MEMORIU

-din partea Guvernului român-

în cererea 1(6)/2004, Louis Lupu împotriva României
12 MAI 2004

Drepul intern aplicabil

A. Constitutia Romaniei

Art. 16 Cetatenii sunt egali in fata legii …fara privilegii si fara discriminari
Art. 50 Protectia persoanelor cu handicap – persoanele cu handicap se
bucura de protectie speciala. Statul asigura realizarea unei politici nationale
de egalitate a sanselor, de prevenire si de tratament ale handicapului, in
vederea participarii efective a persoanelor cu handicap in viata comunitatii,
respecatand drepturile si indatoririle ce revin parintilor si tutorilor.

B. Ordonanta de Guvern nr 137 din 2000 privind prevenirea si

sanctionarea tuturor formelor de discriminare

Art. 2
(1) Potrivit prezentei ordonanţe, prin discriminare se înţelege orice
deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate,
etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală,
vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV sau
apartenenţă la o categorie defavorizată, care are ca scop sau efect
restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii
de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ori a
drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi
cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.
(2) Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanţe, prevederile, criteriile
sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe
baza criteriilor prevăzute la alin. (1), faţă de alte persoane, în afara cazului în
care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop
legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare.
(3) Orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le
generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui
tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o
comunitate faţă de alte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi atrage
răspunderea contravenţională conform prezentei ordonanţe, dacă nu intră
sub incidenţa legii penale
(8)…eliminarea tuturor formelor de discriminare se realizeaza prin : a.
prevenirea oricaror fapte
de discriminare, prin instituirea unor actiuni afirmative, in vederea protectiei
persoanelor
defavorizate care nu se bucura de egalitatea de sanse; b. mediere prin
solutionarea pe cale
amiabila a conflictelor aparute in urma savarsirii unor fapte de discriminare;
c. sanctionarea
comportamentului discriminatoriu.

C. Ordonanţă de urgenţă nr. 102 din 29/06/1999 privind protecţia

specială şi încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap

Art. 1
(1) Persoanele cu handicap (...) sunt acele persoane carora mdiul social,
neadaptat deficientelor lor fizice , psihice, mentale, le impiedica total sau le
limiteaza accesul cu sanse egale la viata sociala, potrivit varstei, sexului,
factorilor materiali, sociali si culturali proprii, necesitand masuri de protectie
speciala in sprijinul integrarii lor sociale si profesionale.
(2) Protectia speciala cuprinde masurile ce urmeaza a fi luate in temeiul
acestei ordonante de urgenta, pentru exercitarea dreptului persoanelor cu
handicap la un regim special de prevenire, de tratament, de readaptare, de
invatamant, de instruire si de reintegrare sociala.
Art. 5 Protectia speciala a persoanelor cu handicap, in forma
institutionalizata se realizeaza prin acordarea de servicii de asistenta,
ingrijire, tratament, recuperare, reabilitare, orientare si formare profesionala,
precum si de alte tipuri de servicii in cadrul institutiilor de protectie speciala
a persoanelor cu handicap.
Art. 11
(1) Clădirile instituţiilor publice şi private, ale celor culturale, sportive sau de
petrecere a timpului liber, locuinţele construite din fonduri publice,
mijloacele de transport în comun, telefoanele publice, precum şi căile de
acces vor fi amenajate astfel încât să permită accesul neîngrădit al
persoanelor cu handicap. Clădirile de patrimoniu şi cele istorice se vor
amenaja respectându-se caracteristicile arhitectonice.
(2) Lucrările de amenajare a acestora se vor face în etape, în conformitate cu
prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă, iar costurile lucrărilor vor fi
suportate, după caz, din bugetele proprii ale ministerelor, ale celorlalte
autorităţi ale administraţiei publice centrale de specialitate, precum şi din
bugetele autorităţilor publice locale.
Art. 13
(1) Toate lucrările de refacere, reparaţii, reconstrucţie sau consolidare a
drumurilor publice, a instituţiilor publice, a celor culturale, sportive şi de
petrecere a timpului liber, a magazinelor şi restaurantelor, a sediilor
prestatorilor de servicii către populaţie vor fi proiectate şi executate astfel
încât să respecte prevederile normativului menţionat la art. 12.
(2) Până la data de 31 decembrie 2003 vor fi adaptate pentru a permite
accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap toate clădirile instituţiilor
publice, ale celor culturale, sportive sau de petrecere a timpului liber,
magazinele şi restaurantele, sediile prestatorilor de servicii către populaţie,
precum şi căile publice de acces.
Art. 19
(1) În vederea asigurării dreptului la securitate socială, precum şi a dreptului
la ocrotirea sănătăţii şi la instruire, adulţii cu handicap beneficiază de
următoarele drepturi:
a) adulţii cu handicap grav sau accentuat, care nu realizează venituri
din salarii sau pensii, cu excepţia pensiei de urmaş, beneficiază de o
indemnizaţie lunară de 1.400.000 lei;
c) asistent personal pentru adultul cu handicap grav, angajat de către
autorităţile administraţiei publice locale, cu avizul inspectoratului de stat
teritorial pentru persoanele cu handicap, pe baza recomandărilor anchetei
sociale realizate de către o comisie din cadrul compartimentului specializat
al primăriei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa adultul
cu handicap grav; persoana cu handicap grav sau reprezentanţii legali ai
acesteia, cu excepţia nevăzătorilor, pot opta pentru primirea unei
indemnizaţii echivalente cu salariul net al asistentului social debutant din
unităţile bugetare sau pentru asistent personal; modalitatea de plată a
indemnizaţiei se va stabili prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi familiei
şi al ministrului administraţiei publice, cu avizul Ministerului Finanţelor
Publice, care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I;

