Omul care vorbea cu caii

A existat un timp in care omul intelegea limbajul animalelor, sau cel putin asa
afirma numeroase legende si povesti cu zane. Se spune ca Sfantul Francisc din Assisi
intelegea perfect limba pasarilor si tot astfel se afirma despre marii yoghini. Desi astazi
omul nu mai intelege limbajul animalelor, totusi, cei care le iubesc, stiu cat se poate de
bine sa le ghiceasca privirile, dorintele si bucuriile. Cei care nu au trait experienta de a
simti murind in bratele lor un animal iubit, nu pot intelege pe deplin cat de inteligente,
intelegatoare si „umane” devin animalele in clipa marii despartiri, stiind perfect ceea ce li
se petrece; fara teama absurda de moarte pe care o incearca atat de multi oameni,
animalele ating in gesturile lor din acele momente intreaga maretie a unui suflet nobil.

Un tanar fermier american din Ohio, John Salomon Rarey, sustinea ca poate
intelege si vorbi limba cailor. El obisnuia sa se inchida in staulul unui cal, oricat de
periculos sau rau ar fi fost acesta si ii vorbea timp de o ora sau doua, dupa care
animalul devenea la fel de bland ca un miel. Faptul se petrecea in anul 1850, intr-o
epoca in care calul era inca principalul mijloc de tractiune si de locomotie. La varsta de
12 ani, John S. Rarey imblanzise deja, in mai putin de o jumatate de ora, un manz
superb pe care insa chiar si cei mai duri dintre antrenorii sau imblanzitorii de cai
incercasera in van sa-l domesticeasca
si care tocmai ii rupsese piciorul
tatalui sau. Reputatia tanarului John
s-a extins rapid si crescatorii de cai
din toate colturile statului au inceput
sa ii ceara ajutorul sau sa-i aduca
animalele ce nu puteau fi imblanzite
altfel. John se inchidea cu calul in
grajd si, cel mai adesea, iesea de acolo
o ora mai tarziu, calare pe calul
devenit bland si intelegator.
La varsta de 19 ani, el a plecat in
Texas. Fermierii si cowboy-ii doreau
acum sa-l vada actionand in acelasi fel
asupra unor autentici cai salbatici.
Dotat doar cu un sac de dormit si cu
un binoclu, John si-a instalat tabara in regiunile prin care se mai deplasau inca
1
hergheliile salbatice si, timp de aproape 3 luni, el a studiat ce atentie aceste animale.
Intors in oras el s-a declarat gata sa faca fata oricauia dintre acesti cai salbatici.
Texanii i-au pregatit cinci cai feroce considerati de neimblanzit. Patru dintre acesti
cai isi ucisesera deja stapanul, iar al cincilea ranise vreo trei sau patru oameni.
Reputatia lui John S. Rarey era atat de mare incat toate ziarele din regiune isi
trimisesera reporterii, iar o multime de 5.000 de persoane se stransese pentru a-l vedea
pe indraznetul imblanzitor.
Departe de a fi aplaudat, atunci cand a aparut, John a fost huiduit copios, caci, in
loc sa se imbrace in cowboy, el isi pusese cel mai frumos costum al sau. Surazator, el s-a
indreptat catre grajdul acoperit si perfect inchis, conditie pe care o impusese si in care
fusese introdus, nu fara mari dificultati, primul dintre cei 5 cai. El a cerut cheia, caci
solicitase de asemenea conditia de a se putea inchide in grajd impreuna cu calul.
Zidurile grajdului rasunau precum un tun de campanie sub loviturile teribile ale
copitelor „bestiei”. John a intredeschis usa si a riscat o privire in interior, a asteptat un
moment, apoi, brusc s-a strecurat in
grajd si a inchis la loc usa .
Timp de cateva minute nu s-a
mai auzit niciun zgomot.
- Este mort, a declarat fermierul
caruia ii apartinea calul salbatic.
Trebuie sa-i scoatem corpul si sa-l
inmormantam.
Judecatorii au refuzat sa
actioneze. Ei ii promisesera lui John
sa nu incerce sa intre in grajd inainte
de mai putin de 5 ore. Pariurile au
inflorit o vreme, apoi, cum timpul
trecea, au devenit din ce in ce mai
rare. Nimeni nu mai dorea sa parieze
pe John Rarey, considerat deja mort.
Asteptarea a continuat. La cererea
multimii, unul dintre organizatori a batut la poarta grajdului din interiorul caruia nu se
mai auzea acum niciun zgomot, dar nu a aprimit niciun raspuns. Fermierii si indeosebi
femeile s-au suparat, cerand sa fie deschis grajdul in care sarmanul tanar fara arme si
fara niciun mijloc de aparare se afla, mort sau viu la discretia unei brute salbatice!
Nemaistiind ce sa faca si neprimind niciun raspuns la loviturile lor, cawboy-ii au decis
sa smulga usa grajdului din tatani, caci John tinea la el singura cheie. Dar usa s-a
deschis ca prin minune. Intr-o tacere de moarte, fara sa fie inseuat si fara fraie, calul a
iesit avandu-l in spinare pe John Rarey cat se poate de surazator. A urmat apoi un urlet
si un veritabil delir. Rarey a condus calul pana in mijlocul tarcului si a ridicat o mana
pentru a cere sa se faca tacere.
