Master 2009

Prof.dr.ing. Cătălin Daniel Gălăţanu

Evaluarea stării funcţionale

a sistemelor de instalaţii
aferente clădirilor

Starea funcţională a sistemelor de instalaţii implică identificarea tuturor

elementelor constructive, urmată imediat de evaluarea calitativă asupra
parametrilor realizaţi. Datorită uzurii morale foarte rapide a sistemelor de instalaţii,
acestea au o evoluţie foarte rapidă, astfel încât orice disfuncţionalitate sau
ineficienţă se transmite în cerinţa de a înlocui (respectiv moderniza) respectivele
sisteme. In mod evident, efectul asupra valorii de piaţă poate varia de la valoarea
nominală la zero, sau chiar sub zero (dacă se consideră că modernizarea unui
sistem de instalaţii implică unele cheltuieli semnificative cu demontarea şi
refuncţionalizarea altor instalaţii). Aceste decizii aparţin specialistului evaluator, iar
în detaliile metodologice prezentate mai jos subliniază rolul său deosebit de
important.

1. VERIFICAREA INSTALAŢIILOR CLĂDIRII

Verificarea instalaţiilor clădirii se efectuează în etapa investigării

preliminare a clădirii. In urma acestei activităţi se întocmeşte o fişă care va
cuprinde principalele elemente necesare estimării nivelului de confort realizat,
precum şi a consumurilor energetice ale instalaţiilor clădirii (încălzire, ventilare,
apă caldă menajeră, electrice). Verificarea instalaţiilor presupune următoarele
activităţi:
 Analiza documentaţiei care a stat la baza execuţiei instalaţiilor (Cartea
construcţiei, incluzând proiectul tehnic cu planurile şi schemele
instalaţiilor, specificaţiile tehnice ale utilajelor şi echipamentelor,
breviare de calcul, instrucţiuni de folosire, etc.). Pe această bază se pot
determina performanţele energetice ale instalaţiilor “în condiţii de
proiect”; totodată, prin inspectarea instalaţiilor clădirii se pot stabili care
 sunt modificările apărute în instalaţii (faţă de proiect) şi cum afectează
acestea consumurile energetice ale instalaţiilor şi condiţiile de confort
 Analiza documentaţiilor pe baza cărora se realizează exploatarea şi
întreţinerea instalaţiilor: instrucţiuni de funcţionare, programul de
întreţinere şi revizii, fişe de urmărire a funcţionării utilajelor etc.
 Cunoaşterea datelor privind ocuparea clădirii (număr de ocupanţi pe
perioade, durate de neocupare sau de ocupare redusă etc.)
 Analiza facturilor pentru: consumul de energie (energie termică, energie
electrică), consumul de combustibil, consumul de apă
 Vizitarea clădirii şi inspectarea instalaţiilor. Prin aceasta se face o trecere
în revistă a instalaţiilor, în ansamblul lor cât şi pe elemente componente,
efectuându-se o analiză vizuală a stării instalaţiilor. Cu această ocazie se
urmăreşte stabilirea caracteristicilor funcţionale şi constructive ale
echipamentelor, evidenţiindu-se aspectele care au implicaţii energetice.
In această etapă se pot face măsurători ale unor parametri ce
caracterizează funcţionarea şi starea instalaţiilor: temperaturi, debite
volumice sau masice, debite de căldură, consumuri de energie, puteri,
randamente, mărimi geometrice caracteristice pentru elementele clădirii
şi instalaţiilor etc.
 Ancheta sociologică în rândul utilizatorilor, pentru cunoaşterea
“comportamentului energetic” al acestora.
In cele urmează, se detaliază pentru fiecare categorie de instalaţii, verificările
necesare a fi făcute în cadrul inspectării instalaţiilor clădirii, verificări
semnificative pentru evaluarea performanţelor calităţii microclimatului interior
corelate cu consumurile energetice ale clădirii. Implicit, se pot deteminarea
pierderilor şi consumurilor de energie inutile.

1.1. Verificarea instalaţiilor de încălzire

1.1.1. Operaţiuni de control la instalaţiile de încălzire centrală:
 verificarea conductelor şi armăturilor pentru identificarea eventualelor
scurgeri de agent termic
 verificarea existenţei izolaţiei termice pe conductele de distribuţie
amplasate în spaţii neîncălzite (subsoluri, canale termice etc) , precum şi la
aparatele termice
 evaluarea stării izolaţiei termice (umedă, deteriorată, de grosime
insuficientă)
 depistarea situaţiilor de blocare a circulaţiei apei în conducte datorită
montajului necorespunzător (“saci de aer”), şi obturării conductei
(impurităţi, depuneri de piatră, elemente de etanşare sau bavuri la
îmbinările executate necorespunzător)
 constatarea existenţei unor obstacole care împiedică cedarea de căldură a
corpurilor de încălzire către încăpere (mascări, ecranări, obturări ale
circulaţiei aerului etc.)
 depistare a radiatoarelor reci la care circulaţia agentului termic este blocată
(înfundare cu depuneri de mâl, obturarea conductei de racord şi a
robinetului de reglaj, prezenţa aerului în corpul de încălzire)
 cunoaştere a periodicităţii cu care s-au efectuat operaţiunile de spălare
chimică a radiatoarelor şi instalaţiei
 verificarea temperaturii corpurilor de încălzire, urmărind uniformitatea
temperaturii la corpuri diferite şi pe suprafaţa aceluiaşi corp
 verificarea existenţei la corpurile de încălzire a robinetelor de reglaj şi a
funcţionalităţii acestora
 verificarea existenţei la corpurile de încălzire a robinetelor de reglaj cu
termostat; constatarea funcţionalităţii acestora şi identificarea temperaturii
la care au fost setate
 verificarea existenţei aparaturii de măsură şi control pentru cunoaşterea
parametrilor instalaţiei (termometre, manometre, debitmetre)
 verificarea existenţei instalaţiei de automatizare (la sursa termică şi/sau la
consumator) pentru reglarea furnizării căldurii în acord cu cerinţele
consumatorilor de căldură
 verificarea echilibrării hidraulice (şi termice) a ramurilor instalaţiei de
încălzire; constatarea existenţei organelor de reglaj pentru echilibrare
(ştuţuri cu prize de presiune, teuri de reglaj, dispozitive de reglaj şi
echilibrare, etc.)
 verificarea tirajului coşului de fum al centralei termice
 verificarea randamentului energetic al cazanelor (randamentul la condiţii
nominale şi la sarcina redusă) şi stabilirea puterii termice a cazanelor;
semnale care indică funcţionarea cazanului cu randament scăzut: fum intens
la coş, depuneri de funingine pe canalele de fum, temperatura ridicată la
coş, neetanşeitate şi infiltraţii de aer rece prin mantaua cazanului,
nepreîncălzirea aerului de ardere, termoizolarea cazanului
necorespunzătoare, zidăria refractară din focar deteriorată, funcţionare în
cicluri scurte a arzătoarelor automatizate (porniri-opriri dese)
 constatarea stării de curăţenie a injectoarelor cazanelor (pot fi duze murdare
sau înfundate)
 constatarea unei circulaţii “parazite” a apei prin cazanele oprite din bateria
de cazane
 verificarea existenţei unui sistem de tratare a apei de adaus din instalaţia de
încălzire (staţie de dedurizare, dispozitive cu magneţi permanenţi, etc.)
 verificarea pompelor de circulaţie: caracteristicile punctului de funcţionare
(debit-presiune), randament, nivel de zgomot, etanşeitate
 verificarea gradului de colmatare a separatoarelor de impurităţi şi a
separatoarelor de nămol, prin cunoaşterea pierderii de presiune în aparat
  verificarea existenţei contoarelor de energie termică (la sursă - pe ramuri şi
la consumatori)