Art. 36
(1) Persoanele cu handicap pot fi încadrate în muncă în condiţiile legii, de
către persoane fizice sau juridice care angajează personal salariat, conform
pregătirii lor profesionale şi capacităţii fizice şi intelectuale de care dispun,
pe baza unui contract individual de muncă.
(2) Încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap se poate face prin
crearea de locuri de muncă protejate, special organizate, în scopul eliminării
impedimentelor de orice fel, prin asigurarea înlesnirilor şi adaptărilor
corespunzătoare.

D. Ordonanta nr.14 din 30 ianuarie 2003 privind înfiinţarea,

organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru
Persoanele cu Handicap

Art. 13
 (1) In subordinea consiliilor judetene si a consiliilor locale ale sectoarelor
municipiului Bucuresti se infiinteaza comisii de expertiza medicala a
persoanelor cu handicap pentru adulti, denumite in continuare Comisii, cu
avizul pentru conformitate al Autoritatii.
(2) Comisiile se organizeaza in subordinea consiliilor judetene, respectiv a
consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucuresti, cu activitate
decizionala in materia incadrarii persoanelor in grad de handicap. Activitatea
Comisiilor este coordonata metodologic de Comisia superioara.
(3) Incadrarea sau respingerea incadrarii intr-o categorie de persoane cu
handicap care necesita protectie speciala in raport cu gradul de handicap se
atesta prin certificat emis de Comisii. Eliberarea certificatului este scutita de
taxa de timbru.
(4) Certificatele emise potrivit alin. (3) pot fi contestate, in termen de 30 de
zile calendaristice de la comunicare, la Comisia superioara. Contestatia va fi
solutionata prin decizie, in termen de 45 de zile lucratoare de la data
inregistrarii.
(5) Deciziile emise de Comisia superioara pot fi atacate potrivit Legii
contenciosului administrativ, cererile adresate instantei fiind scutite de taxa
judiciara de timbru.

E. Legea 554/2004 a contenciosului administrativ

Art. 8 Persoana vatamata intr-un drept recunoscut de lege sau intr-un interes
legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemultumita de raspunsul
primit la plangerea prealabila adresata autoritatii publice emitente sau daca
nu a primit nici un raspuns in termenul prevazut la art. 7 alin. (4), poate
sesiza instanta de contencios administrativ competenta, pentru a solicita
anularea, in tot sau in parte, a actului, repararea pagubei cauzate si,
eventual, reparatii pentru daune morale.

F. Legea nr. 19/27 din martie 2000 privind sistemul public de

pensii si alte drepturi de asigurari sociale:

Art. 87 Decizia de pensionare poate fi contestată la instanţa judecătorească

competentă, în a cărei rază teritorială se află domiciliul asiguratului, în
termen de 30 de zile de la comunicare.
Art.88 Decizia de pensionare necontestată în termen este definitivă.
Art. 89 În situaţia în care se constată erori în stabilirea şi în plata drepturilor
de pensie, se vor opera revizuirile şi modificările legale, atrăgând, după
caz, răspunderea celor vinovaţi.

