arcsin e−2 − arcsin e−1 ) f) ( arcsin e − arcsin e 2 )
1
2
Elemente de analiză matematică 287
π
4
AM – 270 Să se calculeze ∫π 1 + tg 2 xdx .
−
( ) ( ) ( )
4
a) ln 3 − 2 2 b) ln 3 + 2 2 c) ln 1 + 2
2
AM – 271 Să se calculeze: ∫ f ( x )dx , unde
1
2n +1 2n +1 2n +1 2n +1 2n +1 − 1
a) ln 2 b) ln 2 − c) ln 2 −
n +1 n +1 ( n + 1) n +1 ( n + 1)
2 2
2n +1 2n +1 2n +1
2 (
d) ln 2 e) ln 2 − 1) f) ( ln 2 + 1)
( n + 1) ( n + 1) ( n + 1)
2 2
∫ (x )
1
AM – 272 Să se calculeze: 2
− 2 x − 1 e x dx .
0
a) e − 1 b) -3 c) 3(e − 1) d) 3(1 − e ) e) 3e f) − 3e
AM – 273 Să se calculeze
1
I = ∫ ax +3x
⋅ ln a x + 4 x3 +3x
3 5
dx ,
0
unde a > 0, a ≠ 1 .
a)
1
3
(
ln a a 3 ln a − 1 ) b)
1
a ln a
(
3a 4 ln a − a 4 ) c)
1 4
3
a ln a
4a 4 ln a − a 4 + 1
d)
3 ln a
(
e) a 4 a 3 + 3a − ln a ) f)
3
(
1 4
a ln a + 1 )
288 Culegere de probleme
AM – 274 Să se calculeze
1
I = ∫ [1 + xf ' ( x )]e f ( x )dx .
0
(x − 2)2 + C x−2
x + 3 ln
x −1
1 x + 2 ln x − 1 + C1 (x − 2)2 + C
d) e) f) x + ln
x + 3 ln ( x − 2) + C x + 2 ln x − 2 + C x −1
2
x −1
2 x −1
2
x4
AM - 276 Să se calculeze :
x −1 ∫
dx pentru orice x ∈ (a, b), unde 1 ∉ (a, b).
3
1
3
1
6
(
a) ln x − 1 − ln x 2 + x + 1 +
x2
2
+
1
3
)arctg
2x + 1
3
+C
b)
1
6
1
3
(
ln x + 1 − ln x 2 + x + 1 +
x3
3
+)1
2
arctg
3x + 1
2
+C
c)
1
2
1
3
(
ln x + 1 + ln x 2 − x + 1 +
x2 1
)
+ arctg
3 3
2x + 1
3
+C
d)
x2 1
+ ln x + 1 + arctg x + C
2 3
e)
x2 1
(
− ln x 2 − x + 1 + C
2 6
)
(
f) ln x 2 + x + 1 +) 1
3
arctg
x+1
2
+C
Elemente de analiză matematică 289
1
a) ln ctg x + C b) +C c) ln tgx + C
cos x
x x 1
d) ln tg +C e) ln ctg +C f) +C
2 2 ln (cos x )
a) I = ln tg
x
2
+C b) I =
2
(
1 2
x − ln sin x − cos x + C )
c) I =
1
2
arctg x + C d) I =
1
2
(
x − ln sin x + cos x + C)
e) I =
1
2
( )
ln sin x − cos x + arctg x + C f) I =
1
2
(
x + ln sin x + cos x + C)
1 1
a) P ( x)= k ( x − 1), k ∈ − , 0 b) P ( x) = k ( x + 1), k ∈ 0,
2 2
1
c) P ( x) = k( x + 1), k ∈ − ,0 d) P ( x) = 2 x − 1
2
e) P ( x) = 1 f) P ( x) = k( x − 1), k ∈{− 11
,}
290 Culegere de probleme
1
x + sin x − cos x − 1dx, x ∈ R .
AM - 280 Să se calculeze ∫ 0 x + e x + sin x
c) 1 + lnsin1 + e d) 1 − ln (e + 1 + sin1)
xe + 1
2
0
e +1
a) ln(e + 1) − e − 1 b) ln(e + 1) − ln(e + 1) − e − 1
1
c)
2 2
d)
1
[ln(e + 1) − e − 1] e) ln(e + 1) − 1 f) e + 1 − ln(e + 1)
2
f (x ) = x + 5 − 4 x + 1 + x + 10 − 6 x + 1 , x ∈ [3,8].
a) F ( x ) = (x + 1)3 b) F ( x ) = x + C c) F ( x ) =
4
+C x +1 + C
3
x + C , x ∈ [3,5]
d) F ( x ) = 2 x + 1 + C e) F ( x ) = 4
3 ( x + 1) + 5 − 8 6 + C , x ∈ [5,8]
3
f) F ( x ) = −5 x + C
Elemente de analiză matematică 291
AM – 283 Să se calculeze
2
∫
1 ⋅ dx
1
x x + x2 + 1
4
a)
1
2
((
ln 2 + 3 − 1 ) ) b)
1
2
(2 21 − 3 ) c)
17
2
− 3
d) ln
(
1 2 3+2 ) e) 1 f) 2 ln 2
3+ 2
2 3+ 7 7− 3
∫ f (x )dx = (ax + m)
1
1 + x 2 + b∫ dx
1+ x2
x 2 + mx + 5
unde f ( x ) = .
1+ x2
1 9 1 1
a) a = b = m = 1 b) a = ; b = ; m∈R c) a = ; b = ; m∈R
2 2 2 2
9 9 9 1 9 1
d) a = 1; b = ; m = e) a ∈ R; b = ;m= f) a = ; b = ; m ∈ R.
2 2 2 2 2 2
I =∫
2
1 + x 2 dx.
1 x
2 2+2 2 +1
a) I = 5 − 2 ; b) I = 5 − 2 + ln ; c) I = 5 − 2 + ln ;
5 +1 5 +1
1 5 +1 5 +1 1 5 +1
d) I = ln e) I = ln ; f) I = 5 − 2 + ln
2 2 +1 2 2+2 2 2 +1
292 Culegere de probleme
1/ 2
xn
I n , n ∈ N , n≥2, I n = ∫
0 1 − x2
dx .
+ (n − 1) (I n − I n − 2 )
3 3
a) I n = − n
+ ( n − 1 )( I n −2 − I n ) b) I n = −
2 2n
3
c) I n = − ( n + 1 )( I n − I n −1 ) d) I n = (n − 1) I n−1 + I n−2
2n
3
e) I n = + n( I n −1 − I n − 2 ) f) I n = (n − 1)( I n−2 − I n )
2n
n +1 n −1
a) I n = I n − 2 , n ≥ 2; b) I n = I n −1 , n ≥ 2
n n
n −1 n −1
c) I n = I n − 2 , n ≥ 2; d) I n = I n−2 , n ≥ 2
n 2
n −1 n +1
e) I n = I n −1 , n ≥ 2; f) I n = I n−2 , n ≥ 2
2 2
1 p + 2 p + 3 p +...+ n p
AM - 288 Să se calculeze: L = lim p +1
, unde p∈N * .
n→∞ n
1 1
a) L = 1 b) L = 0 c) L = d) L = e e) L = +∞ f) L =
p +1 p
Elemente de analiză matematică 293
n
n2 − k 2
AM - 289 Să se calculeze L = lim
n→∞
∑
=1
k n2
.
π π
a) L = 0 b) L = c) L = 1 d) L = e e) L = f) L = 2
4 2
1 1 1
AM - 290 Să se calculeze: L = lim n + +...+ .
n→∞ ( n + 1) 2 ( n + 2) 2
( 2n ) 2
1 1 1
a) L = 1 b) L = 0 c) L = d) L = − e) L = e f) L =
2 2 4
n
k2
AM - 291 Care este limita şirului cu termen general: a n = ∑
=1
k (2 k ) 3 + n 3
?
1 1 1 1 1 1
a) ln 3 b) ln 7 c) ln 3 d) ln 13 e) ln 4 f) ln 2
12 2 6 12 3 4
n
k2
n∑
1
AM - 292 Care este limita şirului cu termenul general: a n = ?
k =1 4n − k
2 2
π 3 π 3
a) b) 1 + ln 2 c) − 1 + ln 3 d) e) f) − 1 + ln 2
18 2 2
3 n n n
an = 1 + + +...+ .
n n+3 n+6 n + 3(n − 1)
1
a) 0 b) 2 c) 1 d) e e) 3 f)
2
294 Culegere de probleme
n −1
∑ ( )
1
an = ln k + n + ln n − 2n ln n + ln 2 .
2 2 2
n k =1
π π π
a) ln2 + −2 b) ln3 + − 3 c) ln 2 +
2 2 4
π π π
d) 3 ln 2 + e) 2 ln 2 − f) ln 2 − +2
4 2 2
n
k4
∑ (2k − 1)
1
AM - 295 Să se calculeze lim 1− .
n→∞ n2 k =1 n4
π π
a) 1 b) 2 c) π e) d) f) 0
4 2
1
x , x <1 sin , x ≠ 0
a) f ( x ) = pe[− 1,1] b) f ( x) = x pe [ − 11
,]
x + 1, x ≥ 1 0 ,x= 0
1
,x<1
c) f ( x) = 1 − x pe [ 0,1] d) f ( x) = pe [1,2]
1
0 ,x≥1
x
π
e) f ( x) = e − x pe [ − 11
,]
2 1
f) f ( x)= pe 0,
1 + sin x 2
2
AM – 297 Să se calculeze ∫ x dx.
3
−1
15 1 17
a) 4 b) c) 3 d) e) f) 2
4 4 4
Elemente de analiză matematică 295
3
AM – 298 Să se calculeze: ∫ (x + 2)dx .
0
10 20 21 9
a) 3 b) c) d) e) f) 6
3 3 2 2
x 32 + 1 dx
2
=
AM – 299 Să se calculeze I ∫0
7 5 2 3 5
a) b) c) 5 d) e) f)
5 2 5 2 7
n
n
n C
n
∫a [ f ( x)] dx = ∫a f ( x)dx ∫a ∑ ∑
b b b b
c) d) Ck f k ( x) dx =
k =1 k ∫ a f k ( x)dx
k =1
b b b b b
e) ∫a f ( x) dx = ∫a f ( x)dx f) ∫a ln f ( x) ⋅ g( x) dx = ln ∫a f ( x) dx + ln ∫ g ( x) dx
a
1 13 13 28 28
a) c = b) c = ± c) c = d) c = e) c = ± f) c = 2
3 3 3 3 3
296 Culegere de probleme
5 5
AM - 302 Ştiind că ∫ 1
P ( x)dx = −1 şi ∫ 3
P ( x)dx = 3 , să se calculeze
∫ [2 P (t ) + P (2t − 1)]dt .