1.1.2. Operaţiuni de control la instalaţiile de încălzire locală cu sobe:

 verificarea stării de curăţenie a sobei (depuneri de funingine, cenuşă, etc.)
 verificarea instalaţiei de alimentare cu combustibil lichid sau gazos a sobei
(funcţionalitate şi siguranţă)
 verificarea existenţei dispozitivelor de reglaj a arderii
 verificarea existenţei la capătul coşului de fum a unui dispozitiv care să
favorizeze tirajul şi să împiedice întoarcerea fumului în coş, tip “cocoş de
vânt”
 verificarea existenţei elementelor de obturare a tirajului pe perioada de
nefuncţionare
 verificarea etanşeităţii canalelor de gaze de ardere (pentru evitarea
pătrunderii de aer fals)
 verificarea înălţimii coşului de fum
 evaluarea randamentului de funcţionare al sobei
 verificarea existenţei unui program periodic de întreţinere a sobei

1.2. Verificarea instalaţiilor de ventilare şi climatizare

1.2.1. Operaţiuni de control la instalaţiile de ventilare:
 verificarea prizei de aer proaspăt: să nu aibe rezistenţe aeraulice mari în
funcţionare (obturări ale curentului de aer, jaluzele blocate); existenţa
organelor de reglaj; închiderea prizei de aer pe timpul nefuncţionării
instalaţiei
 depistarea situaţiilor de funcţionare a instalaţiei de ventilare cu exces de aer
proaspăt
 posibilitatea funcţionării instalaţiei de ventilare în regim mixt: cu
introducerea mecanică şi evacuare naturală sau evacuare mecanică şi
introducere naturală, prin depresiune
 verificarea filtrului de praf de pe canalul de aer proaspăt: gradul de
colmatare, necesitatea înlocuirii filtrului
 verificarea camerei de amestec a aerului: funcţionalitatea organelor de
reglare (jaluzele) de pe canalul de aer recirculat şi de pe canalul de aer
proaspăt; posiblitatea funcţionării şi numai în regim de recirculare
 verificarea existenţei recuperatoarelor de căldură din aerul evacuat
 verificarea funcţionării instalaţiei de ventilare în regim normal de
suprapresiune, pentru a se împiedica infiltraţiile exterioare de aer rece, iarna
şi de aer cald, vara
 verificarea etanşeităţii canalelor de aer şi existenţa pierderilor de aer prin
neetanşeităţi
 controlul termoizolaţiei canalelor de aer
  evidenţierea situaţiilor în care circulaţia de aer pe canale este împiedicată
(obstacole în curentul de aer, clapete şi şubăre care nu sunt în poziţia
“complet deschis” etc.)
 verificarea gurilor de aer, de refulare şi de aspiraţie: gradul de murdărire, să
funcţioneze în poziţia deschis cu pierdere de sarcină minime; să existe o
corelare în funcţionare între gurile de refulare şi cele de aspiraţie
 controlul concordanţei debitelor de aer introduse şi evacuate din încăperi cu
cele prevăzute în proiect; verificarea echilibrării aeraulice a instalaţiei de
ventilare
 verificarea funcţionării ventilatoarelor: sensul corect de rotaţie a rotorului;
modul de rotire al rotorului (echilibrare, funcţionare fără frecări, jocuri,
zgomote şi trepidaţii anormale); gradul de încălzire al lagărelor şi
rulmenţilor; gradul de întindere al curelelor de acţionare
 determinarea parametrilor de funcţionare ai ventilatoarelor: debit, presiune,
turaţie, putere absorbită, randament
 verificarea existenţei posibilităţii de funcţionare a ventilatoarelor cu debite
variabile (în trepte sau continuu)
 constatarea modalităţilor de reglare a debitului ventilatoarelor: şibăr (pe
aspiraţie sau refulare), rame cu jaluzele, variatoare de turaţie etc.
 verificarea bateriilor de încălzire a aerului: gradul de murdărire a
aripioarelor, existenţa aripioarelor deformate care determină pierderi de
sarcină suplimentare pe partea de aer
 verificarea existenţei posibilităţii de ocolire a bateriei de încălzire, by-pass
pe partea de aer, pentru perioadele în care nu este necesară încălzirea
 verificarea termoizolaţiei bateriei de încălzire a aerului
 determinarea puterii termice a bateriei de încălzire
verificarea existenţei elementelor de monitorizare a parametrilor instalaţiei (AMC)
şi a sistemelor de automatizare a funcţionării instalaţiei de ventilare

1.2.2. Operaţiuni de control la instalaţiile de climatizare

Instalaţiile de climatizare a aerului înglobează o instalaţie de ventilare, a cărei

verificare se realizează ca mai sus. In plus faţă de acestea, se efectuează
următoarele operaţiuni de control:
 verificare a setării termostatelor din încăperi (temperatura, umiditate) şi
stabilirea concordanţei cu condiţiile necesare în realitate (sezon, regim zi-
noapte, perioade de neocupare etc.)
 verificarea bateriilor de răcire a aerului: gradul de murdărire al aripioarelor,
starea lamelelor (să nu fie turtite, strâmbe), evacuarea normală a
condensatului
 verificarea termoizolaţiei baterii de răcire a aerului
 determinarea puterii frigorifice a bateriei de răcire
 verificare a camerelor de umidificare: etanşeitatea camerei pe partea
aeraulică şi pe partea hidraulică; funcţionalitatea duzelor de pulverizare;
 prezenţa separatorelor de stropi la intrarea şi ieşirea aerului din cameră;
modul de asigurare a nivelului minim şi maxim a apei din bazin; existenţa
elementelor de automatizare
 determinarea eficienţei camerei de umidificare
 verificarea dispozitivelor de umidificare a aerului cu abur: eficienţa
umidificării, automatizarea procesului
 verificarea funcţionării ventiloconvectoarelor şi a unităţilor interioare tip
split: setarea corespunzătoare a termostatelor; funcţionarea ventilatorului
pe trepte de debit; starea de curăţenie a aripioarelor bateriilor de
încălzire/răcire; gradul de colmatare a filtrului de aer; evacuarea normală a
condensatului; nivelul de zgomot
 verificarea stării termoizolaţiei conductelor de agent frigorific: la aparatele
de climatizare tip split, la chiller etc.
 verificarea agregatelor de răcire a apei (chiller, turn de răcire):
automatizarea funcţionării; consum de energie; posibilitatea funcţionării la
sarcini parţiale; optimizarea temperaturilor de condensare şi de vaporizare;
circulaţia liberă a aerului la suprafeţele de schimb de căldură
 verificarea pompelor de circulaţie apă răcită: parametri de funcţionare
(debit-presiune), randament, nivel de zgomot