Legea nr. 53 din 24 ianuarie 2003, Codul muncii:

Art. 59 Este interzisa concedierea salariatilor pe criterii de sex, orientare

sexuala, caracteristici genetice, varsta, apartenenta nationala, rasa, culoare,
etnie, religie, optiune politica, origine sociala, handicap, situatie sau
responsabilitate familiala, apartenenta ori activitate sindicala;
Art. 61 Angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care tin de
persoana salariatului in urmatoarele situatii:
a) in cazul in care salariatul a savarsit o abatere grava sau abateri repetate
de la regulile de disciplina a muncii ori de la cele stabilite prin contractul
individual de munca, contractul colectiv de munca aplicabil sau regulamentul
intern, ca sanctiune disciplinara;
b) in cazul in care salariatul este arestat preventiv pentru o perioada mai
mare de 30 de zile, in conditiile Codului de procedura penala;
c) in cazul in care, prin decizie a organelor competente de expertiza
medicala, se constata inaptitudinea fizica si/sau psihica a salariatului, fapt ce
nu permite acestuia sa isi indeplineasca atributiile corespunzatoare locului
de munca ocupat;
d) in cazul in care salariatul nu corespunde profesional locului de munca in
care este incadrat.
e) in cazul in care salariatul indeplineste conditiile de varsta standard si
stagiu de cotizare si nu a solicitat pensionarea in conditiile legii.
Art. 62
(1) In cazul in care concedierea intervine pentru unul dintre motivele
prevazute la art. 61 lit. b)-d), angajatorul are obligatia de a emite decizia de
concediere in termen de 30 de zile calendaristice de la data constatarii
cauzei concedierii.
(2) Decizia se emite in scris si, sub sanctiunea nulitatii absolute, trebuie sa
fie motivata in fapt si in drept si sa cuprinda precizari cu privire la termenul
in care poate fi contestata si la instanta judecatoreasca la care se contesta.
Art. 76 Concedierea dispusa cu nerespectarea procedurii prevazute de lege
este lovita de nulitate absoluta.
Art. 77 In caz de conflict de munca angajatorul nu poate invoca in fata
instantei alte motive de fapt sau de drept decat cele precizate in decizia de
concediere.
Art. 78
(1) In cazul in care concedierea a fost efectuata in mod netemeinic sau
nelegal, instanta va dispune anularea ei si va obliga angajatorul la plata unei
despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu
celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
(2) La solicitarea salariatului instanta care a dispus anularea concedierii va
repune partile in situatia anterioara emiterii actului de concediere.
Art. 278. - Neexecutarea unei hotarari judecatoresti definitive privind
reintegrarea in munca a unui salariat constituie infractiune si se pedepseste
cu inchisoare de la 6 luni la 1 an sau cu amenda.

G. Codul de procedură civilă

Art.67 Partile pot sa exercite drepturile procedurale personal sau prin

mandatar.
Art.104 Actele de procedura trimise prin posta instantelor judecatoresti se
socotesc indeplinite in termen daca au fost predate recomandat la oficiul
postal inainte de implinirea lui.
Art.114
(1)La primirea cererii de chemare in judecata presedintele sau judecatorul
care il inlocuieste va verifica daca aceasta intruneste cerintele prevazute de
lege. Cand este cazul, reclamantului i se pune in vedere sa completeze sau
sa modifice cererea si sa depuna, potrivit art.112 alin.2 si art.113, cererea si
copii certificate de pe toate inscrisurile pe care isi intemeiaza cererea.
(2)Reclamantul va completa cererea de indata. Atunci cand completarea nu
este posibila, cererea se va inregistra si i se va acorda reclamantului un
termen scurt. In cazul in care cererea a fost primita prin posta, reclamantului
i se vor comunica in scris lipsurile ei, cu mentiunea ca, pana la termenul
acordat, urmeaza sa faca completarile sau modificarile necesare.
Art. 242 Instanta va suspenda judecata:
1. cand amandoua partile o cer;
2. daca niciuna din parti nu se infatiseaza la strigarea pricinii. Cu toate
acestea pricina se judeca daca reclamantul sau paratul au cerut in scris
judecarea in lipsa.

H. Decretul 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă

Art. 19 Instanta judecatoreasca sau organul arbitral poate, in cazul in care

constata ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul de
prescriptie a fost depasit, sa dispuna chiar din oficiu judecarea sau
rezolvarea actiunii, ori sa incuviinteze executarea silita.