1
8 19 17
a) 4 b) 9 c) d) e) f) Nu are sens o astfel de integrală
3 2 2
2
AM - 303 Să se calculeze integrala I = ∫ 0
f ( x)dx ştiind că f (0) = 1 , iar
3 2
a) I = 1 b) I = 2 c) I = 3 d) I = e) I = f) I = 0
2 3
1
e 4x dx
AM - 304 Să se calculeze ∫ −1 e4x + 1
1 e +1
a) e b) 1 c) d) 4 e) ln(e+1) f) ln
4 e
e
∫ x ( ln
AM - 305 Să se calculeze ln x dx
1 2
x + 1)
π π
a) 1 b) c) e-1 d) ln 2 e) ln2 f)
4 2
7π
AM - 306 Se consideră funcţia f : 0, → R, definită prin f (x ) = ln(1 + 2 sin x ).
6
π
Să se calculeze integrala definită I =∫ 2
f ′′( x )dx.
0
a) –2 b) –3 c) –1 d) 2 e) 3 f) 1.
Elemente de analiză matematică 297
1
AM - 307 Să se calculeze F (a) = ∫ 0
x 2 + a dx, a ∈ R.
1
1 − a − 3 , a ≤ −1
a + 3 , a ≤ 0
4 1
a) F (a ) = b) F (a ) = − a − a + a + , − 1 < a ≤ 1
a − 1 , a > 0 3 3
3 1
a − 3 , 1 < a
1 1
− a − 3 , a ≤ −1 − a − 3 , a ≤ −1
4 1 4 1
c) F (a) = − a − a + a + , − 1 < a ≤ 0 d) F (a ) = − a a + , − 1 < a < 1
3 3 3 3
1 1
a + 3 , 0 < a a + 3 , 1 ≤ a
1
1 a − 3 , a ≤ −1
a + 3 , a < 0
4
e) F (a ) = f) F (a ) = a a + a , − 1 < a < 1
a a + a + 1 , a ≥ 0 3
3 1
a − 3 , 1 ≤ a
x , pentru x ≤ 1
1 f (e − x )
AM - 308 Fie f : R → R, unde f ( x) = x 2 + 1
, pentru x > 1
şi I = ∫ 0 f (e x )
dx .
2
2 π 1 1
a) I nu există b) I = 2 − − 2 arctg e + c) I = − 2
e 2 2 2e
1
d) I = 1 e) I = e f) I = ln 2 + arctg e +
e
298 Culegere de probleme
∫ ( x − 1 + x + 1 ) dx .
2
AM - 309 Calculaţi valoarea integralei: I =
−2
a) 8 b) 5 c) 10 d) 9 e) 7 f) 18
3 x−2
AM - 310 Să se calculeze valoarea integralei: I = ∫ dx .
(x )
2
− 4x
1 2
5 1 1 1 1 1
a) I = b) I = c) I = d) I = e) I = f) I =
12 2 3 12 4 10
1 xn + x4 + 1
AM - 311 Fie I = ∫ 0 x 2 + x + 1 dx . Precizaţi pentru ce valori naturale ale lui n,
I este un număr raţional.
a) pentru orice n∈N b) nu există n∈N astfel ca I∈Q c) n = 3k, unde k∈N
1
a) I = 2n + 3 b) I = n c) I = n – 1 d) I = 1 e) I = ln (n + 1) f) I =
n
3 x2 − 2 x + 5
AM - 313 Să se calculeze integrala: I = ∫ 2 x−1
dx .
3 1 3
a) I= − 4 ln 2 b) I = − − 4 ln 2 c) I = − + 4 ln 2
2 2 2
3 1
d) I = + 4 ln 2 e) I = − + 4 ln 2 f) I = 1 + 3 ln 2
2 2
Elemente de analiză matematică 299
1+ 5
x 2 + 1 dx .
AM - 314 Să se calculeze ∫
2
1 x − x2 + 1
4
π π 1+ 5
a) b) 2 + 5 c) d) 0 e) 5 f)
2 4 2
1
x 4 + 1 dx
AM – 315 Să se calculeze ∫ 0 x6 + 1
π π π π 3π
a) 0; b) ; c) ; d) ; e) ; f) ;
6 4 3 2 2
1 dx
AM - 316 Să se calculeze : I = ∫ 0 x + x2 + x + 1
3
.
π π
a) ln 2 + arctg2 b) ln 4 2 + c) ln 2 +
8 2
π
d) ln2 e) f) ln 3 2 + π
8
2 dx
AM - 317 Să se calculeze : ∫ 1 x( x + 1)10
.
12 x 3 + 3x 2 + x
AM - 318 Să se calculeze : I = ∫0 ( x 2 + x + 1) 1993
dx .
1 3985 1 1 1
a) I = 1 − b) I = c) I = 1 − 1992
1991 ⋅ 1992 31992 1991 ⋅ 1992 1991 ⋅ 1992 3
1
1 1 1 1 1 1
d) I = − 1992 e) I = + f) I = 3 1992
+
1991 ⋅ 1992 3 1991 1992 1991 1992
300 Culegere de probleme
9
x5 dx ?
AM - 319 Care este valoarea integralei : ∫ −9 x8 + 1
1
a ) 2 ln(9 8 + 1) b) arctg 2 c) 1 d) 0 e) –1 f)
8
2 x+2
AM - 320 Să se calculeze valoarea integralei: I = ∫ 0
x + 4x + 8
2
dx .
5− 2 2− 5 3− 2
a) I = b) I = c) I =
2 2 2
d) I =2 ( 5− 2 ) e) I = 2 ( 2− 5 ) (
f) I = 2 5 + 2 − 2 )
5 dx
AM - 321 Care este valoarea integralei: ∫ 3
8 x − x 2 − 15
?
π 1 5
a) 0 b) c) d) π e) f) 1
2 2 3
2
AM - 322 Să se calculeze integrala : ∫ 0
4 − x 2 dx .
π
a) 2 ( π + 1) b) 2 ( π − 1) c) 2π d) π e) f) 3π
2
3 x
AM - 323 Să se calculeze : ∫ 0 x + 3− x
dx .
3 5
a) 5 b) 2 c) d) 3 e) f) 1
2 2
2 dx
AM - 324 Valoarea integralei ∫ 2
x x2 − 1
este :
π π π π
a) b) c) 0 d) –1 e) f)
12 4 6 2
Elemente de analiză matematică 301
3 dx
AM - 325 Valoarea integralei I = ∫ 0 (2 + x) 1 + x
este:
π π π
a) b) c) 2arctg 2 −
2 4 2
1 π π 1 π
d) arctg + e) − arcsin f) arctg 2 +
2 4 6 4 2
1 xdx
AM - 326 Să se calculeze: I = ∫ −1
1− x + 1+ x
.
2 π π
a) I = 1 b) I = c) I = 0 d) I = -1 e) I = f) I = −
3 2 2
π
2
dx
AM - 327 Să se calculeze integrala definită ∫
π sin x
3
1 1
a) ln 2 b) ln 3 c) ln 4 d) 3ln2 e) 2ln3 f) ln 8
3 2
π 4
AM - 328 Să se calculeze : ∫ 0
tg 3 xdx .
1 1 1 e
a) b) c) 1 d) − ln 2 e) ln f) ln( 2 − 1)
4 8 2 2
π4
sin 2 x
AM - 329 Determinaţi valoarea integralei: I = ∫
4 cos x + sin 2 x
0 2
dx .
1 1 8 1 3
a) b) 0 c) ln 2 d) ln e) 1 f) ln
2 3 5 2 5
302 Culegere de probleme
π π
sin5 x cos 5 x
AM – 330 Calculaţi I = ∫ 2
0 sin x + cos x
5 5
dx şi J = ∫ 2
0 sin x + cos 5 x
5
dx
π 3π π π π 3π
a) I = ;J = b) I = ;J = c) I = ;J =
8 8 6 3 5 10
π π
d) I = J = ; e) I = J = ; f) I = J = π
2 4
∫ 2
sin(m − 1)x sin mx sin(m + 1)x dx
0
(
2 m2 −1 ) m2 −1
a) 0 b)
(
3m m 2 − 4 ) c)
(
12m m 2 − 4 )
4m 2 − 1 1 m2 −1
d)
(
3m m 2 − 4 ) e)
3m
f)
3m
1
AM - 332 Să se calculeze ∫ 0
( x − tg x ⋅ sec x)dx .
1 2 3 3
a) − b) 1 − π c) − cos1 d) − sec 1 e) 0 f) tg 1
2 π 2 2
1 x
AM - 333 Să se calculeze integrala: I = ∫ 0
arcsin
1 + x2
dx .
π
a) I = 1 b) I = 3 c) I = +1
4
π π π
d) I = − ln 2 e) I = + ln 2 f) I = + ln 2
4 4 4
Elemente de analiză matematică 303
m
AM - 334 Fie f : R →R , f(x) = x arcsin , m > 0 . Să se calculeze
m + x2
2
m 3
∫m f ( x)dx .
m2 π m2 π π
a) b) 3 −1+ c) m2 3 − 1 −
24 2 6 12
m2 m2 π
d)
4
( π − 1) e) 1 f) 2 −1+
2 6
3
AM - 335 Să se calculeze I = ∫ xarctgxdx .
1
a)
π
2
−
1
2
( 3 −1 ) b)
π
12
+
1
2
( 3 −1 ) c)
5π 1
−
12 2
( 3 −1 )
d)
5π 1
+
12 2
( 3 −1 ) e)
5π 1
−
12 2
( 3 +1 ) f)
5π 1
+
12 2
( 3 +1 )
AM – 336 Să se calculeze :
2 3x + arccos x dx.
I= ∫1
arctgx + arctg3x + arccos
1 + 9x 2
1 + x2
π 1
a) π b) 0 c) 1 d) 2π e) f)
2 2
π 2 n +1
AM - 337 Să se calculeze I = ∫ 0
sin x cos x cos 2 x...cos 2 n −1 xdx .
1 1 1 1
a) I = b) I = 1 c) I = d) I = 0 e) I = n +1
f) I = n +1
2n 4n 2 4
304 Culegere de probleme
b
AM - 339 Să se calculeze I = lim
b→∞ ∫ 2
x − 3 e − x dx .
a) I = e −3 (1 − e) b) I = 2e −3 (2 + e) c) I = 2e −3 (1 − e)
d) I = 2e −3 (2 − e) e) I = e −3 (2 − e) f) I = 2e −3
ln 5 ex ex − 1
AM - 340 Valoarea integralei I = ∫ 0 e x +3
dx este:
π π
a) 4 − π b) 3 − π c) 2 − d) −1 e) π − 5 f) 4 + π
2 2
1
x 2 + x + 1 earctg x dx .
