Constituirea Societăţii Junimea
Junimea este cea mai importantă societate culturii şi ştiinţei.
culturală românească şi ş-a desfăşurat activitatea în
epoca marilor clasici (ultimele 4 decenii ale secolului al
XIX-lea). Înainte de această epocă vorbim de perioada
paşoptistă (1930-1960) şi perioada post-paşoptistă (câţiva
ani după 1960).
Societatea Junimea a fost înfiinţată la Iaşi, în
iarna anului 1864, din iniţiativa unor tineri cărturari (Petre
P.Carp, Vasile Pogor, Teodor Rosetti, Iacob Negruzzi),
colegi de generaţie, strânşi în jurul lui Titu Maiorescu, la
putin timp de la întoarcerea lor de la studii din străinătate.
Primele întâlniri au avut loc cu prilejul unor „prelecţiuni
populare”(conferinţe pe teme literare, artă, religie, drept,
morală, educaţie, învăţământ), ţinute la Universitatea din
Iaşi, pentru educarea publicului român, pe care Titu
Maiorescu le iniţiase la 9 februarie 1864.
Programul Societăţii Junimea
Junimea a reprezentat cea mai importantă mişcare
literară românească, prin care se produce în cultura
autohtonă o schimbare radicală de mentalitate. Activitatea
Societăţii Junimea s-a desfăşurat în mai multe etape:
1.Cea dintâi, „etapa ieşeană”, este cuprinsă între anii
1863, anul întemeierii, şi 1874, anul în care Titu Maiorescu
se mută la Bucureşti.
În anul 1864, Societatea Junimea adoptă un program prin
care îşi stabilea principiile ce îi vor călăuzi activitatea
culturală:
 orientarea literaturii spre specificul naţional;
 promovarea specificităţii esteticului;
susţinerea principiului de autonomie a artei (artă pentru
artă); promovarea valorii estetice;
 organizarea, la Iaşi, a unei serii de prelegeri
publice (“prelecţiuni populare”);
 organizarea, cu regularitate, în casa lui Vasile
Pogor, a unor lecturi din opere autohtone, producţii
originale ale junimiştilor, urmate de discuţii;
 achiziţionarea unei tipografii, cu ajutorul
căreia să se tipărească manuale şcolare, cărţi de ştiinţă şi
literatură şi, mai ales, ediţii ştinţifice, ”cu note explicative şi
index”, ale tuturor cronicilor şi istoriografilor români;
 abordarea problemelor limbii şi ale ortografiei,
combatând tendinţa latinizantă de promovare a ortografiei
etimologice;
 alcătuirea unei antologii cu cele mai
valoroase poezii autohtone, de la poeţii Văcăreşti până la
Vasile Alecsandri;
 Societatea Junimea discuta şi o multitudine
de probleme filozofice, juridice şi sociale, polemizând cu
mulţi dintre contemporani. Societatea îşi creează
puternice adversităţi, deoarece contemporanii dezaprobau
tendinţa membrilor societăţii de a pune în discuţie toate
aspectele culturale ale vremii şi de a le critica foarte sever.
Din aceste polemici se naşte un program general al
Junimii, constând în combaterea “direcţiei de astăzi din
cultura română” şi afirmarea necesităţii unei “direcţii noi”,
adică a unor schimbări profunde în toate planurile culturii;
combaterea formelor fără fond, respingerea elementelor
de impostură şi artificialitate rezultate din procesul de
import grăbit al tiparelor civilizaţiilor occidentale.
2.A doua etapă din existenţa Junimii se situează între anii
1874-1885. După mutarea lui Titu Maiorescu la Bucureşti,
şedinţele Junimii se ţin la Iaşi, cât şi la Bucureşti, în
locuinţa lui Titu Maiorescu. În 1885, societatea se mută în
capitală, o dată cu plecarea din Iaşi a celor mai mulţi
dintre junimişti.În această etapă, principala activitate a
Junimii a fost lectura operelor originale. Atracţia exercitată
de cenaclul junimist era atât de mare, încât veneau să
citească mulţi dintre scriitorii de valoare ai vremii. Astfel,
Alecsandri citeşte Fântâna Blanduziei, Despot-Vodă şi
Ovidiu, Caragiale O noapte furtunoasă, Eminescu citeşte
cele mai multe dintre poeziile sale, iar Alexandru
Macedonski este prezent cu poemul Noapte de
decemvrie.Alături de literaţi, la şedinţele Societăţii
Junimea au participat numeroşi lingvişti, istorici, savanţi
din diferite domenii, discutând problemele majore ale
TRĂSĂTURILE JUNIMISMULUI
Sintetizate de Tudor Vianu, trăsăturile caracteristice ale
acestui spirit au fost următoarele:
1) Înclinaţia spre filozofie. Intelectualii foarte
cultivaţi, toţi junimiştii au fost oameni cu o pregătire
filozofică, la curent cu evoluţia ştiinţei şi a literaturii.