(participare
comună)

Cu privire la aplicabilitatea art. 8 din Conventia Europeana a

Drepturilor Omului

Reclamantul din prezenta cauza se plange de o incalcare a art 8 din Conventie,

a dreptului sau la o viata privata, incalcare care ar rezulta din faptul ca statul roman nu
a remediat anumite situatii, in sensul ca nu a construit rampe care sa faca posibil
accesul in anumite cladiri si institutii de interes public, a persoanelor cu dizabilitati.
 Conform art 8 par 1 din Conventia EDO , “Orice persoană are dreptul la
respectarea vieții sale private și de familie, a domiciliului sau și a corespondenței sale”.

Prin art 8 din Conventie este protejata o sfera larga de interese de natura
personala, legate unele de altele, uneori suprapunandu-se, cuprinse in notiunea
generala de drept sau respect la viata privata, viata de familie, corespondenta si
domiciliu. Aceste interese pot fi numite si “drept la intimitate”, ele nefiind clar definite.
Conceptul de respect la viata privata nu este definit cu precizie, statele avand o larga
marjă de apreciere privind alegerea mijloacelor necesare pentru executarea obligaţiilor
prevăzute în legislaţia relevantă.

Conform jurisprudentei Curtii, viata privata acopera integritatea fizica si morala a

persoanei, fiind o notiune larga, ingloband aspecte ale identitatii fizice si sociale ale unui
individ, principalele campuri de aplicare fiind: identitatea personala, integritatea fizica si
morala, colectarea si folosirea informatiilor sau viata sexuala.

Prin urmare, scopul esential al art 8 este de a proteja persoana impotriva unei
ingerinte arbitrare din partea autoritatilor, asa cum este prev de alin 2 al art 8.
Reclamantul va trebui asadar sa dovedeasca existenta unei ingerinte in dreptul sau la
viata de familie, intrucat doar un amestec care nu indeplineste un scop legitim si nu e
necesar ar fi contrar Conventiei.

In prezenta cauza, noi, Guvernul Romaniei, sustinem ca reclamantul a interpretat

in mod incorect legislatia nationala si prin urmare solicitarile sale sunt inadmisibile si
trebuie respinse.

Guvernul atrage atentia ca in cuprinsul ordonantei 102/1999, se arata ca

“Clădirile instituţiilor publice şi private, ale celor culturale, sportive sau de petrecere a
timpului liber, locuinţele construite din fonduri publice, mijloacele de transport în comun,
telefoanele publice, precum şi căile de acces vor fi amenajate astfel încât să permită
accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap. Clădirile de patrimoniu şi cele istorice se
vor amenaja respectându-se caracteristicile arhitectonice.”

Iar mai mult, reclamantul nu a specificat in mod clar care e numarul de imobile,
cladiri ale institutiilor publice pe care le are in vedere prin cererea sa, fapt care
determina ca plangerea sa aiba un caracter oarecum vag, care nu poate conduce
instanta la o judecata completa. Cererea sa e ampla, nederminata, si nu se intelege in
mod coerent care ar fi exact obiectul acesteia (in acelasi sens a se vedea si cauza
Zehnalova si Zehnal c. Cehia nr 38621 din 1997).

Reclamantul arata ca desi in nenumarate randuri s-a deplasat la diverse institutii

publice, in nici una dintre aceste cladiri nu a putut intra, neexistand o intrare speciala
adaptata persoanelor cu mobilitate redusa. Prin urmare, se pune intrebarea de ce nu s-
a deplasat la sediul unor autoritati special instituite pentru a solicita ajutorul acestora,
spre exemplu spre a-i depune o cerere, o contestatie, sau chiar a-i asigura acel insotitor
de care afirma ca ar avea mare nevoie. Ar fi putut la fel de usor sa fi incercat sa-i
contacteze telefonic pe cei cu care dorea sa interactioneze, care desi nu aveau
obligatia sa se deplaseze la domiciul sau, cel putin ar fi avut cunostinta de intentiile
sale, de cererile sale.

Insa cel mai important aspect ramane urmatorul : reclamantul nu a demonstrat,

in orice caz, in ce fel situatia descrisa ii aduce vreo atingere vietii sale private, ce fel de
legatura directa si imediata ar exista intre viata sa privata si lipsa accesului la institutiile
publice, astfel cum s-a sustinut si in cauza mai sus amintita, Zehnalova si Zehnal c.
Cehia.

