Cadrul general stabileşte conceptele care stau la baza întocmirii şi prezentării situaţiilor financiare

pentru utilizatorii externi.

Cadrul general nu constituie un Standard Internaţional şi nu conţine dispoziţii normative şi nu primează

în faţa IAS.

Aspecte esenţiale tratate:

- obiectivul situaţiilor financiare;

- caracteristicile calitative care determină utilizarea informaţiilor în situaţiile financiare;

- definirea, recunoaşterea şi evaluarea structurilor pe baza cărora sunt întocmite situaţiile financiare;

- conceptele de capital şi menţinere a capitalului.

Cadrul general se aplică situaţiilor financiare ale tuturor entităţilor raportoare comerciale, industriale şi
de afaceri fie din sectorul public fie din cel privat pentru care există utilizatori iar situaţiile financiare
reprezintă principala sursă de informaţii despre entitate.

Utilizatorii informaţiilor din situaţiile financiare includ:

- investitorii actuali şi potenţiali;

- personalul angajat;

- creditorii;
- furnizorii şi alţi creditori comerciali;

- clienţii;

- guvernele şi instituţiile acestora;

- publicul (cetăţenii).

Responsabilitatea şi interesul de a întocmii şi prezenta situaţiile financiare ale entităţilor revine

conducerii acestora deoarece informaţiile obţinute ajută la înfăptuirea proceselor de planificare, de
luare a deciziilor şi de control.

Obiectivul situaţiilor financiare este de a furniza informaţii despre poziţia financiară, performanţele şi
modificările poziţiei financiare ale entităţii care sunt utile unei sfere largi de utilizatori în luarea deciziilor
economice.

Poziţia financiară reflectă resursele economice ale entităţii, structura acestora, lichiditatea, solvabilitatea
şi capacitatea de a se adapta schimbărilor mediului în care îşi desfăşoară activitatea. Este reflectată în
principal prin bilanţ şi notele explicative.

Performanţa unei entităţi în special profitabilitatea reflectă modificările potenţiale ale resurselor
economice anticipând capacitatea entităţii de a genera fluxuri de trezorerie (venituri) utilizând resursele
existente (cheltuieli). Performanţa unei entităţi este evidenţiată în principal de contul de profit şi
pierdere.

Informaţiile privind modificările poziţiei financiare ale unei entităţi unt utile pentru a evalua activităţile
de exploatare, financiare şi investiţii oferind utilizatorului o bază pentru evaluarea capacităţii entităţii de
a genera numerar sau echivalente de numerar. Informaţiile privind modificarea poziţiei financiare sunt
oferite prin intermediul unor situaţii distincte. Ex. situaţia fluxurilor de trezorerie.
Concepte de bază

Cadrul general prevede două concepte de bază ce trebuie avute în vedere la elaborarea situaţiilor
financiare:

- contabilitatea de angajamente conform căruia efectele evenimentelor şi tranzacţiilor sunt recunoscute

atunci când acestea se produc şi nu pe măsură ce numerarul este încasat sau plătit fiind înregistrate în
evidenţele contabile şi raportate în situaţiile financiare ale perioadelor aferente;

- continuitatea activităţii, în baza căruia situaţiile financiare sunt elaborate de regulă, pornind de la
ipoteza că entitatea îşi va continua activitatea şi în viitorul previzibil, neexistând intenţia şi nici nevoia de
a lichida sau de a-şi reduce în mod semnificativ activitatea.

Caracteristicile calitative ale situaţiilor financiare

Prin caracteristici calitative înţelegem acele atribute care determină utilitatea informaţiilor oferite de
situaţiile financiare, cum sunt:

- inteligibilitatea- informaţiile să fie astfel prezentate încât să fie uşor înţelese de utilizatori;

- relevanţa – informaţiile trebuie să fie utile, adică să influenţeze deciziile;

- credibilitatea – informaţia să nu conţină erori semnificative, adică să fie verosimilă, reprezentând

corect, raţional şi complet evenimente şi tranzacţii;

- comparabilitatea – are în vedere prelucrarea informaţiilor astfel încât să poată fi prezentate, alăturat,
în paralel ceea ce permite evidenţierea asemănărilor, uniformităţilor şi deosebirilor în timp şi spaţiu.
Pentru ca informaţiile din situaţiile financiare să fie relevante şi credibile trebuie îndeplinite unele
condiţii cum ar fi:

- informaţiile să fie oportune, adică obţinute în timp optim;

- beneficiile obţinute din cunoaşterea informaţiilor să fie mai mari decât costul obţinerii;

- să existe un echilibru ponderat între caracteristicile calitative ale situaţiilor financiare;

- să prezinte o imagine fidelă adică justă (reală) a poziţiei financiare performanţelor şi modificărilor
poziţiei financiare ale unei entităţi.

