Valsul hibernal

Fără nici un efort, învăluite în falduri de culoarea laptelui,

Braţele tale mă-nconjoară, cu blândeţe mâna aşezându-ţi-o,
Faţă-n faţă stăm, în timp ce obrajii ne sunt sărutaţi de fulgi,
Îngheţaţi dansatori în penumbra ce ne înconjoară în tăcere;
Mişcările lor creează un spaţiu feeric, o lume a noastră într-al lor regat.
O şoaptă caldă îmi mângâie urechea, în timp ce faţa ţi-o apropii –
O declaraţie, o promisiune a veşniciei, într-o noapte pe pământ.
Clepsidre atârnă de crengi, strălucind precum cleştarul zânelor
Transformând luminişul în care ne aflăm într-o sală de bal;
Te răsuceşti într-ale mele braţe, ochii întâlnindu-ni-se
Ochi de cărbune în ochi de ciocolată, promisiuni tăcute, tăcere zgomotoasă.
În timp ce muzica se aude, ritmată de bătăile inimilor noastre;
Purtaţi de notele magiei hibernale, ne răsucim în lumina lunii,
În armonie perfectă suntem înlăţuiţi; în timp ce stele de zăpadă cad,
Ne transmutăm – nu mai suntem doi muritori în sonata nopţii,
Căci o dată ce aripile iubirii se manifestă pe muzica îngheţată –
În magie pură, dragostea înlănţuită de lumina unui dans nocturn,
Un vals etern a două jumătăţi, pe veci un suflet...