In consecinta, prin referire la cauza Botta vs Italia (24 feb 1998), Guvernul
considera ca cererea sa inglobeaza anumite relatii sociale avand un continut atat de
amplu si nedeterminat incat nici o legatura directa nu se poate releva intre viata sa
privata si masurile pe care statul este indatorat sa le ia, in speta pentru a remedia
situatia anumitor fatade ale imobilelor cu destinatie publica. In sustinerea acestui
argument, vom arata ca reclamantul a avut un loc de munca stabil din 1983, post de
reparator intr-un atelier de telecomunicatii, el nementionand cum s-a descurcat in toti
acesti ani, pana in 2004, intrucat aceleasi sunt probabil imobilele unde se deplasa sa-si
rezolve problemele cotidiene si inainte si care nu dispuneau de o intrare speciala.

Asadar, suntem de parere ca prezenta cerere are caracterul unei actio popularis,
in sensul ca toate elementele de care reclamantul face vorbire si de care se plange prin
actiune, nu-i aduc o atingere directa vietii sale private, ci sunt fapte care in mod indirect
il afecteaza, cum este de exemplu referirea la toate acele cladiri lipsite de o cale
speciala de acces. Existenta acestor institutii, destul de multe la numar, care nu au
demarat constructia unor rampe nu conduce la concluzia ca ar fi o legatura directa si
imediata intre petent (viata sa privata) si neindeplinirea acestor obligatii de catre stat.

Referitor la costurile financiare care ar rezulta din efectuarea constructiilor

necesare, acestea nu vor avea un impact asupra bugetului de stat, deoarece se fac in
contul proprietarului constructiei. Per a contrario, persoanelor cu handicap li se vor
subventiona alocatii in scopul ajutorarii acestora de a trece peste handicapul lor . In
acest sens si reclamantul din speta a fost ajutat de catre stat, acordandu-i-se facilitati in
vederea cumpararii unui autoturism special echipat, corespunzator nevoilor sale. Prin
aceasta dorim sa subliniem tocmai faptul ca statul s-a implicat in demersurile ajutorarii
acestor categorii de persoane, nu a ramas indiferent, si chiar daca nu au existat imediat
rampele speciale de acces la toate institutiile publice, totusi aceste alte fapte si masuri
alternative compenseaza.
 Mai mult, statul a incercat sa ofere o protectie substantiala persoanelor cu
handicap din Romania, prin emiterea unor acte normative in acest sens, cum ar fi
Ordonanta de guvern nr 102/1999, tocmai pentru a fi evitate situatiile de genul celei din
cauza, si anume ca persoanei sa i se să asigure un loc de muncă sigur, si mai ales sa
fie inlaturate toate impedimentelor, prin asigurarea înlesnirilor şi adaptărilor
corespunzătoare. Statul s-a angajat in a crea un mediu legal care sa-i apere impotriva
oricarui tip de discriminare, mai departe tinand efectiv de persoana in cauza de a face
fata cerintelor specifice domeniului de munca.

In plus, chiar in cazul in care aceste persoane devin incapabile de a continua sa

munceasca, datorita handicapului sau altor incoveniente, statul se angajeaza sa le
ofere un sprijin, sa ia anumite masuri, de exemplu prin acordarea acelor pensii de
boala, de invaliditate, sa achite costurile medicale rezultate in urma unor tratamente
specifice in unitatile sanitare specializate si altele.

In lumina acestor circumstante, noi Guvernul respingem orice incalcare a art 8

din Conventie. Suntem de parere ca acest art 8 al Conventiei nu este aplicabil in cazul
de fata intrucat drepturile revendicate de reclamant constituie drepturi de natura sociala,
ale caror intindere depaseste conceptul de obligatie juridica inerenta notiunii de “respect
la viata privata” prevazut de paragraful 1 al art 8.

Intr-adevar, desi s-au adoptat o serie de norme legale privind situatia acestor cai
de acces speciale, in orasul Piatra Neamt exista o multime de cladiri ale institutiilor
publice care inca nu au demarat constructiile unor asemenea rampe speciale pentru
persoanele cu handicap, insa acest lucru nu conduce la concluzia ca statul a ramas
pasiv in fata acestui tip de probleme ale cetatenilor. Totusi, cele de mai sus nu
constituie o incalcare a art 8, dreptul la respectarea vietii private si familiale avand un
sens diferit de cel atribuit prin actiune de catre reclamanti.