Structurile situaţiilor financiare

Structurile situaţiilor financiare descriu evenimentele, tranzacţiile şi rezultatele financiare grupate

conform caracteristicilor economice.

Structurile de evaluare a poziţiei financiare

Cuprind elementele reprezentative ale bilanţului, respectiv: activele, datoriile şi capitalurile proprii.

Activele – reprezintă resurse controlate de entităţi ca rezultat al unor evenimente trecute de la care se
aşteaptă generarea de beneficii economice viitoare pentru entitate.

Resursele constituie sursa de mijloace susceptibile de a fi valorificate într-o împrejurare dată iar
controlul se realizează prin intermediul drepturilor legale sau contractuale deţinute.
Evenimentele trecute sunt acele evenimente ce în mod normal determină obţinerea de active prin
cumpărare, producţie proprie sau alte surse ce preced o anumită dată.

Beneficiile economice viitoare reprezintă potenţialul unui activ de a contribui în mod direct sau indirect
la fluxul de numerar şi echivalente ale numerarului către entitate. Acest potenţial poate fi unul productiv
ca parte a activităţii de exploatare care se poate transforma în numerar sau echivalente de numerar sau
poate determina reducerea ieşirilor de numerar micşorând costurile.

Datoriile reprezintă obligaţii actuale ale entităţilor ce decurg din evenimente trecute, prin decontarea
cărora se aşteaptă să rezulte o ieşire de resurse ca încorporează beneficii economice.

Obligaţia actuală reprezintă un angajament sau o responsabilitate de a acţiona într-un anumit fel pentru
stingerea unei datorii.

Capitalurile proprii, reprezintă interesul rezidual (dreptul acţionarilor) în activele unei entităţi după
deducerea tuturor datoriilor sale (Cp (Activ net) = Active – Datorii). Suma cu care sunt înregistrate
capitalurile proprii în bilanţ depinde de evaluarea activelor şi datoriilor. Capitalurile proprii sunt
reprezentate prin: contribuţiile acţionarilor, rezultatele nedistribuite, rezervele, etc.

Structurile de evaluare a performanţelor entităţilor

Performanţa entităţilor reflectă capacitatea de a genera fluxuri viitoare de numerar prin utilizarea
resurselor existente precum şi gradul de eficienţă în utilizarea de noi resurse.

Generarea de fluxuri de numerar conduce la înregistrarea de venituri iar utilizarea resurselor presupune
evidenţierea de cheltuieli ale perioadei. În consecinţă veniturile şi cheltuielile reprezintă structurile de
bază ale performanţelor entităţilor.
Veniturile constituie creşteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub
formă de intrări sau creşteri ale activelor sau descreşteri ale datoriilor care se concretizează în creşteri
ale capitalurilor proprii altele decât cele rezultate din contribuţii ale acţionarilor. Sunt reprezentate prin:

- sume sau valori încasate sau de încasat (creanţe);

- producţia realizată şi stocată;

- producţia de imobilizări;

- vânzări de active;

- anulări de provizioane şi ajustări;

- alte avantaje legale sau contractuale de care va beneficia entitatea.

Cheltuielile reprezintă diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile
sub formă de ieşiri sau scăderi ale valorii activelor sau creşteri ale datoriilor care se concretizează în
reduceri ale capitalurilor proprii altele decât cele rezultate din distribuirea acestora către acţionari.

Cheltuielile reprezintă angajamente, consumuri, valori plătite sau de plătit (datorii) pentru:

- consumuri de stocuri, lucrări, servicii;

- cheltuieli cu personalul;

- ajustări, deprecieri şi pierderi de valoare ale activelor;

- alte reduceri ale beneficiilor economice ale entităţilor.