AM - 341 Să se calculeze I = ∫
0 x2 + 1
π π π π
a) e 6 b) e 3 c) e 2 d) e 4 e) e f) 2e 2
π
2
AM - XII. 342 Să se calculeze I = e 2 x sin 3 xdx . ∫ 0
a) I =
1
3 − 2eπ ( ) b) I =
1 1 π
e − 3
c) I =
1 1 π
3 + e
13 13 2 5 2
1 1 1 1 1 1
d) I = 3 − eπ e) I = − 3 + eπ f) I = 3 + eπ
5 2 5 2 13 2
Elemente de analiză matematică 305
x
AM – 343 Fie f i : [0, ∞ ) → R , i = 1,2 şi f 1 ( x ) = x + 1, f 2 ( x ) = e x +1
. Să se
calculeze integrala definită:
f (x )
2
1
I = ∫ 2 dx.
0
f1 (x )
a) I = 1 − e ; b) I = e 2 − 1; c) I = e − 1;
d) I =
1
(e − 1); e) I =
1
(1 − e ); f) I = e + 1.
2 2
π2
1 + sin x x
AM - 344 Calculaţi I = ∫
−π 2
1 + cos x
e dx .
π
π −
π π
−
π
−
π
−
π
a) 2e 2 b) 2 e 2 + e 2 c) 0 d) e 2 + e 2 e) e 2 f) 2e 2
AM - 345 Indicaţi care din valorile de mai jos reprezintă valoarea integralei
( )
π 3
=I ∫0
ln 1 + 3tgx dx .
π π π
a) I = ln 3 b) I = ln 2 c) I = ln 3
3 3 2
π
d) I = ln 2 e) I = π ln 3 f) I = π ln 2
2
1ln (1 + x )
AM – 346 Să se calculeze integrala I = ∫ 0 1 + x2
dx.
π π π π
a) 1; b) ln 2; c) ln 2; d) ln 2; e) ln 2; f) ln 2 .
2 3 4 8
306 Culegere de probleme
π ln 2 π π 3π
a) − ,1 b) 1, c) ,
4 2 2 4 4
π ln 2 π ln 2 π ln 2
d) 0, − e) − ,1 f) + ,2
4 2 4 4 4 2
{ }
1
AM - 348 Să se calculeze ∫ −1
min 1, x, x 2 dx .
1 1 1 1 1
a) b) c) 1 d) − e) − f)
2 6 2 6 4
{ }
3
AM - 349 Calculaţi I = ∫ min t 2 dx .
−2 t ≤ x
35 8 8 35 10 5
a) I = b) I = c) I = − d) I = − e) I = f) I =
3 3 3 3 3 3
{ }
2
AM - 350 Să se calculeze I = ∫ −2
min x 2 − 1, x + 1 dx.
1
a) –1 b) 1 c) − d) 2 e) 3 f) -3
2
7−3 5 7+3 5
a) 13 − 3 5 − 2 ln b) 13 − 3 5 + 2 ln
2 2
7−3 5 7−3 5
c) 13 + 3 5 − 2 ln d) 13 + 3 5 + 2 ln
2 2
7+3 5
e) 13 + 3 5 + 2 ln f) 13 + 5 3 − 2 ln 7 + 3 5
2 2
Elemente de analiză matematică 307
2 2
AM - 352 Să se calculaze
0 ∫
min x,
1+ x
2
dx.
1 π 1 π π
a) 0 b) c) 2arctg 2 − d) + 2arctg 2 − e) -1 f) arctg 2 −
2 2 2 2 2
{ }
4
AM - 353 Care este valoarea integralei I = ∫ 0
max x 2 ,2 x dx ?
3 56 256
a) I = b) I = c) I =
ln 2 3 3
3 56 3 53
d) I = 1 e) I = + f) I = −
ln 2 3 ln 2 3
1 x
f ( x)dx , unde f ( x) = max ,3 x , x ∈[ − 11
, ].
1
AM - 354 Să se calculeze ∫ −1
3
4 2 5
a) 0 b) c) d) e) 1 f) ln3
ln 3 ln 4 ln 3
( )
π 4
I =∫ max{sin x, cos x} ⋅ ln 1 + 2 sin x dx ?
0
a)
2
2
ln 3 b)
2
2
(ln 3 − ln 2) c) ln 2 − ln 3
d)
2
2
(ln 4 − 1) e) 2 ln 2 − 2 f) 2 ln 2 + 2
π 2
AM - 356 Să se calculeze ∫ max{sin x, cos x}dx .
0
3 2
a) 2 b) 0 c) d) e) 1 f) -1
2 2
308 Culegere de probleme
[ x]dx.
1990
calculeze ∫ 0
∫ [2 x]dx .
1
AM - 358 Să se calculeze I = 5
0
31 1
a) I = 32 b) I = c) I = 16 d) I = 1 e) I = 2 f) I =
2 2
1 − [x ]
AM - 359 Se consideră funcţia f : [0,2] → R , f ( x ) = .
2 x − [x ] + 1
2
Să se calculeze integrala I = ∫ f ( x )dx
0
1 1
a) I = ln 3 b) I = 1 − ln 6 c) I = 1 − ln12
2 4
1 1 1
d) I = − ln 12 e) I = ln12 − 1 f) I = ln12
2 4 4
n +1
ln[ x]dx ?
1
AM - 360 Care este limita şirului: a n =
n! ∫ 1
−1
a) 0 b) + ∞ c) 1 d) e e) e f) e 2
1
e x [ nx]dx , unde [a ] reprezintă partea
1
AM - 361 Să se calculeze: lim e n − 1
n→∞
∫ 0
an n x−1 ∗
AM - 362 Să se calculeze lim , dacă a n = ∫ dx pentru orice n ∈N .
n→∞ n 1 x+1
a) 2 b) 3 c) 1 d) –1 e) 5 f) 4
∫ ( x − 1)e
n
−x
AM - 363 Să se calculeze lim dx .
n→∞ 1
2 1 1
a) 0 b) e c) e - 1 d) e) −1 f) 1
e e
1 xn
AM - 364 Să se calculeze l = lim
n→∞ ∫ 0 1 + x2
dx .
1
a) l = 1 b) l = 0 c) l = + ∞ d) l = − ∞ e) nu există f) l = arctg
2
(a n )n∈N
1
dat de: a n = ∫ 0
x n f ( x)dx .
1
a) 1 b) c) 0 d) e e) 2 f) f (1)
2
2 3
a) I = 2 b) I = c) I = d) I = 3 e) I = 1 f) I = 4
3 2
310 Culegere de probleme
b−a a −b b−a a −b
a) b) b – a c) a – b d) e) f)
2 4 3 3
1
2x + 1
AM - 369 Să se calculeze I = ∫ 0 x 4 + 2 x3 − x 2 − 2 x + 2
dx .
π π 3π 3π
a) π b) c) 0 d) e) f)
4 2 4 2
1
x 2 + 1 e x dx .
AM - 370 Să se calculeze I = ∫ 0 ( x + 1 )2
1 1
a) 10 b) 2 c) d) 1 e) f) 4
2 10
x b
F ( x) = (b − a ) ⋅ ∫ f (t )dt − ( x − a ) ⋅ ∫ f (t )dt . Să se calculeze F ′( x) .
a a
b b
a) F ′( x) = (b − a ) f ( x) − ( x − a ) ∫a f ′(t )dt b) F ′( x) = (b − a ) − ( x − a ) ∫a f (t )dt
b b
c) F ′( x) = (b − a ) − ∫a f (t )dt d) F ′( x) = − ∫a f (t )dt
b
e) F ′( x) = (b − a ) f ( x) − ∫a f (t )dt f) F ′( x) = 0
et dt . Să se calculeze
0
2 6
d) f ′( x) = 3x 2 e 3 x e) f ′( x) = 3x2 e x f) f ′( x) = 3x2 e 2 x
x +1
∫ f (t )dt = x 2 , x ∈ R .
x
1 1 1
a) x 2 + x − ; b) x 3 − x 2 + x + 2; c) x 2 − x +
6 6 6
1 1
d) x 2 + 2 x − 1; e) x 3 + x 2 + x − f) x 2 + 2 x +
6 6
312 Culegere de probleme
x2
AM - 375 Se dau funcţiile f , g : [0,1] → R , f ( x) = ∫ sin t 2 dt şi
0
x f ( x)
g ( x) = ∫ e t dt . Care este valoarea limitei lim
2
?
0 x→ 0 g ( x)
x> 0
1
a) e b) e – 1 c) 1 d) 1 – e e) 0 f)
2
π
AM - 376 Să se determine expresia analitică a funcţiei: f : 0, → (0,+∞) ,
2
f(x)= ∫
x (sin t + cos t ) sin t dt.
0 cos 2 t
a) f(x) = - ctg x - x - ln (cos x) b) f(x) = tg x - x + ln (cos x) + 1
x
AM - 377 Fie F : R →R , F ( x) = ∫ 0
e t ln(1 − t + t 2 )dt . Determinaţi punctele de
extrem local ale funcţiei F.
a) x1 = −1 b) x1 = e c) x1 = 0, x2 = 1
1
d) x1 = e) nu are puncte de extrem local f) x1 = 2, x2 = 5
e
a) f ( x ) = x 3 − 5 x 2 + 2 x + 7 b) f ( x ) = x 4 − 3x 2 − 5 c) f ( x ) = x 3 + 2 x 2 + x + 1
d) f ( x ) = − x 3 + 5 x 2 + 2 x + 7 e) f ( x ) = x 3 − 6 x 2 + 9 x + 2 f) f ( x ) = x 3 + 2 x 2 + 1
Elemente de analiză matematică 313
x+ 2 π t
AM - 379 Fiind dată funcţia f : R→R , f(x)= ∫x 1 + sin 2 t
dt , să se
calculeze f ′(0) .
π
a) f ′(0) = π b) f ′(0) = 0 c) f ′(0) =
2
π
d) f ′(0) = 2π e) f ′(0) = 1 f) f ′(0) =
4
1
a) F ′( x) = cos x b) F ′( x) = cos c) F ′( x) = 0
x
d) F ′( x) = sin 2 x e) F ′( x) = 1 f) F ′( x) = cos2 x
0
(
et − t 3 + 4t 2 − 5t + 2 dt
2
)
pentru orice x ∈[0,3] . Pentru ce valoare a lui x ∈[0,3] , F are valoarea maximă ?