1.3. Verificarea instalaţiilor sanitare

Operaţiuni de control la instalaţiile sanitare:

 verificarea conductelor şi robintelelor din reţeaua de distribuţie a apei

pentru identificarea pierderilor de apă
 verificarea armăturilor de serviciu (robinete sau baterii) ale obiectelor
sanitare pentru a constata: existenţa curgerii apei la poziţia închis a
armăturii sanitare; modul de reglare a debitului de consum; obţinerea
amestecului de apă rece - apă caldă la bateriile amestecătoare
 constatarea existenţei la armăturile sanitare a unor dispozitive pentru
reducerea debitului de consum, tip “dispersor” sau perlator”
 verificarea existenţei izolaţiei termice la conductele de apă caldă menajeră,
precum şi la boilere, schimbătoare de căldură şi rezervoare de acumulare a
apei calde de consum
 evaluarea stării izolaţiei termice la instalaţia de apă caldă (umedă,
deteriorată, de grosime insuficientă)
 verificarea existenţei aparaturii de măsură şi control pentru cunoaşterea
parametrilor instalaţiei (termometre pe apă rece şi apă caldă, manometre)
 verificarea existenţei apometrelor pentru apă rece şi a contoarelor de
energie termică pentru apă caldă pe branşamentul clădirii şi la nivelul
consumatorilor individuali
 verificarea existenţei sistemului de recirculare a apei calde menajere
 constatarea existenţei unor programe restrictive de furnizare a apei reci şi a
apei calde menajere
  verificarea sistemului de preparare a apei calde menajere: randamentul
sursei termice; (in)existenţa acumulării de apă caldă; temperatura de
preparare a apei calde; reglarea automată al temperaturii apei calde
 verificarea pompelor şi sistemelor de ridicare a presiunii apei: starea
pompelor şi a instalaţiei de hidrofor, parametrii de funcţionare ai pompelor
(debit-presiune), randamentul, etanşeitatea, nivelul de zgomot;
automatizarea regimului de funcţionare; modul de asigurare a debitelor în
perioadele cu consum redus

1.4. Verificarea instalaţiilor electrice

Operaţiuni de control la instalaţiile electrice:

 constatarea tipului surselor de lumină (lămpi) ale instalaţiei de iluminat din

încăperi; consecinţe asupra confortului vizual şi consumului energetic
 verificarea nivelului de iluminare realizat în încăperi, comparare cu nivelul
de iluminare necesar
 constatarea existenţei aparatelor (corpurilor) de iluminat cu lămpi arse
 constatarea stării de murdărire (cu praf) a aparatelor (corpurilor) de iluminat
şi a suprafeţelor reflectante (tavan, pereţi)
 existenţa unui program de înlocuire a lămpilor (în special la clădirile
publice)
 verificarea poziţiei în încăpere şi a numărului de întrerupătoare şi
comutatoare, în scopul aprecierii posiblităţii de sectorizare a iluminatului
 constatarea (in)existenţei înterupătoarelor cu variator care permit reglarea
fluxului luminos (acolo unde este cazul)
 constatarea (in)existenţei sistemelor automate de comandă a iluminatului cu
senzori de prezenţă sau cu senzori acţionaţi de lumina naturală
 constatarea (in)existenţei automatelor pentru întreruperea iluminatului în
spaţii cu ocupare pasageră (casa scărilor, coridoare, etc.)
 verificarea existenţei sistemelor de iluminat local
 verificarea existenţei senzorilor de lumină (crepusculari) pentru acţionarea
iluminatului exterior
 constatarea existenţei unui iluminat decorativ/artistic excesiv şi neoptimizat
ca durată de funcţionare
 verificarea dimensionării secţiunii conductoarelor electrice, în vederea
asigurării unor pierderi minime de tensiune
 inventarierea aparatelor electrocasnice şi de birotică existente; cunoaşterea
puterii absorbite; constatarea existenţei termostatelor care limitează duratele
de funcţionare
 identificarea cazurilor de încălzire cu radiatoare electrice
 identificarea cazurilor de utilizare a maşinilor de gătit electrice
 verificarea consumurilor energetice ale receptoarelor electrice de forţă
(motoare); posibilitatea funcţionării automate; motoare cu turaţie variabilă
  verificarea existenţei unor dispozitive de acţionare la pornire a motoarelor
în concordanţă cu puterea motoarelor
 verificarea înregistrărilor contoarelor: contorizarea consumului de energie
activă şi de energie reactivă; tarife diferenţiate noapte-zi etc.
 verificarea existenţei unor situaţii de plată a penalităţilor pentru energia
reactivă
 constatarea existenţei bateriilor de condensatoare, montate în paralel cu
consumatorii, pentru îmbunătăţirea factorului de putere
 verificarea existenţei aparaturii de măsură şi control pentru cunoaşterea
mărimilor electrice care caracterizează funcţionarea instalaţiei electrice
 controlul existenţei sistemelor de automatizare a funcţionării instalaţiilor de
încălzire, ventilare-climatizare şi sanitară, în vederea evitării consumurilor
inutile de energie electrică cauzate de aceste instalaţii

1.5. Concluzii
Evaluarea stării funcţionale a instalaţiilor într-o clădire existentă constă în
determinarea caracteristicilor termotehnice şi funcţionale reale ale sistemului
clădire - instalaţie, în scopul caracterizării din punct de vedere energetic a
clădirilor. Se dispune astfel de posibilitatea simulării comportamentului clădirii în
condiţii reale de exploatare, determinarea eficienţei energetice a clădirii şi
instalaţiei aferente acesteia, respectiv cuantificarea gradului de utilizare a căldurii
sau a altor utilităţi. In cazul unor instalaţii a căror vector principal nu este energia ci
siguranţa în exploatare (alarmare antiefracţie, semnalizare şi alarmare la incendiu,
stingere incendii, sisteme de control al accesului, sisteme de voce-date etc), se vor
efectua evaluări similare, adaptate corespunzător evoluţiei în domeniu.
Evaluarea stării funcţional va sta şi la baza evaluării soluţiilor tehnice de
modernizare energetică a construcţiei şi instalaţiilor.
Aceste acţiuni se efectuează la cererea proprietarilor, administratorilor
fondurilor locative sau a asociaţiilor de proprietari / locatari. De aceea, toate
acţiunile de evaluare presupun concursul şi colaborarea proprietrilor/utilizatorilor,
acţiunea de evaluare fiind în interesul general.
Evaluarea stării funcţionale a instalaţiilor unei clădiri existente vizează în
principal:
 investigarea preliminară a clădirii şi a instalaţiilor aferente;
 determinarea performanţelor energetice ale construcţiei şi ale instalaţiilor
aferente acesteia, precum şi a consumului anual normal de căldură al
clădirii pentru încălzirea spaţiilor şi prepararea apei calde de consum;
 determinarea nivelului de asigurare a utilităţilor altele decât energetice
(siguranţă în funcţionare, comunicaţii).

Evaluarea stării funcţionale a instalaţiilor urmăreşte punctele

principale ale unui audit energetic (vezi “Normativului pentru realizarea
auditului energetic al clădirilor existente şi al instalaţiilor de încălzire şi preparare a
apei calde de consum aferente acestora”, indicativ: NP 047-2000).
2. COLECTAREA DATELOR

Evaluarea stării funcţionale a instalaţiilor este o activitate inginerească care

presupune o analiză cantitativă a principalilor parametri tehnologici. Această
abordare va avea un puternic aspect subiectiv, bazat pe experienţa şi dotarea
materială (cu AMC-uri) a fiecărui evaluator. Câteva puncte comune se vor regăsi,
totuşi, în fiecare metodă. Aceste precizări se vor regăsi aici.

