Neoplazii

Generalităţi
Definiţie – este o masă anormală de ţesut a cărui dezvoltare
depăşeşte pe cea a ţesuturilor normale înconjurătoare, este
necoordonată cu aceasta şi persistă în această manieră şi după
încetarea stimulului generator.
Modificarea de bază care se găseşte la originea tuturor
neoplasmelor este pierderea capacităţii celulei de a
răspunde la stimulii reglatori ai creşterii celulare normale.
Neoplasmele au un grad de autonomie prin proliferarea lor
continuă, dar sunt totuşi legate de organismul gazdă prin
vase care aduc substanţe nutritive, oxigen şi variate
substanţe care pot favoriza sau nu tumora.
Terminologie
Toate tumorile, benigne sau maligne, au o structură
de ţesut, având două componente de bază:
parenchimul tumoral constituit din totalitatea
celulelor transformate, proliferate şi stroma tumorii
care este alcătuită din ţesut conjunctiv şi vase. Deşi
parenchimul reprezintă celulele proliferate care dau
numele tumorii, tipul de proliferare şi evoluţia, totuţi
el este dependent de stroma pe care o stimulează.
TUMORILE BENIGNE
 Sunt denumite prin adăugarea sufixului “oma” la
denumirea celulei transformate de origine. În cazul
tumorilor benigne ale celulelor mezenchimale,
aceasta este regula de denumire (ex. tumora
benignă produsă prin proliferarea fibroblastelor
este denumită fibrom).
Principalele tumori epiteliale benigne sunt adenomul
şi papilomul.
Adenomul
 Termenul este aplicat neoplasmelor epiteliale benigne care derivă din
glande exocrine, endocrine şi organe parenchimatoase cu formarea unor
aspecte variate glandulare sau cordonale. În organele parenchimatoase,
adenoamele apar macroscopic ca formaţiuni nodulare cu capsulă incluse în
ţesutul de origine (ex. Adenom de tiroidă, hepatocelulare, renal). Când un
neoplasm benign apare în organe cavitare producând proiecţii vizibile
macroscopic la nivelul mucoasei, este denumit POLIP ADENOMATOS
(constituit din elemente glandulare).
Papilomul
- Este termenul utilizat pentrutumori epiteliale benigne care au aspecte
macroscopice de tumori vegetante cu proiecţii vizibile papilare sau aspecte
microscopice în care epiteliul proliferat este dispus pe axe conjuntivo-
vasculare digitiforme (ex. papilom scuamo-celular, papilom urotelial).
Tumorile maligne
Tumorile maligne cu origine epitelială sunt denumite
carcinoame. Carcinoamele sunt împărţite în două
mari categorii: scuamocelular (epidermoid) şi
adenocarcinom. În prima categorie sunt încadrate
carcinoamele care se aseamănă cu epiteliul scuamos
multistratificat cheratinizat sau necheratinizat. În
adenocarcinom celulele neoplazice au originea în
epiteliile unistratificate ale glandelor şi ale organelor
parenchimatoase, având capacitatea de a forma
structuri glandulare în tumorile diferenţiate
Caracterele generale ale neoplasmelor
benigne şi maligne
Diferenţierea şi anaplazia
Termenii “diferenţiere” şi “anaplazie” se referă numai la celulele
transformate care constituie parenchimul tumoral. Stroma nu
constituie un element de distincţie între neoplasmele benigne şi
maligne. Diferenţierea celulelor neoplazice se referă la gradul lor
de asemănare atât morfologic, cât şi funcţional, cu corespondentele
normale.
Neoplasmele benigne sunt alcătuite din celule bine diferenţiate care
se aseamănă foarte mult cu celulele normale. De exemplu, lipomul
este alcătuit din adipocite mature a căror citoplasmă este încărcată
cu lipide. În tumorile benigne mitozele sunt foarte rare şi au o
configuraţie normală.
Neoplasmele maligne
 Se caracterizează printr-o varietate mare a diferenţierii celulelor neoplazice, de
la bine diferenţiate, la complet nediferenţiate. Tumorile maligne ale căror
celule NU prezintă nici un aspect de diferenţiere sunt denumite anaplazice.
Anaplazia reprezintă lipsa totală de diferenţiere şi constituie unul din
caracterele de bază ale tumorilor maligne.
Formele histologice diferenţiate
1. Adenocarcinoamele bine diferenţiate de la nivelul tractului gastro-
intestinal, prostatei, glandei mamare, formează glande care sunt
similare celor normale.
2. Carcinoamele papilare şi folicular sunt forme diferenţiate ale
carcinomului tiroidian.
3. Carcinomul trabecular cu producere de bilă este o formă diferenţiată a
carcinomului hepatic.
La cealaltă extremitate a spectrului funcţional se
găsesc cancerele anaplazice în care aspectele
morfologice nediferenţiate corespund unor funcţii
celulare embrionare sau în care, prin depresarea unor
gene, apar capacităţi funcţionale aberante. Există
cancere de origine ne-endocrină care pot sintetiza
hormoni producând sindroame paraneoplazice
endocrine ectopice. De exemplu, carcinoamele
bronhogene pot produce hormoni
adrenocorticotropi, hormoni paratiroidian-like,
insulină, glucagon.