1
a) x = 0 b) x ∈∅ c) x = 3 d) x = 2 e) x = 1 f) x =
2
funcţia f ( x )
arctgx
AM – 382 Fie= ∫ e tg t dt; x ∈ R; Să se calculeze
2
xf ( x )
2
I =∫
1
1 1 e x dx
2e ∫ 0 1 + x 2
2 dx +
0 ex
π π π 3π
a) I = 1; b) I = ; c) I = ; d) I = 0 ; e) I = ; f) I =
4 8 2 4
314 Culegere de probleme
1 π π
a) ln2 b) c) π d) 1 e) f)
2 2 3
( )
a) 5 2 − 2 + ln 2 + 5 (
b) 2 5 + 2 + ln 2 + 5 ) c) 2 5 + ln ( 5−2 )
d) 2 5 − 2 + ln (2 + 5 ) e) − 2 5 + 2 − ln ( 5−2 ) f) 2 5 + 2
2
AM - 385 Să se calculeze aria figurii plane cuprinsă între parabola y = x şi
dreapta x + y = 2.
9 8
a) b) 3 c) 2 d) e) 7 f) 8
2 3
1
a) 13,5 b) 4,5 c) 13,2 d) 6,5 e) f) 3,5
2
AM - 387 Fie f : (-1,+ ∞ ) →R, definită prin f (x) = x ln (1+x ). Care este aria
2 3
porţiunii plane cuprinsă între graficul funcţiei, dreptele x = 0 , x = 1 şi axa Ox ?
1
a) 0 b) ln 2 c) ln
3
2 1 3 1
d) ln 2 − e) 3 ln 2 − 1 f) ln 2 +
3 3 2 3
Elemente de analiză matematică 315
(
a) ln 2 − 3 + 3 ) b) ln 2 + 3 c) ln 2 − 3
d) ln 2 (
e) ln 2 + 3 − 3 ) (
f) ln 3 + 2 + 3)
AM - 389 Să se determine abscisa x = λ , a punctului în care paralela dusă la axa Oy
1
împarte porţiunea plană cuprinsă între curba y = 2 , axa Ox şi dreptele x = 1
x + 2x + 5
şi x = 2 3 − 1 , în două părţi de arii egale.
7π
a) λ = 3 − 1 b) λ = 2 3 − 2 c) λ = 2 tg −1
24
7π 1 3
d) λ = tg − e) λ = 2 f) λ =
4 2 2
π π π 1
a) A = b) A = −1 c) A = −
4 2 2 3
π π π
d) A = e) A = +5 f) A = +1
6 6 3
16 8 1 1
a) 8 b) c) d) 1 e) f)
3 3 24 4
316 Culegere de probleme
AM - 392 Care este aria figurii plane situată în cadranul doi, mărginită de axe şi
x+2
graficul funcţiei f : R → R , f ( x) = 2 ?
x + 2x + 2
1
a) A = π − ln 3 b) A = ln 2 c) A = π ln 3
2
π
d) A = e) A = π + ln 3 f) A = π − ln 3
2
a) 2 3 b) 4 3 c) 4 5 d) 4 2 e) 4 f) 3 2
π π π π π
a) b) c) π d) e) f)
2 4 2 3 6
Elemente de analiză matematică 317
3 π 3 π 3 π
a) − + ln 2 + b) − + ln 2 − c) − ln 2 −
2 4 2 4 2 4
3 π 3 π 3 π
d) + ln 2 − e) − − ln 2 + f) + ln 2 +
2 4 2 4 2 4
a) 64 π b) 66 π c) 20 π d) 24 π e) 4 π f) 8π
AM - 398 Care este volumul corpului de rotaţie generat prin rotirea în jurul axei
Ox a subgraficului funcţiei f ( x) = x + e x , x ∈[ 0,1] ?
a) V =
π
2
(e + 1) (
b) V = π e 2 + 9 ) c) V =
π
8
(3e − 1)
d) V =
π
3
(2e + 3) e) V =
6
(
π 2
3e + 11 ) f) V = π e
AM - 400 Calculaţi volumul corpului obţinut orin rotirea subgraficului determinat de arcul
x2 y 2
de elipsă + = 1 situat deasupra axei Ox în jurul acestei axe.
9 4
4 4π
a) 16π b) 9π c) 36π d) 6π e) π f)
3 9
318 Culegere de probleme
π 11 π 11 π 7π 5π
a) π b) c) d) e) f)
4 4 2 4 4
1 π 1 π 1 π
a) ⋅ + ln 2 b) + ln 3 c) + ln 3
2 3 3 6 3 2 3
π
1 π 1 π 1
d) + ln 2 e) − ln 3 f) − ln 3
3 6 3 3 3 2 6 3 2
π π2 π2 π2 π2 2
a) b) c) d) 1 e) f)
2 4 8 6 2
1 2 1 1 2
a) b) c) d) 1 e) f)
2 3 3 5 5
Elemente de analiză matematică 319
1
AM - 405 Calculaţi aria limitată de curba y = , asimptota sa şi paralelele la
1 + x2
axa Oy duse prin punctele de inflexiune.
π π π π π
a) b) c) π d) e) f)
2 3 4 6 2
π π2 π π2 2
a) b) c) d) e) 1 f) π 2 2
2 8 4 2
5 3
a) m = 2 b) m = 10 c) m = d) m = e) m = 5 f) m = 1
6 2
PROBLEME MODEL
CU REZOLVĂRI ŞI INDICAŢII
ELEMENTE DE ALGEBRĂ
(simbol AL )
AL - 009
a1 = 2; Sn =
( 2 + an ) n = n 2 + an + b, ( ∀ ) n ≥ 1
2
2n + n a1 + ( n − 1) r = 2n 2 + 2an + 2b
( )
n 2 r + 2 + a1 − r n= 2n 2 + 2an + 2b, ( ∀ ) n ≥ 1
=r 2=r 2
a1 =2a ⇒ b =0
a = 2a = 2 ⇒ a = 1
2b = 0 1
Răspuns corect c.
AL – 016
8 9
Fie = q m şi = qn
7 8
n 9m
= q m+ n = q m+ n
8
Rezultă n şi m
7 8
8n 9 m
Avem: = ⇒ 7 n ⋅ 9 m = 8m + n
7 n 8m
Răspuns corect e.
Probleme model cu rezolvări şi indicaţii 321
AL – 019
n
1
qn − 1 n 1
− 1 1 qn − 1 1
1 q
=S1 a1 = , S2 ∑= = ⋅ ,
q −1 k =1 a q n−1 a1 1
−1
a1 q − 1 q n−1
1
q
( n−1)n
= n 1 2 n−1 a n=
P a= 1+ 2+...+ n−1 a n q 2
1 q q ...q 1q 1
qn − 1 n
a1
S1 q −1 S n( n−1)
⇒ = = a12 q n−1 ⇒ 1 = a12n q
S2
n
1 q −1 1 S
⋅ 2
a1 q − 1 q n−1
n
S
⇒ P = 1
S
2
Răspuns corect c.
AL - 025
5a -1 3K +1
Notăm = K , deci K ∈ Z . Avem 5a - 1=3K, a =
3 5
6K + 7 6K + 7 1 4
Adică = K . Dar K ≤ < K +1 deci a ∈ ,
10 10 5 5
Răspuns corect b.
AL - 028 Avem:
(1) x -1 < [ x ] ≤ x, ∀ x ∈ R
(2) x 2 -1 < x 2 ≤ x 2 , ∀ x ∈ R . Se înmulţeşte (1) cu -3 şi (2) cu 5 şi ⇒
(3) -3x ≤ -3 [ x ] < -3x + 2
322 Culegere de probleme
3 - 69 3 + 69
5x 2 - 3x - 3 < 0 < 5x 2 - 3x + 5 ⇒ x ∈
10 , 10
rezultă:
[ x ] = -1 sau [ x ] = 0 sau [ x ] = 1 . Pentru primele 2 valori nu se verifică ecuaţia iniţială.
Deci [ x ] = 1 ⇒ x ∈ [1, 2 ) ⇒ x 2 ∈ [1, 4 ) Rezultă x 2 = 1 sau x 2 = 2 sau
x 2 = 3
Pentru nici una din aceste valori nu este verificată soluţia.
Răspuns corect e.
AL - 039
Se pun condiţiile: m − 1 < 0, ∆= ( m + 1)
2
( )
− 4 m2 − 1 ⇔ m < 1
şi m 2 + 2m + 1 − 4m 2 + 4 ≤ 0 ⇔ m < 1 şi −3m 2 + 2m + 5 ≤ 0
−1 ± 1 + 15 −1 ± 4
=m1,2 =
−3 −3
5
Deci m < 1 şi m ∈ ( −∞, −1] ∪ , +∞
3
⇒ m ∈ ( −∞, −1] .
Răspuns corect c.
AL - 048
Se scriu relaţiile lui Vieta:
x + x = − 2m+1 x +x = −2− 1
1 2 3m ⇒ 1 2 3 3m + ⇒
m+1 1 1
x1x2 = 3m x1x2 = 3+ 3m
1
⇒ x1 + x2 + x1x2 = −
3
Răspuns corect d.
Probleme model cu rezolvări şi indicaţii 323
AL - 056
f m (x ) = mx 2 − (2m − 1)x + m − 1 (m ≠ 0)
b 2m − 1
xv = − ⇒ xv =
2a 2m
( 2m − 1) − 4m ( m − 1)
2
∆
yv = − ⇒ yv = −
4a 4m
2m − 1 1 8m 2 − 4 m + 2 m =
0
V ∈ I bis ⇒ xv =
yv ⇒ =
− ⇒
2m 4m 8m 2 − 2 m = 0
1
m=0 m=
4
nu convine
Răspuns corect a.
AL - 069
Notând x 2 − 4 x + 5 =t obţinem
4
t ∈ [ −1, 0 ) ∪ , +∞ , de unde
5
4
−1 ≤ x 2 − 4 x + 5 < 0 sau x 2 − 4 x + 5 ≥ ⇒ x∈R
5
Răspuns corect d.
AL - 077
Se pun condiţiile:
(1) f ( 2 ) ⋅ f ( 4 ) ≤ 0 şi (2) ∆ ≥ 0
( 5m − 9 )(17m − 11) ≤ 0 ⇔ m ∈
11 9
, = I1
17 5
7±5 2
(2) ∆ = 1 − 4m ( m − 7 ) ≥ 0 adică: −4m 2 + 28m + 1 =0 ⇒ m1,2 =
2
324 Culegere de probleme
7 −5 2 7 + 5 2
deci ∆ ≥ 0 pentru m ∈ , = I2
2 2
11 9
m trebuie să aparţină lui =
I I1 ∩ I 2 adică ⇒ m ∈ ,
17 5
Răspuns corect e.
AL - 107
Se pune condiţia 4 − x 2 ≥ 0 ⇒ x ∈ [ −2, 2]
Cazul I 1 − x ≤ 0 ⇒ [1, ∞ )
Soluţia (1) [ −2, 2] ∩ [1, ∞ ) =[1, 2]
Cazul II 1 − x > 0 x ∈ ( −∞,1)
În acest caz se ridică inegalitatea la pătrat
1− 7 1+ 7
4 − x2 > 1 − 2 x + x2 ⇒ x ∈ ,
2 2
1− 7 1+ 7 1− 7
Soluţia 2 [ −2, 2] ∩ ( −∞,1) ∩ , = ,1
2 2 2
1− 7 1− 7
Soluţia finală = Sol (1) ∪Sol (2) = [1, 2] ∪ ,1 = , 2
2 2
Răspuns corect f.