2.1. Planuri, materiale şi consumuri de energie contorizate

Durata evaluării stării funcţionale a instalaţiilor trebuie să fie în general
scurtă. În scopul obţinerii unor rezultate valabile, este necesară o bună
colaborare cu personalul tehnic al clădirii şi utilizatorii acesteia. Evaluarea va fi
facilitată dacă există următoarele informaţii:
 Desene arhitecturale ale clădirii (pardoseli, faţade şi secţiuni prin clădire)
însoţite de date privind materialele utilizate şi de grosimile zidurilor şi
tencuielii.
 Caracteristici tehnice principale ale sistemelor energetice (cazane,
compresoare, aparate electrice, iluminat etc.)
 Informaţii (şi schiţe dacă este posibil) despre sistemele de alimentare cu
abur, apă fierbinte, apă caldă (dacă există).
 Informaţii (şi schiţe dacă este posibil) despre sistemele de încălzire şi
ventilare.
 Baze de date conţinând consumurile energetice în ultimele luni (ani) etc.

Modul de funcţionare reală a clădirii rezultă în special prin efctuarea unor

măsurători, precum :
o Verificarea parametrilor de confort termic : temperatura aerului şi a
pereţilor exteriori, umiditatea relativă, viteza aerului şi conţinutul în
poluanţi (CO2).
o Acolo unde alimentarea cu căldură nu este contorizată, un debitmetru
portabil şi termometre bine alese pot oferi informaţii despre consumurile
reale de energie termică.
o Dacă există cazane în exploatare se va verifica eficienţa arderii (în acest
scop se va prevedea un racord cu un ştuţ de diametru 10 mm pe traiectul
evacuării gazelor de ardere către coş).
o Analiza calităţii energiei electrice necesită un electrician care să conecteze
aparatura de măsură şi control la tabloul electric.
Se recomandă completarea de către personalul tehnic sau locatari a unui
chestionar sau fişă de evaluare funcţională. După decizia de a apela la un expert
(evaluator), chestionarul poate fi reluat, cu adăugarea de informaţii esenţiale despre
situaţia energetică existentă sugestii care să pregătească mai bine planul de lucru.
Un model de astfel de fişă chestionar este prezentat în Anexa .
Parcurgerea fişei de tip chestionar arată clar datele necesar a fi cunoscute. Se
atrage în mod deosebit atenţia asupra surselor şi consumurilor de energie. Dacă
clădirea are consumurile energetice contorizate, se recomandă completarea unor
tabele centralizatoare de tipul celor prezentat mai jos. Marea majoritate a clădirilor
sunt dotate cu contoare de energie electrică. Mai mult, clădirile multi-familiale pot
avea contoare individuale pe apartamente dar şi contoare pentru consumatorii
comuni (ascensoare, iluminatul coridoarelor). Contoarele de gaze, de apă şi de
energie termică (în cazul în care aceasta este livrată prin termoficare) au devenit şi
ele destul de frecvente în dotarea clădirilor, de cele mai multe ori la intervenţia
utilizatorilor. Cantităţile de energie contorizate se pot obţine cu uşurinţă pe baza
facturilor. Atenţie trebuie acordată separării corecte pe luni a consumurilor,
cunoscut fiind faptul că facturarea se face de multe ori pe perioade de timp inegale.
Cunoaşterea consumurilor pentru mai mulţi ani permite evitarea concluziilor
eronate induse de perioade cu condiţii climatice sau de funcţionare a clădirii
atipice. Pe de altă parte, aducerea la un numitor comun a tuturor unitaţilor de
măsură uzuale în exprimarea diverselor tipuri de energie permite compararea şi
însumarea acestora. Informaţiile legate de tarife permit explicarea opţiunilor
utilizatorilor pentru anumite consumuri suplimentare de energie.

Consumul de electricitate al clădirii

Tarif: ………[lei/kWh]

kWh Ian. Feb. Mar. Apr. Mai Iunie Iulie Aug. Sept. Oct. Noi. Dec. Tot

2009

2008

2007

Consumul de gaz natural

♦
Putere calorifică inferioară = 8500 kcal/m3 = 9.88 kWh/m3
Tarif : ………[lei/m3] / ………….[lei/kWh]
kWh Ian. Feb. Mar. Apr. Mai Iunie Iulie Aug. Sept. Oct. Noi. Dec. Tot

¨
valorea corespunde cazului în care apa din gazele de ardere evacuate este în stare de
vapori
2009

2008

2007

Consumul de căldură de termoficare pentru încălzire

Tarif: ………[lei/Gcal] / ………..[lei/kWh]; 1 Gcal = 1162.5 kWh
Gcal Ian. Feb. Mar. Apr. Mai Iunie Iulie Aug. Sept. Oct. Noi. Dec Total

2009

2008

2007

Consumul de căldură de termoficare pentru apă caldă de consum

Tarif: ………[lei/Gcal] / ………..[lei/kWh]; 1 Gcal = 1162.5 kWh

Gcal Ian. Feb. Mar. Apr. Mai Iunie Iulie Aug. Sept. Oct. Noi. Dec. Total

2009

2008

2007

2.2. Metode de măsurare a parametrilor funcţionali

Măsurarea parametrilor funcţionali pentru sistemele de instalaţii este o

operaţiune foarte importantă atât prin amploarea cu care trebuie realizată, cât şi
prin aspectele tehnice deosebit de importante pe care le poate pune în evidenţă.
Pentru determinarea nivelului real de confort termic, a consumurilor reale de
apă şi energie, precum şi pentru constatarea performanţei instalaţiilor din dotare,
sunt necesare o serie de măsurători pentru parametrii funcţionali şi constructivi ai
clădirii analizate.

Aceşti parametri includ:

Temperaturi pentru: - apa rece şi apa caldă de consum
- apa din turul şi returul instalaţiei de încălzire
- aerul interior clădirii
- aerul exterior clădirii
Umiditate pentru - aerul interior clădirii, aerul evacuat / aspirat, aerul
recirculat
Viteza aerului - în încăperi şi pe conturul deschiderilor (uşi, ferestre), grile
şi tubulaturi de ventilaţie
Presiuni pentru: - gaze naturale utilizate, pentru agentul termic ( presiune
diferenţială tur – retur), presiune diferenţială interior /
exterior