Atunci, fara cravasa, fara pinteni, cu mana goala, el a mangaiat gatul calului
care s-a pus in genunchi, iar apoi a alunecat pe pamant. John si-a scos atunci palaria si
a salutat multimea. A urmat un nou delir si inceputul unei cariere unice. Intr-o
cabrioleta condusa de doi elani pe care ii imblanzise, John a calatorit pretutindeni in
Statele Unite, tinand conferinte asupra dresajului prin blandete si facand nenumarate
demonstratii de imblanzire prin forta iubirii.
Reputatia sa a traversat oceanul si crescatorii de cai englezi, cat se poate de
sceptici, au pus mana de la mana pentru a-l invita si a vedea cu proprii lor ochi ce putea
sa faca acesta. Primind acceptul lui John Rarey, ei au intreprins o cercetare febrila
pentru a descoperi animalul cel mai furios ce exista in intreg tinutul britanic. Alegerea s-
a fixat asupra unui armasar de curse, pe care lordul Dorchester il cumparase cu 4.000
de lire in anul 1853. Cruiser era un animal superb, ce atingea o viteza fantastica la
2
finalul oricarei curse, dar care devenise subit un nebun furios. Orice grajd din lemn era
facut bucati in numai cateva minute atunci cand Cruiser era apucat de una din crizele
sale de furie, in timpul carora ajungea, nu de putine ori, chiar sa se muste pe el insusi!
Refuzand sa-l omoare, lord Dorchester preferase sa-i construiasca un grajd din caramizi
si piatra, inchis cu o usa de fier.
John Rarey a cerut sa vada mai intai calul. Apoi, el a explicat ca problema era
putin mai diferita, caci animalul nu era salbatic, ci innebunise. Iar cum specialistii
incepusera deja sa zambeasca, el a daugat simplu: „Totusi, cred ca pot sa-l readuc la
normal.”
A doua zi el a revenit impreuna cu o serie de accesorii. Ca si cum ar fi stiut ce-l
astepta, Cruise a intrat intr-una din maniile sale teribile, dand lovituri de copite ce
zgaltaiau intreaga constructie. Surazand, John s-a strecurat in grajd, nu inainte de a-si
fi agatat frumoasa palarie intr-un cui. El i-a pus calului un capastru si apoi a iesit
imediat. Dupa numai cateva minute, extenuat, calul nu mai facea niciun zgomot. De
data aceasta, John a intrat cu o curea lunga de piele, dotata cu inele, cu ajutorul careia
a legat animalul ce parea terorizat. El a trecut prin inele alte curele pe care le-a legat de
copitele lu Cruiser, construind astfel un mecanism foarte simplu prin care il putea
ingenunchea in orice moment.
John a ramas astfel timp de 3 ore impreuna cu armasarul, vorbindu-i,
mangaindu-l, ingenunchindu- l indata ce acesta incepea sa se agite. La data de 22
aprilie 1858, la 24 de ore dupa
intrarea sa in boxa, John Rarey
a parcurs strazile calare pe
Cruiser, devenit cel mai docil si
mai bland dintre cai. Multimea il
ovationa pretutindeni.
Cateva zile mai tarziu,
auzind vorbindu-se despre
aceasta remarcabila isprava,
regina Victoria si-a manifestat
dorinta de a-l cunoaste pe
tanarul american si de a-l vedea
la lucru cu proprii ei ochi. John
Rarey a fost invitat astfel la
castelul Windsor , acolo unde se
aflau grajdurile principale ale
Majestatii Sale.
Aflata in caleasca
usoara care urma sa fie botezata cu numele acestui om neobisnuit, regina Victoria s-a
pregatit sa asiste la spectacol. Randasii au adus atunci un armasar viguros, de care nu
indraznea nimeni sa se apropie si care azvarlea din copite in dreapta si in stanga, tinut
cu greu in frau de patru barbati care-l legasera cu frangii.
John Rarey a salutat, s-a scuzat si a rugat-o pe regina sa-i permita sa intre cu
calul intr-un grajd. Dupa numai 10 minute, nerabdatoarea regina a ordonat sa fie
deschis grajdul, caci nu se mai auzea nici cel mai mic zgomot.
Prin usa deschisa ea a putu vedea armasarul lungit pe paie si intre picioarele
sale, cu capul pe umerii calului, pe John Rarey care zambea. El s-a ridicat atunci, a
salutat din nou, s-a scuzat pentru timpul pe care i-l rapise Majestatii Sale, iar apoi,
tinand calul de fraie, el l-a condus si l-a determinat sa o salute pe regina coborand in
genunchi!
Tanarul american a plecat apoi intr-un turneu european, nerefuzand niciun cal
si neintampinand nici cel mai mic esec! Nimeni nu a stiut vreodata in ce consta cu
exactitate magia lui John S. Rarey, dar au inteles cu totii ca ea se baza pe forta iubirii.
3