AL - 109
x
Adăugăm în ambii membrii 2 x
x −1
2
x
x 2 +
x x
+ 2 x =
1 + 2 x ⇔
x −1 x −1 x −1
Probleme model cu rezolvări şi indicaţii 325
2 2
2 x2
2
x x2
1
x
⇔ x + = 1+ ⇔ −2 =
x −1 x −1
x −1 x − 1
Notăm
x2
x −1
(
= y ⇔ y2 − 2 y −1= 0 ⇔ ) y = 1+ 2
y = 1− 2
x2
x −1
( ( )
= 1 + 2 ⇔ x2 − x 1 + 2 + 1 + 2 = 0 ⇒ x ∈ ∅ )
x2
x −1
( (
= 1 − 2 ⇔ x2 − x 1 − 2 + 1 − 2 = 0 ⇒ ) )
1
(
⇒ x ∈ 1− 2 ± 2 2 −1
2
)
Răspuns corect f.
AL - 146
x −1 −1 x −1
Se scrie ( x − m − 1) ( 2x + m) − ( 2x + m) =
0
x −1 −1
x − m −1
sau =1 pentru 2 x + m ≠ 0
2x + m
de unde rezultă x − 1 − 1 =0 deci x1 = 0 x2 = 2
x − m −1
şi = 1 , deci x3 =−2m − 1 . Condiţia cu x − m − 1 > 0 conduce la
2x + m
2
−3m − 2 > 0 deci m < − , iar −2m − 1 ≠ 0 şi −2m − 1 ≠ 2
3
2 3
⇒ m ∈ −∞, − \ − , x1= 0 ⇒ m > 0 rezultă m ∈ ∅
3 2
Răspuns corect a.
326 Culegere de probleme
AL - 168
Se pun condiţiile x > 0, x ≠ 1 y= log 2 x ⇒
( y − 1) ( y + 1) = y − 1 + y + 1 , ( ∀ ) y ∈ R \ {0}
2 2
E= +
−2 y , y ∈ ( −∞, −1)
=E 2, y ∈ [ −1,1]
2 y , y ∈ (1, ∞ )
1
⇒E= 2⇔ y ∈ [ −1,1] \ {0} ⇔ x ∈ , 2 \ {1}
2
Răspuns corect d.
AL - 182
Not. lg=
x u , lg=
y v, lg=
z t; x, y , z > 0 ⇒
uv + ut + vt =
1
u t =v1 ⇔ w3 − s1w2 + s2 w − s3 =0 ⇔ w3 − w2 + w − 1 =0
u + v + t =
1
( )
⇔ ( w − 1) w2 + 1 =0 ⇒ Sistemul nu are soluţii în R
Răspuns corect e.
AL - 189
Cnk ; n, k ∈ N, n ≥ k
x 2 + 10, 7 x, 5 x + 4, x 2 + 3 x − 4 ∈ N, x ∈ N∗
7 x ≥ x 2 + 10 x − 7 x + 10 ≤ 0 x ∈ [ 2, 5]
2
⇔ ⇔ ⇔ x ∈ [ 2, 4] ∩ N =
{2, 3, 4}
5 x + 4 ≥ x 2 + 3 x − 4 x 2 − 2 x − 8 ≤ 0 x ∈ [ −2, 4]
Răspuns corect b.
Probleme model cu rezolvări şi indicaţii 327
AL - 196
Pentru n ≥ k + 1 avem C= k +1 k +1 k
m+1 Cm + Cm
Dând lui m valorile n, n − 1, ..., k + 1 obţinem:
C= k +1 k +1 k
n+1 Cn + Cn
C= k +1 C k +1 + C k
n n−1 n−1
............................
C= k +1 k +1 k
k +1 Ck +1 + Ck +1
Cnk++11 = Cnk + Cnk−1 + ... + Ckk+1 + Ckk++11
AL - 207
Se scrie termenul general
16−k k 2(16−k ) k
3 1 +
= k x2
Tk +1 C= x4 k x
C16 3 4
16
4 ( 32 − 2k ) + 3k 128 − 5k
= ∈ N ⇔ k ∈ [ 0,16 ] , k ∈ N ⇒
12 12
AL - 223
=
z1 + z2 (=
z1 + z2 )( z1 − z2 ) z1 z1 − z2 z2 + z1z2 − z1 z2
=
z1 + z2 2 2
z1 − z2 z1 − z2
2 2
z1 − z2 z z −z z
= + 1 2 1 2
2 2
z1 − z2 z1 − z2
328 Culegere de probleme
X + Yi ⇒ Z= Yi ⇒ −iZ= Y
Răspuns corect d.
AL - 232
z−a
2
( ) ( )
= ( z − a ) z − a = ( z − a ) z − a = z ⋅ z − a z + z + a2 = ( )
2 2
z − 2a.Re z + a 2 = a 2 − b 2 ⇒ z = 2a.Re z − b 2
b−z (b − z ) (b + z ) (
b2 − z z − b z − z )
= = =
b+ z (b + z ) (b + z ) (
b2 + b z − z + z z )
2
b 2 − z − 2ib Im z b 2 − a Re z − ib Im z
= = =
2 ( a + b ) Re z Re z ⋅ a + b
( ) ( a 2 − b2 )
2
b 2 − a Re z + b 2 ( Im z ) ( Re z )
2 2
a −b
= =
Re z ⋅ ( a + b ) Re z ( a + b ) a+b
Răspuns corect c.
AL - 250
α α α
2 cos 2
Se folosesc formulele 1 + cos α = şi sin α = 2 sin cos
2 2 2
Avem:
α α α α α α
Z = 2 cos 2 − i 2 sin cos = 2 cos cos − i sin =
2 2 2 2 2 2
α α α
= 2 cos cos − + i sin −
2 2 2
Răspuns corect a.
Probleme model cu rezolvări şi indicaţii 329
AL - 259
Avem ω n = 1 şi 1 + ω + ω 2 + ... + ω n−1 =0
Înmulţim relaţia dată cu 1 − ω . Avem
1 − ω S =1 + 2ω + 3ω 2 + ... + n − 1 ω n−2 + nω n−1
( ) ( )
−ω − 2ω 2 − ... − ( n − 1) ω n−1 − nω n
Avem (1 − ω ) S =+ 1 ω + ... + ω n−1 − nω n =−n
(1 − ω ) S =−n
n
S=
ω −1
Răspuns corect c.
AL - 274
( )
k
(i ) ( −1)
2k k
= i2 = ;
( 2) nπ nπ nπ nπ
n
(1 + i )
n
= cos + i=
sin 2n cos + i sin
4 4 4 4
Avem:
(1 + i ) = Cn0 + C1ni + Cn2 ( −1) + Cn3 ( −i ) + Cn4 + Cn5i + Cn6 ( −1) + ... + Cn2k ( i ) =
n 2k
= Cn0 − Cn2 + Cn4 − Cn6 + ... + ( −1) Cn2k + i C1n − Cn3 + Cn5 + ...
k
( )
nπ
⇒ E =2n cos
4
Răspuns corect c.
AL - 286
Identificând matricele avem
x − 2 y + z − t =0 1 −2 1 −1
2 x − y + 3 z − 3t =
0 2 −1 3 −3
⇒ =0 ⇒ a =0
x + y + z + t =0 1 1 1 1
2 x + ( a − 1) y + 2 z + at =
0 2 a −1 2 a
Răspuns corect b.
330 Culegere de probleme
AL - 310
An+1 = An ⋅ A ⇔ an+1 = an + ; bn+1 = bn + +
1 1 1
2 2 3
1 1 n 1 n n ( n − 1) n
a1 = , b1 = ⇒ an = ; bn = 1 + 2 + ... + ( n − 1) + = +
2 3 2 4 3 8 3
n ( 3n + 5 )
bn = Într-adevăr
24
1
1=2
aşi
1 1 1
a2 = a1 + b2 = b1 + +
2 4 3
1 2 1
a3 = a2 + b3 = b2 + +
2 4 3
...................... .........................
1 n −1 1
an = an−1 + bn = bn−1 + +
2 4 3
n 1 n
an= bn= 1 + 2 + ... + ( n − 1) +
2 4 3
Răspuns corect d
AL - 317
Trebuie ca un determinant de ordinul doi format din A să fie diferit de zero şi
toţi determinanţii de ordinul 3 din A să fie nuli
β 2 4
∆ 2 = =−2 ≠ 0 ⇒ ∆1 =1 2 3 =2 ( β − 1) =0
2 4
Fie
2 3
1 2 4
1 2 4
1; ∆ 2 =α 2 3 =
1
⇒β = −2 ( 2α − 1) =⇒
0 α=
2
2α 2 4
Pentru aceste valori:
Probleme model cu rezolvări şi indicaţii 331
β 1 4 β 1 2
=∆3 1=α 3 =0, ∆ 4 1=α 2 0
1 2α 4 1 2α 2
Răspuns corect b.
AL – 323
β 2 1 β 2 4 1 2 4
Dacă 1 α =2 0; 1 2 =
3 0; α 2 =3 0 ⇔
1 2α 2 1 2 4 2α 2 4
2α − 2αβ = 0
1
⇔ 2 ( β − 1) = 0 ⇒ Pentru=
α = , β 1, matricea cu rangul 2
2
2 (1 − 2α ) = 0
1
Deci rangul este 3 dacă α ≠ nu β ≠1 .
2
Răspuns corect d.
AL - 332
2y
x2 y xyy x xy y
∆= 1
x − xy xy 2=
1
x+x
2y
0 xy 2 + =
y
xy xy
y2 − xy x 2 x2 y + y 2 0 x2 + y
x (1 + xy ) y (1 + xy ) x y
− (1 + xy )
=−
x2 y + y 2 x2 + y
=
(
y x2 + y ) x2 + y
=
= (
− (1 + xy ) x 2 + y )( x − y2 )
Răspuns corect e.
332 Culegere de probleme
AL - 336
aha bhb chc
Fiindcă: =
S = = avem:
2 2 2
1
1 a
bc
=∆ 4=
S2 1 b
1
0
ac
1
1 c
ba
Răspuns corect b.
AL - 351
x a a a x + 3a a a a 1 a a a
a x a a x + 3a x a a 0 x−a 0 0
a a x
=
a x + 3a a x
=
a
( x + 3a ) 0 0 x − a 0
a a a x x + 3a a a x 0 0 0 x−a
( x + 3a )( x − a )
3
=⇒
0 x1 =
−3a, x2 =x3 =x4 =
a
Răspuns corect e.