Referindu-ne si la cauza Botta, mai sus citata, si precizand existenta unei marje
largi de apreciere de care se bucura statele in ce priveste respectarea obligatiilor
prevazute de legislatia pertinenta, Guvernul in aparare solicita Curtii sa declare cererea
reclamantului inadmisibila datorita incompatibilitatii ratione materiae cu dispozitiile
Conventiei.

(Oana Zabava)

Cu privire la neepuizarea căilor de recurs interne

 În aplicarea art.35 pct.1 şi 4 al Convenţiei, solicităm constatarea caracterului
inadmisibil al cererii, având în vedere ca reclamantul nu a parcurs căile interne.

Trebuie reţinut că art. 35 din Convenţie impune persoanelor interesate în

exercitarea unei acţiuni în faţa Curţii obligaţia de a epuiza căile de atac oferite de
sistemul juridic al ţărilor lor. Aceste căi de atac trebuie să existe cu un grad de suficient
de certitudine, atât în practică, cât şi în teorie, fără de care ar fi lipsite de efectivitatea şi
accesibilitatea dorite (a se vedea Dalia c. Franţei, hotărârea din 19 februarie 1998,
Recueil des arrêts et décisions 1998-I, par. 38).

Din starea de fapt expusă chiar de către reclamant rezută fără echivoc că acesta
nu s-a adresat instanţelor naţionale sub aspectul niciunuia din drepturile pretins
incălcate, deşi legislaţia prevedea căi de atac corespunzătoare.

Astfel în ceea ce priveşte decizia de concediere reclamantul avea posibilitatea de

a o contesta la instanţele judecătoreşti în conformitate cu prevederile Codului Muncii şi
a Legii nr.168/1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă.

Referitor la decizia Casei de Pensii Neamţ privind pensia de invaliditate, aceasta

putea fi contestată în temeiul Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte
asigurări sociale.

De asemenea impotriva deciziei Comisiei Medicale exista posibilitatea atacării ei,

în temeiul Ordonanţei nr.14/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea
Autorităţii Naţionale pentru Persoanele cu handicap, la Comisia superioară de expertiză
medicală pentru persoanele cu handicap.

Nu exista nicio îndoială în privinţa certitudinii existenţei tuturor acestor căi de

atac interne fiind astfel asigurată efectivitatea şi accesibilitatea lor.

Rezultă prin urmare că se impune respingerea cererii pentru neepuizarea căilor

de recurs interne, cu aplicarea art. 35 par. 1 şi 4 din Convenţie.

Cu privire la pretinsa încălcare a art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor

Omului

În ceea ce priveşte invocarea de către reclamant a art.10 din Convenţie, referitor

la libertatea de exprimare, Guvernul apreciază în sensul inaplicabilităţii sale la starea de
fapt relevată.
 Neîndoios că, în general, dar şi privit prin prisma jurisprudenţei constante a
Curţii, libertatea de exprimare ocupă un loc deosebit printre drepturile apărate de
Convenţie, rezultând din importanţa sa esenţială în realizarea progresului politico-
democratic şi caracterul sau indispensabil împlinirii individului.

Insă, din starea de fapt prezentată, nu poate fi decelat niciun aspect care să
poată fi circumscris sferei de aplicare a art.10 din Convenţie, chiar recurgând la o
interpretare de o manieră extrem de largă a formelor de manifestare a libertăţii de
exprimare.

Aşa cum rezultă din jurisprudenţa Curţii, art.10 din Convenţie include toate
formele libertăţii de exprimare în domeniul artistic, comercial sau referitor la probleme
de interes public, precum şi libertatea de opinie şi libertatea de informare. Niciuna din
faptele prezentate nu evidenţiază intervenţia statului în sensul impiedicării reclamantului
în exercitatarea acestor drepturi.

Din contră, se poate aprecia că, in ceea ce priveşte persoanele cu handicap,

statul a adoptat o serie de măsuri prin care a creat un cadru menit să faciliteze
exercitarea libertăţii de exprimare a acestora.

În acest sens, raportat la data evenimentelor, prin OUG nr.102/1999 privind

protecţia specială şi încadrarea in muncă a persoanelor cu handicap, persoanele cu
handicap beneficiau de scutire de la plata taxelor de abonament la radio şi televiziune,
precum şi de scutire de la plata abonamentului telefonic, fiind facilitat în acest fel
accesul acestor persoane la informaţii, în exercitarea dreptului fundamental al libertăţii
de informare.