Rata de creştere
Tumorile benigne au o rată lentă de creştere, în timp ce majoritatea
cancerelor au o rată mai rapidă de dezvoltare, cu invazie locală şi
diseminare la distantă (metastazare).
Tumorile maligne – rata de proliferare se corelează cu nivelul lor de
diferenţiere, existând o mare variaţie. Unele tumori maligne cresc încet
timp de mai mulţi ani, apoi pot intra într-o fază de proliferare rapidă,
ceea ce semnifică apariţia unei subclone agresive de celule
transformate. Alte tumori cresc lent, iar în cazuri excepţionale pot
stagna sau chiar dispare spontan prin necroză tumorală
(coriocarcinoamele gestaţionale). În concluzie, gradul de malignitate al
cancerelor se măreşte progresiv în timp, dar cu cât tumora proliferează
mai rapid, cu atât este favorizată apariţia ariilor de necroză ischemică.
Invazia locală
Neoplasmele benigne – rămân localizate la locul de origine, NU au capacitatea
de a infiltra, invada sau de a metastaza la distanţă. De exemplu, fibroamele
şi adenoamele se măresc încet prin expansiune şi comprimă ţesuturile din
jur, ceea ce le permite formarea unei capsule care le separă de ţesutul de
origine. Încapsularea este un caracter al tumorilor benigne, dar absenţa
capsulei nu semnifică un aspect de malignitate.
Neoplasmele maligne – cresc prin INFILTRARE, INVAZIE, DISTRUCŢIE ŞI
PENETRARE A ŢESUTURILOR ÎNCONJURĂTOARE. Tumorile maligne nu
sunt încapsulate, deşi unele pot să prolifereze lent, comprimând ţesuturile
din jur şi formând o pseudocapsulă. În concluzie, METASTAZAREA ŞI
INVAZIA LOCALĂ CU ASPECT PENETRANT ŞI DISTRUCTIV sunt
caracterele cele mai importante care diferenţiază tumorile maligne de cele
benigne.
Metastazarea
 Reprezintă implante tumorale secundare, la distanţă şi în
discontinuitate faţă de tumora primară. Această capacitate este proprie
tumorilor maligne. Invazivitatea permite cancerelor să penetreze în
cavităţile celomice ale organismului (pleură, peritoneu, pericard), în
vasele sangvine şi limfatice. Cu puţine excepţii, toate cancerele dau
metastaze. Excepţii majore sunt tumorile SNC şi carcinomul
bazocelular al pielii. La cealaltă extremă sunt sarcoamele osteogene
care în momentul diagnosticului au deja metastaze pulmonare.
 În general, cu cât tumora primară este mai mare în dimensiuni şi mai
anaplazică, cu atât este mai probabilă prezenţa metastazelor.
1. Diseminarea prin cavităţi seroase
Carcinomul de colon poate invada şi penetra peretele intestinal şi să se
reimplanteze la distanţă în cavitatea peritoneală. Similar, cancerele
bronhopulmonare pot disemina în cavitatea pleurală.
2. Diseminarea limfatică
Este caracteristică pentru carcinoame, sarcoamele preferând calea
hematogenă. Deoarece există numeroase conexiuni între sistemul
limfatic şi cel sangvin, în final toate formele de cancer diseminează pe
ambele căi.
Modul de afectare a ganglionului limfatic de localizarea cancerului primar şi
căile limfatice de drenaj ale sale. Astfel carcinomul de glandă mamară
localizat în cadranul supero-extern, va afecta iniţial ganglionii axilari, în
timp ce în carcinomul localizat în cadranul intern, vor fi afectaţi
ganglionii toracici, de-a lungul arterelor mamare interne.
3. Diseminarea hematogenă
- Este cea mai gravă consecinţă a unui cancer. Celulele canceroase invadează
frecvent capilarele şi venulele, în timp ce arteriolele şi arterele, având perete
mai gros, sunt mai rezistente. Odată cu invazia venoasă, celulele neoplazice
vor urma sensul fluxului venos care drenează ţesutul în care este localizată
tumora. Vena portă drenează fluxul venos de la organele abdominale (stoma,
intestin, splină) în ficat. Venele cave drenează sângele în pulmon. Astfel,
neoplasmele maligne gastro-intestinale vor metastaza în ficat, iar prin
intermediul sistemului venos cav, tumorile localizate în aria de drenaj vor
metastaza în pulmon.
Metastazele viscerale au aspect nodular multiplu, sunt alb-slăninoase, fără nici o
reacţie din partea ţesutului în care se dezvoltă. Pulmonul, ficatul şi osul sunt
cele mai frecvente localizări ale metastazelor produse pe cale hematogenă.
Metastaze apar rar în rinichi, organe cavitare şi în ţesuturile moi.