AL - 377
1 −m
2 1 ; 1 −m 1
A= 1 + 2m ≠ 0 pentru m ≠ −
=
2 1 2
3 m − 1
1 −m −1 1 −m −1
∆car = 2 1 m = 0 2m + 1 2 + m = 6 1 − m2 = 0 ( )
3 m − 1 1 − m 0 4m − 1 4 − m
⇒m=
1, m =−1
Probleme model cu rezolvări şi indicaţii 333
2 1
Pentru m = −
1
∆
= 3 ≠0 ∆car e acelaşi
2 princ 3 −
2
⇒ m ∈ {−1,1}
Răspuns corect d.
AL - 385
Metoda 1. Sistem compatibil simplu nedeterminat ⇒ necesar ca det A = 0
α β 1
1 αβ 1 = β (α − 1) (α + 2 )= 0
2
1 β α
α 0 1
β =0 ⇒ A = 1 0 1 ⇒ x sau z necunoscută secundară, exclus
1 0 α
1 β 1
α =1 ⇒ A =1 β 1 ⇒ rang A = 1, exclus
1 β 1
−2 β 1
α =−2 ⇒ A = 1 −2 β 1 ⇒ pentru p ≠ 0 posibil ca x sau z să fie cunoscute secundare
1 β −2
−2 β 1
dacă z= nec.sec. : ∆ c= 1 −2 β β= 0
1 β 1
⇔ β 2 + 2 β =0 ⇔ β =−2 ≠ 0
β 1 1
dacă x= nec.sec. : ∆ c =−2 β 1 β =0
β −2 1
334 Culegere de probleme
1
pentru α =
β=−2 : x=
z= − (1 + λ ) verifică ecuaţiile principale
λ, y =
2
Metoda 2:
Înlocuim x,y,z în sistem şi identificăm ∀λ ∈ R
Răspuns corect d.
AL - 409
Avem: x2 = x ∗ x = 3 x = 22 − 1 x( )
Presupunem =
xk ( )
2k − 1 x şi demonstrăm că:
=
xk +1 ( 2k +1 − 1) x
( ) x 2 ( 2k − 1) x +=x ( 2k +1 − 1) x
xk ∗=
x 2k − 1 x ∗=
deci
( 22n −=1) x 8 ( 2n − 1) x − x − x, ∀x ∈ R
( 22n − 1) x = (8 ⋅ 2n − 8 − 8 − 1) x, ∀x ∈ R
22n − 1 =8 ⋅ 2n − 17 ⇔ 22n − 8 ⋅ 2n + 16 =0 ⇔
( )
2
⇔ 2n − 4 = 0 ⇔ 2n = 4 ⇔ n = 2
Răspuns corect e.
AL - 416
E1 = ( a ∗ b ) ∗ c = ( ma + nb + p ) ∗ c = m ( ma + nb + p ) + nc + p
E2 =a ∗ ( b ∗ c ) =a ∗ ( mb + nc + p ) =ma + n ( mb + nc + p ) + p
m ( m − 1) = 0 (1)
din E1 ≅ E2 ⇒ n (1 − n = 0) ( 2) Ec (3) poate fi satis. în 2 cazuri a)
p (m − n) = 0 ( 3)
m=n d ar atu n ci o p . * este co mu t şi n u n e in tere d eci a; b ) p =0 iar (1 ) şi (2 ) n e
conduc fiecare la 2 posibilităţi: m=0 şi n=0
m=1 şi n=1 când * este comutat.
Probleme model cu rezolvări şi indicaţii 335
şi m=1 şi n=0
m=0 şi n=1 când * nu este comut./ceeace ne intere.
AL – 425
Avem:
0 0 1 0 0 1 0 0
0 0 0 1 0 0 1 0
=X 2 = , X 3 = , X 4 I
4
1 0 0 0 0 0 0 1
0 1 0 0 1 0 0 0
Dar 1997=4.499+1
( )
499
1997
X= X4 = ⋅X X
−1
( X 1997 ) (
= X 3 X 3 ⋅ X= XX 3= I 4 )
Răspuns corect c.
AL - 430
m>0
n m (fx ) , f m ( x ) > 0 ⇒ x > 0
=fn ( fm ( x ) ) = ⇓ : f n f m f nm
0 , fm ( x ) ≤ 0 x≤0
A
f n fe = fe f n = f n ⇔ e = 1
f 2001 f n = f n f 2001 =⇔
f1 = 2001n ⇒
1 ∉n N∗
Răspuns corect b.
AL - 431
336 Culegere de probleme
AL - 432
Elementul neutru e funcţia identică 1E = f0
f=
−1 ft f= t f −1 f0
1
ft x − y + , y=
− 1 ( x, y ) , ∀ ( x, y ) ∈ E
2
1 t2
x − y + + t ( y − 1) + , y −=
1+ t ( x, y ) , ∀x, y ∈ R
2 2
1 = 1
−1 + t =0
1 t2 ⇒ t =⇒
1 f1ă, adic
− t + =0
2 2
−1 + t =0
Probleme model cu rezolvări şi indicaţii 337
1
g ( x, y ) = x + y + , y + 1 ;
2
Răspuns corect e.
AL - 442
z ∗=
e z , ∀z ∈ C ∗este evident comutativă
z ( e + i ) + ie − 1 − i = z ∀z ∈ C ⇒ e + i = 1
e= 1 − i
2 − iz
z ⋅ z ' = 1− i ⇒ z ' =
z+i
( )
Deci orice z ∈ C \ {−i} este simetrizabil astfel încât C \ {−i} , ∗ este grup
abelian α = −i
Răspuns corect f.
AL - 458
Condiţia de comutativitate X ⋅ X ' = X '⋅ X , unde
1 a b 1 a ' b '
=X 0 1 c , X ' 0 1 c ' , implică:=
= ac ' a ' c ( ∗)
0 0 1 0 0 1
Dar ( ∗) nu este satisfăcută pentru orice a, b, c ∈ R în cazurile subgrupurilor
generate de matricele d) şi e).
Astfel, sunt comutative subgrupurile generate de a), b), c), şi f).
Definim, acum, f : ( R, + ) → ( G , ⋅) prin
1 0 x
f ( x ) = 0 1 0
0 0 1
1 0 x + x ' 1 0 x 1 0 x '
Avem f ( x + x ')= 0 1 0 = 0 1 0 ⋅ 0 1 0 = f ( x ) ⋅ f ( x ')
0 0 1 0 0 1 0 0 1
Iar f este bijecţie.
Răspuns corect c.
338 Culegere de probleme
AL - 481
3 −1 7 9 1
= 3 ⋅ 4 = 3 ⋅ 3 = 9; = 7 ⋅ 2 = 3;
= 9 ⋅ 6 = 10;
4 6 2
(
E = 9 ⋅ 5 + 10
⋅ 3 = 9 ⋅10
)
= 3 + 8 10
( )
= 0 ⋅10
= 0;
Răspuns corect a.
AL - 484
( 1)
)
f z1 + z2 = f z1 + f z2 ( ) ( ) ( ) 2) ( ) ( )
şi f z1 ⋅ z2 = f z1 ⋅ f z2 , ∀z1, z2 ∈ C;
1) 2)
deci f : C → C, f ( x + yi )= f ( x ) + f ( yi ) ⇒ f ( x ) + f ( y ) f ( i )=
f ( x) = x
x + yf ( i )
x∈R
f ( x) = x
( )
f ( −1)
f i2 = − 1; deci f ( i ) =±i ⇒ f ( x + yi ) =x ± yi
⇓
2
f ( i ) f ( z ) z=
= , f ( z) z
(sunt morfisme şi bijecţii)
⇒ S ( z ) = z + z = 2Rez
Răspuns corect e.
AL - 505
f a0 x n + a1x n−1 + ... + an−1x + an
=
f (15 ) − f= ( ) (
( 7 ) a0 15n − 7n + a1 15n−1 − 7n−1 + ... + an−1 (15=
− 7) )
4 = 8k , k ∈ Z , absurd
Răspuns corect b.
Probleme model cu rezolvări şi indicaţii 339
AL - 513
f ( −1) =
2
f ( 2 ) = −1 ; Din identitatea împărţirii
f ( X )= ( X 2 − X − 2) Q ( X ) + mX + n; deducem
f ( −1) =− m + n =2 m = −1
⇒ ⇒ − X +1
f ( 2 ) =2m + n =−1 n = 1
Răspuns corect a.
AL - 525
Se face împărţirea şi se aplică Algoritmul lui Euclid
2X 3 − 7X 2 + λ X + 3 X 3 − 3X 2 + µ X + 3
−2 X 3 + 6 X 2 − 2 µ X − 6 2
( )
/ − X 2 + λ − 2µ X − 3
X 3 − 3X 2 + µ X + 3 X 2 − ( λ − 2µ ) X + 3
− X 3 + ( λ − 2µ ) X 2 − 3 X X + ( λ − 2 µ − 3)
/ − ( λ − 2 µ − 3) X 2 + ( µ − 3) X − 3
− ( λ − 2 µ − 3) X 2 + ( λ − 2 µ )( λ − 2 µ − 3) X − ( λ − 2 µ − 3) ⋅ 3
/ ( λ − 2 µ )( λ − 2 µ − 3) + µ − 3 X + (12 − 3λ + 6 µ ) ≡ 0
λ − 2 µ = 4 µ = −1
⇔ ⇔
( λ − 2 µ )( λ − 2 µ − 3) + µ − 3 =0 λ = 2
Răspuns corect d.
AL - 528
P ( x + 1) − P ( x )= 4 x3 + 6 x 2 + 4 x + 1, ( ∀ ) x ∈ R ⇒ grad P= 4 ,
⇒ P ( x ) = ax 4 + bx3 + cx 2 + dx + e ;
340 Culegere de probleme
( ) (
( x + 1) P ( x ) a x 4 + 4 x3 + 6 x 2 + 4 x + 1 + b x3 + 3x 2 + 3x + 1 +
P= )
( )
+ c x 2 + 2 x + 1 + d ( x + 1) + e − ax 4 − bx3 − cx 2 − dx − e =
= 4a 3x+ ( 6a + 3b ) x 2 + ( 4a + 3b + 2c ) x + a + b + c + d ≡ 4 x3 + 6 x 2 + 4 x + 1
=a 1=a 1
=
6a + 3b 6 = b 0
⇔ ⇔ ⇔ P ( x) =x4 + k , k ∈R
4a +=
3b + 2c 4 = c 0
a +=
b+c+d 1 =d 0
Răspuns corect c.
AL - 529
f ( a ) p=
= , f ( b ) p=
, f ( c ) p=
, f ( d ) p,
a, b, c, d ∈ Z diferite.