Sunt considerate de asemenea elemente ale performanţei entităţilor:

- câştigurile care corespund definiţiei veniturilor;

- pierderile care corespund definiţiei cheltuielilor.

Reevaluarea sau ajustarea valorii activelor şi datoriilor sunt incluse capitaluri proprii ca ajustări pentru
menţinerea capitalului sau ca rezerve din reevaluare.

Recunoaşterea structurilor din situaţiile financiare

Recunoaşterea este procesul încorporării în bilanţ sau în contul de profit şi pierderi a unui element care
îndeplineşte criteriile de recunoaştere stabilite. Recunoaşterea implică descrierea în cuvinte a
respectivului element şi asocierea unei anumite sume care va influenţa structurile bilanţului sau a
contului de profit şi pierdere.

Conform „Cadrului general” pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare, un element care
corespunde definiţiei unei structuri a situaţiei financiare trebuie recunoscut în cazul în care:

- este probabil ca orice beneficiu economic viitor asociat elementului să intre sau să iasă în sau din
entitate;

- elementul are un cost sau o valoare care poate fi evaluată în mod credibil.
Probabilitatea în ceea ce priveşte criteriile de recunoaştere se referă la gradul de incertitudine cu privire
la beneficiile economice asociate unui element care vor intra sau vor ieşi din entitate. Incertitudinea este
impusă de mediul de afaceri în care îşi desfăşoară activitatea entitatea întrucât se au în vedere
informaţiile disponibile la un moment dat, dar care nu sunt certe.

Credibilitatea evaluării presupune folosirea unor estimări rezonabile şi verosimile fără erori
semnificative, nepărtinitoare şi fără a fi subiective, adică să reprezinte corect evenimentele şi
tranzacţiile. Dacă nu se poate realiza o estimare rezonabilă elementul nu va fi recunoscut în bilanţ şi
contul de profit şi pierderi, existând posibilitatea prezentări în note, materiale explicative sau tabele
suplimentare.

Recunoaşterea structurilor situaţiilor financiare se face astfel:

a) Recunoaşterea activelor în bilanţ

Are la bază următoarele criterii:

- este probabilă realizarea unui beneficiu economic viitor de către entitate;

- are un cost sau o valoare care poate fi evaluat(ă) în mod credibil.

b) Recunoaşterea datoriilor în bilanţ

Are la bază următoarele criterii:

- este probabil ca o ieşire de resurse încorporând beneficii economice, va rezulta din decontarea unei
obligaţii prezente;

- valoarea la care se va realiza decontarea poate fi evaluată în mod credibil.

c) Recunoaşterea veniturilor în contul de profit şi pierderi

Are la bază următoarele criterii:

- a avut loc o creştere a beneficiilor economice viitoare aferente creşterii unui activ sau diminuării unei
datorii;

- creşterile şi diminuările pot fi evaluate în mod credibil.

d) Recunoaşterea cheltuielilor în contul de profit şi pierderi

Are la bază următoarele criterii:

- a avut loc o reducere a beneficiilor economice viitoare aferente diminuării unui activ sau creşterea unei
datorii;

- diminuările şi creşterile pot fi evaluate credibil.

Atunci când se aşteaptă să se obţină beneficii economice în decursul mai multor perioade contabile şi
când asocierea acestora cu veniturile poate fi determinată doar vag sau indirect, cheltuielile sunt
recunoscute pe baza unei proceduri de repartizare sistematică şi raţională.

Evaluarea structurilor situaţiilor financiare

Prin evaluare înţelegem procedeul de determinare a valorilor monetare la care structurile situaţiilor
financiare vor fi recunoscute în bilanţ şi contul de profit şi pierderi. Determinarea valorilor monetare
presupune alegerea unor baze de evaluare cum ar fi:
Costul istoric

- activele sunt înregistrate la suma în numerar sau echivalente de numerar plătită în momentul
cumpărării lor sau la valoarea justă a sumei plătite în momentul achiziţiei;

- datoriile sunt înregistrate la valoarea echivalentelor obţinute în schimbul obligaţiei sau la valoarea ce
se aşteaptă să fie plătită pentru stingerea datoriilor în cursul normal al activităţii.