Debite pentru - apa rece şi apa caldă de consum, înregistrări zilnice

- agentul termic (din instalaţia de încălzire)
- gazul natural folosit la prepararea hranei
- combustibilul utilizat pentru încălzire
Energie termică - pentru prepararea apei calde consum
- pentru încălzirea spaţiilor
Analiza gazelor de ardere
Randamentul cazanului din instalaţia de încălzire
Eficienţa instalaţiei de ventilare şi condiţionare a aerului
Numărul de schimburi de aer cu exteriorul clădirii
Defecte de izolare termică în anvelopa clădirii şi conductele de distribuţie a
agentului termic
Dimensiuni
- lungimi, lăţimi şi grosimi ale elementelor de construcţie
- lungimi şi diametre de ţevi, grosimi ale izolaţiilor termice a ţevilor
- dimensiuni de gabarit pentru echipamente şi aparate de instalaţii
Energia electrică - cantitate consumată, factor de putere.
Nivelul de iluminare – măsurat diferenţiat pe zone ale clădirii având utilizări
diferite
Numărul şi tipul măsurătorilor depind de nivelul de abordare a analizei
energetice (de la simple estimări până la cuantificări precise), precum şi de
aparatura de măsură avută la dispoziţie. În orice caz, aparatura de măsură trebuie să
fie în stare bună de funcţionare, iar categoria de aparate ce intră sub incidenţa
reglementărilor metrologice trebuie să aibă certificate de verificare metrologică
în vigoare la data efectuării încercării.
Orice metodă de măsurare implică inerent apariţia unui număr de erori.
Pentru a le putea diminua, se recomandă repetarea măsurărilor la intervale alese de
timp. Din seria valorilor citite sau înregistrate, se elimină valorile aberante; din
valorile rămase se calculează o valoare medie aritmetică care reprezintă rezultatul
măsurătorii.
 Important de reţinut că, dacă unii parametrii pot fi determinaţi prin
utilizarea unui singur instrument (de ex., temperatura se măsoară cu un
termometru), alţii necesită mai multe instrumente/metode (de ex., energia termică
necesită măsurarea unor temperaturi şi a unui debit). În cel de-al doilea caz, avem
de-a face cu proceduri de măsurare.
Lucrarea de faţă permite numai o scurtă trecere în revistă a metodelor şi
procedurilor de măsurare şi numai pentru anumite caracteristici. Pentru anumiţi
parametri, există instrumente şi aparate de măsură uşor de mânuit şi/sau citit:
higrometru pentru măsurarea umidităţii aerului, contor de energie electrică, contor
de apă, luxmetru pentru măsurarea nivelului de iluminare.
Conform ghidului GT-032-01 elaborat de INCERC, procedura generală de
efectuare a măsurătorilor implică următorii paşi:
Identificarea instalaţiei / echipamentului supus investigaţiei.
Alegerea locului de instalare a aparatelor de măsură.
Alegerea aparatelor de măsură şi pregătirea lor pentru încercări.
Instalarea / amplasarea aparatelor de măsură.
Efectuarea unor probe de măsurare pentru atingerea unui regim stabilizat de
funcţionare.
Efectuarea măsurătorilor propriu-zise. Culegerea de date.
Prelucrarea datelor (statistic, formule de calcul). Analiza propagării erorilor.
Prezentarea rezultatelor încercării (SR EN 45001).
 Tipul aparatelor folosite şi numărul seriei de construcţie
 Specificarea incertitudinii de măsurare a acestora (cf. indicaţiilor
producătorului).
 Specificarea datei şi metodei ultimei etalonări.
 Specificarea modului de instalare.
 Specificarea localizării senzorului de temperatură / debit
 Specificarea valorilor medii şi a abaterilor faţă de valoarea medie.
Rezultatele calculelor cu intervalul de incertitudine determinat prin
analiza propagării erorilor.

2.3. Măsurarea temperaturilor

Temperatura este o proprietate a corpurilor care depinde de starea de agitaţie
a particulelor microscopice componente (molecule, atomi). Datorită acestui fapt,
temperatura nu se poate măsura direct ci numai prin intermediul altor mărimi fizice
care variază direct proporţional cu energia cinetică microscopică prin efecte de
dilatare (lungimi de coloane capilare de lichid, presiuni de gaze), de variaţie a
rezistivităţii electrice (rezistenţe electrice, termistori), de producere a unei tensiuni
termo-electrice (termocuple) etc. În cazul clădirilor, temperatura se măsoară de
regulă cu termometre cu lichid, termocuple sau termorezistenţe. Atunci când se
alege un tip de termometru, este important să se verifice dacă domeniul de operare
(scala) a termometrului include intervalul de valori ce se aşteaptă a fi măsurate.
Dacă indicaţia termometrului este foarte aproape de una din extremităţile scalei
sale, atunci se recomandă utilizarea unui alt termometru.
Atunci când se măsoară temperaturi ale fluidelor aflate în curgere forţată
prin canale şi conducte, senzorul de temperatură trebuie astfel instalat încât să nu
perturbe curgerea fluidului şi/sau să genereze curgeri secundare deşi este esenţial să
se realizeze un contact termic bun între senzor şi fluid.
În cazul măsurării temperaturii aerului interior, este important ca senzorul să
fie suficient de departe de orice suprafaţă (perete exterior, element de încălzire)
care l-ar putea influenţa prin radiaţie, ca şi de orice deschidere prin care aerul
ventilat sau infiltrat ar induce efecte de convecţie forţată. Conform Ghidului GT
032/2001, termometrul se instaleză în acest caz în axul central al încăperii, la 0,75
m de pardoseală, iar senzorul de temperatură al aparatului se protejează contra
radiaţiei termice prin amplasarea lui într-un cilindru metalic.
Erorile asociate cu măsurarea temperaturii rezultă din faptul că termometrul
indică propria sa temperatură. Acestea sunt de mai multe tipuri şi ele includ:
Erori de precizie:
Imprecizia citirii
Variaţii temporale şi spaţiale în temperatura măsurată
Erori de abatere:
Erori de încălzire / răcire a punctului de contact (erori de conducţie,
radiaţie, curgere)
Efectul firelor de legătură şi al dispozitivelor de prindere (conexiuni
ne-izoterme, erori de sarcină
Îmbătrânirea materialelor după calibrare
Efectul câmpurilor magnetice, bucle de împământare (atunci când
semnalul de ieşire este o tensiune)
Inexactitatea cunoşterii stării joncţiunii de referinţă în cazul
termocuplelor
De exemplu, temperatura unui termometru amplasat în mediul ambiant exterior este
temperatura de echilibru care rezultă din energia radiantă de la soare (sau corpuri
învecinate), convecţia termică cu aerul ambiant şi conducţia termică prin elementele
de susţinere a termometrului.
Atunci când se dispune de aparate înregistratoare cu senzori de temperatură,
se pot măsura simultan mai multe temperaturi, la intervale de timp prestabilite.
Dinamica valorilor indică efecte de inerţie termică, precum şi performaţe de izolare
termică a pereţilor despărţitori.
2.4. Măsurarea presiunilor
Măsurările de presiune sunt necesare pentru determinarea pierderilor de
sarcină hidrodinamică la curgerea fluidelor prin instalaţii sau echipamente, sau la
stabilirea schimburilor de aer ale clădirii datorită diferenţelor de presiune dintre
aerul interior şi cel exterior. În alte situaţii, măsurarea presiunii permite prin
componenta sa dinamică determinarea vitezei de curgere a unui fluid.
Conform Legii lui Bernoulli, presiunea totală, ptot, a unui fluid aflat în curgere este
formată din
a) componenta statică p - datorată ciocnirilor micro-particulelor cu pereţii incintei
şi care se exercită egal în toate direcţiile,
b) componenta dinamică ρ V2/2- datorată vitezei de curgere şi care se exercită
numai pe direcţia perpendiculară pe curgere, şi
c) componenta gravitaţională ρ gz– datorată diferenţei de cotă faţă de cota „0” şi
care se exercită numai pe direcţie verticală
Unităţile de măsură fiind foarte variate şi aproape egal utilizate, se prezintă mai jos
împreună cu relaţiile de transformare.
1 Pa = 1 N/m2
1 bar = 105 Pa
1 torr = 1 mmHg* = 133,3 Pa
1 Atm = 760 mmHg = 1,0132 bar
1 mH2O = 0,0981 bar
1 at = 10 mH2O = 0,981 bar