Ulterior, în îndeplinirea aceleiaşi obligaţii pozitive a statului, prin Legea

nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, a fost
lărgită sfera protecţiei acordată acestor persoane, în ceea ce priveşte libertatea de a
primi şi comunica informaţii prin acordarea de bilete de intrare gratuite la spectacole,
muzee, manifestări artistice şi sportive.

În concluzie, se impune a se constata în principal inaplicabilitatea art.10 din

Convenţie starii de fapt prezentate de reclamant, precum şi în subsidiar constatarea
indeplinirii de către stat a obligaţiilor pozitive de natură a asigura exerciţiul libertăţii de
exprimare.

Cu privire la pretinsa încălcare a art.1 din Protocolul nr.12 la Convenţia

Europeană a Drepturilor Omului
 Referitor la art.1 din Protocolul nr.12 la Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, raportat la data producerii faptelor, Guvernul
apreciază că, ratione temporis, acestea nu intră în competenţa analizei Curţii.

Protocolul nr.12 a fost ratificat de Parlamentul Romaniei prin Legea nr.103 din 25
arilie 2006, intrată în vigoare la data de 5 mai 2006,

Or, faptele alegate s-au consumat anterior ratificării, astfel încât nu este posibilă
o analiză a acestora prin prisma Protocolului nr.12.

(Ardelean Liviu)

Asupra pretinsei încălcări a art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului

Reclamantul afirmă că autorităţile române nu i-au oferit posibiliatea de a se

plânge de încălcările la care se face referire în cererea sa, încălcând astfel art. 13 din
Convenţie, care prevede: „Orice persoană ale cărei drepturi şi libertăţi recunoscute de
prezenta convenţie au fost încălcate are dreptul să se adreseze efectiv unei autorităţi
naţionale, chiar şi atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în
exercitarea atribuţiilor lor oficiale.”

Prin urmare, art. 13 solicită ca în fiecare ţară să existe un mecanism care să

permită persoanei remedierea în plan naţional a oricărei pretinse încălcări a unui drept
consacrat în Convenţie. Această dispoziţie solicită deci o cale internă de atac în faţa
unei autorităţi naţionale competente care să examineze orice cerere întemeiată pe
dispoziţiile Convenţiei, dar care să ofere şi reparaţia adecvată, chiar dacă statele
contractante se bucură de o anume marjă de apreciere în ceea ce priveşte modalitatea
de a se conforma obligaţiilor impuse de această dispoziţie. Calea de atac la care se
referă art. 13 trebuie să fie efectivă atât din punct de vedere al reglementării cât şi din
punct de vedere al rezultatului (Hotărârea Wille împotriva Lichtenstein [GC] nr.
28396/95, §75, CEDO 1999-III). Guvernul arată că în situaţia dedusă judecăţii
reclamantul a avut deschisă calea la acţiune chiar în faţa instanţelor judecătoreşti, ce
aveau competenţa să soluţioneze cauza prin examinarea argumentelor reclamantului
pe fond.

Astfel, cu privire la decizia de concediere a reclamantului, Codul muncii

garantează foştilor salariaţi dreptul ca instanţa să analizeze temeinicia ori legalitatea
concedierii. Procedura contestaţiei, prevăzută de art. 76-78 din cod, conduce la o
reparaţie adecvată, constând în aceea că legea sancţionează cu nulitatea absolută
concedierea dispusă cu nerespectarea procedurii prevăzute de lege. În plus, în cazul în
care măsura concedierii a fost luată în mod netemeinic sau nelegal, angajatorul va fi
obligat la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi
cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul. De asemene, instanţa poate
dispune chiar reintegrarea salariatului la locul de muncă ocupat anterior, însă aceasta
numai la solicitarea contestatorului. În această privinţă, atragem atenţia că sancţiunea
nerespectării hotărârii judecătoreşti de reintegrare pe post a fostului salariat constituie
infracţiune.

În ceea ce priveşte decizia comisiei medicale de încadrare în un anumit grad de

handicap, legislaţia specială în materie prevede posibilitatea pentru persoana cu
dizabilităţi să se adreseze unei Comisii Superioare - compusă din trei medici, un
psiholog şi un reprezentant desemnat de organizaţiile neguvernamentale, care
desfăşoară activităţi de protecţie specială a persoanelor cu handicap - iniţial, pentru ca
apoi să aibă dreptul de a se adresa instanţei judecătoreşti împotriva deciziei. Instanţa
va proceda potrivit legii interne a contnciosului administrativ şi prin urmare va avea
drept de apreciere în raport de probele administrate cu privire la certificatul atacat,
putând să îl anuleze în tot sau în parte şi putând dispune atât repararea pagubei
cauzate reclamantului, cât şi, eventual, reparaţii pentru daune morale.