Costul curent

- activele sunt înregistrate la suma în numerar sau echivalente de numerar care ar trebui plătită dacă
acelaşi activ sau unul asemănător ar fi achiziţionat în prezent;

- datoriile sunt înregistrate la valoarea neactualizată a numerarului sau echivalentelor de numerar

necesară pentru a deconta în prezent obligaţia.

Valoarea realizabilă (de decontare)

- activele sunt înregistrate la suma în numerar sau echivalente de numerar care poate fi obţinută în
prezent prin vânzarea normală a acestora;

- datoriile sunt înregistrate la valoarea neactualizată în numerar sau echivalente de numerar care
trebuie plătită pentru a achita datoriile în cursul normal al activităţii.

Valoarea actualizată
- activele sunt înregistrate la valoarea actualizată a viitoarelor intrări de numerar, care urmează a fi
generate în derularea normală a activităţii;

- datoriile sunt înregistrate la valoarea actualizată a viitoarelor ieşiri de numerar care se aşteaptă să fie
necesare pentru a deconta datoriile în cursul normal al activităţii.

Cea mai frecvent utilizată bază de evaluare o reprezintă costul istoric.

Conţinutul conceptelor de capital şi menţinere a capitalului

Cu ocazia elaborării situaţiilor financiare se folosesc două concepte specifice cu privire la capital*):

- conceptul financiar;

- conceptul fizic.

Conform conceptului financiar, cum ar fi cel al banilor investiţi sau al puterii de cumpărare investite,
capitalul este sinonim cu activele nete sau capitalurile proprii ale entităţii.

Conform conceptului fizic, cum ar fi capacitatea de exploatare, capitalul reprezintă capacitatea de

producţie a entităţii exprimată de exemplu în unităţi de producţie pe zi.

Conform conceptului de menţinere a capitalului financiar, profitul se obţine doar dacă valoarea
financiară sau monetară a activelor nete la sfârşitul perioadei este mai mare decât valoarea financiară a
activelor nete la începutul perioadei, după excluderea oricăror distribuire către acţionari şi a oricăror
contribuţii din partea proprietarilor în timpul exerciţiului.

Conform conceptului de menţinere a capitalului fizic, profitul se obţine doar atunci când capacitatea
fizică productivă a entităţii la sfârşitul perioadei depăşeşte capacitatea fizică productivă de la începutul
perioadei, după ce s-a exclus orice distribuire către proprietari şi orice contribuţie din partea
proprietarilor în timpul exerciţiului.

În timp ce menţinerea capitalului financiar nu necesită folosirea unei anumite baze de evaluare,
menţinerea capitalului fizic necesită adoptarea costului curent ca bază de evaluare.

Principala diferenţă între cele două concepte referitoare la menţinerea capitalului este dată de
tratamentul efectelor variaţiei preţurilor activelor şi datoriilor entităţii. Generic putem spune că o
entitate şi-a menţinut capitalul dacă la sfârşitul perioadei are un capital egal cu cel de la începutul
perioadei. Orice valoare în plus faţă de cea necesară pentru a menţine capitalului la nivelul de la
începutul perioadei este considerat profit.

Conform conceptului de menţinere a capitalului financiar unde capitalul este definit în termenii unităţii
monetare nominale profitul reprezintă creşterea capitalului monetar nominal de-a lungul perioadei.
Astfel creşterile de preţuri ale activelor în cursul perioadei cunoscute sub denumirea de câştiguri din
deţinerea de active reprezintă profit.

Atunci când conceptul de menţinere a capitalului financiar este definit în termenii unităţilor de putere
constantă de cumpărare profitul reprezintă creşterea

puterii de cumpărare determinată în cursul perioadei. Astfel doar acea parte a creşterii preţurilor
activelor care depăşeşte creşterea nivelului general al preţurilor este considerată profit. Restul creşterii
reprezintă o ajustare pentru menţinerea capitalului şi ca atare reprezintă o parte a capitalurilor proprii.

Conform conceptului de menţinere a capitalului fizic unde capitalul este definit în termenii capacităţii
fizice de producţie, profitul reprezintă creşterea acestui capital în cursul perioadei. Toate modificările de
preţuri care afectează activele şi datoriile entităţii sunt privite ca modificări în măsurarea capacităţii
productive fizice a acesteia; astfel ele sunt tratate ca ajustări de menţinere a capitalului care afectează
capitalurile proprii şi nu profitul.