⇒ f = ( X − a )( X − b )( X − c )( X − d ) g + p, g ∈ Z [ X ]
( )
Dacă ( ∃) X 0 ∈ Z : f X 0 =2 p ⇔
(∗) ( X 0 − a )( X 0 − b )( X 0 − c )( X 0 − d ) g ( X 0 ) =+ p =prim.
Egalitatea (∗) este imposibilă deoarece p este număr prim. Rezultă că nu
( )
există X 0 ∈ Z cu f x0 = 2 p
Răspuns corect a.
b
u = − 3a
elimin
2 2 c
3u −= r ⇒ 2b3 + 27 a 2 d − 9abc
= 0
a u şi r
(
2 2
u u − r =
− )
d
a
Răspuns corect c.
AL - 540
(x 3
1 )
+ x23 + x33 = ( x1 + x2 + x3 ) − 3 ( x1 + x2 + x3 )( x1 x2 + x1 x3 + x2 x3 ) +
3
( 2 ) − 3 ( −2 )( −m ) − 3 =−6m − 11
3
+3 x1x2 x3 =−
−2 x13 + mx12 − x1
x14 =
x2 =−2 x2 + mx2 − x2 ⇒ x14 + x24 + x34 =−2 ( −6m − 11) + m ( 4 + 2m ) + 2 =2m 2 + 16m + 24
4 3
x34 =
−2 x33 + mx3 − x3
⇒ 2m 2 + 16m + 24 = 24 ⇔ m = 0, m = −8
Răspuns corect d.
TG - 141
Ecuaţia fasciculului de drepte ce trec prin intersecţia dreptelor d 1 şi d 2 este
( 2 + λ ) x + ( 2λ − 3) y + 6 − 4λ =0 (1)
2 m ( x − 2)
Ecuaţia unei drepte ce trece prin P este y − =
Punem condiţia ca această dreaptă să treacă prin punctul (4,0) respectiv (- 4,0). Găsim m = −1
1
respectiv m = . Obţinem două drepte ( 2 ) x + y − 4 = 0 şi x − 3 y + 4 = 0 ( 3) .
3
Condiţia ca dreapta (1) să fie perpendiculară pe (2) respectiv pe (3) este:
342 Culegere de probleme
2+λ 2+λ
− 1 respectiv −
= =−3 ⇒
2λ − 3 2λ − 3
1 11
λ= respectiv λ = . Obţinem două drepte
3 5
(δ1 ) =
x− y+2 0 (δ 2 ) =
3x + y − 2 0
Răspuns corect f.
TG - 148
1
Avem: = m1 2,= m2
3
1
2−
tgθ = ± 3 = ±1 ⇒ θ =450 , θ =1350 ⇒θ =450
1
1+ 2
3
Răspuns corect c.
TG - 174
Determinăm centrul şi raza cercului ce trece prin cele 3 puncte:
( ) ( )
2 2
x−a + y −b = r2
(1 − a )2 + (1 − b )2 =r2
13 7 50
( 2 − a ) + b = r
2 2 2 ⇒ a= , b= , r=
6 6 6
( 3 − a ) + ( 2 − b ) =
2 2
r2
13 7
Deci ω ,
6 6
Oω 2= OT 2 + r 2 ⇒ OT 2= Oω 2 − r 2
169 49 50 168 14
OT 2 = + − = ⇒ OT 2 =
36 36 36 36 3
Răspuns corect c.
Probleme model cu rezolvări şi indicaţii 343
x2 y 2 2
2 + 2 − 1= 0 ⇒ x − Sx + p= 0
a b
y1 + y2 =S =m ( S − 2c )
y =
m ( x − c) ⇒
2
y1 y2 = P = m p − cs + c
2
( )
1 1 MN
E= + =
FM FN FM ⋅ FN
( )
2
4 a 2b 4 1 + m 2
( x1 − x2 ) + ( y1 − y2 ) (1 + m2 )( S 2 − 4 p ) =
2 2
MN = =
( b2 + a 2m2 )
2
( x1 − c ) (1 + m2 ) ( x1 − c )
2 2
FM = + y12 =
⇒
( x2 − c ) (1 + m2 ) ( x2 − c )
2 2
FN = + y22 =
b4 1 + m2 ( )
2
( 2
⇒ FM ⋅ FN = 1 + m P − CS + c = )
b2 + a 2m2
2a
E=
b2
Răspuns corect a.
344 Culegere de probleme
AM - 015
Avem
1−n ⋅n 1−2n ⋅n
n2 + n n2 + n n2 + n n2 + n
1 − n 1−n 1 − 2n 1−2n
an =
1 + 2 ⋅ 1 + ⋅
2 +n
n + n n
1−3n ⋅n
n2 + n n2 + n
1 − 3n 1−3n
⋅ 1 + → e −1 ⋅ e −2 ⋅ e −3 =
e −6
2
n + n
Răspuns corect b.
AM - 020
Limita devine:
lim a
n→∞ ( ) (
n +1 − n + 3 + b )
n + 2 − n + 3 + ( a + b + 1) n + 3 =
= lim ( a + b + 1) n + 3 = 0 ⇔ a + b + 1 = 0
n→∞
Răspuns corect b.
AM - 029
Limita devine:
n 1 n 1 1 1
lim ∑ = lim ∑ − ⋅
=n→∞ k 1 =
4k 2 − 1 n→∞ k 1 2k − 1 2k + 1 2
1 1 1
= lim 1 − =
n→∞ 2 2n − 1 2
Răspuns corect d.
Probleme model cu rezolvări şi indicaţii 345
AM - 072
Avem:
1 n
Π ln (1+ kx )
n
1 x k =1
Π ln1+kx
k =1
n
f ( x) =
1 + kΠ=1 ln n (1 + kx ) =
n 1
Π ln (1+ kx ) x
= e k =1
n
∑k n( n+1)
f ( x ) e=
lim = k =1 e 2
x→0
Răspuns corect d.
AM - 100
2
Arătăm că singurul punct de continuitate al funcţiei este .
3
Fie x0 ∈ R \ Q şi ( xn )n∈N ⊂ Q cu xn → x0
n→∞
( )
Avem f ( xn ) =2 − xn → 2 − x0 ≠ 2 x0 =f x0 , deci f nu e cont. în x0
n→∞
2
Fie x0 ∈ Q \ şi ( xn )n∈N ⊂ R \ Q cu xn → x0
n→∞
3
Avem f ( xn=) 2 xn n→∞
→ 2 x0 ≠ 2 − x= 0 f x0 ( )
arunci ( ∀ ) ( xn )n∈N , xn → x0 avem
2
Dacă x0 =
3 n→∞
n→∞ ( )
4
f ( xn ) → f x0 =
3
, deci conf. T. Heine f este continuă doar în x0 =
2
3
Răspuns corect d.
346 Culegere de probleme
AM - 102
0 x ∈ ( −1,1)
1 x =1
Se ştie că x n →
n→∞ ∞
x ∈ (1, ∞ )
Nu există , x ∈ ( −∞, −1 ]
Se vede că şirul an ( n ) =
(
1 + xn x2 + 4 ) nu e definit în x = 0
(
x xn + 1 )
1
xn n + x2 + 4 2
Trecând la limită
= avem lim an ( x ) =lim x x +4
n→∞ n→∞ 1 x
xn x + n
x
1
: x ∈ ( −1, 0 ) ∪ ( 0,1)
x
=
f ( x ) , =
3, x 1 =
Deci A R \ {0, −1}
2
x + 4 , x ∈ ( −∞, −1) ∪ (1, ∞ )
x
f (1 − 0 ) =1 ≠ 5 = f (1 + 0 ) ≠ 3 = f ( 0 ) Deci D = {1}
Răspuns corect b.
AM - 104
2 2 2
Se foloseşte inegalitatea −1 < ≤
x x x
x
Pentru x > 0 , înmulţind cuse obţine
3
2 x x 2 2 x 2 x 2 2
− 1 < ≤ ⋅ = rezultă lim =
x 3 3 x x 3 3 x→0 3 x 3
x >0
Probleme model cu rezolvări şi indicaţii 347
x
Pentru x < 0 înmulţind cu se obţine
3
2 x x 2 x 2 x 2 2 2
⋅ ≤ < − 1 şi lim = ⇒ a =
x 3 3 x 3 x x→0 3 x 3 3
x >0
Răspuns corect c.
AM - 131
Avem:
f ( x ) − f ( 0) f ( x)
f ( 0 ) 0;=
= f ' ( 0 ) lim = lim =
x →0 x−0 x → 0 x
1
2n 1
1 , când x =
x
= = lim 0
x→0 n
0
= 0 când x ≠
1
x n
deci f este derivabilă
= f
în xşi 0= ' ( 0) 0
Răspuns corect b.
AM - 134
Funcţia se scrie
x7 , x ∈ ( −∞, −1] ∪ ( 0,1] 7 x6 , x ∈ ( −∞, −1) ∪ ( 0,1)
f ( x ) x5 ,
= x ∈ ( −1, 0] f ' ( x ) 5 x 4 , x ∈ ( −1, 0 )
=
4 3
x , x ∈ (1, ∞ ) 4 x , x ∈ (1, ∞ )
AM - 143
(3 − ) ( )
2 2
x −1 =8 + x − 6 x − 1 ⇒ f ( x ) = 3 − x − 1 =3 − x − 1 ⇒ D =[1, ∞ )
3 − x − 1, x ∈ [1,10 ]
3 − xşi− 1 ≥ 0 x 9 ≥x −⇔
1 ≤ f ⇒
x10 = ( )
x − 1 − 3, x ∈ (10, ∞ )
1
− 2 x − 1 , x ∈ (1,10 )
⇒ f '( x) =
1 x ∈ (10, ∞ )
2 x − 1,
1 1
f a ' (1) = −∞; fs ' (0) = − ; f a ' (10 ) = ⇒ M = {1,10}
6 6
Răspuns corect d.
AM - 150
Punem succesiv condiţiile ca f să fie continuă în 1, derivabilă în 1 şi de două
ori derivabilă în 1.
f (1 − 0 ) = 0, f (1 + 0 ) = α + β + γ ⇒ α + β + γ = 0 (1)
1
, x ∈ ( 0,1) f s ' (1) =
1
=f '( x) x = ⇒ 2α + β 1 ( 2)
2α x + β , x ∈ (1, 0 ) f ' ( 2α + β )
d
1
− 2 , x ∈ ( 0,1) f s '' (1) =
−1
f '' ( x ) =
x ⇒ 2α =
−1 ( 3)
2α x ∈ (1, ∞ ) f d '' 2α
1 3
(1) , ( 2 ) , ( 3) ⇒ α =− , β=2, γ =−
2 2
Răspuns corect d.