Presiunea este o mărime pozitivă prin definiţie. Cel mai adesea, însă, se
măsoară diferenţe de presiune, iar acestea pot fi pozitive sau negative. Atunci când
se măsoară diferenţa dintre presiunea absolută a unui fluid şi presiunea atmosferică,
rezultatul se numeşte presiune manometrică sau relativă. Pentru a se preciza cănd
este vorba de presiunea reală a fluidului, se foloseşte expresia de presiune absolută.
Aparatele care măsoară presiunea atmosferică se numesc barometre şi sunt de
regulă aparate sofisticate şi scumpe. Mult mai ieftine şi fiabile sunt aparatele care
măsoară diferenţe, numite manometre (cînd dP>0 ) sau vacuummetre (cînd dP<0 ).
Pentru acestea din urmă, formula constructivă cea mai simplă este tubul sub formă
de U, ilustrat în figura alăturată. Din punctul de vedere al principiului de măsurare,
se mai deosebesc:
Aparate cu element elastic – elementul sensibil este un dispozitiv elastic ce se
deformează sub acţiunea variaţiei de presiune (ex.: tubul Bourdon)
Aparate cu piston – echilibrarea forţelor create pe de o parte de presiunea ce se
măsoară, iar pe de altă parte de greutăţi şi de pistonul din cilindru.
Aparate electrice – elementul sensibil este un dispozitiv electric bazat pe
transformarea variaţiilor de presiune în variaţii ale unei mărimi electrice (ex.:
efectul piezo-electric la unele cristale, precum cuarţul)
Manometrele se racordează la prize de măsurare a presiunii, practicate în
conducte. Prizele de presiune nu perturbă în general curgerea fluidelor; trebuie
evitate însă situaţiile în care la prize pot apare condensarea de vapori, bule de gaz
sau particule solide din fluid.

Erorile de măsurare statice care pot apare sunt cauzate de:

 fisuri între priza de presiune şi senzor
 presiuni parazite datorate prizelor prost realizate
 poziţia incorectă a sondei
 acumularea de gaze în racorduri, atunci când se măsoară presiunea
lichidelor
 diferenţe de înălţime piezometrică între punctele de măsură

2.5. Măsurarea vitezelor şi debitelor

Vitezele curgerilor de apă sau aer se măsoară de regulă cu ajutorul unui tub
Pitot. Diferenţa dintre presiunea totală şi cea
statică reprezintă componenta dinamică din care
se poate extrage valoarea vitezei
Vitezele de aer se pot mai măsura cu
ajutorul anemometrelor cu fir cald (instrumente
scumpe, de precizie) sau a anemometrelor cu cupe. Valorile mici ale densităţii şi
vitezei de mişcare necesită aparate sensibile şi delicate care trebuie calibrate
frecvent.
Principiile de măsurare a debitelor sunt variate. Dacă se măsoară debitul
volumic, trebuie determinată (măsurată sau luată din tabele) densitatea fluidului la
temperatura medie de curgere. Principalele metode de măsurare a debitelor sunt:
* Măsurarea debitului cu ajutorul vitezei – se măsoară vitezele
locale şi se integrează pe elementele de suprafaţă reprezentative.
Această metodă poate fi utilizată la gurile de ventilare, unde este
imposibil de montat un debitmetru datorită curgerii de tip
deschis.
* Debitmetrul volumic se bazează pe trecerea temporară a debitului/consumului
printr-un recipient de volum cunoscut şi măsurarea timpului de parcurgere a
acestuia.
* Debitmetrul cu diafragmă / Venturi / cu ajutaj - amplasat departe de coturi, vane,
etc. Se măsoară indirect, prin intermediul pierderii de presiune.
Rotametre
se amplasează în conducte verticale sub forma unui flotor
mobil plasat într-un tub conic; asupra flotorului acţionează
forţele de frecare (∼ V), arhimedică şi greutatea; poziţia de
echilibru a flotorului depinde de viteza medie de curgere
prin secţiunea dintre tub şi flotor, adică de debit.
Debitmetru cu turbină
- o turbină cu palete multiple antrenată de fluidul în mişcare; viteza de rotaţie a
turbinei este o măsură a debitului volumic.
Debitmetru cu câmp electromagnetic
- funcţionează pe principiul legii lui Faraday: un conductor care se deplasează
printr-un câmp magnetic generează o tensiune electromotoare care depinde
proporţional de viteză.
- In instalaţie, lichidul (conductor) traversează senzorul în care s-a generat un
câmp electromagnetic; se măsoară tensiunea indusă şi se deduce viteza.
Debitmetrul vortex
- măsoară frecvenţa de formare a turbioanelor în avalul unui perturbator de
curgere; această frecvenţă este o măsură a vitezei de curgere (mai exact,
∼ Re1/2 ), deci a debitului.
- formarea turbioanelor se detectează cu ajutorul unui senzor de temperatură
sau prin alte mijloace.
Debitmetru cu ultrasunete
- emite ultrasunete de mare B
intensitate într-un lichid, care VB circulă
mai repede în sensul curgerii decât
opus ei. V
VA A
- senzorul A transmite un
ultrasunet care va fi receptat de
senzorul B şi se măsoară B timpul
de parcurgere tAB; apoi se A
inversează rolurile senzorilor şi se măsoară timpul tBA.
- diferenţa dintre cei doi timpi reprezintă o măsură a vitezei curgerii de fluid,
dacă se iau în considerare diametrul conductei, grosimea peretelui conductei,
grosimea izolaţiei şi viteza sunetului în lichid, în materialul conductei şi în
izolaţie.
Cauzele erorilor de măsurare statice şi remediile lor sunt:
 pierderi interne în debitmetre → reglarea sau înlocuirea debitmetrului
 perturbaţii locale ale curgerii → inserarea de porţiuni drepte de
conductă
  curgere turbulentă
modificarea φ -lui
 curgere bifazică accidentală
de aparat
 cunoaşterea imprecisă a densităţii
→ modificarea nr. Reynolds prin
→ filtrare, dezaerisire, purjare în amonte
→ utilizarea altor surse/aparate

3. ANALIZA ŞI PRELUCRAREA DATELOR

3.1 METODE DE ANALIZĂ ENERGETICĂ

Principalul criteriu în evaluarea funcţionalităţii unor sisteme de instalaţii

este cel energetic. Se prezinta pe scurt unele tehnici de estimare a consumului de
energie, folosite in mod obisnuit de catre experţii pentru cladiri pentru a determina
economiile ce pot rezulta din aplicarea unor masuri de conservare a energiei.
Metodele existente de analizare a consumurilor de energie (aplicate in cadrul
auditurilor sau analizelor energetice) variaza mult in complexitate si exactitate.
Pentru a selecta metoda potrivita de auditare energetica, expertul/auditorul trebuie
sa ia in considerare mai multi factori, care includ: rapiditatea, costul, versatilitatea,
posibilitatea de reproductibilitate, sensibilitatea, precizia si usurinta in utilizare.
Exista sute de modalitati si metode pentru analizarea energiei, care sunt utilizate in
intreaga lume pentru a se prevedea posibilele economisiri in cadrul masurilor de
conservare a energiei.
In general, abordarile existente de analizare a energiei pot fi clasificate fie
in metode directe (inainte), fie in metode inverse (inapoi). In abordarea directa, asa
cum o vedem descrisa in Figura 3.1, estimarile de energie se bazeaza pe descrierea
fizica a sistemelor constructiei, precum geometria, amplasarea, detaliile de
constructie, si tipul de sistem si operare IVAC (incalzire, ventilare si aer
conditionat). Majoritatea modalitatilor detaliate existente de simulare a energiei
urmeaza metoda de simulare a abordarii directe. In abordarea indirecta, asa cum se
vede in Figura 3.2, modelul de analiza a consumurilor de energie incearca sa
deduca parametrii reprezentativi ai cladirii (precum coeficientul al totalului de
pierderi al intregii cladiri, sarcina de baza a cladirii, sau constanta de timp a
constructiei)
folosindu-se utilizarea existenta a energiei, vremea si orice alte date relevante ale
performantei. In general, modelele inverse sunt mai putin complexe ca formulare
decat modelele directe. Totusi, flexibilitatea modelelor inverse este in mod tipic
limitata de formularea parametrilor reprezentativi de contructie si de exactitatea
datelor de performanta a constructiei. Majoritatea modelelor inverse existente se
bazeaza pe modalitati de analiza de regresie (precum modelele grade-zile cu
referinta variabila), sau pe abordarea integrata in identificarea parametrilor
constructiei.