Un remediu efectiv este prevăzut de legea naţională şi în privinţa deciziei de

pensionare, prin care, printre altele, se stabileşte cuantumul pensiei. Astfel, cel vizat are
dreptul să conteste decizia Casei de pensii, instanţa putând constata erori în stabilirea
şi în plata drepturilor de pensie. În urma acestor constatări ale instanţei, Casa de pensii
este obligată să opereze revizuirile şi modificările legale, dar şi să acorde dreptul la
sumele neplătite, în mod retroactiv, după caz. În plus, după caz, se va atrage
răspunderea celor vinovaţi.

Este adevărat că pentru a fi îndeplintă condiţia existenţei unui remediu efectiv nu

este suficientă simpla prevedere în legislaţia intenă. În acest sens, Guvernul poate
aduce, la solicitarea Curţii, numeroase exemple din practica judiciară de admitere a
unor astfel de cereri. În plus, cu privire la accesul concret în interiorul instanţei de
judecată invocat de reclamant, Guvernul remarcă susţinerile reclamantului cu privire la
pretinsa încercare a reclamantului de a contesta decizia de concediere a sa, în sensul
că intrarea în clădirea instanţei, deşi adaptată pentru persoanele cu handicap, era
temporar în lucru pe parcursul termenului în care se putea introduce acţiunea. Or, din
punct de vedere al legislaţiei interne în domeniu, nimic nu împiedica reclamantul să
solicite, la momentul la care intrarea a devenit accesibilă, repunerea în termen, prin
dovedirea faptului că a fost stânjenit în a acţiona datorită unei cauze temeinic justificate,
cum ar putea fi considerată de către instanţa română situaţia invocată în cauză.
 Totuşi, din punctul de vederea al Guvernului, situaţia reclamantului, care susţine
că la un alt moment nu a putut intra în clădirile instanţelor naţionale pentru a contesta
decizia comisiei medicale datorită inexistenţei unei căi de acces special pentru
persoanele cu handicap nu poate reprezenta o încălcare a art.13, datorită numeroaselor
posibilităţi de iniţiere a procedurilor de judecată de care acesta dispunea, astfel cum
vom arăta în cele ce urmează. În primul rând, atragem atenţia Curţii asupra
reglementării în legislaţia română a posibilităţii reprezentării părţilor în judecată. Astfel,
părţile au dreptul de a exercita drepturile procedurale, inclusiv dreptul de a introduce
cererea de chemare în judecată, fie personal, fie prin mandatar, atât timp cât se
dovedeşte existenţa unei procuri din partea mandantului. Or, reclamantul avea această
posibilitate, de care nu a profitat. În al doilea rând, comunicarea cu instanţele
judecătoreşti, inclusiv pentru introducerea cererii de chemare în judecată poate avea loc
chiar cu lipsa personală a reclamantului, prin poştă, Codul de procedură civilă român
reglementând în mod expres aceasta. Cu privire la susţinerea reclamantului în sensul
că nu putea intra în clădirea poştei, Guvernul arată că numai lipsa sa de diligenţă a
determinat ipotetica sa imposibilitate de acces la serviciile poştale, întrucât Regia
Autonomă Poşta Română, precum şi anumite societăţi private desfăşoară servicii de
curierat, la care reclamantul putea apela prin telefon, astfel cum a procedat în cazul
contactării Avocatului Poporului. În sfârşit, o a treia posibilitate o reprezintă apelarea la
un avocat pentru ca acesta să îl poată reprezenta în justiţie prin intermediul mijloacelor
tehnice de comunicare moderne ori chiar prin intermediul telefoniei.

În consecinţă, considerăm că reclamantul a avut la dispoziţie remedii efective şi

accesibile, pe care nu le-a utilizat în mod exclusive datorită lipsei de diligenţă din partea
sa, drept pentru care solicităm ca, aşa cum am arătat în excepţia de inadmisibilitate,
capătul de cerere privitor la drepturile substanţiale invocate să fie respins pentru
neepuizarea căilor de atac interne, iar capătul de cerere vizând violarea art.13 să fie
respins ca nefondat.

(Iga Monica-Maria)