Probleme model cu rezolvări şi indicaţii 349
AM - 173
Avem f ' ( x=
)
7
Ec.tg : ( )
y − f x0= f ' x0 ( )( x − x0 )
( x + 3)
2
14
( )
f ' x0= 2; y−
−6 + 14 − 1
= 2 x + 3 −
14 2
2
⇒ y = 2 x + 8 − 2 14
Răspuns corect e.
AM – 186
f (= (
x ) ln x 2 + 1 − x )
Fie:
− ( x − 1)
2
2x
f ' (=
x) =−1 <0
x 2 +1 x2 + 1
Tabelul de variaţie
x −∞ 0 1 ∞
f' −−−−−−−0−−−−−
f ∞
0 −∞
AM - 200
Trebuie ca f ' ( −2 ) =
0 şi f ' ( 2 ) = 0
( 2 x − a ) ( x 2 + 1) − x3 + ax 2 x3 + 2 x − a
=f '( x) =
( ) ( )
3/2 3/2
x2 + 1 x2 + 1
−8 − 4 − a =0 ⇒ a =−12
8 + 4 − a = 0 ⇒ a = 12
Răspuns corect c
350 Culegere de probleme
AM - 207
ax
Avem: f ' ( x ) = ; f ' ( x ) = 0 ⇒ x = 0 ⇒ f ( 0) = b = 1 ⇒ b = 1
ax 2 + b
Pentru ca D să fie interval de lungime minimă trebuie ca
∆ > 0 −4ab > 0
2 ⇒ −b
S − 4 P = x1 − x2 = 2 2 =2
a
1
⇒ − =1 ⇒ a =−1 şi b = 1
a
Răspuns corect e.
AM - 215
x3 − 3 x + a
Avem: f '( x) =
( )
x2 + 1 x2 + 1
a + 2 > 0
⇒ a ∈ ( −2, 2 )
a − 2 < 0
Răspuns corect b.
AM - 217
f ( x=
) 2 ln x + x 2 − 4 x + m2 − m + 1
Fie:
x>0
2
f '( x) = + 2 x − 4 = 0 ⇔ 2 x2 − 4 x + 2 = 0
Avem: x
⇒ x1,2 =
1
Probleme model cu rezolvări şi indicaţii 351
x 0 1 +∞
−∞ m −m−2
2
+∞
Răspuns corect c.
AM - 250
xf ' (θ ( x ) ) , unde θ ( x ) =
Avem: f ( x ) − f ( 0 ) = θ ⋅ x cu θ ∈ ( 0,1)
: ∀x ∈ [ 0,1]
1
f ' ( x ) =−
( x + 1)
2
1 1
Avem: − 1 =−1 : ∀x ∈ ( 0,1)
x +1 [1 + θ ⋅ x]
2
x +1 −1
θ θ (=
Deci = x) , ∀x ∈ ( 0,1)
x
x +1 −1 1
=
Evident L =
lim
x→0 x 2
Răspuns corect c.
AM - 251
'
1
Pentru x ≠ 0, f ( x ) =
x sin . Dacă f admite primitive pe R , fie
α
F : R → R o primitivă.
1
( x ) x sin
Atunci F= + c, ∀x ≠ 0, c ∈ R .
x
Cum F este continuă pe R ⇒ F ( 0 ) =C
352 Culegere de probleme
F ( x ) − F (0) 1
Cum F este derivabilă pe R ⇒ F ' ( 0 ) = K= lim =lim sin ,
x −0 x−0 x→0 x
limită care nu există. Deci am obţinut o contradicţie, aşadar f nu admite primitive pe R
Răspuns corect f.
AM - 254
f nu are proprietatea lui Darbaux pe [ −1,1] ⇒ f nu are primitive pe [ −1,1] .
Într-adevăr f şi f sunt continue fără ca f să fie continuă pe [ −1,1]
−1,0 )
0,1
] ,1 ∪ [ 2, 3]
f [ −1,1=
1
e
nu este interval
Răspuns corect e.
AM - 270
Schimbarea de variabile tgx =t ⇒ x =arctgt =ϕ ( t )
1 π π
ϕ ' (t ) = x ∈− , ⇒ t∈R
2
t +1 2 2
2 2 1 1
∫ 1 + tg xdx = ∫ 1 + t ⋅ 2 dt = ∫ dt =
t +1 2
t +1
1
= ln t + t 2 + 1 + C= ln tgx + +C
cos x
Răspuns corect b.
AM - 278
sin x cos x
=I ∫= dx; J ∫ dx
sin x + cos x sin x + cos x
I + J = ∫ dx = x + c1
Probleme model cu rezolvări şi indicaţii 353
cos x − sin x
J=
−I ∫ = dx ln sin x + cos x + c2
sin x + cos x
2 I = x + c1 − ln sin x + cos x − c2
I=
1
2
( x − ln sin + cos x ) + k
Răspuns corect d.
AM - 282
( 5 + x ) − 16 x − 16 =( x − 3) , (10 + x ) − 36 x − 36 =( x − 8 )
2 2 2 2
Răspuns corect b.
AM - 285
1 + x2 1 + x2 dx x
=I ∫ = ⋅ dx ∫ = ∫ +∫ =
x x 1 + x2 x 1 + x2 1 + x2
=J + 1 + x 2
1 1
dx d
dx x2 x 1 1
J =∫ =∫ =− ∫ =− ln +1 + + C
x 1 + x2 1 1 x2 x
unde +1
2
x +1 x2
2 1 + x2 + 1
⇒I= 1 + x − ln +C
x
Răspuns corect b.
354 Culegere de probleme
AM - 293
3 1 1 1
an = 1 + + + ... +
n 3 6 3 ( n − 1)
1+ 1+ 1+
n n n
3 n−1 1
an = ∑
n i =0 3
1+ i
n
f : [ 0, 3] → R,
1
Alegem funcţia f ( x) = care este continuă deci
1+ x
3 6 9 3 ( n − 1)
integrabilă şi diviziunea ∆ =
0, , , ,..., , 3
0,3
n n n n
3 6 3 ( n − 1)
şi punctele ε i = 0, , ,...,
n n n
( )
3 dx
lim an= ∫ = 2 1 + x 30= 2 1+ 3 − 1+ 0 = 2
0 1+ x
Răspuns corect b.
AM - 307
a ≤1
(
x 2 + a, x ∈ −∞, − − a ∪ − a , ∞
x2 + a =
) ( )
Cazul I. 2
− x − a, x ∈ − − a , − a
x3
( )
1 1
F ( a ) =∫ − x + a dx =− + ax 10 =− − a
2
0 3 3
Cazul II. −1 < a ≤ 0
−a
( ) ( )
1 4 1
F ( a ) = ∫ − x 2 − a dx + ∫ x 2 + a dx =− a − a + a +
0 −a 3 3
Probleme model cu rezolvări şi indicaţii 355
( )
1 2 1
F (a) =
∫ x + a dx =+ a
0 3
Răspuns corect c.
AM - 326
x
Avem integrală pe interval simetric din funcţia impară f ( x ) =
1− x − 1+ x
Deci I = 0
Răspuns corect c.
AM - 351
Ecuaţia t 2 + 2 ( x − 1) t + 4 = ∆ 4 x2 − 2 x − =
0 , are = (
3 4 ( x + 1)( x − 3) )
Dacă x ∈ ( −1, 3) ,şi∆ < 0, t1\ t2 ∈ C R = 2 2.
t1 t=
cu Dacă
1 − x − x 2 − 2 x − 3, x ≤ −1 1 − x + x 2 − 2 x − 3, x ≤ −1
t1 ( x ) = t2 ( x ) =
−1 + x + x 2 − 2 x − 3, x ≥ 3; −1 + x − x 2 − 2 x − 3, x ≥ 3;
aşa că
1 − x + x 2 − 2 x − 3, x ≤ −1
=f ( x ) 2 x ∈ ( −1, 3)
−1 + x + x 2 − 2 x − 3, x ≥ 3
Se calculează separat
1
( x − 1) ( x − 1) ( x − 1) ( x − 1)
2 2 2
I = ∫ x 2 − 2 x − 3dx = ∫ − 4dx = − 4 − 2 ln x − 1 + −4
2
356 Culegere de probleme
Atunci
4 −1 3 4
∫ f ( x ) dx= ∫ 1 − x + x − 2 x − 3 dx + ∫ 2dx + ∫ −1 + x + x − 2 x − 3 dx=
2 2
−2 −2 −1 3
7−3 5
=13 + 3 5 + 2 ln
2
Răspuns corect d.
AM – 369
( x2 + x − 1)
2
Avem: x 4 + 2 x3 − x 2 − 2 x + 2= +1
2
(
1 x + x −1 ' )
= I ∫ = dx arctg x 2 + x= (
− 1 10 )
( )
0 2
Deci 1 + x2 + x − 1
π π π
= arctg1 − arctg ( −1) = −−
=
4 4 2
Răspuns corect d.
AM - 390
1 1
A = ∫ f ( x ) − g ( x ) dx = ∫ ( g ( x ) − f ( x ) ) dx =
−1 −1
1 1 x
2
1 x3 1 π 1
= ∫ 2 − dx =
arctgx −1 − =−
−1 x + 1 2 6 −1 2 3
Răspuns corect c.
Probleme model cu rezolvări şi indicaţii 357
AM - 406
1
V =π ∫ x (1 − x )dx; x =sin 2 t
0
π
2 2 2
=V π=
∫ sin t cos t 2 sin t cos tdt
0
π π
2 2 π 2 2
= 2π ∫ sin
= t cos 2 tdt = ∫ sin 2tdt
0 2 0
π
π 2 π2
= ∫ (1 − cos 4t ) dt =
4 0 8
Răspuns corect b.
BIBLIOGRAFIE
[4] Boja N., Bota C., Brăiloiu G., Bînzar T., Găvruţă P., Klepp F., Lipovan O.,
Matei Şt., Neagu M., Păunescu D. :
- Teste de matematică – pentru bacalaureat şi admitere în învăţământul superior,
Ed. Mirton, Timişoara, 1993.
[5] Boja N., Bota C., Bânzaru T., Bînzar T., Hossu M., Lugojan S., Năslău P.,
Orendovici R., Păunescu D., Radu F. :
- Probleme de Algebră, Geometrie, Trigonometrie şi Analiză matematică –
pentru pregătirea examenului de bacalaureat şi a concursului de admitere în
facultăţi.Ed. Mirton, Timişoara, 1996.
[7] Bânzaru T., Boja N., Kovacs A., Lipovan O., Babescu Gh.,Găvruţa P.,Mihuţ I.,
Rendi D., Anghelescu R., Milici C.
- Matematică – Teste grilă pentru examenele de bacalaureat şi admitere în
învăţământul superior Ed. Politehnica, Timişoara, 2001.