Descrierea cladirii
(imprejurimile, planurile
constructiei,
echipamentul)
Utilizarea energiei la
cladire
Modelu (consumul total de energie,
l energia utilizata la
direct consumatorii finali,
coeficientul total de
pierderi al cladirii)

Fig. 3.1. Abordarea directa a unui audit energetic

Printre aplicatiile frecvente ale abordarilor directe sau inverse sunt:
verificarea economiilor de energie ce apar propriu-zis prin masurile de economisire
a energiei, diagnosticarea defectiunilor la echipamente si testarea eficientei
sistemelor energetice din cladire.
Tehnicile de auditare energetică pot folosi fie abordarile cu simulare
staţionara, fie cele cu simulare dinamică. In general, modelele staţionare sunt
suficiente pentru analizarea performantei cladirii pentru un anotimp sau un an.
Totuşi, modelele dinamice pot fi necesare pentru a evalua efectele tranzitorii ale
sistemelor energetice din constructii, precum sunt cele intalnite la sistemele de
stocare a energiei sau la elementele de control pentru optimizarea pornirilor.

Performanta energetica Parametrii

a cladirii constructiei
(utilizari ale energiei, date Modelul (eficienta
Invers echipamentelor,
climatice, interventii
coeficientul total de
recente, tipare de utilizare a
pierderi al cladirii,
energiei)
sarcina de baza)

Fig. 3.2 Abordarea inversa a unui audit energetic

Tehnicile de analiză a energiei sunt în mod obişnuit grupate în trei categorii:

metode bazate pe indicatori (rapoarte), care sunt abordari de tip pre-auditare,

 bazate pe densitatile de energie/ costuri care sa permita o evaluare rapida a
performantei constructiei;
metode inverse, bazate fie pe simularea stationara, fie pe cea dinamica;
metode directe, care constituie ce mai adesea baza programelor pe computere
pentru simularea consumurilor de energie.

3.2. Metode bazate pe indicatori

Metodele bazate pe indicatori nu sunt metode propriu-zise de analiză
energetică, ci mai curând abordări de tip pre-audit pentru determinarea energiei
specifice sau indicatorilor de cost ai clădirii. Aceşti indicatori de energie/cost ai
clădirii sunt apoi comparaţi cu indicatori de performanţă de referinţă (denumiţi
uneori repere) obţinuţi de la multe alte clădiri cu aceleaşi caracteristici majore.
Indicatorii de consum energetic pot oferi informaţii preţioase referitoare la unele
probleme potenţiale ale clădirii, cum ar fi scăpări în sistemul de conducte de
apă/abur, sau ineficienţa sistemului de climatizare, sau consumuri de apă mărite.
Mai exact, densităţile de consum de energie sau indicatorii energetici ai clădirilor
sunt utilizaţi pentru:
o a determina dacă se consumă prea multă energie şi dacă un audit energetic
ar fi util.
o a constata dacă s-a realizat un anumit nivel prestabilit de performanţă
energetică a clădirii. Dacă nu, indicatorul de energie poate fi utilizat pentru
a stabili reducerea consumului de energie, necesară atingerii nivelului
propus.
o a monitoriza evoluţia consumului de energie al clădirilor şi a stabili
eficacitatea şi profitabilitatea oricărui program de management energetic
întreprins post-audit.
Pentru estimarea unor indicatori energetici sau de cost coerenţi, se
construiesc baze de date foarte mari. De regulă, pentru a estima indicatorii de
referinţă, sunt necesare date pentru sute şi mii de clădiri similare.
Indicatorii de energie sau cost sunt rapoarte pentru care numărătorul şi
numitorul sunt anumite variabile specifice. Pentru indicatorii de performanţă
energetică, variabilele prezente la numărător pot fi:
o Consumul total de energie al clădirii (incluzând toţi utilizatorii finali), în
kWh sau Gcal.
o Consumul de energie per utilizator final existent în clădire
(încălzire,ventilare, iluminat...)
o Necesarul de energie electrică (kWh)
Pentru indicatorii de cost, se foloseşte de regulă la numărător o valoare
monetară (mai ales pentru cheltuiala pentru energie sau pentru exploatarea întregii
clădiri). La numitor se pot folosi mai multe variabile, potrivit tipului de clădire şi a
scopului urmărit prin calcularea indicatorului. Câteva dintre variabilele potrivite
pentru numitorul indicatorilor de energie sau cost sunt:
o Suprafaţa sau volumul clădirii (aria încălzită sau volumul condiţionat)
o Utilizatorii clădirii (în clădiri de uz colectiv, precum hoteluri, şcoli)
o Grade-zile (cu temperatura de referinţă de 20oC)
o Unităţi de producţie (în special pentru unităţile manufacturiere, restaurante)
De regulă, pentru a obţine indicatorii de energie, se folosesc valori anuale
sau sezoniere. Se pot considera însă şi valori zilnice sau lunare. Variaţiile lunare ale
indicatorilor de energie reprezintă adesea caracteristica clădirii.
In general, pentru a se obţine indicatorii energetici, se folosesc valori anuale
sau sezoniere. Pentru ca valorile obţinute să fie semnificative, sunt necesare o
analiza şi o sortare riguroase a datelor. Este important, de exemplu, să se ia în
considerare efectele climei şi ale funcţionării clădirii atunci când se estimeaza
indicatorii energetici. Tabelul 3.1 ilustreaza cateva jaloane de indicatori energetici,
considerate medii din punct de vedere al statisticii făcute pentru un mare număr de
şcoli din Regatul Unit al Marii Britanii. Ar trebui subliniat faptul că valorile
specificate trebuie utilizate numai ca indicatori orientativi de consum energetic
tipic pentru astfel de clădiri. Jaloane mai precise, funcţie de clima din zonă, de tipul
de sistem IVAC şi/sau de mărimea clădirilor, pot fi obţinute printr-o sortare şi mai
detaliata a informaţiilor din baza de date.

