Sunteți pe pagina 1din 1

Citeşte cu atenţie următoarele texte La casa fără lacăt - respectarea regulilor de ortografie şi punctuaţie, aşezarea în pagină a textului,

Focul e-nvelit pe vatră, Doar luna de mai vine utilizarea unui stil adecvat tipului de compunere indicat.
Iar opaiţele-au murit, S-o cerceteze-n treacăt b. Practica raţională şi funcţională a limbii (10 puncte)
Şi prin satul adormit În nopţile senine. 1. Transcrie din fiecare fragment câte două cuvinte, unul utilizat cu sens propriu, altul
Doar vrun câine-n somn mai latră utilizat cu sens figurat. (4 p.)
Răguşit. Perdele-nvechite 2. Explică valoarea expresivă a câte unei sintagme din fiecare fragment. (6 p.)
Iat-o! Plină, dinspre munte Atîrnă într-o parte c. Elemente de construcţie a comunicării (20 puncte)
Iese luna din brădet Ca aripi ostenite 1. Găseşte câte două sinonime pentru : ”se nalţă”, „văzduh”, „s-o cerceteze”,
Şi se nalţă,-ncet-încet, La geamurile sparte. „farmecul”. (8 p.)
Gânditoare ca o frunte 2. Pornind de la două cuvinte sau sintagme specifice celor doi scriitori, alcătuieşte
De poet. Doar şoareci ţin soborul câte un exemplu de propoziţie simplă şi, respectiv, dezvoltată, pentru fiecare. (12
Ca un glas domol de clopot Ungherelor uitate, p.)10 puncte se acordă din oficiu.
Sună codrii mari de brad; Păienjeni ţes covorul VARIANTA A II-A Lectura – 80 de puncte
Ritmic valurile cad, Uitării-ntunecate. I. Înţelegerea textului (16 puncte)
Cum se zbate-n dulce ropot 1. Precizează două caracteristici comune celor două texte, având în vedere că
Apa-n vad. Şi-aceeaşi armonie ambele sunt lirice. (4p.)
Dintr-un timp şi vântul tace; De greieri trist răsună 2. Comentează, în cel puţin 10 rânduri, valoarea expresivă a câte unei sintagme din
Satul doarme ca-n mormânt În casa cea pustie fiecare text. (12p.)
Totu-i plin de duhul sfânt: Sub farmecul de lună... II. Scriere despre textul literar (25 de puncte)
Linişte-n văzduh şi pace (Şt.O. Iosif, „Nopţi de Scrie o compunere de 15-20 de rânduri despre opera lirică, utilizând, pentru
Pe pământ. exemplificare, secvenţe din ambele texte propuse.
(George Coşbuc, „Noapte de vară”) III. Scriere imaginativă (25 de puncte)
Alege una dintre variantele de subiect propuse mai jos și răspunde corect tuturor cerințelor formulate în Valorificând mesajul fiecăruia dintre cele două texte poetice, alcătuieşte un text
sarcinile de lucru. (90 de minute) Atenție! Nu ai voie să rezolvi ambele subiecte. Trebuie să optezi pentru liric despre o noapte de vară, de cel puţin 20 de rânduri, în care să utilizezi
cel care îți place mai mult.
următoarele secvenţe din textele propuse: satul adormit, codrii mari de brad, nopţile
VARIANTA I a. Lectura – 80 de puncte
senine, farmecul de lună. Pentru a obţine punctajul maxim, vei avea în vedere
I. Înţelegerea textului ( 16 puncte)
următoarele repere:
1. Identifică două trăsături ale pastelului din textele date. (6 p.)
- propunerea unui titlu sugestiv;
2. Prezintă, în cel puţin 10 rânduri, particularităţi prozodice ale celor două texte. (10 p.)
- respectarea relaţiei dintre titlu şi conţinutul compunerii;
II. Scriere despre textul literar (25 de puncte)
- utilizarea descrierii poetice ca mod de expunere;
Scrie o compunere de 15-20 de rânduri despre opera lirică, utilizând, pentru
- introducerea în compunere a tuturor structurilor indicate.
exemplificare, secvenţe din ambele texte propuse.
REDACTARE (pentru ambele compuneri – II şi III: 14 puncte)
III. Scriere imaginativă (25 de puncte)
- respectarea regulilor de ortografie şi punctuaţie, aşezarea în pagină a textului,
Valorificând mesajul fiecăruia dintre cele două texte poetice, alcatuieşte un text
utilizarea unui stil adecvat tipului de compunere indicat.
liric în proză despre o noapte de vară, de cel puţin 25 de rânduri, în care să utilizezi
b. Practica raţională şi funcţională a limbii (10 puncte)
următoarele secvenţe din textele propuse: satul adormit, codrii mari de brad, nopţile
Precizează şi comentează, în cel puţin 5 rânduri, câte un sens figurat din fiecare
senine, farmecul de lună. Pentru a obţine punctajul maxim, vei avea în vedere
text.c. Elemente de construcţie a comunicării (20 puncte)
următoarele repere:
1. Găseşte câte două sinonime pentru : ”plină”, „gânditoare”, „-nvechite”, „pustie”.(8
- propunerea unui titlu sugestiv;
p.)
- respectarea relaţiei dintre titlu şi conţinutul compunerii;
2. Pornind de la tipurile de frază specifice celor doi scriitori, alcătuieşte câte un
- utilizarea descrierii poetice ca mod de expunere;
exemplu pentru fiecare. (12 p.)
- introducerea în compunere a tuturor structurilor indicate.
10 puncte se acordă din oficiu.
REDACTARE (pentru ambele compuneri – II şi III: 14 puncte)

S-ar putea să vă placă și