2) Spiritul oratoric. Junimea a dezaprobat
modul de a vorbi în public al generaţiei anterioare, care
contribuie la crearea unei frazeologii demagogice.
Cuvântările junimiştilor se caracterizează printr-un sever
control al expresiei. Ei creează un nou stil
oratoric,caracterizat prin rigurozitate şi laconism.*
3) Clasicismul. Junimiştii au încurajat
promovarea literaturii clasice, înţelegând prin aceasta atât
literatura ce aparţinea curentului clasic propriu-zis, cât şi
operele contemporane ce întruneau prin valoarea lor
artistică elementele clasice.
4) Ironia. Junimiştii cultivau umorul şi ironia. Ei
aveau convingerea că nu se poate construi nimic pe o
bază noua fără a distruge mai întâi, cu ajutorul ironiei,
prejudecăţile şi ideile greşite. Una dintre ţintele ironiei lui
Maiorescu a fost „beţia de cuvinte”.
5) Spiritul critic. Junimiştii au fost partizanii
spiritului critic în cultură, adică ai acelei atitudini care nu
admite nimic decât sub rezerva discuţiei şi a argumentaţiei
temeinice. În studiul intitulat În contra direcţiei de astăzi în
cultura română, Titu Maiorescu a făcut observaţia că, de
la 1821 încoace, dezvoltarea ţării s-a realizat prin
preluarea de la alte civilizaţii europene a unor „forme”
(adică a unor instituţii sociale sau culturale) ce nu ar
corespunde „fondului”, adică spiritului tradiţional, felului de
viaţă de la noi. Observaţia maioresciană a devenit celebră
sub numele de ”forme fără fond”.
TITU MAIORESCU
Critic literar şi estetician înzestrat. S-a născut la
Craiova. Fiul profesorului ardelean Ion Maiorescu, după
părerea lui Tudor Vianu, un remarcabil politician.
Maiorescu începe studiile la Craiova, le continuă la Braşov
şi, datorită unei burse a Episcopiei Blajului, se mută la
Viena (1851-1858). Absolvent pe locul întâi, urmează
cursurile Facultăţii de Filozofie din Berlin, continuate cu
studii în litere şi în drept la Paris (1860-1861). Întors în
ţară, devine rector al Universităţii din Iaşi (1863), unde
activează până la 1874. Întemeiază Societatea Junimea
(1864) şi revista Convorbiri literare(1867).
Titu Maiorescu şi-a lăsat amprenta asupra uneia
dintre cele mai strălucite perioade din lieratura română:
epoca junimistă. Odată constituită Societatea Junimea,
criticul avea să fie mentorul acesteia, imprimându-i un
spirit de seriozitate în abordarea problemelor literare,
lingvistice, filozofice sau istorice şi un discernământ în
judecata estetică a creaţiilor literare. Spirit multilateral, Titu
Maiorescu a scris “O cercetare critică asupra poeziei
române de la 1867” (din prima etapă)-un mic tratat de
poetică (poetică=teoria poeziei) în care criticul îşi propune
să răspundă la întrebarea ce este poezia. Acest studiu
este împărţit în două părţi: prima este Condiţiunea
materială a poeziei care se referă la forma poeziei, iar a
doua este Condiţiunea ideală a poeziei care este dedicată
conţinutului (fondului de sentimente pe care trebuie să-l
transmită poezia sau temele pe care trebuie sa le accepte
lirica).
Societatea Junimea şi revista Convorbiri literare au creat
un anumit mod de a înţelege cultura, fenomenul primind,
în ansamblu, numele de spirit junimist. Prin întreaga ei
activitate, Societatea Junimea a fost considerată cel mai
de seamă cenaclu şi cea mai importantă societate
culturală din istoria literaturii române