Tabelul 3.1
Indicatori (jaloane) de performanta pentru scoli
[kWh/m2 pe an]
Tipul de scoala Ratingul de eficienta a energiei
Buna Suficienta Slaba
Creşă < 370 370-430 > 430
Primară, fără piscină la interior < 180 180-240 > 240
Primară, cu piscină la interior < 230 230-310 > 310
Colegiu, fără piscină la interior < 190 190-240 > 240
Colegiu, cu piscină la interior < 250 250-310 > 310
Colegiu, cu dotari sportive < 250 250-280 > 280
Specială, fără camin < 250 250-340 > 340
Specială, cu camin < 380 380-500 > 500
Sursa: Biroul pentru Eficienţă Energetică –Broşuri asupra eficienţei energetice in clădiri - Regatul Unit al
Marii Britanii

De remarcat faptul că, dacă tipul de şcoală nu este specificat, simpla

considerare a unui indicator de 375 kWh/m2·an poate conduce la trei concluzii
diferite.
 CHESTIONAR PENTRU EVALUAREA
INSTALAŢIILOR CLĂDIRII
(Fişă de evaluare*)
Clădirea:
Adresa:
Proprietar:
Destinaţia principală a clădirii:
locuinţe birourispital
comerţ hotel autorităţi locale / guvern
şcoală cultură altă destinaţie:
Tipul clădirii:
individuală înşiruită
bloc tronson de bloc
Zona climatică în care este amplasată clădirea:
Regimul de înălţime al clădirii (ex. S + P + 4):
Anul construcţiei:
Proiectant / constructor:
Structura constructivă:
zidărie portantă cadre din beton armat
pereţi structurali din beton armat stâlpi şi grinzi
diafragme din beton armat schelet metalic
Existenţa documentaţiei construcţiei şi instalaţiei aferente acesteia:
partiu de arhitectură pentru fiecare tip de nivel reprezentativ,
secţiuni reprezentative ale construcţiei,
detalii de construcţie,
planuri pentru instalaţia de încălzire interioară,
schema coloanelor pentru instalaţia de încălzire interioară,
planuri pentru instalaţia sanitară,
Gradul de expunere la vânt:
adăpostită moderat adăpostită liber expusă (neadăpostită)
Starea subsolului tehnic al clădirii:
Uscat şi cu posibilitate de acces la instalaţia comună,
Uscat, dar fără posibilitate de acces la instalaţia comună,
Subsol inundat / inundabil (posibilitatea de refulare a apei din
canalizarea
exterioară),
Plan de situaţie / schiţa clădirii indicarea orientării faţă de
punctele cardinale, a distanţelor până la clădirile din apropiere şi înălţimea acestora şi
poziţionarea sursei de căldură sau a punctului de racord la sursa de căldură exterioară.
Identificarea structurii constructive a clădirii în vederea aprecierii principalelor
caracteristici termotehnice ale elementelor de construcţie din componenţa anvelopei
clădirii: tip, suprafaţă, straturi, grosimi, materiale, punţi termice:

Caracteristici ale spaţiului locuit / încălzit:

Suprafaţa locuibilă / a pardoselii spaţiului încălzit [m²],

*
după din Fişa de expertiză prevăzută de NP 049 / 2001
Volumul spaţiului încălzit [m³],
Înălţimea medie liberă a unui nivel [m];

Instalaţia de încălzire interioară:

Sursa de energie pentru încălzirea spaţiilor:
Sursă proprie, cu combustibil:
Centrală termică de cartier
Termoficare – punct termic central
Termoficare – punct termic local
Altă sursă sau sursă mixtă:
Tipul sistemului de încălzire:
Încălzire locală cu sobe,
Încălzire centrală cu corpuri statice,
Încălzire centrală cu aer cald,
Încălzire centrală cu planşee încălzitoare,
Alt sistem de încălzire:
Starea coşului / coşurilor de evacuare a fumului:
Coşurile au fost curăţate cel puţin o dată în ultimii doi ani,
Coşurile nu au mai fost curăţate de cel puţin doi ani,
Date privind instalaţia de încălzire interioară cu corpuri statice:
Tip corp Număr corpuri statice [buc.] Suprafaţă echivalentă
termic [m²]
în
în spaţiul în spaţiul în spaţiul
Total spaţiul Total
locuit comun comun
locuit

Date privind instalaţia de apă caldă menajeră:

Sursa de energie pentru prepararea apei calde menajere:
Sursă proprie, cu:
Centrală termică de cartier
Termoficare – punct termic central
Termoficare – punct termic local
Altă sursă sau sursă mixtă:
Tipul sistemului de preparare a apei calde menajere:
Din sursă centralizată,
Centrală termică proprie,
Boiler cu acumulare,
Preparare locală cu aparate de tip instant a.c.m.,
Preparare locală pe plită,
Alt sistem de preparare a.c.m.:
Puncte de consum a.c.m. / a.r.;
Numărul de obiecte sanitare - pe tipuri;
Racord la sursa centralizată cu căldură:
racord unic,
multiplu:
puncte, diametru nominal [mm], presiune necesară (nominal) [mmCA];
Conducta de recirculare a a.c.m.:
 funcţională, nu funcţionează nu există
Contor de căldură general:
tip contor , anul instalării , existenţa vizei metrologice ;
Debitmetre la nivelul punctelor de consum:
nu există parţial peste tot

Alte informaţii:
 accesibilitate la racordul de apă caldă din subsolul tehnic,
 programul de livrare a apei calde menajere,
 facturi pentru apa caldă menajeră pe ultimii 5 ani,
 date privind sursa de căldură pentru prepararea apei calde menajere,
 dimensiunile boilerului pentru prepararea a.c.m.,
 facturi pentru consumul de gaze naturale pentru clădirile cu instalaţie proprie de
producere a.c.m. funcţionând pe gaze naturale
 BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

ACTE LEGISLATIVE
1. Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii
2. Legea nr.199 din 13 noiembrie 2000 privind utilizarea eficienţă a energiei
3. Hotărâre din 30 aprilie 2002 pentru aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea
Legii nr.199/2000 privind utilizarea eficientă a energiei
4. Ordinul nr.550 din 9.04.2003 pentru aprobarea Reglementării tehnice “Îndrumător pentru
atestarea auditorilor energetici pentru clădiri şi instalaţii aferente.” (publicată în Monitorul
Oficial nr. 278 din 21.04 2003).

REGLEMENTĂRI TEHNICE ELABORATE LA COMANDA MLPTL ÎN DOMENIUL

PROTECŢIEI TERMICE

5. NP 048 Normativ pentru expertizarea termică şi energetică a clădirilor existente şi a

instalaţiilor de încălzire şi preparare a apei calde de consum aferente acestora (Buletinul
Construcţiilor nr. 4-2001).
6. NP 049 Normativ pentru elaborarea şi acordarea certificatului energetic al clădirilor
existente (Buletinul Construcţiilor nr. 5-2001).
7. NP 047 Normativ pentru realizarea auditului energetic al clădirilor existente şi al
instalaţiilor de încălzire şi preparare a apei calde de consum aferente acestora (Buletinul
Construcţiilor nr. 5-2001).
8. GT 036-02 Ghid pentru efectuarea expertizei termice şi energetice a clădirilor de locuit
existente şi a instalaţiilor de încălzire şi preparare a apei calde de consum aferente acestora
(Buletinul Construcţiilor nr. 3-2003).
9. MP 024-02 Metodologie privind efectuarea auditului energetic al clădirilor existente şi a
instalaţiilor de încălzire şi preparare a apei calde de consum aferente acestora (Buletinul
Construcţiilor nr. 10-11/2002).
10. SC 006 - 01 Soluţii cadru pentru reabilitarea şi modernizarea instalaţiilor de încălzire din
clădiri de locuit, (Buletinul Construcţiilor nr. 5-2002)
11. GT 032-01 Ghid privind proceduri de efectuare a măsurărilor necesare expertizării
termoenergetice a construcţiilor şi instalaţiilor aferente (Buletinul Construcţiilor nr. 3-
2002, ord. MLPTL nr. 1628/02.11.2001)